CĂRTI LEGIONARE

 

CĂRTICICĂ PENTRU SĂTENI

Serviciul Propagandei Legionare, Sibiu, 1940, Ed. a III-a

ION BANEA

PENTRU CINE ESTE SCRISĂ CĂRTICICA ACEASTA

 

Cărticica aceasta este scrisa pentru voi iubiti camarazi dela coarnele plugului. Pentru voi, cei care frământati pământul tării noastre de dimineata si până seara, pământul dela care asteptăm bunăstarea si bogătia ce ni se cuvine, după munca si drepturile noastre.

Si mai este scrisă pentru fiecare român cu sufletul curat si neîntinat de murdăria politicei veninoase, care ne-a făcut tuturora atâta rău.

Cu un cuvânt este scrisă, pentru toti românii dela sate cu inima si sufletul curat.

 

DECE AM SCRIS O CARTE ANUME PENTRU TĂRANI ?

 

Pentru mai multe cauze.

S'a băgat de seamă ca in foarte multe părti multi dintre oamenii satelor nu pot face deosebirea intre legionari si alte partide politice. Si chiar atunci când o fac de multe ori nu cunosc tot ce ne desparte pe noi, de cuvântătorii partidelor vechi.

Asadar în primul rând o scriem pentru a da toate lămuririle si cunostintele folositoare si trebuincioase, pentru ca sătenii nostri să înteleagă bine credinta legionară a Căpitanului, care asemenea unei seminte bune, creste tot mai tare pe întreg cuprinsul tării.

In al doilea rand si pentruca alte cărti cari s'au scris, tot despre ceeace spunem aici sunt foarte pe larg scrise si sătenii nu au timp să le citească si de multe ori cu vorbe cari nu sunt intelese toate.

 

DESPRE CE VOM SCRIE IN CĂRTICICA ACEASTA ?

 

In această cărticică vom încerca să lămurim si să povestim pe întelesul tuturor, ce sunt legionarii Si ce este organizatia lor, Legiunea. Ce urmăreste această organizatie si care este idealul ei.

Noi credem că este potrivit să povestim aceste lucruri si să le lămurim pentrucă s'au spus de către dusmanii legionarilor prea multe rele despre ei si organizatia lor pe nedreptul, iar în al doilea rând pentru că legionarii sunt oamenii zilei de mâine, cari vor conduce această tară si este foarte potrivit să fie bine cunoscuti atât ei cât si gândurile lor.

Dar pentru ca să poată fiecare să pătrundă mai bine rostul color ce dorim noi să arătăm, trebuie să ne oprim putin asupra altor lucruri. Asa de pildă, va fi de mare folos să vedem care a fost starea noastră mai anii trecuti, când nu eram toti laolaltă si cum am trăit după războiu, până in zilele acastea, pentrucă atunci mai usor vom intelege gândurile legionare si se va vedea mai clar ce drumuri trebuie să apucăm pentru a ne duce spre biruinta românismului.

Numai când cunosti bine ziua da eri cu învătămintele ei, poti să judeci cum să lucrezi in ziua care vine, pentru ca să-ti aducă cât mai mult folos.

 

STAREA DE IERI A ROMÂNILOR

 

Noi românii pânâ acum 20 de 'ani, când ne-a ajutat Dumnezeu să ne vedem uniti, traiam despărtiti si supusi altor neamuri si impărătii.

Ardelenii in Ungaria, Bucovinenii in Austria, Basarabenii in Rusia si între aceste provincii de români subjugati se găsea România Mica, Regat de sine stătător, sau "tara" cum i se mai spunea. Adică tara noastră românească.

Nu prea aveam scoli românesti in aceste provincii subjugate si unde erau, trebuia ca copilasii nostri să invete in limba celor cari ne asupreau.

In privinta economiei si a stării de bogătie, noi, desi eram muncitori si harnici, eram cei din urmă. Cu greu isi ducea bietul român traiul de azi pe mâine si in treburile obstesti nu prea era nici întrebat si nici băgat in seamă Cu toate aceste imprejurări dusmănoase, pentru noi toti cari ne duceam traiul sub străpâniri străine, românii din toate părtile nu s'au lasat, ci luptând împotriva tuturor greutătilor s'au organizat. Si-au făcut scoli confesionale, sustinute din putinul fiecăruia, s'au facut asociatii culturale, pentru a tine trează constiinta de român, s'au înjghebat bănci pentru ca să aducă o înviorare in viata economica a romanilor si asa printre picaturi, cum s'ar zice, s'a ridicat o adevarata organizatie româneasca in statele în care traiam.

 

CE NE-A TINUT PE NOI?

 

Credinta crestina si dragostea de neam. 

Daca nu ne-au putut nirnici si daca n'au putut dusmanii neamului romanesc sa smulga din inimile noastre constiinta de romani, aceasta se datoreste mai ales la doua idei mari, de care s'au calauzit stramosii: alipirea noastra langa sfanta Biserica si invataturile ei si apoi dragostea de neam.

Credinta noastra crestina a fost aceea care ne-a mangaiat in toate vremurile si bune si rele si tot prin ea ne-am mantuit. Stand in jurul altarelor si al sfintelor biserici, am putut noi sa rezistam si sa invingem toate greutatile si toate asupririle. La umbra crucii s'a nascut neamul acesta, sub binecuvantarea ei a trait, si prin cruce si ascultand invataturile ei sfinte a si invins. De cate ori s'au abatut necazuri si furtuni peste capetele parintilor nostri, ei se adunau "in cete sub troite" si acolo stand la sfat, dupace se rugau lui Dumnezeu porneau sa-si apere credinta si glia. Biserica a fost pentru noi totul. Aici am gasit si indemn si mangaiere. Si loc de odihna si loc de imbarbatare.

Dragostea de neam tot dela biserica am primit-o si am cultivat-o. Dela ea am aflat mai intai ca noi cei rasletiti suntem frati si ne tragem toti din aceeasi tulpina. Ea a fost pastratoarea comorilor nationale. Am putea să spunem ca pentru noi românii Biserica se confundă cu Istoria. Această dragoste de tară si de neam a făcut să ne fie soartea mai putin dureroasă si vânturile nenorocirilor cari s'au abătut peste noi să nu ne poată clătina. Crestea in sufletele noastre nădejdea ca va veni odată timpul, când toti cei cari eram despărtiti vom fi uniti, formând o singură tară cu o singură stăpânire, cu o singură lege, si cu un singur Domn.

 

RĂSBOIUL UNIRII

 

Cu această stare de lucruri iata ca in 1914 se deslăntuieste cel mai mare răsboiu, pe care l-a cunoscut lumea. A fost un răsboiu al neamurilor.

Unele au luptat pentru ca să-si poată apăra fiinta lor si să asuprească mai departe pe acelea care le aveau sub stăpânire, iar altele au pus mâna pe arme pentru a se elibera din sclavie si pentru a-si croi o altă soarta.

Printre acestea din urmă am fost si noi. Socotind ca a venit plinirea vremii si pentru neamul românesc, toti din toate părtile, conducători si tărani, au lucrat din răsputeri si s'au jertfit pentru îndeplinirea idealului national: Unirea cea mare.

Multe sute de mii de oermeni au murit pentru această sfântă credintă. Prin jertfa noastră, prin sângele care s'a vărsat atât in ultimul răsboiu, cat si în celelalte nenumărate, si prin ajutorul Celui de sus, la pacea care a urmat ne-am văzut si noi cu cel mai sfânt gând indeplinit România Mare, in hotarele ei cele firesti, asa după cum fusese altădată Dacia cea fericită.

 

MARE BUCURIE

 

Mare bucurie a fost atunci. De nedescris. Ar trebui ca oarmeni foarte priceputi in mestesugul scrisului să astearnă pe hârtie toată veselia de care era stapânit intregul suflet românesc, când s'a văzut in casa lui proprie, in tara lui. De bucurie au fost uitate atunci toate necazurile. Si cu bunatatea lui aproape nemărginită, neamul acesta care a suferit asa de cumplit, care a avut tirani mari, a iertat atunci pe toată lumea. Nu a cautat să se razbune, ci după cuvântul Evangheliei (le-)a zis frati si celor ce l-au urît pe el.

