HORIA SIMA
ERA LIBERTATII
STATUL NATIONAL LEGIONAR
VOLUMUL II
CUPRINS
I.
DESHUMAREA CAPITANULUI
1.
S-a pravalit piatra
2.
Mormântul de la Jilava
3.
Lucrarile de deshumare
4.
Marturia lui Posteuca
5.
La Biserica Sf. Ilie Gorgani
6.
Decorarea-martirilor
7.
Pregatiri pentru reînhumare
8.
De la Biserica la Mausoleul de la „Casa Verde”
II.
PROCESUL LUI CORNELIU ZELEA CODREANU
1.
Revizuirea procesului Capitanului
2.
Scrisoarea Capitanului trimisa Profesorului Nicolae Iorga
3.
Cum s-a înscenat procesul de ultragiu
4.
Procesul cel mare si lovitura de Stat
5.
Arestarea Capitanului
6.
Un rechizitoriu sui-generis
7.
O monstruozitate juridica
8.
Un complet de judecata
9.
Atmosfera de teroare
10.
Martorii în lagar
11.
Decimarea apararii
12.
Misterioasele dosare disparute. Nulitatea Tribunalului
13.
Procedura rapida
14.
Capetele de acuzatie
15.
Osândit din ordin
16.
Anularea sentintei de condamnare a Capitanului si reabilitarea memoriei lui
17.
Revizuirea procesului politic a 19 legionari
18.
„Un graunte de noroi”
III.
PEDEPSIREA ASASINILOR
1.
Dar Dumnezeu vede si va rasplati
2.
Cum s-au facut arestarile
3.
Antonescu vroia sa-i salveze pe asasini
4.
Procesul... AD KALENDAS GRAECAS
5:
Un trimis al lui Canaris
6.
Detonatorul
7.
Surprins de evenimente
8.
O noapte la Presedintie
9.
Alarma de la Prefectura de Politie
10.
Un consiliu de ministri memorabil
11.
Comunicatul
12.
Antonescu cere sefia Legiunii
13.
Convocarea Forului Legionar
14.
Interventia germana
15.
Sechestrarea lui Madgearu si Iorga
16.
Pe Valea Prahovei
17.
Ce-am gasit la
18.
La Câmpina
19.
Întoarcerea la Bucuresti
20.
O atmosfera calma
21.
Fata în fata cu faptuitorii
22.
Masurile luate
23.
Conventia finala cu Antonescu
24.
Da-mi-l pe Boieru!
25.
Soarta lui Iorga
26.
O complicitate germana
27.
Si daca n-ar fi fost Jilava?
28.
Sfârsitul domniei carliste
IV.
RESTABILIREA ECHILIBRULUI
1.
Schimbare de atitudine
2.
Marea manifestatie de la
3.
Parada trapelor germane
4.
Am avut noroc
5.
Semne de bunavointa
6.
Mihai Antonescu intra în cuib
V.
FAZA PROVOCARILOR
1.
Fatala decizie a Berlinului
2.
Misiunea lui Killinger
3.
Debarcarea Ministrului de Interne
4.
„Berbecul de Codreanu”
5.
„Eu nu voi fi un Kerenski al României”
6.
Scoaterea jandarmeriei de sub autoritatea Ministrului de Interne
7.
„Trageti în ei...”
8.
Marea provocare
9.
Antonescu strânge documente
10.
O confruntare dramatica
11.
Decorat de Rege
12.
Numirea lui Eugen Cristescu
13.
Ispravile lui Stânga
14.
Descinderea de la loja masonica
15.
Cum a fost torpilata audienta mea la Hess
VI.
LOVITURA DE STAT A GENERALULUI ANTONESCU
1.
Originile loviturii de Stat
2.
O formidabila coalitie
3.
Opacitatea germana
4.
Întoarcerea de la Obersalzberg
5.
Mari adunari legionare în toata
6.
Asasinarea Maiorului Döring
7.
Destituirea Generalului Petrovicescu
8.
Manifestatia studentimii
9”.
A doua faza a loviturii de Stat. Înlocuirea Prefectilor si chestorilor
legionari
10.
Planul si realitatea
11.
Cine a ocupat institutiile publice? Agresorul si victimele
12.
Atitudinea armatei
13.
Contraatacul
14.
Înfrângerea lui Antonescu
15.
Apeluri disperate la
16.
Ultimatumul lui Hitler
17.
Un act de ocupatie
18.
Masacru pe strazile Capitalei
19.
Interventia Regelui
20.
O calamitate istorica
Nota
introductiva
Volumul
al II-lea din Era Libertatii este dominat de doua evenimente capitale:
deshumarea Capitanului si conspiratia puterilor înfrânte la 6 septembrie pentru
a-si lua revansa contra Legiunii.
Sfortarile
inamicilor din umbra s-au concentrat asupra Generalului Antonescu, cultivându-i
orgoliul lui bolnavicios. Printr-o tesatura maiastra de intrigi l-au înstrainat
treptat de Miscare, determinându-l în final la o actiune de forta contra
noastra. Fiind prea slab pe plan intern în raport cu Miscarea, Generalul
Antonescu n-ar fi reusit niciodata sa ne îndeparteze de la putere, daca n-ar fi
primit ajutor de unde ne asteptam cel mai putin: de la Germania
national-socialista. Aceia pe care i-am salutat cu bucurie, deschizându-le
calea în România, ne-au dat lovitura de gratie, distrugând acest început de
renastere nationala si facându-si lor cel mai mare rau.
N-a fost o deshumare. Ci o adevarata Înviere,
Înviere în sens spiritual. Acel pe care-l credeau îngropat, s-a ridicat din
mormânt si i-a azvârlit pe ei, pe ucigasii lui, în nimicnicie.
Guvernarea
legionara poate fi judecata sub mai multe aspecte. În volumul anterior am
înfatisat uriasul efort facut de Miscare pentru refacerea natiunii mutilate si
umilite de catre regimul carlist. Se inaugurase un proces de însanatosire care,
daca ar fi continuat câtiva ani, ar fi dus la rezultate spectaculare în toate
domeniile. Dar semnificatiile acestei guvernari este mult mai adânca. Dincolo
de elanul ei creator, de impunatoarele ei realizari, el întrupeaza un moment
care depaseste în însemnatate toata opera noastra din aceasta perioada: actul
deshumarii Capitanului.
