SFÂRSITUL UNEI DOMNII SÂNGEROASE
de Horia Sima
Editura Miscării Legionare
Madrid, 1977
- C O N T I N U A R E -
 
PARTEA A SASEA
 
FRONTUL SE REFACE
 
1. Intensificarea pregătirilor
 
  Eliberat de alternativa politică, nemaiavând nici o sperantă că Regele Carol va ceda în chestiunea guvernului, mi-am adunat toate puterile ca să organizez lovitura contra regimului.
  Ceea ce mă mâna în luptă în acest moment, nu era atât pornirea contra regimului, nu era o chestiune internă, ci groaza ce mă cuprindea gândindu-mă la iminenta prăbusire a granitei de vest. Tratativele româno-maghiare începuseră în 16 August la Turnu Severin si era de presupus că decizia Puterilor Axei nu va întârzia mult. Cum stiam care e atitudinea lui Gigurtu - de a ceda orice pentru a salva regimul - ne asteptau grele sacrificii pentru a plăti politica nefastă a Regelui Carol, care nici în ceasul al 11-lea nu lăsa tara să respire, făcând loc unui guvern national. Răsturnarea Regelui era imperios cerută de necesităti de politica externă. Drumul pentru salvarea Transilvaniei trecea peste actuala echipă de guvernanti.
  O altă problemă ce mi se punea atunci nu era numai de a răsturna regimul, ci de-al răsturna în timp util, pentru a fi noi aceia care să tratăm chestiunea revendicărilor maghiare. Trebuia să facem o fortare uriasă, în cel mai scurt interval posibil, pentru a fi noi la guvern înainte ca să se pronunte Puterile Axei în chestiunea Transilvaniei.
  Numai cine a trăit aceste momente teribile, poate să-si dea seama de ce mi-am asumat această sarcină disperată. Tara trăia într-o agitatie continuă. Pare că toată viata natiunii se oprise, făcând loc unei singure preocupări: ce se întâmplă cu Ardealul. Pretentiile revizioniste maghiare, sustinute de Puterile Axei, lovise în crestet natiunea. Ardealul era o provincie aparte, care se identifica cu însusi destinul neamului, care dădea fizionomia ei caracteristică României si fără de care România înceta de a mai fi România. Pierderea Transilvaniei ar fi provocat o rană mortală întregii noastre istorii. Ardealul acaparase inima românismului mai mult chiar decât Capitala. Era fortăreata neamului. ­n muntii si podisurile ei s-a plămădit natiunea română si râurile de populatie autohtonă s-au revărsat peste munti, creând cele două principate. Liniile de fortă ale destinului românesc trec de la nord la sud si nu invers. Aceste realităti, chiar dacă nu se întelegeau istoric si logic de populatie, erau trăite adânc până în cele mai umile cămine românesti.
  Revolta mocnea în toate sufletele. Oamenii se zbăteau, trăiau într-o permanentă încordare, dar nu stiau ce să facă pentru a salva Ardealul. Era clar ca lumina zilei că numai alungarea Regelui de pe Tron putea să evite grave amputări la granita de vest. Cu Regele pe Tron se putea inevitabil la catastrofă. Exista o stare de ostilitate generală contra Regelui, considerat responsabil de aceste mutilări teritoriale. Poporul vroia o iesire, o rupere cu trecutul, o viată nouă din care să dispară figurile care au pregătit dezastrul tării. Dar nimeni nu avea curajul să întreprindă ceva. ­n acel moment mi-am dat seama că miscarea trebuie să se pună în fruntea maselor lovite, umilite si batjocorite, care au ajuns la capătul răbdării, căci dacă nu vor găsi un steag de adunare acum, din nou vor cădea înacea stare de apatie istorică, de atâtea ori întâlnită în trecutul nostru. Noi trebuie să ne ridicăm si să îndicăm maselor populare încotro să-si descarce mânia, să canalizăm sentimentele nationale de revoltă spre un scop constructiv, spre o nouă tară, din care Regele să dispară.
  Timpul ce-l aveam la dispozitie pentru a mobiliza fortele legionare si a concentra în punctele strategice erafoarte scurt. De abia două săptămâni. Am fixat data loviturii pentru sfârsitul lunii August. ­n două săptămâni trebuia desfăsurat dispozitivul nostru de actiune, care până atunci nu avea decât puncte de reper. Mai mult decât pe puterea noastră, mă sprijineam pe starea de spirit a populatiei. Noi am fi doar detonatorul unei revolutii care se va propaga ca flacăra în întreaga populatie.
 
2. Ostilităti nedeclarate
 
  De la izbucnirea prigoanei din 1938, a existat o luptă neîntreruptă între Legiune si regimul carlist, cu episoadele sângeroase care se cunosc. Această luptă a încetat în primăvara anului 1940, făcând loc destinderii si apoi colaborării cu regimul. Prin demisia mea din guvern, s-a întrerupt colaborarea, dar nu destinderea, care a continuat până la ultima audientă la Rege.
  Dar ce s-a întâmplat după 16 August, după ce-a avut loc audienta colectivă a căpetenilor legionare la Palat. Cum s-au structurat relatiile dintre miscare si regim după ce, ca rezultat nu este posibilă?
  Când am plecat din guvern, relatiile cu Palatul s-au alterat; acum virtual se rupseseră, car, din motive tactice, nu se făcuseră publice. Nici una din părti nu vroia să azvârle celeilalte mănusa. Regele Carol, pentru că astepta să se lichideze conteciosul cu Ungaria. Chestiunea Transilvaniei era piatra care-l trăgea la fund. Odată eliberat de ipoteca externă, ar fi iesit din nou în arenă pentru a trata miscarea după vechile metode, răzbunâdu-se pentru deceptiile suferite cu destinderea. Cât mă priveste, nu puteam nici eu relua ostilitătile, căci nu eram pregătit. ­mi trebuie un minimum de timp pentru a mobiliza fortele legionare. ­n modul acesta si eu si Regele, constrânsi de aceleasi evenimente, am ajuns la un acord tacit de nebeligerantă, pentru a câstiga timp.
  După 16 August, am intrat într-o perioadă de observare si pregătire. Observam miscările Regelui si, în acelasi timp, strângeam forte pentru momentul decisiv. Regele, absorbit gravitatea situatiei externe, avea mai putin timp să se ocupe de noi. El astepta cu înfrigurare să se termine litigiul transilvan, să dea tot ce i s-ar cere din pământul tării, pentru a-si câstiga libertatea de actiune pe plan intern, de unde simtea că îi poate veni sfârsitul. El conta pe faptul că după ce s-a arătat atât de docilfată de Puterile Axei atât în chestiunea Basarabiei cât si a Transilvaniei, Hitler îl vaierta si îl va lăsa pe tron. Odată asigurat de sprijinul Berlinului, se va putea emancipa si de ipoteca legionară.
  Am mai avut contacte în aceste perioadă cu Palatul? Direct nu, dar indirect multe. De la 16 August am întreprins două actiuni paralele: una politică, de tip normal, si alta clandestin-revolutionară. Eram linistit sufleteste, căci am făcut tot ce mi-a stat în putintă pentru a determina pe Rege să aducă miscarea la putere, unica posibilitate de a domina situatia externă. Când însă am văzut că nici în aceste momente dramatice nu se gândeste la tară, ci exclusiv la salvarea regimului si a camarilei, nu mai puteam rămâne alături de el. Salvarea tării avea precădere chiar dacă ar fi trebuit să ne înfruntăm din nou cu Regele. El însusi, prin poltica lui de duplicitate, a desconsiderat actul destinderii si ne-a azvârlit pe o pozitie revolutionară.
  Conditiile în care a trebuit să lucrez în această perioadă, a doua jumătate a lunii August, au fost neînchipuit de grele. Trebuia să vorbesc cu legionarii destinati actiunii, trebuia să li se explice fiecărui în parte misiunea ce avea de îndeplinit, si dacă printre ei s-ar fi găsit un singur trădător sau unul singur care să vorbească unde nu trebuie, întreg planul ar fi fost zădărnicit. Am trăit în aceste două săptămâni cu teama în suflet că as putea fi arestat de la clipă la alta. Pe deasupra, nu puteam neglija nici întreverile politice pe care mi se oferea, căci prin ele tineamlegătura cu Palatul si aflam ce gândeste Regele. N-aveam drept nici la odihnă nici la atentie si nici la pierderea nervilor. Eram stors ca o lămâie, nedormind decât câteva ore pe noapte, dar orice problemă o tratam cu un calm suveran. De fapt luptam singur contra unui sistem, format din mii de oameni priceputi în spionaj, manevre si represalii. Evident că aveam si eu de partea mea sute de legionari care mă ajutau, dar nimeni nu cunostea tesătura intimă a evenimentelor, fiind insesizabile chiar si celor mai apropiati camarazi.
 
3. Profesorul Codreanu la Călimănesti
 
  Spre deosebire de planul revolutionar conceput în iarna anului 1939, când atacul principal trebuia să se desfăsoare în Capitală, de astă dată am deplasat centrul de greutate al bătăliei la Brasov. De ce această alegere?
 
  1. Tragica experientă făcută în 1939 cu legionarii adusi din provincie în Capitală, când aproape toti au fost descopeiti de politie, m-a determinat să evit Bucurestii ca teatru principal de operatiuni.
 
  2. Brasovul avea avantajul că era totusi un oras destul de mare, unde legioanrii se puteau pierde, putând trece drept oameni ce-au venit să-si facă vilegiatura.
 
  3. Brasovul era un centru important al tării, aproape de Bucuresti si ceea ce se întâmpla aici afecta securitatea regimului.
 
4. Din cauza agitatiilor provocate depretentiile revizioniste maghiare, Brasovul câstiga acum o mare sensibilitate politică.
 
  5. I­n caz de un prim succes, Brasovul putea deveni un punct de concentrare al tuturor fortelor legionare din Ardeal, cu obiectivul de a ameninta cu un mars asupra Bucurestilor.
 
  6. Aproape de Brasov se găsea postul de radio Bod, care trebuia ocupat, căci de posesiunea lui atârna în mare parte reusita loviturii.
 
  Cu aceste elemente m-am dus la profesorul Codreanu pentru a-i explica importanta Brasovului în cadrul actiunii proiectate. ­n ajunul loviturii, atât eu cât siel trebuia să transmită proclamatia revolutionară către tară. ­n continuare trebuia să vorbească, pentru a încălzi masele populare, determinându-le să iasă în stradă si să ceară abdicarea Regelui. Interventia Profesorului Codreanu de la acest post era de importantă enormă pentru victoria Legiunii. Nu numai trecutul lui de vechi luptător nationalist, dar si faptul că era tatăl Căpitanului ar fi zguduit constiinta natională si ar fi dat revolutiei un impuls decisiv.
  - Domnule Profesor, i-am adăugat. Eu nu pot părăsi Capitala decât în ultimul moment, pentru a nu pierde contactul nici cu Palatul si nici cu organizatia. Voi fi la Brasov abia în dimineata zilei când va începe actiunea. Dar amândoi nu putem pleca în aceeasi zi la Brasov si pe acelasi drum, căci vom trezi bănuieli. Stiti că se fac legitimări pe soseaua Ploiesti-Brasov, fiecare luând rute diferite. Cum spune Moltke, să mergem despărtiti si să atacăm uniti. E bine ca D-voastră să părăsiti Bucurestii în acest interval de două săptămâni cât ne mai separă de lovitură. Mergeti la Călimănesti, pretextând că aveti nevoie de o cură. Nimic mai natural. Autoritătile chiar vor fi bucuroase ca să vă stie departe de Capitală. Vă asezati acolo, stati linistit, întrerupeti orice contact, si cu două zile înainte de ziua fixată pentru dezlăntuirea actiunii, vor veni doi legioanri si vă vor însoti la Sibiu. De aici se va îngriji organizatia legionară locală să ajungeti la Brasov. Aici vom fi permanent împreună si de îndată ce postul de radio Bod va fi în mâna noastră si luate toate măsurile de sigurantă pentru protectia D-voastră, vă veti deplasa acolo si veti citi proclamatia către tară.
  Profesorul a înteles neceistatea despărtirii noastre si mi-a spus că îsi va face îndată pregătirile pentru plecare. ­ntr-adevăr, a doua zi sau a treia zi, am aflat că Profesorul Codreanu s-a dus la Călimănesti pentru a se îngriji de sănătate.
  Nimeni nu stia însă de rostul acestei plecări decât Ilie Niculescu, care a fost intiat în secret. L-am dus la profesor ca să stie că el se va îngriji de călătoria lui pe mai departe.
 
4. Un ajutor providential
 
  Călătoriile legionarilor din Capitală în provincie cât si stabilirea lor în orasele unde trebuia să intre în luptă costau bani multi. Chelutuilile erau acoperite precumpănitor de organizatia "Răzleti", formată din oameni mai înstăriti. Dar, din a doua jumătate a lunii August, nu mai puteam face fată cheltuielilor crescânde ce le aveam. Acum nu mai era vorba de câtiva indivizi care să se deplaseze în diverse puncte ale tării, ci de echipe de legioanri, care însuma 5-10-15 si chiar 20 de elemente. Pregătirile luaseră un ritm vertiginos. Până la sfârsitul lunii August, toti oamenii trebuia să fie pe teren. Pe măsură ce se dezvolta dispozitivul de luptă, cresteau si nevoile financiare.
  I­n mijlocul acestor greutăti, când nu mai stiam de unde să mai strâng un ban, vine la mine Ilie Olteanu să-mi spună că o personalitate din lumea economică ardeleană vrea să mă vadă. Ne-am întâlnit pe stradă si am vorbnit plimbându-ne. Era Ionel Comsa, directorul întreprinderii "Industria Sârmei" din Turda, un bărbat înalt, cu ochi albastri si de o rară distinctie.
  Olteanu ne-a lăsat singuri. M-a întreabt cum văd situatia Ardealului si dacă nu va cădea si Turda în lotul maghiar. L-am asigurat că acest lucru nu sepoate întâmpla, deoarece pe baza informatiilor ce le aveam, se va proceda la un schimb de populatie si atunci teritoriul cedat va fi la granita de vest, căci Ungurii nu pot pretinde mai mult. Nu stiu dacă am vorbit împreună o jumătate de oră si nici n-am priceput bine postul acestei întâlniri, căci Ionel Comsa nu era o figură politică. Când să-mi iau rămas bun de la el, văd că-mi întinde o geantă ce-o avea subtioară:
  - Sunt niste bani pentru Legiune.
  I-am multumit si am făcut un gest ca să scot banii si să-i înapoiez geanta, dar el mi-a făcut semn că pot s-o păstrez. S-a despărtit de mine în cea mai mare grabă. De atunci nu l-am mai văzut si nici în timpul guvernării legionare n-a apărut. N-a venit niciodată să mă caute si nici n-am auzit din altă parte ceva despre el.
  Când m-am dus acasă si m-am uitat în geantă, m-am speriat de ce-am găsit. Un milion de lei! Asa ceva nu văzuse ochii mei! Cotizatiile legionare din prigoană abia atingeau 30.000 de lei lunar.
  Era mâna lui Dumnezeu, căci numai El a putut să inspire pe acest necunoscut ca să se arate atât de darnic cu miscarea într-un moment atât de crititc pentru destimul ei. De-acum revolutia legionară îsi avea deschis drumul, cel putin sub aspectul cheltuielilor ce le reclama organizarea ei.
  Mi-aduc aminte că milionul de lei îl tineam într-o traistă în camera de baie a familiei inginerului Petre Bârs, de pe strada Naum Râmniceanu, unde locuiam. ­n acea perioadă erau zeci de legioanri care se perindau zilnic prin această casă ospitalieră pentru a primi ordine si a ridica banii de călătorie. După fiecare convorbire, mă duceam în camera de baie si mă întorceam cu fisicul de bancnote, după trebuintele fiecăruia si raza lui de actiune. La sfârsitul lui August se golise si traista de bani, dar legionarii împrăstiati în tară nu duceau lipsă, având fiecare strictul necesar în asteptatea momentului decisiv.
  Ionel Comsa a apărut ca un meteor pe cerul Legiunii. Desigur că el nu stia la vremea aceea la ce vor servii banii lui, dar gestul său providential a contribuit în mod puternic la victoria legionară din 6 Septembrie.
 
5. Conferinta româno-ungară de la Turnu Severin
 
  După întoarcerea de la Berchtesgaden, Mihail Manoilescu, Ministrul de Externe, a trimis pe Alexandru Randa la Berlin ca să sondeze intentiile germane referitor la Ardeal. La începutul lunii August, Randa se afla în Capitala Reichului. Mare lucru n-a aflat, căci nu avea legături de prima linie, totusi a putut vedea o hartă lucrată de expertii germani, cu granita probabilă a Ardealului. Noua granită era aproape rectilinie si prevedea pierderea oraselor Arad si Oradea, mult mai favorabilă României decât cea obtinută prin arbitrajul de la Viena. Randa i-a comunicat lui Manoilescu, prin scrisoare, descoperirea lui, si probabil, această informatie l-a determinat pe Manoilescu să fie optimist în tratativele cu ungurii.
  Conform cererii lui Hitler, guvernele român si maghiar au numit delegatiile destinate să se întrunească pentru a rezolva litigiul teritorial dintre cele două State. Conferinta româno-ungară s-a deschis la Turnu Severin, în 16 August, si, paralel, la Craiova o comisie româno-bulgară începuse tratative pentru chestiunea Dobrogei de Sud. La Craiova tratativele au decurs linistit. După o anumită rezistentă a delegatiei române pentru Balcic, pe care România vroia să-l păstreze, Cadrilaterul a fost trecut Bulgariei si discutiile au continuat exclusiv pentru realizarea acordului referitor la schimbul de populatie între Românii care locuiau în Dobrogea de Sud si Bulgarii aflători în Dobrogea de Nord.
  Atentia si îngrijorarea populatiei erau concentrate spre Turnu Severin, unde s-au ivit contradictii de neînvins între punctul de vedere român si pretentiile maghiare. Tratativele au fost duse cu energie, competentă si multă îndemânare de Valer Pop, presedintele delegatiei române. Ce s-a întâmplat? I­n timp ce guvernul german fixase principiul schimbului de populatie ca punct de plecare al tratativelor, pe care delegatie română îl acceptase, Ungurii, încurajati de Ciano, total câstigat cauzei maghiare, nici nu vroiau să audă de datele etno-geografice, deoarece nu le-ar fi dat satisfactia dorită de ei. Ei cereau, pur si simplu, dezmembrarea Ardealului, în care ei să ia partea leului. Ungurii pretindeau două treimi din suprafata Transilvaniei, inclusiv Brasovul si linia Muresului ca nouă frontieră. Româiei nu-i mai rămâneau decât Carpatii Meridionali, cu o fâsie îngustă deasupra lor. Delegatia română a respins aceste pretentii nejustificate de proportia numerică existentă între Români si Unguri. Divergenta totală dintre cele două puncte de vedere a dus la ruperea tratativelor în 19 August 1940, într-o atmosferă de mare încordare si neliniste.
  Vestea despre exorbitantele pretentii maghiare a revoltat întreaga populatie. Dacă ele s-ar fi aplicat, marea majoritate a Românilor ardeleni ar fi fost din nou condamnati să se întoarcă în carcera milenarăde unde abia scăpaseră cu 20 de ani înainte. Amintirea vechilor suferinte sun Unguri, cu Horia cel tras pe roată, a provocat groază în populatie, care era gata să lupte în orice conditii pentru a-si apăra pământul strămosesc decât să mai cadă sub stăpânirea lor. Pretutindeni se ridicau glasuri care cereau rezistentă disperată, oricare ar fi fost sfârsitul unui război. Toată forta sufletească a natiunii era acum concentrată spre Tisa, simtind că trecerea Ardealului sub stăpânirea maghiarăar însemna ceva mai mult decât o provincie cotropită. S-ar pierde însăsi vatra străbună, însăsi patria originară a românismului.
 
6. Concentrat la regiment
 
­  Intr-o zi mă pomenesc la adresa mea din Bucuresti (locuiam la inginerul Petre Bârs) cu un ordin de concetrare la un regiment de infanterie din Lugoj, unde fusesem vărsat după ce îmi făcusem armata. Trebuia să mă prezint în 8 zile.
  Eram tulburat. Cine mi-a dat această lovitură tocmai acum când pregătirile erau lîn toi si se apropia ziua când trebuia să înceapă atacul? Si de unde stiau cei de la Lugoj asa de bine adresa mea din Capitală? ­n genere apoi, se obisnuia ca oameni politici de oarecare importantă să fie chemati la concentrare si mai ales în aceste zile de mare importantă natională când prezenta lor  în Capitală era necesartă. Era mai mult decât evidentă intentia cuiva să mă imobilizeze si să mă scoată din circulatie tocmai î perioada când se decidea soarta Ardealului.
  Ce să fac? Dacă mă prezint la Regiment, eram blocat si tot planul de actiune ar fi căzut; dacă nu mă prezentam, eram dat dezertor si vrând nevrând trebuia să mă dau la fund si din această situatie incomodă să dirijez actiunea. Ambele alternative erau rele, dar in extermis preferam clandestinitatea, căci nu pierdeam contactul cu organizatia de luptă.
  Când mă întâlnesc cu Stoicănescu si Borobaru, îmi spun că au primit si ei ordinede chemare, iar seara când mă duc la sedinta Forului Legionar, aflu că Mile Lefter si Radu Mironovici se găsesc în aceeasi situatie. Eram asadar cinci căpetenii legionare concentrate. Mi-am dat seama imediat de planul adversarilor. ­mpreună cu mine cu blocat si pe ajutoarele mele cele mai apropiate, Borobaru si Stoicănescu, iar ca acoperire a operatiei au recurs la concetrarea a doi Comandanti ai Bunei Vestiri: Mile Lefter si Radu Mironovici.
  Ce să fac? Exact ca aatunci când aflasem de adunarea di casa lui Budisteanu, m-am decis să trec la ofensivă si să protestez petru blocarea mea politică. Mă voi duce la Moruzov - e imposibil ca el să nu stie - să denunt procedeul neloial.
  După ce m-am întâlnit cu el, fără nici o introducere, i-am scos oridnul de concetrare din buzunar si i l-am arătat:
  - E posibil, D-le Moruzov? E mai mult decât revoltător. Când tara trece prin aceste zguduiri si Dumnezeu stie ce se poate întâmpla, eu să fiu îndepărtat din Capitală? Cine stie dacă nu are nevoie mâine Regele de mine?
  - D-le Sima, sunt fosrte surprins de acest ordin. Nu stiu nimic si nici nu pot să intervin pentru anularea lui, căci nu cade în competenta mea. Ceeace asputea să fac, dacă D-ta accepti, este să te transfer la Serviciul Secret, împreună cu toti cei ce se găsesc pe aceeasi listă. Odată transferat aici, nu te mai pote urmări nimeni, căci înti îndeplinisti serviciul militar, în calitate de concetrat la acest serviciu.
  M-am gândit un minut. N-am alată alegere. SAu renunt la revolutie sau accept oferta lui Moruzov.
  - Bine, D-le Moruzov, dar sper că nu mă vei obliga să trec pe la Serviciul Secret si să fac ore de birou.
  - De unde, D-le Sima. Asta-i o simplă formalitate, ca să scapi de concetrare. D-ta vei fi tot asa de liber ca si înainte, da prietenii D-tale ar fi bine să treaca din când în când pe la Serviciu, ca să am si eu o acoperire.
  Asa seface că am figurat ca militar transferat la Serviciul Secret, împreună si Traian Borobaru, Constantin Stoicănescu, Mile Lefter si Radu Mironovici. Eu nu am trecut niciodată pe la Serviciul lui Moruzov si, după câte stiu, ceilati foarte rar, afară de Mile Lefter, care se ducea regulat si îsi îndeplinea orele de birou, lucrând la sectia anticomunistă condusă de Florin Becescu.
 
7. Misiunea lui Valer Moldovan la Berlin
 
  Dr. Valer Moldovan, ardelean de origine din judetl Bistrita-Năsăud, fusese numit secretar general al PArtidului Natiunii si, în această calitate, a fost trimis la Berlin, în a doua jumătate a lunii August, ca reprezentant semi-oficial al Regelui, ca să afle ce intentii au Germanii cu RegeleCarol, după ce aceasta si-a schimbat orientarea de politică externă, si cum e văzută miscarea legioanră în cercurile oficiale. Totodată, Valer MOldovan avea misiunea să pledeze cauza Transilvaniei.
  Octavian Rosu, seful "Grupului 17" după plecarea mea, si Dr. Victor Biris, angajat între timp la emisiunea română de laRadio Berlin, au putut lua legătură cu Valer Moldovan îndatădupă sosirea acestuia gratie lui Nicolae Iliesu, secretarul lui, care se întâmplase să fi fost coleg de Universitate cu Rosu la Cluj. Rosu a fost recomandat lui Moldovan si de Vorobchievici, atasatul militar al Româiei la Berlin. Cum a ajuns Rosu în contact cu Vorobchievici? După audienta mea la Rege, în 18 Iunie, Rosu s-a dus la Legatia Română pentru a cere pasapoartele de întoasrcere în tară pentru el si pentru ceilati camarazi din grupul lui. A vorbit cu Ministrul Alexandru Romalo si cu Consulul Caragea, dar acestia au refuzat să-si asume această răspundere, afirmând căle trebuie instructiuni de la Bucuresti. Atunci au intrat pe fir atasatul limitar colonelul Vorobchievici si ajutorul său, maiorul Proca. Acestia s-au declarat dispusi să elibereze pasapoartelelegioanrilor care vor să se întoarcă întară. La scurt interval a venit delegatia legionară, compusă din Borobaru si Stoicănescu, si acestia i-au comunicat lui Rosu că dorinta mea nu este să se repatrieze toti, ci să rămână o rezervă la Berlin. Conformându-se acestor instructiuni, Rosu nu s-a mai întors în tară, dar legăturile lui cu Colonelul Voborbchievici si cu Maiorul Proca au continuat. Rosu l-a adus apoi si pe Biris la conversatii si, în modul acesta, s-a ajuns la un schimb des si amical de opinii între cei doi ofteri si cei doi legionari.
  Colonelul Vorbchievici era un distins ofiter al armatei române. Profund îndurerat de tragedia tării si acum având prilejul să cunaoscă miscarea în realitatea ei autentică, a început să se înstrăineze de Rege si să devină prieten al Legiunii. Până la urmă a adoptat teza noastră,pe care o sustineau cei doi legionari, că numai un guvern legioanr poate salva România. ­n rapoartele ce le trimitea la Bucuresti sublinia prestigiul de care se bucură Garda de Fier în Capitala Reichului si necesitatea dea se ajunge cât mai grabnic la o întelegere cu ea.
  Legatia Română primise ordin de la Bucuresti, atât de la Externe cât si de la Palat, ca să sprijine misiunea lui Valer Moldovan. Cum însă atasatul militar, Colonelul Vorobchievici, era cel mai bine informat asupra stării de spirit în tara Reichului, Vler Moldovan a fost avizat în primul rând la serviciile acestuia. Valer Moldovan nu făcea un  pas fără să se consulte cu Colonelul Vorobchievici, care devenise un fel de confident politic al lui. Colonelul i-a recomandat pe Rosu si Biris ca figuri politice ale miscării si persoane cu excelente legături în cercurile germane. Dr. Victor Biris, fiind angajat la Radio, izbutise într-adevăr să-si creeze o serie de relatii în Ministerul Informatiilor.
  Valer Moldovan căzuse într-un moment cum nu se poate mai rău pentru misiunea lui. Guvernul german nu era interesat să trateze alte probleme cu România înainte de a solutiona chestiunea Transilvaniei. Până atunci toate usile erau închise. Regele Carol nu era repudiat din principiu si guvernul germna avea intentia să reia colaborarea cu el îndată ce le-ar fi făcut pr voie în litigiul cu Ungaria. Dar până atunci îl tinea sub presiune, pentru a-si atinge scopul cu Transilvania. Miscarea legionară era considerată la belrin din acelasi punct de vedere, strict tactic. Roul ei opozitionist s-ar fi terminat după stabilirea noii frontiere apusene, căci drumul ar fi fost deschis acum pnetru normalizarea relatiilor cu Regele, a cărui substituire Germania nu o vedea posibilă.
  Valer Moldovan nu avea de unde să stie care e jocul german si venind la Berlin si neputând vedea nici o figură importantă a regimului, a tras concluzii negative pentru pozitia Regelui în fata lui Hitler. După informatiile lui Rosu, Moldovan a văzut pe Meissner, Subsecretar de Stat la Cancelaria Fuehrerului, pe Dr. Robert Ley, seful lui "Deutsche Arbeitsfront" si pe un functionar secundar de la Externe. Rezultatul acestor conversatii, după propria lui declaratie, au fost deprimante.
  I­n chestiunea Transilvaniei, Valer Moldovan venise complet nepregătit. Nu avea nici o dată istorică, geografică sau cartografică. I­n grabă Octavian Rosu i-a întocmit un pro-memoria, care i-a servit ca bază a discutiilor avute. De la atasatul cultural Tulescu, Rosu reusise să obtină o serie de hărti importante asupra Transilvaniei. ­n acest pro-memoria, Rosu scotea în evidentă greseala ce-ar face-o guvernul national-socialist dacă ar slăbi prea mult România. Orice exces ar merge contra intereselor Germaniei, deoarece România, din cauza vecinătătii cu Rusia, nu are altă solutie decât să meargă cu Puterile Axei.
  Demoralizat de slabele rezultate ce le obtinuse din întrevederile cu oficialitătile germane, Valer era cu atât mai bucuros să asculra sfaturile legionarilor cu care era în contact. Octavian Rosu si Dr. Victor Biris s-au întâlnit zilnic cu el, o săptămână în sir, la Hotelul Adlon. Colonelul Vorobchievici si MAiorul Proca, total câstigati de partea noastră, formau un front unit cu legionarii, încât trimisul Regelui era încercuit. El nu putea transmite la Bucuresti decât ceea ce auzea din acest cerc restrâns.
  Rosu si Biris au adus excelente servicii miscării în această perioadă de tranzitie, realizând o actiune paralelă cu ceea ce urmăream si pregăteam eu în tară. Fără să ne fi consultat si fără să le fi trimis măcar instructiuni, doar călăuziti de simtul lor politic, au convertit pe cei doi ofiteri si mari patrioti în aliatii nostri si, cu ajutorul lor, au neutralizat misiunea lui Valer MOldovan la Berlin. principala sursă informativă a Regelui la Berlin, biroul atasatului militar, intrase în serviciul nostru si nu mai trimitea spre tară decât opinii favorabile miscării.
  Primul lucru ce la-u făcut legionarii în convorbirile cu Valer Moldovan, a fost să-i zdruncine încrederea acestuia că jumătătile de măsură ale Regelui în politica internă ar putea fi acceptate la Berlin. "Noi vrem sincer să ne împăcăm cu Regele, îi spunea Rosu la Moldovan, dar unei tări sfâsiate teritorial, unei tări fără aliati, cu un popor complet dezorientat si demoralizat, nu-i mai rămâne altceva decât ca pe plan extern să se integreze fără rezervă în noua constelatie europeană, iar pe plan intern să realizeze o schimbare radicală de structură si garnitură, de la centru la periferie, având ca bază miscarea legionară, în frunte cu Horia Sima".
  O săptămână întreagă a pledat aceeasi teză, ajutat de Vorobchievici, care nu uita să amintească de bunele legături ce le are miscarea cu partidul national-socialist.
  Valer Moldovan a ajuns la convingerea că Nemtii nu-l primesc si nu poate să facă nimic nici în chestiunea Transilvaniei, pentru că trimisul unui regim rău văzut la Berlin. Nemaiavând nici o sperantă să aducă vreo veste îmbucurătoare Regelui, s-a hotărât să se întoarcă în grabă la Bucuresti si să-i raporteze adevărul.
  Gratie lui Iliesu pe care-l cunosteam si eu de la Bucuresti, am fost înstiintat imediat de întoarcerea lui Valer Moldovan si chiar am putut să aflu ce va spune acesta Regelui. Am fost acasă la Iliesu si acesta mi-a arătat ciorna raportului pe care Moldovan îl va înainta Regelui. Raportul era dezastruos pentru politica de până acum a Regelui si recomanda formarea de urgentă a unui nou guvern, a cărei axă să fie miscarea.
  După Moldovan, a fost chemat si Vorobchievici la Bucuresti pentru a-si face raportul. Acesta a fost s mai categoric. Raportul de vreo 16-18 pagini continea o parte militară si o parte politică. ­nainte de plecare, Vorobchievici i-a citit lui Rosu partea politică. Concluziile erau identice cu ale lui Moldovan. "Germania nu are nici o încredere în formele politice artificiale născocite în ultimul timp. Oamenii compromisi în politica filo-engleză trebuie îndepărtati, pentru că nu se bucură de nici un credit la Berlin. Singura solutie este o reformă de structură, având ca bază tineretul".
  La întoarcere, Vorobchievici i-a povestit lui Rosu cum a decurs audienta. Era cel mai sincer si cel mai îndrăznet memoriu ce i s-a prezentat vreodată Regelui, pe care nici un alt membru al corpului diplomatic nu ar fi cutezat să-l facă. Nu mai era sigur că se înatorce căci, după cele scrise de el, se astepta să fie destituit. Regele l-a primit foarte calm, a citit memoriul si lui Moruzov si acesta l-ar fi aprobat. Vorobchievici era convins că după raportul lui Moldovan si raportul său, Regele nu mai are altă posibilitate să rămână pe Tron decât să se înteleagă cu Horia Sima.
  Pe Valer Moldovan l-am cunsocut înainte de plecarea lui la Berlin. Evident i-am repetat si lui punctul meu de vedere asupra necesitătii formării unui nou guvern, a cărei bază să fie miscarea, ceea ce nu excludea participarea altor oameni politici, bunăoară cum ar fi el. Când l-am vizitat după întoarcerea lui de la Berlin, mi-a citit raportul ce i l-a înaintat Regelui si care coincidea cu ciorna lui Iliesu. A adăugat că i-a comunicat si verbal Regelui că trebuie să ajungă la o întelegere toatăl cu mine.
  După rapoartele lui Moldovan si Vorobchievici, mă asteptam să fiu chemat de la o zi la alta la Palat pentru a trata formarea unui nou guvern. Nu mai îmi convenea acum nici o formă de colaborare cu Regele, nici chiar cea mai avantajoasă, căci pregătirile pentru revolutie erau înaintate si mă despărteau câteva zile de momentul decisiv. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. Regele se prefăcea numai că e interesat de rapoartele de la Berlin. Moldovan si Vorobcheivici se înselau când credeau că concluziile lor vor avea efectul asteptat. Gândurile Regelui erau în altă parte. El astepta cu înfrigurare să se termine si cu cedările teritoriale în Transilvania si Dobrogea, pentru a-si câstiga libertatea de actiune în politica internă si a trata în alti termeni cu miscarea.
  Singurul efect bun al acestor rapoarte a fost că i-a mărit Regelui nelinistea asupra pozitiei miscării legionare la Berlin, ceea ce ne-a dat nouă timp să mai câstigăm câteva zile pentru mobilizarea fortelor.
  Pe Vorobchievici l-am văzut si eu la Bucuresti într-o împrejurare care merită să fie tratată într-un capitol aparte.
 
