Dar care-i legătura între forta sau libertatea de
discernământ a fiecăruia si disciplina fată de
seful suprem? E o problemă de simpla silogistică: prin propria-i fortă de
discernământ, individul-legionar accepta
si se supune legilor fundamentale ale Miscarii Legionare. Aceste legi prescriu disciplina perfectă
fată de
seful suprem, care reprezintă în acelas timp, traditia spirituala si
organicitatea Miscarii. Deci, aceasta disciplina nu-i rezultatul unui autocratism politic sau unui autoritarism ideologic impus de
seful în cauză. Disciplina legionară e datorită faptului că, conducătorul este
investit cu o functie ce impune respectul neconditionat al membrilor. E vorba de un reflex, de o
consecintă. Legionarii respectă în
seful suprem individul împuternicit de functia politică supremă, cel ce,
păstrător al normelor spirituale
si doctrinare ale legionarismului, conduce destinele temporare ale Miscării. Se
respectă
seful în plinătatea functiei sale, complexe si multilaterale, deoarece se
respectă în el ideia de Miscare Legionară pe care o reprezintă.
Prin urmare, cine se ridică împotriva sefului existent la un moment
dat, dă dovadă de inconsecventă ideologică, de incapacitate structurală
sufletească si de imaturitate interpretativă a normelor fundamentale ale
organizatiei.
Marea greseală a multora e de a idealiza la extrem functia
conducătorului suprem
si a-i atribui toate calitătile superlative spre care tinde doctrina legionară. În mentalitatea
lor, rectilinie fără'ndoială dar extrem de strâmtă, ei cred că
seful Miscarii trebue să fie un model-tip al omului-legionar ideal. Or
aceasta, omeneste, nu e posibil. În realitate, conducătorul suprem legionar, desi întruchipează totalitatea
expresivă a ideilor legionare, nu-i necesar să fie
si cel mai formidabil membru al organizatiei. El esle CEL MAI APT IN FUNCTIA PE CARE O
SERVESTE, functie care-i în mod indiscutabil în acelas timp spirituală
si politică.
In această functie, în această misiune, el
întruchipează chintesenta unor
precepte
si a unor aspiratii în plină dinamică. El captează aspiratiile, le pune
în acord cu circumstantele epocei
si le dirijează pe linia preceptelor. El e punct de contact al Miscării cu
epoca, cu
prezentul politic, dar în acelas timp tine solid în mână firele trecutului si ale
viitorului. Deaceea, pe când toti ceilalti legionari
participă numai, în forme
si pe trepte diferite la cristalizarea destinului legionar, singur el,
conducătorul,
se află închegat definitiv în acest destin. Destinui lui se împleteste cu destinal
Miscării, iar spiritualitatea lui este reflexul spiritualitătii legionare.
Din clipa în care a fost învestit în functia de conducător
suprem, seful Legiunei devine detinătorul
si păstrătorul acestei spiritualităti, în baza căreia actionează în câmpul politic
si social. Ca atare, functia unui conducător legionar este în primal rând
spirituală
si numai în al doilea rând politică. Să nu uităm că în doctrina noastră,
politica derivă
si se sprijină pe spiritual, fără prezenta căruia solutiile politice vor avea totdeauna un iz de interes material
si de oportunism.
Deci aici e cheia întregului edificiu legionar. În existenta acestei
spiritualităti, care-i fondul inalterabil de idei al Miscării independent de timp
si evenimente, si'n prezenta vie a conducătorului, care încorpoarează tot acest tezaur spiritual
si-l reprezintă în istorie. Orice atingere a unuia sdruncină temeliile
celuilalt. Pe linia marilor nostri înaintasi, eroi
si martiri, pe linia tuturor fostilor sefi supremi ai Miscării, conducătorul momentului istoric
întruchipează si constiinta Legiunei. El reprezintă simbolic ansamblul de valori
spirituale, deoarece misiunea lui e să le aplice în toate manifestările legionare si
să le transmită intacte mai departe. In virtutea acestor obligatii,
conducătorul trebue să fie cel mai lucid
si cel mai constient de misiunea Miscării în lume. Dar legionarii trebue să fie
si ei tot atât de lucizi si de constienti, pentru a nu se lăsa inselati de
aparente, de intrigi si de rea credintă,
si a pune în pericol, realitatea esentială a edificiului legionar.
Linia de bază a Miscării Legionare este trăirea în
spiritual. Dar aceasta nu însemnează desprindere din realitatea vietii. Ar fi aproape un nonsens
în raport cu
esenta sociologică
si dinamica legionară. Spiritualul, în conceptia doctrinei noastre, este capacitatea de sacrificiu a
individului, forta de dăruire pentru o cauză ce-l defineste. Natural că spiritualul manifestat
în doctrina noastră se aplică în întregime ca principiu atât liderului cat
si simplului legionar. O singură diferentă categorică: trăirea în spiritual a
oricărui legionar e o simplă obligatie morală dela care se poate sustrage
fără nici o pagubă sensibilă
pentru Miscare; pe când trăirea în spiritual a conducătorulul suprem este o permanentă, dela care pentru nimic
în lume nu se poate sustrage. Cea mai mică delăsare poate provoca o ruptură
fatală în conceptia trăirei legionare.
Pe această linie, multi, foarte multi legionari, au
trăit si trăiesc si astăzi. Toti eroii
si martirii nostri, dela primul căzut pentru Legiune si până la echipele
parasutate în Tară, dela cei ce păstrează flacăra sperantei si credinta
legionară prin satele
si orasele României si pâna le cei ce mucegăiesc în fundul ocnelor reseriste, au fost
si sunt exemplele vii ale acestei trăiri în spirit.
Deci, spiritualul singur, legatură intimă, pur
personală, nu poate determina sefia, cu atât mai putin sefia suprema. Trairea
în spirit
definesate si fixeaza elita legionara. Pozitia supremă cere mult mai multe
calităti si caracteristici; între ele, trăirea în spiritual e o obligatie
absolută, dar nu conditia unică. Spiritualul este o atmosferă în care orice
individ, prin efort continuu, se poate integra cu timpul. Sefului suprem i se cer
în acelas timp calităti de alt ordin: în primul rând calitati politice.
Bine'nteles, cele
doua domenii sunt obligate sa se complecteze pentru a stabili personalitatea
conducătorului. Dar, odata confirmat în postul suprem, capacitatea politică devine
calitatea primordială a acestuia. Trăirea în spiritual rămâne o
infrastructură categorică ce nu se mai discută. E o bază, un cadru permanent, deoarece
în clipa confirmării ca sef suprem conducatorul a îmbrăcat cămasa tuturor sacrificiilor
posibile. Din acel moment, ceeace-Il face respectabil este un
lant întreg de elemente pe care numai el le înglobeaza si le stăpâneste:
- trăirea permanentă în spiritual
- calitătile politice exceptionale,
- faptul de a reprezenta spiritualitatea legionară,
- faptul de a fi inelul de legătură între două
entităti istorice: Miscarea legionară a trecutului si cea a viitorului. Putem deci afirma
că în el se concentreză nu numai virtutile specifice ale legionarismului, ci deasemenea prezenta vie
în spatiu
si timp a acestui legionarism.
In aceeasi ordine de idei a spiritualitătii, nu trebuesc confundate alte
doua notiuni importante: spiritualul
si moralul intre aceste două elemente există aproprieri, dar nu
confundare. Spiritualul depăseste cu mult moralul. Te poti găsi pe linia
morala, conform normelor legale
prescrise de civilizatia respectiva,
si să nu fii deloc pe linia spiritualului. Amestecarea, acestor două ordine poate
provocă
cele mai nefericite confuzii
si stabili o falsă scară de judecare a valorilor.
Morala, etica, spiritualitatea, sunt elemente specifice ale unei forme de
trăire SPRE CARE TIND toti cei ce fac parte dintr'o grupare de genul Miscării
Legionare. Toti, fără exceptie. Deci, conducatorul suprem, prin faptul de a fi
înainte de toate membru si prin faptul de a tinde constant spre această formă de
trăire, nu poate fi considerat ex oficio perfect
si infailibil, numai din cauza ca a devenit seful acestei grupări. Ar fi o pretentie
absurdă! El este supus păcatului ca orice om. Nu există om fără păcat... Aceasta e o
problema interioară, personală, ce-si găseste rezolvarea în forul interior al omului
si'n sanul iertator al Bisericii.
Deaceea, trebue făcută o distinctie: comportamentul particular al sefului nu poate fi
confundat, amestecat, cu
misiunea lui. Sunt două tărâmuri cu totul diferite ce trebuesc bine
întelese. Sunt
doua notiuni ce se întregesc, dar nu se determină. Comportamentul
sefului intră în sfera moralei, pe când misiunea lui se desvoltă în sfera
spiritualului. Corneliu Codreanu însusi spunea în "Însemnări dela
Jilava": "Dumnezeu mă pedepseste pentru păcatele mele".
Principiul enuntat în cuvintele Căpitanului e
categoric, indiferent de natura si amploarea notiunei de păcat. Posibilitatea de a gresi e permanenta in lume
si'n individ. Deaceea, nu s'a sustinut niciodata ca pacatosii nu pot intra in
Legiune. De intrat poate intra oricine; problema e integrarea pe linia Miscării. Iar dacă iertarea pacatelor in lumea crestină se poate realiza pe calea
rugaciunei, a penitentei si-a faptelor bune, purificarea legionarului de greselile comise se îndeplineste prin capacitatea de
sacrificiu
si prin revenirea constienta pe calea înaltarii. Si această regula se aplica
deopotrivă tuturor legionarilor, indiferent de grad, functie sau pozitie
conducătoare.
In ceeace priveste seful suprem, comportamentul lui particular urmează calea valorilor normale ce se
aplică
oricarui legionar. Si el poate gresi, cum greseste orice muritor. Când însă e vorba de misiunea ce-i caracterizează
functia, atunci lucrurile stau altfel. Prin îndeplinirea misiunei, se produce in fiinta
si spiritul conducatorului o transfigurare. In acel moment, seful
îmbraca niste vesminte spirituale, deoarece nu se mai reprezintă pe sine, ci însăsi Miscarea
Legionara. In măretia misiunei i se recunoaste calitatea de reprezentant al
spiritualitătii legionare
si a celorlalte prerogative legate de functia ce detine. E ca un preot care, in momentul
în care
îsi îndeplineste functia păstoricească, nu mai e omul dinainte supus greselilor de toate
zilele. Tot ce mai poate exista reprosabil
în el, se desprinde pentru a lăsa loc puritătii interioare.
Această interpretare e o dualitate de esentă extrern de
importană,
recunoscuta în crestinism
si'n toate conceptiiie spiritualiste: omul-uman e una; omul-misiune e
alta.
Dar acest principiu nu-i o raritate, nu-i o exceptie. El se
aplică, mai mult sau mai putin, tuturor indivizilor în anumite conditii sau
în anumite ocazii. Astfel, un legionar oarecare, când se află în front, în
luptă, în misiune, se comportă, judecă, actionează, cu totul altfel. In acel moment îmbracă si el alte vesminte
spirituale, se desprinde de material, de egoism, de tot ce-i rau
si de dispretuit, pentru a da loc la o transfigurare, pentru a se învălui de o
cât mai mare puritate. In
lumina acestei dualităti trebue judecată si înteleasă persoana
conducătorului si-a spiritualitătii pe care o întruchipează.
Faust
Brădescu
Fragment
din vol. "Conducere si Disciplină, Col. Dacia, Rio de Janeiro, 1966