Daca
n-ar ramâne nimic decât acest fapt, rasturnarea pietrei de la Jilava, si
guvernarea noastra ar fi justificata pe planul mare al istoriei si dincolo de
istorie, în eternitate. Asa cum fariseii si carturarii l-au dat mortii pe
Hristos, în speranta ca odata pierit din aceasta lume nu va mai ramâne nimic din
minunile Lui, aceeasi socoteala si-au facut si fariseii de la Palat: strangulat
si târât în mormânt Capitanul, praf si pulbere se va alege de Miscarea lui. Dar
iata ca diabolicul lor plan s-a spulberat la 6 septembrie, când o natiune
întreaga si-a sfarâmat catusele si a iesit triumfatoare la lumina.
Dar
cine a biruit de fapt a fost Capitanul! Desi azvârlit în fundul unei gropi
peste care s-a turnat o mare placa de beton, el continua sa traiasca în inimile
legionarilor, sa le inspire actiunile, sa-i întareasca în credinta si sa-i
îndemne la lupta. Dar nu numai legionarii, ci întreaga suflare româneasca traia
într-o încordare continua, asteptând minunea Învierii. Si celui mai umil fiu al
neamului i se parea imposibil sa fie rapus Capitanul, asa cum anuntase comunicatul
oficial. S-au faurit legende care întareau credinta multimilor ca se gaseste în
viata undeva si va aparea câr de curând în fruntea ostilor biruitoare.
N-a
revenit Capitanul, asa cum doreau toti, cu chipesa lui înfatisare, dar nici n-a
zabovit la Jilava. S-a ridicat din mormânt si a strabatut capitala, plâns de
toata
Posteuca,
în stilul lui patetic, exprima aceeasi idee: „Cine ar fi cutezat sa spuna în
1938-1939, si chiar în 1940, ca va învia Capitanul? Cine l-ar fi crezut sanatos
la minte pe acela care ar fi afirmat atunci ca Corneliu Codreanu va da la o
parte, într-o buna zi, lespedea de doua vagoane de ciment si ca va mai marsalui
odata biruitor prin mijlocul neamului, regasit si cutremurat de asa maretie,
prin fata dusmanilor, a calailor înnebuniti de groaza si aruncati la pamânt,
calcând peste propria sa moarte? Cine ar fi crezut, cine ar fi putut afirma? Si
totusi minunea s-a împlinit. Capitanul si martirii lui au înviat. Au înviat!
Scriu acest cuvânt cu toata îndrazneala. Caci ridicarea lor din morminte n-are
nimic pamântean. Face parte din voia lui Dumnezeu si din vesnicia celeilalte
învieri, întâmplata acum aproape 2000 de ani. A fost adevarat: Înviere”.
Vorbind
de guvernarea legionara, Mile Lefter îmi spunea odata în exilul din Germania,
ca n-a fost altceva decât un moment de ruptura în tragica istorie, un
intermezzo, o cortina ca s-a ridicat si iar a coborât, pentru a descoperi o
singura întâmplare: deshumarea Capitanului. Odata acest act împlinit, se pare
ca nu mai avea nici un rost sa ramânem la guvern, ci trebuia sa parasim scena
istoriei pentru a intra din nou în lumea noastra proprie, în existenta noastra
obisnuita, ca si primii crestini: în prigoana.
Caracterizarea
lui Lefter mi se pare justa. Într-adevar, dupa îndeplinirea datoriei fata de
Capitan, dupa asezarea trupului lui între Mota si Marin la Casa Verde, se strânge cercul tradarii în jurul nostru,
ducând la deznodamântul din Ianuarie 1941. Capitanul biruise înca o data, nu
asa cum ar fi dorit natia, creând „o
Capitanul,
Nicadorii si Decemvirii, dupa ce au fost strangulati în noaptea de
29-30 Noiembrie 1938 în padurea Tâncabesti, de catre jandarmii asezati în
spatele lor cu frânghiile în mâna, au fost adusi la Jilava în aceleasi brekuri
în care s-a savârsit crima, si trupurile lor fara viata au fost azvârlite
într-o groapa dinainte pregatita.
Dupa
cum anunta comunicatul oficial al guvernului, Corneliu Codreanu si ceilalti
legionari ar fi încercat „sa fuga de sub escorta” si, dupa somatiile de
rigoare, jandarmii ar fi tras în ei, omorându-i pâna la unul. Pentru a fi în concordanta
cu comunicatul, simulând încercarea lor de fuga, înainte de a-i arunca în
groapa, jandarmii au tras salve de gloante în trupurile lor înca neracite. Dar
în graba cu care au lucrat, ca sa nu-i prinda zorile cu mortii lânga ei, au
uitat corpul delict, streangurile de la gâturile celor sugrumati.
Groapa
a fost sapata într-o vâlcea acoperita cu o padurice de salcâmi, în partea de
sud-vest a Fortului, la o distanta de cca. 200 de metri de statia de cale
ferata Jilava.
Dar
la câteva zile dupa savârsirea crimei, echipa de asasini revine la Jilava cu
noi ordine. Au desfacut groapa si au turnat peste trupurile aflate în fundul ei
o mare cantitate de acid sulfuric, adus în bidoane. care a fost motivul acestei
macabre operatii, realizata tot noaptea, la lumina felinarelor? Fara îndoiala
ca Armand Calinescu se gândea la reclamatiile ulterioare ale familiilor care ar
fi putut cere sa li se predea trupurile celor " fugiti de sub
escorta", pentru a fi înmormântati crestineste. Pentru aceasta eventualitate
îndepartata, dar totusi chinuitoare, trebuia sa dispara orice urma a crimei,
nemairamânând din trupurile martirilor decât resturi de oase calcinate ,
amestecate cu tarâna. Vitriolul turnat în cantitati considerabile peste ei
trebuia sa grabeasca disparitia lor fizica, pentru a nu se afla cum au fost
executati(cu streangul de gât), dar sa nu fie nici cel putin posibila
deshumarea si identificare lor, nemaiexistând în fundul gropii nimic, nici din
falnicul trup al Capitanului si nici al camarazilor lui.
Cu
aceasta masura, nelinistea lor nu s-a terminat. Dar daca într-o noapte, un grup
de legionari ar patrunde în incinta Fortului si ar ridica trupurile,
ascunzându-le în alta parte si provocând o grava tulburare în
Mormântul
avea o lungime de 13 metri si 3 metri latime. Deasupra lui era o movila de
pamânt destul de mare, în forma de trapez, înalta de aproape 1,50 metri. În
vârful movilei era înfipta crucea cu numele martirilor. Sub movila, invizibila
dinafara, se afla uriasa lespede de beton. Sub lespede se mai gasea un strat de
caramida si apoi începea groapa propriu-zisa, care acea o adâncime de 1,50
metri. În fundul ei zaceau martirii neamului.
Singura
concesie ce au facut-o calaii sentimentului public, îngrozit de atâta cruzime,
a fost ca au lasat sa se puna o cruce la mormânt cu numele celor ucisi.
Sefii
de regiuni si judete au fost convocati la Casa Studenteasca, Duminica, 24
Noiembrie, pentru a pregati reînhumarea sfintelor oseminte ale Capitanului.
Luând parte la aceasta sedinta, împreuna cu secretarul general al Miscarii, am
stabilit urmatorul program, care a fost transmis imediat prin radio si presa.
„Din
ordinul Comandantului, saptamâna care vine, începând de Luni, 25 Noiembrie, va
fi închinata în întregime memoriei, eroismului si jertfei nemuritoare a
întemeietorului Miscarii Legionare.
În
toate zilele din aceasta saptamâna, legionarii vor înalta rugaciuni la toate
bisericile din
Miercuri
seara, în 27 Noiembrie, sfintele oseminte ale Capitanului, Nicadorilor si Decemvirilor
vor fi depuse la Biserica Sf. Ilie Gorgani, unde preotii vor rosti ziua si
noaptea rugaciuni, iar comandantii legionari si toate gradele legionare vor
face de veghe la capatâiul celor adormiti în Domnul.
Toate
drapelele studentimii si ale marilor unitati legionare vor fi aduse la Biserica
Sf. Ilie Gorgani, pentru a fi închinate Capitanului.
Reînhumarea
va avea loc Sâmbata, 30 Noiembrie, la Casa Verde.
Unitatile
tuturor organizatiilor din provincie, cu drapele lor, vor fi prezente în
capitala, în dimineata zilei de sâmbata.
În
aceasta zi, a celei mai mari jertfe din istoria neamului nostru, legionarii de
pe întreg cuprinsul tarii vor tine post negru si vor trai într-o adânca
reculegere”.
În
conformitate cu dispozitiile luate în sedinta aceasta, organizatia capitalei a
luat masurile necesare cum sa se procedeze la lucrarile de deshumare.
Marti
26 Noiembrie, la orele 10 dimineata, patrund în
Echipa
de ingineri a elaborat un alt plan, care prevedea ridicarea întreaga a placii
si asezarea alaturi de mormânt. Aceasta lucrare era mult mai anevoioasa, cerea
unelte speciale si o forta motrica. Pe de alta parte ar fi durat mai mult decât
simpla ei spargere.
La
Jilava s-a deplasat si Comisia Speciala de Ancheta, în frunte cu presedintele
comisiei, consilierul Eugen Banescu, împreuna cu membrii ei: Apostolide,
Vintila Cristescu si Gerota. Comisia era însotita de medicul legist Valentin
Consilierul
Eugen Banescu vroia ca în cursul acelei zile, la ora 4 dupa masa, sa procedeze
la identificarea osemintelor. Dar hotarându-se ca lespedea sa fie ridicata
întreaga, lucrarile s-au prelungit pâna a doua zi dimineata si atunci
consilierul, pierzându-si rabdarea, a spus celor dimprejurul lui, dar suficient
de tare ca sa auda si altii: „Sa se termine odata cu comedia asta”.
Înainte
de a se ajunge la lespede, trebuia data la o parte uriasa movila de pamânt de
deasupra ei, înalta de 1,50 metri. O echipa e legionari din Tara Motilor începe
lucrul. „Bulgarii de pamânt se rostogolesc cu iuteala fulgerului, scrie
reporterul de la Buna Vestire. Cu mâinile înclestate pe târnacop, alti
pe cazemate si lopeti, legionarii muncesc de zor si n-au pic de odihna pâna nu
vad placa de beton. Dupa 4 ore de lucru le iau locul studentii de la
Politehnica si apoi grupul legionar „Dealul Negru”. Abia spre seara a putu fi
îndepartata imensa cantitate de pamânt aflata deasupra placii. Fiind la
sfârsitul lui Noiembrie si noaptea venind timpuriu, s-au instalat reflectoare
puternice, care au permis continuarea lucrarilor fara întrerupere în tot cursul
noptii”.
Odata
lespedea de beton dezvelita, a început operatia de ridicare a ei. Au fost
sapate galerii sub placa si prin ele introduse sine de cale ferata, proptite în
afara în doua grinzi de fier, asezate de-o parte si de alta a mormântului. Cum
oamenii nu puteau ridica aceasta uriasa greutate de 30.000 de kg, s-a folosit
forta motoarelor. Sub actiunea masinilor, placa s-a desprins de stratul de
caramizi si a început sa se înalte încet. Abia la orele doua noaptea, dupa mari
sfortari, placa a fost ridicata si asezata alaturi de mormânt.
Odata
acest obstacol eliminat, Miercuri, 27 Noiembrie, la orele 6 dimineata, încep
sapaturile pentru a se ajunge la osemintele din fundul gropii. În vederea
deshumarii, sunt prezente toate gradele legionare din Capitala, în frunte cu
comandantii Bunei Vestiri, Ilie Gârneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Mile Lefter. Mai sunt de fata la actul deshumarii doamna
Elena Codreanu, sotia Capitanului, în mare doliu; domnul profesor Codreanu cu
doamna Codreanu, sotia lui; familia Doru Belimace si aproape toate familiile martirilor care zac în aceasta groapa.
Abia
la ora zece dimineata stratul de pamânt, adânc de un metru si jumatate, a fost
scos si au aparut primele corpuri. În acel moment, parintele Boldeanu a facut
cea dintâi slujba de pomenire a sufletelor celor adormiti de doi ani sub
lespedea de piatra.
Primele
relicve au aparut mai înainte, odata cu saparea galeriilor sub lespede. Din
mormanul de pamânt au fost scoase trei oscioare calcinate, bucati de lant si o
bucata de tabla, ce pare a fi rupta de la bidoanele de tinichea, în care a fost
adus vitriolul varsat peste trupurile martirilor. Relicvele sunt adunate gramajoara
si asezate deasupra mormântului, aprinzându-se lumânari în jurul lor. Primele
obiecte întâlnite de legionari în groapa au fost geamantanul Capitanului si o
carticica de rugaciuni, tot a Capitanului. Se pare ca ucigasii au uitat aceste
lucruri si le-au aruncat în groapa mai târziu, dupa ce începusera sa azvârle
pamânt peste trupuri. În continuare, îl citam pe reporterul de la Buna
Vestire, care a facut o dare de seama amanuntita a actului deshumarii.
Apar osemintele
„Sapându-se
mai departe si curatindu-se tarâna cu mare grija, s-a dat apoi peste primul
rând de oseminte. Corpurile martirilor erau asezate cu fata în jos, unul lânga
altul, unele chiar suprapuse. Din cauza imensei cantitati de acid sulfuric
turnat în groapa, corpurile martirilor sunt aproape negre, însa toate bine
conservate.
Faptul
ca nu s-au descompus, identificarea facându-se pe alocuri cu usurinta, se
datoreaza placii de beton, care n-a permis patrunderea apei si a aerului în
groapa.
Îmbracamintea
si încaltamintea în special a fost gasita în buna stare.
Toti
martirii poarta haine vargate, uniforma detinutilor, iar în picioare ghete sau
bocanci.
Primele
oseminte scoase sunt identificate ca fiind ale decemvirului Ion Caratanase,
gasindu-se în buzunarul bluzei vargate o guma de sters, un briceag, un
port-tigaret si o cutie de chibrituri.
Sub
bluza vargata familia a recunoscut flanela ce i-o trimisesera la închisoare.
Vin
apoi la rând ramasitele pamântesti ale lui Stefan Georgescu, care sunt
recunoscute dupa portmoneu si îmbracaminte.
În
preajma lui s-a gasit un geamantan de piele care continea articole de toaleta,
o Biblie si o iconita îmbracata în argint.
Stefan
Curca este recunoscut dupa trasaturile si conformatia fetei, precum si dupa
verigheta de aur gasita la deget.
Ion
Trandafir este recunoscut imediat de familie dupa cojocul ce-l purta în
permanenta, precum si dupa lenjerie si îmbracaminte.
Gavrila
Bogdan, ale carui oseminte au fost scoase imediat dupa cele ale lui Ion
Trandafir, este identificat abia la urma dupa fularul de la gât, dupa dantura,
lenjeria de corp si tabachera de lemn în care se mai gaseau câteva tigari.
De
la marginea gropii sunt scoase apoi alte oseminte, ce par de asemenea a fi greu
de identificat. Pâna la urma ele sunt recunoscute ca fiind ale decemvirului Ion
Atanasiu, dupa o hârtiuta pe care este scrisa o rugaciune”.
Apar osemintele Capitanului
„Din
mijlocul gropii, dintre decemviri, sunt scoase alte oseminte care sunt
recunoscute imediat. Sunt ale Capitanului, având la gât cele trei cruciulite,
un saculet mic de pamânt, o iconita-medalion si verigheta.
Ochii
tuturor se umplu de lacrimi. Ramasitele sunt luate cu mare grija, asezate
într-un cearsaf si puse apoi pe platforma de ciment ce se gaseste asezata în
partea de nord a mormântului.
Doamna
Elena Codreanu, sotia Capitanului si parintii Capitanului, cu ochii scaldati în
lacrimi, aseaza flori multe, multe…”
Ceilalti martiri
„De
lânga Capitan este desprins apoi corpul lui Iosif Bozântan, recunoscut dupa
dantura si îmbracaminte.
Al
noualea este scos
Vlad
Radu, scos din marginea de nord a mormântului, este identificat dupa medalionul
de la gât, carticica de rugaciuni din buzunarul bluzei vargate si tabachera, în
care se gaseau intacte doua tigari. Mai greu este identificat Ion Pele,
deoarece nu se afla nimeni din familia lui. Este recunoscut totusi dupa
conformatia fetei, bricheta si tabachera”.
Nicadorii
„Ultimii
scosi sunt nicadorii. Asezati unul lânga altul, într-un colt al gropii.
Primul
este scos Nicky Constantinescu, recunoscut imediat de fratele sau. Nicky avea
la gât o bucata de frânghie.
Caranica Ion poarta la gât o cruciulita, iar Doru Belimace este recunoscut imediat
de parintii sai dupa îmbracaminte.
Platforma
de ciment în greutate de peste 30.000 de kg., asezata de asasini deasupra
mormântului din cine stie ce calcule, de data aceasta serveste drept platforma
pentru identificarea osemintelor.
Corpurile
martirilor sunt asezate pe platforma în ordinea gasirii lor în groapa, învelite
în giulgiuri albe. Platforma îti face impresia unui admirabil strat de flori,
albul imaculat la pânzei împletindu-se cu varietatea florilor.
Plâng
parintii, fratii, surorile, plâng rudele, plâng camasile verzi, toata lumea plânge.
În
noaptea care se lasa pe nesimtite se aprind proiectoarele, facând tot mai
stralucitoare si mai impunatoare trista ceremonie a deshumarii. Rând pe rând
osemintele sunt ridicate de legionari si asezate cu multa grija în cele
patrusprezece sicrie”.
Au
fost multi legionari la Jilava si multi martori ai actului deshumarii, dar nici
unul nu ne-a lasat o depozitie mai cutremuratoare decât Vasile Posteuca.
Reportajele
din gazete au redat cu exactitate desfasurarea lucrarilor de dezgropare, dar
„reportajul” lui Posteuca, scris cu patru ani mai târziu, pe când se afla în
lagarul de la Buchenwald, întrece toate darile de seama din ziarele timpului,
prin adânca întelegere a acestui moment unic din istoria neamului nostru. El nu
noteaza numai ce s-a întâmplat atunci, ce zguduitoare traire este sa stai fata
în fata cu acela care a fost îndrumatorul unei generatii, acum redus la
nimicnicia lutului si cu streangul de gât, ci proiecteaza în fiecare particula
a timpului scurs în aceasta veghe cumplita, transcendenta istorica si
spirituala a întâlnirii cu Capitanul, în starea în care se afla dupa groaznicul
sacrilegiu savârsit prin uciderea lui, care va apasa greu asupra neamului
nostru.
Posteuca
a scos în evidenta, dincolo de durerea familiilor si a legionarilor prezenti,
sfarâmarea unui vis de marire nationala. Toate valorile umane si spirituale au
fost ultragiate în noaptea de 29-30 Noiembrie si trebuia sa se ajunga la
tragicul deznodamânt ce ne-a costat mai întâi sfarâmarea tarii si apoi
subjugarea ei. A fost ucis omul care putea sa crute tarii trista soarta de
astazi. Dam acum cuvântul lui Vasile Posteuca, urmarindu-i emotiile, gândurile,
reflexiile, când s-a înaltat din groapa Capitanul:
„Îmi
staruie si acum în minte, în suflet si în sânge, zilele si noptile acelea ale
deshumarii de la Jilava. As vrea sa ma adun pentru a descrie tot fiorul
dumnezeiesc simtit atunci, si nu stiu cum sa încep. Ma pierd într-o stare de
evlavie care-mi frânge sufletul si a arunc în genunchi, pentru a ma închina si
a ma ruga lui Dumnezeu.
E
o noapte de toamna. Rece. Bate din când în când câte o suvita de vânt taios,
fosnind straniu în frunza uscata a salcâmilor. Lucram de zor. Peste zi lespedea
uriasa a fost data la o parte cu ajutorul tancurilor si a macaralelor. Hârlete,
târnacoape si lopeti hârsâie în pamântul jilav si înnegrit de acidul sulfuric,
ca si cum ar atinge în oase. În lumina stranie a reflectoarelor, fetele celor
care lucreaza se rasfrâng palide, ca si lutul de pe lopeti, iar paduricea
Jilavei pare o armata de duhuri cu bratele tremurate de rugaciune spre cer.
Lânga un mal mai înalt, la picioarele crucii date la o parte, ard sute de
lumânari de ceara, aruncând umbre si lumini pe fetele icoanelor înnegrite de
vreme. O noapte ireala. Suntem undeva pe-o margine de cer, în legenda si
vesnicie. Oprit pentru o clipa din lucru, ma coplesesc mii de întrebari: oare e
aievea ce vad? Nu cumva e un vis? Îmi vine sa ma reped la camarazii de alaturi,
cu fruntile numai picuri de sudoare, sa-i pipai si sa-i întreb: voi sunteti cu
adevarat, mai? Traiti? E posibil sau am înnebunit eu? Îl dezgropam pe Capitan?
Nu-mi vine sa cred. Ma uit mirat, atent si cutremurat împrejur si fiecare clipa
care se scurge rupe din mine, împingându-ma din ce în ce mai mult în mit si
ireal. Îmi duc mâna la fruntea ce o simt rece, si lânga vatra de jar ce-mi
incendiaza trupul, mintea si sufletul, si ma întreb: e oare posibil? Acum un an
se laudau dusmanii în satanica lor ura fara margini: l-am trântit sub piatra
grea. De-acum sa pofteasca sa se mai ridice. Sa pofteasca a mai vorbi de
biruinta si înviere!
Toate
fantasmele dimprejur sunt numai întrebari, numai chinuri. Si totusi e adevarat.
Sapam la deshumarea Capitanului, a Nicadorilor si Decemvirilor. Sapam chinuiti
mereu mai adânc, într-o tacere de sfârsit de lume. Zidurile negre de noapte
care marginesc lumina reflectoarelor, fac parte din paduricea de al Jilava, o
insula fara legatura cu lumea. Suntem undeva departe, dincolo de tara, de
zilele de care abia ne-am desprins si dincolo de lume. Fara aderenta în
materie, fara calendar. Când am început? Când vom sfârsi? Nu stim. Sapam tacuti
cu lopetile, cu causele palmelor, înnegrite si însângerate. Mai pe deal, sfinx
al durerii românesti de totdeauna, sta tatal Capitanului, mos Zelea. În sumanul
lui bucovinean, înalt cât un stejar secular din Codrul Cosminului, creste în
lumina jucausa a reflectoarelor si mai înalt. Pâna la cer. Ce va fi zicând
sufletul acestui om, în aceste clipe, când asteapta sa-si scoata din pamântul
nesatul, feciorul? Mintea ma doare ca sub cutite. Nu pot sa-mi raspund nimic.
Stiu ca în sufletul batrânului apostol si tata staruie amara întrebare, care ne
sfârteca si noua inima: dar daca mormântul e gol? Daca i-au ars la crematoriu sau
i-au aruncat în alta parte si aici au facut mormântul numai pentru a minti
ochii lumii? Durerea ma framânta în ghearele ei salbatice, cum ai framânta în
mâna aspra un bulgare de lut. Mi-e rece, mi-e cald. As vrea sa dorm. Dar nu
pot. Sap mai departe. Ma simt ca de piatra. S-a adunat tot universul în mine.
Îmi vine sa plâng cu hohote, aud gemete în mine, care ma îngrozesc. E posibil?
A murit Capitanul? Îl dezgropam pe Capitan? Îmi vine sa strig peste toata
lumea: unde sunteti voi, dusmani? Unde va e puterea cu care va laudati mai
ieri? Unde va sunt slugile, unde va sunt santinelele care pâna mai ieri pazeau
mormântul acesta, la usile tuturor închisorilor, lânga retelele lagarelor? Unde
sunteti? Unde va e dreptatea? Unde e ordinea în numele careia ati omorât? Mi-e
mintea o noapte valpurgica. Trec zece ani într-un minut. Ma vad pornit, copil
înca, în 1932, la lupta. În vad pe Capitan. Îi vad apostolii cutreierând
Sapam
mereu. Sudoarea de pe frunti pica fierbinte în tarâna. Intram în adânc si nu
dam de nimic. Suntem aproape al doi metri. Deznadejdea ca nu vom gasi nimic ne
anchilozeaza bratele. Si noaptea nu se mai sfârseste. O noapte fara sfârsit…
Caut sa ma dezbar de vis. Sa ma agat de realitate. Iau tarâna-n palme si o duc
la frunte. Sunt cu adevarat? Da! Sunt cu adevarat. E adevarat. Sunt adevarate
toate. Între lumânari, cu fata la icoane, cu genunchii-n tarâna rece si uda, se
roaga doamna Lilica, sotia Capitanului. În valul de doliu, pare o umbra a
mormântului pe care-l scormonim…
Traiesc
si acum clipele acelea si ma înfior. Si vorbesc de unul singur cum vorbeam si
atunci. De ce l-ati omorât, mai? De ce? De ce ati însângerat întreaga istorie a
neamului românesc? Ce v-a facut acest om? N-ati stiut ca prin el vorbeste
însasi istoria româneasca? Cu ce veti putea plati crima aceasta, care întuneca
lumea, care-L întuneca la fata pe însusi Dumnezeu?