8. Evolutia lui Moruzov
 
  Ca să întelegem conexiunea intimă a evenimentelor care au premers si conditionat deznodământul de la 6 Septembrie 1940, trebuie să revin la Moruzov, la ceea ce gândea si făcea acest mistrios personaj, care exercita o imensă putere în Stat. I­n luna August, Moruzov suferise o evolutie paralelă cu evenimentele. Cu cât se îngreuna situatia Regelui cu atâta se îndepărta de el si căuta să se apropie de miscare.
  Reamintesc premisele de la care pornise Moruzov si ajutorul lui, Nicki Stefănescu, ca să ajungă la o întelegere cu mine:
  - Miscarea nu poate fi distrusă, căci dispune de solide garnituri de "pistolari", încât viata Regelui e în pericol, dacă se continuă confruntarea între cele două forte.
  - Pe plan extern, miscarea are serioase legături în Capitala Reichului. Ea nu poate fi dizlocată de Rege. Moruzov întretinea excelente legături cu Canaris, dar nu ajunsese la Himmler. Prin mine spera să câstige si protectia Reichsfuehrer-ului SS Himmler.
  Prăbusirea frontului francez l-a convins că nu există altă alternativă pentru salvarea Regelui si a sistemului decât o întelegere cu mine, care reprezentam aripa intransigentă a Legiunii si mă bucuram de cea mai mare popularitate.
  Pe baza acestor convingeri, a actionat Moruzov când a l-a sfătuit pe Rege să mă elibereze.
  Manifestările mele în viata politică s-au desfăsurat în conformitate cu convingerile si planurile lui, până la demisia mea din guvern. Acest gest l-a speriat. Se prăbusea întreg edificiul de captare al miscării! Horia Sima nu era instrumentul maleabil pe care si-l imagina el. E un om politic. Dar Moruzov, obsedat de chestiunea Himmler, mergea mai departe, văzând în demisie nu ceea ce era ea în realitate, ci efectul unei interventii germane.
  Horia Sima nu putea să-si permită să-l provoace pe Rege, gândea el, dacă nu avea acoperirea Berlinului! Evident se însela, după cum se însela asupra presupuselor mele relatii la Berlin. Dar mitul tăriei mele la potentatii celui de-al Treilea Reich îl acaparase asa de mult încât interpreta toate actiunile mele ca un simplu reflex a ceea ce mi se indica de la Belrin.
  Când am demisionat, nu a fost scandalizat, nu mi-a adus nici cea mai usoară învinuire că as fi călcat conventia cu Regele si nici nu a încercat să0mi facă vreun rău. Era convins mai mult ca oricând că demisia mea are o adâncă semnificatie politică si că eu detin cheia relatiilor dintre Românie si Germania> El râvnea să-l introduc si pe el pe firul fabuloaselor relatii ce le am la Berlin. I­n timp ce la Palat se observau semnele de răceală si neîncredere, Moruzov naviga în sens invers, multiplicând fată de mine semnele de atentie si prietenie. Pe lângă stăruinta lui de a-i deschide drumul spre Berlin, tendinta lui era acum să se elibereze de sub povara crimelor din trecut, azvârlind răspunderea lor asupra Jandarmeriei si a Prefecturii de Politie. I­ntr-o zi îmi spune cu un aer radios: "Stii, D-le Sima, am să-l scot pe criminalul ăsta de Bengliu de la Jandarmerie". M-am uitat la el uluit. Cum o să-l scoată pe Bengliu? Cine este el? Asta depindea de Rege. Dar n-a trecut nici o săptămână si Generalul Bengliu îmbrăcase haina civilă. Ducându-mă pe la începutul lunii August pentru un tratament de urechi la Dr. Simionescu, de pe Bulevardul Brătianu, însotit de Dr. Popovici, de cine dau în anticameră? De Generalul Bengliu, îmbrăcat civil si de sotia lui. S-a speriat, îngălbenindu-se. L-am salutat si s-a linistit. Ce deosebire de Generalul Bengliu în uniformă! Arăta mic si neajutorat.
  Interesele lui Moruzov coincideau în acel moemnt cu ale Regelui, căci Regele, paralel cu captarea miscării, se gândea să se elibereze de echipa de asasini care îl servise în trecut. Dar Moruzov, care cunostea bine caracterul Regelui, ingratitudinea de care era capabil, fără îndoială că se gândea si el că ar putea fi sacrificat într-o bună zi "pentru salvarea Tronului". Un motiv în plus să caute sprijinul Miscării si acoperirea atotputernicului Reichsfuehrer SS Himmler.
 
9. O conferintă în patru
 
  Colonelul Vorobchievici, cum am arătat în capitoul precedent, fusese chemat la Bucuresti de Rege pentru a-i raporta de atitudinea guvernului german fată de persoana lui de regimul ce-l prezida. Raportul atasatului militar n-a avut efectul asteptat de el la Palat, cum îsi imagina cu multă ingenuitate Vorobchievici. ­n schimb i-a provocat lui Moruzov un puternic soc psihologic, determinându-l să creadă că pozitia Regelui este pierdută. Moruzov si-a însusit sută la sută concluziile lui Vorobchievici - o totală întelegere între Rege si miscare - si pentru a le aduce la îndeplinire a aranjat o întâlnire în patru în casa Generalului Coroamă din Strada Sfintii Voevozi 24: eu, Moruzov, Vorobchievici si Generalul.
  Nu stiam de venirea la Bucuresti si nici de motivul pentru care Moruzov propusese o întâlnire în casa Generalului Coroamă. De abia atunci l-am cunoscut pe Colonelul Vorobchievici si am aflat de strânsele lui relatii cu Rosu si Biris, căci acestia nu-mi scrisese nimic înainte de la Berlin. Atasatul militar mi-a făcut o impresie bună. Un om integru si devotat intereselor patriei.
  Subiectul discutiei nu numai că m-a surprins, dar mi-a creat o stare de neliniste si îngrijorare: formarea unui nou guvern. Vorobchievici a expus proasta situatie care domnea la Berlin în jurul Regelui, din care cauză nici Transilvania nu poate fi apărată, si a cerut imediata formare a unui nou guvern, în care miscarea să fie larg reprezentată. E singura posibilitate de a se salva atât Tronul cât si granitele apusene.
  Tema nu era nouă pentru mine. Aproape de două luni în sir, de la iesirea mea din guvern si chiar de mai înainte, pledam aceeasi cauză. Dar redeschiderea acestei probleme, în acel moment, mă stânjenea cumplit. ­ntâi, pentru că îmi pierdusem încrederea în capacitatea Regelui de a face un gest de generozitate si, în al doilea rând, abandonasem ideea colaborării cu Regele si mă aflam la doi pasi de revolutie. Nu mă încânta presedentia guvernului, când scopul revolutiei ce-o pregăteam era abdicarea Regelui. Dar cum puteam să-mi dezvălui gândurle, am acceptat să particip la discutie.
  Am propus pe Generalul Coroamă presedinte de consiliu, dar Moruzov, secundat de Vorobchievici, stăruia ca eu să iau conducerea guvernului. Mă întrebam atunci, în sinea mea, dacă Moruzov mai vorbeste în numele Regelui sau este o ideea personală a lui? Propunerea lui Moruzov nu se potrivea cu experienta mea, cu nenumăratele mle încercări de a-l determina pe Rege să concedieze guvernului Gigurtu, făcând loc unei formatii legionare. Regele tinea cu dintii de guvernul gigurtu. Să-si fi schimbat gândul după întoarcerea lui Valer Moldovan de la Berlin? Nu-mi venea să cred. Dar dacă Moruzov a pierdut contactul cu realitătile de la Palat, pe care eu le intuiam mai bine? Mi-am propus să fiu extrem de prudent si să numă angajez în directia lor.
  Le-am servit un argument realist, logic si convingător. Le-am explicat că acum, când nu ne mai despart că acum, când nu ne mai despart decât câteva zile de decizia Puterilor Axei, care va hotărî soarta Transilvaniei, miscarea legionară nu se poate consuma în actul cedărilor teritoriale. Dacă am fost chemati la putere înainte de a se începe tratativele cu Ungaria, atunci am fi acceptat răspunderile, căci stiam că vom putea apăra cu succes hotarele Transilvaniei, dar acum e prea târziu... Miscarea legionară trebuie să rămână o rezervă natională la dispozitia Regelui pentru actiunea de refacere a tării, după ce se va încheia această fază dureroasă.
  Am făcut bine că nu m-am lăsat antrenat pe această pantă, căci influenta lui Moruzov era în declin pe vremea aceea la Palat si, după cum vom vedea mai departe, va cădea în curând în dizgratie.
  La despărtire Vorobchievici m-a întrebat ce să le comunice lui Rosu si Biris.
  - Spune-le să se întoarcă acasă, căci raporturile interne s-au normalizat si tara are nevoie de munca si inteligenta lor.
 
10. I­n vizuina lui Moruzov
 
  La două zile după întâlnirea din casa Generalului Coroamă, primesc un telefon din partea lui Moruzov, rugându-mă să-l vizitez la Serviciul Secret, pentru că are să-mi comunice ceva important. Cum nu fusesem niciodată în acel loc, mi-a dat adresa, Strada Saita, cum intrai în Bulevardul Carol pe dreapta.
  Ce-o mai fi si asta? Nu mă mai despărtea decât o săptămână de ziua atacului - fixată pentru 1 Septembrie - încât această invitatie mă nelinistea. Să fi aflat Moruzov ceva de pregătirile noastre si vroia să mă captureze? M-am sfătuit cu camarazii ce se aflau în acel moment cu mine. Să mă duc, să nu mă duc? Să mă ascund, pretectând că am plecat în provincie, până în ziua loviturii?
  Am trecut prin frământări cumplite. Să se termine oare toată străduinta noastră într-un mod atât de trist, descoperiti si prinsi înainte de întreprinde ceva? Ca în Ianuarie 1939? Si cine stie cu câti morti si arestati din nou?
  După multe sovăiri, m-am decis să-mi asum acest risc si să-l calc pe Moruzov în viziuna lui. Mi-am făcut următoarea socoteală. Dacă nu e nimic si nu mă duc, de abia atunci îi trezeam bănuieli si ne expuneam la urmăriri. O conditie fundamentală a reusitei loviturii era să mentin contactul cu inamicul până în ultimul moment. Nu numai că nu puteam părăsi Capitala, dar trebuia să mă arăt peste tot, cu aceeasi frecventă, desfăsurând o activitate politică normală. Nu puteam lipsi asadar nici de la întâlnirea cu Moruzov.
  L-am luat pe Traian Borobaru cu mine si l-am lăsat afară în stradă, la o distantă potrivită. Daccă nu ieseam într-o oră si jumătate, trebuia să dea alarma. Un grup de legionari era pregătit să pătrundă cu forta la Serviciul Secret.
  Moruzov m-a primit cu bunăvointa de altădată. N-am observat nici o schimbare în atitudinea lui, ceea ce nu m-a asigurat de intentiile lui pacifice, căci putea să fie o simplă mască. Ma condus într-o sală mare, încărcată cu dulapuri metalice. Apoi, mi-a spus:
  - Uite, D-le Sima, pentru ce te-am chemat. Să nu crezi că în timpul ăsta am rămas inactiv. Sunt decis să curăt tot aparatul politienesc de elementele care s-au compromis în asasinarea legionarilor. Asa cum am făcut cu Bengliu.
  M-am uitat la el cu aerul unui om care se trezeste dintr-un cosmar. Am respirat usurat. Eu care tremuram să nu fiu înhătat, aveam în fata mea un om care tremura el de viitorul lui si îsi căuta salvarea la mine.
  - I­n aceste sertare sunt fisierele cu numele tuturor comisarilor si agentiilor de politie din tară. Le vom examina rând pe rând ca să vezi ce schimbări am făcut.
  Mi-a indicat ce comisari a suspendat, pe care i-a trecut în pozitii inferioare sau i-a strămutat dintr-o localitate într-alta. ­ntreg aparatul politienesc era răvăsit. Ordinele fuseseră date si schimbările erau în curs de rezolvare. Cu răbdare, Moruzov a trecut de la un sertar la altul, voind să-mi arate tot, ca să mă convingă de lealitatea lui.
  M-am arătat profund recunoscător de actiunea lui, de epurare a politiei, dar gândul meu era în altă parte. Timpul trecea, depăsisem ora convenită si mi-era teamă că Borobaru, conform consemnului primit, să nu dea alarma si să nu mă trezesc nu un grup de legionari asaltând Serviciul Secret. Totul s-ar f pierdut.
  Cu mare greutate m-am despărtit de Moruzov, care vroia să-mi explice în amănunt criteriile după care a procedat la reorganizarea politiei. Când am iesit de la Serviciul Secret, Borobaru era încă la postul  lui. Cinci minute dacă as mai fi întârziat, ar fi plecat în căutare de ajutor. A fost nespus de fericit când m-a văzut.
  Din cele ce am constatat la Serviciul Secret, am tras concluzia că politiile din tară numai nominal erau subordonate Directiei Generale a Sigurantei si că acela care dispunea efectiv de toate numirile si schimburile era Moruzov.
  Răsturnările provocate de Moruzov în aparatul politienesc tocmai în ajunul loviturii erau în beneficiul nostru, căci comisarii, despărtiti de misiunile lor de până acum, nu mai erau în stare să se ocupe în noile functii si de supravegherea legionarilor.
 