A crezut ca de atunci inainte se vor sfarsi toate amarurile si toate durerile care i-au sfartecat sufletul. Ca noi vom putea trai fericiti si stapani in casa la noi, in tara noastra asa de mare, bogata si iubita.

 

VIN DURERILE. VIN STRĂINII

 

Dar iata ca lucrurile nu s'au intamplat asa. Caci odată cu bucuria au venit si două mari nenorociri peste capetele noastre. Una din aceste primejdii a fost si este aceea, ca odată cu întregirea hotarelcr am cuprins între ele si un număr foarte mare de străini, mai ales jidani. Si n'a fosi îndeajuns cu cei cari se gaseau aici, ci jidovimea simtind ca noi devenim o tară foarte bogată au venit atunci ca stolurile, multi de tot si vin mereu încă si astăzi. Nimeni nu le-a pus nici o piedecă. Ori neamul acesta de oameni pe unde se asează face prăpăd ca lăcustele. Ei cuceresc negustoria de tot felul, se ocupă cu cârciumăritul si pentru ca să-si poată face, împotriva legilor, afacerile lor necinstite, dau bacsisuri, cumpără sufletele usuratice, prin toate mijloacele răspândesc necinstea si patima si in chipul acesta încetul cu incetul, ei ajung ca prin puterea banului să fie stăpâni si să poruncească.

 

TRĂDAREA CONDUCĂTORILOR

 

O nenorocire nu vine niciodata singura. Asa s'a intamplat si acum. Din pacostea întâia, am ajuns la a doua. Conducatorii neamului nostru, in loc sa fie mandri si sa lucreze cu râvnă pentru fratii lor mici si necajiti, bucurosi ca au unde si cum, ei s'au dat la tot soiul de afaceri ticaloase, toate facute pe spinarea tarii si a noastra, si in unire cu jidanii si alti dusmani ai propasirii noastre, ei au tradat sfintele drepturi ale romanilor. Noi am fost trădati de catre conducători. Cea mai urâtă trădare din câte a cunoscut istoria noastră,

In chipul acesta s'a întins peste pământul tării noastre, jalea grea si amara. Jalea aceasta care a despărtit lumea românească in două.

Deoparte, sus, conducătorii împreună cu jidanii si dusmanii neamului romanesc cari petrec si se desfătează in plăceri si bani, fără grije de nevoile poporului, casi cum după ei ar putea să vie potopul, iar de altă parte, jos, multimea celor năpăstuiti, milioanele de români, cari trăesc după urma muncii lor, la coarnele plugului sau în fabrici cu ciocanul, ori niste bieti slujbasi mititei pe la serviciile statului, multimea aceasta, mai ales a satelor care nu mai are nici doi lei ca să-si cumpere chibrituri si aleargă până la al patrulea vecin să-si ia putin jăratec pentru a-si face focul să fiarbă mălaiul.

Aici s'a ajuns din pricina trădării conducătorilor surzi la multimea necazurilor cari stăpanesc tara.

"Niciodată in lume nu s'a văzut un tablou mai revoltător, mai dureros si mai obraznic. Pe deasupra milioanelor de gospodării cari se distrug, deasupra milioanelor de suflete sărace cari plâng se înaltă batjocoritor palatul tâlhăresc al jefuitorului de tară. Pe deasupra acestor ruine întinse cât tine pământul românesc, o ceată de misei, o ceată de imbecili, o ceată de talhari fără rusine si-au ridicat palate in sfidarea tării care geme de durere si spre pălmuirea suferintei tale, tăran român".

Aici ar fi să se scrie multe. Multe de tot. Cărti mari, ca celea vechi ce se mai găsesc pe la biserici pentru ca să poată cuprinde toată ticălosia, toate afacerile care s'au săvârsit de 20 de ani încoace. Nu este tară in lumea aceasta, pe spinarea căreia să se fi făcut mai multe furtisaguri, afaceri necinstite si blăstămătii ca in a noastră.

Si apoi dacâ ar fi ramas numai atât si inca puteam zice bogdaproste, dar răul s'a intins si mai adânc.

Partidele politice si oamenii lor, pentru ca să câstige voturile, ca prin ele să ajungă la putere, au promis lucruri cari nu se puteau face, au mintit, au dat bani si băutură, au bârfit, au aruncat cu noroi in toti cei cari mai erau cinsti si, au răsculat pe unii contra altora, si in felul acesta au semănat între oameni scârba si vrăjmăsia.

Politica a mers până la vărsarea de sânge. Din aceste pricini a scăzut credinta in Dumnezeu si dragostea pentru Patrie si Neam, adică tocmai ceeace ne-a ajutat pe noi să trecem de vremurile de urgie, altădată. Nu numai trupul neamului l-au istovit prin foame si lipsuri dar prin aceste patimi amintite, conducătorii si străinii au nimicit si sufletul românilor, de am ajuns acum un fel de turmă, fără păstor, care să se ingrijească de ea. Dintr'o tară in care se găsesc toate bunurile lăsate de Dumnezeu si cu oameni harnici si vrednici, s'a ajuns la desnădejdea si ruina de astăzi. Stiti zicala: bună tară, rea tocmeală.

 

INCEPUTURILE UNEI LUMI NOI...

 

In Biblie ni se spune, că atunci când a voit Dumnezeu să distrugă Sodoma si Gomora pentru păcatele si destrăbălarea in care au căzut, credinciosul Loth l-a rugat să se indure si să nu le nimicească. Milostivul Dumnezeu, i-ar fi ascultat rugăciunea, dacă ar fi fost cel putin vreo 5-10 insi cumsecade, Dar nu s'au gasit nici atâtia si blestemul cei sfânt a căzut peste ele. De aici se vede că acolo unde este cat de câtă vrednicie, Dumnezeu isi arată marea Lui bunăvointă. Asa s'a întâmplat si cu noi românii. Oricât ne-am fi intors cu fata dela sfintele învătături ale lui Dumnezeu si oricât s'ar fi afundat in păcate cei cari au avut in mână soartea neamului, rugăciunile cele multe cari se fac pe la mânăstirile si bisericile tării, cinstea si curătenia sufletească a atâtor oameni de treabă, apoi multimea copiilor nevinovati, cari nu sunt cu nimic răspunzători de starea de azi, care rămâne pe umerii lor, au făcut ca Dumnezeu să se indure spre noi si să nu ne lase pierzării.

El a dat gânduri bune tineretului dela scoli, care inca din anul 1922 a arătat primejdiile care amenintă viitorul nostru. Studentimea a arătat cu mult curaj si primejdia numărului mare de jidani si păcatele celor cari se infrătesc cu ei.. Dar nu numai atât. Tineretul nu s'a multumit să spună ce e rău, ci a venit si a arătat si cum se poate indrepta starea de lucruri, El a pornit la luptă si la treabă. In fruntea acestui tineret cărturăresc, găsim din cele dintâi timpuri mai multi insi cari s'au dovedit a fi buni conducători, printre cari tot mai deosebit s'a inăltat CORNELIU ZELEA-CODREANU pe care au început să-l numească Căpitan, adică isi recunosc in el, pe acela care este mai vrednic a sta in fruntea generatiei de după răsboiu, si altul ION MOTA, suflet viteaz, minte ageră, luptător si conducător desăvârsit. Unul din Moldova si altul din Ardeal. Sub conducerea acestor tineri, s'a pornit studentimea si tinerimea tării să-si croiască o altă soarte atât pentru ea cât si pentru neamul ei...

 

SUFERINTA TINERETULUI

 

De acum 15 ani, mult a mai avut de indurat această tinerime a tării românesti. Nici o altă tinerime din lume nu a fost asa de chinuită. Dacă ar fi să adunăm toate zilele de închisoare făcute de toti cei cari au pornit pe drumul de jertfă s'ar aduna mai multe sute de ani. Iar mortii cari au căzut pentru credinta cea nouă ar face un cimitir destul de mare. Dar cu toate acestea tineretul nu s'a lasat. A mers mereu inainte.

