MOARTEA LUI FULGER
MOARTEA LUI FULGER
In goana roibului un sol,
DECEBAL CĂTRE POPOR
Cu frâu'n dinti si capul gol,
Rasare, creste'n zari venind,
Si zarile de-abia-l cuprind
Si'n urma-i corbii croncănind
Alearga stol.
El duce regelui raspuns,
Din tabara. Si tine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atâta semn de la război,
Si-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort ! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un brat hain !
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar ros de sânge-i albul tort,
Si pieptul gol al celui mort
De lanci e plin.
Sarmanul crai ! Când l-a văzut
Si când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s'a izbit un pas
De spaima'n laturi si-a rămas
Cu pumnii strânsi, fără de glas,
Ca un pierdut.
Să-i moara Fulger ? Poti sfarâma
Si pe-un voinic ce cuteza
Să'nalte dreapta lui de fer
Să prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii, daca pier
Cei buni asa ?
Dar mine va mai fi pământ ?
Mai fi-vor toate cite sânt ?
Când n'ai de-acum să mai privesti
Pe cel frumos, cum însuti esti,
De dragul cui să mai trăiesti,
Tu soare sfânt ?
Dar doamna ! Suflet pustiit !
Cu parul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blastema,
Si tot palatul plin era
De plâns cumplit.
La stat si umblet slaba ce-i !
Topiti sunt ochii viorei
De-atâta vaiet ne'ntrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei.
"-De dorul cui si de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Intreaga noaptea nedormind,
Ca s'aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s'alerg în prag,
Să te cuprind !
Nu-l dau din brate nimanui !
Inchideti-mă'n groapa lui -
Mă lasi tu, Fulgere, să mor ?
Iti lasi părintii'n plâns si dor ?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o du-i !"
Ah, mama, tu ! Ce slaba esti !
N'ai glas de vifor să jelesti;
N'ai mini de fer, ca fer să frângi;
N'ai mari de lacrami, mari să plângi,
Nu esti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzesti !
Si tu, cel spre batai aprins,
Acum esti potolit si stins !
N'auzi nici trâmbitele'n vai,
Nu vezi cum sar grabiti ai tai
Râdeai de moarte prin batai,
Dar ea te-a'nvins.
Pe piept colac de grâu de-un an
Si'n loc de galben buzdugan,
Faclii de ceara ti-am făcut
In dreapta cea fără temut,
Si'n mâna care poartă scut
Ti-au pus un ban.
Cu făclioara pe-unde treci,
Dai zare negrelor poteci
In noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vama peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.
Si'ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca'n ceruri sus
Să fii 'ntreg ce-ai fost mereu,
Să tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.
Mirati si de rasuflet goi,
Vazându-ti chipul de razboi
Să steie îngerii-nlemnit;
Si orb de-al armelor sclipit,
S'alerge soarele'napoi
Spre răsărit !...
Iar când a fost la'nmormântat
Toti mortii parca s'au sculat
Să-si plânga pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit să plânga pe-un fecior
De imparat !
Si popi, sirag, cădelnitând
Ceteau ectenii de comind -
Si clopote, si plâns si vai,
Si-ostenii'n sir, si pas de cai
Si sfetnici si feciori de crai
Si nat de rând.
Si mă-sa biata ! Cum gemea
Si blastema si se izbea
Să sara'n groapa:"-L-au închis
Pe veci ! Mi-a fost si mie scris
Să mă destept plângând din vis,
Din lumea mea !
Ce urma lasa soimii'n zbor ?
Ce urma pestii'n apa lor ?
Să fii cât muntii de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cararea mea si-a tuturor
E tot nimic !
Ca tot ce esti si tot ce poti,
Parere-i tot daca socoti -
De mori târziu ori mori curând,
De mori satul, ori mori flămând,
Totuna e ! Si rând pe rând
Ne ducem toti !
Eu vreau cu Fulger să ramân !
Ah, Dumnezeu nedrept stapân,
M'a dusmanit traind mereu
Si-a pizmuit norocul meu !
E un pagân si Dumnezeu,
E un pagân.
De ce să cred în el de-acum ?
In fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori rai, tot un mormânt !
Nu-i nimeni drac si nimeni sfânt !
Credinta-i val, iubirea vânt
Si viata fum !"
Si-a fost minune ce spunea !
Grabit poporul cruci facea
De mila ei, si sta'ngrozit.
Si-atunci un sfetnic a venit
Si-n fata doamnei s'a oprit
Privind la ea.
Un sfânt de-al carui chip te temi,
Abia te-aude când îl chemi:
batrân ca vremea, stilp rămas,
Născut cu lumea într'un ceas.
El parca-i viul parastas
Al altor vremi.
