Biblioteca de Documentare DACIA, Nr. 16, 27 Iunie 1982 
Editura CARPATII, Traian Popescu, Madrid-6

de Faust BRÃDESCU

 

Doua notiuni încãrcate de rezonante profunde in sufletul individului: NATIUNEA, care-l defineşte politic şi spiritual; CLASA, care-l defineşte sociologic şi profesional. Problemă deci capitală in contextul actual al teoriilor politice, în care însemnătatea omului devine esentială pentru deslegarea unuia dintre conflictele majore ale societătii.

Importanta apare din faptul că ideologia comunistă pune întreaga ei greutate ştiintificâ pe elementul «clasă», pe când doctrina nationalismului revolutionar îşi are înfipte temeliile în elementul «natiune». De unde o antinomie totală între cele două conceptii.

Dăinueşte, prin urmare, un conflict latent la înăltimea teoriei, dublat de frământările psiho-emotive ale maselor populare peste care se abate reflexul intransigentei «sistemelor». Individul, prins in vârtejul acestor desbateri şi presiuni (pe care nu le întelege pe deplin), se lasă adesea ademenit de latura facilitătii: satisfacerea interesului imediat. Continuitatea şi forta propagandei ajung sa-i impună o viziune stâlcită a propriei lui naturi, împingându-l spre limanul unor interese, aspiratii şi simtăminte desprinse de gândul şi vointa sa. Numai când ajunge să judece situatia şi perspectivele cu «mintea de pe urmă a Românului» (cum spune zicala) constată că lucrurile se prezintă cu totul altfel decât i s'a afirmat.

«Clasă» şi «conştiinta de clasă» sunt de natură epidermică, in suprafată, superficiale. Iau naştere din interese momentane şi dispar pe măsură ce interesele se sting sau se transformă.

Ideia de «natiune» şi de «sentiment national», din contră, sunt ceva organic, adânc înfipte în străfundurile fiintei, esentiale. Nu iau naştere din interese, ci nasc odată cu omul, ca o coordonată psihică a existentei.

Individul trăeşte natiunea; pe când clasa, o acceptă numai.

Multi cred că pot împăca cele două tendinte, prezentând ataşamentul lor la «clasă» drept patriotism şi-o dovadă in plus de integrare neconditionată la ideia de «natiune». Probă neconvingătoare, deoarece diferenta dintre clasă şi natiune nu este de atitudine fată de ele, ci de esentă între ele.

Problema a fost agravată in secolul trecut de teoria «luptei de clasă», pusă in evidentă de către Karl Marx şi acolitii săi. Pentru ei, ca teoreticieni ai unui cosmopolitism capabil să rupă legăturile nevăzute ale existentei nationale, individul nu este o realitate socio-politică prin faptul de a apartine unei natiuni, ci prin faptul de a fi membru al unei clase. Ca atare, individul se defineşte şi se realizează ca membru al unei clase, SINGURA REALITATE SOCIALA. Ea trebue apărată; pentru ea se luptă!

Marx pleca dela un neadevăr sfruntat. Generaliza o situatie vremelnică, dând o structură şi-o vocatie istorică (pe care n'o putea avea) unui fapt circumstantial: CLASA. Fenomen comun in evolutia societătilor, dar nu primordial şi nici, exclusiv.

Pentru Marx, întreaga istorie a omenirei n'ar fi decât efortul claselor inferioare, zise proletare, de a se emancipa şi a răsturna clasa diriguitoare, supranumită opresivă. Viata socio-politică a Statelor s'ar reduce la un fel de «belum omnium contra omnes» prin intermediul acestor organisme statornicite pe interesele cele mai utilitare şi egoiste ale indivizilor. Lupta de clasă apare ca un corolar al existentei unor pături «oprimate» ce-şi caută permanent făgaşul «eliberării» şi-al «promotiunii» sociale.

Din punct de vedere comunist, această structurare are un sens precis:

1) pune in conflict membrii unei aceleiaşi comunităti de gândire şi simtire;

2) slăbeşte temelia etnică a natiunii;

3) aduce in circuitul gândirei politice tendinte centrifuge.

Astfel, clasa si lupta de clasă devin elemente de discordie si de slabire a coeziunii nationale. Mai mult chiar, clasele (bine'nteles, clasele proletare) fiind pentru Karl Marx unitati socio-profesionale de sine statatoare, fara nici o legătură de ordin superior in sânul Statului şi'n mijlocul natiunii, ele singure au o «CONSTIINTA» şi constituesc o realitate istorică. Numai ele pot fi luate in consideratie şi tratate ca "bază" a existentei statale organizate.

In aceste conditii nu-i de mirare convingerea lui Marx că «natiunea» nu-i decât o structură socio-politică abstractă, suprapusă şi impusă maselor de către cei ce detin puterea!

Ca urmare logică a acestui concept, pentru clasele proletare n'ar exista frontiere de ordin politic sau national. Si nici alte sentimente decât cele legate de situatia lor socio-economică şi de interesele imediate ale luptei pentru impunerea acestui cosmopolitism pe deasupra frontierelor.

Prin împingerea ideii de clasă pe primul plan al politicei se încearcă slăbirea potentialului spiritual al natiunii şi distrugerea sentimentului potriotic ce-i este pavăză nevăzuta. Natiunea ca concept şi expresie de trăire socială, trebue sâ dispară in fata conştiintei de clasă a msselor proletare care, SINGURE au aceleaşi interese oriunde s'ar gãsi pe glob. Sună poate frumos, dar sensul e cu totul fals!

Gânditorii marxişti din secolul XIX erau convinşi că, sub presiunea irezistibila a acestor mase, unilateral dirijate, se va produce o dislocare a structurilor istorice, aducând - printr'o revolutie mondială - instaurarea unui regim universal proletar, fără clase şi fără frontiere nationale.

Conceptie artificiala din rădăcini, de care se agata încă teoreticienii comunişti din lume, incapabili să distingă substraturile imponderabile care însufletesc omul ca membru al unei clase, pe de o parte, şi ca ins apatinând unei natiuni, pe de altă parte.

 

CLASA IN IDEOLOGIA MARXISTĂ

 

Cu aparitia comunismului militant, structurat doctrinar de Marx şi Engels in "Manifestul Comunist" din 1848, ideile politice au fost "imbogătite" de noua formulă superlativă: CLASA. Dar nu orice clasă, ci numai cea proletară, singura capabilă (după cei doi ideologi) să aibă o "conştiinta a propriei existente" şi deci să determine mersul şi transformarea societătii.

Plecând dela această enuntare apriorică, Marx s'a lansat in determinarea şi sustinerea pe plan ideologic a ideii de bază. Clasa, concept sintetic, trebuia explicat şi analitic, adică pus într'o structură istorică, socială şi revolutionară. Gândirea marxistă avea nevoie de o formulă lapidară care să-i deschidă calea spre masele populare şi in acelaş timp să-i acopere sărăcia conceptuală. "Clasa" împlinea la perfectie această functie, deoarece:

a) "clase" au existat in toate timpurile, ca o urmare logică a selectiei naturale şi a distributiei socio-culturale;

b) neîntelegeri între clase s'au manifestat deasemenea tot timpul, ca o consecintă a diversitătii ambitiilor şi intereselor ce domină mentalitatea oamenilor;

c) revolutii sângeroase au avut loc adesea, din cauza hegemoniei brutale a vreunei clase sau din cauza revoltei legitime a altor clase.

Numai cã, raporturile sociale, in trecut, nu erau de productie şi distributie, ci mai degrabă de prestigiu personal, având loc pe de-asupra claselor proletare. Marx totuşi nu tine socoteală de realităti şi declară aceste raporturi (calificate drept luptă de clasă) ca decisive in toate timpurile.

Ca atare, începând dela data Manifestului, CLASA devine factor esential al luptei şi revolutiei comuniste, precum şi principiu fundamental (element-cheie) întru transformarea umanitătii. Ideologic, devine conceptul-lozincă al istoriei, deoarece "clasa", determinând modul de productie, pune in evidentă criteriul de evolutie al societătii: ECONOMIA. Ca urmare, lupta de clasă este, inainte de toate, o luptă economică cu consecinte politice şi sociale.

Individul, deci, nu poate avea alt sentiment decât acela de clasa, in mijlocul careia se implineste propria-i existenta. Clasa fiind o structura universala, paturile proletare sunt aceleasi, peste tot, avand aceleasi probleme si aspiratii. Apropierea lor, peste frontiere şi impedimente legale, nu poate fi oprită. De unde, celebra lozincă: "proletari din toate tarile, uniti-vă".

Starea afectivă a "sentimentului de clasă" apare marxiştilor ca primordială şi opusă "sentimentului national", calificat de structură artificială. Acest sentiment fiind nociv intereselor proletare, după ideologia marxistă, concepţia de "clasă" depăşeşte pe cea de "natiune".

Cum se explică această afirmatie? După marxişti, natiunea ia naştere din interesele hegemonice ale unui grup restrâns. Acesta impune maselor "sentimentul patriotic", adică apărarea unei patrii, organizată exclusiv in favoarea grupului conducător. Sentimentul patriotic (expresie a ideii de natiune) ar fi deci o notiune plăsmuită, cu totul in afara intereselor vitale ale maselor.

Pe când "clasa" ar fi emanatia nevoilor stringente ale maselor proletare, purtând pecetea aceloraşi atribute in toate tările din lume. Astfel, social şi politic individul ar fi legat numai de clasă. Omul ar apartine unei clase, CHIAR DACA nu apartine unei natiuni. Şi cum clase proletare se găsesc in tot locul, indiferent de rasă, societate organizată, caracteristici geo-politice, etc., teoreticienii marxişti au ajuns la concluzia că "muncitorii n'au patrie", că "patria proletară" este întinsul globului...

De unde o serie de afirmatii necontrolate:

- Natiunea şi patria sunt notiuni burgheze, care nu privesc întru nimic proletariatul.

- Ideia de natiune şi patrie împiedecă progresul, deoarece stabileşte diferentieri între proletarii natiunilor bogate şi cele sărace.

- Interesele proletariatului trec înaintea celor nationale.

- Există o unitate trans-natională de clasă, care-i adevărata finalitate a socialismului.

- Disparitia natiunii, ca formă politică burgheză, nu-i o pagubă.

Aceste considerente marxiste, abstracte prin conceptie şi neintemeiate in realitatea vietii de Stat, au fost analizate, schematizate şi sustinute, timp de peste 100 de ani, de toti ideologii socialişti şi de toate partidele de stânga. Găseau in ele un sprijin teoretic şi un puternic numitor comun pentru gata oricând să se considere victime neîntelese şi dispretuite. Astfel, marxismul a legat, din ce in ce mai strâns, masele proletare de o ideie pur socială (CLASA), căutând să le scoată din contextul lor natural (NATIUNEA).

Această strămutare de trăire trebuia să zdruncine întreaga aşezare a societătii şi să provoace contopirea maselor proletare peste orice sentiment de filiatiune politică, linguistică sau obârşie. O astfel de amalgamare, pe baze pur economice şi materiale, de interese imediate şi tensiuni trecătoare, ar fi singura cale de presiune şi victorie a celor multi.

Adevărata "natiune", ca termen socio-politic, n'ar lua fiinţă decat după victoria fortelor proletare, când clasa muncitoare fiind stăpână, cei doi termeni se vor confunda: naţiunea va fi clasa proletară unică şi egalitară, fără nicio indatorire de alt ordin decât aceea a intereselor materiale.

 

NATIUNEA IN GÂNDIREA MARXISTĂ

 

Natiunea, în gândirea marxistă, apare ca inamicul No. 1 al socialismului ştiintific, după cum burghezia întruchipează antipodul proletariatului. Iar cât priveşte termenul de "nationalism" (adică sentimentul de a apartine unei comunităti distincte şi de a ridica această comunitate la ideia de conştiintă şi trăire întru realizarea unui destin comun) constitue pentru socialiştii de toate soiurile, o formă morbidă de manifestare a claselor dominante, "o crispatie burgheză» cum ar spune Marx.

Pornindu-se dela o astfel de conceptie partizană, logica lucrurilor poartă pe gânditorii marxişti să creadă că natiunea şi-a împlinit veleatul, ca structură socio-politică. Pentru ei, functia istorica a n(atiunii a avut un rol particular şi... antiproletar. Acela de a structura Statul Capitalist. Azi, e un fapt împlinit, zic ei.

Admit însă că această structură a permis desvoltarea unui fenomen esential: concentrarea maselor proletare, care, la rândul său, a provocat un proces de conştientizare. Masele au ajuns la întelegerea propriului fenomen social şi istoric, pe care-l întrupează. Importanta claselor proletare capătă astfel o realitate de sine stătătoare, in contradictie cu realitatea natională, care n'ar fi decât imaginea dorintei de putere şi dominare a celor "privilegiati", deci a capitalismului economic atotputernic.

In spiritul marxist problema este de temelie. Pentru adeptii acestei ideologii e vorba de o calificare cu consecinte profunde in definirea unei priorităti de structură.

Ideologia marxista pretinde ca istoria n'ar fi decat o insiruire de raporturi socio-economice, singure capabile sa miste masele proletare ajunse la constiinta de clasa. Deci, atât viata societătii cât şi viata in societate ar depinde, in mod exclusiv, de fluctuaiile economice care interesează masele. Restul ar fi simple epifenomene înrădăcinate, menite să dispară odată cu atirmarea "constiinfei de clasă". Această conştiintă, depăşind frontierele politice, şi având in acelaş timp o tendintă "fraternală" şi "umanitară", ar elimina cu uşurintă din mentalitatea şi conduita maselor orice "preconcept national".

Ca atare, in dialectica marxistă, masele proletare SUNT sau AR TREBUI SA FIE, prin propria lor natură, anti-nationale, de indată ce ajung la întelegerea propriei realităţi existentiale.

Conceptie total eronată, dar continuu reluată, desbătută şi sustinută in gândirea şi trăirea proletară. Se pune deci întrebarea dece este sustinută cu atăta înverşunare? Pentru trei motive:

1) Intâi, orice deviere, orice neconcordanta între "prezicerile" lui Marx si realitate, pune in primejdie de moarte întreaga ideologie.

După prezicere, "clasa" este rezultatul unor raporturi socio-economice, singure considerate drept "creatoare" de istorie. Prin urmare, in istorie si'n evolutia societătii NUMAI CLASA PROLETARA ARE CEVA DE SPUS. In ea se concentrează esenta unei gândirii politice, considerată definitivă şi salvatoare. Sub auspiciile unei astfel de ideologii, "clasa" (ca notiune de comparatie, stabilire de raporturi şi creativitate) nu poate fi depăşită. Niciun alt concept nu poate avea o importantă sau o misiune superioară.

In asemenea conditii, dacă NATIUNEA se dovedeşte mai plină de substrat, mai încărcată de potentialităti, mai de nezdruncinat in plinătatea ei de entitate socio-spirituală, atunci ar reeşi in mod clar că aşa zisele "raporturi socio-economice" care definesc clasa, NU MAI POT CONSTITUI TEMELIA ISTORIEL Or, dacă istoria nu mai poate fi o rezultantă exclusivă a frământărilor socio-economice, marxismul şi-a ratat misiunea.

2) Pe de altă parte, "conştiinta de clasă" este vehiculul care păstrează vigilente "interesul de clasă" şi "lupta de clasă", două notiuni indispensabile întru crearea atmosferei revolutionare. Fără această "constiintă", profund ancorată in spiritul maselor proletare,trecerea spre socialism devine iluzorie, chiar imposibilă. Masele nu pot fi mânate spre o uniformizare de simtiri şi atitudini DECAT prin adoptarea unui sens comun de gândire şi sustinut de o traiectorie exclusiva.

Existenta unei alte "conştiinfe", sustinută de vigoarea unui sentiment national -sau şi mai puternic, de un sentiment nationalist - smulge individul din egoismul şi exclusivismul ideii de clasă. Stabileşte o legătură imponderabilă, dar extrem de puternică, in afara şi pe deasupra legăturilor economice sau pur utilitare. Pune individul in raport direct cu neamul.

Oricare dintre aceste sentimente, din clipa in care stăpâneşte adâncul individului in mod sincer, devine o indiguire a prioritătii de clasă şi a tendintelor centrifuge ascunse in aşa zisa "universalitate socialistă". Sentimentul national, şi mai ales cel nationalist, împiedecă alunecarea maselor din sfera naturală a legăturilor unui Stat organizat pe clase, spre sfera unei utopice clase proletare -una şi aceeaşi peste tot - desvoltată in afara principiului de patrie şi neam.

Nationalul şi nationalismul, prin simpla lor prezentă, elimină conditiile realizării socialiste din circuitul gândirei politice.

3) In fine, al treilea argument excentric stăruie in conceptia marxistă cu privire la "ideia de patrie": Existenta unei patrii şi unitatea natională depăşesc şi contrazic internationalismul socialist.

Ideia de patrie pune in mişcare anumite coordonate ascunse, care poartă notiunea de dragoste, respect şi sacrificiu dincolo de limitele normale ale clasei. Nu există patriotism fără dominanta unitătii nationale pe deasupra scopurilor particulare sau particulariste ale diferitelor clase sau grupuri de interese. Indivizi sau clase, toti sunt supuşi imperativului de apărare şi respect fată de patrie.

Or, acest imperativ întunecă linia de conduită a marxismului, deoarece elimină baza internationalistă a clasei proletare, "una şi aceeaşi" in orice tară din lume. Prin servirea unitătii nationale, individul iese de sub controlul impus de ideologia marxistă, dând prioritate întregului national.

Aceste trei argumente dovedesc că intre teoria marxistă de clasă şi realitatea natională a oricărui neam, stăruie o discordantă flagrantă pe care socialismul, zis ştiintific, n'o poate NICI rezolva, NICI împiedeca.

Ceeace nu pot admite adeptii comunismului este dainuirea - pe deasupra conştiintei de clasă - a unei CONSTIINTE NATIONALE, cu mult superioară ca fond de virtuti şi învăluitoare ca responsabilitate civică şi umană, decât cea propovăduită de ideologia lor.

Pe zi ce trece, istoria, adică evenimentele, răstoarnă şi pălmuieşte suprema premisă a socialismului ştiintific, dovedind ca "natiunea" si "nationalismele" sunt adevarati factori ai unei evolutii armonice si binefacatoare pentru mase. Faptul e bine cunoscut de câte ori s'a iscat un conflict punând in cauză ideia de natiune şi ideia de clasă, biruinta a revenit primei. Individul simte, in momentele de culme, atunci când decizia devine temelie de viitor, că NATIUNEA TRECE INAINTEA CLASEI.

Nationalismul precumpăneşte socialismul chiar când in politica unui Stat se pune accentul pe lupta de clasă, ridicată la rang de supremă finalitate. E cazul tipic al Rusiei Sovietice care, pentru a stimula curajul trupelor hărtuite de Wermacht, n'a făcut apel la "conştiinta de clasă" a combatantilor proletari, ci la sentimentul patriotic şi la constiinta natională, pe care le combătuse cu înverşunare inainte şi continuă şi acum s'o facă.

In lume, deasemenea, toate mişcările revolutionare care au reuşit sa iasă victorioase, au avut la temelie NATIONALISMUL, iar nu chemarea unui îndoielnic sentiment de clasă... Chiar împănate de spirit marxist, s'a pus totdeauna in frunte chestiunea natională, soarta NATIUNII, iar nu a CLASEI. Cã după desnodământ marxismul inversează din nou rolurile şi pune in frunte prioritatea clasei, asta e o alta problemă. Important e că fără sentimentul national, fără conştiinta natională, fără un străfund de nationalism, umanitatea nu poate trăi.

Deci, in pofida afirmatiei marxiste că numai clasa constitue elemenul motor al istoriei, natiunea apare ca un element care eclipsează clasa si pune cu adevărat in mişcare resorturile secrete ale istoriei. Mult mai complexă şi mai de sine stătătoare decât clasa, natiunea stabileşte criterii de întelegere şi de conduită pentru indivizi FARA INTERVENTIA NICIUNEI TEORII SAU IDEOLOGII. Natiunea si legile ei nescrise fac poate din tezaurul ascuns in sufletul fiecăruia.

Clasa este o conceptie de organizare socială de moment; natiunea este o realitate biologică şi de simtire permanentă. Nu pot fi comparate şi cu atăt mai putin putin puse pe picior de egalitate. Natiunea există, trăeşte şi se desvoltă, in virtutea unui principiu natural; clasa există, trăeşte şi se desvoltă in sânul natiunii, fără care nu-i decât o fictiune.

Nu se observă nici cel mai mic indiciu c'ar exista o tendintă progresivă in evolutia acestui determinism de clasă, sub inrâurirea căreia să se simtă că într'adevăr ideia de clasă a depăşit pe cea de natiune. Din contră, totul tinde spre conceptul national ca centru de convergentă al tendintelor politice actuale. Dece? Pentrucă ideia de clasă nu e capabilă să depăşească continutul restrăns al unui social limitat între interesele unor categorii determinate; pe cănd ideia de natiune imbrătişează aspectul larg al unei viziuni politice, fără restrictii de ordin socio-profesional.

In plus, "masele' populare, iar nu proletare, INTUESC mai uşor chemările natiunii din care fac poate, decat cele ale clasei căreia apartin. Chestiune de nuantă, dar extrem de importantă deoarece determină calitatea spirituală a celor două notiuni şi criteriul de interpretare al individului.

 

PUNCT DE VEDERE LEGIONAR

 

In doctrina legionară, problema capătă un alt aspect. Aspect care contrazice şi zdruncină din temelii conceptia marxistă a prioritătii de clasă in procesul de identificare ideologică.

Dintru început, Mişcarea Legionară a recunoscut NATIUNEA ca element de bază al societătii organizate, ceeace reduce CLASA la o simplă categore sociologică in contextul national. Dealtfel, TRIPTICUL imaginativ al trăirei in conceptia legionară diferă fundamental de cel al marxismului.

Ideologia marxistă explică trăirea printr'o trecere dela INDIVID la CLASA, pentru a se împotmoli in ideia de PARTID atotputernic şi ultimă treaptă a aspiratiilor omeneşti. Imbâcsită de materialism şi determinism mecanic, o astfel de ideologie nu poate depăşi revendicările pur utilitare ale individului şi nici ambitiile dominatoare ale partidului.

Conceptia legionară pleacă tot dela OM, deoarece acesta este celula vie a societătii prin care si pentru care există o trăire si-o desăvârşire pe pământ. Dar, in loc să-l tină pe orizontala unor categorii sociale văzute in perspectiva unică a utilitătii (INDIVID-CLASA-PARTID), îl impinge pe verticala unei armonii socio-spirituale. Dela INDIVID, Mişcarea Legionară ridică gândirea politică spre NATIUNE (structură socială naturală prin definitie) in mijlocul căreia «clasele» sunt elemente de clasificare, de distingere profesoională şi socială, iar nu izvoare de antagonisme dizolvante.

In gândirea legionară, natiunea constitue forma tipică a unei împliniri dinamice in evolutia politică a omenirei. Natiunea este o realitate de sine stătătoare, reprezentând un substrat psiho-biologic ajuns la conştiinta de sine întru realizarea unui scop comun care depăşeşte satisfactiile primare ale întregului etnic; cu atât mai mult, trebue să depăşească "cerintele" sau "satisfactiile" părtilor.

Această entitate - infinit mai importantă decât clasa nu poate sfârsi intr'o categorie spatio-temporară tin "partid", oricat ar întrupa acesta o ideologie de tendinta mesianica. Omul nu se poate realiza ca membru al unei natiuni decat printr'o depăşire a momentului istoric, a interesului egoist, a propriilor structuri politice şi culturale ce-i sunt impuse de evolutia umanitătii.

Individul, oricât ar nega-o, ARE NEVOIE DE ABSOLUT, are nevoie de trăire dincolo de vreme. Or, acest absolut şi această trăire nu pot fi întâlnite NICI in ideia de "partid" atotputernic, NICI in ideologia materialismă a marxismului. Nici partidul, nici ideologia nu depăşesc, NU POT DEPASI VREMELNICUL PENTRU A ATINGE ABSOLUTUL! Prezenta lor e legată de conditii externe adevăratei naturi umane, care-i profund metafizică. Se uită cu prea multă uşurintă că chiar si efortul marxist, cu stabilirea unei finalităti printr'o sinteză dialectică, nu-i decât CAUTAREA UNUI ABSOLUT in conformitate cu natura metafizică a individului; dar pe căi care denaturează realitatea interioară a acestuia.

Omul simte şi întelege absolutul prin mijlocirea "spiritualului". Iar spiritualul, pentru persoana umană, este apropierea, întelegerea şi respectarea DUMNEZEIRII, adică înăltarea noastră dincolo de timp, către absolutul ce se cheamă DUMNEZEU.

In Mişcarea Legionară, omul întălneşte această trecere naturală, pe care instinctiv o caută de-alungul vietii si fără împlinirea căreia rămăne veşnic un nestatornic şi-un vânturat al sistemelor ce-i promit încântătoare paliative.

Numai cine nu vrea să cugete asupra semnificatiilor ascunse in termeni, poate nega copilăreşte superioritatea conceptiei legionare in terminologia simbolică a cuvintelor:

MARXISM-COMUNISM = individ - clasă - partid (extindere orizontală, fără posibilitate de împlinire printr'o înăltare dincolo de vreme).

LEGIONARISM = individ - natiune - Dumnezeu (realizare verticală, purtătoare de înăltare şi împlinire printr'o trăire spirituală şi-o depăşire dincolo de vreme).

CLASĂ SI NATIUNE IN CONCEPTIA LEGIONARÃ

 

Ne găsim, deci, in fata a două notiuni fundamentale, plasate paralel, dar pe trepte suprapuse şi urmărind teluri diferite. Notiuni complementare, deoarece ficare se desvoltă şi se afirmă prin existenta celeilalte. Totuşi diferite in substantă şi divergente ca finalitate.

Importanta lor specifică nu poate fi determinată inainte de a se stabili prioritatea lor in raport cu persoana umană, adică in ce măsură OMUL este ce este datorită uneia sau alteia, clasei sau natiunii.

Doctrina legionară pleacă dela constatarea realitătii existentiale, care pune in relief trăsătura de căpetenie a fiecărei notiuni. Ca atare, clasele sunt o necesitate de structură in procesul socio-economic al societătii organizate. Clasele sunt prezente in orice tip statal, dela cel primitiv (castă sacerdotală, răsboinici, plebe, etc.) până la cel mai evoluat, in care numărul lor variază la infinit, conform cerintelor de structură economice, culturale, etc.

Cã sunt o simplă necesitate de structură reiese din faptul că aceste varietăti de clase au finalităti particulariste, uneori paralele, dar in genere contradictorii, opuse, schimbătoare. Deaceea, CLASELE APAR SI DISPAR. E consecinta modificărilor tehnice, a obiceiurilor, a nevoilor practice, a modei...

Urmărind scopuri specifice, clasele nu pot avea o unitate de simtire si de vederi in afara intereselor comune care unesc indivizii pe categorii. Cu atât mai putin, o clasă (oricât de numeroasă şi puternică ar fi ea) nu poate monopoliza întregul national şi sustine că EA SINGURA reprezintă neamul sau Statul.

Caracteristica claselor este insuficienta de reprezentare globală si incapacitatea de a sistematiza unidimensional idealurile şi aspiratiile colective. Prin mijlocirea clasei, individul nu vede şi nu întelege decăt dimensiunile restrictive ale propriei categorii, deoarece rolul clasei nu depăşeşte limitele conventionale ale intereselor celor care o constituesc. Neputinta acestei depăşiri e firească. Indivizii au conoştiinta unitătii lor grupale prin contrast şi opozitie fată de celelalte clase sau categorii.

Clasa nu-i decât o consecintă vremelnică a unor stări de fapt schimbătoare, a unei organizări specifice şi limitate. Nimic nu garantează existenta şi perpetuarea unei clase CAND CONDITIILE AU DISPARUT, după cum nimeni nu poate împiedeca aparitia unei clase CAND CONDITIILE SE GASESC REUNITE.

Deci, clasa este o realitate functionala a societătii organizate, necesară şi utilă, dar nu poate constitui epicentrul de existentă al Statului. Statul nu ia fiintă pe bază de clase, chiar dacă acestea il structurează social şi economic. Toată cinstea in această privintă revine celeilalte entităti - NATIUNEA.

Natiunea este o esentă! Ea are alte coordonate, infinit mai importante decăt cele utilitare şi particulariste care determină si definesc clasa. Bazata pe caracteristici biologice, pe afinitati spirituale, pe unitate culturala, pe uniformitate linguistica, pe simtiri si aspiratii comune, natiunea depăşeşte atât clasa cât şi pretentiile emise ideologic in favoarea ei de a fi "elementul-motor al istoriei".

Natiunea e un tot biologico-spiritual, in mijlocul căruia clasele sau naştere ca forme secundare in serviciul omului şi al Statului; forme indispensabile stabilirei unei ierarhii sociale. Natiunea, ca entitate vie, se plasează dincolo şi deasupra omului şi claselor, inglobându-le in mod normal in procesul de identificare a organizării sociale şi-a aspiratiilor nationale.

Pentru doctrina legionară, natiunea nu este numai numărul de indivizi de trăesc pe un anumit teritoriu la un moment dat, şi care mărturisesc o anumită unitate de vederi. Deasemenea, nu este nici oribila «formă legală de opresiune a fortelor dominante burgheze», cum gândesc toti marxiştii din lume. Pentru legionari, ideia de natiune e mult mai cuprinzătoare şi mai profundă. In ampla ei structură de gândire şi simtire, întâlnim:

- Conceptia unei continuităti trupeşti, care uneşte peste vremi, toti strămoşii, toti cei prezenti şi toti strănepotii ce se vor naşte in viitor, INDIFERENT DIN CE CLASA SOCIALA FAC PARTE. Natiunea este o continuitate de viată şi de trăire comună.

- Conceptia unei continuităti spirituale, care ne face să simtim şi să gândim asemănător peste timp şi loc. Există o unitate de cuget PESTE DIVERSIFICAREA DE CLASA.

- Conceptia unei continuităfi de aspiratii care, peste neajunsuri momentane şi neîntelegeri intestine, ne poartă pe toti către un acelaş ideal national. Când e in joc neamul, numai vândutii şi neghiobii MAI VORBESC DE CLASE SI LUPTA DE CLASA.

- Conceptia unei misiuni româneşti in lume, ce se va împlini odată, ca o răsplată a calitătilor şi virtutilor ce sălăşluesc in fundul sufletului românesc. O asemenea conceptie nu se poate ivi ca substrat imponderabil decât in mijlocul natiunii luată in totalitatea ei.

Gândirea legionară ridică natiunea la înăltimea pe care o reprezintă şi o merită, deoarece ea constitue baza socială a desvoltării individului, a apărării familiei şi-a creării unei culturi proprii.

Natiunea este o entitate naturală ce păstrează in sine toate elementele necesare individului pentru a se putea desvolta şi desăvârşi.

Natiunea este o structură integrală, de sine stătătoare, chintesentă a unei trăiri pe plan ridicat, spiritual, a upei întregi comunitati umane. Apropierea indivizilor într'o armonie de cuget şi simtire are loc la semnul unor îndemnuri venite din adâncul substratului rasial, iar nu al upor interese pur materiale.

Natiunea este un cadru de existentă şi de trăire nelimitat, multidimensional şi profund. Clasa nu-i decât o alcătuire functională, supusă legilor evolutiei tehnice şi-a obiceiurilor sociale. Clasele sunt o consecintă a epocei, a stsdiului de desvoltare tehnică, a împrejurărilor istorice. Ele sunt legate de anumite elemente sau evenimente circumstantiale. Din cauza aceasta, clasele, in structura şi tendintele lor, diferă pe epocă şi tări.

Natiunea are cu totul alt sens şi altă cuprindere. In ea individul găseşte nu numai un sprijin material, ci o întreagă gamă de satisfactii şi mândrii. Propria-i personalitate se întregeşte, deoarece judecarea situatiilor depăşeşte particularul. Sensul vietii capătă o întindere ultra-individuală şi ultra-clasistă. Devine SENS COMUNITAR, prin prioritatea dată intregului national.

In substratul natiunii, in imponderabilele care-o caracterizează şi-o definesc, omul întâlneşte substanta care-l singularizează in mijlocul tuturor indivizilor ce - apartinând unei clase similare - nu apartin aceleaşi natiuni. Clasa îl defineşte utilitar, adică pe meserie; natiunea îl defineşte spiritual şi caracterial. Prima-i precizează locul in Stat, in întregul de interese şi posibilităti de realizare profesională. A doua îl plasează in istorie şi'n ciclul de civilizatie. CLASA II INGRADESTE PERSPECTIVELE; NATIUNEA II DESCHIDE ORIZONTURI NOI!

Prin apartenenta la o anumită tagmă, omul îşi cunoaşte rostul in ciclul economic, linia de ipterese ce-l opune altor clase, precum şi locul ce-i revine într'o anumită societate civilă. Gândul ce-l domnă in această ipostază e să se identifice cu clasa sau s'o depăşească pentru a pătrunde într'alta, ce i se pare mai interesantă. Deaceea, clasele variază, se modifică, pentrucă interesele individuale, ambitiile particulare şi circumstantele politice sunt într'o continuă mişcare.

A baza existenta Statului (deci şi a neamului) pe VOINTA şi ASPIRATIILE DE CLASA, însemnează a păstra şi înrăutăti atmosfera de conflicte, lucrături subterane, animozităti permanente, ce caracterizează societatea materialistă a epocei noastre.

Luându-se insă ca bază a existentei statale scopurile şi VIZIUNEA GLOBALA A NATIUNII, societatea capătă o altă anvergură, o altă deschidere in acţiune, iar individul îşi întelege mai bine rostul. Scopurile natiunii nu sunt excentrice in raport cu aspiratiile celorlalti componenti ai Statului, deoarece ele includ si nazuintele individului si pretentiile clasei din care face parte.

Natiunea rămâne mereu aceeaşi in substantă, pe când variatiile exagerate ale anumitor clase se estompează in întregul socio-spiritual al entitătii supreme. Si aceasta se datorează faptului că natiunea este o comunitate de simtire înainte de toate, pe când clasa nu-i decât o comunitate de interese.

 

Conştiinta de clasă şi conştiinta natională

 

In doctrina legionară, aceste două notiuni nu sunt contradictorii sau antinomice. Amândouâ coexistă in comunitatea politică organizară, dacă într'adevăr este bine organizată. Ceeace le apropie este elementul "individ", subiect principal al amândurora, luat însă in sepsul de "fiintă umană". Ceeace le distinge este divergenta de finalitate sociopolitică şi mentalitatea specifică ce se structurează in jurul fiecareia.

"Conştiinta" de care e vorba, ca termen, este o convingere intimă, rezultat al upui proces de gândire şi judecată, de apreciere şi decizie, prin care individul îşi croieşte o normă de conduită in societate.

'Conştiinta de clasă' a fost creată de circumstante, in conformitate cu starea socială şi interesele individului. In România, spre pildă, singură clasa tărănească a fost o temelie a neamului, cu o conştiintă precisă, solidă şi sănătoasă, deşi suportând opresiunea continuă a boerimei şi-a intermediarilor.

Clasa mijlocie n'a ajuns niciodată să se cristalizeze definitiv. Frământată de toate necazurile unei adaptări la o evolutie extrem de rapidă şi contaminată de interesele centrifuge ale unor mase compacte de alogeni, s'a definit printr'o permanentă nestatornicie. Conştiinta de clasă n'a avut timpul să se stabilească (ca in Occident) sub forma unor interese comune, ce trebuesc apărate şi-a unor obligatii de clasă, ce trebuesc implinite.

Clasa boerească (moşierească, după catalogarea comunistă) in plin declin, constituia deja - in marea ei majoritate - o pătură parazitară. Imbuibată de pretentii şi dispunând de o pozitie dominantă, era lipsită de spirit comunitar şi de forta de adaptare. Conştiinta de clasă a acestei pături era, totuşi, cea mai conformă normelor de calificare: işi cunoştea perfect interesele, intelegea să domine politica şi economia, izbea fără milă in tot ce-ar fi putut constitui un adversar eventual, o concurentă in arena socio-politică a Statului.

Cât despre conştiinta de clasă a tagmei muncitoreşti, nu poate fi vorba de o realitate activă. Muncitorimea orăşenească, aceea care constitue cu adevărat "proletariatul" modern, este o structură foarte recentă in România. Cele câteva zeci de mii de lucrători industrializati sau asimilati categoriei din'nainte de primul război mondial, n'aveau decât vag sentimentul de a apartine unei clase deosebite. Chiar după război, această conştiintă nu era decât o reminiscenta a revolutiei ruseşti, pe care o mică parte din muncitorimea română o considera ca "revolutia clasei lor". Mişcările greviste din acea epocă erau mai degrabă revolte spontane, provocate de o stare de fapt insuportabilă, decât rezultatul unei politici de clasă, provocată de o conştiintă colectivă, dirijată şi sustinută intentionat.

Pentruca o conştiintă de clasă să ia naştere e nevoie de O CONVERGENTA DE INTERESE, de o MENTALITATE structurată pe principai similare, de o VOINTA in a duce o actiune permanentă in favoarea clasei. Deci, e vorba de interese, principii şi scopuri comune, susceptibile de a fi atinse printr'o organizare militantă a ipdivizilor şi prin aparitia unor organizatii anume create cu această intentie. Conştiinta de clasă apare ca o consecintă a unor calcule.

Pentru aceasta, conştiinta de clasă se dizolvă, pe măsură ce clasa se diluează, dispare sau este înlocuită cu altă forma socio-profesională. Intr'un cuvânt, e chintesenta momentană a upei situatii de fapt. Poate dura mult: nu va fi niciodată permanentă, nici generală.

Pe când, conştiinta natională e infinit mai profundă, stabilă şi generală. Nu este o circumstantă a upor agregate utilitare, concentrate in jurul anumitor categorii. Nu este nici un cuvânt de ordine, o lozincă, un strigăt de război, de ură, care să pună in mişcare masele aceleiaşi natiuni unele contra altora. Nu urmareşte nici satisfacerea exclusivă a unor interese particulariste ssu reducerea perspectivelor nationale la monolitismul arbitrar şi tiranic al unei aşa zise "societăti fără clase".

Conştiinta natională este exact contrariul conştiintei de clasă, in întelesul dat de către ideologiile socialiste. Mişcarea Legionară nu neagă necesitatea unei astfel de conştiinte, dar in sensul ridicat al corporatiilor din vechime: mandrie şi dragoste pentru meseria sau tagma căreia apartine fiecare; eficacitate in sens cultural şi profesional; respect reciproc şi armonie intre clase, sub semnul acceptării unei bune stări generale. O astfel de conştiintă nu împiedecă aparitia conflictelor, dar le circumscrie la probleme precise, mai usor de rezolvat, deoarece sunt lipsite de fondul ideologic care invenineaza "neintelegerile" si "dezacordurile".

Conştiinta natională depăşeşte reactiunile înverşunate ale intereselor de clasă. Ea vine din adâncul fiintei ca o directivă de viată in societate şi ca punct de reliere in clipele grele. Ea nu invrăjbeşte, ci adună, apropie. Deschide perspectivele întelegerei depline a rostului nepotrivirilor sociale şi-a individului in întregul national. Uniformizează sentimentele şi uşurează apropierea claselor. Distinctia socială se atenuează fără să dispară; actiunile poarta in ele aceleaşi coordonate, acelaş tel, aceeaşi vointă. Sub influenta ei apare solidaritatea între clase.

Intre aceste două notiuni de "conştiintă" rezidă astăzi o intreagă filozofie a vietii. Individul se determină in clipa in care acceptă întâietatea premiselor natiunii seu ale clasei.

Dece oare? Pentrucă ideia conştiintei de clasă in sens marxist NU ESTE O PREMISA DE ARMONIE SOCIALA, ci o simplă şi feroce ARMA DE LUPTA, care dăunează atăt natiunii căt şi clasei muncitoreşti, considerată "clasă tip", Pe când ideia conştiintei nationale plasează masele in armonie cu un întreg destin. Fiecare se simte, înainte de toate, NATIONAL, apartinând unei entităti superioare. Simte că e in joc ceva măret care-l depăşeşte, esentă a propriei sale trăiri, care-i determină specifitatea in mijlocul milioanelor de indivizi ce respiră şi cugetă pe suprafata planetei.

Natiunea reprezintă continuitatea tempo-spatială a unui popor strucuat într'o comunitate de limbă, de obiceiuri, de simtiri şi de aspiratii. Acest întreg constitue substratul imponderabil ce dă fiecăruia şi tuturor o gândire şi-o comportare omogenă. Deaceea, in conceptia legionară, dacă insul este considerat "celulă" esentială de neînlocuit, natiunea este "cadrul" firesc şi tot de neînlocuit, in care desvoltarea insului are loc in conformitate cu propria-i natură şi cu cerintele lui cele mai intime. E mediul nutritiv al individului, care-i transmite, prin simplul fapt de a exista ca entitate colectivă, alele atribute specifice care fac din el o fiintă aparte.

Natiunea este o convergentă de simtăminte şi trăiri, in care se îmbină şi se suprapun un şirag nesfârşit de generatii, adăpate la izvoarele aceluiaş cuget şi încălzite de chemările aceloraşi aspiratii. Aşa cum spune Căpitanul: «natiunea este constituita din generatiile celor morti, celor prezenţi şi celor ce vor veni după noi». Deci, neamul nu este un conglomerat întâmplător şi trecător. El este o continuitate, deci o permanentă. In el, fiecare dintre noi regăsim valorile nevăzute ce ne înfrătesc, ne apropie şi ne solidarizează intr'o aceeaşi viziune a vietii.

Numai in neam şi prin neam se pot realiza marile întelegeri intre indivizi, indiferent de clasa care-i inglobează, de pozitia socială seu profesională ce detin, de ideile politice, filozofice sau religioase care-i diferentiază. Apartenenta la o natiune întregeşte individul, dându-i particularitatea care-l defineşte in istorie.

Din punct de vedere juridic poti avea orice nationalitate. Prin structura ta interioară APARTII INSA NATIUNII DIN CARE TE TRAGI. Si chiar dacă poti nega sau ascunde printr'un perfect mimetism cultural, felul de a simti şi maniera de a te comporta, problemele esentiale vor fi totdeauna conforme geniului şi caracteristicilor natiunii de origină. Desrădăcinatii, cei care din diferite motive s'au desprins de neam, sunt fiintele cele mai nefericite, chiar dacă n'o mărturisesc seu nu-şi dau seama care-i cauza neliniştei lor. Desprinderea de propria ta natiune provoacă un dezechilibru psihic traumatizant, care slăbeşte fortele de rezistentă spirituală ale individului.

Clasa e o simplă calificare socială in procesul de activităti al comunitătii nationale, iar nu un mijloc de definire a individului. Pe când ideia de natiune stabileşte, pe deasupra deosebirilor personale, un proces de unificare, de întelegere şi contopire, ideia de clasă, prin definiţie, stabileşte un proces de diferentieri şi opozitii. Căci nu există o singură clasă, ci o sumedenie, ce nasc şi dispar conform modificărilor impuse de evolutia epocii din punct de vedere cultural, economic sau tehnic.

Fără nicio îndoiala, clasele sunt o realitate tangibilă şi o necesitate in structura socială a natiunii. Rolul lor e de a sprijini baza ierarhiilor naturale fără de care masele umane nu-şi pot găsi echilibrul, iar comunitatea natională nu poate dăinui ca structură politică. Clasele sunt rezultatul unei evolutii, unei schimbări permanente pe sectoare de activitate. Pe când natiunea este o sinteză supra-profesională, supra-culturală, etc., care înglobează comunitatea natională pe baza unor criterii ancorate in spiritual, afectiv şi substrat atavic.

Deaceea, pentru Mişcarea Legionară "clasa" şi "natiunea" sunt entităti complementare, constituind împreună structura activă a oricărei comunităti organizate. In acest sens, NATIUNEA CONSTITUE CONTINUITATEA SI TEMEINICIA VALORILOR SUPREME, pe când CLASELE PUN IN MISCARE VALORILE TEMPORARE, stabilite pe bază de interese, capacitate profesională, cultură sau alte criterii.

Importanta celor doua entitati in viata insului este incontestabila. Omul apartine unei natiuni si unei anumite clase, oricat s'ar contesta aceasta dubla realitate. Din aceasta cauză, nu se poete sustine că o anumită clasă (prin faptul de a fi mai lipsită sau mai numeroasă decât altele) POATE CONTESTA existenta celorlalte clase şi chiar a natiunii, SE POATE DESLIPI de propria sa comunitate biologică, sau, cum interpretează anumiti ideologi, AR FI SINGURA SI ADEVARATA întrupare a natiunii.

Supozitii absurde şi inadmisibile!

Mişcarea Legionară nu acceptă astfel de interpretări, care n'au ca scop decât să destrame legăturile invizibile dintre indivizii unei comunităti etnice pentru a-i transforma in elemente fără patrie şi fără trăire natională. Legiunea se ridică împotriva tuturor tendintelor ideologice care încearcă să pună in conflict păturile sociale între ele şi să ridice individul împotriva comunitătii nationale din care face parte.

 

Incheiere

 

După conceptia legionară, importanta natiunii, ca element catalizator şi de determinare sociologică a individului, este categorică şi primordială.

Insul nu-şi găseşte împlinirea deedt in mijlocul şi'n spiritul natiunii sale. Natural, individul izolat in mijlocul altei natiuni, poate încerca o contopire in sânul acesteia. Dar asta dovedeşte tot importanta ideii de "natiune", din moment ce omul - chiar desprins de propria-i comunitate etnică - simte nevoia unei integrări in comunitatea in care vietuieşte. Individul nu poate trăi in afera spiritualitătii unei natiuni care să-i asigure o plinătate interioară.

Clasa îi poate desvălui diferentele de statut social, precum şi perspectivele ce i se deschid in viata profesională. Pe când natiunea îi garantează întelegerea solidaritătii uma ne, îi deschide perspectiva mândriei nationale şi-i poate asigura recunoaşterea demnitatii individuale.

In plus, stabilirea câtorva avantagii sau privilegii prin "actiuni de clasă" nu poate fi confundată cu realizarea unei depline justitii sociale. Aceasta nu poate fi rezultatul unui concurs de împrejurări de origină partidară, ci rezultatul unui efort de întelegere şi sacrificiu al întregei natiuni.

In doctrina legionară justitia socială este o OBLIGATIE DE ONOARE fată de păturile mai putin favorizate care - parte integrantă a natiunii - nu pot fi lăsate pradă desperării, sărăciei, inculturii, spre ruşinea întregului neam din care fac parte. Deci, după conceptia legionară, teoria unei armonii de viată şi-a unei justitii sociale nu poate lua formă concretă, stabilă şi binefăcătoare pentru masele populare, decăt întemeiată pe ideia de NATIUNE. In această entitate stau ascunse toate potentialitătile de trăire, de intelegere şi de înăltare ale individului ce caută o bună stare in existentă, o stabilitate in viata profesională, o demnitate in viata civilă.

Pentru muncitor, clasa din care face parte, nu-i poate asigura in mod normal realizarea revendicărilor. Prin recurs permanent la formulele centrifuge ale actiunii directe (greve, sabotaj, manifestaţii, etc.) se ajunge cel mult la o vagă îmbunătătire momentană a anumitor situatii. Niciodată la solutionarea "problemei muncitoreşti" in totalitatea ei. Rămân mereu prea multe puncte nevralgice, primejdioase, amenintătoare, pe care "conceptul marxist de clasă" nu le poate nici măcar prinde in adevărata lor lumină, strâns cum este între limitele unor principh excentrice.

Clasa, oricare ar fi ea, prin natura ei este exclusivistă, indiferentă fată de întregul national, ostilă celorlalte clase; într'un cuvânt, este egoistă şi anti-socială. CLASA NU POATE UNI, deoarece interesele ei specifice se găsesc in opozitie cu interesele altor clase. Deaceea, ea desbină, provoacă animozităti şi ură. Epicentrul de interese al oricărei clase se găseşte in propria-i problematică de moment. Ceeace o împiedecă să aibă o viziune globală a problemelor şi-a solutiilor.

Clasa, netinând seama de aceste perspective, neconfruntată permanent cu obligatiile ce-i revin ca entitate răspunzătoare fată de individ, şi'n plus, solidară cu starea şi evolutia intregului national, poate deveni elementul destructiv al unei întregi comunităti organizate. E ceeace urmăreşte cu tenacitate marxismul international şi apatrid.

Exaltarea permanentă a ideii de clasă, duce la nemultumire, suspiciune, ură şi, in cele din urmă, la revoltă, fără să poată rezolva in acelaş timp şi problemele "muncitorului".

Contra acestei tendinte centrifuge şi dizolvante se ridică conceptia legionară, definită sobru şi magistral de către Corneliu Zelea Codreanu, in celebra frază:

"DREPTATEA TA IN CADRUL DREPTATII NEAMULUI!"

Astfel, conceptul de natiune, ca temelie a unui proces de răstălmăcire şi rezolvare a problemei sociale in genere şi a celei muncitoreşti in particular, capătă fortă de doctrină. Conceptia căpitănească stabileşte un câmp de actiune şi întelegere mult mai larg, mai profund şi mei fertil, decât conceptul marxist.

Acolo unde clasa destramă şi desbină, NATIUNEA UNESTE SI ARMONIZEAZA.

Acolo unde clasa stabileşte sentimente centrifuge şi animozităti desagregative, NATIUNEA ADUCE TENDINTA INTERESULUI COMUN UNIFICATOR SI IDEIA DE DEMNITATE.

Prin mijlocirea conceptiei legionare se stabileşte o nouă viziune a societătii şi a vietii. Problema muncitorească, redusă in gândirea marxistă la un "conflict de clase", devine problemă de interes general, PROBLEMA INTREGEI COLECTIVITATI NATIONALE.

Proletariatul, total desconsiderat in lumea burgheză, şi tras pe sfoară in lumea marxistă, devine "CLASA" onorabilă şi demnă, alături de celelalte pături sociale. In conceptia legionară, natiunea are datoria să apere buna stare generală, întelegerea intre clase şi demnitatea personală. Deaceea, ideia de natiune, din punct de vedere social şi uman, reprezintă in gândirea legionară temelia intregului proces de restabilire a unei întelegeri generale, pe de-asupra oricăror conflicte posibile intre membrii aceleaşi comunităti politice.

Faust BRÃDESCU