"Criterion", Nr. 2,
Bucuresti, 1934
Ati văzut vreodată un "intelectual" în timpul unei crize
politice, sau
unei prefaceri internationale?
Nu numai că e uluit si neiformat, asta încă n'ar fi o rusine prea mare. Dar e
deadreptul înspăimântat, e coplesit de frică, e paralizat de panică. Umblă
aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeste, are o
încredere oarbă în orice dobitoc politic – si tremură pentru viata si libertatea lui ca
cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci îsi dă el seama ce putin s'a "interesat"
de viata socială din jurul său. Si caută pretutindeni sprijin, adăpost,
încurajare. Renuntă la orice demnitate personală, uită cu desăvârsire misiunea
lui istorică; frica face din el o lichea si un sclav.
De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se
asteaptă ceva grav – o revolutie, o reforma acerbă, un atentat, o schimbare
esentială a ordinei sociale – bietul "intelectual" român îsi pierde
mintile.
(Fireste, vorbesc numai de "intelectualul"
pur, de cel fără aderente
cu partidele sau grupările poltice). Incearcă atunci să facă cele mai umilitoare
tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit,
fara nici o eficacitate. Mărturiseste oricarui om întâlnit ca aproba anumite
gesturi politce, că si el a gândit asa, că bine se face ce se face etc. In
noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am întâlnit un excelent
romancier care, aflând de cele ce s'au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul
său roman, apărut chiar în zilele acelea, ca să-mi arate că si el a promovat o
revolutie sociala si antiburgheza. Poate că asa era. Dar nu lucrul acesta e
semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s'a grabit să-si caute puncte de
contact cu o miscare socială despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si
contra cui, daca are sorti de izbândă si de eficacitate, etc. Nu stia nimic.
Scos din preocuparile lui "intelectuale", i-a fost frică. Tot asa
le-a
fost frică tuturor intelectualilor crestini de succesele "Garzii de fier"
si au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul "Gărzii",
ci pentru că se temeau să nu fie suspectati si persecutati după o eventuală
victorie a ei.
Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a
baricadei îndemnati de o anumită constiintă socială sau natională. Dar îmi
repugnă lasitatea intelectualilor apolitici, care îsi descopăr deodată aderente
cu o miscare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
Si ei nu fac asta din interes, căci cei mai multi n'au nimic de câstigat ca
"intelectuali" dintr'o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica,
din lasitate. Frica ce îsi are rădăcina în lipsa de constiintă "functională"
(dacă ni se iartă expresia), în lipsa constiintei că ei ,"intelectualii",
reprezintă – în pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice –
singura fortă invincibilă a unei natiuni. Dacă orice intelectual si-ar da seama
ce reprezintă el în societatea românească, si mai ales pe cine reprezinta el –
putin i'ar păsa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza
politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu înfrunta
eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin tăranii
sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândeste, se descopera si se creeaza
între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine, fara
ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin
istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n'au nimic cu politicul, nici
cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre
"intelectualii" unei tari, de avantgarda care singura, pe frontierele
timpului, lupta contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate,
au pierit pentru totdeauna pentru că nu au existat acolo creiere care sa domine
masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o
cultura. Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceiasi experientă
periferică, semi-istorică, asteptând ca timpul să le înghita actuala lor viata
"politica". Deci, asta reprezinta "intelectualii": lupta
contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitătii, puterii
de creatie a unei natiuni. Si ca atare n'au de ce să se teama, să intre în
panică si să se umilească în fata unei miscări politice cu sanse de succes. Mai
întâi pentru că orice miscare politica îsi are radacinile in ideile unui
intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de
guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni
concrete, istorice).
Si in al doilea rând, pentru că nici o revolutie si nici un act politic nu
priveste direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui
de breaslă, confortul lui, familia lui). In ceasul în care ceva se întâmplă
politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult înainte, ocupat
să
creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi
ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politica. In ceasul unei
revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se află prea departe ca sa se
mai poata întoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru
mase, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el.
Indiferenta fata de politica, de prezentul politic?
Nicidecum. Ci numai
toleranta si întelegere. Dai o mână de ajutor si treci mai departe. Dar în nici
un caz nu merita să-ti pierzi cumpătul, să-ti iesi din fire si să pactizezi cu
oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Iti
pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimeni. Iti primejduiesti situatia
materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Iti risti viata? Ei si? Acel pe
care îl reprezinti, nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renuntă la "intelectualitate"
si fă-te om politic.
Mircea Eliade
CURTEA
DE ARGES