Editura MARINEASA, Timisoara 1999

 

GRUPUL DE REZISTENTÃ ARMATÃ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI DIN COMUNA TEREGOVA-BANAT (1948-1949)

 

 O data cu actul de la 23 august 1944, poporul român îsi pierde libertatea, cazând în robia comunismului. Rusii, cu o extraordinara abilitate si cu o perversiune neîntrecuta în politica mondiala, cu consimtamântul Apusului, la Ialta, pun stapânire pe Estul Europei. De comun acord, Stalin, Churchill si Roosevelt determina sfera de influenta a fiecarei puteri în Europa. Asa ajungem noi, neamul românesc, sub jugul sovietic. Cu trupul tarii sfârtecat, cu capul plecat în semn de rob, resemnati, asteptam parca barda calaului sa ne taie capul. Si de data aceasta, ca-ntotdeauna, neamul românesc gaseste solutia de a iesi din criza social-politica, dar mai ales spirituala. Se organizeaza în lupta de rezistenta împotriva comunismului. Românii din pribegie, fugiti de urgia comunista, iau atitudine în fata actului din 23 August. Sub comanda lui Horia Sima se înfiinteaza GUVERNUL DE LA VIENA în toamna anului 1944. Tot acum, în 1944, se organizeaza ARMATA NATIONALA. Se face apel la toti românii din exil ca sa se înroleze în aceasta armata nationala pentru a lupta împotriva Rusiei, care ne rapise Basarabia si nordul Bucovinei. 

Dupa terminarea razboiului, 9 Mai 1945, ARMATA NATIONALA se desfiinteaza. Tancurile rusesti pun stapânire pe întregul popor român. Comunistii, la vremea aceea, erau putini la numar, în jur de 1000, dar, cu puterea moscovita în spate, au calcat si supus toata tara. Pe rând, grupuri, grupuri de români, din fosta ARMATA NATIONALA, vin în tara si se organizeaza în rezistenta pentru aparare. Intuisera ca primejdia era mare. Era în joc însasi fiinta neamului. Acum au loc parasutari în toata tara. 

În Banat a fost parasutat profesorul Filon Verca. Odata ajuns pe pamântul tarii, începe organizarea de rezistentei, de comun acord cu puterile din Apus. Nu la întâmplare s-a pornit lupta împotriva comunismului. Centru de organizare în Banat a fost Caransebesul. Aici Filon Verca a fost ajutat de prof. Ion Iliescu, care tot timpul era alaturi de el, fiind student la Teologie. Pe atunci, grupul FDC al jud. Severin era condus de Ion Iliescu. În acea vreme, eu, Atanasie Berzescu, ca student la Teologie, am luat parte activa la organizarea rezistentei, totodata fiind si ajutorul lui Ion Iliescu. Tin sa mentionez ca eram sub directa conducere a lui Ion Sadovan, seful regionalei Banat. Filon Verca a fost ajutat si de Petru Hamat, professor la liceul "Traian Doda", de Ion Chirila, Nicolae Balanescu, Adam Andrei si altii. La Lugoj l-a avut colaborator pe Iosif Ripan, care conducea rezistenta din nordul judetului Severin. În partea de nord a judetului se angajasera în lupta de la tinerii frati de cruce pâna la cel mai batrân luptator. Nordul Banatului, care a cuprins si Aradul, l-a avut ca organizator pe ing. Ion Constantin, ajutat de Ion Sadovan, seful regionalei Banat F.D.C. I-a mai avut alaturi pe Gheorghe Brahonschi, Constantin Pascu, C-tin Florescu, Teodor Roman si altii. Tin sa mentionez ca, dupa trecerea lui Moroaica în Germania, care de fapt fusese numit în locul lui Ion Constantin, ramâne Constantin Pascu la conducerea regionalei Banat. La rândul sau, Ion Sadovan, a fost ajutat de Petru Cojocaru, Virgil Procapovici, Constantin Munteanu, Viorel Gheorghita, Ion Godea si altii. În sudul Banatului, prof. Verca a mai fost ajutat de Nicolae Horascu si Spiru Blanaru, în plasa Teregova. În garnizoana Teregova i-a avut pe Horia Anculia, sef de garnizoana, pe Petru Grozavescu si Romulus Anculia. În plasa Orsova, ca organizatori au fost Zaharia Marineasa, Comandorul Petru Domasneanu si Gogu Cristescu. Pâna acolo se ajunsese cu actiunea dusa împotriva poporului român, ca la Moscova, în cadrul ministerului de externe, functiona o directie speciala pentru România. De acolo, deci, era condusa România. O multime de rusi, care cunosteau bine limba româna, au primit cetatenia româna, au ocupat mari functii în stat. Poporul român se gasea deci într-unul din cele mai grele momente din istoria lui. Era în pericol existenta lui. Ne aflam în anul 1946. Se pregateau alegerile parlamentare. Preocupati, cei de la conducere, de acest lucru, noi ne-am desfasurat mai liber în organizarea rezistentei. Dintr-un loc într-altul, razlet, mai lua nastere câte un grup de partizani, mai ales în nordul Moldovei, prin Bucovina. Se impune un lucru de luat în seama. Toti cei care au facut parte din Armata Nationala, ajunsi în tara, s-au înrolat în grupurile de partizani. Aici au luptat cu dârzenie. Ajunsi la acest moment, se cuvine sa mentionam un lucru: - Când grupurile de partizani au luat fiinta de-a lungul muntilor Carpati, angajându-se în lupta cu comunismul, adevarata armata a neamului românesc, cu arma în mâna, o formau luptatorii din aceste grupuri de partizani. Aceasta era adevarata armata a poporului român. Numai ei luptau pentru neam si legea lui Hristos. Cealalta era armata rosie care secera cu necrutare sutele de mii de români. Istoria ne mai marturiseste ca pe vremea lui Avram Iancu - 1848-1849, neamul românesc s-a gasit într-un mare impas. Singura armata lui Avram Iancu, de 6000 de ostasi, reprezenta neamul românesc. Prin ei, neamul traia si se afirma. Asa si acum, în vremea anilor 1948-1949 si pâna la desfiintarea ultimului grup de partizani, luptatorii din rezistenta formau adevarata armata a neamului românesc. Atunci când, la alegerile din 1946, se furasera voturile, comunismul era considerat cel mai mare dusman al nostru. Trebuia luptat împotriva lui chiar cu pretul vietii. Dupa ce în tara se fixeaza la teren, sprijiniti de tancurile rusesti, ei îsi desfasoara planul de atac împotriva rezistentei românesti. Cu experienta de lupta a Moscovei, ei încep treaba. Din 1947, alegerile din 1946, U.R.S.S.-ul, prin armata sa, a trecut la organizarea comunismului la noi în tara. Îsi înfaptuiau planurile, tavalugind lumea. L-au alungat pe regele Mihai în mod necinstit si dictatorial. Au urmarit din aproape pe ofiterii monarhisti, partidele istorice si pe toti cei care se gaseau luptând pentru apararea neamului românesc. Portile închisorilor s-au deschis. Au intrat cu miile, cu zecile de mii si chiar cu sutele de mii. Muntii nostri au început sa gazduiasca o multime de români, constituiti în grupuri armate. Erau partizanii. Asa au luat fiinta grupurile de partizani, printre care cel al lui Spiru Blanaru din Teregova si al colonelului Ioan Uta. Când Gheorghe Ionescu, notar public, organizeaza comuna Teregova în formatiune de lupta, juramântul fiind luat de Parintele Alexandru Nicolici, Spiru Blanaru era deja organizat la munte în grup armat de partizani. Gheorghe Ionescu face aceasta organizatie pentru a veni în ajutorul celorlalte grupuri de partizani din munte. În vremea aceea nu se mai facea deosebire între taranisti, liberali, militari sau legionari. Toti erau români, frati între ei, cu o singura datorie, de a apara neamul de dusmanii de la rasarit, comunistii. Tin sa mentionez un singur lucru, în partea aceasta a Banatului nu au fost trei grupuri de partizani, ci numai doua: Spiru Blanaru si Colonelul Ioan Uta. Gheorghe Ionescu a organizat com. Teregova numai pentru a putea sustine si aproviziona cele doua grupuri din munte. Nu a avut grup separat. Când a trebuit sa fuga în munti, el s-a dus în grupul lui Spiru, a luptat alaturi de comandantul grupului. La sfârsitul lui 1948 si începutul lui 1949, Spiru Blanaru, cu grupul sau, se gasea pe dealurile Teregovei, organizându-se si aprovizionându-se. Iarna aspra se napustea tot mai naprasnic. Frigul nu cruta pe nimeni. Se gândeau tot mai mult la greutatile care vor veni. Aprovizionarea cu arme si alimente devenea o problema. Aveau arme, dar nu erau suficiente. În munti fugeau tot mai multi români. Acum securitatea se organiza pentru a înabusi actiunile grupului de partizani. 

