•
Revista "AXA“,
Anul II, Nr. 22, 1933
Experienta
individuală, oricît de bogată ar fi, trebue complectată si corectată prin
experienta altora. Experienta politică individuală, chiar din cauza că e întîmplătoare
(politica nu se poate face
în laborator), împinge la generalizări premature si gresite, iar de aci rezultă apoi programe politice
utopice, formule de
actiune cari, chiar dacă reusesc să agite pentru un timp opinia publică, nu pot aduce nici un folos
pozitiv.
Se întelege că oamenii politici practici nu pot astepta rezolvarea teoretică exactă a tuturor
problemelor, cum nici nu putem cere dela ei ca să le deslege mai întîi
în teorie. In politica practică, succesul nu depinde numai de cunoasterea teoretică
(stiintifică) a problemelor, cum de altfel această cunoastere nu e suficientă pentru a fi
si om politic practic de seamă. Au existat si înainte de aparitia Principelui lui Machiavel domnitori
geniali, cum de altminteri Machiavel n'avea
pretentia ca el însusi să realizeze unitatea Italiei, desi stia exact prin ce mijloace
s'ar fi putut înfăptui regenerarea patriei sale. Dar nu putem tăgădui că opera lui Machiavel a fost de mare folos oamenilor politici
practici, astfel încît studiul ei a înlesnit
si unor bărbati de Stat mai putin geniali să se orienteze mai lesne in actiunea lor
si să înfăptuiască reforme pe cari nu le-ar fi putut săvîrsi numai în temeiul experientei lor
personale.
Să nu dispretuim deci contributia teoreticienilor în politică, dar nici să nu exagerăm
importanta lor. Să ne amintim că in orice activitate practică personalitatea joacă un rol
covîrsitor. In tehnică, industrie, deslegarea teoretică a unei probleme nu implică posibilitatea de aplicare
practică. Cei mai multi inventatori
n'au fost in stare să exploateze ei însisi inventia lor, si de multe ori au murit
în mizerie, pe cînd altii s'au îmbogătit cunoscînd arta organizării unei exploatări
industriale.
Dar zicem că unii dintre acesti teoreticieni n'au avut noroc, au fost împiedicati de împrejurări să-si
valorifice si talentul practic. Sunt însă exemple că soarta le-a pus toate posibilitătile la
îndemînă;
si totusi n'au isbutit. Aceste exemple din urmă ne dau dreptul să spunem: un teoretician pur va da
în viata practică totdeauna faliment.
Si în politică, mai ales in politică. De aceea am afirmat adeseori că profesorii au
adus in politica romînească multă încurcătură. Eu le-am dat tinerilor nationalisti
sfatul:
"Păziti-vă de profesori!"
Dar acest sfat trebue bine înteles. Căci prin termenul de profesor nu vrem să însemnăm aci numai categoria celor ce ocupă
functiunea de profesor. Sunt profesori cari nu sunt profesori, si sunt oameni cari nu sunt profesori
si totusi sunt profesori. E vorba deci de tipul profesorului.
Un profesor, devenit presedinte de republică, d. Th. G. Masaryk Ace
(în "Revolutia mondială"):
"Nu cer eruditie - Doamne fereste, nu cer nici decum in mod unilateral si exclusiv
scolire. Scolirea si scoala sunt necesare, dar ele singure nu dau nici minte, nici talent, nici simt politic; certificate bune sunt un lucru
frumos, dar un creer sănătos
si puternic e mai bun. Nu odată m'am exprimat împotriva politicei, pe care obisnuesc a o
numi dăscălească (Schulmeisterpolitik): nu numai profesori si învătători, ci
si preoti, functionari si toti cei ce au a face cu tineretul si cu oameni lipsiti de spirit de initiativă
si cari eo ipso sunt ascultători si nu opun rezistentă, toti acestia cînd
devin deputati si ministri, deci mari demnitari, înclină foarte adeseori spre o politică
absolutistă, capricioasă, stranie, puerilă".
Dar si Masaryk e profesor! Da, dar in politica practică, iată ce ne spune el
însus: „Am citit adeseori cum se glumea spunîndu-se că profesorii Wilson
si Masaryk, că profesorii si savantii Benes si Stefanik hotărăsc asupra politicii mondiale - calitatea de profesor n'avea aci
importantă. Există profesori
si profesori. Hotărîtor a fost faptul că noi, cel putin noi cei trei cehi, am pătruns la profesorat
si la situatiunea noastră prin muncă si sîrguintă, că eu m'am născut sărac
si n'am devenit nicicind bogat; în acest fel am ajuns să cunosc oamenii si
viata, devenind, cu toată teoretizarea, practic. De cîte ori si cît de amarnic m'am văitat totusi asupra sărăciei
mele, desi tocmai ea m'a ajutat! Acelas lucru se poate spune si despre d. Benes si
Stefanik. Profesor n'am vrut să fiu niciodată, planul
meu era să devin diplomat si om politic. Eram nefericit cînd n'am putut intra in Academia orientală
si în cariera diplomatică; si la sfîrsit - totus om politic si diplomat! Nu am vroit să devin profesor
si totus soarta m'a făcut din tinerete chiar învătător; după ce un scurt timp am învătât o
meserie, am dat
lectii si mi-am cîstigat astfel ca gimnaziast si student pîinea de toate
zilele, iar apoi
n'am putut scăpa de profesorat; dar si profesoratul mi-a ajutat politiceste si nu mi-a
stricat".
De aci nu urmează că a fi profesor, un adevărat profesor, ar fi o
rusine. Dar urmează fără îndoială că profesorul care intră în politică ar trebui să aibă calitătile unui om politic, iar profesoratul
si apucăturile profesorale să nu-i încurce politica practică. Si nu e vorba numai de rezultatele pe cari le poate dobîndi un profesor
în politică pentru persoana sa sau familia sa, ci de folosul ce rezultă pentru
natiune. Faptul
că un profesor poate deveni sef de partid, deputat, ministru, primar, etc., nu dovedeste că e om politic. Cert este însă că făcînd politică
profesorală, va aduce natiunii mai multă pagubă decît folos.
Mai ales in miscarea nationalistă dela noi politica profesorală a fost
dezastruoasă.
"Garda de fier" are meritut că încearcă să scape miscarea nationalistă de influenta nefastă a metodei profesorale
si de a-i tămădui si pe unii profesori, intrati în organizatie, de metehnele lor
profesionale. Dar primejdia încă nu e înlăturată. Dinăuntru
si dinafară profesorii (de toate categoriile si profesiunile) amenintă cu ura si dragostea lor să încurce actiunea
Gărzii.
Nu mai avem nevoie de teorie nationalistă! Teoria e bine
stabilită. Stim cu totii că Statul nostru, si orice Stat din lume, nu poate fi puternic decît prin solidaritatea natiunii stăpînitoare
si prin înfrînarea energică a poftelor de dominatiune politică a străinilor - fie că ei se află
în afară sau înăuntrul hotarelor Statului. Stim că la noi jidanii sunt dusmanii cei mai
primejdiosi. E bine că au fost profesori cari au avut curajul să spună acest lucru fără înconjur
si să cheme tineretul la luptă împotriva năvălitorilor. Cinste si recunostintă acestor
profesori! Dar
si tineretul si oamenii maturi trebue să ceară dela acesti profesori să renunte la politica
practică, dacă n'au aptitudini de oameni politici
si aceasta chiar în temeiul teoriei politice.
Si, în sfîrsit, problema profesorilor politicieni trebue pusă si analizată
în toată întinderea ei.
Cum se poate ca atîtia profesori, universitari în primul rind, să facă politică practică
si să poată fi totodată profesori adevărati, oameni de stiintă? Rolul Universitătilor
si al profesorilor trebue bine determinat chiar în lumina doctrinei
nationaliste. Statul nostru e un Stat national, Universitătile sunt cele mai înalte institutii de cultură
în acest Stat national: se poate întelege ca profesorii acestor Universitati să facă altă politică decît politică
natională? Se
poate ca la o Universitate cum e cea din Cernăuti să avem cinci profesori sefi de
partid si alti zece cu pretentii de a deveni sefi? Iar pe de altă parte lefuri
neplătite, biblioteca de ani de
zile fără bani pentru cărti si reviste, laboratoarele fără instrumente, etc.! Politicianismul a ucis
Universitatea
si stiinta romînească, iar profesorii fac politică profesorală. Ca încoronare a
operei avem la Bucuresti doi profesori, sociologi!, ministri de instructie, (dintre cari cel putin unul foarte absolutist, iar celălalt un cunoscător adînc al sociologiei
satului!).
Dacă toti acesti profesori, buni profesori cei mai multi, ar fi numai profesori
romîni, Universitătile ar fi toate nationaliste, cum, pe de altă parte, politica nationalistă ar fi
în cîstig dacă profesorii nationalisti n'ar fi si politicieni nationalisti.
Prin aceasta m'am judecat si pe mine si sentinta e definitivă. Ea a fost pronuntată înainte de
doi ani si n'am făcut apel. De doi ani n'am scris nici un articol politic, de
doi ani n'am fost la Bucuresti si restul vietii sper să mi-l pot petrece fără a
avea ambitii politice. Dar nu fără a cerceta si studia oamenii si viata
socială.
Aceste cercetări si studii, teoretice (dar legate indisolubil de practică asa ca orice teorie
adevărată) m'au apropiat de
"Garda de fer". Această organizatie politică împlineste toate conditiile pentru a desăvîrsi opera de consolidare a Statulus national
romîn.
Această constatare se sprijină pe observatia faptelor si a
oamenilor. Dacă as face politică practică
si as vrea să devin deputat, ministru, etc., m'as înscrie în "Garda de
fier" si as pretinde, ca bun profesor, un post de conducere. As putea spune că sunt mai bun politician decît
profesor, în sfîrsit as găsi destule argumente pentru a justifica pretentiile
mele.
Dar rămîn deocamdată în domeniul teoriei, lăsînd la o parte nădejdile mele de mărire
viitoare...
Prof.
Traian BRĂILEANU
Revista "AXA”,
Anul II, Nr. 22, 1933