NOTIUNI DE DISCIPLINĂ


     Dar care-i legătura între forta sau libertatea de discernământ a fiecăruia si disciplina fată de seful suprem? E o problemă de simpla silogistică: prin propria-i fortă de discernământ, individul-legionar accepta si se supune legilor fundamentale ale Miscarii Legionare. Aceste legi prescriu disciplina perfectă fată de seful suprem, care reprezintă în acelas timp, traditia spirituala si organicitatea Miscarii. Deci, aceasta disciplina nu-i rezultatul unui autocratism politic sau unui autoritarism ideologic impus de seful în cauză. Disciplina legionară e datorită faptului că, conducătorul este investit cu o functie ce impune respectul neconditionat al membrilor. E vorba de un reflex, de o consecintă. Legionarii respectă în seful suprem individul împuternicit de functia politică supremă, cel ce, păstrător al normelor spirituale si doctrinare ale legionarismului, conduce destinele temporare ale Miscării. Se respectă seful în plinătatea functiei sale, complexe si multilaterale, deoarece se respectă în el ideia de Miscare Legionară pe care o reprezintă.
     Prin urmare, cine se ridică împotriva sefului existent la un moment dat, dă dovadă de inconsecventă ideologică, de incapacitate structurală sufletească si de imaturitate interpretativă a normelor fundamentale ale organizatiei.
     Marea greseală a multora e de a idealiza la extrem functia conducătorului suprem si a-i atribui toate calitătile superlative spre care tinde doctrina legionară. În mentalitatea lor, rectilinie fără'ndoială dar extrem de strâmtă, ei cred că seful Miscarii trebue să fie un model-tip al omului-legionar ideal. Or aceasta, omeneste, nu e posibil. În realitate, conducătorul suprem legionar, desi întruchipează totalitatea expresivă a ideilor legionare, nu-i necesar să fie si cel mai formidabil membru al organizatiei. El esle CEL MAI APT IN FUNCTIA PE CARE O SERVESTE, functie care-i în mod indiscutabil în acelas timp spirituală si politică.
     In această functie, în această misiune, el întruchipează chintesenta unor precepte si a unor aspiratii în plină dinamică. El captează aspiratiile, le pune în acord cu circumstantele epocei si le dirijează pe linia preceptelor. El e punct de contact al Miscării cu epoca, cu prezentul politic, dar în acelas timp tine solid în mână firele trecutului si ale viitorului. Deaceea, pe când toti ceilalti legionari participă numai, în forme si pe trepte diferite la cristalizarea destinului legionar, singur el, conducătorul, se află închegat definitiv în acest destin. Destinui lui se împleteste cu destinal Miscării, iar spiritualitatea lui este reflexul spiritualitătii legionare.
     Din clipa în care a fost învestit în functia de conducător suprem, seful Legiunei devine detinătorul si păstrătorul acestei spiritualităti, în baza căreia actionează în câmpul politic si social. Ca atare, functia unui conducător legionar este în primal rând spirituală si numai în al doilea rând politică. Să nu uităm că în doctrina noastră, politica derivă si se sprijină pe spiritual, fără prezenta căruia solutiile politice vor avea totdeauna un iz de interes material si de oportunism.
     Deci aici e cheia întregului edificiu legionar. În existenta acestei spiritualităti, care-i fondul inalterabil de idei al Miscării independent de timp si evenimente, si'n prezenta vie a conducătorului, care încorpoarează tot acest tezaur spiritual si-l reprezintă în istorie. Orice atingere a unuia sdruncină temeliile celuilalt. Pe linia marilor nostri înaintasi, eroi si martiri, pe linia tuturor fostilor sefi supremi ai Miscării, conducătorul momentului istoric întruchipează si constiinta Legiunei. El reprezintă simbolic ansamblul de valori spirituale, deoarece misiunea lui e să le aplice în toate manifestările legionare si să le transmită intacte mai departe. In virtutea acestor obligatii, conducătorul trebue să fie cel mai lucid si cel mai constient de misiunea Miscării în lume. Dar legionarii trebue să fie si ei tot atât de lucizi si de constienti, pentru a nu se lăsa inselati de aparente, de intrigi si de rea credintă, si a pune în pericol, realitatea esentială a edificiului legionar.
     Linia de bază a Miscării Legionare este trăirea în spiritual. Dar aceasta nu însemnează desprindere din realitatea vietii. Ar fi aproape un nonsens în raport cu esenta sociologică si dinamica legionară. Spiritualul, în conceptia doctrinei noastre, este capacitatea de sacrificiu a individului, forta de dăruire pentru o cauză ce-l defineste. Natural că spiritualul manifestat în doctrina noastră se aplică în întregime ca principiu atât liderului cat si simplului legionar. O singură diferentă categorică: trăirea în spiritual a oricărui legionar e o simplă obligatie morală dela care se poate sustrage fără nici o pagubă sensibilă pentru Miscare; pe când trăirea în spiritual a conducătorulul suprem este o permanentă, dela care pentru nimic în lume nu se poate sustrage. Cea mai mică delăsare poate provoca o ruptură fatală în conceptia trăirei legionare.
     Pe această linie, multi, foarte multi legionari, au trăit si trăiesc si astăzi. Toti eroii si martirii nostri, dela primul căzut pentru Legiune si până la echipele parasutate în Tară, dela cei ce păstrează flacăra sperantei si credinta legionară prin satele si orasele României si pâna le cei ce mucegăiesc în fundul ocnelor reseriste, au fost si sunt exemplele vii ale acestei trăiri în spirit.
     Deci, spiritualul singur, legatură intimă, pur personală, nu poate determina sefia, cu atât mai putin sefia suprema. Trairea în spirit definesate si fixeaza elita legionara. Pozitia supremă cere mult mai multe calităti si caracteristici; între ele, trăirea în spiritual e o obligatie absolută, dar nu conditia unică. Spiritualul este o atmosferă în care orice individ, prin efort continuu, se poate integra cu timpul. Sefului suprem i se cer în acelas timp calităti de alt ordin: în primul rând calitati politice. Bine'nteles, cele doua domenii sunt obligate sa se complecteze pentru a stabili personalitatea conducătorului. Dar, odata confirmat în postul suprem, capacitatea politică devine calitatea primordială a acestuia. Trăirea în spiritual rămâne o infrastructură categorică ce nu se mai discută. E o bază, un cadru permanent, deoarece în clipa confirmării ca sef suprem conducatorul a îmbrăcat cămasa tuturor sacrificiilor posibile. Din acel moment, ceeace-Il face respectabil este un lant întreg de elemente pe care numai el le înglobeaza si le stăpâneste:
     - trăirea permanentă în spiritual 
     - calitătile politice exceptionale,
     - faptul de a reprezenta spiritualitatea legionară, 
     - faptul de a fi inelul de legătură între două entităti istorice: Miscarea legionară a trecutului si cea a viitorului. Putem deci afirma că în el se concentreză nu numai virtutile specifice ale legionarismului, ci deasemenea prezenta vie în spatiu si timp a acestui legionarism.  
      In aceeasi ordine de idei a spiritualitătii, nu trebuesc confundate alte doua notiuni importante: spiritualul si moralul intre aceste două elemente există aproprieri, dar nu confundare. Spiritualul depăseste cu mult moralul. Te poti găsi pe linia morala, conform normelor legale prescrise de civilizatia respectiva, si să nu fii deloc pe linia spiritualului. Amestecarea, acestor două ordine poate provocă cele mai nefericite confuzii si stabili o falsă scară de judecare a valorilor.
     Morala, etica, spiritualitatea, sunt elemente specifice ale unei forme de trăire SPRE CARE TIND toti cei ce fac parte dintr'o grupare de genul Miscării Legionare. Toti, fără exceptie. Deci, conducatorul suprem, prin faptul de a fi înainte de toate membru si prin faptul de a tinde constant spre această formă de trăire, nu poate fi considerat ex oficio perfect si infailibil, numai din cauza ca a devenit seful acestei grupări. Ar fi o pretentie absurdă! El este supus păcatului ca orice om. Nu există om fără păcat... Aceasta e o problema interioară, personală, ce-si găseste rezolvarea în forul interior al omului si'n sanul iertator al Bisericii.
     Deaceea, trebue făcută o distinctie: comportamentul particular al sefului nu poate fi confundat, amestecat, cu misiunea lui. Sunt două tărâmuri cu totul diferite ce trebuesc bine întelese. Sunt doua notiuni ce se întregesc, dar nu se determină. Comportamentul sefului intră în sfera moralei, pe când misiunea lui se desvoltă în sfera spiritualului. Corneliu Codreanu însusi spunea în "Însemnări dela Jilava": "Dumnezeu mă pedepseste pentru păcatele mele".
     Principiul enuntat în cuvintele Căpitanului e categoric, indiferent de natura si amploarea notiunei de păcat. Posibilitatea de a gresi e permanenta in lume si'n individ. Deaceea, nu s'a sustinut niciodata ca pacatosii nu pot intra in Legiune. De intrat poate intra oricine; problema e integrarea pe linia Miscării. Iar dacă iertarea pacatelor in lumea crestină se poate realiza pe calea rugaciunei, a penitentei si-a faptelor bune, purificarea legionarului de greselile comise se îndeplineste prin capacitatea de sacrificiu si prin revenirea constienta pe calea înaltarii. Si această regula se aplica deopotrivă tuturor legionarilor, indiferent de grad, functie sau pozitie conducătoare.
     In ceeace priveste seful suprem, comportamentul lui particular urmează calea valorilor normale ce se aplică oricarui legionar. Si el poate gresi, cum greseste orice muritor. Când însă e vorba de misiunea ce-i caracterizează functia, atunci lucrurile stau altfel. Prin îndeplinirea misiunei, se produce in fiinta si spiritul conducatorului o transfigurare. In acel moment, seful îmbraca niste vesminte spirituale, deoarece nu se mai reprezintă pe sine, ci însăsi Miscarea Legionara. In măretia misiunei i se recunoaste calitatea de reprezentant al spiritualitătii legionare si a celorlalte prerogative legate de functia ce detine. E ca un preot care, in momentul în care îsi îndeplineste functia păstoricească, nu mai e omul dinainte supus greselilor de toate zilele. Tot ce mai poate exista reprosabil în el, se desprinde pentru a lăsa loc puritătii interioare.
     Această interpretare e o dualitate de esentă extrern de importană, recunoscuta în crestinism si'n toate conceptiiie spiritualiste: omul-uman e una; omul-misiune e alta.
     Dar acest principiu nu-i o raritate, nu-i o exceptie. El se aplică, mai mult sau mai putin, tuturor indivizilor în anumite conditii sau în anumite ocazii. Astfel, un legionar oarecare, când se află în front, în luptă, în misiune, se comportă, judecă, actionează, cu totul altfel. In acel moment îmbracă si el alte vesminte spirituale, se desprinde de material, de egoism, de tot ce-i rau si de dispretuit, pentru a da loc la o transfigurare, pentru a se învălui de o cât mai mare puritate. In lumina acestei dualităti trebue judecată si înteleasă persoana conducătorului si-a spiritualitătii pe care o întruchipează.

 Faust Brădescu

Fragment din vol. "Conducere si Disciplină, Col. Dacia, Rio de Janeiro, 1966

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE