DIN PRESA LEGIONARĂ

 

Revista "AXA“, Anul II, Nr. 22, 1933

Experienta individuală, oricît de bogată ar fi, trebue complectată si corectată prin experienta altora. Experienta politică individuală, chiar din cauza că e întîmplătoare (politica nu se poate face în laborator), împinge la generalizări premature si gresite, Biserica din Bilca, jud. Radauti, Bucovina (locul unde s'a nascut autorul rândurilor de fată) iar de aci rezultă apoi programe politice utopice, formule de actiune cari, chiar dacă reusesc să agite pentru un timp opinia publică, nu pot aduce nici un folos pozitiv.
   Se întelege că oamenii politici practici nu pot astepta rezolvarea teoretică exactă a tuturor problemelor, cum nici nu putem cere dela ei ca să le deslege mai întîi în teorie. In politica practică, succesul nu depinde numai de cunoasterea teoretică (stiintifică) a problemelor, cum de altfel această cunoastere nu e suficientă pentru a fi si om politic practic de seamă. Au existat si înainte de aparitia Principelui lui Machiavel domnitori geniali, cum de altminteri Machiavel n'avea pretentia ca el însusi să realizeze unitatea Italiei, desi stia exact prin ce mijloace s'ar fi putut înfăptui regenerarea patriei sale. Dar nu putem tăgădui că opera lui Machiavel a fost de mare folos oamenilor politici practici, astfel încît studiul ei a înlesnit si unor bărbati de Stat mai putin geniali să se orienteze mai lesne in actiunea lor si să înfăptuiască reforme pe cari nu le-ar fi putut săvîrsi numai în temeiul experientei lor personale.
   Să nu dispretuim deci contributia teoreticienilor în politică, dar nici să nu exagerăm importanta lor. Să ne amintim că in orice activitate practică personalitatea joacă un rol covîrsitor. In tehnică, industrie, deslegarea teoretică a unei probleme nu implică posibilitatea de aplicare practică. Cei mai multi inventatori n'au fost in stare să exploateze ei însisi inventia lor, si de multe ori au murit în mizerie, pe cînd altii s'au îmbogătit cunoscînd arta organizării unei exploatări industriale.
   Dar zicem că unii dintre acesti teoreticieni n'au avut noroc, au fost împiedicati de împrejurări să-si valorifice si talentul practic. Sunt însă exemple că soarta le-a pus toate posibilitătile la îndemînă; si totusi n'au isbutit. Aceste exemple din urmă ne dau dreptul să spunem: un teoretician pur va da în viata practică totdeauna faliment.
   Si în politică, mai ales in politică. De aceea am afirmat adeseori că profesorii au adus in politica romînească multă încurcătură. Eu le-am dat tinerilor nationalisti sfatul: "Păziti-vă de profesori!"
   Dar acest sfat trebue bine înteles. Căci prin termenul de profesor nu vrem să însemnăm aci numai categoria celor ce ocupă functiunea de profesor. Sunt profesori cari nu sunt profesori, si sunt oameni cari nu sunt profesori si totusi sunt profesori. E vorba deci de tipul profesorului.
   Un profesor, devenit presedinte de republică, d. Th. G. Masaryk Ace (în "Revolutia mondială"): "Nu cer eruditie - Doamne fereste, nu cer nici decum in mod unilateral si exclusiv scolire. Scolirea si scoala sunt necesare, dar ele singure nu dau nici minte, nici talent, nici simt politic; certificate bune sunt un lucru frumos, dar un creer sănătos si puternic e mai bun. Nu odată m'am exprimat împotriva politicei, pe care obisnuesc a o numi dăscălească (Schulmeisterpolitik): nu numai profesori si învătători, ci si preoti, functionari si toti cei ce au a face cu tineretul si cu oameni lipsiti de spirit de initiativă si cari eo ipso sunt ascultători si nu opun rezistentă, toti acestia cînd devin deputati si ministri, deci mari demnitari, înclină foarte adeseori spre o politică absolutistă, capricioasă, stranie, puerilă".
   Dar si Masaryk e profesor! Da, dar in politica practică, iată ce ne spune el însus: „Am citit adeseori cum se glumea spunîndu-se că profesorii Wilson si Masaryk, că profesorii si savantii Benes si Stefanik hotărăsc asupra politicii mondiale - calitatea de profesor n'avea aci importantă. Există profesori si profesori. Hotărîtor a fost faptul că noi, cel putin noi cei trei cehi, am pătruns la profesorat si la situatiunea noastră prin muncă si sîrguintă, că eu m'am născut sărac si n'am devenit nicicind bogat; în acest fel am ajuns să cunosc oamenii si viata, devenind, cu toată teoretizarea, practic. De cîte ori si cît de amarnic m'am văitat totusi asupra sărăciei mele, desi tocmai ea m'a ajutat! Acelas lucru se poate spune si despre d. Benes si Stefanik. Profesor n'am vrut să fiu niciodată, planul meu era să devin diplomat si om politic. Eram nefericit cînd n'am putut intra in Academia orientală si în cariera diplomatică; si la sfîrsit - totus om politic si diplomat! Nu am vroit să devin profesor si totus soarta m'a făcut din tinerete chiar învătător; după ce un scurt timp am învătât o meserie, am dat lectii si mi-am cîstigat astfel ca gimnaziast si student pîinea de toate zilele, iar apoi n'am putut scăpa de profesorat; dar si profesoratul mi-a ajutat politiceste si nu mi-a stricat".
   De aci nu urmează că a fi profesor, un adevărat profesor, ar fi o rusine. Dar urmează fără îndoială că profesorul care intră în politică ar trebui să aibă calitătile unui om politic, iar profesoratul si apucăturile profesorale să nu-i încurce politica practică. Si nu e vorba numai de rezultatele pe cari le poate dobîndi un profesor în politică pentru persoana sa sau familia sa, ci de folosul ce rezultă pentru natiune. Faptul că un profesor poate deveni sef de partid, deputat, ministru, primar, etc., nu dovedeste că e om politic. Cert este însă că făcînd politică profesorală, va aduce natiunii mai multă pagubă decît folos.
   Mai ales in miscarea nationalistă dela noi politica profesorală a fost dezastruoasă.
   "Garda de fier" are meritut că încearcă să scape miscarea nationalistă de influenta nefastă a metodei profesorale si de a-i tămădui si pe unii profesori, intrati în organizatie, de metehnele lor profesionale. Dar primejdia încă nu e înlăturată. Dinăuntru si dinafară profesorii (de toate categoriile si profesiunile) amenintă cu ura si dragostea lor să încurce actiunea Gărzii.
   Nu mai avem nevoie de teorie nationalistă! Teoria e bine stabilită. Stim cu totii că Statul nostru, si orice Stat din lume, nu poate fi puternic decît prin solidaritatea natiunii stăpînitoare si prin înfrînarea energică a poftelor de dominatiune politică a străinilor - fie că ei se află în afară sau înăuntrul hotarelor Statului. Stim că la noi jidanii sunt dusmanii cei mai primejdiosi. E bine că au fost profesori cari au avut curajul să spună acest lucru fără înconjur si să cheme tineretul la luptă împotriva năvălitorilor. Cinste si recunostintă acestor profesori! Dar si tineretul si oamenii maturi trebue să ceară dela acesti profesori să renunte la politica practică, dacă n'au aptitudini de oameni politici si aceasta chiar în temeiul teoriei politice.
   Si, în sfîrsit, problema profesorilor politicieni trebue pusă si analizată în toată întinderea ei.
   Cum se poate ca atîtia profesori, universitari în primul rind, să facă politică practică si să poată fi totodată profesori adevărati, oameni de stiintă?  Rolul Universitătilor si al profesorilor trebue bine determinat chiar în lumina doctrinei nationaliste. Statul nostru e un Stat national, Universitătile sunt cele mai înalte institutii de cultură în acest Stat national: se poate întelege ca profesorii acestor Universitati să facă altă politică decît politică natională? Se poate ca la o Universitate cum e cea din Cernăuti să avem cinci profesori sefi de partid si alti zece cu pretentii de a deveni sefi? Iar pe de altă parte lefuri neplătite, biblioteca de ani de zile fără bani pentru cărti si reviste, laboratoarele fără instrumente, etc.! Politicianismul a ucis  Universitatea si stiinta romînească, iar profesorii fac politică profesorală. Ca încoronare a operei avem la Bucuresti doi profesori, sociologi!, ministri de instructie, (dintre cari cel putin unul foarte absolutist, iar celălalt un cunoscător adînc al sociologiei satului!).
   Dacă toti acesti profesori, buni profesori cei mai multi, ar fi numai profesori romîni, Universitătile ar fi toate nationaliste, cum, pe de altă parte, politica nationalistă ar fi în cîstig dacă profesorii nationalisti n'ar fi si politicieni nationalisti.
   Prin aceasta m'am judecat si pe mine si sentinta e definitivă. Ea a fost pronuntată înainte de doi ani si n'am făcut apel. De doi ani n'am scris nici un articol politic, de doi ani n'am fost la Bucuresti si restul vietii sper să mi-l pot petrece fără a avea ambitii politice. Dar nu fără a cerceta si studia oamenii si viata socială.
   Aceste cercetări si studii, teoretice (dar legate indisolubil de practică asa ca orice teorie adevărată) m'au apropiat de "Garda de fer". Această organizatie politică împlineste toate conditiile pentru a desăvîrsi opera de consolidare a Statulus national romîn.
   Această constatare se sprijină pe observatia faptelor si a oamenilor. Dacă as face politică practică si as vrea să devin deputat, ministru, etc., m'as înscrie în "Garda de fier" si as pretinde, ca bun profesor, un post de conducere. As putea spune că sunt mai bun politician decît profesor, în sfîrsit as găsi destule argumente pentru a justifica pretentiile mele.
   Dar rămîn deocamdată în domeniul teoriei, lăsînd la o parte nădejdile mele de mărire viitoare...

Prof. Traian BRĂILEANU
Revista "AXA”, Anul II, Nr. 22, 1933

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE