de Dumitru Banea

Colectia "OMUL NOU"

Miami Beach, 1994

   Toate temnitele din lume au fost facute pentru criminali, borfasi, hoti si pentru cei certati cu legile tarilor respective. Sigur ca acestia nu erau tratati ca la hotel, pedeapsa cea mai grea fiind privarea de libertate, incolo -biblioteci, deci carti, reviste, tigari, masa omeneasca, pachete, legaturi cu familia, etc., etc.
   La noi, aceste temnite au fost pentru exterminarea omului. Orice mijloc bestial experimentat pe trupul lui era permis, plus orice schingiuire. Oare va putea cineva, se va naste scriitorul care sa poata descrie, viu, starea sufleteasca a osanditului pe viata care se zbatea pe ciment, la izolare, fara cea mai mica haina de ajutor la corpul inghetat si care era bagat acolo aproape intotdeauna nevinovat? V'am dat mai inainte exemplul meu  personal de felul cum am fost introdus la izolare si motivul pentru care mi s'a administrat aceasta izolare: cica "nu am fost in celula". Raspunsul meu -absolut autentic: "Unde am putut fi, trazni-v'ar Dumnezeu! Asa ati facut si cu Stalin, i-ati ridicat statui si in catune, si acum nu-l lasati nici in mormant!" "Gura, banditule!  Te invat eu!".
   De unde curajul la noi, in acest infern comunist? Cred ca puterea credintei, si numai ea, ne da si curajul  de a suporta si chinurile, si moartea, senini.
   Eram in depozitul Securitatii, la Codlea. Afara, la aer, din celula cu zece detinuti, ne scoteau foarte rar. Justificarea: "n'am personal, e ploaie, avem sedinta", etc., etc. In tarcul in care ne plimbam, desi din aceiasi celula, trebuia sa mergem cu capul in jos, cu mainile la spate, fara o vorba. Intr'o zi, gardianul din turela ne-a strigat: "Nu e voie dezbracati!" Sa punem camasile pe noi. I-am strigat: "Nu, ma, nu execut ordinul tau; ne tineti cate o saptamana in cotet 10-12 insi si cand ne scoateti, vreau, daca e soare, sa stau zece minute fara camase sa vina razele peste mine daca nu-s tuberculos, daca-s tuberculos stau imbracat sa nu crap, sa crapati voi!" A fluierat si imediat a venit un ofiter cu gealati dupa el, ofiterul cu pistolul in mana si trupa cu arme-le. Am refuzat sa iau camasa, am spus cele de mai sus  si am adaugat: "Trageti, ma!" Gestul meu i-a pus pe ganduri si culmea, n'am patit nimic. Dar numai eu stiu cat am tremurat cateva zile cand se deschidea celula, fiindca "voi n'ati fost cu noi in celula" cum spune poezia prof. Radu Gyr.
   Bunul meu prieten, dr. Sandu Barbu, a fost pus sa spele W.C.-ul. A spus: "Sa-l spalati voi, analfabetilor, eu sunt medic!". Nu l-a costat mult aceasta atitudine -cititi, va rog, bine: a fost dezbracat, numai in camase  si indispensabili, fara caciula, bagat intr'o ghereta de scanduri si tinut in zapada 3 zile si 3 nopti, apoi mereu la izolare, cate 10 zile.   Eram parca legati, patru frati de cruce, dr. Barbu, studentul N. Corcodel, Ion Candea din com. Sarata, jud. Fagaras, Mitu Banea. Am hotarit sa luam calea co-drului, in Muntii Fagarasului. Nu puteam admite regi-mul bestial comunist. Decat temnita, mai bine moartea. Am plecat in munti. Ne-a plouat 2 zile si 2 nopti, ploi de munte. N'am putut face adapost, nici n'am gasit o grota. Ne-am intors in Sarata, urmand sa ne intalnim din nou. Soarta a vrut altfel. Ion Candea¹⁾ a fost impuscat groaznic: o vecina l-a pârît Securitatii.
_______1)
   -Dupa eliberare si-a pierdut mintile...

   Acestia au inconjurat tot, s'au suit pe gardurile gradinii, prin pomi, pe sura. El se afla in casa, a simtit si a fugit sa puna mana pe arma. Iesind din casa, au tras in el ca la asediul  unei  cetati.  A cazut intr'o  balta  de  sange! ciuruit de glante. O, femeie tradatoare, cu ce te-ai ales?  Ai luat viata unui bun roman! Doamne, ce viteaz era Onu Candii, cum i ziceam noi! Un bun roman a zis (nu  cititi cuvintele la adresa mea): "daca ar fi numai o suta  ca dl. Candea si M. Banea, razbim comunismul".
   Corcodel a plecat in Germania, despre dr. Barbu am scris mai sus ce s'a intamplat cu el, iar subsemnatul... deapãn aceste triste amintiri.
   Ne apropiam de procesul meu de la Brasov. Ma aflam la infirmeria penitenciarului Codlea, cu basmuftiul (episcopul) turcilor din Dobrogea. Am fost transportati cu duba mai multi insi, dar pe mine ma judecau separat. Ajunsi la tribunalul din Brasov, duba a tras in asa fel incat sa nu fim vazuti, noi banditii, de nimeni. Sora mea, Livia Petrascu -care a facut si ea 7 ani necondam-nata, lasand doi copii mici, mici, singuri-singurei in miez de noapte- cunostea toate smecheriile Securitatii si a aflat o use prin care ne puteam vedea. Cand am tre-cut pe un coridor dosnic am vazut-o cu muma mea. Nu o vedeam, dar a ciocanit in geam si am intors capul; escorta m'a observat: "Banea, de ce te uiti, stii ca nu-i permis!". Sora mea, Livia, era frumoasa, privirea ei senina si plina de dragoste a luminat fata mea, dar ma-ma... mai bine n'o vedeam..., mi-a ravasit tot ce aveam bun in mine, garbovita de spate, cu figura, iarta-ma Doamne, de Crist rastignit! Doamne, Bunule, daca de noi, care am vrut, noi, nesiliti de nimeni, sa mergem pe drumul Capitanului, pe drumul jertfei supreme, pedepseste-ne, dar ai mila de ea! Primul ei copil, doctor si avocat, impuscat la inchisoarea Ramnicul Sarat, cu hai-nele facute de ea, caci fratele a umblat intotdeauna in costum national;barbatul Liviei, prof. Nicolae Petrascu, condamnat la munca silnica pe viata; eu in temnita, co-piii Liviei ramasi sa-i creasca ea, cu 18 lei pensie de la colhoz; sora cea mica, Ancuta, farmacista, asezata si ea in temnita. Tatal meu, orb, au venit securistii dupa el, dar primarul comunei, ingrozit de tragedia familiei, le da urmatorul sfat: "Nu-l puteti ridica fiindca n'are vedere". Securistii spun: "Mai sunt orbi in celule". "Dar pana acolo, cum il duceti?" "Si nu vede deloc?" -intrea- ba ei. "Nu!" -raspunde primarul, si asa a scapat tatal meu. Intr'adevar, nu vedea.
   Intrebarea securistului m'a facut sa uit ca sunt om. In orice imprejurare se va afla un om, sa nu-l stapaneasca ura, eu n'am putut; am zbierat: "M'am uitat, ticalosule, sa vad pe mama care mi-a data viata, voi n'aveti nici mame, trazni-v'ar Dumnezeu!..." si nu-mi aduc aminte ce a mai iesit din gura mea, fara judecata. M'a pus in catuse si m'a dus in duba.
   N'au trecut 10 minute si ma trezec in duba cu Virgil Mateias, fostul prefect legionar din jud. Fagaras. Securistii ma dezleaga de o catuse si-l agata de mine.  Eram buni prieteni: "Ce ai facut Fispane -asa le zicea la prefecti pe timpul ungurilor- de te-au adus sa-mi tii de urît?". "Am fost la W.C., mai Mitule, si am zis: dati-mi hartie sa ma sterg la c.., ca ziceti ca sunteti civilizati!" Am fost dusi amandoi in coridor, unde erau biro-urile procurorilor militari, am intrat la cel dintai procuror si l-am intrebat: "Ce suntem noi, domnule procuror, hoti de cai, criminali, gainari, de ne-au pus in  catuse?" "Dar ce au catusele, mai  t o v a r a s e?" "Au vrut sa evadeze" -raspunde analfabetul de militian. L-am luat si noi in "tromboneala", mai ales Mateias, ca era bun jurist, dar procurorul a spus: "Eu nu vi le-am pus, nici nu vi le iau". Am iesit afara din cabinet si am zbierat din nou, n'am facut uz de cuvinte academice. Iese Presedintele tribunalului militar si, dupa discutii, am fost usurati de bratarile de la maini.
   Ce urmeaza: ies doi tarani, din comuna Mndra Fagarasului, din cabinetul unui procuror militar, si escorta le ordona: "Fata la perete si mainile sus, executa-rea!" Eu vazand scena aceasta, ma revolt din nou si intreb: "Ce ati facut, mai fratilor, de v'a pus cu mainile spre cer?" "Domnule -raspunde unul din tarani- ne-au batut jandarmii pana n'am mai stiut de noi si ne-au pus sa iscalim niste procese contra lui Dan¹⁾ din satul nostru1).

______1)
   -Seful legionar Dan din Mândra era cel mai bun gospodar din sat si cel mai iubit. A cumpãrat douã garnituri de treierat cereale si a girat cu averea lui pentru ele, si nu le-a tinut el, ci tot satul era proprietar.
 
Numai acum, cand am auzit ce a scris Sefu',  bagam omul la puscarie (el era bagat de vreo 8 ani, dar urma procesul), si ne este frica, ca avem copii si ne bate Dumnezeu!" "Sa nu iscaliti, fratilor, tineti-va bine ca n'au ce va face". Escorta a spus sa-mi tin gura, eu am zis: "Taci tu, ma trogloditule!", si dupa vreo cate-va ore au scapat oamenii si s'au dus acasa.
   Ce curat e sufletul taranului si cum se teme el de Dumnezeu! Si la temnita au fost superiori taranii, ei au fost model de comportament in fata bestiilor.
   Am intrat la proces seara tarziu. Incadrarea era de la 3 la 15 ani -"fascizarea tarii". E adevarat, am prins un climat politic favorabil, se credea ca mergem spre destindere. M'am aparat foarte concis si am rasturnat orice acuzatie. Se gasea in dosarul facut la Securitate un manifest al meu facut la 20 de ani, in care spuneam intre altele:
"Priviti la motul care cerseste o traista de malai in tara cea mai bogata din lume. Priviti la munci-torul cu fata supta de mizerie..."  Cum pot fi acuzat eu, fiu de taran roman, de fascizarea tarii, cu astfel de ganduri? Lupta mea intreaga e pentru muncitorul necajit si bietul taran care neavand unelte moderne sa-si lucreze pamantul sa aduca un rod superior, sa aiba o viata mai luminata, traieste in asa mizerie, de multe ori n'are banii necesari pentru petrol si un pac de tabac. La 12 noaptea se da sentinta. Sunt condamnat la trei ani inchisoare. Eu facusem deja trei ani si jumatate. Presedintele completului imi spune: "Banea, ai stat destul in inchisoare; uite, acum (era miezul noptii) stau si am dat ordin sa se bata sentinta la masina, o voi da escortei, ca dimineata sa fi liber".  Acum sa vedeti ce urmeaza. Ajung pe la unu noaptea la infirmeria inchisorii Codlea. Basmuftiul ma intreaba: "Banea, dragul meu, cum a mers procesul? Eu m'am rugat toata ziua lui Alah si Mahomed sa scapi". "Va multumesc mult, Basmuftiule, si eu am rugat pe Mantuitorul nostru. Si iata, am scapat!" Zicand acestea, batranul episcop m'a imbratisat.
   Dimineata sunt chemat la cancelarie, unde mi se da foaia de eliberare si boarfele ce le aveam la magazie, si pe-aici ti-e drumul, Mitule. Odata cu mine a mai fost  pus in libertate alt "bandit", judecat la alta sectie. Il intreb: "De unde esti?" "Din Brasov" -imi raspunde omul. Ma batea gandul sa merg la Brasov, unde aveam un nepot, sa-mi dea ceva lei, caci de ma bateai trei zile nu sarea leul din buzunar, sa pot merge pana la Sibiu, sa nu calatoresc clandestin; eram eu "bandit", dar nu si infractor. Dar, ce sa vezi: vine un ofiter fuga si-l intreaba pe brasovean: "Cum te numesti?" Acesta isi spune numele (nu-mi mai amintesc cum il chema), si la  auzul numelui acestuia, se intoarce catre mine: "Dar tu?" "Mitu Banea" -raspund. "Vino inapoi, ai fost eli-berat din greseala..." Sa nu mai lungim povestea, in cinci minute am fost cu incarcerarea in regula si din nou la infirmerie cu Basmuftiul. Cine spune ca in Romania comunista exista cea mai mica legalitate, minte.  La vederea mea, Basmuftiul zice: "Ezus Maria, asta nu-mai la Romania merge!"
   Ma hotarasc sa infrunt cu demnitate aceasta nemaipomenita batjocura comunista la adresa unei fiinte umane. Am batut in usa sa vina medicul, era un om cu su-ficienta intelegere. Dar ce putea el face? Fiind la infirmerie a venit, l-am avertizat ca intru in greva foamei si-l rog sa nu ma alimenteze artificial, ca voi face un act necugetat. Fiind numai amandoi in fata usii infirmeriei, am inteles ca ma va ajuta. A raportat conducerii inchisorii. Era omul obligat. M'am trezit cu directorul si adjunctul: "Ce faci iar scandal, unde te trezesti?!" "Nu-mi racesc gura cu niste temniceri!" -ii raspund. Au plecat. La cel mult un sfert de ora, intra iar cei doi impreuna cu un capitan, intr'o uniforma necunoscuta mie. Mi se adreseaza: "Stii cine sunt?" Raspund cinstit: "Nu!" "Gradele si uniforma mea nu-ti spun nimic?" "Nu!" -raspund din nou. "Sunt procuror militar". Ce-i raspund: "Domnule, daca va iau de gat si ma imbrac eu cu hainele si galoanele dumneavoastra, sunt procuror militar? Sa zicem ca dumneavoastra, intr'adevar aveti aceasta functie, respectuos va intreb: de ce nu arestati pe acesti domni (directorul si adjunctul) pentru abuz si sechestrare de persoana? Domnule magistrat, asta noapte, tribunalul poporului nu numai ca da o sentinta de condamnare de trei ani, si eu am facut deja trei ani si sase luni, dar da dispozitie sa se bata la masina sentinta, sa nu mai stau nici un ceas in temnita; va rad si curcile, domnule procuror!" El, procurorul, insista si-mi spune ca eu sunt cu un picior afara din temnita, dar ii raspund: "Pana la anii mei n'am auzit ca un om poate fi in postura aceasta!" "Crede-ma, vei fi liber!" "Nu, domnule procuror, nu ne putem targui ca lacatarii cand vand un cal, unul da, altul lasa. Cum justificati abuzul ce se face, de aruncare din nou dupa gratii a unui om liber?" Nu mai stia ce sa-mi raspunda. Fagaduie mereu ca voi fi pus in libertate. Bietul Basmuftiu ma ruga sa accept targul, el era indignat de acest procedeu murdar, ma vrea liber, dar si sa se desparta de mine ii parea rau. Am cedat, nici nu aveam ce face, un act necugetat ma aseza legal din nou in celula.
   Tot de la Codlea:
   Intr'o zi vine medicul inchisorii, un sas batran si fricos. Asista la servirea mesei, arpacas, dar asa de slab ca, cu submarinul de umblai prin gamela sa prinzi boa-bele, un fel de lipici pentru lipit afise electorale sau reclame de film, si nu gaseai.
   Eu, care aveam mancarime de limba, il apostrofez:  "Cred ca ati auzit de procesul criminalilor de razboi de la Nrenberg. Daca ati hotarit sa ne ucideti cu porca-ria aceasta de mancare ci cu gogonele fierte, pe incetul, sunteti de doua ori criminali". "Fa-i acte" -a zis doctorul. Am raspuns: "Ce acte sa-mi faca, ori vreti sa  ma dati afara din inchisoare?"
   De la incident, la vreo luna, ce-mi spune din nou doctorul: "In definitiv, ce vrei Banea sa-ti fac, esti numai piele si os, n'am unde sa-ti fac o injectie". Dupa perioada slabirii totale, se umflau picioarele de nu mai puteai merge. Ofiterul politic intervenea in ajutorul nostru cu medicamentul: sa stea banditul o jumatate de ora pe pat intins, caci n'aveam voie 17 ore sa stam, chiar bolnavi, intinsi pe pat. Dar cum proceda clasa muncitoare cu banditii? Ce ne dicta "caraliul": "Cand ciocanesc in usa te intinzi pe pat, cand ciocanesc din nou, te scoli". Pornea din capul coridorului si mergea ciocanind. La terminare batea din nou: "Scularea". Cred ca sunteti lamuriti, cum se face si la armata, culcat, sculat.
   In procesul de inalta tradare al maresalului Antonescu, e adus martor si generalul Petrovicescu, fost ministru legionar in ministerul de interne si care fusese coleg de promotie cu Antonescu. Ce-i spune maresalul: "Petrovicescule, in privinta voastra, a legionarilor, am gresit". Raspunsul generalului C-tin Petrovicescu e prompt si concis: "Acum nu se mai poate face nimic, totul e pierdut!..."

           DISCUTIE  CU  UN  SECURIST

   Ma gaseam in biroul unui securist la Brasov. Din celula te duceau totdeauna cu ochelari negri. Cand suiai vreo treapta te loveai ingrozitor la picior, iar securistii ziceau ca nu vezi, esti orb? Securistii nu erau niciodata in uniforma si nu le stiai gradul sau numele. In discutiile avute, vazand ca e atent la ce-i spuneam, am indraznit sa ridic o problema. "Domnule anchetator -i-am spus-, am citit o carte cu viata lui Dimitrov in  Germania. Traise sub un nume fals si era fugit din Bulgaria. Se plangea ca nu are destule dulciuri in hrana (la inchisoare), ca i s'a pierdut un pachet din Bulgaria, ca e impiedicat un avocat din Franta sa vina sa-l ape-re, ca nu-si poate ridica banii de la banca sa-si imbogateasca hrana".
   El, securistul, era atent si zambea. Eu, incurajat de  atitudinea lui, vorbesc mai departe: ca nu stiu de parin-tii mei, traiesc sau s'au dus intr'o lume mai buna, ca eu nu ma simt vinovat cu nimic, nu sunt fugit ca Dimitrov ci sunt in tara mea, ca sunt anemiat total, de ce sunt tratat asa?
   "Pentru ca esti bandit! Si te asigur ca vom termina cu voi prin orice mijloace. Tu vrei sa te asemeni cu Dimitrov?" "Nu, am raspuns, ci cu un om". "Vrei sa te fac sa stii unde esti?" -m'a amenintat el. "Stiu unde ma aflu -i'am raspuns- am citit la poarta..." S'a uitat mirat la mine: "Ce ai citit la poarta?" "Toti care intrati  aici, lasati orice speranta la poarta" -am raspuns eu. "Ma, tu nu esti prost! Daca ma duc acum la poarta, pe primul care-l trag inauntru e pasibil de 10 ani inchisoare". Eu, care aveam mancarime la limba, am zis: "Asa ati facut legile..."  "Asa ma! Sa aparam republica de banditi, iar privitor la tine, vei vedea in curand cat esti de nevinovat". Si, spre durerea mea, am vazut ca intr'adevar s'a tinut de cuvant, desi aparatoarea din oficiu (evreica si membra de partid) a avut indrazneala sa ceara achitarea mea, spunand ca nu ea, ci legile republicii ma absolva de condamnare, si am fost "achitat" cu 12 ani rusine (scria in sentinta "inchisoare corectionala" ). Insa le-am tras chiulul, nu m'am corectat.
   Azi, se mira unii cand la un securist care a ridicat viata unui om, i se dau 18 ani.
 

           BISERICA  GRECO-CATOLICÃ

   Oare are vreo legatura ce am scris pana acum cu biserica greco-catolica? Foarte mult, am putea spune, sunt strans legate. Intai, ne-am intalnit pe acelasi front de lupta impotriva comunismului. Lupta a cerut jertfe mari din ambele parti. I.P.S. Mitropolitul Suciu, nu numai ca ne-a acceptat in lupta comuna, dar desi stia ca majoritatea eram ortodocsi, ne-a binecuvantat si am mers egali, nu subordonati unii altora. Cel care scrie este ortodox, dar am spus de la inceput ca daca nu ne punem pe pista adevarului, totul se prabuseste. Jertfele din partea noastra au fost mari, dar ale lor ne-maipomenite. Au pierdut greco-catolicii pe Mitropolitul Suciu, om de cultura si omul intreg la sacrificiu, cum numai in epopei s'a mai intalnit; nu gasesc in istorie e-xemplu. L-au urmat la chinuri si moarte toti episcopii si toate varfurile Bisericii Greco-Catolice. Sunt, si am cunoscut multi, foarte multi oameni, care la prima arestare s'au lepadat de idealul lor sau de credinta lor, dar s'o duci in umiliri pana la degradarea omului, sub tortura, calcat in picioare, scuipat, stii dragul meu care citesti, fuge din tine si ramai gol. Chiar acum cand scriu aceste randuri (Ianuarie 1990), si poate de  asta le si scriu, se da la radio o scena cu P.S. Hossu, Episcop al Clujului. A fost dus la spital sigur, pazit de un securist si un grad tot de securitate mai mic. Prea Sfintitului Episcop ii scapa din haina o scobitoare. An-cheta incepe imediat: "Ce-i asta?" "O scobitoare", -vine raspunsul. "De unde o ai?" (nici sa fi avut bomba atomica si poate nu anchetau asa!). "Am scos-o din podea". "Loveste-l!" -ordona securistul. Si l-a lovit. I s'au dat doua lovituri in gat. Va puteti inchipui ceva mai murdar, mai josnic, sa lovesti un Episcop, pentru o scobitoare?! Ce a raspuns Episcopul? "Si acestea sunt pentru Domnul!..."
   Iata ce mi-a spus textual P.S. Benedict Ghius, ales Episcop de Ismail, dar neintarit de Antonescu:
   "Din insarcinarea Patriarhului Romaniei am fost trimis la P.S. Hossu, caruia i se propunea Mitropolia Moldovei daca trece la ortodocsi. Sigur ca a refuzat, intai ca nu-si putea calca juramintele, iar a doua pro-blema tot atat de grava, sa slujesti ca Mitropolit la comunisti. Crinii sufletului nu-l lasau sa-i murdareasca".  Au slujit ei, ortodocsii nostri, si le-au cantat osanalele  si s'au rugat in biserca pentru sanatatea lor, a comunistilor. Azi, ei gasesc fel de fel de scuze. In fata bunului Dumnezeu, nu vor gasi niciuna.
   De acolo s'a dus P.S. Benedict la Cluj, sa-i propuie unui fost staret greco-catolic de la o manastire (......) ca va fi numit Episcop de Cluj daca trece la ortodocsi. Raspunsul a fost acesta: "Nu pot sluji ca politruc in bi-serica!". Se calificase intr'o meserie la Cluj...
   Si acum sa vedem cum s'a facut unirea celor doua biserici, sau cel putin unele aspecte. Tot cu ajutorul Securitatii! Putem zice sus si tare ca unirea a facut-o Se-curitatea. In beciul Securitatii din Sibiu se afla pr. Belascu din comuna AlÖtna, jud. Sibiu si fost latrator la partide. Murind protopopul Oprean din Vurpar si nefiind niciun candidat, a fost numit el. Comandant al Se-curitatii era colonelul Craciun, si el greco-catolic. Intal-nind eu pe strada pe preoteasa lui Belascu, ma agra-este: "Domnule Banea, am auzit ca va aveti bine cu colonelul Craciu, popa-l meu e la Securitate, nu vorbiti sa-i dea drumul?" Eu am spus: "Nu vorbesc, doamna,  de ce sa va mint, sa spun "lasa ca vorbesc"; nu numai ca nu ma amestec in treburile Securitatii, dar tare as vrea sa-mi dea mie pace". Ce-a facut colonelul Craciun? L-a chemat din beci pe Belascu si i-a spus: "Mai Traiane, e bine in beci?" Belascu a simtit nada vazand fata vesela a colonelului, si a raspuns: "Cum Dumnezeu sa fie bine?" "Atunci -a zis Craciun-, hai mai Traiene sa facem amandoi o treaba buna, sa unim Bisericile". Si asa au unit Biserica Greco-Catolica cu Biserica Ortodo-xa cei doi greco-catolici, unul din beci si celalalt din fotoliul de comandant al Securitatii din Sibiu. Slab de in-ger, Belascu a cedat; lui si asa n'avea ce-i face Securitatea, fiind un surub prea mic in citadela Bisericii Greco-Catolice. Dar asa a fost in decursul istoriei noas-tre, sa nu ducem lipsa de tradatori. Biserica noastra ortodoxa l-a rasplatit facandu-l vicar administrativ, grad ce nu era in ierarhia Bisericii, facut anume pentru  Belascu. A murit acum un an (1989). De mai traia, vedea ca tradarea lui s'a intors contra, greco-catolicii se  intorc la vatra lor. Nu cred ca a avut nici cea mai mica mustrare de suflet auzind martirajul superiorilor lui, caci daca avea putina onoare si un gram de credin-ta, nu facea tradarea.
   Despre Prea Sfintitul Iuliu Hossu am auzit ca a fost facut in secret (cu un an inainte de moarte), Cardinal. Fiecare dupa meritul lui!
   Am intalnit un grup de preoti greco-catolici la Securitatea din Brasov. Am vorbit prin perete. Cum se vorbea prin perete? Ciocaneai tot peretele pana unde ajun-geai; unde nu era var intre caramizi, era loc gol, se auzea destul de bine vorba. Intamplator, auzind miscare in celula vecina, am riscat sa fac legatura, desi riscul era foarte mare daca gardienii te prindeau ca vorbesti. Se vede ca si ei cunosteau semnalul, si mi-au raspuns la fel. I-am intrebat: "Cine sunteti?" "Preoti greco-catolici", vine raspunsul. "Dar dumneavoastra?" "Mitu Banea" -raspund eu. "Va cunoaste unul dintre noi!" "De ce v'au adus?" -intreb eu. "Nu stim!" -vine raspunsul. "Sunteti de mult inchisi?" -îi 'ntreb. "De la inceput". "Ce acuzatii va aduc?" -am intrebat din nou. "Ca n'am facut trecerea..." -vine raspunsul lor. A doua zi am vrut sa iau din nou legatura, cu tot riscul. Dumneavoastra nu intelegeti, nici nu doresc sa ajungeti "acolo" ca sa intelegeti. Dar noi doream sa auzim un glas de om, un glas de frate in suferinta, indiferent ce hram purta: adica preot, sau national-taranist ori liberal; erai legat de el, de fratele de suferinta, ca si tine.   Aici ma opresc, altii mai competenti vor scrie, dar  vad ca si azi in libertate li se pun piedici greco-catolicilor sa se intoarca la credinta lor. Oare de ce nu este lasat fiecare om sa creada dupa cum ii dicteaza constiinta lui? O carte interzisa se citeste de zece ori mai mult decat una libera. Unei religii prigoana ii face bine: cei rai fug, cei buni rezista.
 

PITESTI

   Am spus ca nu voi scrie despre Pitesti, las sa scrie cei care au trecut pe acolo, caci mintea oricarui om normal nu poate intelege "fenomenul Pitesti". Am dat intre timp de trei lucrari, aparute bine'nteles in strainatate (Franta, Spania, Canada). Eu am fost si raman pe pozitia ca sa nu scrie nimeni despre ce s'a intamplat la Pitesti. Cartile care au aparut sunt scrise de oameni care au o alta pregatire intelectuala decat a subsemnatu-lui "Bandit" (cum eram noi numiti). In speranta sigura ca veti ajunge sa cititi si dumneavoastra aceste lucrari, fur o pagina, doua, din "Intoarcerea din Infern" ¹⁾ de I. Cârja sau "Pitesti"²⁾ de D. Bacu.

______1)
   -Intoarcerea din Infern" de Ion Cârja. Vol. I, Editura "DACIA", Madrid, 1970; Vol. ", Editura "ACTIUNEA ROMANEASCA", New York, 1972.
______2)
   -"Pitesti" de Dumitru Bacu. Editia I-a, Colectia "DACOROMANIA", Madrid, 1963.

   Grozaviile Pitestiului se extind la Gherla, Canal si alte inchisori. Reeducarea fortata a detinutilor politici s'a inceput cu ajutorul studentilor Turcanu, Levinschi, Bogdanovici si altii; totul s'a facut si pornit de la Nicolski, rusul care de fapt conducea ministerul de interne roman, colonelul Zeller si altii. Ei, studentii, pe propria  piele au invatat metodele asiatice comuniste de distrugere fizica si mai ales psihica. Trei mii de studenti au  trecut prin "demascare", au fost mutilati trupeste si su-fleteste. Actele bestiale au fost aplicate intai pe pielea  lor, si apoi le-au aplicat ei fratilor poate mai ingrozitor. Sa dam un exemplu: cel care trebuia reeducat si sa treaca prin demascare, era tras pe podina si batut toata ziua. Ceilalti detinuti, programati si ei pentru demascare in viitorul apropiat, erau la randu-le batuti o data sau de doua ori pe zi. Au fost oameni care au rezistat si mortii. Pe cel de pe podina se repezeau pana la 8 insi. In acest supliciu urina sange, iar fecalele i se puneau in gamela cu hrana sa le consume si gamela s'o spele cu limba. Mancarea fierbinte de la hardau, trebuia s'o consume in felul urmator: gamela se punea jos pe podina, iar el ghemuit ca un caine, in genunchi si pe maini, baga capul si consuma latura arzandu-si buzele si gura. Noaptea, durerile erau teribile si nu aveai dreptul sa intinzi o mana sa-ti alini ranile, caci erai imediat  batut peste fluierele picioarelor si nu aveai dreptul sa racnesti. Mainile trebuiau sa fie incrucisate pe piept¹⁾, in alt fel erai lovit de cel care te avea in paza. Bataile

______1)
   -Si eu, care n'am trecut prin Pitesti, si azi când ma trezesc din somn, în ciuda mea, am mâinile pe piept; asa trebuia sa dormi si la Securitate, si obiceiul s'a înstapânit în mine...

tineau pana cand omul devenea animal, devenea imun la batai si fara suflet. Numai la Pitesti au fost omoriti in chinuri 15 studenti; dupa cinci luni, unul fiind dus la baie, a sarit in cap de la etaj pe scari, scapand de iad, altii si-au taiat arterele, unii au inghitit sticla, etc. In cartile pe care le veti citi sunt date numele tuturor, facultatile, parintii, locul natal. Iata ce se scrie intr'una din paginile lucrarii "Pitesti"  de D. Bacu:
  "Ultima faza a demascarii si ultima lovitura era destramarea studentului insusi, facuta cu propria lui gura in fata intregii celule; in urma ei, studentul nu mai era capabil de o initiativa, fie chiar simbolica, fiind in situatia de a-i fi rusine sa se uite in interiorul lui, in pro-priul lui suflet, pe care si-l deforma intr'atata, incat privindu-l, il cuprindea groaza. Era autobiografia". La alta pagina:"Multa vreme dupa demascare, in inchisoarea Gherla, mergand intr'o zi la baie, cu un grup de detinuti, am observat pe trupul unui tanar niste urme ciudate. Pareau un fel de brazde verticale trase de-a lungul spate-lui. Cicatricile formate erau rosii si hidoase. Am intre-bat pe un student pe care-l cunoscusem inainte si care  era de mai multa vreme in inchisoarea Gherla daca cunostea cauza acestor deformari ciudate. Mi-a spus: "Este studentul de la Medicina din Cluj, Pop Cornel. Semnele lasate pe spatele lui sunt urmele lasate de de-mascari. A fost printre cei mai greu solicitati pentru ca era una din sperantele gruparii din care facea parte". Pe chipul prietenului se asternu un nor de tristete a-mestecata cu teama. Trecuse si el pe "acolo" si desi fu-sese numai "gugustiuc" (adica total inofensiv) orice vorba despre Pitesti il facea sa se cutremure. In zilele  acelea Pop Cornel era considerat in inchisoarea Gherla ca unul dintre cei mai periculosi denuntatori folosit de directorul Gogiu mai ales in randul detinutilor de origine macedoneana, pentru ca Pop avea dinainte de arestare o deosebita prietenie pentru ei, pe care o specula acum in folosul comunistilor. Astazi, Pop Cornel nu mai traieste. Victima si calau pe rand, fara sa vrea, a fost tradus in fata unui tribunal militar comunist din Bucuresti, judecat cu usile inchise si condamnat la moarte de cei care l-au pus sa schingiuiasca, dupa ce l-au adus in stare de robot...
   Fiecare student in parte are drama lui si eroismul sau mut. Fiecare student in parte are vina lui. Inlantui-rea aceasta ciudata de vinovatie si victorie concomitent, constituie una dintre cele mai rare aspecte ale problemelor etico-psihologice. Este oare vorba despre o me-toda stiintifica operand in filozofia morala la rasturnarea si anularea etosului uman. Sau afecteaza planul patologic?
   Ca exemplu poate fi dat transportul de studenti din Cluj, in mare majoritate de la facultatea de drept. Au fost debarcati in inchisoare pe data de 2 sau 9 Iulie 1950. Printre ei cativa studenti pe care i-am cunoscut ulterior, Glodeanu, Inocentiu, Suciu Silviu, Hosu, Ptea, etc. Au fost dusi in camera 4 spital (camera de tortura). Nici nu li s'a lasat timp sa se odihneasca, nici sa  culeaga informatiile obisnuite. Grupul a reactionat vio-lent. S'au batut ore intregi. Pana la urma, numarul cu mult mai mare al reeducatorilor a impus norma "eticei" pe care o aparau si schingiuirile au fost la inaltimea  cazului. Din cei patru pe care i-am cunoscut, trei aveau deja plamanii atinsi..."
   De ce n'am vrut eu sa se scrie tragedia Pitestilor? Sa nu se stie ca oamenii au comis acte atat de degradante ce nu pot fi intelese si comise de un om ce apartine neamului nostru. Nu incerc sa justific, ci intaresc: nu! nu noi romanii am initiat aceste bestialitati, ci bestiile comunismului asiatic, iar cei din tara au fost Ana Pauker, Burah Tescovici (alias Teohari Georgescu), Kisinevski, secuiul Vasile Luka, etc. Aveau acestia ceva comun cu neamul nostru? Nici o atingere! Iar Nicolski, Dulberger, Zeller, Koller, straini total de neamul lui Horia tras pe roata, au adus si aplicat bestialitatile asiatice la noi in Romania.
 

       COLABORAREA  CU  ANTONESCU

   Dupa cele scrise mai sus, nu se poate pune in cum-pana cine pe cine a adus la guvern. Prin decret regal, Horia Sima a fost numit sef al Miscarii Legionare, statul a devenit "Stat National-Legionar". Se formeaza guvernul. Acest guvern este cu cei mai putini ministri format de la 1918 incoace si fiecare ministru legionar nu primea salariu decat 20.000 lei, in timp ce pe vremea celorlalte guvernari un simplu deputat avea 30.000 lei pe luna. Iata ministrii din scurta guvernare zisa legionara (de fapt n'a fost asa, de aici a si aparut neintelegerea intre Miscare si Antonescu), si nu ne-a fost rusine cu ei, desi Miscarea a fost decimata de aproape toata elita ei in frunte cu Capitanul:
   -Vice-Presedinte al Consiliului de Ministri - prof. Horia Sima;
   -Ministru de Interne - General Constantin Petrovicescu, fostul Procuror General in procesul Garzii de Fier din anul 1934;
   -Secretar la Ministerul de Interne - Dr. Victor Biris, fost Procuror;
   -Ministru de Externe - diplomat Mihail R. Sturdza;
   -Ministrul Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor - prof. univ. sociolog Traian Braileanu;
   -Ministrul Sanatatii, Muncii si Ocrotirilor Sociale - Vasile Iasinschi;
   -Subsecretar de Stat la Ministerul Finantelor pentru Inventarul Avutiilor Publice - prof. univ. Ion Protopopescu;
   -Subsecretar de Stat la Economie, pentru Colonizari si Populatia evacuata - Av. Corneliu Georgescu;
   -Subsecretar de Stat la Presa si Propaganda - prof. Alexandru Constant;
   -Subsecretar de Stat la Finante - Constantin Papanace;
   -Subsecretar la Presidentie pentru Probleme Doctrinare - Horia Cosmovici;
   -Subsecretar de Stat la Agricultura - Petre Nemoianu;
   -La Comisariatul Refugiatilor (nu era minister) - Comisar General Dr. Ilie Colhon;
   -Director General al Politiilor - Alexandru Ghica;
   Rector al Universitatii din Bucuresti este numit prof.  univ. Petre P. Panaitescu, si in alte functii altii pe care nu-i mai stiu. In acest buchet de intelectuali si oameni de onoare, se incepe asa zisa guvernare, cand n'am avut  timp nici macar sa ne ingropam mortii nostri. A fost si  cel mai sarac an al agriculturii de la primul razboi. Am  avut grije sa dam la o treime din tara -refugiatii din Bucovina, Basarabia, Dobrogea, Ardeal- locuri de munca, o paine. Oare putin lucru e acesta?
   Intr'o noapte sosesc la Bucuresti si trag -cum zice romanul- la cumnatul meu, prof. Nicolae Petrascu, Secretar General al Miscarii Legionare. Era noaptea tarziu. Locuia pe str. Argentina in chirie la un pensionar,  la primul etaj unde avea doua camere mici si o bucata-rie ca un dulap. Mai fiind acolo o sora a mea, n'am a-vut unde ma culca de a trebuit sa caut noaptea alt loc. Pentru N. Ceausescu erau toate masinile la dispozitie, toate vilele si palatele. Ca sa-si aduca cumnatul meu putinele lucruri de la Sibiu la Bucuresti, a gasit un ca-mion care ducea la o fabrica cele necesare si, la inapoiere, i-a adus si lui asa zisa mobila. Noi n'am uitat ju-ramantul de a trai in saracie. Nu neamul, cum au inte-les unii, nici la legionari, numai gradele legionare. Bani aveam... de n'aveam ce face cu ei! Ne "dadeau": regele, nemtii, Auschnit, Malaxa, etc., etc. Bani schimbati in gloante, temnita si moarte. "Bani" multi... La o luna de la lovitura de stat, Horia Sima da dispozitii pentru o concentrare de forte ale Miscarii in Bucuresti. Cu doi ani inainte se publicase in ziare ca ultimele ramasite ale Miscarii au fost distruse. Prin aceasta concentrare, vo-iam sa aratam tarii ca au inviat insutit ramasitele Miscarii Legionare. Iata ce scrie un dusman al nostru, nu o  spunem noi:
"A reusit Garda de Fier in incercarea de a-si reface popularitatea? Cercetarea presei timpului si mai ales vizionarea jurnalelor de actualitati care inregistreaza manifestatiile organizate de Miscarea Legionara la Bucuresti in ziua de 6 Octombrie 1940 cu prilejul implinirii a 30 de zile de la biruinta din 6 Septembrie 1940 si la Iasi in ziua de 9 Noiembrie cu ocazia sarbatoririi zilei Sf. Arhanghel Mihail, patronul Miscarii Legionare, ne-ar conduce spre afirmatia ca Legiunea reusise sa-si refaca baza de masa. Intr'adevar, cu ocazia acestor doua manifestatii pregatite din vreme si cu minutiozitate de conducerea Garzii, zeci, poate chiar sute de mii de oameni, barbati si femei, tineri si varstnici, imbracati in camasi verzi sau in costume nationale, au defilat in Bucuresti si Iasi sub steagurile Legiunii".
Ce s'a intamplat insa cu defilarea legionara din Bucuresti de la 6 Octombie? Antonescu, informat fiind ca geme Bucurestiul de legionari, il cheama pe Horia Sima si-l intreaba: "Ce inseamna aceste concentrari de forte legionare? Vreti sa ma dati jos?" "Nu, domnule general, vrem sa aratam dusmanilor forta Miscarii". "Bine, -zice generalul- atunci sa-mi depuneti juramant de credinta si eu voi aparea in camasa verde la tribuna". Gradele din Bucuresti se consulta si hotarasc ca daca generalul din simpatizant devine legionar, cunoscandu-i trufia, sa depuna acest juramant. Generalul s'a folosit de aceasta intr'un mod absolut murdar; intr'o sedinta avuta la Hitler, unde el, Hitler, venise insotit de ministrul de ex-terne Ribbentrop, si Antonescu dupa toate uzantele diplomatice din lume, trebuia sa participe cu ministrul de externe legionar, printul Mihail Sturdza, l-a impiedicat pe acesta din urma sa participe si l-a tinut la usa ca  pe un valet. De atunci, Antonescu -el, nu noi- se pregatea sa ne inlature de la posturile pe care le detineau unii legionari in guvern. Noi, -cand Antonescu a plecat in vizita in Italia- puteam sa-l inlaturam, caci puterile in Stat fusesera incredintate lui Horia Sima. Puteam spune sa ramana unde vrea el, mai ales ca si in Italia a vrut sa-l convinga pe Duce ca de fapt el este seful Miscarii Legionare. La plecare, Ducele i-o spune, cam nepolitic: "Domnule general, va rog sa transmiteti sefului Miscarii Legionare, Horia Sima, salutarile mele!"
   In 18 Octombrie are loc deshumarea legionarilor ucisi la Rasnov, iar la 24 Octombrie a celor ucisi la Vaslui, care vor fi reinhumati la Predeal in ziua de 27 Octombrie 1940. La ceremonia la care participa peste 7.000 de legionari, ia parte si generalul Antonescu.
   La 24 Decembrie 1940, Inalta Curte de Casatie luand in discutie in sedinta publica revizuirea procesului poli-tic in care Tribunalul Militar al Corpului II Armata, sectia I-a, a condamnat pe defunctul Corneliu Zelea Codreanu prin decizia nr. 261 din 27 Mai 1938 ramasa definitiva, declara fara valoare hotarirea de condamnare si reabiliteaza memoria lui Corneliu Zelea Codreanu, constatand ca faptele au fost gresit stabilite si condamnarea gresit aplicata.
   Miscarea Legionara face demersuri la Berlin sa fie inlocuit ministrul Fabricius de la legatia germana din Bucuresti. Va inchipuiti ca schimbarea unui ministru al Germaniei nu putea fi facuta fara aprobarea lui Hitler. Se aproba, si este schimbat cu baronul Manfred von Killinger, "un vechi prieten al meu" cum il numeste Hitler. Acest fapt il pune pe ganduri pe Antonescu. El a-mana rafuiala cu Miscarea Legionara. Sa vedem cine a provocat rebeliunea: Antonescu sau Legiunea? Repet, din nou, ca ceea ce scriu vreau sa si dovedesc. Anto-nescu nu se impaca cu colonelul Zavoianu, comandant legionar, Prefectul Politiei Capitalei, fost director al ziarului "DACIA", vrand sa-l inlocuiasca. A trimis un colonel (sau general) cu o tancheta sa-l schimbe pe Zavoianu. Legionarii de la Prefectura, au inceput sa cante "Sfanta tinerete legionara". Colonelul si-a dat seama ca  nici cu doua regimente nu-l poate schimba pe Zavoianu, si a zis: "Dragii mei, sa traiti, eu militar fiind, am venit la ordinul lui Antonescu", -si s'a intors sa-i raporteze lui Antonescu. Acesta s'a facut ca nu stie nimic. Dupa o bucata de timp, se plange lui Horia Sima si-l roaga sa numeasca alta persoana la Prefectura Politiei, deoarece nu se impaca cu colonelul Zavoianu. Horia Si-ma il inlatura pe colonelul Zavoianu, un stalp al Miscarii Legionare, numai ca sa-i satisfaca cererea lui Antonescu. Nu trece mult timp si Antonescu conform planului sau, vrea sa-l schimbe din functie si pe printul Alexandru (Alecu) Ghica, Seful Sigurantei Statului. Cei de acolo, au pus mitralierele in pozitie si iar s'a facut cale intoarsa. Noi nu aparam functiile, ci demnitatea de legionari. La Ministerul de Interne era dl. gen. Petrovicescu, cunoscut bun cu Antonescu, care chiar s'a bucurat ca in Interne este un prieten de-al lui. Numai ca gen. Petrovicescu era total de esenta legionara. Si iata ca vine ziua rafuielii. Antonescu nu era omul sa tolereze pe cineva care nu-i da ascultare.  Inainte de rebeliunea din 21-23 Ianuarie 1941, la 19 Ianuarie, un maior neamt pe nume Doering, e impuscat de un grec pe nume Demetrios Sarantapulos in fata hotelului Ambasador din Bucuresti. Atentatorul este arestat imediat si cercetat de organele legale, dar Antonescu, ca pretext, destituie imediat pe Ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, pe Alecu Ghica, Seful Sigurantei Statului si pe Av. Radu Mironovici, Prefectul Politiei Capitalei dupa inlocuirea col. Zavoianu¹⁾. Nu numai atat, dar trimite ordine tuturor prefectilor de judete sa vina la Bucuresti la o consfatuire si, pe cand acestia nici nu plecasera bine la drum, sunt destituiti din functiile pe care le detineau in mod legal.
_____1)
-Pe col. Zavoianu, mai trziu, îl trimite în fata plutonului de executie,  iar pe generalul Petrovicescu, la temnita...

   Deci, cine a provocat rebeliunea? Legionarii, e adevarat, au ocupat toate chesturile de politie, nu mai vorbesc de Prefectura Politiei unde mai era prefect Radu Mironovici, cu aproape 3.000 de legionari, Prefectura de Ilfov, unde era Prefect legionar comandantul E. Popa, aparand aceste institutii ale statului; subsemnatul am venit in ajutor lui Emil Popa. S'au ocupat toate pompele de benzina, iar legionarii de la S.T.B. au blocat strazile cu vagoanele de tramvai. Circulau masini si din megafoane se adresau publicului: "Vrem guvern legionar! Vrem capul lui Riosanu!"¹⁾.
____1)
   -Alexandru Rioseanu, omul de încredere al lui Antonescu si al jidanilor...

    Va rog sa ma credeti ca nicicand o capitala n'a fost cucerita asa cum a fost Bucurestiul in mainile legionarilor.   Problema era: cu cine vor tine nemtii? Ei, cei aflati in Bucuresti, erau cu Miscarea Legionara. Pana n'a venit ordinul lui Hitler ca armata germana sa treaca de partea lui Antonescu, legionarii mergeau in masini cu nemtii si cantau "Sfanta tinerete legionara". Ce l-a determinat pe Hitler sa treaca de partea lui Antonescu? Unele acte de "indisciplina" ale legionarilor fata de nemti. Raportul sasilor din Ardeal ca Miscarea Legionara nu detine economie, economia romaneasca, cea care  ii interesa cel mai mult pe nemti. De ce a facut grupul etnic german acest raport? Dupa ce ca aveau aproape intreaga economie in mainile lor in Ardeal, voiau sa puna mana si pe averile evreiesti din satele Ardealului. Miscarea s'a opus.
   Desi Antonescu aduce la Bucuresti din Arges forte militare, isi da seama ca nu poate infrange Miscarea. Voi demonstra cu probe zdrobitoare cele sustinute de mine. Citam din cartea celor mai mari dusmani ai Miscarii Legionare, Ion Spalatelul si Mihai Fatu:

  "In seara zilei de 21 Ianuarie Ion Antonescu lanseaza un apel in care cere ca in 24 de ore sa se restabileasca ordinea. Este interesant de remarcat ca in acest apel, Antonescu inca nu condamna public pe legionari pentru dezlantuirea rebeliunii. In aceeasi seara, prin delegatia (in sens de formatiune) legionara General Cantacuzino Granicerul ¹⁾[Nota subsemnatului, D. Banea],
_____1)
   -Va informez eu ceea ce nu stie Spãlãtelul, cã  numai în aceastã familie erau patru generali legionari...

incep tratativele de mediere intre Antonescu si Horia Sima. Un prim pas intreprinde prof. univ. P. P. Panaitescu, rectorul Universitatii Bucuresti si prof. V. Chirnoaga, rectorul Politehnicii, ca mandatari ai lui Horia Sima. Ei propun lui Antonescu o impacare, cu acceptarea urmatoarelor conditii: toate trupele sa fie retrase in cazarmi, dupa care se vor retrage si legionarii, urmand sa se constituie un guvern format din legionari desemnati de Horia Sima. Rezulta ca desi conducator al statului, Antonescu nu mai avea dreptul sa numeasca ministri. In discutia cu delegatii familiei Cantacuzino, generalul se aratase dispus sa cedeze in fata unor pretentii ale lui Sima dar nu sa-i dea mana libera sa numeasca ministri peste capul lui. Raspunzand unuia dintre delegati care i-a propus totusi ca Horia Sima sa-i prezinte o lista de guvern, Antonescu a spus: "Bine, domnilor, intind o mana prieteneasca d-lui Horia Sima. Sa-mi aduca o lista de 20-30 legionari si sa alegem din ei guvernul. Duceti-va o delegatie la Horia Sima si aduceti-mi o lista".  Horia Sima n'a acceptat; el voia repunerea in functie a celor trei demisi R. Mironovici, A. Ghica si Petrovicescu si guvern 100% legionar".

   Va intreb pe dumneavoastra: Nu era Ion Antonescu in momentul in care a acceptat sa i se aduca o lista cu 20-30 personalitati legionare si a intins o mana prieteneasca lui Horia Sima, in mainile legionarilor? Iata insa ce s'a intamplat si am pierdut noi, nu Antonescu, chiar daca am avut totul in mainile noastre iar Antonescu ramasese doar cu Misu Antonescu¹⁾.   
_____1)
   -De care nu s'a despartit pânã au fost executati (1946), poate chiar in locul in care fusese executat din ordinul sau col. Zavoianu si ceilalti legionari in Iunie 1941. Toti cei care auzeau de cei doi Antonesti, se intrebau ce rudenii sunt. Despre Mihai Antonescu nu pot scrie rau, chiar daca nu a fost tocmai cinstit in comportarea lui. Odata, cand era ministru de justitie, mi-a spus ca i'ar face mare placere sa iau masa cu el. Desigur ca fara sa stiu ce va urma, totusi l-am refuzat. El, M. Antonscu, era conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti si il aparase pe Ion Antonescu in procesul de bigamie pe care i-l intentase Voda Carol prin seful serviciului secret Moruzov, de atunci ramânând prieteni nedespartiti.

   Sa urmam mai departe. Daca Antonescu nu era avid de putere, lasa conducerea Miscarii. N'a vrut. Noi aveam dreptul intr'un stat numit legionar, sa avem guvern legionar, sa poarte amprenta legionara si de ceea ce faceam sa raspundem. In timpul asa zisei rebeliuni, regele Mihai a venit de la Sinaia spre Bucuresti, dar la marginea orasului, a fost trimis inapoi de catre Antonescu prin oamenii lui.   Iata insa ce i-a adus apa la moara lui Antonescu. Comandantul armatei germane din Grecia transmite o radiograma lui Hitler, ca datorita evenimentelor din Romania, armata sovietica poate intra in Romania si prin-de armata germana descoperita. In urma acestei radiograme, Hitler da dispozitie ca armata germana sa-l sprijine pe generalul Antonescu. In aceasta situatie, daca noi legionarii nu depuneam armele, insemna razboi  civil. Ribbentrop, ministrul de externe german, il informeaza pe Fabricius sa-l povatuiasca pe Antonescu  sa formeze tot un guvern legionar. Dar Antonescu, care inainte spunea ca facem un guvern pur legionar, odata cu sprijinul primit de la Hitler, s'a pronuntat ca va da ordin sa-i impuste pe toti legionarii. In audienta la Antonescu vine dl. comandant V. Iasinschi si ministrul economiei Germaniei in Balcani. Nemtii
 ne-au cerut sa incetam rezistenta si nimeni nu va fi sanctionat, afara de cei care au facut acte penale. Noi, nu am iesit din institutiile pe care le aparam. Sigur ca derbedeii capitalei au distrus multe lucruri (cum fac si acum in Februarie 1990) si dusmanii le pun in sarcina Miscarii. Vreau sa mai specific ceva: in cartile aparute, noi legionarii suntem catalogati toti "fara profesie". Pot sa va dovedesc minciunile lor, stiindu-i eu bine pe unii infatisati drept "fara profesie". Octavian Marcu era absolvent al scolii normale, nascut in comuna Tau, jud. Tarnava Mica. Am fost in casa parintilor lui de 2-3 ori. Era una dintre cele mai instarite familii, nu numai din Tau, ci si din jur. Aveau moara lor, masina de treierat, padurea lor, pamantul lor, etc. De ce sa mearga invatator cu 1800 lei pe luna? Oare il putem numi fara profesie? Dupa ce el participase la executarea celor din celulele de la Jilava, dupa rebeliune l-am intalnit la Sibiu. I-am aratat ca Antonescu il va executa, desi el nu facuse altceva decat sa pedepseasca niste criminali odiosi, despre care insasi Antonescu a spus ca si-au meritat soarta: "Te duc la comandamentul german si cu primul trans-port pleci in Germania". "Nu plec!", -mi-a raspuns. Eu totusi, ca sa-i scap viata, l-am plimbat pana la hotelul "Bulevard" unde la etaj era instalat comandamentul ger-man. Acolo mai era un legionar din Timisoara care citea un ziar. Am zis: "Vezi, Marcule, sunteti doi". "Domnule comandant, nu plec! Eu sunt impacat; am razbunat pe Capitan!" -mi-a raspuns el. Am ramas im-pietrit. Sa nu risti tu nimic, a doua sau a treia zi era in  Germania, tanar, voinic, gasea pe cei refugiati si putea sa-si faca o familie, sa traiasca in libertate si in viata. Iata ca noi nu apartineam acestei lumi. A avut o atitu-dine iesita din comun si la proces; condamnat la moarte, a fost executat in vara anului 1941...
   Stelian Stanicel, numit si el tot "fara profesiune", era avocat si fost secretar al Prefecturii de Politie Bucuresti. Socariciu Eremia era licentiat in drept. Ilie Stanga era avocat; a fost judecat si necondamnat cu devizele, caci tocmai el fusese comisar cu devizele. Gaina Ovidiu¹⁾, fost sef de cabinet al generalului ministru Petrovicescu, studiase filozofia la Universitatea din
_____1)
   -Gãinã Ovidiu, alias Stan M. Popescu, si-a continuat studiile de filozofie in Germania si cele de specializare in psihologie la Universitatea din Viena. Stabilit in cele din urma in Argentina, activeaza ca prof. univ. in cadrul mai multor universitai argentiniene: Universitatea del Salvador din Buenos-Aires, Universitatea Catolica Argentina, Universitatea Nacional de la Plata; a facut parte (si ulterior a condus) Ministerul Educatiei din Argentina, reprezentnd Argentina la numeroase congrese de psihologie, fiind considerat o autoritate suprema in domeniu (Nota editorului).
   -Dar eu nu ma mir de nimic daca in cartea lui, Stelian Neagoe scrie despre fratele meu Ion Banea ca in 1937 era student la Iasi si aghiotantul lui Codreanu, in timp ce in anul 1934 Ion Banea termina facultatea de medicina devenind doctor, iar din 1938 era avocat inscris n baroul din Iasi. Tot acest domn Neagoe scrie ca legionarii au taiat urechea rectoruluii T. Bratu din Iasi; cei trei studenti legionari arestati au fost eliberati, nefiind nici o proba contra lor.   Una mai gogonata! Tot dl. Neagoe scrie ca Nicolae Petrascu, fost presedinte al studentilor din Iasi care a furat banii societatii, este viitorul Secretar General al Miscarii Legionare, in timp ce prof. N. Petrascu a studiat la Bucuresti si n'a fost in viata lui in Iasi, decât la 8 Noiembrie 1940 la marea adunare legionara de acolo. Neagoe poate fi chemat n justitie. In 1938 -se scrie- ca "Generalul Cantacuzino a scris o scrisoare de amenintare regelui". Generalul se odihnea de aproape doi ani in mormnt. A mai scris cineva de dincolo?!
 
 Cernauti; se putea oare ca tocmai in aceasta functie sa fie numit unul fara profesiune?   Antonescu nu reuseste sa se inteleaga nici cu "grupul Codreanu", cum il numesc toti dusmanii Legiunii. Sa la-murim si aceasta problema. N'am fi protestat noi, legionarii, ca nu i se da o functie onorabila tatalui Capitanului, vechi si neinfricat in Miscare? Batranul profesor cazuse intr'un misticism religios fara sa mai rationeze politic. Apoi Decebal, unul din fratii Capitanului, l-am auzit eu cu cele doua urechi in 1934 la Jilava, ca el n'are nimic cu familia Codreanu si cere sa fie eliberat (si a fost eliberat inainte de proces). Antonescu avea infor-matiile lui. Cu toate ca el, Antonescu, a anuntat ca va face adevarata Legiune a lui Banea, Totu, etc., n'a reusit sa gaseasca aderenti in Miscare¹⁾.
_____1)
   -Mai erau în acel moment în afara Miscarii trei dintre adevaratii fruntasi: dr. Noveanu, fost ministru, dr. Bidianu, fost subsecretar de stat la Ministerul de Finante si marele avocat Radu Budisteanu, fost ministru al cultelor. De ce aceste adevarate valori ale Miscarii au ramas in 1940 in afara guvernarii, noi fiind deficitari in oameni de talia lor? Când ei faceau parte toti trei din guvernul Gigurtu, Horia Sima a aflat ca va trebui sa facem schimb de populatie in Ardeal cu ungurii sau vom ceda la granita o fâsie din trupul Ardealului si a cerut celor trei sa demisioneze ca sa nu faca parte din guvernul care va ceda ceva din Ardeal. Ei n'au demisionat; acest gest i-a indepartat de Miscare.

  Antonescu vazand ca nu poate rupe din Miscare, instituie un guvern de dictatura militara.  Ciracii lui Antonescu se intrec in a aresta legionari, in Capitala si in tara sunt inchisi 6.000 de legionari.
  Am pomenit mai sus de unele "acte de indisciplina" fata de nemti. Prin luna Noembrie 1940 cand noi inca mai eram la conducere, se organizeaza o adunare la Medias in care a fost delegat subsemnatul sa vorbeasca in numele Miscarii Legionare. Iata ce s'a intamplat: Au fost prezenti aproximativ 5.000 de oameni, nu numai legionari, ci mai ales sasi, inrolati in organizatia lor cu drapele si uniforme (care ma salutau cu salutul "Heil Hitler"). La  acest  miting  era  prezent  si  Andreas Schmidt, seful grupului german din Ardeal (eu nu stiam, de fapt nici nu ma interesa). Sasii inebunisera, avandu-l pe Hitler protector. Spuneau mai tarziu ca dupa  ce a dus Antonescu pe tigani la Bug, urmeaza romanii.
   La sfarsitul vorbirii mele, m'am adresat sasilor: "Dumneavoastra va intindem o mana prieteneasca, dar sa nu uitati ca sunteti musafiri pe acest pamant. Ne da dreptul sa pasim cu pas de stapan tot sangele varsat de  la Decebal pana astazi pe toate meleagurile Romaniei si oasele frante de roata ale lui Horia la Alba-Iulia. Numai  in aceasta postura va intindem mana. Iar privitor la tratatul de la Viena care ne-a rupt aproape jumatate din Ardeal, ma intreb si intreb pe toti de fata, cine poate da ce nu-i apartine? Juram in fata lui Dumnezeu si a dumneavoastra ca noi nici nu vrem sa stim ca a existat tra-tat la Viena. Iar fratilor nostri care sunt cedati unguri-lor, care fug ziua si noaptea spre Ardealul liber (numai  din judetul Nasaud au venit peste 20.000), le juram sa-i aducem cu arma in mana inapoi la vatra lor, daca nu, sa murim!".
   Sfanta tinerete si destula prostie din capul meu! Eu nu stiam ca n'am voie sa-mi apar patria si neamul meu! Dr. Muresan, unul dintre cei mai buni medici din Ardeal, mi-a spus: "Vino sa mancam la "Goarna vânatorului", ca azi nu mananca sasii din Medias".
   Andreas Schmidt, seful sasilor hitleristi din Ardeal, s'a dus imediat la Bucuresti si a raportat lui Antonescu  "ce a vorbit Mitu Banea la Medias". Nici sa fi vorbit Churchill in Camera Comunelor n'ar fi fost mai grav! Antonescu a luat foc, l-a chemat la el pe Horia Sima si i-a reprosat ca am inebunit (noi, legionarii) ca il punem rau cu nemtii. Eu am raspuns cand mi s'a trans-mis, ca am vorbit romaneste si ceea ce am simtit. Nemtii m'au trecut insa pe lista dusmanilor, mai ales ca  eram, vezi Doamne, grad in Miscarea Legionara. Eu nu banuiam nimic. Intr'o seara, in centrul Sibiului,  ma opreste o fata destul de frumoasa si, interesant, ma agraeste ea: "Ce mai faceti domnule Mitu?" Eu raspund: "Bine", si ma departez. Nu stiu la cat timp, tot asa ma opreste cu doua-trei vorbe. Iata ca am intrat la banuia-la: cum de nu o cunosc pe aceasta frumoasa fata, caci crdeam ca e dintr'o familie legionara si eu voi fi fost in casa lor cand ea va fi fost copila; dar, parca-mi spunea sufletul ca nu-i lucru curat. Vorbesc la Politia Legionara ca voi veni cu o fata, ea sigur isi va lasa poseta pe birou, eu voi sta in asa fel incat sa se poata controla; in caz contrar, unul merge si impusca in coridor (cu do-puri), eu voi fugi cu ea sa vedem ce se intampla si in acest timp unul din camarazi sa-i controleze poseta. Asa s'a intamplat. In poseta se gasea o batista de matase chinezeasca si o carte de vizita: Dumitru Banea, Sibiu, str. Balcescu 26. Nici un act si nici un ban. Cei din Politia Legionara erau: unul doctor in medicina, altul invatator, un altul student, habar n'aveau de politie. Daca ma adresam unui politist de meserie, in trei zile imi raporta si daca o doare o masea pe respectiva. Am incercat sa rezolv singur dilema si n'am reusit. Cand am intalnit-o din nou, am invitat-o in masina sa o conduc acasa si urma ca a doua zi sa trimit politia la domiciliul  ei. Pentru cei care cunosc Sibiul, descriu: am mers ca-tre terenul de fotbal, am trecut 2-3 case de cladirea cu  etaj unde cobori spre biserica "din groapa" si dansa m'a rugat sa opresc. Am coborit amandoi. La colt s'a oprit. Am intrebat-o: "Aici locuiesti duduita?" I-am dorit "noapte buna" si am plecat spre masina. Am auzit ceva usor in spatele meu si cand m'am intors, am vazut-o fugind dupa colt. Am facut greseala ca n'am fugit s'o prind, ci m'am dus la masina. Pana am intors masina si am ajuns dupa coltul pe unde disparuse, n'a mai fost nimeni pe strada. In dreapta se afla o gradina mare. A sarit in acea gradina. Mai mult, n'am mai intalnit-o. Asa folosesc toate serviciile de spionaj din lume, femeile cele mai frumoase...

      IA  GOGOASA... NEAMULE...

   Imediat dupa asa zisa rebeliune, a aparut cartea scri-sa de lingusitorii lui Antonescu, numita "Pe marginea prapastiei", indreptata contra legionarilor si cu laude exagerate la adresa "salvatorului" Romaniei -Antonescu.   Pe coperta din spate sunt fotografiati un grup de barbosi lãcãtari cu nevestele si puradeii lor, toti cu mainile in sus, cu explicatia scrisa: "legionari predandu-se". La vederea acestor lacatari si a explicatiei scrise, Antonescu da ordin de interzicere a cartii. Caci doar si el purtase camasa verde si nu s'a gasit intre "legionarii" de pe coperta! S'a gasit in schimb fotografiat intre adevarati legionari la marea adunare de la Iasi, in ziua de 8 Noiembrie 1940, unde dusmanii au scris ca au fost prezenti 200.000 de legionari.
   Tot atunci, iata ce "documentar" a aparut pe ecranele cinematografelor din toata tara: cum legionarii au dat  gaz si au ars doi soldati romani. La vederea acestor grozavii ti se facea parul maciuca, vorba romanului. Numai ca asa zisii soldati erau morti...   Prof. A. C. Cuza s'a exprimat odata asa: "Nu aprob, nu dezaprob, ci constat".
  Noi, dragi cititori, sa rezolvam aceasta nemaipomenita murdarie aruncata in spatele Miscarii Legionare. Noi nu vom aproba, nici dezaproba, nu constatam si acuzam.
  Sa derulam filmul: agentii Sigurantei au ridicat doua cadavre de la Morga, le-au imbracat in uniforme militare (cata profanare!) si le-au dat foc in strada. "Soldatii"... vezi Doamne!   Intrebarea se pune: nu cumva incercam sa aparam pe legionari? Nu! Orice crima, nu e perfecta; poate tocmai ca sa iasa la iveala adevarul. Adevarul in aceasta miselie e prea adevarat, ca sa incercam noi sa-l mai aratam.
  A fost prins vreun legionar facand aceste crime si condamnat? NU! Dar, daca a fugit de la locul crimei?
  Sa judecam lucid. Din ce regiment faceau parte soldatii? Daca soldatii au fost inarmati, cum de n'au impuscat cel putin un legionar vazandu-se atacati? Daca au fost neinarmati, cum de s'a intamplat aceasta oribila crima, caci ei, soldatii, nu la figurat ci poate erau frati cu legionarii, de ce sa-i arda? De ce? Acei soldati arsi, au cazut din luna? Nu aveau un domiciliu ca orice om din lume? Nu s'au nascut in oras sau in sat? Nu aveau parinti? Cum se chemau parintii? Soldatii arsi, cum se chemau, sau n'aveau nume? Au fost facuti in eprubeta?
  Cred ca sunteti lamuriti cata ura, cata miselie contra unor oameni care au iubit pe bunul Dumnezeu, s'au  jertfit pentru neamul lor si au adorat pamantul unde au vazut lumina zilei. Si noi nu ne puteam apara contra acestor misei care inscenau aceste monstruozitati si le a-runcau in spatele legionarilor, fiind progoniti si arestati cu miile...
  

                NICOLAE  PETRASCU

  S'a nascut la 10 Noiembrie 1907 in comuna Sambata de Sus, judetul Fagaras, judet cu romani vrednici si gospodari. Inca de pe timpul cand Ungaria a ocupat, vremelnic, principatul Transilvaniei, aveau un deputat roman in Parlamentul de la Budapesta. Iar in anii 1947-48, au dat mult de furca Securitatii comuniste cu partizanii condusi de ing. Ion Gavrila-Ogoranu si Hasiu.   Parintii, tarani agricultori, au avut trei copii: Nicolae, Gheorghe si Vasile. Gheorghe ramane sa conduca gospodaria, iar Nicolae urmeaza liceul "Radu Negru" din Fagaras, unde intalneste pe eminentul elev, notat numai cu 10, Horia Sima, si nu numai ca ajung amandoi in Miscarea Legionara, dar mai tarziu isi leaga viata unul de celalalt. Nicolae se inscrie la Litere in Bucuresti, iar Horia Sima la Filozofie. Fratele mai mic urmeaza Scoala normala, facandu-se invatator. Toti trei fratii ajung legionari si platesc si ei cu inchisori sau lagare.   Pe prof. Nicolae Petrascu l-am cunoscut la Sibiu, unde functiona ca profesor de limba romana si franceza la Scoala normala. Ne imprietenim si mai tarziu se casatoreste cu sora mea, Livia. Am mers prin zeci de sate si comune impreuna. Activitatea lui in Miscarea Legionara este enorma. In anul 1936, intr'un grup de legionari, Capitanul ii intreaba unde s'ar putea tipari cartea "Pentru legionari", mai bine zis, cine isi ia raspunderea tiparirii ei, caci cartea aparea in clandestinitate si riscul confiscarii ei era enorm. Prof. Petrascu ia raspunderea tiparii cartii. La Sibiu, la cenzura militara, era colonelul Davideanu, un prieten al Miscarii Legionare. A pus stampila la inceputul cartii si la fine, dar n'a trecut-o pe lista de cenzura. La tipografia "Vestemean", patronul era legionar, dar avea si doi lucratori socialisti. Ca sa se vada ca totul este in regula, el le-a aratat tocmai lor manuscrisul si le-a adresat rugamintea si ore suplimentare, sa apara cat mai repede cartea si se va da o masa la sfarsit. Oamenii vazand stampila cenzurii, au crezut ca totul este in ordine. Fiecare coala¹⁾ o ridicam
_____1)
   -O coalã are 16 foi...

 si o duceam in diferite locuri. Cand cartea a fost tiparita, am expediat-o prin tara in locuri sigure si intr'o zi au aparut la libraria "Cartea Romaneasca" din Bucuresti, 10 exemplare. Guvernul liberal al lui Guta Tatarescu, s'a intrunit imediat in sedinta. Bomba explodase: "A aparut cartea lui Corneliu Codreanu, ce-i de facut?" "O confiscam!" Dupa dezbateri au zis: "N'o putem confisca fiindca n'avem de unde, si apoi se va citi mai grozav". Asa a aparut cartea "Pentru legionari". Dupa procesul Capitanului in 1938 si condamnarea lui, tot clandestin si de data aceasta, apare cartea "Adevarul in procesul Capitanului" scoasa tot la Sibiu. A fost descoperita tipografia si au intrat oameni la puscarie. N. Petrascu, prin Bucovina, fuge in Polonia si de acolo in Germania (unde conduce un lagar de legionari; asa ne "iubeau" nemtii, trimitandu-ne in lagare). In 1940 vine prin Banat, impreuna cu Horia Sima, cu acte false facute intr'o comuna de romani din Banatul sarbesc. Inainte de a trece clandestin granita in Roma-nia se despart, sa nu fie vizati, dar sunt prinsi. N. Petrascu e incarcerat intr'un turn intr'o comuna, sare din turn, dar in cadere isi rupe umarul si este dus la spital la Lugoj, unde e pazit de jandarmi. Printr'o doctorita legionara aflu si trimit un inspector legionar din cooperatie pe nume Ludosan, legionar necunoscut de autoritati. El cade aproape de spital si e dus imediat acolo, unde doctorita il baga in sala de operatii si tot-odata ii spune ofiterului de jandarmi sa dea ordin sa-l aduca pe Petrascu. In sala de operatii nu intrau jandarmii, asa ca puteau amandoi sa basadeasca. N. Petrascu nu are suficienta incredere in omul de langa el; cunostea toate trucurile Sigurantei si cere sa merg eu. Eu, strang cativa legionari de nadejde, hotariti sa-l scoatem din spital si sa trecem in Banatul sarbesc unde aveam multi legionari. Dar evenimentele au decurs fulger, nu in pas de melc. Horia Sima ajunge la Bucuresti prin Moruzov, seful serviciului secret al armatei si omul lui Carol al II-lea. Datorita faptului ca nemtii tocmai trecusera linia "Maginot" si inaintau in centrul Frantei ca la manevra, regele vede pericolul si incearca prin Horia Sima o apropiere de Miscarea Legionara (evenimente pe care le-am descris). Cand ajung eu cu leii mei la spital,  lucrurile mergeau deja spre fagasul nostru. Urmeaza o tatonare intre Miscarea Legionara si rege. Dupa 6 Septembrie 1940, N. Petrascu ocupa slujba de Secretar General al Miscarii Legionare. Dupa rebeliunea lui Antonescu din Ianuarie 1941, pleaca din nou in Germania.  In anul 1944, dupa 23 August, e parasutat cu o echipa de legionari in Ardeal¹⁾. Echipa a fost parasutata cu scopul
_____1)
   -Din aceasta echipa face parte si prof. Constantin Stoicanescu care, in cadere, isi rupe amndoua picioarele si cade in minile rusilor; l-a inghitit pamântul...

de a comite acte de sabotaj, si sa incerce prin armata sa schimbe iar frontul in favoarea nemtilor, dar ei nu numai ca erau constienti ca nemtii au pierdut razboiul, dar si datorita tratamentului din Germania, unde nemtii ii tineau ca o amenintare la adresa lui Antonescu, prin lagare, au hotarit sa nu comita absolut nimic.
  In tara, situatia comunistilor de la putere era grea, elemente de tip Gheorghiu Dej, Zaroni, Ceausescu adusi la putere prin forta armatei sovietice. Intrucît partidul national -taranesc mai ales, si partidul liberal erau puternice, acest lucru ii determina pe comunisti sa faca un pact cu cei mai mari dusmani ai lor, cu  legionarii. Sa analizam cinstit lucrurile: tu la guvern, avand in spate o puternica armata sovietica, esti silit sa apelezi la legionari, care erau afara de lege, unii dintre ei fiind para-sutati; oricine ar fi executat pe parasutisti in strada, n'avea teama de lege. Comunistii nu dadeau doi bani pe popularitatea lui Maniu sau a lui Bratianu, partidele aveau milioane de aderenti, dar n'aveau oameni de sacrificiu. Avocatul Vica Negulescu si cu N. Petrascu care reprezentau Miscarea Legionara in tara, profita de slabiciunea comunistilor si cer conducerii sa-i elibereze pe cei din inchisori, si sa legalizeze situatia celor parasutati, precum si sa inceteze deportarea planuita a legionarilor in Rusia sovietica. Comunistii accepta conditiile si, doi-trei ani scapam de prigoane. In 1948, vazand ca la insistentele lui comunistii care s'au intarit intre timp, nu elibereaza pe legionari din inchisori, Petrascu da ordin de organizare a Miscarii Legionare. Securitatea afla si lasa un timp ca sa poata aresta cat mai  multi legionari. Umplem din nou temnitele Romaniei. Nicolae Petrascu este condamnat pe viata si dus la Jilava unde, langa directia inchisorii se aranjeaza niste celule zise ale mortii. Acolo piere Vica Negulescu, unul din fruntasii nostri, iar Nicolae Petrascu e tinut in asa groaznice chinuri, incat dintr'un falnic roman ajunge un om mic, decalcificandu-i-se oasele. Mai tarziu mi-a povestit ca, pentru a se intoarce pe prici, ii trebuia o ora, doua. Odata cu inceperea reeducarii noastre la Aiud, este adus si el. Cand l-am vazut intr'o sala mare, nu puteam crede ca omul acela mic care se sprijinea intr'un fel de baston, era el. Dupa eliberarea noastra din Aiud, dupa ce a lucrat un timp ca functionar marunt, i s'a facut o pensie de 600 lei si isi ducea chinuita viata in mijlocul familiei. Sotia lui traia (a fost inchisa si ea sapte ani fara a fi condamnata), era acum casierita la o farmacie. Aveau doi copii, pe Mihai, inginer, si pe Horia, medic veterinar si licentiat in drept.
 

      -nemaipomenita moarte a lui Nicolae Petrascu-

   Poate nu scriam aceste randuri daca moartea lui nu m'ar fi cutremurat si pe mine, care slava Domnului, am trecut prin multe necazuri si suferinte.   Intr'o zi (in 1968) soseste de la Bucuresti un anche-tator de la ministerul Securitatii, caci poate nu erau destui securisti la Sibiu. Nicolae Petrascu e "invitat" la  Securitate. La intrebarea mea, ulterior: "Ce mai vor cu tine? Cum se poarta?" (ultima oara cand am vorbit cu el era intr'o Duminica), ce-mi raspunde (redau textual): "Rau! Daca n'ar fi Livia..." Mi-a aratat gatul si mi-a facut semn ca si-ar taia gatul. "Te va chema si pe tine". Marti am primit un telefon de la Mihai, baiatul lui: "Veniti pe la noi. S'a intamplat o nenorocire..." Sora mea cea mica, Ancuta, farmacista, era casatorita cu Nelu Bnda, licentiat al Academiei Comerciale (fost si el 15 anisori in temnita; ea mai putin). Am plecat cu Nelu la familia Petrascu acasa, la bloc. Cum sa scriu cele vazute, cand eu nici azi nu cred? Dar ce s'a intamplat inainte si mai ales, cum s'a putut intampla? Repet, cum veti putea crede dumneavoastra daca eu, cumnatul lui si vazand cu amandoi ochii, nu cred ca s'a putut in-tampla? Cum a putut face omul acesta in care numai sufletul il mentinea? Iata prima mea impresie, odata ajuns acolo:   Baia era plina la jumatate cu apa calduta si rosie de  sange, arterele taiate la ambele maini si moartea nu venea. Apoi, presupuneam, a luat un cutit din bucatarie si l-a sprijinit de perete caci, cu arterele taiate nu putea  sa-l infiga in inima; de impins nu l-a putut slabit cum era, caci cutitul n'a facut gaura mare si nici n'a ajuns la inima, sa scape mai usor (imi aduc aminte de poezia lui Cosbuc, "Regina ostrogotilor"; asa si el, n'a putut sa se scurga viul tot). A luat o sfoara si s'a spanzurat in baie, dar sfoara fiind slaba, cu toata putinatatea trupu-lui lui, s'a rupt; s'a dus din nou in bucatarie si a taiat (cum a putut?) cu mainile fara vlaga, un fir de la radio  si s'a spanzurat din nou. Asa presupuneam ca s'a sfarsit N. Petrascu.   Am intrebat pe dr. Ivan, medicul legist, la reconstituire, daca e vreun caine de securist de fata. A spus  ca nu, dar era chiar cel care l-a anchetat pe N. Petrascu, sigur, in civil. Nu-i iert niciodata doctorului Ivan lasitatea lui. Mai tarziu a suferit si el din partea Securi-tatii. Intreband familia daca banuiesc ceva in legatura cu moartea lui, sora mea (sotia lui) si fiul au spus ca nu. Am intervenit eu spunand: "De ce se mai pun intrebari? Cainii de securisti l-au omorit..."   Ce se vorbeste de mai multi, in legatura cu moartea  lui N. Petrascu:   A fost vazut la Sibiu un colonel de Securitate din Bucuresti, care activase tot timpul la Securitatea din Si-biu. Sora mea si nepotul au spus ca la venirea lor acasa  l-au gasit pe Petrascu mort in baie si geamul de la ca-mera deschis. Pe acel colonel, nu l-a mai vazut nimeni dupa aceea. Intrebarea logica: Nu a venit odata cu anchetatorul? Colonelul cum de a disparut?   Azi s'ar putea afla dezlegarea acestei tragedii? Sigur ca da, si totusi nu se poate. De ce? Judecatorii care in trecut au condamnat -nu exagerez- de ordinul zecilor de mii (poate sute), oameni total nevinovati, sunt tot pe posturile lor, unii chiar avansati. Securistii se plimba liberi. Daca n'au participat la crime, nu numai in timpul Revolutiei, dar si cu zeci de ani in urma, au stiut totusi de ele si nu exista aproape nici unul care sa nu fi schingiuit sau batut pana la un pas de moarte pe cei care intrau pe mana lor.
  Cum au condamnat judecatorii, dau un caz. Un om cu palarie de vanator, cere unei femei sa-i vanda un ki-logram de mere: "Iti dau maica, cum sa nu-ti dau, chiar imi trebuie niste lei sa-mi cumpar gaz, nu vrei mai multe?" A fost condamnata la patru ani de temnita, fi-ind invinuita ca respectivul era partizan. Ca a fost partizan, stia Securitatea, biata femeie poate ca si daca avea omul pe piept o tabla pe care ar fi fost scris "Partizan" sau nu stia sa citeasca, sau nu stia intelesul cuvantului "partizan". Cine atunci, in libertate, ar lua acest caz in cercetare si sa se afle adevarul asupra mortii lui N. Petrascu? Daca lucrand cu manusi de guma ca sa nu se vada amprentele, l-a executat pe N. Petrascu cel venit din Bucuresti? Timp era suficient pana veneau ai casei de la serviciu, in plus pazeau si in exterior sa nu apara nimeni pana ar fi operat ei. Un fapt ca cel de jos, da de gandit.
  In luna Februarie a acestui an (1990), deci la doua luni de la Revolutie, se prezinta la sora mea Ancuta Bnda (sotul nefiind acasa), un elev de la Scoala Militara, cu cheile familiei Bnda, str. Croitorilor nr. 8, telefon... Elevul a spus ca le-a gasit pe jos la sediul Securitatii, cheile avand un carton pe care erau scrise datele; baiatul mai avea cheile de la dr. Maniu, dar era rupta adresa. Cred ca e clar pentru orice om de buna credinta ca securistii aveau cheile de la locuintele noastre. Oare pentru ei nu exista "violare de domiciliu"? De ce n'ar fi si ei pedepsiti, doar ei stiau bine legea, nu ca femeia care a luat patru ani de inchisoare pentru ca a vandut unui  necunoscut niste mere?
  Nu e cazul sa ne razbunam, caci atunci cand te razbuni pe cineva golesti tot ce ai in suflet curat. Nu razbunare, ci o sfanta si dreapta judecata! Ei, securistii ca-re au intrecut in torturi pe toti. Eu am vazut camera  de tortura si uneltele (ati vazut si dumneavoastra poate la T.V. cum au fost torturate victimele de la Timisoara).
  Despre morti, strabunii nostri romani spuneau sa vorbesti numai de bine. Securistii sunt ca niste morti vii. Dar cum poti sa vorbesti despre ei cand te gandesti  cum s'au pregatit sa lupte cu propriul lor neam, neamul care nu dorea, inflamanzit cum era, nu numai paine, ci si libertate:

     "Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane,         Nu pentru o rumena bucata de paine        Ci pentru vazduhul tau liber de maine.        Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane..."¹⁾

______1)
    -"Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane" de Radu Gyr. Pentru acest poem "Radu Gyr a fost condamnat la moarte si tintuit timp de un an in lanturi, pana la comutarea pedepsei n munca silnica pe viata" [vezi marturisirea d-lui Zaharia Marineasa din "Nota asupra editiei" volumului Radu GYR - Poezii (sângele temnitei - balade), vol. I. Editura "Marineasa", Timisoara, 1992].

   Si s'au ridicat. Imi vine sa cred ca jertfele au fost zadarnice, caci ei nu s'au ridicat jertfindu-si viata numai pentru ca sa cada tiranii, ci si contra sistemului asiatic comunist care ducea pe om la dezumanizare si azi, comunismul e in floare.
  Unde a gresit prof. N. Petrascu, nu ca om si legio-nar, ci ca secretar general al Miscarii Legionare? In posturi de acest gen sau in diplomatie trebuie pusi oa-meni care in afara de inteligenta si inima, au inca ceva, cum am putea numi acest lucru care nu are o definitie precisa, sa-i zicem un "ce" pe care nu-l au toti oamenii. Niste exemple:
   Napoleon se afla cu armata in Prusia. Trimite in cel mai strict secret o trasura inchisa s'o aduca pe contesa Walewska la el. Ofiterii care au in grija securitatea ei, nu stiu cine e. Talleyrand era la Paris, dar omul acesta  stia. E chemat de Napoleon in Prusia si dupa ce-i da instructiuni, Napoleon il expediaza imediat inapoi. Talleyrand il roaga pe Napoleon sa-i permita sa sarute mana contesei Walewska. Napoleon ramane statuie; de unde stia acest nemernic ca ea, contesa, e aici? Talleyrand poseda acel "ce".
  Ministrul Japoniei discuta foarte amical cu ministrul  spunandu-i ca popoarele trebuie sa traiasca in bune relatii, sa se ajute reciproc, tocmai ce dorea America. Dar iata ca ministrul Japoniei, scoate ceasul, se uita la el si spune: "Excelenta, sa-mi permiteti sa ma retrag, tara mea din acest moment intra in razboi cu tara dumneavoastra".
  Cum sa numim acest "ce"? Murdarie politica? Dar e un rau necesar. Acest rau necesar i-a lipsit complet lui N. Petrascu. El a ramas un om total cinstit sufleteste, un om cu putere de munca si jertfa pana la daruirea vietii. Micile noastre familii le-am daruit marei familii, Neamul.
  Dupa parasutarea lui Petrascu in Ardeal, a stat un timp ascuns la un bun legionar care isi risca viata ada-postindu-l. Sora mea Livia, care era tot atat de legionara ca si el, se plimba cu cei doi copii ai lor pentru ca  el, ascuns dupa perdea, sa-i poata vedea. Copiii protestau: de ce ii tot plimba pe strada aceea? El voia sa-i mai vada pe cei legati de el, pe cei care el ii jertfea. Oare nu suferea groaznic ca om? Mare, mare pacat ca  neamul nostru si-a pierdut din virtutile dacilor lui Burebista si au ajuns fara credinta in Cel martirizat pe Golgota, in cel sfartecat pe roata la Alba-Iulia, in cei  arsi de vii la crematoriu, Nicoleta si V. Dragomirescu...
 

          PRINTUL  ALEXANDRU  GHICA     Nu pot, nu-i o falsa scuza, sa scriu despre acest om,  titan in suferinta; voi incerca totusi sa vi-l prezint:   Intra in Miscarea Legionara, nu atunci cand a venit valul spre ea, ci mai devreme. Despre cultura sa, nu sunt eu indreptatit sa scriu.
  In guvernarea legionara este numit Directorul Sigurantei Statului. Semana mult cu Capitanul, ba, cand acesta era inchis la Jilava, a vrut sa-l inlocuiasca, ceea ce Capitanul a refuzat. Dupa rebeliune, este condamnat la 25 ani temnita. Il intalnesc, adica aud in 1948 ca e la Aiud. Cand ajung din nou la Aiud prin 1962-63, era la Zarca. Era locul cel mai greu pentru detinutii Aiudului. Celularul avea 312 celule. Zarca era de pe timpul ungurilor si avea faima mare, criminalii fiind adusi la Aiud in Zarca. In momentul cand a inceput reeducarea, in sala cea mare a fost adus si printul Ghica. Colonelul Craciun, directorul penitenciarului, ne anunta ca va incepe a doua zi reeducarea si se vor spune si vorbe tari; cine nu-i de acord, poate pleca. Aud un glas sonor si o mana ridicata in sus si cuvantul lui. Era Ghica. Colonelul Craciu, nervos, incepe sa strige: "Poti pleca! N'avem nevoie de printi!".
  Iata greseala mea: nu l-am urmat pe acest om in Zarca. O remuscare si o rusine planeaza pe constiinta mea pana imi voi incredinta viata Celui Atotputernic. Ce m'a indemnat la acest act? Frica de Zarca? Absolut nu! Aceasta pata nu mi-o pot ierta niciodata. Iata pentru mine o palida justificare: Conducerea legionara de la Aiud a hotarit o cedare fata de reeducare. Nicolae Petrascu, dr. Niculescu care se afla de 24 de ani si alte figuiri de frunte ale Miscarii, s'au supus. Eram izolat, singur de sapte luni in celula, nevoind sa ma murdaresc. In plina sala de reeducare, la presiunea asa zisilor lectori, am zis ca nu accept nimic si mainile mele nu-s pline de sange. Colonelul Craciun a spus ca il va aduce si pe Ghica in sala. Acesta a refuzat, si la ademeniri, si la amenintari. Era desenat pe afise interne cu coroana pe cap si mancand bunatati din pachetele primite, in timp ce camarazii lui se uitau la el. El, munte de credinta in Capitan si Legiune, pe care nu-l interesa decat linia lui, constiinta lui. In primul rand ca nu se primeau pachete, in alta ordine, un om ca printul Ghica daca ar fi primit pachet, l-ar fi dat camarazilor lui. Pana la eliberarea sa a refuzat sa participe la reeducare si a iesit curat ca o lacrima, acest nemaipomenit om si legionar.
  Au fost oameni care dupa primele 24 ore au cedat, dar sa stai 24 de ani, ultimii 18 in conditiile in care te puneau asiaticii comunisti... Si insultele, infometarea, izolarea si lanturile; mai ales cand ajungeai la izolare, de acolo ieseai ori la spital -adica grav, grav bolnav-, ori la cimitirul temnitei.
  Printul Ghica le-a infruntat pe toate si a iesit asa cum a intrat.
                NENEA  ILIE  BÃRA

   Nu incerc sa fac acum portretele legionarilor, caci ar  trebui sute de carti, dar nu pot sa neglijez, sa scriu doua-trei randuri despre Ilie Bara, taran nascut in comuna Vurpar si rudenie cu noi.
  Avand cheltuieli cu casa noua pe care si-a construit-o in Vurpar, s'a angajat la Pirotehnia Armatei in Bucuresti sa castige ceva lei. Pana n'a plecat la Bucuresti, facea parte din Miscarea Legionara; acolo atrage muncitori in Miscare. Rebeliunea il prinde in Bucuresti. Nu a avut arma, nu a lovit pe nimeni, nu l-a acuzat nimeni. Ca sa primeasca 20 de ani, justitiei militare ii trebuia o justificare pentru sentinta. S'a omis total ce a facut, si a fost pedepsit in locul celor care trebuiau pedepsiti. A rupt sabiile la trei ofiteri. Acestia daca a-pareau in instanta, nu se puteau justifica cum de un civil, fara sa te ameninte, fara sa te loveasca, iti rupe sabia pe genunchi, cum ai rupe o surcica!? Ofiterii trebuiau sa fie martori. Erau degradati; ei predasera de buna voie sabiile in timpul rebeliunii, fiind siguri ca va invinge Miscarea Legionara si nu Antonescu. Pentru faptul ca a participat la rebeliune, Ilie Bara a primit douazeci de ani condamnare.
  La Aiud in cei 16 ani si la Suceava in cei 4 ani, a avut atitudine de onoare. Toti legionarii il respectau. Un profesor legionar a spus: "Daca l-ai putea introduce pe nenea Ilie intr'un tun si ai trage in Moscova, praf ai face-o!"
  Cand sa-l elibereze, l-au intrebat la cancelarie: "Ei, nene Ilie, cum iesi din inchisoare?" Raspunsul: "Legionar, caci asa am intrat". Pe loc il mai condamna cinci ani administrativ si este trimis la taiat trestie. Dupa trei ani si jumatate, se desfiinteaza "administrativul" si se e-libereaza dupa douazeci si trei de ani si jumatate. La intrebarea mea: de ce si-a pus mintea cu calaii si n'a raspuns ca "Am facut pedeapsa si ma intorc linistit la casa mea", iata ce-mi raspunde acest taran de cremene: "Bine, mai Mitule, daca ma duc la nepotul meu Ionel  (e vorba de fratele meu, Ion Banea, impuscat la Ramnicul Sarat) si ma intreaba: "Ai tradat, nene Ilie?", eu pot  sa-i raspund: "Nu, nepoate, tu m'ai crescut asa!" Oare cei ce citesc aceste randuri, ce ar putea raspunde dupa 20 de ani de infern? Si trei ani si jumatate de munca fortata?
  De mult s'a intalnit cu fratele meu; cei mari si buni se duc la Cel ce i-a creat, cei mici si slabi raman...
 

SPOVEDANIA  JUDECATORULUI  LECHINTAN

  In anul 1948 ne aflam pe podinele inchisorii din Sibiu circa 70-80 de legionari; noi, "banditii", n'aveam paturi. "Judele", cum il numeam noi pe Lechintan, ne face urmatoarea marturisire:

  "Eram Presedintele studentilor in Drept din Cluj. Uram pe legionari, nici numele nu-l pomeneam. Ma duceam la toate conferintele care se tineau in aula sau in salile mari, caci doream sa-mi imbogatesc cultura. Intr'o zi, citesc pe afise ca va conferentia Ion I. Mota. Stiam bine ca e fruntas al Miscarii Legionare. M'am dus la conferinta sa vad ce vor, ce gandesc dusmanii. Cand a aparut Mota pe scena, ca tip mi-a placut, avea o figura de serafim, ii vedeai linistea sufleteasca pe fata, un om parca din alta lume. L-am ascultat atent: vorbele lui nu inmugureau, ci despicau adevaruri. Asistenta a inceput sa bata din palme, eu ma fortam sa ma retin; am pus mainile la spate ca nu cumva sa aplaud. Pe la jumatatea conferintei, din instinct, bateam din palme si gandirea mi se limpezea"...
   

IMPREJURÃRILE  MORTII  LUI NICOLAE  PETRASCU

   In libertate ma intalneam din cand in cand cu N. Petrascu, mai ales dupa 1967 cand m'am stabilit in Sibiu unde si dansul isi avea domiciliul.
   In toate intalnirile N. Petrascu degaja un spirit sanatos si robust in ciuda subrezeniei sale fizice caci se misca anevoie datorita unui reumatism din detentie.
   Cu vreo doua saptamani inainte de a muri a trecut impreuna cu sotia sa pe la noi, dat fiind ca sotiile noastre erau vechi prietene si mai ales ca statusera impreuna in inchisoare. Am putut vedea cu acest prilej la el, multumirea ca-si poate trai viata linistit in sanul familiei.
   Am ramas inmarmurit cand mi-a spus sotia ca a murit d-l Petrascu si ca sotia lui ne transmite sa nu mergem in priveghiu sau la inmormantare.
   Din relatarile participantilor la inmormantare au rezultat urmatoarele:
   Nicolae Petrascu, in ziua in care a fost gasit mort ramasese acasa intrucat nu avea serviciu. Cand sotia sa a plecat la lucru i-a spus sa curete niste cartofi pe care dansa i va gati cand se va intoarce acasa.
   Cand s'a intors de la serviciu Livia Petrascu, si-a gasit sotul spanzurat cu un cablu electric, de suportul rezervorului de W.C. cu venele de la maini taiate, cu un cutit infipt in piept in dreptul inimii si cu o lovitura puternica vizibila deasupra ochiului drept. La bucatarie, jumatate din cartofi erau curatati. In baie era balta de sange. Vecinii de apartament spuneau ca ar fi fost in vizita la N. Petrascu doi "domni".
   Aceasta se petrecea dupa invadarea Ceho-Slovaciei de catre trupele sovietice. In aceasta actiune Ceausescu a avut o reactie puternica condamnand intr'un discurs invazia, pentru ca numai dupa o zi sa uite problema invaziei si tot printr'un discurs sa condamne imperialismul capitalist, in timp ce trupele sovietice isi desfasurau conform planului actiunea de ocupare a Ceho-Slovaciei.
   E de presupus ca acest viraj retoric de 180 de grade  s'a realizat datorita presiunii unei oculte exercitata asupra lui Ceausescu.
   Nu cumva aceiasi oculta e si la originea mortii lui N. Petrascu?
   Imediat dupa inmormantarea lui N. Petrascu, am fost chemat la Securitate spre a ma intreba ce parere am despre moartea lui.
   Le-am raspuns ca nu am nici o parere deoarece nu cunosc imprejurarile in care s'a produs.
   Mi-am dat seama din contactul cu ei ca sustineau varianta sinuciderii lui N. Petrascu.
   A fost difuzata aceasta varianta chiar in timpul inmormantarii printre participanti de catre un informator de-al lor, fost detinut politic.
   Lumea in general a preluat aceasta varianta.
   Iata ce scrie Horatiu Comaniciu in cartea sa intitulata "In lupta Neamului" (pag. 299):

   ..."Unii vorbesc de o intelegere intre Petrascu si comunisti, dar orientarea lui sincera era spre rezistenta nationala. De aici viata-i zbuciumata. A trecut ani grei prin temnitele tarii si sunt documente multe in exil despre chinurile acestui om. A fost eliberat când resorturile lui fizice erau distruse. Ïn noaptea ce se lasase peste traiul sau, el s'a spânzurat".

  Ce usor se pot scrie lucrurile, cand vrei sa umpli cat mai multe pagini.   Fata de aceasta varianta a sinuciderii vin cu urmatoarele intrebari pe care mi le-am pus si la aflarea acestui sfarsit dramatic:
  -Si-a pus oare Nicolae Petrascu atat de categoric problema sinuciderii, in timp ce curata cartofii incat jumatate din ei sa-i lase necuratati?
  -De ce au trebuit folosite atatea tentative de sinucidere cand fiecare luata in parte era mortala? Lovitura la  cap putea fi mortala, taierea venelor ducea deasemeni la  moarte dar necesita oarecare durata de asteptare. Infigerea cutitului ducea de asemeni la moarte. Spanzurarea  ca tentativa finala are si ea povestea ei. Mai intai s'a efectuat cu o sfoara care, rupandu-se, s'a recurs la folosirea unui cablu electric.
  Din toate acestea rezulta doua lucruri si anume:

 1.-Graba in executie.
  2.-Certitudinea ca cel supus acestei operatii, nu va mai deschide ochii vreodata.
  -A avut oare N. Petrascu atata forta ca sa poata executa cu propria mana toate aceste tentative de sinucidere? Categoric nu!
  Aici e vorba de asasinat si nu de sinucidere.
  La intrebarea, cine a avut interesul ca N. Petrascu sa fie ucis, raspunsul merge numai spre oculta comunista.
  Dumnezeu e deasupra si vede totul, incat odata adevarul tot va iesi la iveala in toata lumina sa.
 

"Furnica neagrã, în noaptea neagrã, pe pata neagrã Alah o vede"                                       (din Coran) _________
   -(Am adaugat capitolul acesta scris de inginerul Gheorghe Brahonschi din Sibiu, de origine bucovinean. Am intrat in posesia textului dupa ce am constituit volumul si sunt multumit de a-l include aici, cu invoirea autorului, pentru  a nu ramane necunoscut sfarsitul unui om -destinul acestui om daruitor- care a insemnat gând, munca si mai ales sacrificiu pentru  neaml sau).

---

                  INAPOI  LA
PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE