Omul de mare cultură, sclipitoarea inteligentă a neamului care a fost profesorul Nae Ionescu, a realizat una dintre cele mai splendide convertiri omeneşti dela o lume veche spre o lume nouă, despre care el spunea : "de când v'am găsit pe voi, trăesc în permanentă si puternic impresia si convingerea că vieata mea nu se desfăşoară din zori în spre amurg, ci din amurg în spre zori".

Cănd l'am întrebat cum a început să-l cunoască si sã-l iubească pe Căpitan, mi-a răspuns cam următoarele: "multă vreme aveam convingerea pentru cele mai multe din initiativele Căpitanului că vor da gres. Aşa vedeam eu, profesorul de logică, care despicam firul în patru. Dar contrar tuturor prevederilor mele de rationalist pretentios, tot ce făcea El eşia perfect. Dela o vreme contrariat de răsturnarea tuturor disecărilor, analizelor si interpretărilor mele, m'am dus la El şi l-am întrebat cum a făcut de a eşit aşa, deşi părea logic că va esi altfel!

Mă aşteptam sã-rni răspundă că aşa a cugetat El, aşa a vrut El, sau măcar să-mi răspundă că aşa a crezut El. Mi-a răspuns însă că aşa i-a venit Lui. Si atunci, m'am cutremurat simtind toată micimea noastră a oamenilor de rând, toatã micimea noastră a rationaliştilor şi a speculativilor. Atunci am simtit diferenta dintre omul născut şi cel făcut. Atunci am văzut omul măret legat de Eumnezeu. Din, acea clipă, nu m'am mai îndoit nici odată asupra gândurilor şi spuselor Lui cari deveneau legi şi nici asupra scopurilor şi enuntărilor Lui cari jalonau desfăşurarea organică a destinului românesc si cari se împlineau cu puterea inevitabilelor acestui destin.

De atunci, în prezenta Lui, am avut în permanentă sensatia unui stejar uriaş, cu rãdăcinile înfipte în pãmânt, cu trunchi vânjos, şi cu ramuri mărete întinse în văzduh : Căpitanul pătrunzător puternic în adâncurile trecutului românesc, trăire bărbătească în furtunosul prezent al existentei romăneşti şi o impresionantă putere de intuiţie şi viziune spre viitorul românesc.

Sub această întreită înzestrare El are expresia maximă a eternitătii româneşti, inspiratia cea mai pură trăită între Cerul si Pământul românesc, care avea cele mai coplesitoare caractertstici ale unui Trimis.

In felul acesta vorbea Profesorul Nae Ionescu despre Căpitan, despre taina convertirii lui paveliene.

Şi de atunci interpretul rămâne trăitor. In omul natiunii irump toate tainele puterilor lui sufleteşti, ca să rămâie astfel credincios Cãpitanului şi să nu-i sfârşească dragostea pentru El în nici una din clipele martirajului de sub sârma ghimpată a lagărelor.

Aşa a sfârşit Profesorul Nae Ionescu, împlinind pura lui jertfire de mare convertit, sub lumina de Inviere a Căpitanului.

 

Constantin Stoicãnescu

Almanahul ziarului "CUVÂNTUL", 1941

SFANTA ZI A INFRATIREI

1930 este anul de începere a luptei legionare pe toate fronturile. Capitala şi în special iudeo-masoneria intră într'o panică putin cunoscută până atunci.

Sighetul, marşul asupra Basarabiei nu mai puteau fi trecute sub tăcere şi nici meşteşugite, mai ales că în Bucuresti era o atmosferă supra încărcată prin nedreptătile fãcute coloniştilor macedo-români din Cadrilater de fostul guvern national-tărănist prin bulgarul Costică Anghelof.

Trăznetul a căzut. Anghelof împuşcat, şapte studenti macedo-români arestati ca autori morali şi apologeti ai crimei, iar celebrul manifest dat de Căpitan, "al doilea avertisment" din aceiaşi zi, măresc şi mai mult panica şi haosul existent.

Frica guvemului şi judeo-masoneriei comit alt act de laşitate arestând din nou pe Căpitan.

Dar această arestare şi detinere ilegală a Căpitanului la Văcăreşti în scurt timp se transformă într'un mars triumfal căci în felul acesta s'a aflat că există o misccare legionară şi o gardă de fier - dar ceva mai mult că există un Căpitan.

Pusi într'o dubă comună Căpitanul împreună cu noi cei şapte studenti macedo-români, am fost aduşi la Văcăreşti unde am fost detinuti două luni de zile tot împreună si izolati complect de ceilalţi detinuti.

Noi cei câtiva studenti macedo-români, deşi încă tineri, eram obişnuiti cu luptele şi oarecum căliti în aceste lupte de ani de zile - cu oamenii politiei din tarã - ne puteam da seama oarecum de valoarea lor, si cu greu, dacă nu chiar şi imposibil să greşim de intentiile lor, -căci tristele experiente ne-au desvoltat un spirit de critică obiectivă destul de accentuată.

Aparitia însă a Căpitanului în mijlocul nostru ne-a încurcat dintru 'nceput. Era altfel de om, era ceva ce nu ne puteam da seama. In el vedeam un sfânt şi erou legendar - un om de o blândeţe şi bunătate aproape Dumnezeiască, dar şi de o sinceritate, loialitate şi spirit de dreptate fatã chair şi de duşmanii, cari te subjugã definitiv.

Noi nu ştiam cu cine să facem o comparatie căci nu-i găseam egal. Toti detinutii fără să-l cunoască îl iubeau, iar temnicerii îl salutau cu un respect şi dragoste putin cunoscută.

Era imposibil să-i reziste cineva după ce schimba câteva vorbe cu el.

Eliberat din închisoare cu vre-o 10 zile înaintea noastră a fost pentru prima oară în viata noastră când ne-am simtit atât de singuri, stingheri şi abătuţi încât muti din noi nici nu mai puteam să mâncăm - s'au dus cântecele armatolilor atât de mult plăcute lui şi cari mai târziu au devenit cântece legionare.

Atunci ne-am dat seama că drumul nostru este croit de providentă alături de Căpitan, iar soarta elementului macedo-român, fie colonizat în Cadrilater, fie că se găseşte în Macedonia, este legată de aceea a Căpitanului şi a Gărzii de Fier.

Infrătirea dintre elementul macedo-român şi Garda de Fier era definitivă şi pentru totdeauna.

Căpitanul a devenit simbolul şi idealul năzuintelor de secole ale unui popor care n'a cunoscut decât sacrificii şi onoare.

N'a fost o întâmplare, ci a fost dorinţa martirilor neamului si vointa lui Dumnezeu ca soarta si viata noastră să fie încredintată lui si Armatolii au ştiut sã moară pentru Căpitan, iar noi ceilalti ştim care ne este drumul de urmat - Garda de Fer.

Gh. V. Ghitea

Almanahul ziarului "CUVÂNTUL", 1941

 

DOMNUL GENERAL

 

 

Aspru ca asprul zilelor de azi, om hârjuit în lupte şi nedreptăti, generalul Antonescu biruie prin misiunea care i-a fost rezervată în soarta acestui Neam, la răspântia celor mai crâncene vremuri.

In zile când toate testamentele sunt falimentare, când totul e pustiit de risipă, hotie şi desorganizare, trebuia să apară omul severitătilor cu el însuşi, duse până la martiraj, sub pasiunea de a trăi exclusiv pentru Tară.

Atunci când Neamul e umilit de nedreptate, pentrucă mii de inşi au câştigat şi câştigă, au stăpânit şi stăpânesc, mai mult decât multimea milioanelor de inşi, trebuia să răzbată omul în care Neamul crede că-i va face dreptate. Când palmele aspre de muncă nu pot răzbate sărăcia, vremea şi-a ales omul cu vointă să-i acopere lipsurile şi când suferintele muşcă din fiinta neamului nu putea fi altul mai potrivit decât omul cu asprimi părinteşti şi ochi umeziti de dragoste de tară.

Când desfrâul şi crima au ucis binele şi fericirea acestui Neam, când tineretea frumoasă şi arzătoare a fost străfulgerată ca sub blestem, de puşca românească trebuia să apară stăvilitorul. Trebuia să aparã ceasul Generalului, pentrucă prea era pustiitoare de suflete cernirea lăsată grea, peste mii de căminuri românesti; prea erau multe mormintele ce asteptau să li se înfigă cruce cretinească la căpătâiu; prea erau înăbuşite inimile si clopotele Tării pentru aceia cari s'au stins visând "o Tară ca soarele sfânt de pe cer" şi prea erau multe mamele cari cu ochii arsi de lacrimi, scrutau zările în aşteptarea acelora ce nu vor mai veni niciodată.

In zilele desnădejdilor din lagăr, jalnice ca jelania vântului în verdeata brazilor uzi, când noaptea pătrundea în văzduh şi suflete, putini sunt legionarii cari nu înfiripau drept unică nădejde, amintirea că în cabana Predealului s'au căutat şi văzut de câteva ori Crăişorul nădejdiilor şi jertfelor noastre, cu Generalul care ne-a căutat mereu şi pe care l-am aşteptat mereu.

D. General l-a iubit pe Căpitan şi a înteles şi sprijinit lupta înverşunată a lui Horia Sima.

De aceea, când ne-am pierdut Tara şi în întindere şi în adănc, atunci când armata Tării a fost descurajată pentrucă prin nepricepere şi trădare a fost jignită de politicieni netrebnici şi pusă în imposibilitate de a-şi împlini misiunea; când spiritul ostăşesc al tineretii îşi voia înfrătirea cu armata pentru mobilizarea unui nou suflet eroic, ne-am aliniat în spatele Generalului cu elanul supremei găsiri, pentrucă steagul lui l-am aşteptat de mult şi pentrucă în sufletul lui am simtit noi accentele supremei mobilizãri morale pentru refacerea Tării.

Şi El şi noi am căutat aeelaşi spirit ostăşesc şi aceiaşi vointă de luptători în toate manifestările vietii. Deaceea suntem ai lui, cu El în rândurile noastre. Deaceea pentru noi vrerea lui e poruncă şi fapta lui exemplu. Numai pentra El, din respect şi drag pentru El, anii crunti şi grei de suferinţă, nu s'au tradus în răzbunare, care să scurme ca sânge blestemat poşghita pământului romârnesc. Dar pentru aceasta, măcar atât se aşteaptă ca nimeni să nu glumească cu vitregia vremii şi să nu uite greaua misiune a Generalului.

 

C. Stoicãnescu

Almanahul ziarului "CUVÂNTUL", 1941

 

LOVITURA DE STAT A GENERALULUI ANTONESCU   [Horia Sima - "Era Libertãtii", vol. II] N-a existat o rebeliune legionarã, cum au difuzat „urbi et orbi” sursele antonesciene. A fost o loviturã de Stat a Generalului Antonescu contra Actului Constitutional din 14 Septembrie 1940. Ce-a urmat dupã aceea, rezistenta maselor populare, n-a fost decât reactia natiunii la lovitura de Stat a Generalului Antonescu. Poporul, neîndemnat de nimeni, a sãrit în ajutorul Legiunii, pentru a apãra fiinta Statului National-Legionar.   ORIGINILE LOVITURII DE STAT Cauzele care l-au determinat pe Generalul Antonescu sã recurgã la fortã pentru a-i expulza pe legionari din incinta Statului, cãlcând ordinea constitutionalã în vigoare, sunt multiple si variate. Enumerãm cele mai importante: 1. Firea lui orgolioasã. Nu putea suporta pe nimeni lângã el care sa-i îngrãdeascã exercitiul puterii lui. Nu era capabil de o colaborare loialã, de o împãrtire a rãspunderilor, cãci odata ajuns la un rang în Stat, tintea la o pozitie mai înaltã. Pentru a-si atinge telul, n-avea nici un scrupul. Era capabil de toate crimele si tradarile. Pactul cu Miscarea era o solutie provizorie, impusa de necesitatea de a-si consolida puterea, dar, din primul moment, s-a gândit sa depaseasca aceasta faza, fie aservind Miscarea, fie înlaturând-o. 2. O cruzime înnãscutã. Nu iubea poporul si varsa sângele lui cu usurinta. El credea numai în stat, iar poporul nu era altceva decât un fel de materie prima, destinata sa întretina Statul cu sacrificiile lui. Era un patriot sui-generis, întelegând prin patriotism supunerea celorlalti propriei lui persoane. 3. Bun militar, dar nu om politic. Nu era capabil sa se orienteze în timp, sa vada dincolo de interesele imediate, care se confundau cu propriile lui interese de dominatie personala. A mers în 1940 cu Axa, pentru ca numai cu sprijinul german putea sa ajunga la putere si sa se mentina. Dar când frontul din rasarit a început sa se clatine, si-a uitat de vechile lui declaratii de loialitate fata de Hitler si a început sa sondeze partea cealalta, pentru a se desprinde de Axa la momentul oportun. 4. O noua camarila. În jurul Generalului Antonescu s-a constituit un alt anturaj, de aceeasi extractie infama ca si a Regelui Carol II. Camarila îl împingea la o ruptura cu Miscarea. Setea de putere, banii si alte interese s-au întretesut, formând platforma politica a noii camarile. Între anturajul antonescian si Miscare s-a produs o rivalitate crescânda, care nu putea duce decât la otravirea relatiilor noastre cu Conducatorul. 5. O camarila înstrainata de neam. Anturajul Generalului Antonescu nu era animat de sentimente nationale ca sa-si dea seama de raul ce-l poate face tarii. Era o camarila deschisa infiltratiilor straine, din care n-au lipsit nici agentii puterilor ostile Axei: englezi, americani, bolsevici. Obiectivul acestor infiltratii din imediata apropiere a Generalului era sa provoace ruptura Generalului de Miscare, caci odata ramas singur în fruntea Statului, usor putea fi manevrat.