Neculai ALUINICÃ

Oamenii întindeau cererile: 

- Mã dau si eu în colhoz. 

- Si eu.

- Si noi...

- Veneau buluc?

Toader fãcu siret din ochi.

- Buluc mare nu se prea vedea, cã erau chemati câte unul. Unul iesea si altul intra...

- Unde intrau?

- In cabinet. La o masã învelitã cu pânzã rosie stãteau doi împuterniciti ai raionului, iar lângã ei - trei de-ai nostri. Pleava satului...

- "Asezati-vã", - zicea mieros cel din capul mesei. Si te asezai. Scaunul era pus în mijlocul odãii, la vreo doi metri de masa lor si nu puteai sã nu te asezi...

- Si?

- Te întreba dacã ai adus cerere de intrare in colhoz... "N-am stiut", - rãspundea omul.

- Cum nu ti-au spus pentru ce te chemãm?! 

- Nu mi-a spus nimeni nimic...

- Lasã cã le dãm noi lor.

Cui sã dea si ce sã dea numai cel din capul mesei stia. Si-i turna omului un pahar de apã.

- Nu, cã n-am mâncat încã. 

- Hai, iscãleste aici!

- Ce sã iscãlesc?

- Cã intri în colhoz. 

- Pãi, încã nu intru. 

- Ce vrei numaidecât sã fii dus la ursii albi?...

Si omul dintr'o datã auzea parcã vântul Siberiei. Lua tocul si iscãlea. 

- Ai sã vezi ce bine o sã fie, Toadere!...

- Da, numai nu stiu pentru cine. 

- Hai, du-te, du-te, nu bate capul!

Si tãranul se ducea. Se ducea si se gândea la cântecul cu "ogorul meu si mândra mea" pe care, vorba cântecului, "doar Dumnezeu le poate lua"... 

Crivãtul Siberiei bãgase fiori în trupul tãranului.

L-am vãzut adesea la margine de tarinã, cu ochii atintiti spre locul unde cerul pare lipit de pãmânt: orizontul.

Tãranul se avântã, urcã dealul calvarului si vede tot mai limpede nedreptatea, înstrãinarea pãmântului.

Grânele vãlurã: val dupã val, hectar dupã hectar, pânã hãt departe la orizont... Si dincolo de el.

Spic dupã spic, lan lângã lan: de grâu, de porumb... Dar tãranul nu poate zice: grâul meu, porumbul meu, pãmântul meu.

Toate se duc pe gurã de lup. Iar de mai rãmâne ceva - pentru vaci, pentru porci rãmâne - vacile colectivei, porcii colectivei, omul colectivei. 

Si atunci stãpânul pãmântului o face pe prostul:

- Tovarãse, înscrie-mã în registre vacã!

Privirea tãranului lunecã încet pe cãmasa scrobitã si cravata înfloratã, pe pantalonii la dungã ai "tovarãsului". Apoi îsi trece ochii la petecele din genunchii lui si lãsând urme largi de praf pe rosul covorului iese din cabinetul "tovarãsului".

- E destept, prostul... Vacã ar vrea... Trei kilograme de porumb pe zi! Mai pune-ti pofta în cui...

Neculai ALUINICÃ