CUM A FOST ASASINAT
CORNELIU ZELEA CODREANU
 
(declaratiile plutonierului Sârbu) "Buna Vestire", 9-11-1940

   "...In zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Ramnicul Sarat. Ajunsi la inchisoare, am fost bagati toti jandarmii intr'o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructii asupra modului cum avem sa executam pe legionari. Punand in genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gat pela spate, aratand cat de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata in cateva minute. Jandarmii au iesit apoi unul cate unul afara, in curtea inchisorii si fiecaruia i s'a dat in seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai inalt. Am aflat mai tarziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi in masini. Aici, legionarul era legat cu mainile de banca la spate, iar picioarele pe partea de jos a bancii din fata, in asa fel ca sa nu se poata misca nici intr'o parte, nici in alta. Asa au fost legati 10 legionari intr'o masina si 4 in alta. Eu am fost in prima masina, in cea cu 10 legionari, in spatele Capitanului si fiecare jandarm era asezat in spatele legionarului ce-i fusese incredintat. In maini aveam streangurile. Am pornit. In masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar in cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormant caci n'aveam voe sa vorbim intre noi si nici legionarii intre ei. Ajunsi in dreptul padurii Tancabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr'un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingand-o si aprinzand-o de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu dece nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s'a dat jos si s'a dus la masina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executati. Capitanul si-a intors putin capul catre mine si mi-a soptit:

   -"Camarade, da-mi voe sa le vorbesc camarazilor mei!"

   Dar in aceiasi clipa, mai inainte ca el sa fi terminat rugamintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara masinii si pasind inauntru cu revolverul in mana a rostit printre dinti: "Executarea!" La aceasta, jandarmii au aruncat streangurile... A fost un muget si un horcait, intrerupt din adancul fiintei lor, apoi o liniste de mormant. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pana la Jilava... Cand am ajuns, era orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul inchisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu si altii. Groapa era facuta. Trasi din masina, legionarii au fost asezati cu fata in jos si impuscati in spate, pentru a se simula astfel impuscarea pe la spate in timpul evadarii de sub escorta. Apoi au fost aruncati in groapa comuna..."

"După moartea lui, ne-am simtit fiecare mai singur.
Cu exceptia lui Isus, nici un mort n'a fost mai prezent între cei vii"
(Constantin Noica)

NOAPTEA DE SÂNZIENE

FĂT-FRUMOS

de Tudor Arghezi

Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zăreste nicăierea, 
Oricât si-ar pune soarele puterea, 
Oricât s'ar pogorî luna de jos ?

Muntii pustii, cu piscurile cată
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel putin o dată, 
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care tara toată
Era învăluită ca-ntr'un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s'a oprit deodată.

S'a rupt din codri, s'a pierdut din ses
Si, goală ca de suflet, tristă, tara
Nu mai găseste parecă'nteles.
De ce e ziuă si se lasă seara.

Fluierul lui cânta si'n cingătoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.

Se desteptau cu doina lui în zori,
Se'ndrăgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, călcând în iarba moale.

Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucători în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.

Unde-a plecat că n'are nimeni stire
Fătul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mărgele,
Si cu sprînceana'n jurul lor subtire ?

A coborât din munti, pe stânci, călare,
Si patru nopti a scăpărat pământul,
De subt copitele nerăbdătoare
Ce s'au luptat cu cremenea si vântul

Si luându-si fluier, însă si secure,
Si arme grele, 'n mâna lui usoare,
Trecu, ca o săgeată prin pădure,
Si ca un fulger purtător de soare.

El străbătu întreaga tară,
Iar Dunărea nevrând să-i facă loc
O spintecă, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu'n unde si cu coifu-afară

Si s'ar fi zis că negrul armăsar,
Cu nările suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau măcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.

Neamul ursuz din tărmul de sub lună,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Făt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bună.

Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simti, din sânge, flăcări că se-adună,
Si-n glas, în vorbe, 'n pâine si pământ,
Dogoarea cerului străbună.

Si o lumină nouă'n viata lui,
Si o chemare din Tării si noapte -
Si'n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte

Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Că lua văzduhul chipuri aripate
Si se'ngrosau într'însul forte albe.

Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbită de săgeti. 
Murmur de fier si suier de urale, 
Într'o urzire crâncenă de vieti, 
De lănci împiedecate în zăbale.

Acum s'a dus dusmanul să-l răpuie :
Ori să-l înece'n sânge si'n vâltoare,
Ori bezna lui zidită să descuie -
În stare si de milă, dar si de necrutare -

Cum va voi, căci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreună,
Ridică si altare din stei pentru vrăjmas,
Dar si tepoaie'nalte, cu protăpirea bună.

Tu, Tară, -asteaptă cântecele iar
Să se strecoare'n ramuri linistit,
Din răsăritul mare'n asfintit,
De la hotar până'n hotar.

CORNELIU ZELEA CODREANU:
PREZENT!