Da…
În noaptea aceea, la jilava, s-a împlinit voia lui Dumnezeu. Învierea lui
Corneliu Codreanu si pedepsirea fulgeratoare a calailor lui. Cei ce cadeau în
noaptea aceea sub gloante, în cazematele de alaturea ale Jilavei, nu cadeau de
vrerea pamânteasca, rezultat al unei uri sau însetosari de razbunare, ci sub
biciul implacabil al destinului, al voiei lui Dumnezeu, pentru a restaura
ordinea si respectul dreptatii în lume.
Ma
gândesc astazi, dupa patru ani, la toate acestea si vad cele întâmplate acolo,
total desprins de evenimente si de oameni. Cei ce loveau în cazematele jilavei,
erau numai instrumente ale unei porunci care venea din mormântul Capitanului.
Nimic mai mult. Era o porunca mare, uriasa, pe care oamenii n-o puteau
înconjura, careia nu i se puteau refuza. Era glasul Capitanului: „Doresc sa fiu
razbunat… deoarece sunt convins ca în felul acesta veti face un mare bine
neamului românesc”.
Si
în timp ce noi râcâim lutul cu degetele, alte brate mânate de destin ridicau
pietrele de pe sufletul Capitanului. Îi izbeau cu moarte pe calai. Si dimineata
a venit greu. Dar a venit. Alba si linistita, cum sunt diminetile Sfintelor
Pasti, când pe tot pamântul se striga: Hristos a înviat! Capitanul! Dar pentru
a învia era nevoie ca Iuda sa nu mai existe. Si Iuda era acum multiplicat. Nu
era numai unul. Dar si crucea si mormântul jertfelor erau multiplicate. Nu era
numai unul. Erau sute. De aceea si iuda trebuia sa ispaseasca multiplicat. Si a
ispasit. A platit înainte de a se da lespedea la o parte si de a se ridica fiul
neamului.
Au
fost si mai sunt înca oameni (si vor mai fi) care sa ne acuze ca i-am împuscat
pe calaii Capitanului, fara a-i judeca. Dar oare deschiderea mormântului de la
Jilava n-a fost un proces? N-a fost cea mai teribila sentinta, care va ramâne
în toata istoria româneasca? Biruinta legionarismului în cadrul nationalismului
european nu era cea mai formidabila sentinta? Mai era nevoie de formalitati? Si
totusi, noi n-am ocolit aceste formalitati. Cei ce ne-au acuzat, ne mai acuza.
Noi am fi vrut ca cei de la Jilava sa fie judecati. Dar daca judecata formala a
putut fi evitata, cea mai implacabila, care e mai tare decât vicleniile
oamenilor, n-a putut fi. Pe cei de la Jilava i-a judecat istoria si tot ea i-a
pedepsit prin mâna legionara, la porunca mormântului care se deschidea în
noaptea aceea, pentru a aduce a doua zi, neamului întreg, ridicat cu fruntea
spre cer, vestea învierii”.
Deshumarea si identificarea osemintelor a
tinut toata ziua de Miercuri 27 Noiembrie, pâna noaptea târziu. Dupa
recunoasterea trupurilor si învaluirea lor în giulgiuri, legionarii le-au
ridicat cu grija si le-au asezat în sicrie. În momentul când corpul Capitanului
vine la rând, ultimul, sa fie depus în sicriu, comandantul legionar Sandu
Valeriu da comanda „Pentru onor”.
„Nimeni nun mai sufla, doar un fosnet
determinat de executarea salutului legionar si linistea de mormânt se asterne iarasi
în decorul mistic al paduricii. Un moment de înalta reculegere si preotii încep
slujba prohodului…”
La citirea Sfintei Evanghelii, toti cei de
fata au cazut în genunchi, iar dupa „vesnica pomenire”, corul legionar
intoneaza Imnul Legionarilor Cazuti.
Sicriele sunt închise. Ridicate pe umeri de
legionari, sunt purtate spre autocarele ce asteapta în apropiere. Înainte de a
fi asezate în masini, sicriele sunt înfasurate în drapele tricolore si drapele
verzi ale Legiunii. Sunt mai multe autocare. În prima masina este asezat
sicriul Capitanului; în masina a doua, sicriele Nicadorilor, iar în alte
masini, ale Decemvirilor.
Cortegiul de masini porneste din fata
mormântului la ora 9 seara. Pâna la iesirea din fort s-au facut mai multe
opriri, preotii rostind rugaciuni. Dupa iesirea de la Jilava, în drum spre
biserica, s-au facut câteva popasuri, la locuri care evocau viata legionara
petrecuta de martiri: la Biserica „Progresul”, la casa lui Doru Belimace, la
sediul din strada Gutenberg.
Procesiunea ajunge la Biserica Sf. Ilie
Gorgani, al orele 10,45 noaptea. Sicriele sunt coborâte din masini si, purtate
de legionari, sunt asezate de catafalc, în fata altarului. În centru si pe un
podium mai înalt, al Capitanului, apoi ale Nicadorilor si la urma ale Decemvirilor.
S-a oficiat de îndata un serviciu religios de catre un sobor de preoti, în
frunte cu parintele Udristeanu. Dupa slujba, a început din aceeasi clipa veghea
la capatâiul Capitanului de catre gradele legionare, în pozitie de drepti. S-a
întocmit un program cu echipele ce vor face de garda, schimbându-se din ora în
ora, fara întrerupere, pâna Sâmbata dimineata.