Si sprijin pe toiag cătând
Si'ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele rasar:
"-Nepoata draga ! De'n zadar
Te vad plângând.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Si inima din noi o frângi -
Ne doare c'a fost scris asa,
Ne dori mai rău, cu jalea ta:
De-aceea, doamna, te-am ruga
Să nu mai plângi.
Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plingi privind în sus ?
Mai bine ochii'n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci !
El nu e mort ! Traieste'n veci,
E numai dus.
N'am cap si chip pe toti să-i spui,
Si-as spune tot ce stiu, dar cui ?
Ca de copil eu m-am luptat
In rând cu Volbura-mparat
Si stiu pe Crivat cel turbat
Ca tara lui.
Ce oameni ! Ce sunt cei de-acum !
Si toti s'au dus pe acelasi drum.
Ei si-au plinit chemarea lor
Si i-am văzut murind usor;
N'a fost nici unul plângător
Ca viata-i fum.
Zici fum ? O, nu-i adevarat.
Razboi e de viteji purtat !
Viata-i datorie grea
Si lasii se'ngrozesc de ea
Să aiba tot cei lasi ar vrea
Pe neluptat.
De ce să'ntrebi viata ce-i ?
Asa se'ntreaba cei misei.
Cei buni n'au vreme de gândit
La moarte si la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Si de femei !
Traieste-ti, doamna, viata ta !
Si-a mortii lege n'o cata !
Sunt crai ce schimb-a lumii sorti,
Dar daca mor, ce grija porti ?
Mai simte'n urma cineva
Ca ei sunt morti ?
Dar stiu un lucru mai presus
De toate cite ti le-am spus:
Credinta'n zilele de-apoi
E singura tarie'n noi,
Ca multe-s tari cum credem noi
Si mâine nu-s !
Si-oricât de-amărîti să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vietile le-a dat !
O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s'a dat
Ca s'o traim !"
Ea n'a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Si n'a mai inteles ce-a zis
Si nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Si ea-l traia.
Senini de plânset ochii ei,
Vedea barbati, vedea femei,
Cu spaima multa'n jur privea.
Din mult nimic nu'ntelegea;
Si să muncea să stie, ce-i ?
Si nu putea.
I-a fulgerat deodata'n gând
Să râdă, căci vedea plângând
O lume'ntreaga'n rugăciuni.
"In fata unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni !
Să mori râzând..."
Si clopotele'n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Si-adânc din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Si 'năltător.
"-Nu cerceta aceste legi,
Că esti nebun, când le'ntelegi !
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasă codrului de ea !
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea !"
Din "Balade si idile"
1893Viata asta-i bun pierdut
Când n-o trăiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam călău
S'arunce jug în gâtul tau:
E rău destul ca ne-am născut,
Mai vrem si-al doilea rău?Din zei de-am fi scoborîtori,
C'o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câne'nlantuit.Cei ce se lupta murmurând,
De s'ar lupta si'n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orsicând,
E plânset în zadar!Iar a tăcea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd si cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri până'n iad!De-ar curge sângele pârîu,
Nebiruit e bratul tau
Când mortii'n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu îti par
Când râzi de ce se tem mai rău
Dusmanii tai cei tari.Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c'un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pământ,
Căci ei au cerul lor!Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rău destul ca ne-am născut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca'napoi,
Iar cine-i vânzator vândut
Să iasa dintre noi!Eu nu mai am nimic de spus!
,,TREI, DOAMNE, SI TOTI TREI!``
Voi bratele jurând le-ati pus
Pe scut! Puterea este'n voi
Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lângă noi!Avea si dânsul trei feciori
Si i-au plecat toti trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N'ai timp să simti ca mori.Si luni trecut-au dupa luni -
Si-a fost de veste lumea plina,
Ca steagul turcului se'nchina;
Si mandrii codrului pauni,
Romanii-au ispravit războiul,
Ca s'au batut nebuni.Scria'n gazeta ca s'a dat
Porunca să se'ntoarca'n tara
Toti cei plecati de asta vara -
Si rând pe rând veneau în sat
Si ieri si astazi câte unul
Din cei care-au plecat.Si-ai lui întârziau! Plângând
De drag ca are să-i revadă,
Sta ziua'n prag, iesea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Si nu veneau! Si dintr'o vreme
Gemea, bătut de-un gând!Nadejdea caldă'n el slabea,
Pe cat crestea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toti d'a randul.
Dar nimeni stire nu-i stia.
El pleaca'n urma la cazarmă
Să afle ce dorea.Caprarul vechi îi iese'n prag.
- "Ce-mi face Radu?" el întreaba,
De Radu-i este mai cu graba,
Ca Radu-i cel mai drag.
- "E mort! El a cazut la Plevna
In cel dântâi sirag!"O, bietul om! De mult simtea
Că Radu-i dus de pe-asta lume,
Dar astazi, când stia anume,
El sta nauc, si nu credea
Să-i moara Radu! Acest lucru
El nu-l întelegea.Blestem pe tine, brat dusman!
- "Dar George-al nostru cum o duce?"
- "Sub glie, taica, si sub cruce,
Lovit în piept de-un iatagan!"
- "Dar bietul Mircea?" - "Mort si Mircea
Prin văi pe la Smârdan."El n-a mai zis nici-un cuvânt;
Cu fruntea'n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos batut în cuie,
Tinea privirile'n pământ,
Parea ca vede dinainte-i
Trei morti într'un mormânt.Cu pasul slab, cu ochii beti
El a plecat, gemând pe-afară,
Si-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe baieti,
Si se proptea de slab, sărmanul,
Cu mana de păreti.Nu se simtea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simtească;
El trebuia să s'odihneasca -
Pe-o piatra-n drum sub un zaplaz
S'a pus, înmormântând în palme-i
Slabitul sau obraz.Si-a stat asa, pierdut si dus.
Era'n amiazi si'n miez de vara
Si soarele-a scazut spre seara;
Si-n urma soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s'a pus.Treceau barbati, treceau femei,
EL ZORAB
Si uruiau trasuri pe stradă,
Soldati treceau făcând paradă, -
Si-atunci destept privi la ei
Si-si duse pumnii strans pe tâmple:
"Trei, Doamne, si toti trei!"La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
- "Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Mandeb vin
Să vând pe El-Zorab.Arabii toti rasar din cort,
Să-mi vada roibul, când îl port
Si-l joc în frâu si-l las la trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Si nu l-as da nici mort.Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Si de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!Ai mei pierduti sunt, pasă, toti;
O, mântuie-i, de vrei, că poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cât socoti!"El poarta calul, dând ocol,
In trap grabit, în pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.- "O mie de techini primesti?"
- "O, pasa, cât de darnic esti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ti răsplătească Dumnezeu,
Asa cum îmi plătesti!"Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, miia de techini -
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N'or cere la straini!Nu vor trai sub cort în fum,
Nu-i vor cersi copiii'n drum,
Nevasta lui se va'ntrema;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum! -El stringe banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus de-un singur gând,
Deodata însa, tremurînd,
Se-ntoarce, sta pe loc.Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea'n piept,
S'apropie de cal.Cuprinde gâtul lui plângând
Si-n aspra-i coama îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vând!Copiii mei nu s'or juca
Mai mult cu frunze'n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n'or avea cui da!Ei nu vor mai iesi cu drag
Să'ntinda mâinile din prag.
Să-i iau cu mine'n sea pe rând!
Ei nu vor mai iesi râzând
In calea mea sirag!Copiii mei cum să-i îmbun?
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va'ntreba de El-Zorab?
Va râde'ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!Raira, tu nevasta mea
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca să-ti impuste soimu'n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!Nu vei zâmbi, cum salta'n vânt
Ardun al tau în alb vestmânt;
Si ca să simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n'o să pui
Urechea la pământ!O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile'n pământ
Si coada ta fuior în vânt,
In zbor de rândunea!Cum mesteci spuma alba'n frâu,
Cum joci al coamei galben râu,
Cum iei pamântul în galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete'n pustiu!Stia pustiul de noi doi
Si zarea se'ngrozea de noi -
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vânturi si de ploi?Nu vor grai cu tine blând
Te-or injura cu toti pe rând
Si te vor bate-odorul meu
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flămând!Si te vor duce la razboi,
Să mori tu cel crescut de noi!...
Ia-ti banii pasa! Sunt sarac
Dar fără cal eu ce să fac;
Da-mi calul înapoi!"Se'ncrunta pasa!: "Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri să-i pun
Să te dea câinilor? Asa!
E calul meu, si n'astepta
De doua ori să-ti spun!"- "Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i; eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facându-l miel?
Al tau? O pasa, nu!Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inima! Tu poti să ai
Mai vrednici si mai mândri cai,
Dar eu, stapâne, eu?Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Ca mă rapesti si mă despoi,
M'arunci pe drum să pier.Si lumea te va blestema,
Ca-i blastem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, să cersesc,
Dar mila voastra n'o primesc -
Ce bine-mi poti tu da?"Da pasa semn. - "Să-l dezbracati
Si binele în vergi i-l dati!"
Sar eunucii, vin, îl prind -
Să-ntoarce arabul rasarind
Cu ochii înghetati.El scoate galben un pumnal,
Si-un val de sânge, rosu val
De sânge cald a izvorît
Din nobil-încomatul gât,
Si cade mortul cal.Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii'ncremeniti,
Si-arabul, în genunchi plecat,
Saruta sângele'nchegat
Pe ochii'nghetati.Să'ntoarce apoi cu ochi păgâni
Si-arunca fierul crunt din mâni:
- "Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum mă taie, dacă vrei,
Si-aruncă-mă la câni!"
