Sf. Crăciun - Nasterea Domnului

 

Dragă Mos Crăciune,
Eu nu pot să-ti scriu,
Ca sunt înca mică
Si carte nu stiu.

Dar îti scrie acuma
Sora mea, Florica,-
Noi în anul ăsta
Nu-ti cerem nimica,

Si de poate'n traistă
N'ai daruri destule,
Din ce-avem noi, uite,
Iati-le si du-le

De le dă prin case
De părinti sarmani,
Sau pe-acolo unde
Sunt copii orfani.

Si, de poti, pe urmă,
Tare te rugăm:
Să ne spui si nouă
Unde să-i cătăm,
Ca să le mai ducem,
Până vii tu, iar,
În tot anul ăsta
Câte un mic dar.

Elena FARAGO

 

 

/ / /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE