In vremurile
vechi, tara noastră a avut să sufere multe din partea vrăjmasilor
ce o înconjurau din toate părtile si mai cu seamă din aceea a turcilor. Pe
atunci Românii n'aveau viata linistită, nici ziua nici noaptea. Când le era
lumea mai dragă, se pomeneau cu hotarele tării călcate, satele si orasele
jefuite.
De aceia ei purtau
nedespărtite armele de luptă, la care tineau ca la ochii
din cap. Stăteau in orice vreme gata de luptă, petrecându-si viata muncind
pământul si luptându-se pentru legea si mosia strămosească.
Femeile
chiar, purtau arme într'acele vremuri, trimeteau pe feciori
să moară în luptă pentru apărarea tărei si nu rare ori alergau si ele pe
câmpul de bătaie, unde era primejdia mai mare, ca să îmbărbăteze pe
cei deznădăjduiti si să bage groază in dusmani, izbindu-i si secerându-i
cum se seceră spicele de grâu.
Intr'asa
vremuri, sultanul turcilor, Amurat al II-lea avu cu Românii mai
multe ciocniri sângeroase pe timpul domniei lui Vlad al III-lea Dracul
(1427-1446), un viteaz care s'a razboit îndelung cu
păgânii, apărând
atat tara lui cât si crestinătatea
de pieirea ce-o astepta.
In una din aceste
ciocniri, a luat parte si Fata de la Cozia, tocmai
cand viata Domnului era in primejdie de moarte. Călare pe un cal voinic si iute
ca săgeata, îmbrăcată bărbăteste si încinsă cu spada, fata aceasta sosi
în câmpul de bătae pe neasteptate si făra stirea cuiva. Sub otelita ei
spadă,
cazu capul ostirii turcesti înainte de a fi răpus viata bravului Domn.
"Trâmbita răsună sus pe coasta verde
Armata lui Vodă printre brazi se
pierde.
-
Iată, strigau vitejii, un mândru căpitan,
Ce-a ucis cu mâna-i pe Pasa musulman".
După
isbândă, viteazul necunoscut
fu chemat la cortul lui Vodă, ca
să fie răsplătit.
"Domnul îl sarută si cu
bucurie:
-
Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau sotie?
Dacă vrei
avere, dati-voi cât vei vrea
Dacă vrei
sotie, dati-voi fata mea!"
Dar tânăra
fată, care venise la lupta pentru scaparea tării, iar nu
pentru răsplată, se dete pe fată ridicând coiful de pe cap si lăsând să
cadă pe umeri bogatul si frumosul ei păr.
- "Doamne, nu voi
aur, nici onoruri desarte,
N'am venit in luptă
să-mi trag asa parte,
Plângerile tării bratul mi-au
armat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m'am
luptat.
Iar de este vorba
sa-mi dai sotioara
Afla că eu însumi sunt o
fetisoară."
Precum
vedem, bărbat sau femee, cu totii suntem datori să alergăm la hotare
când păgânii ne calcă mosia.
Această vitejie strămosească - acum aproape cinci veacuri - să fie pildă
tinerelor românce.
G.D.C.
Calendarul America, 1927