de George Cosbuc

Tu n'ai vãzut pãdurea, copile drag al meu, 

Pãdurea iarna doarme, c'asa vrea Dumnezeu.

 

Si numai câte-un viscol o bate uneori,

Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsã de fiori.

 

Si tace-apoi si-adoarme, când viscolele pier. 

In noaptea asta însã, vin îngerii din cer.

 

Si zboarã 'ncet de-alungul pãdurilor de brad, 

Si cântã 'ncet; si mere si flori din sân le cad.

 

Iar florile s'aninã de ramuri pânã jos 

Si-i cântec si luminã si-asa e de frumos !

 

Iar brazii se desteaptã, se mirã asta ce-i, 

Se bucurã si cântã ca îngerii si ei.

 

Tu n-ai vãzut pãdurea, copile drag al meu, 

Dar uite ce-ti trimite dintr'însa Dumnezeu.

 

Un înger rupse-o creangã din brazii cu fãclii, 

Asa cum a gãsit-o, cu flori si jucãrii.

 

Departe într-un staul e'n fase-acum Isus, 

Si îngerii, o, câte si câte i-au adus :

 

Dar el e bun si 'mparte la toti câti îl iubesc,

Tu vino, si te'nchinã, zi : "Doamne-ti multumesc".

                                                                G.Cosbuc