E vorba aci de o conceptie despre lume şi viată, bazată pe adevăruri luate din legile naturii şi consfintită prin mărturia trăită a unei credinte.

Acela care a gândit-o şi i-a dat strălucirea veşniciei a fost marele suflet de erou şi de martir al neamului, Corneliu Z. Codreanu, la proslăvirea căruia ne cheamă azi glasul întregului neam românesc prin trâmbita deşteptării nationale a biruintei legionare.

Este o glorioasă afirmare a naturei morale ce alcãtueşte fiinta neamului românesc că, în adâncimea puterilor lui nepieritoare, s'a găsit plămada zămislirii unui revelator a scânteei divine, necunoscute şi nebănuite in viată de trufia încrezută a unor cârrmuitori, orbiti de falsa fală a egoismului lor îngust, dar simtită dela început şi urmată, ca o chemare a destinului, de sufletul nepătruns al poporului, care l-a trimis, ca o emanatie de lumină cerească, în calea lui către ideal.

Şi este o reconfortantă manifestare a pietătii întelegatoare, priveliştea entuziasmului cu care tineretul tării, de pe întreg întinsul pământului strămosesc, îmbrăcat cu evlavie în simbolul verde al nădejdilor creatoare şi biruitoare, îşi închină azi inimile si gândurile, ca făclii aprinse ale credintei, la mormântul îndoliat al celui ce s'a înăltat în strălucirea cârmuitoare a veşniciei.

In aceste clipe de obştească reculegere a constiintei româneşti, mi s'a făcut cinstea de a-mi cere să scriu câteva cuvinte despre Miscarea Legionară sub aspectul ei etic.

Şi o fac cu drag - dar şi cu un sentiment de oarecare sfială. Sentiment explicabil, prin momentul de solemnitate unic nu numai în istoria vietii noastre nationale dar şi în istoria culturii omeneşti în genere, - când trebue să vorbeşti de concepţia de viată a unui om si a mişcării lui social-nationale, tocmai în clipa când rămăsitele trupului lui măcelărit tâlhăreşte de mişelia celei mai josnice laşitãti, sunt abia descoperite şi scoase din pământ, ca sfinte moaşte, la lumina zilei, a constiintei pioase, a rugăciunii credincioase. Şi când Conducãtorul Statului Român Legionar, viteazul şi înteleptul General Antonescu, aduce tării, după unirea României Legionare la pactul tripartit al Axei, al Germaniei, Italiei, Japoniei stirea că „România va avea drepturile ei".

Stărpânind atâtea cauze de justificatã emotie, mă întorc cu liniştea impusă de seninătatea cugetării şi de seriozitatea problemei, la preocuparea de a formula, pe scurt, ideia caracteristică a Eticei Legionare.

Şi caut mai întâi, să încerc a o încadra în liniile de hotar ale ramurei filosofiei practice, din care face parte.

 Mã voiu feri, natural, de ispitele automatismului profesional, al unei expuneri "ex catedra", pe atât de comode pentru expunător şi obositoare pentru ascultãtor, pe cât se ridicã mai mult în sfera abstractiei.

Functiunile active ale vieţii sufleteşti se supun la o mare lege bio-psihhologică, asemănătoare, în importantă cu legea atractiunii universale în lumea cosmică, cu legea simpatiei psihice în explicarea originei si organizării societătilor omenesti, şi cu legea datoriei în cârmuirea vietii morale.

Această lege bio-psihologică, dominantă în fenomenele activitătii şi ale vointii, este aceia a durerii si a plăcerii în întelesul lor cel mai larg.

Orice fiintă vietuitoare, şi deci si omul, privit în cadrul ei biologic general, fuge de durere, caută starea de multumire, de plăcere.

In conducerea oamenilor, fie pentru educarea, fie pentru dresarea lor, fie pentru înãltarea sau înjosirea lor, intră în functiune, - sub o formã ori alta, biciul durerii, care-i mână din urmă si atracţia plăcerii, came-i momeşte înainte.

Natural, nu toate durerile si plăcerile sunt deopotrivă., nici în calitatea, nici în tãria lor.

