A murit ca sa ne învete pentru ce trebue sa traim. In cei sasesprezece
ani - ai ei - a tainuit atâta dor de lumina, adânca întelegere si
dragoste de tot. Ceiace da sens vietii unui om, chiar
si când se strecoara sub valul celei mai delicate discretii! Un suflet
abia înflorit, primea îndemnul dela Bunul Dumnezeu ca sa îsi scrie gândurile
despre El, despre Căpitan si despre Neam, într'un caet, pe care l-a
tinut ascuns, pâna când i l-a dat în vileag... moartea.
"Ce mort glasuieste?" - a fost încheierea
unei însemnari a zilei, în care a cuprins, cutremurator, spovedania
vizionara a unui final care a mistuit-o în luciditatea-i prematura.
A mai însemnat - "ca sa nu se uite" -
ziua de 13 Ianuarie, pe fila cu data de 13 Ianuarie 1937. Peste un an,
moare chiar în aceiasi zi, în care fusese pecetluit martiriul lui Mota
si Marin si este îngropata a treia zi.
De aceea, a fost zguduit întreg orasul Craiova,
când i-a fost dat sa vada cea mai frumoasa si grandioasa înmormântare,
în ziua de 15 Ianuarie 1938. Murise eleva Maria Cristescu din clasa VI-a
secundara.
Cine era? - O premianta, o fata frumoasa si
cuminte, pentru îndureratul ei tata, scriitorul Traian Cristescu, care i-a
dat o crestere aleasa; pentru profesoarele, colegele si cunoscutii ei. Un
mugur de geniu legionar, invitat de vreme în sânul Ingerilor, pentru
"însemnarile" ei.
A reaparut în rugaciune, frumos, cerand sa-i dea
Dumnezeu "sfârsit crestinesc". Caci stia si cuvântul si tâlcul
pe care-l auzea la sfintele slujbe bisericesti unde era nelipsita si atentă.
A rapus-o boala si parerea de rau. Dar, chipul ei de mireasa în sicriu, a
trecut surazând pe sub arcadele de flori, ridicate de bratele camaradelor.
Iar sufletul ei, strabatea vazduhul, strapuns de tipatul sfâsietor al trâmbitelor
fanfarei care intona marsul celor plecati si cântecele tineretii
regretate.
Pentru acest ultim salut, ca si pentru dragostea
de tot ce i-a fost scump - viata, parinti, profesoare, camarade si colege
- Maria Cristescu a lasat în dar "testamentul" înfloririi ei
întelepte, cuprins în "caetul" pe care i-l va publica la timp,
cetatuia din care a facut parte.
Asa pare a fi taina vremii noastre, înteleasa si
tâlcuita atât de duios de sufletul ei, luminat de cel al Martirilor
Legiunii: tineretea jertfita, lasa mosteniri fara asemuire, prin "Testamente"
spirituale, într'o tara primejduita de atâtea alte mosteniri care îi
umbresc numele si-i darama cele mai îndreptatite asteptari.
Un necunoscul copilei, care a plecat necunoscuta,
vazând, la înmormântarea ei, cum se înalta neprihanirea la cer, ca sa
mijloceasca celor ramasi apropierea de folosinta cea buna, înseamna
aceste recunoscatoare marturisiri despre binecuvântatul suflet al
camaradei care a plecat la Dumnezeu.