 

VIN SI BĂTRÂNII

 

Văzând această luptă a celor tineri si mai ales vitejia de care dau dovadă, multi dintre oamenii de treabă si cinstiti dintre cei bătrâni, au venit să se alăture ca să-i sprijinească si mai de folos să fie lupta. A mers asa vreo câtiva ani. Si mai bine, si mai rău. O mică intârziere pentru câstigarea biruintei pentru care luptau, venea si de acolo, că in fruntea tineretului s'au asezat oameni bătrâni, cari nu puteau tine pasul cu ei. Un bătrân la răsboi greu se poate pune cu un tânăr. Tineretul iubeste si stimează si azi foarte mult pe bătrănii cumsecade si cinstiti si le ascultă sfaturile, caci doar asa zice si proverbul: dacă n'ai bâtrâni trebuie să-i cumperi, dar tot o altă zicătoare spune, că la vremuri noui trebuiesc oameni noui.

 

INCEPUTURILE MISCĂRII LEGIONARE

Legiunea "Arhanghelul Mihail"

 

După multă sbatere si ani grei de necazuri si frământări de abia in 1927 tinerimea din tara noastră si-a făcut o organizatie a ei proprie, in fruntea căreia stă de atunci Corneliu Zelea-Codreanu, CĂPITANUL.

Organizatia aceasta s'a numit Legiunea "Arhanghelul Mihail", iar cei cari luptau in ea se numesc legionari. Lupta legionară, frărnântarea lor, si mai alts gândurile, adică programul pentru ziua de mâine, formează miscarea legionară.

Iată in câteva cuvinte cum arată chiar Căpitanul ce inseamnă lupta si steagul pe care l-a ridicat el si mai ales ce sunt si ce vreau legionarii:

,,Am înăltat un steag.

In contra lot, in contra celor cari au ruinat tara, in contra cetelor de străini si instrăinati cari ne-au supt si măduva din oase, am inăltat un steag.

Când am plecat sub umbra lui, am cerut binecuvăntarea ostasilor cari au căzut pe câmpul de luptă pentra România Mare si am făcut apel la toti acei cari au rămas in viată in urma grelelor lupte.

Steagul acesta sfintit in bătălii îl purtăm dela un capăt la altul al tării.

El îmbărbătează pe ai nostri si bagă groază în adversari".

Si după aceea spune:

Ne-am numit legionari.

Noi slujitorii acestui steag nu ne-am legat împreună ca să furăm tara, nu ne-am legat împreună să ne căpătăm partizani si să le dăm ca să roadă oase din oasele tării.

Noi ne-am legat împreună să rămânem săraci până la mormânt, vom sărăci si acei ce suntem bogati, dar ne-am legat să biruim. Să învingem si să răsbunăm. Stăm gata de jertfă, stăm gata de moarte cu totii.

Acestia suntem noi legionarii".

Si acum să vedem ce este miscarea legionară.

Dece se chiamă miscare ? Si ce este o miscare?

O miscare insemnează răscularea sufletească si străduinta întregului neam, cu mic cu mare, bărbati si femei, tineri si bătrâni pentru a-si croi o altă stare, o alta soartă. Fiecare luptă intr'o miscare pentru binele tuturor. Pentru sine nu câstigă nimeni, nimic. Ba dimpotrivă, pierde. Uneori si viata si-o pierde jertfindu-se pentru binele miscarii si al scopurilor ei.

 

MISCĂRI NATIONALE IN ISTORIA NOASTRĂ

 

Neamul nostru a avut asemenea miscări nationale. Le stie fiecare din istorie, Miscarea lui Horia, Closca si Crisan. Apoi în anul 1821 Tudor Vladimirescu in Oltenia. Mai târziu cu câtiva ani, in 1848 toti românii din toate provinciile Moldova, Muntenia si Ardeal, au pornit o miscare mare ca să încerce a-si croi un alt viitor. Mai reusită a fost această miscare in Ardeal, unde tânărul Avram lancu, in vârstă numai de 23 ani, s'a pus in fruntea Motilor si a uimit lumea cu vitejia românească. Ultima miscare rnare care a sguduit sufletul românesc intreg, a fost aceea dinainte de rasboiul cel mare.

Pregatirea sufleteasca pentru unire a fost cea mai mare miscare pe care a trait-o si pregatit-o neamul nostru in trecut. Pentru ea s'au facut nesfarsite jertfe omenesti. Este destul sa ne gandim la toti aceia care au murit in anii rasboiului pe toate dealurile si prin toate vagaunile de munti sfârtecati, sdrobiti in mii de bucati, de multe ori faramitati de asa fel incat numai bunul Dumnezeu cu puterea Sa cea mare, i-ar mai putea aduna la un loc.

Toti acestia au murit cu drag, pentru ca ei isi dadeau seama ca jertfa lor va insemna un pas inainte pentru infaptuirea idealului sfant pentru care au trait.

O miscare produce totdeauna o stare sufleteasca pentru cei cari trăiesc si o simt, incat sunt în stare în orice clipa sa-si dea viata pentru ea.

 

PRIN CE SE CARACTERIZEAZĂ O MISCARE NATIONALĂ ?

 

Pentru a intelege mai bine, ce este si ce vrea miscarea legionară ne vom opri putin să mai judecăm asupra celorlalte miscări din trecutul nostru, pe care le-am amintit. Să vedem cari sunt punctele de temelie ale unei miscări.

I. După cum s'a văzut, o miscare interesează totdeauna intreg neamul, nu numai pe vreo câtiva insi din sânul său. Si cărturari si tărani si bătrăni ca si pe cei tineri mai ales.

II. O miscare are la baza ei totdeauna o credinta, si vrea să înfăptuiască un ideal. La temelia unei miscări nationale nu stau niciodată interese mărunte sau personale,

III. Marile idealuri, după cum am văzut, nu s'au implinit niciodată stând cu mâna in sân, ci cu multă trudă, jertfă si sânge. Când este vorba de câstigarea unui interes marunt, omul care vrea să-l dobândească luptă cât poate pentru el, dar nu merge până acolo încât să-si dea si viata. Luptătorii unei miscări sunt insufletiti de dorinta de a se jertfi, de a muri pentru credinta lor.

IV. Apoi un alt punct principal al tuturor miscărilor este acela, ca ele au fost pornite si conduse peste tot de către tineret. Chiar dacă au interesat tot neamul asa cum am spus, totusi ele au fost conduse aproape numai de tineri. Este firesc să fie asa, pentru mai multe cauze.

Sufletul tineretului simte mai usor dorintele si idealurile unui neam. Se inflăcărează pentru lucruri mărete si sfinte. Are mai multă putere,. si mai multă voinicie. Totdeauna de prisos. Este avântat si necazurile vietii nu-l încovoaie asa de greu. Pentru aceasta miscările mari, cari au urmărit schimbări in rânduiala unui popor, au fost conduse de către oameni tineri, de multe ori chiar foarte tineri. Intreg neamul vorbeste atunci prin nevinovătia si curătenia sufletului lor si isi făureste o altă soarta prin faptele lor.

Care a fost urmarea acestor miscări?

 

Prin jertfă totdeauna s'a biruit. Pentru a mântui lumea din păcatul strămosesc, Dumnezeu a trimis pe insusi Fiul Său, ca să se jertfească, să se răstignească pentru neamul omenesc. Numai răstignindu-se a putut aduce mântuirea.

Tot asemenea a trebuit să se intâmple si cu neamul nostru. Mai multi copii vrednici din mijlocui lui, au trebuit să se jertfească, ca să pregătească mântuirea.

Toate jertfele cari s'au făcut au adus starea de acum, adică România întregită. Toate jertfele cari se vor face de acum inainte pentru ea, vor intări-o. Cu cât vom intelege mai bine fiecare dintre noi această poruncă a jertfelor, cu atat va fi mai bine pentru tară.

 

MISCAREA LEGIONARĂ

 

După această abatere, pe care am făcut-o cu voia noastră, pentru a lămuri pe cetitori cam ce este o miscare si cum au fost diferitele miscări din trecutul nostru, iată că acurn vom putea să scriem si să arătăm, mai bine întelesi, ce este si ce vrea miscarea legionară.

Vom spune: 

miscarea legionară este o involburare a întregului neam românesc si ea urmăreste să formeze un alt suflet pentru acest neam. Căci ceeace trebuie in primul rând schimbat la noi este sufletul. Când vom fi un neam cu sufletul sanătos si curat, atunci vom putea fi tari. Prin puterea noastră vom putea fi stăpâni in tara noastră.

Miscarea legionară se deosebeste de celelalte miscări românesti. Intâi prin aceea că ea este cea dintâi care cuprinde pe tot neamul. Celelalte miscări românesti se porneau împotriva celor cari ne stăpâneau, si împotriva răului care ne venea dela ei.

Miscarea legionară s'a pornit în primul rând impotriva răului din noi si dintre noi. Să indrepteze păcatele cari ne ucid sufletele Si după aceea împotriva dusmanilor cari se găsesc aici intre noi, in statul nostru si pe pământul tării noastre, cu gândul dusmănos de a se face ei stăpâni. Acest dusman este după cum am spus, jidanul, fiind mult mai primejdios decât aceia pe care i-am avut altădată.

Relele celelalte împotriva cărora s'a ridicat miscarea legionară sunt multe: politicianismul, care asemenea unei otrave, se strecoară in toate asezămintele statului, cum este Biserica, scoala, administatia, si pe unde ajunge nimiceste totul cum nimicesc carii lemnul. Apoi necinstea, hotia si trândăvia, bacsisul si lenea, cari sunt dusmanii primejdiosi împotriva cărora s'a ridicat ca o furtună această miscare tânără a legionarilor.

Rostul acestei miscări îsi dă fiecare seama cât este de însemnat,

Miscarea legionară vrea, ca pe pământul tării noastre să crească numai grâu curat, neghina trebuie nimicită, smulsa si aruncată in foc.

 

GREA TREABĂ

 

De bună seamă că fiecare român cumsecade va zice: treabă bună vrea să facă miscarea legionară, - dar greu de tot va merge acest lucru.

Asa este !

Foarte greu lucru este de făcut. Căci nimic nu este mai greu de îndeplinit decât să intorci pe un om de pe drumul cel gresit si să-I faci să se schimbe, să aibă alte purtări, altă viată. Să fie cinstit, harnic, cu frica lul Dumnezeu, iubindu-si neamul si jertfindu-se pentru el. Este greu cu un om, d'apoi cu un neam ! Dar totusi se poate. Incetul cu încetul, cu răbdare multă si cu dragoste multă se va întâmpla de bunăseamă si aceasta. Sunt semne foarte grăitoare că nu este departe ziua, când acest neam va vedea în miscarea legionară singura cale de a se mântui.

 

LEGIUNEA ESTE O SCOALĂ

 

Acum se pune întrebarea: prin ce mijloace, în ce fel si cum anume, va putea Legiunea să facă această transformare. Să facă această schimbare la fată a României ?

Iată cum. Am spus si am arătat că miscarea legionară nu este un partid politic, unde să se strângă oamenii pentru ca să-si facă diferite socoteli si interese.

Ea este o scoală. Scoală adevărată, unde fiecare este preocupat să învete, să se schimbe în fiecare zi câte putin, să se facă un alt om.

In scoala legionară intră si învată toată lumea. Nu există scutire. Caci numai acela este si devine un bun scolar al Legiunii, care trece cu silintă prin această scoală.

Toate învătămintele legionare, toată viata aceasta cea nouă, toată credinta Legiunii care trebuie să se sădească in sufletul fiecăruia, se învată in cuib.

 

CE ESTE CUIBUL?

 

Cuibul este temelia Legiunii si a miscării legionare.

Legiunea este ca o mare familie a neamului.

Toti membrii familiei sunt între ei ca fratii. In fruntea lor stă Căpitanul, ca un adevărat părinte. Toti îl iubesc si el pe toti legionarii îi iubeste. Toti sunt camarazi, adică frati buni.

Cuibul este un fel de familie mai mica. Cine nu pricepe rostul cuibului nu a înteles nimic din ceeace vrea Legiunea. Tăria noastră si mai ales trăinicia noastră peste ani si chiar sute de ani, atârnă de aceasta. De cum vom întelege rostul si insemnatatea cuibului.

De aceea sa explicăm cât mai pe larg toate partile principale ale cuibului. Un cuib este "un grup de oameni sub comanda unui singur om". Numărul lor este dela trei până la 13. Fiecare cuib are un nume al său. Deobicei numele cuibului este luat din Istorie.

Un nume de erou, de mucenic, martir sau vre-o localitate importantă.

Miscarea legionară a venit cea dintâi cu acest fel de a se organiza. Ea nu a făcut ca partidele politice, să adune pe toată lumea dintr'un sat laolaltă, să pună în fruntea lor un comitet si dupa aceea să astepte să ajungă la putere, pentru a da posturi la cei din comitet si la altii.

In cuib se adună toti vecinii dintr'o stradă, sau mai multi insi cari si în viata lor de toate zilele se au bine si sunt prieteni. La orase într'un cuib se strâng mai multi slujbasi de acelas fel, sau mai multi muncitori din o fabrică si asa mai departe.

Peste tot, într'un cuib legionar se adună aceia cari se cunosc, au aceeasi meserie, aceleasi gânduri si mai ales sunt între ei prieteni.

Intr'un sat în felul acesta Miscarea legionară nu are numai un singur cuib care să o reprezinte, ci mai multe cuiburi cari toate se întrec in hărnicie si fapte legionare. Laolaltă ele formează o familie de cuiburi.

 

SEFUL CUIBULUI

 

Seful cuibului este cel mai vrednic, cel mai bun si cel mai priceput dintre membrii unui cuib. El nu este ales ci se face ascultat de către ceilalti prin vrednicie lui, urmând ca superiorii să-l întărească in functia de sef de cuib.

El are o indatorire foarte mare. Cuibul este după chipul si asemanarea sefului sau. Dacă seful de cuib este slab si cuibul va fi slab. Dimpotrivă, cuibul care are un sef destoinic va fi plin de vrednicie.

Seful de cuib trebuie să se ocupe de fiecare membru in parte. Să vadă ce părti bune are si ce părti rele. Este un adevărat dascal. El prin educatie, prin pilde si prin sfaturi trebuie să facă din oamenii pe care-i conduce adevărati eroi. Să fie bun, blând, drept, viteaz si cu multă prietenie fată de camarazii săi. Numai in felul acesta va putea el să-i schimbe sufleteste si să-i facă alti oameni. Căci iarăsi repetăm: Miscarea legionară vrea să schimbe sufletul românilor de astăzi. Numai in aceste mici scoli, cari sunt cuiburile si sub conducerea unor sefi buni se va putea îndeplini aceasta. Este atât de insemnat sef ul de cuib, încât chiar Căpitanul a tinut să scrie o carte anume pentru el numita "Cărticica Sefului de Cuib".

Acolo dă toate sfaturile trebuincioase si toate regulele după care se conduce un cuib.

 

CE INVATĂ LEGIONARUL IN CUIB ?

 

I. Credinta in Dumnezeu !

Mai întâi invată să-si aducă aminte de Dumnezeu si să se roage Lui. Acesta este primul gând dintr'o sedinta. „Să ne rugăm lui Dumnezeu" este vorba prin care se deschide sedinta. De aceea se spune că un cuib adunat este ca o biserică. Nimeni nu trebuie sa vie cu voie rea.

II. Amintirea si respectul celor morti pentru Legiune.

După aceea gândurile celor adunati acolo trebuie să meargă spre cei cari s'au jertfit pentru credinta si Miscarea legionară. Spre martirii si eroii cari si-au dat viata. In primul rând spre acei doi sfinti ai miscării noastre: Ion Mota si Vasile Marin, cari s'au jertfit de bună voie pentru slava lui Durnnezeu si a Legiunii noastre.

Apoi pentru toti ceilalti camarazi morti. Când facem aceasta cu credintă adevărată, sufletele lor vin intre noi, ne ajută si ne sfătuiesc bine.

Pentrucă noi suntem siguri ca cei morti nu ne-au părăsit. Ei cari au fost in stare pe pământ fiind, sa se ridice asa de aproape de ceruri, cu sigurantă că acum când ei se găsesc acolo, nu ne părăsesc. Noi însă, trebuie să ne aducem aminte de ei, să ne rugăm pentru ei.

 

SĂ CREADĂ IN LEGIUNE SI SĂ RĂMÂNĂ NEDESPĂRTIT DE EA

 

Tot in cuib legionarul învată că, credinta legionară până la urmă va învinge, trecând peste toate greutătile. Ca din suferinta si credinta fiecăruia va creste invierea legionara. Invierea tarii. Pentru desteptarea din somnul acesta al mortii, datoria de onoare a fiecărui soldat din miscare este aceea de a nu trăda niciodată Legiunea. Trădarea e cel mai urît si misel lucru din lume. Dacă se întâmplă ca cineva să nu mai creadă în învierea legionară, se duce la seful lui si-i spune acest lucru în mod clar, apoi pleacă. Dar nu trădează.

 

CÂNTECUL

 

In cuib legionarul mai invată să cante. Să cânte cântece cari îi amintesc credinta lui si idealul lui. Iată ce cuvinte frumoase spune Căpitanul despre cântec: "Pentru a putea să cânti îti trebuie o anumită stare sufletească. O armonie în sufletul tău. Cel ce merge să fure pe cineva, acela nu poate cânta. Nici cel ce merge să facă o nedreptate. Nici cel al cărui suflet este ros de patimi si de vrăsmăsie fată de camaradul său. Si nici acela al cărui suflet este sterp de credintă. De nu veti putea cânta să stiti că este o boală care vă roade in adâncul fiintei voastre sufletesti, sau ca vremea v'a turnat păcate peste sufletul curat; iar dacă nu le veti putea vindeca, sa vă dati de-o parte si sa lăsati local vostru celor ce vor putea cânta".

 

CAMARADERIA

 

Una dintre cele mai rodnice învătăminte pe cari ni le dă cuibul, este camaraderia. Aici învătăm ca toti trebuie sa fim frati între noi. Toti legionarii sunt slujitorii aceleiasi credinte, poartă in pieptul lor aceleasi doruri, toti luptă pentru acelas scop, toti au acelas Sef. De aceea nu trebuie sa existe între ei nici un fel de deosebire. Cel bogat stă in rând cu cel sărac. Cel învătat stă sub comanda unui om, mal putin învătat. Seful de cuib tăran este ascultat de un legionar cu mai multă scoală, dar care nu este asa vrednic. In cuiburi se pierde deosebirea aceea grea, care făcea pe omul din popor sa stea cu pălăria in mână înaintea altuia, care era asa numit domn. Camarazii se iubesc între ei. Ei se pretuiesc după vrednicie. Sufletul trebuie sa fie ales. Omul care are suflet mare si cinstit acela se ridică in ochii si stima celorlalti, orice meserie ar avea el. Cine a fost prin taberile de muncă legionară a putut vedea ce însemneazâ camaraderia. Toti lucrau la fel, se culcau in aceleasi bordeie, mâncau aceeasi mancare. Nu se făcea nici un fel de deosebire, desi lucrau acolo deavalma, tărani, meseriasi, învătători, preoti, studenti sau profesori. Toti erau camarazi, toti erau frati.

Prin camaraderie vom ajunge sa facem din întreg neamul nostru, cam am spus, o mare familie, ai cărei copii sa se iubească ca fratii chiar dacă nu au toti aceiasi ocupatie. Atunci va fi bine si vom putea spune în adevăr, ca tara noastra va fi ca un colt de rai. Aceasta este camaraderia, pe care o învătăm si o propovăduim prin ajutorul cuibului si a vietii celei noi care se trăieste aici. Un bun legionar este un bun camarad. In sufletul lui găsesc loc si celelalte învătături bune, cari formează legile cuibului, pe care le vom explica în câteva cuvinte.

 

DISCIPLINA

 

Miscarea legionară cere tuturor membrilor săi sa fie disciplinati. Fără disciplină orice societate omenească si orice neam se prăbuseste. Vin peste el alte neamuri cari îl stăpânesc. Unde toată lumea vrea sa fie mai mare, nu merg lucrurile bine. Românul zice: unde nu-i cap, vai de picioare, adică unde nu este ordine si disciplină care sa rânduiască mersul lucrurilor si al oamenilor, este vai de lume. Nu vedem noi astăzi câtă destrămare este pretutindenea, tocmai pentrucă oamenii nu sunt învătati sa fie disciplinati ! Disciplina legionară cere să-ti urmezi seful si la bine si la greu. Deasemenea sa o facă omul de voie buna ca pe un lucru folositor, nu de silă si greutate.

 

MUNCA

 

In cuib legionarul invată să muncească. Nu numai pentru el ci si pentru tară. Dumnezeu l-a lăsat pe om, nu ca să trândăvească ci pentru ca să-si sfintească viata prin muncă. Rostul omului pe pământ este: munca. Insusi Fiul lui Dumnezeu cât a stat printre noi a muncit muncă grea si obositoare. Unul pe un ogor, altul pe altul, dar toti trebue să muncim si prin muncă să facem fapte bune. Talantul pe care ni l-a dat Dumnezeu, nu trebue să-l băgăm in pămănt ci să ne străduim a-l intări prin hărnicia noastră. In Romania legionară trântorii si toti cei cari fug de muncă, nu vor putea trăi. In cuib inveti să fii harnic. Un legionar niciodată nu poate să spună: Am terminat, nu mai am nimic de făcut. Totdeauna el se intreabă: oare ce mai am de făcut ? Se gândeste si porneste la fapte noi.

Mântuirea neamului vine prin muncă. Gânditi-vă la ziua când toată lumea, cu mic cu mare, va munci pentru binele intregului neam. Minuni se vor putea face.

 

TĂCEREA

 

In scoala cuibului românul mai invată un lucru nespus de bun: să nu mai vorbească atâta. Invată să fie mai tăcut. Mai putin vorbăret si mai serios.

Noi am ajuns ca babele acelea cari pleacă dimineata după apă si pornindu-se pe vorbă, le prinde seara si intorsul vitelor din câmp si ele tot nu mai sfârsesc. Vorbesc si iar vorbesc. Găina care cântă prea mult nu face ouă, zice proverbul. Nici omul care vorbeste mereu nu face treabă multă.

Trebuie sa ne lăsăm de obiceiul acesta urât de a vorbi mereu, si când trebuie si când nu trebuie, si ce trebuie si ce nu trebuie. Omul care vorbeste multe spune si prostii multe. Legionarii prin scoala lor au pornit răsboiu impotriva vorbelor. In locul intrunirilor si al cuvântărilor cu vorbe plăcute dar goale, legionarii au făcut tabere de lucru, santiere si clăci, ajutorând pe cei săraci, pe văduve si familiile cu copii multi. Apoi au făcut scoli, mânăstiri, biserici, troite si drumuri. Vorba este buna, la locul ei.

 

EDUCATIA

 

Scopul acestei cărti este tocmai acela, de a arăta cum in cuib si prin ajutorul invătăturilor ce le primim aici, trebuie sa devie fiecare din noi alt om. Educatia legionară îti ajută sa cunosti bine Legiunea si viata cea nouă. Cine nu se străduieste sa se facă om nou, numai degeaba va purta cămasa verde si va sti sa facă un salut legionar. Nu in aceasta stă schimbarea. Din om cu păcate sa te faci mai bun, mai curat. Să devii legionar.

 

AJUTORAREA ALTUIA

 

Camarazii fiind frati intre ei trebuie sa sară toti si sa ajute pe unul căzut in necaz si nenorocire. Asa este crestineste sa ne ajutăm unii pe altii si să nu râdem, nici sa nu fim bucurosi de primejdia care a venit pe capul cuiva. Trebuie sa fim toti, frati la bine si la rău.

 

ONOAREA

 

Unul din cele mai frumoase invătăminte pe care ni le dă cresterea legionara, este acela de a fi om de onoare. Poti să fii muncitor, disciplinat, tăcut si cum vrei, daca esti misel sau ticălos, nu esti bun de nimic. Despre asemenea oameni se spune ca sunt: brânză buna in burduf de câine.

Omul de onoare nu minte, nu face fapte ticăloase, nu luptă pe la spate, nu-i secătură: El merge totdeauna pe drumul cel drept, orice greutate ar avea de intâmpinat. La onoare trebuie sa tină mai mult decât la orice.

 

* * *

 

OMUL NOU

 

Acum dupăce stim bine ce este cuibul si ce învătături frumoase ne dă el, credem ca fiecare cetitor cunoaste lămurit: ce vrea Miscarea legionară.

Ea vrea să facă din român un om nou cu suflet nou, asa după cum l-am descris in paginile trecute. Când vom ajunge ca în sufletul fiecărui român să crească învatătura cea bună, atunci Miscarea legionară a ajuns la culme, a biruit.

Aceasta va fi cea mai mare biruintă pe care neamul românesc si-o va câstiga. „Invierea neamului acestuia clocoteste sub pământ si va isbucni în curând, luminând cu lumina ei întreg viitorul si întreg trecutul nostru întunecat. Cel ce crede va fi biruitor!"

 

PROGRAMUL NOSTRU

 

Este un fel de boala de care suferă toată lumea astăzi: fiecare întreabă de program. Ce program aveti ? este întrebarea pe care o auzi pretutindeni chiar si dela tărani. Ca si cum tara românească numai de asta ar duce lipsă, încolo are de toate ca in Canaan. Curge lapte si miere. Sa ne intelegem iubiti cetitori.

Intâi, să vedem ce este un program. Un program este un fel de rânduială, după care un partid zice că va conduce tara, dacă va fi chemat la putere. Adică se spune într'un prograrn: ce va face cutare partid pentru biserica, ce va face pentru scoală, pentru tărani, pentru negustori si pentru toată lumea. Cu un cuvânt, cum se va strădui partidul ca să fie bine si liniste în tară si fiecare să fie multumit si fericit. Acesta este un program.

Cum sunt programele partidelor politice ? Apoi pe hârtie, unde sunt scrise, sunt bune toate. Nenorocirea nu sta in programe, ci in aceea ca nici un partid nu se tine nici nu s'a tinut de program.

Fiecare vorbeste de program când nu este la putere, iar când a ajuns să conducă, uită de orice program si face fiecare cum vrea.

In nici un program al nici unui partid politic nu scrie, că membrii partidului să facă ticălosii, să fure banii statului si să facă tot felul de afaceri pe spatele statului si al nostru. In nici un program nu scrie ca să aibă cineva zece servicii cu sute de mii lei pe lună si tăranul să-si vândă pe nimica produsul lui si să fie muritor de foame.

Nicăirea nu scrie ca tara aceasta să fie pentru unii mumă iar pentru altii ciumă. Asa ca trebuie să se isprăvească odată si cu povestea aceasta ticăloasă a programelor de care toată lumea îsi bate joc.

Pentru ca să duci la înfăptuire un program în primul rând iti trebuie oameni vrednici, cinstiti, cu multă omenie si dragoste de tara, cari să vrea cu tot dinadinsul să facă acest lucru. Astfel degeaba ai program scris in carte si stă de fac păianjenii pânză pe el, ori il rod soarecii. Ce folos de program, oricat de bun ar fi el, daca nu sunt oameni cari să-l ducă la îndeplinire.

Miscarea legionară si Legiunea tocmai acest lucru il urmăreste. Dupa cum am arătat ea se luptă din răsputeri, prin învătămintele ce le dă prin cuiburi, ca să facă oameni noi si de treabă, cu ajutorul cărora să pună apoi ordine in tară. Acesta este marele program legionar. Să facă oameni vrednici, disciplinati, cu dragoste de neam, cari să fie in stare să îndeplinească un program. Altfel totul este zadarnic.

Iată ce asemănare putem da noi ca sa fie mai bine inteleasă chestiunea aceasta cu programul.

Un program este ca un fel de listă de mâncare, pe care sunt scrise tot felul de bunătăti. Cine vă întreabă: ce listă de mâncare facem pentru mâine, ce fel de mâncare vom mânca mâine? Adică este ca si cum ar zice: ce program aveti? La aceasta răspundem: ca să faci una sau mai multe feluri de mâncare, trebuie mai întâi să ai din ce si cine să facă. Altfel poti face cea mai frumoasă listă pe care să scrii tot felul de bunătăti, tot flămând rămâi dacă nu ai din ce face acele mâncâri. Adică venind la program: degeaba este program frumos, dacă nu sunt oameni pentru el. Asta este totul. Omul ! Omul sfinteste totul si sfinteste si programul.

In modul acesta credem că s'a lămurit si chestiunea cu programul.

 

ISTORIA MISCĂRII LEGIONARE

 

După cum am văzut din cuprinsul acestei cărticele, Miscarea legionară este tânără. Nu are decat zece ani. Cu toate acestea are o istorie foarte sbuciumata si plină de fapte, ca si cum ar fi de o sută de ani. Multe necazuri si furtuni au trecut peste capul ei. Miscarea aceasta si slujitorii ei a fost cea mai prigonită. Zeci de mii de oameni de tot felul, invătati si tărani, tineri si bâtrâni si chiar femei si fete nevinovate au fost bătuti si arestati, chinuiti si persecutati numai pentru că erau legionari si luptau pentru o zi mai buna. Vina de a fi legionar este atât_de mare incât poate să te coste chiar viata, cum i-a costat pe unii. Din pricina acestei prigoniri chiar si numele organizatiei a fost mereu schimbat. In zece ani de mai multe ori. Numele unei organizatii este ca un fel de haină care imbracă trupul el. In anii cari au trecut trupul legionar a crescut si s'a facut tot mai viguros si tare, dar a rămas acelas. Haina insă, nu.

Am arătat că noi dintru inceput ne-am numit legionari si organizatia noastră Legiunea "Arhanghelul Mail". Asa am trăit din 1927 până in 1930, când la Dumineca Floriilor am botezat organizatia noastră si cu numele de Garda de Fier. Nu multă vreme am dus-o sub acest nume. In Ianuarie 1931 guvernul national-tărănesc a desfiintat si a disolvat Legiunea si Garda de Fier. Pe Căpitanul organizatiei si alti sase conducători i-a băgat la închisoare pentru vina de a fi organizat Garda de Fier. După trei luni de închisoare au fost eliberati, fiind achitati atât de Tribunalul din Bucuresti, cât si de Curtea de Apel si de Casatie.

In timpul arestării au fost desfiintate toate sediile noastre, s'au luat toate hârtiile, si toate actele. Guvernul nu ne mai da voie să purtăm numele cel vechi. Ce era de făcut? Am luat alt nume. Din 1931 organizatia s'a chemat "Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu". Asa am trăit până in 1933. Dar să vedeti ce păteam cu numele. Când se prezentau legionarii la sate si spuneau că vin in numele Grupării Corneliu Codreanu, lumea intreba: nu -sunteti D-voastră legionarii cari erati in Garda de Fier? Noi sigur răspundem: tot aceia suntem. Si neamul acesta românesc tot legionari ne-a zis si organizatiei, tot Gardă de Fier, ori a vrut vre-un guvern ori nu.

In toamna anulul 1933 guvernul liberal, in frunte cu Duca, după ce ne-a lăsat de am depus liste, am cheltuit, am alergat, ne-au bătut din nou si au omorît vre-o câtiva legionari, a desfiintat si a disolvat si Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu, iar pe legionari i-a băgat cu miile la închisoare. A fost un proces mare în 1934 si sute de procese mai mărunte din care am esit cu bine. Voind să mergem mai departe cu lupta si cu organizatia, am fost siliti să ne luăm alt nume.

Pe la sfârsitul anului 1934, Miscarea legionară a luat numele de „Totul pentru Tară". Miscarea sau partidul "Totul pentru Tară", având ca semn electoral  • •  un patrat cu două puncte in mijlocul lui.

