Ler-oi-ler !
Prin cei nouã munti,
între nouã brazi,
umblã nouã frati
si cu Oanea zece,
care-i si întrece,
mi-i si stãpâneste
si mi-i vãtãjeste.
Domnul
Mihnea-Vodã
poruncã-i dãdea,
astfel îi zicea:
Vãtafule Oanea,
fã atâta bine
si vin pân'la mine,
sã te ospãtez
si sã-ti cuvântez
douã-trei cuvinte
ca mai înainte.
Ci vãtaful
Oanea
întâi se'ntorcea
spre cei nouã frati
din cei nouã brazi
si-atât le-agrãia:
Voi, nouã fârtati,
de mine-ascultati!
Acolo de-om merge,
vedeti ce se drege,
dar caii nu-i dati
la cei comisei,
arme l'armãsei,
papuci la ciocoi, -
c'a fi rãu de voi.
Insã
nouã frati
din cei nouã brazi
geaba-l ascultau,
nu-l întelegeau:
la curti de-au ajuns
caii si-au întins
la cei comisei,
arme l'armãsei,
papuci la ciocoi.
Doar
vãtaful Oanea
la masã cã sade
precum i se cade,
cu calul de frâu,
armele-i la brâu.
In picioare sta,
bea si ospãta,
când cel Mihnea-Vodã
grãi si strigã:
|
Voi nouã
portari,
zãvoare la usi!
Zece ciohodari,
tãiati nouã brazi,
cu vãtaful zece,
sama, cã-i întrece!
Dar vãtaful
Oanea
numai cât ce-aude
la masã tresare
si sare cãlare
cu stânga pe frâu,
dreapta-i e la brâu,
palosul, de-l scoate
si la porti abate:
câte nouã sfarmã,
toate de aramã,
taie cei portari,
iama'n ciohodari;
scapã-si nouã frati
din cei nouã brazi
si cu sine zece,
fiindcã mi-i întrece.
Mihnea-Vodã-Rãu
astea de vedea
de înger slãbea,
mi se rãsgândea
si-astfel cuvânta:
Vãtafule Oanea,
nu-ti vãrsa sângele
de-mi tãia slugile,
cã ne-or trebui
si mie, si tie, rar,
la zile mari,
ziua lui Crãciun,
ori la Boboteazã,
când popii boteazã,
lumea'ncrestineazã.
Sus vãtaful
Oanea!
fie-mi sãnãtos!
cu frati, cu surori,
cu pãrinti,
cu Doamnã frumoasã,
cu coconi voiosi
si cu noi cu toti!
G. Dem Teodorescu
Poezii populare române
Bucuresti 1885
|