Nu! Voi castiga bani? Nu! Un om ajuns la anii mei trebuie sa-si cunoasca atat
puterile cat si posibilitatile. Eu recunosc ca e o necuviinta din partea mea
numai gandul de a "scrie o carte". Am citit multe carti si ma plec
in genunchi in fata acestor scriitori care in bejenia vietii noastre, ne-au
lumiat putin -ca un fulger- viata. Simt ca sunt aproape incapabil sa scriu o
carte, vorbesc absolut cinstit.Atunci te vei intreba iubite cititorule: "Ce vierme te indeamna sa scrii?"
Iata adevarul, purul adevar (caci nici adevarul nu-i absolut): din marea dragoste ce o am fata de tineretul tarii, caci numai lui ma adresez.
Dragi tineri, atatea carti, imprimate, ziare, reviste ati citit si ati auzit desigur si propaganda lasa spusa la ureche, despre noi, legionarii, incat voi aproape ca va cutremurati si cautati sa ne priviti ca pe niste criminali iesiti din albia neamului nostru bun. Iata eu, fara nici o ura sau partinire, ma angajez sa faram acest zid chinezesc cu care ne-au inconjurat toti, atat politicienii din trecut, cat si comunistii. Acestia din urma au o justificare, intrucat "Garda de Fier" a fost o organizatie care a avut ca scop lupta contra hidrei comuniste. Chiar daca noi, legionarii, n'am avea alte merite, lumea nemurdarita a neamului, lumea de buna credinta, nu ne poate lua acest merit ca suntem primii care in tara noastra am luptat fatis, si am aratat adevarata fata a comunismului. Azi, neamul s'a lepadat ca de un cojoc plin de paduchi, de comunism. Deci o lupta am castigat-o: dar cu ce jertfe? Cu sute de morti in beciurile securitatii si un milion de ani de temnita.
Vei zice, drag cititor, ca pana inca nici n'am inceput a scrie, exagerez. Nu! Numai in familia mea, fratele a fost ciuruit de gloante (in 1939), iar cei legati direct de familie am facut impreuna 100 de ani de temnita. Daca minciuna si ura s'au intrecut sa ne desfiinteze ca oameni iar noi am folosi aceleasi arme ar fi nedemn. Sa fim intelesi de la inceput! Cele ce le voi scrie vor fi numai fapte adevarate la care am participat si pot fi dovedite cu suficiente marturii. Sa ma ierti cititorule daca poate unele lucruri le voi diminua. De ce? E bine sa nu se cunoasca toate grozaviile care s'au comis nu numai asupra noastra, pentru ca si altii au iubit acest neam si altii au suferit: fereasca-ne Dummnezeu sa zicem ca numai noi! Deosebirea este ca unii au fost persoane izolate iar noi, organizatia intreaga. Bestiile care au comis fapte sub demnitatea omului intineaza neamul. Ele au fost drojdia neamului, nu Neamul!
Si acum drag cititor, te rog iarta-mi lipsa de talent literar si chiar unele abateri de la un plan unitar de expunere. Nu am la indemana biblioteci, ziare, reviste si rar mai apelez si la cate o marturie scrisa. Scriu din memorie incercand sa redau purul adevar dar port asa de multi ani in spate! Va rog deci, dragi tineri, sa ma insotiti in continuare pe tot parcursul acestor destainuiri pe care le voi face.
Daca unii dintre cei ce vor citi aceasta carte vor cunoaste si vor accepta adevarul, inseamna ca munca mea n'a fost zadarnica.
Iata ce am gasit scris intr'o pagina de carte:
"De mai bine de un veac, neamul romanesc traieste in minciuna, indopat cu idei false si neconditionat in raport cu trecutul. Natural, patura sociala care a suferit mai mult in urma acestei actiuni constante a fost tineretul. Rari au fost cei ce au avut din fericire prin vreun fund de pod o carte pusa la index de oficialitatea comunista si scapata astfel, ca prin minune de la hecatomba rugului rosu.
Ura aceasta dementiala a izbit in toate directiile si pe toate taramurile. Dar nimic n'a depasit in rautate minciuna in miselie, in perseverenta, ura indreptata impotriva Miscarii Legionare, impotriva Garzii de Fier. Tot ce s'a putut spune si scrie mai urît si mai infam, pentru a distruge onoarea legionara a fost spus si scris.
Tineretul trebuia impiedicat de a cunoaste si aprecia aceasta organizatie spiritualista si nationalista, unica in felul ei in intreaga lume. Zeci de carti, mii de articole ne-au prezentat ca pe niste asasini, banditi, teroristi, oameni fara capatai, derbedei, vanzatori de patrie etc., pentru a se crea o imagine falsa despre noi si a se naste o dusmanie permanenta fata de Legiune. Iata de ce noi, legionarii liberi ne straduim sa salvam acest patrimoniu spiritual al Neamului si sa-l trecem mai departe, noilor generatii.
Noi nu uitam ca in lupta ce ducem pentru dezrobirea Romaniei de sub jugul comunist, tinerele generatii vor avea un cuvant de spus, precum si intreaga raspundere. De aceea vrem sa se cunoasca adevarul, pentru a sti unde se afla speranta neamului.
Vrem sa stergem din mintea compatriotilor nostri mai tineri falsa imagine ce le-a fost impusa asupra Miscarii Legionare..."
Terminasem patru clase de liceu la Gh. Lazar din Sibiu.
Fratele Ionel era la Iasi, student la medicina si drept. Acasa lasam un frate
mai mare ca mine sa ajute pe parinti la munca campului si trei surori mici:
Livia, Susana si Ancuta. Eu plecam in absolut necunoscut spre Iasi. Viata unui
om depinde de multe ori de un eveniment. La fel si viata unei tari, daca nu
prinzi tu ca om momentul cel bun, suferi o viata; asa si la un popor, daca
momentul imperativului istoric e favorabil si se agata de el, e bine, daca nu,
e rau. Acum cand scriu, am aproape 80 de ani si atunci eram de 18. Daca
privesc inapoi toata viata mea, nu regret absolut nimic, nici cele 18 privari
de libertate, nici pierderea a tot ce am agonisit o viata intreaga si am
pierdut in 1948 nu prin legea nationalizarii, ci printr'o simpla decizie a
pri-marului, stiu, total abuziva si ilegala, eu fiind atunci cand s'a dat
decizia, necondamnat. Am ramas pur si simplu in strada. Am zis si eu ca
dreptul Iov: "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului
binecuvantat".
Nu pot sa spun ca desi eram asa de tanar, chiar in tren nu-mi
puneam probleme. Voi urma comertul exterior, imi va gasi fratele ceva sa-mi
castig existenta. Ca fratele meu, nu cred sa fi existat student mai sarac in
toate facultatile tarii si mai era si casatorit cu o studenta tot asa de
saraca. Locuiau pe Sarariei intr'o camaruta de 13 m2 unde dormeam
si eu, natural, n'aveam pat, ci pe un covoras pe jos. A doua zi am iesit cu
cumnata sa cunosc Iasul. Pe strada spre Universitate, cumnata imi spune:
"Mitule, vine dl. Codreanu (asa il numea dansa pe Capitan, caci niciodata
n'a militat dansa in Miscare. Ea n'a cunoscut zi cu soare, canta foarte frumos,
dar a renuntat mai tarziu la cantece de lume si numai in biserica s'a inchinat
Celui rastignit, caci si ea a fost o rastignita a vietii). In fata noastra se
opreste un om inalt, imbracat in costum national, cu ochii albastri ca seninul
cerului. Cumnata spune: "Mitule, sa-l cunosti pe dl. Codreanu". Cum
sa descriu aceasta intalnire: un tanar neiesit in lume, in fata unui
conducator de oameni. Capitanul a facut liceul militar de la Manastirea
Dealului, unde comandantul scolii a scris in nota caracteristica ce se facea
fiecarui elev: "Va ajunge un bun (sau mare) conducator". Si eu,
un "tolomacus transilvanicus", in fata lui; interesant, nu m'am
pierdut. Capitanul imi intinde mana si-mi spune: "Un nou legionar?"
"Da, Capitane", raspund iute eu, si da a ramas pana astazi.
Cred ca n'au mai fost multe zile cat am stat la Iasi si sa nu-l vad, de cele
mai multe ori, seara acasa, iar ziua la Caminul nostru de la Rapa Galbena.
Aici traiau circa douazeci de legionari. Interesanta era viata noastra acolo,
de aceea ma opresc putin. Eram asa de saraci incat nu e de crezut. Sobe nu
existau iar locatarii puneau pe cate o caramida cateva fire electrice, le
asezau la priza si venea ceva caldura; o caramida la cap si alta la picioare.
Rufele le spalam tot acolo. Un brad de student bucovinean, pe numele lui
Andronic, era in opinci de-l calcau studentele pe varful opincilor. Fratelui
meu, care nu mai putea plati chiria, i-am facut cu totii, din garajul unde
aveam noi camioneta noastra numita "Caprioara", o camera destul de
mare. Am gasit scanduri in pod si am podit-o, i-am facut masa, biblioteca, nu-mi
mai amintesc daca si pat, si l-am instalat ca pe un burjui. Neavand bani sa-i
punem la biblioteca hartie albastra, i-am infrumusetat-o cu hartie de ziar. Nu
mai ducea grija de chirie. Dupa ce am cumparat, singuri, pe datorie, o mica
tipografie de ma-na, am deprins cu totii si arta tipografica. Ne faceam carti
de vizita dar nu stiam ce titlu academic sa ne dam, totusi ceva trebuia sa
scriem, de exemplu: Mitu Banea, muschetar.
Si cum treceau zilele, crestea ca in povesti miscarea noastra. Sa
va descriu din acele frumoase timpuri, o intamplare pe care n'o pot uita si
care s'a petrecut intr'o Duminica insorita din viata mea. Eu nu locuiam la
Camin, ci la Seminarul Pedagogic Universitar unde a-veam o slujba de ajutor de
secretar si locuinta: la asa functie mare aveam o odaita!
Intr'o sfanta Duminica, ma pregateam sa merg la Camin. Un domn ma
agraieste in curte: "Nu stiti dumneavoastra pe cineva de la biroul
Seminarului?" Raspund: "Ba da, eu sunt". "Nu sunteti
amabil sa veniti sa-mi pot scoate diploma?" "Cu placere" si ma
intorc la birou. Repede il chestionez ce doreste, numele, anul cand a facut
Seminarul si sa nu lungim povestea, in cinci minute diploma era gata. Urc
scarile la dl. prof. Gavanescul s'o iscaleasca. "Dragul meu, zice
profesorul, nici Duminica nu te lasa in pace?" Pune iscalitura (pecetea o
pusesem de jos), asa ca-i predau omului diploma. Omul radia de bucurie, caci a
doua zi trebuia sa prezinte diploma la minister. Multumeste si iar multumeste
si imi ofera 500 de lei. "Ce-i cu banii acestia?", intreb eu aproape
disperat. "Sunt ai dumneavoastra si va multumesc inca odata!" "Domnule,
spun eu pe un ton aproape agresiv, eu sunt legionar, nu primesc bani. Sunt
bucuros ca v'am facut un bine". Cred si azi, sunt convins ca omul habar
nu avea ce eram eu -legionar-. Nu cred ca auzise vreodata acest cuvant spus de
mine sonor "sunt legionar". Poate credea ca fac parte din vreo secta
din America, unde sunt sute din acestea. Va- zand ca nicicum nu vreau sa iau
banii, imi dovedeste din nou ce bine i-am facut. Eu zicand din nou "nu",
a plecat aproape furios si a lasat hartia pe birou. Am mers la Camin si i-am
spus lui Strugaru ce am patit, am tainuit insa suma care era fabuloasa pentru
noi. El a zis: "Arata hartia ca innebunesc, nu va fi o suta?" "Nu!'
