Pentru
romani, totdeauna comunismul a fost un lucru strain de sufletul lor, atat
ca ideologie, cat si ca regim politic. In Partidul Comunist din Romania, inainte
de 1944, nu s-au incadrat decat foarte putini membri, mai toti fiind de origine
etnica straina.
Partidul Comunist a fost impus la guvernare de armata sovietica si apoi de forta
celor mai declasati indivizi din societatea romaneasca: Securitatea.
Noi, romanii, am iesit din razboi ca un popor invins, si tratat ca
atare, si de sovietici, si de democratiile apusene. Jertfele noastre impotriva Germaniei
naziste au fost zadarnice. Soarta Romaniei, ca de altfel si a celorlalte tari
vecine, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, a fost pecetluita, fara drept
de apel la masa tratativelor, inca inainte de terminarea razboiului.
Odata cu impunerea la carma tarii a unui guvern comunist, al lui Petru
Groza, in
1945 a fost suprimata libertatea, instaurandu-se treptat un regim de teroare, al
bunului plac, al celor ce au profitat de ocazie si si-au dorit puterea si traiul
bun pe spinarea semenilor lor.
Daca la noi, teroarea a fost mai fara mila si nedreptatile mai strigatoare la
cer, decat in celelalte tari vecine, daca am avut un fenomen Pitesti si un Canal
al mortii, se datoreaza faptului ca in societatea romaneasca s-au gasit atatea
suflete negre in stare de orice josnicie. Am fost de asemenea tara, care prin
asezarea ei geografica, eram in cel mai inalt grad, rupti de Apus, neavand
granita decat cu tari comuniste. Intrasem in epoca comunista dupa doua dictaturi,
carlista si antonesciana, in care poporul a fost dresat sa fie supus, infricosat
si obligat sa execute tot ce i s-a comandat. Trebuie amintit ca in doua randuri
(1938 si 1941), alegatorii erau dusi sa voteze pe fata, ''da'' sau ''nu'', in
coloane, insotiti de jandarmi cu baioneta la arma.
Am devenit repede tara de batjocura a Anei Pauker, Luca
Laszlo, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Burah Rescovici (Teohari Georgescu), Pantiusa
Botnarenco,
Alexandru Nicolski, Walter Roman, Vincse si Aranici.
Oamenii politici si de cultura fara coloana vertebrala, au dezertat
repede, milogindu-se in fata noilor stapanitori, devenindu-le tovarasi de drum, lasand
descoperiti pe cei ce nu si-au plecat capul, si care au fost trimisi in temnita
sau la moarte. Pustiul, deznadejdea si lasitatea s-au intins peste cuprinsul
tarii.
Si totusi in aceasta mlastina a disperarii s-a inchegat o rezistenta armata
anticomunista. Ea a inceput in Bucovina, in martie 1944, cand trupele sovietice
au pasit pe pamantul tarii noastre. Actiunea a fost organizata de Armata Romana,
de ofiteri cum a fost Lt. Motrescu, si a continuat in acest colt de tara prin
Cenuse, Macoveiciuc, Vatamaniuc, cand mocnit, cand in flacari, pana in 1962, cu
Vasile Motrescu.
Rezistenta armata s-a intins apoi in toti muntii Romaniei. In toamna anului 1944
si iarna ce a urmat, au fost lansati in tara grupuri de parasutisti, cu misiunea
de a actiona la un moment favorabil, impotriva armatei sovietice, moment care nu
a mai venit. Unele grupuri, cunoscute de regimul comunist, s-au autodesfiintat,
intrand in legalitate, altele care nu erau cunoscute de regim, au ramas in munti,
pana in 1948, cand au devenit active. Asa a fost grupul de la Sambata de Sus -
Fagaras, din care faceau parte scriitorul Constantin Gane, si Gheorghe Pele,
grup care s-a mutat la Arnota.
Insusi fostul ministru de interne din guvernul Sanatescu, generalul
Aldea, a
initiat o rezistenta armata, imediat ce si-a dat seama ca alta cale spre
salvarea Romaniei nu mai era.
In 1946, evenimentele s-au potolit oarecum. Se mai spera in alegeri libere si
ajutor apusean, sperante zadarnice. Incepand de la aceasta data s-a accelerat
organizarea Rezistentei militare anticomuniste, implicandu-se in ea ofiteri
superiori, ca generalii Coroama, Mitrea, Carlaont, amiralul Horea Macelariu,
col. Arsenescu.
In 1947, exista o intelegere intre toate fortele
anticomuniste, din care faceau
parte P.N.T. (ing. Pop), Partidul Liberal (ing. Bujoi), Miscarea Legionara (prof.
Niculae Patrascu, Nistor Chioreanu, George Manu), grupurile din Armata romana,
organizatiile studentesti, si alte forte.
S-a format si un Comandament unic al Rezistentei. In toata tara s-au alcatuit
grupuri inarmate cu scopul de a actiona la momentul potrivit. A fost anuntat
Consiliul National Roman de la Paris (gen. Radescu) despre aceasta realizare. El
a anuntat guvernele apusene despre ce s-a initiat in Romania.
Din cauza defectiunilor din serviciile secrete apusene (in care erau infiltrati
agenti sovietici de grad inalt ca Philby si altii), regimul comunist din Romania
a fost informat de ce s-a realizat, si in 1948, primavara, in urma unor masive
arestari, comandamentul a fost pierdut. In toamna anului 1948, in noiembrie, a
avut loc un proces mamut al ''Marii Tradari'', finalizandu-se cu sute de ani de
inchisoare pentru cei arestati (autorul acestor randuri fiind inclus printre cei
acuzati).
In mai 1948, s-au facut arestari masive in randurile oamenilor
politici, studenti, elevi, militari, muncitori, cu scopul de a preveni orice
rezistenta.
Au ramas doar un numar mic de nearestati, poate 20% dintre cei ce erau decisi sa
se incadreze in randurile rezistentei armate, care, fie ca nu erau cunoscuti de
regim, fie ca au reusit sa se eschiveze de la arestare. Din acesti putini
ramasi,
s-a format rezistenta armata din Romania, atata cata a fost.
Fara un comandament unic pe tara, care sa coordoneze
actiunile, fara o legatura
externa permanenta, cu tactici si strategii diferite, rezultatele nu au putut fi
de amploare. Se poate vorbi de o rezistenta anticomunista pe intreaga tara pana
prin anii 1962, cand a fost distrusa. A fost inca o infrangere in istoria
Romaniei, istorie, care pare ca este alcatuita mai mult din infrangeri si doar
din putine victorii. Invinsi au fost: Ioan Voda, Mihai, Horea, Tudor, invinse
revolutiile de la 1848, invinsi in cele doua razboaie mondiale. Numai ca aceste
infrangeri ne-au tinut constiinta nationala treaza, prin ele am supravietuit
prin veacuri si stam astazi pe pamantul tarii.
Prin lupta de rezistenta armata si jertfele acestor grupuri
(bande, cum ne-a
numit regimul comunist), alaturi de rezistenta crestina a celor din inchisori si
a exilului romanesc, poporul roman si-a spalat onoarea, murdarita de atatea
lasitati si tradari.
Cate grupuri de rezistenta armata anticomunista au fost? Numarul exact nu se
stie. In arhivele Securitatii nu am gasit un inventar complet, ci numai tabele
partiale, tot altele de la an la an. Un studiu istoric pe aceasta tema, nu s-a
facut. Fundatia Luptatorii din Rezistenta armata anticomunista a numarat peste
200 de grupuri.
Un grup inarmat de rezistenta anticomunista trebuie sa aiba urmatoarele
caracteristici:
1. Un numar de doi sau mai multi luptatori (189 - in grupul Lupsa
Victor-Vrancea,
250 - in grupul Dunca Vasile - Maramures, etc), hotarati sa se opuna cu arma
oranduirii comuniste, pentru a o darama.
2. Un numar de oameni de sprijin al
luptatorilor, care ajunge pana la ordinul miilor, oameni ce au dat adapost, hrana si informatii grupurilor de
luptatori.
3. Un sector muntos sau
paduros, in care sa activeze, si un numar de localitati
unde sa-si exercite influenta asupra populatiei.
4. Forte ale Securitatii si
Militiei, de la un pluton pana la o armata de multe
batalioane sau regimente, cu tehnica de lupta, care au actionat dupa toate
regulile razboiului impotriva grupului, cateva zile, cateva luni sau ani in sir
(20 de ani in muntii Bucovinei).
5. Un numar de luptatori din grup ucisi sau prinsi raniti in ciocnirile cu
fortele Securitatii.
6. Un numar dintre luptatori sau dintre sprijinitori ucisi in anchete la
Securitate.
7. Neaparat unul sau mai multe
Iude, care i-au vandut pentru bani sau avantaje materiale, pe luptatori, pentru a fi prinsi vii sau
raniti.
8. Un proces sau mai multe procese publice sau secrete, in care s-au dat
zeci,
sute sau mii de condamnari (cazul zonei Fagaras), dintre care multe la moarte si
confiscarea averii.
9. Executii ale celor condamnati la
moarte, in locuri dosite, aruncarea
cadavrelor in gropi comune, necunoscute pana in ziua de azi sau executii fara
condamnare, in locuri publice, pentru a inspamanta populatia (la Campeni, a
rudeniilor episcopului Valerian Trifa).
10. Ucideri ale celor condamnati la
inchisoare, in afara Penitenciarului, in
conditii necunoscute.
11. Instalarea unui regim de teroare asupra
familiilor, sprijinitorilor si
populatiei din localitati (batai, chinuri, confiscarea averii, familii distruse,
alungarea din case, stramutarea lor fortata, copii neprimiti la scoli, servicii
militare in unitati de pedepsire de munca fortata, sate intregi dislocate in
Baragan (de exemplu satul Segacea din muntii Apuseni).
12. Arogarea dreptului de
viata, libertate sau moarte, de catre cativa ofiteri
de Securitate, care puteau face in sectorul lor orice crima si faradelege, fara
a da socoteala nimanui.
Grupuri de rezistenta armata (dupa documente din arhiva Securitatii)
In Banat: col. Uta Ion, Spiru Blanaru, comandor Domasneanu, Popovici Nicolae (Ionescu
Gheorghe), Ambrus Petru, Tanase Ion, Isfanut Dumitru (Sfarlogea),
Vernichescu,
Doran Nicolae, Vuc Liviu;
In Apuseni: Dr. Capota, Susman Teodor, Col. Dabija - Macavei, Popa Stefan, Sandu
Maxim, fratii Spaniol;
In Hunedoara: Caragea Lazar, Vitan Petru;
In Rodna: Bodiu Leonida (organizatia Cruce si Spada)
In Valcea: Pele Gheorghe, Serban Secu, Jijie;
In Craiova: gen. Carlaont, Dumitrascu Marin;
In Gorj: cpt. Brancusi;
In Dorbrogea: Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Trocan Niculae;
In Crisul Alb: Gligor Cantemir, Lulusa Ion, Mihut Adrian;
In Maramures: Popsa, Zubascu Ilie, grupul de preoti greco-catolici;
In Vrancea: fratii Paragina, Lupsa Victor;
In Barlad: Dan Constantin;
In Bacau: Corduneanu Vasile;
In Cluj: Pasca Gheorghe, Podea Alexandru, Pop, Oniga, Deac Cornel;
In Suceava: Hazmei Silvestru;
In M-tii Fagaras
- sud: col. Ghe. Arsenescu, fratii Petru si Toma Arnautoiu, Apostol;
- nord: Dumitru (Ionele Ion), Faina, Candea Ion, si GRUPUL CARPATIN FAGARASAN.
Intr-un raport al Securitatii a fost data cifra de 1300
bande. In arhiva
Securitatii nu se gasesc date despre grupurile parasutate in Romania de puterile
apusene, decat ce a aparut in presa cu prilejul procesului din noiembrie 1953,
deci nu le stim numarul.
Intre grupurile de rezistenta din munti, este numarat si grupul
fagarasan, la
inceput sub numele de banda Hasu, banda Hasu-Gavrila, banda Gavrila. Noi ne-am
numit Grupul Carpatin Fagarasan.
Grupul Carpatin
Făgărăsan
Eram prin 1947, cateva sute de fagaraseni, gata de a ne opune cu arma stapanirii
comuniste impusa de Armata Rosie. Era vremea cand Brasovul urma sa se numeasca
Orasul Stalin, din raionul Stalin, din regiunea Stalin, unde era instalat la
Securitate consilierul sovietic Alexandru Filipov, ajutat de colonelul de
securitate Ambrus Coloman, capitanii Deitel Ernest, Averbuch Izu, Moritz,
Gergely Francisc, Nagy Alexandru si altii cu nume de aceeasi rezonanta, dar si
de colonelul Gheorghe Craciun, capitanul Carnu Ion, Alexandrescu Stelian, si
Stoica. Cei dintai comandau, iar ceilalti executau treburile murdare.
Eram la Fagaras, incadrati intr-o organizatie condusa de tanarul inginer
Gheorghe Toader, sef de promotie la Politehnica din Bucuresti. 
Eram in legatura
cu rezistenta militara din garnizoana Fagaras, prin cpt. Sabin Mare, precum si
cu organizatia studentilor si muncitorilor din Brasov, prin Gheorghe Himboi, si
fratii Alexandru si Ion Fulicea. Stiam de existenta la vremea aceea a unui
comandament unic pe tara a tuturor fortelor anticomuniste. La Sambata de Sus se
afla cu domiciliu obligatoriu, prof. Nicolae Patrascu, secretar al Miscarii
Legionare, iar in Recea se afla gen. in rezerva Vasile Mitrea.
La arestarile din 1948, am pierdut pe cei mai multi dintre studentii
fagaraseni,
intre care, pe Iancu Morar, Moise Barcutean, Ion Ivan, Gheorghe Peptea, Gheorghe
Bulgar, Octavian Tomuta, Octavian Crisan, Octavian Popa, Aurel Nutiu, Nelu
Muntean. Dintre cei arestati atunci urmau sa fie ucisi la inchisoare: ing.
Gheorghe Toader, dr. Petru Sabadus, Gheorghe Jimboi si muncitorul Ion Fulicea.
De asemenea au fost arestati majoritatea fratilor de cruce de la Liceul Radu
Negru, in frunte cu Victor Rosca. In timpul arestarilor de la Brasov a fost
impuscat si ucis in strada, in plin oras, studentul Isac.
Trebuie amintit ca arestarile din 1948 s-au facut de catre comisarii
Sigurantei, Politiei, si ofiterii Jandarmeriei, care peste cateva luni vor fi la randul lor
arestati si condamnati.
Putinii studenti si elevi din grup, scapati de arestare, au pus bazele grupului
de rezistenta de pe versantul nordic al muntilor Fagaras.
In partea rasariteana a judetului Fagaras, s-a organizat grupul
''Vultanul'',
sub conducerea invatatorului Pridon, din Parau, cpt. in rezerva, fost voluntar
in armata romana in primul razboi mondial. Alaturi de el se afla studentul
Cornea Marcel, inv. Boamfa Ioan, si tanarul Buta Ioan.
Fratii de cruce Ion Mogos si Nicolae Mazilu, iesiti din
inchisoare, au adunat intr-o organizatie tinerii din satele din jurul
Fagarasului, si prin Victor Ioan
Pica, au reinfiintat fratia de la Liceul Radu Negru.
Au urmat apoi ani lungi de infruntari cu fortele
regimului: Militie, Securitate
sau chiar cu Armata activa. In cele 146 dosare de urmarire ale securitatii, am
numarat 108 actiuni intreprinse impotriva noastra, iar dintre noi au cazut pe
rand, dupa cum urmeaza: primul ucis in lupta in noiembrie 1950 a fost studentul
MARCEL CORNEA, in satul Parau si a fost prins ranit studentul GILU RADES. A
urmat in decembrie, feciorul TOMA PIRAU (Porambu), cazut in lupta in satul Ileni,
in sura lui DUMITRU CORNEA. In Sarata, a fost impuscat invatatorul ION CANDEA.
In ajunul Craciunului, mor vanduti, luptand, elevii: ION MOGOS si NICOLAE MAZILU,
in satul Padureni, judetul Timis, in casa lui MURARU TRAIAN. Sunt prinsi raniti
intr-o ciocnire in Rausor, elevul SILVIU SOCOL, taranul GHEORGHE ARSU, studentii
GHEORGHE DUMINECA si NICOLAE STANCIU, din Alunis - Olt. Toti acestia impreuna cu
plt. PARTENIE COZMA, DUMITRU CORNEA, TRAIAN MURARU, inv. PRIDON, cpt. activ
MONEA TRAIAN, sunt condamnati la moarte in anul 1951. Sute de oameni sunt
arestati si condamnati la multi ani de inchisoare. Este arestat studentul MAGA
MIHAI, piere fara urma slt. FRANCU.
Pleaca dintre noi in strainatate Cpt. MARE SABIN, cu angajamentul ca se va
intoarce parasutat.
Sunt ucisi in conditii necunoscute membrii grupului de
parasutati, lansat la
Sarata - Fagaras: CONSTANTIN SAPLACAN, ILIE PUIU, SPIENDLER WILHELM, BOHN
MATHIAS, si BARSAN GHEORHE. In legatura cu ei sunt condamnati la moarte si
executati, fratii de cruce: ILISIE SERAFIM.
In 1951, in decembrie, este ranit grav, cazand in mainile
securitatii,
luptatorul DUMITRU MOLDOVAN, din Lisa, Fagaras si este prins tatal sau, VASILE
MOLDOVAN. Este prins NOVAC PETRU, tatal lui NELU NOVAC.
In februarie 1952, in satul Voievodeni, este vandut si ucis ANDREI HASU (Baciu),
conducatorul de fapt al grupului nostru.
Spre finele anului 1952, in Poiana Sibiului, este ucis in lupta lt.
''DUMITRIU'',
pe numele sau real GHEORGHE IONELE din Arieseni - Alba. Este prinsa in Avrig, a
doua zi de Craciun, LENUTA FAINA.
Timp de doi ani n-a mai murit nimeni dintre noi. Ramasesem 11
insi, venind si
POP IOAN din Lisa, in randurile noastre. In 1953, a murit sau a fost prins Cpt.
MARE SAVIN, alaturi de POP GAVRILA, care au venit din strainatate parasutati sa
ne intalneasca.
In 6 august 1954, cad in lupta cu fortele securitatii la
Obreja, jud. Alba:
GHEORGHE SOVAILA si GELU NOVAC.
In 20 august, cade la Avrig, grav ranit in mainile Securitatii, elevul ION ILIOI.
Este prins ranit in Porumbacu de Jos, preotul greco-catolic DAVID IOAN si
cumnatul sau BARDAS CANDID. In Porumbacul de Sus, este prins dr. CISMAS
CONSTANTIN.
In iunie 1955, REMUS SOFONEA, ranit grav si HASU LAUREAN, hotarasc sa se
sinucida, pentru a nu cadea vii in mainile Securitatii. HASU LAUREANT nu
moare,
ci e salvat si vindecat de prof. OLIMPIU BORZEA.
Sunt prinsi prin vanzare, pe rand, in anul 1955, studentii ION CHIUJDEA si
LAUREAN HASU, elevii IOAN NOVAC si VICTOR METEA, iar in primavara anului 1956,
POP IOAN. Acestia, impreuna cu prof. OLIMPIU BORZEA si dr. NICULAE BURLACU, sunt
condamnati la moarte si executati la Jilava in noiembrie 1957, mai putin ultimii
doi, carora li s-a comutat pedeapsa in munca silnica pe viata. VICTOR METEA,
care a refuzat sa faca cerere de recurs si gratiere, drept pedeapsa, a mai fost
tinut viu in lanturi, pana in aprilie 1958. Dr. STANCIU POMPILIU a murit in
arestul Securitatii, in conditii suspecte.
Nici unul dintre noi nu a cazut mort in lupta in munti. Raniti am
fost, dar morti, nu. In spatele fiecarui mort a fost o vanzare.
N-am fost singuri in aceasta lupta. Alaturi de noi a fost populatia din
regiune,
care ne-a ajutat si ocrotit. Peste 1000 de familii (caci am fost ajutati de
familii) au avut de suferit in urma razbunarii Securitatii. Dintre acestea
amintesc: fam: BORZEA - Vistea de Jos, BUCELEA - Vistea de Sus, fratii ELISABETA
MALENE si REMUS BUDAC din Carta, fam. VASILE MURESAN din Daisoara, BARSAN - din
Retis, ARONEASA, COMSA, GAVRILA, IFTIM din Cincu, AUREL DAISOREAN din
Merghindeal, IERONIM MIHAI din Barcut, IERONIM ALBU din Crihalma, GHEORGHE si
ION BUTA din Jibert, medicii GHEORGHE BRESCAN si VASILE MUNTEANU, ION si NICULAE
GRECU din Soars, sute de familii din toate satele din Tara Oltului, care se
gasesc ca banuiti de sprijinire a grupului in arhivele Securitatii. Nu trebuie
uitati sutele de ciobani din Arges si Muscel, ca si padurarii din zona Fagaras.
Caracteristic pentru toti acesti oameni e declaratia protesei VALERIA
RAITA,
data la Securitate: ''Declar ca niciodata nu voi fi in stare sa-i vand pe METEA
si pe GAVRILA, care-mi sunt dragi, ca si copiii mei''.
Nu numai noi am facut rezistenta anticomunista. Inaintea noastra au fost preotii
ortodocsi sau uniti cu Roma, in frunte cu ARSENIE BOCA, staretul Manastirii
Sambata, preot DAVID ION din Scorei, STANISLAV AXENTE din Lisa, DASCALU din
Arpas, BALESCU din Ucea de Sus, MOLDOVAN din Recea, RAITA si MOTOC din
Sasciori,
CORIOLAN BURACU din Fagaras si altii care au luat calea inchisorilor sau a
Canalului.
Aceeasi atitudine demna au avut-o intelectualii din
regiune, in special
profesorii si invatatorii. Lista lor incepe cu prof. NICOLAE PETRASCU, VIRGIL
MATEIAS, ROMULUS URSU, VALER LITERAT, MIHAI NOVAC, SABADUS, notarul CALTEA
MOISE.
Ce-au fost toti acestia in acest colt de tara? Un dram de demnitate crestina si
nationala si-un picur de speranta in viitor. ''I-am intrebat, scrie unul din
martori, intr-o declaratie in arhiva Securitatii, daca ei mai cred intr-o cadere
a regimului comunist din tara. Mi-au raspuns, ''ce nu e cu putinta la oameni, e
cu putinta la Dumnezeu.''
Rezistenta fagarasana, ca de altfel intreaga rezistenta anticomunista pe tara,
lucru ce reiese din documentele de atunci, a avut trei caracteristici:
1. Caracter national. Indiferent de cine a fost initiata si
constituita, militari, legionari, taranisti, intelectuali, studenti, elevi,
tarani, muncitori, preoti, scopul rezistentei era SALVAREA ROMANIEI DE REGIMUL COMUNIST sau macar
salvarea demnitatii poporului roman. Drapelul sub care se lupta era tricolorul.
Toti aveau constiinta ca reprezinta adevaratul stat roman si nu cel impus de
Armata Rosie, si consilierii sovietici. In acuzatiile ce s-au adus si pentru
care am fost condamnati, era si aceea ca ne-am insusit atribute ale statului
roman. Adevarat, asa a fost. Cu aceata constiinta s-a luptat si s-a murit! De
asemenea, aveam constiinta ca reprezentam adevarata armata romana si nu cea
silita sa cante pe strazi, ''O, Moscova, patria mea''.
2. Al doilea caracter a fost cel
crestin. Luptand pentru neamul romanesc, avem
credinta ca luptam pentru prezenta lui Hristos in sufletul neamului nostru,
pentru valorile crestine, pentru adevar si dreptate, pentru ca neamul nostru sa
ramana crestin asa cum a fost in cei 2000 de ani.
3. Caracter
monarhic. Luptam pentru o Romanie Regala, cu o constitutie democratica, in care sa se
prevada: drepturi, obligatii si libertati pentru toti
cetatenii tarii, de orice neam si de orice stare sociala.
Tactica si strategia Grupului Carpatin Fagarasan
Aveam la dispozitie cel mai compact masiv muntos din Romania, lung de 100 km si
lat de 60 km, fara cai de comunicatie, impadurit.
Grupul era format din tineri cu dragoste de Dumnezeu si de
tara, ce ne cunosteam
de mici, crescusem impreuna, ne stiam calitatile si defectele, ne nascusem la
poalele muntilor si in munti ne simteam ca acasa (''... pe ei ii ocroteste
natura'', recunostea si lt. Moritz Alexandru).
Ne-am extins activitatea pe o suprafata cat mai mare: toti muntii Fagaras si
Persani, padurile de pe Ardeal, pana la Racos, Sighisora, Medias, Sibiu, pentru
a dispersa fortele trimise impotriva noastra. 
Nu ne-am construit un punct
central de rezistenta, greseala ce-au facut-o majoritatea grupurilor din tara,
chiar cele conduse de militari, unde odata descoperit centrul de rezistenta,
Securitatea aducea atatea forte, incat putea sa distruga grupul. Cat timp nu era
zapada eram peste tot si nicaieri, tot timpul in miscare.
Am fost iubiti si sprijiniti de o populatie minunata. Ne-am incadrat totdeauna
in morala crestina si onoarea militara. Tineam sa nu ramana in urma noastra nici
o actiune de care sa ne fie rusine in viitor. Nu am tras niciodata primii asupra
ostasilor trimisi dupa noi. Tragedia luptei noastre a fost ca nu ne intalneam cu
adevaratii vinovati, care numai conduceau represiunea de la distanta, ci eram
pusi in situatia tragica, de a ne intalni si ucide roman cu roman pe crestele
muntilor. Am tras doar atunci cand am fost inconjurati si pentru a iesi din
incercuire.
Istoria acelor ani am scris-o inca de atunci, in munte, in cateva
caiete, cu
titlul ''Brazii'', si-n cateva testamente. O parte din ele au ajuns in mainile
Securitatii, altele s-au pierdut. Cateva se afla in dosarele Securitatii, batute
la masina sau fotografiate. De altfel, toate dosarele au fost microfilmate, ceea
ce inseamna ca mai exista inca o arhiva microfilmata.
Dupa Revolutie, am rescris istoria acelor ani din memorie, in trei volume, sub
titlul ''Brazii se frang, dar nu se indoiesc'', ultimul in colaborare cu Lucia
Baki-Nicoara.
In prefata de la volumul III am spus ca pentru a scrie o istorie a
grupului, pe
langa amintiri e nevoie de documentele Securitatii.
Astazi le avem. Nu toate. La C.N.S.A.S. a sosit de la Securitate dosarul
operativ 846.873, inregistrat aici sub nr. 770. Sunt in total 124 de volume, ce
cuprind 49.890 file. Din acest numar 30 volume au fost alcatuite de Militie,
restul de Securitate. Tot aici se mai afla un dosar penal, format din 16 volume,
cuprinzand procesul din 1957 si condamnarea luptatorilor la Sibiu. Se mai gasesc
cateva dosare provenite de la regionalele Securitatii, altele decat cea din
regiunea Stalin. Nu se afla dosarul cu evenimentele din 1950 si cu procesul din
orasul Stalin din iulie 1951, cu pronuntarea a 17 condamnari la moarte. Nu se
afla informatii despre parasutatii de catre puterile apusene in anii 1950-1953,
decat in masura in care a fost nevoie, pentru condamnarea grupului nostru ca
spioni ai imperialistilor americani, englezi si francezi. Nu se afla nici o
referire la modul cum a fost arestat si anchetat autorul acestor randuri si nici
despre urmarirea sa, ulterioara. Nu se afla dosarele cu legaturile noastre
externe, despre avionul american venit sa ne ajute in 1951, ci doar informatii
in urma carora am fost acuzati de legaturi cu imperialistii, pentru a fi
condamnati pentru spionaj si tradare. Candva, cand dosarele nu vor mai fi in
mana celor ce le-au alcatuit, se va face lumina completa in istoria rezistentei
anticomuniste.
Materiale care se afla in dosarele studiate la C.N.S.A.S.
Ca volum de pagini scrise, sunt notele informative ale diferitilor
informatori.
De altfel trebuie stiut ca orice actiune desfasurata de Securitate a avut la
baza o informatie, adevarata sau falsa, despre noi.
Cum au fost recrutati si cine au fost informatorii? Primii informatori ai
militiei si securitatii au fost vechii agenti ai Jandarmeriei, Politiei si
Sigurantei. Stapanii s-au schimbat, dar uneltele au ramas. In multe cazuri au
ramas si stapanii. Jandarmii au devenit militieni, comisarii si ofiterii au
devenit ofiteri de Militie si Securitate, tot atat de zelosi si de slugarnici ca
si inainte, ba chiar mai mult. Ca exemple il dau pe plutonierul de militie
Gheorghe Muresan, care a trimis la moarte si inchisoare sute de oameni.
De altfel lucrurile s-au petrecut la fel si in esaloanele
superioare: seful
Sigurantei antonesciene, Eugen Cristescu, condamnat la moarte odata cu Maresalul,
n-a fost trimis in fata plutonului de executie, ci cocotat la Directia
Securitatii, unde si-a adus contributia la distrugerea ''dusmanilor
regimului''.
Ca dupa un timp, cand nu au mai avut nevoie de ei, au fost arestati si
condamnati si ei la randul lor, acest lucru face parte din morala comunista. De
obicei, intr-un fel, informatorii nu erau numai informatori, ci erau oameni
tari,
mai ales in sate si orase, care puteau dispune de semenii lor, pentru
satisfacerea propriilor lor interese. Erau cunoscuti de toata lumea si ei voiau
ca oamenii sa le stie de frica. De multe ori se poate vorbi chiar de dinastii de
informatori. Iata un caz pe care-l cunosc bine: Informatorul nr.1 a fost primar
in timpul stapanirii maghiare, trimitandu-si consatenii la inchisoare, mai zelos
decat jandarmii maghiari. Dupa Unire, n-a patit nimic, s-a inscris in Partidul
Liberal si a fost primar. S-a purtat la fel cu satenii, de data aceasta cu
ajutorul jandarmilor romani. Nr.2, fiul primului, a fost mare si tare in timpul
dictaturilor carlista si antonesciana. Se lupta sa ajunga primar. Pe para lui,
au fost ridicati consateni si trimisi din post de jandarmi in post de jandarmi,
cu mainile legate. Nr. 3, fiul nr. 2, a fost un zelos agent al Securitatii,
facand pari mincinoase la adresa consatenilor. Doi oameni parati de el au murit
in urma batailor primite la Securitate. Nr.4, fiul nr. 3, a ajuns ofiter de
Militie, si apoi de Politie.
Alta categorie de informatori erau cei care prin functia lor aveau tangenta cu
noi. Padurarii, paznicii de vanatoare, vanzatorii din magazine, paznicii de camp
si din sate, ciobanii, cabanierii, medicii, farmacistii, postasii, hornarii,
invatatorii, preotii, medicii veterinari etc, care erau obligati sa-si ia
angajamentul ca vor raporta tot ce au observat. Erau instruiti in acest sens si
utecistii, si pionierii, in sedintele lor de indoctrinare comunista. Uneori
copiii si-au vandut parintii si vecinii, cu pasiune. O categorie aparte de
informatori erau chiar membrii familiilor noastre, colegii de scoala, prieteni
si sprijinitori de-ai nostri. Noi am sfatuit intotdeauna pe oamenii nostri sa nu
refuze propunerea Securitatii de a deveni agenti, pentru a nu fi arestati, si
sa-si ia angajamentul ca ne vor vinde. Era singura modalitate de a-i scapa de
arestare si de chinurile din beciurile Securitatii. Pe ei i-am sfatuit sa dea
informatii despre noi, dar lipsite de importanta. In multe cazuri, le spuneam
noi ce sa declare Militiei si Securitatii, pentru a fi crezuti si pentru a-i
deruta pe opresori.
Spera oare Securitatea ca va obtine rezultate astfel? Aveau putine
sperante, dar
se multumeau cu ce se realiza. Trebuie spus ca asupra oamenilor nostri, si in
general asupra populatiei, se faceau amenintari mari, si chiar se recurgea la
ele. Ex.: ''va vom duce cu toata familia, de nu va mai sti nimeni de voi!'',
''te
vom ucide in bataie la Securitate!'', ''ai o fata sau o sotie, o vom lua-o la
Securitate, si cainii isi vor bate joc de ea!''. Cu toate acestea nu am fost
vanduti.
Exista in istoria grupului nostru, insa, doar cateva
cazuri, cand sprijinitorii nostri, terorizati si ingroziti, au cedat: fratele lui Toma
Pirau, Ion Galbingea,
si mai tarziu, prof. Ion Grovu, care a vandut ultimul grup dintre noi.
S-a vorbit mult dupa revolutie despre publicarea listei cu numele informatorilor
Securitatii. In cazul nostru, ar fi cel putin, o mare greseala. Nu faptul ca ai
iscalit un angajament te face vinovat. La vremea aceea refuzul de a fi
informator, era egal cu chinuri si cu urmari foarte grave, arestare, deportare
sau moarte. Majoritatea oamenilor nostri de sprijin au trebuit sa iscaleasca un
astfel de angajament. Nu poate fi socotit cineva informator daca a declarat
informatii lipsite de valoare, ca de ex.: ''Parintii lui Metea Victor au fost la
biserica'' sau daca au spus lucruri pe care Securitatea le stia, ca de ex.: ''am
vazut-o pe mama lui R. cu haine cernite, deci stie ca fiul ei e mort''.
Informator il socotim pe acela a carui informatie a ucis sau a produs un rau
cuiva. Sunt zeci de mii de pagini in cazul nostru, continand informatii care nu
ne puteau face nici un rau. Oamenii le-au dat din cauza fricii sau anume ca sa
deruteze Securitatea. Ar fi o crima ca numele adevarat al autorilor acestora sa
figureze intr-o lista oarba a informatorilor.
Si cu toate acestea, au fost oameni care au refuzat pe fata sa-si ia un
angajament. Un paznic de vanatoare a spus: ''eu am fost angajat sa ocrotesc
vanatul, nu sa vanez oameni''. Unui condamnat la 15 ani i se promite
eliberarea,
daca promite ca-l va preda pe nepotul lui. ''Sa-mi vand eu sangele meu? Ce vreti
sa faceti din poporul acesta?''
Adevaratii informatori au fost aceia, care de buna voie si nesiliti de
nimeni,
pentru bani sau alte beneficii, si-au trimis consatenii la arestare, condamnare
sau moarte, ca bunaoara cei ale caror informatii, au dus la 17 condamnari la
moarte, zeci de condamnari la inchisoare, familii distruse, gospodarii arse din
temelii, informatii rasplatite cu cate 1000 de lei de informator. Informatori
vinovati au fost si cei care s-au razbunat pe semenii lor, parandu-i ca au
legatura cu cei din munti, fara sa fie adevarat. Pe vremea aceea nu puteai sa te
razbuni pe cineva mai crunt decat parandu-l ca are legatura cu acestia (ca
bunaoara cel care s-a razbunat pe vecinul sau, Octavian Lazea, declarand ca mama
lui Gavrila a fost vazuta la acesta cu o traista cu mancare, lucru complet
neadevarat. Cei doi au fost arestati, batuti si aruncati in nesimtire pe
marginea drumului).
In dosare se gasesc, pe langa informatii, rapoarte,
telegrame, procese verbale,
note, dispozitii, hotarari, privind si activitatea trupelor de Securitate
impotriva noastra din timpul anilor 1950-1956, si chiar de mai tarziu. Nu am
gasit consemnate actiunile de mai mica amploare ale Militiei si Securitatii din
anii 1948 si 1949. De asemenea, se gasesc consemnate doar actiunile din
regiunile Stalin si Sibiu, si numai tangential amintite cele din regiunea Arges,
desi ne-am ciocnit in multe randuri cu trupele din regiunea Arges (ca de ex. In
1951 in Piscul Netotului, in 1952 pe muntele Moldoveanu, si in 1954 la Izvoarele
Topologului).
Doua actiuni, si anume cele de mai mare amploare, din vara anului 1951 si din
1952, nu sunt consemnate, ultima deloc, iar prima de abia tangential amintita.
Cauza? Ultima, se pare ca a fost condusa de Nicolae Ceausescu, pe cand era
general de armata. De altfel din loc in loc, in volume, se gasesc file albe (chiar
scris cu cuvinte ''fila alba'' inlocuind desigur, ceva ce a fost extras).
Efectivul actiunilor a oscilat de la grupa de 4 pana la 10
ostasi, pana la plutoane, si mai la urma regimente, cand grupul nostru
carpatin, nu mai era
numit ''banda'', ci a devenit ''inamicul''. Desi s-au folosit permanent avioane
si elicopetere, ele nu sunt decat partial amintite.
Desfasurarea actiunilor este consemnata amanuntit, unele chiar foarte
amanuntit,
find trecute chiar si numele cainilor care au participat la actiune.
In total am numarat 108 actiuni ale Militiei si
Securitatii, repartizate astfel
pe ani:
- 16 actiuni in 1950
- 7 actiuni in 1951
- 15 actiuni in 1952
- 23 actiuni in 1953
- 25 actiuni in 1954
- 18 actiuni in 1955
- 4 actiuni in 1956
Desfasurarea ciocnirilor cu grupul nostru este consemnata destul de aproape de
adevar. De obicei sunt introduse elemente care sa le scuze insuccesele: de ex.,
se prezinta un numar mai mare de banditi, se trec mai putine forte ale
Securitatii, armamentul blocat, actiunile s-au petrecut seara cand intunericul
avantaja banditii si bine inteles au gasit totdeauna tapi ispasitori, din vina
carora noi n-am fost distrusi si ei au avut pierderi. Ofiterii incompetenti au
fost dati afara, sau inaintati Tribunalului Militar.
In ce priveste adevarul si minciuna din dosare: unele piese din dosar sunt
adevarate asa cum sunt prezentate, altele sunt cosmetizate, cu scuze si elemente
favorabile lor, altele sunt denaturate in parte sau complet, pentru ca vina sa
cada total asupra noastra. In sfarsit, unele sunt in totalitate inventate cu
buna stiinta, pentru a-si motiva ineficienta in fata forurilor superioare. Un
astfel de caz, este cel al licentiatei Elena Sofariu, a carei viata a fost
distrusa de Securitate, banuita a avea legaturi cu grupul nostru, fata neavand
nici cea mai mica legatura cu noi.
Aici consemnez un mare noroc pentru grupul nostru fagarasean. In majoritatea
grupurilor din tara nu mai traieste nimenea din cei ce pot confirma cat adevar
si cata minciuna se afla in dosarele Securitatii. In grupul nostru fagarasean au
supravietuit si mai traiesc destul de multi din cei ce au trait acele evenimente
si le pot judeca (luptatorii Ion Ilioi si Gilu Rades, Olimpiu Borzea, Ion Grecu,
Victor Ion Pica, Dumitru Moldovan, autorul acestor randuri si altii, si pana de
curand au trait dr. Niclae Burlacu, inv. Malene Elisabeta, si preotul Victor
Damboi). Trebuie spus ca in volumul dosarelor, documentele nu sunt asezate dupa
nici un criteriu logic, nici cronologic, nici tematic. In multe cazuri cuprinsul
volumului nu corespunde titlului de pe coperta. Pentru sistematizarea enormului
material ce l-am scos din arhive, am adoptat pe cat posibil ordinea cronologica,
cu anul, luna si data cand a fost emis documentul. Astfel, se face ca un
document sa nu aiba legatura tematica cu cel dinaintea lui sau cu urmatorul
document. Am consemnat fiecare document cu data, volumul, fila de unde provine
si autorul documentului. In unele cazuri, din neatentie, am uitat sa trec, unul
sau doua din aceste repere, si mi-ar fi trebuit un timp enorm sa repar greseala...
8
Noiembrie 2003, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril
Ion
Gavrilă-Ogoranu