Biserica este îmbracata în verde. Toate
drapele studentimii si ale marilor unitati au fost aduse la biserica, pentru a
fi închinate Capitanului. Legionarele din capitala au adus brate de flori pe
care le-au presarat pe sicrie. Se fac slujbe fara întrerupere, iar corurile
legionare, care se schimbau si ele, dau raspunsurile. Cum numerosi preoti au
cerut sa ia parte la slujbele de pomenire, în timpul cât osemintele Capitanului
se aflau în biserica, s-a decis ca slujbele sa se faca în sobor. Preotul Ilie
Imbrescu a fost însarcinat cu organizarea serviciilor funebre la Biserica Sf.
Ilie Gorgani si cu rânduiala în ziua înmormântarii. Pentru a domni ordinea
perfecta în toate momentele reînhumarii Capitanului, a dat un comunicat în care
a stabilit cum se vor încadra preotii în cursul ceremoniilor religioase.
Pentru cucernicii preoti
„În legatura cu marile solemnitati ale
înhumarii sfintelor oseminte ale Capitanului, Nicadorilor si Decemvirilor,
comunicam:
Tabloul
pentru fiecare zi (24 de ore), cu rânduirea preotilor la veghere în Biserica
Sf. Ilie Gorgani, va fi afisat, în timp util, la sediul legionar din str.
Gutenberg nr. 3.
În toata
În zilele de Joi, Vineri si Sâmbata, rugam sa
se bata clopotele în toata
Preotul legionar Ion Lungianu va supraveghea
stricta si deplina executare a dispozitiilor privitoare la participarea
preotilor în capitala.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
În dimineata zilei de Joi, 28 Noiembrie, a
început pelerinajul la Biserica Sf. Ilie Gorgani pentru populatia capitalei si
pentru cei sositi din provincie. Cei dintâi care sosesc la biserica sunt
fruntasii Legiunii, membrii guvernului si autoritatile civile si militare.
Biserica este arhiplina. O afluenta de lume cum nu s-a mai vazut vreodata.
Camasi verzi, batrâni, femei si copii, au umplut strazile învecinate si
asteapta în tacere sa le vina rândul. Când ajung la treptele bisericii, se
însira unul câte unul, intra în biserica, aprind lumânari s se prosterneaza în
fata Capitanului, rostind o rugaciune. Nu mai mult de un minut si trec mai
departe, facând loc altora. Acest val de oameni continua fara întrerupere zi si
noapte.
Vineri, 29 Noiembrie, pelerinajul a atins
punctul culminant. Toata tara vrea sa-si înfrateasca gândul si inimile cu cei
ce-au lasat marturie ziarul Buna Vestire. Biserica Sf. Ilie Gorgani a
luat aspectul unui furnicar. Strazile din jurul bisericii înca din cursul
diminetii au fost blocate de imensitatea celor veniti sa-si ia crestinescul bun
ramas de la acei care si-au jertfit viata întru sfintele idealuri ale neamului
românesc.
„Cu tot frigul si burnita cazuta, au asteptat
unii câte 3-4 ore pâna au reusit sa se încadreze în monom, spre a avea
posibilitatea sa se prosterneze în fata celor 14 sicrie.
Ordinea mentinuta în mod impecabil, în
permanenta, de cordoane de legionari si legionare, a asigurat o normala
desfasurare a pelerinajului.
Asta noapte, la orele 12, începând de la
Monitorul Oficial si pâna al biserica, circulatia a fost complet întrerupta,
publicul, în care abundau camasile verzi, asteptând sa le vina rândul sa intre în
biserica”.
Eu nu fusesem de fata la lucrarile de
deshumare de la Jilava. Am socotit ca nu e locul meu aici, deoarece asista
Comisia de Ancheta, în frunte cu consilierul Eugen Banescu, presedintele ei. Comisia
trebuia sa dispuna de toata libertatea pentru a-si pune concluziile ei, fara
nici un amestec din partea guvernului. În al doilea rând, Miscarea era
reprezentata de Comandantii Bunei Vestiri, Ilie Gârneata, Radu
Mironovici si Mile Lefter, mult mai indicati
decât mine se prezideze actul deshumarii, fiind camarazii Capitanului din
primele ceasuri ale întemeierii Legiunii. În sfârsit, avea întâietate familia
Capitanului, în frunte cu profesorul Codreanu si doamna Elena Codreanu, sotia
Capitanului.
Aveam de gând sa merg totusi la Jilava a doua
zi, Miercuri, dupa încheierea lucrarilor de deshumare, pentru a vedea mormântul
în care au zacut trupurile martirilor si sicriele lor, înainte de a fi închise
si duse la biserica. N-am putut sa merg nici atunci deoarece am fost absorbit
de evenimentele ce-au urmat. În noaptea premergatoare, au fost împuscati
asasinii închisi la Jilava, iar Miercuri, toata ziua, am fost legat de
Consiliul de Ministri, care a început de dimineata si a tinut pâna seara
târziu. Dupa sfârsitul lui, în goana am plecat spre Ploiesti, în speranta ca
voi da de urmele lui Iorga si Madgearu si îi voi putea salva. Noaptea de
Miercuri spre Joi, 27/28 Noiembrie, am petrecut-o pe Valea Prahovei. M-am
întors în capitala abia Joi pe la amiaza si atunci a trebuit sa ma ocup în
graba de fixarea ordinii de participare si a itinerarului ce trebuia sa-l
strabata cortegiul funebru de la Biserica Sf. Ilie Gorgani pâna la Casa Verde.
În dupa masa zilei de Joi, 28 Noiembrie, vine
la Presedintie Fanica Anastasescu si-mi propune sa decorez post-mortem martirii
neamului. Am dat din cap îndoielnic. Nu-mi cadea bine propunerea lui. Eu eram
prea mic ca sa-l decorez pe Capitan si chiar pe Nicadori si Decemviri. Apoi,
Nicadorii si Decemvirii, dupa câte stiam eu, fusesera decorati de Capitan cu
Crucea Alba. Cum sa adaug acum o decoratie de aceeasi valoare? Fanica
Anastasescu nu s-a dat batut si mi-a raspuns:
–
Actul decorarii are acum o alta semnificatie, fiind savârsit în alte
împrejurari. Dumneavoastra sunteti seful Legiunii si vicepresedintele
Consiliului de Ministri. E o recunoastere a martiriului si a gloriei lor din
partea Statului National Legionar, pentru a carui împlinire s-au sacrificat ei.
–
Bine, sub acest aspect, actul ar avea o justificare, dar pe Capitan în nici un
caz nu pot sa-l decorez eu. Trebuie sa însarcinam un senator al Legiunii sau un
comandant al Bunei Vestiri.
Ne-am fixat atunci asupra profesorului Ion
Gavanescul, primul senator al Legiunii.
Atât prin vârsta, cât si prin vechimea lui, era cel mai indicat sa prinda
decoratia pe pieptul Capitanului.
–
Dar eu nu am Crucea Alba, si nu stiu cine sa aiba numarul necesar, caci si
decoratiile au fost confiscate de politie si distruse.
–
Am eu o colectie întreaga, mi-a spus Fanica Anastasescu. N-au fost gasite în
cursul prigoanei.
Vineri dimineata, 29 Noiembrie, la orele
8,40, însotit de profesorul Gavanescul si de Fanica Anastasescu, am intrat în
Biserica Sf. Ilie Gorgani, care fusese mai înainte închisa publicului. Dupa un
scurt moment de reculegere, sicriele au fost deschise si pe lintoliul care
învaluia trupurile lor, am pus decoratiile. La urma, profesorul Gavanescul a
prins decoratia pe pieptul Capitanului. A fost ultima data când sicriele au
fost descoperite.
O tacere mormântala. Toata lumea lacrima
împietrita. Ne închinam cu evlavie în fata sicrielor si parasim biserica.
Pelerinajul si slujbele religioase si-au reluat cursul.
În noaptea de Vineri spre Sâmbata am facut si
eu de garda la capatâiul Capitanului, cu o echipa de schimb.
Pregatirile pentru reînhumare au început cu o
saptamâna înainte. Duminica, 24 Noiembrie, sefii de regiuni si judete au fost
convocati la Casa Studenteasca din Bucuresti, pentru a fi consultati asupra
ceremoniei funebre si pentru a primi ultimele dispozitii. La sfârsitul acestei
sedinte, tinuta sub conducerea mea, s-a dat un comunicat din partea
secretariatului general al Miscarii, pe care l-am transcris în capitolul 3,
„Lucrarile de deshumare”.
Acest comunicat a suferit o modificare mai
târziu, în sensul ca ziua de post negru a fost stramutata pentru Vineri, 29
Noiembrie, în loc de Sâmbata 30 Noiembrie, cum era fixata la început. Aceasta
s-a petrecut în urma unei observatii ca profesorului Codreanu si a unor preoti
legionari.
Sefii de regiuni si de judete, dupa
întoarcerea lor acasa, au luat masuri necesare ca sa se îndeplineasca
dispozitiile date prin comunicat.
Paralel, comandantul Fratiilor de Cruce a dat
ordin ca tinerii din aceasta organizatie sa se pregateasca sa ia parte la
ceremonia reînhumarii.
Directia Generala a Teatrelor, Operelor si
Spectacolelor a publicat un comunicat, prin care aducea la cunostinta ca în
ziua de 30 Noiembrie 1940 – ziua reînhumarii sfintelor oseminte ale Capitanului
– toate spectacolele de orice fel, din întreaga tara, sunt suspendate”.
De asemenea, Ministerul de Educatie Nationala
a anuntat ca sunt suspendate în aceasta zi cursurile la toate scolile din tara,
de orice grad.
Abia întors de pe Valea Prahovei, Joi, la
amiaza, a trebuit sa întocmesc în graba programul funeraliilor Capitanului,
ordinea de participare a oficialitatilor si a unitatilor legionare. Dupa ce
m-am consultat cu mai multe capetenii legionare, am ajuns la urmatorul
dispozitiv, pe care-l reproduc dupa ziarele timpului:
Cum va decurge ceremonia reînhumarii
Traseul
Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Bratianu,
Piata Victoriei, Bulevardul Basarab, Calea Grivitei, Casa Verde.
Dispozitiv
Deschid cortegiul Fratiile de Cruce, formând
o troita vie.
Crucile purtate de comandantii plini si
ajutoare.
Colivele.
Praporii.
Coroanele si corurile.
Preotii.
Capitanul purtat de 24 de comandanti:
comandantii Bunei Vestiri si comandantii legionari.
Ceilalti martiri, purtati de 156 de legionari,
grade si functii.
Familiile.
Reprezentantul M.S. Regelui.
Conducatorul statului si comandantul Miscarii
Legionare.
Ministrii straini. Guvernul român.
Corpul diplomatic si delegatiile straine
venite în formatie.
Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul si generalii.
Trupa militara.
Cetatuile.
C.S.L.
C.M.L.
Razletii.
Regiunile de la 1-10.
O chestiune care n-a putu fi solutionata
satisfacator a fost aceea a transportului sicrielor de la Biserica Sf. Ilie
Gorgani la Casa Verde. Orientându-ne dupa înmormântarea lui Mota si Marin, ar
fi trebuit sa folosim si noi carul învesmântat în cetina de brad si tras de
legionari. Dar din cauza timpului scurt si a tulburarilor din acea vreme, n-am
putu face aceste pregatiri. De alta parte, nea-m gândit ca nu cadreaza cu
maiestatea momentului sa recurgem la carele funebre, obisnuite la înmormântari,
si nici la autocarele cu care au fost aduse sicriele de la Jilava. Asa se face
ca am ales atunci ca trupurile martirilor sa fie purtate pe umeri de legionari
pe toata lungimea traseului. Defilarea celor cazuti, pe strazile capitalei, a
avut un efect zguduitor asupra publicului, dar organizarea schimburilor a fost
defectuoasa. Adeseori a trebuit sa ies eu din cortegiu pentru a trimite echipe
de legionari care sa ia locul acelora care dadeau vadite semne de oboseala.
Ziua de 30 Noiembrie 1940, ca si aceea a
înmormântarii eroilor Mota si Marin va ramâne în istoria României ca o manifestare
religioasa si nationala de proportii necunoscute pâna atunci. A fost un act de
adeziune al întregului popor la sacrificiul Capitanului, al Nicadorilor si
Decemvirilor. A fost mai mult decât un doliu colectiv: o revarsare
transcendentala de sentimente si credinte spre acei care si-au varsat sângele
pentru mântuirea neamului. Participarea multimilor a fost uriasa. Lacrimi,
emotii si suferinte la toti oamenii care, însirati de-a lungul strazilor,
salutau cortegiu murmurând rugaciuni.
Din cauza evenimentelor de atunci, am redus partic