FAPTE SI CONTROVERSE:
CONTROVERSA SIONULUI

THE CONTROVERSY OF ZION
- PARTEA I-A -

Douglas Reed

Titlul cartii este luat din Biblie, editia King James's din 1611, Isaia 34:8 "For it is the day of the Lord's vengeance, and the year of the recompences for the controversy of Zion" (Caci a sosit ziua razbunarii Domnului si anul rasplatirii controversei Sionului". Acest verset constituie motto-ul cartii. În editia din 1752 a Bibliei de la Douais-Rheims, versetul este: "For it is the day of the vengeance of the Lord, the year of recompences of the judgment of Sion" (... anul rasplatirii judecatii Sionului). Al doilea motto este un citat din Edmund Burke despre revolutia franceza: "An event has happened, upon which it is difficult to speak and impossible to remain silent".
Autorul a fost corespondentul principal al ziarului britanic Times în Berlin, Viena si celelalte capitale din centrul Europei între 1924 si 1938, ceea ce l-a pus în legatura directa cu toate evenimentele politice si militare europene în acesti ani si i-a permis sa stabileasca contacte si sa obtina informatii veridice. În 1938 si-a dat demisia în semn de protest pentru ca reportajele lui erau din ce în ce mai mult cenzurate, distorsionate si falsificate [astazi tot ce se publica în marea presa a tuturor tarilor este o imensa minciuna si dezinformare, asa cum dovedeste autorul în cartea de fata]. A continuat sa scrie cu mult succes dezvaluind adevarul despre toate tranzactiile militare si politice ale secolului, pâna când cartile lui au fost boicotate, editurile au refuzat sa-i mai accepte manuscrisele si i-a fost taiat accesul la demnitarii si oamenii politici ai zilei. Ruina carierei si vietii lui publice i-a dat însa ragazul si singuratatea necesare studiului intens care a produs cartea ce-o rezumam aici.
Cartea a ramas nepublicata timp de 22 de ani, timp în care atât manuscrisul cât si autorul au fost intens boicotati de cei ce detin fortele de opresiune civila si intelectuala si detin monopolul tipografic în lumea "libera". Retras cu resemnare în anonimat, autorul a vazut cum politica internationala continua sa evolueze pe liniile descrise de el si cum Uniunea Sovietica, aparent adversara Israelului, pe ascuns unelteste cu acesta împotriva tarilor atacate de Israel (1957, 1982); a trait sa vada Israelul devenind cea mai mare putere militara din lume dupa Uniunea Sovietica, China comunista si Statele Unite; a trait sa vada cum numai evreii din Tel Aviv sunt singurii care protesteaza împotriva genocidului si macelaririi refugiatilor civili arabi de catre armata israeliana: toate aceste evenimente venind sa confirme analiza stralucita din aceasta carte.


Capitolul 1: Cum au început toate

Totul a început în 458 î.Hr. când un mic trib palestinian din imperiul persan despartit de Israeliti si anume tribul iudaic, a instaurat teoria suprematiei unei semintii alese pentru a jefui si stapâni toate popoarele lumii, care-i sunt prin lege inferioare. Distrugerea civilizatiei care a înflorit in Europa si-n vest în ultimii 2000 de ani se datoreaza actiunii acestei teorii, dupa cum o arata faptele, documentele si datele istorice care pot fi verificate. De la aparitia sa acum 2500 de ani, iudaismul era reactionar caci existau deja religii ca confucianismul si budismul care propovaduiau pacea si existenta unui Dumnezeu unic pentru toti oamenii cu mila si toleranta pentru toti. În Egipt, cartile mortilor care dateaza de acum 4600 de ani descriu pe Dumnezeul unic si atemporal care a creat cerul si pamântul si pe om, în timp ce iudaismul este politeist, cum dovedesc mentiunile despre "ceilalti Dumnezei" din Iesirea. O secta care a devenit stapânitoare in tribul iudaic a preluat ideea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor dar i-a atribuit rolul de a distruge si asupri pe toti oamenii în favoarea iudaicilor: caci acest Iehova a ales un neam, fals numit "al lui Israel", fiind redus doar la tribul iudaic, si-i da acestui neam ales putere absoluta de a ucide, despuia, jefui, înrobi si asupri pe toate celelalte semintii, ca o rasplata pentru ca acest trib îl recunoaste drept Dumnezeu dintre toti ceilalti Dumnezei: aceasta este "legea". Daca iudaicii nu se supun legii, atunci Iehova îi împrastie printre celelalte semintii, ceea ce constituie "robia" lor; iar drept pedeapsa pentru celelalte semintii pentru ca si-au îndeplinit rolul destinat lor de Iehova, acesta le va da pe mâna iudaicilor ca sa le masacreze si sa le despoaie. Aceasta este întelegerea dintre Iehova si fiii lui Israel în Vechiul Testament. În realitate fiii lui Israel habar n-au avut niciodata de aceasta întelegere redactata de levitii iudaici în jurul anului 458 î.Hr.
Înainte de aceasta data n-a existat nimic scris si religia consta doar din folclor oral. Fragmentele care-au supravietuit din acel folclor arata ca israelitii nu aveau o credinta sângeroasa si ucigasa ca a lui Iehova. Traditia lor era ca Moise, a carui legenda seamana cu a regelui Sargon al Babiloniei care l-a precedat cu o mie sau doua de ani, s-a întors de pe munte cu tablele legii cunoscute ca "cele zece porunci," care seamana mult cu coduri mai vechi ale egiptenilor, babilonienilor si asirienilor. Israelitii din antichitate s-au contopit cu celelalte popoare antice contemporane lor cu a caror religie si religia lor avea multe asemanari. Numele lor si numele lui Moise au fost însa preluat de levitii iudaici care au transformat ideea unui Dumnezeu unic al întregii omeniri într-o doctrina de segregare, ura de rasa, masacre în numele religiei si razbunare împinsa la infinit. Citind cu atentie Vechiul Testament se poate vedea cum au rescris levitii legendele anterioare; Moise întâi vine si da cele zece porunci de cinste si bunatate si respect pentru aproapele, ca apoi povestea lui sa continue cu genocid si masacre pe scara mare a oamenilor nevinovati pe care-i întâlneau iudaicii în migratiunile lor. Iehova întâi zice: "sa nu ucizi" iar apoi ordona uciderea tuturor triburilor învecinate, crutând doar fecioarele pentru a le lua sclave. Rescriind legendele si transformându-le într-un program politic si militar care actioneaza si astazi, levitii au inventat multe episoade istorice despre care chiar carturarii sionisti sunt de acord ca n-au avut loc, ca de exemplu robia în Egipt, trecerea Marii Rosii si toate povestile legate de Egipt. Învatatii rabinici sunt de acord ca Moise nu a existat niciodata si ca profetiile lui Isaia, de exemplu, au fost compuse în diverse perioade de timp de diverse persoane. Spre deosebire de cititorii Bibliei care se cred crestini, eruditii talmudici, ca de exemplu marele istoric sionist Dr. Josef Kastein, nu cred în realitatea povestilor din Vechiul Testament; dar cred în politica semintiei alese pentru a stapâni, asupri si jefui pe celelalte popoare. Dr. Josef Kastein spune clar ca Vechiul Testament este un program politic scris la vremea sa în scopul actiunii politico-militare, care este în continuare revizuit si rescris de catre înteleptii Sionului pentru a face fata realitatilor istorice contemporane.

Capitolul 2: Sfârsitul Israelului

Robia egipteana din Facerea si Iesirea este deci o legenda, caci nomazii "Habiru" (hebraicii) de care vorbesc rapoartele ministrilor faraonilor cu mii de ani în urma, au patruns în Canaan si s-au amestecat cu populatia locala cu mult înainte de timpurile legendarului Moise. În nord erau mai numerosi "Habiru" din triburile lui Yisrael, vag înrudite, uneori aliate, alteori în dusmanie; în sud era un trib mic al lui Iuda, tribul iudaic, care cazând sub dominatia levitilor a dat nastere religiei iudaice, rasismului iudaic si conceptului de evreu sau iudeu. În Enciclopedia Iudaica se spune despre acest trib ca "cel mai probabil nu era un trib israelit". Dar în timp ce israelitii au acceptat sa traiasca împreuna cu celelalte popare si s-au contopit cu ele, tribul iudaic a preluat legende israelite si le-a rescris si transformat în cel mai crâncen program politico-militar de distrugere a altor popoare. Israelitii au respins acest program politico-militar cu circa 950 de ani î.Hr., acum aproape trei mii de ani. Rescriind legendele israelitilor, levitii care au pus bazele iudaismului au lasat însa intacte unele pasaje despre "poporul ales", care vazute din afara de catre neinitiati par misterioase, ca de exemplu pasajul în care socrul are legaturi sexuale cu nora în Facerea 38; dar motivele scribilor si levitilor care au rescris Vechiul Testament si care rescriu tot timpul doctrina iudaica nu pot fi totdeauna întelese de cei dinafara.
În Vechiul Testament se povesteste cum tribul iudaic condus de clasa stapânitoare a levitilor (la care s-a asociat si un trib minuscul al lui Veniamin) a cautat o alianta cu israelitii care erau mult mai numerosi, ceea ce s-a realizat printr-un rege ales (nu ereditar) si anume Saul. Cu el a început istoria cuceririlor sângeroase, a masacrelor si distrugerilor care marcheaza cariera iudaicilor în istoria antica. Saul s-ar parea ca n-a ucis absolut toate victimele si unii au scapat cu viata din drumul iudaicilor; de aceea Iehova l-a pedepsit, l-a înlocuit cu David si în cele din urma Saul s-a sinucis. E probabil ca toata istoria asta este inventata, caci a fost scrisa cu secole mai târziu; dar ce este real si ilustrativ este insistenta lui Iehova ca cuceritorii sa fie fara mila, ucigasi si calai neîndurati, sa masacreze multimile, caci de aceea au fost alesi. Cum israelitii nu l-au acceptat pe David ca rege, israelitii s-au despartit dar au fost cuceriti cu forta armelor si stapâniti de fiul lui David si-a unei Hitite, Solomon, care n-a prea pastrat nici el puritatea semintiei caci a avut un harem cu multe femei din alte triburi printre care o egipteanca. Prin 937 î.Ch. israelitii s-au despartit de iudaici si dispar astfel din istoria Israelului si a Sionului. Caci din semintia lui David trebuie sa se nasca un mesia iudaic care sa-i instaureze definitiv pe iudaici ca sefi supremi si stapâni peste toate popoarele lumii si peste aurul si bogatiile lor. Josef Kastein scrie ca segregatia rasiala crâncena a iudaicilor a început dupa moartea lui Solomon si disparitia israelitilor. Aceasta segregatie este opera levitilor împotriva carora au perorat profetii ebraici secole de-a rândul demascând salbatecul crez tribal al levitilor iudaici, asa cum l-a criticat si Iisus Hristos cu sapte-opt sute de ani dupa ei.
Profetii erau în special revoltati de nesfârsitele sacrificii de oameni si animale Iehova pe care le cere legea iudaica scrisa de leviti, unde Iehova spune: "primul nascut din om sau animal trebuie sa fie ucis pe altarul meu" (Esirea 34:19) si de accentul pe care-l pun levitii pe ritualuri sângeroase si pe stropirea cu sânge proaspat din victima înca calda (Esirea 29 etc.). Amos arata ca lui Dumnezeu nu-i plac sacrificiile, sângele varsat si litaniile levitilor (Amos 5:22 etc), în pasaje pe care din motive obscure levitii care au scris Vechiul Testament nu le-au eliminat ci le-au transcris alaturi de sângeroasele lor incitatii la omor tot asa cum n-au eliminat nici povestea despre nasterea lui Solomon, fiul legaturii adultere dintre regele David si sotia capitanului sau credincios pe care David l-a ucis în mod miselesc dupa ce l-a încornorat. Pe timpul lui Miheia înca se mai ucideau copiii pe altarele lui Iehova (Miheia 6:7). Si el ca si ceilalti profeti din Vechiul Testament cereau triburilor israelite sa nu urmeze cruzimea si salbaticia levitilor. De aceea dupa doua secole levitii s-au concentrat în special în tribul lui Iuda, care a ramas pe loc platind doar tribut când asirienii au cucerit triburile israelite în 721 î.Hr. Si le-au dus în captivitate. Dupa cucerirea asiriana israelitii dispar ca popor istoric, contopindu-se cu restul populatiei asiriene care de-a lungul secolelor a migrat probabil spre vest si s-a raspândit prin Europa. Istoricii Sionului relateaza cu satisfactie disparitia celor zece triburi israelite care au refuzat sa se înregimenteze în armata destinata sa verse oceane de sânge nevinovat în marsul ei triumfator catre suprematie asupra tuturor: Dr. Josef Kastein arata ca disparitia israelitilor n-a pricinuit nici un regret. În realitate israelitii n-au disparut cu desavârsire de pe fata pamântului ci au fost doar "pronuntati ca fiind inexistenti" de catre principiile sionismului militant si nu mai participa în "controversa Sionului". Astfel Talmudul spune explicit: "Cele zece triburi [ale lui Israel] nu participa în lumea ce va sa vina (the ten tribes have no share in the world to come)". Marele rabin al imperiului britanic a declarat în 1918: "Evreii de azi sunt descendentii triburilor lui Iuda si Veniamin si un anumit numar din descendentii tribului lui Levi", aratând astfel clar ca el îi exclude pe israeliti dintre evrei. Bineînteles ca evreii de azi nu descind deloc din tribul lui Iuda, dupa cum stiu si ei foarte bine; dar aici e vorba de apartenenta politica, nu de genealogie. Deci statul Israel n-are nici un drept la numele de "Israel", pe care îl foloseste doar din motive politice legate de obsesia Vechiului Testament la slujitorii sionismului care-si imagineaza ca îndeplinesc promisiunea facuta lui "Israel" de catre Iehova. Singurul nume cu oarecare justificare istorica al statului Israel ar fi fost "tara lui Iuda".

Capitolul 3: Levitii si legea

În secolul ce-a urmat victoriei asiriene, levitii tribului lui Iuda au început sa scrie Vechiul Testament, începând cu cartea a cincea, Deutoronomul, pe care au citit-o poporului în templul din Ierusalim. Asa s-a nascut "legea mozaica" pe care Moise, daca ar fi existat, n-ar fi avut de unde s-o cunoasca. Toti eruditii rabinici sunt de acord asupra faptului ca desi textele îi sunt atribuite lui Moise si uneori lui Iehova, ele au fost în realitate scrise si rescrise de leviti dupa bunul lor plac. Cartea Deuteronomul sta la baza textului Thora, care la rândul sau sta la baza Talmudului, de unde deriva nesfârsita serie de comentarii si comentarii asupra comentariilor care în întregimea lor constituie "legea iudaica". "Deuteronomul" înseamna "cea de-a doua lege", a levitilor si a fost scrisa înaintea primelor doua carti ale Facerii si Iesirii; celelalte doua carti din Vechiul Testament care apartin la Thora, Leviticul si Numerii, au fost scrise si mai târziu, desi toate patru au pretentia ca sunt o naratiune cronologica. Rescriind "legea", levitii au produs în Deuteronomul o lege total opusa celor zece porunci pe care legenda zice ca le-a primit Moise. Eruditii sionisti declara ca ei aveau dreptul de a "face fata conditiilor existentei în continua schimbare în spiritul învataturilor traditionale" (Dr. Joseph Kastein). Levitii justifica dreptul lor de a rescrie si modifica textul legii la bunul lor plac printr-o porunca a lui Iehova care ar fi dat-o lui Moise personal, atunci când i-a dezvaluit o Thora secreta numai lui: de a nu scrie niciodata aceasta lege si de a o transmite numai oral celor initiati, "caci", zice Talmudul (citat de Dr. Funk), "Iehova a prevazut ca într-o zi goimii vor citi Thora si vor pretinde ca sunt si ei fii lui Dumnezeu, dar nu va fi asa, caci Dumnezeu îi respinge pe cei care nu cunosc învatatura secreta orala".
Nu se poate stabili cât de aproape este textul cartii a cincea din Vechiul Testament de textul citit original în templul din Ierusalim, caci levitii au modificat textul tot timpul înainte de-a fi tradus si publicat, dupa care nu le-a mai fost posibil sa schimbe prea mult; probabil ca ceea ce a intrat în Vechiul Testament nu contine textul integral, dar contine destule. În timp ce cele zece porunci ziceau sa nu ucizi, sa nu furi, etc., "cea de-a doua lege" (Deuteronomul) porunceste în mod expres sa asasinezi, sa ucizi, sa distrugi cu desavârsire popoarele învecinate, sa le iei averea, sa-i transformi în robi, sa n-ai mila, sa nu cruti pe nimeni. Iehova este singurul Dumnezeu care rasplateste pe credinciosii sai cu o singura conditie: credinciosii sa nu se abata deloc de la "lege si judecati", care lege consta în primul rând din obligatia de a ucide si anihila pe ceilalti oameni. Iehova cere intoleranta. Stapânirea lumii prin masacru si teroare este primul lucru pe care-l cere "legea" pe care Moise ar fi lasat-o pe patul de moarte (Deuteronomul 2). Aceasta carte a cincea din Vechiul Testament contine istorii despre cum a fost aplicata "legea" si cum au fost distruse triburi si sate, de catre piosii credinciosi care aplicau legea: cuvântul care revine obsedant este "ucide", "distruge cu desavârsire", "masacreaza". Cititorul de azi al Vechiului Testament nu da atentie acestor cuvinte: dar ele zugravesc o realitate, care a avut loc în 1948, de exemplu, când populatia palestiniana pasnica a satului Deir Yasin a fost masacrata cu toata cruzimea prescrisa de "lege" si n-a fost lasat în viata nici unul, exact cum cere Deuteronomul 7:2. Trupele britanice care au venit dupa masacru la fata locului au gasit cadavrele femeilor si copiilor casapiti de catre comandourile israeliene aruncate în fântâni, pentru a spurca apele, asa cum cere "legea". Palestinienii vazând cum începe genocidul lor la mâna statului Israel si cum Natiunile Unite si puterile occidentale nu zic nimic, au fugit lasându-si pamântul si avutul în mâna cotropitorilor -- exact asa cum prescrie Deuteronomul 7:1; 20:16; etc. Caci în parlamentarile lor cu puterile occidentale, sionistii zic "Biblia este mandatul nostru" (Dr. Chaim Weizmann, creatorul statului Israel); si cartea cincea a Vechiului Testament prescrie masacrele practicate împotriva palestinienilor.
În continuare în Deuteronomul Iehova porunceste prin legea sa sa fie distruse toate celelalte religii (7:5), ceea ce se aplica în mod special crestinismului. Aici apartine distrugerea bisericilor, deschiderea muzeului anti-crestin, canonizarea lui Iuda Iscariotul si toata ofensiva anti-crestina a guvernului bolsevic imediat ce-a preluat puterea. Tot în virtutea acestei "legi" au cerut crucificarea lui Hristos (Deuteronomul 13:5); si tot aici se prescrie denuntul practicat împotriva membrilor familiei, asa cum îl cer autoritatile comuniste (Deuteronomul 13:6). În privinta cinstei în afaceri, ea este prescrisa în raportul cu co-religionarii, dar este interzisa în relatiile cu ceilalti (Deuteronomul 23:19-20). Cartea a cincea a Vechiului Testament se încheie cu o lista de blesteme care vor cadea asupra celor ce nu respecta "legea", în eficacitatea carora se mai crede si astazi în cercurile talmudice unde se invoca blestemele împotriva celor proscrisi. Dar aceste blesteme se vor întoarce împotriva dusmanilor, daca credinciosii vor reveni la sentimente mai bune si vor executa "legea". Astfel, rolul "goimilor" prescris de "lege" este ca sa serveasca drept instrument al mâniei lui Iehova îndreptate când împotriva iudeilor care nu urmeaza întocmai "legea", când împotriva lor însisi pentru ca au servit drept instrument mâniei lui Iehova (Deuteronomul 28:64-66; 30:7). Astfel se explica vesnicele plângeri si acuze ca evreii sunt persecutati peste tot de catre toate natiunile din lume, indiferent cât de prosperi si de privilegiati sunt în sânul acestor natiuni: "legea" le cere aceasta. Iehova în Deuteronomul îi pedepseste pe iudei împrastiindu-i printre ceilalti oameni, ceea ce în sine constituie opresiune din partea celorlalti oameni prin simplul fapt ca exista; apoi "persecutorii", adica ceilalti oameni, trebuie pedepsiti ca persecutori si distrusi. Faptul ca tribul lui Iuda traieste în sânul altor natiuni este în acelasi timp prescris de Iehova si un act de persecutie din partea celorlalte natiuni. Astfel, daca într-un accident 5 evrei mor alaturi de 95 de ne-evrei, accidentul este considerat ca un act de persecutie antisemita.
La conciliul din Trent o mâna de prelati au hotarât ca Vechiul Testament trebuie considerat ca parte din Scriptura egala cu Noul Testament - lucru care a produs mult zbucium celor care citesc cu atentie si cu întelegere Vechiul Testament. Caci Iisus Hristos a predicat tocmai împotriva "legii" din Deuteronomul si cele doua Testamente sunt diametral opuse.
La vreo 20 de ani dupa ce levitii au publicat "legea" în Ierusalim, la aproximativ 696 î.Hr., tribul lui Iuda a fost cucerit de babilonieni care l-au dus în robie în Babilon.

Capitolul 4: Se fauresc lanturi

În timpul exilului babilonian levitii iudaici au scris cele patru carti ale Vechiului Testament care preced Deuteronomul si au inventat prima robie, cea egipteana, descrisa în legenda lui Moise. Aceste cinci carti constituie "Thora", care înseamna "lege"; dar nu contin toata "legea"; caci legea este tot timpul elaborata si rescrisa de talmudisti. Cum doar aceasta este lege, orice alta lege a statului în interiorul caruia traieste tribul lui Iuda constituie "persecutie antisemita". Robia babiloniana nu a cuprins marea masa a tribului lui Iuda, care se afla raspândita peste tot în jurul Marii Mediterane practicând comert, ci doar câteva zeci de mii de persoane strâns legate de activitatea templului din Ierusalim, adica un nucleu iudaic. Marele istoric iudaic, Dr. Joseph Kastein, spune ca în "robia babiloniana" iudeii "se bucurau de libertate deplina", aveau libertate religioasa, de actiune, de gândire, toate privilegiile; puteau cumpara proprietati unde doreau, puteau locui unde pofteau, puteau ocupa orice functii în stat si în societate. Dar pentru a-si pastra dominatia asupra lor, levitii au cerut dreptul de a construi pentru iudei cartiere închise locuite în mod exclusiv de ei - adica gheto-uri. În aceste gheto-uri doar legea Talmudului e lege si ea prescrie cele mai mici amanunte ale vietii zilnice. La obiectiunea ca Iehova nu i-a putut da lui Moise atâtea instructiuni amanuntite, se raspunde cu legea orala pe care i-a dat-o Iehova lui Moise si pe care n-o stiu decât levitii; dar nimeni nu face obiectiuni, caci "legea" prescrie pedeapsa cu moartea pentru cei ce fac obiectiuni.
Distrugerea popoarelor printre care traieste tribul lui Iuda este prima porunca si întoarcerea la Ierusalim este recompensa. În realitate cei mai multi din cei care traiau în diaspora n-aveau nici o dorinta sa-si paraseasca caminul. Dar pentru ca întoarcerea este strâns legata de programul de distrugere si de dominare a celorlalte natiuni, trebuie realizata cu orice pret. Caci levitii insista sa aplice "legea" în cele mai mici detalii; si ei fac si rescriu legea permanent. "Legea" cere reîntoarcerea în Palestina, unde este plasata mitologia din primele doua carti din Thora / Vechiul Testament, Facerea si Iesirea. Cititorul atent poate vedea cum traditia folclorica orala a început sa fie înlocuita si suplimentata în aceasta mitologie din ce în ce mai mult cu texte rabinice mult mai recente. Astfel, examinând cele doua istorii ale facerii lumii din Facerea 1 si Facerea 2, expertii sunt de parere ca Facerea 2 contine mai multe interpolatii levitice târzii decât Facerea 1. Interpolatiile si adaugirile levitilor explica flagrantele contradictii: la distanta de doar câteva pagini, câteva rânduri doar, Iehova porunceste omului "sa nu ucizi", iar apoi îi porunceste "sa ucizi absolut pe toti cei care-ti cad în cale, sa nu lasi pe nimeni în viata"; sau "sa fii bun cu strainii", ca apoi sa prescrie uciderea si maltratarea strainilor. Pasajele umane provin din legendele mai vechi. Pasajele care prescriu programul politic de masacru si înrobire a tuturor celorlalte natiuni sunt opera înteleptilor sionului, a cancelariei levitice permanent ocupata cu elaborarea "legii". In primele doua carti ale Vechiului Testament si în unele pasaje ale profetilor israeliti sunt cele mai multe vestigii din religia originala. Oare de ce au permis levitii sa persiste aceste pasaje mai vechi, cu un Dumnezeu drept si plin de mila pentru toti oamenii, când ar fi putut sa le elimine complet? Probabil ca erau traditii orale prea bine cunoscute la vremea aceea de catre membrii tribului pentru a putea fi eliminate total. Violenta si setea de sânge a levitilor este mai evidenta în Deuteronomul, Leviticul si Numerii. În Iesirea apare pentru prima data motivul: "legea este pecetluita cu sânge"; de aci încolo varsarea de sânge este tonul întregului Vechi Testament. Moise a consfintit legea data de Iehova iudeilor prin uciderea victimelor sacrificate si stropind cu sângele victimelor pe dreptcredinciosi (Iesirea 24:7-8). Functia de legiuitor devine ereditara; Moise o da fratelui lui Aaron si urmasilor acestuia pe veci de veci, stropindu-i cu sângele victimelor ucise (Iesirea 29:11-12, 16,20-21). Numai când sunt scaldati în sângele victimelor proaspat ucise sunt preotii lui Iehova sfintiti. Sângele victimelor nevinovate curge în fluvii pe tot parcursul Vechiului Testament. De ce oare trebuie preotii sa apara în fata poporului totdeauna scaldati în sângele cald înca al victimelor? Parerea autorului este ca levitii stapâneau masa poporului prin teroare sângeroasa si detineau uciderea si varsarea de sânge ca apanajul lor suprem în fata ochilor tuturor. Caci Iehova nu se multumeste cu victime animale: Dumnezeul iudeilor, cere victime umane, nu numai dintre celelalte natiuni, dar chiar dintre iudei; Iehova cere sa i se sacrifice pe altar primul nascut al fiecarei femei si al fiecarui animal: "Sa-mi jertfesti mie [pe altar] primul nascut care iese din pântecul mamei dintre copiii lui Israel si ai oamenilor si ai animalelor; caci sunt ai mei" (Iesirea 13:1, 12). Obiceiul de a ucide primii copii pe altarul lui Iehova a persistat multa vreme: înca profetul Miheia (6:7) protesteaza împotriva acestui obicei. Ulterior levitii i-au înlocuit cu victime animale pe copiii care trebuie sacrificati pe altarele lui Iehova; totusi sângele cald al victimelor cu care se împodobeau levitii în fata multimii avea putere simbolica de a-i face stapâni pe viata si moartea tuturor. În comunitatile talmudice conservatoare levitii se stropesc cu sângele cald al victimelor si în ziua de azi, dupa cum arata Congresul Rabinilor Reformisti din America de la Pittsburgh din 1855, care ar fi dorit sa se întrerupa acest obicei. În secolul nostru însa rabinii reformisti au pierdut mult din influenta si cei talmudici conservatori au suprematie. Prescrierile pentru sacrificii sângeroase constituie cea mai mare parte din instructiunile minutioase pe care le contin Thora si primele 5 carti din Vechiul Testament. Daca aceste sacrificii nu sunt riguros facute, pedeapsa este moartea, asa cum se vede din istoria vitelului de aur din Iesirea 32: în timp ce Moise era plecat sus pe munte, Aaron a facut la cererea poporului un vitel de aur pe care l-a pus pe altar; drept pedeapsa Moise când s-a reîntors a dezlantuit levitii asupra poporului care au ucis un mare numar de oameni - "fiecare ucigând pe fratele, pe prietenul, pe vecinul sau" (Iesirea 32:26-27). Parerea autorului este ca vitelul de aur era un sacrificiu simbolic în locul viteilor si mieilor si copiilor vii cu al caror sânge levitii insista ca trebuie sa-si stropeasca vestmintele si altarele. Orice încercare de a diminua autoritatea arbitrara a levitilor se pedepseste cu moartea: astfel în Numerii 16:1-13, unii grupati în jurul lui Core s-au revoltat împotriva tiraniei, întrebându-l pe Moise "de aceea ne-ai adus aci în desert ca sa fii stapân peste noi?" (16:13) si au fost pedepsiti cu moartea de catre Iehova, care-a continuat sa-i faca jocul politic al lui Moise si-a fratelui lui Aaron, spune povestea, trimitând o ciuma care a exterminat pe toti partizanii lui Core (16:41-50). Flagelul ciumei a încetat dupa ce 14,700 de oameni au fost ucisi, zice povestea si numai la interventia lui Aaron; asa de mult tine Iehova sa întareasca stapânirea ereditara a nomenclaturii "descendentilor lui Aaron". Tot aici îl vedem pe suprem al poporului, Moise, ca membru în grupul "înteleptilor sionului", "batrânilor Israelului" (Iesirea 16:25). Imediat dupa povestea care arata ca daca te revolti împotriva tiraniei levitilor pedeapsa este moartea, urmeaza lista privilegiilor lor.
Ultima carte din Thora, cartea cincea din Vechiul Testament, a fost prezentata ca "un manuscris din strabuni" descoperit de catre leviti. Cele doua carti care-i preced, Leviticul si Numerii, au pretentia ca contin instructiunile pe care i le-a dat Iehova lui Moise si acesta le-a transmis levitilor. Prima si cea mai importanta obligatie este sa practici ura de rasa si ura religioasa. Daca mai persista unele fragmente si resturi din traditiile folclorice pre-levitice care îndeamna la iubire, toleranta, cinste în relatiile cu toti ceilalti oameni, ele sunt contracarate de legea levitica care spune clar "copiii popoarelor de alt neam care locuiesc aici... sunt proprietatea voastra... ei vor fi robii vostri pe vecie... dar pe fratii vostri israeliti sa nu-i înrobiti cu strasnicie" (Leviticul 25:45). În Deuteronomul (22:25-27) în caz de viol, cel care violeaza este pedepsit cu moartea, nu victima violului; în Leviticul (19:20-22), daca un barbat violeaza cu forta o sclava, victima nevinovata, sclava, este pedepsita cu biciuirea, iar barbatului "i se iarta pacatul" (22).
Numerii, a patra carte din Thora / Vechiul Testament a fost scrisa ultima si contine si cea mai puternica expresie a crezului politic levitic. Aici levitii s-au debarasat de privilegiul de a înjunghia pe altarul lui Iehova pe primul copil al fiecarei femei din trib, care nu le era de prea mare folos, dupa cum se vede din profeti si din toate povestile despre rascoale ca cea a lui Core. Ei pun în gura lui Iehova decizia de a accepta clasa levitilor în loc de sacrificiul primului nascut, ca substitut: si pentru ca erau 273 mai multi primi-nascuti decât leviti în momentul acela, excesul de primi-nascuti au fost rascumparati cu bani de la moartea pe altar si anume cu 100 de oboli de fiecare, bani pe care i-a luat Moise (Numerii 3:40-49). Levitii au continuat sa stapâneasca în mod absolut prin teroare, chiar daca nu mai înjunghiau pe altar fiecare prim-nascut al fiecarei femei; aveau putere sa otraveasca femeile acuzate de soti gelosi (5:12-31), într-o ceremonie de tipul celor practicate de vracii triburilor primitive din Africa.
O mare parte din populatia Canaanului îl venerau pe Baal, în timp ce iudeii îl venerau pe Iehova, ceea ce micsora influenta levitilor. Acestia au instaurat ura religioasa, instigând la masacrul si genocidul tuturor celor care nu li se închinau lor si zeului lor, Iehova. Astfel conducatorii celor care nu se închinau lui Iehova au fost spânzurati (Numerii 25:4); si credinciosii lui Baal au fost masacrati (25:5). La ura religioasa s-a adaugat imediat si ura de rasa: madianitii trebuie masacrati pentru ca sunt din alt trib: Fineas levitul a înjunghiat femeia madianita (cu multa placere relateaza scribii: "în organele genitale") pentru simplul fapt ca era madianita. Imediat dupa acest act placut lui Iehova, mânia acestuia a încetat - dar nu înainte de a porunci neamului ales sa masacreze populatia madianita (Numerii 26:7-8,17). Ultima fapta pamânteasca a lui Moise a fost sa dirijeze masacrul madianitilor, pe care i-au ucis si jefuit si ale caror sotii si copii i-au luat sclavi (31:7-14). Când s-au întors încarcati de prada, Moise i-a certat pentru ca au crutat femeile si copiii si a ordonat sa fie ucisi dintre prizonieri toti copiii de sex masculin si toate femeile care nu mai sunt virgine, permitând sa fie lasate în viata fetitele si fetele virgine care sa satisfaca poftele sexuale ale soldatilor (31:17-18).
Astfel se încheie scrierea "legii" de catre o secta putin numeroasa de leviti cu câteva mii de adepti fanatici care a domnit în Babilon în ghetourile construite de ei sub obladuirea tolerantului guvern babilonian. O secta mica, dar a carei activitate are urmari de proportii universale; caci aceasta secta atâta instinctele de agresiune si jaf si promite rasplata materiala, promovând astfel ceea ce este mai universal în oameni si mai usor de atâtat - în timp ce imboldul bunatatii, generozitatii, tolerantei, este mult mai greu de inspirat si mult mai putin prezent în marile mase de oameni.
Spre deosebire de teologii care-si zic crestini de dupa consiliul din Trent, eruditii ebraici nu pretind ca Thora este de autoritate divina. Dr. Joseph Kastein zice ca este "opera unui compilator anonim" care a produs "un fel de istorie pragmatica," pusa în slujba unei lupte politice de a impune tirania unei secte, a levitilor, prin ura religioasa, ura de rasa si nationalism sovin fanatic. Ultimii care s-au pronuntat împotriva acestei politici au fost profetii Isaia si Ieremia, care au predicat în epoca în care levitii compilau primele carti din Vechiul Testament. Si în textele lor levitii au introdus interpolatii care sa le aduca "pe linie". Falsificarea textelor este mai evidenta în cazul lui Isaia, unde interpolarile (15 capitole) au fost facute de cineva care a trait în Babilon în "captivitate" - câta vreme Isaia a trait cu 200 de ani înainte de acea captivitate. Dar scribul care a falsificat textul lui Isaia a omis sa stearga o propozitie care nu este deloc pe linie: "am sa te fac lumina pentru celelalte natiuni" (Isaia 42:6-7), text care deviaza în mod evident de la tonul pe care îl regasim în pasajele tipic levitice: "si copiii lor o sa fie sfarâmati în fata lor si casele lor vor fi jefuite si sotiile lor violate... toti cei gasiti acolo vor fi ucisi" (13:15-16, etc.)
Cartea lui Ieremia începe cu interpolarile levitilor: "te-am înaltat deasupra celorlalte natiuni si deasupra regatelor, ca sa le smulgi din radacini si sa le darâmi si sa le devastezi si sa le distrugi" (1:10). Dar si în textul corupt de leviti si scribi mai razbate înca protestul lui Ieremia împotriva levitilor, împotriva incantatiilor rituale ("nu va încredeti în minciuni, spunând: templul domnului, templul domnului, templul domnului .."), împotriva sacrificiilor si masacrelor ("si nu mai varsati sânge nevinovat aici" ), împotriva practicilor la care obliga "legea" ("si nu mai asupri pe cel de alt neam si vaduva si orfanul"), împotriva absolvirii de orice crima prin sacrificarea victimelor pe altarul lui Iehova ("voi ati furat, ati asasinat, ati comis adulter, ati jurat strâmb,... Si apoi ati venit aici... Si-ati spus, suntem absolviti, caci am comis toate aceste abominatii [de sacrificii de sânge](7:6-10)... caci eu nu le-am cerut stramosilor vostri jertfe sa arda pe altar si sacrificii" (7:22). Autorul este de parere ca înca pe timpul lui Ieremia iudeii ardeau copiii pe altare. Ieremia spune: "si au ridicat altare în Tofet... sa-si arda fii si fiicele, în foc; ceea ce eu [Dumnezeu] nu le-am poruncit si nici nu mi-a stat gândul acesta în cuget" (7:31). Ieremia acuza aceste practici pline de ticalosie si cruzime si prezice ca iudeii vor avea de patimit din cauza lor. Levitii au folosit protestul lui Ieremia pervertindu-l total si invocând un viitor amenintator pentru iudei tocmai pentru ca nu comit destule crime de felul celor pe care le condamna Ieremia. Interpelând levitii, Ieremia zice: "Cum pretindeti voi: noi suntem întelepti si noi detinem legea Domnului? Caci pana mincinoasa a scribilor a faurit minciuni" (8:8), într-un pasaj a carui supravietuire s-ar putea datora arogantei si cinismului levitilor atotputernici si batjocoritori.
Dupa toate indiciile, Ieremia a fost ucis prin lapidare de catre cei pe care-i critica. În timp ce alte religii propovaduiau iubire si toleranta, în timp ce Buddha, printul Sidhatta Gautama, cauta sa induca binele si iubirea, ca un protest împotriva brahmanismului crud si a hinduismului a carui împartire tiranica în caste seamana asa de bine cu "legea" iudaica, religia levitilor i-a dus pe iudei înapoi la o religie a urii si a distrugerii, la o religie tribala a masacrelor, a jafului si a varsarii de sânge, cu care s-au întors iudeii din Babilon în 538 î. Hr.

Capitolul 5: Caderea Babilonului

Acest eveniment s-a petrecut exact ca evenimentele care au urmat celui de-al doilea razboi mondial; atunci, ca si în 538 î. Hr., guvernele erau manipulate de aceleasi forte supuse "legii iudaice". Scena de teatru este identica: pe de o parte, un potentat care i-a oprimat pe iudaici: "Regele Belsatar", tarul Rusiei, Hitler; de partea cealalta, ceilalti potentati, "eliberatorii": Regele Cirus al Persiei, Balfour, presedintele Truman. Între cei doi, profetul lui Iehova, Daniel în Babilon, Dr. Chaim Weizmann în secolul nostru. Deznodamântul: Iehova îi distruge pe "pagâni" si iudaicilor li se "restituie" totul. Scriptura zice ca Belsatar a fost ucis în aceeasi noapte în care Daniil i-a prezis razbunarea lui Iehova. Iudaicii care au asasinat tarul Rusiei, pe sotia lui si copii lui mici, au scris pe peretele camerei în care i-au masacrat doua versuri despre Regele Belsatar cu sângele victimelor lor, desi nici Regele Belsatar si nici profetul Daniil n-au existat vreodata. Ceea ce exista însa este sângeroasa "razbunare" iudaica; ofiterii nazisti au fost spânzurati de sarbatoarea pocaintei iudaice. Enciclopedia iudaica (The Jewish Encyclopaedia) arata ca n-a existat nici un Rege Belsatar vreodata în Babilon si ca Nabucodonosor n-a avut nici un fiu numit Belsatar; la fel, nici Daniil n-a existat si enciclopedia conchide simplu ca "persoana care-a compilat cartea profetului Daniil n-a avut date corecte pe care sa se bazeze". Acest inexistent profet Daniil este favoritul sionistilor ferventi de azi, caci el contracareaza profetii israeliti anteriori cu "iubirea lor fata de omenire" si aduce legea mozaica pe fagasul varsarii de sânge.
Probabil ca în razboiul dintre persani si babilonieni trupele se luptau pentru altceva, dar Vechiul Testament (si istoria asa cum e ea rescrisa astazi) vorbeste, asa cum s-a întâmplat si în cele doua razboaie mondiale ale acestui secol, doar de razbunarea lui Iehova si de triumful iudaic. Desi Iehova i-a facut pe iudaici captivi în Babilon ca sa-i pedepseasca pentru neascultare, tot Regele Belsatar si babilonienii sunt de vina si au trebuit masacrati. La fel Regele Cirus, alt instrument al lui Iehova, va fi distrus la rândul sau. Acest rege care a fondat un imperiu ce-a cuprins tot vestul Asiei, era foarte tolerant si permitea toate libertatile supusilor sai, inclusiv cea religioasa si culturala.
Legenda robiei iudaicilor în babilonia este cel putin 60% mincinoasa. Cartea care povesteste caderea Babilonului a fost scrisa cu secole mai în urma si atribuita unuia "Daniil", despre care povestea zice ca ocupa un loc de frunte la curtea regelui (Nabucodonosor) ale carui vise le stia interpreta (Daniil 5). "Belsatar, fiul lui Nabucodonosor", i-a insultat dupa moartea tatalui sau pe leviti, folosind vasele de aur luate din Ierusalim la un banchet, ocazie cu care o mâna a scris "Mane, Tekel, Phares" pe perete, cuvinte interpretate de Daniil drept o profetie ca Mezii si Persii îsi vor împarti posesiunile Babiloniei. Drept urmare regele l-a umplut pe Daniil de avere si onoruri facându-l al treilea potentat al imperiului si a fost apoi asasinat în aceeasi noapte, dupa care Regele Darius al mezilor a ocupat, zice povestea, regatul si l-a confirmat pe Daniil ca al treilea potentat în noul regim. Regele Cirus este singurul care a existat cu adevarat în tot basmul asta; si faptul ca a dus câteva mii de iudaici înapoi la Ierusalim - de buna voie sau cu forta - este singurul fapt real din basmul profetului Daniil. Aici a avut botezul focului instrumentul politic de baza a levitilor si anume captarea potentatilor, întâi infestând si apoi dirijând, guvernele popoarelor. Sub calcâiul acestui supra-guvern, care a ajuns mondial în zilele noastre, guvernele statelor nationale si popoarele lor sunt manipulate sa lupte în orice fel de razboi si sa comita absolut orice fel de acte, în slujba scopurilor ascunse ale sectei dominante.
Regele Cirus a fost primul care s-a lasat manipulat de leviti; fara sprijinul lui, acestia n-ar fi putut face nimic. Istoricul iudaic Eduard Meyer zice: "Iudaismul s-a nascut în numele regelui Persiei si în virtutea autoritatii imperiului sau si astfel imperiul alchemenizilor are o importanta mai mare decât orice în istorie aproape, pâna în secolul nostru". Primele cinci carti din Vechiul Testament înca nu erau complet scrise când a cucerit Cirus Babilonul si iudeii nu stiau înca de obligatia lor de a practica ura de rasa, desi stiau deja ca sunt obligati sa practice ura religioasa. În acel moment a început "controversa Sionului", în momentul în care, în 458 î. Hr., levitii au terminat de scris cele cinci carti ale "legii" si le-au aplicat tribului iudaic sub patronajul Regelui Cirus. Atunci au pus ei bazele dusmaniei pe care iudeii trebuie s-o poarte întregii omeniri.

Capitolul 6: Oamenii au plâns

În 538 î. Hr. samaritenii i-au primit cu multa prietenie pe iudeii reîntorsi la Ierusalim si s-au oferit sa-i ajute la reconstruirea templului lui Iehova, distrus de babilonieni cu 58 de ani înainte, dar acestia instigati de leviti i-au refuzat în mod insultator si reconstructia templului a fost amânata cu 18 ani. Atunci a început dusmania nejustificata a iudeilor pentru samariteni care-a durat 25 de secole si mai dureaza si azi, când mai exista doar câteva zeci de samariteni în viata. "Legea" aceasta a urii si varsarii de sânge nu era cunoscuta nici unui popor din Asia Mica si nici iudeilor în totalitatea lor; levitii erau tocmai în curs de a o scrie în Babilon când iudeii au început persecutia samaritenilor. Samaritenii, dintr-un trib israelit autentic, care se închinau si ei lui Iehova, nu erau sub stapânirea levitilor si acestia se temeau ca tolerându-i vor scapa frânele din mâini. Orice legatura cu adevaratii israeliti, cu samaritenii, a fost interzisa. Ierusalimul era o ruina, iudeii reîntorsi acolo numarau cel mult 40.000, cam 10% din toti cei care s-au împrastiat de buna voie prin lume, în cautare de locuri favorabile pentru comert. Reîntoarcerea la Ierusalim a fost un triumf politic al sionismului, dar o reîntoarcere nefericita pentru popor, exact ca în 1903, 1929, 1953, când majoritatea evreilor n-au dorit sa se "reîntoarca" în "pamântul fagaduintei". Nici conducatorii lor cei mai mari nu doreau sa traiasca în Ierusalim; ca si azi, când prefera sa stea la New York, ei au preferat sa stea în Babilon. S-a întâmplat si atunci cum s-a întâmplat în 1946 cu "statul Israel": doar o mâna de suprazelosi erau dispusi sa se duca acolo si nefericitii care erau prea saraci ca sa-si permita libertatea, au fost obligati sa-i urmeze. Cei bogati care au preferat sa ramâna în Babilon condusi de propriul lor print, exilarhul, au fost supusi la contributie baneasca pentru Ierusalim - exact ca evreii bogati din America astazi. Profesorul Wellhausen arata clar ca "natiunea nu s-a reîntors din exilul babilonian, doar o secta religioasa s-a reîntors". Evreii erau definitiv împrastiati prin lume. Dar "reîntoarcerea la Ierusalim" avea valoare politica, caci demonstra validitatea "legii" care prescrie pentru iudaici destinul de a distruge, masacra, înrobi, jefui si domina celelalte popoare.
Poporul de rând a vazut cum levitii au construit - cu ajutorul guvernului babilonian - ghetoul si sinagoga, unde erau strâns uniti ca un stat în stat în mâna levitilor, care le citeau "legea", pentru ca Iehova nu era voie sa fie adorat decât în templul lui din Ierusalim. Dr. Joseph Kastein, erudit sionist, descrie unitatea iudaica ca "acel regim sever si inexorabil impus de obligatia de a asculta orbeste regulamentul ritualului", care era si este în mâna nucleului politic. Cum poate o secta stapânitoare sa impuna aceasta ascultare orbeasca unor oameni împrastiati prin toata lumea? Prin terorism si spaima de acte teroriste. Una din armele lor este frica de blestem si excomunicare; o proba din blestem o putem citi în Deuteronomul si frica de blestem este la fel de mare în ghetouri ca si a Africanilor carora le e teama de blestemul vraciului, sau a negrilor americani carora le e frica de voodoo. A te desparti de comunitate era o fapta care atragea pedeapsa severa. Talmudul-Thora este unica lege careia i se supun habotnicii. Acea lege învesteste clasa preotilor cu puteri justitiare depline. Litera "legii" cere adesea pedeapsa cu moartea si în comunitatile iudaice ea a fost de multe ori aplicata.
Iudaicii reîntorsi din Babilon saraci fiind au început sa traiasca în buna vecinatate si sa se casatoreasca cu localnicii, nestiind ca n-au voie. Legendele Israelului vorbeau despre Solomon cu sutele lui de sotii din toate neamurile si despre sotia madianita a lui Moise. Dar scribii si levitii care ramasesera în Babilon rescriau legendele israelitilor si-l faceau pe Moise conducatorul ostirii care avea sa masacreze pe madianitii a caror unica crima era ca existau. Astfel timp de vreo 80 de ani, iudaicii s-au comportat normal. Pâna la vremea lui Ezechiel, descendent din familia marelui preot si arhitectul "legii mozaice", când s-au terminat de scris cele cinci carti ale legii; Ezechiel a fost patronul fundarii politicii de intoleranta, ura de rasa, masacru si distrugere în numele lui Dumnezeu. Cartea lui Ezechiel este cea mai importanta carte din Vechiul Testament, caci din ea au izvorât primele cinci carti si un cititor atent gaseste sursa urii si setei de sânge care caracterizeaza interpolarile levitice. Astfel, cititorul care, dezgustat de blestemele din Deuteronomul 28, are îndoieli cu privire la natura unui Dumnezeu care poate promulga astfel de orori, gaseste raspunsul în Ezechiel 20:25-26: "De aceea le-am dat legi care nu erau bune si judecata care sa nu-i lase sa traiasca. Si am spurcat darurile lor, când mi-au sacrificat primii nascuti, ca sa le iert pacatele; caci ei trebuie sa stie ca eu sunt Domnul Dumnezeul lor". Deci, zic levitii prin gura lui Ezechiel, indiferent daca "legea" pare buna sau rea, indiferent cât de crude, primitive, josnice si sângeroase sunt actele pe care le impune "legea", Iehova le cere si ele trebuie executate. Dumnezeul lui Ieremia zice: "nu v-am cerut sa va înjunghiati copiii pe altarele mele"; Dumnezeul lui Ezechiel zice: "ba da, v-am cerut sa va înjunghiati copiii pe altarele mele si o veti face, indiferent de ce parere aveti, caci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru". "Caci voi domni peste voi cu mâna de fier, cu bratul tare, cu furie deplina, pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 20:33; 20:2).
Ezechiel a fost martor ocular la transmutarea iudeilor în Babilon, astfel ca exista o parte veridica în scrierea lui. Partea mitica reflecta obsesiile demoniace ale acestui fondator al "legii" iudaismului literal. Unele parti din Ezechiel, zice autorul, n-ar putea fi publicate daca n-ar fi parte din Biblie, atâta sunt de ultragioase. "Domnul" îi porunceste lui Ezechiel sa manânce excrement de om (Ezechiel 4:12); la protestele lui ca el a mâncat toata viata kosher, dupa cum prescrie "legea", îi da voie sa manânce balega de vita (4:15). Apoi "Domnul" îi arata lui Ezechiel cum iudeii îsi vor mânca proprii copii si copiii îsi vor mânca parintii; o treime din ei vor fi ucisi prin foamete si ciuma; o treime vor fi ucisi de sabie; si treimea care-a ramas va fi împrastiata în cele patru vânturi, fugind urmariti de macel (5:10-12); si toate astea pentru ca nu au aplicat "legea" întocmai. Capitol dupa capitol, verset dupa verset, cartea lui Ezechiel e plina de cele mai sângeroase, mai abominabile si mai revoltatoare masacre pe care "Domnul" le dezlantuie împotriva "copiilor lui Israel" (care nu mai aveau de mult nimic de-a face cu iudeii si cu clasa lor conducatoare de leviti, dar al caror nume este în mod impropriu folosit de 2500 de ani pâna în prezent, chiar si în numele statului Israel) (Ezechiel 5,6,7,8). În 8:3-11, un scrib ("unul încins cu calimara scribului") primeste ordinul lui "Iehova sa însemne cu un T fruntea celor care vocifereaza si se lamenteaza cu voce tare de pacate; si astfel toti levitii si cei care striga cu glas mare litaniile prescrise au fost însemnati; si toti ceilalti au fost masacrati, cu mic cu mare. De atunci poporul a învatat ca este bine sa te aliniezi si sa strigi cu voce tare textul prescris -- asa cum generatiile care au trait sub comunism au învatat prima regula a supravietuirii: sa te aliniezi si sa scandezi lozincile prescrise. Dar daca iudeii aplica "legea" întocmai, îi zice Domnul lui Ezechiel, atunci el va întoarce acele nenorociri împotriva celorlalte popoare. Iehova îi spune lui Ezechiel: "si cheama toate pasarile si toate animalele si spune-le: veniti , veniti degraba, adunati-va de peste tot la victimele mele, pe care le ucid pentru voi, un mare masacru în muntii Israelului; veniti sa mâncati carne si sa beti sânge. Veti mânca carnea celor puternici, veti bea sângele principilor acestui pamânt,... veti mânca carne grasa pe saturate si veti bea sânge pâna va veti îmbata de sângele victimelor pe care eu le voi ucide pentru voi .. zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 39:17-19).
În timp ce scribii din scoala fondata de Ezechiel în Babilon consemnau în scris "legea" de mai sus, iudeii întorsi în Ierusalim traiau normal ca toti oamenii, casatorindu-se cu cine le placea, rugându-se la cine li se parea potrivit, pentru ploaie, pentru recolta buna, pentru turme prospere, uneori lui Iehova. Dar în 458 î. Hr. "legea" era gata si regele Persiei era gata sa-i ajute pe leviti s-o aplice. Atunci au reusit levitii sa realizeze miracolul pe care se bazeaza puterea lor de atunci încoace: "lobby-ul" lor a determinat un potentat de alt neam sa-si puna armata si bugetul tarii la dispozitia levitilor, care sa-si realizeze propriile lor scopuri politice cu aceste mijloace. Cartile lui Ezra si Nehemia povestesc cum emisarii levitilor din Babilon au trimis pe un mare preot, Ezra, cu 1500 de acoliti, cu soldati persani si cu aur persan, de la Babilon la Ierusalim, în numele regelui Artaxerxes - exact ca Dr. Chaim Weizmann în 1917, care a sosit în Palestina cu armata britanica si cu aurul britanic; sau în 1947, sustinut de guvernul si aurul american. Din punct de vedere legal Ezra era un trimis al regelui Persiei; dupa cum din punct de vedere legal, Dr. Chaim Weizmann, un hazar nascut în Rusia, era un emisar al guvernului britanic. Nu se stie cum l-au fortat levitii pe Artaxerxes sa devina marioneta lor. Curiosii n-au decât sa observe marionetele contemporane care ocupa pozitiile cele mai înalte în guvernele marilor puteri.
Ezra a adus cu sine din Babilon legea urii de rasa. N-a permis nimanui sa faca parte din partidul lui care n-a dovedit puritate rasiala, adica descendenta din asa-zisul trib al lui Levi. Când a sosit la Ierusalim, zice Dr. Kastein, "a vazut cu oroare si cu groaza" ca iudaicii aveau legaturi de rudenie cu alte populatii, ca "tolerau casatoriile mixte si aveau relatii pasnice cu populatiile învecinate bazate pe legaturi de familie". Dr. Kastein, care cu multe secole mai târziu a observat cu aceeasi oroare si groaza cum o parte din evreii zilelor noastre au relatii normale de buna vecinatate cu cei în mijlocul carora traiesc si prospera, explica cum ca iudaicii din vremea aceea "îsi respectau traditia asa cum o întelegeau ei la vremea aceea" si nu calcau în picioare cu buna stiinta nici o lege cunoscuta de ei. Ezra a adus din Babilon "noua lege" care a înlocuit traditia mozaica de pâna atunci. Ca reprezentant al Regelui Persiei, i-a convocat pe iudaici si le-a facut cunoscut ca nu se admit casatorii mixte si a instituit o comisie de "mai mari" care au început sa dizolve casatoriile mixte, sa desparta familiile si sa distruga relatiile de buna vecinatate. De acum încolo "strainii" nu mai erau tolerati. Dr. Kastein admite ca "masura lui Ezra era fara îndoiala reactionara; confera rangul si demnitatea de lege unui decret care la vremea aceea înca nu fusese inclus în Thora", pe care levitii din Babilon înca nu o terminasera de scris. Dr. Kastein scria aceste cuvinte pe vremea când Hitler declara la Berlin ca nu se admit casatoriile mixte. Decretul lui Hitler a fost declarat "infam" de catre sionisti si toate puterile vestului s-au aliat ca sa-l distruga pe autorul lui. Dar legea identica promulgata de leviti cu 24 de secole înainte sionistii n-o declara infama si toate puterile occidentale o respecta si o sustin.
Atât în 458 î. Hr. cât si în 1917, popoarele vecine trupelor levitilor au fost alarmate de acest val de ura si au atacat Ierusalimul care-i ameninta cu distrugerea (vezi mai sus, Ezechiel) si i-au darâmat zidul. Ezra însa, ca orice sionist din secolul nostru, se întorsese din Ierusalim si era din nou în locuinta lui din diaspora, în Babilon; si cei din Ierusalim iar au început sa aiba relatii bune cu localnicii. Dupa 13 ani, în 445 î. Hr., Nehemia, atasat tronului Persiei (asa cum astazi "consilierul israelian" este tot timpul alaturi de primul ministru britanic sau presedintele american), a venit din nou din Babilon la Ierusalim, cu armata persana si cu bani din tezaurul Persiei si a reconstruit zidurile Ierusalimului care astfel a devenit primul ghetou adevarat. Ca sa-si populeze ghetoul, Nehemia a ordonat ca 10% din iudaici sa se mute în Ierusalim. Au fost respinsi "cu oroare" (zice Dr. Kastein) cei care n-au putut dovedi "puritatea rasei" lor, descendenta pura din tribul lui Iuda, Veniamin, sau Levi. Decretul lui Hitler cu bunica ariana, care a scandalizat asa de rau lumea, era mult mai îngaduitor. În 444 î. Hr. Nehemia l-a facut pe Ezra sa incorporeze în Thora interzicerea casatoriilor mixte, ceea ce îi exclude deci pe David si Solomon din "neamul ales"; în Leviticul s-a introdus o noua clauza, care-i pune în gura lui Iehova cuvintele "v-am separat total de toti strainii" (13:30). Capii clanurilor si familiilor au fost convocati si li s-a pus în vedere ca nu mai este permisa casatoria cu o femeie de alt neam sub pedeapsa cu moartea (Ezra 2 13:27). "Strainii" nu mai aveau voie nici sa intre în oras. Cele doua carti ale lui Ezra (Ezra si Nehemia) sunt scrise de martori oculari, Nehemia fiind chiar potentatul executor. "Si toti au plâns, când au auzit textele legii" zice Nehemia (Ezra 2, 8:9). Plângând au intrat în ghetoul spiritual care-i tine strâns în cleste de atunci încoace pe toti cei ce-si zic evrei, împinsi cu forta armelor de sionistul fanatic Nehemia cu ajutorul armatei persane.
Dupa 12 ani Nehemia s-a întors la Babilon si imediat regimul opresiv pe care-l instaurase a început sa se dezintegreze si din nou au aparut casatorii mixte si relatii de buna vecinatate. Din nou "le-a dizolvat cu forta" si-a impus pedepse grele pentru ele. A cercetat atent dosarele de cadre si registrele nasterilor si-a expulzat chiar si din membrii familiilor marelui preot Aaron daca vedea ca au sânge mixt. Apoi a epurat fara mila din comunitate pe toti cei care nu erau strict pe linie si-a cerut întregului popor sa se lege din nou cu "contractul cel nou" (legea levitilor din Deuteronomul fusese "cea de-a doua lege" mozaica). Fiecare barbat din Ierusalim a trebuit sa iscaleasca "contractul" individual, sub ordinul levitilor si fortat de soldatii persani. Apoi, zice Dr. Kastein, Nehemia s-a întors la el acasa în Babilon, dupa ce "si-a îndeplinit misiunea de a-i izola" pe iudaici si le-a prescris si organizat viata în cele mai mici amanunte sub cel mai strict control.
Trecusera 400 de ani de la despartirea israelitilor de iudaici si 300 de ani de la cucerirea Israelului de catre asirieni. În acest interval casta levitilor a reusit sa perverteasca traditia mozaica, sa puna în scris într-o lege a urii rasiale si religioase si sa-i încatuseze pe iudaici în lanturile acestei legi într-o mica provincie a imperiului persan numita Iudeea. De atunci încoace timp de peste 24 de secole, un grup de oameni, al caror sânge si a caror rasa s-au schimbat total, dar care au fost permanent încatusati spiritual în izolarea si în ura dictata de "legea" lor, au parcurs istoria demonstrând paradoxul ca desi lanturile le-au fost faurite de leviti, forta unei armate straine i-a înlantuit; de atunci pâna în prezent, banii si armatele celorlalte natiuni le-a mentinut "legea" si i-a tinut subjugati ei.
Perversiunea levitica devenise perfecta. Din Dumnezeul celor zece porunci: "sa nu furi, sa nu ucizi", etc., n-a mai ramas nimic; Dumnezeul lui Ezechiel al carui contract l-au semnat iudeii cu soldatii persani în coasta la Ierusalim se lauda cu faptul ca credinciosii lui îi vor jertfi pe primul nascut pe altar, ca semn ca tot ce-i al lor apartine tribului. Aceasta incarnatie a celui mai primitiv spirit tribal, zice rabinul Solomon Goldman, sionist de frunte, este un "Dumnezeu absorbit in nationalismul statului Israel. El devine ethosul national... el creaza lumea în limba ebraica. El este un Zeu National". Si alt sionist de frunte zice: "Noi am crescut cu Dumnezeu... Avem un Dumnezeu national... Noi credem ca Dumnezeu e evreu si ca nu exista Dumnezeu englez sau american" (Maurice Samuel). Astfel de exemple se pot gasi cu miile în crezul sionist.

Capitolul 7: Traducerea legii

În urmatoarele patru secole cel mai important eveniment a fost traducerea Vechiului Testament in greaca, permitând astfel celorlalte natiuni sa citeasca parte din legea care a decretat înrobirea si distrugerea lor si suprematia iudaicilor. De aceea este uimitor ca s-a facut aceasta traducere de catre 72 învatati ebraici la Alexandria între 275 si 150 î. Hr. Dr. Kastein zice ca efortul de a explica Vechiul Testament pe întelesul grecilor a cauzat "schimonosiri si întorsaturi de cuvinte, schimbari de sens, adeseori înlocuirea ideilor si termenilor pur locali si nationali prin unii de ordin general". Nu este prea clar cum distorsiunile si schimonosirile pot clarifica un text; dar în Enciclopedia Iudaica se spune clar ca Talmudul prescrie ca cel care dezvaluie Thora unui goi merita sa fie ucis. De aceea Talmudul a instituit o Thora orala care contine secretele lui Iehova pe care astfel nu le poate vedea ochi de goi.
Deci traducerea Thorei în greaca în Alexandria antica nu s-a facut pentru ochii goilor ci pentru iudaici, care-si pierdusera limba în Babilon si acum vorbeau aramaica. Ebraica a ramas de atunci încoace un mister sacerdotal, "una din legaturile secrete spirituale", zice Dr. Kastein, "care-i tin pe Iudaicii din diaspora strâns înlantuiti". Dar cea mai mare comunitate de evrei pe vremea aceea era la Alexandria unde toti vorbeau greceste si majoritatea evreilor nu întelegeau ebraica: de aceea au avut nevoie de Vechiul Testament grecesc. Mai ales ca rabinii n-aveau de unde sa ghiceasca ca peste secole o noua religie o sa declare Vechiul Testament parte din propriile scripturi si toti îl vor putea citi, caci dac-ar fi stiut nu l-ar mai fi tradus.
Dar totusi rabinii s-au gândit ca alti cunoscatori de greaca îl vor citi si de aceea au introdus schimonosirile, întorsaturile de cuvinte, distorsiunile de care vorbeste Dr. Kastein, ca de ex. Deuteronomul 32:21: "si am sa-i atât cu ceva ce nici nu e un popor, am sa-i irit cu o natiune de oameni slabi la minte"; în originalul ebraic nu e "o natiune de oameni slabi la minte" ci "niste goimi josnici si ticalosi" (Enciclopedia Iudaica). Versiunea tradusa în greaca a fost o noua revizuire a "legii", o noua versiune a Thorei, care dupa ce-a fost impusa de Ezra si Nehemia a mai fost o ultima data rescrisa, de data aceasta "definitiv". Tot atunci, adica la 400 de ani dupa evenimentele narate, s-au compilat celelalte carti ale Vechiului Testament si s-a recompilat cartea lui Daniil. La asa distanta nu-i de mirare ca regii Babilonului s-au trezit cam amestecati si reinventati în acea carte. Dr. Kastein este destul de veridic în explicatia sa: "Editorii care au compilat cartile lui Joshua, Judecatorii, Samuil, Cartile Regilor în forma finala au adunat fiecare fragment [de legenda] si le-au interpretat în mod creator... caci compilatorii se preocupau mai mult de subiect decât de exactitate filologica, si-au însirat povestile oricum asa cum s-au priceput" ( de aceea vedem de ex., acelasi text identic atribuit la doi profeti diferiti, Isaia 2:2-4 si Micah 4:1-4 si numeroase repetitii în toate cartile). Deci ce conteaza în Vechiul Testament e subiectul, nu adevarul. Dupa moartea lui Hristos, Sf. Ieronim a tradus Vechiul si Noul Testament în latina si în secolul 16 Conciliul din Trent a alaturat Vechiul Testament Scripturii crestine si toate bisericile reformate din lume l-au adoptat fara sa "protesteze".
Dupa cum arata Dr. Kastein si am vazut si noi, Vechiul Testament grecesc nu este prea fidel originalului ebraico-aramaic; în afara de asta, fiinta iudaismului rezida în Thora orala si în ramificatiile Talmudului care cresc din Thora; astfel ca goimii nu vor afla niciodata adevarul despre "legea" iudaica. Dar esenta ei a fost consemnata si oricât ar fi fost de întoarse si schimonosite cuvintele, divinitatea tribala setoasa de sânge, crezul barbar si legea distrugerii si înrobirii tuturor celorlalte popoare sunt clar pronuntate în Vechiul Testament. Despre acest Vechi Testament vorbesc cu veneratie pioasa potentatii lumii vestice dupa 19 secole si jumatate, supusi zelosi ai politicii sectei sângeroase a levitilor militanti, de parca ar fi cea mai buna parte a religiei crestine - desi este o lege a masacrului, jafului si înrobirii propriilor lor natiuni la bunul plac al stapânilor pe care acesti potentati îi slujesc.

Capitolul 8: Legea si Idumeea

Imperiul persan, apoi cel grec, apoi cel roman, au stapânit Iudeea în timp ce cei 72 de "întelepti ai Sionului" traduceau Vechiul Testament în greaca. Tot atunci a avut loc convertirea cu forta a poporului din Idumeea la "iudaism" (cuvânt folosit pentru prima data de istoricul iudaic Flavius Josephus. În lipsa de alt termen, de acum încolo aceasta carte îl va folosi pentru a descrie "legea" levitilor propagandisti ai urii religioase si de rasa). S-ar parea ca desi "legea" îi separa pe iudaici, ei cautau sa converteasca prozeliti, caci Hristos le reprosa fariseilor ca "rascolesc pamântul si marea în cautarea unui prozelit". Probabil micul trib al lui Iuda nu mai avea decât prea putini membri si trebuia consolidat, uitându-se astfel de strictetea puritatii rasiale. Enciclopedia Iudaica zice ca "tribul lui Iuda mereu si-a reîmprospatat fortele absorbind straini din exterior", astfel ca orice descendenta din sânge pur al tribului lui Iuda a disparut cu secole înainte de Hristos. Totusi legea urii de rasa a ramas tot timpul în vigoare, astfel ca desi nu mai aveau picatura de sânge iudaic în vine, iudaicii erau strict separati de restul omenirii. Dar cazul poporului idumeean este o problema grea pentru sionistii ferventi, caci nu e posibil nicicum sa fie considerati iudaici pur sânge, fiind ei descendenti din Esau din Edom, fratele lui Iacob numit Israel (Facerea). Deci la origine traditia recunostea înrudirea dintre israeliti si edomiti: chiar Iehova zice catre Moise în Deuteronomul: "când vei trece pe la fratii tai copiii lui Edom... nu te lega de ei, caci pamântul lor n-o sa ti-l dau tie". Dar dupa 200 de ani, când s-a scris cartea Numerii, Ezra si Nehemia si armata persana impusesera deja iudaismul urii de rasa si edomitii (idumeenii) erau de-acum "ceilalti", ca si arabii din Palestina azi. În Numerii, spre deosebire de Deuteronomul, Iehova nu-i mai spune lui Moise despre "fratii tai edomitii" ci îi promite ca o sa-i masacreze si pe acestia ca pe toti ceilalti ( la fel cu moabitii, care fusesera frati în Deuteronomul, ca apoi sa fie si ei destinati masacrului în Numerii). Deja pe la 400 î.Hr. cei din Idumeea si toate celelalte populatii se temeau de iudaici si pe buna dreptate: Ion Hyrcanus, rege si mare preot iudaic din dinastia Hasmoneilor, a navalit asupra idumeenilor si i-a obligat sa se circumcida si sa se supuna legii mozaice. Dar convertindu-i cu forta i-a lasat în viata, mare pacat la care a fost împins de secta saduceilor, o secta mai blânda care era pentru convertire cu forta, în timp ce fariseii reprezentau vechiul regim despotic al levitilor care cere masacrul general si genocidul total. De aceea fariseii, 150 de ani mai târziu, au considerat ca distrugerea Ierusalimului în anul 70 AD era pedeapsa pentru ca Ion Hyrcanus n-a masacrat pe toti cei din Idumeea, asa cum cere "legea". Dintre idumeeni s-a ridicat Antipater, pe care Cesar l-a facut procurator al Iudeii, dupa ce s-a stins dinastia Hasmoneilor, în ciuda fariseilor, care-i cerusera lui Pompei sa restaureze vechea dictatura levitica sacerdotala. Fiul lui Antipater a fost facut rege al Iudeii de catre Marcus Antonius. Confuzia si disensiunile erau asa de mari încât romanii au preluat frânele Iudeii si-au guvernat-o direct. Desi fariseii erau de vina, caci ei au fost cei care l-au chemat pe Pompei, ei au dat vina pe "sclavul idumeean, Irod". Daca Ion Hyrcanus ar fi "ascultat legea" si i-ar fi masacrat pe toti idumeenii acum 150 de ani, ziceau ei, caderea Iudeii nu s-ar fi întâmplat. Asa zice si Dr. Joseph Kastein dupa doua mii de ani, cu aceeasi înversunata sete de sânge si amaraciune. Un alt sionist din secolul 20, scriind pe timpul lui Hitler, zice ca daca Ion Hyrcanus i-ar fi masacrat pe toti idumeenii, hitlerismul n-ar fi existat.
Dar în mod paradoxal nenorocirea Iudeii si distrugerea Ierusalimului în anul 70 AD a dus la triumful fariseilor.

Capitolul 9: Ascensiunea fariseilor

Cel mai numeros partid politic in mica provincie romana Iudeea era al fariseilor, care continea secta dominanta, clerul levitic. Fariseii au preluat stindardul ideii levitice sub cea mai fanatica forma, asa cum si-a gasit expresia în Ezechiel, Ezra si Nehemia. Enciclopedia Iudaica zice ca "au depus juramânt sa pastreze cea mai stricta puritate levitica". Parte din cler s-a revoltat la continua rescriere a "legii" dupa bunul plac si interesul politic de moment initiata de scoala scribilor lui Ezechiel si Ezra, zicând ca legea nu mai trebuie schimbata. La aceasta fariseii au raspuns ca ei sunt pastratorii "legii" si ce zic ei e lege, fiindca ei au traditia secreta orala data de Iehova lui Moise care nu s-a scris niciodata. De aici respectul mistic pentru "înteleptii sionului" si frica de ei de care nu scapa nici un evreu.
Totusi au existat si alte opinii si un astfel de partid moderat erau saduceii, care nu vroiau conflict cu puterea imperiala romana. Aceste doua partide erau la poli opusi si asa au ramas pâna în ziua de azi evreii moderati si cei habotnici. Dar atunci, ca si de atunci încoace, partidul moderat a pierdut si fanaticii habotnici au câstigat si masele s-au aliniat cu acestia din urma; la fel în acest secol, când comunitatile evreiesti din Germania, Anglia si America s-au opus extremismului sionist (ca si saduceii), acest extremism sionist din Rusia (ca si fariseii) a reusit ca în rastimp de 50 de ani sa devina singurul purtator de cuvânt al "evreilor" în fata guvernelor din întreaga lume si le-a pus pumnul în gura tuturor celorlalti evrei din toata lumea. Fariseii sunt a doua întrupare a sectei politice nefaste: prima au fost levitii din Babilon; a doua, fariseii din Iudeea; a treia, talmudicii din Spania; apoi rabinii din Rusia; si în timpul nostru, sionistii.
"Fariseu" înseamna "unul care se separa" de tot ce nu este destul de pur pentru ca sa fie în contact cu Dumnezeu. Ei formau o asociatie care admitea numai membri bine verificati, fiind astfel primii specialisti în conspiratia secreta ca stiinta politica. Stiinta si experienta lor conspiratorie a dat roade în cele mai distrugatoare revolutii din Europa din ultimele doua secole, toate organizate si conduse de evrei. Metoda fariseilor de a controla strâns pe conspiratori prin teama si suspiciune a unora fata de ceilalti face ca actiunile lor sa fie invincibile; aceasta este metoda informatorilor si spionilor care spioneaza proprii membri pe care se bazeaza arhitectura partidelor comuniste si prezenta comisarului politic în armata comunista este o mostenire de la farisei, exprimata prin textul biblic "veti pune o garda în jurul gardei mele" din originalul ebraic citat în Enciclopedia Iudaica. Revolutiile comuniste din sec.19 nu pot fi întelese fara un studiu al metodei talmudice folosite de organizatorii lor, mostenita de la farisei. Sub dominatia fariseilor a aparut pentru prima data ideea mesianica a unui conducator care va veni sa instaureze rasa superioara ca stapâna asupra restului lumii. Enciclopedia Iudaica zice ca ideea fariseilor era o "recunoastere universala" a imperiului lui Dumnezeu în viitor. Exclusi din lumea viitoare vor fi toti ne-evreii (rabi Laible). Sub dominatia fariseilor masele iudaice credeau într-un imperiu lumesc în care mesia le va da suprematie asupra tuturor si le va da toate bogatiile lumii. Asa promisesera levitii acolitilor lor. Fariseii promiteau la fel, dar nu fixau nici o data precisa. Dar masele iudaice care purtasera jugul levitic (acum fariseic) timp de 400 de ani au început sa ceara sa se stabileasca o data pentru dezrobirea si prosperitatea pe care le-o va da mesia, când s-a nascut Hristos.

Capitolul 10. Galileanul

Expectativa mesianica era puternica si scribii introdusesera treptat în scripturi profetii despre venirea lui Mesia. În comentariile rabinice (Targamuri) e scris: "Cât este de frumos regele Mesia care se va naste din casa lui Iuda. Îsi va încinge salele si va lupta cu dusmanii si va ucide multi regi". Asta asteptau iudaicii de la mesia, învatati de farisei si de generatii de leviti mai înainte. Un mesia umil care sa le spuna sa-si ierte si sa-si iubeasca dusmanii ar fi fost "dispretuit si respins", cum a zis Isaia, ale carui cuvinte au prins înteles dupa moartea lui Hristos. Si totusi multi l-au urmat si aclamat pe Hristos când predica umilinta si iubire, caci cuvintele lui au alungat negurile pe care secole de politica rasiala si sectara le îngramadisera deasupra legii de comportare morala. În cuvintele lui învatatura originala mai veche a iesit din nou la lumina. De aceea fariseii au vazut imediat în el dusmanul lor de moarte. Era urmat de multi iudei, caci desi acestia asteptau un mesia care sa-i elibereze de trupele romane si sa-i faca bogati, multi simteau ca adevarata lor captivitate era cea fariseica, a spiritului, nu cea romana. Dar masele largi s-au aliniat la porunca fariseilor de a-l denunta pe Hristos ca un blasfemiator si fals mesia.
Crestinii zic ca Hristos era evreu, dar sionistii neaga aceasta atunci când nu sunt obligati s-o admita în public din motive politice în fata "goimilor" (rabinul Stephen Wise, organizator sionist de frunte între 1910-1950, a spus la Carnegie Hall de Craciunul 1925 "Iisus a fost evreu, nu crestin" - crestinismul s-a nascut dupa moartea lui Hristos; pentru aceste cuvinte a fost excomunicat de catre Societatea Rabinilor Ortodocsi din Statele Unite, dar a avut mare succes cu publicul ne-evreu; la care el a comentat: "nici nu stiu ce m-a durut mai mult, acceptarea si iubirea frateasca a crestinilor, sau diatriba violenta a rabinilor"). "Hristos era evreu" este argumentul cu care se astupa gura celora care obiecteaza la masacrarea palestinienilor de catre evrei, de exemplu; desi acest argument n-are nici o aplicare, are mare putere de convingere pentru multime si este des folosit de catre clerul si politicienii ne-evrei care cauta sa intre în gratiile sionistilor.
Cuvântul "evreu" nu corespunde notiunii de "iudeu" sau "iudaic", folosite în timpul lui Hristos. Mai mult, notiunea de evreu n-are nici o definitie legala în statul sionist Israel, ceea ce nu e de mirare, caci în Thora notiunea cere pur sânge din tribul lui Iuda si nimeni pe lume de mult nu mai are asa ceva. Deci "Hristos era evreu" înseamna sau ca se tragea din tribul lui Iuda, sau ca locuia în Iudeea, sau ca practica religia iudaica.
Noul Testament arata genealogia Fecioarei Maria si-a lui Iosif, desi acesta nu-i era tata, din casa lui David si din tribul lui Iuda, dar rabinii zic ca acestea sunt interpolatii false menite sa alinieze Noul Testament cu profetiile din Vechiul Testament. Hristos s-a nascut la Bethlehem în Iudeea, din nou o interpolatie falsa, zic specialistii iudaici; Enciclopedia Iudaica zice ca s-a nascut la Nazareth, în Galileea. Toata lumea este de acord ca era Galilean - o provincie total separata de Iudeea, o alta "tara" în imperiul roman. Casatoriile între galileeni si iudei erau interzise si Simon Macabeul îi obligase mai înainte pe toti iudeii din Galileea sa imigreze în Iudeea. Deci galileenii erau diferiti rasial si politic de iudei. Dar între ei, evreii habotnici si sionisti neaga cel mai tare credinta iudaica a lui Hristos.
E greu de stabilit ce anume constituia credinta "iudaica" pe vremea lui Hristos. Unii din Iudeea se închinau lui Iehova; apoi erau sectele, fariseii, saduceii, esenienii, între care aveau loc controverse violente si care rivalizau pentru suprematie asupra maselor; si acestea nu erau doar secte ci si partide politice; cel mai puternic era al fariseilor. Daca, asa cum cred guvernele occidentale azi, sionistii reprezinta "evreii", cum pe vremea lui Hristos sionistii erau fariseii cu pretentia lor de a detine religia revelata numai lor prin traditie orala, fariseii reprezentau "evreii"; si împotriva lor a predicat Hristos. Le-a facut unele reprosuri si saduceilor si scribilor, dar fariseii erau dusmanii lui Dumnezeu si-a omenirii, în viziunea lui Hristos. Ceea ce a atacat Hristos la farisei este exact ceea ce constituie esenta iudaismului asa cum este ea prezentata de sionisti în zilele noastre.
Desi nu se poate stabili exact rasa, religia, sau nationalitatea lui Hristos, cuvintele si faptele lui au importanta suprema. Fara scolarizarea formala a timpului sau, fiul tâmplarului cunostea textele, mai mult, fara acces la scoala si dezbaterile secrete ale clanului fariseic cunostea, spre uimirea fariseilor, "legea" levitica si "traditia" fariseica în toata hidosenia lor profunda. Orice cititor atent al Vechiului Testament care citeste apoi "Predica de pe Munte" a lui Hristos parca iese la lumina dintr-un tunel întunecat, parca vede soarele rasarind din cea mai neagra noapte. "Legea" se umflase într-o masa imensa de regulamente complicate a caror aplicare era istovitoare si înabusitoare, augmentata de munti de interpretari si comentarii rabinice, peste care se adauga mreaja tesuta de înteleptii, batrânii comunitatii, în care era prins fiecare gest al vietii zilnice, dezvoltata de generatii de juristi care au depus tone de sudoare si efort pentru a preciza, de exemplu, ca nu este voie sa fie consumat Sâmbata, de Sabat, un ou a carui cea mai mare parte a iesit din gaina înainte ca cea de-a doua stea sa fie vizibila pe cer. Deja "legea" cu toate comentariile ei ocupau o cladire întreaga si unei comisii de juristi i-ar trebui ani de zile de studiu ca sa-si dea seama despre ce este vorba în ea. În câteva cuvinte, tânarul galilean nedus la scoala a explicat exact si definitiv esenta "legii" si-a dezgropat de sub muntii de compilatii acumulate de secole poruncile lui Dumnezeu: sa-l iubesti sincer pe Dumnezeu si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti. Cu aceasta a condamnat erezia fundamentala pe care levitii si fariseii au bagat-o în "lege" de-a lungul secolelor.
Leviticul contine porunca "nu-i persecuta pe cei din jurul tau" (25:17), dar levitii au anihilat aceasta porunca introducând regula ca cei care nu sunt desemnati de ei ca atare nu sunt "cei din jurul tau", în speta, nici un om în afara de secta iudaica nu e "om". Hristos a aratat ca "toti oamenii" înseamna, contrar "legii" iudaice, "toti oamenii". Al doilea motiv pentru care fariseii i-au jurat moarte lui Hristos a fost pentru ca a refuzat sa conduca o revolutie împotriva trupelor imperiului roman care sa le permita iudeilor sa ucida, sa jefuiasca si sa instaureze un imperiu al lor în Asia Mica, asa cum se asteptau ei ca va face mesia. Daca ar fi acceptat acest rol, ar fi avut mult mai multi adepti în popor si fariseii l-ar fi sprijinit. Dar el a spus: "imperiul meu nu e pamântesc; imperiul cerului e în voi; nu acumulati bogatii lumesti". Aceste putine cuvinte simple erau un atac direct la adresa celor mai puternici potentati ai vremii, care-si consolidasera suprematia de-a lungul secolelor. Sutele de pagini ale Vechiului Testament sunt dezgolite si combatute în putine cuvinte în "Predica de pe Munte", unde iubirea, mila, buna vecinatate, dreptatea, actiunea constructiva, viata sunt oferite ca o alternativa la imboldul la ura, razbunare, rautate, separatism, discriminare, destructivism, moarte din Vechiul Testament. Deuteronomul promite averi si putere celor care urmeaza întocmai mii de regulamente, dintre care unele prescriu crima si masacrul nevinovatilor; Predica de pe Munte nu promite nimica, doar arata ce este comportarea morala, care este o satisfactie în sine. Galileanul n-a îndemnat niciodata la servilism; doar la modestie (umilinta) interioara si a fost totdeauna consecvent atacând fariseii.
Enciclopedia Iudaica zice ca "numai în ceea ce priveste separarea de gloata impura si nespalata era Hristos mult diferit de farisei". Asta e asa daca prin gloata impura si nespalata fariseii înteleg toti oamenii în afara de ei si cei aserviti lor; si fariseii asa au înteles si de la început au planuit omorul lui Hristos. Întâi l-au atacat pentru ca sta la masa cu hangii si pacatosii (cum nu e voie dupa "lege"). Dar cu toate generatiile lor de studii juridice, Hristos le era mult superior în dezbateri. Le-a raspuns: "nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi". L-au acuzat ca discipolii lui au cules spice de grâu Sâmbata si de sute de multe alte încalcari ale ritualurilor - niciodata pe articole de credinta religioasa. Hristos le-a raspuns direct la tinta, aratând ipocrizia învataturilor lor, care înlocuiau doctrina cu ritualul si cuvântul lui Dumnezeu cu porunca lor. A aratat ca miile de regulamente de pregatit mâncarea kosher n-au nici o valoare religioasa, caci "nu ce intra în gura omului determina religia lui, ci ce iese din gura lui arata ce-i în inima lui". Cu aceasta a atacat unul dintre cele mai pretioase prerogative ale fariseilor si anume cel de a detine monopolul alimentatiei maselor prin miile de regulamente cu privire la ce au voie sa manânce, cum si de unde-si pot procura evreii mâncarea. Atât de puternic si vechi este privilegiul monopolului regulamentului alimentatiei, atât de fundamental traditiei levitice, încât Ezechiel când i s-a poruncit sa manânce excrement de om n-a obiectat aratând repulsie naturala ci a obiectat aratând ca el toata viata a mâncat kosher si nu crede ca excrementul de om e kosher; si atunci i s-a permis sa manânce excrement de vita; pâna si discipolii lui Hristos n-au putut întelege cum e posibil sa nu fie mâncatul kosher cel mai important lucru în religie si au cerut explicatii (Marcu 7:15-23). Vazându-si atacat acest monopol fariseii au început sa unelteasca uciderea lui. În acest scop au înscenat provocarea cu tributul dat cezarului si provocarea cu definitia de om, întrebându-l "cine este aproapele meu?", bazându-se pe educatia de secole a maselor ca numai iudeii sunt "oameni". Succesul primei înscenari le-ar fi permis sa ceara moartea lui ca rasculat împotriva imperiului roman; succesul celei de-a doua le-ar fi permis sa ceara moartea lui ca pacatuind împotriva "legii" lor. Aceasta este metoda folosita si azi pentru distrugerea unui adversar politic cinstit si periculos: înscenarea unei dezbateri publice unde se ridica o întrebare minutios pregatita dinainte în secret la care cu greu se poate raspunde pe nepregatite. Amândoua înscenarile au fost magistral demascate de Hristos, de asa maniera încât pentru oamenii muritori întelepciunea lui divina ramâne un exemplu de-a lungul veacurilor, întâi cu raspunsul "dati cezarului ce e al cezarului" si apoi cu parabola samariteanului milostiv, în care samariteanul (care conform doctrinei levitico-fariseice seculare este pâna în ziua de azi cea mai spurcata fiinta în ochii "legii", de care un evreu drept-credincios nu se poate apropia fara a fi poluat - motiv pentru care Hristos l-a ales anume pentru parabola sa) a fost singurul care a aratat mila si iubire de aproapele în timp ce preotul si levitul nu, întrebându-si la sfârsit interlocutorul care dintre cei trei este "aproapele", cel care are mila si ajuta, sau ceilalti doi.
Un iudaist moderat, C.G. Montefiore, îi reproseaza lui Hristos ca vorbind despre iertarea dusmanilor i-a atacat totusi pe farisei si nu le-a aratat iubire. Dar ceea ce Hristos le-a reprosat fariseilor a fost faptul ca au pervertit religia divina într-o doctrina diabolica si un regulament gigantic si absurd care distruge sufletul si bunatatea omului; si iubindu-i si iubindu-le opera ar fi însemnat sa promoveze raul pe care-l fac. Pe cruce Hristos s-a rugat pentru ucigasii lui: "iarta-i Doamne caci nu stiu ce fac". Ca încununare a agitatiei fariseilor, s-a întrunit sanhedrinul (marii preoti, scribii si înteleptii) sub Caiafa si singurul iudeu dintre discipoli, Iuda Iscariotul, i-a condus pe emisarii sanhedrinului la locul unde stia ca era Hristos si l-a identificat sarutându-l, pentru 30 de arginti. Iuda Iscariotul a fost canonizat drept sfânt ortodox în Rusia sovietica dupa revolutia bolsevica si în Germania dupa caderea lui Hitler - demonstrând ca secta fariseilor iesise triumfatoare în ambele cazuri, cu triumful bolsevismului în Rusia si cu înfrângerea Germaniei în 1944 si demonstrând puterea acestei secte azi. Evanghelia dupa Matei arata ca Iuda s-a spânzurat apoi. Istoricul sionist Dr. Joseph Kastein are multa simpatie pentru Iuda, care, zice el, era un om bun deziluzionat de Hristos si care "a rupt în secret" cu Hristos. Cuvintele "a rupt în secret" descriu tradarea lui Iuda în stil sionist. Fariseii l-au judecat pe Hristos într-un "tribunal al poporului" de tip revolutionar-sovietic, unde un informator identifica victima si apoi gloata pune gheara pe victima si o târaste în fata unui tribunal care n-are nici o autoritate juridica, unde este condamnat la moarte pe baza unor marturii mincinoase inventate ad-hoc. Din acest moment "înteleptii" au procedat ca "consilierii" din epoca noastra si au inventat actul de acuzare care sa ceara pedeapsa cu moartea atât sub "legea" iudaica cât si sub legea statului roman; în primul caz, pentru blasfemia de a se pretinde mesia; în cel de-al doilea, pentru a se pretinde "regele evreilor". Guvernatorul Pilat a încercat în fel si chip sa evite nedreptatea pe care i-o cereau "înteleptii" iudeilor, pretinzându-i sa-l ucida pe Hristos. El seamana cu politicienii englezi si americani din secolul acesta: în cele din urma teama lui de secta atotputernica a fost mai mare. Sotia lui l-a sfatuit sa nu se atinga de Hristos. Ca un politician tipic, Pilat a încercat sa se eschiveze trimitându-l lui Irod Antipas, guvernatorul Galileii, ca galilean; Irod i l-a trimis înapoi. A încercat apoi sa-i reduca sentinta la biciuire la sânge; fariseii insistau cerând moartea si amenintau cu denuntul: "nu-i esti prieten lui Cesar daca nu-l ucizi". Asa a cedat Pilat, exact ca guvernatorii britanici si reprezentantii Natiunilor Unite când li se cer infamii sub amenintarea ca se vor duce campanii publicitare împotriva lor la Londra sau New York. În mod evident Pilat îsi cunostea guvernul, asa cum si-l cunosc politicienii secolului nostru si stia ca va fi înlocuit sau demis din functie daca refuza sa se lase manipulat. Asemanarea dintre Pilat si guvernatorii britanici ai Palestinei dintre cele doua razboaie este izbitoare; unul dintre ei a mentionat-o, când dând telefon unui rabin sionist influent din New York, a zis secretarei: "spune-i marelui preot Caiafa ca Pilat din Pont doreste sa vorbeasca cu el".
Pilat a mai facut o ultima încercare de a se eschiva spunându-le "înteleptilor": "judecati-l voi dupa legea voastra", dar acestia versati fiind i-au raspuns: "noi n-avem dreptul sa executam oameni". Atunci Pilat a încercat sa-l salveze pe Hristos apelând la popor si oferindu-se sa-l amnistieze, dar poporul a cerut ca în locul lui Hristos sa fie amnistiat Barabas, un bandit si ucigas notoriu. Probabil Pilat nu spera prea multe de la popor, caci în decursul istoriei înca nu s-a vazut vreodata dreptate sau mila la gloata la care i se zice "poporul" si Pilat ca administrator cu experienta stia ca "poporul" sau gloata sunt totdeauna instrumentele unor secte influente: "dar marii preoti si înteleptii au convins poporul ca sa-l ceara pe Barabas si sa-l ucida pe Hristos" (Matei 27:20).
În zilele noastre secta are aceeasi putere de a convinge masele. Imperiul roman a ascultat de porunca fariseilor, dupa cum imperiul persan ascultase de porunca levitilor cu 500 de ani în urma. În capitolul despre Hristos din istoria sa a iudaismului, Dr. Kastein zice ca Hristos a fost "un mesia ratat" si încheie în mod caracteristic cu vorbele: "viata si moartea lui sunt treaba noastra [a sionistilor]".

Capitolul 11: Renaste fariseismul

Enciclopedia Iudaica arata cum la câteva decenii dupa moartea lui Hristos fariseii, ajutati de ultimul rege Irod al Iudeii, Agrippa I, care i-a eliminat pe saducei, au ramas atotputernici si fara rivali, exact ca levitii dupa despartirea dintre triburile israelitice si cel iudaic. Ca si atunci, a urmat o catastrofa, din care fariseii au renascut, ca si levitii. În cei câtiva ani de putere fariseica absoluta în Iudeea ei au rescris din nou "legea"; aceasta recompilatie, arata Dr. Kastein, reglementeaza viata evreilor pe veci de veci în toate amanuntele. Zice Kastein: "întreaga istorie a iudaismului a fost rescrisa din punctul de vedere al fariseilor... fariseismul a dat forma definitiva caracterului iudaismului si vietii si gândirii iudaice pe veci de veci... caracteristica principala este 'separatismul'". Hristos le-a reprosat ca au substituit ordinele lor comenzilor divine; Hristos a fost ucis si fariseii au intensificat caracterul tribal si de ura rasiala al "legii" si au promulgat pe veci crezul masacrului, înrobirii, distrugerii si suprematiei lor asupra celorlalte natiuni, chiar în ajunul dizolvarii lor.
Cuvintele Dr-ului Kastein sunt revelatoare. El arata mai întâi ca dupa ce Nehemia a impus "noul contract" asupra tribului lui Iuda, Thora a fost "ultima data rescrisa" si ca ulterior "nici un cuvânt" nu mai putea fi schimbat. Mai mult, la vremea când fariseii totusi au "rescris" din nou Thora, exista deja o traducere în greaca, astfel încât orice schimbare au facut fariseii ar fi trebuit s-o faca în originalul ebraic. Deci nu Thora au rescris-o fariseii în aceasta rescriere a legii de care vorbeste Dr. Kastein aici, ci Talmudul, aceea imensa continuare a Thorei începuta în ultimii ani ai Iudeii, dar consemnata în codice mult mai târziu.
În 70 AD, circa 35 de ani dupa moartea lui Hristos, era mare dezordine în Iudeea; popoarele învecinate, în special galileenii, se rasculau împotriva imperiului roman; fariseii, care invitasera trupele romane în Iudeea, nu faceau nimica; dupa multe campanii romanii au demolat Ierusalimul si-au desfiintat provincia Iudeea. Timp de 19 secole dupa aceea n-au existat absolut nici un fel de evrei în Ierusalim; singurii care au trait în Ierusalim în mod permanent din antichitate pâna azi sunt samaritenii, dintre care un mic numar au supravietuit tuturor persecutiilor la care au fost supusi. Dr. Kastein zice ca cei 70 de ani dinainte de distrugerea Ierusalimului sunt "anii eroici," probabil gândindu-se la triumful fariseilor asupra tuturor altor tendinte care rivalizau sa domine asupra sufletului evreilor. În nici un caz nu se poate spune ca iudeii ar fi rezistat "eroic" împotriva imperiului roman, caci toate luptele care au avut loc au fost duse de catre galileeni, pe care Dr. Kastein îi dispretuieste.

Capitolul 12: Lumina si întuneric

Doua grupuri de calatori au parasit Ierusalimul în ultimele sale zile: discipolii care aduceau omenirii crestinismul; si fariseii care, analizând situatia politico-militara si prevazându-si sfârsitul, îsi mutau sediul într-un nou loc de unde sa continue sa dirijeze diaspora, asa cum o dirijasera din Babilon în trecut levitii. Criza civilizatiei noastre rezulta din antagonismul mesajului celor doua cete ce-au parasit atunci Ierusalimul, caci sunt ireconciliabile si victoria unuia este disparitia celuilalt. S-ar parea ca mesajul distrugerii va triumfa în zilele noastre. Întreaga istorie a occidentului demonstreaza acest antagonism. Când "legea" era în ascendenta, au avut loc înrobiri de alte popoare, s-au ars eretici, s-au ucis apostatii, s-au faurit politici primitive de dominatie rasiala; secolul 20 pare cel mai mult dominat de "lege". Când opresiunea "legii" a slabit putin, s-a facut dreptate, s-a stabilit principiul dreptului la judecata deschisa si dreapta, s-a respins suprematia rasiala si s-au acceptat toti oamenii ca fii ai lui Dumnezeu: era în ascendenta învatatura lui Hristos.
Dupa distrugerea Ierusalimului fariseii, liberi si nestânjeniti în noua lor capitala, si-au identificat dusmanii în secta crestinilor, care credeau ca Hristos a fost mesia. Crestinii însa nu-si cunosteau dusmanii, dupa cum nu-i cunosc nici azi, caci ei iubeau pe toata lumea. Dar tocmai refuzul de a urî si persecuta era pacatul cel mai mare al crestinilor în ochii fariseilor, caci "legea" prescrie ura. Deci crestinismul trebuie neaparat distrus ca sa triumfe "legea", au decretat "înteleptii sionului". Dar au fost printre ei si unii care au protestat, de ex. Gamaliel, care a zis, când îi biciuiau pe Sf. Petre si Ioan pentru ca au propovaduit crestinismul: "Aveti grija ce faceti; daca fapta lor e fapta de om, va dispare în curând; dar daca e fapta lui Dumnezeu, nu o puteti distruge". Majoritatea fariseilor însa se simteau destul de puternici ca sa distruga crestinismul, chiar daca vor munci secole de-a-rândul în acest sens.
Fariseii si-au stabilit comitetul central la Jamnia în Palestina. Acolo au intrat într-o lume noua, altfel de cum fusese lumea "legii" de pâna atunci, unde toata varsarea de sânge si tot jaful si masacrul aveau loc între triburi care pricepeau aceste notiuni si nu aveau idei mult diferite. Dar de acum "legii" i se opuneau notiuni total diferite care nu atacau oameni ce pot fi usor ucisi si înlocuiti ci atacau chiar "legea". Munca fariseilor era mai grea: Ierusalimul nu mai era; tribul lui Iuda era atomizat, rasa iudaica se dizolva; ce le ramasese era un "popor evreu" compus din cea mai pestrita amestecatura de rase si sânge, împrastiati prin lume si care trebuiau tinuti strâns în clestele "întoarcerii" în "tara fagaduintei" a "neamului ales"; si aceasta multime împrastiata trebuia înregimentata si convinsa sa distruga toate natiunile printre care locuia.
"Legea" nu mai putea fi rescrisa dupa ce era deja cunoscuta si altora si dupa ce Hristos demascase interpolarile si distorsiunile pe care scribii le faceau tot timpul în "lege"; desi fusese ucis, nu fusese combatut si urmasii lui erau tot mai numerosi. Dar "legea" trebuia totusi adaptata la fiecare necesitate politico-militara curenta astfel ca fiecare gest sa fie o împlinire a poruncii lui Iehova. Fariseii din Jamnia au invocat din nou traditia secreta orala pe care o primisera ei de la Iehova prin Moise si au început din nou sa rescrie poruncile lui Iehova ca sa le poata aplica în distrugerea crestinismului. Astfel s-a nascut Talmudul, care nu este decât o dezvoltare anti-crestina a Thorei. În decursul veacurilor Talmudul a devenit "pavaza legii", si-a aparut în mod semnificativ atunci când Ierusalimul si Iudeea nu mai existau si exista în schimb o religie care zicea ca Dumnezeu îi accepta pe toti oamenii. Sarcina fariseilor ar putea parea imposibila, caci oamenii în mod natural sunt gregari si diaspora evreiasca împrastiata prin lume în mod natural s-a simtit atrasa de ceilalti oameni. Dar fariseii au reusit, dupa cum arata doua exemple ilustrative contemporane; unul este cazul baietasului din Polonia, care a fost învatat sa scuipe mecanic fara sa se gândeasca pe un crucifix de la marginea drumului si sa repete cuvintele "blestemat fii tu cu religia ta noua"; si altul este cazul spitalului pentru leprosi al fratilor moravi din Ierusalim care de secole îngrijise leprosii din Ierusalim având pe frontispiciu firma "Misiunea lui Iisus", drept care prima miscare a guvernului sionist când a preluat Ierusalimul a fost sa distruga cuvântul "Iisus" de pe frontispiciu. Asta ilustreaza direct dispozitiile Talmudului: intram de-acum în faza talmudica a sionismului.
Unul dintre farisei însa, care, pornind din Ierusalim înainte de cadere, sa extermine crestinii din Damasc, s-a convertit pe drum (Sf Paul), a spus ca "cuvântul lui Dumnezeu a trebuit sa-l auziti voi întâi [iudeii], dar cum ati fost surzi, îl propovaduim acum celorlalti"; fiind iudaismul cea mai salbatica religie tribala, reactia împotriva iudaismului a fost mai vie chiar în interiorul tribului caruia-i apartinea. Calatoria discipolilor din Iudeea spre occident a dat nastere civilizatiei vestice, care este floarea înflorita pe tulpina crestinismului. Cea mai mare realizare a ei este legea raporturilor echitabile dintre oameni, legea ca un om nu poate fi ucis ori persecutat fara acuza, proces si condamnare publica (lege amenintata cu disparitia în practicile secolului 20). Dar umbra întunecata care a iesit din Ierusalim odata cu lumina crestinismului, talmudul, de asemeni s-a îndreptat spre vest si aici, în vest, are loc acum lupta dintre cele doua forte de al carei rezultat depinde supravietuirea civilizatiei. Dar si masele semite ale arabilor au fost implicate în aceasta lupta. La 500 de ani dupa Hristos, în cautarea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor, s-a nascut religia musulmana a lui Mahomed, despre care zice Dr. Kastein ca era "un beduin semi-analfabet", care se considera urmas al profetilor Moise si Iisus, profet al lui Alah dumnezeul tuturor oamenilor, nu numai al unui trib din Asia Mica. Religia musulmana nu dicteaza ura pentru alte religii; dar Coranul recunoaste principiul distrugator al Talmudului, despre care zice ca "de câte ori aprind ei focul, Dumnezeu îl va stinge. Ei promoveaza dezordinea pe pamânt; dar lui Dumnezeu nu-i plac cei care fac dezordine". În timp ce Talmudul îi învata pe adeptii sai sa profere insultele cele mai grosolane pentru religia crestina, pentru Iisus Hristos pe care Talmudul îl numeste "bastard" si pentru Fecioara Maria, Islamul nu insulta alte religii. Pâna în secolul trecut înca le mai era permis istoricilor sa faca comparatii si comentarii despre crezul tribal al lui Iehova, dar în secolul nostru s-a pus pumnul în gura tuturor.
Crestinismul si islamul s-au raspândit cuprinzând mase mari de oameni, în timp ce Talmudul îsi îngradea adeptii în cercuri strânse. În zilele noastre secta talmudica a reusit sa creeze antagonism între crestinism si islam; si iata cum doua religii atotcuprinzatoare si binevoitoare lupta între ele ca sa instaureze un al treilea "neam ales", o alta "rasa superioara", ca stapâni de sclavi peste omenirea înrobita.

Capitolul 13: Îngradirea legii

Faza a treia a sionului, cea talmudica, a durat 17 secole, de la 70 AD pâna prin 1800, interval în care evreii s-au raspândit prin occident si "înteleptii Sionului" si-au mutat din loc în loc cartierul general de unde tin evreimea subjugata si aliniata. În aceste 17 secole inamicul care trebuie distrus conform "legii" nu mai erau amalechitii sau edomitii sau amoritii ci crestinismul. Din punctul de vedere al Talmudului, aceste 17 secole au fost la fel ca si cei 50 de ani de "robie" babiloniana: adica un "exil", o "captivitate", o "robie" impusa de Iehova asupra "neamului ales" pentru ca n-au urmat legea întocmai dar care se va termina cu distrugerea, înrobirea si masacrarea popoarelor printre care i-a pedepsit Iehova sa fie exilati si instaurarea "neamului ales" ca stapânii acestor popoare sclave care au faurit civilizatia occidentala. Un sionist literal ca Dr. Kastein de exemplu nu are nici un alt eveniment de consemnat în decursul acestor secole decât cum a suferit "neamul ales" "persecutii": Iehova i-a împrastiat sa traiasca printre alte popoare; acest fapt în sine, existenta acestor alte popoare, este "persecutia" suferita si pentru care popoarele care i-au gazduit trebuie pedepsite, masacrate, distruse. Singura realizare a acestor 17 secole, zice Dr. Kastein, este ca evreii le-au parcurs strict separati de toti ceilalti oameni, gratie înteleptilor Sionului si Talmudului. În acest rastimp popoarele crestinate aboleau sclavia, eliberau iobagii, reduceau privilegiile si inegalitatile si instituiau demnitatea omului printr-un proces de emancipare care prin 1800 înlaturase castele.
De fapt este o realizare uimitoare neegalata de nimeni, cum au reusit înteleptii Sionului sa tina în frâu timp de 17 secole într-o asa de stricta servitudine populatia de evrei împrastiati. Sub îndrumarea talmudistilor evreii au participat la început la emancipare; dar în timp ce atacau conceptul de natiune la altii, ei îsi rezervau dreptul sa practice politica unei rase superioare în modul cel mai arogant si brutal; practicând cea mai acerba discriminare evreii se plângeau tot timpul de discriminarea celor care în realitate NU discriminau împotriva lor! Dupa un secol si jumatate de politica sionista pe fata, se vede de ce: evreii nu vor sa renunte la discriminare în sine, caci discriminarea este "legea" lor: dar înteleptii Sionului au vazut ca este mai usor sa pui stapânire pe popoare si natiuni daca le distrugi structura sociala si administrativa, daca distrugi guvernul legitim al acestor popoare; în opera de distrugere a guvernului legitim, "emanciparea" este o lozinca temporara utila si strigatul "jos discriminarea" la fel. Astfel au deschis calea revolutiei permanente, care distrugând orice guvern legitim îl înlocuieste cu forta revolutionara care consta din discipolii Talmudului, controlati de înteleptii Sionului. Asa va lua sfârsit "robia" evreilor în occident. Evenimentele din secolul nostru au dezvaluit acest plan talmudic la care au lucrat înteleptii din anul 70 AD încoace. Masele cred ca emanciparea e sfârsitul iobagiei; secta puternica secreta a sionistilor stie ca e un mijloc de a duce masele într-o servitudine mai cruda si mai brutala. Exista un singur pericol; sa nu prinda evreii gustul emanciparii si sa se emancipeze de Talmud si astfel sa-i lase pe înteleptii Sionului fara trupele care sa preia puterea dupa ce-au distrus guvernele nationale. Pericolul acesta a fost mare în faza a patra, între 1800 si 1900, când evreii aproape ca s-au lasat asimilati de natiunile gazde. Un mare numar de evrei s-au aratat dispusi sa traiasca ca toti ceilalti oameni. De aceea Dr. Kastein, istoricul sionist, considera secolul 19 ca cel mai crunt secol din toata istoria evreimii, caci evreii erau cât pe-aci sa faca pace cu restul omenirii, dar, zice el, din fericire nu s-a întâmplat asa, caci, zice el, slava Domnului, "ideologia sionista" a reusit sa-i împiedice pe evrei de la a fraterniza cu ceilalti oameni. Astfel a început faza a cincea, prin 1900, când evreii, despre care noi credem ca au fost în fine "emancipati", sunt strict segregati si tinuti departe de restul omenirii în "legea" Talmudului; evreii care au încercat sa scape si sa se lase asimilati au fost recaptati prin apelul nationalismului pentru o tara îndepartata în care ei nu locuiesc - statul Israel.
Folosind influenta pe care au câstigat-o asupra guvernelor prin "emancipare", secta conducatoare a realizat "întoarcerea" din nou în "tara fagaduintei", restabilind "legea" din 458 î. Hr., cu misiunea ei distrugatoare si sovin imperialista. O febra sovina a fost injectata în toti evreii din lume si toate suferintele vestului din acest secol au izvorât din vechea ambitie a Sionului reînviata din forma ei antica ca sa devina dogma politica a occidentului. Acum, când a aparut aceasta carte, faza a cincea a durat deja 55 de ani si rezultatele ei sunt cutremuratoare. "Legea mozaica" a fost impusa peste viata popoarelor occidentale si controleaza viata acelor popoare, care nu mai au voie sa-si respecte legile lor. Politica si operatiile militare a doua razboaie mondiale au fost inversate ca sa promoveze ambitia Sionului si vietile si averile goimilor din vest au fost jertfite ca sa suporte sionismul. Patruzeci de ani de permanenta varsare de sânge în Palestina nu sunt decât preludiul masacrelor ce vor fi acolo, la porunca Sionului ca sa se împlineasca "legea" care cere oceane de sânge sa inunde Asia Mica.
În aceasta ultima faza vede Dr. Kastein "epoca de aur" când "istoria si-a reluat cursul" dupa întreruperea din timpul celor 17 secole de civilizatie crestina; sionismul, zice el, "este posesorul misiunii universale" si-si va recapata suprematia legitima instaurat ca stapân absolut peste omenire, de care pozitie a fost în mod samavolnic si criminal privat în 70 AD.
Sa examinam acum faza a treia a sionismului, când scribii din academia iudaica din Jamnia au început sa teasa mreaja Talmudului de care nimeni nu poate scapa caci pedeapsa este teribila pentru un evreu care se dezice de Talmud; cu aceasta mreaja i-au tinut timp de 17 secole pe evrei departe de restul omenirii si i-au instruit pentru misiunea lor de a distruge civilizatia crestina occidentala în zilele noastre.

Capitolul 14: Guvernul mobil

Zice Dr. Kastein: "un grup de profesori, eruditi si învatatori s-au dus la Jamnia luând pe umerii lor destinul poporului lor de care au fost responsabili de-a lungul secolelor... Au stabilit la Jamnia nucleul central al administrarii poporului evreiesc... Ei învatasera deja cum sa-si schimbe atitudinea din timpul captivitatii babiloniene... Si au urmat un curs similar acum". Sanhedrinul a fost restabilit la Jamnia sub alt nume si o academie de scribi au început sa rescrie "legea" ca sa se adreseze noului dusman, crestinismul. Rescrierea "legii" mozaice este o activitate permanenta, caci la noi evenimente se raspunde permanent cu noi directive talmudice. Scopul Talmudului este de a "face viata evreilor complet diferita de cea a goimilor", zice Dr. Kastein. Orice lege votata majoritar în sanhedrin era aplicata; "opozitia era pasibila de excomunicarea din comunitate". Înainte ca crestinismul sa devina religia oficiala la Roma, sanhedrinul de la Jamnia a difuzat în secret permisiunea ca evreii sa-si renege pe fata crezul si sa pretinda ca adopta religiile pagâne recunoscute oficial, daca circumstantele o cer.
Dupa cam un secol centrul talmudic a fost mutat de la Jamnia la Usha în Galileea. "Iudaismul s-a delimitat si a devenit tot mai exclusiv" zice Dr. Kastein. Acum a fost elaborat blestemul special al Talmudului împotriva evreilor crestini. În 320 AD împaratul Constantin a devenit crestin, a interzis casatoriile între crestini si evrei si a interzis evreilor sa tina pe crestini sclavi. Astfel aplica el talmudistilor propria lor "lege" talmudica. Dar ceea ce talmudistii faceau altora ei au denuntat ca "persecutie" când li se aplica lor si ca sa scape de "persecutie" si-au mutat centrul înapoi la Babilonia, unde au regasit colonia iudaica care refuzase sa se întoarca la Ierusalim cu 8 secole înainte. Guvernul talmudic s-a stabilit la Sura, cu academii talmudice la Pumbedita. Acolo s-a terminat scrierea Talmudului. Un exilarh (print al captivitatii din casa lui David) domnea la Sura de forma; "presedintele academiei" (în realitate marele preot si prim ministru) avea puterea "nu numai peste evreii din Babilonia ci peste toti evreii... din întreaga lume, care recunosteau academia din Babilonia ca centrul autoritatii iudaismului si se considerau legati de legile ei"; astfel explica Dr. Kastein cum evreii de pretutindeni sunt un stat în stat si nu recunosc legile statului în care locuiesc.
Nucleul "legii" a ramas cel stabilit de Ezechiel, Ezra si Nehemia, dar Talmudul a înlocuit Thora si puterea era exercitata de gaonimi, presedintii academiilor de la Sura si Pumbedita, carora li se supunea exilarhul si care au înlocuit sanhedrinul. Orice problema era rezolvata prin deciziile gaonatului babilonian, luate în numele lui Iehova. Aceste decizii reglementau absolut fiecare gest, eveniment, miscare a fiecarui evreu indiferent cât de departe de Babilonia traia, cu un despotism sever si absolut. Timp de 600 de ani guvernul Talmudic a ramas în orient, la Jamnia, Usha si Sura, unde popoarele învecinate îi cunosteau caracterul si erau mai capabile sa se apere de acest salbatec si sângeros crez tribal; câta vreme puteri militare straine mai mari nu le mutilau puterea de supravietuire, popoarele orientale în mijlocul carora se afla acest crez au putut gasi un compromis care sa le permita sa supravietuiasca, chiar sa traiasca într-un fel de buna vecinatate în viata zilnica. Dar caracterul europeanului occidental (în special al celor din nord) este de a spune adevarul, de a-si declara intentiile pe fata, de a folosi cuvintele pentru exprimarea gândurilor fara ascunzisuri si crestinismul a dezvoltat si mai mult aceste trasaturi native. Forta care a aparut printre europeni odata cu Talmudul este exact opusa, orientala, subtila, secreta, conspiratorie, experta în folosirea cuvintelor pentru a ascunde adevaratele intentii. În aceasta consta marea putere a Talmudului în confruntarea cu occidentul.
Talmudul a ajuns în Europa datorita islamului. Arabii i-au alungat pe romani din Palestina; palestinienii care locuisera acolo cu vreo 2000 de ani înainte de patrunderea triburilor ebraice în Palestina si-au recâstigat propria patrie si-au stapânit-o timp de 9 secole, pâna în 1517, când au invadat-o turcii. Iata cum tratau cuceritorii islamici pe cei învinsi: califul a ordonat trupelor sale în anul 637 AD "sa nu comiteti tradare, necinste, exces sau mutilare, sa nu ucideti nici copii nici oameni batrâni; sa nu taiati pomi fructiferi nici palmieri, sa nu ucideti oi sau vite sau camile si sa nu molestati pe cei pe care-i vedeti ca se roaga în camerele lor". Iata ce porunceste Iehova evreilor în Deuteronomul 20:16: "In localitatile acestor popoare, pe care Dumnezeul tau ti le da tie în stapânire, sa nu lasi sa scape cu viata absolut nimic ce are suflare".
Din Palestina islamul s-a întins în Africa de Nord si apoi în Spania, carând cu sine umbra sionismului talmudic pe care evreii ajunsi sub jurisdictia islamului l-au adus în Europa. Cucerirea Spaniei de catre Arabi a fost "sustinuta cu trupe si cu bani" de catre evrei, zice Dr. Kastein, carora li se dadea apoi sa administreze orasele spaniole cucerite. Centrul talmudic s-a mutat în Spania, care, zice Dr. Kastein, "în mod oportun a înlocuit Babilonia care a încetat sa functioneze ca centru al iudaismului. Tot ce s-a putut realiza în Babilonia se realizase: se faurisera lanturile cu care individul se putea încatusa ca sa evite sa fie asimilat de mediul sau înconjurator si anume se faurise Talmudul". Asa zice Dr. Kastein; dar individul de obicei nu se încatuseaza de buna voie. Stat-în-statul evreimii a continuat sa fie dirijat din Spania, prin gaonatul si academia stabilite la Cordova si uneori printr-un exilarh de forma.
Ca babilonienii si persanii mai demult, maurii au protejat guvernul talmudic. Spaniolii autohtoni însa vedeau robia sub mauri din ce în ce mai mult ca o robie sub evrei; maurii au invadat, dar evreii guvernau. Dupa 800 de ani, când acest chin a luat sfârsit prin recucerirea Spaniei în 1492, spaniolii au expulzat atât mauri cât si evrei, care si-au mutat centrul guvernului talmudic în Polonia.
Am ajuns acum la un mare mister vechi de numai patru secole: de ce tocmai în Polonia? Pâna la acea data n-a existat nici o infuzie semnificativa de evrei în Polonia. Evreii au intrat în Spania adusi de maurii din Africa de Nord si când au fost expulzati s-au mutat în Italia, Egipt, Palestina, insulele grecesti si Turcia. Apoi s-au mai asezat si în Franta, Germania, Olanda, Anglia. Nu exista nici o indicatie ca evreii expulzati din Spania s-au dus în Polonia si nici o indicatie ca evrei din orice parte a lumii ar fi intrat în Polonia la orice data anterioara. Totusi Dr. Kastein zice ca în 1500 centrul talmudic s-a stabilit în Polonia, unde, zice el, "a aparut o populatie evreiasca de milioane". Cum apare o populatie de milioane asa dintr-o data? Dr. Kastein, stiind bine dar nefiind dispus sa arate cum, zice "în mod aparent prin imigratie din Franta, Germania, Boemia, mai degraba decât în alt mod", fara sa explice ce alt mod ar mai fi putut exista si o lasa încurcata într-un fel ciudat pentru un istoric asa de pedant si amanuntit ca el. Ceea ce nu vrea Dr. Kastein sa recunoasca este ca centrul talmudic a fost mutat acolo unde exista o populatie foarte mare care nu era cunoscuta lumii ca fiind evrei pentru ca nu erau evrei cu adevarat. Nu aveau sânge iudaic - cum nu mai avea aproape nimeni la ora aceea nici macar printre evreii din Spania - si stramosii lor nu pusesera piciorul în vecii vecilor vreodata pe pamântul Iudeii sau pe nici un alt pamânt decât cel tatarasc, caci acesti "iudei care respectau legea" din Polonia sunt hazarii, un trib turco-mongol convertit la iudaism în secolul 7 AD. Este singurul caz de absorbtie masiva a unui popor strain de catre "iudaici"; cei din Idumeea fusesera israeliti adevarati, deci erau cel putin înruditi cu iudaicii. Nu putem ghici ce motive i-au îndemnat pe înteleptii Sionului sa efectueze aceasta convertire si absorbtie a hazarilor turco-mongoli ca "iudaici"; dar fara ea n-ar mai exista o problema evreiasca si evreii ar fi fost de mult asimilati de restul oamenilor.
Aparitia hazarilor ca "iudei" este de importanta mortala pentru civilizatia occidentala. Moartea a venit totdeauna din Asia în Europa. Dupa ce guvernul talmudic s-a mutat în Polonia acesti asiatici mongoli au început sa patrunda în occident sub forma de "evrei", "evrei din rasaritul Europei", caci nicicum nu puteau pretinde ca vin din Palestina. Din acest moment dogma "reîntoarcerii în patria palestiniana", în "tara fagaduintei, Canaan" a început sa fie propovaduita în numele acestor mongoli care neam de neamul lor nu vazusera Palestina si Canaanul si acuza de "antisemitism" se face de catre unii care n-au avut neam de neamul lor nici o picatura de sânge semit în vine. Si de acum încolo ofensiva împotriva crestinismului se duce cu alte metode asiatice.
Din nou s-a format un stat-în-stat în Polonia, care ca si alte tari s-a aratat binevoitoare si primitoare, ceea ce însa nici de data aceasta n-a îmblânzit furia urii talmudice pentru tara gazda. Dr. Kastein arata cum opera stat-în-stat-ul talmudic în Polonia între 1500 si 1700. "Evreii" (hazarii) aveau constitutie proprie si, zice el, "guvern autonom", care "administra un sistem autonom de fier si o disciplina religioasa de fier, care a dus în mod natural la formarea unei oligarhii administrative si la dezvoltarea unui misticism de forma extrema" (ceea ce explica cum au fost creati revolutionarii comunisti si sionisti ai secolului nostru). Acest guvern talmudic autonom se numea kahalul si avea puteri depline. Punea impozite în ghetourile si comunitatile evreiesti, platind o suma fixa guvernului polonez din ele. Decreta legi care reglementau fiecare actiune si tranzactie între oameni si avea puterea de a judeca si executa. De forma nu avea voie sa aplice pedeapsa cu moartea, dar profesorul Salo Baron arata: "In Polonia, unde tribunalul evreiesc nu are voie sa aplice pedeapsa cu moartea, se prescria linsarea oamenilor ca o metoda extra-legala preventiva de catre autoritatile rabinice ca de exemplu Solomon Luria". La aceasta "metoda extra-legala preventiva" face aluzie si Dr. Kastein când zice atât de des "disciplina de fier", "disciplina neiertatoare", "disciplina rigida pâna la a fi mortala". "Astfel", zice Dr. Kastein, "era constitutia statului evreiesc în tara straina, inconjurat de legi straine lui, cu o structura parte aleasa de el chiar, parte din afara ... Isi avea legea proprie evreiasca, clerul propriu, scoli proprii, institutii sociale proprii, avea reprezentanti în guvernul Polonez... avea toate elementele unui stat". Realizare la care, continua el, "a contribuit în mare masura guvernul polonez". Asa "sufereau" evreii "persecutii" în Polonia.
Apoi în 1772 Polonia a fost sfâsiata si stat-în-stat-ul evreiesc s-a trezit divizat de frontiere nationale, cea mai mare parte ajungând sa fie în Rusia. Pentru prima data în 2500 de ani de istorie, acum 200 de ani centrul guvernului evreiesc a disparut fara urma; s-a dat la fund. Pâna acum a fost vizibil, mergând înapoi în istorie, în Polonia, Spania, Babilonia, Galileea, Iudeea, Babilon si Iuda. Dr. Kastein zice: "n-a mai fost centru", dar adevarul îi scapa mai încolo, unde anunta triumfator ca în secolul 19 "a luat fiinta internationala evreiasca".
Motivul pentru care centrul talmudic s-a ascuns vederii este clar: dupa 1772 au început conspiratiile si revolutiile comuniste si sioniste care au dominat ultimele doua secole, iar centrul talmudic este un centru conspirativ, care nu poate lucra decât pe ascuns. Acest lucru a devenit clar când în 1917 revolutia comunista a instaurat în Rusia un guvern aproape pur evreiesc. În occident nu e voie sa se pomeneasca acest adevar, asa de mare este puterea Talmudului aici. Daca centrul talmudic ar fi ramas la suprafata masele ar fi putut vedea clar ca guvernul talmudic al evreilor care striga "emancipare" organiza în acelasi timp o revolutie care anihila emanciparea si instaura robia. Dr. Kastein zice: "Rusii se întrebau de ce oare evreii nu se amestecau cu restul populatiei, si-au ajuns la concluzia ca kahalurile lor secrete detin rezerve importante si ca exista un kahal mondial". Apoi Dr. Kastein confirma banuiala rusilor prin aluzia lui la guvernul international evreiesc din secolul 19. Autorul cartii de fata crede ca astazi guvernul talmudic international nu este asezat în nici o tara anume si ca, desi centrul puterii este în mod evident în Statele Unite, kahalul are forma unui directorat ai caror directori sunt distribuiti în diverse tari dar care lucreaza coordonat la unison peste capetele guvernelor nationale. Rusii, care erau mai bine informati decât oricine altcineva la vremea disparitiei centrului talmudic, stiau adevarul.
Nu mai este un mister pentru cei care cauta adevarul cum a obtinut acest directorat talmudic puterea deplina asupra guvernelor tarilor occidentale; exista destule documente si informatia este publica. Dar este un mister cum de atâtea secole evreii au continuat sa ramâna subjugati si înregimentati. Cum a putut o secta sa tina o populatie împrastiata prin tot globul în lanturile unui tribalism primitiv timp de 25 de secole? In capitolele ce urmeaza se dezvaluie metodele folosite între anii 70 si 1700 AD; dar aceste metode sunt asa de straine gândirii occidentale încât numai cine a trait în comunitati evreiesti rasaritene înainte de 1940 sau într-o tara comunista pricepe cum opereaza teroarea si frica.

Capitolul 15: Talmudul si ghetoul

Marea forta care a tinut masa aliniata si gata la porunca a fost Talmudul. Enciclopedia Iudaica zice: "Talmudul a fost considerat autoritatea aproape suprema de catre majoritatea evreilor.... Chiar si Vechiul Testament venea abia dupa Talmud". Talmudul zice ca porunca "înteleptilor Sionului" este deasupra poruncilor din Scripturi (Talmud, tratatul Berachoth, i.4). Scrierea Talmudului a fost începuta la Jamnia de catre rabinul Iuda cel Sfânt, numit si Printul. Toate legile adaugite la Thora ca facând parte din "traditia orala a Thorei" au intrat în Misna; apoi s-au consemnat dezbaterile rabinice în Gemara, care a fost produsa de doua comunitati: cea din Ierusalim din secolul 5 si cea din Babilon din secolul 7; de aceea sunt doua versiuni ale Talmudului, cel palestinian si cel babilonian. Cum Talmudul a fost scris în epoca crestina, principalul inamic pe care porunceste Talmudul evreilor sa-l distruga este crestinismul. Aceasta porunca zic scribii Talmudului ca a primit-o Moise pe muntele Sinai de la Iehova. Când Conciliul din Trent în secolul 16 a decretat ca Vechiul Testament trebuie respectat si venerat de crestini ca având aceeasi autoritate ca si cuvintele lui Hristos, nu este prea clar de ce n-a decretat ca si Talmudul anti-crestin trebuie venerat si respectat de crestini, fiind Talmudul de aceeasi inspiratie ca si Vechiul Testament (Thora). Fata de imensele volume ale Talmudului, Noul Testament al lui Hristos e o carticica subtire, despre ale carei învataturi Talmudul zice: "Preceptele de dreptate, echitate, mila fata de vecini nu se aplica fata de crestini si ar fi o crima daca cineva le-ar aplica si lor... Talmudul interzice în mod expres ca sa fie salvat un ne-evreu de la moarte... sau sa-i fie restituite bunuri furate unui ne-evreu, sau sa i se arate mila unui ne-evreu" (explicatie data de eruditul ebraic P.L.B.Drach care a fost educat la scoala Talmudului si apoi s-a convertit la crestinism). Preceptele Talmudului nu sunt diferite de legea din Deuteronomul scrisa cu o mie de ani înainte de Talmud, ci sunt doar îndreptate împotriva unui nou grup de oameni, crestinii.
Decizia Conciliului din Trent de a impune Vechiul Testament asupra crestinismului poate sa fie o lovitura mortala data crestinismului.
Talmudul a fost necesar ca sa mentina coeziunea secreta a "poporului ales" în mijlocul natiunilor crestine care-l primisera si de care ar fi putut fi asimilat daca nu l-ar fi oprit Talmudul. Enciclopediile publice editate în prezent de edituri total controlate de sionism pervertesc adevarul si mint despre Talmud, care a adaugat la învataturile cunoscute ale Thorei doar un virulent atac împotriva crestinismului, atac îndreptat în Thora împotriva celor care nu erau din tribul lui Iuda. Enciclopedia Iudaica arata ca "în Misdrash (predicile din sinagogi) si în Toledoth Jeshua (viata lui Iisus Hristos) din Talmud care au fost scrise în Evul Mediu se ponegreste persoana lui Iisus facându-l bastard, ca practica magia si ca a murit de-o moarte rusinoasa". Iisus este descris ca "cel fara nume", "mincinosul", "impostorul", "bastardul", "nebunul", vrajitorul", "idolatrul", "câinele", "copilul poftei carnale", fiul nelegitim al Mariei si-al unui soldat roman numit Panthera; Maria, zice Toledoth Jeshua, era sotia unui frizer care l-a dus pe Iisus în Egipt unde a învatat magia; iar bastarzii zice Deuteronomul 23:2 ca sunt exclusi din congregatia lui Dumnezeu. Aceste scrieri sunt folosite ca manuale în scolile ebraice de azi. Conform acestei biografii talmudice Iisus Hristos n-a fost crucificat de romani ci pus de sanhedrin timp de 40 de zile la stâlpul infamiei, apoi batut cu pietre si spânzurat de Passover. Dupa moarte zace în iad unde, zice aceasta carte a Talmudului, fierbe în noroi. (Laible reproduce textele ebraice originale în cartea sa Jesus Christus im Talmud. El adauga ca adeptii Talmudului cad într-o furie nebuna fata de crestini dar si-o ascund).
În sec. 17 s-au expurgat pasajele descrise mai sus din Talmud pentru a-i ascunde caracterul, caci Talmudul începuse sa fie mai larg cunoscut si chiar denuntat de unii evrei. Aceste pasaje au fost înlocuite la porunca înteleptilor Sionului printr-un cerc, la vederea caruia preceptorul propovaduia apoi elevilor pasajele anti-crestine oral, fara documente, ca sa nu se poata dovedi (decretul Sinodului Iudaic din Polonia din 1631, citat de Drach în ebraica si în traducere). Acum când guvernele asa-zise crestine ale tuturor tarilor au interzis publicului sa faca remarci cu privire la ura anti-crestina din Talmud, pasajele expurgate în 1631 au fost reintegrate în editiile ebraice ale Talmudului. Aceste pasaje clarifica ideile din Thora; astfel, Talmudul explica cine sunt "goimii" de care vorbeste Deuteronomul 32:21, trimitând la Ezechiel 23:20, care explica ca ei sunt din rândul dobitoacelor si copiii lor sunt pui de animale. Legea Talmudului interzice sa restitui posesiunile ne-evreilor, recomanda sa se arda carti (o inventie talmudica), recomanda vânatoarea de vrajitoare si prescrie rugaciunea zilnica: "Binecuvântat fii... pentru ca nu m-ai facut sa ma nasc goim". Rabinul Levi arata ca sa ierti fara razbunare (Leviticus 19:18) nu se aplica la goimi. Evreii n-au voie sa vânda goimilor proprietati învecinate lor. Goimii nu sunt considerati martori în procese caci ei n-au cuvânt. Evreii n-au voie sa depuna marturie împotriva altor evrei în tribunalele goimilor. Adulterul cu ne-evreice nu e adulter caci "goimii n-au sotii legitime". Goimii n-au viata de apoi. Porunca din Thora "sa iubesti pe Dumnezeu" devine în Talmud "sa studiezi Scriptura si Misna si sa te asociezi cu cei alesi". Adica nu cu goimi. Timp de secole asta a fost educatia evreilor. O anecdota arata rezultatul: într-o noapte de iarna în 1952 un locatar l-a primit în casa pe rabin, înghetat bocna de frig, care când s-a mai încalzit a povestit cum un goim i-a oferit o pereche de mânusi dar a fost refuzat ca sa nu cumva sa i se permita unui goim sa faca o fapta placuta Domnului.
Cum au reactionat evreii la Talmud? Enciclopedia Iudaica arata ca "Talmudul a facut din Thora un cod penal"; dar Thora este un cod penal; Enciclopedia vrea sa spuna ca Talmudul aplica codul penal. Astfel rabinii incita la linsare si hotarasc fiecare clipa a vietii evreului în cele mai mici amanunte în toate privintele: mâncare, casatorie, divort, drepturi asupra proprietatii, vânzari-cumparari, haine, toaleta. Literatura rabinica a crescut astfel gigantic cu nesfârsite dezbateri nu despre ce e "bine" ci despre ce "zice legea". Ce zice legea despre uciderea puricilor de sabat? Dupa un rabin "legea zice" ca-l poti "strânge usor" pe purice, dupa altul, ca-i poti taia picioarele. Dar un paduche, zice "legea", poate fi omorât de sabat. Ce "zice legea" despre câte fire albe poate avea o vaca rosie? Despre ce trebuie sa-si puna marele preot întâi, camasa sau chilotul? Unde trebuie lovita întâi victima sacrificata? Cum sa fie ucisi apostatii? Trebuie strangulati, zic înteleptii Sionului, cu încetul ca sa-si deschida gura si plumb topit trebuie sa li se toarne pe gât. Un rabin pios prescrie sa li se tina limba victimelor cu clestele ca sa se evite sufocarea înainte ca plumbul topit sa le fi ars si sufletul odata cu trupul (cuvântul "pios" nu e folosit ironic ci se refera la zelul rabinului în descoperirea adevarului "legii"). Dr. Kastein, eruditul sionist, zice ca Talmudul "a îmbracat inima evreului cu o spiritualitate rece ca gheata, dar tare ca otelul" si ca ei nu pot interpreta istoria si universul "decât din punctul de vedere care-i plaseaza pe ei în centru". Astfel, globul pluteste în spatiu numai pentru a-i întrona pe evrei pe un munte de aur înconjurat de ne-evreii morti.
Cunostintele autorului despre Talmud provin din Enciclopedia Iudaica, din traducerile germane ale Talmudului din Ierusalim (Zürich 1880) si ale celui babilonian (Leipzig 1889) si din cartile autorilor crescuti la scoala Talmudului care s-au disociat de el ulterior: Laible, Drach, Graetz, Strack.
Despre Thora se pretindea ca Iehova i-a dictat-o lui Moise; Talmudul se afirma ca e opera scribilor si rabinilor, a "înteleptilor", astfel ca cuvântul "înteleptilor" devine cuvântul lui Dumnezeu. În 1898 la al doilea Congres Mondial Sionist de la Basel, Dr. Mandelstamm din Kiev arata ca "evreii refuza cu hotarâre sa se asimileze cu celelalte nationalitati si se mentin fermi în speranta lor istorica de a obtine stapânirea asupra întregii lumi". Instrumentul principal care a facilitat aceasta realizare a fost ghetoul.
În zilele noastre dezinformarea a facut masele sa creada ca ghetoul a fost un fel de lagar de concentrare în care goimii care persecuta îi tineau pe evrei si absolut fiecare eveniment a fost distorsionat ca sa se produca iluzia "persecutiei evreilor". Dar în persecutiile care au avut loc în secolul nostru evreii au suferit în proportia în care erau reprezentati numeric în populatie, astfel ca procentajul de evrei care au suferit este foarte mic fata de procentajul de ne-evrei care au fost persecutati; în majoritatea cazurilor persecutorii erau evreii, de ex. în Uniunea Sovietica.
Ghetoul este creatia conducatorilor evreimii. Primul ghetou a aparut în Babilon, si-al doilea la Ierusalim sub Nehemia, unde soldatii persani i-au construit lui Nehemia ziduri si i-au alungat pe toti ne-iudaicii din cetate. De aici modelul ghetoului european, unde locatarul era complet controlat, înconjurat si constrâns sub o teroare perpetua. Ghetourile au fost construite la cererea talmudistilor. Dezinformarea pretinde ca crestinii persecutau evreii si-i obligau sa traiasca în ghettou; adevarul e ca rabinii cereau evreilor sa traiasca în ghetou. Tot asa se perpetueaza în prezent minciuna despre "antisemitismul" tuturor celor care vor sa afle adevarul. Evreii au trait în ghetou în Alexandria antica, în Cordoba si în Cairo în Evul Mediu, la insistentele rabinilor. În 1084 evreii din Speyer au facut petitie printului sa le dea voie sa-si construiasca un ghetou; în 1412, acelasi lucru l-au petitionat în Portugalia. Construirea ghetourilor la Verona si Mantua au fost sarbatori evreiesti celebrate de Purim; când în Rusia tarista le dezintegrau ghetoul, evreii se plângeau de persecutie. Ghetoul a fost desfiintat la Roma de Mussolini în anii 30 si presa evreisca s-a plâns teribil de acea "persecutie" fascista. Cine le desfiinteaza ghetoul este un fascist care-i persecuta - dar totusi existenta ghetoului este "dovada persecutiilor pe care le-au suferit evreii din partea crestinilor". Enciclopedia Iudaica din 1903 zice ca "nu mai exista azi nici un adevarat ghetou nicaieri în lume". Rolul ghetoului a fost preluat de sionism, un ghetou spiritual în care evreii sunt constrânsi si supusi aceluiasi control total al "mai-marilor, înteleptilor" lor. Zice rabinul Elmer Berger; "Multi vor sa fie evreii mai strâns controlati si constrânsi de catre evrei si se plâng ca s-a slabit controlul care se efectua asa de usor si absolut în ghetou". Sionismul, cu chemarea sovina la recucerirea imperiului "promis lui Moise" în Orientul Mijlociu, nu este decât întruparea înregimentarii evreilor într-un nou ghetou international. Guvernele si masele sunt duse de nas de sionisti si cei care se revolta, dintre evrei chiar, sunt redusi la tacere. Sionistii duc mai departe "legea" levitilor cu adaugirile fariseilor si talmudistilor. Au existat si încercari de-ale evreilor de-a scapa din ghetoul fizic si spiritual: astfel zice Enciclopedia Iudaica din 1916 ca "legea dreptatii si adevarului trebuie sa domneasca asupra tuturor oamenilor. fara deosebire de rasa si crez". Asta a fost în 1916; de atunci încoace victoria sionismului a întors "legea" la cea levitica (vezi cap. 3-4). Schimbarea a avut loc în 1917.

Capitolul 16: Dorul de Mesia

Evreii din ghetou erau supusi prin teroare, informatori, denuntatori, blesteme si excomunicari si prin pedeapsa cu moartea; de la ei au copiat regimurile comuniste. Cautând scapare unii evrei s-au revoltat si au fugit din ghetou; altii si-au pus nadejdea în "mesia". În ghetou evreii nu aveau voie sa faca nimic altceva decât sa strânga bani de la goimi prin camatarie si comert (Dr. Kastein zice: "nu aveau decât exact atâta libertate cât sa aiba activitati economice cu cei din jurul lor"). Un evreu convertit la crestinism si apoi din nou la Talmud, Uriel da Costa din Portugalia, s-a revoltat din nou împotriva Talmudului si l-a atacat într-o carte adresata evreilor din Venetia publicata în 1616 la Hamburg. El îi ataca pe "fariseii" care, zice el, au creat Talmudul. Rabinul Leo Modena din Venetia imediat l-a blestemat si excomunicat, dar dupa moartea lui s-au gasit scrieri din care se vedea ca si rabinul era de parerea lui da Costa dar îi era teama si-a urlat cu lupii - exact ca multi în regimurile comuniste si neo- (post-) comuniste actuale, care de teama îi persecuta pe cei ale caror vederi le împartasesc. Da Costa a continuat sa atace Talmudul în 1624 cu alta scriere; rabinii din Amsterdam (unde locuia acum) l-au denuntat autoritatilor goimilor, pe motiv ca ataca Vechiul Testament si cartea lui a fost arsa de autoritatile "crestine" ale goimilor, care au împlinit legea Talmudului împotriva acestui evreu. Aceasta aservire a autoritatilor ne-evreiesti fata de dictatele sioniste ale sectei conducatoare reapare în istorie de la Babilonul antic pâna si mai ales, în zilele noastre. Da Costa a fost persecutat pâna n-a mai putut îndura si s-a sinucis în 1640.
Citind istoria controlului talmudic autorul este cuprins de spaima. "Blestemul" rabinilor însemna sentinta de moarte. Enciclopedia Iudaica arata ca "multi cred în puterea fizica efectiva a blestemului... chiar nemeritat... uneori înteleptii blestema nu din gura ci din ochi. Dupa blestemul din ochi (privire mânioasa atintita) efectul imediat este ruina sau moartea". De aici "deochiatul", care este o pedeapsa sub Talmud si azi: vezi procesul lui Alger Hiss, ai carui avocati au aplicat-o lui Whittaker Chambers si l-au împins la sinucidere (a scapat cu viata printr-o sansa). Moses Maimonides a scris la Cordoba în 1135 ca "nu trebuie sa înseli pe nimeni... Iudeii si ne-iudeii trebuie tratati la fel... Daca unii cred ca e bine sa-i înseli pe ne-evrei se înseala". Talmudistii l-au denuntat inchizitiei ca "un eretic al evreilor" si cartile lui au fost arse la Paris si la Montpellier; pe mormântul lui scrie "evreu excomunicat". Si inchizitia era sub ordinele sectei dominante talmudiste, ca si alte guverne. Dezinformarea face masele sa creada ca inchizitia a persecutat evreii. Dr. Kastein zice: "a persecutat eretici si oameni de alta credinta" si apoi mai încolo zice "adica mai ales evrei". Asa s-a nascut legenda ca inchizitia a persecutat evreii, la fel ca legenda ca Hitler în secolul nostru a persecutat evreii, când el si-a persecutat toti adversarii politici: întâi s-a zis "si-a persecutat adversarii politici"; apoi "si-a persecutat adversarii politici, unii fiind evrei"; apoi "si-a persecutat adversarii politici si evreii"; acum se zice "Hitler a persecutat numai evreii". Inchizitia uneori ardea Talmudul (în loc sa-l publice, cum ar fi trebuit sa faca), alteori ardea scrierile anti-talmudice la cererea talmudistilor. În 1240 Talmudul a fost criticat de un evreu convertit, Nicholas Donin, la Paris si nu s-a facut nimic; în 1232 cartea anti-talmudica a lui Maimonides a fost arsa public. Alt critic al Talmudului, Baruch Spinoza, a fost blestemat si alungat de rabinii din Amsterdam; viata lui a fost "în pericol", zice o enciclopedie; a murit ruinat la 44 de ani nu se stie cum. Doua sute de ani mai târziu Moses Mendelsohn a zis ca evreii pot ramâne evrei din punct de vedere religios si daca traiesc ca buni vecini cu ceilalti si a tradus Thora în nemteste pentru copiii lui, el fiind crescut în studiul Talmudului. Rabinii au interzis traducerea lui si-au ars-o public la Berlin. De câte ori unii dintre evrei s-au ridicat împotriva tiraniei talmudice au fost înfrânti, pentru ca autoritatile goimilor au colaborat cu talmudistii si sionistii fanatici si pentru ca masele de evrei sunt ca toate celelalte mase, se uita doar în farfurie si sunt conduse ca turmele. Asa a fost la revolutia franceza, la cea rosie în Rusia, la cea socialista sub Hitler. În 1933 Bernard Brown credea ca evreii nu mai sunt strict dominati de sionisti; în 1946 rabinul Elmer Berrger la fel; amândoi s-au bucurat prea devreme.
Revolta mocnita împotriva strictetii Talmudului era uneori neutralizata când conducerea simtea tensiune prea mare. În anii 900 era voie sa se dezbata dogma (zice Dr. Kastein). În realitate se permitea nu dezbaterea dogmei, ci doar niste exercitii de dialectica unde studentii dovedeau ca doua afirmatii contrare erau ambele adevarate dupa "lege". Aceasta practica seculara îi uimeste pe goimi, care vad cum sionistii îi pot ataca cu furie pe altii pentru ceea ce fac ei însisi zicând ca fac bine. Astfel e drept sa interzici casatoria evreilor cu ne-evrei, dar e "persecutie" sa interzici casatoria ne-evreilor cu evrei; e drept sa masacrezi civili arabi, dar e "persecutie" când arabii încearca sa se apere împotriva celor care-i masacreaza. Aceste dezbateri dialectice dadeau evreilor iluzia ca participa la propria lor guvernare, asa cum masele îsi închipuie ca-si aleg presedintii atunci când voteaza unicul candidat într-un stat totalitar, sau pe unul dintre cei doi candidati identici în Statele Unite. Alteori revolta lua forma venirii unui mesia. Asa au aparut ca mesia Abu Isa din Ispahan în sec. 7, Zonarias din Siria în sec. 8, Saadya ben Joseph in sec. 10, Sabbatai Zevi în 1665, care a fost urmat de comunitatea din Smirna. Sabbatai Zevi a facut gresala sa declare ca anul 1666 este anul "întoarcerii în tara fagaduintei" si în 1666 a scapat doar devenind musulman sub protectia sultanului din Constantinopol, unde si-a sfârsit zilele în confort ca orice bun sionist din New York. Un mic numar din urmasii celor ce-au crezut în el mai traiesc si azi si-l asteapta sa se reîntoarca sa-i conduca. Azi sionismul raspunde aspiratiilor mesianice ale celor care, "alesi" de Iehova, se pregatesc de secole pentru "misiunea" lor.

Capitolul 17: Misiunea de distrugere

Autorul a studiat timp de ani de zile sute de volume si a gasit ca cea mai buna definitie este data de eruditul ebraic Dr. Maurice Samuel care zice: "Noi evreii, noi distrugatorii, vom fi totdeauna cei care distrug... nimic pe lume nu pot goimii sa faca care sa ne satisfaca cerintele si vrerile". Le prima vedere pare o afirmatie nevropata; în realitate este un caz de sinceritate dureroasa. Un evreu nascut ca atare nu se poate sustrage "legii" ramânând un bun evreu. De aceea evreii au fost fortati sa fie distrugatori si actiunea lor distrugatoare culmineaza în zilele noastre. Aceasta nu este parerea autorului ci parerea rabinilor si talmudistilor pe care i-a citit si studiat: distrugerea celorlalti este conditia impusa de Iehova existentei "poporului ales" care tinde spre un final unde toate popoarele vor fi distruse si subjugate. Cuvântul este însa în mod expres "distrugere" si nu "subjugare" sau "înfrângere" sau altceva; vezi Vechiul Testament, Iesirea, Deuteronomul, Numerii, unde Iehova foloseste cel mai frecvent exact acest cuvânt în poruncile lui. Uneori "poporul ales" trebuie sa distruga neamurile celelalte la porunca lui Iehova; alteori Iehova îl rasplateste distrugând celelalte neamuri din calea poporului ales. Distrugerea trebuie sa fie totala si mila e o crima, pedepsita de Iehova, care l-a detronat pe Saul fiindca n-a distrus total si l-a înlocuit cu David - stramosul viitorului Mesia. Câte vreme la altii distrugerea este un incident al cuceririi, la "poporul ales" distrugerea este scopul în sine. Despre asta vorbeste Dr. Maurice Samuel. Aceasta chemare sa fie distrugatori a adus multe suferinte popoarelor care au acceptat sa fie dominate de interese talmudiste-sioniste si nu le-a adus fericire adevarata tuturor evreilor, purtatorii acestei triste misiuni.
Când au scris legendele din Iesirea, scribii Torei au introdus motivul unei forme prin care se distrug natiunile gazda: "în razboi ei se vor alia cu dusmanii nostri" (1:10). Povestea cu sclavia egipteana unde apare acest motiv e doar o poveste, dar în istoria Babilonului faptul ca evreii din Babilon s-au aliat cu invazia persana inamica si au facilitat distrugerea Babilonului este fapt istoric (justificat în legenda din Vechiul Testament, împodobita cu un rege babilonian inexistent, ca pedepsirea babilonienilor de catre Iehova pentru ca au fost instrumentul lui în pedepsirea iudaicilor neascultatori). Apoi misiunea de distrugere s-a exercitat asupra regelui persan, eliberatorul iudaicilor. Acesta, numit în legenda Esterei "Ahasverus", are un sfetnic, Aman, care-i atrage atentia ca evreii care locuiesc printre persi nu recunosc legile regatului ci se tin separati si au legi proprii, periclitând securitatea regatului; regele imaginar Ahasverus porunceste o "distrugere" a tuturor evreilor din regat de tipul celor poruncite de Iehova (caci scribii nu stiau sa scrie în alt stil), dar regina legendara Estera l-a învatat pe rege ce sa faca si acesta l-a spânzurat pe Aman împreuna cu toti fiii lui si i-a dat mâna libera unchiului Esterei sa masacreze pe ceilalti locuitori ne-evrei. Evreii au masacrat, zice scriptura, 75.000 de victime si de atunci încoace sarbatoresc cu mare bucurie în fiecare an aniversarea acestui masacru (Estera 9:16-17). Ahasverus, Estera, unchiul ei Mardoheu, Aman, sunt cu totii imaginari, desi unii comentatori sionisti încearca sa-l identifice pe Ahasverus cu Xerxes, tatal lui Artaxerxes, care a trimis armata persana sa-l instaureze pe Nehemia în Ierusalim dupa ce si-a vazut 75.000 de persi masacrati de evrei. Dar desi este pura inventie, ceea ce e uimitor în povestea lui Ahasverus este ca fapta lui Ahasverus, de a-si da prada proprii supusi pentru a fi masacrati si distrusi de forte inamice talmudiste, se repeta azi zilnic si este politica de capetenie a guvernelor acum când "legea" Talmudului a devenit lege pentru toti. "Caci mare spaima aveau de evrei", zice Estera 8:17.
Belsatar si Daniil, Ahasverus si Mardoheu sunt personaje fictive, dar fictiunile si inventiile care descriu distrugeri sângeroase de victime nevinovate au devenit realitate în zilele noastre când dupa masacrul tarului, a sotiei si-a copiilor lui, unul dintre calai a scris versul din Daniil pe perete cu sângele victimelor si când spânzurarea functionarilor germani s-a facut dupa cum scrie în Estera 7:6,10; 9:13-14.
Repetam înca odata ca descriind faptele "evreilor" folosim acest termen numai pentru grupul agresiv, plin de ura si distrugator si ca în evreime a existat întotdeauna si un curent care s-a împotrivit acestor ticalosii iudaice; astfel, în timp ce rabinul din Chicago Solomon B. Freehof considera ca cartea Esterei contine esenta iudaismului care trebuie respectata, Bernard Brown, tot evreu din Chicago, a zis ca Purimul ar trebui sa nu se mai celebreze, fiind o farsa a unor sarbatori pe care chiar profetii evrei le-au gasit dezgustatoare - asta în 1933. Spânzurarea functionarilor germani însa a avut loc tot de Purim, orice-au zis el si altii ca el. De Purim se sarbatoreste modalitatea de-a triumfa din totdeauna: folosirea unui guvern de goimi pentru masacrarea goimilor conform razbunarii lui Iehova.
Citind si studiind sursele talmudice si sioniste, autorul a observat ca istoria popoarelor este prezentata în scolile talmudice ca o serie de abateri ale "poporului ales" de la "lege", pentru care Iehova îi împrastie prin lume printre alte popoare, ceea ce în sine constituie o "persecutie" indiferent cât de bine o duc evreii acolo. Pentru aceasta "persecutie" Iehova apoi distruge celelalte popoare si da victoria "poporului ales" care de-acum s-a pocait. Dupa distrugerea imperiului babilonian si-a celui persan a venit rândul egiptenilor, care gazduiau cea mai mare comunitate evreiasca în Alexandria, unde, zice Dr. Kastein, "evreii au gasit azil" si "traiau într-o comunitate strâns unita... separati de ceilalti cu temple proprii... egiptenii simteau dispretul evreilor". Apoi zice ca evreii "în mod natural" au ajutat invadatorilor persani care distrugeau Egiptul, unde evreii gasisera "azil". Dupa egipteni a venit rândul grecilor. În 332 î.Hr. grecii au cucerit Persia si au început sa guverneze Egiptul. Alexandria a devenit o metropola greceasca. Multi evrei din numeroasa comunitate din Alexandria ar fi vrut sa traiasca în pace cu ceilalti oameni dar n-au avut voie: Dr. Kastein scrie triumfator în istoria sa ca "evreii din Alexandria au realizat dezintegrarea civilizatiei elenice". Asa au dezintegrat Babilonia, Persia, Egiptul, Grecia - pâna la era noastra. Istoria omenirii dupa învatatura Talmudului nu este decât istoria razbunarii lui Iehova din paragraful de mai sus.
A urmat Roma, unde Cicero avea parerea exprimata de Dr. Kastein dupa 20 de secole si se temea de evrei (vezi procesul lui Flaccus, unde zice ca stie ca evreii sunt unitari, ca îl pot ruina si povatuia prudenta). La fel zic Fuscus, Ovidiu si Persius si Seneca. Civilizatia occidentala a crescut pe mostenirea artistica a Greciei si mostenirea juridica a Romei, unde pentru prima data s-a promulgat dreptul fiecarui om la proces public si echitabil în fata unei curti de lege. Dr. Kastein gaseste însa ca pentru iudei Roma "de la început n-a însemnat decât forta bruta si stupida, neintelectuala". Timp de 300 de ani Roma antica a persecutat crestinii. Dupa convertirea lui Constantin în 320 evreii n-au mai avut voie sa-si circumcida sclavii, sa ia sclavi dintre crestini si sa aiba casatorii mixte; desi "legea" iudaica interzice exact aceste lucruri, adica sa fie circumcisi neevreii si interzice casatoriile mixte, Dr. Kastein zice ca atunci când romanii au zis asa, a fost o "persecutie sângeroasa"; când evreii zic asa, nu e persecutie ci e dreptul lor.
În anul 395 Palestina a devenit parte din Bizant si sub guvern crestin evreilor nu li s-a mai interzis sa locuiasca în Ierusalim. Bizantul i-a favorizat pe evrei. Totusi când persanii au invadat Bizantul, evreii "s-au alaturat masiv armatelor persane" si apoi au participat la "un masacru gigantic al populatiei crestine", zice Dr. Kastein, "cu furia unor oameni care de 300 de ani asteapta sa se razbune pentru opresiune". Care opresiune? Dr. Kastein arata ca interzicerea de a lua sclavi dintre crestini a fost aceasta "mare opresiune seculara". Odata masacrul crestinilor înfaptuit, dragostea evreilor pentru persani s-a terminat si dupa 14 ani evreii, zice Dr. Kastein, "erau foarte doritori sa negocieze cu împaratul bizantin Heraclius" si sa-l ajute sa recucereasca Ierusalimul.
Apoi a venit islamismul lui Mahomed, care stia ca "cei mai violenti oameni... sunt evreii si pagânii" (vezi Coranul), dar islamul n-a fost dusman evreimii; zice Dr. Kastein: "le-a dat absoluta libertate economica si autonomie administrativa " în Spania, poarta de intrare a islamului în Europa. Acolo regele vizigot Euric a vazut foarte bine pericolul pe care l-au vazut Cicero si altii înaintea lui si l-a definit în anul 680, la al 12 Conciliu de la Toledo. Regatul lui a fost distrus si islamul a luat stapânire în Spania în 712. Graetz (si Dr. Kastein, de altfel) descrie cum evreii din interiorul regatului vizigot s-au aliat invadatorilor inamici islamici. Cum în orasele cucerite arabii victoriosi nu-si puteau permite sa lase trupe numeroase, ei dadeau aceste orase pe mâna evreilor, care astfel au pus stapânire pe Cordova, Granada, Malaga. Graetz descrie cum Tarik invadatorul a aparut sub zidurile Toledo-ului, care avea doar o garnizoana mica; în timp ce crestinii s-au adunat în biserica sa se roage, evreii au deschis invadatorilor portile cetatii si i-au primit cu aclamatii de bucurie, razbunându-se astfel pentru "persecutiile" suferite... Tarik a dat si capitala pe mâna evreilor... Când Musa Ibn Nossair, guvernatorul Africii, a adus o noua armata în Spania si-a mai cucerit alte orase, le-a dat pe mâna evreilor". Din nou razboiul între doua natiuni devine teatrul "razbunarii" evreilor pentru "persecutiile" suferite, "persecutii" care constau, dupa cum arata Graetz, din faptul ca nu aveau voie sa-i transforme pe crestini în sclavi (zice Graetz: "cea mai cruda persecutie a fost restrictia cu privire la luarea crestinilor drept sclavi"). Din nou, ca si în Persia si Babilon, evreii au tradat tara gazda si s-au aliat cu invadatorii în distrugerea tarii care i-a primit cu bratele deschise; iar invadatorii au dat tara cucerita pe mâna lor. Generalii califului n-au dat atentie avertismentului din Coran, cum nici azi politicienii si guvernantii din vest nici nu se uita la Noul Testament. Arabii la rândul lor au gustat "razbunarea lui Iehova" desi au daruit evreilor suprematia asupra crestinilor subjugati. Abu Ishak din Elvira avertizeaza califul din Cordova, aratând luxul si aroganta evreilor, saracia progresiva a celorlalti, tradarea evreilor; califul nu l-a ascultat si-a continuat sa se lase manipulat de talmudistii centrului Talmudic din Cordova. Califatul a durat în Spania 800 de ani, dupa care evreii i-au ajutat pe spanioli sa-i izgoneasca pe arabi.
Poporul de-acum învatase sa-i cunoasca si nu credea ca convertirea evreilor la crestinism (când erau convertiti) era sincera. Dr. Kastein si el arata ca evreii convertiti conspirau în secret si se bucurau de dispensa de la talmudisti pentru a face pe convertitii. Totusi regii spanioli îi faceau pe acesti falsi convertiti ministrii lor de finante, ca de ex. Isaac Abrabanel. Dr. Kastein arata ca evreii de sub stapânirea araba au dat bani cu împrumut spaniolilor din nordul liber ca sa-i ajute sa alunge pe arabii ai caror emisari si oameni de încredere erau. Dupa expulzarea arabilor, cele 800 de ani de împilare evreiasca au determinat expulzarea evreilor din Spania în 1492 si din Portugalia în 1496. De aceea istoricii sionisti urasc azi Spania asa de mult, unde, zic ei, n-au terminat masacrul promis lor de Iehova. De aceea au initiat rasturnarea monarhiei spaniole si razboiul civil din 1930: zice marele sionist american, judecator în Curtea Suprema a Statelor Unite, Brandeis, catre rabinul Stephen Wise în 1933: "Sa fie si soarta Germaniei cum a fost soarta Spaniei!"
Desi când talmudistii detineau finantele si destinele spaniolilor trecusera 15 secole de civilizatie crestina, evenimentele au avut loc dupa cum prescrie "legea" din Vechiul Testament. Evreii au trebuit, sub conducerea talmudistilor, sa "distruga" popoarele gazda, care, indiferent cum se lasau dominate si jumulite de evrei, erau "persecutoare" pentru ca Iehova i-a împrastiat pe evrei printre ele. Tot acest rastimp dintre evrei s-au ridicat unii care au protestat împotriva misiunii de a distruge si masacra într-una; de fiecare data stapânii talmudici le-au astupat gura si evreii au trebuit sa continue misiunea lor care nici pe ei nu-i face fericiti. În acest moment Spania i-a expulzat, i-a împrastiat prin lume si evreii s-ar fi putut asimila cu ceilalti oameni; ar fi putut scapa de misiunea lor ucigatoare; daca nu s-ar fi ivit o rasa de oameni care n-au nimic de-a face cu Iuda sau cu Israel, care n-au picatura de sânge semit în vine, ai caror stramosi n-au fost niciodata nici macar prin jurul Palestinei, o rasa mongoloida turca, hazarii din Asia, care au preluat programul politic de masacrare, înrobire, stapânire si jaf al celorlalte popoare sub pretextul ca Iehova le-ar fi promis stramosilor pe care ei nu i-au avut dreptul de a face aceste lucruri.
Înca de la caderea regatului vizigot din Spania de la 711, opt secole înainte de-a fi împrastiati prin Europa, evreii din Spania nu mai aveau sânge iudaic si nici ei nu mai aveau pretentia ca se trag din tribul lui Iuda. Graetz zice: "primele asezari ale evreilor în frumoasa Hesperia (Spania) sunt învaluite în mare obscuritate"; "având pretentii de neam vechi", si-au bazat pretentiile pe afirmatia ca "regele Nabucodonosor i-a transportat în Spania dupa ce le-a distrus templul din Babilon". Ideea suprematiei si a jefuirii bogatiilor altora atragea multe triburi primitive din multe locuri si arabii care oricum sunt circumcisi se puteau declara iudaici fara ca cineva sa observe vreo diferenta. Rabinii din nordul Africii si din desert îsi mareau bucuros congregatia daca puteau, departe fiind de centru. Când romanii au început sa-i persecute pe "pagâni," evreii n-au fost persecutati si astfel multi care credeau în Baal, Isis si Adonis au devenit uneori crestini, alteori iudaici. Legile stricte de segregare rasiala a levitilor erau de multe ori calcate în regiuni mai îndepartate. Deja la intrarea în Spania evreii nu erau de rasa pura. Dar în cei 800 de ani de sedere în Spania centrul talmudic din Cordoba a controlat segregarea si astfel s-a format tipul de evreu sefardit. La expulzarea din Spania centrul talmudic s-a mutat în Polonia. Enciclopedia Iudaica zice: "evreii sefardici sunt descendentii celor expulzati din Spania si Portugalia care s-au asezat în sudul Frantei, Italia, Africa de Nord, Asia Mica, Olanda, Anglia, America de Nord si de Sud, Germania, Danemarca, Austria si Ungaria". Polonia nu e mentionata; în timp ce evreii sefardici s-au împrastiat prin vest si s-au mutat mai în spre vest în majoritatea lor, centrul talmudic s-a mutat în rasarit. Enciclopedia iudaica arata ca evreii sefardici se considerau mai nobili decât ceilalti, desi aveau bune raporturi cu ei; ca nu erau telali sau camatari si nu se amestecau cu clasele de jos si "rareori se casatoreau cu ele... în era moderna si-au pierdut influenta pe care au avut-o de secole asupra celorlalti evrei". Deci sefarditii se tineau deoparte, nu s-au dus în Polonia si si-au pierdut influenta. Mai mult, statisticile din cartile eruditilor iudaici care indica numarul de evrei contin cifre extraordinar de fluctuante, indicând la intervale mici un numar foarte mic si apoi imediat un numar foarte mare, care nu poate fi nicicum explicat prin crestere biologica normala.
Când s-a mutat centrul talmudic din Cordoba în Polonia s-a schimbat si caracterul rasial al evreilor. Evreii care dusesera steagul lui Iuda din antichitate dintr-o data au devenit neimportanti, au fot împinsi la margine, si-au început sa scada numeric. Talmudul s-a pregatit pentru a doua confruntare cu civilizatia europeana folosind fortele tribului asiatic al hazarilor, despre care povestesc chiar istoricii sionisti si ebraistii evrei. În jurul anului 600 regatul hazarilor se întindea între Marea Neagra si Marea Caspica, fiind o populatie de triburi turco-mongolice al caror hagan "s-a convertit la iudaism împreuna cu dregatorii lui si un mare numar din supusii lui, probabil în 679 AD" (Enciclopedia Iudaica). Corespondenta dintre Abd el Rahman, sultanul Cordobei si regele Iosif al hazarilor de prin anul 960 AD (Enciclopedia Iudaica zice ca este autentica) contine pentru prima data descrierea acestor "evrei" hazari prin cuvântul "ashkenazi", care înseamna "evreu din rasarit" si indica asociatii cu slavii. Singurul lucru pe care-l au acesti turco-mongoli ashkenazi comun cu sefarditii este iudaismul, adica programul politic. Controlul central talmudic a devenit mai lax în vest dar era de fier în ghetourile din est. Evreii si-au pierdut trasaturile semite si au mai degraba trasaturile mongole ale hazarilor. Nici un goim nu va afla vreodata de ce talmudistii din Cordoba au permis influxul acesta masiv de neo-iudaici hazari. Oare au prevazut ca vor avea nevoie de noi armate? In orice caz când le-a fost risipita armata din Spania, cea sefardita, au avut imediat la îndemâna armata ashkenazi care sa continue misiunea de distrugere data lor de Iehova.
Hazarii fusesera înca de la început ostili rusilor care veneau din nord si-n cele din urma i-au supus. Când au fost total convertiti la talmud si s-a prabusit regatul lor (prin anul 1000) hazarii au devenit supusii conducatorilor talmudici care dirijau rezistenta anti-ruseasca ca o lupta împotriva crestinismului. S-au concentrat în special în Kiev (orasul "sfânt" al rusilor crestini), apoi în Ucraina, Polonia si Lituania. Au devenit centrele revolutiei anti-ruse care a devenit ulterior "revolutia mondiala", noul instrument al lui Iehova de distrugere a crestinilor si a popoarelor. Timp de secole acesti nepoti ai triburilor mongole salbatice din Asia fara picatura de sânge iudaic în vine au "respectat legea lui Iehova" cu strictete pentru ca Iehova sa-i "duca înapoi" în pamântul "fagaduit lui Moise si stramosilor lor" de care stramosii lor nici nu auzisera vreodata, de unde apoi sa stapâneasca lumea conform promisiunii lui Iehova. Când politicienii occidentului se straduiau cu trup si suflet sa-i ajute sa se "întoarca" în "patria stramosilor lor", ei n-auzisera de hazari. Arabii însa îi cunosteau si-au încercat degeaba sa arate adevarul la Conferinta de pace din 1919 si la Natiunile Unite în 1947.
În cei 450 de ani de la mutarea talmudismului în Polonia la hazari "centrul talmudic vizibil al lumii" (zice Dr. Kastein) a încetat sa existe si ideea razbunarii si distrugerii lui Iehova a devenit cunoscuta sub numele de "revolutie". Au fost trei astfel de mari revolutii: a lui Cromwell în Anglia, revolutia franceza si cea bolsevica; una mai ucigatoare si mai dezastruoasa decât cealalta, fiecare fiica celeilalte, toate derivate din "legea" scrisa în Thora-Talmud. Distrugerea în fiecare caz a fost îndreptata împotriva guvernului legitim, a natiunii si a crestinismului, caci singurul guvern legitim dupa "lege" este al lui Iehova, singura natiune legitima este poporul ales de Iehova si volumele suplimentare ale Talmudului explica ca tocmai crestinismul a poruncit Iehova anume sa fie distrus. Revolutia era îndreptata împotriva "regelui si-a clerului" ca simboluri ale "opresiunii maselor"; acum nu mai avem nici regi nici cler dar revolutia continua, cu distrugerea natiunii (uciderea regelui este actul simbolic al distrugerii natiunii) si cu distrugerea religiei (cu actul simbolic al darâmarii bisericilor ). Sursa uciderii regelui si darâmarii bisericilor ca acte rituale de distrugere a natiunilor prescrise de Iehova, autorul n-a gasit-o decât în Vechiul Testament - Thora - Talmud unde Moise îi spune tribului lui Iuda: "Domnul Dumnezeul tau i-a dat [pe locuitorii Palestinei] în mâna ta ca sa-i distrugi cu desavârsire. Sa nu închei pace cu ei si sa nu le arati mila... ci sa le distrugi altarele" (Deuteronomul 7:2, 5); "caci Domnul Dumnezeul tau te-a adus în tara care i-a fagaduit-o parintilor tai Abraham, Isaac si Iacob; si ti-a dat orase mari si frumoase pe care nu tu le-ai construit; case pline de averi pe care nu tu le-ai adunat; fântâni pe care nu tu le-ai sapat; vii si livezi pe care nu tu le-ai plantat... sa ucizi pe toti cei pe care Domnul Dumnezeul tau i-a dat în mâna ta (6;10-11; 7:16). Domnul Dumnezeul tau îi va da pe mâna ta si-i va lovi de-i va distruge complet; si el va da pe regii lor în mâna ta si tu ai sa-i distrugi cu numele lor de pe fata pamântului... Si ai sa le arzi în foc imaginile religioase" (7:23-25). Când centrul guvernului talmudic s-a ascuns privirii dupa ce s-a mutat în sânul unui trib barbar mongol asiatic, aceasta doctrina politica si-a început marsul triumfator în Europa. Autorul n-a putut descoperi în studiul de fata daca revolutia lui Cromwell sau revolutia franceza au avut conducatori evrei talmudici. Rezultatele ambelor revolutii a fost un triumf al guvernului talmudic (întoarcerea evreilor în Anglia, emanciparea evreilor în Franta), dar studiul lui nu-i arata ca guvernul talmudic ar fi pornit revolutiile. Dar cea de-a treia, revolutia bolsevica, a fost promovata, organizata si condusa direct de evreii crescuti în scoala talmudului si condusa în toate amanuntele dupa preceptele talmudului. Totodata cuvântul "revolutie" si-a capatatul întelesul talmudic de distrugere fara sfârsit pentru împlinirea "legii". La început în Europa "revolutie" a însemnat o rascoala care are loc într-un anumit loc cauzata de anumite conditii locale la un moment dat; dar revolutia bolsevica a aratat ca ea este o "revolutie mondiala" si o "revolutie permanenta", o activitate permanenta organizata pe plan mondial de o centrala internationala care tinde la distrugere universala indiferent de conditiile locale. Scopul nu este îmbunatatirea conditiilor locale, ci distrugerea guvernului legitim, distrugerea natiunilor si-a religiei, pentru instaurarea guvernului suprem al sectei dominante a rasei dominante, dupa cum promite Thora. Cromwell n-a fost decât o marioneta, ca si regele Cirus. Orice copil de scoala din Anglia învata ca Cromwell a fost unul care l-a decapitat pe rege si a adus evreii înapoi în Anglia. Daca adaugi la aceste fapte baia de sânge si masacrul preotilor condus de Cromwell la Drogheda, ce e Cromwell altceva decât unealta lui Iehova din Deuteronomul? Cromwell este unul dintre primii care-si ascund ura fata de crestinism zicându-si "crestini dupa Vechiul Testament". El a interzis sarbatoarea Craciunului, a ars bisericile crestine si-a asasinat membrii clerului crestin. A cochetat un timp cu ideea de-a fi mesia evreilor. Detinea puterea când Sabbatai Zevi se proclamase mesia, cu un succes care-i înspaimântase pe cei din guvernul talmudic de asa natura încât talmudistii din Amsterdam s-au gândit la un contra-mesia si-au trimis de graba emisari în Anglia, ca sa verifice daca nu-l puteau cumva declara pe Cromwell ca se trage din regele David. Cromwell ar fi fost un mesia pe placul lor când ei ar fi avut nevoie de el, caci ideologia lui de distrugere totala si masacru general era corecta. (Mesia talmudica poate fi oricine; în 1939, un rabin din Germania propovaduia ca Hitler este mesia evreilor si un evreu îngrijorat care-l cunostea pe autorul cartii l-a întrebat pe autorul cartii în 1933 ce parere are despre aceasta predica a rabinului). Cromwell n-a putut fi dovedit ca se trage din David, desi soldatii lui erau dispusi sa verse cu Biblia în mâna oricât de mult sânge cerea Iehova si vroiau sa aiba un consiliu ca si sanhedrinul iudaic, din 70 de întelepti (Cromwell personal îi cam dispretuia pe acesti fanatici iehoviti dar ca un bun politician pragmatic, ca cei de azi, a dat "libertate religioasa deplina" acestor fanatici în timp ce masacra preotii si monahii crestini în Anglia). Adevaratul lui tel era sa obtina bani de la evreii bogati din Amsterdam, care, dupa cum prescrie Vechiul Testament, erau bancherii Europei (s-ar parea ca întreaga istorie a Europei a depins de preceptul camatariei prescris în Deuteronomul 15:6: "Sa dai cu împrumut la multe natiuni dar sa nu iei cu împrumut de la nimeni si astfel nimeni nu te va stapâni"). Evreii din Amsterdam detineau tot comertul din Spania, Portugalia si Levant si controlau cursul aurului. Rabinul Manasseh ben Israel din Amsterdam a venit la Londra si-a perfectat tranzactia cu Cromwell, exact asa cum Dr. Chaim Weizmann a perfectat-o în zilele noastre cu guvernul britanic si american: a cerut "sa fie readmisi evreii" si în aceeasi propozitie a amintit de razbunarea sângeroasa a lui Iehova împotriva celor care se împotrivesc si de rasplata care-l asteapta pe cel care se supune, exact ca în alegerile prezidentiale americane, unde se promite ca va fi ales candidatul care sustine Israelul cu banii si armamentul guvernului american. Ceea ce de fapt cerea Manasseh ben Israel era supunerea la dominatia sionista, caci evreii nu parasisera niciodata Anglia si n-aveau cum "sa fie admisi" acolo unde erau deja. Expulzarea lor avusese loc doar pe hârtie si acum se cerea doar formalitatea anularii acelei hârtii. Desi Cromwell era în tratative sa vânda catedrala St. Paul evreilor pentru 500.000 de lire sterline, nu l-a putut satisface pe rabinul Manasseh ben Israel din cauza opozitiei publice. Apoi domnia lui Cromwell a luat sfârsit fara ca el sa fi adus evreii, care nu parasisera niciodata Anglia, înapoi în Anglia, în ciuda celor scrise în manualele scolare; si fara prea multa distrugere permanenta în ciuda eforturilor lui de-a varsa cât mai mult sânge. Anglia si-a reluat drumul dupa el. Dar cu el fenomenul "revolutiei" intrase în Europa.
La moartea lui Cromwell evreii au dat sprijin financiar lui Carol II, fiul regelui decapitat de Cromwell, care a facut curând dupa aceea ce i-au cerut ei si-a legalizat pozitiile evreilor în Anglia; ceea ce nu i-a împiedecat pe evreii din Amsterdam sa finanteze expeditia lui William de Orania si sa rastoarne pe urmasul si fratele lui Carol II. Cine a învins între Cromwell si rege? Evreii din Amsterdam. Cine a învins între dinastia Stuart si casa de Orania? Evreii din Amsterdam.
La 150 de ani dupa Cromwell revolutia a lovit din nou Europa crestina, de data aceasta în Franta. În aparenta revolutia franceza pare nelegata de a lui Cromwell, dar exact ca si a lui Cromwell si ca cea bolsevica mai târziu, a atacat în special natiunea si religia în persoana regelui si a preotilor si monahilor si a înlocuit "tirania" acestora cu una mult mai sângeroasa. Din cauza ca la sfârsitul secolului 18 centrul talmudic s-a camuflat si-a devenit conspirativ si secret, autorul n-a gasit legatura lui cu revolutia franceza; dar aceasta revolutie a început cu "drepturile omului" care chipurile se refera la toti oamenii si apoi ajunge sa se limiteze la "problema evreiasca". Unul dintre primele decrete ale revolutiei a fost "emanciparea evreilor" (1791) tot asa cum unul din primele acte ale revolutiei bolsevice a fost decretul împotriva "anti-semitismului". Emanciparea evreilor este singurul rezultat al revolutiei franceze a carei baie de sânge n-a lasat nici o alta urma în Franta decât o apatie si-o instabilitate din care Franta nu s-a mai recules.
Dar nu toti evreii au scris istoria asta sângeroasa a vesnicei distrugeri a popoarelor si-a civilizatiilor, dupa cum nu toti nemtii au fost hitleristi si nu toti rusii au fost comunisti. Dintre evrei s-au ridicat voci care au protestat împotriva "legii" de vesnica varsare de sânge si distrugere a altor popoare, mai puternice decât dintre popoarele a caror distrugere o cere "legea" talmudica. De aceea de câte ori autorul foloseste cuvântul "evrei" vrea sa se tina seama de acest lucru.

Capitolul 18: Întrebarile lui Napoleon

Ajuns la putere Napoleon era pus pe fapte mari pentru el, Franta si familia lui dar s-a vazut curând pus în fata "problemei evreilor" si în maniera tipica a atacat-o direct. El a fost primul om de stat (si astfel precursorul lui Balfour si Lloyd George, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Harry Truman si Winston Churchill) care a "înfaptuit profetia" de a preda Ierusalimul evreilor. Dupa cum arata doua rapoarte din Le Moniteur din 1799 (datat 17 Aprilie din Constantinopol, publicat la 22 May), pe când comanda trupele în Orientul Mijlociu a chemat toti evreii din Asia si Africa sa vina cu trupele lui ca sa-i duca înapoi la Ierusalim caci armata lui era deja la Aleppo. Al doilea raport dupa câteva saptamâni zice ca "Napoleon nu vrea doar sa le restituie Ierusalimul evreilor ci are planuri mai mari..." Aici s-a oprit însa istoria "reîntoarcerii", caci Napoleon n-a mai ajuns la Ierusalim si s-a retras din Siria; poate si-a dat seama ca evreii nu-i sunt deloc recunoscatori dar arabii în schimb s-au suparat si-i sprijina pe englezi. Astfel, Napoleon n-a avut norocul lui Cromwell sa i se examineze pedigreul si n-a avut norocul sa fie instrumentul lui Iehova cum au fost britanicii în 1917. În 1806, deja împarat, Napoleon din nou contempla "problema evreiasca" si din nou a atacat-o frontal, mai ales ca francezii se plângeau de privilegiile acordate evreilor care abuzau de ele. A invitat 112 reprezentanti iudaici de seama din Franta, Germania si Italia la Paris si le-a pus doua întrebari care arata ca el întelegea perfect spiritul iudaismului pentru care destinul universului nu este decât de a duce la marirea si grandoarea iudaismului si celelalte natiuni si popoare nici nu exista decât ca instrumente sau pleava în mâna lui Iehova care le foloseste pentru a pedepsi sau preamari secta fanatica a iudaismului. Napoleon fusese dispus sa fie un instrument al lui Iehova când vroia sa le recucereasca Ierusalimul, dar acum era împarat si nu mai era dispus sa fie o marioneta. Le-a pus niste întrebari pe care Dr. Kastein le numeste "infame" dar care chiar el recunoaste ca "au patruns în mod corect esenta problemei": Sunt evreii din Franta parte din natiunea franceza sau nu? Respecta ei legile Frantei? Îi privesc ei pe francezi ca pe niste "frati" sau niste dusmani? Au voie dupa legea lor sa se casatoreasca cu francezi? Legea lor prescrie tratament economic diferit pentru evrei si pentru francezi? Aceste întrebari puse de Napoleon în mod public în gura mare definesc "legea" de discriminare rasiala si religioasa cu care levitii, autorii Thorei si-al Vechiului Testament, au anulat cele 10 porunci. Napoleon i-a pus pe cei 112 reprezentanti într-o situatie grea, de unde nu puteau iesi decât sau în mod sincer renuntând la legea talmudica, sau prefacându-se pe moment ca renunta la ea, ceea ce Talmudul permite. Au negat cu hotarâre ca exista separare talmudica între ei si francezi; s-au declarat francezi înfocati, gata sa se casatoreasca cu oricine, dar numai "dupa legea civila", au zis ei, nu si dupa "legea lor". Dar în realitate nici ei si nici alti talmudisti n-au renuntat niciodata la a fi stat-în-stat si la segregarea lor rasiala crâncena cu care lucreaza pentru distrugerea statului-gazda. Atunci Napoleon s-a aratat într-adevar genial, cerând ca aceste raspunsuri date întrebarilor lui sa fie legiferate de Marele Sanhedrin pentru vecie. Cei 71 de membri ai Sanhedrinului, 46 rabini si 26 mireni, s-au întâlnit la Paris în 1807; desi nu se mai întrunise Marele Sanhedrin de secole, centrul talmudic din Polonia de-abia se daduse la fund recent si lumea înca stia de el. Sanhedrinul s-a aratat chiar si mai zelos decât patriotii evrei francezi; a început prin a multumi bisericilor crestine pentru ca i-au protejat pe evrei (contrar celor spuse de sionisti astazi care zic ca istoria omenirii n-a cunoscut decât persecutii infinite suferite de evrei din partea absolut tuturor celorlalti); apoi Sanhedrinul a declarat ca natiunea evreiasca a încetat sa mai existe si deci "legea" talmudica a vietii zilnice nu mai era "lege", dar Thora ca lege religioasa ramâne în vigoare. În caz de dubiu, legea statului-gazda e suprema, a zis Sanhedrinul. De acum încolo, a zis Sanhedrinul, Israelul e doar o credinta religioasa si nu mai asteapta o reîntoarcere în vreun teritoriu national anume. Acest triumf al lui Napoleon (cine stie daca nu l-a costat coroana si ulterior viata?) a eliberat evreii de tirania talmudica si le-a permis sa traiasca împreuna cu ceilalti oameni daca aveau chef. Pe baza acestor declaratii sustinute de toti evreii cunoscuti popoarelor occidentale s-au construit drepturile civile în toate tarile; si iudaismul reformat (zice rabinul Moses P. Jacobson) a renuntat la rugaciunile care cereau reîntoarcerea la tara fagaduintei. Criticilor evreilor care ziceau ca evreii nu doresc prosperitatea tarii-gazda pe care o considera doar un loc de trecere, un dusman care trebuie distrus, li s-a pus pumnul în gura cu aceste declaratii. Dar în mai putin de 90 de ani declaratiile Sanhedrinului lui Napoleon au fost anulate astfel încât Bernard J. Brown, scriitor evreu, scrie: "Acum avem egalitate deplina dupa toate legile tarilor aproape, dar nationalismul evreu a devenit filosofia israelitilor. Sa nu ne miram noi evreii daca lumea ne acuza ca am obtinut egalitatea prin minciuna; ca am ramas tot un stat-în-stat si ca ei ne-au acordat drepturi pe care ar trebui sa le ia înapoi". Fara sa vrea, Napoleon a facut posteritatii serviciul de a descoperi cât de lipsite de valoare au fost declaratiile de cinste si loialitate ale Sanhedrinului. Singura lege a ramas tot cea talmudica, impusa evreimii de înteleptii talmudului cu ajutorul politicienilor goimi care îi servesc ca si regele persan Artaxerxes pe Nehemia de demult.
Au mintit sau au fost sinceri membrii Sanhedrinului când i-au raspuns lui Napoleon? Probabil, ca si ceilalti evrei, unii au mintit, altii au fost sinceri. Dar Sanhedrinul lui Napoleon avea un defect fundamental: consta din evreii occidentali, majoritatea sefarditi, care n-aveau autoritate asupra hazarilor din rasarit, unde haladuiau, în Rusia si Polonia, marile mase de evrei ashkenazi. Acestia nu recunosc hotarârile sefarditilor si se considera purtatorii traditiei levitilor si fariseilor. De ei Napoleon nu stia sau uitase.
Astfel s-a încheiat a treia faza, cea talmudica si evreii erau gata sa se uneasca cu restul omenirii - dar n-a fost sa fie. Acum începe faza a patra, a "emanciparii" secolului 19, în care talmudistii din ghetourile ashkenazi au anulat declaratiile Sanhedrinului lui Napoleon si-au folosit drepturile câstigate prin emancipare pentru a constrânge si mai sever evreimea în ghetouri într-un stat-în-stat.

Capitolul 19: Revolutia mondiala

Secolul 19 a vazut doua noi miscari convergente care au ajuns sa domine toate aspectele vietii oamenilor pe la anul 1900. Acestea sunt sionismul, reîntoarcerea "poporului ales" în "tara fagaduintei"; si comunismul, al carui scop este distrugerea nationalitatii si statului national. Aparent opuse, aceste doua miscari paralele construiesc acelasi scop final: caci Iehova a promis "alesului" sau si "tara fagaduintei" dar si suprematia "peste toate popoarele de pe fata lumii" si ca va "distruge toate natiunile celelalte" (vezi Vechiul Testament). Revolutia mondiala colaboreaza cu sionismul pentru a împlini promisiunea lui Iehova - mai bine zis, serveste sionismul.
Începutul sec. 19, dupa 17 secole de civilizatie crestina, a adus viata în Europa si în occident la cel mai înalt grad de umanitarism si etica, astfel încât pâna si razboiul se ducea sub influenta umanitarismului si milei (de ex., în tratamentul prizonierilor si-a civililor). Dar pe la mijlocul sec. 20 acest progres în spre umanitarism a fost în mare masura sters de un regres în spre salbaticie si cruzime; o mare parte din vest a fost supusa barbarismului asiatic si se pune întrebarea daca civilizatia crestina occidentala va mai supravietui în partea ce-a ramas. În intervalul în care s-a realizat regresul spre barbarism si cruzime s-a realizat si o crestere a puterii iudaismului asupra politicii occidentului pâna a atins culmi ne mai atinse de nimeni. Ilustratie: la începutul sec. 19, Johannn Gottfried Herder scrie: "Natiunile mai neevoluate din Europa sunt sclavii voluntari ai camatariei evreiesti... Evreii sunt în Europa un popor asiatic strain prin partile noastre, legati de legea aceea veche pe care-au primit-o în tari îndepartate si de care ei singuri spun ca nu se pot lipsi... Ei sunt legati indisolubil de o lege straina noua care este ostila tuturor popoarelor în afara de ei". Dupa declaratia fervent patriotarda a Sanhedrinului lui Napoleon, oricine ar fi zis ca Herder e un bigot, mai mult, un "antisemit"; dar trecerea anilor a dezvaluit ca Herder spune adevarul. În 1899 Houston Stewart Chamberlain scria: "S-a facut o mare schimbare:... azi traim... într-o 'lume evreiasca'; putem crede ce poftim despre trecutul lor istoric, prezentul lor este asa de puternic în istoria noastra încât n-avem cum sa nu-i vedem... Elementul 'strain' descris de Herder este din ce în ce mai proeminent... Influenta directa a iudaismului asupra sec. 19 apare pentru prima data ca o noua influenta în istoria culturii;... Acest popor strain a devenit tocmai în decursul sec. 19 disproportionat de important si în multe arii componentul dominant al vietii noastre... Herder a zis ca 'natiunile mai neevoluate din Europa sunt sclavii voluntari ai camatariei evreiesti'. Azi ar putea spune asta despre cea mai mare parte a lumii noastre civilizate... despre guvernele noastre, despre legislatie, stiinta, comert, literatura, arta, despre practic toate domeniile vietii noastre, care au devenit mai mult sau mai putin de buna voie înrobite evreimii si-si târasc acest lant feudal legat, daca nu înca de ambele picioare, cel putin de unul... Influenta directa a iudaismului asupra sec. 19 devine astfel o chestiune arzatoare a zilei. Este un subiect care afecteaza nu numai prezentul ci si viitorul lumii... Daca influenta evreiasca devine suprema în Europa în domeniul cultural si intelectual, o sa vedem din nou actionând o putere negativa, distructiva". Secolul 20 a adus dovada ca ultimele trei propozitii de mai sus sunt o profetie adevarata. Guvernele noastre sunt marionetele sectei de stapâni iudaici, a unei noi clase stapânitoare internationale. Cele doua brate, sionismul si comunismul, ne-au adus aici, sionismul creând noua clasa stapânitoare, comunismul distrugând guvernele natiunilor si viata nationala, sionismul manipulând politicienii, comunismul incitând gloata la masacru si distrugere. Sunt ambele conduse de aceleasi minti? Restul cartii cauta acest raspuns. Ce stim deocamdata este ca fiecare dezastru al lumii occidentale a fost acompaniat de o "reîntoarcere" glorioasa în "tara fagaduintei", de o împlinire a profetiilor si a "legii" lui Iuda.
Revolutia franceza n-a fost o revolutie în Franta ci o revolutie mondiala care a început într-un anumit loc. Ideile despre bieti tarani asupriti în Franta care nemaiputând suporta împilarea nobilimii s-au rasculat nu pot rezista unui studiu adevarat. Revolutia franceza a fost planuita si executata de o organizatie secreta; planul era planul comunismului de azi si comunismul a mostenit astazi si organizatia care a creat planul. În aceasta revolutie gasim legatura dintre revolutia lui Cromwell din 1640 si cea bolsevica din 1917; si vedem un proces continuu planuit si coordonat, care va culmina într-un spasm final nu prea îndepartat, probabil în secolul acesta. Acest final va fi instaurarea unui guvern mondial sub controlul organizatiei care a planuit si realizat cele trei revolutii; si instaurarea unei clase de stapâni peste toti ceilalti oameni, care, citându-l pe Dr. Kastein, "va decide soarta întregii lumi".
Revolutia lui Cromwell a parut la vremea sa ca este un episod spontan pur englez, îndreptat împotriva dinastiei Stuart si religiei catolice; n-a parut sa fie un act general de regicid si anti-crestinism. Banii evreilor bogati l-au finantat pe Cromwell si cei din secta conducatoare a evreilor au fost principalii beneficiari ai revolutiei lui; dar mai mult decât atât nu se poate dovedi. Dar revolutia franceza arunca o noua lumina asupra lui Cromwell; caci aceasta n-a fost o izbucnire locala ci s-a documentat si dovedit ca a fost rezultatul unui plan de revolutie mondiala pregatit de o organizatie conspirativa întinsa în multe tari si în toate clasele sociale; regicidul si sacrilegiul n-aveau nimic de-a face cu conditiile locale ci erau actiuni simbolice de distrugere a natiunii prin regele si religia sa. o actiune care urma sa extinda revolutia pe plan mondial. Se ridica întrebarea daca n-a fost si în Anglia acelasi lucru. Din nou, secta iudaica a profitat cel mai mult de pe urma revolutiei franceze. Dar n-au ramas dovezi care sa arate ca revolutia franceza a fost instigata de evrei; conspiratorii care-au creat-o par sa fie doar o hoarda de indivizi bolnavi sufleteste cu placere de a distruge si omorî. Singurul lucru clar este existenta planului si-a conspiratiei care-au creat revolutia franceza. Din cea engleza n-au ramas nici macar documente care sa dovedeasca planul, dar o examinare atenta comparativa arata ca si acolo s-a procedat dupa un plan. Revolutia bolsevica din 1917 arunca din nou a noua lumina asupra primelor doua; regicidul si sacrilegiul sunt semnatura organizatorilor ei, care s-au identificat ca fiind aceeasi ca în revolutia franceza; si, dupa ce timp de o suta de ani au negat adevarul despre revolutia franceza, organizatorii revolutiei mondiale au renuntat la minciuna lor si au declarat public ca revolutia bolsevica este o revolutie permanenta si mondiala si organizatia care-a creat-o si care fusese conspiratorie si secreta a devenit în mod public un partid politic în toata lumea, lucrând sub directivele de la Moscova. Astfel revolutia bolsevica dezvaluie profilul organizatorilor si planificatorilor anonimi ai primelor doua revolutii, ridicând întrebari cu privire la provenienta lor. Organizatorii si planuitorii revolutiei bolsevice nu sunt greu de identificat. Aproape toti sunt evrei ashkenazi rasariteni; actele simbolice de regicid si sacrilegiu distrugatoare de natiune au fost comise de acesti evrei ashkenazi si imediat dupa revolutie a aparut o lege care interzice sa se pomeneasca rolul evreilor si-al iudaismului în revolutia din 1917 sau în orice alte probleme. Astfel misterul din 1789 s-a rezolvat în 1917, când s-au definit planul si organizarea revolutiei franceze ca parte din revolutia mondiala.

Capitolul 20: Planul

Dovada planului revolutiei a venit cu descoperirea documentelor secrete ale lui Adam Weishaupt, seful societatii secrete "illuminati" de catre guvernul bavarez în 1786 si cu publicarea lor în 1787 [pastram ortografia "illuminati" pentru a nu confunda aceasta conspiratie cu denumirea de "iluminism" data de unii istorici secolului 18]. S-a vazut cum "iluminatii" acestia planuiau revolutia mondiala si cum aveau adepti cu mare influenta în toate guvernele. N-a mai ramas nici o îndoiala despre existenta acestei conspiratii menite sa distruga toate guvernele legitime si toate religiile civilizate. Dupa descoperire societatea secreta s-a ascuns dar a iesit din nou la iveala în 1917 si-a lucrat de atunci în vazul lumii exact dupa planul descris în documentele lui Weishaupt în 1786. Documentele lui Weishaupt sunt doar un rest pastrat din pura sansa caci unii dintre "illuminati" l-au pus pe Weishaupt în garda si acesta si-a ars documentele. (Un hazard asemanator a fost cazul lui Whittaker Chambers, care captivat ca student de comunisti la Columbia University din New York, s-a scârbit si-a dezvaluit lui Roosevelt în 1939 despre infestatia guvernului american cu agenti comunisti; aghiotantul acestuia l-a dat pe usa afara. Îsi ascunsese dovezile într-un ascensor vechi nefolosit si vazându-se ignorat a si uitat de ele când în 1948 s-a vazut citat ca martor de un alt fost agent comunist din guvernul american, si-a spus din nou ce stia; dupa care spionul comunist din guvern, Alger Hiss, l-a dat în judecata pentru calomnie. Atunci Chambers s-a dus si-a scos documentele din vechiul ascensor si le-a depus ca marturie; Alger Hiss a fost condamnat si s-a vazut clar ca în tot timpul celui de-al 2-lea razboi mondial Statele Unite au fost sub influenta directa a conducatorilor revolutiei mondiale de la Moscova.)
În 1783 ducesa de Bavaria a primit informatii ca "illuminati" învata lumea ca religia e o tâmpenie (vezi Lenin: religia e "opiumul popoarelor") si patriotismul la fel, ca sinuciderea e justificata, ca trebuie sa asculti de pasiuni, ca e voie sa-ti otravesti adversarii, etc. De aceea în 1785 au fost interzisi "illuminati" în Bavaria, identificati ca o secta masonica si s-a cerut ca toate societatile sa se înregistreze si sa nu mai opereze în secret. Atunci "illuminati" si-au ars multe din documente si s-au abtinut de la contacte personale: s-au dat la fund (vezi istoricii illuminati-lor, C.F. Forestier si Leopold Engel). În 1784 illuminati erau întinsi de la Rin la Vistula, de la Alpi la Marea Baltica, aveau membri în guvern, prin tineret, prin cler - care propovaduiau 'toleranta religioasa', printre principi care credeau ca-i protejeaza si care se lasau manipulati. Exact ca si comunismul. Putinele lor documente date publicitatii au fost descoperita din întâmplare. Scrisorile purtate de un emisar de-al lor care-a fost lovit de traznet pe când calatorea prin Silezia au dus la perchezitionarea a doua case unde s-au gasit scrisori între Adam Weishaupt (care-si zicea Spartacus) si colaboratorii lui care contineau planul revolutiei mondiale ce-o cunoastem astazi sub numele de comunism sau socialism. Desi nu s-au putut gasi dovezi, autorul crede ca profesorul de drept bavarez Adam Weishaupt n-a inventat el toate astea ci a fost instruit si manipulat la rândul sau. Si astazi, comunistii din lumea libera sunt foarte numerosi printre profesori universitari si la facultatile de drept. Weishaupt fusese crescut de iezuiti, pe care îi ura din tot sufletul, dar a caror metoda organizatorica a aplicat-o: aceea de a difuza prin cercuri concentrice ordinele de la o centrala unica prin toata lumea; pe masura ce cercul este mai exterior membrii lui stiu si pricep mai putin din ceea ce executa. Istoricul "illuminati"-lor, Nesta Webster, cautând sursa acestei organizatii care functioneaza perfect în slujba distrugerii, a ajuns pe la primele secole AD si mai înainte chiar. Astfel au fost organizatia ismaili-lor, o secta subversiva a Islamului, în sec. 8, condusa de Abdullah Ibn Maymun, care tindea sa distruga religia exact ca illuminati; exact ca si adeptii illuminati-lor, mase mari de oameni executau si colaborau în actiuni pe care nu le cunosteau si nu le întelegeau, organizati în cercuri conspirative unde fiecare cerc stia mai mult decât cel de sub el. Exemplele merg mai departe cu Cabalistii, Gnosticii si Manicheenii.
Publicându-le, guvernul bavarez a invitat toata lumea sa examineze documentele illuminati-lor; nimeni nu poate zice ca nu sunt autentice. Scopul societatii era sa distruga guvernul legitim, nationalitatea si religia si sa faca loc pentru o noua clasa stapânitoare, cea a illuminati-lor. Urmareau "sa aboleasca proprietatea privata, autoritatea în societate si natiunea; sa întoarca omenirea la starea naturala fericita în care traiau toti înfratiti într-o singura familie universala fara nevoi artificiale, fara stiinta, fiecare tata de familie fiind preot si magistrat, dar fara religie caci Weishaupt zicea 'Dumnezeul Naturii' dar nu recunostea decât natura". Weishaupt scrie: "printii si natiunile vor dispare... ratiunea va fi supremul cod al omului". Deci: atacul la regi si printi pentru a distruge natiunea si atacul împotriva religiei. Adevaratul lui scop l-a dezvaluit putinilor intimi; pretextele si basmele cu "fericita stare naturala" erau pentru prostii mai putin intimi si pentru marele public. Era foarte îndemânatic în a convinge personalitati importante care se credeau "progresiste" si "luminate" lasându-se manipulate de el; foarte multi printi si clerici erau pe listele lui de membri. Religia cu care Weishaupt înlocuia crestinismul era adorarea focului si ca sa convinga clerul a inventat povestea ca Iisus Hristos a avut o doctrina secreta pe care numai cei destepti o pot întrevedea printre rânduri în scripturi conform careia El urmarea sa aboleasca religia si s-o înlocuiasca cu ratiunea; de aceea multi l-au urmat crezând ca-l urmeaza pe Iisus Hristos. Azi nici nu ne mai miram de preoti comunisti.
Conducatorii illuminati-lor îsi bateau joc în secret de clericii care-i urmau. Într-o scrisoare catre colaboratorul lui principal, Baronul von Knigge (alias Philo), Weishaupt se lauda cu felul în care i-a prostit pe clerici: "Cel mai fascinant lucru e ca mari teologi protestanti si reformati care ne apartin noua illuminati-lor înca mai cred ca dogma religioasa a iluminismului contine spiritul adevarat si autentic al religiei crestine. Omule, omule, ce nu te putem face sa crezi! N-am crezut c-am sa ma vad si fondând o noua religie". Convingând clerul iluminist ca absenta religiei e religia cea adevarata si ca anti-crestinismul este adevaratul crestinism, Weishaupt a avut mare succes în Bavaria si-a izgonit toti profesorii ne-iluministi de la universitatea din Ingolstadt unde era el. Controla scolarizarea, îsi plasase clerul lui iluminist în "locuri bune si la curte" si zicea ca în curând va pune mâna pe seminariile teologice si "va furniza preoti de care trebuie în toata Bavaria".
Cea mai semnificativa asemanare dintre iluminismul lui Weishaupt, comunism si politica iudaismului cu privire la goimi, este atacul împotriva religiei. "Legea" iudaica zice ca goimii n-au dreptul la alta religie decât religia naturala si-a ratiunii pe care le propovaduia Weishaupt. Moses Mendelsohn scria cu 200 de ani în urma ca "religia noastra este numai pentru neamul nostru... Noi credem ca toate celelalte neamuri din lume Dumnezeu le-a ordonat sa n-aiba alta religie decât legile naturii... cei care traiesc dupa preceptele acestei religii a naturii si ratiunii sunt oamenii virtuosi ai celorlalte neamuri". La fel, în 1955 un tânar rabi reformist din Statele Unite, Jakob Petuchowski, a propus ca toti ne-evreii sa fie convertiti la "cele sapte legi ale lui Noe" si nu la miile de precepte si regulamente ale Talmudului atribuite lui Iehova în "legea mozaica". Astfel neamurile inferioare vor primi de la iudaism "religia naturii si-a ratiunii" pe care le recomanda pentru ele Moses Mendelsohn si Adam Weishaupt. Daca se cred "iudaici", asta e cum îsi luau sclavii negri numele de familie al stapânului lor, ramânând însa tot niste sclavi.
Nota rezumatorului: In Martie 1991 Congresul american a votat legea Public Law 102-14 prin care consfinteste ziua Educatiei în Statele Unite ca fiind ziua de nastere a rabinului Manechem Mendel Schneerson, conducatorul miscarii Lubavitch, care a daruit Americii "Cele 7 legi ale lui Noe" ca principiu etico-religios. "Cele 7 legi ale lui Noe" este descrierea data în Talmud la 7 legi biblice date lui Adam si Noe înainte ca Iehova sa se fi dezvaluit lui Moise pe muntele Sinai. Talmudul babilonian are 6 legi în Facerea 2:16, la care se adauga a saptea data lui Noe dupa potop (Facerea 9:4). Ele nu sunt o religie adevarata ci un fel de etica naturala, caci Dumnezeu nu s-a revelat decât lui Moise, numai "poporului ales". Enciclopedia americana scrie ca "de secole Legile lui Noe au fost considerate ca legatura dintre iudaism si crestinism", fara sa indice de când si de catre cine.
Deci Iehova a dat religie pentru neamul ales, lumina naturii si ratiunii pentru neamurile inferioare. Weishaupt înlocuia religia "neamurilor inferioare" cu lumina naturii si ratiunii. Nu s-au descoperit legaturi directe între rabinii iudaici si Weishaupt. Dar s-au descoperit în cazul comunismului, unde ei au preluat conducerea. Metodele illuminati-lor cuprindeau toate josniciile imaginabile si opinia publica a fost cuprinsa de oroare citind continutul a doua documente publicate în 1787, unde se vedea cum illuminati pedepseau cu moartea si executau pe unii din membri lor, preamareau ateismul, aveau o masina automata de distrus documente, aveau mijloace cu care provocau avorturi, falsificau sigilii si documente, faceau cerneala invizibila si parfumuri otravitoare care ucid lent, etc. Azi suntem obisnuiti cu din astea în activitatile comunistilor, dar în Bavaria secolului 18 oamenii nu mai vazusera asa ceva si-au crezul ca vad cum se deschide iadul. Documentele lui Weishaupt contin si-o diagrama care ilustreaza structura organizatorica a illuminati-lor, care este exact ca structura partidului comunist, cu celula organizatiei de baza, raionala, regionala si comitetul central, în mijlocul caruia statea Weishaupt ca un paianjen. Autorul crede ca aceasta structura este produsul final al unei experiente de secole. Structura este perfecta, caci orice accident distruge doar local putin din organizatie. Deasupra diagramei Weishaupt a scris: "se poate vedea ce usor îi vine unui om destept sa conduca sute si mii de oameni" si dedesubt: "am doi în subordine, pe care-i inspir, fiecare are câte doi si asa mai departe. Astfel pun în miscare o mie de oameni si-i înflacarez foarte simplu si asa trebuie date ordinele si facute operatiile politice". Dupa publicarea documentelor au aflat cei mai multi IIluminati ca seful lor era Weishaupt: pâna atunci stiusera doar de-un "conducator iubit", un "mare întelept" bun dar sever care prin ei va da o noua fata lumii. Dar multitudinea asta de servitori care-l serveau era tinuta în frâu nu numai prin ignoranta ci si prin teroare, asa cum opereaza comunismul (socialismul) în zilele noastre. Ca si comunistii azi, aveau nume conspirative (ca Lenin al carui nume e Ulianov, Stalin al carui nume e Djugasvili, etc.) S-a dovedit în procesele din anii 1945-1955 ca exact asa opereaza si partidele comuniste din America, Anglia, Canada, Australia. Weishaupt prefera sa înroleze noi membri la vârsta de 15-30 ani, când sunt mai impresionabili. Asa au fost recrutati Alger Hiss, Harry Dexter White, Whittaker Chambers, Donald Maclean, Guy Burgess (agenti si spioni comunisti din guvernul englez si american). Pe preoti comunistii îi conving ca Iisus Hristos a fost primul comunist, exact ca Weishaupt, care i-a convins c-a fost primul iluminist. Tinerii recrutati erau initiati cu ceremonii care-i intimidau, între care si o batjocura a slujbei crestine. Li se cerea sa aduca "dosarul" parintilor lor (ceea ce se numeste azi în America "profilul" fiecaruia - nota rezumatorului) indicând ce pasiuni au etc. si li se cerea sa spioneze si sa se denunte reciproc. Ambele activitati de baza în comunism, a caror sursa originala e posibil sa fie "legea mozaica" (vezi Deuteronomul 21:18-20 despre obligatia de a-ti denunta membrii familiei). Neofitul nu stia niciodata cine-l observa si denunta, caci stia ca are superiori necunoscuti lui; si stia ca toata lumea are obligatia sa denunte pe toata lumea, exact ca-n tarile socialiste si neo- (cripto)-comuniste de azi. Acesta este principiul de baza al teroarei: nu omorul sau tortura sau închisoarea, ci constiinta ca nu te poti încrede-n nimeni, nici în parinti si frati, reduce omul la supunere totala. Cine nu întelege acest lucru n-are decât sa citeasca descrierea lui Whittaker Chambers care povesteste cum a fugit si cum s-a ascuns, urmarit de teroarea partidului comunist american.
Dupa 10 ani de existenta illuminati numarau câteva mii de membri, unii foarte influenti, chiar capete încoronate; marchizul de Luchet povesteste cum vreo 30 de printi, unii domnitori, au intrat într-o asociatie al carei scop era sa-i distruga tocmai pe ei. Printre ei erau ducii de Brunswick, Gotha, Saxa-Weimar, printii de Hessen si Saxa-Gotha, electorul din Mainz, Metternich, Pestalozzi educatorul, ambasadori, politicieni, profesori si Goethe; e posibil ca Goethe când a scris dupa 20 de ani despre eruditul Faust care si-a vândut sufletul diavolului sa fi scris despre viata lui chiar. Diagrama lui Weishaupt arata ca perchezitia guvernului bavarez n-a descoperit decât mica parte din conspiratie, deci e posibil ca Weishaupt sa nu fi fost decât un conducator regional al unui grup doar si nu al întregii conspiratii si e posibil ca adevaratii conducatori ai revolutiei mondiale sa nu fi fost niciodata demascati.
Desi nu fac referiri la Franta, documentele illuminati-lor dovedesc ca atunci când revolutia franceza si-a început atacul împotriva natiunii si-a religiei actiona exact dupa planul detailat al lui Weishaupt. De atunci încoace servitorii revolutiei mondiale au negat într-una legatura dintre iluminism si revolutia franceza motivând ca deoarece societatea illuminati-lor a fost interzisa în 1786 ei n-au mai putut conspira în 1789, de parca conspiratorii înceteaza sa conspire când conspiratia e declarata ilegala. Actele Teroarei franceze sunt evident acte ale revolutionarilor mondiali; înainte de Teroarea revolutiei franceze nimanui nu i-ar fi dat prin cap ca e posibil sa se comita astfel de bestialitati, dar bestialitatile revolutiei franceze urmeaza punct cu punct programul dat de Weishaupt illuminati-lor. Din program fac parte vasele sfinte ale împartasaniei batjocorite pe strazile Parisului, exact dupa traditia milenara a blasfemiei si batjocurii religiei crestine si dupa ceremonialul de initiere al illuminati-lor. Apoi întronarea Zeitei Ratiunea la Notre Dame - vezi religia ratiunii la iluminism si la legile lui Noe. Magia neagra începe cu blasfemia; magia neagra si satanismul erau doua ramuri ale educatiei iluministe [nota rezumatorului; în scolile americane de stat, poate si în scoli particulare, astazi copiii mici sunt învatati magia; dupa rapoartele politiei, satanismul cunoaste o violenta raspândire printre elevii de liceu în 1992; dar profesorilor si elevilor li se interzice sa se refere la religia crestina în scolile de stat].
Weishaupt si adeptii lui au patruns în Franta prin influenta la cel mai înalt nivel, exact ca si comunismul în America, care este mult mai puternic în cabinetul presedintelui decât în mintea poporului american. El povesteste cum au pus mâna pe loja masonica Grand Orient din Franta si cum si-au acoperit urmele sub paravanul ei. Acesta este si principiul "luptei comunistilor în ilegalitate" si mai ales principiul infiltrarii comuniste a tuturor organizatiilor gata formate, chiar a celor anti-comuniste. Succesul lui Weishaupt se vede din cuvintele de jale ale ducelui de Brunswick, Mare Maestru al Masonilor Germani, care în 1794 a dizolvat ordinul vazându-l infestat de iluministi (fusese si el unul): "vedem distrugere pe care n-o mai putem opri... S-a ivit o mare secta care sub lozinca binelui si fericirii pentru toti oamenii au lucrat conspirativ în întuneric ca sa jefuiasca omenirea de fericire în folosul lor... Au început ponegrind religia... s-a vazut planul lor de a distruge orice ordine în stat prin faptele lor... au recrutat neofiti din toate straturile sociale; i-au înselat pe cei mai destepti oameni mintind ca au alte intentii... Sefii lor urmaresc doar suprematia asupra lumii si toate popoarele urmau sa fie guvernate din adunarile lor nocturne. Au facut asta si înca fac asta.... trebuie sa aratati popoarelor si principilor lor ca acesti sectari, acesti degenerati ai ordinului nostru, au fost doar si vor fi cei care au facut revolutia din zilele noastre si vor face revolutii în viitor". Prin aceste cuvinte a aratat ca illuminati au facut revolutia franceza.
Masoneria, foarte puternica în Franta, a pus mâna pe clubul iacobinilor, care au organizat Teroarea iacobina si-au aratat adevarata fata a revolutiei. Ca si revolutionarii bolsevici cu 130 de ani mai târziu, iluministii iacobini urau oamenii saraci si urau taranii mai mult decât pe asa zisii asupritori ai taranimii; ca si în America azi, ei urau tot ce e civilizat si frumos, urau bisericile si religia si tot ce putea sa ridice sufletul omului deasupra celui mai abject nivel sub-animalic în care n-are decât nevoi de hrana si procreare. Adam Weishaupt a devenit mason în 1777, la un an dupa ce i-a înfiintat pe illuminati. Mirabeau, conducator al revolutiei franceze mai târziu, stia de asta si în 1776 are în documentele sale un program identic cu al illuminati-lor; în istoria lui a monarhiei prusace arata cum loja masonica din München a fost infiltrata de ordinul illuminati-lor; deci cu 3 ani înainte de izbucnirea revolutiei programul illuminati-lor era în mâna conducatorilor viitoarei revolutii si illuminati erau cunoscuti personal de Mirabeau care avea numele secret Arcesilas ca illuminat si trebuie c-a fost din cercurile intime ale lui Weishaupt. Adunarea Constituanta din 1789 a adoptat un plan care, zice biograful lui Mirabeau, semana foarte mult cu programul iluminist al lui Weishaupt gasit la Mirabeau.
În 1782 masoneria a fost total infiltrata de illuminati care i-au captat si pe ducele de Brunswick (cel care s-a dezis de ei ulterior) si pe printul de Hessen. În 1785 iluministii au fost la un congres la Paris si planul revolutiei franceze a fost încredintat lojei masonice des Amis Réunis. Dupa descoperirile din Bavaria din 1786, illuminati si masonii lor s-au dat la fund - dar aceeasi emisari au aparut din nou la Paris în 1787 în mod secret. Marchizul de Luchet a scris în 1789: "Afla ca exista o conspiratie sa înlocuiasca libertatea cu despotismul, talentul cu incapacitatea, virtutea cu viciul, cultura cu ignoranta... aceasta societate conspirativa urmareste sa stapâneasca lumea... are drept scop dominatia universala". A descris cum monarhul va fi fortat "sa serveasca pasiunile celor din jurul lui... sa aduca la putere oameni josnici, sa-si batjocoreasca judecata luând decizii care-i dezonoreaza prudenta" si a prezis în ce hal va lasa revolutia franceza Franta: "tara condusa de illuminati nu va înceta sa existe dar va fi astfel umilita încât nu va mai conta... Si populatia va descreste..." si-a încheiat descriind revolutia permanenta ca "un foc subteran care fumega în exterior si izbucneste periodic cu explozii violente si distrugatoare". Exact ce s-a întâmplat de-atunci încoace. De Luchet a descris si pe binevoitorii înselati, "conducatori înselati care se cred luminati, gata sa-si pravaleasca popoarele în prapastie" si cum "conducatorii conspiratiei nu vor da drumul niciodata puterii si bogatiilor pe care-au pus mâna". Asta scria de Luchet în 1789 când regele si regina erau în viata, pacea si ordinea domneau înca, nu se începuse înca sa se înece Franta în sânge nevinovat si "revolutia franceza" consta din discutii despre felul în care oamenii buni si întelepti vor aduce reforme care sa instaureze dreptatea si libertatea într-o Franta fericita. Asa mai credeau francezii înca si-n 1790, când Edmund Burke a prezis din Anglia exact ce se va întâmpla si ce masacre si orori vor fi organizate în curând de catre acei oameni buni si întelepti. Nimeni nu stia înca de Robespierre si Danton si nimeni n-auzise de republica; regele acceptase constitutia si poporul francez jubila, când Edmund Burke a prevazut exact ce avea sa se întâmple; si dupa ce s-a dovedit ca Edmund Burke a avut dreptate, oamenii au început sa-l urasca si sa-l ponegreasca pe Burke pentru ca a spus adevarul. Câta vreme nu spusese înca adevarul despre faptele revolutiei si-a conspiratiei, fusese preamarit si admirat ca mare scriitor, mare orator, mare om de stat, mai ales pentru ca sustinuse razboiul coloniilor americane împotriva Angliei; cum a dezvaluit adevarul despre ei, stapânii organelor de presa si "intelectualitatea progresista" s-au înhaitat împotriva lui asa cum fac azi împotriva celor care încearca sa spuna adevarul. Americanii un timp au dansat pe strazi cântând "libertate, egalitate, fraternitate", pâna când crimele, masacrele si ororile înfaptuite de illuminati revolutionari francezi le-au devenit cunoscute si atunci s-au îngrozit. Azi danseaza din nou pe strazi cântând Marseillaise-a.
Ca Weishaupt, iacobinii din regimul teroarei aveau nume conspirative din antichitate. Când au devenit puternici au urmat programul de regicid si blasfemie prescris care urmarea, prin uciderea regelui, distrugerea bisericilor si batjocorirea religiei, sa distruga natiunea dupa metoda talmudica. Dar iacobinii nu erau decât marionetele cuiva, dupa marturia contemporanului lor Lombard de Langres, care scrie despre "o conventie ultrasecreta la 31 Mai, o putere teribila oculta a carei sclavi sunt membrii Conventiei celeilalte publice si care este compusa din importanti initiati ai iluminismului. Aceasta putere este deasupra lui Robespierre si a comitetelor guvernului... aceasta putere oculta a pus mâna pe averile natiunii si si le-au împartit între fratii si prietenii lor care-au pus umarul la scopul lor". N-a fost o revolutie franceza: a fost pur si simplu "opera de revolutie," care-a durat neîntrerupt de-atunci încoace, folosind în mod documentat, organizat si evident, armate de oameni pe care-i prosteste sa creada diverse alte lucruri si motive.
Trei oameni au vazut clar înca de pe-atunci ca revolutia franceza a fost înfaptuita dupa planul illuminati-lor publicat în 1787; ca illuminati prin francmasonerie au instigat-o si-au dirijat-o; ca societatea secreta a conspiratorilor continua cu planul ei de revolutie mondiala. Ei sunt Abatele Barruel, un iezuit care a fost martor ocular; John Robison, un profesor de stiinte exacte din Edinburgh; si reverendul Jedediah Morse, preot si geograf din America. Cartile primilor doi si predicile celui de-al treilea sunt documente esentiale. Ca si editorul ziarului Porcupine's Gazette, William Cobbet, care i-a popularizat, toti trei au fost atacati de moarte de fortele oculte care lucreaza la revolutia permanenta; Cobbett a fost izgonit din patria lui. Toti trei au vazut în ororile revolutiei franceze mâna conspiratiei anti-crestine "nu numai împotriva regilor, ci împotriva oricarui guvern, împotriva oricarei civilizatii, chiar împotriva oricarei proprietati" (Abatele Barruel), "ca sa distruga din radacina toate institutiile religioase si sa rastoarne toate guvernele existente în Europa" (Robison), "cu scopul expres de a smulge din radacini si desfiinta crestinismul si de-a rasturna orice guvern civil" (Morse). Toti trei au vazut ca revolutia franceza nu s-a nascut din conditii locale ci dintr-un plan de revolutie permanenta si universala, un plan al societatii secrete a illuminati-lor, care a inspirat episoadele cele mai crude si oribile în Franta, un plan care a supravietuit si s-a înfaptuit în Anglia si America de azi prin mijloace mai lente conspirative.
Acesti trei oameni au patit ce-a patit si autorul dupa ce-a început sa descrie evenimentele pe care le-a trait asa cum au avut ele loc în realitate: înainte editurile se bateau pentru manuscrisele lui; dupa ce-a început cartea aceasta i-au trântit usa-n nas si-au început sa-l ponegreasca. Istorica specialista în revolutia franceza Nesta Webster scrie cum un editor din Londra i-a spus în 1920: "daca scrii împotriva revolutiei te va dusmani toata lumea literara"; spre uimirea ei a fost adevarat. Autorul a fost uimit sa descopere ca conspiratia revolutiei mondiale controla înca de acum 200 de ani la fel de bine presa si literatura ca azi, desi atunci existau sute de ziare mici cu proprietari individuali iar azi toata presa si toate editurile apartin aceleiasi mâini care publica sute de titluri de nuante diferite sub nume diferite. Barruel, Robison si Morse au fost imediat acoperiti de insulte si invective pentru c-au îndraznit sa iasa din linie si sa spuna adevarul. Nu numai c-au fost atacati în acelasi fel în care ataca azi "intelighentia progresista" si presa din vest dar chiar cu aceleasi cuvinte.
Citind despre atacurile împotriva lui Barruel, Robison si Morse, autorul crede ca citeste propria sa istorie: ca si ei a fost întâi atacat pentru ca este un "bigot", care persecuta "libertatea opiniei" si "libertatea academica", dusman al gândirii "liberale" si "progresiste". De aici s-a trecut la aluzii murdare despre viata lor sexuala si finantele lor; si în cele din urma s-a sustinut ca sunt cu totii "nebuni". Aceasta ultima afirmatie este cea mai puternica arma de defaimare si poate ca deriva din Talmud, care zice ca Iisus Hristos a fost nebun (vezi Enciclopedia Iudaica, articolul despre Iisus Hristos). Atacurile împotriva acestor trei critici contemporani ai revolutiei franceze au acelasi vocabular precis si limitat ca si atacurile de 200 de ani mai târziu împotriva autorului, de unde autorul trage concluzia ca aceeasi directiva a fost data din aceeasi sursa centrala. Cu aceleasi formule stereotipe si cu acelasi vocabular limitat s-a continuat defaimarea lor mult dupa ce acesti trei contemporani ai revolutiei erau morti, asa de mare este groaza revolutionarilor, adeptilor "libertatii de opinie", de adevar sau de opinii divergente. Înca în 1918 Columbia University dadea bani ca sa se scrie o carte cum ca illuminati au disparut cu totii când guvernul bavarez i-a pus sub interdictie, caci ei fiind o societate secreta conspirativa n-au îndraznit sa mai conspire în secret când li s-a spus sa n-o mai faca; doar societatile secrete conspirative toate conspira împotriva guvernului numai cu aprobarea guvernului. În aceasta carte toate lozincile de mai sus au fost însirate - ca la carte. La vremea aceea revolutia bolsevica avea deja un an si "intellighentia progresista" se straduia sa arate ca nu exista nici o legatura între revolutia franceza si cea bolsevica; în timp ce ei se straduiau astfel la Columbia University, exact acolo a fost racolat Whittaker Chambers ca spion comunist.
Spre deosebire de Franklin Roosevelt, primii doi presedinti americani, George Washington si John Adams, au stiut ca Barruel, Robison si Morse spun adevarul. Washington scria unui prieten despre infiltrarea în America a illuminati-lor si-a iacobinismului, în "cluburile democratice" din 1793, acuzate de Washington ca instiga la dezordine si rele; autoritatea lui George Washington fiind prea mare ca sa poata fi defaimat si declarat nebun, "cluburile democratice" s-au ascuns imediat în subterana si-au continuat sa lucreze de acolo. Din cauza ca George Washington era mason si el, masonii au facut mare caz declarând masoneria onorabila prin asocierea cu el. Din respect pentru George Washington, nu s-a mai cercetat activitatea masoneriei, desi doi fosti masoni, Amos Stoddard si reverendul Seth Payson, au declarat si ei ca si ducele de Brunswick în public, ca masoneria a fost infiltrata de illuminati. Presedintele John Adams i-a avertizat pe masoni în 1798 despre infiltrarea si pervertirea masoneriei, aratând ca "astfel de societati [secrete] pot fi pervertite sa faca tot raul de care au fost suspectate". Opinia publica a luat aminte si în 1829 s-a format un partid anti-masonic care la conventia sa din 1829 a declarat ca "exista dovezi despre legatura strânsa dintre ordinele superioare ale francmasoneriei si iluminismul (illuminati) francez" Dar iubitorilor de adevar nu le-a mers multa vreme, caci la urmatorul congres din Vermont din 1830, se arata ca "investigatia... curând a fost stinsa în mod misterios; presa a amutit ca sugrumata si masele poporului sunt tinute în ignoranta faptului ca a existat vreodata vreun dubiu cu privire la masonerie". Cu alte cuvinte, investigatia a fost stinsa de contra-ofensiva cu acuzatii de "bigotism", "dusman al libertatii de opinie", etc. exact ca azi. De atunci încoace nici în Anglia nici în America nimeni n-a reusit sa determine guvernele sa faca o investigatie cinstita a infiltrarii dusmanoase în guvern; dezvaluirile din 1948 au fost partiale si s-a musamalizat cea mai mare parte. Partidul anti-masonic a murit în 1840.
John Adams era convins de existenta revolutiei permanente si universale îndreptate împotriva guvernelor legitime; o credea în mod gresit de origine franceza, dupa cum azi oamenii îsi închipuie în mod gresit ca comunismul e rusesc. A emis actul împotriva activitatii anti-statale din 1798. Confidentul lui, Alexander Hamilton, cunostea si mai bine natura revolutiei, si-o descrie astfel: întâi atacul împotriva crestinismului, apoi înlocuirea lui cu religia 'naturala', apoi se neaga sufletul, viata omului fiind pur fizica; apoi urmeaza atacul împotriva statului, care este descris drept un abuz ca si religia si se preamareste anarhia. Rezultatul, zice Alexander Hamilton, este masacrul si distrugerea gigantica din Franta, care a fost scufundata în crima, saracie si bestialitate, ceea ce se urmareste sa se produca în toate tarile de catre aceiasi organizatori, pentru a distruge societatea civilizata si a produce dezordinea generala a omenirii. Organizatia, zice Hamilton, a fost interzisa, dar elementele ei au supravietuit si lucreaza din umbra pregatind noi calamitati si un lung sir de convulsii, revolutii, masacre, devastari si nenorociri. Hamilton vedea semnele si în Statele Unite. Prin influenta aceasta nefasta americanii au simpatizat cu ororile revolutiei franceze. Prin ea s-au justificat toate ororile si crimele nejustificabile si orice despotism, zicându-se ca trebuie sa-l imitam.
În zilele noastre am vazut asa de bine toate aceste lucruri încât nu ne dam seama cât de clarvazatori au fost acesti oameni în 1790. Dar clarviziunea lor n-a dus la nimic. Ca un somnambul, occidentul continua spre dezastru. Anti-revolutionarii au fost defaimati si redusi la tacere. Revolutionarii si intellighentia progresista si-au continuat opera. A aparut Napoleon si toti au uitat de revolutie. Numai illuminati au continuat sa lucreze ca-nainte si cu rezultat. Acest lucru a devenit clar recent, când Nesta Webster a studiat lazile cu documente ale politiei lui Napoleon si-a gasit acolo ca 20 de ani dupa revolutia franceza, în ajunul caderii lui Napoleon, illuminati erau tot activi si tot prosperi.
Comisarul special de politie napoleoniana François Charles de Berckheim era mason. În 1810 el descria cum illuminati au adepti în întreaga Europa si se straduiesc sa infiltreze lojile masonice. El zice: "iluminismul devine o putere mare si formidabila... regii si popoarele vor avea mult de suferit de la el daca prin prudenta nu se distruge mecanismul lui îngrozitor". În 1814 un alt raport zice la fel. La 20 de ani dupa confesiunea publica a ducelui de Brunswick, Berckheim arata ca "multi oameni cu pozitii înalte, de nastere ilustra, cu mare avere si mari demnitari sunt printre ei". Parerea lui Berckheim era ca "unii dintre ei nu sunt prostiti de visuri demagogice ci spera sa puna mâna pe putere si sa-si sporeasca averea si pozitia sociala; dar majoritatea adeptilor cred în ei ca-n scriptura..." Ca si azi, dorinta de putere îi face pe oamenii faimosi si bogati sa se asocieze cu miscari al caror scop este distrugerea averii si renumelui lor, în speranta ca astfel vor deveni mai bogati si mai faimosi. Berckheim descrie apoi metodele illuminati-lor în mod asemanator cu Weishaupt si în mod asemanator cu metodele comunismului astazi. El arata cum illuminati influenteaza opiniile oamenilor punând stapânire în primul rând pe literatura, savanti si profesori, care astfel propaga principiile illuminati-lor deghizându-le otrava într-o mie de feluri. Vulgul nu vede si nu pricepe aceste semne minuscule dar cei initiati recunosc formulele. În special universitatile sunt câmpul lor de atac. Adeptii lor sunt profesori universitari care mai întâi studiaza caracterul studentilor. Daca unul e mai destept si mai cu imaginatie, aceasta secta imediat pune mâna pe el si-ncep sa-i vorbeasca despre drepturile poporului, despotism, etc. Si-i dau literatura lor. Când a fost total captivat i se dezvaluie ca mai sunt milioane ca el, ca sunt toti uniti într-o mare familie, ca reformele pe care el le doreste vor veni curând. Astfel, zice Berckheim, illuminati seamana samânta otravii în cele mai înalte cercuri sociale si-si recruteaza numerosi adepti. Acest proces descris de el continua si-n zilele noastre.
La 20 de ani dupa ce-a fost demascat si societatea lui secreta interzisa, îl regasim pe Weishaupt cerând într-o scrisoare din 1808 amanunte despre un anumit ritual masonic. La moartea lui în 1830 organizatia lui era mai puternica ca oricând dar îsi schimbase numele. Aceeasi organizatie cu aceiasi oameni si aceleasi scopuri a reaparut la suprafata în 1840 sub numele de "comunism". Aceeasi pretentie de a lupta împotriva nedreptatii si opresiunii acopera acum sub numele de comunism aceeasi distrugere sângeroasa cu scopul de a perpetua si amplifica nedreptatea si opresiunea. Azi conflictul dintre civilizatia vestica crestina si comunism este pe fata si unul din ele trebuie sa dispara, caci sunt diametral opuse si nu pot coexista.
La 50 de ani dupa revolutia franceza, conspiratia revolutiei mondiale se afla în mod public în mâna evreiasca. Dar nu s-a putut dovedi ca ar fi fost o instigatie originala iudaica în cazul revolutiei franceze. Deci exista si alternativa ca revolutia mondiala n-a fost de la început de inspiratie iudaica si a fost doar preluata de sionism ulterior. Nimic nu s-a putut stabili; asa de bine s-au ascuns itele illuminati-lor acum 200 de ani. În mod aparent evreii n-au jucat mare rol la illuminati si au participat doar proportional în revolutia franceza, fiind acolo la fel de numerosi ca si în alte activitati, dupa proportia lor în natiune. Leopold Engel, personaj misterios care a reorganizat ordinul illuminati-lor în 1880, sustine ca "era interzis sa recruteze evrei printre iluminati". Pe de alta parte Mirabeau, iluminat de frunte si fruntas al revolutiei franceze, s-a identificat cu iudaismul; astfel ca afirmatiile despre neparticiparea iudaica la illuminati pot fi pura dezinformare, dupa metoda conspirativa clasica la care tinea Weishaupt cel mai mult.
Contemporanii revolutiei franceze sunt de acord ca revolutia franceza nu a fost franceza si ca a fost pregatita de oameni din multe tari si de nationalitate imprecisa. Chevalier de Malet zice ca "autorii revolutiei nu sunt nici francezi nici germani nici italieni nici englezi etc. Ei formeaza un anumit popor care s-a nascut si-a crescut în întuneric, în mijlocul tuturor natiunilor civilizate, cu scopul de a le subjuga". Asta vede cercetatorul care studiaza organizarea revolutiei franceze; dar revolutia bolsevica a aratat altfel.
Dupa ce-a izbucnit revolutia franceza evreii au jucat un rol evident, dar mai mult de incitare la varsare de sânge si distrugere decât de conducere si planificare. De multe ori e greu sa-i identifici ca atare fiindca scriitorii vremii lor nu-i descriau ca atare. Revolutia franceza în mod aparent vroia sa distruga toate religiile si nationalitatile (din nou revolutia bolsevica difera de ea). Astfel gloata care-a spurcat vasele sfinte la adunarea revolutionara si-a cotropit bisericile ca sa tina festivalurile ratiunii a inclus si evrei care-au adus ornamente de la sinagoga la locul de profanare. La "Templul libertatii" un "cetatean crescut în prejudecata religiei evreiesti" si anume Alexandre Lambert fiul, s-a apucat sa dovedeasca ca "toate religiile sunt prejudecati" si-a protestat împotriva tiraniei Talmudului, zicând: "Cetateni, de rea credinta nu sunt evreii ci preotii lor. Religia lor învata ca la evrei trebuie sa dai împrumut cu 5% dar de la catolici trebuie sa iei cât poti mai mult; este un obicei sfânt la noi sa ne rugam dimineata sa ne ajute Dumnezeu sa înselam un crestin în ziua aceea. Mai mult, cetateni, auziti culmea abominatiei: daca în comertul cu evreii facem o greseala, se face restitutie; dar daca la 100 louis d'or un crestin plateste cu 25 mai mult, nu trebuie sa i se restituie. Ce oroare! Si de unde vin toate astea daca nu de la rabini? Cine a incitat la proscrieri împotriva noastra? Preotii nostri! Ah, cetateni, mai presus de orice trebuie sa ne dezicem de-o religie care... ne subjuga la practici iritante si servile si ne face imposibil faptul de a fi buni cetateni". Pe când se plângea Lambert fiul, evreii erau în faza rabinica, adica condusi de rabini locali dupa ce centrul iudaic din Polonia s-a dat la fund odata cu împartirea Poloniei în 1772; toti rabinii erau stricti si ferventi practicanti ai "legii" talmudice, dar unii erau mai blânzi altii mai severi, ca toti oamenii. Daca se poate stabili o participare a evreilor în revolutia franceza, asta nu vine din acuze ale crestinilor ci din laudarosenia evreilor. Astfel de ex. Léon Kahn numeste cu numele evrei ca amestecati în uciderea regelui si distrugerea religiei, la 100 de ani dupa evenimente. Acesta este un exemplu de efortul depus în mare parte din literatura iudaica de a arata ca nimic de acest gen nu s-a putut întâmpla fara mâna lui Iehova, adica mâna evreiasca. Probabil ca Léon Kahn nu-si poate imagina regicidul altfel decât ca moartea lui Belsatar. Daca n-ar fi fost revolutia bolsevica, lumea ar fi uitat de Léon Kahn; din nou prezentul dezvaluie trecutul.
Dupa revolutia franceza evreii au tras profitul, prin conducatorii lor. Dar este demn de mentionat aici ca cei care-au profitat au fost evreii rasariteni ashkenazi si ca acesti ne-semiti convertiti la iudaism au patruns în acest moment masiv în occident. Cei mai multi evrei francezi fusesera pâna la acea data sefarditi veniti din Spania si Portugalia care avusesera oarecare înrudire cu Palestina, chiar daca nu prea multa. Daca sufereau vreo discriminare, aceasta a disparut în 1790 când au primit cetatenia franceza. Dar în Alsacia aparuse o comunitate de evrei ashkenazi slavici din Rusia care erau foarte antipatizati si acordarea cetateniei catre acestia a pricinuit dezbateri furtunoase în Adunarea Revolutionara si rascoale printre taranii alsacieni. Deputatul Maury a spus: "De 17 secole evreii nu s-au amestecat cu celelalte popoare... nu trebuie persecutati, trebuie protejati ca indivizi si nu ca francezi, caci ei nu pot fi cetateni... Orice le-ai face, ei ramân straini în mijlocul nostru" si altii au fost de acord cu el. Evreii sefarditi au protestat si ei, zicând ca ei sufera din cauza unor pretentii ciudate ale "evreilor" ashkenazi din Alsacia, Lorena si cele trei episcopate: "acesti evrei au pretentia sa traiasca în Franta cu un regim special, sa aiba legi numai pentru ei si sa fie o clasa de cetateni separata de toti ceilalti". Acest protest al evreilor împotriva "legii" iudaice n-a fost ascultat niciodata de guvernul goimilor. Nici protestul comerciantilor francezi care s-au vazut ruinati de practicile de trust evreiesti n-a fost ascultat. În 1791 s-a dat decretul de emancipare a evreilor din Alsacia. Astfel s-a creat "problema evreiasca" care i-a stat în fata lui Napoleon când a venit la putere, lui si întregii lumi.
Din acest moment secta conducatoare iudaica a marginalizat din toate puterile pe adevaratii evreii, pe sefarditi si i-a propulsat înainte pe evreii hazari mongoli ashkenazi. Din acest moment evreii ashkenazi au patruns în Europa si America si-au preluat conducerea revolutiei mondiale atacând peste tot guvernul legitim, religia si natiunea. Pâna acum evreii au participat la revolutii ca si ceilalti oameni, în proportia în care se afla în populatie, si-au tras foloasele cele mai mari. Din acest moment nu numai foloasele, ci si conducerea si planul revolutiei au fost iudaice. Din acest moment istoria "legii iudaice" si istoria "revolutiei" se contopesc si formeaza o singura istorie. De la mijlocul secolului 19 revolutia mondiala este opera iudaica pe fata. Cel care-a prezis asta a fost Benjamin Disraeli, primul ministru evreu al Angliei.

Capitolul 21: Avertismentul lui Disraeli

Benjamin Disraeli, ulterior Lord Beaconsfield, evreu sefardic, a avertizat de repetate ori împotriva revolutiei mondiale si-a identificat organizatorii ei. Autorul nu este sigur daca secta talmudica a preluat conducerea organizatiei revolutionare a lui Weishaupt sau ea a fost aceea care l-a condus si instigat pe Weishaupt. Ambitia dominatiei sectei iudaice îndoctrinata de secole prin Talmud si Cabala (care, zice Enciclopedia Iudaica, s-a dezvoltat ca partea secreta orala a Talmudului stiuta doar de initiati în paralel cu partea scrisa Thora, în esenta cu aceleasi scopuri ca Talmudul) este sa-i înrobeasca pe "pagâni" "natiunii sfinte"; este semnificativ faptul ca organizatia conspirativa si distructiva a lui Weishaupt a aparut tocmai când centrul talmudic din Polonia s-a dat la fund si-a disparut din viata publica dupa peste 2000 de ani de existenta în diferitele sale faze. Dar este posibil si ca organizatia distructiva a illuminati-lor sa fi fost initial a altora si sa fi fost apoi, ca masoneria, cucerita de secta iudaica.
Cele mai semnificative avertismente ale lui Disraeli le-a dat cu privire la revolutia de la 1848. Înainte de 1848 el a prezis exact ce va avea loc; dupa care, a prezis ca revolutia se va repeta. În romanele sale Disraeli si-a facut portretul: în Coningsby el este Sidonia, un evreu musulman din Spania, care detine în secret puterea si manipuleaza fiind "detinator al unei absolute lipse de prejudecati care este compensatia omului fara patrie". In 1846 Sidonia a descris "acea puternica revolutie care se pregateste acum în Germania... Si care e atât de putin cunoscuta în Anglia, organizata complet sub auspiciile evreilor". Dupa ce-a izbucnit revolutia din 1848 Disraeli a spus în Parlamentul englez, în 1852: "Influenta evreilor poate fi vazuta în ultima izbucnire a principiului distrugerii în Europa. Are loc o revolutie împotriva traditiei si-a aristocratiei, împotriva religiei si-a proprietatii... Egalitatea naturala a oamenilor si abolirea proprietatii sunt proclamate de societati secrete care formeaza guvernele provizorii si cei de rasa evreiasca se gasesc în fruntea fiecareia dintre ele" (exact ca-n Rusia în 1917). "Cei mai iscusiti manipulatori ai proprietatii se aliaza cu comunistii; acest neam ales asa de separat, da mâna cu toate scursorile si cu toti cei mai de jos din Europa". Asta, zice Disraeli, în scopul de a distruge crestinismul.
Autorul scrie ca printre sursele studiate de el pentru aceasta carte, Disraeli a fost ca o raza de lumina în întuneric. Eliberat de Talmud, pe care-l cunostea intim din interior, Disraeli, mândru de rasa lui israeliana, dar pe de alta parte adevarat patriot englez, spune adevarul despre scena politica pe care el a fost actor principal. Zice el: "lumea e guvernata de cu totul altii decât îsi închipuie cei care nu patrund în dosul culiselor"; lumea e guvernata de grupul secret. "Cea mai mare greseala", zice Disraeli-Sidonia, "este sa-ti închipui ca motive economice au dus la revolutie". Disraeli era împotriva conceptului iudaic de "razbunarea lui Iehova" care cere masacrarea si distrugerea totala a altor popoare si s-a împotrivit atrocitatilor si masacrelor planuite de guvernul britanic în India în 1857 dupa revolta indiana, spunând ca atunci când aude planurile de masacre si de "razbunare" a lui Iehova din gura englezilor se gândeste ca "poporul din Anglia s-a schimbat deodata si nu se mai pleaca numelui lui Hristos ci se pregateste sa reînvie cultul lui Moloh". Asta face aluzie la faptul ca iudaismul talmudic de fapt este cultul lui Moloh - cultul care este sursa controversei Sionului veche de 3000 de ani. Din cauza ca secta levitilor lui Iuda se închina lui Moloh s-au disociat triburile lui Israel de tribul lui Iuda si Veniamin. Asta se vede în Vechiul Testament în doua locuri: Ieremia care protesteaza împotriva cultului lui Moloh-Baal (19:5) arata ca Dumnezeu zice catre tribul lui Iuda si locuitorii Ierusalimului, condamnându-i pentru ca "au umplut locul cu sângele celor nevinovati" (19:4), ca ei: "au ridicat altare lui Baal [Moloh], sa-si arda pe rug copiii în sacrificii aduse lui Baal; ceea ce eu n-am cerut, nici nu mi-a trecut niciodata prin minte" si pentru ca ei "au ridicat altare în Tofet sa-si arda fiii si fiicele pe rug pe altar: ceea ce eu nu le-am cerut, nici n-a fost niciodata în cugetul meu" (7:31). Apoi ideologul distrugerii iudaice, Ezekiel, raspunde ca dumnezeul iudaic a cerut în mod expres ca în cinstea lui sa se sacrifice si sa se arda copiii pe rug si a dat "legi care nu sunt bune" (20:25-26). În controversa dintre dumnezeul milei si iubirii si cel al distrugerii si razbunarii, Disraeli s-a disociat de Iehova-Baal-Moloh al varsarii de sânge nevinovat si-al razbunarii iudaice, motiv pentru care în 1955 Lord Herbert Samuel a vorbit cu dispret despre el.
Ceea ce l-a caracterizat pe Disraeli evreul a fost capacitatea de a spune adevarul absolut, clarviziunea, patriotismul pentru Anglia si mila crestineasca pe care-a practicat-o. Pe vremea când tatal lui, Isaac Disraeli, a refuzat functia de gardian al congregatiei talmudice si s-a disociat de talmudismul din Anglia, mai era înca posibil sa se faca asa ceva: în ghetourile din Rusia si Polonia n-ar mai fi fost posibil, ar fi fost excomunicat, poate chiar ucis. Astfel Disraeli a putut spune adevarul despre evreii organizatori ai holocaustului revolutiei mondiale, desi tot lui i se datoreaza emanciparea deplina a evreilor din Anglia. Weishaupt a murit în 1830; timp de 50 de ani s-au dus lupte interne pentru detinerea puterii supreme în cadrul conspiratiei revolutionare a lui Weishaupt, si-au iesit victoriosi hazarii, evreii ashkenazi din estul Europei condusi de rabinii lor talmudici. În acele lupte interne pentru succesiunea puterii revolutionare au participat Alta Vendita din Italia, masoneria franceza, organizatia "Tugendbund" din Germania, mostenitoarea directa a Illuminismului lui Weishaupt. Printre persoanele angajate în lupta pentru putere au fost un francez, Louis Blanc, un rus, Mihai Bakunin, si-un evreu din Germania, Karl Marx.
Bakunin era anarhist si cerea abolirea statului în sine, caci proprietatea de stat înseamna tot tirania proprietatii, zice el. Planul lui Marx însa era înlocuirea clasei stapânitoare cu o alta, mai absolut tiranica. Bakunin era sincer; Marx a fost toata viata un escroc, traind în lux si lene si scriind despre munca grea si mizeria proletariatului. Câteva saptamâni dupa ce si-a terminat de scris "manifestul comunist", unde denunta faptul ca proletariatul e sarac neavând pamânt, case si întreprinderi si prescrie drept remediu desfiintarea proprietatii private pentru a-i face pe toti saraci lipiti pamântului, au izbucnit revolutii în Germania, Austria, Ungaria Italia, Franta, Danemarca; în asa scurt timp "proletariatul" nici n-ar fi avut timp sa citeasca manifestul lui Marx si sa fie inspirat de el, presupunând ca ar fi avut chef sa-l citeasca si sa-l aplice. În realitate revolutiile au fost sincronizate cu publicarea manifestului lui Marx, dar bineînteles ca n-au fost cauzate de el ci au fost organizate central sa izbucneasca simultan ca o actiune coordonata a revolutiei mondiale. Singura organizatie mondiala perfect ramificata ca sa organizeze revolutia mondiala comunista a fost rabinatul hazar talmudic din Europa rasariteana. Biserica Catolica avea aceleasi ramificatii, dar pe vremea aceea nu era înca complet infiltrata, subjugata si corupta de talmudism ca azi si s-a opus distrugerii si varsarii de sânge dupa legea lui Iehova-Moloh. Iudaismul talmudic a preluat conducerea revolutiei planuite de Weishaupt, dupa cum a aratat Disraeli în parlamentul englez.
Louis Blanc, membru în guvernul provizoriu de la Paris din 1848, urmarea un stat de "ajutor social" (welfare state) ca cel britanic si american de azi, unde "dreptul la munca" însemna, ca în statele socialiste, lagare de concentrare; el era de parere ca individul nu trebuie sa aiba nici o personalitate si nu trebuie sa existe competitie, doar înregimentare. Dupa înfrângerea revolutiei a fugit în Anglia si si-a pierdut importanta personal. Tot în Anglia s-a asezat si Marx, unde-a trait în belsug 34 de ani. Numai Bakunin, nascut nobil rus, fost ofiter tarist, a alergat sa lupte pe baricade. Bakunin descrie întâlnirea lui cu Marx: "Marx mi-a zis ca sunt un idealist sentimental, si-avea dreptate; eu i-am zis ca e un om vanitos, perfid si viclean, si-aveam si eu dreptate". Bakunin a fost facut prizonier si condamnat la moarte, apoi gratiat, tinut în lanturi grele tintuit de un perete timp de un an, apoi trimis în Rusia dupa sase ani, fara dinti, bolnav de scorbut, ruinat fizic. A fost exilat în Siberia de unde a fugit în Japonia; de acolo în America apoi în Anglia; apoi a inaugurat Internationala lui social-democratica în Elvetia, în 1864. Tot pe-atunci îsi înfiinta si Marx Internationala lui, si-a început rivalitatea lor. În timp ce Bakunin zacea în închisori si-n lanturi, Marx infiltrase si pusese mâna pe toate organizatiile revolutionare, unde-n multe tari ginerii lui erau conducatorii. N-a putut sa-l elimine pe Bakunin imediat caci acesta era foarte renumit; dar printr-o serie de trucuri si înselatorii, în fine l-a eliminat la congresul din 1872, convocat la Haga, unde Bakunin nu se putea duce. Acolo Marx a facut exact ca Stalin, si-a denuntat rivalul absent si l-a excomunicat si exclus. Bakunin a murit dupa câtiva ani, bolnav - zic unii ca s-a sinucis prin greva foamei. Din acel moment revolutia mondiala a fost suta la suta sub control evreiesc si scopul ei a fost sa instaureze în lumea întreaga un guvern mondial al unui stat mondial care sa reprime în mod absolut si total libertatea individuala si sa înregimenteze si înrobeasca în mod fortat absolut toate popoarele. Asta a vazut Bakunin când si-a publicat polemica împotriva conducerii rabinice a revolutiei în 1869; din acel moment distrugerea lui a fost doar chestie de timp.
Timp de 30 de ani Disraeli si-a repetat avertismentele despre revolutia mondiala, aratând ca tronul lui Louis Philippe în Franta "a fost rasturnat... nu de parlament, nici de popor, nici de natura... ci de societati secrete, care stau gata sa devasteze Europa" (1852); "mare parte din Europa e acoperita de o retea de aceste societati secrete, asa cum suprafata pamântului e acoperita de cale ferata... ei nu vor guvern constitutional, nu vor sa îmbunatateasca institutiile sociale... ei vor sa schimbe stapânii tarii, sa izgoneasca pe actualii proprietari si sa puna capat fundatiei religioase..." (1856). Disraeli a vazut clar natura liberalului: liberalismul "este manevra celor care lovesc în proprietate si-n Hristos si oamenii de treaba din tara asta, care tin asa de mult la proprietatea lor si sunt asa de religiosi, o aplauda si o recunosc ca fiind progresul cauzei liberale". Fiindca nu-l puteau defaima pe Disraeli, conspiratorii l-au ridiculizat zicând ca are idei fixe. Din ce în ce mai mult expresiile lui sunt însa folosite de altii care vad adevarul: "reteaua" care acopera Europa, "mâna ascunsa" care dirijeaza guvernele. Rabi Drach care s-a disociat de Talmudismul conducator al revolutiei mondiale înainte de 1848 si-a fost persecutat zice: "ce pot cele mai întelepte masuri ale autoritatilor din toate tarile face împotriva acestei conspiratii vaste si permanente care se întinde ca o retea pe cât de vasta pe atât de puternica peste întreg globul, si-si arata forta de câte ori are loc un eveniment care atinge cumva numele de israelit".
Iata secventa evenimentelor: Dr. Kastein, istoricul sionist, zice ca în 1772 "centrul" guvernului iudaic "a încetat sa existe"; autoritatile rusesti de-atunci zic ca a devenit un guvern iudaic secret; în 1776 Weishaupt a înfiintat secta Illuminati-lor; în 1846 Disraeli scria ca "revolutia se desfasoara complet sub auspicii evreiesti"; în 1869 Bakunin a atacat conducerea evreiasca a revolutiei; în 1872 Bakunin a fost exclus si Marx a preluat conducerea deplina; în 1917 revolutia bolsevica a produs un guvern bolsevic aproape exclusiv format din evrei.
Astfel, emanciparea evreilor în secolul 19, contrar asigurarilor date de Sanhedrin lui Napoleon, nu i-a facut sa fie cetateni ca toti ceilalti ci dimpotriva, sa se dedice total distrugerii si masacrarii celorlalti si distrugerii tarilor în care traiesc si a legilor care i-au emancipat. În acest secol zice Dr. Kastein a aparut termenul "antisemit". Acum nu se mai putea sustine ca exista "persecutie" si atunci s-a inventat "antisemitismul" ca forma de "persecutie" pentru care Iehova sa dea "poporului ales" mâna libera sa "se razbune" masacrând, înrobind si jefuind popoarele. Cum poate fi cineva antisemit împotriva hazarilor, a evreilor de azi, care în mod clar nu sunt semiti, nimeni nu explica; si cum pot semitii autentici, arabii, fi antisemiti, iarasi nu e clar. Dar oricine arata simpatie pentru semiti, pentru palestinienii masacrati si izgoniti si jefuiti, este acuzat cu violenta de... antisemitism! Dar antisemitismul e un fel de les-maiestate si erezie; prin 1950 deja mintea maselor a fost total dominata de mascarada antisemitismului si toti se prosterneaza la auzul termenului, care a fost inventat pentru a face tabu orice discutie a directiei si conducerii politice. Bernard Lazare, apologet al sionismului, zice ca antisemitismul n-are nimic de-a face cu Sem sau cu sângele semitic, sau cu orice fel de semitism; antisemitismul, zice el, "consta din cei ce zic: evreii au pregatit, au manipulat, au fost principalii promotori ai revolutiei; câta vreme istoricii impartiali se marginesc sa studieze ce rol ar fi putut juca evreii, considerând ce fel de spirit, de caracter, de filozofie, de religie au, în procesele si miscarile revolutionare". Deci cine zice ca evreii au condus si organizat revolutia e antisemit, dupa Lazare. Disraeli însa, care posibil a avut sânge semit în el, zice ca "acea revolutie grozava... se pregateste complet sub auspiciile evreilor... ," "influenta evreilor poate fi observata în ultima izbucnire a principiului distrugerii", "indivizi de rasa evreiasca se gasesc în fruntea fiecareia din ele [societati secrete]". Cum era el însusi de rasa evreiasca, Disraeli n-a mai subliniat ca multi dintre evrei se opun ca si el "revolutiei atotputernice" si "principiului distrugator", caci contemporanii lui probabil stiau ca atunci când face afirmatiile de mai sus care azi l-ar califica de antisemit îi excludea pe acestia din urma. De la revolutia franceza încoace evreii sefardici au aratat cât de distrugatori sunt noii veniti din estul Europei (cei din Alsacia de ex.) si-au rezistat influentei acestora. Dupa emancipare nemaifiind asa de înrobiti ghetoului si Talmudului ei nu aveau decât de pierdut daca evreii ashkenazi din est si secta talmudica reuseau sa organizeze "principiul distrugerii" în vest. Evreii sefardici l-au ascultat si înteles pe Disraeli mai mult decât masele de goimi. Au fost pedepsiti prin excomunicare: prin manipulatiile statisticienilor, au fost declarati inexistenti la o suta de ani dupa aceasta - ca si "cele 10 triburi disparute" ale Israelului care nu se supusesera lui Moloh cu mult înainte.