-zic eu si scot un coltisor din buzunar. La vederea miraculoasei hartii, el
imi spune: "Mai, pacatosule, eu te-am crezut baiat destept, tu esti cel
mai mare prost din Ardeal. Tu, mai tolomacule, in loc sa-i multumesti frumos,
te apuci sa-i spui ca esti legionar. Daca omul baga hartia asta scumpa inapoi
in buzunar, cum spuneti voi ardelenii, mai mergeam noi la Bolta Rece unde au
baut Eminescu, Cranga? Mai baiete, ma lepad de tine daca mai faci gafe. Fii cu
picioarele pe pamant. O astfel de suma eu n'am sa vad pana nu voi fi avocat".
Si ne-am indreptat urgent spre pivnita vestita a Iasului...
Legea electorala (cea de acum este
definitiva chiar in aceste clipe cand scriu randurile de fata, 25 Ianuarie
1990, de catre un grup de juristi, deci nu stiu ce va prevedea) cea veche,
prevedea ca daca un judet are dreptul sa aiba proportional cu numarul
locuitorilor atatia deputati, atunci un judet mic precum Campulung (Moldovenesc)
avea numai 2 deputati, Fagarasul 3 deputati, etc. Deputatii, deci
reprezentantii judetelor, erau alesi de alegatori prin vot secret (vom vedea
imediat cum era de liber si de secret votul). Cum se repartizau mandatele, sa
zicem, in tara la noi? Voteaza 3.000.000 de oameni si candideaza 12 partide;
fiecare obtine un numar de voturi in fiecare judet: unii 500, altii 2.000,
altii 8.000 si guvernul 20.000. Comisia Electorala centrala din Bucuresti
repartizeaza mandatele partidelor; daca un partid nu intruneste 2% din numarul
de voturi, nu primeste nici un mandat si voturile lui trec astfel automat la
guvern. Unde guvernul obtine majoritatea absoluta, ‡i revin toate locurile
de deputati. Aici am vrut sa te aduc, cititorule, si sa te lamuresc pe deplin.
Deputatii sunt alesi pentru 4 ani (ca si guvernul) dar acest lucru nu depinde
de ei si de tara, ci de Maria Sa care demite guvernul sau parlamentul la bunul
sau plac. Sa mai lamurim ceva. Daca din 5 deputati, guvernul a obtinut 4 iar
unul dintre acestia decedeaza, automat urmeaza al cincilea de pe lista lor;
daca guvernul a obtinut toate cele 5 locuri si unul dintre deputati decedeaza,
se fac noi alegeri pentru locul vacant.
Iata ca la Neamt, guvernul luand toate locurile si decedand un
deputat, se anunta alegeri pentru locul ra-mas vacant. Miscarea Legionara
hotaraste sa-si incerce norocul si candidam si noi sub denumirea "Gruparea
politica Corneliu Codreanu".
Candidatul nostru era Capitanul. De ce "ne incercam norocul",
va lamuresc. Candidatul guvernului avea sprijinul a cel putin 300 de deputati;
atunci, in 1931, un deputat primea 30.000 lei pe luna si permis pe toate
liniile C.F.R. Candidatul Partidului National Taranesc, cel mai popular partid,
avea si el in sprijin vreo 30 de deputati, bani, masini. Guvernul avea puterea
executiva in mana. Si legionarii cu Capitanul... o saracie lucie. N'aveam bani
nici de mani-feste si cativa studenti fara nici o pregatire politica, sa
infrunte pe cei de mai sus. Sansele erau sub minime. Se dezlantuise o
propaganda electorala furibunda, mai ales intre guvernamentali si national-taranisti.
Se faceau hoti unii pe altii si se mai si incaierau.
Capitanul nu-mi permite sa merg la Neamt, caci nu aveam nici 20
de ani, si mi-a zis: "Tu stai la Iasi si poate iti cerem ceva". Cum
au facut legionarii propaganda? Mergeau pe camp si vazand cate un om ca isi
incarca un car cu fan, unul dintre ei il inlocuia pe om la lucru, iar ceilalti
stateau de vorba cu omul si-l lamureau asupra gandurilor si a luptei noastre.
Omul stia cat "platesc" politicienii si in plus, el, taranul, zicea
catre sine: copiii acestia sunt curati, iar unii dintre ei aveau chiar si cate
un copil student.
Nici un jandarm n'a luat atunci masuri impotriva legionarilor;
nu-i luau in seama. Guvernul si P.N.T.-ul nu-i prea atacau ("au sa ia si
ei cateva voturi!"), deci toate bune. Sa nu mai lungim, ziua de alegeri
se apropia. Guvernul aranjeaza la cel mai mare restaurant o "agapa"
-sa o numim asa- de multe sute de tacamuri, pentru biruinta candidatului lor,
caci nimeni nu se indoia de victoria guvernului. Orice om cu judecata, chiar
fara sa tina cu guvernul, judeca: "guvernul a obtinut majoritatea
absoluta in judet si acum nu valua un loc?"
National-taranistii, partidul cel mai popular in Romania la acea
data, au pregatit un banchet cu sute de persoane (la alegerile din anul
1928 -si, adevarat, singurele alegeri libere de la primul razboi mondial- au
castigat cu 78% din voturi...).
La despuierea scrutinului sa vezi si sa nu crezi! Nu pot din
memorie sa redau exact, si m'am angajat ca da-ca nu voi scrie numai adevarul (asa
cum il stiu eu) sa nu se creada NIMIC, asa ca dau rezultatele in mii fara sute
sau zeci:
Vai de noi! Ce s'a intamplat? (de cine "de
noi"? De guvern si P.N.T. Cum sa mai petreci?
Iar pentru noi, legionarii, aceasta bucurie a fost de o clipa.
Din aceasta biruinta, in care nici noi n'am crezut ca va fi asa de frumoasa,
ce s'a ales? S'au aruncat asupra noastra presa, guvernul si partidele la o
propaganda marsava cu toate injuriile si calomniile. Ce scriau:
"O banda, cu un Capitan, au inselat poporul si au castigat alegerile".
Din aceasta biruinta au rezultat pentru noi,
pana astazi 25 Ianuarie 1990, numai suferinte, chinuri, batai si moarte.
Si mai ales, prin puterea pe care o aveau, ziarele, revistele,
cartile si presa evreiasca ne improscau cu epitete ca "huliganii lui
Codreanu". Toti ne loveau, nu numai politicienii care au facut toate
hotiile ca, spre exemplu, afacerea spirtului negru, afacerea bornelor,
afacerea Skoda, afacerea bancii Blank (de unde au luat bani de ordinul
milioanelor multi, foarte multi, din toate partidele; banca a falimentat; daca
nu falimenta, cum puteau ei sa plateasca atatea milioane?).
De ce n'am fost zdrobiti? Fiindca langa acesti tineri incep sa
vina, in primul rand, studentimea, taranimea si muncitorimea romana, fara sa
mai vorbesc de profesori universitari, dintre care numesc pe cativa: prof. Ion
Gavanescul, prof. Corneliu Sumuleanu, prof. Dragos Protopopescu, prof. Traian
Braileanu, prof. Dan Radulescu, prof. Sextil Puscariu, prof. Dumitru Gazdaru,
prof. Petre P. Panaitescu, prof. Teposu si altii. Sigur, in mare numar vin
taranii, vom vedea mai tarziu ce i-a atras spre noi. Multi dintre ei erau
parintii nostri; apoi, ei cunosteau minciuna politicienilor si de ce
jandarmeria si politia ne impiedicau sa stam de vorba cu ei... Si apoi cand
auzeau ca iar eram inchisi...
Noi, neavand un ziar, dl. prof. univ. Nae Ionescu ne apara in
coloanele ziarului sau "CUVANTUL" pe care autoritatile
guvernamentale il interzic. In jurul prof. Nae Ionescu se formeaza o pleiada
de filozofi ca Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Nicolae Rosu, Constantin
Noica, Emil Cioran si altii. Unii simpatizeaza cu Miscarea Legionara, altii se
inregimenteaza in ea. Dl. prof. Nae Ionescu si Mircea Eliade sunt trimisi (mai
tarziu) in lagarul de la Vaslui, lagar "pur" de legionari, zis si
"domiciliu obligatoriu"; desi n'a primit nimeni acolo nici o
condamnare, nici de o zi, vom vedea cum vor fi ucisi aici 34 de legionari in
Septembrie 1939.
N'a trecut mult timp si decedeaza iar un
deputat de la Tutova. Fiindca si aici guvernul luase toate cele cinci mandate,
hop! noi alegeri. Cum au decurs aceste alegerei vom vedea. Stiu ca,
dumneavoastra nu veti crede, desi eu nu voi diminua nimic si nici nu voi umfla.
Daca nici mie, care am fost in campanie de la inceput pana la sfarsitit, nu-mi
vine sa cred, dar dumneavoastr?
Intr'o tara cu o constitutie (orientata dupa constitutia
belgiana) cu toate libertatile democratice si cu grija fata de om -il si
grijeau democratii care guvernau, ca-l puneau la adapost in lagar sau in
temnita- constitutia se pastra... in sertare, si ea, grijita...
De data aceasta, guvernul ia urmatoarele masuri: concentreaza
toata jandarmeria, in plus de la posturi si legiuni de jandarmi din Moldova si
le da directia Tutova; aduce si din Dobrogea pe vestitul capitan Popescu
"Marinarul", spaima comitagiilor bulgari (pe unul l-a impuscat) sa
faca exercitii de tir la Tutova.
Cum sa luptam noi, o mana de tineri, cu atatea forte politice si
jandarmeresti, carora pana la urma li s'a alaturat si armata? Nu pot raspunde
decat asa: te intareste bunul Dumnezeu, ca tu, un mic David sa lupti cu Goliat!
Eram asa de hotariti sa nu ne lasam infranti in lupta noastra dreapta, incat
mai bine muream toti, sa ramanem ingropati in pamantul pe care il iubeam, dar
neamul care ne-a nascut sa nu-l facem de rusine. Eram dacii lui Decebal, la
Tutova. Iar dragostea noastra, n'o pot numi decat nebuna, caci iubeam moartea.
(Mai tarziu nici nu ne mai ingropau, ne aruncau in groapa comuna, in tara in
care Patriarhul, in loc sa pastoreasca turma, era prim-ministru).
Am purces din Iasi, parca opt insi, cu Nicolae Totu, care era
spre terminarea facultatii de drept. Solid ca un Hercule si seful nostru -nu
ales, ci de drept-, hai la Barlad, unde nu stiam sa avem aderenti medici,
avocati, profesori, etc., ci pe unul Fenichi Mocanu, ardelean, cu un mic
restaurant. Seara am ajuns la el si... trage-i baiete la vin, una, ca nu
trebuia sa platim, Mocanu fiind legionar. Am uitat sa va spun ca in tren i-am
facut o serenada sefului cu biletele (care noua ne lipseau, fiind saraci
lipiti pamantului) si care ne-a incurajat stiind incotro ne indreptam,
zicandu-ne: "Sa traiti, dragii mei studenti!"