 

LUPTELE DE LA TEREGOVA 

 

Era acalmie. Ca-ntotdeauna înainte de furtuna, oamenii erau nelinistiti. Asteptau sa se întâmple ceva. Adesea, ieseau din case si plecau prin comuna, fara nici un rost. Un du-te vino peste tot. Dupa Sfântul Ioan, în ianuarie 1949, cam pe la 9-10 seara, securitatea îi aresteaza pe Grigore Ianosiga-Ionescu si pe Moise Anculia-Pasule, membri activi ai organizatiei din comuna. Toata Teregova se afla în alerta. Cei din organizatie se temeau de un denunt al celor doi arestati, în cazul în care ar fi cedat la ancheta. Aflati în aceasta situatie, destul de periculoasa pentru existenta grupului si a organizatiei, oamenii lui Spiru Blanaru se hotarasc sa atace primaria comunei, unde se afla postul de jandarmi cu cei doi arestati. Dupa orele 22,30 începe atacul asupra primariei din Teregova. Se arunca mai multe grenade în curtea primariei, producându-se panica. Se deschide foc de mitraliera în geamurile imobilului. Toti ostasii si jandarmii au fugit care-ncotro, împreuna cu ofiterii de paza. Partizanii au intrat în postul de jandarmi si i-au eliberat pe cei arestati, Grigore Ianosiga si Moise Anculia, care a plecat cu ei. Grigore Ianosiga s-a dus singur în padure. De acum furtuna se declanseaza. A doua zi, în comuna Teregova, securitatea a adus un batalion de ostasi pentru lupta. Erau decisi sa lichideze cu partizanii. Noi, cei de jos, care aveam misiunea de a coordona grupurile, am început lucrul. Aprovizionam cu arme si alimente. Zilnic faceam drumul în padure pe cai ocolite. Unul câte unul, cei din comuna se duceau acolo, la grupul lui Spiru Blanaru. În 16 ianuarie 1949, apare legea care prevedea pedeapsa cu moartea pentru toti aceia care se dovedeau ca lupta împotriva statului, cauzând moartea în rândurile securitatii. Nu ne-a ramas decât lupta pe viata si pe moarte. În 23 ianuarie 1949, eu am fost la Spiru Blanaru pentru a ne întelege asupra a ceea ce aveam de facut. Ne asteptam, fara îndoiala, la un atac de proportii mari din partea securitatii. Am ajuns acolo condus de Tudor Ruset, curierul meu. Grupul îsi avea locul fixat pe dealul Tomnacica, la nord-est de Teregova. Pâna acolo sunt aproximativ 7 km. Slatina-Timis se afla la o distanta de 15 km. În toate comunele din jur se înstapânise o atmosfera grea. Un neastâmpar ne cuprinsese pe noi toti, cei care ne angajasem în lupta. Era multa speranta si nestramutata credinta ca vom birui. Toti ne rugam si nadajduiam în mai bine. Cale de întoarcere nu mai aveam. Lupta împotriva comunismului trebuia dusa chiar cu pretul vietii. Simteam cu totii ca moartea ne da târcoale. Noi eram putini. Ei erau multi. Stalin, prin armata lui, era în spatele lor. Noi, cei putini, aveam credinta în Dumnezeu si în misiunea noastra de a apara credinta, neamul si tara. Dupa lungi discutii, am cazut de acord cu tot grupul, în frunte cu Spiru Blanaru si cu Petru Domasneanu, sa nu se dea un atac frontal. În cazul când vor fi surprinsi, atunci se vor apara luptând. Tot acum tin sa va încredintez si mesajul lui Spiru catre neamul românesc. Stând de vorba cu el, acolo sus, în mijlocul padurilor care frematau a bejenie, pe îndelete mi-a încredintat multe lucruri gândite de el. Era o zi de iarna, nu prea frig, desi albastrul cerului vestea ger, soarele scalda bolta cereasca de un pitoresc nemaivazut, zapada nu se topea. Miriade de stelute albe reflectau albul scânteietor al omatului. Era o feerie. În masura zbuciumului din sufletele noastre, în aceeasi masura crestea farmecul naturii, cu albul zapezii scânteind în soare. Contrastul acela izbitor al colinelor de deal învesmântate în mantia alba, ne trezea la realitate. Asa cum am mai spus, ei erau multi, sprijiniti de tancurile rusesti, iar noi eram putini si fara arme. În lupta aceasta cu raul, cu noi era numai Dumnezeu. Vânati din toate partile, într-o iarna grea, ne zbateam sa gasim o iesire. În aceasta atmosfera de zbucium sufletesc, Spiru începe marturisirea lui. Baierele inimii lui se dezleaga si zice: 

- "Mai frate Tase Berzescu, suntem prinsi ca-ntr-o menghina. Nu stiu care va scapa din noi doi cu viata. Cred totusi ca tu o sa scapi. Este bine sa stii unele gânduri ale mele". 

Stând asa, unul lânga altul, în mijlocul întinsului de zapada, ascultam la ce-mi spunea Spiru. Aparuse deja legea care prevedea pedeapsa cu moartea. Iata ce-mi spune Spiru: 

A).- "De când stau aici în grup cu acesti oameni, hotarâti sa lupte pâna la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Desi suntem, ca apartenenta politica, diferiti, ne întelegem ca fratii. Nu facem diferenta între noi. Aici, dupa cum stii, sunt multi legionari, taranisti, liberali si militari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o data sa faca deosebire între ei dupa apartenenta politica. Toti suntem români si trebuie sa fim uniti în fata dusmanului. Desi cel mai mare pacat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reusit sa realizam, în ciuda pacatului, unitatea între noi. 

B). - "În fata primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu totii ne rugam ca sa scapam din draceasca înclestare între bine si rau. S-a realizat o prietenie, liantul fara de care nu va fi niciodata biruinta. 

C). - "As dori ca, la momentul potrivit, sa stie si ai mei, de acasa, familia mea, prin ce am trecut si care au fost conditiile de viata si sansele de biruinta asupra comunismului. Ne-am împacat cu gândul ca va trebui sa murim pâna la urma. Eu, frate Tase, am certitudinea ca voi muri si-ti încredintez tie aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele framântari ale mele ca om. Fiul meu, daca va mai apuca sa scape cu viata, la fel si sotia mea, as vrea sa cunoasca prin ce am trecut. 

D). - "Îmi este draga tara noastra, neamul nostru românesc. As dori ca odata sa fie liber, mare si unit. Dumnezeu sa fie cu el. Dezmembrarile de partid sa dispara. Poporul român s-a nascut crestin. Avem obligatia morala fata de copiii nostri sa le lasam mostenire dreapta credinta a stramosilor nostri si raspunderea fata de strabunicii nostri, crescuti în legea crestina. Fa acest lucru, fratele meu, si este de-ajuns pentru mine. Cei care vin dupa noi sa stie ce-am facut si ce-am gândit si noi, în "toiul beznelor adânci". 

