"In trudă ne-am sbătut".
Am fost loviți în numele unor principii asasine. Cari nu se mai văd. Cari nu se mai aud.
Ni s'a pus greu pumn în gură. Arhanghelii cu burtă sau monoclu ai unei tiranii ne-au pus la zid când ne-am urlat durerile. Durerile noastre. Durerile Neamului nostru.
Au fost omorâți cei mai buni dintre noi, pentruca în ceasul supremelor chinuri ale Neamului - acum - la Constanta, la Brasov, la Bucuresti si în alte părti ale Tării - tineretul acesta legionar, tineretul acesta aprig în credințele lui, să se ridice zid întru promovarea cinstei, a onoarei românești, a dreptătii îndelung schingiuită.
Tineretul Țării este Neamul. Este viitorul neamului. Si tiranii iudaizati ai unei nefiresti stăpâniri au prigonit acest tineret, acest viitor. Un om poate gresi politiceste.
Un neam, niciodată.
Iată ce nu au înțeles ghiftuitii epocii căreia i s'a pus ieri capăt, ghiftuiții cari imediat vor fi trași la grea răspundere pentru mârșavele lor fapte.
"Vom birui din fundul închi­sorilor și de vom fi asasinați vom conduce destinele Neamului din mormânt". Așa a spus Căpitanul - sfântul si marele nostru Căpitan - si asa este.
Iată-l!...

In Țara Loviștei,
descăleca bătrânul Lotru din Parâng,
cu steme verzi și zornăind din zale grele...
Jupani de fier, cu veacul la oblânc
și cerul răzimat pe brațul stâng,
veneau să ctitorească munți și stele.

Clădiți din vifor și din promoroacă
domnind în piatră, viscolind din ghioacă,
urcau alături, printre fulgere și stânci,
cu cerbii și cu ulii dimineții.
Se ploconeau pădurile, pe brânci,
și ei le mângâiați spinările adânci.
Din pumni le ciuguleau, rotind, ereții,
și li se gudurau, în drum, izvoare,
să le sărute glesnele de soare.

In veacu - acela de aramă,
Sân-Pătru se da jos din Carul-Mare,
umbla pe țară, în dulamă,
cu tălpi senine de mărgăritare.
Și mucenici desculți, cu mâini de iască,
încinși cu funii lungi de lună vie,
băteau în poarta cnejilor, crăiască.
Județii 'ngenunchiau cucernicie
pupând, smeriți, fără voroave,
mâinile vechi și 'ngălbenite
de drumuri, de luceferi și ceasloave.

(Nici un partid nu poate prelua acest material în programul sau, fara acordul scris al Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau, exceptând Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, care se regaseste si în constitutia actuala).

PROIECT - NOUA CONSTITUȚIE VA CUPRINDE CELE CE URMEAZĂ:
1. Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
2. Pe teritoriul României este interzisa segregatia etnica (sovinismul, xenofobia). Toti elevii si studentii din România vor învata în aceleasi cladiri - gradinite, gimnazii, licee, universitati - indiferent de etnie. În învatamântul cu predare în limba minoritatii - gradinite, gimnazii, licee, universitati, orele de limba româna sunt obligatorii, iar istoria si geografia României se vor preda în limba româna. Pentru orele de limba româna, geografie si istorie, asa cum se practica în intreg învatamântul românesc, vor fi profesori titulari prin concurs, suplinitori, daca va fi cazul, tot prin concurs.
3. Limba româna este obligatorie în toate institutiile statului roman, în raporturile oficiale dintre toti cetatenii români si reprezentantii acestor institutii. Reprezentantii acestor institutii nu sunt obligati sa învete limba minoritarului si nici sa beneficieze de un translator. În România limba oficiala este limba româna.
4. Interzicerea pe teritoriul României a activitatilor, ceremoniilor, festivalurilor, aniversarilor de tip imperial. Nu pot fi glorificati pe pamântul României navalitorii nici unui imperiu.

Presupun că ați văzut Rambo I. Cu titlul original First Blood. Într-o traducere aproximativă, "primul sînge". Mai pe românește, cine a ridicat primul piatra. Cine a început cafteala. Cine a stresat, enervat, instigat populația. Cine și-a bătut joc de tot și de toate, cu tupeul unui Nero neînțeles de vulg. Și care e gata să dea foc "Romei", ca să arate că poate. În numele unui iluzoriu proces de modernizare a statului.

Cred că în această cheie trebuie "citite" demonstrațiile din aceste zile, care au culminat cu violențele din Piața Universității. Auzeam la ignobila TVR că "protestatarii nu au nici un motiv să mai protesteze, deoarece proiectul de lege a sănătății a fost retras". Nu zău? Ăștia ori n-au înțeles nimic, ori fac pe proștii. Arafat și legea sănătății au fost doar momentul de cotitură. Declanșatorul. Pur și simplu, s-a rupt zăgazul. A pornit totul ca un protest pro-Smurd și pro-Arafat, și s-a transformat într-o defulare generală. Nu se mai strigă "Arafat", ci "Jos Băsescu" și "Libertate".

Nu contează că sînt puțini. Și că printre demonstranți au fost (și vor mai fi) și lichele, și provocatori. Cine a avut ochi, a putut vedea în piață și actori, și sindicaliști, și pensionari, și femei, și funcționari, și studenți. Cu simbolicele steaguri găurite! În acest melanj, era inevitabil să apară și incidente. Petarde. Spirite încinse. Minți înfierbîntate.

"Ion Mota si Vasile Marin - 25 ani dela moarte", Ed. "Carpatii, Madrid, 1963
Au trecut 26 de ani de cand l-am văzut întâia dată pe Mota cu ocazia unei conferinte pe care a tinut-o pentru lumea noastră Legionară în Teatrul National din Cernăuti.
Un an si ceva mai târziu în drumul lui din Spania spre patrie, am avut onoarea să port drapelul în convoiul ce-a condus osemintele lui si ale lui Marin dela gara Cernăuti spre Catedrală unde corpurile lor au fost depuse până a doua zi, pentru ca legionarii bucovineni să le poată prezenta ultimul salut. In Catedrală l-am văzut si pe Căpitan, pe fata căruia se putea citi suferinta adâncă ce i-a cauzat-o pierderea celor mai buni camarazi de luptă.
A doua zi, într'un tren special, am plecat cu sute de legionari la Bucuresti, unde am luat parte la cea mai impresionantă înmormântare pe care am vazut-o în viată, înmormântare cum n'au parte nici regi, nici împărati.
In Decembrie 1940, am făcut un pelerinaj la mormintele lor dela Casa Verde pentru a le cere ajutor în lupta pentru indeplinirea testamentului lor, testament ramas neîndeplinit încă.
De atunci si pâna astazi au cazut si au disparut sute si mii de camarazi, umili păsind pe drumul de jertfă al lui Mota si Marin, căci jertfa supremă a acestora, a însemnat începutul marei - enormei - însângerări legionare ce-a zguduit din temelii istoria neamului nostru si i-a asigurat învierea de mâine.
Chirilă CIUNTU
(din vol. omagial "Ion Mota si Vasile Marin - 25 ani dela moarte", Ed. "Carpatii, Madrid, 1963

Bună seara, c'a'nserat,
Noi cu plugul ne-am luat,
Pe la case, ca si an,
Cum a zis badea Traian.
La multi ani cu sănătate
Să vă dea Domnul de toate.
La multi ani să traiti
Să vă găsim fericiti.
Hăis, cea, hăis... hăis.

Nu venim cu vreun gând rău,
Ci v'aducem pe Dumnezeu.
Noul An să vi-l vestim,
Azi când cel vechi îl sfârsim
Zile bune să vă dea
Dumnezeu din mila sa!
Hăis... cea. Hăis... hăis!

În coliba întunecoasă
Din carne și os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frânge,
Ci El Însuși, trup și sânge
Preschimbat pentru făptură
Într'o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S'a făcut cer strălucit
Cu bolta de mărgărit
Și pe ea soare și stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Și pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Se alătura
Și acolo rămânea
Și acum și pururea.

Și noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curățat
Uși, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră și la noi!

A suflat prin cer un vânt,
Răsturnând stupinele.
Azvârlite pe pământ,
Năpădesc albinele.

Prisăcarul lui Christos
Prăpădindu-si cheile
Mi se uită mânios
Cum i-a spart stubeile

Negrii stupi rostogoliti
Tot văzduhu 'ntunecă
Dar din stupii răscoliti
Roiuri albe lunecă;

De la Fundația "George Manu" am primit vestea încetării din viață a lui Mircea Nicolau, președinte acestei organizații. Mircea Nicolau a decedat în această dimineață, la vârsta de 97 de ani. Trupul neînsuflețit va fi depus marți 13 decembrie la ora 12,oo, la biserica Sf Ilie Gorgani, unde va avea loc miercuri slujba înmormântării. Ora va fi anunțată de Fundația George Manu. fgmanu.ro

Militant neobosit al Mișcării Legionare, Nicolau s-a născut la București, în anul 1914, urmînd facultatea de Litere și Filozofie din București, unde a avut ca profesori pe Nae Ionescu, Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu.

În această perioadă se încadrează în Miscarea Legionară, în cadrul căreia devine, în 1936, seful organizatiei judetene Ialomita. În 1938-39, sub dictatura lui Carol II, activează activează clandestin în rețeaua de sprijina Comandamentului de prigoană, constituind legături cu structurile din întreaga tară. Începând din ianuarie 1939, este alături de Horia Sima, coordonatorul Comandamentului clandestin, pe care îl găzduieste si îl conduce la diverse gazde, până în martie, când acesta iese din tară pe la frontiera cu Iugoslavia.

Martie 1939. Mircea Nicolau este arestat dar este eliberat din lipsă de probe, după care preia în clandestinitate conducerea organizatiei Corpului Răzleti din Miscarea Legionară. În octombrie 1940, în timpul Statului National Legionar este numit sef al Politiei în regiunea Oltenia.

Ca și alte natiuni de pe bătrânul Continent (germanii, italienii etc) această Natiune Română, greu încercată de sute și sute de ani, a ajuns să-și cunoască (partial) originile, a început cu adevărat să producă valori recunoscute de Europa abia după anul 1848. Sunt și valori nerecunoscute de Europa. Atât în timpul Revolutiei de la 1848, cât și după aceea românii au început să-și dorească cu adevărat Unirea ca neam într-o singură yară, adică au început să conștietizeze foarte clar că au același grai, obiceiuri și traditii asemănătoare uneori poate chiar identice. Toate acestea nu fac altceva decât să confirme unitatea etnică a celor trei mari provincii românești. In timpul revolutiei de la 1848 a început să se consolideze nationalismul moderat românesc, ceea ce era un lucru absolut normal, pentru o Natiune ancestrală care începuse să-și regăsească valorile și care dorea să formeze un stat pe teritoriul vechii Dacii. Dezbinările, lipsa educatiei istorice, dușmanii numeroși au făcut ca Unirea realizată de Mihai Viteazul să nu dăinuie decât două luni, dar a fost un eveniment istoric premergător Unirii de la 1859. Dacă un personaj ca Mihai Viteazul ar fi existat la 1848, Unirea ar fi durat mai mult timp pentru că Natiunea Română era mult mai matură. Abia în 1859 s-a putut realiza prima treaptă a unirii realizată cu inteligentă și încredere în sine. După 1859, de fapt după 1862 când România a fost recunoscută ca stat de Marile Puteri, a început Natiunea Română să producă multe valori. De unde atâtea valori? Din stabilitatea ce oferă un Stat National, din mândria și multumirea enormă că apartinem lumii civilizate și din faptul că orice descoperire rămânea Statului Român și nu era furată sau distrusă de nu știu ce Imperiu.