Ed. MARINEASA, Timisoara  

 

Cuvânt înainte 

 

La sfarsitul vol. II, al cartii Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc am promis ca în vol. III voi scrie macar câteva rânduri despre fiecare participant la lupta de rezistenta armata anticomunista din Tara Fagarasului. Înainte de a porni eu la treaba, un grup de tineri, nepoti de-ai oamenilor de atunci, si-au luat asupra lor aceasta misiune, pe care au facut-o chiar mai bine decât as fi facut-o eu, între ei fiind coautoarea acestui volum. Eu nu am adaugat si nu am sters nici macar un rând. În partea a II-a a volumului am venit cu câteva amintiri si mai ales cu atitudini fata de realitatile actuale din România, pornind de la trista constatare ca nu pentru o astfel de tara am luptat si am murit atâtia dintre noi atunci. Am adaugat la urma un Pomelnic al celor care au fost implicati în Rezistenta anticomunista fagarasana. Am completat cartea si cu câteva fotografii, pe care le-am putut obtine. Sper ca acest volum sa fie înca un pas, pentru cunoasterea celor petrecute atunci. 

 

Cuprins 

Cuvânt înainte 

Cuvînt catre cititori 

Introducere 

Capitolul I Olimpiu Borzea din Vistea de Jos 

Capitolul II Sinuciderea lui Remus Sofonea si împuscarea lui Laurian Hasu 

Capitolul III Marturiile Mariei Stanciu, sora luptatorului Laurian Hasu 

Capitolul IV Marturiile lui Victor Sandru, sustinator al Grupului de Rezistenta Vistea 

Capitolul V Marturiile lui Ioan Vulcu 

Capitolul VI Marturiile sotiei lui Gheorghe Hasu, luptator în rezistenta anticomunista 

Capitolul VII Dezvaluirile lui Ioan Metea din Ileni, fratele eroului Victor Metea împuscat de regimul comunist 

Capitolul VIII Marturiile sotiei lui Jan Pop luptator în Rezistenta Anticomunista din Muntii Fagarasului 

Capitolul IX Marturiile familiilor luptatorilor Nelu Novac si Nica Chiujdea din Berivoi 

Capitolul X Marturii despre dr. Nicolae Burlacu, luptator în rezistenta 5 anticomunista din Muntii Fagarasului 

Capitolul XI Ion Ilioiu - luptator în rezistenta anticomunista din Muntii Fagarasului 

Capitolul XII Dezvaluirile lui Virgil Rades din Berivoii Mici, luptator în rezistenta anticomunista din Tara Fagarasului 

Capitolul XIII Marturiile lui Ioan Barcutean, luptator în rezistenta anticomunista din Muntii Fagarasului, fost coleg cu Remus Sofonea 

Capitolul XIV Marturiile lui Victor Geaman din Rucar 

Capitolul XV Marturii despre preotul Cornel Dascal 

Capitolul XVI Confesiunea lui Aurel Banciu din Cârtisoara 

Capitolul XVII Partenie Cosma, luptator în rezistenta anticomunista 

Capitolul XVIII Marturiile eroului Ionita Greavu din Noul Român 

Capitolul XIX Lenuta Faina "craiasa muntilor" - o figura dârza în lupta de rezistenta armata anticomunista 

Capitolul XX Marturiile Mariei Cornea din Ileni 

Capitolul XXI Marturiile parintelui Ioan Glajar din Ucea de Jos 

Capitolul XXII Marturiile lui Ioan Buta din Parau 

Capitolul XXIII Virgil Mateias, erou legionar 

Capitolul XXIV Marturiile lui Ioan Petrisor din Recea

Capitolul XXV Marturiile Anei, sotia lui Olimpiu Borzea 

Capitolul XXVI 

Marturiile lui Ioan Grecu din Soars 

Marturiile profesorului Corneliu Mircea Ursu despre grupul de rezistenta cndus de Raul Volcinschi, profesor universitar la Cluj 

Arestarile din anul 1956 

Oameni implicati în Rezistenta armata anticomunista fagarasana 

GRUPUL DE REZISTENTA PARASUTAT: SAPLACAN lansat în zona Sarata in 1951 

ALTE MARTURII SI CÂTEVA CONSIDERATII 

Tot am facut si eu ceva bun pe lumea asta 

În Iordan, botezându-te Tu, Doamne 

Crucea de la Sâmbata 

Miros de tamâie amara 

Ati luptat pentru democratie? 

Mormântlu lu popa Partenie Cosma 

Suflet de copil (I) 

Suflet de copil - Augustina Pavel (II) 

Ion Cândea si doctorul Constantin Cismas 

Grupul Saplacan 

700 de ani de atestare documentara a orasului Fagaras 

Uneori primesc si astfel de scrisori 

N-am fost numai brate înarmate 

Bine ca nu am fost ales deputat 

Terorismul de stat 

Latina spurcata 

În satul lui Badea Cârtan 

Suflete de iobagi 

Vorvecel 

Tara si Taran 

Informatori si "informatori" 

Octavian Alexi 

Citind cartea lui Nicolae Ciolacu 

Tineretea Oastei Domnului 

Împrumuturile externe 

Statul - cel mai prost gospodar? 

Daca ai o casa veche 

Metoda Chicea 

Obiceiul pamântului 

Sa cumparam tot ce-i mai ieftin din strainatate 

O poveste cu ciori 

Citind cartea: "Luptatorii din munti: Toma Arnautoiu. Documente provenite de la Securitate" de Raluca Voicu Arnautoiu 

Marius Neagoe si Alexandru Viciu 

CUM DISPAREA UN LUPTATOR 

Sacul cu dolari (prostia româneasca) 

De ce n-a ramas la cratita Doina Cornea 

Avem conducatorii pe care-i meritam 

O poveste cu furnici 

Ajuta-ma nevoie 

Restructurare-privatizare = lichidare si vânzare Bucurati-va ca s-a gasit cine sa va cumpere 

Cele 50 de hectare Catedrala Mântuirii Neamului Cum a actionat Securitatea în intentia lichidarii grupurilor de rezistenta 

Cuvântare rostita la memorialul Sighet 199 La 50 de ani de la greva studenteasca din 1946 

Cuvântare rostita la memorialul Sighet, iunie 1996 

1947 - an de pregatire pentru Rezistenta Armata Anticomunista 

Cuvântare ce trebuia citita la Memorialul Sighet, iunie 1997  

La început a fost Inocentiu 

Cu ocazia aducerii la Blaj de la Roma a osemintelor episcopului Inocentiu Micu 

22 mai 1994, Paris 

Ion Gavrila Ogoranu la un dialog între Exil si Tara 

Mesaj adresat Presedintelui, Emil Constantinescu, la adunarea generala a Fundatiei Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista din România din 6 decembrie 1997 

Supravietuitorii Rezistentei Armate Anticomuniste nu vor sa serveasca interese politicianiste 

Statutul Rezistentei Armate Anticomuniste din România 

Cuvântare tinuta la Romfest, la Bucuresti, septembrie 1998 

Ilustratii 

 

Cuvînt catre cititori 

 

