BATE-VOR PASTORII SI SE VOR RISIPI OILE
In
urma evenimentelor din Decembrie 1989, revolutie, lovitura de stat sau orice
va fi fost acolo, Biserica Ortodoxa Româna s-a lansat cu curaj intr-un program
de reconstructie materiala si spirituala de mari proportii. S-au
redeschis episcopiile istorice si vechile manastiri inchise de comunisti,
s-au redeschis mai multe scoli teologice, societatea ASTRA, "Oastea Domnului",
"Femeile Ortodoxe", organizatii ortodoxe de tineret si copii, iar
acum se construieste un mare centru medical in Bucuresti, numit CRISTIANA.
Desigur, toate acestea trezesc gelozia Unitilor si a sectelor conlocuitoare,
carora nu le scapa nici un moment fara sa atace in presa si prin viu grai
ortodoxia neamului nostru si, mai ales, pe ierarhi. Sectarii cunosc bine dictonul
biblic: "Bate-vor pastorii si se vor risipi oile" (Zaharia 13,7).
Numai ca Profetul Zaharia nu a spus aceste cuvinte cu rautate, cu gelozie,
cu ura politica; nu le-a spus spre distrugerea Bisericii, ci spre intarirea
ei. Mai dureros este ca si unii preoti s-au pus in slujba dusmanilor Ortodoxiei.
Ei nu inteleg ca, fara acest "compromis" al ierarhiei bisericesti,
hirotonisirea si trimiterea lor in parohii nu ar fi posibila. De ce nu au
protestat atunci si au acceptat sa fie sfintiti preoti de niste "arhierei
nevrednici"? Cum se intâmpla ca, atunci când le-au pus mâna pe cap, episcopii
aveau har, dar nu mai au acum, dupa Revolutie. Cum isi inchipuie cineva ca,
daca Biserica Româneasca ar fi fost libera, nu ar fi facut mai mult sau cel
putin tot atât cât face astazi? Fost-au partidele politice? Unde erau sefii
lor, aceste voci eroice, care astazi striga din rasputeri, unde era presa
de opozitie? De ce sa fim nedrepti numai cu episcopii, care totusi au fost
acolo, lânga turma lor, pe tot timpul persecutiei, nu au abandonat pe credinciosi,
nu au fugit in Apus. Pe Patriarhul tarii si pe episcopi ii va judeca Dumnezeu,
nu oamenii, pentru ca, in cele mai critice momente din viata neamului românesc,
ei au salvat Biserica, asigurând viata sacramentala a credinciosilor, care
este insasi esenta mântuirii oamenilor. In România nu exista, ca in Rusia,
milioane de adulti nebotezati. Ziarele rusesti au publicat, anul trecut, botezul
unui milion si jumatate de oameni maturi. Românii s-au crestinat la timp,
s-au cununat, s-au spovedit si s-au impartasit chiar si in timpul dictaturii
comuniste, pentru ca au avut si preoti, si episcopi, si biserici deschise,
datorita abilitatii Bisericii conducatoare, care a stiut sa sacrifice elementele
de decor, ca sa pastreze esenta. Desigur, pentru politicienii necredinciosi,
viata sacramentala a Bisericii nu inseamna nimic, ci numai manifestul politic.
Pentru masele de crestini ortodocsi, insa, viata sacramentala a Bisericii
a fost si este esentiala. Sa lasam deci poporul sa judece pe ierarhii lui;
in ultima instanta, ii va judeca Dumnezeu. Când Hrusciov a inchis si demolat
11.000 de parohii si biserici in Rusia - in plus de ce distrusese Stalin -
in România se reparau si pictau biserici si se construiau altele noi; Biserica
tiparea Filocalia si pe Sfintii Parinti, zece reviste teologice, cursuri,
calendare si carti de rugaciuni pentru popor, in tipografiile proprii; functionau,
totodata, sase seminarii si doua institute de teologie. Faptul ca Biserica
a iesit din lupta intacta, intreaga, in toata functiunea ei normala, nu constituie
aceasta activitate tacita a Bisericii Românesti cea mai mare lovitura data
comunismului? Atitudinea negativa a unor scriitori, fata de Biserica este
rezultatul educatiei ateiste primita in cursul celor 45 de ani de comunism.
Comunismul si-a lasat, oricum, amprenta. Am citit cu durere, in "România
Libera", ca anul trecut in perioada Pastilor, un preot, deputat in Parlamentul
român, si-a deschis pledoria cu salutul crestinesc: "Hristos a Inviat",
la care nimeni nu a raspuns. Si nu erau acolo numai deputati FSN, ci si membri
ai opozitiei. Inseamna ca ceva s-a naruit in sufletul poporului român. Istoria
a fost falsificata, cultura - deformata. Intelectualul român a uitat ca Stefan
cel Mare nu a fost baptist si nici Mihai Viteazul - greco-catolic; a uitat
ca Ortodoxia se confunda cu insasi esenta neamului, ca ea a avut un rol esential
in procesul de formare a poporului român, a limbii si a sufletului românesc,
ca de acolo ne vin primele tipografii, scrierile, cultura. Intr-o tara intesata
de manastiri si monumente ortodoxe, cum poti sa fii impotriva Ortodoxiei,
fara a te sinucide spiritual si intelectual, adica fara a-ti pierde identitatea?
Când atacurile vin din partea eterodocsilor, este de la sine inteles ca se
pledeaza "pro causa sua". Insa, putina logica nu strica. Un autor
ortodox al unui articol catolic, publicat la Londra, afirma ca "Biserica
Ortodoxa este cauza inapoierii poporului român". Ca unul care am trait
in Brazilia, ma intreb si eu care este cauza inapoierii tarilor din America
Latina, care sunt catolice de 500 de ani, ramânând primitive, intr-o mizerie
morala si materiala de nedescris? Este, oare, catolicismul de vina? Sau cum
poate sa pledeze cineva pentru unirea noastra cu Roma, prin faptul ca suntem
numai latini. Si apoi, sa-mi fie iertat, ce interes are un papa polonez, de
sânge slav, sa apere puritatea poporului român; sau ce latinitate apara uniatismul
in Ucraina, Polonia, Cehia, Slovacia, Abisinia si Iran? Nu cumva si etiopienii
sunt urmasii lui Traian? Când oamenii politici se amesteca in problemele bisericesti,
devin ridicoli. Ca si cum as vorbi eu la un congres medical, despre un subiect
de pura specialitate. Când judecam ierarhia Bisericii noastre, nu trebuie
sa uitam ca, in anii de teroare, noi eram aici si ei erau acolo. Noi raspundeam
numai pentru persoana noastra, pe care ne-am pus-o bine la adapost, pe când
in mâinile lor era, si este inca, soarta Ortodoxiei românesti. Ce am fi facut
noi in locul lor? Ne-am fi lasat arestati, iar poporul ar fi ramas fara biserici
si fara o viata sacramentala? Un eroism ieftin si distrugator. Urmaresc de
20 de ani, in "Orthodox Church", editorialele Pr. Prof. John Meyendorf
impotriva comunismului sovietic, dar nu am vazut inca un cuvânt impotriva
Patriarhului Moscovei; nici un evreu nu a criticat pe Rabinul Moses Rosen
pentru colaborarea lui cu comunismul; nici un baptist din America nu vorbeste
impotriva Pastorului Lucaci, din Detroit, care invita pe ambasadorul Bogdan
la toate botezurile; si, desigur, nici un catolic nu il invinuieste pe Papa
pentru inlocuirea cardinalilor Mindzenti si Slipici cu oameni agreati de guvernele
comuniste, ungar si sovietic. Asa au cerut interesele Bisericii, atunci. Oamenii
stiu ca, lovind in ierarhie, lovesti in insasi Biserica. Cum de nu ne da de
gând sa ne rugam, in loc sa criticam. Dar cred ca, in fond, este vorba de
un ateism camuflat si de o ura impotriva lui Dumnezeu Insusi, nu impotriva
ierarhiei. "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!" Dusmanii
stiu ca sufletul românesc se adapa din Ortodoxie. De aceea lovesc in ierarhia
Bisericii cu atâta inversunare: BATE-VOR
PĂSTORII SI SE VOR RISIPI OILE.
("Monitorul
Religios" - Iasi, 20 Decembrie 1997)
O INTREBARE SI UN RASPUNS
"Intrebare:
Deci, dupa Sfintia Voastra, in timpul regimului comunist n-a existat nici
o clipa vreo ruptura intre ierarhie si credinciosi! Raspuns: Nici una. Credinciosii
nostri au fost atat de intelepti ca n-au parasit Biserica. Bisericile in timpul
comunistilor n-au fost niciodata goale; asa cum se spune ca ierarhii erau
compromisi, bisericile au fost mai pline decat intre cele doua razboaie, cand
exista libertatea si democratia si arhiereii nostri erau"necompromisi".
Cand
eram in inchisoare, noi ne rugam lui Dumnezeu pentru ierarhie, cum am mai
spus-o, sa pastreze bisericile deschise. Eu nu stiu ce diferenta este intre
ierarhii nostri si Sfantul Ghenadie Scholarul, care atunci cand s-a cucerit
Constantinopolul de catre Mahomed, a facut cel mai mare compromis; a iscalit
un ordin sa nu se traga clopotele, sa nu se iasa cu Sfintele Moaste pe strada
si asa mai departe, si astazi este Sfant in calendar; iar ai nostri, care
au iscalit niste compromisuri, ca sa poata tine bisericile deschise, sunt
batjocoriti. Ce deosebire este intre o situatie si alta? Eu cred ca daca s-a
salvat viata sacramentala a Bisericii de catre ierarhia din timpul comunismului,
Duhul lui Dumenzeu a lucrat prin ei. Ce putea sa fie mai important decat sa
salvezi viata sacramentala care este mantuirea poporului! Si sa va mai spun
ceva: candva, un oarecare pastor protestant Richard Wurmbrant, care este acum
in Glendale, California, a nascocit teoria Bisericii subterane din Romania,
ca si cum pe atunci ar fi existat niste catacombe incare se adunau credinciosii,
iar comunistii umblau dupa ei sa-i omoare. N-a fost niciodata asa ceva. Biserica
subterana era in fiecare individ. Fiecare arhiereu, una avea in inima si alta
era silit sa faca; una simtea si alta trebuia sa spuna. In fiecare individ
era o dedublare, si lucrul acesta tortureaza; am vazut aceasta in marturisirile
multor ierarhi din perioada comunista, care mai sunt ierarhi si acuma. Noi
care am fost in inchisoare, n-am avut ca ei responsabilitatea apararii si
mentinerii in viata a Bisericii. Iar dupa ce ne-am refugiat, este imoral ca
sa-i criticam de departe, unde ne bucuram de libertate; sa criticam niste
oameni care au facut niste contorsiuni sufletesti ca sa salveze institutia
Bisericii. Desigur, nu ei au salvat-o, caci Biserica este in mana lui Dumnezeu,
nu in mana lor. Dar eu cred ca Dumnezeu nu-i va lepada de la fata sa, deoarece
au salvat Sacramentele bisericii. Ce-au sacrificat ei? Bunul renume? Educatia
tineretului? Procesiuni afara pe camp? Ghenadie Scholarul, pe care l-am pomenit
mai inainte, la cucerirea Constantinopolului, a trimis o scrisoare calugarilor,
pe atunci la fel de revoltati impotriva lui, cum sunt si unii acum impotriva
ierarhilor nostri, spunandu-le: " a venit vremea sa sacrificam formele
pentru ca sa pastram esenta". Acelasi lucru s-a intamplat si in Rusia
si in Romania: s-a pastrat esenta, sacrificandu-se formele neesentiale, manifestarile
vazute ale Bisericii..."