Dupa aceasta încredintare de gânduri si vreri a urmat un moment de tacere, de liniste, de traire interioara pentru amândoi. Stiam ca ne hârjonim cu moartea. Ca treziti dintr-un vis, ne privim în ochi, unindu-ne în gânduri si nadejdi, ne-am îmbratisat si sarutat, despartindu-ne. De atunci nu ne-am mai vazut. Acestea au fost gândurile lui Spiru Blanaru, încredintate mie. El n-a avut pretentia unui mesaj. Eu însa îl consider mesaj catre toti românii, catre tara, mai ales asupra unitatii, care nici în prezent nu este. Dupa ce m-am despartit de Spiru am stat de vorba cu Petru Domasneanu, aproape o ora. În mare, aceleasi lucruri si doruri mi le-a spus si Comandorul, încredin-tându-mi pentru viitor cele spuse de el. Amândoi si-au iubit neamul si legea crestina, jertfindu-se pentru ele. La despartirea mea de oamenii din grup si de Spiru, de comun acord cu ei am fixat ziua de 28 ianuarie 1949, zi de o noua întâlnire. Plecând spre casa, la Slatina-Timis, m-am întors înc-o data cu privirea spre Spiru, facându-i semn cu mâna de bun-ramas. Avea sa fie ultimul ramas bun dintre noi. Spre Slatina-Timis, peste coclauri înzapezite, pe carari de noi stiute, am fost condus de unchii mei Petru si Ion Berzescu, de Martin Copaceanu si de Martin Moatar, care era din Slatina-Timis. Pe înserate am ajuns acasa. La Teregova, în vremea aceea, Gheorghe Ionescu se ocupa de aprovizionarea cu arme si alimente pentru grup. În 25 ianuarie 1949, eu am fost arestat de catre securitate, de la catedra. Eram professor la Slatina-Timis. Pâna seara, grupul a fost informat de caderea mea. Personal, Spiru a coborât în Slatina-Timis si a stat de vorba cu sotia mea, informându-se de cele petrecute cu mine. Si-au dat seama ca nu-i de glumit. Se pregateau de retragerea spre muntele Semenic. Arestat fiind, sunt predat maiorului Aurel Mois, la Caransebes, unde era centrul de actiune al securitatii împotriva rezistentei. Seful centrului era chiar Aurel Mois. Ajuns în fata lui Mois si luat în zeflemea, acesta începe o ancheta sumara si de forma numai. Nimic serios. Dupa doua zile, în 27 ian. 1949, îmi spune sa ma pregatesc pentru a merge cu armata sa-l prinda pe Spiru Blanaru. Eu refuz, declarând ca nu stiu nimic de Spiru. Mois însa era la curent cu cele întreprinse de mine în legatura cu grupul lui Spiru. Nu-mi puteam da seama de unde stie aceste lucruri. Mult mai târziu, în închisoare, când am stat de vorba cu Martin Moatar, care a facut parte din grupul lui Spiru, am aflat ca Samfiu Banu, gazda mea unde locuiam la Slatina-Timis, în timpul când am fost professor, era informatorul securitatii. Sotia, fiind în bune relatii cu el, i-a spus ca m-am dus la Spiru. De aici avea toate datele Mois. În seara zilei de 27 ianuarie, Mois ma obliga sa merg în urmarirea lui Spiru Blanaru cu compania de securitate. Daca refuz, ma vor duce legat, cu gândul de a ma împusca. Singur în celula, în plina iarna, îmbracat sumar, ma rugam lui Dumnezeu sa ma scape din acest impas. În miez de noapte vine Mois la mine în celula si-mi spune sa-l urmez. În biroul lui îmi da urmatoarele instructiuni: Eu voi fi prezentat armatei drept ofiter de securitate, de la centru, din Bucuresti, cu numele de Ionescu si voi fi tratat ca atare. De acest joc stia numai el si cu capitanul Schnellbach, care ma însotea. Pe tot timpul urmaririi eu am fost încadrat de Schnelbach si înca un ofiter. Coloana de masini a plecat din Caransebes la orele 2 din noapte catre Teregova. Eu cu cei doi ofiteri, într-un jeep în urma coloanei. Mois era în frunte. Tot drumul l-am strabatut fara sa-mi dau seama. Eram preocupat de jocul pe care trebuia sa-l fac. Spiru nu trebuia descoperit si tradat. Am mers pe ultima carte. Am acceptat jocul cu moartea. În mintea mea încoltise o iesire din acest joc satanic. Daca nu-mi reuseste planul de a-i duce, prin viclenie, în alta parte decât la locul de taina al lui Spiru, atunci, hotarât, voi merge la moarte. Voi simula o evadare, smulgându-ma dintre cei doi ofiteri, care tot timpul ma tineau de brate. Vor trage în mine împuscându-ma. Si cu pretul vietii mele îl voi salva totusi pe Spiru. La tradare nu voi ajunge în nici un caz. Ajungând la Teregova, ca dintr-un facut, m-am linistit. Eram hotarât sa-i înfrâng prin viclenie, chiar daca ma împusca, numai sa-l scap pe Spiru. Înaintea lui Tudor Ruset l-am avut curier pe Martin Copaceanu zis Rica. Acum el era în grupul lui Spiru. Martin Copaceanu avea un frate mai mic, cu numele de Miluta. Era bolnav de nervi, nebun. Nimeni nu-i avea grija. Toata lumea din comuna îl cunostea asa. Pe mine ma stia foarte bine. Eram vecini cu casa bunicilor din Teregova. Mai traia si batrânul, tatal lor, Mihai Copaceanu zis Meila Rica, batrân de tot, dar se tinea bine înca. Era plin de viata. Ma cheama Mois în biroul postului de jandarmi si-mi spune: 

- "Asculta, mai Berzescule, de tine depinde reusita noastra. Sa ni-l dai pe Spiru Blanaru în mâna daca vrei sa nu fi împuscat!" 

- "Domnule maior, în situatia în care ne aflam noi acum, dupa trei zile de la arestarea mea, Spiru Blanaru nu mai este acolo, a plecat cu tot grupul. Ei stiu unde, noi nu putem sti. Sa stiti ca si el este ofiter, nu numai dvs. Cu el este si un comandor, Petru Domasneanu, iar Gheorghe Ionescu este un ofiter mai bun decât toti la un loc. 

- "Ce vrei sa spui cu asta?" 

- "Plecati de la o premisa falsa si nu puteti conclude just." 

- "Nu-i nimic, sa ma duci la el. Tu stii unde este. Tu trebuie sa ai un curier si aici în comuna." 

Acum când ma gaseam în momentele cele mai grele, Cel de Sus m-a luminat. Am declarat ca nebunul de Miluta este curierul meu. 

- "Cine-i curierul tau de aici?" - ma întreba Mois. 

- "Miluta Copaceanu zis Rica", raspund eu. 

Imediat, Mois trimite pe seful de post dupa el. Eu îmi faceam planul de bataie, stabilind drumul care trebuia parcurs cu armata. Atunci eu nu mai stiam unde se afla, de fapt, Spiru cu tot grupul. Credeam ca va fi plecat asa cum ne-am înteles. Mai târziu, în închisoare, am aflat ca ei nu s-au miscat de acolo. Deci erau tot la vechiul loc. Ma hotarâsem sa duc armata în punctul opus al dealului Tomnacica, pe dealul Poeni, de la nord spre sud, catre Herculane. O data cu Miluta este adus si tatal sau, mos Mihai Copaceanu. Mois îl întreba pe Miluta daca ma cunoaste pe mine. 

- "Da, domnule, este profesorul nostru, domnul Atanasie Berzescu, doar cu el am crescut." 

În vremea asta îmi batea inima de sa-mi sara din piept. Îi sugeram parca prin gând lui Miluta sa spuna ce-i dictez eu. Ma uitam în ochii lui si repetam mereu dealul Poieni. 

- "Mai Miluta, tu esti om zdravan la minte si serios. Fratele tau Martin, mai stii unde este acum?" 

- "Da, domnule maior, ca doar eu am fost la el cu mâncare, la coliba noastra." 

- "Unde este acum?" 

- "Apoi, d-le, este acolo sus pe dealul Poeni. Si sunt acolo multi." 

Fratilor, când am auzit asta, pacea s-a coborât în sufletul meu. Daca voi scapa cu viata, mi-am zis, îmi garantam o batalie câstigata. Miluta nebunul primise mesajul meu. Dar, cu adevarat, ne jucam de-a moartea. La cele declarate de Miluta, mai vine si mos Meila Rica, tatal sau, cu precizarea ca fiul sau Martin se afla acolo sus, pe dealul Poeni, aproape de Bradu-Mosului, împreuna cu toti partizanii. Gânduri limpezi se depanau în mintea mea. Teama disparuse. Urmaream pas cu pas desfasurarea expeditiei. Daca voi scapa cu viata din aceasta urmarire, stiu ca voi plati-o cu vârf si îndesat. Noapte de iarna, cu frig si zapada scârtâind la fiecare pas al nostru, cu un cer senin si mii de stele, cu o luna care lumina ca ziua pe cerul tremurând parca a ger. Noi ne foiam întruna în jurul orelor patru dimineata. Era 28 ianuarie 1949, ziua când eu trebuia sa ma întâlnesc cu Spiru Blanaru, acolo sus la Tomnacica. Mois îmi da ultimele instructiuni. Ma prezinta armatei: - "Dumnealui este tov. locotenent Ionescu de la Bucuresti. Mergeti cu el si sub supravegherea lui. Sa fiti cu bagare de seama la orice miscare. Banditii sunt peste tot si bine înarmati. Curierii mei, Miluta si mos Meila Rica, erau în fruntea coloanei. Îi duceau în fata, stiind ca nu trag în ei. Eu eram la urma, încadrat de doi ofiteri, Schnellbach si înca unul. Si acum la drum, pe carari în sus, mergând unul dupa altul. Luna plina ne lumina drumul si ne arunca umbrele noastre miscatoare când pe zapada înghetata, când pe negrul pamânt dezgolit si înghetat. Atenti ca pasarea de prada si tremurând la orice fosnet de padure, la adierea vântului întepator, ca niste iepuri tremurând a spaima, ne miscam spre o tinta imaginara. Daca vântul se întetea pe alocuri si facea ca zgomotul sa fie mai tare, noi auzeam comanda în soapta de "culcat". Ne trânteam pe burta la pamânt. Cu inimile zbatându-se în piept, cu rasuflarea întretaiata, iepureste ciuleam urechile la alte zgomote sau miscari ale inamicului din spaimele bietilor ostasi ai securitatii. Parca era armata din Tiganiada lui Budai-Deleanu. Tot în salturi am urcat dealul Poieni, pâna sus pe culmea careia i se spune Cracul lui Daucu. Mi-am dat seama ca ostasii acestia din securitate nu aveau nimic comun cu vitejia ostasului român. Satan pusese stapânire si pe sufletele lor. În fruntea coloanei erau cei doi, Miluta si mos Mihai Copaceanu zis Meila Rica, iar încheietor de coloana eram eu, profesorul lor, cum îmi spuneau ei în comuna, al lui Berda. Eram târâti sa ne vindem fratii nostri care, pe buna dreptate, pe vremea aceea erau cei ce reprezentau neamul românesc. La vremea aceea neamul românesc a trait prin grupurile de partizani din tot lantul de munti ai tarii noastre. Sus, sus, la munte sus, era apararea neamului, iar jos, jos, jos de tot, era tradarea, Comunismul. Se miscau în urma tancurilor comuniste, venite din stepele rusesti. Urcând Cracul lui Daucu, pe dealul Poieni, am ajuns pe o zi senina, cu soare scânteietor. Miriade de stelute faceau ca zapada sa scânteieze în soare. Unul dupa altul, pe culme de deal, în bataia soarelui, mergeam obositi pe drumul în urcus, epuizati de salturile iepuresti ale vitejilor ostasi de sub ocrotirea rosiei armate din rasarit. Frica îsi batuse joc de ei în mod caraghios. În bataia soarelui se vedea numai aburul fiecarui viteaz din coloana. Mergând asa, încadrat de cei doi ofiteri, ma uitam în dreapta mea, spre dealul Tomnacica, la locul unde stiam ca-i lasasem în 23 ianuarie pe toti cei din grupul lui Spiru. Nu-mi venea sa cred ochilor. De la doua colibe iesea fum. Erau ei. Nu plecasera de acolo, desi ne întelesesem sa plece daca eu voi fi arestat. Am aflat asta când am stat de vorba cu ei la închisoare. Rupt de oboseala, ud la picioare, dupa atâtea culcari în zapada, mergeam fara încetare pâna la punctul unde ei îsi vor da seama ca s-au înselat si n-au facut nimic. Mergeam stapânit de un curaj supraomenesc. Credeam cu tarie ca pe Spiru l-am salvat. Pâna la ei, unde se vedea fumul iesind, ne trebuia cale lunga si nu ne ajunge nici ziua. Dupa cum vom vedea, asa s-a si întâmplat. Batrân si cu bastonul în mâna, mos Meila Rica sufla tot mai greu în fruntea coloanei. El a prins jocul meu si mergea si el cu multa încredere în acest joc. 

- "Mosule, mai avem mult?" îl întrebau ofiterii. 

- "Mai avem, taicule, ca nu-i asa aproape Bradu-Mosului, acolo este si copilul meu." 

Bradul-Mosului este alt deal legat de dealul Poieni, spre muntele Semenic. Aici se formeaza o padure deasa, de brazi înalti, cu putini fagi în margini de poiene, falnici si ei, scaldati în lumina soarelui, o podoaba a naturii. Pe la orele 14 am ajuns si noi la Bradu-Mosului. Ne-am oprit la coliba lui Radu Besari, un consatean si colegul meu de clasa la scoala primara. Acum era padurar. Avea o gospodarie frumoasa. De la coliba lui, care era asezata într-o poiana, cu amestec de fag si brad, dar nu lipsea nici stejarul, în dreapta acesteia se facea o panta destul de lunga, dar blânda. Se sfârsea jos de tot, în marginea unei întunecate paduri de fag si brad. Eu ramasesem lânga un fag înalt, razlet, în plinul poienii, sus, aproape de culme si ma uitam cum se desfasoara armata de securitate. De lânga mine disparusera cei doi ofiteri care tot timpul m-au însotit. Era în stânga mea, la vreo zece metri numai, seful de post din Teregova. Obosit si el, se apropie de mine cu rasuflul greu, rugându-ma: 

- "Domnule locotenent, vedeti d-voastra ce greu este când urmaresti niste banditi? Sa nu uitati când faceti raportul acolo la Bucuresti. Sa amintiti si de mine, de lupta mea împotriva dusmanului de clasa. Va rog sa nu uitati." 

Eu înregistrasem acest lucru si-mi dadusem seama ca jocul meu luase proportii. Ma gândeam ce voi pati eu când îsi vor da seama ca i-am învins. În timpul acesta se deschide foc de arme înspre culme. Soldatii din jurul poienii trageau acum spre noi. Seful de post striga la mine: 

- "Domnule locotenent, dati-va dupa fag, ca va împusca nebunii aia!" 

Eu am auzit, piuuu, piuuu... glontele pe la urechile mele. Dintr-un salt am si fost dupa fag, care era destul de gros. Trageau în mine. Plutonierul, la zece metri de mine, în stânga mea, era culcat în zapada. Drept tinta eram numai eu. Dumnezeu m-a salvat. Eu, deci, trebuia sa mai traiesc. De-abia atunci mi-am dat seama de ce cei doi ofiteri au disparut de lânga mine si m-au lasat în paza sefului de post, care nu stia cine sunt. Dupa încetarea focului a venit Schnellbach la mine, luându-ma de brat, m-a dus la coliba. În gluma, îmi spune: 

- "Era sa va împuste soldatii astia." 

Se facea ca nu stie nimic. În gândul meu, din tot sufletul multumeam lui Dumnezeu ca m-a salvat de la moarte. Am intrat împreuna în coliba. M-am asezat pe un scaun la masa. Toti mâncau din pachetele lor. Eu cu Miluta si mos Meila Rica, curierii mei, nu mâncam nimic. Am uitat sa va spun ca în timpul cât trageau soldatii cu armele spre mine, din adâncul padurii, aduceau un om. Îl prinsesera într-o coliba din desisul padurii. Era mos Grigore Ianosiga-Ionescu, cel pe care Spiru Blanaru îl salvase de la postul de jandarmi, împreuna cu Moise Anculia. El refuzase sa mearga cu Spiru. A fugit de unul singur. Acum cazuse în gura lupului. Într-un târziu, sotia lui Radu, gazda noastra, ma întreaba daca vreau sa manânc ceva. Schnelbach ma îndeamna sa manânc. Femeia, care se facea ca nu ma cunoaste, îmi aduce un blid de lemn, plin cu lapte si mamaliga calda. Doamne, ce bun a fost. De abia prinsesem si eu puteri. Mi-am dat seama, în sinea mea, ca totusi Cel de Sus are grija de mine. Asta mi-a fost mâncarea pâna a doua zi, când am ajuns la Caransebes. Se apropia seara. Eram sigur ca totul s-a terminat. Eu câstigasem o batalie. I-am învins. Cu ce pret, nu stiam atunci, dar voi afla pe pielea mea mai târziu. Afara, deodata aud comanda sefului de expeditie ca ne întoarcem acasa. În gândul meu, am multumit iarasi lui Dumnezeu ca totul se terminase cu bine. În plina noapte ne-am întors acasa pe valea Teregovitei. Deci pe o alta cale. Ajunsi la Teregova, ma ia în primire Mois. Nu mai eram locotenentul Ionescu. 

- "Dumnezeii tai de bandit! Ti-ai batut joc de mine. Lasa ca ai sa-ti iei tu plata!" 

- "Domnule maior, v-am spus de la început ca ei, dupa caderea mea, vor pleca. Sa nu-i credeti asa de prosti, ca nu sunt." 

La cele auzite, Mois s-a linistit. Ma ia de mâna si ma duce în fata lui Nikolski, care venise si el la Teregova pentru a savura o victorie a lor. N-a fost sa fie asa. Mi-a pus câteva întrebari, la care n-am voit sa raspund. Mi-am dat seama ca-mi întinde o cursa. Vazând ca-l înfrunt, a sarit în sus, strigând la Mois: 

-"Du-l de aici!" 

M-am trezit aruncat într-o camera, singur la postul de jandarmi. Aici, alta trasnaie pe capul meu. Vine la mine seful de post, care ma luase drept locotenentul Ionescu si ma înjura: 

- "Mai banditule, ti-ai batut joc de mine. Dumnezeii tai, lasa ca iei tu. Eu vin si ma plâng ca la un om cinstit si tu râzi de mine. Doamne, îmi ziceam eu, dar eu nu m-am prezentat drept locotenent, ci ei m-au facut ofiter. Cu toate acestea, ei au fost înfrânti. Eu am câstigat o batalie si înca una mare. L-am salvat pe Spiru Blanaru. De la Teregova, îmbarcati în masini, am plecat la Caransebes. Lui Miluta Copaceanu i-au dat drumul acasa, dar l-au arestat pe tatal sau, mos Meila Rica, alias Copaceanu. Cu noi este adus si mos Grigore Ianosiga-Ionescu. Pe mine ma ia în masina maiorul Zoltan Kling, comandantul securitatii judetului Severin, împreuna cu doi ofiteri. Da la o parte pe sofer si conduce el masina. Eu eram pe banca din spate, între cei doi ofiteri. Înainte de a pleca, Kling, cu vocea tare, le spune celor din masina: 

- "Sa stiti, ca daca vom fi atacati, eu voi mâna masina cu toata viteza, fara sa opresc." 

Frica intrase bine în bietele oase ale viteazului maior de securitate Kling. Trecuse mult de miezul noptii. Într-o goana nebuna, au pornit spre Caransebes. Ajunsi la centru, ne arunca pe toti trei într-o celula, mos Mihai Copaceanu, Grigore Ianosiga si cu mine. Stând jos pe o rogojina unul lânga altul, mos Meila Rica, alias Copaceanu, se întoarce cu fata catre mine si-mi spune: 

- "Sa multumesti lui Dumnezeu ca a iesit asa si copiii aia, domnule professor, au scapat cu bine. Sa stii un lucru, eu am priceput jocul facut de dumneata. De aceea eu te-am ajutat." 

Dumnezeu sa-l odihneasca pe mos Mihai Copaceanu, zis Meila Rica. A fost un om viteaz si bun luptator, cu dragoste de neam si tara. 

 

* 

 

Dupa un timp arestarile s-au întetit în comuna Teregova. Gheorghe Ionescu s-a dus si el în munti, împreuna cu mai multi din comuna, în grupul lui Spiru Blanaru. La începutul lunii februarie 1949, grupul Spiru Blanaru avea urmatoarea componenta: TEREGOVA 1. Spiru Blanaru - avocat - mort 2. Petru Domasneanu - comand. - mort 3. Gheorghe Ionescu - n. public - mort 4. Pavel Stoichescu - taran - mort 5. Ion Stoichescu - taran - mort 6. Moise Anculia - taran - mort 7. Petru Berzescu - taran - mort 8. Ion Berzescu - tâmplar 9. Iacob Cimpoca - taran - mort 10. Tudor Ruset - taran - mort 11. Petru Anculia - taran - mort 12. Iovan Berzescu - taran - mort 13. Gheorghe Ivanici - macelar 14. Ilie Ghimboasa - fierar - mort 15. Ianas Grozavescu - taran - mort 16. Gheorghe Smultea - student - mort 17. Horea Smultea - taran - mort 18. Romulus Maritescu - taran - mort 19. Nicolae Ghimboasa - taran - mort 20. Iancu Ghimboasa - taran - mort 21. Martin Copaceanu - taran - mort 22. Gavrila Stoichescu - mecanic - mort 23. Nicolae Ciurica - meserias - gr. Uta 24. Romulus Anculia - taran - mort DOMASNEA 25. Nicolae Horascu - taran - mort 26. Anispara Horascu - studenta - mort 27. Vichente Puschita - taran - mort 28. Petru Puschita - taran - mort 29. Gheorghe Urdareanu - taran - mort 30. Ilie Cristescu-Voica - taran - mort gr. Uta FENES 31. Ion Caraiman - croitor - mort SLATINA-TIMIS 32. Martin Moatar - cojocar - mort PRIGOR 33. Vasile Valusescu - ofiter Acestia au fost partizanii care s-au angajat în lupta pâna la dezmembrarea grupului în 12 martie 1949. * Acum urmeaza tabelul cu oamenii care au sustinut lupta în padure si cei care au facut închisoare, angajându-se în lupta de rezistenta împotriva comunismului. TEREGOVA 1. Alexandru Nicolici - preot - mort 2. Dumitru Stoichescu - preot - mort 3. Ion Iliescu - prof. - 4. Petru Cojocaru - inginer 5. Nicolae Cojocaru - taran 6. Horea Anculia - taran - mort 7. Ion Lazarescu-tatal - taran - mort 8. Ion Lazarescu-fiul - taran - mort 9. Toma Grozavescu - taran - mort 10. Atanasie Berzescu - prof. 11. Corneliu Costescu - avocat - mort 12. Romulus Copaceanu - medic - mort 13. Petru Ruset - taran - mort 14. Horea Librimir - taran 15. Nicolae Iacobescu - taran - mort 16. Gheorghe Grozavescu - taran 17. Pavel Bona - taran 18. Ilie Grozavescu - taran 19. Dumitru Popescu - taran - mort 20. Petru Stepanescu - taran 21. Traian Stepanescu - taran 22. Nicolae Burai - taran 23. Iacob Niculescu - taran 24. Petru Grozavescu - taran - mort 25. Ion Bica - taran 26. Petru Stoichescu - taran - mort 27. Traian Smultea - taran - mort 28. Ion Coltan-fiul - taran - mort 29. Petru Coltan-tatal - taran - mort 30. Ilie Pârvulescu - taran - mort 31. Petru Bumbacila - taran - mort 32. Ion Iacobici - meserias - mort 33. Ion Velea - taran - mort 34. Mihai Copaceanu - taran - mort 35. Traian Stoichescu - taran - mort 36. Octavian Stoichescu - taran - mort 37. Ilie Dragulescu - taran 38. Petru Grozavescu - taran 39. Petru Maran - taran - mort 40. Ilie Cojocaru - taran - mort 41. Roman Grozavescu - taran 42. Horea Stoichescu - taran 43. Grigore Ianosiga - taran - mort 44. Felicia Stoichescu - înv. LUNCAVITA 1. Mircea Vladescu - taran - mort 2. Petru Vuculescu - taran - mort DOMASNEA 1. Gheorghe Munteanu - taran - mort 2. Nicolae Românu 3. Maria Cristescu 4. Grigore Cristescu - economist 5. Cala Cristescu 6. Vichenta Puschita - mort 7. Petru Duicu - taran 8. Tudor Cristescu 9. Gheorghe Cristescu 10. Petru Românu 11. Constantin Românu 12. Toma Românu 13. Ion Buru 14. Ion Duicu 15. Nistor Duicu 16. Dumitru Cristescu 17. Boba Petcu 18. Eftimie Soimu 19. Dumitru Isfanut 20. Ion Isfanut 21. Stefan Jubereanu 22. Ion Pepa 23. Iosif Pepa 24. Ion Inga 25. Dumitru Benghia 26. Petru Dragan 27. Moise Jurchescu 28. Atanasie Serafim 29. Gheorghe Danescu 30. Petru Ionescu RUSCA 1. Gheorghe Novac - taran - mort 2. Ion Banda - taran - mort 3. Ion Nicoara - taran - mort 4. Traian Banda - taran - mort 5. Ion Stepanescu - taran - mort 6. Petru Gherga - taran - mort 7. Ianas Gherga - taran - mort 8. Petru Gherga - taran - mort FENES 1. Gurgu Mihai - colonel - mort 2. Ilie Ghinescu - taran - mort 3. Arsenie Marchescu - taran 4. Ilie Ponoran - taran - mort VERENDIN 1. Toma Suru - preot 2. Ion Pârvulescu - taran ARMENIS 1. Ianas Fenes - înv. 2. Ion Vela 3. Ion Dragomir 4. Nistor Vela 5. Ion Berzescu 6. Gheorghe Fenes CORNEA 1. Ion Sadovan - ing. silvic - mort 2. Ion Draganescu - mecanic 3. Nemes 4. Sabaila CARANSEBES 1. Veniamin Nistor - episcop - mort 2. Ion Brânzei 3. Adam Andrei - preot 4. Manole Vlad - ing. - mort 5. Ion Matei - ing. - mort 6. Petru Hamat - prof. 7. Tiberiu Lazar - prof. 8. Petru Matei - medic 9. Traian Anderca-tatal - mort 10. Traian Anderca-fiul - jurist - mort 11. Iosif Tocaci - ofiter - mort 12. Filip Naia - ofiter - mort 13. Silvestru Trica - mort 14. Pantelimon Cristescu - prof. 15. Patrichie Puraci - înv. 16. Petru Aldea - înv. 17. Mihai Buracu - prof. 18. Petru Delurintiu 19. Ion Obrejan - mort 20. Toma Lintu - înv. - mort 21. Ion Petrovici - prof. - mort 22. Isaia Suru - preot - mort 23. Traian Dobromirescu - preot 24. Nicolae Orbulescu - prof. - mort 25. Victor Târu - impegat - mort 26. Mihai Popovici 27. Gavrila Dumitru - mort 28. Mihai Suciu - mort 29. Cornel Olaru - preot 30. Busu Busuioc - înv. - mort 31. Achim Crâsnic 32. Dragu Grozavescu 33. Petru Grozavescu 34. Ion Boldea - mort 35. Dumitru Guia - mort 36. Francisc Nimu - mort 37. Ion Popescu 38. Zarie Raut - mort 39. Pavel Raut - mort 40. Stefan Sipca - mort 41. Filip Pop - mort 42. Petru Iana - preot - mort 43. Alexandru Cucu 44. Ion Chetu 45. Dragan - mort 46. Ion Udrea - înv. 47. Aurel Vernichescu - ing. - mort 48. Gheorghe Iovanescu 49. Miron Iovanescu 50. Filimon Liuba 51. Nicolae Liuba 52. Petru Jumanca 53. Constantin Jumanca 54. Ion Jumanca-tatal 55. Ion Jumanca-fiul 56. Nicolae Stângu 57. Ion Dalea 58. Gheorghe Zgaverdea 59. Simion Gheorghe 60. Gheorghe Cristea - econom. 61. Cristea C. Cristea - economist 62. Ion Jumanca 63. Frant Alexandru - mort 64. Costi Vasilescu - mort 65. Nicolae Cristoi BORLOVA 1. Miron Ivanescu 2. Nistor Bocicai VALISOARA 1. Petru Tocaci - mort 2. Mihai Spunei - mort 3. Toader Oprea - mort 4. Mihai Anderca PETROSNITA 1. Manase OTELUL-ROSU 1. Petru Dragulete 2. Pamfil Dragut - mort 3. Pavel Dragut - mort 4. Moise Roi 5. Andrei Moraru - mort 6. Petru Unguras - mort 7. Ilie Turcin 8. Petru Oprea - mort 9. Alexandru Gaina 10. Martin Munteanu - mort 11. Nicolae Marian - mort 12. Traian Caciulat - mort 13. Mihai Zarafu 14. Gavrila Marta 15. Iova Zgârcea - mort 16. Simion Margan - mort 17. Remus Faur 18. Virgil Molin 19. Mihai Novac 20. Ion Lenghel 21. Ion Cerna - mort 22. Mihai Ciobanu - mort 23. Brândusa Târziu - mort CIRESA 1. Atanasie Boldea - mort MAL 1. Gheorghe Suciu - mort MARGA 1. Mihai Beg 2. Anton Buciuman VAR 1. Sârbu Bujor - mort BOUTAR 1. Aureliu Târziu (Ciuntu) 2. Sabin Varan - mort RUGI 1. Pavel Bilca - preot - mort 2. Toma Tantu - mort 3. Petru Ilca - mort 4. Petru Tantu - mort 5. Ion Rada - mort 6. Martin Guia - mort 7. Toma Gogoasa - mort 8. Martin Rada ZORLENTUL-MARE 1. Ion Vucu - medic - mort 2. Martin Mezin 3. Beg 4. Antoniu Atnagea - preot 5. Virgil Atnagea OHABA 1. Vasile Menescu 2. Lazar Menescu RUGINOSU 1. Liviu Achim JDIOARA 1. Aurel Craciun CARPA 1. Vasile Izverceanu GLIMBOCA 1. Lazar Maghet - preot 2. Matei Mâtu - mort 3. Constantin Munteanu 4. Petru Ambrus - mort 5. Remus Ambrus 6. Nicolae Munteanu - mort 7. Ion Eremia 8. Avram Mâtu (Brangiu) - mort 9. Ion Murariu - mort 10. Matei Gaspar 11. Alexandru Crâsnic 12. Gheorghe Dragulete - mort 13. Matei Crâsnic 14. Pavel Sorinca - mort 15. Pavel Luca - preot - mort 16. Ion Mâtu - mort 17. Victor Lisi - mort 18. Simion Boaru 

Luptatorii împotriva comunismului din comunele: Cuptoarele, Iablanita, Mehadica, Petnic, Plugova si Baile-Herculane. 

Protestul curajos al luptatorilor împotriva comunismului ramâne ca o faclie luminoasa pentru generatiile care vor veni. Actiunea de represiune a regimului comunist se declanseaza în forta, în anul 1948, fara a diminua arestarile din anii anteriori. În vara anului 1948, dupa cum am mai amintit, se organizeaza rezistenta în muntii Banatului. Pentru sustinerea luptelor, cei din Cuptoare se organizeaza în jurul mecanicului Paun Stolojescu. Activitatea este descoperita si sunt arestati în ziua de 19 februarie 1949. Iata luptatorii arestati din comuna Cuptoare: 1. Paun Stolojescu - mecanic - mort 2. Petru Jurescu 3. Ion Juca - mort 4. Tudor Iliescu - mort 5. Andrei Jurescu - mort 6. Petru Lupulescu - mort 7. Nistor Lazarescu 8. Timotei Lazarescu 9. Stefan Cristescu - mort 10. Andrei Iliescu - mort 11. Moise Stolojescu - mort 12. Petru Teregovan 13. Sabin Cristescu 14. Moise Cristescu - jurist 15. Ion Stolojescu 16. Gheorghe Cristescu - mort 17. Victor Goanta - jurist 18. Ion Iliescu - prof. Iablanita, Mehadica, Petnic, Plugova, Baile-Herculane: 1. Nicolae Târziu - înv. 2. Ratec Iosif - preot - mort 3. Tudor Sârbu - dentist 4. Saracovan Gheorghe 5. Nicolae Trica 6. Grigore Vetanescu 7. Gheorghe Golopenta 8. Ilie Velcan 9. Petru Dragan 10. Tudor Vadraru - brig. - mort 11. Pavel Vadraru 12. Petru Guran 13. Ion Târziu 14. Petru Grozavescu 15. Ioana Laitin 16. Samoila Martinescu 17. Martin Radoi 18. Luca Dragulescu 

 

* 

 

Consemnam în mod deosebit comportarea demna si curajoasa a fetelor care au fost arestate si condamnate, Anisoara Horascu, Felicia Stoichescu din Teregova, care a rezistat în anchete în mod eroic, si Ioana Laitin, ca de altfel si celelalte sotii, mame, surori si fiice. De asemenea nu trebuie uitate dragostea si ajutorul populatiei comunelor respective, care au fost alaturi de luptatorii anticomunisti. Mentionam ca primele forme de organizare a luptei anticomuniste pe aceste meleaguri apar în anul 1946, iar primele ciocniri au avut loc la începutul anului 1948, în partea de sud a Banatului, la Baile-Herculane. Cei care urmeaza au scapat de pedeapsa cu moartea, întrucât nu era aparuta legea de condamnare la moarte. 

1. Zaharia Marineasa 2. Stefan Dumitrescu 3. Ioan Petchescu 4. Toma Marasescu 5. Gogu Spataru-Bacila 6. Gheorghe Popovici 7. Constantin Ismana 8. Ion Tomescu 9. Pavel Ciucur - preot 10. Alexandru Dorobantu 11. Cornel Lacatus 12. Alexandru Domasneanu 13. Ilie Vulpes 14. Ion Dârpes 15. Stefan Matasaru 16. Talpes ? 17. Ion Spataru 18. Moise Popescu 19. Ion Ghilezan 20. Gogu Cristescu 21. D-na Domasneanu, sotia comand. 22. Rudolf Cristin 23. Ion Bacila 24. Lazar Miutescu 25. Nistor Draghicescu 26. Mugurel Simian 27. Ilie Ciucurel 28. Gheorghe Stoicovici 29. Ion Costescu 30. Nicolae Taranu 31. Aurel Chera 32. Ilie Marascu 33. Gheorghe Marascu 34. Ion Bulbucan 35. Gheorghe Damsescu 36. Petru Belovici 37. Dumitru Petchescu - elev 38. Petru Domasneanu - student 39. Petru Nicoara 40. Tica Artimescu 

Tin sa mentionez ca Gogu Cristescu si Tica Artimescu au fost arestati dupa un an si executati la Lugoj în 1950. Tot în 1950, la Timisoara, a fost executat Ilie Domasneanu, var primar al comandorului Petru Domasneanu. Din grup a facut parte si d-na Domasneanu, sotia comandorului. Numai dupa trei sau patru luni de la arestarea ei, comandorul este obligat sa ia drumul muntilor. Desi aceste grupuri au cazut pe rând, la intervale de timp, ele au facut parte din aceeasi organizatie, sefii si majoritatea membrilor fiind vechi prieteni sau camarazi. 

 

* 

 

Fete care au aprovizionat cu alimente si medicamente pe partizani: 

1. Neli Miulescu Domasneanu 2. Stela Blidaru 3. Sofia Roseti Bacila 4. Ana Vulpes 5. Ica Hategan 

 

* 

 

A existat în Banat si grupul condus de colonelul Ioan Uta, taranist. Acest grup actiona în raza altor comune. Pentru a avea o capacitate de miscare si aprovizionare mai usoara, partizanii au optat pentru solutia de separare în grupuri mai mici. Aceste formatiuni urmau sa se uneasca în clipa declansarii luptei generalizate împotriva comunismului. Din marturiile depuse de luptatorii care au scapat din încercuire si din rapoartele securitatii, desprindem urmatorul fapt: Atacul a fost dat de un grup de peste patruzeci de ostasi ai securitatii care au luat cu asalt salasul din apropierea comunei Mehadica, în data de 7 spre 8 februarie 1949, în care era colonelul Uta, împreuna cu alti opt partizani. Au luptat eroic în acea coliba. Dupa o ora de aparare îndârjita, cad colonelul Uta, Pantelimon Erimescu, Ilie Cristescu-Voica si E. Careba. Colonelul Uta si cei din grupul sau si sunt veritabili martiri ai poporului român. În timp ce sudul Banatului, mai bine zis judetele Severin si Caras, se organizeaza si se angajeaza în lupta de rezistenta, alcatuind grupuri de partizani, nordul Banatului, în special Lugojul, sustine lupta de rezistenta prin arme si alimente. Tot aici, în muntii Poiana-Rusca, activa si rezista grupul de partizani al maiorului Duma, despre care încercam sa adunam date. Oamenii care au luptat în rezistenta din jurul Lugojului si chiar din Municipiul Lugoj 

LUGOJ 1. Iosif Ripan - sef-cont. - mort 2. Valeriu Streinu - avocat - mort 3. Tiberiu Mitar - prof. - mort 4. Dumitru Moise - librar - mort 5. Corneliu Zaslotzi - preot - mort 6. Rusalin Olaru - prof. - mort 7. Alexandru Peta - avocat - mort 8. Cornel Duma - mort 9. Gheorghe Duma - mort 10. Ioan Duma - mort 11. Grigore Ripan - croitor - mort 12. Silviu Stoicovici - medic - mort 13. Dumitru Jura 14. Ion Gaspar - comert 15. Gheorghe Marinescu - inv. - mort 16. Petru Orbulov - croitor - mort 17. Ion Boldureanu-tatal - mort 18. Ion Boldureanu-fiul - prof. 19. Ion Murariu - ofiter 20. Dumitru Ilin - sef-cnt. 21. Traian Isfanescu 22. Iacob Toma - econom. - mort 23. Coriolan Belgia - medic - mort 24. Ion Cristescu - prof. - mort 25. Petru Vasilescu - preot - mort 26. Stefan Ilca - ing. - mort 27. Valeriu Dabici - avocat 28. Zevedei Moraru - prof. - mort 29. Ion Popovici - prof. 30. Toma Lintu - înv. - mort 31. Caius Petric 32. Pavel Micsa 33. Gheorghe Rista - înv. 34. Iosif Lazarescu - comert - mort 35. Ilean Lazarescu - comert - mort 36. Cornel Hoban 37. Ion Boncila - prof. - mort 38. Ion Petrutescu - dentist - mort 39. Iosif Vancea - taran 40. Petconi Aurel - muncitor 41. Semenica Moraru - medic 42. Xenia Mamaliga 43. Aurora Peta - înv. 44. Felicia Stoichescu - înv. 45. Atanasie Berzescu - prof. 46. Traian Stanescu 47. Bulzan 48. Victor Sudresan 49. Ioachim Tarlie 50. Nicolae Voin - prof. - mort 51. Lazar Tinca - mort 52. Petru Civig - medic 53. Nicolae Cardas - preot 54. Ion Lupulescu 55. Ioan Marcu - comert - mort 56. Ion Hercu 57. Eugen Hodos - mort 58. Liviu Bireescu - ing. 59. Ovidiu Hodos - mort 60. Lazar Cadia - econom. - mort 61. Nicolae Munteanu 62. Emil Ghilezan - jurist 63. Tiberiu Sevici - notar public - mort 64. Ion Târziu - avocat - mort 65. Ion Cristea 66. Ion Paul - mort 67. Ion Sârbu 68. Ion Carapantea 69. Ion Lazarescu 70. Cornel Lacatus 71. Dandu Jucu 72. Damian Amariei 73. Petru Serban 74. Dumitru Samson 75. Ionita Bratu 76. Ion Tomescu 77. Ana Tomescu 78. Gheorghe Radivoievici 79. Tiberiu Târziu FARLIUG Mustetea Ion CAPRIOARA Eugen Spineantu GRUNI Liviu Barboni CAPÂLNAS Ion Cristea Tin sa mentionez ca din cei notati la Lugoj, Ion Murariu are o contributie deosebita în cadrul rezistentei din Banat. Ca ofiter activ, face legatura dintre regiunea Cluj, si Banat. Oamenii care au luptat în grupurile de rezistenta din jud. Caras. I. 

GRUPUL DORAN-POPOVICI 

1. Nicolae Doran - comisar - mort 2. Nicolae Popovici-Ionescu - mort 3. Ilie Dancea 4. Martin Balan 5. Nicolae Caragea 6. Nicolae Caragea-Boanta 7. Nicolae Garu 8. Pavel Cotârla 9. Vasile Martin 10. Vasile Maran 11. Pavel Brânzei 12. Maxim Pircea 13. Vichentie Dancea 14. Pavel Andrei 15. Cornel Lazar 16. Nicolae Zarcula 17. Nicolae Irimia 18. Adam Maran 19. Nicolae Murgu 20. Gheorghe Stoica 21. Stefan Luca 22. Valeriu Lazar 23. Andrei Ion 24. Constantin Coniac 25. Damaschin Luca 26. Ioan Botosan 27. Paul Cojan 28. Paul Dica-Botos 29. Strein Olaru 30. Remus Groza 31. Puiu Rosu 32. Ion Chirila 33. Octavian Botos II. 

GRUPUL ORAVITA 

1. Traian Blaj 2. Doru Blaj 3. Coriolan Buracu - preot - mort 4. Gheorghe Bogoievici - preot 5. Alimpe Aldescu - preot 6. Petru Babeu 7. Maxim Radovan 8. Ilie Rusmir 9. Eugen Cârdu 10. Gheorghe Talescu 11. Bubu Vonea 12. Petru Tunea 13. Alexandru Rusmir 14. Traian Puia 15. Gheorghe Baiescu 16. Ion Bubuiescu 17. Carol Breiceanu 18. Pavel Tamas 19. Ion Nicola 20. Pavel Raica 21. Gheorghe Linta 22. Nicolae Penta 23. Ioan Goian 24. Petru Negovan 25. Iosif Bentura 26. Ioan Ciocu 27. Ioan Chetrinescu 28. Viorel Pistrila 29. Ion Micicoi 30. Alexandru Eva 31. Nicolae Popistas 32. Traian Schiopu 33. Mircea Cârmaciu 34. Costea 35. Tunei 36. Gheorghe Munteanu - economist 37. Ion Munteanu - medic 

 

LUPTELE DE LA PIETRELE ALBE 

 

Februarie 1949. Iarna grea, cu multa zapada. Gerul nemilos se arata din ce în ce mai aspru. Asteptau cu înfrigurare atacul securitatii. Partizanii patrulau si pândeau din locuri ascunse, cunoscute numai de ei. Se înfratisera cu muntele, cu hatisurile, cu locurile tainuite, de unde în voie puteau sa observe orice miscare a inamicului. Duminica, 21 februarie 1949, au fost prinsi doi agenti ai securitatii. Erau din Teregova, cu numele de Munteanu Gheorghe zis Jura si de Pavel Cherciu. Au fost arestati de Maritescu Romulus si de Martin Moatar de la Slatina-Timis. În grup au fost cercetati de Gheorghe Ionescu si Spiru Blanaru. Cu cei doi agenti a mai fost fiul lui Munteanu. Acesta a reusit sa fuga. Ajuns în Teregova, a informat securitatea de cele întâmplate. Spiru Blanaru si Gheorghe Ionescu se asteptau acum la un atac din partea securitatii. S-au pregatit de lupta. Se aflau pe dealul Cârciobati, sub muntele Semenic. De aici s-au deplasat spre Pietrele Albe. Ajunsi acolo, s-au asezat în linie de aparare. Nu mai aveau timp sa se ascunda. Era ziua de 22 februarie 1949. Zapada mare, gerul aspru. Securitatea a deschis focul cu toate armele în flancul stâng al grupului. Din aceasta pozitie partizanii au respins atacul securitatii cu un foc nemilos de arme automate. La mitraliera, în cadrul grupului se aflau Ion Berzescu-Berda, tragator si Petru Berzescu-Berda încarcator, frati. Spiru Blanaru conducea lupta. Au cazut multi morti din partea securitatii. De la partizani nici un mort. Atacul a fost respins. Armata s-a retras încarcându-si mortii în caruta. Vazând ca flancul stâng este bine fixat la teren si înzestrat cu armament bun, securitatea a deschis un alt foc, atacând flancul drept al grupului. Aici au facut o bresa. Doi partizani au cazut în lupta, Petru Anculia-Miloi si Ghita Urdareanu din Domasnea. Se apropia de înserat. Am uitat sa mentionez ca atacul securitatii a fost declansat la orele 15 si 30 de minute. Grupul a facut o manevra de retragere organizata, derutând securitatea prin sustinerea retragerii cu foc continuu de catre centrul de aparare a liniei de lupta. Lupta a durat pâna noaptea târziu. Armata era hartuita din toate partile de grupuri de câte trei partizani. În adâncul noptii, partizanii au reusit sa scape de urmarire. Se asteptau la un alt atac mai bine pus la punct. De comun acord cu grupul, Spiru Blanaru, Petru Domasneanu si Gheorghe Ionescu hotarasc sa împarta grupul în mai multe parti si sa dispara din raza de actiune a armatei. Astfel, Gheorghe Ionescu pleaca spre Orsova, Petru Domasneanu, spre Iablanita, iar Spiru Blanaru se retrage spre muntele Tarcu, la Fenes. Era începutul lui martie 1949. Ningea fara încetare. Zapada crestea mereu, îngreunând tot mai mult retragerea luptatorilor din rezistenta. În urma înfrângerii de la Pietrele Albe, securitatea a organizat urmarirea în întreaga zona a Teregovei, extinzând-o pâna la Domasnea, Cornereva, Mehadia. Înspre Caransebes au cuprins toate comunele din jurul Slatinei-Timis. 

 

LUPTELE DE LA FENES 

 

Spiru Blanaru, cu grupul, lui s-a retras de la Pietrele Albe catre Fenes. Între Rusca si Fenes, la locul numit Târsâtura, se organizeaza iarasi în aparare, pregatindu-se de lupta. Aici voi adauga unele fapte care mi-au fost aduse la cunostinta în ultimul timp de la martori oculari ai acelor vremuri. Un grup în frunte cu Spiru si cu Ion Caraiman pleaca spre Fenes, pentru informatii si alimente. Ajunsi la Fenes, în casa lui Ion Caraiman, îsi dau seama ca securitatea sta la pânda. Dupa un schimb de cuvinte cu socrul lui Caraiman, ei pleaca înapoi spre locul lor, Târsâtura. Când au ajuns la Târsâtura, au intuit primejdia vânzarii. Ion Caraiman îsi cunostea socrul. Se asteptau la o vânzare. Asa stând lucrurile, s-au hotarât sa plece de acolo. Au ajuns la un alt loc, într-o coliba la Valea de Pesti, unde s-au instalat, organizându-se în aparare. Au stat ca pe spini si la locul acesta, Valea de Pesti, în jur de o saptamâna. Acum Spiru formeaza o echipa din: Ion Caraiman, Petru Berzescu si Iacob Cimpoca si pleaca cu ei la Fenes. Acum, în intervalul de la prima vizita a lui Spiru la Fenes si pâna la a doua, socrul lui Caraiman pregateste vânzarea. Spre seara, în ziua de 12 martie 1949, ajung aproape de Fenes. La Valea de Pesti, pe pozitia de aparare, au ramas Nicolae Horascu, Anisoara Horascu si Ion Berzescu. Târziu în noapte, s-au întors de la Fenes Petru Berzescu si Iacob Cimpoca. Ei au adus vestea de cele întâmplate în lupta de acolo. În casa lui Ion Caraiman au fost primiti cu o prefacuta caldura de catre socrul lui Caraiman, Spiru si-a dat seama ca ceva nu-i curat la mijloc. Socrul, plecând afara, a disparut. În aceasta situatie, Spiru cu Caraiman au iesit repede din casa, fugind prin gradina spre padure. Securitatea le-a luat urma, deschizând foc asupra lor. Ei au raspuns cu foc. În timpul acesta, Petru Berzescu si Iacob Cimpoca s-au retras spre padure. În aceasta lupta a cazut mort Ion Caraiman, iar Spiru Blanaru a fost ranit la picior. Era 12 martie 1949. Albul zapezii de pe colinele Fenesului se înrosise. Sângele lui Ion Caraiman curgea în aceeasi iarna cu zapada mare, sânge varsat în apararea neamului de urgia comunista. Sângele lui Spiru Blanaru se înfratea cu sângele lui Ion Caraiman în omatul mare. Spiru Blanaru a fost arestat si dus la Securitatea din Caransebes. Nu a încercat nici o sinucidere cu grenada. 

 

* 

 

Dupa luptele de la Fenes, grupul s-a retras spre Teregova si Domasnea. Aici au fost înconjurati si prinsi cei din Teregova. Nicolae Horascu si cu Anisoara Horascu, fiica sa, au fost mult mai târziu prinsi, de abia peste câteva luni. În tot timpul luptelor de la Fenes au fost urmariti si cu aviatia. Zapada fiind mare, extrem de mare, partizanilor le-a îngreunat retragerea si chiar lupta de aparare. Pentru a deruta urmarirea, au încaltat opincile cu gurguiul la spate. Asa au mai reusit sa scape de urmarire. 

 

* 

 

Pe dealul DORANIE, dupa Tomnacica, spre nord-est de Teregova, a mai fost o încercare de rezistenta din partea lui Iovan Berzescu-Micsescu si Horea Smultea-Crisu, în zilele de 13-14 martie 1949. Ei au cazut în lupta, murind pentru lege si neam. Grupul lui Spiru Blanaru înscrie o pagina în istoria neamului românesc ca luptatori cu arma în mâna împotriva comunismului. În analele O.N.U.-lui sunt mentionati de catre ministrul de externe al U.R.S.S.-ului, ca: "Banditii de pe dealurile Teregovei, care lupta cu arma în mâna împotriva comunismului". Si era anul 1949...

 Atanasie BERZESCU