După pozitia lor ierarhică în evolutia vietii, ele se deosebesc în două sfere.

Una, inferioară comună omului şi animalelor: referitoare la hrană, la mijloacele de apărare în contra intemperillor ; la om, îmbrăcămintea.

Atât hrana, pentru întretinerea vietii, cât îmbrăcămintea, degenerează la om în vitii şi patimi, când trec peste scopul lor natural şi devin, la rândul lor, scopuri în sine, cu abuzuri si rafinamente vătămătoare.

A doua sferă, cea superioară specific omeneascã, contine trebuinte si sentimente referitoare la onoare si demnitate, la frumos, la bine si adevãr, la iubirea dreaptã de semeni, culminând în iubirea de neam, - toate în lumina legăturii supreme a fiintei omenesti cu Dumnezeu.

Dintre stările sufletesti socotite ca, făcând parte din însusirile mai alese ale naturii omeneşti, nu se găsesc amintite aci două : simpatia şi mila.

Simpatia umană şi forma ei mai accentuată, mila, oricât de sus ar sta ca stări de suflet, sunt pretiose şi pretuite numai în functiune conditionată de valoarea scopurilor, către cari tind mobilurile ce nasc din ele.

Nu simpatie si milă pentru orice individ uman, indiferent de rosturile si efectele ativitătii lui în armonia totală a vietii sociale, concretizate în Naţiune.

Nu simpatie şi milă pentru hot, pentru trădătar, pentru criminal, pentru cel care atacă şi batjacoreste temeliile familiei, ale religiei străbune, ale existentei Statului, ale dreptătilor Neamului.

Mila de răufăcători este o solidarizare cu actiunea lor condamnabilă., este o contributie la prăbuşirea ordinei morale.

„Senis nocet qui malls parcet".

 Chiar Frumosul nu e prin sine însusi, în mod absolut, independent de idealul etic suprem, o cauză de curată multumire sufletească. Cea mai strălucită arătare a lui, de orice fel, dacă slăbeşte aşezările vietii sociale, familia, religia, solidaritatea natională, încetează de a fi o cauză de plãcere normală, îngăduită.

Frumosul, ca să-şi păstreze înăltimea pozitiei lui superioare, trebue să stea în acord cu Binele. Să se inspire din legile şi poruncile lui.

Aceste consideratii fac parte din datele pe care se clădeşte Etica Legionară.

Opera de educatie a reformatorului inspirat de iubirea si respectul de om, cum a fost Corneliu Codreanu, tinde să reducă la strictul necesar, la minimum biologic rational, sfera trebuintelcr inferioare, animalice. Şi din contra, să intensifice si să normalizeze sfera trebuintelor superioare, specific umane.

Caută adică să umanizeze omul. Inmultirea trebuintelor vietii fizice, însemnează inmultirea lanturilor ce tin viata omenească în robia nevoilor materiale ale vietii.

Imputinarea lor înseamnă eliberarea din această robie.

Nu e vorba a merge cu lupta în contra lor până la cazul renumitului filosof Diogene, care, văzând pe-un copil de tăran că bea apă din râu cu pumnul, si-a spart bardacul cu care băuse apă până atunci, ca să aibă o trebuintă mai puţin.

Ci a ne apropia de acea stare de spirit a întelepciunii lui Socrate care, plimbându-se odată prin o piată plină de tot felul de bunătăti rare, ale mâncării, îmbrăcării, canfortului casei, a exclamat:

- Ce de lucruri, de cari eu n'am nevoe !

Omul neprevãzãtor, în loc sã-si împutineze, îsi înmulteşte artificial trebuintele, uneori cu grea muncă încăpătânată, ca aceia a copilandrului minor care se învată cu atâta necaz, să fumeze.

Dintre toate trebuinţele artificiale, cea contractată cu riscuri nenumãrate de avere, de onoare, de viaţă, este luxul de tot felul, în îmbrăcăminte, în locuintă, în mobilier, în alimentatie.

Vai de oinul care simte că nu mai poarte trăi fără lux, ca morfinomanul fără morfină, ca beţivul fără alcool !

