CÃRTICICÃ PENTRU SÃTENI

Serviciul Propagandei Legionare, Sibiu, 1940, Ed. a III-a

ION BANEA

PENTRU CINE ESTE SCRISÃ CÃRTICICA ACEASTA

 

Cãrticica aceasta este scrisa pentru voi iubiti camarazi dela coarnele plugului. Pentru voi, cei care frãmântati pãmântul tãrii noastre de dimineata si pânã seara, pãmântul dela care asteptãm bunãstarea si bogãtia ce ni se cuvine, dupã munca si drepturile noastre.

Si mai este scrisã pentru fiecare român cu sufletul curat si neîntinat de murdãria politicei veninoase, care ne-a fãcut tuturora atâta rãu.

Cu un cuvânt este scrisã, pentru toti românii dela sate cu inima si sufletul curat.

 

DECE AM SCRIS O CARTE ANUME PENTRU TÃRANI ?

 

Pentru mai multe cauze.

S'a bãgat de seamã ca in foarte multe pãrti multi dintre oamenii satelor nu pot face deosebirea intre legionari si alte partide politice. Si chiar atunci când o fac de multe ori nu cunosc tot ce ne desparte pe noi, de cuvântãtorii partidelor vechi.

Asadar în primul rând o scriem pentru a da toate lãmuririle si cunostintele folositoare si trebuincioase, pentru ca sãtenii nostri sã înteleagã bine credinta legionarã a Cãpitanului, care asemenea unei seminte bune, creste tot mai tare pe întreg cuprinsul tãrii.

In al doilea rand si pentruca alte cãrti cari s'au scris, tot despre ceeace spunem aici sunt foarte pe larg scrise si sãtenii nu au timp sã le citeascã si de multe ori cu vorbe cari nu sunt intelese toate.

 

DESPRE CE VOM SCRIE IN CÃRTICICA ACEASTA ?

 

In aceastã cãrticicã vom încerca sã lãmurim si sã povestim pe întelesul tuturor, ce sunt legionarii Si ce este organizatia lor, Legiunea. Ce urmãreste aceastã organizatie si care este idealul ei.

Noi credem cã este potrivit sã povestim aceste lucruri si sã le lãmurim pentrucã s'au spus de cãtre dusmanii legionarilor prea multe rele despre ei si organizatia lor pe nedreptul, iar în al doilea rând pentru cã legionarii sunt oamenii zilei de mâine, cari vor conduce aceastã tarã si este foarte potrivit sã fie bine cunoscuti atât ei cât si gândurile lor.

Dar pentru ca sã poatã fiecare sã pãtrundã mai bine rostul color ce dorim noi sã arãtãm, trebuie sã ne oprim putin asupra altor lucruri. Asa de pildã, va fi de mare folos sã vedem care a fost starea noastrã mai anii trecuti, când nu eram toti laolaltã si cum am trãit dupã rãzboiu, pânã in zilele acastea, pentrucã atunci mai usor vom intelege gândurile legionare si se va vedea mai clar ce drumuri trebuie sã apucãm pentru a ne duce spre biruinta românismului.

Numai când cunosti bine ziua da eri cu învãtãmintele ei, poti sã judeci cum sã lucrezi in ziua care vine, pentru ca sã-ti aducã cât mai mult folos.

 

STAREA DE IERI A ROMÂNILOR

 

Noi românii pânâ acum 20 de 'ani, când ne-a ajutat Dumnezeu sã ne vedem uniti, traiam despãrtiti si supusi altor neamuri si impãrãtii.

Ardelenii in Ungaria, Bucovinenii in Austria, Basarabenii in Rusia si între aceste provincii de români subjugati se gãsea România Mica, Regat de sine stãtãtor, sau "tara" cum i se mai spunea. Adicã tara noastrã româneascã.

Nu prea aveam scoli românesti in aceste provincii subjugate si unde erau, trebuia ca copilasii nostri sã invete in limba celor cari ne asupreau.

In privinta economiei si a stãrii de bogãtie, noi, desi eram muncitori si harnici, eram cei din urmã. Cu greu isi ducea bietul român traiul de azi pe mâine si in treburile obstesti nu prea era nici întrebat si nici bãgat in seamã Cu toate aceste imprejurãri dusmãnoase, pentru noi toti cari ne duceam traiul sub strãpâniri strãine, românii din toate pãrtile nu s'au lasat, ci luptând împotriva tuturor greutãtilor s'au organizat. Si-au fãcut scoli confesionale, sustinute din putinul fiecãruia, s'au facut asociatii culturale, pentru a tine treazã constiinta de român, s'au înjghebat bãnci pentru ca sã aducã o înviorare in viata economica a romanilor si asa printre picaturi, cum s'ar zice, s'a ridicat o adevarata organizatie româneasca in statele în care traiam.

 

CE NE-A TINUT PE NOI?

 

Credinta crestina si dragostea de neam. 

Daca nu ne-au putut nirnici si daca n'au putut dusmanii neamului romanesc sa smulga din inimile noastre constiinta de romani, aceasta se datoreste mai ales la doua idei mari, de care s'au calauzit stramosii: alipirea noastra langa sfanta Biserica si invataturile ei si apoi dragostea de neam.

Credinta noastra crestina a fost aceea care ne-a mangaiat in toate vremurile si bune si rele si tot prin ea ne-am mantuit. Stand in jurul altarelor si al sfintelor biserici, am putut noi sa rezistam si sa invingem toate greutatile si toate asupririle. La umbra crucii s'a nascut neamul acesta, sub binecuvantarea ei a trait, si prin cruce si ascultand invataturile ei sfinte a si invins. De cate ori s'au abatut necazuri si furtuni peste capetele parintilor nostri, ei se adunau "in cete sub troite" si acolo stand la sfat, dupace se rugau lui Dumnezeu porneau sa-si apere credinta si glia. Biserica a fost pentru noi totul. Aici am gasit si indemn si mangaiere. Si loc de odihna si loc de imbarbatare.

Dragostea de neam tot dela biserica am primit-o si am cultivat-o. Dela ea am aflat mai intai ca noi cei rasletiti suntem frati si ne tragem toti din aceeasi tulpina. Ea a fost pastratoarea comorilor nationale. Am putea sã spunem ca pentru noi românii Biserica se confundã cu Istoria. Aceastã dragoste de tarã si de neam a fãcut sã ne fie soartea mai putin dureroasã si vânturile nenorocirilor cari s'au abãtut peste noi sã nu ne poatã clãtina. Crestea in sufletele noastre nãdejdea ca va veni odatã timpul, când toti cei cari eram despãrtiti vom fi uniti, formând o singurã tarã cu o singurã stãpânire, cu o singurã lege, si cu un singur Domn.

 

RÃSBOIUL UNIRII

 

Cu aceastã stare de lucruri iata ca in 1914 se deslãntuieste cel mai mare rãsboiu, pe care l-a cunoscut lumea. A fost un rãsboiu al neamurilor.

Unele au luptat pentru ca sã-si poatã apãra fiinta lor si sã asupreascã mai departe pe acelea care le aveau sub stãpânire, iar altele au pus mâna pe arme pentru a se elibera din sclavie si pentru a-si croi o altã soarta.

Printre acestea din urmã am fost si noi. Socotind ca a venit plinirea vremii si pentru neamul românesc, toti din toate pãrtile, conducãtori si tãrani, au lucrat din rãsputeri si s'au jertfit pentru îndeplinirea idealului national: Unirea cea mare.

Multe sute de mii de oermeni au murit pentru aceastã sfântã credintã. Prin jertfa noastrã, prin sângele care s'a vãrsat atât in ultimul rãsboiu, cat si în celelalte nenumãrate, si prin ajutorul Celui de sus, la pacea care a urmat ne-am vãzut si noi cu cel mai sfânt gând indeplinit România Mare, in hotarele ei cele firesti, asa dupã cum fusese altãdatã Dacia cea fericitã.

 

MARE BUCURIE

 

Mare bucurie a fost atunci. De nedescris. Ar trebui ca oarmeni foarte priceputi in mestesugul scrisului sã astearnã pe hârtie toatã veselia de care era stapânit intregul suflet românesc, când s'a vãzut in casa lui proprie, in tara lui. De bucurie au fost uitate atunci toate necazurile. Si cu bunatatea lui aproape nemãrginitã, neamul acesta care a suferit asa de cumplit, care a avut tirani mari, a iertat atunci pe toatã lumea. Nu a cautat sã se razbune, ci dupã cuvântul Evangheliei (le-)a zis frati si celor ce l-au urît pe el.

A crezut ca de atunci inainte se vor sfarsi toate amarurile si toate durerile care i-au sfartecat sufletul. Ca noi vom putea trai fericiti si stapani in casa la noi, in tara noastra asa de mare, bogata si iubita.

 

VIN DURERILE. VIN STRÃINII

 

Dar iata ca lucrurile nu s'au intamplat asa. Caci odatã cu bucuria au venit si douã mari nenorociri peste capetele noastre. Una din aceste primejdii a fost si este aceea, ca odatã cu întregirea hotarelcr am cuprins între ele si un numãr foarte mare de strãini, mai ales jidani. Si n'a fosi îndeajuns cu cei cari se gaseau aici, ci jidovimea simtind ca noi devenim o tarã foarte bogatã au venit atunci ca stolurile, multi de tot si vin mereu încã si astãzi. Nimeni nu le-a pus nici o piedecã. Ori neamul acesta de oameni pe unde se aseazã face prãpãd ca lãcustele. Ei cuceresc negustoria de tot felul, se ocupã cu cârciumãritul si pentru ca sã-si poatã face, împotriva legilor, afacerile lor necinstite, dau bacsisuri, cumpãrã sufletele usuratice, prin toate mijloacele rãspândesc necinstea si patima si in chipul acesta încetul cu incetul, ei ajung ca prin puterea banului sã fie stãpâni si sã porunceascã.

 

TRÃDAREA CONDUCÃTORILOR

 

O nenorocire nu vine niciodata singura. Asa s'a intamplat si acum. Din pacostea întâia, am ajuns la a doua. Conducatorii neamului nostru, in loc sa fie mandri si sa lucreze cu râvnã pentru fratii lor mici si necajiti, bucurosi ca au unde si cum, ei s'au dat la tot soiul de afaceri ticaloase, toate facute pe spinarea tarii si a noastra, si in unire cu jidanii si alti dusmani ai propasirii noastre, ei au tradat sfintele drepturi ale romanilor. Noi am fost trãdati de catre conducãtori. Cea mai urâtã trãdare din câte a cunoscut istoria noastrã,

In chipul acesta s'a întins peste pãmântul tãrii noastre, jalea grea si amara. Jalea aceasta care a despãrtit lumea româneascã in douã.

Deoparte, sus, conducãtorii împreunã cu jidanii si dusmanii neamului romanesc cari petrec si se desfãteazã in plãceri si bani, fãrã grije de nevoile poporului, casi cum dupã ei ar putea sã vie potopul, iar de altã parte, jos, multimea celor nãpãstuiti, milioanele de români, cari trãesc dupã urma muncii lor, la coarnele plugului sau în fabrici cu ciocanul, ori niste bieti slujbasi mititei pe la serviciile statului, multimea aceasta, mai ales a satelor care nu mai are nici doi lei ca sã-si cumpere chibrituri si aleargã pânã la al patrulea vecin sã-si ia putin jãratec pentru a-si face focul sã fiarbã mãlaiul.

Aici s'a ajuns din pricina trãdãrii conducãtorilor surzi la multimea necazurilor cari stãpanesc tara.

"Niciodatã in lume nu s'a vãzut un tablou mai revoltãtor, mai dureros si mai obraznic. Pe deasupra milioanelor de gospodãrii cari se distrug, deasupra milioanelor de suflete sãrace cari plâng se înaltã batjocoritor palatul tâlhãresc al jefuitorului de tarã. Pe deasupra acestor ruine întinse cât tine pãmântul românesc, o ceatã de misei, o ceatã de imbecili, o ceatã de talhari fãrã rusine si-au ridicat palate in sfidarea tãrii care geme de durere si spre pãlmuirea suferintei tale, tãran român".

Aici ar fi sã se scrie multe. Multe de tot. Cãrti mari, ca celea vechi ce se mai gãsesc pe la biserici pentru ca sã poatã cuprinde toatã ticãlosia, toate afacerile care s'au sãvârsit de 20 de ani încoace. Nu este tarã in lumea aceasta, pe spinarea cãreia sã se fi fãcut mai multe furtisaguri, afaceri necinstite si blãstãmãtii ca in a noastrã.

Si apoi dacâ ar fi ramas numai atât si inca puteam zice bogdaproste, dar rãul s'a intins si mai adânc.

Partidele politice si oamenii lor, pentru ca sã câstige voturile, ca prin ele sã ajungã la putere, au promis lucruri cari nu se puteau face, au mintit, au dat bani si bãuturã, au bârfit, au aruncat cu noroi in toti cei cari mai erau cinsti si, au rãsculat pe unii contra altora, si in felul acesta au semãnat între oameni scârba si vrãjmãsia.

Politica a mers pânã la vãrsarea de sânge. Din aceste pricini a scãzut credinta in Dumnezeu si dragostea pentru Patrie si Neam, adicã tocmai ceeace ne-a ajutat pe noi sã trecem de vremurile de urgie, altãdatã. Nu numai trupul neamului l-au istovit prin foame si lipsuri dar prin aceste patimi amintite, conducãtorii si strãinii au nimicit si sufletul românilor, de am ajuns acum un fel de turmã, fãrã pãstor, care sã se ingrijeascã de ea. Dintr'o tarã in care se gãsesc toate bunurile lãsate de Dumnezeu si cu oameni harnici si vrednici, s'a ajuns la desnãdejdea si ruina de astãzi. Stiti zicala: bunã tarã, rea tocmealã.

 

INCEPUTURILE UNEI LUMI NOI...

 

In Biblie ni se spune, cã atunci când a voit Dumnezeu sã distrugã Sodoma si Gomora pentru pãcatele si destrãbãlarea in care au cãzut, credinciosul Loth l-a rugat sã se indure si sã nu le nimiceascã. Milostivul Dumnezeu, i-ar fi ascultat rugãciunea, dacã ar fi fost cel putin vreo 5-10 insi cumsecade, Dar nu s'au gasit nici atâtia si blestemul cei sfânt a cãzut peste ele. De aici se vede cã acolo unde este cat de câtã vrednicie, Dumnezeu isi aratã marea Lui bunãvointã. Asa s'a întâmplat si cu noi românii. Oricât ne-am fi intors cu fata dela sfintele învãtãturi ale lui Dumnezeu si oricât s'ar fi afundat in pãcate cei cari au avut in mânã soartea neamului, rugãciunile cele multe cari se fac pe la mânãstirile si bisericile tãrii, cinstea si curãtenia sufleteascã a atâtor oameni de treabã, apoi multimea copiilor nevinovati, cari nu sunt cu nimic rãspunzãtori de starea de azi, care rãmâne pe umerii lor, au fãcut ca Dumnezeu sã se indure spre noi si sã nu ne lase pierzãrii.

El a dat gânduri bune tineretului dela scoli, care inca din anul 1922 a arãtat primejdiile care amenintã viitorul nostru. Studentimea a arãtat cu mult curaj si primejdia numãrului mare de jidani si pãcatele celor cari se infrãtesc cu ei.. Dar nu numai atât. Tineretul nu s'a multumit sã spunã ce e rãu, ci a venit si a arãtat si cum se poate indrepta starea de lucruri, El a pornit la luptã si la treabã. In fruntea acestui tineret cãrturãresc, gãsim din cele dintâi timpuri mai multi insi cari s'au dovedit a fi buni conducãtori, printre cari tot mai deosebit s'a inãltat CORNELIU ZELEA-CODREANU pe care au început sã-l numeascã Cãpitan, adicã isi recunosc in el, pe acela care este mai vrednic a sta in fruntea generatiei de dupã rãsboiu, si altul ION MOTA, suflet viteaz, minte agerã, luptãtor si conducãtor desãvârsit. Unul din Moldova si altul din Ardeal. Sub conducerea acestor tineri, s'a pornit studentimea si tinerimea tãrii sã-si croiascã o altã soarte atât pentru ea cât si pentru neamul ei...

 

SUFERINTA TINERETULUI

 

De acum 15 ani, mult a mai avut de indurat aceastã tinerime a tãrii românesti. Nici o altã tinerime din lume nu a fost asa de chinuitã. Dacã ar fi sã adunãm toate zilele de închisoare fãcute de toti cei cari au pornit pe drumul de jertfã s'ar aduna mai multe sute de ani. Iar mortii cari au cãzut pentru credinta cea nouã ar face un cimitir destul de mare. Dar cu toate acestea tineretul nu s'a lasat. A mers mereu inainte.

 

VIN SI BÃTRÂNII

 

Vãzând aceastã luptã a celor tineri si mai ales vitejia de care dau dovadã, multi dintre oamenii de treabã si cinstiti dintre cei bãtrâni, au venit sã se alãture ca sã-i sprijineascã si mai de folos sã fie lupta. A mers asa vreo câtiva ani. Si mai bine, si mai rãu. O micã intârziere pentru câstigarea biruintei pentru care luptau, venea si de acolo, cã in fruntea tineretului s'au asezat oameni bãtrâni, cari nu puteau tine pasul cu ei. Un bãtrân la rãsboi greu se poate pune cu un tânãr. Tineretul iubeste si stimeazã si azi foarte mult pe bãtrãnii cumsecade si cinstiti si le ascultã sfaturile, caci doar asa zice si proverbul: dacã n'ai bâtrâni trebuie sã-i cumperi, dar tot o altã zicãtoare spune, cã la vremuri noui trebuiesc oameni noui.

 

INCEPUTURILE MISCÃRII LEGIONARE

Legiunea "Arhanghelul Mihail"

 

Dupã multã sbatere si ani grei de necazuri si frãmântãri de abia in 1927 tinerimea din tara noastrã si-a fãcut o organizatie a ei proprie, in fruntea cãreia stã de atunci Corneliu Zelea-Codreanu, CÃPITANUL.

Organizatia aceasta s'a numit Legiunea "Arhanghelul Mihail", iar cei cari luptau in ea se numesc legionari. Lupta legionarã, frãrnântarea lor, si mai alts gândurile, adicã programul pentru ziua de mâine, formeazã miscarea legionarã.

Iatã in câteva cuvinte cum aratã chiar Cãpitanul ce inseamnã lupta si steagul pe care l-a ridicat el si mai ales ce sunt si ce vreau legionarii:

,,Am înãltat un steag.

In contra lot, in contra celor cari au ruinat tara, in contra cetelor de strãini si instrãinati cari ne-au supt si mãduva din oase, am inãltat un steag.

Când am plecat sub umbra lui, am cerut binecuvãntarea ostasilor cari au cãzut pe câmpul de luptã pentra România Mare si am fãcut apel la toti acei cari au rãmas in viatã in urma grelelor lupte.

Steagul acesta sfintit in bãtãlii îl purtãm dela un capãt la altul al tãrii.

El îmbãrbãteazã pe ai nostri si bagã groazã în adversari".

Si dupã aceea spune:

„Ne-am numit legionari.

Noi slujitorii acestui steag nu ne-am legat împreunã ca sã furãm tara, nu ne-am legat împreunã sã ne cãpãtãm partizani si sã le dãm ca sã roadã oase din oasele tãrii.

Noi ne-am legat împreunã sã rãmânem sãraci pânã la mormânt, vom sãrãci si acei ce suntem bogati, dar ne-am legat sã biruim. Sã învingem si sã rãsbunãm. Stãm gata de jertfã, stãm gata de moarte cu totii.

Acestia suntem noi legionarii".

Si acum sã vedem ce este miscarea legionarã.

Dece se chiamã miscare ? Si ce este o miscare?

O miscare insemneazã rãscularea sufleteascã si strãduinta întregului neam, cu mic cu mare, bãrbati si femei, tineri si bãtrâni pentru a-si croi o altã stare, o alta soartã. Fiecare luptã intr'o miscare pentru binele tuturor. Pentru sine nu câstigã nimeni, nimic. Ba dimpotrivã, pierde. Uneori si viata si-o pierde jertfindu-se pentru binele miscarii si al scopurilor ei.

 

MISCÃRI NATIONALE IN ISTORIA NOASTRÃ

 

Neamul nostru a avut asemenea miscãri nationale. Le stie fiecare din istorie, Miscarea lui Horia, Closca si Crisan. Apoi în anul 1821 Tudor Vladimirescu in Oltenia. Mai târziu cu câtiva ani, in 1848 toti românii din toate provinciile Moldova, Muntenia si Ardeal, au pornit o miscare mare ca sã încerce a-si croi un alt viitor. Mai reusitã a fost aceastã miscare in Ardeal, unde tânãrul Avram lancu, in vârstã numai de 23 ani, s'a pus in fruntea Motilor si a uimit lumea cu vitejia româneascã. Ultima miscare rnare care a sguduit sufletul românesc intreg, a fost aceea dinainte de rasboiul cel mare.

Pregatirea sufleteasca pentru unire a fost cea mai mare miscare pe care a trait-o si pregatit-o neamul nostru in trecut. Pentru ea s'au facut nesfarsite jertfe omenesti. Este destul sa ne gandim la toti aceia care au murit in anii rasboiului pe toate dealurile si prin toate vagaunile de munti sfârtecati, sdrobiti in mii de bucati, de multe ori faramitati de asa fel incat numai bunul Dumnezeu cu puterea Sa cea mare, i-ar mai putea aduna la un loc.

Toti acestia au murit cu drag, pentru ca ei isi dadeau seama ca jertfa lor va insemna un pas inainte pentru infaptuirea idealului sfant pentru care au trait.

O miscare produce totdeauna o stare sufleteasca pentru cei cari trãiesc si o simt, incat sunt în stare în orice clipa sa-si dea viata pentru ea.

 

PRIN CE SE CARACTERIZEAZÃ O MISCARE NATIONALÃ ?

 

Pentru a intelege mai bine, ce este si ce vrea miscarea legionarã ne vom opri putin sã mai judecãm asupra celorlalte miscãri din trecutul nostru, pe care le-am amintit. Sã vedem cari sunt punctele de temelie ale unei miscãri.

I. Dupã cum s'a vãzut, o miscare intereseazã totdeauna intreg neamul, nu numai pe vreo câtiva insi din sânul sãu. Si cãrturari si tãrani si bãtrãni ca si pe cei tineri mai ales.

II. O miscare are la baza ei totdeauna o credinta, si vrea sã înfãptuiascã un ideal. La temelia unei miscãri nationale nu stau niciodatã interese mãrunte sau personale,

III. Marile idealuri, dupã cum am vãzut, nu s'au implinit niciodatã stând cu mâna in sân, ci cu multã trudã, jertfã si sânge. Când este vorba de câstigarea unui interes marunt, omul care vrea sã-l dobândeascã luptã cât poate pentru el, dar nu merge pânã acolo încât sã-si dea si viata. Luptãtorii unei miscãri sunt insufletiti de dorinta de a se jertfi, de a muri pentru credinta lor.

IV. Apoi un alt punct principal al tuturor miscãrilor este acela, ca ele au fost pornite si conduse peste tot de cãtre tineret. Chiar dacã au interesat tot neamul asa cum am spus, totusi ele au fost conduse aproape numai de tineri. Este firesc sã fie asa, pentru mai multe cauze.

Sufletul tineretului simte mai usor dorintele si idealurile unui neam. Se inflãcãreazã pentru lucruri mãrete si sfinte. Are mai multã putere,. si mai multã voinicie. Totdeauna de prisos. Este avântat si necazurile vietii nu-l încovoaie asa de greu. Pentru aceasta miscãrile mari, cari au urmãrit schimbãri in rânduiala unui popor, au fost conduse de cãtre oameni tineri, de multe ori chiar foarte tineri. Intreg neamul vorbeste atunci prin nevinovãtia si curãtenia sufletului lor si isi fãureste o altã soarta prin faptele lor.

Care a fost urmarea acestor miscãri?

 

Prin jertfã totdeauna s'a biruit. Pentru a mântui lumea din pãcatul strãmosesc, Dumnezeu a trimis pe insusi Fiul Sãu, ca sã se jertfeascã, sã se rãstigneascã pentru neamul omenesc. Numai rãstignindu-se a putut aduce mântuirea.

Tot asemenea a trebuit sã se intâmple si cu neamul nostru. Mai multi copii vrednici din mijlocui lui, au trebuit sã se jertfeascã, ca sã pregãteascã mântuirea.

Toate jertfele cari s'au fãcut au adus starea de acum, adicã România întregitã. Toate jertfele cari se vor face de acum inainte pentru ea, vor intãri-o. Cu cât vom intelege mai bine fiecare dintre noi aceastã poruncã a jertfelor, cu atat va fi mai bine pentru tarã.

 

MISCAREA LEGIONARÃ

 

Dupã aceastã abatere, pe care am fãcut-o cu voia noastrã, pentru a lãmuri pe cetitori cam ce este o miscare si cum au fost diferitele miscãri din trecutul nostru, iatã cã acurn vom putea sã scriem si sã arãtãm, mai bine întelesi, ce este si ce vrea miscarea legionarã.

Vom spune: 

miscarea legionarã este o involburare a întregului neam românesc si ea urmãreste sã formeze un alt suflet pentru acest neam. Cãci ceeace trebuie in primul rând schimbat la noi este sufletul. Când vom fi un neam cu sufletul sanãtos si curat, atunci vom putea fi tari. Prin puterea noastrã vom putea fi stãpâni in tara noastrã.

Miscarea legionarã se deosebeste de celelalte miscãri românesti. Intâi prin aceea cã ea este cea dintâi care cuprinde pe tot neamul. Celelalte miscãri românesti se porneau împotriva celor cari ne stãpâneau, si împotriva rãului care ne venea dela ei.

Miscarea legionarã s'a pornit în primul rând impotriva rãului din noi si dintre noi. Sã indrepteze pãcatele cari ne ucid sufletele Si dupã aceea împotriva dusmanilor cari se gãsesc aici intre noi, in statul nostru si pe pãmântul tãrii noastre, cu gândul dusmãnos de a se face ei stãpâni. Acest dusman este dupã cum am spus, jidanul, fiind mult mai primejdios decât aceia pe care i-am avut altãdatã.

Relele celelalte împotriva cãrora s'a ridicat miscarea legionarã sunt multe: politicianismul, care asemenea unei otrave, se strecoarã in toate asezãmintele statului, cum este Biserica, scoala, administatia, si pe unde ajunge nimiceste totul cum nimicesc carii lemnul. Apoi necinstea, hotia si trândãvia, bacsisul si lenea, cari sunt dusmanii primejdiosi împotriva cãrora s'a ridicat ca o furtunã aceastã miscare tânãrã a legionarilor.

Rostul acestei miscãri îsi dã fiecare seama cât este de însemnat,

Miscarea legionarã vrea, ca pe pãmântul tãrii noastre sã creascã numai grâu curat, neghina trebuie nimicitã, smulsa si aruncatã in foc.

 

GREA TREABÃ

 

De bunã seamã cã fiecare român cumsecade va zice: treabã bunã vrea sã facã miscarea legionarã, - dar greu de tot va merge acest lucru.

Asa este !

Foarte greu lucru este de fãcut. Cãci nimic nu este mai greu de îndeplinit decât sã intorci pe un om de pe drumul cel gresit si sã-I faci sã se schimbe, sã aibã alte purtãri, altã viatã. Sã fie cinstit, harnic, cu frica lul Dumnezeu, iubindu-si neamul si jertfindu-se pentru el. Este greu cu un om, d'apoi cu un neam ! Dar totusi se poate. Incetul cu încetul, cu rãbdare multã si cu dragoste multã se va întâmpla de bunãseamã si aceasta. Sunt semne foarte grãitoare cã nu este departe ziua, când acest neam va vedea în miscarea legionarã singura cale de a se mântui.

 

LEGIUNEA ESTE O SCOALÃ

 

Acum se pune întrebarea: prin ce mijloace, în ce fel si cum anume, va putea Legiunea sã facã aceastã transformare. Sã facã aceastã schimbare la fatã a României ?

Iatã cum. Am spus si am arãtat cã miscarea legionarã nu este un partid politic, unde sã se strângã oamenii pentru ca sã-si facã diferite socoteli si interese.

Ea este o scoalã. Scoalã adevãratã, unde fiecare este preocupat sã învete, sã se schimbe în fiecare zi câte putin, sã se facã un alt om.

In scoala legionarã intrã si învatã toatã lumea. Nu existã scutire. Caci numai acela este si devine un bun scolar al Legiunii, care trece cu silintã prin aceastã scoalã.

Toate învãtãmintele legionare, toatã viata aceasta cea nouã, toatã credinta Legiunii care trebuie sã se sãdeascã in sufletul fiecãruia, se învatã in cuib.

 

CE ESTE CUIBUL?

 

Cuibul este temelia Legiunii si a miscãrii legionare.

Legiunea este ca o mare familie a neamului.

Toti membrii familiei sunt între ei ca fratii. In fruntea lor stã Cãpitanul, ca un adevãrat pãrinte. Toti îl iubesc si el pe toti legionarii îi iubeste. Toti sunt camarazi, adicã frati buni.

Cuibul este un fel de familie mai mica. Cine nu pricepe rostul cuibului nu a înteles nimic din ceeace vrea Legiunea. Tãria noastrã si mai ales trãinicia noastrã peste ani si chiar sute de ani, atârnã de aceasta. De cum vom întelege rostul si insemnatatea cuibului.

De aceea sa explicãm cât mai pe larg toate partile principale ale cuibului. Un cuib este "un grup de oameni sub comanda unui singur om". Numãrul lor este dela trei pânã la 13. Fiecare cuib are un nume al sãu. Deobicei numele cuibului este luat din Istorie.

Un nume de erou, de mucenic, martir sau vre-o localitate importantã.

Miscarea legionarã a venit cea dintâi cu acest fel de a se organiza. Ea nu a fãcut ca partidele politice, sã adune pe toatã lumea dintr'un sat laolaltã, sã punã în fruntea lor un comitet si dupa aceea sã astepte sã ajungã la putere, pentru a da posturi la cei din comitet si la altii.

In cuib se adunã toti vecinii dintr'o stradã, sau mai multi insi cari si în viata lor de toate zilele se au bine si sunt prieteni. La orase într'un cuib se strâng mai multi slujbasi de acelas fel, sau mai multi muncitori din o fabricã si asa mai departe.

Peste tot, într'un cuib legionar se adunã aceia cari se cunosc, au aceeasi meserie, aceleasi gânduri si mai ales sunt între ei prieteni.

Intr'un sat în felul acesta Miscarea legionarã nu are numai un singur cuib care sã o reprezinte, ci mai multe cuiburi cari toate se întrec in hãrnicie si fapte legionare. Laolaltã ele formeazã o familie de cuiburi.

 

SEFUL CUIBULUI

 

Seful cuibului este cel mai vrednic, cel mai bun si cel mai priceput dintre membrii unui cuib. El nu este ales ci se face ascultat de cãtre ceilalti prin vrednicie lui, urmând ca superiorii sã-l întãreascã in functia de sef de cuib.

El are o indatorire foarte mare. Cuibul este dupã chipul si asemanarea sefului sau. Dacã seful de cuib este slab si cuibul va fi slab. Dimpotrivã, cuibul care are un sef destoinic va fi plin de vrednicie.

Seful de cuib trebuie sã se ocupe de fiecare membru in parte. Sã vadã ce pãrti bune are si ce pãrti rele. Este un adevãrat dascal. El prin educatie, prin pilde si prin sfaturi trebuie sã facã din oamenii pe care-i conduce adevãrati eroi. Sã fie bun, blând, drept, viteaz si cu multã prietenie fatã de camarazii sãi. Numai in felul acesta va putea el sã-i schimbe sufleteste si sã-i facã alti oameni. Cãci iarãsi repetãm: Miscarea legionarã vrea sã schimbe sufletul românilor de astãzi. Numai in aceste mici scoli, cari sunt cuiburile si sub conducerea unor sefi buni se va putea îndeplini aceasta. Este atât de insemnat sef ul de cuib, încât chiar Cãpitanul a tinut sã scrie o carte anume pentru el numita "Cãrticica Sefului de Cuib".

Acolo dã toate sfaturile trebuincioase si toate regulele dupã care se conduce un cuib.

 

CE INVATÃ LEGIONARUL IN CUIB ?

 

I. Credinta in Dumnezeu !

Mai întâi invatã sã-si aducã aminte de Dumnezeu si sã se roage Lui. Acesta este primul gând dintr'o sedinta. „Sã ne rugãm lui Dumnezeu" este vorba prin care se deschide sedinta. De aceea se spune cã un cuib adunat este ca o bisericã. Nimeni nu trebuie sa vie cu voie rea.

II. Amintirea si respectul celor morti pentru Legiune.

Dupã aceea gândurile celor adunati acolo trebuie sã meargã spre cei cari s'au jertfit pentru credinta si Miscarea legionarã. Spre martirii si eroii cari si-au dat viata. In primul rând spre acei doi sfinti ai miscãrii noastre: Ion Mota si Vasile Marin, cari s'au jertfit de bunã voie pentru slava lui Durnnezeu si a Legiunii noastre.

Apoi pentru toti ceilalti camarazi morti. Când facem aceasta cu credintã adevãratã, sufletele lor vin intre noi, ne ajutã si ne sfãtuiesc bine.

Pentrucã noi suntem siguri ca cei morti nu ne-au pãrãsit. Ei cari au fost in stare pe pãmânt fiind, sa se ridice asa de aproape de ceruri, cu sigurantã cã acum când ei se gãsesc acolo, nu ne pãrãsesc. Noi însã, trebuie sã ne aducem aminte de ei, sã ne rugãm pentru ei.

 

SÃ CREADÃ IN LEGIUNE SI SÃ RÃMÂNÃ NEDESPÃRTIT DE EA

 

Tot in cuib legionarul învatã cã, credinta legionarã pânã la urmã va învinge, trecând peste toate greutãtile. Ca din suferinta si credinta fiecãruia va creste invierea legionara. Invierea tarii. Pentru desteptarea din somnul acesta al mortii, datoria de onoare a fiecãrui soldat din miscare este aceea de a nu trãda niciodatã Legiunea. Trãdarea e cel mai urît si misel lucru din lume. Dacã se întâmplã ca cineva sã nu mai creadã în învierea legionarã, se duce la seful lui si-i spune acest lucru în mod clar, apoi pleacã. Dar nu trãdeazã.

 

CÂNTECUL

 

In cuib legionarul mai invatã sã cante. Sã cânte cântece cari îi amintesc credinta lui si idealul lui. Iatã ce cuvinte frumoase spune Cãpitanul despre cântec: "Pentru a putea sã cânti îti trebuie o anumitã stare sufleteascã. O armonie în sufletul tãu. Cel ce merge sã fure pe cineva, acela nu poate cânta. Nici cel ce merge sã facã o nedreptate. Nici cel al cãrui suflet este ros de patimi si de vrãsmãsie fatã de camaradul sãu. Si nici acela al cãrui suflet este sterp de credintã. De nu veti putea cânta sã stiti cã este o boalã care vã roade in adâncul fiintei voastre sufletesti, sau ca vremea v'a turnat pãcate peste sufletul curat; iar dacã nu le veti putea vindeca, sa vã dati de-o parte si sa lãsati local vostru celor ce vor putea cânta".

 

CAMARADERIA

 

Una dintre cele mai rodnice învãtãminte pe cari ni le dã cuibul, este camaraderia. Aici învãtãm ca toti trebuie sa fim frati între noi. Toti legionarii sunt slujitorii aceleiasi credinte, poartã in pieptul lor aceleasi doruri, toti luptã pentru acelas scop, toti au acelas Sef. De aceea nu trebuie sa existe între ei nici un fel de deosebire. Cel bogat stã in rând cu cel sãrac. Cel învãtat stã sub comanda unui om, mal putin învãtat. Seful de cuib tãran este ascultat de un legionar cu mai multã scoalã, dar care nu este asa vrednic. In cuiburi se pierde deosebirea aceea grea, care fãcea pe omul din popor sa stea cu pãlãria in mânã înaintea altuia, care era asa numit domn. Camarazii se iubesc între ei. Ei se pretuiesc dupã vrednicie. Sufletul trebuie sa fie ales. Omul care are suflet mare si cinstit acela se ridicã in ochii si stima celorlalti, orice meserie ar avea el. Cine a fost prin taberile de muncã legionarã a putut vedea ce însemneazâ camaraderia. Toti lucrau la fel, se culcau in aceleasi bordeie, mâncau aceeasi mancare. Nu se fãcea nici un fel de deosebire, desi lucrau acolo deavalma, tãrani, meseriasi, învãtãtori, preoti, studenti sau profesori. Toti erau camarazi, toti erau frati.

Prin camaraderie vom ajunge sa facem din întreg neamul nostru, cam am spus, o mare familie, ai cãrei copii sa se iubeascã ca fratii chiar dacã nu au toti aceiasi ocupatie. Atunci va fi bine si vom putea spune în adevãr, ca tara noastra va fi ca un colt de rai. Aceasta este camaraderia, pe care o învãtãm si o propovãduim prin ajutorul cuibului si a vietii celei noi care se trãieste aici. Un bun legionar este un bun camarad. In sufletul lui gãsesc loc si celelalte învãtãturi bune, cari formeazã legile cuibului, pe care le vom explica în câteva cuvinte.

 

DISCIPLINA

 

Miscarea legionarã cere tuturor membrilor sãi sa fie disciplinati. Fãrã disciplinã orice societate omeneascã si orice neam se prãbuseste. Vin peste el alte neamuri cari îl stãpânesc. Unde toatã lumea vrea sa fie mai mare, nu merg lucrurile bine. Românul zice: unde nu-i cap, vai de picioare, adicã unde nu este ordine si disciplinã care sa rânduiascã mersul lucrurilor si al oamenilor, este vai de lume. Nu vedem noi astãzi câtã destrãmare este pretutindenea, tocmai pentrucã oamenii nu sunt învãtati sa fie disciplinati ! Disciplina legionarã cere sã-ti urmezi seful si la bine si la greu. Deasemenea sa o facã omul de voie buna ca pe un lucru folositor, nu de silã si greutate.

 

MUNCA

 

In cuib legionarul invatã sã munceascã. Nu numai pentru el ci si pentru tarã. Dumnezeu l-a lãsat pe om, nu ca sã trândãveascã ci pentru ca sã-si sfinteascã viata prin muncã. Rostul omului pe pãmânt este: munca. Insusi Fiul lui Dumnezeu cât a stat printre noi a muncit muncã grea si obositoare. Unul pe un ogor, altul pe altul, dar toti trebue sã muncim si prin muncã sã facem fapte bune. Talantul pe care ni l-a dat Dumnezeu, nu trebue sã-l bãgãm in pãmãnt ci sã ne strãduim a-l intãri prin hãrnicia noastrã. In Romania legionarã trântorii si toti cei cari fug de muncã, nu vor putea trãi. In cuib inveti sã fii harnic. Un legionar niciodatã nu poate sã spunã: Am terminat, nu mai am nimic de fãcut. Totdeauna el se intreabã: oare ce mai am de fãcut ? Se gândeste si porneste la fapte noi.

Mântuirea neamului vine prin muncã. Gânditi-vã la ziua când toatã lumea, cu mic cu mare, va munci pentru binele intregului neam. Minuni se vor putea face.

 

TÃCEREA

 

In scoala cuibului românul mai invatã un lucru nespus de bun: sã nu mai vorbeascã atâta. Invatã sã fie mai tãcut. Mai putin vorbãret si mai serios.

Noi am ajuns ca babele acelea cari pleacã dimineata dupã apã si pornindu-se pe vorbã, le prinde seara si intorsul vitelor din câmp si ele tot nu mai sfârsesc. Vorbesc si iar vorbesc. Gãina care cântã prea mult nu face ouã, zice proverbul. Nici omul care vorbeste mereu nu face treabã multã.

Trebuie sa ne lãsãm de obiceiul acesta urât de a vorbi mereu, si când trebuie si când nu trebuie, si ce trebuie si ce nu trebuie. Omul care vorbeste multe spune si prostii multe. Legionarii prin scoala lor au pornit rãsboiu impotriva vorbelor. In locul intrunirilor si al cuvântãrilor cu vorbe plãcute dar goale, legionarii au fãcut tabere de lucru, santiere si clãci, ajutorând pe cei sãraci, pe vãduve si familiile cu copii multi. Apoi au fãcut scoli, mânãstiri, biserici, troite si drumuri. Vorba este buna, la locul ei.

 

EDUCATIA

 

Scopul acestei cãrti este tocmai acela, de a arãta cum in cuib si prin ajutorul invãtãturilor ce le primim aici, trebuie sa devie fiecare din noi alt om. Educatia legionarã îti ajutã sa cunosti bine Legiunea si viata cea nouã. Cine nu se strãduieste sa se facã om nou, numai degeaba va purta cãmasa verde si va sti sa facã un salut legionar. Nu in aceasta stã schimbarea. Din om cu pãcate sa te faci mai bun, mai curat. Sã devii legionar.

 

AJUTORAREA ALTUIA

 

Camarazii fiind frati intre ei trebuie sa sarã toti si sa ajute pe unul cãzut in necaz si nenorocire. Asa este crestineste sa ne ajutãm unii pe altii si sã nu râdem, nici sa nu fim bucurosi de primejdia care a venit pe capul cuiva. Trebuie sa fim toti, frati la bine si la rãu.

 

ONOAREA

 

Unul din cele mai frumoase invãtãminte pe care ni le dã cresterea legionara, este acela de a fi om de onoare. Poti sã fii muncitor, disciplinat, tãcut si cum vrei, daca esti misel sau ticãlos, nu esti bun de nimic. Despre asemenea oameni se spune ca sunt: brânzã buna in burduf de câine.

Omul de onoare nu minte, nu face fapte ticãloase, nu luptã pe la spate, nu-i secãturã: El merge totdeauna pe drumul cel drept, orice greutate ar avea de intâmpinat. La onoare trebuie sa tinã mai mult decât la orice.

 

* * *

 

OMUL NOU

 

Acum dupãce stim bine ce este cuibul si ce învãtãturi frumoase ne dã el, credem ca fiecare cetitor cunoaste lãmurit: ce vrea Miscarea legionarã.

Ea vrea sã facã din român un om nou cu suflet nou, asa dupã cum l-am descris in paginile trecute. Când vom ajunge ca în sufletul fiecãrui român sã creascã învatãtura cea bunã, atunci Miscarea legionarã a ajuns la culme, a biruit.

Aceasta va fi cea mai mare biruintã pe care neamul românesc si-o va câstiga. „Invierea neamului acestuia clocoteste sub pãmânt si va isbucni în curând, luminând cu lumina ei întreg viitorul si întreg trecutul nostru întunecat. Cel ce crede va fi biruitor!"

 

PROGRAMUL NOSTRU

 

Este un fel de boala de care suferã toatã lumea astãzi: fiecare întreabã de program. Ce program aveti ? este întrebarea pe care o auzi pretutindeni chiar si dela tãrani. Ca si cum tara româneascã numai de asta ar duce lipsã, încolo are de toate ca in Canaan. Curge lapte si miere. Sa ne intelegem iubiti cetitori.

Intâi, sã vedem ce este un program. Un program este un fel de rânduialã, dupã care un partid zice cã va conduce tara, dacã va fi chemat la putere. Adicã se spune într'un prograrn: ce va face cutare partid pentru biserica, ce va face pentru scoalã, pentru tãrani, pentru negustori si pentru toatã lumea. Cu un cuvânt, cum se va strãdui partidul ca sã fie bine si liniste în tarã si fiecare sã fie multumit si fericit. Acesta este un program.

Cum sunt programele partidelor politice ? Apoi pe hârtie, unde sunt scrise, sunt bune toate. Nenorocirea nu sta in programe, ci in aceea ca nici un partid nu se tine nici nu s'a tinut de program.

Fiecare vorbeste de program când nu este la putere, iar când a ajuns sã conducã, uitã de orice program si face fiecare cum vrea.

In nici un program al nici unui partid politic nu scrie, cã membrii partidului sã facã ticãlosii, sã fure banii statului si sã facã tot felul de afaceri pe spatele statului si al nostru. In nici un program nu scrie ca sã aibã cineva zece servicii cu sute de mii lei pe lunã si tãranul sã-si vândã pe nimica produsul lui si sã fie muritor de foame.

Nicãirea nu scrie ca tara aceasta sã fie pentru unii mumã iar pentru altii ciumã. Asa ca trebuie sã se isprãveascã odatã si cu povestea aceasta ticãloasã a programelor de care toatã lumea îsi bate joc.

Pentru ca sã duci la înfãptuire un program în primul rând iti trebuie oameni vrednici, cinstiti, cu multã omenie si dragoste de tara, cari sã vrea cu tot dinadinsul sã facã acest lucru. Astfel degeaba ai program scris in carte si stã de fac pãianjenii pânzã pe el, ori il rod soarecii. Ce folos de program, oricat de bun ar fi el, daca nu sunt oameni cari sã-l ducã la îndeplinire.

Miscarea legionarã si Legiunea tocmai acest lucru il urmãreste. Dupa cum am arãtat ea se luptã din rãsputeri, prin învãtãmintele ce le dã prin cuiburi, ca sã facã oameni noi si de treabã, cu ajutorul cãrora sã punã apoi ordine in tarã. Acesta este marele program legionar. Sã facã oameni vrednici, disciplinati, cu dragoste de neam, cari sã fie in stare sã îndeplineascã un program. Altfel totul este zadarnic.

Iatã ce asemãnare putem da noi ca sa fie mai bine inteleasã chestiunea aceasta cu programul.

Un program este ca un fel de listã de mâncare, pe care sunt scrise tot felul de bunãtãti. Cine vã întreabã: ce listã de mâncare facem pentru mâine, ce fel de mâncare vom mânca mâine? Adicã este ca si cum ar zice: ce program aveti? La aceasta rãspundem: ca sã faci una sau mai multe feluri de mâncare, trebuie mai întâi sã ai din ce si cine sã facã. Altfel poti face cea mai frumoasã listã pe care sã scrii tot felul de bunãtãti, tot flãmând rãmâi dacã nu ai din ce face acele mâncâri. Adicã venind la program: degeaba este program frumos, dacã nu sunt oameni pentru el. Asta este totul. Omul ! Omul sfinteste totul si sfinteste si programul.

In modul acesta credem cã s'a lãmurit si chestiunea cu programul.

 

ISTORIA MISCÃRII LEGIONARE

 

Dupã cum am vãzut din cuprinsul acestei cãrticele, Miscarea legionarã este tânãrã. Nu are decat zece ani. Cu toate acestea are o istorie foarte sbuciumata si plinã de fapte, ca si cum ar fi de o sutã de ani. Multe necazuri si furtuni au trecut peste capul ei. Miscarea aceasta si slujitorii ei a fost cea mai prigonitã. Zeci de mii de oameni de tot felul, invãtati si tãrani, tineri si bâtrâni si chiar femei si fete nevinovate au fost bãtuti si arestati, chinuiti si persecutati numai pentru cã erau legionari si luptau pentru o zi mai buna. Vina de a fi legionar este atât_de mare incât poate sã te coste chiar viata, cum i-a costat pe unii. Din pricina acestei prigoniri chiar si numele organizatiei a fost mereu schimbat. In zece ani de mai multe ori. Numele unei organizatii este ca un fel de hainã care imbracã trupul el. In anii cari au trecut trupul legionar a crescut si s'a facut tot mai viguros si tare, dar a rãmas acelas. Haina insã, nu.

Am arãtat cã noi dintru inceput ne-am numit legionari si organizatia noastrã Legiunea "Arhanghelul Mail". Asa am trãit din 1927 pânã in 1930, când la Dumineca Floriilor am botezat organizatia noastrã si cu numele de Garda de Fier. Nu multã vreme am dus-o sub acest nume. In Ianuarie 1931 guvernul national-tãrãnesc a desfiintat si a disolvat Legiunea si Garda de Fier. Pe Cãpitanul organizatiei si alti sase conducãtori i-a bãgat la închisoare pentru vina de a fi organizat Garda de Fier. Dupã trei luni de închisoare au fost eliberati, fiind achitati atât de Tribunalul din Bucuresti, cât si de Curtea de Apel si de Casatie.

In timpul arestãrii au fost desfiintate toate sediile noastre, s'au luat toate hârtiile, si toate actele. Guvernul nu ne mai da voie sã purtãm numele cel vechi. Ce era de fãcut? Am luat alt nume. Din 1931 organizatia s'a chemat "Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu". Asa am trãit pânã in 1933. Dar sã vedeti ce pãteam cu numele. Când se prezentau legionarii la sate si spuneau cã vin in numele Grupãrii Corneliu Codreanu, lumea intreba: nu -sunteti D-voastrã legionarii cari erati in Garda de Fier? Noi sigur rãspundem: tot aceia suntem. Si neamul acesta românesc tot legionari ne-a zis si organizatiei, tot Gardã de Fier, ori a vrut vre-un guvern ori nu.

In toamna anulul 1933 guvernul liberal, in frunte cu Duca, dupã ce ne-a lãsat de am depus liste, am cheltuit, am alergat, ne-au bãtut din nou si au omorît vre-o câtiva legionari, a desfiintat si a disolvat si Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu, iar pe legionari i-a bãgat cu miile la închisoare. A fost un proces mare în 1934 si sute de procese mai mãrunte din care am esit cu bine. Voind sã mergem mai departe cu lupta si cu organizatia, am fost siliti sã ne luãm alt nume.

Pe la sfârsitul anului 1934, Miscarea legionarã a luat numele de „Totul pentru Tarã". Miscarea sau partidul "Totul pentru Tarã", având ca semn electoral  • •  un patrat cu douã puncte in mijlocul lui.

De atunci incoace sub acest nume trãim. Organizatia este recunoscutã de legile tãrii. Cu toate acestea este prigonit rãu si partidul "Totul pentru Tarã".

Trecând peste toate piedecile va merge inainte, pânã la biruintã. Cãci Miscarea legionarã, orice nume ar purta si ori cum se va chema, va birui aducând Neamului românesc INVIEREA.

 

CÃPITANUL

 

Vom spune cateva cuvinte in aceastã carte despre Cãpitan.

Dl Corneliu Zelea-Codreanu, Cãpitanul miscãrii legionare, este nãscut în 13 Septemvrie 1899, în lasi. Este feciorul profesorului Ion Zelea-Codreanu, din Bucovina, al cãrui tatã a fost tãran.

Viata Cãpitanului a fost foarte sbuciumatã. Dupã scoala primarã a mers la liceul militar. Când era in clasa cincea a intrat România in rãsboi. Atunci a plecat si el cu armata românã in Ardeal. Fiind prea tânãr nu a fost primit voluntar, dar el totusi a mers. S'a purtat frumos. In timpul rãzboiului a fãcut scoala militarã de ofiteri. Tot in acest timp a terminat liceul. Dupã pace si unire in 1919 s'a dus la Universitatea din Iasi si s'a inscris la Drept pentru a se face avocat. Aici a condus miscarea studenteascã si muncitoreascã împotriva bolsevismului, a jidanilor si a instreinatilor.

Vãzând cum conducãtorii nu se îngrijesc de drepturile românilor ci dimpotrivã le trãdeaza, dând mâna cu dusmanii, cu incã sase ortaci a voit sã pedepseascã mai multi ministri si bancheri jidani. Unul dintre ei i-a trãdat, au fost arestati si închisi. Dupã sase luni de inchisoare fiind judecati si achitati, venind la Iasi, a gãsit aici pe o mare coadã de topor, unealta streinilor care lupta impotriva miscãrii nationale, prefectul de politie Manciu.

Acesta a fost un adevãrat cãlãu si multi studenti si tineri au fost victimele lui. Odatã la un proces voind sã-l aresteze pe Cãpitan, dupãce altã datã si pe el l-a bãtut, a scos pistolul si l-a amenintat. Atunci Cãpitanul, apãrându-se, a tras in el si l-a omorît. A fost iar închis si tinut mai multe luni la puscãrie. Judecat la Turnu Severin, a fost achitat din nou.

A plecat dupã aceea in Franta, ca sã-si mai inmulteascã invãtãtura. Acolo a stat 2 ani. S'a Intors în tarã tocmai in anul 1927. Imediat a înfiintat Legiunea "Arhanghelul Mihail" si miscarea legionarã, dupã cum am arãtat.

A muncit, a luptat si a suferit mult pentru aceastã miscare. A fost arestat de mai multe ori si a fost închis. Niciodatã nu a fost condamnat. Mai târziu in anul 1931 si 1932 a fost ales in douã rânduri deputat. In parlament a vorbit in numele neamului si a cerut, Cãpitanul cel dintâiu pedeapsa cu moartea pentru toti cei cari au furat banii statului si au fãcut afaceri necinstite.

A mai cerut o multime de alte drepturi si legi, cari sunt scrise in alte cãrti.

Insemnãm aici si închisorile prin care a trecut Cãpitanul, cu timpul petrecut in fiecare.

Prima datã a fost arestat in 29 Martie 1923 si a fost tinut pânã in 6 Aprilie, la închisoarea din Iasi, numitã "Poarta Verde".

Apoi in 9 Octomvrie 1923 pânã la 30 Martie 1924 la Vãcãresti. Dupã aceea in 25 Octomvrie 1924 pânã In 25 Maiu 1925, trecut prin Galata dela Iasi, la Focsani si Turnu-Severin.

In anul 1926 douã zile la Focsani. In 1928 a fost tinut din nou 17 zile la Galata. Apoi iarãsi la Vãcãresti, din 26 Iulie 1930 pânã in 30 August acelas an. Anul 1931 a început cu inchisoare si anume din 12 Ianuarie pânã la 1 Aprilie. In anul 1933 in Decembrie a trebuit sa se ascundã, cãci altfel o pãtea rãu, cãci ar fi putut fi omorît. Trei luni a stat asa, apoi s'a predat la Consiliul de Rãsboiu in Martie 1934, unde a stat pânã la 5 Aprilie, când a fost eliberat.

Din inchisoare in inchisoare si-a petrecut tineretea luptând pentru Dreptatea Neamului românesc. Aceasta este pe scurt viata Cãpitanului, in care si-au pus nãdejdea toti românii.

 

GENERALUL GHEORGHE CANTACUZINO GRÃNICERUL

 

Generalul Gh. Cantacuzino este unul dintre cei mai mari eroi si viteji ai tãrii noastre. Intreaga viatã si-a inchinat-o Patriei si Neamului. Din copilãrie s'a pregãtit pentru a fi ostas. In armatã a urcat cu glorie toate gradele pânã la acela de general care îi împodobeste bãtrãnetele. In timp de pace a organizat corpul grãnicerilor de unde i se trage si numele de Grãnicerul. Din averea proprie generalul Cantacuzino a inzestrat si grãnicerimea. In timpul rãsboiului in fruntea soldatilor sãi, care-l iubeau foarte mult, a intrat in Ardeal si a dat lupte frumoase la Sebes-Avrig, Porcesti-Sibiu. In retragere s'a purtat asa de vitejeste in muntii Carpati, la Coti, incât a oprit pe loc multã vreme pe dusman si a fost decorat cu cea mai mare decoratie româneascã "Mihai Viteazul". In aceastã luptã a fost rãnit si si-a pierdut vederea dela un ochiu.

Tot pentru fapte mãrete, chiar Regele nostru Ferdinand l-a citat (lãudat) cu ordin de zi, pe întreaga armatã. A luptat cu grãnicerii sãi si la Oituz si in alte pãrti.

Treizeci de ani a purtat haina militarã. Când a desbrãcat-o si acum la bãtrânete când ar fi avut dreptul de odihnã, a imbrãcat cãmasa verde a logionarilor si a pornit la o nouã bãtãlie. A suferit în rând cu tinoretul, toate loviturile dela cei mari. A fost arestat in 1933 si dus la Jilava unde s'a culcat cu legionarii pe scândura asprã si goalã. Viteazul care avea atâtea decoratii pentru fapte mari si patriotice, a trebuit sã ducã si viatã de inchisoare pentru dreptate. In viata civilã a fost ales de trei ori deputat luptându-se pentru cei nãpãstuiti.

Acum stã în fruntea tineretului si sub comanda Cãpitanulul pe care-l iubeste ca pe copilul sãu. Tocmai când tipãream aceastã cãrticicã ne-a venit vestea mortii generalului Gh. Cantacuzino. - Ne-a pãrãsit, ducându-se la ceilalti morti ai Legiunii, despre cari vom scrie in sirele urmãtoare. - Dumnezeu sã-l odihneascã.

 

MORTII NOSTRI

 

Miscarea legionarã are multi morti. Oameni credinciosi cari si-au dat viata si sângele lor scump pentru credinta sfântã a Logiunii. Vietile for curate stau la temelia acestei credinte.

Asa au hotãrît ursitoarele, ca pentru a putea birui si sã vinã o zi mai buna pentru milioanele de români necãjiti, sã fie jertfiti multi legionari. Câte unul, câte unul, dintre cei mai buni, au trecut din lumea aceasta pãmânteascã, în ceruri.

Au lasat aici, copii, pãrinti frati, surori si camarazi si au plecat. Pe drumul care nu mai are întoarcere. Din soldatii Arhanghelului Mihail, ce erau pe pãmânt, s'au dus la El in cer. Au murit legionari din toate straturile sociale. Au murit tãrani legionari si studenti, croitori si meseriasi, functionari si alti oameni invãtati. In fruntea legionarilor, cari s'au despãrtit de noi, murind pentru religia crestinã si Legiune ca odinioarã mucenicii, stau: Ion Mota si Vasile Marin.

Când au vazut cã dusmanii cei mari ai Bisericii si ai bunelor rânduieli omenesti, au aprins in nenorocita de Spanie bisericile si au puscat cu mltralierele in fata chipului sfânt al Fiului lui Dumnezeu, si din altare au fãcut closete, sufletul lor s'a cutremurat si n'au mai putut rãbda. Au plecat departe sa lupte impotriva acestor fiare cu chip de om. Dumnezeu vãzând gândurile lor mari si sufletele curate, i-a luat dintre noi.

Prin moartea lor asa de înãltãtoare au fãcut sã se cutremure tot neamul românesc si chiar altele. Au sfintit credinta legionarã si au întãrit-o.

Ei vor veghea ca aceastã miscare sa meargã pe drumul biruintii. Ei stau chezãsie cã aceastã miscare va invige si va face dreptate.

 

DUSMANII MISCÃRII LEGIONARE

 

Miscarea legionarã are foarte multi dusmani. De tot felul. Acestia se straduiesc din toate puterile lor sa opreascã si sa distrugã credinta legionarã, pentru ca sa nu învingã: Biruinta legionarismului inseamnã moartea acestor dusmani.

De aceea folosesc toate mijloacele ca sa nu poatã merge legionarii inainte

Cari anume sunt dusmanii miscãrii legionare si cum lucreazã ei ?

Avem întâiu pe JIDANI si COMUNISMUL sau bolsevismul cum i se mai zice. Jidanii au venit cu bolsevismul indemnând pe oameni, unii contra altora - nemai ascultând de Dumnezeu si de învãtãturile Lui. Stie acum toata lumea ce pârjol este in Rusia si in Spania, unde bolsevicii au ajuns sa fie mai mari. Asemenea ticãlosii ca în aceste douã tãri nu s'a vãzut niciodatã, de când îi lumea. Jidanii ar dori ca si in tara noastrã sa fie ei stãpâni. De aceea rãspândesc printre români comunismul. Mintind, ei cautã sa arate cã in Rusia sovieticã de când stãpâneste bolsevismul, este o viatã foarte plãcutã ca in rai.

Arma lor cea mai puternicã prin care lovesc in tot neamul românesc este gazeta, ziarul. Ori unde se aseazã mai multi jidani intr'o tarã, primul lucru pe care-l fac este acela de a pune mâna pe gazete. Ei stiu cã acela care stãpâneste gazetele unei tãri, este stãpânul tãrii. Odatã in mâna lor gazetele, ei nu scriu decât acele vesti si acele lucruri cari le plac lor si le convin. Nici o stire care este in contra socotelilor lor drãcesti, nu o lasã sa treacã in gazete pentru ca bietii cetitori sa nu stie adevãrul care se petrece in lume. Dau si stiri false, numai ca sã-si ajungã scopurile lor.

Pe de altã parte, având gazetele la îndemânã, scriu ce vreau despre miscãrile nationale pe cari nu le pot vedea.

Numai lucruri rele spun despre miscãrile nationaliste, ca poporul sã nu aibã incredere in ele si sã nu le urmeze.

In tarã la noi aproape toate ziarele cari ies in fiecare zi, sunt ori jidovesti curate, cum este Dimineata, Lupta, Adevarul si altele, ori sunt cu multi jidani cari scriu la ele.

In felul acesta ei fac ce vreau si cu mare greutate gazetele românesti, putine cum sunt, pot tine piept celor jidovesti scrise in limba româneascã.

 

ALTI DUSMANI

 

Pe lângã comunism si jidani, alti dusmani ai miscãrii legionare sunt:

1. Românii ticãlosi

2. Partidele politice.

Românii ticalosi, cari au fãcut tot soiul de fãrã de legi, se tem foarte mult cã atunci când va invinge aceastã miscare vor fi trasi la rãspundere in fata legilor, pentru toate faptele lor. Bine nu-i va fi la nici unul care a lucrat impotriva neamului. Vine ziua de platã si rãsplatã, când fiecare va da seama. Legionarii nu glumesc.

Ei (românii ticãlosi) ar vrea ca aceastã zi sã nu vie niciodatã si de aceea luptã din rãsputeri in contra miscãrii legionare.

Partidele politice vãd cã aceastã miscare, pe zi ce trece, creste mai mult si se întãreste. Românii au tot mai multã incredere în legionari si  tot mai putinã in partidele vechi si cunoscute. De aceea ele se distrug, se nimicesc vãzând cu ochii. Se despart sã se fac tot mai multe partide mici, cari nu mai au putere si nu mai crede nimeni in ele. In acest timp legionarii se tot inmultesc si cresc. Din aceastã cauzã vine vrãsmãsia dela partidele politice. Li se duce timpul cel bun, când fãceau ce vreau si membrii partidelor se îmbogãteau asa peste noapte.

 

CUM LUCREAZÃ ACESTI DUSMANI ?

 

Toti dusmanii miscãrii noastre si-au dat mâna si-au pornit sã ne nimiceascã. Ei lucreaza prin mai mulre mijloace.

In primul rând prin gazete, prin carti si prin tot felul de vesti mincinoase scriu numai rãu despre legionari si miscarea lor.

Un cuvânt cum se cade nu gãsesti. 

Ce-si zic ei ?

"Dacã o sã imbuibãm capul românilor în fiecare zi cu câte putinã otravã în contra legionarilor, nimeni nu va mai avea încredere în ei".

Niciodatã nu s'a vãzut atâta urã, câtã este azi impotriva noastrã. Milioane de cãrti si gazete s'au rãspândit contra Legiunii. In aceste carti si gazete s'au scris cele mai neadevãrate lucruri pe care si-le poate un om închipui.

 

BÂRFIREA CONDUCÃTORILOR

 

Dar nu numai atât. Tot prin gazete si cãrti mincinoase si prin grai viu, acesti dusmani s'au aruncat asupra conducãtorilor miscãrii si rnai ales asupra Cãpitanului, cu tot felul de bârfeli. Se leagã de viata omului, de cinstea lui si asa mai departe.

Ei stiu ca nu este adevãrat ce spun, dar putin le pasã. Trebuie ca lumea sã ajungã sã creadã toate aceste minciuni ca sã se îndepãrteze de legionari.

Nimeni nu scapã dintre conducãtorii legionari de bârfeala aceasta ticãloasã.

Si vorba rea se duce ca vântul. Nici nu te poti apãra.

 

PRIGOANA

 

Cu bârfeala si celelalte lucruri nu este deajuns. Când vãd dusmanii ca nici asa nu merge si miscarea legionarã creste mereu, merg mai departe. Ei fiind la putere si având la îndemânã mijloace, prigonesc pe legionari. Pe toti. Dela cel mai mic pânã la cel mai mare. Dacã este un slujbas la Stat, îl dã afarã; dacã cere si el un post, nu i se dã. Si câte alte nedreptãti. Apoi incep chinurile. Aresteazã omul pe nedrept si fãrã nici o vinã. Ori dacã nu, fãuresc ei vinã asa din senin. Câti si-au stricat sãnãtatea prin închisori, de mizerie si de nevoi. Ba unii au si murit din pricina prigoanei, la care au fost supusi.

Dacã s'a întâmplat ca nemaiputând suferi ai ridicat si tu odatã mâna, atunci legionarii au fost aspru pedepsiti.

Toate acestea se fac numai pentru a nimici miscarea legionarã.

 

DAR LEGIONARII INVING !

 

Toate atacurile dusmanilor, oricât de mari ar fi fost ele, s'au sdrobit de credinta si jertfa legionarã. Au stat legionarii ca muntii si toate valurile mãrii ca si toate furtunile s'au lovit de ei, dar nu i-au putut clãtina. Tot mai tari s'au fãcut si tot mai multi. Dupã fiecare loviturã ei se înmulteau si cresteau. Neamul românesc nu a putut fi legat la ochi. El vede de unde poate sã-i vina mântuirea si tot mai tare se strânge lângã legionari.

 

DUPÃ ZECE ANI

 

Am arãtat ca miscarea legionarã a pornit in 1927. Deci are acum zece ani. La început au fost numai cinci insi.

Acum, dupã zece ani de tot soiul de lovituri si chinuri, - CÃPITANUL nostru spune ca suntem UN MILION.

"UN MILION de suflete de femei, de copii, de bãrbati si bãtrâni, cari au o credintã nouã, cari trãiesc, cari luptã, cari jertfesc sub steag legionar, cari asteaptã România legionarã si cred într'ânsa".

 

"UNDE VÃ ESTE BIRUINTA, DUSMANILOR? SI UNDE VÃ VA FI BIRUINTA? CÃCI DACÃ N'ATI PUTUT NIMICI CINCI, CUM VETI MAI PUTEA NIMICI DE DOUÃ SUTE DE MII DE ORI CÂTE CINCI ?"

ION BANEA