Capitolul 22: Organizatorii

Evreii ashkenazi slavici din est îndreptau revolutia distrugatoare atât împotriva goimilor crestini cât si împotriva evreilor sefardici, care se înfrateau cu cei din jurul lor si scapasera de tirania "înteleptilor" conducatori ai iudaismului. Dr. Kastein zice: "Din acest moment se disting evreii din vest de cei din est". Dar ei fusesera doua rase distincte timp de 1000 de ani; ceea ce vrea sa zica Dr. Kastein este ca evreii din est din acest moment si-au strâns rândurile în jurul guvernului lor rabinic si si-au îndreptat atacul si împotriva evreilor sefardici. Acestia nu-i prea cunosteau bine pe ashkenazi si masele de goimi crestini habar n-aveau de ei. Înregimentarea lor strânsa în ghetourile lor sub absolutismul rabinic secular i-a facut o forta de lupta formidabila; cu o mostenire rasiala barbara asiatica mongoloida, îndoctrinati de secole în Talmud, strict înregimentati sub cel mai sever despotism, au fost un instrument extrem de puternic folosit în acest secol cu mare maiestrie în doua strategii distincte care urmaresc acelasi rezultat, desi scopurile lor apar sa fie exact opuse. În Rusia s-au opus cu înversunare emanciparii, iar în vest s-au agitat si lamentat pe motiv ca sufera din cauza "antisemitismului" care le refuza emanciparea pe care ei o refuzau. Cu ajutorul controlului absolut asupra presei si mijloacelor de difuzare în masa [mass-media] au îndoctrinat publicul cu aceasta propaganda care consta din idei contradictorii în asa masura încât publicul repeta papagaliceste lozincile lor fara sa observe contradictiile. Tot timpul secolului trecut politicienii din vest au scandat lozincile despre persecutiile pe care le sufera evreii din Rusia, în timp ce acei evrei condusi de mâna de fier a rabinilor lor talmudici se opuneau din toate puterile ca sa fie emancipati si sa-si termine "persecutia". Chiar autorii sionisti zic asa. Dr. Kastein scrie textual: "Marea majoritate a evreilor au opus o rezistenta pasiva acerba oricaror încercari de a le îmbunatati situatia". Dar rezistenta lor n-a fost doar pasiva, ci a fost activa si ucigasa. Cea mai buna autoritate este Dr. Chaim Weizmann, parintele statului Israel si autorul se bazeaza foarte mult pe scrierile si spusele Dr-lui Chaim Weizmann de aici înainte. Evreii ashkenazi din ghetouri, atât cei sionisti cât si cei comunisti, au fost instruiti sa împiedice emanciparea evreilor cu toate mijloacele, inclusiv asasinatul, în timp ce se lamentau cu foarte mare glas de "persecutiile" si lipsa lor de emancipare catre vestul crestin. Politicienii goimilor au prezentat acele minciuni popoarelor lor ca fiind purul adevar si-au fost rasplatiti cu bani, sustinere din partea presei si voturi la alegeri de catre "lobby-"urile puternice si bogate evreiesti. Rezultatul alegerilor depindea de cum candidatii deplâng "persecutiile" suferite de evrei în Rusia si cer "întoarcerea" evreilor hazari ashkenazi din Asia în "patria lor" Palestina. În final, orice politician din vest care doreste sa se bucure de banii si favorurile lobby-ului evreiesc trebuie sa abandoneze interesele statului si tarii sale si sa sustina numai doua cauze, ambele distrugatoare: revolutia comunista mondiala care tinde sa distruga toate natiunile si izgonirea semitilor din Palestina pentru a oferi Palestina rasei stapânitoare a evreilor hazari ashkenazi.
Evreii din vest s-au supus cu mult mai greu dictatului evreilor din est decât politicienii goimi. Se temeau ca dezordinea si distrugerea promovata de evreii din est vor pune capat prosperitatii lor cucerite în vest, cum s-a întâmplat în Spania cu sase-sapte secole în urma; si se temeau ca vor fi din nou închisi si înregimentati în ghettouri ca cele din Rusia si Polonia de catre rabini. Evreii din Germania vorbeau cu teama de "diese Ostjuden" când discutau politica cu autorul; si evreii ashkenazi rasariteni se exprimau cu dispret despre evreii autentici din Berlin catre autor ca "diese Berliner". Directoratul rabinic a început sa-i foloseasca pe acesti hazari iudaizati din Rusia atât împotriva crestinilor din vest cât si împotriva evreilor din vest. Fiind viata evreilor învaluita în atâtea secrete, cifre statistice exacte sunt greu de obtinut si astfel le-a fost cu putinta rabinilor talmudici conducatori sa faca sa dispara toti evreii în afara de cei ashkenazi de origine tatara hazara, declarându-i pe toti evreii sefardici care mai aveau câteva picaturi de sânge semit în vine si mai aveau printre stramosi câte unii care într-adevar trecusera cândva pe-aproape de Palestina si venisera cândva din Africa, ca s-au stins: un raport al celui de-al 2-lea Congres Sefardic de la New York din 1954 a declarat ca evreii din toata lumea sunt 11.763.491; ca numai 15% din ei, adica 1.744.883 sunt sefarditi si numai 52.000 de sefarditi se afla în Europa si în întreaga emisfera vestica - unde înainte în vest toti evreii fusesera sefardici! Nici daca i-ar fi bombardat cu bomba atomica n-ar fi putut pieri evreii sefardici asa total în câtiva ani în vest; în realitate ei au fost declarati inexistenti pentru ca nu vroiau sa se înregimenteze la opera rabinica si numai evreii ashkenazi au fost declarati ca exista aproape în exclusivitate. Ei au mostenit misiunea levitilor. Astfel înteleptii sionului de doua ori au excomunicat si exclus masele de evrei printr-o trasatura de condei, prima data când au "pierdut" cele 10 triburi ale Israelului, si-a doua oara când au "disparut" sefarditii. În realitate si israelitii adevarati si sefarditii traiesc în continuare, unii amestecati printre goimi, altii în comunitati iudaice originale.
Alinierea evreilor din est la revolutia mondiala acum un secol nu s-a facut nici din întâmplare si nici de capul lor, caci rabinii îi conduceau despotic. Autorul a cunoscut intim ghetourile ashkenazi din Polonia si Ruthenia în anii 1930 si-a vazut cât de absolut era controlul rabinilor asupra fiecarei miscari si fiecarui gând din viata fiecarui individ din ghetou, de neimaginat pentru cei din vest. Cei neascultatori erau pedepsiti cu asprime uneori cu moartea prin linsare sub conducerea rabinilor acolo unde legile tarii nu le permiteau sa aplice pedeapsa cu moartea. Înca si azi se mai întâmpla astfel de lucruri: de exemplu, în 1955 un comerciant evreu din Leeds a fost suspectat ca ar fi permis ca 223 tancuri vechi englezesti care erau în mâna lui sa ajunga la egipteni, desi nimeni nu s-a plâns de vânzarea strict legala a tancurilor. Conducatorul curtii evreiesti în care-a fost acuzat a spus ca "avem noi mijloacele noastre sa procedam cu cei gresiti noua", diferite de metodele legale ale statului. Cum presa, guvernul si mintea publicului sunt sub calcâiul sionist, nimeni nu s-a sesizat de contradictia dintre "metodele" lor si legile statului, sau dintre politica tarii si "greselile fata de comunitate". Deci înrolarea evreimii în armata revolutiei comuniste a fost ordonata de conducerea rabinica si urmarea trei scopuri: sa opreasca procesul de emancipare a evreilor si de asimilare a lor cu popoarele printre care traiesc; sa se razbune pe crestini si pe crestinism pentru ca exista; si sa pregateasca împlinirea "legii" care prescrie distrugerea goimilor si triumful "poporului ales" adica al sectei care uzeaza de acest termen. Astfel o ambitie care ar fi putut fi realista într-un spatiu restrâns printre triburile de la anul 500 î. Hr. a devenit o gigantica opera de devastare cu scopul de a impune o "lege" tribala din antichitate nascuta din rivalitati de cort, dintr-un trib minuscul pierdut în negura istoriei, asupra întregii omeniri. Goimii îsi închipuie ca ei citesc aceasta "lege" în Thora sau în Vechiul Testament, unde pe lânga interpolarile sângeroase si pline de ura si cruzime ale levitilor se mai stravad resturi din religia mai blânda si civilizata a celor "10 triburi pierdute" ale Israelitilor originali; când în realitate "legea iudaica" sub care s-au înregimentat evreii ashkenazi este Talmudul, care nu contine doua tendinte contrare, una blânda si alta cruda care-o anuleaza pe cea blânda, ca Vechiul Testament, ci este unitar si zice clar: "dreptatea, echitatea, mila fata de aproapele nu numai ca nu trebuie practicate catre crestini, dar constituie o crima daca sunt aplicate. Talmudul în mod expres interzice sa fie salvat un ne-evreu de la moarte... sau sa i se restituie ce-a pierdut , sau sa-i fie cuiva mila de un ne-evreu", arata fostul rabin Drach. Asta e "legea" care-i guverneaza pe revolutionarii ashkenazi, care, conform statisticilor lor, sunt acum "evreii", sau cel putin constituie 85 % din ei. Aceasta forta de lupta atât de teribil îndoctrinata a fost dezlantuita de peste un secol si jumatate împotriva Europei, alta data atât de frumoasa, bogata si fericita. Autorul scriind în 1955 înca spera ca crestinismul îsi va reveni si-si va recupera puterile în circa 100 de ani. De atunci avansul "guvernului mondial", varsarea de sânge nevinovat, masacrele sioniste, josnicia politicienilor si guvernelor din vest si orbirea si îndobitocirea maselor a progresat de asa natura încât nu prea mai tragem sperante.
Distrugerea statelor nationale prin revolutie nu era un scop în sine ci ducea la triumful unei natiuni alese, conducatoare; in acest scop paralel cu distrugerea statelor popoarelor lumii trebuia înfiintat statul "poporului ales" în "tara fagaduintei". Astfel forta distrugatoare condusa de rabinii talmudici a luat doua forme: a revolutiei comuniste si a sionismului. Ele au evoluat paralel în ultima 100 de ani si-au lucrat mâna-n mâna. Când Dr. Kastein zice ca dupa 1772 "a încetat sa mai existe" guvernul evreiesc care a guvernat neîntrerupt de peste 2000 de ani evreii din toata lumea si ca a fost înlocuit cu "o internationala evreiasca", el arata de fapt ca actiunea guvernului evreiesc din acel moment a fost de a guverna guvernele celorlalte natiuni devenind astfel un supraguvern international. Astfel potentatii natiunilor, sub presiunea revolutiei comuniste, au cedat tot mai mult; sub presiunea sionismului au facut razboaie dezastruoase trimitându-si soldatii sa moara în slujba sionismului. Crestinii care citesc ziarele si nu citesc nimic altceva, cred dezinformarea cu care îi inunda mass-media si nu-si pot închipui cum oameni bogati sustin revolutia comunista care-si propune sa le ia averile; Disraeli a ridicat si el întrebarea si i-a dat si raspunsul: ca sa distruga crestinismul; si ca sa aplice "legea" Talmudului.

Capitolul 23: Profetul

Dar lupta nu se da între evrei si crestini, ci între unii dintre evrei aliati cu unii dintre crestini si ceilalti evrei amestecati cu ceilalti crestini, asa cum în antichitate lupta fusese între secta levitilor tribului lui Iuda ajutati de trupele si generalii persani sau romani si ceilalti evrei si ne-evrei. Este un mister numai cum de secta iudaica gaseste totdeauna guvernanti ne-evrei gata sa se alieze cu principiul distrugator talmudic-levitic împotriva propriului lor popor, distrugându-si propriul popor. Un astfel de politician tipic secolului 19 a fost Henry Wentworth Monk. Pe vremea lui difuzarea presei facea demagogia si falsul sa domneasca în viata publica, unde, cum zice Dickens, se adunau bani ca sa se procure batiste cu inscriptii morale pentru copiii triburilor din Africa, dar, cum zice Disraeli, nimeni nu observa în ce oribila si crunta mizerie traiau minerii din Tara Galilor în Anglia. Pasiunea publicului era reforma si "drepturile omului", mai ales a oamenilor de foarte departe care nu puteau fi vizitati, erau la ordinea zilei pentru toti acei "filantropi" carora nu le pasa cât rau si câta distrugere provoaca luptându-se pentru "drepturile asupritilor". Atunci s-a nascut Monk, în 1827, pe o ferma din Canada, de unde a fost smuls la 7 ani si dus la Londra unde a crescut fara parinti si fara prieteni la o scoala fondata de Edward VI într-un regim sever, saracacios, cu batai si foarte mult studiu al Vechiului Testament. Înconjurat de o lume crunta si lipsita de afectiune a început sa aplice Vechiul Testament la Anglia zilelor lui si-a decis ca el trebuie sa realizeze învatatura levitica despre distrugerea natiunilor si reîntoarcerea poporului ales în tara fagaduintei. Si altii aveau aceasta idee în Anglia. Monk era de 11 ani când Lord Shaftesbury dorea ca marile puteri sa cumpere Palestina de la Turci ca s-o dea evreilor. La 14 ani Monk si-a dedicat viata operei de a goli Palestina de toti ceilalti locuitori ai ei pentru ca poporul ales sa se "reîntoarca" în ea. Chemarea asta nu-i dadea pace sa stea linistit pe ferma tatalui lui si nici sa oficieze ca pastor conform pregatirii; dominat în întregime de litera Vechiului Testament, încetase de mult sa fie crestin si credea ca el va face ceea ce Dumnezeu-Iehova a omis sa faca, adica sa restituie tribul lui Iuda în tara fagaduintei; ajunsese sa se creada deasupra lui Dumnezeu, un nou Iehova mai mare ca Iehova, asa cum se cred si azi toti politicienii occidentali, servili sionismului.
Mai erau profeti ca Monk: unul era Mordekai Noah, evreu American care a construit un "refugiu" pentru evreii din America, unde acestia urmau sa se refugieze, nu se stie de ce sau de cine, pâna se vor "întoarce" în Palestina; altul a fost Warder Cresson, consul american la Ierusalim, care reîntors si-a izgonit sotia, s-a convertit la iudaism, si-a schimbat numele în Michel Boas Israel si s-a dus în Palestina unde-a reusit sa se însoare cu o fata locala semita cu care nu s-a putut întelege toata viata decât prin semne. Monk si mai înflacarat, s-a jurat sa nu-si taie parul sau barba si sa nu-si faca toaleta pâna nu se va "întoarce" tribul lui Iuda în Palestina. Si-a vândut mica ferma parinteasca si n-a mai muncit absolut deloc tot restul vietii, parazitând pe altii. La 26 de ani a plecat la Ierusalim unde-a ajuns cu greu, paros, murdar si cu mâna goala si nimeni nu l-a ascultat. Ar fi disparut fara urma daca întâmplarea n-ar fi facut sa-l descopere pictorul Holman Hunt, care era în razboi cu Academia Regala de Arta si l-a gasit pe Monk fascinant si pitoresc, totodata gasind atragatoare ideea de a distruge omenirea si odata cu ea Academia. Hunt a pictat subiectul tapului ispasitor dupa directivele lui Monk si Monk a scris o carte la sugestia lui Hunt; atât de "autentic" "simteau" cei doi ideea încât au reusit sa omoare un tap în chinuri si-au cumparat si chinuit un al doilea pentru terminarea picturii; Hunt s-a întors în Anglia cu pictura si Monk cu O Simpla Interpretare a Apocalipsului, unde zicea (în mod corect) ca cele 10 triburi pierdute ale lui Israel n-au disparut ci s-au amestecat cu restul oamenilor si apoi ca "adevaratii israeliti", crestini si iudaici (azi ar fi acuzat de antisemitism pentru aceste vorbe) trebuie sa se întoarca în Palestina sa formeze un stat-model, al carui guvern sa fie un supraguvern international care sa guverneze guvernele lumii; asta, zice Monk, ar pune capat pentru totdeauna oricarui razboi. Asa a enuntat el programul sionismului de azi, de a stabili un supraguvern mondial, cu aceeasi promisiune demagogica de pace vesnica si universala.
Nici Monk nici Hunt n-au avut succes, dar Monk l-a captivat pe istoricul de arta Ruskin la ale carui insistente a fost publicata cartea lui Monk si care l-a întretinut pe Monk multa vreme. Ruskin, crescut de o mama puritana în obsesia Vechiului Testament si vesnic nenorocos în dragoste, avea nevoie si el sa se dedice unei cauze si s-a dedicat lui Monk. Hunt l-a pictat apoi pe Monk cel paros si nepieptanat în chip de Hristos cu Vechiul Testament într-o mâna si ziarul londonez Times în cealalta. Dar apoi Hunt a vândut o pictura cu 5.500 de lire sterline si avântul lui profetic împotriva omenirii si-a Academiei Regale de Arta a scazut; si nici n-a avut chef sa-l ia pe Monk cel netuns si netesalat cu el în casele elegante unde a început sa fie invitat; Ruskin si el ocupat cu gasirea unei iubiri fericite începuse sa se cam plictiseasca de Monk, astfel încât Hunt si Ruskin au decis sa-l convinga sa se duca la Ierusalim, când a izbucnit razboiul civil în America, desi conform profetiilor lui Monk, nu acolo trebuia sa izbucneasca. Ruskin a insistat ca era de datoria lui sa se duca sa puna capat razboiului din America. Monk s-a conformat si ajungând în Statele Unite i-a spus lui Lincoln (caci toata lumea avea acces la presedinte pe atunci în America) ca trebuie sa-i elibereze pe negri si pe evrei. "De ce pe evrei? Doar sunt liberi?" a întrebat Lincoln uluit, caci evreii erau mai liberi ca oricine altcineva în America. "Dar nu cei din Turcia si Rusia si Prusia", a raspuns Monk, "si nu va fi pace în lume pâna ce popoarele lumii conduse de Marea Britanie si Statele Unite nu vor ispasi crima lor fata de evrei pe care i-au persecutat timp de 2000 de ani si nu-i vor duce înapoi în Palestina ca patria lor si nu vor face Ierusalimul capitala lumii crestine unificate". Ca toti politicienii, Monk nu fusese niciodata în "Rusia, Prusia si Turcia" si nu-i vazuse niciodata pe acei evrei. Evreii din Rusia se opuneau din toate puterile la "eliberarea" si emanciparea lor si tarul Alexandru care vroia sa-i emancipeze fusese asasinat; în Prusia evreii erau emancipati si de aceea îi urau evreii din Rusia; iar evreii din Turcia nu puteau fi nicicum dusi înapoi în Palestina pentru ca se aflau în Palestina. Dar toate acestea nu l-au deranjat pe Monk si nu-i deranjeaza pe politicienii de azi care-au îmbratisat fervent demagogia dementa a lui Monk. Reîntors la Londra, Monk a primit bani de la Ruskin sa se duca în Palestina, de unde a fost deportat ca element dezordonat în 1864. Sarac lipit pamântului, s-a angajat marinar si fiind naufragiat a înotat la mal, unde, paros si gol pusca, a fost luat drept un urs în întuneric de catre un fermier si ranit. Si-a pierdut memoria si putina luciditate si s-a reîntors în Canada. De-acolo, însanatosit dupa câtiva ani, a revenit imediat la chemarea lui sionista si si-a revizuit profetiile. Ceea ce Dumnezeu cere, a zis el, este întâi sa se duca evreii înapoi în Palestina si apoi sa se instaureze o organizatie mondiala dotata cu puterea de a forta natiunile sa se supuna hotarârilor ei. Astfel a definit profetul cu parul lung si vâlvoi care n-a muncit în viata lui nici o ora macar planul politic din Vechiul Testament care conduce destinele omenirii astazi. Nu exista dovezi ca Monk ar fi stiut despre illuminati si alti initiati în marele plan. N-a primit niciodata bani de la evrei decât o pomana de 5 lire pentru nevoi personale. Toata viata l-au întretinut goimii liberali.
În 1870 a izbucnit un incendiu în niste paduri din valea râului Ottawa, fapt care l-a convins pe Monk c-a sosit apocalipsul si astfel în 1872 a sosit la Londra, unde Ruskin, care facea curte unei fete, n-a avut chef de el si i-a scris: "mi se pare ca esti nebun". Dar Monk a împrumutat o idee de-a lui Ruskin care cerea ca englezii bogati sa dea o parte din venit pentru reclamarea terenurilor devastate din Anglia. Monk a cerut ca toti oamenii bogati sa dea a zecea parte din venitul lor pentru cumpararea Palestinei pentru neamul ales. Iubita lui Ruskin a murit si Ruskin deprimat i-a dat lui Monk a zecea parte din venitul sau. Lui Monk i s-au alaturat Laurence Oliphant, un aventurier foarte prizat în societatea londoneza care-l dispretuia pe Monk dar se folosea de el si Hunt, a carui sanatate înrautatindu-se era din nou amator de profetii. Împreuna au lansat un manifest care preconiza sfârsitul tuturor razboaielor si pacea vesnica în lume prin întoarcerea poporului ales în tara fagaduintei si instaurarea unui guvern supranational mondial numit NATIUNILE UNITE. Pentru acest guvern toti trebuie sa cotizeze a zecea parte din venit, bani care sa-i fie dati lui Monk. Ruskin însa a refuzat sa mai participe. Oliphant s-a lasat si el. Samuel Butler l-a dat afara pe profetul Monk. Hunt l-a rugat sa nu se mai creada Dumnezeu. Evreii vorbeau la fel: unul i-a spus ca nu va reusi sa faca o natiune din evreii poligloti de azi.
În 1884 Monk s-a reîntors la Ottawa unde-a-nceput sa-i piseze pe parlamentarii canadieni în pauzele când luau aer în gradina de pe malul râului Ottawa. Acestia-l ascultau amuzati. Dupa numai 60 de ani, mascarada sinistra a netunsului si nepieptanatului profet care nici macar o ora în viata lui n-a facut ceva util, a devenit politica si religia occidentului. Azi Monk ar fi sef de stat al unei tari din vest, caci are toate calitatile, de fapt toate reduse la una singura: totala aservire fata de politica de a instaura un supraguvern mondial sionist. Dar el n-a fost decât un om bolnav de vanitate si dorinta de glorie care traia fara sa munceasca pe banii altora, faurind fantasmagorii. În timp ce el îsi juca farsa, adevarata forta care-a instaurat puterea suprastatala a sionismului purcedea la treaba venind din Rusia în occident prin imigratie masiva începând cu anul 1896.

Capitolul 24: Aparitia sionismului

Când sionismul si comunismul au început sa atace statele din vestul Europei pe la mijlocul sec. 19, acestea erau puternice si prospere, capabile sa se refaca dupa revolutia de la 1848 si dupa razboaiele din 1866 si 1871; statele balcanice scapate de turci de asemenea se dezvoltau; în Rusia crestina avea loc progres în ceea ce priveste libertatea nationala si individuala. Europa se afla dupa 18 secole de civilizatie crestina care au însemnat un drum continuu spre mai mare dreptate si compasiune si libertate individuala, cum nu s-a mai cunoscut în nici o alta civilizatie omeneasca. Oamenii erau optimisti si credeau în progres. Dar Henry Edward Manning, preot englez care a devenit arhiepiscop de Westminster si n-a acceptat sa fie numit papa, a vazut dincolo de aparente si-a spus: "Societatile secrete din lume, de care oamenii râd si le neaga existenta în atitudinea lor încrezatoare" (1861)pregatesc "preludiul perioadei anti-crestine care va duce la detronarea crestinismului si instaurarea unei societati fara Dumnezeu în lume". Azi revolutia anti-crestina stapâneste jumatate din glob, crucea crestina a fost interzisa si eliminata din steagurile tuturor natiunilor mari europene (mai persista doar în cel britanic înca) si a multor natiuni mici si "societatea fara Dumnezeu" a fost instaurata ca un guvern mondial în devenire; profetia lui de acum 90 de ani a fost împlinita. Apoi Manning a descris rolul sionismului: "Cei ce nu mai cred în Hristos devenit om, cei ca umanistii, rationalistii, panteistii, pot fi usor pacaliti de oricine are mare putere si succes în politica, ca acesta îi va readuce pe evrei în patria lor mama... si combinatia asta nu e deloc imposibila din punct de vedere al structurii politice a lumii". In timpul acesta în ghetourile din Rusia sionismul talmudic sub controlul rabinilor s-a nascut ca cea de-a doua forta care, alaturi de comunism, nascut tot acolo, va pune capat civilizatiei europene crestine. Sionismul se ocupa de coruperea conducatorilor statelor si popoarelor. Ambele forte lucreaza în acelasi scop, nici una nu poate izbândi fara cealalta, caci numai niste conducatori capabili si necorupti pot stavili revolutia comunista, cum au facut-o în 1848.
Sionismul este raspunsul evreilor hazari din Rusia la faptul ca evreii din vest s-au emancipat si-au acceptat sa traiasca în buna vecinatate cu ceilalti membri ai natiunilor în mijlocul carora se afla. Sionismul cere ca evreii sa se separe si sa nu fie buni vecini ai celorlalti oameni.
Din timpurile Babilonului secta conducatoare iudaica n-a mai recurs la aceasta stratagema; si daca nu reuseste acum, nu va mai reusi niciodata. De aceea talmudistii n-au adoptat-o pâna acum, si-au facut-o numai când au vazut ca-si pierd dominatia asupra evreilor. Dar acum s-au autoproclamat ca fiind ei mult-asteptatul mesia care-i va duce pe "iudei" înapoi în "tara fagaduintei". De aceea autorul crede ca lumea se aproprie de finalul planului de distrugere a crestinismului si de înrobire a tuturor natiunilor lumii. [Scriind în anii 1950, autorul e optimist si crede ca planul de distrugere va esua; rezumatorul a vazut evenimentele dintre 1956 si 1992 si e mai pesimist, caci distrugerea sionista a civilizatiei a progresat rapid în ultimele decenii; acest rezumat este un efort disperat de a deschide ochii cititorului în ultimele clipe].
Cartea Dr.-ului Chaim Weizmann, creatorul statului Israel si parintele masacrului palestinienilor, este cea mai buna sursa pentru istoria sionismului si-a comunismului. Dr. Weizmann a fost de fata când s-a nascut sionismul, si-a fost apoi ministrul plenipotentiar al sionismului în întreaga lume. Timp de 40 de ani a avut deschise toate usile dinastiilor regale conducatoare si ale sefilor de stat din occident; si a fost primul presedinte al statului Israel. El îsi relateaza activitatea fara ascunzisuri, cu uimitoare sinceritate, aratând cum în ghetourile Rusiei s-a faurit planul care va implica soarta tuturor popoarelor europene si va costa Europa si America fluvii de sânge si bunastarea populatiei lor.
Evreii din Rusia, arata Dr. Weizmann, erau de trei feluri: primii doreau sa traiasca în pace si întelegere cu rusii; ei doreau sa fie emancipati si fiind harnici si talentati scapasera din ghetou si scapasera de groaza guvernului talmudic. Pe acestia Dr. Weizmann îi desconsidera ca fiind renegati si-i declara disparuti, stersi din analele iudaismului. Ceilalti erau toti în ghetouri, erau talmudisti si erau împartiti în doua, împartire care avea loc chiar în interiorul familiei. Chiar familia Dr-ului Weizmann era astfel împartita: unii erau comunisti revolutionari, iar ceilalti erau sionisti revolutionari. Ei lucrau în unison în toate privintele si erau de acord în toate afara de una singura: când va avea loc emanciparea evreilor. Revolutionarii comunisti ziceau ca emanciparea evreilor va avea loc dupa înlocuirea guvernelor legitime ale natiunilor cu guvernele lor comuniste. Revolutionarii sionisti ziceau ca va avea loc dupa "restabilirea" lor în statul Israel din Palestina ca natiunea iudaica. Sionistii sunt cei mai corecti din punct de vedere talmudic, caci "legea" zice ca distrugerea celorlalte natiuni ale lumii are drept scop stapânirea lumii de catre ei din Ierusalim, deci ei trebuie sa se afle în Ierusalim întâi. Se certau vehement în familie, arata Dr. Weizmann, comunistii zicând ca sionismul pune accent prea mare pe religia iudaica si rasa poporului ales ceea ce le slabeste puterea de atac împotriva religiei si natiunii, iar sionistii zicând ca revolutia n-are nici un rost daca nu duce la suprematia poporului ales, care se cunoaste tocmai prin religia iudaica si separarea stricta pe baza de rasa. Desi se certau în familie, de fapt n-aveau de ce sa se certe, caci ambele grupuri erau strict controlate si conduse de rabini, care lucrau dupa instructiuni si dupa plan. Caci secta conducatoare faureste planuri de durata si nu lasa mâna stânga sa stie ce face mâna dreapta. Ambele partide, comunistii si sionistii, sunt utile si sunt subordonate sectei conducatoare a înteleptilor sionului.
Dr. Weizmann povesteste cum mama lui zicea ca daca fiul ei comunist are dreptate va fi o mama fericita în Rusia, iar daca fiul ei sionist are dreptate va fi o mama fericita în Palestina. Dr. Weizman apoi spune ca amândoi fiii ei au avut dreptate si mama lui a avut ani prosperi si fericiti în Moscova bolsevica unde comunistii îsi împarteau între ei averile vechii aristocratii, dupa care s-a dus în Palestina si a avut ani prosperi si fericiti în locul de unde palestinienii fusesera ucisi, izgoniti si jefuiti.
Comunismul era deja organizat în secret ca o organizatie conspirativa (în jargon comunist, "în ilegalitate"). Apoi s-a nascut la Pinsk, unde si-a facut Dr. Weizmann scoala, sionismul ca societatea secreta Chibath Zion, astfel ca Chaim Weizmann a crescut în sionism. Dar era cât pe-aci sa piarda teren din pricina tarului Alexandru II, care liberase 23 milioane de serbi rusi si care se gândea la emanciparea nationala a celor 160 de nationalitati din Rusia tarista, în care evreii (hazarii) constituiau 4% din populatie. De aceea rabinii au dat ordin evreilor, zice Dr. Kastein, "sa opuna o rezistenta pasiva înversunata oricarei încercari de a le îmbunatati situatia", caci daca ar fi fost emancipati pe de-o parte scapau de sub controlul talmudic al rabinilor, pe de alta ar fi slabit puterea propagandei pe care-o fac într-una plângându-se cât sufera de "persecutiile" altora. În Martie 1881 tarul Alexandru II a proclamat guvern constitutional în Rusia. A fost asasinat de graba si, zice Dr. Kastein, "sa nu me miram daca vedem o evreica în conspiratia care a dus la asasinarea lui Alexandru II". Astfel s-a mentinut situatia descrisa de unul dintre primii propagandisti sionisti, Moses Hess, dupa eliberarea serbilor: "Noi evreii vom fi totdeauna straini printre alte natiuni; aceste natiuni, e adevarat ca ne vor da drepturi din sentimente de dreptate si umanitarism, dar ele nu ne vor respecta câta vreme vom lasa amintirile trecutului nostru mare pe planul al doilea si vom accepta ca prim principiu 'unde mi-e bine acolo mi-e patria'". Când vorbeste despre "amintirile trecutului mare" al evreilor, Moses Hess se refera la legendele tribului lui Iuda din antichitate, care n-au nimic de-a face cu adevarata lui rasa hazara de pe lânga Marea Caspica. Tot acum si-a publicat Leon Pinsker, alt propagandist sionist, cartea sa Auto-emanciparea, unde zice: "nu vom accepta nici un fel emancipare de la altii"... "exista un conflict inexorabil de neînlaturat între oamenii cunoscuti ca evrei si toti ceilalti oameni". Pinsker descrie cum va avea loc auto-emanciparea: "trebuie facuta astfel încât sa se puna presiuni irezistibile pe politica internationala de azi". Aceste cuvinte scrise în 1882 definesc esenta a ceea ce se întâmpla azi. Pinsker era un biet imigrant evreu în Berlin si nu cunostea oameni suspusi si nu era primit la nici un sef de stat, dar cuvintele lui nu sunt megalomane, caci el stia care este programul sionismului; el stia de conspiratia sionista si de tentaculele ei în afara ghetourilor Rusiei.
Aceasta era situatia când a crescut Dr. Weizmann si-a început sa-si joace rolul. Cuvintele "conspiratie comunista sau "conspiratie sionista" nu sunt alese de autor, ci sunt folosite de Dr. Weizmann în cartea sa în care îsi descrie activitatea. Dr. Weizmann ura Rusia si-a imigrat fara greutate în Germania, unde la vederea evreilor emancipati de acolo s-a scârbit si-a dorit sa traiasca din nou viata ghetoului închis rusesc, unde-si petrecea toate vacantele si-si relua rolul "în conspiratie", cum zice chiar el. Apoi se întorcea la universitatile europene pe care le frecventa ca sa duca lupta pentru dez-emanciparea evreilor din Europa. De aceea nu-l iubeau evreii din Europa, care ziceau "diese Ostiuden" despre el si ceilalti sionisti. Evreul Gabriel Rieser le-a spus: "Noi n-am imigrat în Germania; noi ne-am nascut aici; nu vrem alta patrie; sau suntem germani sau n-avem tara". Tot asa, rabinii reformati ai iudaismului au zis ca "ideea mesianica merita sa fie în rugaciunile noastre, dar trebuie sa eliminam din ele toate cererile de a fi condusi înapoi în tara stramosilor nostri si de a restaura statul evreiesc". Ei se straduiau sa se tina de cuvântul dat de Sanhedrinul lui Napoleon si sa traiasca în pace cu restul oamenilor. Dr. Kastein arata cu oroare cum pe la sfârsitul sec. 19 "tot al cincilea evreu se-nsura cu o ne-evreica," si cu si mai mare oroare ca unii evrei "sunt obligati sa respecte pe deplin datoriile lor cetatenesti în tara lor de adoptiune". Astfel, în ultimii ani ai vietii lui Monk, "profetul" sionismului, tânarul Chaim Weizmann îsi tesea "conspiratia" (cuvântul îi apartine) ca ministru plenipotentiar al sionismului la Darmstadt, Berlin, Geneva. Succesorul lui Moses Hess ca propagandist sionist a fost Asher Ginsburg (Ahad Ha-am), care a declarat la sfârsitul sec. 19 ca evreii trebuie sa aiba un stat national în Palestina. În 1896, anul mortii lui Monk, Dr. Theodor Herzl si-a publicat opera Statul evreiesc. Dar Dr. Theodor Herzl nu mai era, ca ceilalti sionisti, venit din ghetoul rusesc. El era un evreu european occidental emancipat; sionismul ajunsese sa puna stapânire si pe vest. Evreii s-au cutremurat, dar crestinii au ramas în ignoranta lor solida, în care zac si-acum majoritatea. Dupa 60 de ani unii dintre goimi au început sa zareasca câte ceva din ce se întâmpla cu ei.

Capitolul 25: Organizatia sionista mondiala

Dr. Herzl a avut o cariera meteorica, stralucitoare dar cu sfârsit rapid si amar si pare ca o marioneta manipulata de altii. Era din Viena, unde monarhia îmbatrânita habsburgica era pe duca si evreii aveau stralucire si afluenta. De aceea avea mai multa credibilitate în ochii evreilor din vest decât evreii din ghetourile Rusiei. Herzl zicea ca afacerea Dreyfus l-a convins ca exista antisemitism si ca evreii trebuie sa se desparta de restul oamenilor, sa se segregheze din nou. În realitate cazul lui Dreyfus era tocmai dovada ca în fata legii toti, evrei si ne-evrei, erau egali si nu se facea diferenta; dar Dr. Theodor Herzl considera ca rezistenta arabilor, care sunt semiti, la masacru si jaf din partea evreilor, este tot un caz de antisemitism; asa ca la el cuvintele înseamna altceva decât la alti oameni. În orice caz, Dr. Herzl era de-acum sionist si cerea "sa ni se dea [noua evreilor] suveranitate asupra unei parti a lumii destul de întinse ca sa gazduiasca o natiune". N-a specificat Palestina sau orice alta tara. În Martie 1897 s-a convocat un congres international evreiesc ca sa discute problema, la München, dar acolo evreii se opuneau sionismului, asa ca congresul s-a mutat la Basel. Cei mai multi din cei 197 de delegati erau din Europa de est, si-au înfiintat "o organizatie mondiala sionista" care a proclamat "natiunea evreiasca" si "un stat legal, asigurat public". Acest congres a avut scopul de a anula Sanhedrinul lui Napoleon. Rabinul Elmer Berger zice: "Iata cum s-a împlântat nationalismul evreiesc care sa-i desparta pe evrei de toti ceilalti oameni. Iata catusele ghetoului în care ramâneau strânse vietile evreilor din tarile unde nu fusesera emancipati, astfel încât sa nu aiba loc procesele creatoare de autoemancipare si integrare". Napoleon convocând Sanhedrinul a omis hazarii iudaizati din Rusia, de care s-ar parea ca nu stia; s-ar parea ca nici Dr. Herzl nu stia prea multe despre ei, caci a fost uluit vazând cât sunt de puternici. Dintre cei 197 de delegati la congresul lui, 70 erau din Rusia, un bloc strâns unit, reprezentând o forta uriasa de milioane strâns controlate în ghetouri. De aici încolo rolul lui s-a terminat si Dr. Weizmann, crescut în ghetoul rusesc, i-a luat locul. Rolul Dr-ului Herzl, evreu vienez nascut la Budapesta, a fost sa faca congresul sionist evreiesc recunoscut ca entitate politica de catre guvernele statelor occidentale.

Capitolul 26: Erezia Dr-lui Herzl

Dr. Herzl de la ziarul Neue Freie Presse din Viena a stralucit pe firmamentul sionismului de la 1897 la 1903, când avea usa deschisa la toti monarhii si oamenii de stat din Europa, vorbind în numele tuturor evreilor si nestiind ce-l asteapta din partea fortei ce-l uluise la congresul de la Basel. Metoda lui de a negocia cu guvernele si monarhiile era sa-i înspaimânte cu spectrul revolutiei comuniste. El singur se explica, zicând: "când coborâm, devenim proletariatul revolutionar; când urcam, se ridica puterea teribila a bogatiei noastre". I-a spus de exemplu ducelui de Baden ca va reduce propaganda revolutionara pe masura teritoriului primit pentru "patria natiunii evreiesti" de la cele mai înalte autoritati. Apoi împaratul Germaniei l-a primit calare la poarta Ierusalimul si-a promis ca va cere sultanului sa admita o companie evreiasca în Ierusalim sub protectie germana. Când n-a iesit nimic din asta Herzl l-a amenintat cu revolutia comunista, zicând: "daca nu reusim, sute de mii de-ai nostri vor sari dintr-o data sa se alature partidelor revolutionare". La fel i-a vorbit tarului Rusiei. Apoi l-a vizitat pe sultan, si-apoi a sosit în Anglia, unde în mod evident alte mâini ascunse i-au deschis usile apartamentelor regale, cum zice chiar el. Aceste mâini, dotate cu puterea banului, sunt forta cea mai nociva si mai greu de identificat care a propulsat distrugerea civilizatiei crestine si progresul conspiratiilor de care vorbeste Dr. Weizmann. Diviziunea dintre evreii sionisti si cei ce doreau sa traiasca în pace cu vecinii lor apare la toate nivelurile si la cei bogati ca si la cei saraci; si sionistii bogati de coniventa cu sionistii talmudici din ghetourile Rusiei i-au facilitat accesul Dr-ului Herzl cu ajutorul presiunilor financiare pe care le pot exercita.
Dr. Kastein zice ca congresul celor 197 de la Basel a fost "prima întrupare a internationalei evreiesti"; astfel el atesta existenta reala a internationalei evreiesti, acea retea de care vorbea Disraeli. Parti din aceasta retea secreta devin vizibile dupa un studiu aprofundat si perseverent al surselor si documentelor. Astfel Dr. Herzl zice ca Sir Francis Montefiore, evreu important din Anglia, "îmi deschide usile apartamentelor regale", desi Dr. Chaim Weizmann l-a gasit pe Sir Francis cam prostanac. Tot asa, Baronul de Hirsch, principal suporter al lui Herzl, a fost cel care i-a dat banii printului mostenitor Rudolf de Austria când acesta a vrut sa înzestreze o anumita femeie înainte de a se sinucide la Meyerlink, bani prestati "pentru serviciul ce i l-am facut în Decembrie, când l-am invitat ca sa-l poata întâlni pe printul de Wales (viitorul rege al Angliei Edward VII)". Baronul de Hirsch mai era si cumnatul lui Bischoffsheim de la firma Bischoffsheim si Goldsmith din Londra, unde Sir Ernest Cassel, evreu din Germania extrem de bogat, era si el membru. Acesta a devenit cel mai intim si permanent prieten si tovaras al lui Edward VII al Angliei. Altii din acelasi grup au fost Max Warburg, seful bancii din Hamburg; Edouard Noetzlin, presedinte la Banque de Paris et de Pays Bas; Franz Philippson din Bruxelles; Wertheim si Gompertz din Amsterdam; si mai ales Jacob Schiff de la firma Kuhn, Loeb si Company din New York. Acestia erau în strânsa colaborare si mentineau un contact permanent. Dirijau, acordau sau retrageau baza financiara a oricarei întreprinderi cu iuteala fulgerului, mutau milioane într-o clipita si totul în cel mai strict secret; astfel influentau si determinau deciziile politice ale guvernelor tarilor. Asta era internationala evreiasca de care vorbeste Dr. Kastein. Ei îl sprijineau acum pe Dr. Herzl. Parerea autorului este ca poate nu toti erau în sufletul lor sionisti convinsi; poate multi dintre ei se opuneau în ascunsul sufletului lor; dar trebuiau sa se conformeze si sa asculte ordinele rabinatului si sa promoveze politica dusa de înteleptii sionului.
În timp ce Dr. Herzl stralucea în frac si mânusi glacé sub candelabre de cristal în saloanele Europei, înteleptii talmudici din ghetourile Rusiei în caftan si cu perciuni lungi la urechi îi pregateau sfârsitul, exploatându-l pâna la ultima picatura. În 1903 Herzl a calatorit prin Rusia ovationat de masele ignorante din ghetouri ca un mesia si-a fost primit de ministrul afacerilor interne Van Plehve pe care-a cautat sa-l convinga sa obtina Palestina de la sultan, vorbind în numele evreilor din Rusia. Ca sa-l convinga pe Van Plehve a dat un comunicat cerând evreilor din Rusia sa nu mai faca agitatie revolutionara comunista si sa discute despre emanciparea lor cu autoritatile rusesti. Cu aceasta si-a semnat condamnarea la moarte, caci unde-ar fi puterea rabinica daca evreii ar trai emancipati în buna pace cu alti oameni si unde-ar mai fi gogoasa "persecutarii" evreilor de catre toti ceilalti oameni? Când s-a reîntors din Rusia la al 6-lea congres al Organizatiei Sioniste Mondiale, delegatia majoritara compacta din Rusia îi era ostila. A crezut ca se salveaza aratându-si formidabilul rezultat: obtinuse o patrie pentru "natiunea evreiasca"; obtinuse un teritoriu pentru "statul national evreiesc": guvernul britanic daruise Dr-ului Herzl de la ziarul Neue Freie Presse din Viena teritoriul Ugandei!
Dintre delegati, 295 au acceptat si 175 au refuzat oferta; majoritatea acestora din urma erau din Rusia. Acestia s-au aruncat la pamânt si-au început sa se lamenteze cu voce tare în mod ritual; o femeie s-a dus si-a sfâsiat harta Ugandei de pe perete.
Dr. Herzl nu-si întelegea evreii. El credea ca evreii erau persecutati în Rusia si-ar fi fost multumiti sa fie liberi si fericiti oriunde; în acest caz, puteau fi liberi si fericiti în statul lor national suveran din Uganda; si cei care n-aveau chef sa paraseasca Rusia puteau fi liberi si fericiti în Rusia, unde autoritatile se straduiau sa-i emancipeze si sa-i faca liberi si fericiti. Dar rabinatul talmudic din Rusia nu construise edificiul antisemitismului si-al persecutiilor chipurile suferite din partea ne-evreilor de evreii închisi de proprii lor rabini în ghetouri, pentru ca sa renunte acum la aceasta propaganda si sa-si vada puterea topita si supusii mutati în Uganda. Pentru rabinatul hazar talmudic din Rusia, "patria stramosilor" era Palestina, în care stramosii lor nu pusesera piciorul niciodata; si "împlinirea legii" era distrugerea altor natiuni si suprematia asupra altor natiuni de care vorbeste Thora, nu emanciparea. Când delegatia rusa i-a întors spatele si-a iesit din sala, povesteste Chaim Weizmann, Dr. Herzl s-a dus sa le vorbeasca în camera lor. Nimeni nu l-a salutat, nimeni n-a zis nimic când a terminat de vorbit. Într-un an a fost mort, din cauze necunoscute, la vârsta de 44 de ani. Nu se poate afla cauza si felul mortii lui. Enciclopedia Iudaica zice c-a murit de deziluzie si alte surse iudaice si sioniste fac aluzii misterioase. De multe ori cei care au fost blestemati sau excomunicati de catre secta stapânitoare a iudaismului mor curând din cauze si în circumstante misterioase. Max Suedfeld (alias Nordau), mâna dreapta a lui Herzl, înca în 1903 a prezis fazele sionismului cu precizie: "Herzl; congresul sionist; propunerea englezilor cu Uganda; razboiul mondial ce va veni; conferinta de pace dupa el unde, cu ajutorul Angliei, se va crea o Palestina libera evreiasca". Un alt delegat a fost si mai explicit. Dr. Nahum Sokoloff a zis: "Ierusalimul va fi cândva capitala pacii în lume". In 1956, când autorul scria aceste rânduri, era clar ca sionismul vrea sa faca Ierusalimul capitala lumii, dar nu a pacii.
Dupa moartea Dr-lui Herzl, Dr. Weizmann a preluat conducerea sionismului în mod public si-a respins Uganda la congresul din 1905. Din acel moment sionismul este în totalitatea lui instrumentul rabinatului talmudic din estul Europei.
Din povestea asta (si din altele) reiese clar indiferenta conducerii rabinice talmudice la bunastarea maselor de evrei pe care le stapânesc. Mai mult decât indiferenta; chiar ostilitate. Iata cum au reactionat la oferta Ugandei masele celor trei grupuri de evrei: evreii din vest, evreii din Russia si evreii autentici semiti din Palestina, de care nimanui nu-i pasa. Cei din vest vroiau sa stea unde se aflau si nu le trebuia nici Uganda nici Palestina. Cei din Rusia erau înfatisati ca foarte suferinzi din cauza ca erau foarte persecutati si-atunci ar fi trebuit sa fie fericiti sa scape de persecutii si sa plece în Uganda. Cei din Palestina au fost cu trup si suflet doritori sa se mute în Uganda si de aceea au fost înjurati si acuzati ca sunt "tradatori ai cauzei sioniste" de catre hazarii din Rusia care au preluat numele si cauza sionismului. Înca în 1945 congresul sionist de la Tel Aviv îi insulta si-i înjura pentru ca le-ar fi placut sa se mute în Uganda. Iata vorbele congresului sionist din 1945: "Era degradant si dezolant sa-i vezi pe toti acestia care... fusesera primii care au fost aici si-au construit Palestina evreiasca de azi, cum îsi reneaga public trecutul... pasiunea pentru Uganda s-a asociat cu ura pentru Palestina... În centrele comunitatilor din primele colonii evreiesti, tineri crescuti la scolile Aliantei Israelite acuza Palestina ca e 'tara cadavrelor si-a mormintelor', tara malariei si-a bolilor de ochi, tara care-si distruge locuitorii. N-au fost doar câtiva cei care-au zis asa. De fapt, au fost doar putini la numar, câtiva pe ici pe colo, cei care-au ramas loiali... Întreaga Palestina fierbea... Întreaga opozitie la acceptarea Ugandei a venit din afara Palestinei. Chiar în sânul Sionului toti erau împotriva Sionului". Din 1903 încoace, n-a contat nici cât o ceapa degerata ce-si doresc masele de cetateni, evrei sau ne-evrei. Si nici daca s-a acceptat sau nu Uganda n-a contat. Ce-a contat a fost ca din acest moment guvernul britanic s-a recunoscut obligat sa declare talmudismul din Rusia ca reprezentant si stapân al tuturor evreilor, si-a legat astfel generatiile viitoare de englezi si americani la o servitudine ale carei rezultate le vedem azi. Dupa 1903, politicienii din occident n-au facut nimic altceva decât sa execute ordinele acestei secte puternice. Razboaiele din 1914 si 1939 au fost pregatite în 1903.

Capitolul 27: "Protocoalele"

În acest timp se pregatea cea de-a treia eruptie a revolutiei mondiale, care era acum sub conducere marxista si urmarea sa instaureze un terorism de stat cu puteri absolute care sa transforme tarile în imense lagare de concentrare si sa confiste libertatea individuala a cetateanului, spre deosebire de Bakunin care vroia sa desfiinteze total guvernul. Metodele de-a distruge orânduirea existenta erau aceleasi ca ale lui Weishaupt, seful aparent al illuminati-lor si ale Haute Vente Romaine-ei (condusa de printul Knigge, unul dintre intimii lui Weishaupt). Cercul exterior al prostilor pacaliti credeau ca se lupta sa înlature nedreptatea si coruptia si sa cladeasca o societate mai buna; avansând spre interior li se dezvaluia ceva mai mult din adevaratul scop; si cei initiati primeau instrumentele asasinului, otrava, asasinatul, juramântul fals si ordinul de-a le folosi. Manifestul lui Karl Marx se vede clar ca deriva din illuminismul lui Weishaupt. În 1862 Marx si Bakunin si-au format organizatiile si tot în acelasi an Maurice Joly a publicat un atac împotriva lui Napoleon III acuzându-l ca aplica metodele iluministe de coruptie si teroare. În 1868 Goedsche a acuzat conducerea evreiasca a revolutiei mondiale de exact aceleasi lucruri; în 1869 Gougenot des Mousseaux a reluat aceeasi tema; în acelasi an Bakunin a publicat Polemica împotriva evreilor. În toate aceste carti apare descris programul lui Weishaupt de a distruge natiunile distrugându-le organizatia statala legitima prin uciderea regelui sau conducatorului si distrugerea religiei si instaurarea unui guvern despotic mondial care sa guverneze masele înrobite prin teroare si violenta. Apoi nu s-a mai publicat nimic despre conspiratie pâna în 1905, când profesorul Serghei Nilus de la Departamentul Relatiilor Externe din Moscova a publicat o carte din care un exemplar se afla la British Museum (cel putin se afla acolo în 1956). Aceasta carte n-a fost niciodata tradusa si atât cartea cât si autorul au fost învaluite în mister. Doar un singur capitol s-a tradus în 1920, sub titlul "Protocoalele Înteleptilor Sionului". Autorul n-a putut afla daca acesta e titlul original sau e dat de traducator. Capitolul se prezinta ca si cum ar fi un proces verbal luat la o întâlnire secreta a conducatorilor (adica a "înteleptilor") sionului. Nu s-a putut autentifica acest lucru.
Cu toate acestea cartea este de-o importanta capitala caci absolut fiecare lucru scris acolo s-a îndeplinit cu punctualitate în deceniile ce-au urmat si fiecare afirmatie facuta în aceste protocoale este pe deplin autentificata si verificata de fapte. Mai mult; publicatiile anterioare, începând cu documentele lui Weishaupt, dadeau vederi partiale, fragmentare; protocoalele acestea dau o imagine completa si perfecta de ansamblu, aratând motivele, metodele si scopurile fiecarei actiuni. Ele dovedesc o cunoastere perfecta a psihologiei oamenilor probabil acumulata în decursul veacurilor si sunt scrise într-un ton de superioritate dispretuitoare pentru masele ce viermuiesc sub stapânirea "înteleptilor", numite în protocoale: "gloata", "brute betive", "vite", "brute setoase de sânge", care încearca uneori degeaba sa scape de "clestele" care le strâng. Acesti clesti sunt "puterea aurului" si forta bruta a gloatei incitata sa-si distruga protectorii si pe cei care-i vor binele. Ideea distrugerii e prezentata în protocoale în mod stiintific, aproape ca o stiinta sau un scop în sine. Dar nu este distrugerea scopul; scopul este puterea asupra întregii omeniri. La fel fusese în documentele lui Weishaupt si autorul crede ca atât protocoalele acestea cât si ideologia lui Weishaupt se trag din aceeasi sursa mai veche. Scopul final este distrugerea natiunii si-a religiei si instaurarea unui stat absolutist care sa guverneze prin crunta teroare.
Când au fost publicate protocoalele evreii le-au atacat cu furie si-au facut mare caz de presupusa sursa a protocoalelor. Au atacat vehement continutul protocoalelor, negând nu numai ca ar exista un complot sionist, dar negând existenta oricarui complot, desi oricine are ochi în cap poate vedea ca exista un complot, chiar daca nu stie cine sunt autorii. Edmund Burke, George Washington, Alexander Hamilton, Disraeli, Bakunin si multi altii, oameni sanatosi si cinstiti, au afirmat existenta complotului. Mai mult, în timp ce evreii negau existenta complotului, complotul a realizat revolutia bolsevica în Rusia exact asa cum scrie în protocoale. Atacul împotriva protocoalelor a fost ca si atacul împotriva lui Robison, Barruel si Morse, care nu zisesera nimic despre evrei ci doar vorbisera de necesitatea investigarii complotului de la revolutia franceza. Dupa 120 de ani, aceeasi vehementa si furie s-a dezlantuit pentru sufocarea adevarului ca si atunci. Probabil niciodata nu s-a cheltuit atâta pentru a face sa dispara un document ca în acest caz.
Protocoalele au fost aduse de Victor Marsden, unul din cei doi principali corespondenti englezi la Moscova ai ziarului The Morning Post, care le-a si tradus. Reactia publicului a fost puternica. Atunci a fost probabil ultima data când s-au mai putut discuta aceste protocoale, care au devenit tabu de atunci încoace astfel încât singura atitudine permisa azi este sa repeti papagaliceste ca sunt false. Toata lumea a zis ca nu se poate stabili daca autorii lor sunt într-adevar conducatori evrei, dar ca ele contin fapte grave si reale care trebuie cercetate. Deci ce se cerea nu era sa se condamne înteleptii sionului, ci sa se investigheze si sa se stabileasca adevarul (vezi în Anglia Times din 8 Mai 1920; Morning Post o serie de 23 articole; The Spectator din 27 August 1921; The Dearborn Independent în America). La numai doi ani proprietarul ziarului Times a fost declarat nebun si i s-a smuls ziarul în circumstante mai mult decât ciudate descrise în alt capitol, apoi ziarul Times a publicat afirmatia ca protocoalele sunt false. Proprietarul ziarului The Morning Post a fost urmarit cu o campanie de calomnii si injurii pâna si-a vândut ziarul care-a încetat sa mai apara. În 1927 Henry Ford, proprietarul ziarului The Dearborn Independent. a fost fortat sa publice o autocritica cu privire la protocoale, dupa informatiile autorului, fiind santajat în momentul în care-si lansa pe piata un model nou de automobil în care investise tot ce avea cu amenintarea ca acest model va fi sabotat si eliminat daca nu se dezice. De atunci încoace campania împotriva protocoalelor n-a încetat nici o clipa. În Rusia comunista toate exemplarele au fost arse în 1917 si cine avea un exemplar era un criminal vinovat de antisemitism si dupa noile legi sovietice pasibil de pedeapsa capitala. Dupa 25 de ani guvernul britanic si american au fortat Germania de Vest sa introduca legea sovietica a antisemitismului; si în 1955 unui tipograf din München la care s-a gasit un exemplar i s-a confiscat întreaga avere. În Anglia este interzisa vânzarea acestei carti si atacul împotriva ei este asa de virulent încât toate editurile se tem s-o publice, în afara de unele edituri mici si ascunse. În Elvetia între cele doua razboaie mondiale cartea a fost interzisa ca fiind "literatura obscena".
Toate aceste evenimente care au avut loc dupa 1920 sunt descrise exact în aceste protocoale din anul 1905: "Detinând presa avem puterea de-a influenta masele în timp ce noi ramânem în umbra... principalul ingredient al succesului in politica este secretul în toate actiunile; una sa fie vorba si alta fapta diplomatului... Trebuie sa fortam guvernele... sa actioneze în sensul favorabil planului nostru mare care deja se apropie de scopul dorit, folosind o forta pe care noi o vom prezenta ca fiind opinia publica, condusa de noi în mod secret prin asa numita 'mare putere' a presei, care, cu putine exceptii care pot fi neglijate, este deja complet în mâna noastra... Iata cum vom conduce presa:... cu o mâna de fier si la fel toate celelalte productii ale tipografiei, caci ce rost ar avea sa ne scapam de atacurile ziarelor daca putem fi atacati în carti si brosuri?... Nimeni nu se va atinge nepedepsit de aureola infailibilitatii conducerii noastre. Când vom împiedica orice publicatie o vom face sub pretextul ca face agitatie publica fara rost si fara justificare... Vom triumfa cu certitudine asupra dusmanilor nostri caci ei nu vor avea la dispozitie organe de presa în care sa-si poata prezenta vederile datorita metodelor noastre de a conduce presa".
Iata deci cum protocoalele, desi nu s-a putut dovedi ca sunt într-adevar dictate de înteleptii sionului, au descris cu exactitate cum vor reactiona personalitatile marcante ale sionismului, care au facut exact tot ce zic protocoalele ca vor face. Si atacul sionistilor împotriva protocoalelor a avut loc exact cum scrie în protocoale ca se va proceda. Daca protocoalele sunt sau nu culese de pe buzele înteleptilor sionului nu se poate afla; dar este cert ca sunt parte integranta din literatura conspiratiei revolutionare a carei prima mostra au fost documentele lui Weishaupt si ca 120 de ani mai târziu organizatia lui Weishaupt înca exista, ceea ce de altfel a dovedit si revolutia bolsevica din 1917. Autorul considera ca este foarte important sa se cunoasca protocoalele acestea, oricine le-a scris, caci ele descriu pas cu pas cu mare precizie tot ce s-a întâmplat în viata si politica popoarelor din 1905 pâna în prezent. El are dovezi din propria experienta despre exactitatea protocoalelor, unde este scris: "Nici o stire nu va fi data publicului necontrolata de noi. De pe-acum am realizat aceasta în mare masura caci toate stirile sunt primite la agentii centrale de presa, unde sunt centralizate din toate partile lumii. Aceste agentii vor fi ale noastre cu totul si vor publica numai ce le vom spune noi". In 1905 nu era înca asa; nici în 1926, când autorul a devenit ziarist; dar a fost asa în 1956 si este asa astazi. "Stirile" vin de la câteva agentii de presa si cine le detine pe acelea hotaraste ce anume va afla omenirea din "stiri". Subjugarea presei este azi totala si autorul ca ziarist a vazut cu ochii lui cum s-a realizat.
Instrumentul pentru distrugerea natiunilor si statelor crestine si-a religiei lor este gloata, numita "poporul" în public si descrisa astfel în protocoale: "Mai numerosi sunt oamenii cu instincte rele decât cei cu instincte bune si de aceea cele mai bune rezultate se obtin când sunt condusi prin violenta si teroare... Forta gloatei e oarba, irationala, fara judecata, oricând la cheremul oricarei influente din orice parte". Apoi se demonstreaza ca pentru guvernarea "gloatei" este necesar "un despotism absolut", caci gloata este "salbatica"; "statul nostru", zic protocoalele, va folosi "teroarea care produce o supunere oarba". Acest "despotism absolut" devine apanajul supra-statului international în cele din urma. Între timp despoti-marioneta regionali sunt necesari ca sa distruga tesatura statului national si vointa cetatenilor: "Oamenii sufera cu rabdare din partea presedintilor-dictatori astazi abuzuri pentru cel mai mic din care ar fi decapitat 20 de regi. Cum se explica...? Prin faptul ca acesti dictatori soptesc la urechile oamenilor prin agentii lor ca prin aceste abuzuri ei fac raul în stat în cel mai nobil scop - de a asigura bunastarea popoarelor, fratia internationala a tuturor popoarelor, solidaritatea lor si egalitatea lor în drepturi. Natural ca ei nu le spun popoarelor ca aceasta unificare se va face numai si numai sub domnia noastra absoluta". Presedinti-dictatori nu existau în 1905, când au fost scrise rândurile de mai sus, dar au aparut cu primul si-al doilea razboi mondial, când presedintele american si prim-ministrul englez s-au declarat cu puteri absolute în numele "bunastarii popoarelor, fratiei internationale, egalitatii în drepturi". Si acesti presedinti-dictatori le-au spus, într-adevar, popoarelor lor ca scopul final este unificare internationala; singurul lucru neclar este cine va conduce guvernul international. Încolo totul s-a adeverit litera de litera.
Fiecare razboi mondial a adus natiunilor care n-au fost înfrânte în mod paradoxal numai deziluzii, asa cum statea scris înca din 1905 în protocoale: "De pe timpul [revolutiei franceze] am dus popoarele din deziluzie în deziluzie... Astfel tinem statele sub continua presiune: ele implora liniste, sunt gata sa sacrifice orice pentru pace; dar noi nu le vom acorda pacea decât dupa ce au acceptat pe fata Supra-Guvernul nostru international si anume cu supunere". Mai încolo zic protocoalele: "pentru scopul nostru razboaiele nu trebuie sa dea nimanui cresteri teritoriale". Si acesta a fost proclamat ca un principiu de baza aparent moral în ambele razboaie mondiale de catre Anglia si America. Aici se adevereste si celalalt dictat al protocoalelor si anume ca fapta diplomatului sa fie alta decât vorba lui; caci primul razboi mondial a rezultat în cucerirea de teritorii numai pentru sionism si pentru comunism; sionismului i s-a promis un teritoriu statal, comunismul a primit Rusia ca teritoriu statal. Iar în cel de-al doilea razboi mondial din nou numai comunismul si sionismul au cucerit teritorii: comunismul jumatate din Europa; sionismul Palestina. Expresia luata din protocoalele astea scrise în 1905 a fost vesnic pe buzele presedintelui american si ale premierului britanic în 1914-1918 si în 1939-1945. Motivul pentru care lozinca asta, "fara câstiguri teritoriale," este foarte importanta, este explicat în protocoale, unde se spune ca "singurii învingatori vor fi agentiile noastre internationale". Despre politicienii care vor conduce natiunile spre scopul protocoalelor, acestea spun: "Administratorii pe care-i vom alege luând în considerare în mod stringent capacitatea lor de supunere servila nu vor fi persoane educate si cu stiinta conducerii si de aceea vor fi manechine în mâna noastra usor de manipulat de catre oameni învatati si ingeniosi care vor deveni consilierii lor, specialisti crescuti si educati devreme din copilarie sa conduca afacerile întregii lumi". Cititorul care a avut ocazia sa observe evenimentele politice din vest dupa 1945 poate verifica servilismul total al oamenilor de stat occidentali fata de sionism, comunism si guvernul mondial; amanuntele vin în capitolele ce urmeaza; aici autorul atrage atentia asupra "consilierilor". Caci în 1905 nu existau înca si nu se auzise înca în Anglia si nici în America de "consilierii" nealesi prin alegeri dar atotputernici în guvern; acestia au iesit la iveala în conditiile "starii de urgenta" si publicul tâmp i-a acceptat cu pasivitate, justificând parca dispretul pe care-l arata protocoalele pentru gloata care accepta si se supune la orice abuz oricât de evident. În Statele Unite, de exemplu, "consilierii în problemele evreiesti" au primit birouri permanente la Casa Alba si la cartierul general militar american. La acesti consilieri, unul din ei numit în gluma "Mai Marele peste stat", se adresau primii ministri englezi când vizitau America ca la suprema autoritate. Protocoalele au prezis si prescris activitatea "consilierilor" când nimeni nu stia ce sunt ei si când înca ei nu existau.
Protocoalele repeta într-una ca scopul este distrugerea aristocratiei (în 1905 înca mai exista) si jefuirea proprietatii private prin atâtarea gloatei brutale si tâmpe. Din nou protocoalele au prezis cu mare precizie ce s-a întâmplat ulterior: "In politica trebuie sa stii cum sa rapesti proprietatea altora fara ezitare daca vrei supunere absoluta... Cuvintele 'Libertate, Egalitate, Fraternitate' ne-au adus, gratie agentilor nostri, legiuni întregi care ne urmeaza cu entuziasm orb. Si tot timpul aceste cuvinte nu sunt decât un cancer care roade bunastarea popoarelor, distrugând peste tot pacea, linistea, solidaritatea, ruinând fundamentul statului. Asta ne-a ajutat în triumful nostru cel mai mare: ne-a dat posibilitatea sa punem mâna, printre altele, pe cartea majora, adica distrugerea privilegiilor, anihilarea aristocratiei... clasa care era singura aparare ce-o aveau popoarele împotriva noastra. Pe ruinele aristocratiei naturale si genealogice... am stabilit noi aristocratia noastra a oamenilor cu scoala si cu bani. Calificarea aristocratiei noastre este averea, care depinde de noi si informatia. Aceasta posibilitate de a înlocui pe reprezentantii popoarelor cu oamenii nostri a lasat popoarele la cheremul nostru si ne-a dat puterea de a le numi noi conducatorii... noi aparem în fata publicului pretinzând ca salvam muncitorul de asa zisa exploatare, când îi propunem sa se înroleze în armatele noastre de socialisti, anarhisti, sau comunisti... Prin mizerie si prin invidia si ura generate de mizerie vom pune în miscare gloata care cu propriile mâini îi va distruge pe cei care se opun noua... Poporul, care crede orbeste litera tiparita... are în suflet o ura oarba pentru toti cei pe care-i considera superiori lui, caci poporul nu întelege ce constituie diferenta de clasa si conditie sociala... Aceste gloate vor fi fericite sa verse sângele acelora pe care, în simplitatea ignorantei lor, i-au invidiat din nascare si ale caror averi le vor putea apoi jefui. Dar de averile noastre nu se vor atinge, caci noi cunoastem momentul atacului si vom lua masuri sa ne protejam avutul.... Cuvântul 'libertate' face masele de oameni sa lupte împotriva oricarei forte, împotriva oricarei autoritati, chiar împotriva lui Dumnezeu si-a legilor naturii. De aceea când vom prelua puterea noi vom sterge acest cuvânt din vocabular ca un cuvânt care arata forta brutala care face din gloate niste bestii setoase de sânge... Dar chiar si libertatea ar putea fi inofensiva si si-ar putea avea locul în economia statului fara sa strice bunastari a poporului daca ar fi bazata pe credinta în Dumnezeu... Din acest motiv este absolut indispensabil sa subminam credinta, sa smulgem din mintea maselor ideea si sentimentul de divinitate si sa le înlocuim cu calcule matematice si nevoi materiale". Adica materialismul dialectic.
Mai departe zic protocoalele: "Am creat dusmanie între scopurile personale si cele nationale, între urile lor religioase si de rasa, pe care le-am atâtat în aceste ultime 20 de secole. De aceea nici un stat nu va primi ajutor de nicaieri daca ni s-ar opune; fiecare se gândeste ca nu va profita din nici o întelegere împotriva noastra. Suntem prea puternici, nimeni nu scapa puterii noastre. Nici cea mai mica întelegere nu poate avea loc între natiuni fara ca noi sa fim în secret amestecati... Ca sa avem opinia publica la dispozitia noastra, trebuie s-o zapacim publicând în perioade lungi si în multe locuri opinii contradictorii, pâna când oamenii îsi vor pierde capul în labirintul lor si vor ajunge la concluzia ca cel mai bine e sa n-aiba nici o parere în politica, care nu e pentru capul lor, caci numai conducatorii lor înteleg aceste lucruri. Acesta este primul secret. Al doilea secret necesar succesului nostru este sa augmentam în asa masura defectele nationale, obiceiurile, pasiunile, conditiile vietii civile, încât nimeni sa nu se mai descurce în haosul care va rezulta, astfel încât drept urmare oamenii nu se vor mai întelege între ei... Prin aceste mijloace o sa epuizam popoarele si ele vor fi fortate sa ne ofere noua puteri internationale care ne vor pune în situatia ca având acele puteri, fara violenta si în mod gradat sa absorbim toate fortele statale ale lumii si sa formam un supra-guvern. În locul conducatorilor de azi vom instaura o structura pe care-o vom numi administratia supra-guvernamentala. Bratele ei vor fi ca niste cleste si va fi de asa dimensiuni enorme încât în mod inevitabil va subjuga toate popoarele lumii".
Nu e clar cine a scris protocoalele, dar e clar ca contin atât programul comunismului cât si al sionismului. Herzl ameninta ca va incita gloata la violenta daca nu i se da ce cere. Marx urmarea sa aboleasca proprietatea privata. Iar protocoalele zic: "Aristocratia popoarelor e moarta ca forta politica, dar având pamânt înca ne pot da de furca caci pot trai independent dintr-al lor pe proprietatea lor. De aceea este esential ca sa-i deposedam de pamântul lor cu orice pret... În acelasi timp trebuie sa dezvoltam intensiv industria si meseriile... ceea ce urmarim este ca industria sa absoarba populatia si capitalul de la tara si apoi prin speculatii toti banii sa fie transferati în mâinile noastre... " Marx cerea si el confiscarea pamântului de la tarani si mosieri; el nu cerea confiscarea uneltelor meseriasului, dar comunistii au mers si mai departe si le-au confiscat si pe acelea.
O nota interesanta în protocoale: "Daca în zilele astea vreun stat protesteaza împotriva noastra e doar de forma si cu încuviintarea noastra, caci antisemitismul lor ne este necesar noua în conducerea fratilor nostri mai mici". O caracteristica a vremii noastre este felul în care acuza de antisemitism este tot timpul transferata de la o natiune la alta, proximul inamic în razboiul imediat urmator fiind totdeauna natiunea acuzata. Oricine are ochi în cap poate vedea cum apar asa deodata acuze de acte de antisemitism când într-o tara când într-alta, de cele mai multe ori mincinoase, înscenate sau inventate.
Asemanarea dintre protocoale si documentele lui Weishaupt cu privire la infiltrare e izbitoare. Zic protocoalele: "In serviciul nostru sunt oameni de toate opiniile, toate doctrinele, unii vor sa restaureze monarhia, altii sunt demagogi, socialisti, comunisti si visatori utopici de tot felul. I-am înhamat pe toti la jugul nostru: fiecare pe legea lui distrugând ultimele ramasite de ordine si autoritate, cautând sa rastoarne ordinea stabilita". Aluziile la infiltrarile în universitati mai ales si în educatie în general de asemeni par sa derive direct din Weishaupt sau dintr-o sursa comuna cu a lui Weishaupt: "O sa taiem puterea universitatilor... Administratorii si profesorii lor vor fi conditionati de programe secrete detailate de la care nu se vor abate nici o iota. Vor fi angajati cei bine verificati si vor fi astfel plasati încât sa depinda de guvern". Autorul da exemplul a doi membri ai guvernului britanic care au declarat public în 1956 cum au fost captati de comunism la universitate; oricine a vazut universitatile americane stie cât de total sunt aservite comunismului si sionismului.
Weishaupt zicea ca masoneria este un paravan bun pentru iluminism; protocoalele zic ca liberalii sunt un paravan bun, care vor fi eliminati dupa ce scopul a fost atins. "Guvernul nostru va avea aparenta unui guvern patriarhal patern gardian al poporului" (vezi "tatucul Stalin" si alti "conducatori iubiti"). Dar si republicanii sunt un paravan bun, pentru care protocoalele arata mare dispret, ca pentru "o caricatura de guvern, cu un presedinte luat din gloata, din mijlocul marionetelor noastre, a sclavilor nostri". Apoi protocoalele vorbesc despre felul în care presedintele va deveni un agent personal, care va calca constitutia - exact ca-n Statele Unite azi si exact cum au fost presedintii americani în cele doua razboaie mondiale. "Vom investi pe presedinte cu dreptul de a declara razboi... Presedintele, la dispozitia noastra, va interpreta sensul legilor existente care pot fi interpretate; apoi le va anula când îi vom spune noi ca trebuie s-o faca; apoi va avea dreptul sa propuna legi temporare si chiar noi devieri de la constitutie; sub pretextul binelui suprem al statului. Astfel vom avea puterea sa distrugem încetul cu încetul, pas cu pas, tot ce-am fost nevoiti sa introducem la-nceput în constitutia statelor, pentru a le pregati pe nesimtite pentru abolirea oricarui fel de constitutie si atunci va sosi vremea când orice forma de guvern va fi înlocuita de despotismul nostru". Exact asa au facut presedintii americani în ultimele decenii; au calcat în picioare constitutia, au declarat razboiul din Korea, [si mai recent cel din Irak - nota rezumatorului], fara ca Congresul sau Senatul sa fi putut apara constitutia violata.
Protocoalele acestea din 1905 continua descriind societatea socialista pe care Europa rasariteana a cunoscut-o din 1945 încoace: obligatia membrilor familiei de a se denunta reciproc (vezi Vechiul Testament), interzicerea religiei crestine, umplerea vietii poporului cu participari obligatorii la evenimente de masa, rescrierea mincinoasa a istoriei. "Ceea ce vom câstiga", zic protocoalele, "este ca în toate tarile lumii nu vor mai fi decât mase proletare, câtiva milionari devotati noua si politie si soldati... Urcarea pe tron a despotului nostru va veni când popoarele, istovite de nereguli si incompetenta... conducatorilor lor, vor cere: jos cu ei si dati-ne un singur rege peste toata lumea care sa ne uneasca si sa elimine cauzele discordiei, frontierele, nationalitatile, religiile, datoriile statului, sa ne dea pacea si linistea pe care nu le putem gasi sub conducatorii si reprezentantii nostri".
Autorul spune ca în multe pasaje a înlocuit termenul "goimii" cu termeni ca "poporul" sau "masele", caci cuvântul "goim" ar sprijini afirmatia nedovedita înca ca aceste protocoale au fost culese de pe buzele înteleptilor Sionului. Ceea ce el doreste sa sublinieze nu este cine a scris protocoalele ci ce contin ele. Autorul, sau autorii, pot fi evrei, ne-evrei, sau anti-evrei - n-are importanta; ce are importanta este ca aceste protocoale au fost scrise în 1905 si fiecare lucru ce s-a întâmplat de atunci încoace a realizat programul descris în protocoale. Autorul spera totusi ca sfârsitul nu va fi asa cum descriu protocoalele; dar atât victoria conspiratiei statului mondial al robiei absolute, cât si înfrângerea ei, vor cere mari jertfe si vor aduce mari suferinte.

Capitolul 28: Aberatia D-lui Balfour

Secolul 20 avanseaza rapid spre dezastru. În 1903 Marea Britanie a oferit sionismului Uganda, refuzata si Max Nordau a prezis razboi în cazul în care sionismul ocupa Palestina. În 1905 Protocoalele au descris profetic si exact orgia de distrugere a comunismului. În 1906 Arthur James Balfour, prim ministru al Marii Britanii, s-a întâlnit cu Dr. Weizmann într-o camera a hotelului Queen's din Manchester si s-a dedicat cu trup si suflet cauzei sionismului. Atunci s-a nascut primul razboi mondial.
Rabinul Elmer Berger zice ca atunci "acel grup de evrei care s-au dedicat sionismului... au început un fel de diplomatie mobila care i-a dus în multe cancelarii si parlamente, explorând caile labirintice si strâmbe ale politicii internationale în acea parte a lumii în care intriga politica si târgurile secrete erau o a doua natura. Evreii au început sa faca 'politica practica'". Poate orice alt prim ministru, supus la aceleasi "presiuni irezistibile asupra politicii internationale a zilelor noastre" ar fi facut ce-a facut Balfour (cum a zis Leon Pinsker în 1882 ca va face). Autorul nu-si poate explica cauzele care l-au determinat pe Balfour sa faca imensul rau pe care l-a facut prin altceva decât prin infatuarea lui si slabiciunea mintii lui. Balfour era bogat, n-avea nevoie de voturi si se tragea din politicieni ereditari care-au condus tara cu cinste timp de secole; dar tocmai cei ca el, vazând schimbarile sociale, si-au imaginat ca vor ramâne la cârma daca se dau de partea fortelor distrugerii structurii existente si astfel s-au lasat manipulati si-au devenit marionetele acelor forte.
Dr. Herzl, neobtinând ce vroia de la tar, de la împaratul german, sau de la sultan, care, ca si succesorul tarului, Lenin, stiau ca "ideea sionista este total falsa si reactionara în esenta ei" (Lenin, 1903; Stalin a repetat ideea în 1913), si-a îndreptat eforturile spre Anglia. Guvernul englez i-a dat Uganda. Sionismul nefiind satisfacut cu Uganda, Dr. Weizmann l-a înlocuit pe Dr. Herzl si a sosit în Anglia, unde n-a avut nici o dificultate ca persoana particulara sa obtina acces imediat la Lord Percy, ministrul Marii Britanii pentru Africa, desi un englez ca persoana particulara n-ar fi avut acest acces nici într-o suta de ani. Dr. Weizmann relateaza ca Lord Percy i-a spus în aceasta întrevedere particulara ca bineînteles ca evreii trebuie sa refuze Uganda si sa nu se multumeasca cu nimic mai putin decât Palestina. Lord Percy nu pare sa fi fost informat de faptul ca evreii din Palestina doreau din tot sufletul sa se mute în Uganda si pare ca a uitat de Palestinieni, pe care îi facea sa dispara si-i dezmostenea de patria lor milenara cu atâta usurinta. La sfârsitul întrevederii, Dr. Weizmann, plecând din cabinetul Lordului Percy si trecând prin anticamera a luat hârtie cu antetul ministrului si-a scris concluziile întrevederii sale cu Lord Percy pe acea hârtie, pe care apoi a trimis-o în Rusia, unde vazând destinatarii hârtia cu antetul ministrului englez au interpretat cele scrise pe acea hârtie ca fiind pozitia oficiala a Marii Britanii. Dr. Herzl a fost mazilit si-a murit la scurt timp; Uganda a fost respinsa; Dr. Weizmann si-a stabilit cartierul general în Anglia, la Manchester, care era si sediul sionismului si baza electorala a lui Balfour; presedintele partidului lui Balfour în Manchester era un sionist.
În 1906 partidul lui Balfour a pierdut în favoarea candidatilor liberali, între care era Winston Churchill, ales tocmai la Manchester de catre masina electorala sionista care-l îndragise pentru ca atacase politica de a limita imigratia masiva din Rusia si pentru ca era un sionist înflacarat. La vremea când au avut loc aceste alegeri, opinia publica habar n-avea de planul de a masacra si izgoni palestinienii din patria lor pentru ca ziarele si radioul, deja sub strict control, cum arata protocoalele, nu vorbeau decât de "problema chineza" si opinia publica se preocupa doar de soarta chinezilor angajati pentru trei ani în minele de aur din Africa de Sud. Chinezii care erau astfel angajati se considerau norocosi si fericiti; dar opinia publica britanica îi considera niste victime si Partidul Liberal din Anglia a câstigat alegerile angajându-se în lupta pentru "drepturile victimelor chineze ale sclaviei din Africa de Sud", victime de care Partidul Liberal a uitat cu desavârsire imediat dupa alegeri. Dar ce n-a uitat a fost sa se dedice total cauzei sionismului. Ca si Balfour si Partidul Conservator, de altfel. Dr. Weizmann povesteste ca atunci când s-a întâlnit cu Balfour acesta "avea doar niste idei total naive si rudimentare despre miscarea [sionista]" si nici nu stia bine numele Dr-lui Herzl, pe care-l numea incorect "Herz". Cu aceste idei naive si rudimentare Balfour a dedicat fortele Marii Britanii ca sa mute evreii hazari ashkenazi din Rusia în Palestina, unde neam de neamul lor nu pasisera vreodata de la începutul lumii si sa distruga palestinienii care traisera acolo de mii de ani. Evreii din Anglia îl rugau sa nu faca acest lucru. Dr. Weizmann l-a convins sa nu-i asculte, spunându-i ca acestia nu sunt "evrei din aceia care trebuie", ei fiind "the wrong kind of Jew" ["evrei din aceia care nu trebuie"]. Balfour nu si-a pus niciodata întrebarea de ce numai sionistii din Rusia sunt "evrei din aceia care trebuie".
Tot mai multi politicieni se dedicau sionismului, ascunzând publicului faptele si intentiile lor si devenind astfel co-conspiratori ai Sionului împotriva propriului lor popor. Dr. Weizmann s-a reîntâlnit cu Balfour în 1914, la 14 Decembrie, când primul razboi mondial începuse si armata engleza si cea franceza suferisera pierderi catastrofale în Franta. Tinerii englezi si francezi erau trimisi pe front unde trei milioane din ei aveau sa piara, pentru ca sa "înfrânga militarismul prusac", sa "elibereze natiunile mici" si sa "restaureze libertatea si democratia". Dar Balfour nu se gândea la ei, nici la Anglia si nici la Franta; el se gândea doar la Dr. Weizmann, caruia i-a promis: "cred ca atunci când tunurile vor înceta sa bubuie, voi o sa va capatati Ierusalimul".

Capitolul 29: Ambitia D-lui House

În acest timp în America se nastea o masina politica al carei rezultat urma sa fie crearea de catre presedintele Truman a statului sionist în Palestina cu 50 de ani mai târziu.
În 1900 americanii înca credeau ca pot tine America departe de razboi, dar fusesera deja implicati când Spania atacase Cuba în 1898 si toti americanii, instruiti de ziarele lor, fierbeau de revolta si indignare auzind cum vaporul Maine a fost scufundat, chipurile, de o bomba spaniola. Dupa multi ani carcasa vaporului a fost adusa la suprafata si s-a vazut ca explozia care a scufundat acel vapor s-a datorat unei bombe puse în interiorul vaporului de catre cineva din interior; dar deja "gloata" uitase complet de Spania si Cuba si, dusa de nas de ziare, se preocupa de altele.
Rezultatul indignarii publicului cu privire la vaporul Maine a fost ca s-a schimbat fara ca publicul sa bage de seama, esenta populatiei si esenta politicii Americii de Nord. Aceasta schimbare începuse înca cu razboiul civil american din 1861-65. Înainte de acel razboi populatia fusese un amestec de imigranti irlandezi, scotieni, englezi, germani, scandinavi, din care s-a nascut un tip specific "american". Dupa acel razboi populatia s-a înmultit cu milioane din estul si sudul Europei, incluzând o masiva imigrare de evrei talmudici din ghetourile Rusiei si Poloniei, unde rabinii lor nu-i lasasera sa se asimileze si sa traiasca împreuna cu rusii si cu polonezii ca buni vecini. Aceeasi politica a rabinatului talmudic a continuat în America începând pe la 1900, unde acest rabinat a împiedecat pe de o parte asimilarea evreilor în restul populatiei si a început pe de alta sa acapareze puterea politica în stat. Unul care a ajutat mult ca rabinatul talmudic sa acapareze exclusiv politica Americii a fost Edward Mandell House, caruia i se zice Colonelul House, desi n-a fost niciodata în armata, un american din sud, care se tragea din stramosi olandezi si englezi si crescuse în Texas în epoca reconstructiei dupa razboiul civil. Pasiunea vietii lui era sa aiba putere din umbra, sa traga sforile necunoscut de multime si sa devieze cursul istoriei, desi n-avea nici avere mare si nici pozitie înalta. În exercitarea puterii s-a dovedit complet iresponsabil, cum se lauda chiar el, zicând: "îi vine foarte usor cuiva care n-are nici o raspundere sa sada la un pahar de vin si o tigara si sa hotarasca ce trebuie facut". Col. House a deviat cursul istoriei înspre victoria sionismului, avansul revolutiei mondiale si instaurarea unui guvern mondial deasupra tuturor popoarelor. De ce a facut-o e greu de ghicit, caci în jurnalul lui intim si-n romanul lui motivele si ratiunile lui sunt extrem de confuze si contradictorii. Jurnalul lui zilnic în care arata cum opera nu explica de ce facea aceste lucruri si romanul lui contine o explicatie care dezvaluie ca mintea lui era plina de idei grandioase demagogice, vulgare si puerile într-un fel de ceata care nu se ridica niciodata. Cautând sursa ideilor lui politice autorul a gasit notite pe care si le-a facut Col. House despre Louis Blanc si revolutionarii de la 1848. El absorbise aceste idei de la unul din prietenii intimi ai tatalui lui, un negustor evreu din Houston, a carui influenta l-a facut pe tatal lui sa-i dea un nume evreiesc, Mandell. Cumnatul si sfatuitorul Col. House a fost mai târziu Dr. Sidney Mezes, un evreu care a fost unul din initiatorii primului plan de guvern mondial supranational (Liga pentru Impunerea Pacii). Col. House explica el însusi cum a ajuns sa fie total subjugat sfetnicului lui, povestind cum subjuga el mintile politicienilor pe care-i manipula - fara sa-si puna o secunda întrebarea daca nu este si el subjugat la rândul sau. Zice Col House: "Cu presedintele american si cu ceilalti pe care i-am influentat, în mod invariabil intentia mea era sa-i fac sa creada ca ideile pe care le primeau de la mine erau propriile lor idei... Deobicei, la drept vorbind, ideile nici nu erau ale mele la origine... Cel mai greu lucru din lume este sa urmaresti o idee pâna-i descoperi sursa... De multe ori credem ca anumite idei izvorasc din capul nostru, când adevarul adevarat este ca aceste idei au fost în mod inconstient absorbite de la altcineva".
Col. House a învatat politica la 18 ani, în Texas, când a observat ca "doi-trei din Senat cu doi-trei din Congres si cu presedintele au tot guvernul la cheremul lor. Restul sunt doar figuranti... de aceea n-am avut nici o ambitie sa am functie înalta, sau sa tin discursuri". Astfel a intrat el în politica, cum zice el, "de la vârf si nu de jos... obiceiul meu era sa pun în mod fictiv pe cineva în vârful piramidei, astfel încât eu sa pot apoi lucra nestingherit de solicitarile la care sunt supusi sefii... Fiecare sef al fiecarei campanii pe care am condus-o a primit aplauzele si faima atât din partea presei cât si din partea poporului în timpul campaniei... ei au disparut apoi dupa câteva luni... Si totusi la urmatoarea campanie si poporul si presa au acceptat cu aceeasi încântare urmatorul sef figurant".
În Texas, unde House a debutat ca organizator de partid politic, a avut asa succes încât îsi petrecea zilele în biroul guvernatorului facut de el, hotarând cine va fi senator si membru în congresul statului Texas si primind solicitarile care se fac de obicei catre guvernator din partea diverselor departamente. În 1900, zice el, era "plictisit de pozitia mea în Texas" si "gata sa particip în conducerea natiunii;" a început "sa caut[e] un candidat convenabil pentru presedintie din partea Partidului Democrat". In 1910 rabinul Stephen Wise, principal organizator sionist în America nascut la Budapesta, ca si Herzl si Nordau si privit cu neîncredere la ora aceea de catre evreii americani (care repudiau pe atunci sionismul), i-a spus unui cetatean din New Jersey: "Marti Woodrow Wilson va fi ales guvernatorul statului dumitale; nu-si va termina mandatul caci în Noiembrie 1912 va fi ales presedinte al Statelor Unite si va fi reales a doua oara". Rabinul Wise stia aceste amanunte de la Col. House, dar la vremea când se facea acest plan de viitor (realizat întocmai) nici rabinul Wise si nici Col. House nu-l vazusera în viata lor pe Woodrow Wilson. Grupul care-l folosea pe Col. House (sugestionându-l asa cum chiar el descrisese) probabil îl studiase bine pe Woodrow Wilson si-i gasise acea calitate esentiala - de a se lasa manipulat si de a fi prezentabil publicului. Col. House s-a convins ca el l-a ales pe Woodrow Wilson desi nu-l vazuse niciodata.
Pâna în 1900, sionismul din Statele Unite se limita la grupul imigrantilor evrei recent veniti din Rusia care-l adusesera cu ei din ghetoul lor talmudic; marea masa a evreilor americani erau veniti din Germania si repudiau sionismul. Între 1900 si 1910 un milion de evrei sionisti au venit din Rusia si-au început sa formeze un grup electoral compact. Rabinul Wise, cunoscut doar ca agitator politic în probleme muncitoresti, nu era un reprezentant al evreimii locale; totusi cu el se consultau în secret potentatii politici. Când, în 1910, Col. House a crezut ca-l alege pe Woodrow Wilson pentru presedintie, rabinul Wise si-a schimbat partidul politic; unde fusese republican, a devenit democrat peste noapte. Zice rabinul Wise despre House: "House nu numai ca s-a dedicat în mod special cauzei noastre dar a fost agentul nostru de legatura între administratia Wilson si miscarea sionista". House avea un mare ascendent asupra partidului democrat, care nu mai fusese la putere de 50 de ani si-a câstigat alegerile prin strategia lui House asa cum acesta câstigase alegerile în 1912 si 1916 si pentru Roosevelt si apoi Truman în 1932, 1936, 1940, 1944 si 1948. Daca ideile lui House erau confuze si inspirate de surse obscure chiar si lui, strategia lui însa este foarte clara si de mare succes. Ea consta din câstigarea votului numerosilor noi imigranti facând apel la sentimentele lor rasiale si la reflexele lor emotionale. Chiar House si-a descris metoda în romanul lui Philip Dru: Administrator publicat anonim. Singurul merit al acestei carti aproape ilizibile este acela de a descrie strategia electorala care i-a facut pe Wilson, Truman, Roosevelt presedinti. Istoria unui presedinte ales si manipulat de catre un grup de agenti misteriosi, care lucreaza prin intermediul eroului romanului lui cu ajutorul unui buget pentru coruperea electoratului, furnizat de bogatasi si transferat dintr-o banca într-alta pâna i se pierde urma, scrisa sub forma aceasta de roman în 1912, are o asemanare izbitoare cu istoria presedintelui Wilson din jurnalul intim al lui House din 1926. Atât presedintele din roman cât si Wilson, închipuindu-si la un moment dat ca pot actiona dupa cum cred ei, au fost sever admonestati de "consilierul" lor si au promis cu umilinta ca "nu vor mai actiona de capul lor în viitor". Tot în roman îsi descrie House strategia electorala de geniu cu care l-a facut presedinte pe Wilson si care de atunci încoace a ales absolut toti presedintii Statelor Unite. Aceasta strategie se bazeaza pe calculul ca 80% din alegatori voteaza pentru candidatul partidului lor oricare-ar fi, deci votul lor este 40% pentru un candidat, 40% pentru celalalt; de aceea nici nu-si bate capul sa iroseasca timp si bani pentru acesti alegatori, ci se concentreaza asupra restului de 20% de alegatori indecisi al caror vot adaugat la cele 40% al unuia din cei doi candidati îl va face câstigator. Acest mic procentaj de alegatori au fost analizati în ceea ce priveste rasa, religia, ocupatia, apartenenta politica anterioara, prejudecatile si pasiunile lor si propaganda electorala s-a facut personal, de la om la om, cautând a se folosi aceste prejudecati si pasiuni, de catre agenti perfect organizati într-o retea locala în strânsa legatura cu cartierul general.
Restul cartii lui House nu aduce nimic revelator în afara programului politic al eroului Philip Dru, care, victorios asupra presedintelui ales prin metoda descrisa mai sus si-asupra consilierului acestuia (alter ego-ul lui House însusi), instituie un fel de stat în care aplica principiul impozitului proclamat de Karl Marx în Manifestul Partidului Comunist si aplicat apoi de presedintele Statelor Unite Woodrow Wilson, ataca Mexicul si America Centrala, le învinge si face din America "emblema indisputabila a autoritatii". Portretizându-se pe sine însusi atât în organizatorul alegerilor cât si în acest erou glorios de carton Philip Dru, House în cele din urma reuneste cele doua jumatati ale portretului sau facând din politicianul veros, corupt, viclean care organizase alegerile, inamic initial al lui Philip Dru, prietenul de suflet si confidentul lui Philip Dru. Cu acesta House n-a mai stiut ce sa faca si l-a expediat împreuna cu o fata numita Gloria, care tot timpul romanului trebuise sa-i audieze fanteziile politice confuze si inepte într-un voiaj oceanic fara destinatie, din care nu se stie daca se vor mai întoarce. De fapt nimanui nu-i poate pasa de soarta nici unuia dintre personajele romanului în afara de presedintele Woodrow Wilson, care si-a putut vedea descrisa si alegerea ca presedinte si viata lui de presedinte în paginile cartii. Autorul nu stie daca Wilson a citit sau nu Philip Dru si daca vazându-se portretizat ca o marioneta demna de dispret în mâna unor intriganti a fost deprimat; fapt cert este ca la 2 ani dupa ce-a fost ales presedintele Wilson a fost extrem de deprimat si, dupa cum zice chiar House, "dorea sa moara". Ambasadorul britanic si alti ministri au remarcat de asemenea aspectul presedintelui Wilson, "fata trasa si cenusie, zguduita de un tic nervos frecvent, cu care încerca în mod jalnic sa-si controleze nervii, care se prabusisera (1919)". (Aceleasi observatii s-au facut si despre presedintele Roosevelt, ales si manipulat tot ca si presedintele Wilson; Robert Sherwood zice ca Roosevelt a fost obsedat de stafia lui Wilson; James Farley vorbeste de "fata trasa si reactiile întârziate ale presedintelui (1935, 1937)"; sotia lui Chiank-Kai-Shek scrie cât de socata a fost în 1943 de aspectul rau al lui Roosevelt; la fel Flynn; la fel Frances Perkins în 1945).
Într-unul din discursurile campaniei sale electorale din 1911 Wilson a spus: "Nu vreau sa arat simpatie pentru concetatenii nostri evrei ci vreau sa demonstrez sentimentul identitatii noastre cu ei. Nu este cauza lor: este cauza Americii". Astfel el a pus politica externa a Americii în slujba sionismului, caci pe plan intern evreii stapânesc absolut totul în America, credincios declaratiei sale de a lupta în slujba sionismului. Wilson considera ca dusmanii sionismului sunt dusmanii Americii si-a început sa atace Rusia, al carei tar Alexandru II fusese asasinat de complotul sionist cu 30 de ani în urma pentru ca încercase sa traduca în fapt emanciparea evreilor si sa-i elibereze de tirania talmudica din ghetou (Dr. Kastein remarca cât de "naturala" a fost participarea evreiasca la asasinarea lui). Tarul Alexandru III care i-a urmat s-a istovit luptând împotriva conspiratiei revolutionare; dar succesorul lui, Nicolae II, a cautat sa continue opera de emancipare sociala si de eliberare a cetatenilor si din nou a avut de furca cu sionismul talmudic care se opunea cu crâncena înversunare eliberarii si emanciparii. În timp ce presedintele american Wilson îl ataca pentru "intoleranta", tarul Nicolae II transforma Rusia într-o monarhie constitutionala (1906) si introducea sufragiul universal (1907). Cum revolutionarii urasc libertatea mai mult decât orice, au creat dezordine si tumult în Adunarea Poporului ca sa nu poata lucra. Tarul l-a numit pe Contele Stolâpin prim ministru, un om de stat integru si luminat, care a propus reforma urmata de alegeri; parlamentul l-a ovationat, revolutionarii au pierdut teren, trei milioane de tarani rusi au fost împroprietariti si evreul revolutionar Bagrov l-a asasinat pe Contele Stolâpin la un spectacol de teatru la Kiev în Septembrie 1911 (fiica Contelui Stolâpin, copil orfan care supravietuise în 1917 a fost asasinata de alt evreu revolutionar, comisar bolsevic). Trei luni mai târziu, în Decembrie 1911, Wilson declara sentimentul lui de adeziune la Bagrov. Il întâlnise pe House cu o luna în urma doar; dar House îl "alesese" sa fie presedintele Americii înca din 1910 si începuse sa lucreze pentru campania lui electorala si pentru alcatuirea administratiei lui împreuna cu Bernard Baruch. Acesta din urma a dominat politica Americii timp de 50 de ani de atunci încoace, ca "consilier special" al presedintilor, inclusiv al lui Eisenhower si al lui Winston Churchill. În 1912 era cunoscut doar ca om de finante care a dat $50.000 pentru campania lui Wilson. Imediat dupa inaugurarea sa ca presedinte în 1912, Wilson a fost instruit de rabinul Stephen Wise cu privire la "problemele rusesti în special cu referire la evrei" (zice rabinul Wise). Între timp House se consulta cu Louis D. Brandeis, jurist evreu cu care House s-a gasit, zice el, în total "acord în aproape toate problemele actuale". Astfel Wilson avea patru sfetnici, pe House si trei evrei, Baruch, Wise si Brandeis si toti erau împotriva emanciparii si desegregarii evreilor si doreau resegregarea evreilor prin sionism si cucerirea Palestinei; Wise si Brandeis erau conducatorii sionismului în America. Brandeis era un evreu educat si distins care fusese asimilat cu restul americanilor, dar citind în 1897 un raport despre Dr. Herzl s-a dedicat cauzei resegregarii si sionismului, militând împotriva asimilarii; dar fervoarea lui sionista nu i-a servit la nimic, caci a fost înlaturat imediat ce n-a mai fost util si înlocuit cu Stephen Wise, talmudist din tata-n fiu care nu fusese niciodata asimilat cu nimeni.
Dupa inaugurare, House a preluat conducerea presedintelui Wilson; îi tria corespondenta, decidea cu cine are voie sa se întâlneasca, dadea ordine cabinetului ministerial, redacta declaratiile presedintelui catre presa. Astfel l-a condus pe Wilson sa faca sa fie izgoniti palestinienii din patria lor pentru a o darui unui grup de talmudisti din Rusia; sa faca ca evreii sa se desparta de restul omenirii si sa rupa orice legaturi; si sa colaboreze la planul de distrugere a Rusiei si de întindere a revolutiei mondiale. Tot în aceasta vreme, în 1913, a luat fiinta The Antidefamation League, o ramura a organizatiei B-nai B-rith care fusese înfiintata în 1843 ca o loja exclusiv evreiasca, americana la început, internationala ulterior; The Antidefamation League a crescut enorm în acest secol si formeaza o politie terorista extrem de temuta a statului în stat sionist.

Capitolul 30: Batalia decisiva

Primul razboi mondial (1914-1918) era nou în istoria omenirii caci a afectat natiunile în întregime, nu armatele lor, dar nu era o noutate, caci fusese descris în Protocoalele Sionului înca din 1905 si de catre Max Nordau în 1903, care a prezis ca ambitia sionista cu privire la Palestina va fi satisfacuta "în razboiul mondial care va veni". In America, se "înlocuise conducatorul cu o caricatura de presedinte, luat din gloata, din mijlocul marionetelor noastre, al servitorilor nostri", cum descriu Protocoalele. În Anglia realizarea acestui scop a luat doi ani de intrigi si comploturi despre care masele de alegatori habar n-au avut si habar n-au nici acum, convinsi fiind de povestile cu care sunt îndoctrinati si anume ca cauza primului si celui de-al doilea razboi mondial e ceva în caracterul german care-i face pe nemti razboinici si ceva în caracterul diverselor natiuni europene care le face sa doreasca suferinta, mizerie si moarte în loc de prosperitate si liniste. Primul pas a fost eliminarea din guvernul Angliei a acelor englezi care promovau prosperitatea patriei si poporului lor înaintea intereselor altor grupuri. Unii dintre politicienii englezi care au pus interesele sionismului mai presus de interesele patriei si neamului lor erau oameni care se minteau pe ei însisi fara sa stie si se auto-hipnotizau cu lozinca unei "cauze" de înalt ordin moral. Astfel era Oliver Locker-Lampson, sionist englez fanatic si membru în Parlamentul Britanic pe la-nceputul secolului. El scria în 1952: "Winston [Churchill], Lloyd George, Balfour si cu mine am fost crescuti ca niste protestanti vigurosi, care credem ca mesia va veni atunci când Palestina va fi din nou a evreilor". Asa zicea si Cromwell cu secole în urma; asa zicea si Monk; autorul nu stie daca aceasta este într-adevar baza reala a protestantismului, dar nu crede ca trebuie sa fie baza reala a politicii unei natiuni europene. Autorul grupeaza politicienii englezi care au militat fanatic pentru sionism în detrimentul neamului lor sub denumirea de "protestanti vigurosi", asa cum s-a descris Locker-Lampson.
Acesti "protestanti vigurosi" s-au straduit sa mute actiunea militara a primului razboi mondial din Europa ca sa cucereasca Palestina pentru evrei, la ordinele Dr.-lui Weizmann, care era de-acuma proeminent si extrem de activ. La 14 Decembrie 1914 Dr. Weizmann s-a întâlnit cu Balfour, întâlnire aranjata de Lloyd George, pe vremea aceea ministru de finante si Balfour i-a promis ca-i va da Ierusalimul "când tunurile vor înceta sa bubuie". Dr. Weizmann a fost mai rezervat în a accepta oferta decât Balfour în a o face, caci cartierul general al sionismului era la vremea aceea în Berlin si unii din înteleptii sionului mizau pe faptul ca Germania va câstiga razboiul. Dr. Weizmann i-a spus lui Balfour ca asteapta "pâna situatia militara se mai limpezeste". Abia mai târziu s-a convins de victoria englezilor si-a acceptat cadoul lor. Oamenii de stat englezi, "protestantii vigurosi", au negat ulterior toate acestea sustinând ca întâlnirile lor cu Dr. Weizmann din vremea aceea n-au avut loc, dar Dr. Weizmann le descrie clar si precis în memoriile sale, unde zice: "de fapt efortul D-lui Lloyd George pentru patria evreiasca a început cu mult înainte de a fi el prim ministru si ne-am întâlnit de multe ori înainte de acel eveniment". Balfour a continuat sa aranjeze lucrurile în culise cu Dr. Weizmann, mirându-se "cum poate un prieten al Angliei (asa-l credea el pe Dr. Weizmann) sa urasca asa de mult Rusia când Rusia face asa de mult ca sa ajute Anglia"; dar mirarea lui nu l-a împiedecat sa faca absolut tot ce i-a prescris Dr. Weizmann si sa distruga Rusia, ai carei soldati îsi varsau sângele ca sa salveze vietile englezilor. Lloyd George a remarcat ca evreii de frunte din Anglia sunt anti-sionisti si Dr. Weizmann a raspuns ca "evreii bogati si puternici sunt majoritatea lor împotriva noastra". Aceasta afirmatie (falsa de altfel) i-a impresionat pe "protestantii vigurosi" care erau ei însisi oameni bogati si puternici; astfel "protestantii vigurosi" au devenit la îndemnul Dr-lui Weizmann din Rusia, dusmanii evreilor din Anglia care sustineau statul englez.
Alti englezi care s-au opus dictatelor sionismului au fost Herbert Asquith (prim ministru), Lord Kitchener (secretar de razboi), Douglas Haig (comandant suprem în Franta), William Robertson (sef de stat major în Franta si apoi sef de stat major al imperiului). Herbert Asquith a fost ultimul "liberal" din Anglia pentru care a fi "liberal" n-a însemnat "a corupe si distruge civilizatia si cultura europeana", cum înseamna acum dupa prescriptia data în Protocoalele Sionului; dupa înlocuirea lui Partidul Liberal din Anglia s-a descompus si-a devenit un paravan pentru comunism si legiunea de utopisti naivi care cred sincer în propaganda comunismului. Când un ministru englez evreu, Herbert Samuel, care fusese de fata la întâlnirea lui Lloyd George cu Weizmann din Decembrie 1914, i-a înmânat planul "de a anexa Palestina... Si a implanta acolo... circa trei sau patru milioane de evrei europeni", Asquith a zis ca "nu ma atrage aceasta adaugire la responsabilitatile noastre... Singurul partizan al propunerii este Lloyd George, despre care nu mai trebuie sa zic ca nu-i pasa absolut deloc de evrei sau de viitorul lor". Pentru ca Asquith refuza sa submineze interesele Angliei si sa o angajeze în anexarea Palestinei, au început intrigile care au sfârsit prin a-l înlatura.
"Protestantii vigurosi" doreau distrugerea Rusiei pentru ca asa le poruncea Dr. Weizmann dar Lordul Kitchener, ca si Asquith, dorea sa mentina Rusia activa în razboi ca aliata pentru ca astfel salvau vietile englezilor. În Iunie 1915 Lord Kitchener a plecat spre Rusia pe crucisatorul Hampshire, care a disparut fara urma pe drum, împreuna cu toti de pe bord, inclusiv Lord Kitchener. La auzul mortii lui, soldatii englezi au simtit ca au pierdut o mare batalie în razboi si au avut dreptate; cu uciderea lui, cauza sionismului a înlaturat un mare obstacol. Acum numai Asquith, Robertson, Haig si evreii din Anglia mai erau inamicii mari ai sionismului. Ziarele Times, Sunday Times, The Manchester Guardian au devenit organele sionismului. În consiliul de ministri alti sionisti s-au alaturat "protestantilor vigurosi": Lord Milner, Philip Kerr, Mark Sykes, despre care Dr. Weizmann a zis ca "este una dintre cele mai mari comori ale noastre" si care a dedicat Anglia "eliberarii evreilor, arabilor si armenilor". Cu lozincile despre aceste "eliberari" de sub jugul otoman se înflacarau masele, care nu stiau (cum nu stiu nici acum) pentru ce se lupta si se jertfesc si mor fiii lor; si în timp ce Lawrence al Arabiei muncea ca sa-i unifice pe arabi pentru "eliberarea" lor, Lord Milner zicea ca "daca arabii [palestinieni] îsi închipuie ca Palestina va fi a lor se înseala". Masele populare se înflacarau pentru "eliberarea evreilor, arabilor si armenilor". Arabii si armenii se gaseau unde s-au gasit din totdeauna si nu doreau sa fie transmutati nicaieri. Evreii din Europa erau la fel de liberi ca si europenii ne-evrei. Evreii din Palestina ar fi dorit din tot sufletul sa se mute în Uganda; evreii din Europa si America doreau sa stea acolo unde se gaseau; numai hazarii iudaizati din Rusia, sub directorii lor talmudici, doreau sa stapâneasca Palestina, o tara muntoasa, în cea mai mare parte secetoasa si nefertila. Aceasta lozinca inventata de Mark Sykes, acela dintre "protestantii vigurosi" care ar fi trebuit sa stie si sa spuna adevarul caci era însarcinat cu afacerile Orientului Mijlociu, a adus multe nenorociri omenirii. Asa a început publicitatea seriei de "eliberari" în numele carora sunt masacrate zeci de milioane de victime nevinovate [vezi "eliberarea Kuweit-ului" în 1990, nota rezumatorului]. Alt "protestant viguros", Robert Cecil, s-a dedicat si el eliberarii arabilor, evreilor si armenilor, dar de armeni a uitat toata lumea cu mare graba. Autorul se întreaba cum este posibil ca oameni de stat ca Balfour si Robert Cecil, descendenti din familia Cecil si crescuti si educati pentru conducerea statului de secole, sa fie asa de usor manipulati de sionisti, în care relatie, zice autorul, Balfour "parca era drogat". Despre Robert Cecil autorul îsi aminteste cum l-a ascultat (fara sa-l priceapa prea bine la vremea aceea) vorbind despre Liga Natiunilor în 1930 si invocând în sprijinul acelei idei pe profetii din Vechiul Testament - desi acei profeti, Ieremia de exemplu, erau ferventi anti-sionisti. Dr. Weizmann îl lauda pe Robert Cecil pentru ardoarea cu care milita pentru dublul scop al Ligii Natiunilor si cuceririi Palestinei pentru sionism: "Pentru el stabilirea patriei evreiesti în Palestina si organizarea lumii într-o federatie mare erau doua laturi ale urmatorului pas în conducerea omenirii". Dr. Weizmann spune clar ca Palestina data sionismului si "guvernul mondial" sunt doua laturi în concentrarea puterii asupra tuturor oamenilor în mâna grupului sionist oligarhic. Autorul crede ca Robert Cecil nu-si dadea seama de acest lucru. De ce, daca pacea în lume si fericirea tuturor, consta în stergerea granitelor nationale si desfiintarea natiunilor, se proceda asa de energic la crearea unei noi natiuni care n-a mai fost înainte, statul Israel, când toate celelalte natiuni trebuiau sterse si desfiintate si contopite în Liga Natiunilor? Raspunsul se gaseste în Talmud si în Vechiul Testament, în Protocoalele Sionului si în documentele sionismului literal: aceasta noua natiune va fi clasa stapânitoare a restului omenirii. Un "protestant viguros" ca Robert Cecil ar fi trebuit sa stie ce scrie în Vechiul Testament. Dar Robert Cecil îi scria lui House în America despre felul în care Liga pentru Mentinerea Pacii instituita dupa înfrângerea lui Napoleon la Waterloo s-a transformat într-o liga pentru mentinerea tiraniei, în timp ce el si cumnatul lui House, Dr. Mezes, militau pentru instaurarea unei Ligi a Natiunilor exact ca aceea pe care o dezavua. La doi ani dupa începerea primului razboi mondial Leopold Amery, Ormsby-Gore si Ronald Graham s-au alaturat "protestantilor vigurosi" care executau indicatiile sionismului în interiorul guvernului britanic. Sionismul îndeparta cu încetul pe toti cei din guvern care nu-i erau aserviti si se instaura în toate departamentele în afara Departamentului de Razboi. Asquith a fost îndepartat sub pretext ca nu conducea razboiul în mod victorios si înlocuit cu Lloyd George care a trimis trupele din Europa în Palestina, slabind frontul astfel încât aproape a pierdut razboiul si-a cauzat moartea a sute de mii de soldati.
La 25 Noiembrie 1916 Lloyd George i-a cerut lui Asquith, care era prim ministru, sa-i cedeze conducerea Consiliului de Razboi si sa-l demita pe Balfour de la conducerea marinei. La refuzul lui Asquith (4 Decembrie), atât Lloyd George (ministru de finante) cât si Balfour (care se pretindea bolnav si refuza sa vorbeasca cu Asquith) si-au dat demisia. La 6 Decembrie Lloyd George si Balfour s-au întâlnit si Balfour care demisionase sub Asquith s-a oferit sa accepte din nou portofoliul sub Lloyd George. Astfel guvernul lui Asquith a fost înlocuit cu un guvern pur sionist, cu Lloyd George prim ministru si Balfour secretar pentru politica externa si din acel moment resursele Angliei au fost la dispozitia sionismului. În 1952 autorul a citit o scrisoare în ziarul Commentary din New York, unde se face aluzie la felul cum evreii din North Wales au determinat alegerea lui Lloyd George, care ca avocat avea multa clientela sionista; dar cum Lloyd George minte foarte mult în cele ce spune, autorul nu exclude motive venale în actiunile lui. Autorul a cunoscut personal personajele acestor evenimente si este de parere ca unii dintre "protestantii vigurosi" care s-au adunat în jurul lui Lloyd George si al lui Balfour erau naivi si erau amagiti de lozinci si propaganda, dar ca Lloyd George este primul politician de tipul "politicianului secolului 20", lipsit de scrupule, de orice sentiment ori convingere si capabil de orice ticalosie, care a ocupat o pozitie importanta în guvernul britanic.
Dupa omorârea lui Kitchener si mazilirea lui Asquith numai William Robertson, sef de stat major, se mai opunea sionismului si "protestantilor vigurosi". Patriotismul lui si dorinta de a cruta vietile soldatilor si civililor erau asa de mari încât a preferat saracia si uitarea, gloriei si bogatiei, titlurilor si adulatiei cu care au fost rasplatiti politicienii care si-au tradat tara de la începutul secolului încoace. El se opunea deturnarii armatelor britanice din Europa si trimiterii lor în Palestina, zicând ca trebuie sa se puna capat razboiului si nu sa fie extins si generalizat pe alte continente. În timp ce el se preocupa cum sa crute cât mai multe vieti si sa puna capat razboiului, Lloyd George, primul ministru englez, se preocupa cum sa execute mai fidel directivele Dr-ului Weizmann în detrimentul Angliei. În acest scop Lloyd George a inclus în Consiliul de Razboi "reprezentanti ai dominioanelor" sub pretext ca si canadieni, sud-africani, neo-zeelandezi, australieni lupta alaturi de englezi si trebuie reprezentati. Sub acest pretext l-a inclus pe Generalul Smuts din Africa de Sud, cel mai mare servitor al sionismului din afara Europei, care primise o mare suma de bani ca mostenire de la "un evreu bogat si puternic", Henry Strakosch, acelasi Strakosch care i-a dat si lui Winston Churchill o mare suma de bani (vezi biografia Generalului Smuts). Asta dovedeste cât de falsa este afirmatia Dr-ului Weizmann ca "evreii bogati si puternici" nu sunt sionisti. În afara de averea primita de la Henry Strakosch, Generalul Smuts primise cadou o casa si o masina de la altcineva care a ramas necunoscut autorului. Politica Generalului Smuts a fost acea a lui House din America si a lui Lloyd George din Anglia; si motivele lui sunt clar aratate de mita cu care-a fost cumparat. Totusi biografii lui vorbesc cu piosenie despre motivele lui "religioase", asa cum vorbeste Lloyd George uneori despre "motivele lui religioase", ca un "protestant viguros" ce este. Propaganda generalului Smuts îl descrie ca pe fauritorul acordului dintre buri si englezi în Transvaal, pe care i-a lasat mai învrajbiti decât îi gasise.
La 17 Martie 1917 Generalul Smuts a sosit la Londra ovationat frenetic la comanda de presa si radioul britanic ca "unul dintre cei mai straluciti generali ai razboiului" (zicea Lloyd George), desi nu luptase mai nicaieri decât în ciocniri minore locale cu pâlcuri din Africa, si-a fost inclus în consiliul secret al politicienilor care conduceau destinele Angliei dintr-o casa particulara, departe de guvern. Generalul Smuts, credincios stapânilor lui, a propus imediat (în Aprilie) sa se transfere trupele britanice din Europa în Palestina, ceea ce Lloyd George a si facut, ordonând comandantului militar din Egipt Generalul Murray sa atace Ierusalimul. Acesta a obiectat si-a fost înlocuit si postul lui a fost oferit Generalului Smuts, care însa, ca politician versat, n-a raspuns la oferta decât dupa ce s-a consultat cu Generalul Robertson. Aflând de la acesta câte ceva din adevar despre razboi si strategia militara, a preferat sa fie adulat si ovationat la Londra în huzur decât sa se osteneasca si sa fie înfrânt în Palestina, si-a refuzat, pentru acelasi motiv pentru care fusese demis Generalul Murray, zicând ca "situatia militara actuala nu justifica o campanie ofensiva pentru ocuparea Ierusalimului si-a Palestinei". Totusi Lloyd George a ordonat în Septembrie 1917 sa fie trimise trupele engleze din Europa în Palestina, de unde, zicea el, se vor reîntoarce victorioase în primavara lui 1918 sa lupte în Franta, dat fiind ca, zicea el si asa toamna si iarna nu se poate lupta în Europa. În aceste teorii a fost sustinut de Henry Wilson, un militar irlandez care asa i-a dezgustat pe compatriotii lui încât în 1922 doi irlandezi l-au împuscat în pragul casei. Cea mai buna descriere a intelectului, caracterului si calitatilor Generalului Henry Wilson ca om de stat si conducator de ostire o da jurnalul lui intim, unde-si nota preocuparile, gândurile si actiunile. Astfel îsi descrie el misiunea în Rusia din Ianuarie 1917: "Dineu de gala la Ministrul de Externe... mi-am pus decoratia legiunii de onoare si steaua si colierul de cavaler de Bath, mi-am pus epoletii rusesti si pe cap o caciula de astrahan fumuriu si s-a vazut ce barbat frumos sunt. Am creat senzatie la dineul si receptia de la Ministerul de Externe. Eram mult mai înalt decât marele duce Serghei si mi s-a spus ca eram într-adevar 'remarcabil'. Superb!" Acest mare om de stat, care în 1915 fusese de acord ca nu trebuie farâmitata armata pe fronturi multiple, acum în 1917 sustinea exact contrariul. Motivul: vazând disputa dintre Lloyd George si propriul lui sef, William Robertson, care nu se supunea dictatelor sioniste, a prins ocazia pentru a-i lua locul sefului lui, William Robertson. Dr. Weizmann îl lauda ca pe "un prieten nou descoperit," "un bun prieten de-al lui Lloyd George". William Robertson arata degeaba ca planul de îmbarcare si transport al trupelor era complet vicios, ca nu exista nici o posibilitate ca el sa se desfasoare asa cum era conceput; Lloyd George îsi luase hotarârea. Generalul Allenby a primit ordinul sa intre în Ierusalim, unde spre surprinderea lui Turcii nu i s-au împotrivit mai deloc, caci Ierusalimul n-avea nici o valoare strategica si Lloyd George a poruncit transferarea trupelor din Franta în Palestina, spre dezolarea conducatorilor militari si-a celor cunoscatori, ale caror rapoarte erau suprimate de-o presa de-acum total aservita sionismului. Astfel, Colonelul Repington, cel mai bun corespondent de razboi din vremea aceea, care scria pentru Times, noteaza în jurnalul lui intim ca "editorul ziarului Times adesea masluieste criticile mele sau le suprima" (autorul acestei carti a avut exact aceeasi experienta cu exact acelasi editor al ziarului Times dupa 20 de ani, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când acest editor continua sa perverteasca si sa suprime adevarul exact în aceeasi maniera pentru îndobitocirea marelui public). Dupa o luna Colonelul Repington n-a mai fost corespondentul ziarului Times.
Acum Lloyd George l-a destituit pe Generalul Robertson, care a facut o ultima încercare de a-si salva compatriotii cerând Generalului Pershing, comandantul american, pe care s-a dus sa-l vada la Paris, sa înlocuiasca trupele retrase din Europa cu trupe americane, la care si acesta a obiectat la trimiterea trupelor engleze în Palestina. Dupa demiterea Generalului Robertson si divortul dintre Colonelul Repington si Times, H.A. Gwynne, ultimul care mai îndraznea sa cârteasca, a publicat în The Morning Post articolul Colonelului Repington si drept urmare atât el cât si Repington au fost dati în judecata si amendati (reputatia lor era înca prea buna ca sa se îndrazneasca ceva mai drastic împotriva lor). La vremea aceea Times era deja total dominat de "putere", The Morning Post înca nu. Gwynne i-a relatat Colonelului Repington cum guvernul urmareste sa distruga si acest ziar (cum a si facut-o); dupa aceea a ramas un singur periodic în Anglia care nu era total aservit sionismului, The Truth, care însa în 1953 a fost si el adus la ordine schimbându-i-se proprietarul.
Henry Wilson raportase lui Lloyd George ca ofensiva germana va veni la mijlocul lui Aprilie 1918. La 7 Martie 1918 acesta a ordonat o campanie intensiva în Palestina. La 21 Martie 1918 întreaga armata germana a atacat în Franta caci nu mai avea adversar pe frontul rusesc. Celor 1.192.511 soldati englezi din Palestina li s-a ordonat sa revina imediat în Franta, unde trupele engleze suferisera "cea mai mare înfrângere din istoria armatei" (zice Colonelul Repington). În Iunie 1918 nemtii luasera 175.000 prizonieri englezi si 2.000 de tunuri. Daca dezastrul a fost mai putin total decât ar fi putut fi, acest lucru se datoreaza numai tenacitatii si patriotismului Generalului Robertson, care în ciuda abuzurilor, insultelor si sabotajului la care era supus, s-a straduit pâna în ultima clipa sa salveze vietile compatriotilor lui. Dupa aceea au început sa soseasca trupele americane. (Autorul a fost combatant si participant nemijlocit în aceste evenimente. Nu regreta sângele varsat si ranile suferite, caci suferintele de atunci si marile suferinte pe care le-a adus subiectul cartii lui în Europa de atunci încoace l-au determinat sa studieze acest subiect si sa scrie cartea de fata, în speranta ca ochii altora vor fi deschisi, cum au fost ai lui si astfel se va putea salva ceva - asa cum onestitatea Generalului Robertson a salvat ceva în primul razboi mondial).
Astfel s-a cucerit pamântul Palestinei, dar înca nu era nimic pe el, caci nu exista înca nici o formula care sa înlesneasca daruirea unei tari arabe de catre o putere europeana catre un trib mongoloid asiatic. Trebuiau amestecate mai multe natiuni: o "Liga a Natiunilor".

Capitolul 31: Se tese intriga

Cuvintele "conspiratie" si "intriga" sunt preluate de autor din scrierile biografilor si analistilor politici ai timpului. Astfel, Arthur D. Howden, biograful Colonelului House, zice ca în anii razboiului din 1914-1918, "s-a urzit tesatura unei intrigi deasupra Oceanului Atlantic". Urzelile care-i cuprinsesera individual pe Lloyd George si pe Woodrow Wilson si-au împletit itele în acesti ani. De atunci guvernul englez si cel american au fost tot mai strâns înnodate în aceste ite. În America adevaratul presedinte era House, "ofiterul de legatura între administratia Wilson si miscarea sionista", cum îl descrie rabinul Wise. Brandeis se daruise sionismului si era consilierul lui Wilson "în problemele evreiesti", inaugurând astfel în istorie o functie care nu existase niciodata. Rabinul Wise era coordonatorul suprem: House si Baruch numeau membrii administratiei lui Wilson, care locuia la Casa Alba, dar era gasit cel mai adesea la apartamentul lui House din New York. Când un membru al partidului lui si-a exprimat uimirea, Wilson a raspuns: "Dl. House este alter ego-ul meu; este eul meu independent. Tot ce gândeste el gândesc si eu". House rezida adesea la Washington, unde deschidea scrisorile lui Wilson, îi tria întâlnirile si întrevederile si dadea instructiuni membrilor guvernului. În apartamentul lui din New York avea o linie telefonica directa cu Casa Alba. Nu era necesar sa se ceara parerea presedintelui despre deciziile politice. House le lua stiind ca ele vor fi aprobate. În 1914 House s-a hotarât sa intre în politica internationala, despre care habar n-avea, caci nascut si crescut în Texas, unde politica internationala ca si orice stiinta despre alte natiuni erau anatema, n-avea de unde sa aiba vreun habar. Balfour se tragea din nobilimea scotiana si avea idei foarte cetoase, Lloyd George era un avocatel fara scrupule de provincie din Tara Galilor, House era si mai provincial, un Texan care nu stia nimic despre ce nu era în Texas; dar toti trei au avut idei, actiuni si comportament identic, de parca ar fi fost scoliti la aceeasi scoala misterioasa.
Editorul lui House, Seymour, povesteste cum "membrii cabinetului îsi cautau candidatii si candidatii îsi cautau posturile, în locuinta lui House. Redactorii si ziaristii îi cereau parerea, cele ce se transmiteau presei straine erau scrise aproape la dictarea lui. Functionarii trezoreriei Statelor Unite, diplomatii britanici... Si oamenii de afaceri din metropola veneau la el sa-si discute planurile". Un alt politician care se dirija dupa planurile oamenilor de afaceri era Winston Churchill, care a declarat ca "omul de afaceri cosmopolit este cel chemat sa faca pace în lumea moderna si este culmea suprema a civilizatiei".
La 30 May 1915 House a decis ca "America va intra inevitabil într-un razboi împotriva Germaniei" (cuvintele-i apartin) si în Iunie 1916 a condus campania de realegere a presedintelui Wilson "pentru ca n-a implicat America în razboi". Asa de mult adevar zace în spusele politicienilor si guvernantilor pe care-i voteaza alegatorii "pentru platforma lor politica". In public si House si mentorul lui rabinul Stephen Wise erau împotriva razboiului. Wilson crezându-i, dupa alegeri s-a apucat sa medieze pacea, si-a declarat la 4 Ianuarie 1917 ca "tara asta n-are intentia sa fie implicata în razboi... ar fi o crima împotriva civilizatiei daca am intra în razboi;" la 20 Ianuarie a fost inaugurat presedinte dupa alegeri si rabinul Wise l-a informat ca "a venit vremea ca americanii sa priceapa ca soarta lor îi cheama sa participe la lupte" si la 12 Februarie 1917 House era multumit de ritmul rapid în care America intra în razboi. La 2 Aprilie 1917 americanii au fost informati de catre presedintele Wilson ca se afla în stare de razboi, desi Congresul nu fusese consultat si Congresul este singurul care poate sa declare razboi, dupa constitutie. Exact asa prescriau Protocoalele Sionului cu 12 ani înainte ca vor face presedintii-marionete pe care-i vor instaura ei deasupra natiunilor; exact asa a facut Truman în 1950 în Coreea, unde a trimis trupe la lupta fara sa consulte Congresul, carora li s-au alaturat apoi trupele altor natiuni într-o formula care are toate caracteristicile "noii ordini mondiale". Când a anuntat Congresul ca a declarat razboi fara sa-l consulte, Wilson a anuntat scopul lui de a instaura "o noua ordine internationala". Marile mase n-au priceput nimic cum nu pricep nici azi; cei initiati au stiut ca este vorba de stabilirea unei "federatii mondiale a popoarelor" în care nationalitatile sa fie abolite, cu exceptia unei singure natiuni supreme care era în curs de a fi creata acum în Palestina. Din acest moment guvernul englez si cel american au conlucrat perfect ca doua brate ale aceluiasi mecanism. Cum au prezis Max Nordau în 1903 si Dr Weizmann în 1915, guvernul britanic s-a subjugat total scopurilor sionismului si a instaurat un "protectorat britanic" în Palestina care sa organizeze expulzarea palestinienilor si imigrarea hazarilor din estul Europei. Dr Weizmann explica "protectoratul": "evreii preiau tara; toata greutatea organizarii o iau ei, dar timp de urmatorii 10-15 ani vor lucra sub un protectorat britanic temporar". Acesta era "mandatul," adica guvernarea de catre o alta tara a unor teritorii cucerite militar de la altii în favoarea unei a treia natiuni. "Mandatul" chipurile ar fi fost instituit pentru o multime de teritorii, care însa toate sau au fost lasate bastinasilor sau au fost daruite cuceritorilor; doar Israelul a fost rapit de la palestinieni si guvernat "sub mandat" de englezi pentru folosul si domnia unui popor total strain de el.
Imediat dupa razboi Dr. Weizmann a cerut ca "populatia evreiasca din Palestina... sa fie recunoscuta de catre guvernul suzeran ca natiunea evreiasca". Noua conducatori sionisti ai evreilor si un reprezentant al guvernului britanic, Mark Sykes, s-au întrunit în casa particulara a unui evreu si-au decis sa-l trimita pe Balfour în America sa negocieze interesele sionismului în Palestina. Dar Dr. Weizmann nu dorea o ocupatie comuna anglo-americana a Palestinei, cum o dorea Balfour, ci doar una britanica, caci opinia publica americana nu era înca asa de înregimentata pe vremea aceea ca acum si Dr. Weizmann stia asta; i-a scris lui Brandeis sa se opuna planului de protectorat comun anglo-american asupra Palestinei si sa sprijine un protectorat pur britanic (8 Aprilie 1917) si astfel presedintele american a sprijinit protectoratul britanic si-a refuzat unul mixt anglo-american. "Când va veni vremea si dumneata si judecatorul Brandeis veti crede de cuviinta ca e cazul ca eu sa zic ceva sau sa fac ceva, eu voi fi gata", i-a spus presedintele Wilson rabinului Wise cu multa supunere si umilinta. La conferinta lui Balfour cu Brandeis, acesta n-a facut altceva decât sa repete continutul scrisorii Dr-lui Weizmann catre el, adica instructiuni pe care Balfour le auzise si din gura Dr-lui Weizmann chiar. Despre numirea lui Brandeis la Curtea Suprema a Statelor Unite, John O. Beaty, profesor la Southern Methodist University, zice ca "este una dintre cele mai mari zile din istoria Americii, caci pentru prima data avem, de pe la începutul secolului 19, un înalt demnitar în cele mai înalte functii ale statului nostru a carui inima este devotata altor interese în afara Statelor Unite".
Cum l-a instruit Dr. Weizmann, Brandeis a promovat protectoratul pur britanic asupra Palestinei; apoi a redactat împreuna cu House si l-a pus pe presedintele Wilson sa semneze, o declaratie în care repudiaza tratatele secrete, dând mare satisfactie opiniei publice care de atunci încoace a fost total dusa de nas cu cea mai mare usurinta, crezând ca nu mai exista nimic secret si totul este cu mare exactitate prezentat de curajoasa presa "independenta" - în realitate toata în mâna Sionului. În realitate singurul tratat pe care l-a anihilat declaratia aceasta a lui Brandeis-House-Wilson a fost tratatul Sykes-Picot, conform caruia Palestina smulsa de la turci urma sa fie guvernata de un conglomerat international impartial care sa asigure viata arabilor care-o locuiau de mii de ani. Guvernul britanic era total aservit sionismului; guvernul britanic trebuia sa guverneze Palestina. "Aici se vede fructul existentei unei diplomatii nationale evreiesti", zice biograful lordului Balfour.
Singurii care s-au opus acestor masinatii si intrigi, în afara de câtiva functionari si generali rapid înlaturati, au fost unii evrei din Anglia si America; atât de mare este aservirea catre sionism a politicienilor ne-evrei, chiar daca de cele mai multe ori sunt doar niste marionete, încât s-ar putea foarte bine ca Protocoalele Sionului sa nu fie scrise de evrei. În 1915, Asociatia Anglo-Iudaica a declarat ca ei "considera ca postulatul 'national' al sionistilor si privilegiile speciale ale evreilor în Palestina sunt periculoase si apte sa cauzeze antisemitism". Dar aceasta asociatie consta din evreii europeni stabiliti de mult ca locuitori ai diferitelor tari si Dr. Weizmann a spus ca "acesti evrei trebuie sa-si dea seama ca nu ei ci noi suntem stapâni pe situatie". Guvernul britanic nu-i asculta pe evreii englezi, cetateni britanici de multa vreme; guvernul britanic considera ca doar revolutionarii din ghetourile din Rusia sunt reprezentantii evreilor. În 1917 comitetul Asociatiei Anglo-Iudaice din nou a afirmat ca evreii sunt doar o comunitate religioasa si nu cer "o patrie nationala" aparte si ca evreii din Palestina nu doresc decât libertate religioasa si drepturi cetatenesti ca toti ceilalti; "Goimii" adunati în jurul Dr-lui Weizmann însa s-au înfuriat teribil auzind acestea si sub îndrumarea acestuia Wickham Steed, un "goim" de la Times, a publicat un articol de fond care "argumenta în mod magnific în favoarea sionismului" (cuvintele lui Weizmann). Brandeis si rabinul Wise (nascut în Ungaria) erau la fel de vigilenti de cealalta parte a oceanului, în America si presedintele Wilson, întrebat de ei ce va face când evreii americani vor protesta împotriva planurilor sioniste, le-a raspuns cum fusese instruit ca va arunca protestele lor la gunoi.
Dr. Weizmann era exasperat în Anglia de "evreii care se amesteca din afara în treburile" lui evreiesti, considerând ca el era singurul îndreptatit sa aiba probleme evreiesti si alti evrei nu erau. Apoi i-a cerut lui Lloyd George sa nu-l lase sa vorbeasca pe Edwin Montagu, ministru membru în cabinetul britanic, evreu, sau cel putin sa-l lase sa vorbeasca numai cu el, Weizmann, de fata. Pentru ca o persoana particulara lipsita de orice functie ca Dr. Weizmann nu putea participa le sedinta consiliului de ministri, desi Lloyd George si Balfour ar fi dorit-o, el a trebuit sa astepte într-o camera alaturata si Lloyd George si Balfour l-au chemat imediat ce Edwin Montagu si-a terminat prezentarea. Edwin Montagu a reusit, în ciuda goimilor aliniati împotriva lui, sa îndulceasca putin proiectul britanic cu privire la Palestina, spre furia Dr-lui Weizmann care s-a plâns de "amestecul evreilor britanici" în afacerile evreilor. Dupa doua zile, la 9 Octombrie, Dr. Weizmann anunta triumfator lui Brandeis ca guvernul britanic s-a angajat sa construiasca în Palestina o "patrie nationala" pentru Sion. Proiectul a mai fost revizuit, apoi publicat la 2 Noiembrie si trimis în America, unde, revizuit din nou pentru ochii presedintelui american de catre Brandeis, Jacob de Haas si rabinul Wise, i-a fost supus acestuia spre "aprobare"; presedintele Wilson n-a facut altceva decât sa i-l trimita lui Brandeis care-l avea deja si care i l-a pasat rabinului Wise "sa i-l dea Colonelului House ca sa-l transmita cabinetului britanic".
Acest proiect, inclus într-o scrisoare de-a lui Balfour catre Rothschild, este "declaratia Balfour". Familia Rothschild era si ea, ca si alti evrei, împartita cu privire la Palestina. Numele Rothschild a fost folosit ca sa dea prestigiu declaratiei Balfour; adevaratul adresant era Weizmann, caruia i-a fost predat documentul imediat dupa sosire de catre Mark Sykes în anticamera Ministerului de Razboi, unde Dr. Weizmann petrecea foarte multa vreme.
Autorul nu-si explica actiunile guvernului britanic în problema Palestinei prin motive rationale, caci nu se vede nici un fel de rationament. Studiul documentelor si marturiilor nu dezvaluie decât vagi lozinci si citate din Vechiul Testament care nu pot fi nicicum motive rationale. Astfel, Lloyd George le-a declarat unor vizitatori sionisti "veti avea Palestina de la Dan la Beersheba", în prezenta rabinului Wise care-l dispretuia si pentru bâlbâiala lui din Vechiul Testament, printre altele. Cu alta ocazie a cerut convocarea unui grup de 10 religiosi evrei, adica un minyan, ca sa-i convinga de sinceritatea lui de "protestant viguros" si le-a citit din Vechiul Testament fragmente în care Iehova, dupa parerea lui, recomanda protectoratul britanic în Palestina. În alte împrejurari a dat alte explicatii, toate contradictorii. Astfel în 1937 a declarat ca a facut aceste lucruri "ca sa câstige suportul evreilor din America" (care însa se opuneau actiunilor lui) pentru "cauza aliatilor". Minciuna sfruntata a lui Lloyd George este respinsa cu mult dispret si dezgust de catre rabinul american Elmer Berger, caci la acea vreme America era de mult în stare de razboi si rabinul Berger respinge ideea ca el, familia lui, prietenii lui si "evreii obisnuiti" din America ar fi fost tradatori daca n-ar fi fost mituiti ca sa nu fie tradatori. Cel mai bine cunoscut motiv invocat de Lloyd George este afirmatia lui ca "acetona a facut un sionist din mine", adica Dr. Weizmann ar fi descoperit proprietatile chimice ale acetonei pe care furnizând-o guvernului britanic, la întrebarea cum ar putea fi rasplatit ar fi raspuns "eu nu cer nimic pentru mine, cer doar pentru poporul meu" si ar fi primit atunci în dar Palestina. Dr. Weizmann însusi îsi bate joc de aceasta minciuna puerila, aratând ca Lloyd George era sionist febril cu mult înainte de-a fi prim ministru si ca el, Chaim Weizmann, primise 10.000 de lire pentru munca lui de chimist în slujba guvernului britanic, dupa cum tot bani primise pentru patentul pe care-l vânduse anterior trustului inamic german de coloranti.
Daca s-ar putea da o explicatie cinstita pentru actiunile lui Lloyd George si-a acolitilor lui, ea ar fi fost data de mult; din pacate acest lucru nu se poate; se poate doar constata decaderea si ticalosirea politicii si-a politicienilor care conduc popoarele de la primul razboi mondial încoace. Atât în Anglia cât si în America, alegatorii n-au ales nimic, n-au votat nimic si au fost mereu dusi de nas ca o turma de oi de catre mincinosi sfruntati total aserviti sionismului pe de-o parte, comunismului pe de cealalta.
În Noiembrie 1917 Statele Unite s-au aliniat Angliei în slujba sionismului distrugator si militant. Dar sionismul este doar una din agentiile principiului distrugerii. Celalalt brat al acestui principiu, dezvoltat tot de catre evreii talmudici condusi de rabinii lor si Dr. Weizmann în ghetourile lor din Rusia, este revolutia comunista. Acest al doilea brat al directoratului talmudic din Rusia a obtinut tot în Noiembrie 1917 prima mare victorie, numita timp de 70 de ani "Marea Revolutie Socialista din Octombrie (7 Noiembrie)". Tot în Noiembrie 1917 bratul revolutionar comunist al talmudismului a reusit sa distruga statul national rus si sa inaugureze distrugerea pe scara larga a celorlalte state nationale. Astfel politicienii din occident au creat acest monstru al distrugerii cu doua fete, una fiind sionismul si cealalta comunismul. Dar aceste doua fete s-au dovedit a apartine aceluiasi trup dintru început: cine se opunea la revolutia comunista era "antisemit". De la începuturile ei, guvernele occidentale au sprijinit si servit revolutia mondiala prin aservirea lor totala fata de bratul talmudic al distrugerii comuniste.

Capitolul 32: Din nou despre revolutia mondiala

Triumful concomitent al bolsevicilor din Moscova si-al sionistilor din Londra în aceeasi saptamâna nu este o coincidenta, caci aceste doua fapte sunt doua fete ale aceluiasi triumf: manipulantii ascunsi care-au dirijat si promovat sionismul sunt tot cei care-au dirijat si promovat comunismul; ei executa comanda dubla a lui Iehova "sa distrugi si sa nimicesti natiunile... Si sa domnesti asupra lor". In estul Europei au distrus, în vest au stapânit (si stapânesc).
În 1917 s-a vazut ca Disraeli spunea adevarul când zicea despre 1848 ca evreii erau conducatorii "fiecareia dintre" societatile secrete care au drept scop sa anihileze crestinismul si civilizatia. Au fost asa de multi evrei între conducatorii revolutiei din 1917 încât pe drept cuvânt poate fi numita o afacere evreiasca: acesta este un fapt dovedit, nu o apreciere rasista. Si conducerea revolutiei bolsevice a tinut sa se identifice ca agent de distrugere iehoviana prin actele sale imediat ce-a avut puterea în mâna, prin batjocorirea crestinismului si prin uciderea regelui dupa ritual talmudic. În occident s-au facut eforturi mari de 70 de ani încoace ca sa se ascunda adevarul; istoricii care au încercat sa povesteasca faptele asa cum au avut ele loc au fost atacati si li s-a pus calus în gura sub pretext ca ar fi "antisemiti" când arata ca revolutia bolsevica a fost o conspiratie a evreilor condusi de directoratul talmudic al rabinilor din ghetourile din rasaritul Europei. Subliniem din nou ca nu toti evreii au participat si participa la conspiratie; nu este o chestie de rasa, ci de executare a unui plan al directoratului rabinic talmudic din Rusia. Scopurile revolutiei bolsevice sunt aceleasi cu scopurile organizatiei din care facea parte Weishaupt: distrugerea tuturor guvernelor legitime si distrugerea religiilor goimilor, simbolizate anterior prin uciderea regelui si-a preotilor, executate de la 1917 încoace prin coruperea sau înlocuirea formei de guvernamânt si de simtire religioasa.
Winston Churchill stia aceasta, când scria: "S-ar parea ca evanghelia lui Hristos si cea a anticristului s-au nascut din acelasi popor; aceasta rasa mistica si misterioasa pare aleasa ca sa dea manifestarea suprema atât a divinitatii cât si a diavolului... De la 'Spartacus' Weishaupt pâna la Karl Marx si pâna la Trotki (Rusia), Bela Kun (Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania) si Emma Goldman (Statele Unite), aceasta conspiratie mondiala care vrea sa distruga civilizatia si sa reconstruiasca societatea într-un stadiu retrograd, pe baza de rautate si invidie si cu o nivelare imposibila a tuturor, a crescut într-una. A jucat un rol vizibil si în tragedia Revolutiei Franceze, cum a aratat capabila istorica moderna Nesta Webster. A fost sufletul fiecarei miscari subversive din sec. 19; si acum în fine acest grup de personalitati extraordinare ale lumii întunericului din marile orase din Europa si America i-a pus mâna în beregata poporului rus si-a devenit stapânul absolut al acelui enorm imperiu. N-avem cum exagera rolul acestor evrei internationali, majoritatea lor atei, în crearea bolsevismului si în realizarea revolutiei în Rusia. Rolul lor a fost desigur imens; si probabil ca a fost mult mai mare decât rolul tuturor altor participanti". Aceasta este ultima data când un politician de vaza a spus adevarul despre Rusia sovietica. Dupa aceea toti au spus minciuni, inclusiv Churchill, care a refuzat în 1953 sa permita sa fie dat publicitatii articolul din care am citat mai sus, publicat în The Illustrated Sunday Herald în 20 Februarie 1920 (dupa legea engleza, nu poate fi republicat fara permisiunea lui). Astfel politica guvernelor occidentale s-a bazat de atunci încoace exclusiv pe minciuna, desi informatii corecte au existat si exista. Raportul guvernului Britanic Russia, No. 1, Colectia de Rapoarte despre Bolsevism, contine raportul ministrului olandez Oudendyke, care zice: "Bolsevismul este organizat si facut de evrei, care n-au nationalitate si al caror unic scop este sa distruga pentru interesul lor societatea existenta". Ambasadorul Statelor Unite în Rusia David R. Francis zice si el: "Conducatorilor bolsevici de-aici, care sunt majoritatea evrei si 90 % din ei acum au sosit din strainatate, nu le pasa nici de Rusia nici de alta tara ci sunt internationalisti si ei lucreaza ca sa instaureze o revolutie sociala mondiala". Raportul lui Oudendyke a fost exclus din editiile ulterioare ale rapoartelor oficiale ale guvernului britanic si documentele originale contemporane cu revolutia bolsevica sunt extrem de greu de gasit acum. Autorul a avut norocul sa gaseasca la Robert Wilton, corespondentul ziarului Times, care a fost de fata la revolutia bolsevica, acest raport oficial în starea lui originala nemasluita. Editia franceza a cartii lui Wilton contine lista oficiala a conducatorilor bolsevici (aceasta lista a fost expurgata din editia engleza). Astfel erau în atotputernicul comitet central al partidului bolsevic 3 rusi (cu Lenin cu tot) si 9 evrei; în comitetul executiv ( care dirija politia secreta) 42 evrei si 19 rusi, letoni si georgieni; în comisariatul poporului 17 evrei si 5 ne-evrei. La Moscova politia secreta era condusa de 23 evrei si 12 alte persoane. Pe lista oficiala din 1918-1919 a guvernantilor statului bolsevic, 458 erau evrei, 108 nu erau. Pe vremea aceea s-au constituit asa zise "partide mici de opozitie", asa zise "socialiste" etc., ca sa pacaleasca masele care sub tarism vazusera ca partidele de opozitie fusesera tolerate; si în conducerea acestor pretinse partide de opozitie, 55 erau evrei, 6 nu erau. Cartea lui Wilton contine lista exacta cu toate numele. Cele doua guverne bolsevice de scurta durata din Ungaria si Bavaria din 1918-1919 au avut aceeasi proportie etnica.
Robert Wilton a facut eforturi imense sa spuna lumii adevarul despre ce se în tâmpla în Rusia, a fost persecutat si-a murit putin timp dupa aceea la 50 si ceva de ani. Fusese crescut în Rusia, stia perfect ruseste si cunostea perfect toata tara. Era stimat atât de rusi cât si de englezi, si-a fost de fata la luptele de strada. A raportat exact evenimentele de la începutul guvernului lui Kerenski si pâna în Noiembrie 1917, când a vazut cum un regim evreiesc instaureaza un despotism absolut asupra unui alt popor, de unde continua sa faca revolutie mondiala. Si a vazut cum i se pune calusul în gura si cum nu i se permite sa spuna si sa scrie adevarul. Felul în care i s-a pus lui Wilton calusul în gura este relatat în mod surprinzator chiar de catre cei care au facut-o si anume de catre conducerea ziarului Times în Istoria Oficiala a acestui ziar.
Istoricii oficiali ai ziarului Times îl lauda pe Wilton foarte mult exact pâna în 1917. Apoi dintr-o data ei zic ca Wilton "nu era demn de toata încrederea," ca se plângea de masluirea articolelor lui, ca se plângea de eliminarea stirilor trimise de el. Apoi ziarul Times a început sa publice articole despre Rusia scrise de oameni care nu vazusera Rusia si nu stiau nici limba si nici nimic despre tara, dar nu mai publica deloc articolele lui Wilton. Articolele acestor autori laudau guvernul bolsevic ca fiind un guvern eliberator care promoveaza democratia. (Autorul cartii arata ca el personal, ca corespondent al ziarului Times, a patit exact la fel între 1933-1938). Si tot istoricii oficiali ai ziarului Times arata de ce ziarul Times a avut toata încrederea în Wilton si i-a publicat articolele exact pâna în Noiembrie 1917, ca apoi dintr-o data sa nu mai aiba nici o încredere în el si sa nu-i mai publice scrierile: "Din nefericire pentru Wilton una din stirile lui... a creat în cercurile sioniste si chiar la Ministerul de Externe, impresia ca el ar fi antisemit," zice aceasta istorie oficiala. Cercurile sioniste, zic ei, nu cercurile comuniste; aratând clar identitatea dintre conducerea sionista si conducerea comunista. De ce s-ar supara sionistii, care chipurile nu doresc decât o patrie evreiasca în Palestina, pentru ca un corespondent al ziarului nu vrea sa scrie ca guvernul bolsevic aduce libertatea, fericirea si bunastarea poporului rus? De ce este antisemitism sa critici guvernul bolsevic? Si cum a ajuns de la cercurile sioniste la redactia ziarului Times si la Ministerul de Externe ideea ca lui Robert Wilton trebuie sa i se puna calusul în gura? Chiar istoricii oficiali ai Times-ului arata ca "seful propagandei de la Ministerul de Externe a trimis un document scris de unul din aghiotantii lui la Times în care se repeta afirmatia" ca Wilton este antisemit preluata de la o publicatie sionista; acest aghiotant a fost Reginald Leeper, ulterior ambasador englez în Argentina, care si-a început cariera la minister exact în 1917. Leeper l-a acuzat pe Wilton de antisemitism în Mai 1917, când cariera lui avea o vechime de patru luni. Dar cuvântul lui a fost destul ca sa nimiceasca si sa distruga un om a carui cariera de 17 ani fusese impecabila si demna de tot respectul si toata admiratia. Imediat dupa acuzatia lui Leeper, arata istoria oficiala a Times-ului, ceea ce trimitea Wilton sau "se ratacea pe undeva" sau se lua decizia sa fie ignorat; asa a facut exact acelasi redactor sef cu articolele autorului cartii de fata în 1938. Wilton s-a luptat un timp, trimitând rapoarte adevarate despre ce se întâmpla în Rusia, fiind tratat cu dispret insultator de catre ziarul al carui corespondent era; apoi ca un ultim act în slujba adevarului a relatat într-o carte exact tot ce s-a întâmplat în Rusia în 1917, si-a aratat adevarata fata a regimului bolsevic si insigniile sale: legea contra antisemitismului, legile contra crestinismului, ridicarea lui Iuda Iscariotul la rang de sfânt si iscalitura talmudica în camera în care a fost asasinata familia tarului Romanov.
Prin legea sovietica împotriva antisemitismului (unde "antisemitismul" este ceva nedefinit care poate cuprinde absolut orice), conducerea bolsevica, aproape în întregime compusa din evrei, dadea pedeapsa cu moartea pentru cei care ar cauta sa identifice originile revolutiei; caci a identifica conducatorii ca evrei era un act de antisemitism. Astfel talmudul a devenit legea de baza în Rusia bolsevica, asa cum a devenit încetul cu încetul de atunci încoace în occident. Ca si în faza anti-crestina a Revolutiei Franceze, bisericile au fost darâmate cu dinamita si catedrala Sf. Vasile a fost transformata într-un muzeu anti-crestin. Wilton arata: "Evreii sunt 10 % din totalul populatiei, dar în conducerea bolsevica ei sunt 90 %, chiar mai mult ". Daca în loc de evrei Wilton ar fi zis "Ucrainenii sunt 10 % etc"., n-ar fi fost acuzat si eliminat: acest simplu fapt de a relata în mod veridic un fapt statistic este considerat "antisemitism". Crestinilor li s-a interzis sa stie sau sa spuna simple cifre adevarate.
Un alt avertisment dat crestinilor ca ei sa priceapa ca sub puterea sovietica ei nu mai au dreptul la adevar a fost canonizarea lui Iuda Iscariotul, a carui tradare a avut loc în anul 29 A.D. Si n-are nimic de-a face cu evenimentele din 1917 A.D.; dar conducerea talmudica a revolutiei bolsevice a tinut sa dea aspectul specific al razbunarii talmudice a lui Iehova, masacrelor si uciderilor în masa ce-au urmat; rusii si alti goimi au fost masacrati pentru ca asa a zis Iehova ca trebuie sa pateasca goimii. Un evreu numit Kanegisser a împuscat în August 1918 un alt evreu numit Urisky; acest act a fost pretextul sub care evreul Peters, seful politiei secrete din Petrograd, a ordonat sa se dezlantuie "teroarea de masa" împotriva rusilor în mod specific talmudic; si alt evreu, Zinoviev, a cerut ca 10 milioane de rusi sa fie "anihilati;" aceste masacre ale taranilor rusi care-au urmat în 1919 sunt consemnate în editia originala a rapoartelor guvernului britanic despre bolsevism.
Dar cel mai evident indiciu despre importanta ritualului talmudic în masacrele si distrugerea pe care le-a adus bolsevismul este uciderea familiei Romanov. Wilton este singurul care a consemnat adevarul despre acest masacru, caci toata lumea în afara de el mintea si sustinea ca sotia si copiii mici ai tarului au fost arestati dar "protejati" si au murit apoi de moarte naturala.
În Martie 1917 tarul, respectând constitutia, la sfatul ministrilor lui, a abdicat si timp de un an sub guvernul Kerenski a fost relativ bine tinut în închisoare la Tobolsk de catre niste rusi. În Aprilie 1918 regimul evreiesc a preluat puterea si Romanovii au fost luati de niste soldati straini care nu stiau ruseste, la care rusii le ziceau "letoni", dar care erau în realitate veniti din Ungaria si dusi la Ekaterinburg în muntii Urali unde erau în stapânirea unui evreu, Yankel Yurovsky. De sus pâna jos de-acum puterea teroarei era în mâna evreilor: evreul Yankel Sverdlov conducea Rusia de fapt, fiind seful politiei secrete din Moscova. Aceasta politie la Ekaterinburg era condusa de 7 evrei, unul dintre ei fiind Yankel Yurovsky. La 20 Iulie ei au anuntat ca l-au împuscat pe tar si ca familia lui a fost trimisa undeva "în siguranta". Moscova a aprobat actiunea celor din Ekaterinburg; si tot globul se felicita de umanitarismul cu care au erau tratati sotia si copiii mici ai tarului, care erau morti demult. Adevarul s-a aflat întâmplator când Ekaterinburg a cazut pentru scurt timp în mâinile rusilor albi la 25 Iulie si Robert Wilton i-a însotit. Generalul Diterichs, comandantul rusilor albi, un criminolog rus vestit, Sokolov si Wilton au dezgropat dovezile. Când rusii albi s-au retras Wilton a luat cu el dovezile si le arata detailat fotografiate în cartea lui. Masacrul a avut loc din ordinele si în colaborare strânsa cu Sverdlov din Moscova; s-au gasit dovezile convorbirilor lui telefonice cu ucigasii din Ekaterinburg. Într-una din aceste convorbiri i se raporta lui Sverdlov: "ieri a plecat curierul care-ti aduce ce doresti". Curierul era Yurovsky si se crede ca îi ducea lui Sverdlov capetele familiei Romanov ucise, caci trupurile lor au fost gasite decapitate. Martorii oculari care n-au putut fugi au descris scena; unul din ei a participat la omoruri. Iata ce s-a întâmplat: la 16 Iulie, la miezul noptii, Yurovsky i-a sculat din somn pe tar si familia lui, i-a dus într-o camera la subsol si i-a împuscat. Ucigasii care au tras au fost Yurovsky, 7 complici de-ai lui neidentificati, apoi unul Nikulin de la politia secreta locala si doi puscasi rusi în slujba politiei secrete. Victimele au fost tarul, sotia lui, fiul lui bolnav care nu putea umbla si pe care tarul îl tinea în brate, cele patru fiice ale tarului, apoi patru alti rusi care erau doctorul, servitorul, bucatareasa si camerista tarului. Peretii camerei în care au fost ucisi purtau marturia împuscaturilor si împunsaturilor de baioneta cu care au fost masacrati Romanovii si servitorii lor, când Sokolov si Wilton au examinat-o si-au fotografiat-o.
Înainte de-a pleca din Ekaterinburg Yurovsky s-a laudat ca "nimeni nu va sti vreodata ce-am facut cu cadavrele". Dar s-a aflat totusi. El a încarcat cadavrele în 5 camioane si le-a dus la o mina de fier parasita din padure, le-a taiat în bucati si le-a ars folosind 150 de galoane de petrol. Un oarecare Voikov de la politia secreta din Urali (care venise împreuna cu Lenin din Germania în acelasi tren sa faca bolsevismul în Rusia) i-a dat lui Yurovsky 400 de livre de acid sulfuric ca sa dizolve oasele victimelor. Cenusa si fragmentele de oase au fost aruncate în putul minei, pe fundul careia se sparsese gheata pentru ca cenusa sa se lase la fundul apei si sa nu ramâna la suprafata ghetii; apoi s-a construit si instalat un nou fund al putului minei, deasupra celui vechi. Dar când s-a înlaturat aceasta podea falsa a putului minei s-au gasit imediat ramasitele. Deasupra lor era cadavrul unui câine care apartinuse uneia dintre fiicele tarului. Sub cadavrul câinelui s-au gasit bucati de oase si piele de om, un deget si multe fragmente de lucruri si haine care n-au fost complet distruse. Cei care-au dezgropat ramasitele copiilor tarului au fost uimiti de o mica colectie de pioneze, monezi si foite de staniol; Sidney Gibbes, profesorul de engleza al copilasului tarului le-a identificat ca provenind din buzunarele copilului asasinat. Precautiunile luate pentru distrugerea trupurilor victimelor si înlaturarea urmelor crimei dovedesc ce experienta de criminali de profesie au avut membrii guvernului si conducatorii statului bolsevic. Acestea sunt metodele criminalilor de profesie din Chicago din vremea prohibitiei si a bandelor de criminali din Statele Unite în general.
Acum ca adevarul despre masacrarea sotiei si copiilor tarului n-a mai putut fi ascuns, s-a facut un proces "de ochii lumii" în care "28 de persoane au fost acuzate de uciderea tarului si-a familiei lui". Sau publicat 8 nume (din acei 28); nici unul dintre cei 8 n-aveau nimic de-a face cu masacrarea Romanovilor; apoi s-a afirmat ca 5 ar fi fost executati ca fiind vinovati; acestia, daca au fost sau nu executati, n-au avut nici o legatura cu crima. Asasinul principal, Sverdlov, a fost ulterior ucis la rândul lui de catre complicii lui în cadrul luptelor pentru putere din interiorul bolsevismului si dupa el au mai fost omorâti mii de oameni nevinovati în masacrele dezlantuite de aceste lupte pentru putere bolsevice. Orasul Ekaterinburg a fost apoi botezat Sverdlovsk ca sa imortalizeze crima rituala pe care-a comis-o Sverdlov.
Iata dovada ca asasinarea tarului si-a familiei lui a fost un ritual talmudic: unul din asasini a ramas în camera si-a scris pe pereti inscriptii batjocoritoare în ungureste, în ebraica si-n germana. Printre aceste inscriptii este una care leaga masacrarea Romanovilor de poruncile de distrugere din Thora-Talmud pe care le-au dat levitii. Este o inscriptie scrisa nemteste de cineva care a parodiat versurile poetului evreu Heinrich Heine despre moartea lui Belsatar, regele imaginar caruia i s-a prezis sfârsitul prin scrisul unei mâini nevazute pe perete (vezi cartea Daniil din Vechiul Testament). Zice Heine: "Belsazar ward aber in selbiger Nacht / Von selbigen Knechten umgebracht". Zice bolsevicul talmudist ucigas al Romanovilor: "Belsatsar ward in selbiger Nacht / Von seinen Knechten umgebracht," folosind în batjocura calamburul "zar = tar".
"Marea Revolutie Socialista din Octombrie" a avut loc în Rusia, desi n-a fost ruseasca, dar a avut prieteni si promotori în guvernele si conducerea altor tari. În 1917-1918 politicienii suspusi din vest au început sa dea sprijinul lor comunismului asa cum îl dadeau sionismului. Ajutorarea bolsevismului s-a facut de catre ambele parti beligerante în primul razboi mondial: trupele lor se bateau pe câmpul de lupta, sutele de mii mureau de ambele parti ale frontului, dar conducatorii guvernelor îsi dadeau mâna peste capul trupelor pe care le trimiteau la moarte luptând unii împotriva altora si erau în deplin acord în slujba bolsevismului. Desi sionistii lucrau în special prin presiuni exercitate asupra guvernelor englez si american, statul major sionist era la Berlin; bolsevicii la rândul lor au fost pusi în picioare mai întâi de catre Germania si mai apoi de catre dusmanii Germaniei. Ambasadorul Gerard din Berlin îi spune lui House cum la începutul primului razboi mondial "se trimit înapoi în Rusia acei rusi care sunt revolutionari si erau aici la închisoare, dotati cu bani si pasapoarte, ca sa provoace tulburari în tara lor". Wilton scrie ca hotarârea de a stârni revolutia în Rusia a fost luata în 1915 în mod formal la o adunare a statului major german si austriac. Generalul Ludendorff, seful statului major german, si-a exprimat ulterior regretul pentru ca "trimitând pe Lenin în Rusia guvernul nostru... Si-a luat o mare raspundere. Din punct de vedere militar a fost justificat sa fie ruinata Rusia; dar guvernul nostru ar fi trebuit sa împiedice sa fim si noi târâti în distrugere odata cu ea". Sa zicem ca germanii au gresit, cautând un avantaj militar care a avut consecinte politice grave pe care ei nu le-au prevazut; dar conducatorii americani si englezi, al caror interes militar si politic ar fi trebuit sa fie sa sprijine, nu sa distruga Rusia, care era aliata lor, nu dusman ca în cazul nemtilor, ce justificare au ca au distrus pe aliata lor?
House, atotputernicul fac-totum din Statele Unite, zice ca "bolsevicii le-au aparut maselor rusesti doritoare de pace si pamânt ca fiind primii conducatori care au depus un efort sincer pentru a le satisface nevoile". Dar adevarul despre satisfacerea nevoilor taranilor rusi de-a avea pamânt este ca tarul si guvernul lui au muncit timp de 50 de ani la împroprietarirea taranilor rusi si-au fost asasinati tocmai pentru acest lucru.
In 1917 House l-a instruit pe presedintele american "sa nu faca absolut nimic decât sa-si exprime simpatia pentru efortul Rusiei de-a se transforma într-o democratie virila si sa-i ofere ajutorul nostru financiar, industrial si moral în toate felurile posibile". De remarcat asemanarea dintre frazeologia lui House si-a apologetilor bolsevicilor de la Londra; autorul crede ca aceleasi persoane scriau instructiunile dupa care actionau si vorbeau atât House si guvernul american de-o parte a oceanului cât si ziarul Times si ministerele engleze de cealalta si dupa care a actionat presedintele american Roosevelt în cel de-al doilea razboi mondial. Dar un politician, Winston Churchill, la ora aceea a descris adevarata fata a bolsevicilor: "Ei dispretuiesc asa lucruri cum ar fi natiunea. Idealul lor este revolutia mondiala proletara. Dintr-o lovitura bolsevicii au rapit Rusiei doua lucruri mult dorite: victoria si pacea; victoria pe care aproape c-o detinea si pacea pe care o dorea din tot sufletul. Nemtii l-au trimis pe Lenin în Rusia ca s-o distruga... De-abia sosit acolo Lenin a-nceput sa cheme cu degetul dintr-un colt într-altul tot felul de persoane dubioase din ascunzisurile lor confortabile din New York, Glasgow, Berna si alte tari (de remarcat de unde proveneau "revolutionarii rusi" si cum "au luptat si suferit pentru revolutie") si si-a adunat în jurul lui spiritele conducatoare ale unei secte formidabile, cea mai formidabila secta din lume... Înconjurat de acestia s-a apucat cu o îndemnare diabolica sa distruga fiecare institutie pe care se baza viata statului si natiunii ruse. Rusia a fost distrusa. Trebuia sa fie distrusa..." (discurs în Casa Comunelor din 5 Noiembrie 1919). "Cea mai formidabila secta din lume" zice Churchill; asa a zis si Bakunin cu 50 de ani în urma. Astfel triumfa Dr. Weizmann la Londra si Washington în acelasi timp în care triumfau rudele si prietenii lui la Moscova, rezolvând dezbaterile aprinse la care ca student Chaim Weizmann a participat la Berlin, Freiburg si Geneva, unde el si prietenii lui dezbateau daca trebuie sa se dedice sionismului sau revolutiei mondiale. Dar ambele conlucreaza si servesc aceluiasi scop si ambele au triumfat deodata. Dugdale, care lucra pentru Balfour ca fac-totum, arata: "Lenin si Trotki au preluat puterea în aceeasi saptamâna în Noiembrie 1917 în care nationalismul evreiesc a câstigat. Cu ani în urma Weizmann si Trotki sezusera noapte de noapte în cafenele la Geneva predicând studentilor crezurile lor politice [aparent] opuse. Ambii erau nascuti în Rusia... Si atrageau multimea de studenti evrei când de-o parte a strazii, când de cealalta: Leon Trotki, propovaduitorul revolutiei rosii; Chaim Weizmann, propovaduitorul unei traditii neîntrerupte de 2000 de ani. Acum printr-o coincidenta stranie fiecare si-a vazut visul cu ochii în aceeasi saptamâna". De fapt cele doua "parti ale strazii" din Geneva sunt cele doua brate ale clestelui în strânsoarea caruia se zbate si este zdrobita civilizatia crestina, fiecare brat faurit de un grup de "revolutionari nascuti în Rusia" dar nu rusi de origine.
Pentru Chaim Weizmann si sionistii lui succesul bolsevismului în Rusia a fost o mica încurcatura caci pretentia lor la Palestina se baza pe "persecutiile" pe care le sufereau evreii din Rusia, care "n-aveau o patrie a lor" -- si-acum toata Rusia era a lor! In Rusia evreii erau supremi si "antisemitismul" se pedepsea cu moartea! (De aceea au trebuit suprimati imediat cei care relatau faptele reale despre Moscova, cei ca Robert Wilton). Rabinul Elmer Berger zice "Guvernul sovietic i-a privilegiat pe evrei ca atare... dintr-o lovitura, i-a emancipat pe acei evrei pentru care doar sionismul parea eficace, dupa propovaduitorii sionismului. Dar evreii sovietici nu mai aveau nevoie de Palestina, sau de alt refugiu. Pretextul suferintei evreilor din Rusia, de care s-a prevalat adesea Herzl cautând sa smulga stapânirea Palestinei de la alte puteri, disparuse". Dar acest lucru nu l-a oprit pe Chaim Weizmann, care imediat a proclamat: "Zic unii... ca evreii din Rusia sunt liberi. Nimic mai gresit decât asta. Noi nu ne-am construit miscarea noastra sionista pe suferintele alor nostri nici din Rusia si nici din alta parte. Aceste suferinte nu sunt deloc cauza sionismului. Cauza fundamentala a sionismului a fost si este pe veci straduinta ineradicabila a evreimii sa aiba o patrie a ei". Astfel gura mincinoasa a lui Chaim Weizmann a rostit un adevar în mijlocul tuturor minciunilor lui: adevarul e ca organizatorii sionisti niciodata n-au fost motivati de "suferintele alor lor nici din Rusia nici din alta parte". Lor suferintele evreilor din Rusia sau din alta parte le-au fost totdeauna perfect indiferente. Dar ei s-au prevalat întotdeauna de pretextul acestor suferinte din 1912 pâna azi. Oricât de evidenta este însa minciuna, n-a avut nici o importanta, caci guvernul britanic, cum arata Dugdale, era complet aservit sionismului; nimeni nu mai putea pretinde ca "evreii au nevoie de-o patrie în care sa se refugieze", dar Lloyd George s-a angajat "sa cucereasca Palestina pentru evrei". Un eveniment care l-a ajutat pe Lloyd George a fost ascensiunea lui Hitler, care a ajutat sionismului oferind din nou pretextul "persecutiilor la care sunt supusi evreii", care disparuse odata cu victoria talmudismului în Rusia. Hitler, daca n-ar fi aparut singur, sionistii si l-ar fi creat; asa de perfect se încadreaza el în planurile lor.

Capitolul 33: Liga pentru pace

Odata cu triumful celor doua puteri evreiesti din Rusia, odata cu triumful bolsevismului si-al sionismului, s-a dezvaluit adevaratul scop al primului razboi mondial, scopul pentru care militau si aceste doua brate talmudice: si anume acela de a institui o "federatie mondiala" care sa "preia puterea asupra întregii omeniri" si s-o conduca cu mâna de fier. Masele au început sa fie atâtate (atunci si apoi dupa 25 de ani) sa distruga "dementul din Berlin" tocmai pentru ca el avea intentia sa conduca cu mâna de fier. Dar faptele care erau ticalosie, reactionarism prusac când le faceau nemtii, erau "progres" si idei înalte umanitare când erau poruncite din Washington; ceea ce era ambitie megalomana când era vorba de Kaiser-ul german, era un concept luminat al "noii ordini mondiale" când provenea de la Londra. Politicienii occidentului au devenit mincinosi de profesie. Disraeli a scris în 1832 ca "practica politica în rasarit se defineste prin cuvântul disimulare"; dar aceasta este practica politicii în occident în acest secol si a devenit asa atunci când conducatorii politici occidentali s-au subjugat unui trib asiatic, sionismului si revolutiei mondiale si caracterul lor a capatat caracteristica duplicitatii asiatice.
Curios, Woodrow Wilson care în final a fost total aservit sionismului, s-a zbatut cel mai mult împotriva lui initial. A scris la începutul presidintiei sale ca "este intolerabil ca guvernul republicii [americane] nu mai este în mâna poporului si a fost apucat de anumite interese speciale care nu sunt cele generale ale poporului... ceva s-a interpus între poporul Statelor Unite si conducerea propriilor destine la Washington". În ciuda acestor zbateri tocmai de el s-au folosit ca sa lanseze "federatia mondiala" bazata pe uz de forta. În Noiembrie 1915 când poporul american înca îl adora pe Wilson "pentru ca a evitat intrarea Statelor Unite în razboi" House îl instruia pe Wilson despre "pastrarea pacii în lume" prin uz de forta. Acest plan de a pastra pacea în lume prin razboaie (adica "uzul fortei") a fost aprobat de Secretarul pentru Afaceri Externe englez, Edward Grey, care nu era corupt dar era dus de nas si care credea ca face razboi pentru a pune capat razboiului. În Mai 1916, presedintele american Wilson instruit de House a declarat planul pentru "Liga pentru Fortarea Pacii", despre care chiar House scrie în jurnalul lui intim ca Wilson nu prea stia mare lucru. Dar cuvântul "fortare" i-a speriat pe unii, care, ca Senatorul George Wharton Pepper de exemplu, au zis ca "a face apel la forta este în cel mai bun caz inutil si în cel mai rau caz periculos". Atunci promotorii acestei ligi i-au schimbat numele în "Liga Natiunilor", care era în fond acelasi plan: sa dezarmeze natiunile si sa treaca armatele lor sub controlul unui comitet supranational care sa le foloseasca dupa bunul plac pentru disciplinarea "afacerilor oamenilor" în scopurile dorite de acel comitet. Acesta este si în prezent planul guvernului mondial, al integrarii europene, al noii ordini mondiale. Ca si în cazul sionismului, Wilson era angajat dinainte si când a intrat America în razboi în Aprilie 1917 a intrat cu scopul de a instaura "o noua ordine internationala". Acest lucru a fost declarat odata cu victoria bolsevismului în Rusia si odata cu proclamatia Balfour care daruia lui Weizmann Palestina. Caci "noua ordine mondiala" era scopul si încununarea celorlalte doua victorii, a sionismului si-a comunismului: distrugerea statelor nationale si subjugarea natiunilor sub calcâiul asupritor al unei secte privilegiate. Thora-Talmudul este singura sursa originala a ideii de a distruge natiunile si aceasta idee a continuat în traditia Thora-Talmud neîntrerupta de 2500 de ani. Daca aceasta traditie îsi are originea mai adânc în istorie autorul nu stie, dar stie ca de 2500 de ani aceasta a fost neîntrerupt traditia din Thora si Talmud si n-a mai fost gasita nicaieri altundeva ca idee originala.
Deci House a decis si Wilson a declarat ca trebuie stabilita "noua ordine internationala" (azi, în 1992, presedintele american George Bush o instaureaza sub titlul de "noua ordine mondiala") si House a instituit pentru crearea ei un grup numit The Inquiry (Cercetarea) unde l-a numit presedinte pe cumnatul lui Dr. Sidney Mezes (presedinte pe-atunci la City College of New York) si ca secretar pe Walter Lipmann (ziarist la The New Republic); ei erau "sprijiniti personal" de Dr. Isaiah Bowman (director la American Geographical Society). Astfel conducerea grupului era pur evreiasca, desi nu din Rusia, ceea ce face sa para verosimila aluzia Doctorului Joseph Kastein, istoricul sionist, la "o conducere internationala" a evreimii. Acest grup a elaborat proiectul pentru Liga Natiunilor pe care l-a semnat House în Iulie 1918 nu presedintele Wilson. Astfel la conferinta de pace din 1918 s-a vorbit despre prioritatile acestei "noi ordini mondiale" despre care nu se auzise nimic pe timpul razboiului si aceste prioritati erau victoria sionismului si obtinerea Palestinei pentru el. Presedintele Wilson care în general era zdrobit de melancolie si foarte depresiv avea momente de exaltare zicându-si ca el a "restituit pamântul fagaduintei poporului ales"; atunci rabinul Stephen Wise care-l însotea îl compara cu "regele Cyrus al Persilor, care i-a readus pe evreii din antichitate la Ierusalim". Cyrus a readus tribul lui Iuda la Ierusalim dupa o absenta de 50 de ani. Wilson se fericea ca transplanta tribul tatar-mongol asiatic al hazarilor din Rusia într-o tara pe care cu totul alta rasa, evreii semiti din antichitate, o parasisera cu 1800 de ani înainte.
Dr. Chaim Weizmann, cel mai puternic om din lume, cel care poruncea presedintilor, prim ministrilor si regilor si care i-a scris lui Lady Crewe: "noi îi urâm la fel pe antisemiti si pe filosemiti", s-a decis sa-si inspecteze fieful, "tara fagaduintei", în 1918. Când a sosit în Palestina razboiul facea ravagii în Europa, dar el a cerut sa se puna cu solemnitate piatra fundamentala la o universitate ebraica în Palestina. Când Lord Allenby s-a opus aratând ca trupele britanice nu pot fi deturnate din Franta si trimise sa cucereasca terenul pentru aceasta universitate ebraica din Palestina, Balfour i-a telegrafiat si i-a ordonat sa faca imediat ce zice Dr. Weizmann. Placerea Dr-ului Weizmann a costat sute de mii de vieti si a prelungit primul razboi mondial. Când în fine acest razboi a luat sfârsit, la 11 Noiembrie 1918 Dr. Weizmann a fost unicul invitat la prânz la Lloyd George pe care l-a gasit citind "psalmii lui David cu lacrimile pe obraz". Dr. Weizmann a fost seful delegatiei sioniste la conferinta de pace din 1919 unde urma sa se instaureze "noua ordine mondiala". Acolo i-a informat pe ceilalti ca "evreii au suferit mai mult decât oricine altcineva în urma razboiului" - lucru bineînteles la fel de fals ca si multe alte "suferinte" evreiesti. Politicienii goimi din 1919 au acceptat cu fervoare minciuna, insultând astfel milioanele de oameni care au murit si-au suferit cu adevarat. Din nou vocea care a protestat a fost a unui evreu, Sylvain Lévy din Franta, care le-a spus ca mai întâi Palestina e o tara arida cu pamânt prost care este locuita de 600.000 de arabi bastinasi si ca evreii, care traiesc în huzur si o duc mult mai bine decât acei arabi, o sa-i jefuiasca pe acei arabi; apoi le-a spus ca cei pe care vor sa-i duca în Palestina sunt evreii hazari rusi, care sunt cunoscuti ca au tendinte explozive; apoi, ca creându-se o patrie nationala a evreilor alta decât patria în care traiesc îi va aliena de oamenii în mijlocul carora vor continua sa traiasca în Europa si America. Delegatii goimi de la conferinta de pace au ascultat cu greata profetiile lui Sylvain Lévy, care s-au îndeplinit întocmai întru totul. Dr. Weizmann a zis ca în patria nationala a evreilor vor fi pastrate nestirbite drepturile locuitorilor ne-evrei, dar Palestina va deveni "evreiasca, asa cum Anglia este englezeasca". Delegatii goimi la conferinta de pace au fost total satisfacuti de spusele Dr-ului Weizmann si Sylvain Lévi a pierdut, cum au pierdut toti evreii care s-au ridicat împotriva principiului distrugator de 25 de secole încoace. Din primul moment l-au lasat sa vorbeasca doar de forma, caci Rabi Wise zicându-i presedintelui american în particular înainte de conferinta de pace de la Paris ca "evreimea lumii (din care-i excludea pe adevaratii evrei semiti si pe evreii ca Sylvain Lévi) conteaza pe dumneata", presedintele Wilson i-a pus mâna pe umar si i-a spus: "Fii pe pace. Vei primi Palestina".
A mai fost cineva tradat de Conferinta de pace de la Paris: Colonelul Lawrence, Lawrence al Arabiei, care-i unise pe arabi în lupta împotriva dominatiei turcesti si care-i iubea pe evrei asa cum îi iubea pe toti semitii (chiar Dr. Weizmann a recunoscut ca Lawrence nu era antisionist). Lawrence care luptase si reusise sa duca arabii la victorie cu foarte putine forte militare si foarte putine pierderi de vieti, luptase pentru ca sa vada din nou înflorind viata si civilizatia semita araba. A sosit la Conferinta de pace de la Paris un om normal, încrezator în cuvântul presedintelui Wilson care a declarat la 8 Ianuarie 1918 ca "natiunilor de sub jugul turcesc trebuie sa li se asigure siguranta absoluta a vietii lor si ocazia de a-si dezvolta absolut independent o înflorire autonoma". S-a întors de la acea conferinta deziluzionat. La vremea aceea era unul dintre cei mai faimosi oameni din lume si daca ar fi acceptat sa minta ar fi trait în glorie si bogatie, decorat si adulat. Scârbit si dezgustat, si-a aruncat decoratiile, si-a repudiat rangul si numele si s-a înrolat sub alt nume ca simplu soldat în aviatie. A murit într-un accident de motocicleta în conditii neclare [nota rezumatorului: "accidentele" care-i napadesc pe cei care se opun sionismului sau neo-comunismului din România sau "noii ordini mondiale" arunca o noua lumina asupra "accidentului" în care a murit Lawrence al Arabiei].
Singurul lucru asupra caruia au fost cu totii de acord la acea conferinta a fost aservirea lor totala sionismului si "noii ordini mondiale" si cedarea Palestinei catre sionisti. Încolo erau opusi în toate. Wilson si alter ego-ul lui, House, s-au despartit. House era în culmea gloriei, cautat si adulat de primi ministri, ambasadori, capete încoronate; îl trata pe presedintele Wilson ca pe un servitor, spunându-i sa paraseasca încaperea pentru ca el are treaba cu Clemenceau. Umilit, Wilson s-a prabusit si s-a îmbolnavit pentru ultima data; s-a întors în America si-a murit la putin dupa aceea, fara sa-l mai vada pe House niciodata. Dar si House a fost curând un instrument care si-a pierdut utilitatea, parasit si uitat în apartamentul lui. Lloyd George s-a gasit si el singur, urmat de patru credinciosi ce i-au ramas din ruina partidului liberal. Balfour a mai fost vazut timp de câtiva ani bântuind aleile din Saint James's Park. Ei n-au reusit sa realizeze tot ce le-au cerut stapânii lor. Americanii s-au opus cu tarie si Wilson n-a putut crea o forta militara care sa fie subordonata Ligii Natiunilor, cum cereau francezii si astfel Wilson si-a adus aminte dintr-o data ca constitutia americana nu permite desfiintarea suveranitatii nationale. Si-asa stapânii lor au trebuit sa provoace al doilea razboi mondial si sa se multumeasca cu Liga Natiunilor, în care poporul american n-a vrut sa intre si în care Anglia a intrat dar prim ministru ne mai fiind Lloyd George, armata britanica n-a putut fi pusa sub comanda acestei ligi. Astfel nu s-a instaurat "noua ordine mondiala" la care visa House, dar s-a instaurat batjocura "mandatului britanic în Palestina".


Capitolul 34: Sfârsitul Lordului Northcliffe

Dupa Conferinta de pace de la Paris unde s-a pus pumnul în gura evreilor din Europa care ca Sylvain Lévi protestau, s-a tinut Conferinta de la San Remo din 1920 unde s-a împartit imperiul turcesc între învingatori si s-a aplicat inventia Dr-lui Weizmann din 1915 conform careia un "mandat britanic" urma sa administreze Palestina ca "patrie nationala a evreilor". S-au ridicat proteste caci adevarata fata a lucrurilor a început sa fie cunoscuta, dar Balfour l-a asigurat pe Weizmann ca protestele "n-au nici o importanta, fiindca ne-am stabilit politica". Politica lui era stabilita astfel încât oricât de distrugatoare era ea, nimic n-avea nici o importanta pentru Balfour decât sa-si slujeasca stapânii. Lloyd George îl urgenta pe Weizmann la San Remo sa se grabeasca pâna nu se linistesc lucrurile caci, zicea el, lumea e ca Marea Baltica, daca îngheata si se linistesc lucrurile Dr. Weizmann "va trebui sa astepte un al doilea dezghet" - adica un al doilea razboi mondial. Astfel Liga Natiunilor i-a arogat dreptul de-a pune teritorii sub diverse mandate; si apoi a ratificat aceste mandate. Asta a facut în 1922. Se auzeau proteste din partea tuturor afara de trei parti: sionistii originari din Rusia care dirijau mandatarea, politicienii "filosemiti" pe care-i folosea si-i "ura" Dr. Weizmann si intelighentia liberala sentimentala pe care-o descriu Protocoalele Sionului cu atâta dispret. Cei care protestau erau asa de numerosi încât fara forta conspirativa si coruptia totala a guvernelor, n-ar fi putut sa învinga sionismul. Protestau: 1) arabii din Palestina; 2) evreii din Palestina; 3) conducatorii sionisti de frunte din America si fruntasii evreimii ne-sioniste din Anglia si America; 4) guvernantii si soldatii britanici din Palestina; 5) observatorii britanici si americani oficiali din Palestina; si 6) o mare parte din presa înca nesubjugata total la ora aceea fortelor oculte ale distrugerii.
1) Arabii din Palestina cunosteau Thora, l-au auzit pe Dr. Weizmann zicând ca "Biblia [Vechiul Testament] este mandatul nostru" si stiau ca Iehova porunceste în Thora evreului "când Domnul Dumnezeul tau te va aduce în tara pe care-o vei stapâni si va izgoni multe natiuni din ea... tu sa-i distrugi cu desavârsire; sa nu faci pace cu ei si sa nu le arati mila" (Deuteronomul 7:1-3). Ei stiau ca sionismul însemna ca ei vor fi exterminati si chiar asa s-a întâmplat în 1948. În 1945 Regele Ibn Saoud i-a spus lui Roosevelt: "ati facut doua razboaie mondiale ca sa aflati ceea ce noi stiam de 2000 de ani"; si în 1948 sionistii au aplicat literalmente porunca de mai sus a lui Iehova. Nici chiar evreii antisionisti nu credeau c-o vor face: Bernard J. Brown zicea în 1933 ca "arabul necultivat nu pricepe ca evreul modern nu aplica Biblia literalmente si nu va fi asa de crud cu semenii lui"; dar Bernard J. Brown din Chicago nu-i cunostea pe hazari. Arabii n-au fost dusi de nas de angajamentele pe care Balfour si Wilson si le-au luat în public sa le protejeze viata si drepturile, nici de declaratiile oficiale ale lui Churchill din 1922, care sustinea ca nu va cauza disparitia arabilor din Palestina si nu va face exact tot ce-a facut ulterior. Poate ca arabii nu stiau toate promisiunile facute de Balfour, Lloyd George si Wilson în secret sionistilor, dar ei stiau ce zice Thora.
2) Evreii din Palestina erau total anti-sionisti si aveau convingerea ca hazarii sionisti în frunte cu Dr. Weizmann si toti colegii lui din Rusia erau "pagâni, lipsiti de pietate, fara inima, ignoranti si rai". Dr. Weizmann si sionistii proveniti din ghetourile Rusiei si-a Europei rasaritene la rândul lor nu stiau nimic despre adevaratii evrei, evreii semiti din Palestina, si-au "aflat cu oroare cât de departe suntem de ei" (cuvintele-i apartin). I-au desconsiderat ca pe niste caraghiosi care plictisesc organizatiile evreiesti din America cu plângeri împotriva sionismului; "90% din scrisorile lor", zice Dr. Weizmann, îi erau ostile. Dr. Weizmann afla continutul acestor scrisori adresate altora, violând secretul corespondentei, printr-un cenzor britanic corupt care i le arata. Politicienii din conferintele de la Paris si San Remo i-au ignorat total atât pe arabii cât si pe evreii din Palestina.
3) In 1919 Louis Brandeis a vizitat tara care l-a înflacarat pentru iudaism timp de 20 de ani si-a fost deziluzionat de ea. A cerut sionistilor sa înceteze fortarea imigrarii evreilor europeni în Palestina si sa instaureze patrii spirituale prin tarile în care traiau, cu doar un centru cultural, o universitate si academii si câteva ferme pentru cei care doreau sa imigreze în Palestina. Dar asta însemna sa se renunte la natiunea stapânitoare dupa prescriptiile distrugerii stabilite de Iehova-Thora-Talmud-rabini, la natiunea care sa fie stapâna peste "noua ordine mondiala" - adica înalta tradare. Sionistii din Rusia l-au lichidat pe Brandeis la fel de usor ca pe Herzl în 1903-4. Brandeis a ridicat propunerea lui la Congresul Sionistilor Americani din 1921. Dr. Weizmann a insistat sa se instituie un "fond national" si un buget national" evreiesc; guvernele l-au sustinut pe Weizmann si Brandeis a fost învins si debarcat.
4) Soldatii si guvernantii britanici din Palestina aveau experienta în administrarea teritoriilor straine si-au vazut imediat ca mandatul britanic din Palestina era ceva imposibil, caci stiau ca nu se poate administra în pace si cu dreptate o tara daca bastinasii care-au locuit-o de mii de ani sunt jefuiti si expulzati si averea lor este rapita de niste intrusi imigranti - iar rolul lor este sa-i forteze pe bastinasi sa se lase jefuiti si expulzati fara sa crâcneasca. Timp de 30 de ani au trimis un fluviu de proteste la Londra care au fost total ignorate. Arabii au priceput de la-nceput ce-i asteapta si-au început sa se lupte înca din 1920.
5) E de mirare ca Wilson si Lloyd George au trimis observatori în Palestina, fiind ei total aserviti lui Weizmann oricum; totusi au facut-o si acestia au repetat ce-au zis arabii, evreii din Palestina si soldatii britanici de-acolo. Comisia King-Crane din 1919 i-a raportat lui Wilson ca "sionistii se pregatesc sa deposedeze practic total pe toti locuitorii ne-evrei din Palestina", "prin diverse forme de cumparare", au adaugat ei, dar ofiterii britanici care-au fost consultati de aceasta comisie stiind adevarul au zis ca "programul sionist poate fi executat numai facând uz de forta armelor". Comisia Haycraft i-a raportat lui Lloyd George în 1921 ca problema palestiniana consta în credinta corecta a arabilor ca sionistii au intentia sa subjuge palestinienii.
6) Cel mai mult i-a încurcat pe sionisti adevarul care mai era înca aratat în presa înca necenzurata si aservita dupa cum prescriu Protocoalele. Între 1914 si 1918 guvernul englez si cel american înca mai trebuiau sa tina cont de parerile cetatenilor si coruptia presei a devenit totala numai dupa instaurarea cenzurii în primul razboi mondial. Ascensiunea coruptiei în presa s-a vazut în acel interval prin ce-au patit Colonelul Repington, H.A. Gwynne si Robert Wilton. Dar în 1922 s-a ridicat cenzura si ziarele în general si-au revenit la tendinta de a raporta faptele impartial si veridic; deci întregul efort a fost acum îndreptat înspre a opri ziarele sa spuna adevarul. Iata cum au facut-o:
Lord Northcliffe era proprietarul a doua ziare de larga raspândire si era cel mai important proprietar al ziarului Times, cel mai important ziar din Anglia. Era un bun redactor, combativ, curajos si patriot; uneori avea dreptate, alteori nu avea, dar era independent si incoruptibil. Ar fi acceptat unele tactici ca sa-si sporeasca abonatii, dar nu jertfea niciodata interesul natiunii si n-ar fi acceptat blasfemii, obscenitati si tradare. Si nu putea fi intimidat. Si-a facut dusmani printre conspiratorii din ghetourile din Rusia de doua ori. Întâi, în May 1920 a tiparit în Times articolul despre Protocoalele Sionului cerând sa se investigheze toata povestea si sa se vada daca sunt sau nu adevarate. Apoi în 1922 a vizitat Palestina împreuna cu un ziarist, Jeffries, care-a scris ca martor ocular o carte clasica despre realitatile din Palestina - spre deosebire de editorii de la Times si The Guardian care scriau despre Palestina sezând în Anglia si consultându-se cu Dr. Weizmann. Lord Northcliffe a avertizat Anglia într-o serie de articole ca în Palestina sunt 700.000 de arabi care traiesc acolo de mii de ani si ca evreii n-ar trebui sa importe în secret arme ca sa-i masacreze. Wickham Steed însa, redactorul sef la Times, unde Lord Northcliffe nu era unicul proprietar, era dedicat sionismului, cum arata chiar Dr. Weizmann, si-a refuzat sa-i publice articolele, pe care le-a combatut fara sa vada Palestina, caci a refuzat s-o viziteze. În mod surprinzator Istoria Oficiala a ziarului Times din 1952 povesteste toate acestea fara ascunzisuri: spune cum Wickham Steed a "evitat" sa viziteze Palestina la cererea Lordului Northcliffe si "n-a facut nimic" când Lord Northcliffe i-a cerut sa publice un articol de fond despre Balfour si sionism. Faptele sunt relatate mai jos asa cum sunt ele prezentate în aceasta Istorie Oficiala, unde autorul a fost surprins sa vada ca povestea Lordului Northcliffe n-a fost nici ascunsa nici masluita; si din experienta directa a autorului, care a fost de fata la multe din ele.
În Mai 1920 Lord Northcliffe a publicat în Times articolul în care cerea sa se faca lumina cu privire la Protocoalele Sionului. În 1922 a vizitat Palestina si-a scris seria de articole pe care dorea s-o publice în Times despre realitatile de acolo. La 22 Februarie 1922 s-a reîntors din Palestina, furios ca redactorul sef de la Times refuzase sa-i publice articolele si l-a criticat pe acesta într-o sedinta de conducere din 2 Martie 1922 unde a cerut demisia lui Wickham (sa nu uitam ca Lord Northcliffe era principalul proprietar al ziarului) - dar spre surprinderea lui, Wikham a ramas pe loc; mai mult , si-a luat avocat împotriva Lordului Northcliffe; si mai mult, si-a luat avocatul Lordului Northcliffe împotriva Lordului Northcliffe (7 Martie 1922) si acest avocat l-a desemnat pe clientul sau Lord Northcliffe ca "dement", "incapabil de munca", unul care "probabil va muri curând" si i-a spus lui Wikham sa ramâna linistit în continuare redactor-sef! Wikham l-a vizitat pe Lord Northcliffe în Pau, Franta, la 31 Martie si la întoarcere a împrastiat vestea la Times ca Lord Northcliffe e nebun.
Dar altii care nu erau în aceeasi banda l-au gasit pe Lord Northcliffe perfect normal, lucid si dotat cu mare putere mintala la 3 Mai 1922, la 11 Mai 1922 (când a tinut un discurs "excelent si de mare efect") si la 24 Mai 1922 (când a vorbit cu el un alt director de la Times). La 8 Iunie 1922, de la Boulogne, Lord Northcliffe i-a cerut lui Wikham sa vina la el la Paris pe data de 11 Iunie unde s-au întâlnit si Lord Northcliffe i-a spus ca de-acum încolo el personal va fi redactor-sef la Times. A doua zi au plecat cu totii la Evian, în Elvetia, dar Wikham ascunsese un medic conspirator cu el pe tren si imediat ce trenul a trecut frontiera elvetiana Wikham l-a declarat pe Lord Northcliffe nebun pe baza marturiei acelui medic anonim pitit în tren descris de Wikham ca "un stralucit specialist francez" al carui nume nu s-a putut afla niciodata. Pe baza acestei declaratii de nebunie data de el personal si de un individ nevazut si necunoscut care putea sa fie doctor dar putea si sa nu fie, Wikham a telegrafiat la Times ordinul ca nimic ce vine de la Lord Northcliffe nu trebuie luat în seama caci Lord Northcliffe e nebun. Wikham s-a reîntors la Times la 13 Iunie 1922 si nu si-a revazut victima niciodata. La 18 Iunie 1922 Lord Northcliffe s-a reîntors la Londra si-a gasit toate usile închise si telefonul lui taiat, iar un politist fusese plantat la usa lui ca sa nu-i permita intrarea în propriul lui birou la ziarul al carui proprietar principal era. Lord Northcliffe a murit la 14 August 1922. Cauza mortii: endocardita ulceroasa, chipurile; avea 57 de ani. Toate astea au fost povestite fara jena în Istoria Oficiala a Ziarului Times la 30 de ani dupa moartea victimei; pe vremea aceea totul s-a facut în cel mai mare secret, publicul si alti ziaristi nestiind nimic. [Nota rezumatorului: cititorii familiari cu metodele lui Ceausescu si Iliescu si cu spitalele de psihiatrie unde au fost torturati dizidentii si intelectualii cinstiti din România nu se vor mira de povestea aceasta. Autorul crede ca daca publicul ar fi stiut felul în care-a fost maltratat si anihilat Lord Northcliffe calaii lui ar fi avut de raspuns la oarecari întrebari - la vremea aceea, în 1922].
Autorul a participat la primul razboi mondial ca unul din milioanele de combatanti, care nu pricepea nimic, si-a început sa priceapa abia 30 de ani mai târziu, dupa mult studiu si experienta vasta. Dar în 1922 l-a cunoscut bine pe Lordul Northcliffe personal, lucrând sub el înainte de moartea acestuia; dar habar n-avea de sionism, de Palestina, de Protocoale, de cauzele mortii Lordului Northcliffe. A fost cu Lord Northcliffe la Boulogne ca secretarul lui personal în Mai 1922, tocmai când a avut loc conspiratia descrisa mai sus. L-a cunoscut pe Lordul Northcliffe ca pe un om extrem de capabil si inteligent si perfect normal; dar Lord Northcliffe i-a spus ca i se da otrava. Acesta este singurul lucru pe care l-a observat la Lordul Northcliffe si nu l-a observat la alti oameni. Autorul nu poate spune daca Lord Northcliffe a fost într-adevar otravit sau avea mania persecutiei; dar banuiala lui este ca Lord Northcliffe nu avea mania persecutiei. Bineînteles, nu s-a facut autopsie si moartea Lordului Northcliffe la 57 de ani a ramas în mod oficial - de endocardita ulceroasa de care nu stia nimeni sa fi suferit vreodata. Autorul a fost alaturi de Lordul Northcliffe pâna în ziua când acesta a plecat spre Evian, unde a fost înhatat de Wikham si acel misterios anonim ca "nebun" si n-a stiut nici atunci nici dupa moartea Lordului Northcliffe ca acesta a fost tratat ca un nebun si sechestrat pâna la moarte, asa de perfect a lucrat conspiratia în secret. A continuat sa lucreze la Times fara sa stie nimic din ce se întâmpla si când fratii Lordului Northcliffe l-au întrebat la reîntoarcerea lui la Londra, în timp ce victima era sechestrata la Evian, despre Lordul Northcliffe, fratii lui probabil stiau de acuzatia de nebunie dar n-au spus nimic si autorul n-a aflat decât dupa 30 de ani din Istoria Oficiala a Ziarului Times ca Lordul Northcliffe a fost declarat nebun si sechestrat si maltratat, desi a fost unul din ultimii care l-au vazut pe Lord Northcliffe înainte de sechestrare.
Dupa eliminarea Lordului Northcliffe, presa a devenit din ce în ce mai aservita, asa cum o descriu Protocoalele Sionului, pâna la aservirea totala de azi. Lord Northcliffe a fost sechestrat la 18 Iunie 1922. La 24 Iulie 1922 consiliul Ligii Natiunilor s-a întâlnit la Londra si-a ratificat mandatul britanic sa instaureze cu forta armelor statul sionist pe pamântul palestinienilor. Carta Ligii Natiunilor fusese scrisa de comitetul de "Investigatii" al lui House; Dr. Weizmann, Brandeis si rabinul Stephen Wise scrisesera declaratia Balfour; si Ben V. Cohn, un sionist american numit de Weizmann, a redactat documentul mandatului britanic, a carui scriere chipurile era sub jurisdictia Lordului Curzon. Acesta, care nu era de acord cu mandatul (motiv pentru care a fost împiedecat de a deveni prim ministru când era normal sa devina), n-a putut decât sa intervina ca sa schimbe cuvintele "Recunoscând dreptul istoric al evreilor asupra Palestinei", cu cuvintele "Recunoscând legatura istorica a evreilor cu Palestina", caci, zicea el, daca se admite dreptul istoric al evreilor atunci evreii vor face tot ce vor acolo pentru ca au "dreptul istoric". Lord Curzon, om cu scoala, nu credea nici ca hazarii din Asia (Dr. Weizmann si toti sionistii lui erau hazari) au vreo legatura istorica cu Palestina; dar n-a putut face mai mult.
În acest rastimp Chaim Weizmann facea turul lumii cerând asigurari ca membrii consiliului Ligii Natiunilor vor vota pentru mandatul britanic care sa asigure ocuparea Palestinei de catre sionisti. La Roma, când ministrul de externe Schanzer al Italiei a zis ca Vaticanul este îngrijorat de soarta camerei de la Ierusalim în care a avut loc Cina Cea de Taina, Chaim Weizmann a raspuns în batjocura: "Nu prea am luat cursuri de istoria bisericii, asa ca nu stiu de ce le pasa italienilor de camera în care a avut loc Cina Cea de Taina". (In 1950 sionistii deschisesera în cladirea aceea, chiar sub camera Cinei Celei de Taina, o asa numita "Pivnita a Catastrofei" pentru pelerinaj iudaic, pe care pâna si rabinul sef al Africii de Sud vizitând-o a fost îngrozit de superstitiile primitive dezvoltate acolo. El scrie: "Mi se pare ca are ceva ne-evreiesc, ceva care apartine mai degraba de superstitie decât de credinta religioasa autentica... Ma îngrozesc gândindu-ma ce efect vor avea aceste povesti pur apocrife asupra evreilor simpli, piosi si superstitiosi din Yemen".) La Berlin, Chaim Weizmann a întâmpinat opozitia unui ministru evreu, Walter Rathenau; acesta zicea ca nu vede de ce evreii din Germania trebuie sa devina straini în patria lor; Walter Rathenau a fost asasinat cu promptitudine si astfel sionismul s-a mai scapat de un evreu incomod campion al evreilor integrati în societate. Ca sa-si asigure votul Spaniei, Chaim Weizmann i-a spus delegatului spaniol: "Acum Spania are sansa sa plateasca parte din ce ne datoreaza noua evreilor". "Partea" aceasta se referea la o datorie pe care Spania chipurile o contractase în evul mediu când oferise azil evreilor, pe care Iehova mâniat îi împrastiase din tara fagaduintei printre semintiile lumii. Semintiile lumii erau vinovate prin însasi existenta lor de faptul ca Iehova îi împrastia pe evrei printre ele; ele devenind astfel instrumentele mâniei lui Iehova, pentru care crima trebuiau apoi sa plateasca pe veci de veci. De aceea acum Spania si Brazilia puteau plati doar "parte" din ce datorau ca foste instrumente ale mâniei lui Iehova. Dar Spania si Brazilia si-au platit "partea" de datorie si Liga Natiunilor a votat pentru mandatul britanic. Nici macar Chaim Weizmann nu stie daca voturile au fost obtinute prin eforturile lui sau prin alte presiuni exercitate asupra sefilor de state de cineva necunoscut chiar si lui.
În Anglia Lorzii Sydenham, Islington si Raglan au încercat sa opreasca mandatul si-au introdus o motiune în camera lorzilor care a votat cu o mare majoritate repudiind Declaratia Balfour. Dar votul lor n-a avut putere, caci camera lorzilor fusese despuiata de putere în stat.
Astfel la 24 Iulie 1922 Liga Natiunilor a votat ca trupele britanice vor mentine un cordon militar în Palestina care sa asigure intrarea sionistilor în averile si pamânturile stramosesti ale palestinienilor. (Mandatele votate de Liga Natiunilor atunci includeau de forma si Irakul, Siria si Transiordania si diverse teritorii în Oceania etc., care mandate au fost curând lichidate sub o forma sau alta, prin independenta sau înglobare, astfel ca din toata afacerea mandatelor s-a ales doar scopul principal, terorizarea palestinienilor cu forta armata a unei mari puteri în scopurile sionismului pâna când sionismul va fi destul de puternic militar ca sa continue teroarea fara trupe britanice). Curând a fost si America amestecata, desi publicul american n-a avut habar timp de 30 de ani de ce face guvernul sau acolo. Presedintele Wilson era mort, tara avea presedinte republican, pe Harding si republicanii s-au grabit sa se plece sionismului mai abitir decât oricine, desi n-aveau nici o nevoie s-o faca si publicul la ora aceea nu i-ar fi sustinut dac-ar fi stiut. În Iunie 1922 Congresul si Senatul american au votat o rezolutie identica cu declaratia Balfour din 1917. Astfel încât administratia americana republicana nu mai difera cu nimic de cea democrata si alegatorul american fara sa stie are un singur candidat la alegeri indiferent câte marionete apar în campania electorala si pe lista de vot: candidatul "sectei formidabile".


Capitolul 35: Patria nationala

Timp de 10 ani s-a publicat minciuna ca sionistii aveau în Palestina doar un centru cultural iudaic, universitate, biblioteca, câteva ferme. Dar arabii niciodata n-au crezut minciuna care-a dus de nas restul lumii. Ei au vazut imediat cum li se aplica lor cu armamentul secolului 20 varsarea de sânge si holocaustul cerut de Iehova în scrierile levitilor din sec. 5 î. Hr. Au cautat sa se apere rasculându-se si protestând si sângele lor a fost varsat de atunci încoace fara întrerupere. Plângerile lor n-au fost ascultate. Leopold Amery, Secretar britanic pentru Colonii, s-a dus în Palestina în 1925 si le-a spus palestinienilor ca Anglia nu-si va schimba politica orice-ar fi. Autorul ridica întrebarea ce putere determina un guvern sa stabileasca o politica pe care apoi sa refuze s-o reexamineze sau s-o schimbe când conditiile o cer. Atât guvernul englez cât si guvernul american au refuzat sa dezvaluie cine le stabileste politica si cine nu le da voie s-o schimbe când popoarele lor o cer.
În timp ce Palestina începea sa se zvârcoleasca, politicienii de la Londra si Washington se felicitau de isprava lor si Lloyd George, desi era pe duca caci nu mai era util, înca se grabea sa linga cizmele stapânilor lui. La o conferinta publica se lauda: "La scoala unde am învatat eu se preda mai mult despre istoria evreilor decât despre istoria propriului meu popor". Dar si cei care l-au înlocuit au facut exact ca el. În 1935 Lord Balfour s-a dus la Tel Aviv sa-si vada opera, unde a facut un tur sub puternica paza militara si-a fost încântat de "receptia cordiala". În Siria însa, unde teroarea militara era mai putin eficace, a fost huiduit si-a fugit repede înapoi în Anglia sub puternica escorta militara. Caci de-acum arabii începusera sa vada tragicul destin la care fusesera condamnati. Arabii, care cunosc Talmudul, cunosc Thora, cunosc secta levitilor si de-acum îi cunosteau si pe hazari, nu vindeau decât putin din pamântul lor si cautau sa se salveze de cotropirea sionista si sa-si apere avutul si vietile. Evident, nu puteau fi deposedati total decât de o forta militara superioara.
La început marile puteri n-au recunoscut pe fata ca vor face asta. Churchill a cerut în 1922 sa li se permita arabilor drepturi politice în propria lor tara (alegeri), dar Chaim Weizmann a interzis aceasta si apoi s-a plâns ca arabii cred "celor care rastalmacesc scopurile sionistilor", când chiar el le refuza drepturi civile în propria lor tara. Desi guvernul britanic sub calcâiul lui Chaim Weizmann refuza sa-si revizuiasca politica, ca sa astupe gura lumii a trimis din nou observatori; acestia, comisia Shaw si comisia Simpson, au raportat veridic la fel ca si comisiile dinaintea lor si Chaim Weizmann s-a plâns ca rapoartele lor sunt "dusmanoase". Lloyd George a-nceput pe fata sa dezaprobe confiscarile averilor palestinienilor de catre sionisti, la care Chaim Weizmann a raspuns ca "evreii, care au suferit atâta [probabil din partea lui Iehova, caci n-a explicat la ce suferinte se referea; asta era în 1925, când înca nu se inventase gogorita 'holocaustului'] .. nu vor face ca arabii sa sufere la mâna lor". Dupa aceasta declaratie a început persecutia arabilor si mai abitir. Dar lui Chaim Weizmann nu-i pasa de ce zic arabii; scopul lui era sa tina guvernul englez si american strâns în pumnul lui si acestea sa-i execute ordinele. Dusmanii lui nu erau atât arabii cât evreii nesionisti militanti. Acestia nu doreau o Palestina scaldata în sângele arabilor dezmosteniti dar doreau un monument cultural al iudaismului si aceasta a fost slabiciunea care i-a dat câstig de cauza lui Weizmann. Caci mandatul britanic cerea ca "toti evreii sa colaboreze la instaurarea patriei nationale evreiesti". Cum mase largi de evrei se opuneau faptelor sionistilor în Palestina, Chaim Weizmann s-a concentrat în urmatorii 8 ani sa-i neutralizeze pe acestia. În acest scop a inventat termenul de "ne-sionist". Evreii din Anglia l-au înteles si l-au evitat, dar cei din America au cazut în capcana si în 1928 s-a anuntat crearea unui grup "nesionist" care-l va ajuta pe Weizmann sa "construiasca Palestina". In 1929 Weizmann a instaurat "Agentia Evreiasca Largita" care chipurile includea toti evreii, caci includea oarecari "nesionisti". Arabii au recunoscut imediat pericolul momentului în care aceasta agentie va deveni guvernul Palestinei si si-au intensificat lupta. Pâna si guvernul britanic a trebuit sa recunoasca în 1930 ca mandatul era un fiasco si actul Passfield ordona sa se suspende imigratia sionista si sa se controleze autoritatea Agentiei Evreiesti. Dar Chaim Weizmann l-a chemat imediat pe primul ministru britanic Ramsay Macdonald la el si acesta a revocat actul Passfield si a întrebat cu umilinta cine doreste Chaim Weizmann sa fie numit comisionarul britanic al Palestinei.
Nimeni, zice autorul, nu poate spune cu ce erau santajati acesti politicieni, de ce se temeau de erau asa de servili si supusi lui Chaim Weizmann. Memoriile lor nu dezvaluie; dar atât politicienii englezi cât si cei americani din 1930 încoace s-au supus ordinelor unuia ca Chaim Weizmann cu cea mai mare umilinta imediat fara sa crâcneasca, aratând ca-l considerau reprezentant al unei puteri de care se temeau mai mult decât de moarte.
Între timp în Palestina, în 10 ani populatia evreiasca a crescut cu mai putin de 100.000; în 1927 mai multi evrei au parasit Palestina decât au venit acolo; exodul evreilor din Palestina a continuat în 1929-32. Daca ar fi fost lasati în pace, evreii nu s-ar fi dus acolo si arabii si-ar fi recâstigat patria. Dar n-au fost lasati în pace. Caci acum au aparut Roosevelt în America si Hitler în Germania.

Capitolul 36: Straniul rol al presei

Între 1933 si 1939 s-a pregatit cel de-al doilea razboi mondial. Autorul scrie de-acum si ca martor ocular, fiind intim implicat la nivel înalt în acest razboi ca corespondentul ziarului Times la Berlin. Cum bolsevizarea Rusiei lasase o lacuna în "persecutiile pe care le sufera evreii", au aparut persecutiile pe care le sufereau evreii în Germania - un dar ceresc pentru Chaim Weizmann si sionism. Autorul a fost de fata când a ars cladirea parlamentului din Berlin, incendiu care i-a permis lui Hitler sa instaureze un regim de lagare de concentrare dupa modelul sovietic, pe care l-am experimentat cu totii în tarile socialiste dupa 1945. De atunci autorul a banuit ce i s-a verificat mai târziu: întinderea ciumei bolsevice din Rusia în restul Europei. Caci regimul lui Hitler si regimul lui Stalin au fost unul si-acelasi lucru; nazismul si comunismul sunt exact aceeasi forma a "revolutiei mondiale" si antagonismul lor în timpul celui de-al doilea razboi mondial nu anuleaza identitatea lor ca sistem.
Toti expertii militari si politici ai timpului au fost de acord ca cel de-al doilea razboi mondial putea fi evitat (Churchill în memoriile lui îl numeste "razboiul care n-a fost necesar") daca cineva s-ar fi opus lui Hitler când începuse sa navaleasca pe Rin, în Austria si Cehoslovacia - pâna si în 1938 ar fi putut fi evitat razboiul (asa zice si Churchill), când generalii germani erau gata sa-l debarce pe Hitler. Dar puterile occidentale i-au dat mâna libera lui Hitler si-au preferat sa verse sângele a 45 milioane de oameni. Toti corespondentii ziarelor occidentale au avertizat ca Hitler trebuie oprit. În 1933 Norman Ebutt, corespondent la Times ca si autorul (care era al doilea corespondent) a scris ca razboiul va izbucni în 5 ani daca Hitler nu este descurajat. Acest raport a mai aparut înca în Times dar dupa aceea rapoartele corespondentilor au început sa nu mai apara, sa fie masluite, sa fie ratacite, sa fie ignorate. În schimb apareau articole care-l descriau pe Hitler ca pe un om drept, bun si pasnic care are doleante ce-ar trebui ascultate. Vazând minciuna grosolana si pernicioasa, Norman Ebutt n-a mai rezistat si s-a retras si autorul a ramas singurul corespondent la Berlin si, din 1935, la Viena. În 1937 autorul a avertizat ziarul Times ca Hitler si Goering au anuntat ca razboiul va începe în toamna anului 1939. Dupa ce Hitler a ocupat Viena, autorul a fost arestat de trupele hitleriste pentru scurt timp apoi a plecat la Budapesta de unde a vazut capitularea de la München din 1938. Vazând cum orice demonstreaza, dovedeste si arata un reporter cinstit si constiincios este ignorat sau falsificat de interesele oculte din presa care acopera lumea cu o retea groasa de minciuni, autorul si-a dat demisia si-a preferat sa ramâna fara pâine, decât sa participe la oribila si groteasca înselaciune care-a dus la varsarea a oceane de sânge si-a cauzat si cauzeaza si astazi suferinte nesfârsite si prabusirea civilizatiei crestine.
Dupa 14 ani, în Istoria Oficiala a Ziarului Times, se face aluzie la eroarea ziarului Times, de pe vremea aceea când îl lauda pe Hitler ca pe un om cinstit si pasnic si se recunoaste ca "anumiti reporteri tineri mai neînsemnati si-au dat demisia în semn de protest"; dar pâna si aici ziarul s-a simtit obligat sa minta, caci autorul a fost singurul care si-a dat demisia, nu era tânar (avea 43 de ani) si nu era neînsemnat caci era singurul reporter pentru Europa Centrala si era la Times de 17 ani. Si tot minciuna este afirmatia ca "aceasta eroare nu se va mai repeta", caci ziarul Times, ca si toate celelalte ziare mari ale stabilimentului, au continuat sa minta si sa falsifice si în 1945, când s-a daruit jumatate din Europa bolsevismului; si când s-a întins ciuma rosie în China; si când s-a sionizat Palestina. Când si-a dat demisia, autorul era doar dezgustat ca patriot, caci vedea ca se pregateste un masacru al tineretului tarii sale si i se interzicea sa arate publicului pericolul care-l ameninta. Nu stia nimic de pataniile Colonelului Repington, identice cu ale lui.
Pe vremea când era corespondent la Times autorul a vazut cum s-a nascut legenda "suferintelor si persecutiile evreilor", legenda "holocaustului". Întâi Times a scris ca "sunt persecutati oponentii politici si evreii". Apoi încetul cu încetul formula a devenit: "sunt persecutati evreii si oponentii politici". Apoi presa a taiat din formula "oponentii politici" si-a scris tot timpul ca "sunt persecutati evreii". Astfel s-a mintit cu nerusinare, ignorându-se suferintele majoritatii victimelor, care NU erau evrei si publicul a fost dus de nas ca "numai evreii au suferit sub nazism". Astfel în 1945 tribunalul de la Nürnberg a judecat "crimele împotriva evreilor", iar victimele de sute de ori mai numeroase ne-evreiesti au fost total ignorate; si tot în 1945 guvernul britanic si cel american au abandonat cu nepasare sute de milioane de victime sa sufere mai rau decât orice-au suferit evreii - care au suferit în proportia în care se aflau printre restul victimelor, nici mai mult nici mai putin. [Nota rezumatorului: în 1991 Crucea Rosie a obtinut de la fosta Uniune Sovietica informatia ca la Auschwitz au fost în total 300.000 de detinuti din care un mic procentaj erau evrei. Dar mitul celor 6 milioane de evrei gazati continua nestingherit în mintea marelui public întunecata de minciuni de tipul celor descrise aici].
Autorul povesteste cum pâna la 43 de ani nu si-a dat seama ca ar exista vreo diferenta între evrei si alti oameni, pâna n-a raportat despre persecutiile din lagarele de concentrare naziste. Povesteste cum lua marturiile victimelor persecutiilor hitleriste, le asculta istoria, le examina ranile, cerceta lagarele de concentrare - chiar cu riscul de a fi la rândul lui persecutat. Povesteste cum peste 90% din victimele hitlerismului erau nemti în Germania, cehi în Cehoslovacia si asa mai departe; cum un numar mic de evrei, sub 10 %, erau si ei persecutati de Hitler, în aceeasi proportie în care se aflau în populatie. Si apoi arata cum presa si mass-media au negat cu desavârsire suferintele a 90% din victime si-au pretins ca numai evreii au fost persecutati. De exemplu: rabinul Stephen Wise scrie în 1949: "Masurile luate împotriva evreilor continuau sa fie mai pline de cruzime sistematica si de distrugere planificata decât teroarea dezlantuita împotriva altora. La 29 Ianuarie 1933 Hitler a devenit cancelar.... regimul de teroare a început imediat cu batai si arestari ale evreilor... Am planuit un mars de protest la New York pe 10 Mai, ziua când s-a ordonat arderea cartilor evreiesti în Germania.... Evreii au suferit cel mai mult în urma acestui atac.... lagarele de concentrare au fost înfiintate ca sa fie umplute cu evrei". Toate aceste afirmatii sunt minciuni. Evreii n-au suferit mai mult ca altii, ci exact ca orice alt opozant politic ne-evreu. Teroarea n-a început la 29 Ianuarie ci la 27 Februarie. Nu s-a ordonat arderea nici unei carti evreiesti; autorul a fost de fata la fiecare din aceste evenimente si-a vazut clar si precis ce se ardea. S-au ars cartile "marxiste" si multe carti scrise de autori germani si englezi ne-evrei si printre ele s-au gasit si câteva carti scrise de autori evrei. Evreii n-au suferit deloc mai mult decât ne-evreii persecutati ca oponenti politici; si lagarele de concentrare n-au fost umplute cu evrei. Evreii erau în lagare în aceeasi proportie numerica în care erau si-n afara lagarelor printre restul oamenilor. Totusi aceasta minciuna despre "persecutia evreilor" a dominat mintea omenirii din 1939 încoace. La vremea când si-a dat demisia, autorul era dezgustat numai de felul în care se nega si falsifica pericolul razboiului care avea sa ucida 45 de milioane în mod inutil si minciuna despre persecutia evreilor în mod special îl agasa doar ca un fapt minor. De-abia mult mai târziu si-a dat seama ca tot scopul razboiului era continut în acea minciuna. Când a studiat ulterior biografia lui Robert Wilton si-a dat din nou seama de asemanarea evenimentelor. Wilton încercase sa spuna adevarul despre bolsevism în Rusia si ajunsese la problema evreiasca. Autorul a cautat sa arate ce se întâmpla în Europa si-a ajuns tot acolo unde-a ajuns Wilton. Dupa ce si-a dat demisia, autorul a încercat sa deschida ochii omenirii scriind într-o carte adevarul pe care ziarul Times refuza sa-l publice. O a doua carte l-a dus mai departe, la cauzele razboiului; si atunci a început sa priceapa de ce se întinde atât de asiduu peste omenire minciuna ca evreii au fost persecutati mai mult ca altii.

Capitolul 37: Ieslea, mesia si masele

Hitler si Roosevelt si-au început domnia deodata (unul la 4 Martie, celalalt la 5 Martie 1933), si-au fost amândoi sarbatoriti si adorati ca mesia de catre evreii sionisti din tarile respective: în America rabinul Rosenblum l-a numit pe Roosevelt "mesager dumnezeiesc, favoritul destinului, mesia Americii de mâine"; si în 1937, cu invazia hitlerista la usa, un evreu i-a povestit autorului cum la ascensiunea lui Hitler rabinul lui predica la sinagoga cum ca Hitler era "mesia al evreilor" (era un rabin pios si batrân care interpreta dupa profetiile levitice). Atât în America cât si în Germania - si în Rusia, de altfel - seful statului era descris de mass-media ca mai mult decât un Dumnezeu si copiii erau crescuti sa-l adore. Acesti trei "conducatori iubiti", "tatuci ai poporului", "mesia", "eliberatori" pareau a fi opusi unul altuia. De fapt toti trei au lucrat cot la cot si-au promovat principiul distrugerii civilizatiei crestine occidentale întrecându-se unul pe celalalt. Toti trei au promovat cele trei ramuri ale distrugerii: comunismul, sionismul si "guvernul mondial care sa forteze pacea în lume".
Roosevelt era numai minciuna, pâna si exteriorul lui era mincinos, caci era paralitic si sedea în fotoliu cu rotile, dar când aparea în vazul publicului era totdeauna proptit în picioare, asa cum apare si în statuile lui; un expert politic a decis ca adevarata stare a picioarelor lui nu cadreaza cu imaginea ce trebuie s-o aiba în mintea poporului. Prima lui inovatie a fost ca de la început cabinetul lui a fost inaugurat de judecatorul Cardozo, un sionist dirijat de rabinul Stephen Wise; astfel de la început interesele americanilor au trecut pe planul doi. Roosevelt a continuat politica lui Wilson. Problema Americii era acum imigrarea masiva a evreilor hazari din Europa rasariteana, care era un element destabilizator si alarmant resimtit de toate popoarele napadite de hazari. Dr. Weizmann scrie: "De câte ori numarul evreilor dintr-o tara ajunge la punctul de saturatie, tara reactioneaza... Anglia a ajuns la punctul unde poate sa absoarba numai un anumit numar de evrei si nu mai multi.... Aceasta reactie nu este antisemitism in sensul obisnuit, vulgar al cuvântului; este o caracteristica sociala si economica a imigratiei evreiesti pe care n-o putem schimba. Sir William [Evans Gordon, care ceruse în 1906 sa se stabileasca un numar de imigranti evrei anual primiti în tara] n-avea nici o prejudecata speciala anti-evreiasca. El a facut ce-a facut... cu bunatate, în interesul tarii sale... Dupa parerea lui era fizic imposibil ca Anglia sa recompenseze evreii pentru ce pacatuise Rusia împotriva lor... sunt sigur ca s-ar fi opus oricarui alt fluviu de imigranti straini de alta rasa; dar s-a întâmplat sa nu fie alt fluviu asa de mare". Dupa 40 de ani, vorbind în fata evreilor din America, Weizmann a spus: "Unele tari pot digera un anumit numar de evrei; odata numarul depasit, ceva drastic trebuie sa aiba loc; evreii trebuie sa plece".
Dr. Weizmann zicea asa numai pentru ca vroia sa demonstreze evreilor ca ei nu pot fi asimilati si nu pot trai în pace cu vecinii lor. Acest argument este baza sionismului, dar nu este adevarat. Dar, daca în 1906 Dr. Weizmann zicea ca un guvern nu poate plati pentru presupuse daune cauzate de alt guvern unor terte persoane, de la 1906 încoace guvernele occidentale n-au facut altceva decât sa supuna multimi nevinovate la mari suferinte ca sa le faca "sa plateasca pentru suferintele" chipurile cauzate de terte persoane. Si, daca ce spunea el e adevarat, ca tarile nu pot digera decât un anumit numar de evrei, altfel se întâmpla ceva drastic, nu e clar de ce se straduia sa aduca în mod nelimitat evrei hazari din estul Europei în America - pentru a provoca acel lucru drastic. Probabil atunci alte guverne vor fi facute sa plateasca pentru ce "sufera" evreii acum în America.
Între 1881 si 1920 au fost peste 3 milioane de imigranti legali în America din Rusia, majoritatea evrei. În 1877 recensamântul arata 230.000 de evrei în America; în 1926 arata 4 milioane si jumatate. Dar probabil erau mult mai multi, caci "înteleptii" lor nu le permit sa se lase numarati de goimi. Acum se estimeaza cam 10 milioane; dar dispozitiile lui Roosevelt fac identificarea foarte grea. Totusi în America este cel mai mare grup de evrei din lume, dar si aici sunt mai putin de 10%. Numeric neimportanti, ei detin absolut toata puterea si pozitiile politice. Acest lucru i-a alarmat pe americani, care au stabilit cote de imigrare de 3% din totalul populatiei de acea nationalitate pentru fiecare natie în 1910, caci, zicea congresul în 1924, "Poporul american nu poate lasa unui grup strain... dreptul de a-i dicta caracterul legilor tarii". Dar inovatia lui Roosevelt consta tocmai în a lasa acest grup strain sa dicteze legile Statelor Unite de la el încoace.
Ca si Wilson, Lloyd George, generalul Smuts, Roosevelt a fost ales de o mâna ascunsa sa devina presedinte. Biograful lui House zice ca House l-a ales pe Roosevelt înca dinainte de 1913 si l-a instruit de pe-atunci pentru a-l face presedinte. Desigur House se astepta sa fie mentorul lui Roosevelt cum fusese al lui Wilson - dar Roosevelt n-a avut nevoie de el dupa alegeri si House dispare dupa 1933 de pe firmament. De la început, Roosevelt a sprijinit revolutia mondiala si primul lui gest a fost sa recunoasca guvernul comunist. De la început a fost aservit sionismului. De la început a lucrat pentru "liga pentru fortarea pacii", cu noul nume de "Natiunile Unite". Din grupul din jurul lui Wilson doar House lipsea, restul erau toti gramada pe Roosevelt: Bernard Baruch, care-i era consilier dinainte de-a fi presedinte si care-a facut planul Natiunilor Unite, apoi rabinul Stephen Wise si Brandeis, care se simtea stimulat de ce facea Hitler în Germania sa izgoneasca palestinienii din Palestina. Dar rabinul Stephen Wise nu l-a sprijinit pe Roosevelt pentru presedintie (desi-l sprijinise pentru senat si ca guvernator) pâna nu s-a convins cât este Roosevelt de docil. Dupa alegeri a declarat ca Roosevelt "are din nou admiratia mea" si-a fost din nou intimul lui Roosevelt. Dar acum garda sionista a presedintelui american era mai evidenta decât fusese pe vremea lui Wilson, când apareau ca niste americani care sunt evrei din punct de vedere religios; caci acum ei nu se sfiau sa spuna ca ei sunt evrei si nu americani si ca interesele sionismului primeaza oricând si interesele Americii nu-i intereseaza. Tot ce-a facut presedintele american Roosevelt a slujit principiului distrugator sub cele trei forme ale sale: sionismul, comunismul, guvernul mondial.
Roosevelt a mai avut un sfatuitor, pe Felix Frankfurter, evreu nascut la Viena, care House credea ca este mai puternic decât ceilalti trei. Si Frankfurter, ca Brandeis si Cardozo, a ajuns în Curtea Suprema. Era seful Facultatii de Drept de la Harvard si-a educat generatia de avocati care-au dominat politica Americii între 1940 si 1960. Studentii lui au fost împinsi în posturi cheie înlaturând pe altii. Unul dintre ei a fost Alger Hiss, dovedit ulterior a fi agent comunist sovietic si consilier intim al lui Roosevelt. Altul a fost Dean Acheson, prieten si aliat al lui Hiss. La Yalta unde s-a pecetluit tragedia milioanelor din rasaritul Europei, Hiss a jucat un mare rol în a cauza aceasta tragedie; si Acheson a jucat un mare rol dând China pe mâna teroarei rosii comuniste. Alti intimi ai lui Roosevelt au fost sionistul Henry Morgenthau, care a faurit planul Morgenthau de a da jumatate Europa prada bolsevismului; senatorul Herbert Lehman, alt mare sionist care a promovat imigrarea masiva în Palestina din 1945-46, ducând la razboiul din Palestina; apoi Samuel Rosenmann, care locuia la Casa Alba si-i scria discursurile lui Roosevelt; apoi David Niles, evreu din Rusia, consilier în problemele evreiesti al lui Roosevelt; apoi Benjamin Cohen, mare sionist care scrisese declaratia Balfour în 1917; si înca alti trei evrei din Rusia, Sidney Hillman, Isador Lubin si Leo Pasvolsky. Nici un ne-evreu în jurul lui Roosevelt. Dar acestia nu erau decât vârful piramidei sioniste care a dominat si înlocuit viata politica americana de la Roosevelt încoace. Dar goimii nu trebuie sa se plânga ca nu li se permite acces la guvernarea tarii lor. Nici un evreu care era împotriva comunismului, împotriva sionismului, sau împotriva guvernului mondial n-a fost tolerat în preajma presedintelui american. Din cauza ca postul lor era asa de vag, de consilieri neoficiali, cei numiti mai sus care-l înconjurau pe Roosevelt într-un zid compact nu puteau fi atacati de nimeni si chiar când erau criticati, Roosevelt pur si simplu ignora tot ce se spunea împotriva lor. Si acesti consilieri au construit imaginea persecutiei suferite de evrei - din partea lui Hitler de data asta; fusese din partea tarului Rusiei pe vremea lui Wilson.
Aplicându-se planul magistral al lui House pentru alegeri, Roosevelt a fost reales de trei ori. Apelul se facea la grupuri care, chipurile, sufereau persecutii - negrii, sau cei saraci si li se promitea razbunare împotriva "persecutorilor" lor daca-l aleg pe Roosevelt. Ambele partide, republican si democrat, se întrec în a curta "voturile minoritatilor", a celor "care sufera discriminare". Roosevelt a inaugurat de asemenea politica deficitului bugetar, principiul de a cheltui mai mult decât venitul guvernului, caci datoriile n-au importanta, fiind datoriile guvernului catre stat. Roosevelt a introdus astfel în Statele Unite, sub pretext ca scoate tara din criza economica, falimentul national care vlaguieste si duce de râpa o tara care-a fost puternica si prospera prin munca extrem de productiva si inventiva - pâna la el. Suferintele negrilor care gem sub discriminare, chipurile, de care li se rupe inima politicienilor americani este o cauza sustinuta cu legende si agitatie tot timpul de catre doua organizatii evreiesti din New York: Comitetul Evreiesc American si Liga Împotriva Defaimarii si de catre Asociatia Americana pentru Promovarea Oamenilor de Culoare si ea de la început sub conducere evreiasca. Negrii sunt pasivi si manipulati în lupta "lor" împotriva "discriminarii de care sufera". Desegregarea este o activitate pe care n-o doresc nici albii nici negrii, fiecare fiind multumit sa stea între ai lui, dar este impusa de aceste grupuri militante evreiesti, care au impus carutarea cu forta a copiilor dintr-un colt al orasului într-altul pentru ca copiii albi sa mearga la scoala în cartier negru si copiii negri sa mearga la scoala în cartier alb. Autorul a vazut bugetul Comitetului Evreiesc American, pentru 1953, unde se stabilea ca litigatiile pentru drepturile negrilor sunt o componenta principala a activitatii acestui comitet si desegregarea este preocuparea lor.
Roosevelt a convenit asa de bine stapânilor lui, facând exact totul dupa cum i se prescria încât a fost reales de trei ori; o singura data a avut un rival serios în Huey Long, tot un politician ca Roosevelt, tot un demagog care promitea saracilor ca-i va despuia pe bogati ca sa le dea celor saraci, dar unul la a carui inaugurare ca guvernator al Louisianei Rabinul Walter Peiser a refuzat sa-l binecuvânteze, caci Huey Long l-a atacat pe Bernard Baruch. Dar Huey Long a avut mare succes, caci promitea si mai mult decât Roosevelt în programul lui de "a împarti averile" si-a face din "fiecare un rege". Ca si Roosevelt, Huey Long era înconjurat doar de evrei si n-a fost niciodata acuzat de antisemitism (dar de orice altceva). Mai viclean decât Roosevelt, a deturnat fluviul de bani din bugetul federal pe care Roosevelt îl revarsa în campania lui electorala, pentru finantarea propriei lui campanii, impunând o lege în Louisiana care interzicea autoritatile locale sa primeasca bani federali fara aprobarea statului Louisiana. Huey Long era un pericol pentru Roosevelt si-ar fi putut zdruncina caruta principiului distrugerii care înainta asa de lin în Statele Unite. La 8 Septembrie 1935 Huey Long a fost împuscat de Carl Austin Weiss, tânar evreu din Louisiana, care la rândul sau a fost imediat ucis de paznicul personal al lui Huey ca sa nu poata spune nimic despre motivele si asociatii lui. Huey Long se pare ca stia ca va fi asasinat, caci a povestit în Iulie, cu doua luni înainte, ca stia despre un complot în care s-a planuit sa fie împuscat cu un singur glont. Aflase printr-un dictafon care înregistrase conversatia complotistilor în camera de hotel în care complotau. Hodding Carter, care zice ca a fost de fata la acea conversatie, pretinde ca complotistii vorbeau numai asa, în gluma, zicând "ce-ar fi daca", dar nu planuiau sa-l ucida cu adevarat.
Efectul politic a fost net. Roosevelt a fost reales. Nu s-au facut cercetari asupra asasinarii lui Huey Long, dupa cum în ultima suta de ani nu s-au facut niciodata investigatii cinstite si complete în nici un asasinat politic. S-a lansat teoria unui "nebun singuratic", ca în toate asasinatele politice. Astfel de "nebuni singuratici" s-au dovedit totdeauna falsi si totdeauna a iesit la iveala complotul în cazurile în care s-au facut investigatii cinstite, ca de exemplu al lui Lincoln, al arhiducelui Franz Ferdinand, si-al regelui Alexandru al Iugoslaviei. Dar Roosevelt a fost reales si rolul lui a fost sa implice Statele Unite în intriga internationala a lui House si Wilson si tot ca Wilson promitea într-una ca va tine America departe de ea. Cu doi ani înainte de razboi, în Octombrie 1937, Roosevelt facea aluzii ca va duce America în razboi de dragul evreilor, care, sustinea el, erau de-acum singurii care sufereau la mâna lui Hitler - exact asa cum Wilson cu trei ani înainte de razboi, în Decembrie 1911, ameninta Rusia cu razboiul. Si Wilson si Roosevelt n-au facut decât sa-si afirme crezul politic si anume ca interesele sionismului primeaza si patria americana nu conteaza. Dar cei care-au scris discursul lui Roosevelt din 5 Octombrie 1937 nu l-au scris destul de subtil si auzindu-l pe Roosevelt ca zice "atunci când apare o epidemie comunitatea se uneste si este de acord sa-i puna la carantina pe pacienti, ca sa protejeze sanatatea comunitatii si sa împiedice dezastrul", americanii au priceput ca Roosevelt vrea sa declanseze un razboi mondial si au fost asa de revoltati încât Roosevelt a fost obligat sa tot declare în public ca "fiii vostri nu vor fi trimisi sa lupte pe un front strain", chiar dupa ce stia bine ca razboiul va începe în toamna lui 1939 (autorul trimisese în Octombrie 1937 depesele cu aceasta informatie de la Viena) si avea toate planurile gata sa-i trimita pe fiii lor pe fronturile straine.
De-acum gogosile cu persecutarea în mod special a evreilor în Germania erau bine înradacinate în mintea oamenilor, prin toate canalele americane care se întreceau unele pe altele în inventarea minciunilor: astfel, rabinul Stephen Wise povesteste cum Congresul Evreiesc American a început sa boicoteze Germania din cauza unui "pogrom pe scara nationala" împotriva evreilor, chipurile planuit de nemti; apoi rabinul Stephen Wise spune foarte candid ca pogromul n-a avut loc niciodata, dar boicotul din cauza pogromului a avut loc. Pentru a întelege ce însemna un "boicot" al nemtilor condus de catre evreii americani, trebuie sa ne amintim ca sionistii au facut tot timpul afaceri cu nazistii chiar în timpul celui mai crâncen razboi. Astfel, în 1940, rabinul Stephen Wise a tratat cu functionarii nazisti transferul evreilor din Polonia în Ungaria, ambele tari ocupate de nazisti, contra cost, în scopuri cunoscute doar de el si de directoratul rabinic talmudic care conduce sionismul. I-a cerut lui Roosevelt banii pentru a-i mitui pe nazisti si presedintele american i-a dat dispozitii lui Henry Morgenthau, trezorierul Statelor Unite, sa transfere banii la biroul din Geneva al Congresului Mondial Evreiesc, pentru conducatorii nazisti, în ciuda protestelor Departamentului de Stat si-al Ministerului de Externe britanic. Cuvântul "pogrom" ("masacru" pe ruseste) e folosit de câte ori e nevoie de propaganda imprecisa si mincinoasa. Astfel Dr. Weizmann spune clar ca "n-au existat niciodata pogromuri" împotriva evreilor dar tot el foloseste cuvântul tot timpul, zicând ca "el cunoaste atmosfera dinaintea pogromului " - care tot el zice ca n-a existat niciodata! Unde au murit 5 sau 6 evrei, Dr. Weizmann zice ca a avut loc "un pogrom"; dar unde evreii au cauzat în 1938 masacrul în care au murit 69 englezi, 92 evrei si 1.500 (o mie cinci sute) de arabi, Chaim Weizmann zice ca a avut loc "terorism arab". Sir Adrian Carton de Wiart, fiind în Polonia între cele doua razboaie, zice raspicat: "Problema evreiasca e fara raspuns.... Se împrastie zvonuri ca ar avea loc pogromuri dar eu cred ca sunt exagerari grosolane caci nu exista nici o marturie vizibila ca ar fi avut loc masacrarea a mii de evrei".
Acest pogrom imaginar din Berlin a fost baza politicii lui Roosevelt. Sionistilor din jurul lui nu le pasa câtusi de putin daca evreii sufera sau nu; dimpotriva, sionistii au nevoie ca evreii sa sufere pentru ca sa poata ei folosi aceasta în scopurile lor si ei doreau sa provoace suferinte evreilor, nu sa le amelioreze. Astfel sionistii americani continua politica revolutionarilor talmudici din Rusia care nu vroiau usurarea greutatilor care apasau poporul, vroiau augmentarea lor, ca sa poata dezlantui distrugerea si nu se dadeau înapoi de la asasinat pentru a asigura ca nu se îmbunatateste starea poporului. Când evreii din Germania au început sa-i preseze pe rabinul Stephen Wise si co-sionistii lui americani sa înceteze boicotul, rabinul Wise si ai lui s-au înspaimântat de armonia care ar putea sa se stabileasca între evreii din Germania si Hitler si rabinul Wise zice ca nu trebuie sa admita "tratamentul îmbunatatit al evreilor care ar dezarma actiunea protestatara evreiasca din toata lumea". Rabinul Wise, temându-se ca propaganda despre persecutia evreilor si-ar putea da în petec, prefera sa-i vada pe evreii din Germania ca sufera. Zice el: "E o cruzime sa mori de mâna unui nazist; dar e de 10 mii de ori mai rau sa supravietuiesti datorita bunatatii unui nazist. Noi vom supravietui nazismului daca nu vom comite pacatul de neiertat de a face un târg cu nazismul pentru a salva victime evreiesti" (Conferinta Mondiala a Evreilor din 1934); "Refuzam cu dispret orice propunere care ar asigura viata si avutul unor evrei prin rusinea evreimii" (1936). Dar facuse târg cu nazistii pentru transferul evreilor dintr-o tara în alta, probabil pentru a-i pregati pentru transportare în Palestina, fara ca demnitatea evreimii sa fi fost lezata. În America, Brandeis era de asemenea neclintit în a cere ca evreii din Germania sa sufere; zice Brandeis: "Ar fi deplorabil.... sa usuram situatia economica a lui Hitler pentru ca astfel sa salvam prin emigratie pe unii din evreii Germaniei". Dar trezorierul Statelor Unite platise mita pentru transmutarea evreilor; salvarea evreilor nu era dezirabila.
În 1938 sionistii americani au înghetat de groaza ca Hitler s-ar putea întelege cu evreii. Oswald Pirow, ministrul apararii sudafrican, trata cu Hitler în acest scop cu asentimentul primului ministrului englez, Neville Chamberlain. Tratativele erau prospere si se întrevedea un acord. Atunci a survenit - din nou o asasinare. Un tânar evreu l-a împuscat pe diplomatul german von Rath la Paris, cineva a provocat razmerite în Germania, sinagogi au fost arse, tratativele lui Pirow cu Hitler au fost întrerupte si din nou nu s-a cercetat asasinatul, de frica ca nu cumva sa se afle adevarul; si rabinul Wise a sustinut din nou ca asasinul a fost "un tânar singuratic împins la nebunie". Roosevelt a reactionat imediat ca un automat si si-a rechemat ambasadorul din Germania, zicând cu oroare ca "nu pot sa cred ca asa ceva [arderea sinagogii] se poate întâmpla în civilizatia secolului nostru"; desi vazuse arderea bisericilor si dinamitarea catedralelor fara prea multa uimire în Rusia bolsevica si se grabise sa salute cu dragoste frateasca pe acei care au ars si dinamitat bisericile. Roosevelt si-a manifestat oroarea la incendierea sinagogilor din Germania la o clipa dupa ce-l felicitase cordial pe Hitler printr-o telegrama pentru capitularea Cehoslovaciei cotropite de nazisti - ceea ce pare ca nu deranja cu nimic civilizatia secolului nostru. În acest moment pe autor l-a înecat scârba si si-a dat demisia.
Statele Unite au intrat în razboi în 1937-38, când Roosevelt dadea aceste declaratii si nu când au atacat japonezii Pearl Harbour. Aceste declaratii ale lui Roosevelt conduc direct la declaratia lui din 1942, când a jurat razbunare crâncena împotriva Germaniei pentru ca, chipurile, evreii ar fi suferit asa de mult în Germania, unde el si consilierii lui confidentiali s-au opus ca evreilor sa li se usureze soarta câtusi de putin. Asasinarea lui von Rath a fost ca si atentatul de la Sarajevo - pretextul pentru un razboi mondial. Roosevelt nici o clipa nu s-a îndoit ca-si va târî tara în razboi, caci în 1938 mentorul lui, Baruch, se lauda cu victoriile americane în razboiul ce nu începuse înca. Autorul prezice ca presedintele Statelor Unite va târî tara lui într-un al treilea razboi mondial pentru a satisface ambitii si scopuri oculte, exact ca Wilson si Roosevelt.
În acesti 6 ani când "razboiul inutil" care-a înecat Europa în sânge si-a aruncat omenirea în spre dezastru autorul a fost la Berlin, Viena, Praga, Budapesta, Belgrad, Bucuresti, Sofia si Varsovia, în cercurile guvernamentale, si-a vazut cum se pregateste adevaratul masacru. A vorbit cu Hitler, Goering si Goebbels, a prânzit cu Litvinov, ministrul de externe sovietic, la Geneva, l-a vizitat pe Mussolini si pe Ramsay Macdonald, premierul britanic; a avut conversatii de ore întregi cu Eduard Benes la Praga, apoi cu cancelarul austriac si prim ministrul maghiar, cu regii si politicienii din tarile balcanice. A asistat la sedintele Ligii Natiunilor unde s-a dus la început cu entuziasm naiv, când înca nu pricepea, si-a fost dezgustat de târgul de telali care a fost Liga Natiunilor unde totul se vindea si cumpara la întuneric, pe coridoare. S-a dus la Moscova însotindu-l pe Anthony Eden, si-a vazut un regim exact ca al lui Hitler dar mai rau, cu singura diferenta ca la Moscova toate posturile politice si posturile influente erau ocupate de evrei. Pe atunci n-a priceput multe, dar a priceput un lucru: ca Hitler va începe un razboi si ca celelalte puteri doreau acest lucru si nu doreau sa-l împiedice. Un alt prim ministru britanic, Stanley Baldwin, nega intentiile razboinice ale lui Hitler, zicea el, "ca sa nu-si piarda alegerile". Alt prim ministru britanic, Neville Chamberlain, credea poate ca-l va putea împinge pe Hitler sa lupte împotriva lui Stalin, desi toti stiau ca Hitler si Stalin vor începe razboiul împreuna ca aliati si prieteni. Când a izbucnit razboiul autorul a crezut ca e o nebunie colectiva, o ratacire mintala care a dezlantuit acest "razboi inutil". Dupa 18 ani de studiu intens si vazând evenimentele care au decurs din razboi, autorul stie acum ca exista unii care au vrut si creat cel de-al doilea razboi mondial pentru ca lor le-a fost util.

PARTEA A II-A

/ / /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE