Din vol. "Cranii de Lemn", Editia Monumentul MM, Col. Omul Nou, 1970

Ion MOTA

 

Articol nepublicat, scos dintr'un fund de sãltar. Poartã data de 22 Mai 1929. Il public acum, deoarece mã simt si astãzi tot atât de legat de mãnunchiul de gânduri cuprinse în aceste pagini (scrise, poate, cu o oarecare stângãcie, fiind mãrturisiri prea subiective). Il mai public si în semn de dragoste pentru trei scumpi camarazi ai nostri, cari au simtit mai mult decât noi toti durerile desrãdãcinãrii din propria ta viatã, spre a te da unui destin înãltãtoar dar cumplit. (Ion Mota)

 

Mã întreb: oare sub ce zodie e sortit a se naste (sufleteste) si a trãi, legionarul? Ursitoarele acestei renasteri sufletesti în duh legionar, ce soartã vor fi frebuit sã hãrãzeascã celui care a pornit astfel pe calea aceasta nouã, unde cea dintâi datorie este uitarea de sine si dãruirea totalã pentru rãscumpãrarea unui mai bun destin românesc?

In nici un caz viata personalã a unui legionar (nu cea de luptãtor) nu va fi strãjuitã de o zodie luminoasã, seninã, plinã de toate împlinirile si rodniciile. Iatã aceastã frumoasã zi de Mai, de 22 Mai, atât de bogatã în luminã, zi de sãrbãtoare a celei mai frumoase tinereti; vã puteti închipui vraja acestei zile însotind pentru totdeauna o viatã de legionar? Vã puteti închipui un legionar pe al cãrui raboj sufletesc soarta sã fi înscris, cu rost de predestinare si de ursitã, aceastã frumoasã zi de Mai? 

Eu îmi pot închipui orice zodie strãjuind viata unui legionar, afarã doar de zodiile care hãrãzesc omului o înrãdãcinare adâncã în fericirea acestei vieti, care-i aduc, coplesitoare, bogãtia tuturor multumirilor si biruinta tuturor împlinirilor. Asa, de pilda, imi inchipui foarte bine un legionar al carui destin a fost ursit în zodia vreunei zile cenusii de iarnã, a vreunei zile de crivãt în care toate singuratatile si nelinistile se strâng în stoluri nesfârsite, ori apoi în zodia vreunei zile de toamnã din care tot norocul a plecat odata cu berzele... Dar o zi de Mai si încã o zi ca cea de azi, 22 Mai, plinã de soare si de fericite împliniri, al cãror nume, scris aici pe hârtie, nu e, el însusi, decât un vesel zâmbet de bucoavnã, - o asemenea zi, cu ursita ei de luminã si bucurie, iatã nu vrea, nu poate sã vegheze asupra vietii unui legionar. Soarta se vede cã nu vrea sã îngãdue o împãcare între destinul tragic al unei generatii si bucuria unei vieti împlinite. Se vede cã se teme biata soarta de slãbiciunea oamenilor, de trãdarea lor de nesocotirea marilor datorii din pricina marilor bucurii. Si, e bine, poate, cã-si ia destinul precautiunile lui, prin aceste jocuri cu zodiile si ursitele.

Inchisorile noastre, prigoanele noastre, mormintele noastre tinere ! Ursitoarele au trebuit sã ni-le harazeasca! De aceea, le vom avea si în viitor, pânã în ziua biruintei pe care, totusi, nu toti o vom vedea. Cãci asa a vrut si Dumnezeu: germenul unei înnoiri sã nu poata creste decât din moarte, din suferintã. Trebue sã plateascã cineva, cu suferintã, pãcatele care au prãbusit un neam, trebue sã rascumpere cineva prin durere mântuirea de mâine (nu pentru vreun dor de rãzbunare al lui Dumnezeu, ci, poate, pentru a-i dovedi, astfel, ca mai este rodnicie sufleteasca intr'o lume condamnatã). Nici Mântuitorul n'a putut birui fãrã suferintã si jertfã; sã constatãm faptul, fãrã a mai scruta pricinile. Cum va putea oare birui legionarul cu o viatã în care el n'ar cunoaste decât zilele senine, cum ar putea el birui cu o viatã zãmislitã în zodie de noroc si de netulburatã multumire personalã ?

Nu vom ascunde cã ne doare aceastã sfâsiere a pornirilor noastre spre toate împlinirile vietii, aceastã îngropare a unei vieti în plinã floare. Desigu, satisfactiile de constiintã ne sunt mari atunci când stim cã prin aceastã abdicare ne-am Amplinit o datorie de onoare si de caritate pentru aproapele nostru, cã am croit un drum larg pentru viitorul mai bun al neamului nostru. Totusi rãnile lasate în noi de vrãjmãsiile sortii, rãmân vesnic vii. Daca n'am simti durerea acestor rãni, atunci ce valoare, ce existentã vie ar mai avea jerfa noastrã? O primim bucuros, dar îi simtim si povara în toatã greutatea ei. Mântuitorul însusi, primind cu seninatate moartea pe Cruce, nu s'a putut smulge durerii si se plângea lui Dumnezeu, în ceasul cel mai greu, întrebându-l pentru ce l-a pãrãsit.

Simtirea vie a durerilor noastre si chiar mãrturisirea lor, nu întunecã onoarea unui legionar. Dimpotrivã, face vãditã trãirea vie si eroicã a jertfei legionare. Sã nu ne ascundem nici o durere, cel putin nouã însine. Cu sinceritate, sã mãrturisim ca ne-am fi dorit alãturati ursitei luminoase pe care o sãrbãtoreste azi aceastã frumoasã zi de Mai. Si, dacã am fi vrut, am fi putut, poate, totusi sã o avem, chiar împotriva îndemnului sortii, lepãdându-ne de chemarea noastrã. Dar am primit povara acestei sorti, fãrã revoltã, cu durere, dar si cu elan si înãltare. Ca sã se poatã bucura, dupã noi, altii, un întreg popor, de seninul unei sorti mai bune.

Si astfel, iatã, privim cum, ursita ne rãpeste tot ce putea sã ne fie înclestare deplinã cu viata, plinãtate de rod si fericire, privim cum, în câteva zile, ursita aceasta vrãjmase va fi desãvârsit risipirea atâtor asteptãri trecute prin firul atâtor ani.

Rãmânem într'o tinerete fãrã primãvarã, fatã'n fatã cu moartea, desrãdãcinati din rânduiala si bucuria personalã. Dar totusi acest pustiu din sufletul legionar se populeazã pe încetul cu o altã lume, a trãirii eroice, cu dragostea de luptã si de camarazi, cu voluptatea jertfei. Iar bucuria biruintei ne va fi cu atât mai mare cu cât vom simti mai adânc cât de scump am plãtit-o, cu cât vom simti mai adânc cât de dragi ne-au fost dorurile si plinirile zadarnic asteptate.

22 Mai 1929

Ion MOTA