Exemplul, adesea contagios, al unor astfel de fiinte, devine uneori prilej de indignare publică.

Mi se povestea că, la un parastas, veniseră în biserică niste doamne, îmbrăcate asa de luxos si de bătător la ochi, că atrgeau atentia tuturor prin blănurile scumpe aruncate pe spate, pe umeri, pe gât. Numai cu una din acele blăni provocatoare ai fi întâmpinat nevoile unei familii sãrace.

Şi, prin mintea uni privitor a trecut atunci gândul : ce ar fi, dacă pentru cauză de utilitate pubdică...

Dar nu vreau să alunec în sfera de preocupări a Politicei şi poate... a Politiei.

E la locul lui aici, un citat din Cărticica Şefului de Cuib (pag. 52-53), acel îndrumător minunat al vietii legionarului. Legionarul „va dispretui luxul, pe care-l va considera ca avănd la bază o înclinaţie sufletească spre frivolitate, spre lichelism, spre secăturism",

„Astăzi, dacă omul luxos nu este un hot apartinând uneia dintre multiplele forme ale hotiei, în orice caz este un nesimtitor, care pălmueste miseria nesfărşita a tãrii".

Câte alte sfaturi si dispozitiuni, de educatie si de etică legionară, nu se citesc în această pretioasă ,,Cărticică" ! Acolo, ca si în marea operă fundamentală "Pentru Legionari", ca si în numeroasele Circulări de conducere ale Căpitanului, veti găsi formarea acelui om nou, întărit contra durerii, în contra ispitelor de tot felul, deprins cu suferinta, deprins cu ideia mortii, stând gata a-si da viata pentru binele obştesc. Ce altă tărie şi ce altă libertate poate dobândi vointa omului, mai mult, decât măretia acestui suflet eroic, pe care nu-l înspăimântă nimic, nici lipsurile, nici suferintele, nici chinurilie, nici moartea.

Sufletul eroic al legionarului vorbeste în acel Jurământ al lepădării lui de sine, al lepădării lui de bunurile lumii si ale vietii, al lepădării lui de legăturile simpatiilor omenesti, cari nu cad în cumpăna hotărîtoare a idealului.

Cu armata asta, de suflete otelite prin educatia eroică, a pornit Căpitanul lupta lui pentru îmbunătătirea stării materiale a poporului, lucrând drumuri, dregând sau construind poduri, ziduri, case, înfiintând cooperative, lucrând, ici colo, cu echipe mobile pământul. Si cu ele a pornit el şi străduinta lui pentru ridicarea stării morale, reparând biserici, ridicând troite, impunând, prin exemplul viu al său şi a lor săi, o tinută morală superioară, de cinste şi de demnitate.

Cine nu-şi aduce aminte de vestitele lui tabere legionare de muncă, înjghebate pe tot întinsul tării, înainte de prigoanã?

Şi acum, în culmea biruintei legionare, cu ce admiraţie cuceritoare a entuziasmulul a privit toată lumea munca istovitoare, până la sinucidere, a echipelor legionare cori, cu primejdia vietii s'au adâncit zi şi noapte, în săpăturile ruinelor blocului Carlton prăbusit de groaznicul cutremur, scotând de sub dărâmături, cu o răbdare îndârjită şi o îndărătnicie supraomenească, atâtea şi atâtea cadavre, al căror număr şi a căror desfigurare te înspăimântă.

Si asta din simplă pornire de datorie şi simpatie umană.

Şi tot astfel de echipe legionare - le vom vedea în curând, jertfindu-şi puterile şi bucuriile tineretii spre a reclădi, în toată ţara, locuintele distruse de aceiaş catastrofală scuturare a pãmântului, care a lăsat pe drumuri, fără adăpost, o bună parte a populaţiei tãrii.

Iacă omul nou al Eticei Legionare, al educaţiei eroice date tineretului român de Corneliu Codreanu, acest neîntrecut reformator social-politic al vieţii morale nationale.

Prof. Ioan Gãvãnescul

Almanahul ziarului

"CUVÂNTUL"  

Bucuresti, 1941