RADU
GYR
STELE PENTRU LEAGĂN
Ed.
Râmnicu-Vâlcea
1936
DOUĂZECI SI UNU DE CÂNTECE CU LUMINITE
Odorul meu îl port bijuterie,
o rază de bujor într-un pahar.
Orice sărut al lui e o cutie
unde surâde un mărgăritar.
În orice stih si pas e numai el,
îl culc în raze si-l adorm cu stele
si ca pe-un zbor ceresc de porumbel
îl leagăn peste crângul vietii mele.
PREFATĂ LA ACESTE CÂNTECE
Mi-am făcut din viată călimară
si-am întins în vânăta-i cerneală
trist condei de afină amară
si penită verde de cocleală.
Pentru anii mei de foc si lună,
pentru grava vietii alăută,
ca să cânt mi-am împletit cunună :
otrăvită stemă de cucută…
Mi-era mâna veche de sindrilă,
când spre cântec se pleca încet.
Îl dospeam cu degete de-argilă ;
cântecul, burete de otet.
Dar când leagăn leagănă beteală
si-nfloreste luminită vie,
inelus, crâmpei de stea, migală,
pui, să-l sufli-n vânt, de păpădie,
trebuie o mână iconară,
degete cu rouă în inele
si condei ceresc de primăvară,
ca să scrie lebede si stele.
Se cuvin un cântec ca o luntre,
încărcat cu nuferi de emai
si-o cunună albă pentru frunte :
cimbru cules din rai.
Vreau un viers : cais si dimineată,
tămâios, senin, primăverin,
vis, lăstun si cărăbus de gheată,
piersici, harfă, pitulici si crin…
Doamne, fă minunea : dă-mi cunună
ca un zâmbet, mâini de aur pur
si trimite-mi pe un fir de lună
un plaivaz cu totul de azur.
LEAGĂN MIC
La fereastra cu lumină
cade freamăt alb de zbor.
Seara, lunecă-n pridvor
heruvimii din grădină.
Crini cu trâmbite se-adună
lângă usă câte doi.
Se dau jos luceferi noi
din caisii plânsi pe lună.
Si, tiptil, si crini si stele
si serafii de pe prag
intră-n casă, leagăn drag,
să te scrie-ntre zorele
si să schimbe în grădină
un bordei de om calic,
pentr-un strop de leagăn mic
si-o fărâmă de lumină.
MARTISOR
Luminita noastră are
soare-n zâmbet, tămâioare
si-n privire mărtisoare.
Stânjenei si porumbei
viata ei, si râsul ei
brebenei , clopotei.
Pasi golasi de toporasi,
vorbe mici cu licurici,
rândunici si tufănici.
Ce grădină ne-a trimis
cel mai alb mănunchi de vis ?
Ce luceafăr clar de rouă
ne-a dat nouă raza-i nouă ?
Ce seraf de borangic
a pierdut un cântec mic,
când zbura argint si harpă
peste casa noastră stearpă ?
ALT MĂRTISOR
Fir de cântec de noroc,
năpârstoc de busuioc,
ghiocel de funigel
cu azururile-n el…
A venit la noi aici,
ca o poznă de pitici,
iar de-atunci măicuta-i cântă
o descântă, se frământă,
pieptărase moi îi coase
si-o adoarme-n chiparoase.
Si uitându-si de nevoi,
stă tăticu-ntre pisoi,
între "poze" si cătei,
cu păpusile-n bordei,
si se laudă de zor,
cântător, surâzător,
că fetita lui, crăită,
romanită, luminită,
fata lui cât un cercel
a făcut pipi pe el !
RUGĂCIUNE
Dă-i fetitei mele, Dimineată,
tălpi cu care lipăi prin verdeată,
tril de ciocârlie-ascuns în gusă,
zburda veveritei jucăusă,
lângă usă.
Ciresar, dă-i zmeura cunună,
zâmbet de caisă si căpsună,
fă-i calesti din fluturi si rădvane,
si din crini pantofi si lampioane
diafane.
Pune-i Basm, pe zodie lăstunii,
scutură-i în vis găteala lunii,
adu-i Sânzienele să-i coase
scrânciob de mătase-n chiparoase
somnoroase.
Si tu, Cântec, suie-mi-o lumină
pe-o lăcustă lină, cristalină,
du-mi-o bob de rouă prin glicină
si din floare-n floare mi-o asază,
ca o rază !
UN BASM DE ALTĂDATĂ
A fost în lună un bordei,
bojdeucă veche de calici…
torcea măicuta funigei,
păzea tăticu licurici.
Si-aveau o fată : un crâmpei,
cât un sfârnel de cărăbus,
s-o pui să sadă pe condei
si-ntr-un papuc să-i faci culcus.
Ci bietul prichindel râvnea
păpusi de plus si ursi pitici…
Când ai bordei cât o lulea
si esti pândar de licurici,
tătic nătâng, cum poti usor
să cumperi ursi de borangic ?
Cum or să vină dumnealor
într-o cocioabă de calic ?
Ofta tăticul licurar
si, scornitor de jucării,
umbla prin lună în zadar
să prindă pui de stele vii
si să culeagă primprejur,
cu toti ciulinii pe nădragi,
un sac cu mofturi de azur,
să-l ducă fetei tatii dragi…
Dar când tăticul cel sărac
venea acas' cu truda lui,
curgea funingine din sac
si nici un hârb de stea cu pui.
O clipă doar, abia întors,
plângea tăticu bun si prost.
Mămica sta si ea din tors,
să lăcrimeze fără rost,
si-n urmă iarăsi în bordei
visa fetita ursi pitici,
torcea măicuta funigei,
păzea tăticu licurici.
CÂNTEC DE LEAGĂN
Vino somn,
albastru domn,
tânăr crai
suflat cu rai,
safirin
prin rozmarin,
fulguind, plutind, zâmbind,
lângă puiul meu de-argint,
si tiptil
adoarme-mi-l.
Vino cer
de giuvaer,
să mi-l plouă
numai rouă,
să mi-l vază
numai rază,
să-l sărute desfăcute
numai rodii si lăute,
luna lin,
să-l culce-n crin.
Vino stea
de peruzea,
cerne-i zări
pe mâini si-n păr,
flori de cântec si de măr.
Suflă-i pene
peste gene,
suflă-i basm peste obraz
fă-i un leagăn de topaz, -
culcă-l : stea,
scoală-l : lalea.
COPIL BOLNAV
Puiul Radului, de rouă,
aromind a busuioc,
de opt zile, ba de nouă,
arde-ntr-un pătuc de foc.
A venit o rândunică
să mi-l vadă cum zăcea
cu tristeti de tufănică
si cu lâncezeli de stea.
O lăcustă se închină,
iar crăite si furnici
se tot roagă, în grădină,
pentru mâinile lui mici.
Două lebede ca mierea
si-un pisoi de plus lunar
plâng încet lângă durerea
unui leagăn de clestar.
Numai dumneata, molatic
urs de vată, stai sub pat,
clatini capul, gânduratic,
spre tăticul supărat,
parc-ai vrea să treci de praguri
si la piept s-aduci, nătâng,
stupii toti cu mierea-n faguri,
toată zmeura din crâng,
toate crengile din crâng.
LUMINITA
Are tata o fetită
Luminită,
pas de vis si mânusită
de crăită.
Când prind umbrele să cadă
în livadă,
păunite de zăpadă
vin s-o vadă.
Sună vântu-n cinstea ei
clopotei
si albine-aduc cercei
de scântei.
Se-mbulzesc în fata usii
corcodusii :
îi fac tumbe cărăbusii,
jucăusii.
Si când trec spre cuib lăstunii
bărzăunii
îi aduc mireasa lunii
din petunii…
Dar la casa argintie
de hârtie,
doar tăticu prost mai scrie
si nu stie
că de dragul Luminitii
licuricii
au aprins la geam aglicii,
iar piticii
au cărat o lună mare
în spinare
si-au proptit-o-n casa noastră
la fereastră.
SOMN
Se-nchid ferestre albe prin lalele.
Adorm lăcuste de argint brumat.
Ciupercile se culcă sub umbrele
si numai căltunasii-au asteptat
să vină seara, ca să-si pună pinteni
la micii lor conduri voievodali
si să colinde parcurile, sprinteni,
schimbati cu totii-n fluturi vesperali.
De-acuma luna -pasăre măiastră-
s-a pogorât să doarmă în cais…
E ceasul când păpusile din vis
ies, lunecând, din casă, pe fereastră,
se prind în horă albă prin sulfină
si văd cum pleacă irisii în cer
s-aducă jos, în cofe de lumină,
parfumuri noi si stropi de colier.
E ceasul când prin crinii de oglindă
se lasă heruvimi cât o petală
să stingă lămpi si candele s-aprindă,
si, când pribeag, cu barba de cerneală,
câte-un pitic, ducând o stea în cârcă,
se-opreste sub o tufă de aglici
si, răzimat usor de-o mănătârcă,
si-aprinde pipa la un licurici.
CÂNTEC PENTRU SOMNUL LUMINITEI
Dormi în leagăn de vioară,
luminită, tămâioară.
C-o să vină print mlădiu
de smaragd si aur viu,
lăcrimat de-o stea de foc
si pornit după noroc
într-o luntre de ghioc.
Si-o să cadă în grădină
în caftan de lună plină,
nu mai nalt cât o stamină,
străveziu ca o lumină.
Când corabia-i se lasă
pe o frunză de mătasă,
ancora o să-si înfigă
într-un lujer de ferigă
si sărind din nava-i mică,
prichindelul de mărgică
s-o da jos din foaie-n foaie,
ca o lacrimă de ploaie,
si-o să fugă prin răzoare,
cum fug razele de soare.
Oprit lâng-o tufănică,
va întinde-o scară mică,
scară sprintenă de rază,
să se urce, să o vază.
Si pe trepte muzicale
va sui lângă petale,
ploconindu-se usor,
cântător, tremurător,
ca să prindă
lin de ele
o colindă
de mărgele
si s-aprindă
sub stamine
o oglindă de rubine…
Dormi în leagăn de vioară,
luminită, tămâioară.
Printul mic, căzut din stea,
mire pentru tufănea,
a venit, sărut si dar,
pentru nuntă de clestar,
ca să-si ia mireasa-n cer
în caiac de giuvaier.
Noapte bună, noapte bună,
câte-o stea cât o alună,
pe argint de lună plină,
urcă-ncet ca o lumină
o corabie pitică
cu un print si-o tufănică…
Iar în stea, i-asteaptă-n zori
un alai de printi si flori
si-un rădvan tesut din fir
de zefir si de safir.
Dormi în leagăn de vioară,
luminită, tămâioară…
Si-or să treacă ani grămadă
cu amurguri si zăpadă.
Basmul meu din astă sară,
luminită, tămâioară,
nimeni n-o să ti-l mai spună,
si nici printu-n strai de lună
n-o să mai coboare-aici,
în grădina cu urzici.
Si-or rămâne-n steaua mică
voievod si tufănică,
iar tăticul, fata mea,
poate-o fi si el în stea…
Dormi în leagăn de vioară,
luminită, tămâioară.
CLESTAR
Dumnezeu, din muguri si mătase,
mi-a trimis un pui, ca un lăstar,
ziua să mi-l joc pe chiparoase,
seara să mi-l culc în degetar.
Pentru piciul ăsta mic de aur viu
-fulg de lună, zâmbet de zăpadă-
m-am făcut tătic giuvaergiu,
strai de-azur să-i cos într-o baladă.
Îi astern, suave, pentru mers,
strofe mici ca fulgi de crizanteme,
ca să calce numai peste vers,
cu pantofi de rouă prin poeme.
Îi fac jocuri din aripi de cărăbus
si din umbră moale si usoară.
Leagăn i-am cioplit dintr-un arcus
si culcus de cer într-o vioară.
Cresc păpusi din floare de cires
si le plimb prin stihurile mele,
si-un călut de vis îi scriu pe-un pres
măiestrit din cântece si stele.
Chiar si ursii cu priviri de sticla roz
si cu funde prinse în agrafe,
îi adorm în basm cu voievozi,
în cociuobe albe de garoafe.
Si-asa trec zilele, cu steme,
cu surâs, cu zurgalai sau cu amar,
si ne uita-ntre garoafe si poeme
-pici plapând si tata gradinar-
pe o margine albastra de clestar
PRICHINDEL
"TATICULE, VLEAU LUNA"
Prichindelul tatii, un crâmpei de raza,
leganat pe-o frunza lânga o furnica,
sta, printre craite si trifoi si-ofteaza,
trist ca un luceafar mic de tufanica.
Trei pitici zanatici i-au adus panere :
nuci de fildes, struguri de azur si-alune
si-au carat si-n cârca purpura de mere,
rasarit de piersici si amurg de prune.
Si-au stat fiecare pe o pergamuta,
dându-i roade cu lumini ceresti . . .
De ce plângi, fetita, ca o stea duruta,
azi lânga mireazma merelor domnesti ?
Si-a chemat taticu muzici înstelate :
un taraf de greieri sub un trandafir,
unul cu o cobza cât o fraga-n spate,
altul c-o ghitara mica de safir.
Luminita noastra nu vrea tamâioasa,
nici pitici, nici greieri argintându-si struna.
Tata fara suflet, lenevesti în casa,
nu ti-a spus, aseara, piciul sa-i dai luna ?
Ei, tăticu poate-ar lua-o din grădină,
dar e grea de geamuri, brătări si viori,
si-ar putea s-o spargă-n tăndări de lumină,
cioburi de oglindă risipind-o-n flori.
Ci de vrea fetita, o merge-mpreună
cu tăticu ăsta neîndemânatic,
si-a să stea trei ceasuri rătăcind prin lună
si strângând melci limpezi de azur sălbatic.
Maică, fă-ne-o scară cum e borangicul…
Dă-ne-n traistă pâine si magiun un pic.
Nu vezi ? Pleacă-n lună fata si tăticu…
Haide si matale, domnule Pitic !
SCHITĂ DE PRIMĂVARĂ
Ce se-aude ? Ce zvon lin ?
Ghioceii ies din humă
si sub cer primăverin
sună clopote de spumă.
Si la sunetele mici
care-n aer se desfoaie,
gărgărite si furnici
se trezesc prin musuroaie.
Se îmbracă-n haine noi,
ca în zi de sărbătoare,
si din pesteri ies apoi,
să se-nchine lung la soare.
Blând, de la fereastra lui,
toporasul le strecoară
vestea bună cum că nu-i,
nu-i nici un vrăjmas pe-afară.
Vioreaua s-a sculat
si-ntr-un ciob de rouă clară
ca o fată de-mpărat
se admiră-n oglinjoară.
Un gândac în strai de scrum
vrea si el să-i vadă fata :
- Uite-o, m-am oprit din drum,
Să-ti spun bună dimineata !
LEAGĂN DE TOAMNĂ
Brumar. O stea s-a desfăcut,
inel tăcut,
si pe crăite a căzut
ca un sărut.
Pe urmă luna s-a lăsat,
caiac brumat,
si păsăruici de matostat
si-argint curat
suiră-n luntrea ei de os,
cu zbor sfios,
vâslind pe cerul somnoros
de abanos.
Ieri, păsările. Iar acum
flori mici de fum
cu traiste pline de parfum
pornesc la drum.
Piticii-au strâns din ierbi înalte
stelele-nvoalte
si le-au cărat ca pe smaralde
prin scorburi calde.
Toti pleacă : aripi, tufănici
si licurici. Doar strugurii cu inimi mici
mai plâng pe-aici.
Auzi ? în geamul nostru-nchis
bătăi de vis.
Brumare, ce răvas ne-ai scris
Pe frunză moartă de cais ?
O, e un greiere drumar,
un lăutar,
cu scripcă veche de clestar
si chihlimbar.
Mă duc, oftând, ca să-i descui
si ca să-i spui :
-Tot umbli tu pe cărărui,
al nimănui,
rămâi la noi în Brumărel
cu dibla ta cât un cârcel
si cântă-mi pentru prichindel
un cântec ca un funigel.
ELEGIE
Hulubi se scutură ninsoare.
Ning raiuri fragedă candoare.
Vin piersicii la noi în casă,
zăpadă roză de mătase,
si zurgălăi pun la fereastră,
să-i vază Luminita noastră.
Lumina tatii, răsurică,
si-adoarme-n colt păpusa mică
si cheamă îngerii din zbor
s-o culce pe beteala lor…
Tu cânti si râzi cu ochi senini
tăticu scrie mărăcini.
Condeiu-i lunecă din mână
si fruntea-i rece si bătrână
si grea…Ce boabă argintie
din geană cade pe hârtie
si sparge slovele de-azur
si le împrăstie-mprejur,
de parcă soim de gheată mic
căzu-ntre pui de borangic
si-a spulberat în vânt, deodată,
grădina lor cutremurată ?
Si Luminita jucausa
cânta si-adoarme o papusa.
Ce-i pasa ca taticul ei
aduna lacrimi în condei
si ca prin gândurile-i grele
nu dorm papusi si nu cresc stele ?
Printre hârtii, carti si condeie,
amurg si morti de curcubeie.
Dar jos, în colt, surâs de roua
si licurici de viata noua.
Pasi fragezi. Vine Luminita.
Se sting condeiul si penita.
Apun hârtii si calimara.
Odaia toata-i primavara.
Pe mâna grea care a scris
mâna fetitei pune vis . . .
Asaza zâmbete de crin
pe cuta fruntii, pe suspin,
si culca, lina, pe necaz,
caisa roza din obraz.
De-ar plânge-acum taticul ei,
ar creste-n lacrimi clopotei,
s-ar preschimba în lacramioare
si plânsul tatii ar fi soare !
NANI-NANI, LEAGĂN DE VIOARĂ
Nani-nani, leagăn de vioară,
pentru care taină cânt si cresc
strop de lună, nufăr îngeresc,
lăcrămioară, inimioară si comoară ?
Pentru care vise cu gondole
odraslesc crâmpeiul meu de cer ?
Pentru zâmbet alb, pentru prier,
cu viole sub cupole de corole ?
Poate pentru dorul cu sandala
de suleget voievod mezin,
poate pentru cântecul senin,
pe-o petala liliala de beteala . . .
Poate însa-l cresc pentru cucuta,
pentru zari cu lung maracinis,
pentru doruri fara luminis
cu duruta muta alauta . . .
Cânt si leagan primavara lina,
plâng si-o-nchin acelorasi povesti
care-astupa razele craiesti
si le-nclina pe tulpina de rugina.
Nani-nani, leagan de vioara,
pentru care taina cânt si cresc
strop de luna, nufar îngeresc,
lacramioara, inimioara si comoara ?
SI CÂND TĂTICU S-O FI DUS
Mai e putin, mai e putin,
si plec în praf, în stea si-n crin.
Azi, piersic vechi ce stă să cadă
si mâine : brumă, zări, zăpadă.
Si când tăticu s-o fi dus
sub fluturi jos, pe zodii sus,
în urmă-i, mic seraf bălai,
inel suav, crâmpei de rai,
tu, pui plăpând de promoroacă,
într-o grădină, într-o joacă,
să rupi din iarbă stea cu foi,
luceafăr verde de trifoi,
să-l legeni lung în mâini senine,
soptind : tăticu e cu mine.
Apoi să prinzi pe flori de plus
un licurici sau cărăbus,
să-l culci pe-obraji de pergamută,
zâmbind : tăticu mă sărută.
DESTIN
Odor suav, surâs de crin,
pasii tăi albi spre ce destin ?
Spre care tărm, sub care zodii ?
Ani cu păuni, venin sau rodii ?
Tăticu-ar vrea să-ti lase zale,
conduri si steme cu opale,
să treci prin viată steag de bronz,
Domnită cu pantofi de bonz.
Dar în calica mostenire
nu sunt nici zale, nici safire.
Stema-i de vis pe fruntea smeadă,
Condurii : clipe de zăpadă…
O, testament sărac, ce vrajă
te-a scris cu pânză de păianjăn,
mână sfioasă si stângace,
te-am învătat să cresti răgace,
si licurici si flori neghioabe,
nu foisoare cu podoabe !
Cu aste daruri mici de fum,
pui scump si alb, te-ai frânge-n drum.
Ti-ai lua tovarăsi numai macii
si funigeii si gândacii,
si-n vălmăseala lor pitică
n-ai fi decât o tufănică,
un cărăbus cu zale moi
trântit de lună în trifoi…
Ce dar, ce scule mari de gheată
să-ti dea tăticul pentru viată ?
Ce scut, ce straie de văpăi
să născocesc anilor tăi ?
Cum să descânt peste poeme
să cresc din duh comori si steme ?
Te-as vrea prin viată steag de bronz,
Domnită cu pantofi de bonz…
Mă uit în ochii tăi, odor :
ci eu surâd în cerul lor.
Privesc la fruntea ta de rază :
e fruntea mea care visează.
Văd geana tremurând mătasă :
întocmai geana mea se lasă…
Aceeasi umbră albă creste
pe gura ta care-mi zâmbeste,
pe gura mea ce-ti spune cântec,
pe mâna care-ti scrie cântec.
Luceafăr trist ce-mi arse-n coastă
acum si-n pieptul tău adastă,
resfrânt în tine stea ciudată,
lacrimă-n rouă curată…
Ci nu ne vreau uniti pe punti,
acelasi vis, aceleasi frunti.
Cu care foarfecă beteagă
să tai lumina ce ne leagă ?
Ursitei tale, ce vintrele
să-i dau, să pleci pe mări cu stele
-lotcă de cer si curcubeu-
uitând pe zare tărmul meu ?
Te-as vrea prin viată steag de bronz,
Domnită cu pantofi de bonz.
Dar dacă gem să ne despartă
adânc, corăbii, zări si soartă,
mai clar în tine mă aprinzi
în lungi răspunsuri de oglinzi…
Si-asa…cum nu mai pot vreodată
din nuferi tineri de agată,
din anii tăi cu albe foi,
să-mi iau destinul înapoi,
vei merge, strop de luminită,
cu visul tatii : cununită,
în viata ta cu viata lui,
la piept cu cântecele lui.
Si nu vei fi un steag de bronz,
Domnită cu pantofi de bonz,
ci o fetită care are
conduri de rouă, pasi de floare,,
si care, printre crini si-albine
zâmbind, în brate cu stamine
de-atât surâs o să viseze
de-atâtea vise o să plângă,
de-atâtea lacrimi o să cânte…
LEAGĂN MIC
Strop bălai, lumină rară
de clestar si peruzea,
te-am culcat într-o vioară
si-am cules din primăvară
floare albă ca o stea,
ca să-ti fie stea.
Lângă leagăn, din baladă
ti-am adus un crin senin,
să stea veghe de zăpadă,
ca un înger mic de crin,
heruvim de crin.
Si ti-am pus pe mânusite
fluturi moi cu zbor deschis,
licurici cu luminite,
ca să-ti lumineze-n vis.
Fluturi pentru vis.
Si-ntre florile grădinii,
lângă fluturii ce ning,
n-ai să stii că mor toti crinii
si că fluturii se sting.
Într-o zi se sting.
Că-ntr-o zi si pentru tine
zborul lor va fi închis
si că nimeni nu mai vine
să-ti aducă stele-n vis.
Stele mari de vis…
LEAGĂNUL DE AZI
Nani, puiul mamei. Ti-au trimis
zorile trei ramuri de cais.
Trei lumini desprinse dintr-un pom :
-Cântul - Pacea - Dragostea de om-.
Când am fost ca tine, bezne mari
mi-au adus trei vreascuri de artari.
Trei uscate gheare de copac :
-Plânsul - Truda - Foamea fără leac-.
Nani, puiul mamei. Ia puteri :
tâta maicii-i grea de primăveri
si pe leagăn cântecele ei
ti-au boltit un cer de porumbei…
Când am fost si eu un prunc amar
maica-mi da din tâte numai jarsi-mpletea oftat si dezmierdări
cu oftatul tunului din zări…Nani, puiul mamei. Să culegi
pe obraji surâsul lumii-ntregi.Iar când, mâine, pasii-o să-ti îndrumi,
du si tu surâs întregii lumi,
trei lumini desprinse dintr-un pom :
-Cântul - Pacea - Dragostea de om-.
Nani, puiul mamei. Ti-au trimis
zorile trei ramuri de cais.