T I R A N U L
Din
sceptrul negrelor porunci
In
sbor te-ai ridicat s'arunci
Peste
zăpezi de crez priviri de corb...
Că'n
ochii tăi si-a dăltuit icoana,
Sub
cerul cugetului orb,
Satana.
Si
tot ce'n oameni bun s'alege
Ai
scos din har si-ai pus sub lege...
Sub
legea vrerii tale de pripas
Prin
care-a curs precum în vaduri râul,
Fără
zăgaz, fără popas,
Desfrâul.
Ai
năzuit să faci din tară
Pocal
menit pentru ocară...
Din
el să stâmperi setea lui Cristos...
Si
n'ai văzut cum neamu'ntreg se strânge
Mai
dârz sub pumnul tău setos
De
sânge...
Innegurat,
sălbatec rod
Al
vremurilor lui Irod!...
Cum
n'au stiut păgânii-ti Saduchei
Că
pentru moarte'n mâini ti-a pus inelul,
Din
noaptea Sfântului Andrei,
Măcelul?...
Azi
numai tu ca'ntr'un blestem
Auzi
mormintele cum gem
In
piepturile verzi ce sub palat
Ti
s'au oprit cântând în fata portii...
E
sângele ce l-ai vărsat!...
Sunt
mortii!...
Tudor
DAVA
("DACIA",
Anul V, Nr. 7, 10 Decembrie 1949)
H O R I N D
Viata-i grea
si greu urcusul...
Ce-ar fi de
l-am lua in piept, cântând, ca la cules de vii? In alaiu... Cristos tinând arcusul ne strigă de
pe-o buză de raiu: GATA MĂI? NO, HAI!...
,,Din
suferinte si spini, se-aprind lumini".
Mănăstire'n
năruire.
Lumea noastră tine prin sângele lui
Cristos. Si-si sprijină zidurile pe trupuri frânte, de martiri. Pe suflete de eroi
si pe tot ce-i sfânt noi.
Mugure'n
sudoare,
Care, pocnind in
soare, o ia tremurând cu pasi
iuti spre floare, -asa-i si omul in har: raza îngrăsată de rază; dar peste
dar.
Iesind de sub patrafir
si sorbind din sfânt potir, ne scuturăm de păcat.
Cu sufletul
înaripat, facem din
trup sfânt sălăs si, umpluti de Duhul Sfânt, dăm IN VIATĂ; prin mormânt.
Privind cu ochi
scăldati in har,
Neamurile ni se par, unduiri ale
vesniciei;
cu piscuri si depresiuni (înscrise pe-o spirală).
Topind
si păcatu'n dar,
Dumnezeu ne
tine'n mâni si face cu noi minuni (cristosi, trasi din imala). In haină
aleasă, vom fi îmbiati de Tatăl să stăm cu Fiul la masă;
Iar Impărătia Cerească in veac dat fiind
să'ncoltească, nu mai e nici o mirare, dacă
noua ni se pare că ea cere -IN DURERE- să dea si pe rumâneste'n spic. Găsind
firesc -si greu de taină- SPICUL RUMÂNESC!
Pământul scump al Patriei
nu-l mai simtim mustind sub picioare, din anii copilăriei. Musteste, însă,
în vine, prin laptele mamei pe care l-am supt.
Si-un cer bogat de deasupra capetelor noastre, ne mângâie Pribegia. (,,Duhul martirilor
eroi, stă peste noi").
In căutarea omului
european, omul rumânesc si-a aflat de mult locul. Apărători ai Chipului apusean prin negura
istoriei, nu ne simtim, de loc paznici de noapte si nici iloti. Bată, dară,
voiniceste,
Diplomatii nostri la casele mari din Apus. Ca să li se deschidă. Si ducă
daruri, ca Mircea, că au de unde da.
DAR NU
TRIBUT!
Ni-i drag
Neamul; ca o mamă. Ca un prunc.
Sâmbure de Tară
Românească,
- Sâmbure de Vesnicie! Noi asa visăm să fie. Si-i suntem mlăditele.
Colindători ai Chipului lui Cristos prin
veac, Ii împletim, din ele, Cunună.
HIC
ET NUNC.
Ionut JIVAN
(Cuvântul
în Exil, Nr. 12, Mai 1963)