De atunci incoace sub acest nume trăim. Organizatia este recunoscută de legile tării. Cu toate acestea este prigonit rău si partidul "Totul pentru Tară".

Trecând peste toate piedecile va merge inainte, până la biruintă. Căci Miscarea legionară, orice nume ar purta si ori cum se va chema, va birui aducând Neamului românesc INVIEREA.

 

CĂPITANUL

 

Vom spune cateva cuvinte in această carte despre Căpitan.

Dl Corneliu Zelea-Codreanu, Căpitanul miscării legionare, este născut în 13 Septemvrie 1899, în lasi. Este feciorul profesorului Ion Zelea-Codreanu, din Bucovina, al cărui tată a fost tăran.

Viata Căpitanului a fost foarte sbuciumată. După scoala primară a mers la liceul militar. Când era in clasa cincea a intrat România in răsboi. Atunci a plecat si el cu armata română in Ardeal. Fiind prea tânăr nu a fost primit voluntar, dar el totusi a mers. S'a purtat frumos. In timpul războiului a făcut scoala militară de ofiteri. Tot in acest timp a terminat liceul. După pace si unire in 1919 s'a dus la Universitatea din Iasi si s'a inscris la Drept pentru a se face avocat. Aici a condus miscarea studentească si muncitorească împotriva bolsevismului, a jidanilor si a instreinatilor.

Văzând cum conducătorii nu se îngrijesc de drepturile românilor ci dimpotrivă le trădeaza, dând mâna cu dusmanii, cu incă sase ortaci a voit să pedepsească mai multi ministri si bancheri jidani. Unul dintre ei i-a trădat, au fost arestati si închisi. După sase luni de inchisoare fiind judecati si achitati, venind la Iasi, a găsit aici pe o mare coadă de topor, unealta streinilor care lupta impotriva miscării nationale, prefectul de politie Manciu.

Acesta a fost un adevărat călău si multi studenti si tineri au fost victimele lui. Odată la un proces voind să-l aresteze pe Căpitan, dupăce altă dată si pe el l-a bătut, a scos pistolul si l-a amenintat. Atunci Căpitanul, apărându-se, a tras in el si l-a omorît. A fost iar închis si tinut mai multe luni la puscărie. Judecat la Turnu Severin, a fost achitat din nou.

A plecat după aceea in Franta, ca să-si mai inmultească invătătura. Acolo a stat 2 ani. S'a Intors în tară tocmai in anul 1927. Imediat a înfiintat Legiunea "Arhanghelul Mihail" si miscarea legionară, după cum am arătat.

A muncit, a luptat si a suferit mult pentru această miscare. A fost arestat de mai multe ori si a fost închis. Niciodată nu a fost condamnat. Mai târziu in anul 1931 si 1932 a fost ales in două rânduri deputat. In parlament a vorbit in numele neamului si a cerut, Căpitanul cel dintâiu pedeapsa cu moartea pentru toti cei cari au furat banii statului si au făcut afaceri necinstite.

A mai cerut o multime de alte drepturi si legi, cari sunt scrise in alte cărti.

Insemnăm aici si închisorile prin care a trecut Căpitanul, cu timpul petrecut in fiecare.

Prima dată a fost arestat in 29 Martie 1923 si a fost tinut până in 6 Aprilie, la închisoarea din Iasi, numită "Poarta Verde".

Apoi in 9 Octomvrie 1923 până la 30 Martie 1924 la Văcăresti. După aceea in 25 Octomvrie 1924 până In 25 Maiu 1925, trecut prin Galata dela Iasi, la Focsani si Turnu-Severin.

In anul 1926 două zile la Focsani. In 1928 a fost tinut din nou 17 zile la Galata. Apoi iarăsi la Văcăresti, din 26 Iulie 1930 până in 30 August acelas an. Anul 1931 a început cu inchisoare si anume din 12 Ianuarie până la 1 Aprilie. In anul 1933 in Decembrie a trebuit sa se ascundă, căci altfel o pătea rău, căci ar fi putut fi omorît. Trei luni a stat asa, apoi s'a predat la Consiliul de Răsboiu in Martie 1934, unde a stat până la 5 Aprilie, când a fost eliberat.

Din inchisoare in inchisoare si-a petrecut tineretea luptând pentru Dreptatea Neamului românesc. Aceasta este pe scurt viata Căpitanului, in care si-au pus nădejdea toti românii.

 

GENERALUL GHEORGHE CANTACUZINO GRĂNICERUL

 

Generalul Gh. Cantacuzino este unul dintre cei mai mari eroi si viteji ai tării noastre. Intreaga viată si-a inchinat-o Patriei si Neamului. Din copilărie s'a pregătit pentru a fi ostas. In armată a urcat cu glorie toate gradele până la acela de general care îi împodobeste bătrănetele. In timp de pace a organizat corpul grănicerilor de unde i se trage si numele de Grănicerul. Din averea proprie generalul Cantacuzino a inzestrat si grănicerimea. In timpul răsboiului in fruntea soldatilor săi, care-l iubeau foarte mult, a intrat in Ardeal si a dat lupte frumoase la Sebes-Avrig, Porcesti-Sibiu. In retragere s'a purtat asa de vitejeste in muntii Carpati, la Coti, incât a oprit pe loc multă vreme pe dusman si a fost decorat cu cea mai mare decoratie românească "Mihai Viteazul". In această luptă a fost rănit si si-a pierdut vederea dela un ochiu.

Tot pentru fapte mărete, chiar Regele nostru Ferdinand l-a citat (lăudat) cu ordin de zi, pe întreaga armată. A luptat cu grănicerii săi si la Oituz si in alte părti.

Treizeci de ani a purtat haina militară. Când a desbrăcat-o si acum la bătrânete când ar fi avut dreptul de odihnă, a imbrăcat cămasa verde a logionarilor si a pornit la o nouă bătălie. A suferit în rând cu tinoretul, toate loviturile dela cei mari. A fost arestat in 1933 si dus la Jilava unde s'a culcat cu legionarii pe scândura aspră si goală. Viteazul care avea atâtea decoratii pentru fapte mari si patriotice, a trebuit să ducă si viată de inchisoare pentru dreptate. In viata civilă a fost ales de trei ori deputat luptându-se pentru cei năpăstuiti.

Acum stă în fruntea tineretului si sub comanda Căpitanulul pe care-l iubeste ca pe copilul său. Tocmai când tipăream această cărticică ne-a venit vestea mortii generalului Gh. Cantacuzino. - Ne-a părăsit, ducându-se la ceilalti morti ai Legiunii, despre cari vom scrie in sirele următoare. - Dumnezeu să-l odihnească.

 

MORTII NOSTRI

 

Miscarea legionară are multi morti. Oameni credinciosi cari si-au dat viata si sângele lor scump pentru credinta sfântă a Logiunii. Vietile for curate stau la temelia acestei credinte.

Asa au hotărît ursitoarele, ca pentru a putea birui si să vină o zi mai buna pentru milioanele de români necăjiti, să fie jertfiti multi legionari. Câte unul, câte unul, dintre cei mai buni, au trecut din lumea aceasta pământească, în ceruri.

Au lasat aici, copii, părinti frati, surori si camarazi si au plecat. Pe drumul care nu mai are întoarcere. Din soldatii Arhanghelului Mihail, ce erau pe pământ, s'au dus la El in cer. Au murit legionari din toate straturile sociale. Au murit tărani legionari si studenti, croitori si meseriasi, functionari si alti oameni invătati. In fruntea legionarilor, cari s'au despărtit de noi, murind pentru religia crestină si Legiune ca odinioară mucenicii, stau: Ion Mota si Vasile Marin.

Când au vazut că dusmanii cei mari ai Bisericii si ai bunelor rânduieli omenesti, au aprins in nenorocita de Spanie bisericile si au puscat cu mltralierele in fata chipului sfânt al Fiului lui Dumnezeu, si din altare au făcut closete, sufletul lor s'a cutremurat si n'au mai putut răbda. Au plecat departe sa lupte impotriva acestor fiare cu chip de om. Dumnezeu văzând gândurile lor mari si sufletele curate, i-a luat dintre noi.

Prin moartea lor asa de înăltătoare au făcut să se cutremure tot neamul românesc si chiar altele. Au sfintit credinta legionară si au întărit-o.

Ei vor veghea ca această miscare sa meargă pe drumul biruintii. Ei stau chezăsie că această miscare va invige si va face dreptate.

 

DUSMANII MISCĂRII LEGIONARE

 

Miscarea legionară are foarte multi dusmani. De tot felul. Acestia se straduiesc din toate puterile lor sa oprească si sa distrugă credinta legionară, pentru ca sa nu învingă: Biruinta legionarismului inseamnă moartea acestor dusmani.

De aceea folosesc toate mijloacele ca sa nu poată merge legionarii inainte

Cari anume sunt dusmanii miscării legionare si cum lucrează ei ?

Avem întâiu pe JIDANI si COMUNISMUL sau bolsevismul cum i se mai zice. Jidanii au venit cu bolsevismul indemnând pe oameni, unii contra altora - nemai ascultând de Dumnezeu si de învătăturile Lui. Stie acum toata lumea ce pârjol este in Rusia si in Spania, unde bolsevicii au ajuns sa fie mai mari. Asemenea ticălosii ca în aceste două tări nu s'a văzut niciodată, de când îi lumea. Jidanii ar dori ca si in tara noastră sa fie ei stăpâni. De aceea răspândesc printre români comunismul. Mintind, ei caută sa arate că in Rusia sovietică de când stăpâneste bolsevismul, este o viată foarte plăcută ca in rai.

Arma lor cea mai puternică prin care lovesc in tot neamul românesc este gazeta, ziarul. Ori unde se asează mai multi jidani intr'o tară, primul lucru pe care-l fac este acela de a pune mâna pe gazete. Ei stiu că acela care stăpâneste gazetele unei tări, este stăpânul tării. Odată in mâna lor gazetele, ei nu scriu decât acele vesti si acele lucruri cari le plac lor si le convin. Nici o stire care este in contra socotelilor lor drăcesti, nu o lasă sa treacă in gazete pentru ca bietii cetitori sa nu stie adevărul care se petrece in lume. Dau si stiri false, numai ca să-si ajungă scopurile lor.

Pe de altă parte, având gazetele la îndemână, scriu ce vreau despre miscările nationale pe cari nu le pot vedea.

Numai lucruri rele spun despre miscările nationaliste, ca poporul să nu aibă incredere in ele si să nu le urmeze.

In tară la noi aproape toate ziarele cari ies in fiecare zi, sunt ori jidovesti curate, cum este Dimineata, Lupta, Adevarul si altele, ori sunt cu multi jidani cari scriu la ele.

In felul acesta ei fac ce vreau si cu mare greutate gazetele românesti, putine cum sunt, pot tine piept celor jidovesti scrise in limba românească.

 

ALTI DUSMANI

 

Pe lângă comunism si jidani, alti dusmani ai miscării legionare sunt:

1. Românii ticălosi

2. Partidele politice.

Românii ticalosi, cari au făcut tot soiul de fără de legi, se tem foarte mult că atunci când va invinge această miscare vor fi trasi la răspundere in fata legilor, pentru toate faptele lor. Bine nu-i va fi la nici unul care a lucrat impotriva neamului. Vine ziua de plată si răsplată, când fiecare va da seama. Legionarii nu glumesc.

Ei (românii ticălosi) ar vrea ca această zi să nu vie niciodată si de aceea luptă din răsputeri in contra miscării legionare.

Partidele politice văd că această miscare, pe zi ce trece, creste mai mult si se întăreste. Românii au tot mai multă incredere în legionari si  tot mai putină in partidele vechi si cunoscute. De aceea ele se distrug, se nimicesc văzând cu ochii. Se despart să se fac tot mai multe partide mici, cari nu mai au putere si nu mai crede nimeni in ele. In acest timp legionarii se tot inmultesc si cresc. Din această cauză vine vrăsmăsia dela partidele politice. Li se duce timpul cel bun, când făceau ce vreau si membrii partidelor se îmbogăteau asa peste noapte.

 

CUM LUCREAZĂ ACESTI DUSMANI ?

 

Toti dusmanii miscării noastre si-au dat mâna si-au pornit să ne nimicească. Ei lucreaza prin mai mulre mijloace.

In primul rând prin gazete, prin carti si prin tot felul de vesti mincinoase scriu numai rău despre legionari si miscarea lor.

Un cuvânt cum se cade nu găsesti. 

Ce-si zic ei ?

"Dacă o să imbuibăm capul românilor în fiecare zi cu câte putină otravă în contra legionarilor, nimeni nu va mai avea încredere în ei".

Niciodată nu s'a văzut atâta ură, câtă este azi impotriva noastră. Milioane de cărti si gazete s'au răspândit contra Legiunii. In aceste carti si gazete s'au scris cele mai neadevărate lucruri pe care si-le poate un om închipui.

 

BÂRFIREA CONDUCĂTORILOR

 

Dar nu numai atât. Tot prin gazete si cărti mincinoase si prin grai viu, acesti dusmani s'au aruncat asupra conducătorilor miscării si rnai ales asupra Căpitanului, cu tot felul de bârfeli. Se leagă de viata omului, de cinstea lui si asa mai departe.

Ei stiu ca nu este adevărat ce spun, dar putin le pasă. Trebuie ca lumea să ajungă să creadă toate aceste minciuni ca să se îndepărteze de legionari.

Nimeni nu scapă dintre conducătorii legionari de bârfeala aceasta ticăloasă.

Si vorba rea se duce ca vântul. Nici nu te poti apăra.

 

PRIGOANA

 

Cu bârfeala si celelalte lucruri nu este deajuns. Când văd dusmanii ca nici asa nu merge si miscarea legionară creste mereu, merg mai departe. Ei fiind la putere si având la îndemână mijloace, prigonesc pe legionari. Pe toti. Dela cel mai mic până la cel mai mare. Dacă este un slujbas la Stat, îl dă afară; dacă cere si el un post, nu i se dă. Si câte alte nedreptăti. Apoi incep chinurile. Arestează omul pe nedrept si fără nici o vină. Ori dacă nu, făuresc ei vină asa din senin. Câti si-au stricat sănătatea prin închisori, de mizerie si de nevoi. Ba unii au si murit din pricina prigoanei, la care au fost supusi.

Dacă s'a întâmplat ca nemaiputând suferi ai ridicat si tu odată mâna, atunci legionarii au fost aspru pedepsiti.

Toate acestea se fac numai pentru a nimici miscarea legionară.

 

DAR LEGIONARII INVING !

 

Toate atacurile dusmanilor, oricât de mari ar fi fost ele, s'au sdrobit de credinta si jertfa legionară. Au stat legionarii ca muntii si toate valurile mării ca si toate furtunile s'au lovit de ei, dar nu i-au putut clătina. Tot mai tari s'au făcut si tot mai multi. După fiecare lovitură ei se înmulteau si cresteau. Neamul românesc nu a putut fi legat la ochi. El vede de unde poate să-i vina mântuirea si tot mai tare se strânge lângă legionari.

 

DUPĂ ZECE ANI

 

Am arătat ca miscarea legionară a pornit in 1927. Deci are acum zece ani. La început au fost numai cinci insi.

Acum, după zece ani de tot soiul de lovituri si chinuri, - CĂPITANUL nostru spune ca suntem UN MILION.

"UN MILION de suflete de femei, de copii, de bărbati si bătrâni, cari au o credintă nouă, cari trăiesc, cari luptă, cari jertfesc sub steag legionar, cari asteaptă România legionară si cred într'ânsa".

 

"UNDE VĂ ESTE BIRUINTA, DUSMANILOR? SI UNDE VĂ VA FI BIRUINTA? CĂCI DACĂ N'ATI PUTUT NIMICI CINCI, CUM VETI MAI PUTEA NIMICI DE DOUĂ SUTE DE MII DE ORI CÂTE CINCI ?"

ION BANEA

/ / /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE