THE CONTROVERSY OF ZION
- PARTEA I-A -

Douglas Reed

Titlul cartii este luat din Biblie, editia King James's din 1611, Isaia 34:8 "For it is the day of the Lord's vengeance, and the year of the recompences for the controversy of Zion" (Caci a sosit ziua razbunarii Domnului si anul rasplatirii controversei Sionului". Acest verset constituie motto-ul cartii. În editia din 1752 a Bibliei de la Douais-Rheims, versetul este: "For it is the day of the vengeance of the Lord, the year of recompences of the judgment of Sion" (... anul rasplatirii judecatii Sionului). Al doilea motto este un citat din Edmund Burke despre revolutia franceza: "An event has happened, upon which it is difficult to speak and impossible to remain silent".
Autorul a fost corespondentul principal al ziarului britanic Times în Berlin, Viena si celelalte capitale din centrul Europei între 1924 si 1938, ceea ce l-a pus în legatura directa cu toate evenimentele politice si militare europene în acesti ani si i-a permis sa stabileasca contacte si sa obtina informatii veridice. În 1938 si-a dat demisia în semn de protest pentru ca reportajele lui erau din ce în ce mai mult cenzurate, distorsionate si falsificate [astazi tot ce se publica în marea presa a tuturor tarilor este o imensa minciuna si dezinformare, asa cum dovedeste autorul în cartea de fata]. A continuat sa scrie cu mult succes dezvaluind adevarul despre toate tranzactiile militare si politice ale secolului, pâna când cartile lui au fost boicotate, editurile au refuzat sa-i mai accepte manuscrisele si i-a fost taiat accesul la demnitarii si oamenii politici ai zilei. Ruina carierei si vietii lui publice i-a dat însa ragazul si singuratatea necesare studiului intens care a produs cartea ce-o rezumam aici.
Cartea a ramas nepublicata timp de 22 de ani, timp în care atât manuscrisul cât si autorul au fost intens boicotati de cei ce detin fortele de opresiune civila si intelectuala si detin monopolul tipografic în lumea "libera". Retras cu resemnare în anonimat, autorul a vazut cum politica internationala continua sa evolueze pe liniile descrise de el si cum Uniunea Sovietica, aparent adversara Israelului, pe ascuns unelteste cu acesta împotriva tarilor atacate de Israel (1957, 1982); a trait sa vada Israelul devenind cea mai mare putere militara din lume dupa Uniunea Sovietica, China comunista si Statele Unite; a trait sa vada cum numai evreii din Tel Aviv sunt singurii care protesteaza împotriva genocidului si macelaririi refugiatilor civili arabi de catre armata israeliana: toate aceste evenimente venind sa confirme analiza stralucita din aceasta carte.

Capitolul 1: Cum au început toate

Totul a început în 458 î.Hr. când un mic trib palestinian din imperiul persan despartit de Israeliti si anume tribul iudaic, a instaurat teoria suprematiei unei semintii alese pentru a jefui si stapâni toate popoarele lumii, care-i sunt prin lege inferioare. Distrugerea civilizatiei care a înflorit in Europa si-n vest în ultimii 2000 de ani se datoreaza actiunii acestei teorii, dupa cum o arata faptele, documentele si datele istorice care pot fi verificate. De la aparitia sa acum 2500 de ani, iudaismul era reactionar caci existau deja religii ca confucianismul si budismul care propovaduiau pacea si existenta unui Dumnezeu unic pentru toti oamenii cu mila si toleranta pentru toti. În Egipt, cartile mortilor care dateaza de acum 4600 de ani descriu pe Dumnezeul unic si atemporal care a creat cerul si pamântul si pe om, în timp ce iudaismul este politeist, cum dovedesc mentiunile despre "ceilalti Dumnezei" din Iesirea. O secta care a devenit stapânitoare in tribul iudaic a preluat ideea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor dar i-a atribuit rolul de a distruge si asupri pe toti oamenii în favoarea iudaicilor: caci acest Iehova a ales un neam, fals numit "al lui Israel", fiind redus doar la tribul iudaic, si-i da acestui neam ales putere absoluta de a ucide, despuia, jefui, înrobi si asupri pe toate celelalte semintii, ca o rasplata pentru ca acest trib îl recunoaste drept Dumnezeu dintre toti ceilalti Dumnezei: aceasta este "legea". Daca iudaicii nu se supun legii, atunci Iehova îi împrastie printre celelalte semintii, ceea ce constituie "robia" lor; iar drept pedeapsa pentru celelalte semintii pentru ca si-au îndeplinit rolul destinat lor de Iehova, acesta le va da pe mâna iudaicilor ca sa le masacreze si sa le despoaie. Aceasta este întelegerea dintre Iehova si fiii lui Israel în Vechiul Testament. În realitate fiii lui Israel habar n-au avut niciodata de aceasta întelegere redactata de levitii iudaici în jurul anului 458 î.Hr.
Înainte de aceasta data n-a existat nimic scris si religia consta doar din folclor oral. Fragmentele care-au supravietuit din acel folclor arata ca israelitii nu aveau o credinta sângeroasa si ucigasa ca a lui Iehova. Traditia lor era ca Moise, a carui legenda seamana cu a regelui Sargon al Babiloniei care l-a precedat cu o mie sau doua de ani, s-a întors de pe munte cu tablele legii cunoscute ca "cele zece porunci," care seamana mult cu coduri mai vechi ale egiptenilor, babilonienilor si asirienilor. Israelitii din antichitate s-au contopit cu celelalte popoare antice contemporane lor cu a caror religie si religia lor avea multe asemanari. Numele lor si numele lui Moise au fost însa preluat de levitii iudaici care au transformat ideea unui Dumnezeu unic al întregii omeniri într-o doctrina de segregare, ura de rasa, masacre în numele religiei si razbunare împinsa la infinit. Citind cu atentie Vechiul Testament se poate vedea cum au rescris levitii legendele anterioare; Moise întâi vine si da cele zece porunci de cinste si bunatate si respect pentru aproapele, ca apoi povestea lui sa continue cu genocid si masacre pe scara mare a oamenilor nevinovati pe care-i întâlneau iudaicii în migratiunile lor. Iehova întâi zice: "sa nu ucizi" iar apoi ordona uciderea tuturor triburilor învecinate, crutând doar fecioarele pentru a le lua sclave. Rescriind legendele si transformându-le într-un program politic si militar care actioneaza si astazi, levitii au inventat multe episoade istorice despre care chiar carturarii sionisti sunt de acord ca n-au avut loc, ca de exemplu robia în Egipt, trecerea Marii Rosii si toate povestile legate de Egipt. Învatatii rabinici sunt de acord ca Moise nu a existat niciodata si ca profetiile lui Isaia, de exemplu, au fost compuse în diverse perioade de timp de diverse persoane. Spre deosebire de cititorii Bibliei care se cred crestini, eruditii talmudici, ca de exemplu marele istoric sionist Dr. Josef Kastein, nu cred în realitatea povestilor din Vechiul Testament; dar cred în politica semintiei alese pentru a stapâni, asupri si jefui pe celelalte popoare. Dr. Josef Kastein spune clar ca Vechiul Testament este un program politic scris la vremea sa în scopul actiunii politico-militare, care este în continuare revizuit si rescris de catre înteleptii Sionului pentru a face fata realitatilor istorice contemporane.

Capitolul 2: Sfârsitul Israelului

Robia egipteana din Facerea si Iesirea este deci o legenda, caci nomazii "Habiru" (hebraicii) de care vorbesc rapoartele ministrilor faraonilor cu mii de ani în urma, au patruns în Canaan si s-au amestecat cu populatia locala cu mult înainte de timpurile legendarului Moise. În nord erau mai numerosi "Habiru" din triburile lui Yisrael, vag înrudite, uneori aliate, alteori în dusmanie; în sud era un trib mic al lui Iuda, tribul iudaic, care cazând sub dominatia levitilor a dat nastere religiei iudaice, rasismului iudaic si conceptului de evreu sau iudeu. În Enciclopedia Iudaica se spune despre acest trib ca "cel mai probabil nu era un trib israelit". Dar în timp ce israelitii au acceptat sa traiasca împreuna cu celelalte popare si s-au contopit cu ele, tribul iudaic a preluat legende israelite si le-a rescris si transformat în cel mai crâncen program politico-militar de distrugere a altor popoare. Israelitii au respins acest program politico-militar cu circa 950 de ani î.Hr., acum aproape trei mii de ani. Rescriind legendele israelitilor, levitii care au pus bazele iudaismului au lasat însa intacte unele pasaje despre "poporul ales", care vazute din afara de catre neinitiati par misterioase, ca de exemplu pasajul în care socrul are legaturi sexuale cu nora în Facerea 38; dar motivele scribilor si levitilor care au rescris Vechiul Testament si care rescriu tot timpul doctrina iudaica nu pot fi totdeauna întelese de cei dinafara.
În Vechiul Testament se povesteste cum tribul iudaic condus de clasa stapânitoare a levitilor (la care s-a asociat si un trib minuscul al lui Veniamin) a cautat o alianta cu israelitii care erau mult mai numerosi, ceea ce s-a realizat printr-un rege ales (nu ereditar) si anume Saul. Cu el a început istoria cuceririlor sângeroase, a masacrelor si distrugerilor care marcheaza cariera iudaicilor în istoria antica. Saul s-ar parea ca n-a ucis absolut toate victimele si unii au scapat cu viata din drumul iudaicilor; de aceea Iehova l-a pedepsit, l-a înlocuit cu David si în cele din urma Saul s-a sinucis. E probabil ca toata istoria asta este inventata, caci a fost scrisa cu secole mai târziu; dar ce este real si ilustrativ este insistenta lui Iehova ca cuceritorii sa fie fara mila, ucigasi si calai neîndurati, sa masacreze multimile, caci de aceea au fost alesi. Cum israelitii nu l-au acceptat pe David ca rege, israelitii s-au despartit dar au fost cuceriti cu forta armelor si stapâniti de fiul lui David si-a unei Hitite, Solomon, care n-a prea pastrat nici el puritatea semintiei caci a avut un harem cu multe femei din alte triburi printre care o egipteanca. Prin 937 î.Ch. israelitii s-au despartit de iudaici si dispar astfel din istoria Israelului si a Sionului. Caci din semintia lui David trebuie sa se nasca un mesia iudaic care sa-i instaureze definitiv pe iudaici ca sefi supremi si stapâni peste toate popoarele lumii si peste aurul si bogatiile lor. Josef Kastein scrie ca segregatia rasiala crâncena a iudaicilor a început dupa moartea lui Solomon si disparitia israelitilor. Aceasta segregatie este opera levitilor împotriva carora au perorat profetii ebraici secole de-a rândul demascând salbatecul crez tribal al levitilor iudaici, asa cum l-a criticat si Iisus Hristos cu sapte-opt sute de ani dupa ei.
Profetii erau în special revoltati de nesfârsitele sacrificii de oameni si animale Iehova pe care le cere legea iudaica scrisa de leviti, unde Iehova spune: "primul nascut din om sau animal trebuie sa fie ucis pe altarul meu" (Esirea 34:19) si de accentul pe care-l pun levitii pe ritualuri sângeroase si pe stropirea cu sânge proaspat din victima înca calda (Esirea 29 etc.). Amos arata ca lui Dumnezeu nu-i plac sacrificiile, sângele varsat si litaniile levitilor (Amos 5:22 etc), în pasaje pe care din motive obscure levitii care au scris Vechiul Testament nu le-au eliminat ci le-au transcris alaturi de sângeroasele lor incitatii la omor tot asa cum n-au eliminat nici povestea despre nasterea lui Solomon, fiul legaturii adultere dintre regele David si sotia capitanului sau credincios pe care David l-a ucis în mod miselesc dupa ce l-a încornorat. Pe timpul lui Miheia înca se mai ucideau copiii pe altarele lui Iehova (Miheia 6:7). Si el ca si ceilalti profeti din Vechiul Testament cereau triburilor israelite sa nu urmeze cruzimea si salbaticia levitilor. De aceea dupa doua secole levitii s-au concentrat în special în tribul lui Iuda, care a ramas pe loc platind doar tribut când asirienii au cucerit triburile israelite în 721 î.Hr. Si le-au dus în captivitate. Dupa cucerirea asiriana israelitii dispar ca popor istoric, contopindu-se cu restul populatiei asiriene care de-a lungul secolelor a migrat probabil spre vest si s-a raspândit prin Europa. Istoricii Sionului relateaza cu satisfactie disparitia celor zece triburi israelite care au refuzat sa se înregimenteze în armata destinata sa verse oceane de sânge nevinovat în marsul ei triumfator catre suprematie asupra tuturor: Dr. Josef Kastein arata ca disparitia israelitilor n-a pricinuit nici un regret. În realitate israelitii n-au disparut cu desavârsire de pe fata pamântului ci au fost doar "pronuntati ca fiind inexistenti" de catre principiile sionismului militant si nu mai participa în "controversa Sionului". Astfel Talmudul spune explicit: "Cele zece triburi [ale lui Israel] nu participa în lumea ce va sa vina (the ten tribes have no share in the world to come)". Marele rabin al imperiului britanic a declarat în 1918: "Evreii de azi sunt descendentii triburilor lui Iuda si Veniamin si un anumit numar din descendentii tribului lui Levi", aratând astfel clar ca el îi exclude pe israeliti dintre evrei. Bineînteles ca evreii de azi nu descind deloc din tribul lui Iuda, dupa cum stiu si ei foarte bine; dar aici e vorba de apartenenta politica, nu de genealogie. Deci statul Israel n-are nici un drept la numele de "Israel", pe care îl foloseste doar din motive politice legate de obsesia Vechiului Testament la slujitorii sionismului care-si imagineaza ca îndeplinesc promisiunea facuta lui "Israel" de catre Iehova. Singurul nume cu oarecare justificare istorica al statului Israel ar fi fost "tara lui Iuda".

Capitolul 3: Levitii si legea

În secolul ce-a urmat victoriei asiriene, levitii tribului lui Iuda au început sa scrie Vechiul Testament, începând cu cartea a cincea, Deutoronomul, pe care au citit-o poporului în templul din Ierusalim. Asa s-a nascut "legea mozaica" pe care Moise, daca ar fi existat, n-ar fi avut de unde s-o cunoasca. Toti eruditii rabinici sunt de acord asupra faptului ca desi textele îi sunt atribuite lui Moise si uneori lui Iehova, ele au fost în realitate scrise si rescrise de leviti dupa bunul lor plac. Cartea Deuteronomul sta la baza textului Thora, care la rândul sau sta la baza Talmudului, de unde deriva nesfârsita serie de comentarii si comentarii asupra comentariilor care în întregimea lor constituie "legea iudaica". "Deuteronomul" înseamna "cea de-a doua lege", a levitilor si a fost scrisa înaintea primelor doua carti ale Facerii si Iesirii; celelalte doua carti din Vechiul Testament care apartin la Thora, Leviticul si Numerii, au fost scrise si mai târziu, desi toate patru au pretentia ca sunt o naratiune cronologica. Rescriind "legea", levitii au produs în Deuteronomul o lege total opusa celor zece porunci pe care legenda zice ca le-a primit Moise. Eruditii sionisti declara ca ei aveau dreptul de a "face fata conditiilor existentei în continua schimbare în spiritul învataturilor traditionale" (Dr. Joseph Kastein). Levitii justifica dreptul lor de a rescrie si modifica textul legii la bunul lor plac printr-o porunca a lui Iehova care ar fi dat-o lui Moise personal, atunci când i-a dezvaluit o Thora secreta numai lui: de a nu scrie niciodata aceasta lege si de a o transmite numai oral celor initiati, "caci", zice Talmudul (citat de Dr. Funk), "Iehova a prevazut ca într-o zi goimii vor citi Thora si vor pretinde ca sunt si ei fii lui Dumnezeu, dar nu va fi asa, caci Dumnezeu îi respinge pe cei care nu cunosc învatatura secreta orala".
Nu se poate stabili cât de aproape este textul cartii a cincea din Vechiul Testament de textul citit original în templul din Ierusalim, caci levitii au modificat textul tot timpul înainte de-a fi tradus si publicat, dupa care nu le-a mai fost posibil sa schimbe prea mult; probabil ca ceea ce a intrat în Vechiul Testament nu contine textul integral, dar contine destule. În timp ce cele zece porunci ziceau sa nu ucizi, sa nu furi, etc., "cea de-a doua lege" (Deuteronomul) porunceste în mod expres sa asasinezi, sa ucizi, sa distrugi cu desavârsire popoarele învecinate, sa le iei averea, sa-i transformi în robi, sa n-ai mila, sa nu cruti pe nimeni. Iehova este singurul Dumnezeu care rasplateste pe credinciosii sai cu o singura conditie: credinciosii sa nu se abata deloc de la "lege si judecati", care lege consta în primul rând din obligatia de a ucide si anihila pe ceilalti oameni. Iehova cere intoleranta. Stapânirea lumii prin masacru si teroare este primul lucru pe care-l cere "legea" pe care Moise ar fi lasat-o pe patul de moarte (Deuteronomul 2). Aceasta carte a cincea din Vechiul Testament contine istorii despre cum a fost aplicata "legea" si cum au fost distruse triburi si sate, de catre piosii credinciosi care aplicau legea: cuvântul care revine obsedant este "ucide", "distruge cu desavârsire", "masacreaza". Cititorul de azi al Vechiului Testament nu da atentie acestor cuvinte: dar ele zugravesc o realitate, care a avut loc în 1948, de exemplu, când populatia palestiniana pasnica a satului Deir Yasin a fost masacrata cu toata cruzimea prescrisa de "lege" si n-a fost lasat în viata nici unul, exact cum cere Deuteronomul 7:2. Trupele britanice care au venit dupa masacru la fata locului au gasit cadavrele femeilor si copiilor casapiti de catre comandourile israeliene aruncate în fântâni, pentru a spurca apele, asa cum cere "legea". Palestinienii vazând cum începe genocidul lor la mâna statului Israel si cum Natiunile Unite si puterile occidentale nu zic nimic, au fugit lasându-si pamântul si avutul în mâna cotropitorilor -- exact asa cum prescrie Deuteronomul 7:1; 20:16; etc. Caci în parlamentarile lor cu puterile occidentale, sionistii zic "Biblia este mandatul nostru" (Dr. Chaim Weizmann, creatorul statului Israel); si cartea cincea a Vechiului Testament prescrie masacrele practicate împotriva palestinienilor.
În continuare în Deuteronomul Iehova porunceste prin legea sa sa fie distruse toate celelalte religii (7:5), ceea ce se aplica în mod special crestinismului. Aici apartine distrugerea bisericilor, deschiderea muzeului anti-crestin, canonizarea lui Iuda Iscariotul si toata ofensiva anti-crestina a guvernului bolsevic imediat ce-a preluat puterea. Tot în virtutea acestei "legi" au cerut crucificarea lui Hristos (Deuteronomul 13:5); si tot aici se prescrie denuntul practicat împotriva membrilor familiei, asa cum îl cer autoritatile comuniste (Deuteronomul 13:6). În privinta cinstei în afaceri, ea este prescrisa în raportul cu co-religionarii, dar este interzisa în relatiile cu ceilalti (Deuteronomul 23:19-20). Cartea a cincea a Vechiului Testament se încheie cu o lista de blesteme care vor cadea asupra celor ce nu respecta "legea", în eficacitatea carora se mai crede si astazi în cercurile talmudice unde se invoca blestemele împotriva celor proscrisi. Dar aceste blesteme se vor întoarce împotriva dusmanilor, daca credinciosii vor reveni la sentimente mai bune si vor executa "legea". Astfel, rolul "goimilor" prescris de "lege" este ca sa serveasca drept instrument al mâniei lui Iehova îndreptate când împotriva iudeilor care nu urmeaza întocmai "legea", când împotriva lor însisi pentru ca au servit drept instrument mâniei lui Iehova (Deuteronomul 28:64-66; 30:7). Astfel se explica vesnicele plângeri si acuze ca evreii sunt persecutati peste tot de catre toate natiunile din lume, indiferent cât de prosperi si de privilegiati sunt în sânul acestor natiuni: "legea" le cere aceasta. Iehova în Deuteronomul îi pedepseste pe iudei împrastiindu-i printre ceilalti oameni, ceea ce în sine constituie opresiune din partea celorlalti oameni prin simplul fapt ca exista; apoi "persecutorii", adica ceilalti oameni, trebuie pedepsiti ca persecutori si distrusi. Faptul ca tribul lui Iuda traieste în sânul altor natiuni este în acelasi timp prescris de Iehova si un act de persecutie din partea celorlalte natiuni. Astfel, daca într-un accident 5 evrei mor alaturi de 95 de ne-evrei, accidentul este considerat ca un act de persecutie antisemita.
La conciliul din Trent o mâna de prelati au hotarât ca Vechiul Testament trebuie considerat ca parte din Scriptura egala cu Noul Testament - lucru care a produs mult zbucium celor care citesc cu atentie si cu întelegere Vechiul Testament. Caci Iisus Hristos a predicat tocmai împotriva "legii" din Deuteronomul si cele doua Testamente sunt diametral opuse.
La vreo 20 de ani dupa ce levitii au publicat "legea" în Ierusalim, la aproximativ 696 î.Hr., tribul lui Iuda a fost cucerit de babilonieni care l-au dus în robie în Babilon.

