A U R E L M A R I N
NOTE DE PE FRONT
IARĂŞI OPRIM
Iarăşi oprim. Ce naiba ! Să te opreşti, să mergi
Tălăzuind coloana, că noaptea nu-i destul ce
Ne sâcăie ! Şi calul visează să se culce
Şi stă ca o momâie, o labă să i-o ştergi.
Hăt, către ziuă 'n câmpul imens şi neclintit
Din care fug ca umbre pasările stărnite
Dela un cap la altul trec ordine pripite.
- Bivuacăm ? - Nu-i glumă ? - Nu ! - Doamne, în sfârsit.
Jos cu bocancii. Numai o clipă, peste tot,
Lungiti in ierburi nalte, ostaşii trag aghioase;
Ii stânjenesc ciudate şi multe flori ochioase
Şi vântul îi îngână şi-i mângâie pe bot.
* * *
O, somn obligatoriu, vei mai fi fost cândva?
La drumuri lungi, în grâne, să-ti dăruim tributul.
O, noapte nesfârşită, oferă-ne iar scutul
Şi nu lăsa ca luna să scapete 'n vâlcea.
Bolborosim de una, de, alta, ca şi cum
N'am pretui răgazul ce nu ştim cât va tine,
Simt sufletul deodată că s'a desprins de mine
Si-mi pare că rămâne, călcat de toti, în drum.
E O LUMINĂ, NUMAI UNA
E o lumină, numai una,
In câmp, în grânele prea coapte.
Patrula noastră e de noapte
Şi tocmai că răsare luna.
Până să pregătim, scurt, saltul
Tâtrâş, în marginea de groapă,
Un nor, ca o enormă pleoapă,
Ne-acopere. La unal si-altul
Mă uit. Ce palizi, fără veste !
Dar să pornim oricum, acuma.
Parcă sunt morti. Dar lasă gluma.
Pândarii se tărăsc la creste.
Un glonl îmi piuie aproape,
O pasăre-a tâşnit năucă.
Simt gura cum mi se usucă.
Şi fruntea toată numai ape.
Ne ridicăm şi nu ştim unde
Şi, cum ne fofilăm, ne trece
Pe frunte raza lunii rece
Şi norul repede ne-ascunde.
Şi dintr'odată înainte
Sunt numai limbi de foc subtire.
Sub apriga deslăntuire
Stăm tintuiti, cu luare-aminte.
Răniti îmi cad echipierii.
Duşmanul a fugit ca unal !
Arareori mai bate tunul.
In zori, ne strâng brancardierii.
Cei răniti, nici să le vie-a crede,
Dintr'un loc în altul se tot mută !
Şi, când, tolăniti, nimeni nu-i vede,
Boarea noptii trece si-i sărută.
DOAR O RAZĂ
Doar o rază mai străbate până 'n cort
Dela luna peste vârfuri clătinată.
Când şi când, în şoapte, se arată
Sanitarii care poartă înc' un mort.
Somnu 'n gene cade ca de plumb
Si-l înlătură prelunga prohodire,
Răgâiala broaştelor subtire,
Pe deasupra verdelui porumb.
Mă trezesc sărind afară drept
In picioare, care-mi tremură deodată.
Pe brancarda slab iluminată,
Stau întins c'o rană grea în piept.
AU RĂMAS
Au rămas pe câmp răniţii, mortii,
Sub obuze 'n şuer şi şrapnele
Până ce apar sfioase stele,
Ca să lumineze calea sortii.
Vaiete străpung tăios văzduhuri
Imbibate cu mirosuri crude,
Unuia-i se pare că aude
Cum aleargă, printre rânduri, duhuri.
Dă ca să se 'nchine, bratul însă
Ii atârnă frânt de jumătate.
Aiurează-apoi întins pe spate.
Văntu-i şterge leneş fata plânsă.
In privire cerul se destramă.
Lacrimile curg lin, în neştire.
Singură, aproape, cu iubire,
Luna-l oblojeşte, ca o mamă.
Revista Fundatiilor, Nr. 1, 1 Ianuarie 1944
------------------------------------
INTRE HOTI
de Ion Tudose
Voi n'ati vrea să alunecăm cu totii
Pe povârnişul muntelui vietii
Când tremură răcoarea diminetii
Şi se odihnesc sfornăind, hotii...?
Schimbăm baltagul, toporul, cutitul,
Pragul casei îl legăm în cruce.
Voinicul, cuib ascuns, te părăseşte, se duce,
Il goneşte singurătatea, urîtul.
Schimbăm cuşmele, chimirul încins
Inelele de argint, ca şerpii, încolăcite
După măciucile sfintitelor bâte,
De teama lor multe nedreptăti s'au învins.
Opincilor le luăm juratul legământ
Şi năravul îl desbrăcăm în pădure
Ştirbim tăiuşul lucios de secure
Ne botezăm din nou, cu pământ.
Spunem apoi cinstita rugăciune
Ieşim printre oamenii blânzi, de treabă.
-«Cât vom tine jurământul, Buzarabă? »
-«Un ceas, două până ce luna iarăşi apune ».
Revista Fundatiilor, Nr. 1, 1 Ianuarie 1944