Ed. MARINEASA, Timisoara  

 

Capitolul II

La  Sinuciderea lui Remus Sofonea si împuscarea lui Laurian Hasu

 

 Motto: "Cel care transforma în proprietate personala Adevarul si Dreptatea le pierde si-si merita soarta cu vârf si îndesat" Osten Sjostrand (poet si fizician suedez) 

Laurian Hasu si Remus Sofonea au petrecut cea mai mare parte a timpului împreuna în timpul rezistentei anticomuniste. În data de 9 iunie 1955, Remus Sofonea a fost împuscat în picior de securisti pe raza satului Vistea de Jos unde acestia patrulau în acea perioada. Alaturi de Remus era Laurian Hasu. Ei se ascundeau într-un lan de grâu când au fost descoperiti de sotii Sandru din Vistea de Jos. Vazându-l ranit pe Remus, Victor Sandru si sotia sa le-au adus celor doi tineri alimente si o pereche de pantaloni. Totodata l-au informat pe Olimpiu Borzea, organizatorul retelei de sprijin Vistea ca cei doi partizani se aflau pe raza satului. Olimpiu Borzea îsi aminteste:"Victor Sandru mi-a dat un bilet semnat de Remus pe care i l-a înmânat Laurian Hasu. Biletul continea:"Fratilor sunt ranit. Implor mila lui Dumnezeu si ajutorul vostru. Va rog ajutati-ma!" Victor mi-a spus ca Laurian ma asteapta. Era ora 21.30. M-am dus la ei în lanul de grâu. Mi-a dat parola "Andrei", i-am raspuns "Saguna". Am stat putin de vorba cu ei si am constatat ca aveau nevoie de îngrijiri medicale. Trebuia sa-i ajut. Am convenit ca Victor sa-i ia la ora 4 dimineata cu caruta si sa-i aduca la mine acasa. Victor a venit la mine acasa pe la ora 3 noaptea sa-mi spuna ca nu poate sa ne ajute, deoarece i s-a îmbolnavit sotia. M-am dus la Remus, atunci, si i-am zis:"Dragii mei, securitatea stie de noi. Aveti încredere în mine". Remus m-a luat de mâna mi-a dus-o la piept si a zis: "Daca în dumneavoastra nu am încredere în cine sa am?" Doi partizani acoperiti cu iarba au fost adusi în carul cu bivoli în sat sub ochii politistilor care patrulau prin sat. Am bagat carul în curte. Pe Remus l-am pus în pat. Pierduse mult sânge. I-am acordat îngrijirile necesare. Aveam medicamente suficiente pentru a-l îngriji. Remus avea dureri foarte mari, iar pentru a-l ajuta trebuia sa-i administrez morfina. În trusa mea medicala nu aveam atunci acest medicament. Atunci aveam în grija mea aprovizionarea cu medicamente a satului. Am plecat sa procur morfina pentru Remus, în Vistea de Sus. Când m-am întors si am intrat în casa am simtit un miros suspect. Imaginea care ma astepta era una de cosmar. Remus era întins pe podea cu pistolul pe piept, mort, iar Laurian Hasu era într-o balta de sânge cu capul înspre fereastra si picioarele spre usa cu un glonte care a intrat prin tâmpla dreapta si a iesit prin partea stânga. Laurian era într-o stare grava. Nu mai vorbea si nu mai avea control asupra capului. În acele momente, mi-am tinut calmul cât de cât, am aprins prima data o candela si apoi am citit biletul pe care mi-l lasasera ei. "Fratilor, noi am murit. Am socotit ca este mai bine pentru noi, pentru voi si pentru acesti oameni care au facut atâtea sacrificii". Semnau Leu si Brâncoveanu. Remus mi-a spus când l-am adus la mine: "Daca mor cumva, sa ma îngropi haiduceste în cojoc, sub bolta de vita" 

Dorinta lui Remus a fost îndeplinita. Era o zi frumoasa de iunie. Mireasma pomilor si a vitei de vie impuneau o atmosfera deosebita curtii si parca întregii vieti. Dar Laurian si Remus s-au împuscat. Remus murise, iar Laurian a reusit sa scape. Totul s-a petrecut fara ca securitatea sa banuiasca ceva. Cumnatul meu, Vasile Bucelea, împreuna cu Gheorghe Borzea i-au sapat groapa lui Remus sub bolta de vita din curtea mea. Înainte de a-l înmormânta l-am ajutat pe Laurian sa-si ia ramas bun de la Remus. L-a îmbratisat. Nu stiu daca era constient dar i-au curs lacrimile. Remus a fost îngropat în cojoc si învelit într-un cearceaf pe care l-a dat prim-pretorul Ion Sandru. Toti trei l-am scos din casa pe geamul camerei dinspre curte. L-am asezat în groapa, i-am pus o cruce la 30 centimetri sub pamânt pentru a nu fi descoperit mormântul de securisti si l-am acoperit cu pamânt. I-am plantat trei smochini si flori pe mormânt. Deoarece nu mai ajungea în Grecia sa vada smochinii, am adus smochinii la el. În timpul în care noi îl înmormântam pe Remus, eu mi-am trimis sotia si copiii de acasa la Fagaras, iar pe chiriasa pe care o aveam în curte în Bruiu cu un oarecare pretext. Motivul a fost sa nu stie nici unul dintre ei ceea ce se petrecea la noi ca în cazul în care eram descoperiti de securitate ei sa nu spuna nimic despre Remus chiar daca ar fi fost torturati. În fiecare seara aprindeam o lumânare si spuneam o rugaciune la mormânt. Laurian a fost în coma 10 zile. L-am îngrijit eu si sotia mea. Tot timpul trebuia sa fim atenti sa nu fim descoperiti de securitate. Dupa ce si-a revenit nu mai era vechiul Laurian, ca de altfel nici când l-am revazut la proces. Nu am deschis niciodata discutia despre ce s-a întâmplat între ei doi, atunci la mine în casa. El parca mereu se întreba: "De ce am scapat eu?" Laurian a ramas la mine timp de o luna, dupa care a plecat la fratii din munti. El urma sa plece împreuna cu Nelu Novac în 31 iulie 1955, în Grecia cu ajutorul lui Costica Niculescu, din gara Vistea. I-am condus, atunci, pâna în Podul Olt. Dupa ei urmau Victor Metea, Nica Chiujdea si Gheorghe Hasu, în 15 august, dupa care urma sa plec eu. Din pacate au fost arestati toti miseleste prin trucurile securitatii. Din 31 iulie 1955 pâna la procesul de la Sibiu din 15 iulie 1957 Laurian Hasu a suferit anchetele si regimul dur al securistilor" marturiseste învatatorul Olimpiu Borzea. Laurian Hasu a fost judecat într-un pseudoproces a carui sentinta era: "Cu unanimitate de voturi, facând aplicatiunea art. 1, lit. C din Decretul 199din1950 îl condamna la moarte prin împuscare pe Laurian Hasu, pentru crima de uneltire împotriva securitatii interne si externe a RPR". Sentinta cuprindea aceeasi pedeapsa pentru crima de acte de teroare si constituire în bande în scop terorist, confiscarea averii personale si plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecata. Sentinta a fost citita în 2 august 1957 la Sibiu. Procesul a fost o farsa ca de altfel toate procesele intentate luptatorilor din munti. Sentintele au fost date cu usurinta în baza unor concluzii stabilite fara o baza reala. 

 

Capitolul III

Marturiile Mariei Stanciu, sora luptatorului Laurian Hasu

 

 Motto: O îndatorire morala este alcatuirea unei istorii adevarate si cat mai complete a rezistentei la agresiunea comunista. Este o îndatorire urgenta, impusa de obligatia de gratitudine fata de cei care au platit cu viata, cu sângele si cu sanatatea, curajul de a fi înfruntat barbateste împilarea comunista. 

Cum s-au adunat? Cine le-a dat curaj? Care era numele lor, cum aratau chipurile lor, cum au trait, cum au luptat, cum au murit? Sunt întrebari pe care si le-au pus multi. Raspunsurile nu au fost date decât în parte. S-a încercat sa se reconstituie adevarul, dar portiuni din cronologia acelor evenimente au ramas enigme. Este necesar ca astazi sa-i chemam printre noi pe acesti eroi, sa le omagiem faptele si sacrificile supreme. Celor morti în munti, celor prinsi si torturati în închisori le suntem datori cu un mormânt, o cruce si cu dezvaluirea adevarului. Întrebarile si raspunsurile reale vin tot din munti, faptele eronate si rastalmacirile vin în schimb de la oameni. Sacrificiul si lupta nu suporta minciuna, asa cum onoarea si munca cinstita a românului n-au suportat uneltirea si punerea tarii în slujba secerii si a ciocanului comunist. Pentru toti luptatorii din rezistenta redresarea morala se facea simtita si dorita. Partizanii au cautat sa faca o curatenie, avertizându-i pe "intrusi" sa le respecte munca s i agoniseala, demonstrându-le apoi ca exista o lege mai presus de faradelegile lor. Pentru a descrie activitatea luptatorului Laurian Hasu în cadrul rezistentei anticomuniste mi-au fost de ajutor marturiile Mariei Stanciu, sora lui, care a suferit la rându-i teroarea gulagului comunist. 

Laurian Hasu s-a nascut în 23 octombrie 1921 în comuna Breaza, raionul Fagaras. Înca din anul 1940 s-a încadrat în FDC la Liceul Radu Negru din Fagaras, iar în anul 1941 a suferit o condamnare de temnita grea pentru activitate legionara. Dupa ispasirea pedepsei, în 1947 si-a reluat activitatea legionara în cadrul Facultatii de Agronomie din Cluj, fiind sef de organizatie. În 1948, când a fost descoperita organizatia pe care o conducea, el s-a refugiat în satul natal unde a stat ascuns pe la diferite rude si cunoscuti. În 1950 si-a procurat arme si s-a alaturat grupului de luptatori din Muntii Fagarasului. Atunci a început si calvarul pentru familia lui Laurian Hasu. Duba neagra, arestarile, anchetele care speriau satul Breaza au terorizat întreaga familie Hasu. Maria Hasu, casatorita ulterior Stanciu în Vistea de Jos, sora luptatorului, a fost arestata si dusa periodic la securitate în Fagaras. Înca din 1948 i se cereau informatii despre fratele ei. Indiferenta si refuzul de care se loveau securistii din partea Mariei, au dus la teroare. Era batuta cu palmele si cu obiecte dure peste tot corpul. Brutalitatea lor a excelat cu bataia la talpi.cu bastonul. "Ma loveau la talpi pentru a nu lasa urme. Când îmi era aplicat acest "tratament" nu puteam merge doua saptamâni. Erau cruzi si mi se adresau foarte urât. Nu ma scoteau din bestie si bandita. Dupa atâtia ani mai retin câteva nume precum: ofiterul Stoica ce nu avea o mâna (fost coleg de scoala cu Olimpiu Borzea la Sibiu) care ma batea groaznic, un tigan Stoica la fel de dur, comandantul securitatii din Fagaras, caruia nu-i mai retin numele un om rau si nemilos, un ungur mic de statura numit Loti, unul Barcutean, pus de asemenea în slujba securitatii. În anchete era specialist unul Zagan" îsi aminteste Maria. Maria Hasu era dusa periodic la casa lui Giurca din Fagaras pentru anchete care erau întotdeauna însotite de tortura. Acestea au durat pentru Maria din 1948 pâna în 1953, când a fost arestata si întemnitata în penitenciarul de la Codlea. Maria nu a fost singura din familie care a suferit. Au fost schingiuiti fratele ei, Virgil si sotia sa, Sorita si tatal ei, Alexandru Hasu. "Pe fratele meu, Virgil, l-au torturat groaznic. Odata a fost dus la casa surorii noastre mai mari unde l-au legat cu mâinile de tavan si l-au batut pâna a lesinat. Pentru a-si reveni au aruncat apa cu galeata pe el. Ceea ce doreau sa obtina comunistii nu au aflat de la noi. Fratele meu a fost întemnitat apoi timp de 9 luni în perioada 1954-1955, unde a suportat alte suferinte. Nici cumnata mea, care avea copil mic nu a fost scutita de batai. De multe ori a fost lovita când avea copilul în brate. Tatal meu care avea 70 de ani a fost de asemenea batut cu bestialitate si torturat" povesteste sora lui Laurian. În 1953, Maria Hasu era învatatoare în Felmer. Dupa sedinta de încheiere a acelui an scolar a fost arestata. A fost dusa de un securist Alexandrescu, ce avea fata ciupita de vânt la securitatea din Fagaras unde a fost anchetata timp de 4 zile. A fost apoi transferata la Brasov, unde anchetele si bataile au durat o luna. A urmat pentru Maria penitenciarul Codlea timp în care a avut loc un proces în care a fost condamnata la 3 ani închisoare. Alaturi de ea au mai fost întemnitate Gema Novac, mama lui Gheorghe Hasu si un anume Nistor din Dejani. Maria a facut recurs, în urma caruia pedeapsa i-a fost redusa la un an de închisoare. Ea trebuia sa fie eliberata în iulie 1954 când îsi ispasise pedeapsa, dar a fost retinuta pâna în octombrie la securitate în Brasov. Aici securistii au intentionat sa o transforme în informatoare si s-o puna în slujba lor. Ei s-au lovit însa de refuzul categoric al Mariei. A revenit acasa în octombrie 1954. Perchezitiile si anchetele au continuat pâna la arestarea lui Laurian Hasu, în 1957. Maria s-a casatorit în 1956 cu Pompiliu Stanciu din Vistea de Jos, fost detinut politic. Ei doi si-au îmbinat suferintele de pâna atunci si si-au unit fortele sa faca fata la altele care veneau asupra lor. Maria nu a mai fost primita în învatamânt niciodata. Amândoi au mai fost încadrati în munca doar ca muncitori necalificati pe santierele de la Savinesti si Craiova. Au revenit în Vistea abia în 1975, când s-au pensionat. În anul 1977 a avut loc ultima perchezitie la domiciliu lor din partea militiei. În prezent Maria este va duava si traieste dintr-o pensie sociala, o pensie de privare de libertate si o pensie de sotie de detinut politic. 

 

Capitolul IV

Marturiile lui Victor Sandru, sustinator al Grupului de Rezistenta Vistea 

 

 Motto: Comunismul a fost mosit în hrube ascunse, de minti scelerate, alaptat de forte oculte, a crescut si-a formulat si si-a pus în practica programul, netulburat de nimeni, a guvernat si poruncit cum a vrut si-a impus legile ce le-a voit, a mutat popoare pe alte locuri, a distrus nationalitati, destine, culturi si vieti, a umplut jumatate din omenire cu lagare, temnite, crime si gropi comune, cu sânge si lacrimi. Ion Gavrila Ogoranu 

Chiar daca nu s-a dovedit la momentul respectiv a fi o reusita deplina, lupta partizanilor împotriva instaurarii comunismului a reprezentat un succes. Timp de zece ani, sub pavaza muntilor, a credintei si a încrederii în adevar s-a întârziat instaurarea pecetii purpurei rosii. În Tara Fagarasului, sub imboldul dreptatii si unitatii, oameni curajosi au ajuns pâna la sacrificiul suprem. Respectând o veche traditie, cea de împotrivire la tiranie si împilare, locuitorii din zona s-au organizat în grupuri de rezistenta. Acestea erau constituite, instruite si comandate asemenea unor unitati de armata, care respectau o riguroasa disciplina militara. Aveau în dotare armament puternic si diversificat. Actiunile lor stateau sub semnul unui consemn bine definit:" Doua persoane fata în fata pot discuta orice, iar când apare o a treia se înceteaza orice comunicare". Cu acelasi curaj cu care au pornit lupta, eroii au suportat si ororile securitatii din timpul anchetelor si din închisori. Victor Sandru a facut parte din Reteaua de sprijin Vistea. Activitatea lui în cadrul rezistentei anticomuniste a fost aceea de a-i ajuta pe Laurian Hasu si pe Remus Sofonea. Victor Sandru s-a nascut în 14 martie1900 în Vistea de Jos. Era de profesie agricultor. El s-a implicat cu întreaga familie, ca de altfel întreg neamul Borzea, în rezistenta anticomunista ajutându-i si sprijinindu-i pe toti cei care luptau împotriva comunistilor. În luna iunie 1955 Victor Sandru mergând la plivit de grâu în holda de la marginea satului, i-a descoperit în lan pe tinerii Laurian Hasu si Remus Sofonea. Acestia se ascundeau de trupele de securitate care patrulau în acea perioada pe teritoriul satului Vistea de Jos. Remus Sofonea era ranit la picior, iar Laurian îl supraveghea. Victor Sandru împreuna cu sotia sa le-a oferit celor doi mâncare si o pereche de pantaloni. Tot el a intermediat în acea zi legatura celor doi cu învatatorul Olimpiu Borzea, organizatorul Retelei de Sprijin Vistea. Victor l-a anuntat pe Olimpiu Borzea ca cei doi tineri îl asteapta în gradina casei sale si apoi împreuna cu Gheorghe Borzea si Olimpiu i-au transportat cu carul, sub ochii securistilor acasa la învatator. Pentru aceasta implicare, Victor Sandru a fost arestat în 12 decembrie 1956. Procesul în care a fost judecat s-a desfasurat în 15 iulie 1957 si a avut ca acuze sustinerea cu hrana si perechea de pantaloni a partizanilor. Victor Sandru a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 25 ani de munca silnica pentru:"crima de uneltire contra securitatii interne si externe a RPR si acte de teroare si constituire în bande în scop terorist". Sentinta cu numarul 1369 a fost citita în data de 2 august 1957. A fost eliberat prin decretul de gratiere în 1964 dupa ce executase 8 ani de închisoare. S-a întors acasa grav bolnav si cu un ochi afectat. A gasit curtea împartita de sora lui, iar sotia sa alungata din casa parinteasca. Victor Sandru este decedat.

I. G. Ogoranu, Lucia Baki