11. Moruzov mă invită la Canaris
 
   Abia mă demăticisem din vizita mea în Strada Saitei si a doua zi mă caută si îmi pune o nouă problemă:
  - D-le Sima, nu ai vrea să mă însotesti la Berlin ca să vedem împreună pe Amiralul Canaris, care este un puternic personaj al celui de-al Treilea Reich, dar momentul mi se pare inoportun. Gânditi-vă la ce-arputea să iasă dacă s-ar auzi că am călătorit împreună la Berlin. Ne-am compromite reciproc. Stiti că o parte din legionarii din Berlin nu văd cu ochi buni colaborarea mea cu Regele Carol si cer abdicarea lui. Acum dacă ne vor vedea împreună, vor zice că avem ceva împreună, că am intrat în slujba D-tale si mai stiu ce. Poarta va fi deschisă larg tuturor calomniilor, când în realitate colaborarea noastră este strict politică si pentru binele patriei. D-ta, la fel, vei avea de îndurat. Eu care cunosc mai bine politica germană, stiu că în sferele militare partidul national-socialist  nu este agreat. Această animozitate s epare că există si în seriviciile Amiralului Canaris si atunci, prin ricoseu, ai avea D-ta de suferit din cauza prezentei mele.
  - Mai bine, du-te D-ta singur, vorbeste cu Amiralul si de mine si, mai târziu, când situatia politică se va limpezi si nu vom mai avea de întâmpinat aceleasi riscuri, îl vom vedea împreună.
  Moruzov a acceptat punctul meu de vedere si n-am mai insistat.
  Scăpasem de o nouă si grea încercare. Dacă as fi plecat în acele momente la Berlin, ar fi trebuit să abandonez planul de actiune, când nu mă mai despărtea decât câteva zile de ora H.
  O altă primejdie care m-ar fi pândit la Berlin, dacă m-as fi dus cu Moruzov, ar fi fost că se dezvăluia fragilitatea legăturilor mele cu guvernul german, mai bine zis, inexistenta lor. Fără îndoială Moruzov mi-ar fi cerut să-l vadă pe Himmler, presupusul meu patron, iar eu nu l-as fi putut prezenta nici unui comisar de politie! ­n acel moment nu as mia fi prezentat nici un interes pentru el si nici pentru Palat, căci mitul fabuloaselor mele legături la Berlin se prăbusea...
  Dar de ce graba lui Moruzov să se ducă în acele zile cruciale la Berlin? El nu se ducea nici pentru Rege si nici pentru chestiunea Transilvaniei, ci exclusiv pentru sine. Simtind că se vor produce schimbări mari în tară, el vroia să-si asigure spatele. Dacă ar fi încercat cineva să se atingă de el, cu sau fără Regele pe Tron, Amiralul Canaris trebuia să-l salveze, intervenind la Bucuresti. Pe mine ar fi vrut să mă aibă Moruzov alături de el, pentru a-i da garantii lui Canaris că din partea miscării nu i se va întâmpla nimic. Ultimele episoade, în care Moruzov a fost protagonistul, întâlnirea din casa Generalului Coroamă, vizita mea la Seriviul Secret si invitatia de a-l vedea împreună pe Canaris, s-au petrecut una după alta, la scurt interval de timp, de la 24-28 August 1940. Cert este că Moruzov nu mai era în tară când s-a decretat arbitrajul de la Viena, 30 August, si nici în zilele următoare, când a izbucnit revolutia legionară.
  Plecarea lui a fost providentială, căci dacă ar fi fost în tară, l-ar fi oprit pe Rege să încredinteze puterea Generalului Antonescu si atunci evenimentele ar fi luat alt curs.
 
12. Forul Legionar si revolutia
 
  I­n ajunul dezlăntuirii contra Regelui Carol, unitatea miscării era impunătoare. De sus până jos nici o fisură în edificiul ei. Ultimii partizani ai lui Noveanu, Radu Mironovici si Vicotr Corbutiu, se desprinseseră de el, predându-se evindetei. Nu mai încăpea nici o îndoială acum asupra hotărârii lui Noveanu si a celorlalti ministri legionari de a-si lega definitiv soarta de Regele Carol si în orice conditii, chiar dacă prezenta lor în guvern ar antrena si răspunderea miscării în iminentele pierderi teritoriale la granita de vest.
  Forul Legionar avea o enormă importantă în bătălia angajată cu regimul, deoarece asigura unitatea miscării si acoperea activitatea mea politică. Nu eram exponentul unui sector, unui fragment de Legiune, când vorbeam de Palat sau în altă parte, ci al întregii miscări.
  Când, pe la începutul lunii August, am făcut primii pasi pe teren mi-am pus problema dacă este bine să asociez la actiune si Forul Legionar. Am ajuns la concluzia că trebuie tinut de-o parte, din două motive. Dacă lovitura nu izbutea, s-ar fi evitat să fie trasi la răspundere acesti oameni care reprezentau ultimele căpetenii legionare scăpate din prigoana trecută. I­n al doilea rând, componenta Forului Legionar nu oferea certitudinea unei adeziuni masive la ideea revolutiei. Unii m-ar fi urmat, dar altii s-ar fi opus perspectivei de a juca totul ca pe-o carte si atunci rezultatul ar fi fost contra-producător.
  Tocmai în ultimele zile ale lunii August, am trăit o întâmplare care mi-a dat dreptate în atitudinea de prudentă adoptată fată de For. Mile Lefter, cum am spus, se ducea regulat la Serviciul lui Moruzov, unde făcea ore de birou. La o sedintă a Foprului, se întoarce de acolo agitat si ne spune:
  - Am aflat la biroul lui Moruzov o veste nelinistitoare. Miscarea pregăteste o lovitură contra Regelui.
  - Si D-ta ce-ai răspuns?, l-am întrebat eu foarte linistit.
  - Am negat categoric.
 - Bine ai făcut. Sunt niste intrigi din partea unor cercuri pentru a asmuti din nou pe Rege contra noastră. Evident că e o absurditate.
  Li s-au luat tuturor o piatră de pe inimă si am trecut la ordinea zilei.
  Fată de Răzleti am adoptat aceeasi tactică. Marea majoritate au fost tinuti în ignorantă, de teamă să nu se filtreze ceva la Palat, cu atât mai mult cu cât de astă dată nu mai era Capitala centrul luptei. Numai câteva elemente, alese cu mare grijă, au primit în cadrul luptei planului de actiune.
  După 6 Septembrie, Colonelul Zăvoianu, Dr. Iosif Dumitru si altii au fost foarte mâhniti că n-au stiut nimic de actiune, deoarece ar fi vrut să participe si ei la această bătălie crucială pentru destinele Legiunii si ale Neamului.
 
13. O convorbire cu Horia Codreanu
 
  Tot în ultima săptămână a lunii August am avut o lungă convorbire cu Horia Codreanu, în casa Colonelului Zăvoianu, convorbire care merită să fie mentionată, căci avea atingere cu actiunea în curs si putea afecta întreaga desfăsurare a luptei.
  Profesorul Codreanu era nemultumit de purtarea fiului său din cauza strânselor lui legături cu VAsile Noveanu. Rareori venea pe la Profesor si totdeauna era energic admonestat de tatăl său. Odată, nu stiu ce făcuse, s-a mâniat asa de tare pe el încât era decis să-l dezmostenească, ridicându-i dreptul de a-i purta numele. Eram pe atunci în casă la Profesor cu Alecu Ghica, Horia Cosmovici si Dr. Popovici. Cu mare greutate l-am potolit să nu facă acest pas.
  I­ntr-o zi Horia Codreanu, ajutat de câteva elemente din jurul lui, l-a sechestrat pe Constantin Stoicănescu într-o casă si l-a tras la răspundere pentru atitudinea lui contra lui Noveanu. După această întâmplare, m-am ferit să dau ochi cu Horia Codreanu si întotdeauna umblam însotit.
  As fi refuzat să stau de vorbă si acum cu el dacă nu ar fi insistat Colonelul Zăvoianu si mai ales pentru că întâlnirea nu implica nici o primejdie, fiind fixată în casa lui.
  Era într-o după masă. Colonelul ne-a lăsat singuri. Nu-l mai văzusem pe Horia Codreanu din 1934, de la Jilava, când ofiter fiind, a fost arestat, scos din armată si adus la închisoare, exclusiv pentru vina de-a fi fratele Căpitanului. Aceeasi fată angelică, cu ochii verzi si profunzi, doar că era mai mic de statură. Când a început să vorbească, l-am ascultat vrăjit. Avea o voce sonoră de bariton, care aducea mult cu a Căpitanului, si un talent remarcabil de a-si expune ideile, cu o  logică impecabilă. A vobit mai mult el, câteva ore în sir, fără să dea semne de oboseală si eu să-mi pierd o clipă atentia.
  Ce mi-a spus? Mai întâi a făcut responsabil comandamentul legionar din prigoană de moartea Căpitanului, dar nu pentru atentatele ce s-ar fi săvârsit atunci, căci cu ele sau fără ele, Căpitanul tot ar fi fost asasinat, ci pentru că nu am organizat o expeditie pentru scoaterea lui din închisoare, trebuia făcut ceva pentru eliberarea lui, chiar împotriva vointei lui. Soarta lui era pecetluită si unica posibilitate de a-i salva viata ar fi fost să fie eliberat cu forta.
  I-am răspuns că nu numai comandamentul legionar, ci si multi legionari loiberi au venit cu propunerea unei lovituri la Râmnicu-Sărat, dar am fost permanent frânati de teama unei nereusite, căci, în acest caz, am fi fost făcuti responsabili de moartea Căpitanului. ­n învălmăseala ce s-ar fi produs cu jandarmii, cu certitudine că ar fi fost ucis si el. I-am reamintit apoi că stie tot asa de bine ca si mine, din gura Doamnei Codreanu, că a existat un plan de evedare al Căpitanului, bazat pe o complicitate internă, care avea mult mai mari sanse de reusită. Un căpitan de jandarmi s-a oferit să-l scoată, dar Căpitanul a refuzat, temându-se probabil de o cursă.
  A trecut apoi la alt subiect, la relatiile cu regimul. Nu mi-a făcut apologia lui Noveanu si nu mi-a vorbit nimic de prezenta ministrilor legionari în guvern. Consideră situatia Regelui mai mult decât critică, disperată. Dacă acum s-ar întreprinde ceva din partea miscării, Regele zboară de pe Tron. Si atunci a început să-mi desfăsoare teoria lui despre o lovitură de Stat. Pe măsură ce înainta în expunere, m-a cuprins nelinistea. Căci conceptia lui nu era decât copia planului meu de actiune: acceasi idee de a ataca institutiile publice concomitent înmai multe orase si de a antrena si armata în lovitură.
  Am rămas perplex. I-o fi dezvăluit ceva Profesorul? Dacă stie Horia Codreanu, stie si Noveanu, si dacă stie Noveanu, va afla si Palatul. Puteam fi suprinsi si arestati chiar înainte de a intra în luptă. Cum însă Profesorul se afla la Călimănesti, parcă nu-mi venea să cred să fi aflat ceva dela el. Dar dacă îmi spune aceste lucruri ca să mă descopăr eu, ca să afle chiar dela mine dacă nu pregăteam ceva contra Regelui? Văzându-l pe el atât de antuziasmat, nimic mai natural decât să-i fac si eu confidenta că se pregăteste ceva în sensul planului său. Dar dacă exista o actiune paralelă a lui Horia Codreanu, de care eu nu stiu nimic, si el înfătisându-mi-o în amănunte, ar vrea să mă convingă să particip la lovitura proiectată de el?
  Câte idei nu mi-a trecut prin minte în acel moment!
  La urmă îmi spune ca încheiere a pledoariei lui pentru o răzvrătire:
  - Situatia internă este de asa natură astăzi, este atât de explozivă, încât cine trage primul glonte de revolver, acela câstigă bătălia. Spusese un mare adevăr si iarăsi mă întrebam dacă nu pregăteste el ceva si lovitura lui să nu premeargă actiunii organizată de mine, alarmând autoritătile?
  - Iată ce e, dragă Horia, i-am spus. Ai dreptate în tot ce spui. Stiu o actiune contra Regelui, în aceste momente de adâncă nemultumire populară, ar duce matematic la prăbusirea lui. Dar nu tii seama de factorul extern. Rusii ne pândesc. Stiu că Regele este detestat de marea majoritate a poporului românesc, dar dacă, printr-o revolutie, deschidem portile inveziei rusesti, nu te gâdesti la răspunderea uriase ce neluăm? Eu nu pregătesc nimic si te sfătuiesc si pe D-ta să nu apuci această cale primejdioasă. Este adevărat că eu lupt pentru dărâmarea actualui guvern, din care, din nefericire, fac parte si unii camarazi de-ai nostri, dar această actiune o duc exclusiv prin mijloace politice.
  Mult mai târziu mi-am dat seama că Horia Codreanu nici nu auzise nimic si nu plănuia nimic. Avusese o intutie genială a ceea ce trebuia făcut în acel moment, o scăpărare de inteligentă din acelea pe care numai Căpitanul le avea. A fost ca o flacără interioară, care s-a stins apoi. Horia Codreanu avea o multime de calităti, dar îi lipsea stabilitatea sufletească, ceea ce îl făcea inapt pentru activitatea politică.
 
14. Manifestul si tipărirea lui
 
  I­n noptile de 28 si 29 August, am lucrat la redactarea manifestului revolutiei legionare. Ziua nu puteam scrie, căci eram ocupat cu alte zeci de treburi. Asa cum m-am înteles cu Profesorul Codreanu, el trebuia să citească de la Radio Brasov (Bod) o proclamatie către tară, în numele său propriu, prin care să ceară poporului să se ridice si să alunge pe tiran. Revolutia trebuia să se desfăsoare în două faze: mai întâi eu să fac începutul, cu manifestul semnat de mine; apoi trebuia să intervină Profesorul, pentru ca, cu greutatea numelui său si cu raza de auditie pe care i-o oferea emisiunea de radio, să creeze momentul psihologic favorabil unei răzvrătiri în masă. Actul al doilea era mai important decât primul. Numele de Codreanu, asociat la revolutie, ar fi dat un impuls considerabil actiunii. Asa cum îmi imaginam procesul revolutionar, ocuparea Postului de Radio Brasov (Bod) si declaratiile Profesorului de la acest post constituiau factorul decisiv al succesului loviturii.
  Manifestul conceput de mine nu era o simplă chemare la revoltă, ci un document politic, în care explicam poporului toată lupta Legiunii pentru salvarea Patriei si ratiunea opentru care suntem siliti acum să punem mâna pe arme, ca unicul mijloc pentru a împiedica distrugerea totală a tării:
 
R O M Â N I
 
  La 5 Noiembrie 1936 si la 29 Noiembrie 1937, Căpitanul Legionailor, Corneliu Zelea Codreanu, a declarat următoarele:
 
  "Cerem ca Majestatea Voastră să pretindă tuturor celor ce conduc sau îsi manifestă păreri cu privire la politica externă a României  să declare că răspund cu capul pentru directivele pe care si le însusesc.
  Asteptăm de asemenea acelasi gest de mare curaj si cavalerism si din partea Majestătii Voastre în ceea ce priveste linia regală de politică externă a României.
  I­n acest mod,  în momentul unei eventuale catastrofe, Tara ar cunoaste si cui apartin răspuderile si natura sanctiunii.
  Nu există: Mica ­ntelegere, nici ­ntelegerea Balcanică, nici Liga Ntiunilor. Cine crede în acestea, dovedeste că nu a înteles nimic.
  Fată în fată stau numai două lumi. Sub presiunea lor, în clipa războiului, toate combinatiile diplomatice se vor nărui ca noiste castele de carton.
  Tara întreagă trebuie să se cutremure, să se înalte si să-i înfrunte pe acei care îi pregătesc moartea. Toti cei ce se găsesc astăzi pe linia destinului si a istoriei nationale, au datoria să ceară si să impună scoaterea politicii românesti interne si externe de sub influenta si comanda Masoneriei, Comunismului si Iudaismului.
  Este singura măsură salvatoare pentru viitorul Neamului Românesc."
 
  Rezultatul acestei înalte prevederi politice a fost cea mai sălbatică prigoană dezlăntuită împotriva Căpitanului si a tuturor legionarilor: arestări în masă, procese nedrepte, schingiuiri, mii de ani de temnită si sute de morti. O întreagă generatie lovită mai buni legionari linia de politică fixată de Corneliu Zelea Codreanu.
  Tot atunci Căpitanul nostru a cerut ca să declare solemn toti cei detin răspunderea destinelor tării că vor plăti cu capul toate actele care angajează viitorul neamului nostru.
  Rezultatul acestei politici infame, al cărui final nu putea fi decât prăbusirea, a ajuns astăzi la sfârsitul tuturor eroilor: destrămarea internă, izolarea externă, iar pământul patriei sfâsiat la Nord si la Sud, la Răsărit si Apus.
  Cine este vinovat?
  Regele a declarat în repetate rânduri că politica externă îi apartine exclusiv, iar Constitutia din 1938 i-a acordat puteri deplinde de amestec în viata de Stat. Toate angajamentele de politică externă dinultimii ani s-au făcut cu îndemnul si aprobarea lui.
  Miscarea legionară a dus o luptă dramatică împotriva lui, în ultimii doi ani, considerându-l vinovat de toate nenorocirile ce s-au abătut asupra tării, după ce această miscare a încercat un lung interval de timp să-l convingă să adopte linia nationalistă de politică externă si internă.
  După arestarea si eliberarea mea, în fata gravei amenitări din afară, am oferit Regelui o ultimă sansă de salvare, cerându-i ca printr-un act unic si total, să facă transferul de putere Gărzii de Fier. Am considerat că interesele  supreme ale tării cereau în aceste vremuri grele o perfectă sinceritate dela un regim tiranic la un regim legioanr. Mi-am luat angajamentul în schimb să garantez tronul si dinastia. Se putea realiza un act istoric de mare importantă, care ne găsea uniti si închegati în fata evenimentelor externe care se precipitau.
  Am acceptat si anumite situatii care însemnau o scădere de prestigiu pentru mine si miscarea noastră, tot din dorinta de a da Regelui posibilitatea să înteleagă momentul politic si să se sprijine pe noi.
  Nu am fost ascultat!
 Dimpotrivă, s-a căutat cu mare vrăjmăsie ca Garda de Fier să fie lovită în unitatea ei, compromisă si măcinată în puterea sufletească, iar în ultimele zile înainte de arbitrajul de la Viena, căutându-se punct de sprijin în afară de Axă.
  Astăzi când dezastrul tării este îngrozitor de mare, când puterea Statului este fărâmitată, când un întreg popor nevinovat e azvârlit în cea mai neagră deznădejde, lovit, umilit, batjocorit, când anarhia cea mai cumplită ne ameintă, când foametea bate la usă si când toată lumea indică pe vinovat, Garda de Fier e silită să părăsească atitudinea ei de largă întelegere fată de Rege si să-i ceară singurul act patriotic ce i-a mai rămas, singura si ultima datorie:
Să abdice!
  E strigătul unanim al tării. Vointa totală a unui popor.
  Orice altă încercare e condamnată pierii. Agentul masoneirei si a iudaismului, omul democratiilor prăbusite, autorul dezastrului tării să plece de pe tronul României.
  Miscarea Legionară este gata să-si asume răspunderea cu colaborarea si întelegerea tuturor patriotilor cinstiti.
  Miscarea Legionară este hotărâtă să asigure continuitatea dinastiei românesti si să accepte domnia Voievodului Mihail de Alba Iulia.
  Miscarea Legionară face apel la întreg aparatul de Stat să-si dovedească sentimentele nationaliste si să se asocieze Gărzii de Fier, să nu opună nici un fel de rezistentă, pentru că nu are a se teme de nici un fel de resentiment.
  Miscarea Legionară se adresează Armatei Române, adânc lovită în onoarea si mâdria ei, si o asigură de toată camaraderia si dragostea legionarilor.
  Miscarea Legionară îsi exprima din nou atasametnul ei profund pentru Puterile Axei si încrederea nezdruncinată în spjiritul de dreptate care va prezida la alcătuirea Europei de mâine.
  Miscarea Legionară cere sprijinul Puterilor Axei în aceste clipe de tragedie internă care amenintă să rupă echilibrul tării.
  Cu gândul la Căpitanul nostru, la cei morti si la cei vii, mergem înainte pe singurl drum ce ne-a mai rămas.
 
         Camarazi,
 
  Hotărârea s-a laut. Victoria e în piepturile noastre.
  Nici o putere din lume nu ne va mai putea împiedica să dăm natiei linistea si dreptatea după care e însetată.
 
 Bucuresti, 1 Septembrie 1940
 
 HORIA SIMA
 
  Manifestul purta data de 1 Septembrie, pentru că în această zi, Duminică, 1 Septembrie 1940, ora 9 seara, era prevăzut initial să se dezlăntuiască atacul. Din nmotive pe care le voi explica în continuare, a fost amânată data pentru Marti, 3 Septembrie, ora 9 seara.
  Manifestul trebuia tipărit. Bătut la masină si multiplicat, si-ar fi pierdut mult din efect. Problema a rezolvat-o Nae Mazilescu, student din Romanati, pe care l-am cunoscut în prigoana din 1938, când conducea studentimea legionară din Bucuresti. El se împrietenise cu familia unui tipograf, care se nimerise a fi si simpatizant al miscării. Acesta avea o mică întreprindere într-o mahala a Capitalei, adică tocmai ceea ce ne trebuia nouă. Tippograful si-a luat angajamentul să culeagă textul noaptea, când lucrătorii erau plecati si tot noaptea să-l tragă, pentru a asigura secretul imprimării. Sâmbătă dimineata aveam stocul la dispozitie. Din 2.000 de exemplare câte am comandat, jumătate au rămas în Capitală, iar restul au fost trimise în provincie.
 
15. Cauzele dictaturii de la Viena
 
  La întâlnirea de la Berchtesgaden, din 26 Iulie, Hitler a cerut plenipotentialilor români să se înteleagă cu Ungurii pe baza principiului schimbului de populatie.
  Când s-a pronuntat dictatul de la Viena, în 30 August 1940, acest principiu a fost ignorat si s-a procedat la partajul Transilvaniei între România si Ungaria. Ce s-apetrecut între cele două date pentru ca Fuehrerul să abandoneze principiul fixat de el însusi pentru rezolvarea diferendului teritorial româno-unger? Care au fost cauzele au favorizat Ungaria să primească mai mult din tinutul Transilvaniei decât i-ar f permis proportia numerică între locuitorii români si unguri din această provincie?
  1. I­n primul rând, Ungurii au fost încurajati de Ciano, Ministrul de Externe al Italiei, total câstigat de partea lor, să ceară cât mai mult la Conferinta de la Turnu Severin pentru a provoca esecul ei si, în modul acesta, drumul să rămână liber pentru o interventie directă a Puterilor în litigiu, laa cărui solutionare el spera să exercite o influentă decisivă.
  2. Cu mult înainte de a se deschide Conferinta de la Turnu Severin, Ungurii au masat aproape toată armata lor la granita Transilvaniei, santajând Puterile Axei cu iminenta unui război, dacă nu li se satisfac cererile revizioniste.
  3. Rusia Sovietică a anuntat că sprijină revendicările maghiare si bulgare, ceea ce a fortat Puterile Axei să intervină cât mai repede pentru ca evenimentele să nu se desfăsoare peste capul lor. Stalin ar fi fost enorm de interesat să izbucnească un conflict româno-maghiar, căci atunci avea si el oportunitatea să mai obtină ceva din trupul României. Un război ungaro-român ar atras după sine o interventie germană si ocuparea tării noastre de Germani, iar Statul Român ar fi devenit eo ipso obiect de partaj între toti vecinii. Dacă Germanii invadau România, nu li se putea refuza nici Rusilor dreptul să ia o parte din pradă, care ar fi fost Moldova până la Milcov.
  Berlinul nu putea tolera această evolutie primejdioasă, căci grânele si petrolul României erau esentiale pentru continuarea războiului.
  4. Toate aceste cauze acumulate n-ar fi dus poate la nedreptul si absurdul dictat de la Viena, dacă nu s-ar fi adăugat o altă cauză, infinit mai gravă, care-si avea orginea în însusi Palatul Regal.
  Am arătat că la sfârsitul lui Iulie 1940, Regele Carol a numit ca ambasador la Moscova pe Grigore Gafencu. ­nsăsi această numire era suspectă, indiferent de mandatul cu care a plecat si nu putea provoca decât cea mai mare alarmă în cercurile germane. De atunci serviciile germane au urmărit pas cu pas activitătile lui Gafencu, pentru a descoperi cu ce scop a fost trimis de Rege la Moscova.
  Numirea lui Gafencu nu era întâmplătoare si trebuie conexată cu politica Angliei după alungarea ei de pe continent. Ea urmărea să găsească noi aliati pentru a deschide noi fronturi de luptă. ­n Apus nu se mai putea face nimic, căci tările erau sub dominatia germană. Posibilitătile de a crea noi focare de război nu existau decât în est si sud-est: Rusia si popoarele balcanice. De la 12 Iunie 1940, se găsea la Moscova, ca ministru al Marii Britanii, Sir Stafford Cripps, a cărui misiune era să desprindă Rusia de Germania si să o recupereze pentru lagărul aliat. I­n cadrul acestui plan avea de jucat si Gafencu rolul său la Moscova. Paralel cu politica oficialăa României, reprezentată de Mihail Manoilescu, se realiza o altă politică, în spatele Ministrului de Externe al României, ai cărui pioni erau Grigore Gafencu la Moscova, Regele Carol la Bucuresti si Viorel Tilea la Londra. Politica externă se dedublase, având două fete ca Ianus: cea vizibilă, orientată spre Berlin, si alta secretă, care urmărea să realizeze vechile teluri ale integrării României într-un sistem de aliante occidentalo-sovietic. Misiunea lui Gafencu la Moscova era de a sonda terenul pentru a obtine asistenta militară a Rusiei în caz de conflict cu Ungaria. Dacă s-ar fi realizat această aliantă, cu certitudine că si Jugoslavia s-ar fi prins în horă contra Germaniei si atunci întreg estul si sud-estul european ar fi devenit câmp de bătălie, cu consecinte incalculabile pentru cursul războiului. Grecia ar fi participat la conflict si, probabil, ar fi fost antrenată si Turcia. Acesta era planul lui Churchill, care nu era departe de realizare.
  Complotul lui Gafencu a fost descoperit de guvernul german în urma unui schimb de telegrame cifrate între acestea si Tilea, ministrul Româiei la Londra. Grigore Manoilescu, fratele ministrului, se afla pe atunci la Berlin si, gratie unor legături la Statul Major, a putut afla exact ce s-a întâmplat. Tilea a dat o telegramă cifrată, tranzit prin Berlin, lui Gafencu. Serviciile germane posedând cifrul român, au aflat ce continea telegrama. Tilea făcea aluzie la o întelegere româno-rusă peste capul lui Manoilescu, ca expresie a politicii regale. La rândul lui, Gafencu , a răspuns tot printr-o telegramă cifrată, prin care îi comunica căsunt în curs de tratative între România si Rusia contra Nemtilor.
  Bazat pe aceste teleegrame, Statul Major german a cerut lui Hitler să transeze de urgentă diferendul româno-german, căci altminteri se poate ajunge la o situatie atât de primejdioasă în estul si sud-estul european încât armata germană nu o mai poate domina.
  "România trădează, a spus Statul Major german, si noi trebuie să fim pe Carpati în imediata apropiere a terenurilor petrolifere".
  După întreruperea Conferintei româno-ungare de la Turnu Severin, un dictat era inevitabil, dar Hitler spre deosebire de Ciano, nu vroia să slăbească prea tare România, gândindu-se la aportul ei într-un viitor război cu Rusia. Dictatul de la Viena, în prima lui versiune, elaborată de guvernul german, prevedea cedări în Transilvania de Apus, în timp ce Secuimea si lantul Carpatilor Orientali până în Maramures rămâneau României. Dar după trădarea lui Gafencu la Moscova, Hitler a adăugat si coltul secuiesc, cu toată partea de nord a Ardealului, pentru ca armata germană, de pe noua granită a Ungariei, să poată interveni contra Rusilor atât în Moldova cât si pentru protectia puturilor petrolifere.
  Chiar în ultimele zile ale domnuei lui, când greselile lui de politică externă erau mai mult decât evidente, Regele Carol nu a abandonat vechile lui planuri si a cules nefericitele urmări, care i-au precipitat căderea.
  5. Pentru a provoca mânia lui Hitler, cu scopul perfid de a ataca România, Stalin, prefăcându-se a fi partener loial al Germaniei, a avut grijă să anunte si direct pe Fuehrer de cererile de asistentă militară al lui Gafencu la Moscova la MOscova si duplicitatea Regelui, ceea ce confirma schimbul de telegrame între Tilea si Gafencu si arăta urgenta necesitate a dictatului în sensul vederilor Statului-Major german.
 
16. Un Consiliu de Coroană sui-generis
 
  Odată fixată de Hitler noua frontieră dintre România si Ungaria, Mihail Manoilescu, Ministrul de Externe, a fost invitat de Ribbentrop la Viena, unde a sosit în dimineata de 29 August 1940. Manoilescu nu stia nimic de decizia luată si credea că este chemat la Viena pentru a continua tratativele întrerupte la Turnu Severin. Pentru a doua oară m-am întâlnit cu el în seara plecării si din nou să nu se ducă, ci să-si prezinte demisia, lăsând celor care au pregătit dezastrul să-si asume răspunderea actului. El avea sperantă că va putea să salveze cea mai mare parte din Transilvania si considera ca o datorie patriotică să rămână la postul său.
  Manoilescu debarcase la Viena cu un grup de specialisti si adusese un bogat material documentar, în special hărti. El credea că se va da o bătălie între cele două părti, în prezenta celor doi ministri de externe ai Axei, căi odată cu el fusese convocată si delegatia maghiară. Dar mare i-a fost surpriza când în loc de tratative, Ribbentrol si Ciano le-au pus la vedere că nu mai e timp de discutii si că Puterile Axei si-au asumat singure răspunderea să transeze diferendul dintre cele două tări. Cele două delegatii au fost întrebate doar dacă acceptă sau nu dictatul Puterilor Axei, indiferent cât de favorabil ar fi uneia sau alteia dintre cele două părti. Delegatia maghiară n-a opus rezistentă, probabil pentru că se aflase ceva de cursul noii frontiere, în timp ce Mihail Manoilescu a cerut timp ca să poată telefona la Bucuresti, pentru a cere aprobarea Regelui. De fapt România se găsea în fata unui nou ultimat, de astă dată prezentat de Puterile Axei. Guvernul român trebuia să decidă chiar în noaptea aceea dacă se supune sau nu dictatului. I s-a mai comunicat lui Manoilescu, ceea ce el a transmis în cursul conversatiei cu Regele, că odată dictatul pronuntat, Puterile Axei vor oferi o garantie colectivă pentru restul teritoriului ce rămâne României.
  Regele Carol n-a vrut să ia singur decizia, ci a convocat chiar în noaptea aceea, de 29-30 August, un Consiliu de Coroană, pentru ca să acopere cu autoritatea acestuia greselile lui de politică externă. La Consiliu au participat, în afară de membri guvernului, mitropolitii si episcopii din Ardeal, sefii partidelor de opozitie, iar din partea miscării legionare eram pus si eu pe listă să fiu chemat. Cum n-am putut fi găsit în noaptea aceea, s-a recurs la serviciile a două persoane care nu aveau nimic comun cu Legiunea decât numele venerabil ce-l purtau. A fost invitat la Palat Horia Codreanu, care n-a detinut niciodată vreo functie în miscare, si a fost căutat si adus cu forta Protopopul Ion Mota, care, în afară de faptul că era tatăl eroului, tot atât de putin putea să vorbească în numele organizatiei. Protopopul Mota se întorcea de la Bucuresti cu trenul la Orăstie. La Ploiesti a fost descoperit de agenti, dat jos din tren si cu o masină înapoiat la Bucuresti, pentru a fi prezent la Consiliu. Omul a protestat, a spus că el n-are ce să caute acolo, dar n-a putut să scape. Regele vroia ca aceste două nume, scumpe întregii Românii, să fie legate de cedarea Ardealului. "A trebuit să se consume, scrie Petrascu în memoriile lui, si cel mai abject gest de profanare a memoriei celor doi intermediari ai miscării legionare, titani ai generatiei noastre si ai întregii istorii românesti".
  I­n Consiliul de Coroană Maniu si Dinu Brătianu au cerut respingerea ultimatului, dar cum guvernul avea majoritatea, si-a impus vointa, urmând indiatiiile Regelui. După miezul  noptii, Regele a comunicat lui Manoilescu rezultatul dezbaterilor Consiliului de Coroană. Drumul era liber acum pentru ca Puterile Axei să pronunte arbitrajul.
  Si acum vreau să povestesc modul miraculos în care am scăpat eu ca să nu am soarta Părintelui Mota. Consiliului de Coroană nu mai putea schimba nimic din cursul fatal al evenimentelor, dar ar fi putut viitorul Legiunii, dacă as fi participat si eu la dezbaterile lui. Mă aflam cu Constantin Stoicănescu în casa inginerului Grigoriu, fratele Doamnei Liliana Protopopescu. Era un apartament la etaj în PArcul Jianu si, în afară de noi doi, nu era nimeni acasă. Făceam ultimele corecturi la manifestul ce trebuia dat a doua zi la tipar. Sedeam la masa din sufragerie cu Stoicănescu si noi nu stiam că stăpânii aveau o sonerie de picior sub masă. Umblând cu picioarele, fără să ne dăm seama, am dat de sonerie si am scăpat de ea. Era pe la ora 11 noaptea. Cine să fie la ora asta? S-a sculat Stoicănescu, a deschis usa de la intrare, dar nu era nimeni. Operatia s-a repetat de vreo patru ori, până ce ne-a venit în minte să căutăm sub masă si am descoperit soneria. Ne-am continuat lucrul, în speranta că nu vom mai fui supărati. Dar la scurt interval din nou se aude soneria. Noi am zâmbit unul altuia cu înteles si ne-am învinuit reciproc că am atins soneria. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, dar noi, ferm convinsi că suntem autorii chemărilor, nu ne-am mai deranjat să deschidem usa.
  Dar de astă dată ne-am înselat. La usă era cineva. Vizitatorii erau reali. A doua zi mă întâlnesc cu Dr. Alexandru Popovici, care îmi spune că m-a căutat toată noaptea cu agentii pentru a merge la Palat, "pentru a depune jurământul". Asa i-au spus agentii ca să-l determine să vină cu ei si să mă caute. Pe unde n-a fost Dr. Popovici! Prin toate casele din Bucuresti, unde credea că as putea dormi. ­ntre alte case m-a căutat si la inginerul Grigoriu.
  - Păi, eram acolo!
  - Am sunat de câteva ori si văzând că nu răspunde nimeni am plecat, pentru a merge să te căutăm în alte părti. Nu era timp de pierdut. Regele astepta venirea D-tale cu înfrigurare.
  Soneria de picior din casa inginerului Grigoriu m-a salvat. Dacă mergeam la Palat, eram anulat atât politic cât si revolutionar. Dacă as fi acceptat arbitrajul, în cor cu Regele si guernul, îmi pierdeam orice autoritate morală de a mai protesta contra cedărilor teritoriale si a-l trage la răspundere pe Rege pentru dezastrul tării. Dacă m-as fi opus ultimatumului - cum desigur as fi făcut - aliniindu-mă cu Maniu si Brătiasnu, mă puneam în colflict cu Puterile Axei si linia politică externă a miscării ar fi fost alterată, ceea ce îi convenea Regelui. Oricare alternativă as fi adoptat, miscarea legionară, ca unitate operativă, ar fi fost scoasă din circulatie pentru multă vreme.
 
17. Pierderea Ardealului de Nord
 
  I­n momentul când făcusem ultimele corecturi la manifestul revolutiei legionare în noaptea de 29-30 August, stiam că o delegatie română plecase la Viena pentru a trata cu Ungurii problema litigului teritorial, în prezenta ministrilor de externe ai Puterilor Axei, dar nu îmi imaginam că lucrurile se vor desfăsura atât de repede. Credeam că dezbaterile vor dura câteva zile, cel putin o săptămână, timp suficient să putem surprinde pe Rege cu actiunea noastră si să determinăm întreruperea acestor tratative.
  De Consiliul de Coroană aflasem a doua zi dimineată, Vneri 30 August, si mi-am dat seama de gravitatea situatiei, dar mai aveam o lucire de sperantă că situatia se va prelungi suficient de mult ca să ne dea nouă răgaz să intreăm la apă. Dar în seara aceleiasi zile, Vineri 30 August, rezultatele arbitrajul erau cunoscute. Interventia noastră asadar nu mai putea salva Transilvania si revolutia proiectată nu mai avea rost decât răsturnarea Regelui Carol. Apăruse o situatie nouă si necunoscută, care va fi reactia tării si care va fi starea de spirit a miscării legionare. Una era să dăm lovitura în plină efervescentă pentru chestiunea Transilvaniei si cu totul altceva după ce faptul se consumase. Pentru a putea lua pulsul tării si a face un ultim examen al situatiei interne, m-am decis să amân data izbucnirii revolutiei de la 1 la 3 Septembrie 1940. Asa se face că manifestul poartă data de 1 Septembrie, pentru că era dat la tipar, în timp ce actiunea a început cu două zile mai târziu.
  Arbitrajul de la Viena a lovit ca un trăznet toate sufletele românesti. Toată lumea se astepta că va trebui să facem concesiuni grele la granita de vest, dar nimeni nu-si imagina că Ungariei să i se atribuie jumătate din Transilvania. Nedreptatea era strigătoare la cer. 1.400.000 români, mai mult decât Ungurii din tinutul cedat, treceau din nou sub stăpânirea maghiară. Străvechi asezări daco-romane, cu masele compacte de Români, au fost smulse din trupul tării si încorporate Ungariei. După sfasierile precedente, sufeream o nouă si cruntă lovitură, care zguduia adânc fiinta Statului si epuiza răbdarea poporului românesc. Nefericita populatie nu cunostea însă cauzele îndepărtate si cauzele ascunse ale dezastrului, trimiterea lui Grigore Gafencu la Moscova cu scopul de a obtine sprijinul sovietic ce se desemna la granita de vest. Ultima infamie a Regelui Carol. Am pierdut bătălia contra Ungariei din cauza nefastei conduceri românesti, din cauza unui regim urât si vândut străinilor.
  Zguduit până în adâncul fiintei mele, am trăit acele zile tragice. Părea că totul se prăbuseste în jurul meu. Abia se terminase drama din est si tara suferea o nouă multilare la granita de vest. Aproape un milion si jumătate de români au fost despărtiti de fratii lor. Sute de mii au luat drumul pribegiei, părăsindu-si gospodăriile si truda unei vieti întregi. Drumurile din Ardeal erau pline de oameni si cărute care aflaseră peste noapte că se aflau într-o tară străină. Bazele milenare ale poporului se clătinau în toate punctele cardinale: la Est si Vest, în Sud si în Nord.
  "Unde sunteti voi toti, politicieni usurateci, care ati acoperit de laude un regim trădător si criminal? Cine îsi ia acum răspunderea pentru prăbusirea granitelor? Nu ati spus de repetate ori că tineretul nu e chemat să îndrepte tara, că sunt alte capete mai întelepte ca ale noastre? Unde a rămas întelepciunea voastră care privea cu dispret la luptele si suferintele noastre? Ati azvârlit cu toate infamiile în gândurile noastre curate de salvare a tării. V-ati bătut joc de sfintele noastre credinte, de idealurile unei generatii care nu a gresit cu nimic contra Patriei. De 20 de ani ne-ati târât prin închisori, care ne-au ruinat sănătatea si au pustiit tineretea noastră. Ne-ati acuzat de trădare pe noi care am vrut să smulgem România din tesătura diabolică a unor planuri criminale, pentru a urma drmul onoarei si al demnitătii nationale. Ne-ati omorât când ati văzut că Legiunea este tot atât de puternică si rândurile ei tot mai dese, când ati văzut că nici intrigile, nici amenintările, nici violentele, nici cursele ce ni le întindeati nu pot sfărâma credinta noastră. Nici măretia de Arhanghel a Căpitanului nu v-a putut retine de la pornirile voastre criminale. I-ati luat viata aceluia care, în ziua victoriei, v-ar fi iertat pe toti, pentru a inaugura o epocă de mari prefaceri spirituale în poporul românesc. Nu asteptăm de la voi nici o căintă, nici cel putin în acest ceas tragic, când greselile voastre stau fată în fată cu nefericitele lor urmări. De multă vreme v-ati desprins din comunitatea natională si imensa ei durere nu mai sunteticapabili să o simtiti. ­n aceste de durere sfâsietoare pentru tot Românul, sufletul meu îmi spune că nici un alt gând nu vă străbate mintea decât cum să vă puneti la adăpost bunurile voastre si cum să vă salvati situatiile voastre, în timp ce constiinta voastră coruptă va găsi vreo explicatie pentru justificarea nefericirii în care a căzut tara, cu care sufletul vostru meschin si josnic se va socoti satisfăcut".
  Când Sâmbăta dimineata am străbătut străzile Bucurestilor, am întâlnit acceasi lume tristă, abătută si cernită ca atunci când s-a anuntat vestea asasinării Căpitanului. Pe stradă părea că nu mai umblau oameni, ci umbre. Peste tot numai fete îngrijorate si cu privirile în gol. Nu era o durere care se exterioriza, ci una care anihila omul, care-l apleca la pământ. Disperarea multimilor era asa de mare încât simteam cum mă invadează si mă copleseste. Nu mai aveam aer, mă sufocam. Pacă mă strângea cineva de gât. Trebuie găsită o iesire. Dacă în acest moment miscarea nu întreprinde ceva, neamul nostru e condamnat, îsi pierde vitalitatea istorică si se descompune. Această disperare colectivă trebuie să ajungă la un deznodământ. Alungarea Regelui de pe Tron era o conditie de supravietuire a poporului nostru. După ce am pierdut o treime din teritoriu, cel putin această satisfactie să i se dea poporului român ca să se răzbune pe acela care poartă răspunderea dezastrului national.
 
18. Schimbarea datei
 
  Sâmbătă dimineata, 31 August, am căutat legionari de încredere pe care să-i trimit în cea mai mare grabă în provincie ca să anunte pe sefii locali ai revolutiei că data când va trebui să intre în actiune s-a schimbat de la 1 Septembrie, ora 9 seara. Curierii plecati au putut să ajungă la vreme la Constanta, Brasov, Sibiu si Alba-Iulia.
  Problema cea mai grea era Clujul. ­n planul initial de actiune figura si acest oras. Dar cum Clujul căzuse acum în lotul maghiar, o răzvrătire în acest centru ar fi putut interpretată ca o rezistentă contra Ungariei, ceea ce ar fi provocat reactia Berlinului. Am ales pe Traian Borobaru si pe Constantin Stoicănescu să plece la Cluj pentru a anunta pe camarazii de acolo să suprime interventia. ­n drum spre Cluj, ei au făcut un ocol pe la Deva, pentru a da de veste grupelor de aici si din Banat de amânarea datei. La Deva au vorbit cu Rotea, responsabilul de acest sector, si au telefonat la Timisoara. Lururuile erau în egulă în toată regiunea de vest a tării. Mai rămânea Clujul. Cum comunicatiile erau foarte grele si trenurile numai circulau spre nord, au închiriat o masină, ajungând la Cluj, din cauza cărutelor cu refugiati care umpleau soseaua, abia în după masa de Marti, 3 Septembrie. Le era teamă că legionarii de aici, nestiind de amânarea datei, să nu fi intrat în luptă. Norocul a fost că ei însisi si-au dat seama de noua situatie si din proprie initiativă au renuntat la actiune. Seara au găsit pe Emil Popa si pe Generalul Mehedinti. Nu mai era nimic de făcut decât să se întoarcă spre Bucuresti.
  Profitând se plecarea curierilor, am trimis si pachetele cu manifeste destinate provinciilor. ­n modul acesta întreaga retea fusese avizată si nu se mai putea produce nici o surpriză. Gândindu-mă la eventualitatea că as fi silit să recurg la o nouă amânare, i-am spus lui Stoicănescu să comunice la Deva si Timisoara ca să nu înceapă actiunea înainte de a auzi semnalul de la Radio Brasov-Bod.
 
19. Planul lui Rotea
 
  Vineri dimineata, 30 August, mă caută Rotea, care venise urgent din Ardeal ca să-mi propună schimbarea planului de actiune. El avea misiunea să organizeze lovitura la Deva. M-am plimbat vreo două ore cu el în jurul Spitalului Militar "Regina Elisabeta".
  Ce spunea Rotea? Nu este bine să provocăm o revolutie în aceste momente când se hotăreste soarta Ardealului. Nu stim ce se poate întâmpla. Fie o invazie rusă fie o agravare a tensiunii cu Berlinul. Căpitanul, în momente asemănătoare, desi putea să facă o revolutie, a renuntat să bruscheze situatia si a preferat să intre în închisoare "pentru a nu transforma Româia într-o Spanie însângerată".
  Rotea mergea mai departe si propunea chiar să renuntăm la orice actiune violentă, iar, cu lichidarea litigiului cu Ungaria, să acceptăm să reluăm colaborarea cu Regele Carol. Fiind apoi ministrii, din interiorul guvernului putem apoi să-l răsturnăm, dispunând de alte mijloace si alte complici tăti.
  - Dragă Rotea, i-am spus, partea a doua a planului tău, o resping din capul locului. Nu putem să-l răsturnăm pe Carol, fiind noi membri într-un guvern înscăunat de el. Avantajele ar fi foarte mari, dar ideea ta contrazice moralei legionare. Nu e în genul nostru. Nu uita că  atunci când intri într-un guvern, depui jurământ de credintă Regelui. Cum am putea noi să fim sperjuri, călcând acest jurământ? Această perfidie o pot face altii, dar nu legionarii. Noi trebuie să ne comportăm leal chiar si cu dusmanii nostri. Nu uita învătătura Căpitanului: "decât să învingi printr-o miselie, mai bine să cazi înfrânt pe căile onoarei".
  - Ceea ce facem noi acuma, nu vine în contradictie cu această învătătură. Suntem perfecti acoperiti moralmente. Eu nu mai sunt în guvern de două luni. De atunci am dus o campanie continuă ca să-l determin pe Rege ca să-l determin pe Rege ca să constituiască un guvern de salvare natională, al cărui pivot să fie miscarea. Nu se poate plânge că nu i-am oferit toate posibilitătile să se salveze. Dar cum el nu se gândeste nici în aceste ceasuri tragice la tară, ci exclusiv la salvarea camarilei, nu ne mai rămâne decât recursul la fortă. Tara trece înainte. Actiunea este aprobată de constiinta întregului popor, care nu mai poate suporta prezenta lui pe tron.
  - Cât priveste partea întâia a planului tău, aceasta merită întreaga consideratie. Sunt si eu tulburat adânc, sunt prada celor mai mari nelinisti. Ne-am întânit în gânduri. ­ncă sovăiesc si nu stiu dacă fac bine, dacă nu cumva prin dezlăntuirea unei revolutii, nu vom fi invadati toti vecinii. Pentru noi patriotismul nu este vorbă goală. Când întreprindem ceva, primul nostru gând este la tară. Am plecat din guvern, când am văzut că suntem trasi pe sfoară de Palat si că cu actuala garnitură nu poate fi salvat Ardealul. ­ndoiellile tale sunt si ale mele. Voi mai medita azi si mâine asupra planului. Dacă intervine vreo schimbare, vei fi avizat la vreme. Dar până atunci, toate rămân asa cum au fost stabilite. Du-te la Deva si pregăteste-te pentru Duminică, ora 9 seara.
 
20. Curierii destinului
 
  După despărtirea de otea, am intrat într-o criză interioară. Fac bine sau nu fac bine? Nu ar trebui să urmez sfatul lui si să renunt la insurectie? Dar dacă se întâmplă ceea ce mi-a reactualizat eu cu atâta putere? O invazie a vecinilor si sfârsitul României ca Stat independent? Si atunci cine va purta răspunderea? Nu Regele ucigas, ci noi care ne-am răzvrătit. Argumentele pro si contra străfulgerau în mintea mea fără întrerupere, reându-mi o stare de nesigurantă chinuitoare.
  I­nclinam să pun în aplicare planul lui Rotea si iarăsi mă răzgâdeam. Eram cât pe-aici să dau ordinul de demobilizare al oamenilor, dacă în orele următoare nu mi-ar fi venit niste stiri senzationale, care nu puteau fi aduse decât de niste mesageri ai destinului. Una din aceste stiri uluitoare a venit prin Toader Ioras, iar a doua prin Mitică Predescu de la Constanta.
  Toader Ioras fusese numit secretar al lui Noveanu la Ministerul Inventarului Public, al cărui titular era. După ruptura dintre miscare si cei trei ministri, Ioras a venit la mine si m-a întrebat ce să facă: să-si dea demisia, urmând grosul Legiunii să rămână mai departe.
  - Nu, rămâi acolo. Cine stie dacănu afli ceva de la Noveanu care ne poate fi de folos.
  De atunci nu l-am mai văzut. După întâlnirea cu Rotea, cine apare în fata mea? Ioras. Ne-am plimbat un sfert de oră pe nu stiu ce străzi ale Capitalei, în aceeasi zi de Vineri. Pare că îi era teamă să înceapă vorba. Se uita în dreapta si în stânga să nu ne vadă cineva împreună. ­n sfârsit îmi spune:
  - Vreau să vă spun ceva, dar să rămână strict între noi. Mi-a spus Noveanu că după ce se va termina chestiunea cu Ardealul, se va termina si cu Horia Sima. Va fi riridat cu toti ai lui si vor dispărea.
  Deci, Noveau stia că la Palat se urzeste ceva contra noastră si nu a venit să mă avertizeze, cum era datoria unui camarad, indiferent că el a apucat o altă cale. Ioras îi câstigase încrederea, văzând că rămâne la biroul lui si-a îngăduit fată de el această confidentă.
  Destăinuirea lui Ioras era foarte gravă. Era confirmarea unei bănuieli mai vechi a mele că, după normalizarea raporturilor cu Germania, Regele se va năpusti din nou asupra noastră. Ne aflam în primejdie mortală. Dacă nu o luăm înainte, vom fi arestati si lichidati. Ca să nu facă Ioras vreo imprudentă, l-am linistit, zicându-i:
  - Nu se poate întâmpla asa ceva, dragă Ioras. Noi nu i-am oferit Regelui nici un prilej ca să ne atace. Toate actiunile s-au desfăsurat într-un cadru strict politic. Dimpotrivă, eu cred că după ce se va rezolva chestiunea cu Ardealul, drumul va fi liber pentru o colaborare rodnică cu Regele pentru refacerea tării. Noi nu puteam face parte dintr-un guvern care va prezida mutilarea tării, cauza principală a neîntelegerii cu Regele.
  Ioras s-a despărtit de mine dând din cap. După o sută de metri, s-a întors si s-a uitat din nou lung la mine. ­n sinea lui se gândea probabil cu tristete că nu mă va mai vedea...
  A doua zi, Sâmbătă, 31 August, mă caută avocatul Mitică Predescu de la Constanta. Avea o comunicare confidentială de transmis. El era un bun prieten cu Consulul Rohde de la Constanta. Cam prin 20 August, prin mijlocirea acestuia, a cunoscut pe un colonel sau general de SS Dietrich (să fi fost faimosul Sepp Dietrich?), detasat în România cu o misiune specială. Era împuternicit de Ministrul de Externe, de Partid si de Himmler ca să provoace tulburări în România pentru răsturnarea lui Carol. El era constient că nu poate cuceri tara, dar el vroia decât să provoace tulburări, care să determine guvernul român să reactioneze, pentru ca apoi Hitler să aibă prilejul să intervină cu trupele pentru a stinge acest focar de nelinisti de la frontiera cu Rusia. El s-a adresat în primul rând Nemtilor din România. A luat contact si a inventariat  fortele de Volksdeutsche din Ardeal, Banat si Bucovina de Sud, oameni încadrati în partid si organizati încă din primăvara anului 1940. Dietrich a descoperit însă că în Vechiul Regat nu dispune de forte suficiente pentru a crea o diversiune insurectională. Atunci colaboratorii lui i-au semnalat să se sprijine pe nucleele legionare. Consulul de la Constanta i-a indicat pe Mitică Predescu, un om de suprafată în întreaga lume legionară din Dobrogea. Colonelul a venit la Constanta, l-a întâlnit pe Predescu si i-a expus elementele planului. Mitică Predescu nu i-a răspuns imediat, ci i-a cerut un răgaz ca să tatoneze terenul. El a luat  contact cu o serie de constănteni, dar acestia au refuzat să se angajeze într-o actiune germană. Atunci Mitică Predescu s-a hotărât să vină la Bucuresti ca să-mi comunice mie planul german si să-mi ceară sprijinul.
  Cum am aflat mai târziu, guvernul german pregătea o variată de actiune, o ipoteză delucru paralelă, pentru eventualitatea că Regele Carol ar respinge arbitrajul. ­n acest caz, trupele germane, concentrate în jurul Vienei si în Slovacia, trebuia să facă o incursiune fulgerătoare în România, pentru a împiedica o penetratie a Rusilor. Dar guvernul german avea nevoie de un pretext ca să dezlăntuie această operatie. Pentru acest scoip a fost trimis Colonelul Dietrich de la Viena, evident că si actiunea proiectată sub conducerea acestuia a fost anulată.
  Dar eu atunci nu cunostea, aceste dedesupturi. Eu am interpretat cu totul în alti termeni planul lui Dietrich, dezvăluit de Mitică Predescu. Eu eram convins că Germanii vor să răstoarne pe Regele Carol, dar, odată cu eliminarea lui, să ocupe si România, ceea ce ar fi creat miscării daune ireparabile. Colaborarea noastră cu Germania ar fi luat atunci o alură mizerabilă, fiind degradati la rolul de auxiliari ai unor trupe de ocupatie. Poporul ne-ar fi privit cu cel mai mare dispret si toată aureola noastră de patriotism înflăcărat s-ar fi stins.
  Actiunea noastră nu numai că nu contravenea securitătii nationale, ci era imperios cerută de momentul istoric. Trebuie să o luăm înaintea Nemtilor, oricât am fi de slab pregătiti. Trebuie să facem ceva înainte, pentru ca tara să vadă că noi suntem înainte mergătorii revolutiei. ­n putinul timp ce-l mai aveam în fată până la 3 Septembrie, asteptam din oră în oră cu inima strânsă să nu întreprindă ceva si astfel să ne expropieze de victorie.
  După abdicarea lui Carol si constituirea Statului national-legionar, Dietrich s-a întors la Berlin. ­nainte de a părăsi tara, l-a văzut din nou pe Mitică Predescu. I-a făcut reprosuri amare că i-a povestit totul lui Horia Sima si acesta le-a luat-o înainte. "Eu credeam că D-ta ne esti prieten si colaborator si D-ta ne-ai trădat intentiile".
  I­n fond Mitică Predescu era nevinovat. El nu stia nimic de pregătirile noastre si a fost surprins de revolutie tot asa de mult ca si Nemtii... Dietrich îsi acoperea retragerea, căci dacă n-am fi întreprins noi ceva, nici el nu ar fi făcut nimic. Berlinul nu mai avea nevoie de nici o diversiune, după ce obtinuse tot ce vroia de la Regele Carol.
 
21. "Deutschland braucht Ruhe"
 
  Cu Hermann von Ritgen de la Legatia germană întretineam relatii cordiale. Ne întâlneam adeseori în aceeasi casă a lui Constantin Greceanu de la sosea si ne informam reciproc. Cred că acest contact a contribuit mult ca să îmblânzească aversiunea lui Fabricuis (pe care nu l-am văzut niciodată în vara acestui an) fată de Garda de Fier.
  I­n preajma dictatului de la Viena, îmi spunea von Ritgen că proiectul german nu trecea de linia Arad-Oradea-Satu-Mare si se oprea cu mult înainte de Cluj. Sâmbătă dimineată, când am aflat precis care e noua frontieră, mi-am exprimat dorinta să-l văd, pentru a mă lămuri cum de s-a ajuns la această nefericită decizie. Find apoi în preajma loviturii, vroiam să-i comunic intentiile noastre, pentru a nu se interpreta actiunea în curs de realizare ca o manifestare contra Puterilor Axei. Din convorbirea cu Mitică Predescu, rămăsesem cu falsa impresie că e iminentă o interventie germană contra Regelui Carol si atunci cu atât mai mult trebuia să încerc o coordonare a celor două planuri, pentru a evita să se ajungă la o ocupare a României de armata germană. "Ne însărcinăm noi să răsturnăm pe Regele Carol, vroiam să-i spun lui Ritgen. Noi von face o revolutie adevărată, la care va participa întreg poporul, si nu mai e nevoie de insurectii diversioniste cu ajutorul Volksdeutsch-ilor". E imposibil, îmi ziceam, că von Ritgen să nu stie ceva de planul Dietrich. Dcă stie Consulul de la Constanta, cu atât mai mult trebuia să stie el care e Legatie.
  M-am văzut cu von Ritgen, Sâmbătă, 31 August, ora 9 seara. Era abătut. Si-a exprimat si el amărăciunea de modul cum a fost trasată noua frontieră si că el nu mai pricepe nimic. Altele au fost propunerile Legatiei, care însă nu au fost tinute în seamă. Atât a putut să-mi spună.
  Eu clocoteam de revoltă. I-am explicat aberatia dictatului, de a da toată Transilvania de Nord Ungurilor, cu acel * intrând până în inima României. E o granită ineviabilă si, în afară de asta, în tinutul cedat sunt mai multi Români decât Maghiari.
  I-am arătat apoi care e starea de spirit a populatiei. Poporul român nu mai poate suporta noua mutilare si este de presupus că se vor produce proteste si tulburări. Se poate ajunge chiar la o situatie gravă, cu ciocniri violente. Miscarea legionară, care si-a sacrificat elita ei pentru a evita această tragedie natională, nu poată rămâne în expectativă când toată tara fierbe de indignare contra vinovatilor. Regele Carol trebuie să părăsească tronul, dacă nu vrem ca Statul Român să se prăbusească în haos si ca mânia poporului să se descarce contra Puterilor Axei.
  Mă asteptam ca înflăcăratul meu discurs să-l antreneze în aceeasi directie si să mă aprobe călduros. Dar von Ritgen privea trist la mine si nu manifesta nici un entuziasm. Pentru a-i demonstra că chestiunea este serioasă, că noi suntem hotărâti la orice si dispunem de forta necesară pentru a ne măsura cu tiranul, vroiam să-i arăt manifestul si eram chiar pe punctul să-l scot din buzunar. Dar în acel moment îl aud rostind ca o sentintă grea a istoriei cuvintele: "Deutschland braucht Ruhe".
  Am tresărit ca ars. Mâna mi s-a crispat pe manifest si l-am tinut ca o comoară. Ce bine am făcut că nu i l-am arătat! ­n posesiunea manifestului, Legatia germană ar fi alarmat Berlinul si cine stie si pe Regele Carol!
  Mi-am dat seama fulgerător de situatie. Bănuielile mele se confirmau. După ce guvernul german obtinuse de la Regele Carol cedarea Ardealului, nu mai era interesat înrăsturnarea lui. Acum ce-i preocupa pe Nemti era să se păstreze linistea în România, pentru a evita o complicatie cu Rusia. Poporul român, cu suferintele lui, cu granitele mutilate, nu era luat în considerare, iar cât priveste miscarea, era sacrificată din nou în profitul Regelui Carol, cu care erai dispusi să reia colaborarea în cadrul "noii ordini europene".
  Singurul lucru ce mă tulbura , după dramatica confruntare cu von Ritgen, era planul Dietrich. N-a vrut cumva von Ritgen să mă descurajeze pentru a întreprinde ei răsturnarea lui Carol si ocuparea României?
  I­n orice ipoteză, din partea guvernului german nu ne puteam astepta la nici un ajutor. Eram singuri. "Deutschland braucht Ruhe".
 
22. Moruzov cade în dizgratie
 
  Duminică, 1 Septembrie, o altă veste senzatională face ocolul Capitalei: Moruzov a căzut în dizgratia Regelui si a fost înlocuit de la Serviciul Secret. Odată cu el si-ar fi pierdut postul si Nicki Stefănescu, care conducea Directiunea Generală a Sigurantei. Nu am putut verifica informatia de la surse competente, căci aveam alte treburi pe cap, dar din cercurile Răzletilor mi s-au procurat câteva amănunte. Se zvonea că o violentă scenă ar fi avut loc între Nicki Stefănescu si Urdăreanu. Ministrul Palatului i-ar fi reprosat acestuia si lui Moruzov esecul politicii lor fată de legionari. Regele a profitat de absenta lui Moruzov din tară - era la Berlin pentru a-l înlocui.
  Stirea părea verosimilă. ­ntr-adevăr, Moruzov si umbra lui, Nicki Stefănescu, s-au însărcinat fată de Rege să aducă toată miscarea la picioarele Tronului. Dar, pentru ca operatia să reusească, ei au cerut eliberarea mea, căci fără de captarea "pistolarilor", împăcarea deplină nu se putea face. Ei sperau ca eu să devin instrumentul lor, asa cum Noveanu se transformase în unealta lui Gabriel Marinescu, uitându-si de idealurile miscării. Când au văzut însă că eu duc o politică independentă, inspirată exclusiv de interesele tării, Moruzov si Nicki Stefănescu au intrat înpanică. Fată de Palat erau acum descoperiti, căci planul lor cu mine nu reusise. Atunci ei si-au căutat salvarea la Berlin pe filiera Canaris si, prin mine, sperau să facă saltul în tabăra victorioasă, căci numai credeau în viabilitatea regimului.
  Asa se explicau si amabilitătile lui Moruzov din ultima vreme fată de mine, care contrastau cu răceala ce mi-o arăta Palatul. El căuta să-si demonstreze lealitatea fată de mine si miscare, ceea ce eu nu pricepeam bine la vremea aceea. Cu cât criza tării se agrava cu atâta crestea si tensiunea dintre Rege si Moruzov. Politica recomandată de Moruzov nu numai că nu dăduse roadele asteptate, dar deschisese stăvilarele ca să se reverse miscarea în toată tara, transformând-o în cel mai puternic partid politic. Dacă Regele se gândea să revină la politica de represiune, după ce s-ar fi încheiat dosarul Transilvaniei, era logic să se separe de cei doi sefi ai Sigurantei, care se dovediseră fie incapabili fie neleali. Cu acest prilej s-a verificat că ei apartineau "permanentelor" Statului, cum îsi imaginau. Ei trebăluiau în lumea zeilor de jos, în timp ce Olimp guverna numai treimea Rege-Urdăreanu-Elena Lupescu.
  Aceste înlăntuiri de fapte mi-au apărut cu claritate abia în ziua când am aflat de dizgratia lui Moruzov. Pentru mine concedierea lui si a lui Nicki Stefănescu era un avertisment în plus că Regele Carol pregăteste o nouă prigoană.
  Din punct de vedere al planului nostru de bătălie, expulsarea celor doi sefi de la Sigurantă reprezenta unmare avantaj. ­n acele momente cruciale pentru Rege, serviciile de Sigurantă nu mai puteau functiona în plin randament. Noii titulari abia îsi luaseră posturile în primire si nu aveau timp să se familiarizeze cu problemele. Regele luase o măsură contra-producătoare, căci se lipsea, în plină efervescentă revolutionară, de inteligenta si experienta acestor oameni8, care cine stie dacă nu ar fi frânat cursul revolutiei.
 
23. Eliberarea Generalului Antonescu
 
  Tot Duminică, 1 Septembrie, mi se aduce la cunostintă că ar fi fost eliberat Generalul Antonescu de la Mânăstirea Bistrita. Stirea era prea importantă ca să nu mă ocup de ea. ­ntr-adevăr, în urma unui ordin de la Palat, generalul Antonescu fusese scos din captivitate si se afla viu si sănătos la domiciuluil său din Bucuresti.
   Pentru economia actiunii noastre reprezenta o mare usurare. Tocmai pregătisem o puternică echipă, recrutată dintre Răzleti, care, în seara de 3 Septembrie, concomitent cu dezlăntuirea revolutiei, trebuia să atace prin surprindere gazda ce-l păzea la Mânăstirea Bistrita, să-l ridice pe General si să-l aducă în Ardeal. Prezenta Generalului Antonescu în mijlocul nostru ar fi provocat adeziuni masive în armată. Nemaifiind necesară această expeditie, acest grup de legionari rămâne liber pentru a fi întrebuintat în altă parte.
  M-am feritsă iau contact cu Generalul, din motive bine întemeiate, dar, prin Alecu Ghica, care era prieten cu Colonelul Rioseanu, unuldintre intimii Generalului, i-am transmis salutul meu si bucuria de a-l vedea liber.
  Căror cauze se datoreste eliberarea Generalului Antonescu?
  I­n primul rând situatia catastrofală a tării sfătuia pe Rege să nu-l mai tină prizonier la Bistrita. Când totul se prăbuseste acest act odios.
  Eliberarea Generalului Antonescu trebuie pusă în legătură si cu absenta lui Moruzov din tară si căderea lui în dizgratie. ­ntre cei doi oameni exista o ură de moarte, cum am arătat. Pe toti asasinii din perioada carlistă i-ar fi iertat Generalul, afară de Moruzov.
  I­n sfârsit, mă întrebam dacă hotărârea Regelui nu a fost influentată si de niste declaratii de-ale mele făcute la celebra întâlnire din casa Generalului Coroamă, în prezenta lui Moruzov si Vorobchievici. Aducând vorba de Generalul Antonescu, i-am spus atunci lui Moruzov:
  - D-le Moruzov, nu-l mai tineti pe Generalul Antonescu la Bistrita. ­i creati o aureolă nemeritată. Să nu credeti că noi avem ceva cu el. Omul acesta poate deveni periculos si pentru noi. Aduceti-vă aminte de 1938. Generalul Antonescu este capabil să tragă în noi, dacă setea lui de putere este satisfăcută.
  Nu este exclus ca Moruzov să fi transmis Regelui opinia mea despre Generalul Antonescu. Nu cumva acum, când Tronul se clătina, Regele s-a gândit la eventualitatea să utilizeze din nou pe general contra noastră si de aceeea l-a pus în libertate?
  Dar în acele momente nu mă gândeam la altceva decât la răsturnarea lui Carol, iar Generalul Antonescu, conform întelegerii stabilite în casa Dr. Popovici, putea ajuta la deznodământul favorabil al revolutiei.
 
24. Defectiunea Profesorului Codreanu
 
  Tot în acea Duminică de 1 Septembrie, încărcată de evenimente, si tocmai când pregăteam echipa ce trebuia să plece cu trenul de seară la Călimănesti ca să-l ia pe Profesorul Codreanu si să-l însotească la Sibiu. Am rămas năucit. Nu pricepeam rostul înapoierii lui în Capitală când locul lui de actiune era brasovul, conform celor stabilite cu el însusi.
  Ce-a putut să intervină ca să-si schimbe gândurile si să revină la Bucuresti? L-am trimis îndată pe Horia Cosmovici la locuinta Profesorului ca să-l roage să ne întâlnim chiar în seara aceea. Ca loc de întâlnire am fixat casa lui Radu Ghenea, din Strada Săgeii, nr.1, unde puteam vorbi în toată libertatea.
  Când a intrat Profesorul Codreanu cu Cosmovici, mi-am dat seama că se petrecuse ceva cu el. Nu mai era cel de acum două săptămâni. ­n afară de Cosmovici, se mai aflau cu mine Ghenea si Stoicănescu.
  - D-le Profesor, am deschis eu vorba, tocmai în seara aceasta o echipă legionară trebuia să ia trenul spre Călimănmesti pentru a vă însoti la Sibiu, de unde trebuia să plecati mai departe la Brasov, conform planului stabilit. Ce s-a întâmplat de v-ati întors pe neasteptate în Capitală?
  - M-am întors, pentru că mâine, Luni, am o audientă la Rege. Dat fiind situatia grea a tării, m-am gândit că trebuie să răspund acestei chemări.
  Am încremenit. Dacă această audientă are loc, toată actiunea noastră e paralizată. Nici nu mai putem începe.
  - D-le Profesor, cu Regele nu se mai poate face nimic. Am făcut o ultimă încercare în 16 August. Am fost la Rege, împreună cu Profesorul Brăileanu, cu Radu Mironovici si Corneliu Georgescu, si rezultatele audientei au fost negative. Regele nu vrea să-si schimbe regimul, ci doar să ne utilizeze ca trupe auxiliare. Ne-a solicitat să facem propagandă pentru el si cu asta ne-am despărtit. Am epuizat toate posibilitătile de întelegere. Vrea să ne amăgească. Eu îi cunosc foarte bine gândurile, căci de trei luni sunt în mijlocul evenimentelor. Vedeti ce s-a întâmplat si cu Părintele Mota la Consiliul de Coroană. Numele lui a apărut în ziare, ca si cum si-ar fi dat consimtământul la ruperea în două a Ardealului.
  De altă parte, totul este pregătit să intrăm în actiune. Nu mai putem da înapoi. Legionarii sunt concentrati si vor trece la atac, Marti,la ora 9 seara. Interventia D-voastră la Radio Bod poate să decisă soarta revolutiei. Eu nu am suficientă suprafată politică în tară. Numele D-voastră atârnă greu în opinia publică. Eu v-am tinut la curent cu toate pregătirile si plecarea D-voastră la Călimănesti avea ca scop tocmai să vă înlesnească disparitia din Capitală.
  - Dragă Sima, mai este ceva. Am avut un vis, pe care l-am tălmăcit ca "să nu se facă vărsare de sânge".
  Chestiunea era mult mai gravă. Profesorul sovăia să se angajeze. ­n fata răspunderii unei revolutii, se înfricosase. I­n acea stare sufletească, ideea audientei la Rege, cu tot cortegiul de insinuări la adresa mea, a căzut pe un teren fertil. Dar dacă el este chemat să joace rolul precumpănitor în această criză generală? Profesorul avea mari calităti. Era mare orator, mare parlamentar, mare agitator, dar nu era un revolutionar si nici cel putin un om politic. Si atunci, dacă nu era tinut permanent la zi cu situatia, usor cădea victimă intrigilor de la Palat. A fost greseala mea că l-am lăsat pe Profesor singur două săptămâni la Călimănesti. Mi-am dat seama apoi că nu pot conta pe Profesor ca factor activ al revolutiei, din cauza structurii lui sufletesti.
  - D-le Profesor,nici eu nu doresc vărsare de sânge, dar arătati-mi altă cale ca să scăpăm de tiran. După asasinarea Căpitanului, a făcut exact politica externă recomandată de el, dar în ce conditii dezastruoase. Tara fierbe de disperare si ca să-si recâstige echilibrul, trebuie alungat de pe Tron. Dacă nu facem noi ceva, se vor găsi altii. E suficientă o scânteie ca să se aprindă toată tara. Tensiunea e la maximum în Capitală.
  - Bine, dar atunci ce să fac? Mâine am audientă la Rege!
  - Pur si simplu nu vă duceti. Si Căpitanul a fost invitat la Palat si a refuzat să meargă, considerând că momentul nu este oportun. Dacă mergeti le Rege, implicit dezavuati actiunea miscării. Ce va zice poporul când eu cer abdicarea Regelui, iar D-voastră tratati cu Regele? Nu-i acordati un fel de binecuvântare din partea miscării ca să rămânămai departe pe Tron? Tot ce-am organizat, am făcut cu stiinta D-voastră si acum nu mă puteti lăsa descoperit.
  Profesorul stătea pe gânduri. Simteam că-l muncesc îndoielile. Părea dispus să renunte la audientă, dar nu părea dispus să-si împlinească rolul de purtător de cuvânt al revolutiei.
  Atunci i-am venit într-ajutor.
  - D-le Profesor, văd că nu sunteti convinsi de necesitatea unei actiuni violente pentru dezlegarea situatiei interne atării. Vă respect părerea si vă propun să ne împărtim rolurile. Eu merg înainte pe drumul revolutiei, cu obietivul de a răsturna pe Regele Carol. Dacă revolutia nu reuseste, atunci interveniti D-voastră, care nu aveti nici o participare directă, vă prezentati Regelui si salvati ceea ce se mai poate salva.
  Eu vă cer doar să renuntati la audienta la Rege, fixată pentru mâine, si să-mi acordati mie răgazul necesar, nu mai mult de trei zile, ca să pot da bătălia si să vedem rezultatele ei.
  - Bine, dar ce fac eu în timpul acesta de trei zile?
  - Vă ascundeti si nu vă arătati nicăieri, pentru ca Regele să nu vă poată obliga să mergeti la Palat cu forta, cum s-a întâmpalt cu Părintele Mota la Consiliul de Coroană, si nici să nu vă poată aresta. Camaradul Cosmovici se va îngriji de D-voastră pentru a fi la adăpost si pentru a vă informa de tot ce se întâmplă afară.
  Abia după miezul noptii, după trei ore de discutii, am ajuns la acest rezultat.
  Aveam mai mult decât o bănuială, o certitudine, că audienta Profesorului la Rege a fost aranjată chiar în cursul Consiliului de Coroană, la instigatia lui Noveanu. Lovitura era măiastră. Cu această audientă se putea provoca o scisiune în miscare în momentul culminant al luptei noastre. Eram atacat în punctul ce-l credeam mai solid, în dragostea de care mă bucuram din partea Profesorului Codreanu. Manevra făcea parte dintr-o actiune a mea, pentru ca atunci când se vor pune în aplicare represaliile, să fiu cât mai izolat.
  Convingându-l pe Profesorul Codreanu să renunte la audientă, am reusit să neutralizez manevra Palatului, dar am pierdut si o mare nădejde pentru revolutie. Nu mai exista din nefericire nici o figură legionară care să-l poată substitui pe Profesor. Am rămas singura căpetenie legionară a revolutiei.
  Pentru a nu mai avea alte surprize, i-am recomandat lui Horia Cosmovici să se ocupe exclusiv de Profesor în zilele ce vor urma, să nu-l abandoneze nici o clipă, să-i găsească un bun ascunzis si să nu-l lase să iasă la lumină până ce situatia nu se va limpezi într-un sens sau altul. Dacă Profesorul Codreanu ar fi târât la Palat în cursul revolutiei, efectul acestei audiente arfi nimicitor pentru desfăsurarea ei.
 
25. Ultimele întrevederi politice
 
  Desi mă ocupam acum intens cu organizarea dispozitivului de actiune, n-am pierdut nici o clipă din vedere terenul politic. Era de cea mai mare importantă ca în cercurile adversarilor să se observe că activitatea mea se desfăsoară normal. La rândul lui, si Regele căuta să-mi cultive iluzia că n-a intervenit nici schimbare în atitudinea lui si că, după lichidarea problemelor teritoriale, nu mai există nici un impediment în calea reluării unei colaborări rodnice cu Legiunea.
  Eu dispuneam de suficiente informatii ca să mă conving de intentiile reale ale Regelui. După evacuarea Ardealului de Nord si a Cadrilaterului si după ce va fi devenit "persoana grata" la Berlin si Roma, tocmai prin promptitudinea cu care a acceptat să predea vecinilor bucăti mari din trupul tării, se va dedica în politica internă la lichidarea grupelor de "pistolari" care mai scăpaseră din prigoana trecută.
  Ultimele mele întrevederi, înainte de a părăsi Bucurestii, cu ministri din cabinetul Gigurtu, se încadrau în acelasi plan. Ce semnificatie putea să aibă invitatiile ce le-am primit de a vedea pe Generalul David Popescu, Ministrul de Interne, si pe Nichifor Crainic, Ministrul Propagandei, când Regele nu avea nici un motiv să fie multumit de mine, mai ales după absenta mea de la Consiliului de Coroană?
  Sâmbătă 31 August, după masă, am fost la Ministerul de Interne ca să-l văd pe Generalul David Popescu. Generalul m-a primit deosebitde cordial, mi-a spus că sipatizează cu tineretul legionar, iar în politica externă este un admirator al Puterilor Axei. Mi-a arătat si cărtile ce le-a scris despre fascism si noile forme de guvernare din Europa. Mi-a mărturisit că a pledat permanent la Palat cauza Legiunii si a sustinut necesitatea unei strânse colaborări între rege si Tineret. La urmă mi-a dăruit lucrările lui.
  Generalul David Popescu mi-a făcut o impresie excelentă. Era un soldat în acceptiunea reală a cuvântului, pentru care patria se ridică deasupra oricăror interese. Declaratiile lui mi-au părut a fi de bun augur pentru actiunea noastră. Cel putin nu aveam la Interne un dusman declarat, ci umn om care întelegea lupta noastră.
  A doua întrevedere importantă din aceste ultime zile, am avut-o cu Nichifor Crainic, Luni 2 Septembrie, dimineata, la Ministerul Propagandei. Aceeasi primire afectuoasă. Nichifor Crainic a mers mai departe decât Generalul, a trecut la confidente, pe care spunea că le detine chiar de la Rege. Odată terminată faza criticăa retragerii trupelor pe noile frontiere, Regele va relua colaborarea cu miscarea pe baze lărgite, transformând-o în elementul primordial al guvernării, asa cum cerem noi. Viitorul apartine Legiunii!
  I-am multumit pentru interesul ce ni-l poartă si bunele vesti ce ni le aduce de la Palat.
  Nici una din aceste întrevederi, atât de calde si promitătoare, venind din partea unor membri ai cabinetului, nu mi-au dezarmat neîncrederea fată de Rege. ­n definitiv dacă Regele vroia să dea miscării un loc precumpănitor în guvern, putea să o facă de mai înainte, pentru a-i da prilejul să se înfrunte cu Ungurii la Berlin si Roma, si nu acum după dictatul de la Viena, când tara este în doliu. Nu cumva au primit un mandat de la Rege ca tocmai în acest moment să stea de vorbă cu mine pentru a mă determina să stau linistit, oferindu-mi mirajul unui viitor legionar?
  Alte informatii din surse contraziceau bunele intentii ale lui Carol si nu am putut trage alte concluzii decât că acesti ministri au fost pusi să realizeze o actiune de adormire a mea, pentru a nu-mi da seama de primejdie si a lăsa Regelui timpul necesar să-si organizeze fortele. Departe de mine gândul de a bănui pe acesti doi oameni că s-au pretat de bunăvoie la această stratagemă. Lor li s-a comunicat anumite lucruri, pe care, în ingenuitatea lor, credeau si ei...
 
26. Maniu ajută pe Rege
 
  I­ndată după cunoasterea dictatului de la Viena, au izbucnit manifestatii de protest la Bucuresti si în mai multe orase din Ardeal. Manifestatiile au tinut de Sâmbătă, 31 August, până Luni 2 Septembrie. ­n 3 Septembrie s-a suprapus peste ele revolutia legionară.
  Manifestatiile erau îndreptate contra Ungariei, dar cum pierderea Ardealului de Nord se datora unei decizii a Puterilor Axei, ostilitatea maselor populare s-a revărsat si asupra Romei si Berlinului. Lozincile de ură au găsit ecou în sufletul disperat al multimilor. Consulatele germane din Ardeal si Banat au fost atacate si s-a ajuns chiar la un anumit grad de tensiune între populatia română si cea germană. Tocmai în acele zile se afla la Timisoara N.S.K.K.Huhnlein. Restaurantul unde se întretinea cu reprezentantii populatiei germanea fost înconjurat de manifestanti si s-au proferat insulte la adresa Germaniei.
  Manifestatiile de protest au pornit dintr-un impuls spontan, dar au fost luate sub patronajul partidului national-tărănesc. Iuliu Maniu se opusese în Consiliul de Coroană dictatului, iar, după pronuntarea lui, mobilizase revolta poproului contra agresorilor de la grantia de vest. De fapt Iuliu Maniu avea si el partea lui de vinovătie în dezastrul tării. Admiratia lui fără margini pentru Titulescu îl împiedica să vadă altă optiune de politică externă decât alături de Anglia si Franta, tări care, la rândul lor, căutau prietenia Rusiei Sovietice, aliantă fatală intereselor României. Regele a urmat aceeasi orientare, după ce si-a asumat răspunderea politicii externe. ­n această privintă, vederile lui Maniu, Titulescu si Rege nu se deosebeau. Cu aceste manifestatii, strigând "jos Ungaria", nu se mai putea repara nimic. Tara zăcea la pământ zdrobită si nu exista altă posibilitate să salvăm restul ei decât sprijinindu-ne pe puterile Axei. Bineînteles că răspunderea Regelui era infinit mai mare decât a lui Maniu, pentru că el a exercitat o autoritate despotică asupra tuturor partidelor de la urcarea lui pe Tron, iar din 1938 îsi însusise controlul direct al politicii externe.
  Regele Carol, a cărei inteligentă politică era mult superioară lui Maniu, si-a dat imediat sema ce benefiiu enorm poate să tragă din manifestatiile patronate de partidul national-tărănesc. El putea abate revolta poporului de la el, principalul vinovat, spre Ungaria si Puterile Axei. El se putea ascunde îndărătul acestor manifestatii, dând frâu liber pornirilor poporului ca să-si descarce mânia contra celor care au cotropit tara. ­n durerea lui cea mare, poporul se tulburase asa de mult încât nu mai vedea decât hotarele ciuntite. ­i era peste putintă să descopere înlăntuirea reală a evenimentelor, faptul că ceea ce se întâmplă acum cu Ardealul, Dobrogea si Basarabia nu era decât consecinta nefastei politici externe a Regelui, al cărui început se urca cu câtiva ani în urmă.
  Regele nu numai că a tolerat aceste manifestatii, dar le-a si încurajat. El a dat ordin politiei si jandarmeriei să le ocotească, ca să ia o amploare cât mai mare. Am asistat la o astfel de manifestatie în Bucuresti. Erau cete de oameni care se târau în dezordine si îti făcea impresie jalnică, în mare parte servitorimea ardeleană din Capitală. Gloate umane care strigau lozineile auzite de la agitatori si cântau imnuri patriotice. La Brasov politia si ofiterii de jandarmi păseau în rând cu manifestantii si îi conduceau pe străzile principale ale orasului. Sentimentele poporului, durerea lui adâncă, îngrijorarea lui de viitor, erau speculate nerusinat tocmai de acei care i-au pregătit acest ceas amar.
  Am trăit una din paradoxele istoriei: Maniu, ostracizat de Rege de la urcarea lui pe Tron, devenise acum principalul lui sustinător fără să-si dea seama. Manifestatiile contra Puterilor Axei îndepărtau primejdia de la Palat si o proiectau spre hotare. Dacă lucrurile ar fi rămas în acest stadiu, Regele Carol ar fi trecut cu bine peste această criză si si-ar fi consolidat domnia. Dar natiunea avea în rezervă miscarea legionară, care în curând va porni la atac si va restabili ordinea reală a vinovatilor. Puterile Axei ne-au făcut o mare nedreptate, dar răspunderea principală cădea asupra Regelui. Revolta poporului trebuia întoarsă de la hotare, unde nu se mai putea îndrepta nimic, si concetrată asupra camarilei de la Palat, care de un deceniu conspirala distrugerea Statului Român.
 
 _________________
__________