Cand petreceam noi mai in forta, intra doi tineri si ne spun:
Camarazi, venim de la Bacani (o comuna nu departe de Barlad), noi am scapat,
ceilalti camarazi sunt zdrobiti de jandarmi, raniti si plini de sange. Totu,
parca electrizat, striga: Sus! si dupa mine! Era un ger, vorba romanului, de
crapau pietrele, scartia zapada. Noi nici nu vorbeam, ca ni se facea ciucure
la gura. Mergeam ca lupii, unul dupa altul, infierbantati de vin, si dornici
de lupta, mergeam cred in viteza unui cal in trap; cei doi camarazi, obositi
ca facusera drumul si incoace, deabia se tineau de noi. Se lumina de ziua cand
am ajuns. Totu zareste biserica si clopotnita si striga catre mine:
"Banea, trage clopotele in dunga, ca pe vremea lui Stefan Voevod, sa se
scoale razesii!" Nu prea stiam eu, caci nu trasesem clopotele niciodata,
dar razesii i-am sculat, inca bine inarmati cu coase, topoare, furci. Eu am
fugit repede sa ajung echipa, nu cumva sa nu intru si eu in hora. Pe drum
vedeam ferestre deschise, la portite oameni iesiti din pat intrebau:
"Ce-i? Ce-i?" S'au dumirit ei, dar noi, in loc sa-i asteptam, hai in
goana la postul de jandarmi. Postul era inconjurat, nu stiu de ce, cu sarma
ghimpata, ca doar nu incepuse razboiul. Cei din apropiere au venit fuga dupa
noi, si aproape de post ajung si eu echipa. Ai mei aveau deja "armele pe
umar": gardurile fiind din pari cu nuiele, odata s'au inarmat. Am tras si
eu unul. Cum am sarit peste sarma nu stiu, caci un cui mi-a rupt pantalonii,
indispensabilii, si s'a rupt pielea de-mi curgea sange, dar nu simteam nimic
caci ghimpele nu intrase in carne, ci numai zgariase o lungime de aproape 10
cm. (e explicabil, se spune ca unii soldati raniti merg drept cu cate un glont
in piept multi pasi). Am inconjurat postul (cladirea era izolata), usa era
inchisa si atunci tandari s'au facut ferestile, unele cu cercevele cu tot.
Jandarmii au tras focuri de arma prin geamurile sparte. A venit tot satul,
barbati, femei, fete, feciori, copilasi; barbatii si feciorii inarmati in
regula, una, ca stiau ce se intamplase seara, a doua, datorita clopotelor
trase de subsemnatul. Unul mai cuminte a strigat: "Domnisorilor, va
omoara găinarii (ăsta era cuvantul la adresa jandarmilor) si nu ei voteaza,
noi votam si cu totii tinem cu dumneavoastra!" O fata sau o femeie
draguta ma agraeste: "Vino de te spala la noi, uite cum iti curge
sangele!" Am rugat-o sa-mi aduca un ac de siguranta ca atunci am vazut in
ce hal erau pantalonii, sa nu-mi pierd camarazii. Am plecat cu totii spre
Barlad. Intre timp, cei ce nu erau grav raniti, au venit la post, pe ceilalti
i-am luat de acasa si la drum! In Barlad, pe ranitii grav i-am luat pe umeri
si am parcurs orasul cu ei. Poate veti zice: miroase a demagogie! Nu aveti
deptate! Ne trebuia o justificare la ce am comis noi. Intr'adevar, Parchetul
si Legiunea de jandarmi nu au deschis actiune publica contra noastra pentru
atacarea postului si distrugerea de bunuri, caci orasul s'a ingrozit vazand pe
umerii nostri atatia tineri plini de sange si nu stiau ca ei pot merge pe
picioarele lor. A fost prima zi cand am intrat in foc, dar povestea mult mai
este. Ne-am facut un plan de lupta. Sa facem rost de o harta, sa ne impartim
si sa mergem sa lamurim oamenii: ce vrem noi si cine e candidatul nostru. Cine
era?
Aproape toti legionarii doreau sa candideze dl. Mota, doctor in
drept din Franta; dupa Capitan, era cel mai iubit in Legiune. Nu s'a putut din
doua motive: avea multe procese pe rol si fiind om de cel mai inalt caracter,
nu putea sa-si paraseasca clientii. Pentru tarani era cel mai slab orator, dar
cel mai bun pentru intelectuali. Si atunci a candidat prof. Ion Codreanu,
tatal Capitanului, mare orator pentru tarani, luptator neinfricat si maior in
rezerva din primul razboi mondial. Noi îi ziceam "mos Zagreb".
Toata viata a umblat imbracat in costum national bucovinean, profesor fiind de
limba lui Goethe la liceul din Husi. Intamplarea a facut sa nu-l intalnim pana
la sfarsitul alegerilor, mereu noi la sud si dansul la nord sau invers. Ce ne
spuneau taranii, ne ingrozea: patrule mari de jandarmi, si noi cativa tineri!
Cum sa-i infruntam? Mergeam numai noaptea, picam in sat inghetati, zapada era
mare, cadeam prin gropi si paraie unde era zapada si de un metru adunata. Cred
ca, platiti pe bani grei, nici o noapte nu am fi stat. La orice om nimeream,
ne primea cu sufletul deschis. Doamne, ce ospitalier e moldoveanul! Se ducea,
aducand oameni, rudenii si prieteni, nu prea multi ca nu incapeau in odaie;
unii aveau in camera in care intrai gaini, oi sau un purcel. Intelegeti, era
foarte greu si ne-am hotarit sa-i infruntam pe jandarmi. Venise un grup de 40
de studenti de la Bucuresti, pe jos, (ghetele li se facusera ferfenita, dar le
mai dadeau oamenii) si erau cu prof. Codreanu in partea de sus a judetului.
Capitanul Popescu "Marinarul" isi concentreaza jandarmii in
urmarirea lor, ii prinde la loc deschis si ii someaza sa se predea (parca ar
fi fost niste dusmani ai neamului). In frunte erau prof. Codreanu si Stelescu,
urmati de cei 40 de studenti. Profesorul, cu sumanul in vant striga la
jandarmi: "Trageti mai, in maiorul Ion Z. Codreanu!" Jandarmii s'au
ingrozit. Capitanul de jandarmi le ordona: "In genunchi! Incarcati armele
si luati pozitie de tragere!" Nu au tras dar i-au inconjurat in zapada pe
cei 40 de studenti. Profesorul a plecat sa protesteze contra acestor abuzuri
nemaiîntalnite. Legionarii vad o sura pe camp, se indreapta in cordon
puternic spre ea. Jandarmii nu se pot opune -afara numai de cazul ca îi
impuscau- le vad intentia si îi lasa sa atinga obiectivul "sura".
Noroc ca jandarmii erau flacai de prin sate, nu gradati. Aici au stat
legionarii doua zile si doua nopti; taranii le-au adus cu saniile, ce aveau si
ei de mancare.
Care era situatia la noi, grupul Totu? Am aflat ca va fi un targ
mare de animale la Puiesti. Ne-am dus noaptea la Puiesti. Nicolae Totu plecase
mai inainte la farmacia din comuna, unde erau doua surori1)
simpatizante ale Miscarii Legionare. Ne-am deplasat noaptea la farmacia din
Puiesti, cu un curier. N. Totu ne spune planul de lupta: noi sa nu iesim din
farmacie ca sa nu fim arestati, iar el va merge in targ si va aduce taranii la
farmacie. Eu urma sa le vorbesc despre scopul luptei noastre. Bunul Dumnezeu,
fara sa fiu fariseu, m'a inzestrat cu acest dar, al vorbirii libere. A iesit
ceas! Oameni din cel putin 10-12 sate, au lasat targul si au venit la
farmacie, unii cu carutele, altii calari -strada gemea de lume. Le-am vorbit
oamenilor din usa farmaciei, apoi i-am rugat sa se intoarca in satele lor...
1) -Mai tarziu, aceste bune romance si legionare, au donat Legiunii un teren in Bucuresti unde au fost inmormantati Mota si Marin. Pe acest loc, legionarii au facut caramizi si lucrand si la o gradina donata, cred, de marele avocat Didi Micescu, cu banii castigati au construit CASA VERDE, unde au fost aduse si inhumate osemintele Capitanului. Azi, mausoleul si parte din ceea ce a fost candva CASA VERDE e distrus, iar osemintele celor trei martiri au fost imprastiate.