Capitolul 4: Se fauresc lanturi

În timpul exilului babilonian levitii iudaici au scris cele patru carti ale Vechiului Testament care preced Deuteronomul si au inventat prima robie, cea egipteana, descrisa în legenda lui Moise. Aceste cinci carti constituie "Thora", care înseamna "lege"; dar nu contin toata "legea"; caci legea este tot timpul elaborata si rescrisa de talmudisti. Cum doar aceasta este lege, orice alta lege a statului în interiorul caruia traieste tribul lui Iuda constituie "persecutie antisemita". Robia babiloniana nu a cuprins marea masa a tribului lui Iuda, care se afla raspândita peste tot în jurul Marii Mediterane practicând comert, ci doar câteva zeci de mii de persoane strâns legate de activitatea templului din Ierusalim, adica un nucleu iudaic. Marele istoric iudaic, Dr. Joseph Kastein, spune ca în "robia babiloniana" iudeii "se bucurau de libertate deplina", aveau libertate religioasa, de actiune, de gândire, toate privilegiile; puteau cumpara proprietati unde doreau, puteau locui unde pofteau, puteau ocupa orice functii în stat si în societate. Dar pentru a-si pastra dominatia asupra lor, levitii au cerut dreptul de a construi pentru iudei cartiere închise locuite în mod exclusiv de ei - adica gheto-uri. În aceste gheto-uri doar legea Talmudului e lege si ea prescrie cele mai mici amanunte ale vietii zilnice. La obiectiunea ca Iehova nu i-a putut da lui Moise atâtea instructiuni amanuntite, se raspunde cu legea orala pe care i-a dat-o Iehova lui Moise si pe care n-o stiu decât levitii; dar nimeni nu face obiectiuni, caci "legea" prescrie pedeapsa cu moartea pentru cei ce fac obiectiuni.
Distrugerea popoarelor printre care traieste tribul lui Iuda este prima porunca si întoarcerea la Ierusalim este recompensa. În realitate cei mai multi din cei care traiau în diaspora n-aveau nici o dorinta sa-si paraseasca caminul. Dar pentru ca întoarcerea este strâns legata de programul de distrugere si de dominare a celorlalte natiuni, trebuie realizata cu orice pret. Caci levitii insista sa aplice "legea" în cele mai mici detalii; si ei fac si rescriu legea permanent. "Legea" cere reîntoarcerea în Palestina, unde este plasata mitologia din primele doua carti din Thora / Vechiul Testament, Facerea si Iesirea. Cititorul atent poate vedea cum traditia folclorica orala a început sa fie înlocuita si suplimentata în aceasta mitologie din ce în ce mai mult cu texte rabinice mult mai recente. Astfel, examinând cele doua istorii ale facerii lumii din Facerea 1 si Facerea 2, expertii sunt de parere ca Facerea 2 contine mai multe interpolatii levitice târzii decât Facerea 1. Interpolatiile si adaugirile levitilor explica flagrantele contradictii: la distanta de doar câteva pagini, câteva rânduri doar, Iehova porunceste omului "sa nu ucizi", iar apoi îi porunceste "sa ucizi absolut pe toti cei care-ti cad în cale, sa nu lasi pe nimeni în viata"; sau "sa fii bun cu strainii", ca apoi sa prescrie uciderea si maltratarea strainilor. Pasajele umane provin din legendele mai vechi. Pasajele care prescriu programul politic de masacru si înrobire a tuturor celorlalte natiuni sunt opera înteleptilor sionului, a cancelariei levitice permanent ocupata cu elaborarea "legii". In primele doua carti ale Vechiului Testament si în unele pasaje ale profetilor israeliti sunt cele mai multe vestigii din religia originala. Oare de ce au permis levitii sa persiste aceste pasaje mai vechi, cu un Dumnezeu drept si plin de mila pentru toti oamenii, când ar fi putut sa le elimine complet? Probabil ca erau traditii orale prea bine cunoscute la vremea aceea de catre membrii tribului pentru a putea fi eliminate total. Violenta si setea de sânge a levitilor este mai evidenta în Deuteronomul, Leviticul si Numerii. În Iesirea apare pentru prima data motivul: "legea este pecetluita cu sânge"; de aci încolo varsarea de sânge este tonul întregului Vechi Testament. Moise a consfintit legea data de Iehova iudeilor prin uciderea victimelor sacrificate si stropind cu sângele victimelor pe dreptcredinciosi (Iesirea 24:7-8). Functia de legiuitor devine ereditara; Moise o da fratelui lui Aaron si urmasilor acestuia pe veci de veci, stropindu-i cu sângele victimelor ucise (Iesirea 29:11-12, 16,20-21). Numai când sunt scaldati în sângele victimelor proaspat ucise sunt preotii lui Iehova sfintiti. Sângele victimelor nevinovate curge în fluvii pe tot parcursul Vechiului Testament. De ce oare trebuie preotii sa apara în fata poporului totdeauna scaldati în sângele cald înca al victimelor? Parerea autorului este ca levitii stapâneau masa poporului prin teroare sângeroasa si detineau uciderea si varsarea de sânge ca apanajul lor suprem în fata ochilor tuturor. Caci Iehova nu se multumeste cu victime animale: Dumnezeul iudeilor, cere victime umane, nu numai dintre celelalte natiuni, dar chiar dintre iudei; Iehova cere sa i se sacrifice pe altar primul nascut al fiecarei femei si al fiecarui animal: "Sa-mi jertfesti mie [pe altar] primul nascut care iese din pântecul mamei dintre copiii lui Israel si ai oamenilor si ai animalelor; caci sunt ai mei" (Iesirea 13:1, 12). Obiceiul de a ucide primii copii pe altarul lui Iehova a persistat multa vreme: înca profetul Miheia (6:7) protesteaza împotriva acestui obicei. Ulterior levitii i-au înlocuit cu victime animale pe copiii care trebuie sacrificati pe altarele lui Iehova; totusi sângele cald al victimelor cu care se împodobeau levitii în fata multimii avea putere simbolica de a-i face stapâni pe viata si moartea tuturor. În comunitatile talmudice conservatoare levitii se stropesc cu sângele cald al victimelor si în ziua de azi, dupa cum arata Congresul Rabinilor Reformisti din America de la Pittsburgh din 1855, care ar fi dorit sa se întrerupa acest obicei. În secolul nostru însa rabinii reformisti au pierdut mult din influenta si cei talmudici conservatori au suprematie. Prescrierile pentru sacrificii sângeroase constituie cea mai mare parte din instructiunile minutioase pe care le contin Thora si primele 5 carti din Vechiul Testament. Daca aceste sacrificii nu sunt riguros facute, pedeapsa este moartea, asa cum se vede din istoria vitelului de aur din Iesirea 32: în timp ce Moise era plecat sus pe munte, Aaron a facut la cererea poporului un vitel de aur pe care l-a pus pe altar; drept pedeapsa Moise când s-a reîntors a dezlantuit levitii asupra poporului care au ucis un mare numar de oameni - "fiecare ucigând pe fratele, pe prietenul, pe vecinul sau" (Iesirea 32:26-27). Parerea autorului este ca vitelul de aur era un sacrificiu simbolic în locul viteilor si mieilor si copiilor vii cu al caror sânge levitii insista ca trebuie sa-si stropeasca vestmintele si altarele. Orice încercare de a diminua autoritatea arbitrara a levitilor se pedepseste cu moartea: astfel în Numerii 16:1-13, unii grupati în jurul lui Core s-au revoltat împotriva tiraniei, întrebându-l pe Moise "de aceea ne-ai adus aci în desert ca sa fii stapân peste noi?" (16:13) si au fost pedepsiti cu moartea de catre Iehova, care-a continuat sa-i faca jocul politic al lui Moise si-a fratelui lui Aaron, spune povestea, trimitând o ciuma care a exterminat pe toti partizanii lui Core (16:41-50). Flagelul ciumei a încetat dupa ce 14,700 de oameni au fost ucisi, zice povestea si numai la interventia lui Aaron; asa de mult tine Iehova sa întareasca stapânirea ereditara a nomenclaturii "descendentilor lui Aaron". Tot aici îl vedem pe suprem al poporului, Moise, ca membru în grupul "înteleptilor sionului", "batrânilor Israelului" (Iesirea 16:25). Imediat dupa povestea care arata ca daca te revolti împotriva tiraniei levitilor pedeapsa este moartea, urmeaza lista privilegiilor lor.
Ultima carte din Thora, cartea cincea din Vechiul Testament, a fost prezentata ca "un manuscris din strabuni" descoperit de catre leviti. Cele doua carti care-i preced, Leviticul si Numerii, au pretentia ca contin instructiunile pe care i le-a dat Iehova lui Moise si acesta le-a transmis levitilor. Prima si cea mai importanta obligatie este sa practici ura de rasa si ura religioasa. Daca mai persista unele fragmente si resturi din traditiile folclorice pre-levitice care îndeamna la iubire, toleranta, cinste în relatiile cu toti ceilalti oameni, ele sunt contracarate de legea levitica care spune clar "copiii popoarelor de alt neam care locuiesc aici... sunt proprietatea voastra... ei vor fi robii vostri pe vecie... dar pe fratii vostri israeliti sa nu-i înrobiti cu strasnicie" (Leviticul 25:45). În Deuteronomul (22:25-27) în caz de viol, cel care violeaza este pedepsit cu moartea, nu victima violului; în Leviticul (19:20-22), daca un barbat violeaza cu forta o sclava, victima nevinovata, sclava, este pedepsita cu biciuirea, iar barbatului "i se iarta pacatul" (22).
Numerii, a patra carte din Thora / Vechiul Testament a fost scrisa ultima si contine si cea mai puternica expresie a crezului politic levitic. Aici levitii s-au debarasat de privilegiul de a înjunghia pe altarul lui Iehova pe primul copil al fiecarei femei din trib, care nu le era de prea mare folos, dupa cum se vede din profeti si din toate povestile despre rascoale ca cea a lui Core. Ei pun în gura lui Iehova decizia de a accepta clasa levitilor în loc de sacrificiul primului nascut, ca substitut: si pentru ca erau 273 mai multi primi-nascuti decât leviti în momentul acela, excesul de primi-nascuti au fost rascumparati cu bani de la moartea pe altar si anume cu 100 de oboli de fiecare, bani pe care i-a luat Moise (Numerii 3:40-49). Levitii au continuat sa stapâneasca în mod absolut prin teroare, chiar daca nu mai înjunghiau pe altar fiecare prim-nascut al fiecarei femei; aveau putere sa otraveasca femeile acuzate de soti gelosi (5:12-31), într-o ceremonie de tipul celor practicate de vracii triburilor primitive din Africa.
O mare parte din populatia Canaanului îl venerau pe Baal, în timp ce iudeii îl venerau pe Iehova, ceea ce micsora influenta levitilor. Acestia au instaurat ura religioasa, instigând la masacrul si genocidul tuturor celor care nu li se închinau lor si zeului lor, Iehova. Astfel conducatorii celor care nu se închinau lui Iehova au fost spânzurati (Numerii 25:4); si credinciosii lui Baal au fost masacrati (25:5). La ura religioasa s-a adaugat imediat si ura de rasa: madianitii trebuie masacrati pentru ca sunt din alt trib: Fineas levitul a înjunghiat femeia madianita (cu multa placere relateaza scribii: "în organele genitale") pentru simplul fapt ca era madianita. Imediat dupa acest act placut lui Iehova, mânia acestuia a încetat - dar nu înainte de a porunci neamului ales sa masacreze populatia madianita (Numerii 26:7-8,17). Ultima fapta pamânteasca a lui Moise a fost sa dirijeze masacrul madianitilor, pe care i-au ucis si jefuit si ale caror sotii si copii i-au luat sclavi (31:7-14). Când s-au întors încarcati de prada, Moise i-a certat pentru ca au crutat femeile si copiii si a ordonat sa fie ucisi dintre prizonieri toti copiii de sex masculin si toate femeile care nu mai sunt virgine, permitând sa fie lasate în viata fetitele si fetele virgine care sa satisfaca poftele sexuale ale soldatilor (31:17-18).
Astfel se încheie scrierea "legii" de catre o secta putin numeroasa de leviti cu câteva mii de adepti fanatici care a domnit în Babilon în ghetourile construite de ei sub obladuirea tolerantului guvern babilonian. O secta mica, dar a carei activitate are urmari de proportii universale; caci aceasta secta atâta instinctele de agresiune si jaf si promite rasplata materiala, promovând astfel ceea ce este mai universal în oameni si mai usor de atâtat - în timp ce imboldul bunatatii, generozitatii, tolerantei, este mult mai greu de inspirat si mult mai putin prezent în marile mase de oameni.
Spre deosebire de teologii care-si zic crestini de dupa consiliul din Trent, eruditii ebraici nu pretind ca Thora este de autoritate divina. Dr. Joseph Kastein zice ca este "opera unui compilator anonim" care a produs "un fel de istorie pragmatica," pusa în slujba unei lupte politice de a impune tirania unei secte, a levitilor, prin ura religioasa, ura de rasa si nationalism sovin fanatic. Ultimii care s-au pronuntat împotriva acestei politici au fost profetii Isaia si Ieremia, care au predicat în epoca în care levitii compilau primele carti din Vechiul Testament. Si în textele lor levitii au introdus interpolatii care sa le aduca "pe linie". Falsificarea textelor este mai evidenta în cazul lui Isaia, unde interpolarile (15 capitole) au fost facute de cineva care a trait în Babilon în "captivitate" - câta vreme Isaia a trait cu 200 de ani înainte de acea captivitate. Dar scribul care a falsificat textul lui Isaia a omis sa stearga o propozitie care nu este deloc pe linie: "am sa te fac lumina pentru celelalte natiuni" (Isaia 42:6-7), text care deviaza în mod evident de la tonul pe care îl regasim în pasajele tipic levitice: "si copiii lor o sa fie sfarâmati în fata lor si casele lor vor fi jefuite si sotiile lor violate... toti cei gasiti acolo vor fi ucisi" (13:15-16, etc.)
Cartea lui Ieremia începe cu interpolarile levitilor: "te-am înaltat deasupra celorlalte natiuni si deasupra regatelor, ca sa le smulgi din radacini si sa le darâmi si sa le devastezi si sa le distrugi" (1:10). Dar si în textul corupt de leviti si scribi mai razbate înca protestul lui Ieremia împotriva levitilor, împotriva incantatiilor rituale ("nu va încredeti în minciuni, spunând: templul domnului, templul domnului, templul domnului .."), împotriva sacrificiilor si masacrelor ("si nu mai varsati sânge nevinovat aici" ), împotriva practicilor la care obliga "legea" ("si nu mai asupri pe cel de alt neam si vaduva si orfanul"), împotriva absolvirii de orice crima prin sacrificarea victimelor pe altarul lui Iehova ("voi ati furat, ati asasinat, ati comis adulter, ati jurat strâmb,... Si apoi ati venit aici... Si-ati spus, suntem absolviti, caci am comis toate aceste abominatii [de sacrificii de sânge](7:6-10)... caci eu nu le-am cerut stramosilor vostri jertfe sa arda pe altar si sacrificii" (7:22). Autorul este de parere ca înca pe timpul lui Ieremia iudeii ardeau copiii pe altare. Ieremia spune: "si au ridicat altare în Tofet... sa-si arda fii si fiicele, în foc; ceea ce eu [Dumnezeu] nu le-am poruncit si nici nu mi-a stat gândul acesta în cuget" (7:31). Ieremia acuza aceste practici pline de ticalosie si cruzime si prezice ca iudeii vor avea de patimit din cauza lor. Levitii au folosit protestul lui Ieremia pervertindu-l total si invocând un viitor amenintator pentru iudei tocmai pentru ca nu comit destule crime de felul celor pe care le condamna Ieremia. Interpelând levitii, Ieremia zice: "Cum pretindeti voi: noi suntem întelepti si noi detinem legea Domnului? Caci pana mincinoasa a scribilor a faurit minciuni" (8:8), într-un pasaj a carui supravietuire s-ar putea datora arogantei si cinismului levitilor atotputernici si batjocoritori.
Dupa toate indiciile, Ieremia a fost ucis prin lapidare de catre cei pe care-i critica. În timp ce alte religii propovaduiau iubire si toleranta, în timp ce Buddha, printul Sidhatta Gautama, cauta sa induca binele si iubirea, ca un protest împotriva brahmanismului crud si a hinduismului a carui împartire tiranica în caste seamana asa de bine cu "legea" iudaica, religia levitilor i-a dus pe iudei înapoi la o religie a urii si a distrugerii, la o religie tribala a masacrelor, a jafului si a varsarii de sânge, cu care s-au întors iudeii din Babilon în 538 î. Hr.

Capitolul 5: Caderea Babilonului

Acest eveniment s-a petrecut exact ca evenimentele care au urmat celui de-al doilea razboi mondial; atunci, ca si în 538 î. Hr., guvernele erau manipulate de aceleasi forte supuse "legii iudaice". Scena de teatru este identica: pe de o parte, un potentat care i-a oprimat pe iudaici: "Regele Belsatar", tarul Rusiei, Hitler; de partea cealalta, ceilalti potentati, "eliberatorii": Regele Cirus al Persiei, Balfour, presedintele Truman. Între cei doi, profetul lui Iehova, Daniel în Babilon, Dr. Chaim Weizmann în secolul nostru. Deznodamântul: Iehova îi distruge pe "pagâni" si iudaicilor li se "restituie" totul. Scriptura zice ca Belsatar a fost ucis în aceeasi noapte în care Daniil i-a prezis razbunarea lui Iehova. Iudaicii care au asasinat tarul Rusiei, pe sotia lui si copii lui mici, au scris pe peretele camerei în care i-au masacrat doua versuri despre Regele Belsatar cu sângele victimelor lor, desi nici Regele Belsatar si nici profetul Daniil n-au existat vreodata. Ceea ce exista însa este sângeroasa "razbunare" iudaica; ofiterii nazisti au fost spânzurati de sarbatoarea pocaintei iudaice. Enciclopedia iudaica (The Jewish Encyclopaedia) arata ca n-a existat nici un Rege Belsatar vreodata în Babilon si ca Nabucodonosor n-a avut nici un fiu numit Belsatar; la fel, nici Daniil n-a existat si enciclopedia conchide simplu ca "persoana care-a compilat cartea profetului Daniil n-a avut date corecte pe care sa se bazeze". Acest inexistent profet Daniil este favoritul sionistilor ferventi de azi, caci el contracareaza profetii israeliti anteriori cu "iubirea lor fata de omenire" si aduce legea mozaica pe fagasul varsarii de sânge.
Probabil ca în razboiul dintre persani si babilonieni trupele se luptau pentru altceva, dar Vechiul Testament (si istoria asa cum e ea rescrisa astazi) vorbeste, asa cum s-a întâmplat si în cele doua razboaie mondiale ale acestui secol, doar de razbunarea lui Iehova si de triumful iudaic. Desi Iehova i-a facut pe iudaici captivi în Babilon ca sa-i pedepseasca pentru neascultare, tot Regele Belsatar si babilonienii sunt de vina si au trebuit masacrati. La fel Regele Cirus, alt instrument al lui Iehova, va fi distrus la rândul sau. Acest rege care a fondat un imperiu ce-a cuprins tot vestul Asiei, era foarte tolerant si permitea toate libertatile supusilor sai, inclusiv cea religioasa si culturala.
Legenda robiei iudaicilor în babilonia este cel putin 60% mincinoasa. Cartea care povesteste caderea Babilonului a fost scrisa cu secole mai în urma si atribuita unuia "Daniil", despre care povestea zice ca ocupa un loc de frunte la curtea regelui (Nabucodonosor) ale carui vise le stia interpreta (Daniil 5). "Belsatar, fiul lui Nabucodonosor", i-a insultat dupa moartea tatalui sau pe leviti, folosind vasele de aur luate din Ierusalim la un banchet, ocazie cu care o mâna a scris "Mane, Tekel, Phares" pe perete, cuvinte interpretate de Daniil drept o profetie ca Mezii si Persii îsi vor împarti posesiunile Babiloniei. Drept urmare regele l-a umplut pe Daniil de avere si onoruri facându-l al treilea potentat al imperiului si a fost apoi asasinat în aceeasi noapte, dupa care Regele Darius al mezilor a ocupat, zice povestea, regatul si l-a confirmat pe Daniil ca al treilea potentat în noul regim. Regele Cirus este singurul care a existat cu adevarat în tot basmul asta; si faptul ca a dus câteva mii de iudaici înapoi la Ierusalim - de buna voie sau cu forta - este singurul fapt real din basmul profetului Daniil. Aici a avut botezul focului instrumentul politic de baza a levitilor si anume captarea potentatilor, întâi infestând si apoi dirijând, guvernele popoarelor. Sub calcâiul acestui supra-guvern, care a ajuns mondial în zilele noastre, guvernele statelor nationale si popoarele lor sunt manipulate sa lupte în orice fel de razboi si sa comita absolut orice fel de acte, în slujba scopurilor ascunse ale sectei dominante.
Regele Cirus a fost primul care s-a lasat manipulat de leviti; fara sprijinul lui, acestia n-ar fi putut face nimic. Istoricul iudaic Eduard Meyer zice: "Iudaismul s-a nascut în numele regelui Persiei si în virtutea autoritatii imperiului sau si astfel imperiul alchemenizilor are o importanta mai mare decât orice în istorie aproape, pâna în secolul nostru". Primele cinci carti din Vechiul Testament înca nu erau complet scrise când a cucerit Cirus Babilonul si iudeii nu stiau înca de obligatia lor de a practica ura de rasa, desi stiau deja ca sunt obligati sa practice ura religioasa. În acel moment a început "controversa Sionului", în momentul în care, în 458 î. Hr., levitii au terminat de scris cele cinci carti ale "legii" si le-au aplicat tribului iudaic sub patronajul Regelui Cirus. Atunci au pus ei bazele dusmaniei pe care iudeii trebuie s-o poarte întregii omeniri.

Capitolul 6: Oamenii au plâns

În 538 î. Hr. samaritenii i-au primit cu multa prietenie pe iudeii reîntorsi la Ierusalim si s-au oferit sa-i ajute la reconstruirea templului lui Iehova, distrus de babilonieni cu 58 de ani înainte, dar acestia instigati de leviti i-au refuzat în mod insultator si reconstructia templului a fost amânata cu 18 ani. Atunci a început dusmania nejustificata a iudeilor pentru samariteni care-a durat 25 de secole si mai dureaza si azi, când mai exista doar câteva zeci de samariteni în viata. "Legea" aceasta a urii si varsarii de sânge nu era cunoscuta nici unui popor din Asia Mica si nici iudeilor în totalitatea lor; levitii erau tocmai în curs de a o scrie în Babilon când iudeii au început persecutia samaritenilor. Samaritenii, dintr-un trib israelit autentic, care se închinau si ei lui Iehova, nu erau sub stapânirea levitilor si acestia se temeau ca tolerându-i vor scapa frânele din mâini. Orice legatura cu adevaratii israeliti, cu samaritenii, a fost interzisa. Ierusalimul era o ruina, iudeii reîntorsi acolo numarau cel mult 40.000, cam 10% din toti cei care s-au împrastiat de buna voie prin lume, în cautare de locuri favorabile pentru comert. Reîntoarcerea la Ierusalim a fost un triumf politic al sionismului, dar o reîntoarcere nefericita pentru popor, exact ca în 1903, 1929, 1953, când majoritatea evreilor n-au dorit sa se "reîntoarca" în "pamântul fagaduintei". Nici conducatorii lor cei mai mari nu doreau sa traiasca în Ierusalim; ca si azi, când prefera sa stea la New York, ei au preferat sa stea în Babilon. S-a întâmplat si atunci cum s-a întâmplat în 1946 cu "statul Israel": doar o mâna de suprazelosi erau dispusi sa se duca acolo si nefericitii care erau prea saraci ca sa-si permita libertatea, au fost obligati sa-i urmeze. Cei bogati care au preferat sa ramâna în Babilon condusi de propriul lor print, exilarhul, au fost supusi la contributie baneasca pentru Ierusalim - exact ca evreii bogati din America astazi. Profesorul Wellhausen arata clar ca "natiunea nu s-a reîntors din exilul babilonian, doar o secta religioasa s-a reîntors". Evreii erau definitiv împrastiati prin lume. Dar "reîntoarcerea la Ierusalim" avea valoare politica, caci demonstra validitatea "legii" care prescrie pentru iudaici destinul de a distruge, masacra, înrobi, jefui si domina celelalte popoare.
Poporul de rând a vazut cum levitii au construit - cu ajutorul guvernului babilonian - ghetoul si sinagoga, unde erau strâns uniti ca un stat în stat în mâna levitilor, care le citeau "legea", pentru ca Iehova nu era voie sa fie adorat decât în templul lui din Ierusalim. Dr. Joseph Kastein, erudit sionist, descrie unitatea iudaica ca "acel regim sever si inexorabil impus de obligatia de a asculta orbeste regulamentul ritualului", care era si este în mâna nucleului politic. Cum poate o secta stapânitoare sa impuna aceasta ascultare orbeasca unor oameni împrastiati prin toata lumea? Prin terorism si spaima de acte teroriste. Una din armele lor este frica de blestem si excomunicare; o proba din blestem o putem citi în Deuteronomul si frica de blestem este la fel de mare în ghetouri ca si a Africanilor carora le e teama de blestemul vraciului, sau a negrilor americani carora le e frica de voodoo. A te desparti de comunitate era o fapta care atragea pedeapsa severa. Talmudul-Thora este unica lege careia i se supun habotnicii. Acea lege învesteste clasa preotilor cu puteri justitiare depline. Litera "legii" cere adesea pedeapsa cu moartea si în comunitatile iudaice ea a fost de multe ori aplicata.
Iudaicii reîntorsi din Babilon saraci fiind au început sa traiasca în buna vecinatate si sa se casatoreasca cu localnicii, nestiind ca n-au voie. Legendele Israelului vorbeau despre Solomon cu sutele lui de sotii din toate neamurile si despre sotia madianita a lui Moise. Dar scribii si levitii care ramasesera în Babilon rescriau legendele israelitilor si-l faceau pe Moise conducatorul ostirii care avea sa masacreze pe madianitii a caror unica crima era ca existau. Astfel timp de vreo 80 de ani, iudaicii s-au comportat normal. Pâna la vremea lui Ezechiel, descendent din familia marelui preot si arhitectul "legii mozaice", când s-au terminat de scris cele cinci carti ale legii; Ezechiel a fost patronul fundarii politicii de intoleranta, ura de rasa, masacru si distrugere în numele lui Dumnezeu. Cartea lui Ezechiel este cea mai importanta carte din Vechiul Testament, caci din ea au izvorât primele cinci carti si un cititor atent gaseste sursa urii si setei de sânge care caracterizeaza interpolarile levitice. Astfel, cititorul care, dezgustat de blestemele din Deuteronomul 28, are îndoieli cu privire la natura unui Dumnezeu care poate promulga astfel de orori, gaseste raspunsul în Ezechiel 20:25-26: "De aceea le-am dat legi care nu erau bune si judecata care sa nu-i lase sa traiasca. Si am spurcat darurile lor, când mi-au sacrificat primii nascuti, ca sa le iert pacatele; caci ei trebuie sa stie ca eu sunt Domnul Dumnezeul lor". Deci, zic levitii prin gura lui Ezechiel, indiferent daca "legea" pare buna sau rea, indiferent cât de crude, primitive, josnice si sângeroase sunt actele pe care le impune "legea", Iehova le cere si ele trebuie executate. Dumnezeul lui Ieremia zice: "nu v-am cerut sa va înjunghiati copiii pe altarele mele"; Dumnezeul lui Ezechiel zice: "ba da, v-am cerut sa va înjunghiati copiii pe altarele mele si o veti face, indiferent de ce parere aveti, caci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru". "Caci voi domni peste voi cu mâna de fier, cu bratul tare, cu furie deplina, pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 20:33; 20:2).
Ezechiel a fost martor ocular la transmutarea iudeilor în Babilon, astfel ca exista o parte veridica în scrierea lui. Partea mitica reflecta obsesiile demoniace ale acestui fondator al "legii" iudaismului literal. Unele parti din Ezechiel, zice autorul, n-ar putea fi publicate daca n-ar fi parte din Biblie, atâta sunt de ultragioase. "Domnul" îi porunceste lui Ezechiel sa manânce excrement de om (Ezechiel 4:12); la protestele lui ca el a mâncat toata viata kosher, dupa cum prescrie "legea", îi da voie sa manânce balega de vita (4:15). Apoi "Domnul" îi arata lui Ezechiel cum iudeii îsi vor mânca proprii copii si copiii îsi vor mânca parintii; o treime din ei vor fi ucisi prin foamete si ciuma; o treime vor fi ucisi de sabie; si treimea care-a ramas va fi împrastiata în cele patru vânturi, fugind urmariti de macel (5:10-12); si toate astea pentru ca nu au aplicat "legea" întocmai. Capitol dupa capitol, verset dupa verset, cartea lui Ezechiel e plina de cele mai sângeroase, mai abominabile si mai revoltatoare masacre pe care "Domnul" le dezlantuie împotriva "copiilor lui Israel" (care nu mai aveau de mult nimic de-a face cu iudeii si cu clasa lor conducatoare de leviti, dar al caror nume este în mod impropriu folosit de 2500 de ani pâna în prezent, chiar si în numele statului Israel) (Ezechiel 5,6,7,8). În 8:3-11, un scrib ("unul încins cu calimara scribului") primeste ordinul lui "Iehova sa însemne cu un T fruntea celor care vocifereaza si se lamenteaza cu voce tare de pacate; si astfel toti levitii si cei care striga cu glas mare litaniile prescrise au fost însemnati; si toti ceilalti au fost masacrati, cu mic cu mare. De atunci poporul a învatat ca este bine sa te aliniezi si sa strigi cu voce tare textul prescris -- asa cum generatiile care au trait sub comunism au învatat prima regula a supravietuirii: sa te aliniezi si sa scandezi lozincile prescrise. Dar daca iudeii aplica "legea" întocmai, îi zice Domnul lui Ezechiel, atunci el va întoarce acele nenorociri împotriva celorlalte popoare. Iehova îi spune lui Ezechiel: "si cheama toate pasarile si toate animalele si spune-le: veniti , veniti degraba, adunati-va de peste tot la victimele mele, pe care le ucid pentru voi, un mare masacru în muntii Israelului; veniti sa mâncati carne si sa beti sânge. Veti mânca carnea celor puternici, veti bea sângele principilor acestui pamânt,... veti mânca carne grasa pe saturate si veti bea sânge pâna va veti îmbata de sângele victimelor pe care eu le voi ucide pentru voi .. zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 39:17-19).
În timp ce scribii din scoala fondata de Ezechiel în Babilon consemnau în scris "legea" de mai sus, iudeii întorsi în Ierusalim traiau normal ca toti oamenii, casatorindu-se cu cine le placea, rugându-se la cine li se parea potrivit, pentru ploaie, pentru recolta buna, pentru turme prospere, uneori lui Iehova. Dar în 458 î. Hr. "legea" era gata si regele Persiei era gata sa-i ajute pe leviti s-o aplice. Atunci au reusit levitii sa realizeze miracolul pe care se bazeaza puterea lor de atunci încoace: "lobby-ul" lor a determinat un potentat de alt neam sa-si puna armata si bugetul tarii la dispozitia levitilor, care sa-si realizeze propriile lor scopuri politice cu aceste mijloace. Cartile lui Ezra si Nehemia povestesc cum emisarii levitilor din Babilon au trimis pe un mare preot, Ezra, cu 1500 de acoliti, cu soldati persani si cu aur persan, de la Babilon la Ierusalim, în numele regelui Artaxerxes - exact ca Dr. Chaim Weizmann în 1917, care a sosit în Palestina cu armata britanica si cu aurul britanic; sau în 1947, sustinut de guvernul si aurul american. Din punct de vedere legal Ezra era un trimis al regelui Persiei; dupa cum din punct de vedere legal, Dr. Chaim Weizmann, un hazar nascut în Rusia, era un emisar al guvernului britanic. Nu se stie cum l-au fortat levitii pe Artaxerxes sa devina marioneta lor. Curiosii n-au decât sa observe marionetele contemporane care ocupa pozitiile cele mai înalte în guvernele marilor puteri.
Ezra a adus cu sine din Babilon legea urii de rasa. N-a permis nimanui sa faca parte din partidul lui care n-a dovedit puritate rasiala, adica descendenta din asa-zisul trib al lui Levi. Când a sosit la Ierusalim, zice Dr. Kastein, "a vazut cu oroare si cu groaza" ca iudaicii aveau legaturi de rudenie cu alte populatii, ca "tolerau casatoriile mixte si aveau relatii pasnice cu populatiile învecinate bazate pe legaturi de familie". Dr. Kastein, care cu multe secole mai târziu a observat cu aceeasi oroare si groaza cum o parte din evreii zilelor noastre au relatii normale de buna vecinatate cu cei în mijlocul carora traiesc si prospera, explica cum ca iudaicii din vremea aceea "îsi respectau traditia asa cum o întelegeau ei la vremea aceea" si nu calcau în picioare cu buna stiinta nici o lege cunoscuta de ei. Ezra a adus din Babilon "noua lege" care a înlocuit traditia mozaica de pâna atunci. Ca reprezentant al Regelui Persiei, i-a convocat pe iudaici si le-a facut cunoscut ca nu se admit casatorii mixte si a instituit o comisie de "mai mari" care au început sa dizolve casatoriile mixte, sa desparta familiile si sa distruga relatiile de buna vecinatate. De acum încolo "strainii" nu mai erau tolerati. Dr. Kastein admite ca "masura lui Ezra era fara îndoiala reactionara; confera rangul si demnitatea de lege unui decret care la vremea aceea înca nu fusese inclus în Thora", pe care levitii din Babilon înca nu o terminasera de scris. Dr. Kastein scria aceste cuvinte pe vremea când Hitler declara la Berlin ca nu se admit casatoriile mixte. Decretul lui Hitler a fost declarat "infam" de catre sionisti si toate puterile vestului s-au aliat ca sa-l distruga pe autorul lui. Dar legea identica promulgata de leviti cu 24 de secole înainte sionistii n-o declara infama si toate puterile occidentale o respecta si o sustin.
Atât în 458 î. Hr. cât si în 1917, popoarele vecine trupelor levitilor au fost alarmate de acest val de ura si au atacat Ierusalimul care-i ameninta cu distrugerea (vezi mai sus, Ezechiel) si i-au darâmat zidul. Ezra însa, ca orice sionist din secolul nostru, se întorsese din Ierusalim si era din nou în locuinta lui din diaspora, în Babilon; si cei din Ierusalim iar au început sa aiba relatii bune cu localnicii. Dupa 13 ani, în 445 î. Hr., Nehemia, atasat tronului Persiei (asa cum astazi "consilierul israelian" este tot timpul alaturi de primul ministru britanic sau presedintele american), a venit din nou din Babilon la Ierusalim, cu armata persana si cu bani din tezaurul Persiei si a reconstruit zidurile Ierusalimului care astfel a devenit primul ghetou adevarat. Ca sa-si populeze ghetoul, Nehemia a ordonat ca 10% din iudaici sa se mute în Ierusalim. Au fost respinsi "cu oroare" (zice Dr. Kastein) cei care n-au putut dovedi "puritatea rasei" lor, descendenta pura din tribul lui Iuda, Veniamin, sau Levi. Decretul lui Hitler cu bunica ariana, care a scandalizat asa de rau lumea, era mult mai îngaduitor. În 444 î. Hr. Nehemia l-a facut pe Ezra sa incorporeze în Thora interzicerea casatoriilor mixte, ceea ce îi exclude deci pe David si Solomon din "neamul ales"; în Leviticul s-a introdus o noua clauza, care-i pune în gura lui Iehova cuvintele "v-am separat total de toti strainii" (13:30). Capii clanurilor si familiilor au fost convocati si li s-a pus în vedere ca nu mai este permisa casatoria cu o femeie de alt neam sub pedeapsa cu moartea (Ezra 2 13:27). "Strainii" nu mai aveau voie nici sa intre în oras. Cele doua carti ale lui Ezra (Ezra si Nehemia) sunt scrise de martori oculari, Nehemia fiind chiar potentatul executor. "Si toti au plâns, când au auzit textele legii" zice Nehemia (Ezra 2, 8:9). Plângând au intrat în ghetoul spiritual care-i tine strâns în cleste de atunci încoace pe toti cei ce-si zic evrei, împinsi cu forta armelor de sionistul fanatic Nehemia cu ajutorul armatei persane.
Dupa 12 ani Nehemia s-a întors la Babilon si imediat regimul opresiv pe care-l instaurase a început sa se dezintegreze si din nou au aparut casatorii mixte si relatii de buna vecinatate. Din nou "le-a dizolvat cu forta" si-a impus pedepse grele pentru ele. A cercetat atent dosarele de cadre si registrele nasterilor si-a expulzat chiar si din membrii familiilor marelui preot Aaron daca vedea ca au sânge mixt. Apoi a epurat fara mila din comunitate pe toti cei care nu erau strict pe linie si-a cerut întregului popor sa se lege din nou cu "contractul cel nou" (legea levitilor din Deuteronomul fusese "cea de-a doua lege" mozaica). Fiecare barbat din Ierusalim a trebuit sa iscaleasca "contractul" individual, sub ordinul levitilor si fortat de soldatii persani. Apoi, zice Dr. Kastein, Nehemia s-a întors la el acasa în Babilon, dupa ce "si-a îndeplinit misiunea de a-i izola" pe iudaici si le-a prescris si organizat viata în cele mai mici amanunte sub cel mai strict control.
Trecusera 400 de ani de la despartirea israelitilor de iudaici si 300 de ani de la cucerirea Israelului de catre asirieni. În acest interval casta levitilor a reusit sa perverteasca traditia mozaica, sa puna în scris într-o lege a urii rasiale si religioase si sa-i încatuseze pe iudaici în lanturile acestei legi într-o mica provincie a imperiului persan numita Iudeea. De atunci încoace timp de peste 24 de secole, un grup de oameni, al caror sânge si a caror rasa s-au schimbat total, dar care au fost permanent încatusati spiritual în izolarea si în ura dictata de "legea" lor, au parcurs istoria demonstrând paradoxul ca desi lanturile le-au fost faurite de leviti, forta unei armate straine i-a înlantuit; de atunci pâna în prezent, banii si armatele celorlalte natiuni le-a mentinut "legea" si i-a tinut subjugati ei.
Perversiunea levitica devenise perfecta. Din Dumnezeul celor zece porunci: "sa nu furi, sa nu ucizi", etc., n-a mai ramas nimic; Dumnezeul lui Ezechiel al carui contract l-au semnat iudeii cu soldatii persani în coasta la Ierusalim se lauda cu faptul ca credinciosii lui îi vor jertfi pe primul nascut pe altar, ca semn ca tot ce-i al lor apartine tribului. Aceasta incarnatie a celui mai primitiv spirit tribal, zice rabinul Solomon Goldman, sionist de frunte, este un "Dumnezeu absorbit in nationalismul statului Israel. El devine ethosul national... el creaza lumea în limba ebraica. El este un Zeu National". Si alt sionist de frunte zice: "Noi am crescut cu Dumnezeu... Avem un Dumnezeu national... Noi credem ca Dumnezeu e evreu si ca nu exista Dumnezeu englez sau american" (Maurice Samuel). Astfel de exemple se pot gasi cu miile în crezul sionist.