"Când natiunea e-n întuneric, ea doarme-n adâncimile geniului si-n puterile sale nestiute si tace, iar când libertatea, civilizatiunea plutesc asupra-i - oameni superiori se ridica spre a-l reflecta în fruntile lor si a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului - astfel încât în sânul marei întregi se face o zi senina, ce rasfrânge în adîncimile ei cerul", spunea marele poet al neamului, Mihai Eminescu. Orice natiune are dreptul sa judece, sa iubeasca sau sa condamne sufleteste pe toti aceia care au jucat un rol în istoria ei. Pentru a se cunoaste adevarul istoric al acelei natiuni trebuie sa se gaseasca exponentii care sa-l puna în evidenta. Pentru poporul român perioada 1947-1964 este învaluita de perdele negre, care nu pot fi înlaturate decât prin marturiile acelora care au trait evenimentele acelei vremi. De ei depinde întregirea firului istoriei acelei perioade. Tara Fagarasului a fost zona României în care regimul comunist a fost respins înca din fasa atragând dupa sine ani multi de chin, perchezitii, anchete, teroare si moarte. Majoritatea satenilor a sprijinit fara conditii lupta anticomunista pentru ca viata lor se ghida dupa niste principii simple si reale. Pentru ei dreptatea, adevarul si cinstea însemna totul. Au preferat sa lupte cu tot sufletul lor împotriva minciunii si a legiuitorilor nedrepti. Astfel, s-au creat grupurile de rezistenta din fiecare sat fagarasan. Regimul comunist constientizând rolul si amploarea miscarii din aceasta zona au concentrat de multe ori aici toata securitatea si multa armata pentru a anihila actiunile luptatorilor. Cunosteam de la bunicii si parintii mei ca regimul comunist a actionat întotdeauna în defavoarea omului de rând, iar reprezentantii acestuia au aplicat si respectat litera de lege indicatiile sefilor, de multe ori facând exces de zel pentru a obtine foloase si laudele superiorilor. "Subjugatii regimului erau toate jigodiile satelor, niste oameni de nimic", spun multe voci ale satelor fagarasene. Lucrând în presa m-a acaparat acest subiect, iar în urma cu trei ani am început sa-l exploatez. Ceea ce am aflat m-a determinat sa-mi continui cautarile pentru ca în fiecare sat numarul persoanelor care trebuia intervievate era din ce în ce mai mare. Chiar daca s-a scris despre Rezistenta Anticomunista din Tara Fagarasului totusi au ramas neamintite zeci de nume. Încerc sa redau în volumul de fata si în altele care vor urma aceste suferinte, pâna când fiecare persoana din zona noastra care a suferit va avea rezervata o fila în istoria neamului. Am gasit astfel prilejul sa-mi exprim regretul si ura fata de un regim nemilos si dur, care a urmarit îngradirea si uciderea tuturor sentimentelor umane, asuprind sute si mii de persoane indiferent de vârsta, profesie, sex sau conditie. Am un exemplu personal de schingiuire a sentimentelor de catre comunisti. Familia mea, Nicoara, detinea o frumoasa gradina de pomi fructiferi, vita de vie, casa la marginea satului Rucar. Acolo îmi gaseam întotdeauna locul de refugiu si de liniste, în mijlocul ierbii sau în acea casa. Tot acolo îmi regaseam si starea necesara pentru a învata, atât pentru liceu, cât si pentru facultate. În luna mai 1987, când toti pomii erau înfloriti si gradina era o splendoare, reprezntantilor regimului din acel mic sat le-a casunat pe acel colt minunat al satului si al visurilor mele. Au intrat cu buldozerele si în mai putin de 30 de minute au devastat totul. Minunata gradina a devenit un morman de caramizi, radacini, lemne, pietre, iar coroanele pomilor înfloriti facute una cu pamîntul. Sub privirile stupefiate ale întregului sat s-a distrus totul, dar nimeni n-a ripostat. Exista o teroare ascunsa, mai veche, de care eu atunci nu stiam nimic. Au facut rau, mult rau de care nici nu se sinchiseau. Nu vroiau sa constientizeze ca distrug sentimente, bunurile si munca de zeci de ani a semenilor lor. A fost cumplit. Nu pot sa nu-i numesc pe acei raufacatori: Geaman Gheorghe, brigadier, Eugenia Stanislav, primar, Aurel Stanislav, presedinte CAP, Neaga Octavian, contabil, Gheorghe Logrea, Balut Victor, Balut Gheorghe, Capra Gheorghe, Geogea Ion au fost cei care au dat ordinul si l-au aplicat. Erau oameni de nimic în comuna, fara caracter, motiv pentru care se si aflau în slujba comunistilor. Dupa atâtia ani de la fapta lor toti au raspuns în fata lui Dumnezeu si a dreptei credinte. Credeam atunci ca este cel mai mare rau facut de un om semenului lui. Dar n-a fost asa. Întâlnirea cu reprezentantii luptei anticomuniste m-a îndurerat si mai mult. Cititorule din Fagaras si de aiurea îti revine si tie rolul sa judeci faptele acestor semeni ai tai. Poetul Al. Philippide surprinde atât de bine în versurile sale urâtenia omului care nu se sfieste nicicând sa-si domine semenul prin fatarnicie si prin cele mai josnice metode. "Urâtul e! - Cu lacrimi în sila revarsate, Viseaza esafoduri fumând nepasator. Pe monstru-acesta gingas tu-l stii, o! cititor, - O! cititor fatarnic, - tu, semenul meu, - frate! " Doresc sa multumesc domnului Ion Gavrila Ogoranu ca a avut încredere în munca mea si ca m-a încurajat în initiativa pe care eu am luat-o. Nu pot uita nici îndrumarile domnului Olimpiu Borzea din Vistea de Jos, care mi-au fost de un real folos în cautarile mele. Aduc multumiri unor, persoane cu sufletul alaturi de Tara Fagarasului, care m-au ajutat la documentarea materialului cuprins în acest volum, doamnei Lucia Marcu (manager general Cetate Olt SA Fagaras), domnului Sorin Ioan Miloiu (manager general Mis Mad '95 SRL Fagaras), Nicolae Sofariu (director SDGN Fagaras), Constantin Suciu (patronul Hotelului Flora din Fagaras), Mariana Stanila (manager SC Mercur SA Fagaras). 12 Lucia Baki Nicoara 13 14 Introducere Motto: Da-ne Doamne, mântuirea pentru jertfa ce-am adus si ne curma sângiuirea... Da-ne pacea ta de sus. si ca semn de împacare, odihneste mortii lin. De veghe la fiecare, da-le Doamne câte-un crin. Radu Gyr În rezistenta anticomunista au fost implicate 64 de localitati din Tara Fagarasului. Mii de oameni au fost persecutati, arestati si aruncati în beciurile securitatii si în închisori. Regimul comunist a aplicat cele mai crunte metode pentru a-si înmulti numarul de adepti. Au fost locuitori care s-au alaturat lor, fiind încântati de oferta comunistilor, locuri de munca, functii, locuinte si astfel ajungând pâna la tradarea sau persecutarea consatenilor. Altii s-au opus cu înversunare, ceea ce a dus la batai, schingiuiri, tortura fizica si psihica si chiar executii. Rezistenta activa din Muntii Fagarasului, sustinuta de rezistenta pasiva din sate, a reusit sa atraga atentia. În Tara Fagarasului au fost concentrate trupele armatei si ale securitatii pentru a înlatura si anihila opozitia locuitorilor. Oamenii zonei urau minciuna, lasitatea si asuprirea. Bazându-se pe credinta în Dumnezeu, pe adevar si cinste, au reusit sa întârzie cu câtiva ani buni instaurarea ideilor bolsevice în zona. Elevi, studenti, sustinuti atât de reprezentanti ai intelecutalitartii zonei, dar si de tarani s-au opus orbeste ororilor comunismului. Lupta lor a durat mai multi ani. Pedepsele aplicate de comunisti i-au dus pe toti acestia în fata unei pseudojustitii. Pe acesti tineri i-a putut învinge doar tradarea. 1957 a fost anul în care trei loturi de partizani au fost arestate, judecate si întemnitate. Sase persoane au fost executate prin împuscare, iar alte sute condamnate de la 10 ani pâna la munca silnica pe viata. Sentintele asa-ziselor complete de judecata stipulau în majoritatea cazurilor "crima de acte de teroare si constituire în banda în scop terorist" sau "crima de uneltire împotriva securitatii interne si externe a RPR", chiar daca "încriminatii" au oferit doar alimente sau haine luptatorilor din munti. Trei loturi de partizani au fost arestate în 1957 în lunile iulie, august si septembrie. Lotul I, arestati în iulie 1957 Chiujdea Ioan, Hasu Laurian, Novac Ioan, Metea Victor, Hasu Gheorghe, Pop Jean, Ilioiu Ioan, Burlacu Nicolae, Borzea Olimpiu Acestora li se adauga Rezistenta de Sprijin Vistea, condusa de Olimpiu Borzea: Borzea A. Gheorghe, Stanciu Lucian, Grovu Ioan, Bucelea Ioan, Bucelea Vasile, Sandru Victor, Cristian Ioan, Dâmboiu Victor. Lotul II, arestati în august 1957 Geaman Victor, Fogoros Liviu, Logrea Gheorghe, Munteanu Vasile, Munteanu Octavian, Parintele Dascal Cornel, Popaiov Octavian, Polexe Ioan, Albu Eronim Acestora li s-a adaugat grupul din localitatea Râusor ce apartinea Rezistentei de Sprijin Vistea. Lotul III, arestati în septembrie 1957 Budacu Remus, Preotul Naftanaila Ioan, Ostacioaia Ioan, Banciu Aurel, Vulcu Ioan, Vulcu Constantin, Marin Ioan, Oancea Virgil  

Pe lânga acestia au mai fost arestati fratii Ion si Nicolae Grecu si un grup din satul Oltet condus de Surdu Vasile. Pe lânga aceste trei loturi au mai fost condamnate si alte grupuri înainte si dupa 1957. Ioan Chiujdea, Laurian Hasu, Victor Metea, Ioan Novac, Gheorghe Hasu, Jan Pop, Ion Ilioiu, care au luptat cu arma în mâna în munti au fost sustinuti de rezistenta organizata în satele din Tara Fagarasului (rezistenta pasiva) din care au facut parte: Olimpiu Borzea, Nicolae Burlacu, Gheorghe Borzea, Lucian G. Stanciu,. Ioan G. Bucelea, Ionel Cristian, Victor Sandru, Vasile D. Bucelea, Victor Dîmboi. Începând din 1954 libertatea de actiune a tinerilor luptatori a fost estompata prin viclesugurile comunistilor. Acestia au recurs la infiltrarea în rândurile rezistentei a unor persoane care au încercat sa le schimbe orientarea. De multe ori, aceste tactici perverse coroborate cu puterea lor armata au reusit. Comunistii, bazându-se pe ideea ca luptatorii asteapta sprijin din alte tari, s-au oferit sa-i ajute. Astfel, prin intermediul lui Costica Nicolescu, omul care a promis luptatorilor ca-i va duce în Grecia, au fost arestati: Ion Chiujdea, Victor Metea, Gheorghe Hasu, Laurian Hasu, Ion Novac, Jan Pop, Olimpiu Borzea. Ceilalti componenti ai lotului I au fost prinsi pâna în aprilie 1957 si retinuti în anchete continue în beciurile securitatii din Brasov. Pentru a obtine informatiile dorite luptatorii au fost terorizati în: "Trei morminte" si "Talpa Iadului", celule reprezentative pentru ororile comunistilor din Sibiu. A urmat procesul de la Sibiu în care Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj a condamnat 17 tineri curajosi cu pedepse dure care întreceau orice limita a gândirii umane. Astfel, au fost condamnati la moarte prin împuscare: Ion Chiujdea, Laurian Hasu, Victor Metea, Ion Novac, Gheorghe Hasu, Olimpiu Borzea si Nicolae Burlacu. O alta pedeapsa, data cu aceeasi usurinta a fost munca silnica pe viata la care au fost încadrati: Gheorghe Borzea, Ion Bucelea, Ionel Cristian si Ion Ilioiu. 25 de ani munca silnica au primit: Victor Surdu si Vasile Bucelea, iar 10 ani de închisoare preotul Victor Dîmboi. În ajunul procesului pentru lotul I, doctorul Lucian Stanciu din Vistea de Jos a fost gasit în celula cu venele de la gât taiate, caz neelucidat nici pâna în prezent. Din lotul I a scapat necondamnat doar Ioan Grovu care ulterior a devenit si director de scoala. În procesul de la Sibiu, procurorul îsi avea pledoaria nuantata cu tot felul de citate precum: "Asa cum cocosatul nu scapa de cocoasa decât când îi creste iarba verde pe piept, tot asa scumpa noastra republica, iubitul nostru partid nu va scapa de acesti pistolari cu fruntile înguste decât atunci când la va creste iarba verde pe piept". 

Dupa sentinta incriminatii au fost legati cu lanturi la mâini si la picioare, supravegheati fiecare de câte patru "câini lingusitori" si transferati la Bucuresti. Toti au cerut recurs. Acesta s-a judecat în lipsa lor si a fost respins. Nefiind vinovati si mai crezând în legile statului român, detinutii si-au încercat ultima sansa. Au cerut gratierea la Marea Adunare Nationala. La începutul lunii decembrie 1957 li s-a comunicat ca aceste cereri au fost respinse, pentru luptatorii din munti ramânând definitiva condamnarea la moarte. Totusi o schimbare a survenit pentru Olimpiu Borzea si dr. Nicolae Burlacu, carora le-a fost comutata pedeapsa cu moartea în munca silnica pe viata. De la închisoarea Uranus, condamnatii au fost transferati la Jilava. În cursul lunilor decembrie si ianuarie au urmat executiile pentru cei condamnati la moarte. Nici în ziua de astazi nu se cunosc locurile în care au fost aruncate trupurile neînsufletite ale celor împuscati. Cei care aveau de ispasit pedepse de 25 de ani sau munca silnica pe viata au fost mutati ulterior, în loturi si la date diferite, la Aiud si la Gherla. Olimpiu Borzea, dr. Nicolae Burlacu, Ionel Cristian si Gheorghe Borzea au ajuns în celulele de la Aiud unde "nu au vazut lumina zilei" pâna la eliberare. Profesorul Ioan Bucelea, Vasile Bucelea, Victor Dîmboi si Victor Sandru au fost dusi la Gherla si folositi la diferite munci. 

În aprilie 1964 prin decretul 176 au fost pusi în libertate toti detinutii politici. 

Vasile Bucelea din Vistea de Sus a ajuns acasa bolnav, incapabil de munca. Autoritatile de atunci nu au permis acordarea de asistenta medicala si un loc de munca pentru el. 

Victor Stanciu din Vistea de Jos s-a întors de la Gherla grav bolnav si fara un ochi. A murit bolnav de pneumonie. Nu a avut copii. 

Gheorghe Borzea din Vistea de Jos, încarcerat la Aiud si trimis la munci la Canal, s-a întors acasa foarte bolnav. Toata averea i-a fost confiscata. A fost angajat o perioada la UPRUC din Fagaras. A murit în 1982 în ajunul Craciunului de penumonie. 

Ionel Cristian din Vistea de Sus s-a întors din Aiud în 2 august 1964. Nu a avut familie si a fost ajutat de familia Godan care i-a oferit locuinta, masa si o masina de cusut cu care si-a cîstigat existenta. A murit în Victoria bolnav de pneumonie. 

Prof. Ioan Bucelea din Vistea de Sus, nu a mai putut profesa dupa eliberare. S-a mutat cu sotia la Homorod. A avut doua operatii la rinichi. 

Preotul Victor Dîmboi s-a întors acasa în august 1964. Traieste în Rîusor alaturi de familia sa. 

Dr. Nicolae Burlacu a fost eliberat în 2 august 1964 cu mari probleme de sanatate. A profesat ca medic ORL în Fagaras si Brasov. S-a mutat definitiv cu sotia la Brasov. 

Ion Ilioiu a fost eliberat în august 1964 foarte bolnav. La revenirea din închisoare familia îi era dezorganizata. La o vârsta înaintata s-a recasatorit. A plecat de la Sâmbata de Jos si s-a stabilit în Fagaras cu sotia sa. Sufera de o boala grava de ochi. 

Olimpiu Borzea s-a întors de la Aiud în 2 august 1964 bolnav de TBC. Când a fost arestat avea 93 de kg., iar la eliberare cântarea doar 42 de kg. Nu a mai putut profesa ca învatator. Cu greu si-a gasit un loc de munca, dar ca muncitor necalificat. Traieste alaturi de familie în Vistea de Jos. 

 

Capitolul I 

Olimpiu Borzea din Vistea de Jos 

 

Despre luptatorii din Muntii Fagarasului a început sa se vorbeasca din 1950 în toata Tara Fagarasului. Se stia de luptele acestora cu securitatea si de arestarea celor care le ofereau sprijin. Punctul culminant al existentei luptatorilor în munti a fost în august 1952 când si-au facut aparitia la Cabana Bâlea. În acea perioada oamenii vorbeau cu multa simpatie despre faptele si atitudinea tinerilor luptatori împotriva comunistilor. Legatura lui Olimpiu Borzea din Vistea de Jos cu luptatorii din munti condusi de Gavrila Ogoranu a început la sfârsitul lunii august 1952 cu toate ca lupta împotriva comunismului a început pentru Olimpiu Borzea înca din anii de liceu. 

"Prin 25-26 august 1952 cumnatul meu, studentul Ioan V. Bucelea din Vistea de Sus mijloceste întâlnirea mea cu Remus Sofonea si Ion Ilioiu. Am fixat ca zi de întâlnire 31 august dupa ora 22.00 în locul numit "Lazuletul" de la liziera gradinii noastre din Vistisoara. La data si ora fixata am fost prezenti la locul respectiv Remus Sofonea, Ion Ilioiu, Ioan Bucelea si eu. Toti eram înarmati. Cu Remus Sofonea ma cunosteam înca din 1947 si eram informat de preotul Dumitru Ghindea de rezistenta organizata din Tara Fagarasului. Baietii ne-au prezentat situatia lor dupa aparitia de la Cabana Bâlea si ne-au cerut sa-i ajutam. Am acceptat sa le oferim sprijin si prin urmare am stabilit în amanunt ceea ce trebuia sa facem. Ca prima urgenta era aprovizionare a si pregatirea pentru iarna. Ne-au dat si ei niste bani pentru a cumpara porumb si grâu. De la început le-am cerut ca numele nostru sa nu fie cunoscut de nici unul din grupul lor, iar la întâlnirile cu noi sa nu vina decât ei doi sau câte unul din ei. Au fost de acord. Primul transport cu alimente l-am facut cu varul meu Vasile D. Cârje din Vistea de Jos la începutul lui octombrie. În acea perioada s-a desfasurat la Fagaras Consfatuirea Cadrelor Didactice din raionul Fagaras, prilej cu care am avut ocazia sa ma informez despre imaginea luptatorilor în zona, dupa episodul Cabana Bâlea. Atunci profesorul Remus Budac mi-a povestit amanuntit ce s-a întâmplat la Cabana Bâlea. În data de 26 octombrie 1952, de sarbatoarea Sfântului Dumitru, am avut o noua întâlnire la Vistisoara, la gradina. Cu mine era si varul meu Gheorghe Anton Borzea care ulterior m-a însotit aproape la toate întrevederile cu Remus Sofonea si Ion Ilioiu. Atunci le-am dat: medicamente, ciorapi, carti si o busola. În data de 8 noimebrie ne-am întâlnit din nou, cânde le-am dus medicamente si alimente si am fixat un loc pentru corespondenta "lazulet", lânga un brad la Vistisoara. În data de 6 decembrie ma asteptam ca în cutiuta metalica sa gasesc un bilet de la ei pentru ca îi informasem de prezenta în numar mare a militienilor si a securistilor care patrulau zilnic în zona, mai ales în Sâmbata de Sus, Valea Sâmbetei si la liziera padurii Vistisoara - Vistea Mare. La ultima întâlnire i-am rugat sa-i spuna lui Vasile Sofonea din Dragus (al Lascului) toate noutatile întrucât cu acesta ma întâlneam zilnic. În vacanta de Craciun si în cursul lunii ianuarie 1953 am organizat Reteaua de Sprijin Vistea. La început am fost eu, doctor Lucian Stanciu, fratii Ion si Vasile Bucelea si Gheorghe Anton Borzea. În luna mai 1953 a fost o noua întâlnire la Vistisoara când am fixat noi locuri pentru corespondenta precum: drumurile Vistea de Jos - Dragus, Dragus - Vistea de Sus, Vistea de Sus - Vistisoara si pe soseaua spre Oltet. Pentru corespondenta am folosit tot cutii metalice. Eu mergeam aproape în fiecare zi cu bicicleta pe ruta: Vistea de Jos - Dragus - Vistea de Sus - Vistea de Jos. Cautam semnele de avizare (o cioplitura pe un stâlp, pe o pluta sau pe bara podului din Valea Hotarului). Daca era un semn cautam cutiuta metalica la locul stabilit, daca nu plecam mai departe. În luna iunie 1953 m-am întâlnit întâmplator la Fagaras cu profesorul Ioan Grovu, directorul scolii din Sâmbata de Sus. Mi-a spus ca a avut legaturi cu cei din munti prin Ilioiu si Sofonea si ca are sa le spuna ceva foarte important. I-am anuntat pe Remus si pe Ilioiu si am fixat o întâlnire cu ei pe drumul Dragusului la ora 22.00. I-am comunicat profesorului Grovu si acesta a venit la Vistea cu caruta lui si cu un sac de grâu. La ora fixata am plecat împreuna la locul întâlnirii. Remus si Ilioiu au plecat sa discute cu Grovu problemele lor, iar eu cu ceilalti doi camarazi care au venit la întâlnire am ramas la caruta si le-am dat sacul de grâu. La aceasta întâlnire a venit si Gavrila care dorea o întrevedere cu Ionel Cristian. Atunci s-a fixat si locul respectivei întâlniri. În aceeasi perioada m-am mai întâlnit odata cu ei însotit fiind de Gheorghe Anton Borzea cînd i-am anuntat despre grupul de parasutati în nordul Ardealului. În octombrie 1953 profesorul Grovu m-a cautat la scoala la Dragus. Acesta mi-a explicat de legatura lui si a doctorului Nicolae Burlacu cu parasutistii condusi de Mare Sabin. În luna noiembrie 1953 le-a comunicat celor din munti cele spuse de Grovu si le-am dat ziarul cu stirea despre parasutisti. Începând cu 1954 am avut un mijloc sigur de deplasare si anume un cal si o caruta care mi-a usurat îndeplinirea misiunilor pe care le aveam. În septembrie 1954 Remus Sofonea a venit singur la întâlnirea cu mine. Ion Ilioiu cazuse în lupta si era ranit. Ioan Grovu si dr. Nicolae Burlacu urmau sa se intereseze despre posibilitatile de a pleca din tara pentru luptatori. În Fagaras si Sâmbata de Sus au fost aratate fotografii cu Ion Ilioiu la morga, un trucaj josnic al securitatii pentru ca în realitate Ilioiu era doar ranit. În octombrie 1954 Remus Sofonea a venit la întâlnire cu Ghita Hasu. Au stat la mine, la Vistisoara, doua zile Ghita si o saptamâna Remus. În 25 octombrie Ion Grovu ne-a anuntat ca dr. Nicolae Burlacu a fost arestat. Tot în luna octombrie Remus Sofonea si Ghita Hasu au actionat la Vistea cînd se desfasura înscrierea în întovarasire. În noimebrie 1954 am stat cu Remus la Vistisoara. Era foarte abatut. Mi-a lasat caietul lui cu însemnari si mai multe obiecte din os facute de ei în munti. La putin timp Remus avea sa fie ranit la picior si apoi sa se sinucida la mine în casa în Vistea de Jos" povesteste Olimpiu Borzea. Timp de 3 ani a fost suspectat de comunisti, dar niciodata nu s-a putut dovedi ca lucreaza pentru luptatorii din munti. În luna martie 1955 Olimpiu Borzea a fost pentru prima oara arestat. Fiind inspector scolar, a fost trimis în inspectie la Tântari. În drum spre aceasta localitate, în dealul Persanilor, a fost rapit si dus la securitatea din Brasov. A fost anchetat de colonelul Gheorghe Craciun. Aici a stat în celula cu Mircea Craciunescu. Dupa doua zile de ancheta a fost lasat sa mearga sa-si continue ancheta. Întors acasa l-a anuntat pe profesorul Remus Budac din Cârta de cele întâmplate, rugându-l sa comunice lui Ioan Gavrila ca "Vistea a cazut". Totodata, luptatorii din munti au fost atentionati sa fie prudenti si sa evite pe cât posibil zona Vistea. La 8 octombrie 1955 a fost arestat pentru a doua oara. Era perioada în care se punea în aplicare plecarea în Grecia a luptatorilor. Olimpiu Borzea se afla pe drumul dintre Bucuresti si Giurgiu în momentul în care a fost arestat. Timp de doua saptamâni a fost anchetat la Ministerul de Interne dupa care a fost transferat la Securitatea din Brasov. Aici capitanul Deitel, colonelul Mois, capitanul Alexandrescu, capitanul Ivan si seful de arest Ioska Toth l-au terorizat psihic timp de 1 an si zece luni în anchete continue.

În perioada 15 - 20 iulie 1957, alaturi de ceilalti componenti ai lotului I, a fost judecat la Sibiu de catre Tribunalul Militar Cluj. Olimpiu Borzea a fost condamnat la moarte pentru: complicitate la crima de uneltire împotriva securitatii interne si externe a RPR, complicitate la crima de acte de teroare si constituire de bande în scop terorist si delictul de detinere ilegala de arme. În sentinta nr. 136/15 iulie 1957 reprezentantii tribunalului l-au caracterizat ca fiind un element pervers si dusman de moarte al regimului. Încarcerat la închisoarea Uranus din Bucuresti, Olimpiu Borzea a facut recurs, care a fost însa respins, dupa care a cerut gratierea. Timp de sase luni a fost tinut cu lanturi la mâini si la picioare si anchetat. La sfârsitul lunii noiembrie Olimpiu Borzea a trait cele mai cumplite momente din viata lui. Urma executarea sentintei, adica împuscarea. "M-au bagat într-o celula îngusta, cât o cabina de telefon, în care era doar un scaun. Peretii erau stropiti cu sânge si aveau urme de gloante. În fata în dreptul capului era un suport cu un pistol. În câteva secunde, care mi s-au parut ore, prin fata ochilor mi s-a derulat întreaga viata, cu toate bucuriile ei, cu toate tristetile ei si mi-am dat seama ce va urma. Voi fi împuscat. Auzeam în continuu vocile dragi ale familiei, care parca îmi spuneau: stai linistit, totul va fi bine. Stiam ca familia este alaturi de mine si acest lucru îmi da speranta ca voi trai. Imaginea prezenta si imaginea din subconstientul meu se contraziceau. Era o lupta continua. Si eu la rându-mi eram curios cine va câstiga lupta. Asa cum credinta m-a ajutat sa rezist terorii din ancheta eram sigur ca si acum Dumnezeu ma va salva. Secundele se scurgeau si eu asteptam. Fiecare zgomot amplifica starea mea de groaza. De la un timp m-am linistit. M-a învaluit o putere venita de undeva care mi-a impus un sentimet de tarie si siguranta. Parca vorbeam cu acel pistol care ma ameninta: 

- Te împusc, spunea el! 

- Niciodata nu vei reusi. Credinta mea ma va salva de la moarte, am spus eu. 

- Nu vezi ca nu mai ai nici o sansa sa scapi? 

- Copiii si sotia ma asteapta de ani de zile. Le sunt singurul sprijin si trebuie sa-mi îndeplinesc atributiile de sot si tata. Nu am facut nimic rau pentru care sa platesc cu pretul vietii. 

- Mai ai 5 secunde.

- Voi scapa! 

- Mai ai o secunda si...POC!! 

- ............................... 

Mi-a întrerupt dialogul o discutie telefonica a comandantului închisorii, a carui voce razbatea pâna în celula în care ma aflam eu: 

- Da, este Olimpiu Borzea. Executam ordinul acum. 

Nu puteam decât sa-i dau dreptate pistolului ca clipele mele de viata s-au sfârsit. În acel moment cineva a si reglat pistolul în dreptul capului meu. Am simtit atunci cum peretii încaperii s-au apropiat unul de celalalt, iar denivelarea din usa, care ajungea pâna la pieptul meu m-a imobilizat. Au urmat câteva minute de asteptare, minute pline de tensiune. Cu putinele puteri pe care le mai aveam încercam sa ma reculeg pentru a putea muri cu demnitate în fata lor. Am auzit miscare si usa camerei de executie s-a deschis. 

- Iesi afara, banditule! 

Era comandantul închisorii care cu gesturi dure si foarte nervos m-a împins în încaperea de vis-á-vis. 

Ma aflam într-o alta sala de executie. În fata mea erau doua grupuri de soldati cu baionete la arma care asteptau doar un semn de la comandantul lor pentru a-si face datoria. 

- Treci în fata plutonului de executie, banditule a racnit comandantul. Abia târându-mi picioarele legate în lanturi, am încercat sa ajung la locul indicat. 

- Ia pozitia de drepti, banditule! 

M-am conformat. Îi citeam pe fata desfigurata de ura ca abia astepta sa ma execute. Nu mi-a ramas decât sa ma gândesc la familia mea si sa îl rog pe Dumnezeu sa ma întareasca. Am apucat doar sa zic în gând "Doamne ajuta-ma" si am auzit aceeasi voce: 

- Se comuta pedeapsa cu moartea la munca silnica pe viata. 

Era ora 13.25. O liniste adânca m-a cuprins si am simtit lânga mine pe toti cei dragi de acasa. Puteam sa îi ating, erau toti prezenti: parinti, copii si sotie. Nu-mi venea sa cred ca Dumnezeu mi-a oferit aceasta sansa. Dupa atâtia ani era prima data când îmi vedeam întreaga familie. A fost inexplicabil. Acum, dupa atâtia ani (n.a. 1997) sunt convins ca totul a fost real. Dumnezeu mi i-a adus lânga mine, sa-i vad, sa-i ating si sa ma ajute." Olimpiu Borzea a fost transferat apoi la Jilava unde a ramas timp de 7 luni. Închisoarea era renumita pentru cruzimea gardienilor si conditiile încarcerarii. Aici eroul a trait alte clipe de cosmar. Semnificativ pentru ceea ce a suportat la Jilava Olimpiu Borzea, este urmatorul dialog: 

"- Întoarce-te cu fata la perete, banditule, nu vezi ca a intrat o femeie în încapere? a urlat locotenentul. 

- Nu a intrat o femeie, a intrat un sergent major - am replicat eu linistit. La raspunsul meu femeia gardian mi-a zis: 

- Esti fericit ca ai scapat de condamnarea la moarte, dar tot în puscarie vei muri. Te vom trimite într-o zi, în plic, acasa la ai tai. Acum ai fi scapat usor, FOC si gata! 

Nu am comentat nimic. Locotenentul a continuat: 

- Ce ai vrut sa te faci, banditule, ministru? 

- Nu, n-am vrut sa ma fac ministru. Am fost mai mult decât atât. Eu am fost OM. 

Locotenentul nervos mi-a raspuns: 

- Cum? A fi om e mai mult decât a fi ministru? 

- Da, domnule locotenent. Ministru poate fi oricine, însa om adevarat, nu. 

Acest dialog a determinat, alaturi de condamnarea mea, tot tratamentul pe care l-am primit în închisoarea Jilava. A durat 7 luni". 

În iulie 1958 Olimpiu Borzea a fost mutat în lanturi si cu paza dubla la Aiud. Comandantul acestei închisori era atunci un evreu numit Coler. În temnita din Aiud, Olimpiu Borzea s-a îmbolnavit de TBC. "Am fost bagat într-o celula alaturi de toti detinutii bolnavi de tuberculoza. Aici toate saltelele si paturile erau pline de sânge si îmbâcsite de mizerie. Camerele de detentie nu au fost deparazitate sau curatate înainte de a ajunge noi aici". Din zi în zi starea sanatatii lui se agrava. Tusea încontinu si scuipa sânge. Dupa zile de suferinta a fost dus la spitalul închisorii. Chiar daca nu primea tratamentul necesar, era mai bine decât în celula. Aceasta situatie a durat pâna când comandant al închisorii a fost numit colonelul Craciun. Era persoana care l-a rapit si anchetat pe Olimpiu Borzea la Brasov. Prima masura pe care Craciun a luat-o a fost sa transforme capela religioasa din incinta închisorii în celula, pentru izolarea detinutilor. "Era luna noiembrie. Afara era deja foarte frig. M-a aruncat într-o celula de 3X1,5 metri. Pe jos era apa amestecata cu motorina. Încaperea avea un geam mare fara sticla, o soba ca decor si o tineta fara capac. Am primit o patura abia la miezul noptii. Simteam cum îmi intra frigul în oase. Din cauza apei stateam numai în picioare. A doua zi dimineata patura mi-a fost luata. În acest regim m-au tinut saptamâni în sir". Regimul sever de la Aiud, dar si din celelalte închisori i-au distrus sanatatea lui Olimpiu Borzea. TBC pulmonar, TBC osos, TBC ganglionar, Zona Zoster, hepatita, afectiuni renale au fost bolile pe care le-a contactat în închisoare si care îl urmaresc toata viata pe Olimpiu Borzea. "Când am avut Zona Zoster nu m-am putut îmbraca timp de 6 saptamâni. A fost cumplit. Deasupra sternului s-a colectat o punga de puroi cât un cap de copil. Dupa mai mult timp am fost operat si au fost extrase de acolo 1,5 kg. de puroi. Credeam ca nu mai scap cu viata". Tot ceea ce a îndurat în închisoare, psihic si fizic, s-au sters în momentul în care l-au anuntat ca va fi eliberat. "Era în august 1964. Detinutii discutau ca s-a dat un decret prin care vom fi eliberati. Cu totii asteptam sa fim anuntati ca putem pleca acasa. De câte ori aparea un gardian printre noi îi urmarea fiecare gest, fiecare cuvânt. Într-o zi mi-am auzit numele strigat. Eram în sfârsit pe lista celor care plecau acasa. Traiam si puteam fi liber. A fost ceea mai frumoasa zi din ultimii 9 ani. Am plecat spre Vistea. În gara m-a asteptat tot satul. Am trait alte emotii, dar de data aceasta, lacrimile erau de fericire. Erau acolo parintii, sotia, copii, vecinii si toti apropiatii mei. Toti erau curiosi sa afle prin ce am trecut si câte am suferit. Dupa ce am coborât din tren toata lumea vorbea, întreba si asteptau raspunsuri. Ne-am îmbratisat si am plâns împreuna. Si eu eram curios sa aflu ce se întâmplase cu familia mea, cu prietenii mei, în cei 9 ani cât am lipsit. De mine s-a apropiat o fetita, care m-a privit îndelung nedumerita. Apoi s-a întors catre sotia mea si a întrebat-o: 

- Acesta este taticul meu? 

Abia atunci mi-am dat seama ca fetita era fiica mea. Lacrimile mi-au inundat obrazul. Am încercat sa o iau în brate, dar puterile îmi erau epuizate. Eram multumit ca sunt în viata si ca îmi revad copiii. Am plecat spre casa si au urmat zile întregi în care casa mea era plina cu oameni care voiau sa stie totul despre detentia mea. Am povestit cu lux de amanunte cruzimile la care s-au dedat comunistii si securistii. Sotia mi-a relatat tot ceea ce a îndurat în lipsa mea, cum a crescut copii si a întretinut gospodaria. Am realizat ca cei ramasi acasa au avut de îndurat orori la fel de mari, daca nu mai mari decât noi cei care am fost închisi". Olimpiu Borzea a fost internat timp de 2 ani în sanatoriile de la Timisul de Sus, Avrig si la Spitalul Mârzescu pentru tratament TBC. A încercat sa-si gaseasca un loc de munca în învatamânt, dar de fiecare data a fost refuzat. Prigoana comunista continua si în asa-zisa libertate. S-a angajat ca muncitor necalificat. La început ca preparator fito unde lucra cu substante toxice, mediu care i-a reactivat boala de plamâni. În timp a reusit sa ocupe un loc de munca apropiat studiilor, dar dupa nici doua luni un anume Pandrea, comunist, l-a întrebat: 

"- Ce cauti, banditule, aici?" 

A fost dat afara si la putin timp, în 1967 s-a pensionat de boala. În pensie fiind nu a fost scutit de un regim cu anchete, confiscari si urmariri permanente din partea securitatii. 

Ultima descindere a securitatii la domiciliul lui Olimpiu Borzea a vut loc în toamna anului 1989. "Evenimentele din decembrie 1989 mi-au dat speranta. Dar au trecut 7 ani fara schimbari. 

În 1996 dupa alegeri, am prins din nou încredere în viata, în adevar si dreptate. Nu as vrea sa ma însel din nou. La cei 76 de ani ai mei, doresc ca neamul românesc sa ajunga acolo unde îi este locul, iar binele sa învinga raul pentru totdeauna. Sper ca nici o generatie de acum încolo sa nu mai sufere cât noi. Mi-as dori ca tinerii de astazi sa înteleaga efortul si lupta noastra pentru adevar si credinta. Nu am foast niste banditi asa cum ne-au etichetat comunistii. Am vrut doar sa traim liberi si sa stârpim minciuna. Daca lupta noastra nu si-a atins scopul mi-as dori ca voi cei care ati luptat în '89 sa realizati acest lucru".

I. G. Ogoranu, Lucia Baki