Capitolul 7: Traducerea legii

În urmatoarele patru secole cel mai important eveniment a fost traducerea Vechiului Testament in greaca, permitând astfel celorlalte natiuni sa citeasca parte din legea care a decretat înrobirea si distrugerea lor si suprematia iudaicilor. De aceea este uimitor ca s-a facut aceasta traducere de catre 72 învatati ebraici la Alexandria între 275 si 150 î. Hr. Dr. Kastein zice ca efortul de a explica Vechiul Testament pe întelesul grecilor a cauzat "schimonosiri si întorsaturi de cuvinte, schimbari de sens, adeseori înlocuirea ideilor si termenilor pur locali si nationali prin unii de ordin general". Nu este prea clar cum distorsiunile si schimonosirile pot clarifica un text; dar în Enciclopedia Iudaica se spune clar ca Talmudul prescrie ca cel care dezvaluie Thora unui goi merita sa fie ucis. De aceea Talmudul a instituit o Thora orala care contine secretele lui Iehova pe care astfel nu le poate vedea ochi de goi.
Deci traducerea Thorei în greaca în Alexandria antica nu s-a facut pentru ochii goilor ci pentru iudaici, care-si pierdusera limba în Babilon si acum vorbeau aramaica. Ebraica a ramas de atunci încoace un mister sacerdotal, "una din legaturile secrete spirituale", zice Dr. Kastein, "care-i tin pe Iudaicii din diaspora strâns înlantuiti". Dar cea mai mare comunitate de evrei pe vremea aceea era la Alexandria unde toti vorbeau greceste si majoritatea evreilor nu întelegeau ebraica: de aceea au avut nevoie de Vechiul Testament grecesc. Mai ales ca rabinii n-aveau de unde sa ghiceasca ca peste secole o noua religie o sa declare Vechiul Testament parte din propriile scripturi si toti îl vor putea citi, caci dac-ar fi stiut nu l-ar mai fi tradus.
Dar totusi rabinii s-au gândit ca alti cunoscatori de greaca îl vor citi si de aceea au introdus schimonosirile, întorsaturile de cuvinte, distorsiunile de care vorbeste Dr. Kastein, ca de ex. Deuteronomul 32:21: "si am sa-i atât cu ceva ce nici nu e un popor, am sa-i irit cu o natiune de oameni slabi la minte"; în originalul ebraic nu e "o natiune de oameni slabi la minte" ci "niste goimi josnici si ticalosi" (Enciclopedia Iudaica). Versiunea tradusa în greaca a fost o noua revizuire a "legii", o noua versiune a Thorei, care dupa ce-a fost impusa de Ezra si Nehemia a mai fost o ultima data rescrisa, de data aceasta "definitiv". Tot atunci, adica la 400 de ani dupa evenimentele narate, s-au compilat celelalte carti ale Vechiului Testament si s-a recompilat cartea lui Daniil. La asa distanta nu-i de mirare ca regii Babilonului s-au trezit cam amestecati si reinventati în acea carte. Dr. Kastein este destul de veridic în explicatia sa: "Editorii care au compilat cartile lui Joshua, Judecatorii, Samuil, Cartile Regilor în forma finala au adunat fiecare fragment [de legenda] si le-au interpretat în mod creator... caci compilatorii se preocupau mai mult de subiect decât de exactitate filologica, si-au însirat povestile oricum asa cum s-au priceput" ( de aceea vedem de ex., acelasi text identic atribuit la doi profeti diferiti, Isaia 2:2-4 si Micah 4:1-4 si numeroase repetitii în toate cartile). Deci ce conteaza în Vechiul Testament e subiectul, nu adevarul. Dupa moartea lui Hristos, Sf. Ieronim a tradus Vechiul si Noul Testament în latina si în secolul 16 Conciliul din Trent a alaturat Vechiul Testament Scripturii crestine si toate bisericile reformate din lume l-au adoptat fara sa "protesteze".
Dupa cum arata Dr. Kastein si am vazut si noi, Vechiul Testament grecesc nu este prea fidel originalului ebraico-aramaic; în afara de asta, fiinta iudaismului rezida în Thora orala si în ramificatiile Talmudului care cresc din Thora; astfel ca goimii nu vor afla niciodata adevarul despre "legea" iudaica. Dar esenta ei a fost consemnata si oricât ar fi fost de întoarse si schimonosite cuvintele, divinitatea tribala setoasa de sânge, crezul barbar si legea distrugerii si înrobirii tuturor celorlalte popoare sunt clar pronuntate în Vechiul Testament. Despre acest Vechi Testament vorbesc cu veneratie pioasa potentatii lumii vestice dupa 19 secole si jumatate, supusi zelosi ai politicii sectei sângeroase a levitilor militanti, de parca ar fi cea mai buna parte a religiei crestine - desi este o lege a masacrului, jafului si înrobirii propriilor lor natiuni la bunul plac al stapânilor pe care acesti potentati îi slujesc.

Capitolul 8: Legea si Idumeea

Imperiul persan, apoi cel grec, apoi cel roman, au stapânit Iudeea în timp ce cei 72 de "întelepti ai Sionului" traduceau Vechiul Testament în greaca. Tot atunci a avut loc convertirea cu forta a poporului din Idumeea la "iudaism" (cuvânt folosit pentru prima data de istoricul iudaic Flavius Josephus. În lipsa de alt termen, de acum încolo aceasta carte îl va folosi pentru a descrie "legea" levitilor propagandisti ai urii religioase si de rasa). S-ar parea ca desi "legea" îi separa pe iudaici, ei cautau sa converteasca prozeliti, caci Hristos le reprosa fariseilor ca "rascolesc pamântul si marea în cautarea unui prozelit". Probabil micul trib al lui Iuda nu mai avea decât prea putini membri si trebuia consolidat, uitându-se astfel de strictetea puritatii rasiale. Enciclopedia Iudaica zice ca "tribul lui Iuda mereu si-a reîmprospatat fortele absorbind straini din exterior", astfel ca orice descendenta din sânge pur al tribului lui Iuda a disparut cu secole înainte de Hristos. Totusi legea urii de rasa a ramas tot timpul în vigoare, astfel ca desi nu mai aveau picatura de sânge iudaic în vine, iudaicii erau strict separati de restul omenirii. Dar cazul poporului idumeean este o problema grea pentru sionistii ferventi, caci nu e posibil nicicum sa fie considerati iudaici pur sânge, fiind ei descendenti din Esau din Edom, fratele lui Iacob numit Israel (Facerea). Deci la origine traditia recunostea înrudirea dintre israeliti si edomiti: chiar Iehova zice catre Moise în Deuteronomul: "când vei trece pe la fratii tai copiii lui Edom... nu te lega de ei, caci pamântul lor n-o sa ti-l dau tie". Dar dupa 200 de ani, când s-a scris cartea Numerii, Ezra si Nehemia si armata persana impusesera deja iudaismul urii de rasa si edomitii (idumeenii) erau de-acum "ceilalti", ca si arabii din Palestina azi. În Numerii, spre deosebire de Deuteronomul, Iehova nu-i mai spune lui Moise despre "fratii tai edomitii" ci îi promite ca o sa-i masacreze si pe acestia ca pe toti ceilalti ( la fel cu moabitii, care fusesera frati în Deuteronomul, ca apoi sa fie si ei destinati masacrului în Numerii). Deja pe la 400 î.Hr. cei din Idumeea si toate celelalte populatii se temeau de iudaici si pe buna dreptate: Ion Hyrcanus, rege si mare preot iudaic din dinastia Hasmoneilor, a navalit asupra idumeenilor si i-a obligat sa se circumcida si sa se supuna legii mozaice. Dar convertindu-i cu forta i-a lasat în viata, mare pacat la care a fost împins de secta saduceilor, o secta mai blânda care era pentru convertire cu forta, în timp ce fariseii reprezentau vechiul regim despotic al levitilor care cere masacrul general si genocidul total. De aceea fariseii, 150 de ani mai târziu, au considerat ca distrugerea Ierusalimului în anul 70 AD era pedeapsa pentru ca Ion Hyrcanus n-a masacrat pe toti cei din Idumeea, asa cum cere "legea". Dintre idumeeni s-a ridicat Antipater, pe care Cesar l-a facut procurator al Iudeii, dupa ce s-a stins dinastia Hasmoneilor, în ciuda fariseilor, care-i cerusera lui Pompei sa restaureze vechea dictatura levitica sacerdotala. Fiul lui Antipater a fost facut rege al Iudeii de catre Marcus Antonius. Confuzia si disensiunile erau asa de mari încât romanii au preluat frânele Iudeii si-au guvernat-o direct. Desi fariseii erau de vina, caci ei au fost cei care l-au chemat pe Pompei, ei au dat vina pe "sclavul idumeean, Irod". Daca Ion Hyrcanus ar fi "ascultat legea" si i-ar fi masacrat pe toti idumeenii acum 150 de ani, ziceau ei, caderea Iudeii nu s-ar fi întâmplat. Asa zice si Dr. Joseph Kastein dupa doua mii de ani, cu aceeasi înversunata sete de sânge si amaraciune. Un alt sionist din secolul 20, scriind pe timpul lui Hitler, zice ca daca Ion Hyrcanus i-ar fi masacrat pe toti idumeenii, hitlerismul n-ar fi existat.
Dar în mod paradoxal nenorocirea Iudeii si distrugerea Ierusalimului în anul 70 AD a dus la triumful fariseilor.

Capitolul 9: Ascensiunea fariseilor

Cel mai numeros partid politic in mica provincie romana Iudeea era al fariseilor, care continea secta dominanta, clerul levitic. Fariseii au preluat stindardul ideii levitice sub cea mai fanatica forma, asa cum si-a gasit expresia în Ezechiel, Ezra si Nehemia. Enciclopedia Iudaica zice ca "au depus juramânt sa pastreze cea mai stricta puritate levitica". Parte din cler s-a revoltat la continua rescriere a "legii" dupa bunul plac si interesul politic de moment initiata de scoala scribilor lui Ezechiel si Ezra, zicând ca legea nu mai trebuie schimbata. La aceasta fariseii au raspuns ca ei sunt pastratorii "legii" si ce zic ei e lege, fiindca ei au traditia secreta orala data de Iehova lui Moise care nu s-a scris niciodata. De aici respectul mistic pentru "înteleptii sionului" si frica de ei de care nu scapa nici un evreu.
Totusi au existat si alte opinii si un astfel de partid moderat erau saduceii, care nu vroiau conflict cu puterea imperiala romana. Aceste doua partide erau la poli opusi si asa au ramas pâna în ziua de azi evreii moderati si cei habotnici. Dar atunci, ca si de atunci încoace, partidul moderat a pierdut si fanaticii habotnici au câstigat si masele s-au aliniat cu acestia din urma; la fel în acest secol, când comunitatile evreiesti din Germania, Anglia si America s-au opus extremismului sionist (ca si saduceii), acest extremism sionist din Rusia (ca si fariseii) a reusit ca în rastimp de 50 de ani sa devina singurul purtator de cuvânt al "evreilor" în fata guvernelor din întreaga lume si le-a pus pumnul în gura tuturor celorlalti evrei din toata lumea. Fariseii sunt a doua întrupare a sectei politice nefaste: prima au fost levitii din Babilon; a doua, fariseii din Iudeea; a treia, talmudicii din Spania; apoi rabinii din Rusia; si în timpul nostru, sionistii.
"Fariseu" înseamna "unul care se separa" de tot ce nu este destul de pur pentru ca sa fie în contact cu Dumnezeu. Ei formau o asociatie care admitea numai membri bine verificati, fiind astfel primii specialisti în conspiratia secreta ca stiinta politica. Stiinta si experienta lor conspiratorie a dat roade în cele mai distrugatoare revolutii din Europa din ultimele doua secole, toate organizate si conduse de evrei. Metoda fariseilor de a controla strâns pe conspiratori prin teama si suspiciune a unora fata de ceilalti face ca actiunile lor sa fie invincibile; aceasta este metoda informatorilor si spionilor care spioneaza proprii membri pe care se bazeaza arhitectura partidelor comuniste si prezenta comisarului politic în armata comunista este o mostenire de la farisei, exprimata prin textul biblic "veti pune o garda în jurul gardei mele" din originalul ebraic citat în Enciclopedia Iudaica. Revolutiile comuniste din sec.19 nu pot fi întelese fara un studiu al metodei talmudice folosite de organizatorii lor, mostenita de la farisei. Sub dominatia fariseilor a aparut pentru prima data ideea mesianica a unui conducator care va veni sa instaureze rasa superioara ca stapâna asupra restului lumii. Enciclopedia Iudaica zice ca ideea fariseilor era o "recunoastere universala" a imperiului lui Dumnezeu în viitor. Exclusi din lumea viitoare vor fi toti ne-evreii (rabi Laible). Sub dominatia fariseilor masele iudaice credeau într-un imperiu lumesc în care mesia le va da suprematie asupra tuturor si le va da toate bogatiile lumii. Asa promisesera levitii acolitilor lor. Fariseii promiteau la fel, dar nu fixau nici o data precisa. Dar masele iudaice care purtasera jugul levitic (acum fariseic) timp de 400 de ani au început sa ceara sa se stabileasca o data pentru dezrobirea si prosperitatea pe care le-o va da mesia, când s-a nascut Hristos.

Capitolul 10. Galileanul

Expectativa mesianica era puternica si scribii introdusesera treptat în scripturi profetii despre venirea lui Mesia. În comentariile rabinice (Targamuri) e scris: "Cât este de frumos regele Mesia care se va naste din casa lui Iuda. Îsi va încinge salele si va lupta cu dusmanii si va ucide multi regi". Asta asteptau iudaicii de la mesia, învatati de farisei si de generatii de leviti mai înainte. Un mesia umil care sa le spuna sa-si ierte si sa-si iubeasca dusmanii ar fi fost "dispretuit si respins", cum a zis Isaia, ale carui cuvinte au prins înteles dupa moartea lui Hristos. Si totusi multi l-au urmat si aclamat pe Hristos când predica umilinta si iubire, caci cuvintele lui au alungat negurile pe care secole de politica rasiala si sectara le îngramadisera deasupra legii de comportare morala. În cuvintele lui învatatura originala mai veche a iesit din nou la lumina. De aceea fariseii au vazut imediat în el dusmanul lor de moarte. Era urmat de multi iudei, caci desi acestia asteptau un mesia care sa-i elibereze de trupele romane si sa-i faca bogati, multi simteau ca adevarata lor captivitate era cea fariseica, a spiritului, nu cea romana. Dar masele largi s-au aliniat la porunca fariseilor de a-l denunta pe Hristos ca un blasfemiator si fals mesia.
Crestinii zic ca Hristos era evreu, dar sionistii neaga aceasta atunci când nu sunt obligati s-o admita în public din motive politice în fata "goimilor" (rabinul Stephen Wise, organizator sionist de frunte între 1910-1950, a spus la Carnegie Hall de Craciunul 1925 "Iisus a fost evreu, nu crestin" - crestinismul s-a nascut dupa moartea lui Hristos; pentru aceste cuvinte a fost excomunicat de catre Societatea Rabinilor Ortodocsi din Statele Unite, dar a avut mare succes cu publicul ne-evreu; la care el a comentat: "nici nu stiu ce m-a durut mai mult, acceptarea si iubirea frateasca a crestinilor, sau diatriba violenta a rabinilor"). "Hristos era evreu" este argumentul cu care se astupa gura celora care obiecteaza la masacrarea palestinienilor de catre evrei, de exemplu; desi acest argument n-are nici o aplicare, are mare putere de convingere pentru multime si este des folosit de catre clerul si politicienii ne-evrei care cauta sa intre în gratiile sionistilor.
Cuvântul "evreu" nu corespunde notiunii de "iudeu" sau "iudaic", folosite în timpul lui Hristos. Mai mult, notiunea de evreu n-are nici o definitie legala în statul sionist Israel, ceea ce nu e de mirare, caci în Thora notiunea cere pur sânge din tribul lui Iuda si nimeni pe lume de mult nu mai are asa ceva. Deci "Hristos era evreu" înseamna sau ca se tragea din tribul lui Iuda, sau ca locuia în Iudeea, sau ca practica religia iudaica.
Noul Testament arata genealogia Fecioarei Maria si-a lui Iosif, desi acesta nu-i era tata, din casa lui David si din tribul lui Iuda, dar rabinii zic ca acestea sunt interpolatii false menite sa alinieze Noul Testament cu profetiile din Vechiul Testament. Hristos s-a nascut la Bethlehem în Iudeea, din nou o interpolatie falsa, zic specialistii iudaici; Enciclopedia Iudaica zice ca s-a nascut la Nazareth, în Galileea. Toata lumea este de acord ca era Galilean - o provincie total separata de Iudeea, o alta "tara" în imperiul roman. Casatoriile între galileeni si iudei erau interzise si Simon Macabeul îi obligase mai înainte pe toti iudeii din Galileea sa imigreze în Iudeea. Deci galileenii erau diferiti rasial si politic de iudei. Dar între ei, evreii habotnici si sionisti neaga cel mai tare credinta iudaica a lui Hristos.
E greu de stabilit ce anume constituia credinta "iudaica" pe vremea lui Hristos. Unii din Iudeea se închinau lui Iehova; apoi erau sectele, fariseii, saduceii, esenienii, între care aveau loc controverse violente si care rivalizau pentru suprematie asupra maselor; si acestea nu erau doar secte ci si partide politice; cel mai puternic era al fariseilor. Daca, asa cum cred guvernele occidentale azi, sionistii reprezinta "evreii", cum pe vremea lui Hristos sionistii erau fariseii cu pretentia lor de a detine religia revelata numai lor prin traditie orala, fariseii reprezentau "evreii"; si împotriva lor a predicat Hristos. Le-a facut unele reprosuri si saduceilor si scribilor, dar fariseii erau dusmanii lui Dumnezeu si-a omenirii, în viziunea lui Hristos. Ceea ce a atacat Hristos la farisei este exact ceea ce constituie esenta iudaismului asa cum este ea prezentata de sionisti în zilele noastre.
Desi nu se poate stabili exact rasa, religia, sau nationalitatea lui Hristos, cuvintele si faptele lui au importanta suprema. Fara scolarizarea formala a timpului sau, fiul tâmplarului cunostea textele, mai mult, fara acces la scoala si dezbaterile secrete ale clanului fariseic cunostea, spre uimirea fariseilor, "legea" levitica si "traditia" fariseica în toata hidosenia lor profunda. Orice cititor atent al Vechiului Testament care citeste apoi "Predica de pe Munte" a lui Hristos parca iese la lumina dintr-un tunel întunecat, parca vede soarele rasarind din cea mai neagra noapte. "Legea" se umflase într-o masa imensa de regulamente complicate a caror aplicare era istovitoare si înabusitoare, augmentata de munti de interpretari si comentarii rabinice, peste care se adauga mreaja tesuta de înteleptii, batrânii comunitatii, în care era prins fiecare gest al vietii zilnice, dezvoltata de generatii de juristi care au depus tone de sudoare si efort pentru a preciza, de exemplu, ca nu este voie sa fie consumat Sâmbata, de Sabat, un ou a carui cea mai mare parte a iesit din gaina înainte ca cea de-a doua stea sa fie vizibila pe cer. Deja "legea" cu toate comentariile ei ocupau o cladire întreaga si unei comisii de juristi i-ar trebui ani de zile de studiu ca sa-si dea seama despre ce este vorba în ea. În câteva cuvinte, tânarul galilean nedus la scoala a explicat exact si definitiv esenta "legii" si-a dezgropat de sub muntii de compilatii acumulate de secole poruncile lui Dumnezeu: sa-l iubesti sincer pe Dumnezeu si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti. Cu aceasta a condamnat erezia fundamentala pe care levitii si fariseii au bagat-o în "lege" de-a lungul secolelor.
Leviticul contine porunca "nu-i persecuta pe cei din jurul tau" (25:17), dar levitii au anihilat aceasta porunca introducând regula ca cei care nu sunt desemnati de ei ca atare nu sunt "cei din jurul tau", în speta, nici un om în afara de secta iudaica nu e "om". Hristos a aratat ca "toti oamenii" înseamna, contrar "legii" iudaice, "toti oamenii". Al doilea motiv pentru care fariseii i-au jurat moarte lui Hristos a fost pentru ca a refuzat sa conduca o revolutie împotriva trupelor imperiului roman care sa le permita iudeilor sa ucida, sa jefuiasca si sa instaureze un imperiu al lor în Asia Mica, asa cum se asteptau ei ca va face mesia. Daca ar fi acceptat acest rol, ar fi avut mult mai multi adepti în popor si fariseii l-ar fi sprijinit. Dar el a spus: "imperiul meu nu e pamântesc; imperiul cerului e în voi; nu acumulati bogatii lumesti". Aceste putine cuvinte simple erau un atac direct la adresa celor mai puternici potentati ai vremii, care-si consolidasera suprematia de-a lungul secolelor. Sutele de pagini ale Vechiului Testament sunt dezgolite si combatute în putine cuvinte în "Predica de pe Munte", unde iubirea, mila, buna vecinatate, dreptatea, actiunea constructiva, viata sunt oferite ca o alternativa la imboldul la ura, razbunare, rautate, separatism, discriminare, destructivism, moarte din Vechiul Testament. Deuteronomul promite averi si putere celor care urmeaza întocmai mii de regulamente, dintre care unele prescriu crima si masacrul nevinovatilor; Predica de pe Munte nu promite nimica, doar arata ce este comportarea morala, care este o satisfactie în sine. Galileanul n-a îndemnat niciodata la servilism; doar la modestie (umilinta) interioara si a fost totdeauna consecvent atacând fariseii.
Enciclopedia Iudaica zice ca "numai în ceea ce priveste separarea de gloata impura si nespalata era Hristos mult diferit de farisei". Asta e asa daca prin gloata impura si nespalata fariseii înteleg toti oamenii în afara de ei si cei aserviti lor; si fariseii asa au înteles si de la început au planuit omorul lui Hristos. Întâi l-au atacat pentru ca sta la masa cu hangii si pacatosii (cum nu e voie dupa "lege"). Dar cu toate generatiile lor de studii juridice, Hristos le era mult superior în dezbateri. Le-a raspuns: "nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi". L-au acuzat ca discipolii lui au cules spice de grâu Sâmbata si de sute de multe alte încalcari ale ritualurilor - niciodata pe articole de credinta religioasa. Hristos le-a raspuns direct la tinta, aratând ipocrizia învataturilor lor, care înlocuiau doctrina cu ritualul si cuvântul lui Dumnezeu cu porunca lor. A aratat ca miile de regulamente de pregatit mâncarea kosher n-au nici o valoare religioasa, caci "nu ce intra în gura omului determina religia lui, ci ce iese din gura lui arata ce-i în inima lui". Cu aceasta a atacat unul dintre cele mai pretioase prerogative ale fariseilor si anume cel de a detine monopolul alimentatiei maselor prin miile de regulamente cu privire la ce au voie sa manânce, cum si de unde-si pot procura evreii mâncarea. Atât de puternic si vechi este privilegiul monopolului regulamentului alimentatiei, atât de fundamental traditiei levitice, încât Ezechiel când i s-a poruncit sa manânce excrement de om n-a obiectat aratând repulsie naturala ci a obiectat aratând ca el toata viata a mâncat kosher si nu crede ca excrementul de om e kosher; si atunci i s-a permis sa manânce excrement de vita; pâna si discipolii lui Hristos n-au putut întelege cum e posibil sa nu fie mâncatul kosher cel mai important lucru în religie si au cerut explicatii (Marcu 7:15-23). Vazându-si atacat acest monopol fariseii au început sa unelteasca uciderea lui. În acest scop au înscenat provocarea cu tributul dat cezarului si provocarea cu definitia de om, întrebându-l "cine este aproapele meu?", bazându-se pe educatia de secole a maselor ca numai iudeii sunt "oameni". Succesul primei înscenari le-ar fi permis sa ceara moartea lui ca rasculat împotriva imperiului roman; succesul celei de-a doua le-ar fi permis sa ceara moartea lui ca pacatuind împotriva "legii" lor. Aceasta este metoda folosita si azi pentru distrugerea unui adversar politic cinstit si periculos: înscenarea unei dezbateri publice unde se ridica o întrebare minutios pregatita dinainte în secret la care cu greu se poate raspunde pe nepregatite. Amândoua înscenarile au fost magistral demascate de Hristos, de asa maniera încât pentru oamenii muritori întelepciunea lui divina ramâne un exemplu de-a lungul veacurilor, întâi cu raspunsul "dati cezarului ce e al cezarului" si apoi cu parabola samariteanului milostiv, în care samariteanul (care conform doctrinei levitico-fariseice seculare este pâna în ziua de azi cea mai spurcata fiinta în ochii "legii", de care un evreu drept-credincios nu se poate apropia fara a fi poluat - motiv pentru care Hristos l-a ales anume pentru parabola sa) a fost singurul care a aratat mila si iubire de aproapele în timp ce preotul si levitul nu, întrebându-si la sfârsit interlocutorul care dintre cei trei este "aproapele", cel care are mila si ajuta, sau ceilalti doi.
Un iudaist moderat, C.G. Montefiore, îi reproseaza lui Hristos ca vorbind despre iertarea dusmanilor i-a atacat totusi pe farisei si nu le-a aratat iubire. Dar ceea ce Hristos le-a reprosat fariseilor a fost faptul ca au pervertit religia divina într-o doctrina diabolica si un regulament gigantic si absurd care distruge sufletul si bunatatea omului; si iubindu-i si iubindu-le opera ar fi însemnat sa promoveze raul pe care-l fac. Pe cruce Hristos s-a rugat pentru ucigasii lui: "iarta-i Doamne caci nu stiu ce fac". Ca încununare a agitatiei fariseilor, s-a întrunit sanhedrinul (marii preoti, scribii si înteleptii) sub Caiafa si singurul iudeu dintre discipoli, Iuda Iscariotul, i-a condus pe emisarii sanhedrinului la locul unde stia ca era Hristos si l-a identificat sarutându-l, pentru 30 de arginti. Iuda Iscariotul a fost canonizat drept sfânt ortodox în Rusia sovietica dupa revolutia bolsevica si în Germania dupa caderea lui Hitler - demonstrând ca secta fariseilor iesise triumfatoare în ambele cazuri, cu triumful bolsevismului în Rusia si cu înfrângerea Germaniei în 1944 si demonstrând puterea acestei secte azi. Evanghelia dupa Matei arata ca Iuda s-a spânzurat apoi. Istoricul sionist Dr. Joseph Kastein are multa simpatie pentru Iuda, care, zice el, era un om bun deziluzionat de Hristos si care "a rupt în secret" cu Hristos. Cuvintele "a rupt în secret" descriu tradarea lui Iuda în stil sionist. Fariseii l-au judecat pe Hristos într-un "tribunal al poporului" de tip revolutionar-sovietic, unde un informator identifica victima si apoi gloata pune gheara pe victima si o târaste în fata unui tribunal care n-are nici o autoritate juridica, unde este condamnat la moarte pe baza unor marturii mincinoase inventate ad-hoc. Din acest moment "înteleptii" au procedat ca "consilierii" din epoca noastra si au inventat actul de acuzare care sa ceara pedeapsa cu moartea atât sub "legea" iudaica cât si sub legea statului roman; în primul caz, pentru blasfemia de a se pretinde mesia; în cel de-al doilea, pentru a se pretinde "regele evreilor". Guvernatorul Pilat a încercat în fel si chip sa evite nedreptatea pe care i-o cereau "înteleptii" iudeilor, pretinzându-i sa-l ucida pe Hristos. El seamana cu politicienii englezi si americani din secolul acesta: în cele din urma teama lui de secta atotputernica a fost mai mare. Sotia lui l-a sfatuit sa nu se atinga de Hristos. Ca un politician tipic, Pilat a încercat sa se eschiveze trimitându-l lui Irod Antipas, guvernatorul Galileii, ca galilean; Irod i l-a trimis înapoi. A încercat apoi sa-i reduca sentinta la biciuire la sânge; fariseii insistau cerând moartea si amenintau cu denuntul: "nu-i esti prieten lui Cesar daca nu-l ucizi". Asa a cedat Pilat, exact ca guvernatorii britanici si reprezentantii Natiunilor Unite când li se cer infamii sub amenintarea ca se vor duce campanii publicitare împotriva lor la Londra sau New York. În mod evident Pilat îsi cunostea guvernul, asa cum si-l cunosc politicienii secolului nostru si stia ca va fi înlocuit sau demis din functie daca refuza sa se lase manipulat. Asemanarea dintre Pilat si guvernatorii britanici ai Palestinei dintre cele doua razboaie este izbitoare; unul dintre ei a mentionat-o, când dând telefon unui rabin sionist influent din New York, a zis secretarei: "spune-i marelui preot Caiafa ca Pilat din Pont doreste sa vorbeasca cu el".
Pilat a mai facut o ultima încercare de a se eschiva spunându-le "înteleptilor": "judecati-l voi dupa legea voastra", dar acestia versati fiind i-au raspuns: "noi n-avem dreptul sa executam oameni". Atunci Pilat a încercat sa-l salveze pe Hristos apelând la popor si oferindu-se sa-l amnistieze, dar poporul a cerut ca în locul lui Hristos sa fie amnistiat Barabas, un bandit si ucigas notoriu. Probabil Pilat nu spera prea multe de la popor, caci în decursul istoriei înca nu s-a vazut vreodata dreptate sau mila la gloata la care i se zice "poporul" si Pilat ca administrator cu experienta stia ca "poporul" sau gloata sunt totdeauna instrumentele unor secte influente: "dar marii preoti si înteleptii au convins poporul ca sa-l ceara pe Barabas si sa-l ucida pe Hristos" (Matei 27:20).
În zilele noastre secta are aceeasi putere de a convinge masele. Imperiul roman a ascultat de porunca fariseilor, dupa cum imperiul persan ascultase de porunca levitilor cu 500 de ani în urma. În capitolul despre Hristos din istoria sa a iudaismului, Dr. Kastein zice ca Hristos a fost "un mesia ratat" si încheie în mod caracteristic cu vorbele: "viata si moartea lui sunt treaba noastra [a sionistilor]".

Capitolul 11: Renaste fariseismul

Enciclopedia Iudaica arata cum la câteva decenii dupa moartea lui Hristos fariseii, ajutati de ultimul rege Irod al Iudeii, Agrippa I, care i-a eliminat pe saducei, au ramas atotputernici si fara rivali, exact ca levitii dupa despartirea dintre triburile israelitice si cel iudaic. Ca si atunci, a urmat o catastrofa, din care fariseii au renascut, ca si levitii. În cei câtiva ani de putere fariseica absoluta în Iudeea ei au rescris din nou "legea"; aceasta recompilatie, arata Dr. Kastein, reglementeaza viata evreilor pe veci de veci în toate amanuntele. Zice Kastein: "întreaga istorie a iudaismului a fost rescrisa din punctul de vedere al fariseilor... fariseismul a dat forma definitiva caracterului iudaismului si vietii si gândirii iudaice pe veci de veci... caracteristica principala este 'separatismul'". Hristos le-a reprosat ca au substituit ordinele lor comenzilor divine; Hristos a fost ucis si fariseii au intensificat caracterul tribal si de ura rasiala al "legii" si au promulgat pe veci crezul masacrului, înrobirii, distrugerii si suprematiei lor asupra celorlalte natiuni, chiar în ajunul dizolvarii lor.
Cuvintele Dr-ului Kastein sunt revelatoare. El arata mai întâi ca dupa ce Nehemia a impus "noul contract" asupra tribului lui Iuda, Thora a fost "ultima data rescrisa" si ca ulterior "nici un cuvânt" nu mai putea fi schimbat. Mai mult, la vremea când fariseii totusi au "rescris" din nou Thora, exista deja o traducere în greaca, astfel încât orice schimbare au facut fariseii ar fi trebuit s-o faca în originalul ebraic. Deci nu Thora au rescris-o fariseii în aceasta rescriere a legii de care vorbeste Dr. Kastein aici, ci Talmudul, aceea imensa continuare a Thorei începuta în ultimii ani ai Iudeii, dar consemnata în codice mult mai târziu.
În 70 AD, circa 35 de ani dupa moartea lui Hristos, era mare dezordine în Iudeea; popoarele învecinate, în special galileenii, se rasculau împotriva imperiului roman; fariseii, care invitasera trupele romane în Iudeea, nu faceau nimica; dupa multe campanii romanii au demolat Ierusalimul si-au desfiintat provincia Iudeea. Timp de 19 secole dupa aceea n-au existat absolut nici un fel de evrei în Ierusalim; singurii care au trait în Ierusalim în mod permanent din antichitate pâna azi sunt samaritenii, dintre care un mic numar au supravietuit tuturor persecutiilor la care au fost supusi. Dr. Kastein zice ca cei 70 de ani dinainte de distrugerea Ierusalimului sunt "anii eroici," probabil gândindu-se la triumful fariseilor asupra tuturor altor tendinte care rivalizau sa domine asupra sufletului evreilor. În nici un caz nu se poate spune ca iudeii ar fi rezistat "eroic" împotriva imperiului roman, caci toate luptele care au avut loc au fost duse de catre galileeni, pe care Dr. Kastein îi dispretuieste.

Capitolul 12: Lumina si întuneric

Doua grupuri de calatori au parasit Ierusalimul în ultimele sale zile: discipolii care aduceau omenirii crestinismul; si fariseii care, analizând situatia politico-militara si prevazându-si sfârsitul, îsi mutau sediul într-un nou loc de unde sa continue sa dirijeze diaspora, asa cum o dirijasera din Babilon în trecut levitii. Criza civilizatiei noastre rezulta din antagonismul mesajului celor doua cete ce-au parasit atunci Ierusalimul, caci sunt ireconciliabile si victoria unuia este disparitia celuilalt. S-ar parea ca mesajul distrugerii va triumfa în zilele noastre. Întreaga istorie a occidentului demonstreaza acest antagonism. Când "legea" era în ascendenta, au avut loc înrobiri de alte popoare, s-au ars eretici, s-au ucis apostatii, s-au faurit politici primitive de dominatie rasiala; secolul 20 pare cel mai mult dominat de "lege". Când opresiunea "legii" a slabit putin, s-a facut dreptate, s-a stabilit principiul dreptului la judecata deschisa si dreapta, s-a respins suprematia rasiala si s-au acceptat toti oamenii ca fii ai lui Dumnezeu: era în ascendenta învatatura lui Hristos.
Dupa distrugerea Ierusalimului fariseii, liberi si nestânjeniti în noua lor capitala, si-au identificat dusmanii în secta crestinilor, care credeau ca Hristos a fost mesia. Crestinii însa nu-si cunosteau dusmanii, dupa cum nu-i cunosc nici azi, caci ei iubeau pe toata lumea. Dar tocmai refuzul de a urî si persecuta era pacatul cel mai mare al crestinilor în ochii fariseilor, caci "legea" prescrie ura. Deci crestinismul trebuie neaparat distrus ca sa triumfe "legea", au decretat "înteleptii sionului". Dar au fost printre ei si unii care au protestat, de ex. Gamaliel, care a zis, când îi biciuiau pe Sf. Petre si Ioan pentru ca au propovaduit crestinismul: "Aveti grija ce faceti; daca fapta lor e fapta de om, va dispare în curând; dar daca e fapta lui Dumnezeu, nu o puteti distruge". Majoritatea fariseilor însa se simteau destul de puternici ca sa distruga crestinismul, chiar daca vor munci secole de-a-rândul în acest sens.
Fariseii si-au stabilit comitetul central la Jamnia în Palestina. Acolo au intrat într-o lume noua, altfel de cum fusese lumea "legii" de pâna atunci, unde toata varsarea de sânge si tot jaful si masacrul aveau loc între triburi care pricepeau aceste notiuni si nu aveau idei mult diferite. Dar de acum "legii" i se opuneau notiuni total diferite care nu atacau oameni ce pot fi usor ucisi si înlocuiti ci atacau chiar "legea". Munca fariseilor era mai grea: Ierusalimul nu mai era; tribul lui Iuda era atomizat, rasa iudaica se dizolva; ce le ramasese era un "popor evreu" compus din cea mai pestrita amestecatura de rase si sânge, împrastiati prin lume si care trebuiau tinuti strâns în clestele "întoarcerii" în "tara fagaduintei" a "neamului ales"; si aceasta multime împrastiata trebuia înregimentata si convinsa sa distruga toate natiunile printre care locuia.
"Legea" nu mai putea fi rescrisa dupa ce era deja cunoscuta si altora si dupa ce Hristos demascase interpolarile si distorsiunile pe care scribii le faceau tot timpul în "lege"; desi fusese ucis, nu fusese combatut si urmasii lui erau tot mai numerosi. Dar "legea" trebuia totusi adaptata la fiecare necesitate politico-militara curenta astfel ca fiecare gest sa fie o împlinire a poruncii lui Iehova. Fariseii din Jamnia au invocat din nou traditia secreta orala pe care o primisera ei de la Iehova prin Moise si au început din nou sa rescrie poruncile lui Iehova ca sa le poata aplica în distrugerea crestinismului. Astfel s-a nascut Talmudul, care nu este decât o dezvoltare anti-crestina a Thorei. În decursul veacurilor Talmudul a devenit "pavaza legii", si-a aparut în mod semnificativ atunci când Ierusalimul si Iudeea nu mai existau si exista în schimb o religie care zicea ca Dumnezeu îi accepta pe toti oamenii. Sarcina fariseilor ar putea parea imposibila, caci oamenii în mod natural sunt gregari si diaspora evreiasca împrastiata prin lume în mod natural s-a simtit atrasa de ceilalti oameni. Dar fariseii au reusit, dupa cum arata doua exemple ilustrative contemporane; unul este cazul baietasului din Polonia, care a fost învatat sa scuipe mecanic fara sa se gândeasca pe un crucifix de la marginea drumului si sa repete cuvintele "blestemat fii tu cu religia ta noua"; si altul este cazul spitalului pentru leprosi al fratilor moravi din Ierusalim care de secole îngrijise leprosii din Ierusalim având pe frontispiciu firma "Misiunea lui Iisus", drept care prima miscare a guvernului sionist când a preluat Ierusalimul a fost sa distruga cuvântul "Iisus" de pe frontispiciu. Asta ilustreaza direct dispozitiile Talmudului: intram de-acum în faza talmudica a sionismului.
Unul dintre farisei însa, care, pornind din Ierusalim înainte de cadere, sa extermine crestinii din Damasc, s-a convertit pe drum (Sf Paul), a spus ca "cuvântul lui Dumnezeu a trebuit sa-l auziti voi întâi [iudeii], dar cum ati fost surzi, îl propovaduim acum celorlalti"; fiind iudaismul cea mai salbatica religie tribala, reactia împotriva iudaismului a fost mai vie chiar în interiorul tribului caruia-i apartinea. Calatoria discipolilor din Iudeea spre occident a dat nastere civilizatiei vestice, care este floarea înflorita pe tulpina crestinismului. Cea mai mare realizare a ei este legea raporturilor echitabile dintre oameni, legea ca un om nu poate fi ucis ori persecutat fara acuza, proces si condamnare publica (lege amenintata cu disparitia în practicile secolului 20). Dar umbra întunecata care a iesit din Ierusalim odata cu lumina crestinismului, talmudul, de asemeni s-a îndreptat spre vest si aici, în vest, are loc acum lupta dintre cele doua forte de al carei rezultat depinde supravietuirea civilizatiei. Dar si masele semite ale arabilor au fost implicate în aceasta lupta. La 500 de ani dupa Hristos, în cautarea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor, s-a nascut religia musulmana a lui Mahomed, despre care zice Dr. Kastein ca era "un beduin semi-analfabet", care se considera urmas al profetilor Moise si Iisus, profet al lui Alah dumnezeul tuturor oamenilor, nu numai al unui trib din Asia Mica. Religia musulmana nu dicteaza ura pentru alte religii; dar Coranul recunoaste principiul distrugator al Talmudului, despre care zice ca "de câte ori aprind ei focul, Dumnezeu îl va stinge. Ei promoveaza dezordinea pe pamânt; dar lui Dumnezeu nu-i plac cei care fac dezordine". În timp ce Talmudul îi învata pe adeptii sai sa profere insultele cele mai grosolane pentru religia crestina, pentru Iisus Hristos pe care Talmudul îl numeste "bastard" si pentru Fecioara Maria, Islamul nu insulta alte religii. Pâna în secolul trecut înca le mai era permis istoricilor sa faca comparatii si comentarii despre crezul tribal al lui Iehova, dar în secolul nostru s-a pus pumnul în gura tuturor.
Crestinismul si islamul s-au raspândit cuprinzând mase mari de oameni, în timp ce Talmudul îsi îngradea adeptii în cercuri strânse. În zilele noastre secta talmudica a reusit sa creeze antagonism între crestinism si islam; si iata cum doua religii atotcuprinzatoare si binevoitoare lupta între ele ca sa instaureze un al treilea "neam ales", o alta "rasa superioara", ca stapâni de sclavi peste omenirea înrobita.

Capitolul 13: Îngradirea legii

Faza a treia a sionului, cea talmudica, a durat 17 secole, de la 70 AD pâna prin 1800, interval în care evreii s-au raspândit prin occident si "înteleptii Sionului" si-au mutat din loc în loc cartierul general de unde tin evreimea subjugata si aliniata. În aceste 17 secole inamicul care trebuie distrus conform "legii" nu mai erau amalechitii sau edomitii sau amoritii ci crestinismul. Din punctul de vedere al Talmudului, aceste 17 secole au fost la fel ca si cei 50 de ani de "robie" babiloniana: adica un "exil", o "captivitate", o "robie" impusa de Iehova asupra "neamului ales" pentru ca n-au urmat legea întocmai dar care se va termina cu distrugerea, înrobirea si masacrarea popoarelor printre care i-a pedepsit Iehova sa fie exilati si instaurarea "neamului ales" ca stapânii acestor popoare sclave care au faurit civilizatia occidentala. Un sionist literal ca Dr. Kastein de exemplu nu are nici un alt eveniment de consemnat în decursul acestor secole decât cum a suferit "neamul ales" "persecutii": Iehova i-a împrastiat sa traiasca printre alte popoare; acest fapt în sine, existenta acestor alte popoare, este "persecutia" suferita si pentru care popoarele care i-au gazduit trebuie pedepsite, masacrate, distruse. Singura realizare a acestor 17 secole, zice Dr. Kastein, este ca evreii le-au parcurs strict separati de toti ceilalti oameni, gratie înteleptilor Sionului si Talmudului. În acest rastimp popoarele crestinate aboleau sclavia, eliberau iobagii, reduceau privilegiile si inegalitatile si instituiau demnitatea omului printr-un proces de emancipare care prin 1800 înlaturase castele.
De fapt este o realizare uimitoare neegalata de nimeni, cum au reusit înteleptii Sionului sa tina în frâu timp de 17 secole într-o asa de stricta servitudine populatia de evrei împrastiati. Sub îndrumarea talmudistilor evreii au participat la început la emancipare; dar în timp ce atacau conceptul de natiune la altii, ei îsi rezervau dreptul sa practice politica unei rase superioare în modul cel mai arogant si brutal; practicând cea mai acerba discriminare evreii se plângeau tot timpul de discriminarea celor care în realitate NU discriminau împotriva lor! Dupa un secol si jumatate de politica sionista pe fata, se vede de ce: evreii nu vor sa renunte la discriminare în sine, caci discriminarea este "legea" lor: dar înteleptii Sionului au vazut ca este mai usor sa pui stapânire pe popoare si natiuni daca le distrugi structura sociala si administrativa, daca distrugi guvernul legitim al acestor popoare; în opera de distrugere a guvernului legitim, "emanciparea" este o lozinca temporara utila si strigatul "jos discriminarea" la fel. Astfel au deschis calea revolutiei permanente, care distrugând orice guvern legitim îl înlocuieste cu forta revolutionara care consta din discipolii Talmudului, controlati de înteleptii Sionului. Asa va lua sfârsit "robia" evreilor în occident. Evenimentele din secolul nostru au dezvaluit acest plan talmudic la care au lucrat înteleptii din anul 70 AD încoace. Masele cred ca emanciparea e sfârsitul iobagiei; secta puternica secreta a sionistilor stie ca e un mijloc de a duce masele într-o servitudine mai cruda si mai brutala. Exista un singur pericol; sa nu prinda evreii gustul emanciparii si sa se emancipeze de Talmud si astfel sa-i lase pe înteleptii Sionului fara trupele care sa preia puterea dupa ce-au distrus guvernele nationale. Pericolul acesta a fost mare în faza a patra, între 1800 si 1900, când evreii aproape ca s-au lasat asimilati de natiunile gazde. Un mare numar de evrei s-au aratat dispusi sa traiasca ca toti ceilalti oameni. De aceea Dr. Kastein, istoricul sionist, considera secolul 19 ca cel mai crunt secol din toata istoria evreimii, caci evreii erau cât pe-aci sa faca pace cu restul omenirii, dar, zice el, din fericire nu s-a întâmplat asa, caci, zice el, slava Domnului, "ideologia sionista" a reusit sa-i împiedice pe evrei de la a fraterniza cu ceilalti oameni. Astfel a început faza a cincea, prin 1900, când evreii, despre care noi credem ca au fost în fine "emancipati", sunt strict segregati si tinuti departe de restul omenirii în "legea" Talmudului; evreii care au încercat sa scape si sa se lase asimilati au fost recaptati prin apelul nationalismului pentru o tara îndepartata în care ei nu locuiesc - statul Israel.
Folosind influenta pe care au câstigat-o asupra guvernelor prin "emancipare", secta conducatoare a realizat "întoarcerea" din nou în "tara fagaduintei", restabilind "legea" din 458 î. Hr., cu misiunea ei distrugatoare si sovin imperialista. O febra sovina a fost injectata în toti evreii din lume si toate suferintele vestului din acest secol au izvorât din vechea ambitie a Sionului reînviata din forma ei antica ca sa devina dogma politica a occidentului. Acum, când a aparut aceasta carte, faza a cincea a durat deja 55 de ani si rezultatele ei sunt cutremuratoare. "Legea mozaica" a fost impusa peste viata popoarelor occidentale si controleaza viata acelor popoare, care nu mai au voie sa-si respecte legile lor. Politica si operatiile militare a doua razboaie mondiale au fost inversate ca sa promoveze ambitia Sionului si vietile si averile goimilor din vest au fost jertfite ca sa suporte sionismul. Patruzeci de ani de permanenta varsare de sânge în Palestina nu sunt decât preludiul masacrelor ce vor fi acolo, la porunca Sionului ca sa se împlineasca "legea" care cere oceane de sânge sa inunde Asia Mica.
În aceasta ultima faza vede Dr. Kastein "epoca de aur" când "istoria si-a reluat cursul" dupa întreruperea din timpul celor 17 secole de civilizatie crestina; sionismul, zice el, "este posesorul misiunii universale" si-si va recapata suprematia legitima instaurat ca stapân absolut peste omenire, de care pozitie a fost în mod samavolnic si criminal privat în 70 AD.
Sa examinam acum faza a treia a sionismului, când scribii din academia iudaica din Jamnia au început sa teasa mreaja Talmudului de care nimeni nu poate scapa caci pedeapsa este teribila pentru un evreu care se dezice de Talmud; cu aceasta mreaja i-au tinut timp de 17 secole pe evrei departe de restul omenirii si i-au instruit pentru misiunea lor de a distruge civilizatia crestina occidentala în zilele noastre.

Capitolul 14: Guvernul mobil

Zice Dr. Kastein: "un grup de profesori, eruditi si învatatori s-au dus la Jamnia luând pe umerii lor destinul poporului lor de care au fost responsabili de-a lungul secolelor... Au stabilit la Jamnia nucleul central al administrarii poporului evreiesc... Ei învatasera deja cum sa-si schimbe atitudinea din timpul captivitatii babiloniene... Si au urmat un curs similar acum". Sanhedrinul a fost restabilit la Jamnia sub alt nume si o academie de scribi au început sa rescrie "legea" ca sa se adreseze noului dusman, crestinismul. Rescrierea "legii" mozaice este o activitate permanenta, caci la noi evenimente se raspunde permanent cu noi directive talmudice. Scopul Talmudului este de a "face viata evreilor complet diferita de cea a goimilor", zice Dr. Kastein. Orice lege votata majoritar în sanhedrin era aplicata; "opozitia era pasibila de excomunicarea din comunitate". Înainte ca crestinismul sa devina religia oficiala la Roma, sanhedrinul de la Jamnia a difuzat în secret permisiunea ca evreii sa-si renege pe fata crezul si sa pretinda ca adopta religiile pagâne recunoscute oficial, daca circumstantele o cer.
Dupa cam un secol centrul talmudic a fost mutat de la Jamnia la Usha în Galileea. "Iudaismul s-a delimitat si a devenit tot mai exclusiv" zice Dr. Kastein. Acum a fost elaborat blestemul special al Talmudului împotriva evreilor crestini. În 320 AD împaratul Constantin a devenit crestin, a interzis casatoriile între crestini si evrei si a interzis evreilor sa tina pe crestini sclavi. Astfel aplica el talmudistilor propria lor "lege" talmudica. Dar ceea ce talmudistii faceau altora ei au denuntat ca "persecutie" când li se aplica lor si ca sa scape de "persecutie" si-au mutat centrul înapoi la Babilonia, unde au regasit colonia iudaica care refuzase sa se întoarca la Ierusalim cu 8 secole înainte. Guvernul talmudic s-a stabilit la Sura, cu academii talmudice la Pumbedita. Acolo s-a terminat scrierea Talmudului. Un exilarh (print al captivitatii din casa lui David) domnea la Sura de forma; "presedintele academiei" (în realitate marele preot si prim ministru) avea puterea "nu numai peste evreii din Babilonia ci peste toti evreii... din întreaga lume, care recunosteau academia din Babilonia ca centrul autoritatii iudaismului si se considerau legati de legile ei"; astfel explica Dr. Kastein cum evreii de pretutindeni sunt un stat în stat si nu recunosc legile statului în care locuiesc.
Nucleul "legii" a ramas cel stabilit de Ezechiel, Ezra si Nehemia, dar Talmudul a înlocuit Thora si puterea era exercitata de gaonimi, presedintii academiilor de la Sura si Pumbedita, carora li se supunea exilarhul si care au înlocuit sanhedrinul. Orice problema era rezolvata prin deciziile gaonatului babilonian, luate în numele lui Iehova. Aceste decizii reglementau absolut fiecare gest, eveniment, miscare a fiecarui evreu indiferent cât de departe de Babilonia traia, cu un despotism sever si absolut. Timp de 600 de ani guvernul Talmudic a ramas în orient, la Jamnia, Usha si Sura, unde popoarele învecinate îi cunosteau caracterul si erau mai capabile sa se apere de acest salbatec si sângeros crez tribal; câta vreme puteri militare straine mai mari nu le mutilau puterea de supravietuire, popoarele orientale în mijlocul carora se afla acest crez au putut gasi un compromis care sa le permita sa supravietuiasca, chiar sa traiasca într-un fel de buna vecinatate în viata zilnica. Dar caracterul europeanului occidental (în special al celor din nord) este de a spune adevarul, de a-si declara intentiile pe fata, de a folosi cuvintele pentru exprimarea gândurilor fara ascunzisuri si crestinismul a dezvoltat si mai mult aceste trasaturi native. Forta care a aparut printre europeni odata cu Talmudul este exact opusa, orientala, subtila, secreta, conspiratorie, experta în folosirea cuvintelor pentru a ascunde adevaratele intentii. În aceasta consta marea putere a Talmudului în confruntarea cu occidentul.
Talmudul a ajuns în Europa datorita islamului. Arabii i-au alungat pe romani din Palestina; palestinienii care locuisera acolo cu vreo 2000 de ani înainte de patrunderea triburilor ebraice în Palestina si-au recâstigat propria patrie si-au stapânit-o timp de 9 secole, pâna în 1517, când au invadat-o turcii. Iata cum tratau cuceritorii islamici pe cei învinsi: califul a ordonat trupelor sale în anul 637 AD "sa nu comiteti tradare, necinste, exces sau mutilare, sa nu ucideti nici copii nici oameni batrâni; sa nu taiati pomi fructiferi nici palmieri, sa nu ucideti oi sau vite sau camile si sa nu molestati pe cei pe care-i vedeti ca se roaga în camerele lor". Iata ce porunceste Iehova evreilor în Deuteronomul 20:16: "In localitatile acestor popoare, pe care Dumnezeul tau ti le da tie în stapânire, sa nu lasi sa scape cu viata absolut nimic ce are suflare".
Din Palestina islamul s-a întins în Africa de Nord si apoi în Spania, carând cu sine umbra sionismului talmudic pe care evreii ajunsi sub jurisdictia islamului l-au adus în Europa. Cucerirea Spaniei de catre Arabi a fost "sustinuta cu trupe si cu bani" de catre evrei, zice Dr. Kastein, carora li se dadea apoi sa administreze orasele spaniole cucerite. Centrul talmudic s-a mutat în Spania, care, zice Dr. Kastein, "în mod oportun a înlocuit Babilonia care a încetat sa functioneze ca centru al iudaismului. Tot ce s-a putut realiza în Babilonia se realizase: se faurisera lanturile cu care individul se putea încatusa ca sa evite sa fie asimilat de mediul sau înconjurator si anume se faurise Talmudul". Asa zice Dr. Kastein; dar individul de obicei nu se încatuseaza de buna voie. Stat-în-statul evreimii a continuat sa fie dirijat din Spania, prin gaonatul si academia stabilite la Cordova si uneori printr-un exilarh de forma.
Ca babilonienii si persanii mai demult, maurii au protejat guvernul talmudic. Spaniolii autohtoni însa vedeau robia sub mauri din ce în ce mai mult ca o robie sub evrei; maurii au invadat, dar evreii guvernau. Dupa 800 de ani, când acest chin a luat sfârsit prin recucerirea Spaniei în 1492, spaniolii au expulzat a