Corneliu Zelea Codreanu în lupta
anticomunistă a poporului român
de
Nicolae Rosca
Editura
"Carpatii" -Traian Popescu - Madrid
BIBLIOTECA
DE DOCUMENTARE ‘DACIA’
‘In
primăvara anului 1919, iată-ne adunati într-o după amiază în pădurea Dobrina…”,
îsi începe Corneliu Zelea Codreanu istoria vietii lui (Pentru legionari”,pag.9).
30 noiembrie 1938 : o notă scurtă, tragică, dictată prin posturile de radio
ale tării, anunta Românilor, suprimarea acestei vieti. Codreanu, împreună cu
alti 13 camarazi ai săi sunt ucisi bestialiceste de către autoritatile tării,
în pădurea Tâncăbesti. Intre aceste două păduri, luminoasă una, scăldată în
soarele primăverii si mângâiată de razele tuturor sperantele românesti; întunecată
cealaltă, viscolită de păcatul crimei si fulgerată de ura dusmanilor lui, se
scurge viata si realizările Căpitanului. Este o viată trepidantă, cu un profund
continut, uman si românesc, o viată purtată cu iuteala unui vânt răscolitor,
în luptă continuă cu timpul ce se presimtea prea scurt pentru împlinirea rostului
său. Numai 19 ani despart în timp evenientele petrecute între aceste două păduri.
Dar ce ani au fost aceia ! Ce vointă colectivă răscoleste si pasionează fata
poporului nostru ! Un fior adânc străbate întreaga suflare românească, trezind
energii oarbe, asteptări difuze si înlăntuie istoria contemporană a tării cu
linia continuă ce ne poartă destinele ca NATIE, de la Boerebista, prin toti
Căpitanii Românilor. Toată viata noastră se potentializează, se fecundează cu
sperante luminoase si capătă dimensiuni nebănuite si nedescifrate încă, la îndemnul
adolescentului din pădurea Dobrina. Aici, în această pădure moldovenească, ni
se dezvăluie pentru prima dată personalitatea Căpitanului, cu destinul său împletit
din vechi si uitate vrednicii românesti. “…dacă armata bolsevică va trece Nistrul
si apoi Prutul,
ajungând să încalce si locurile noastre, noi să nu ne supunem, ci să ne retragem
în pădure înarmati. Aici să ne organizam un centru de actiune si de rezistentă
românească si prin lovituri date cu măiestrie, să zdruncinăm inamicul, să mentinem
o stare de spirit de neaplecare si să întretinem o scânteie de nădejde în mijlocul
masei românesti din sate si orase”.(P.L.,pag.9 ). Fără stridente retorice, în
gânduri simple ce se nasc numai în fata unor mari determinări, întrezărim pentru
prima dată adevărul lui Corneliu Codreanu cu marele său rost românesc : a stavili
cu orice risc, într-o luptă decisivă, pătrunderea fortelor întunericului ce,
din fundul stepelor răsăritene, anuntau prăvălirea peste asezările lumii noastre
si amenintau să înghită lacom si spatiul vital al poporului românesc. Iată aici
sinteza figurii lui. El pentru asta s-a născut. Pentru a lua în mână spada apărării
într-un moment de grea răscruce a neamului românesc, pentru a demasca dusmanii
din exteriorul si din interiorul hotarelor, pentru a hotărî transeele libertătii,
pentru a organiza lupta si pentru a aprinde “o scânteie de nădejde în sufletul
poporului său. Si poate chiar “o scânteie de nădejde” pentru întreaga lume crestină,
căci de rezultatul acestei lupte ce încă nu s-a terminat , va depinde proiectarea
în viitor a năzuintelor omenesti sau îndiguirea lor pentru secole întregi. Momentul
în care încolteste în Căpitan decizia ce ne mărturiseste mai sus, era exrem
de grav pentru tara noastră. In Rusia izbucnise pârjolul bolsevic, se răsturnase
ordinea socială existentă si pe suferintele poporului rus, caruia-i înmugurise
în suflet iluzia unei dorite libertăti, se cuibărise un nou regim politic, neuman
si crud. Pe stindardele lui agresive era înscris cucerirea si supunerea lumii
intregi. Pentru a face fată acestei noi primejdii, după masura si posibilitătile
lor, strânge tânărul Codreanu mâna aceia de adolescenti în pădurea de la Dobrina.
Gestul lor ni s-ar părea naiv astăzi si desprins de realitatea unor posibilitati
efective de rezistentă, dar el marchează un moment important în viata Căpitanului
: sosise timpul intrării sale pe scena politică a poporului românesc. S-ar putea
spune că pădurea Dobrina este Cana Galilea destinului său. Un destin măret,
dar si tragic, pe care el îl acceptă senin, decis să-l poarte cu toate consecintele
lui, desi îl simte încrucisându-se pe undeva suflul înghetet al Tâncăbestilor.
“Am trăit asa dar cu gândul si cu hotărârea mortii”, ne mărturiseste Căpitanul
în cartea sa. Lupta în care se angajeaza Corneliu Codreanu va fi o luptă grea,
o luptă titanică, plină de cruzime si fără întoarcere posibilă. Ea trebuia dusă
cu hotărâre si fără răgaz, căci Rusia Sovietică, acest posibil mormânt al fiintei
noastre nationale, îsi împinsese deja în tară , si în special în regiunea moldovenească,
primele săgeti ale frontului său subversiv. Ele se înfipseseră în societatea
noastră slăbită de război, smulgând constiinte din frontul national si rărind
rândurile apărării, Intelectualii romani ai timpului sunt primii care cad pradă
propagandei comuniste. Cumpărati unii, dintr-un snobism tembel altii, sau,-cei
mai sinceri- orbiti de iluzia unor zori mai drepte pentru fiinta umană, ei sunt
prinsi în mrejele fine ale propagandei comuniste si ajung corifeii ideilor rusesti,
la noi. “Lumina vine de la răsărit” sustin ei, semănând confuzie în mintea tineretului
pe care-l educau si a maselor românesti, în special cele mai umile, ai căror
îndreptători trebuiau să fie. Este curios să constatăm ce slabă pavăză de apărare
au opus si astăzi chiar, anumite cercuri intelectuale, atacurilor doctrinei
comuniste. Trăind într-o lume de idei abstracte, pe care dacă le înlăntuiesti
în forme diverse, te pot duce la concluzii diverse, dar egal de logice din punct
de vedere al constructiei sistemului de gândire, aceasta lume intelectuală se
depărtează de realitatea faptelor ce se perindă zilnic prin fata ei. Acestia
pot admite punctul de vedere al problematicii marxiste cu aceiasi usurintă cu
care admiteau si poate sustineau alte forme de găndire socio-politice diametral
opuse, cu toate că marxismul a esuat pe toate planurile acolo unde a fost impus
si nu se poate mentine decât prin teroare si prin chinuirea până la paroxism
a maselor respective. Asta vrea să spună, că o intelectualitate cu adevărat
sănătoasă si demnă de misiunea ei, nu se poate hrăni numai din speculatiile
universului de idei, pe care neuronele creierului le poate înlăntui mai mult
sau mai putin logic, ci ea intră în autenticitate, se aruncă pozitiv pe balanta
creatiei, numai atunci când, aplecându-si privirea si energia spre bucata de
pământ din care s-a ridicat si de care este legată indisolubil, întrebuintează
tot talentul ei, tot cerul ideilor ei, pentru înnobilarea omului, pentru îmbunătătirea
stării lui : materială, morală si spirituală. Căci ce însemnează o ideie, oricât
de frumos ar fi zugrăvită ea, dacă omul plânge ? Ce înseamnă un sistem socio-politic
născut, dacă vreti, chiar din capete extrem de luminate, dar în care omul este
oprimat, este chinuit, înăbusit si debarcat din conditia sa de om “purtător
de valori eterne” la acea de simplu figurin fără profil al unei societăti înghetate
si fără fâlfâiri de aripi ?Căci omul este mai mult decât atât. El este un făuritor
de destin, atât propriu, cât si colectiv.Este o valoare pozitivă, o vointă armonică
ce intervine, retusează si orientează comunitatea sa natională. Si aceste două
entităti, om si natie, sunt încadrate în alt circuit de existentă superior.
Ei sunt pusi în slujba Creatorului lor, ne spune Corneliu Codreanu. Acesta este
marele adevăr al omului pe care-l neagă si-l anihilează brutal comunismul. Ridicarea
de la om, prin Natiune, la Dumnezeu. Depărtându-se de acest trinom existential,
omul păseste în nevrednicie. Cade pradă tiranilor, este chinuit si disperat.
Viata îsi pierde sensul pentru el si-i poartă pasii pe căi neîntelese si fără
perspective, ca un etern Ivan Denisovici al gulag-urilor lui Soljenitsân. La
fel ca si intelectualii, acelasi drum era urmat si de studentimea română. (Mai
accentuat cea din Moldova, fiind mai în calea propagării veninului rusesc).
Cu impetuozitatea lor tinerească, încadrati si îndrumati de elemente străine
de aspiratiile si de găzduirea noastră, studentii se lasă atrasi ca de un puternic
magnet de ideile marxiste. Sufletul lor generos, avânturile lor idealiste, sunt
smulse din circuitul creator al neamului lor. Crezând în sloganele umanitare
ce li se desfăsurau prin fata ochilor si crezând că vor putea făptui ceva imens
de mare sub steagurile rosii, ei se depărtau fără să-si de-a seama de interesele
propriei lor Natiuni si abandonau cauza pentru care luptaseră si muriseră părintii
si străbunii lor pentru apărarea gliei si legii românesti. Nu întelegeau încă
fortele ascunse ce frământau istoria contemporană si care porniseră deja la
cucerirea lumii. Naivitatea lor era speculată de cei ce înghitiseră spatiul
rusesc si ajutau inconstient la lărgirea lui în detrimentul propriului lor popor.
Subversiunea pătrunsese adânc în masele muncitoresti. Ele nu erau, ce-i drept,
prea numeroase pe vremea aceea, dar reprezentau un nucleu important pentru viitorul
proletariat roman si o bază de agitatie pentru bolsevism.De aceea grija care
i se dădea din partea agentilor bolsevici, a căror actiune era usurată de grava
neatentie pe care societatea română si guvernantii ei o arătau fată de această
clasă socială. Muncitorimea noastră iesise din războiul de întregire unde luptase
vitejeste alături de toti ceilalti români, cu bucuria realizării visului secular
românesc, dar si cu speranta în construirea unei societăti mai drepte, mai sincere,
mai pătrunsă de idealurile crestine pe care le afisa pe toate căile si mai de
acord cu interesele Neamului din care făcea parte. Când muncitorimii i s-a cerut
aportul de sânge pentru înfăptuirea imperativelor nationale, ea a răspuns fără
sovăire, cu elan si generozitate. Acuma, după ce războiul trecuse, îsi cereau
drepturile într-o tară la temelia căreia puseseră umărul cu entuziasm. Dar curând
îsi dă seama că sperantele i-au fost profanate. La împărtirea beneficiilor unei
societati ce-si refăcea viata după marea încercare, ea nu este chemată. Este
înghesuită la marginea frontierei nationale si nimeni nu o ia în seamă. Dreptele
ei revendicări rămân fără ecou în urechile politicienilor nostri si nimeni nu-si
dă osteneala sa-i lumineze orizonturile întunecate. Muncitorii se scufundă într-o
grea mizerie materială si sunt cuprinsi de deznădejde. Astfel, este usor de
înteles usurinta cu care pun stăpânire pe constiinta si pe sufletul acestor
oameni necăjiti, ideile marxiste frumos îmbrăcate cu dreptăti sociale. Ura contra
unei societăti nedrepte incepuse să clocotească. La ordinele Moscovei, muncitorimea
româna ridică steagurile anarhiei. In strigate de “jos Regele…jos armata…,trăiască
revolutia comunistă…trăiască Rusia Sovietică…” ne spune Căpitanul (P.L.,pag.17),
grevele se tin lant, se atâtă la sfărâmarea masinilor si la distrugerea statului
nostru national. Rezultatul era înfometarea si mai crudă, sărăcia si mai neagră
a acestor bieti oameni ce nu-si dădeau seama că erau doar pioni fără valoare
aruncati într-o lupta necinstită, o luptă purtată din umbră si întretinutp de
interese strpine de nevoile noastre românesti. Printre agentii care atâtau cu
înversunare focul distrugerii, sângele românesc era o raritate, căci în marea
lor majoritate erau evrei, asezati pe pămăntul românesc si cinstiti cu omenia
de care este capabil poporul nostru, sau rusi strecurati de peste Nistru. Numai
în tărănime nu putuse pătrunde virusul bolsevic. Cu toate că era si ea slăbită
de războiul ce ne trecuse pe deasupra, sărăcită si neluată în seamă decât atunci
când i se solicita votul în cadrul democratiei noastre, bunul ei simt, legatura
trainică si tainică cu pământul românesc si traditia sănătoasa din care se inspira,
împiedica ideilor comuniste drumul spre sufletul tărănimii. Ca totdeauna de-a
lungul secolilor, această tărănime curată va fi stăvilarul fiintei românesti
si depozitarul valorilor noastre spirituale. Geniul poporului nostru cu sclipirea
si proiectarea lui în lume, a fost opera născută, dezvoltată si apărată de pătura
tărănească a tării. Prin ea a trăit poporul nostru si prin ea s-au adus la îndeplinire
toate postulatele nationale. Din primul moment va simti chemarea lui Corneliu
Codreanu si se va alinia cu entuziasm în frontul lui de luptă. Distrugând tărănimea
sub motivul unui stiintifism în organizarea productiei agricole, comunistii
si anexele lor, la noi si pretutindeni, urmăresc în realitate eliminarea unui
mediu sănătos, impermeabil ideilor marxiste si oricând capabil de a porni o
reactiune natională. Ei sunt dusmanii potentiali ai comunismului, de aceea răsfirarea
lor si transformarea în proletari urbani este este urmărită de acestia cu multă
energie si nu de putine ori cu o cruzime nemaipomenită. Burghezimea noastră
era împărtită. O parte se ocupa numai de bunăstarea ei materială. Alta, mai
numeroasă încă, rămăsese sănătoasă. Intuia primejdia ce-i ameninta tara si suferea
în fata perspectivelor nelinistitoare ale viitorului, dar nu reactiona. Era
dezorientată, dezorganizată si lipsită de curaj. Alerga pe la usile partidelor
politice si-si licita interesele ei si-ale poporului din care făcea parte, în
barăcile sărăcăcioase ale acestora, mizând jos si fără perspectivă de câstig.
Pe politiceni trebuie sa-i considerăm aparte, ca o pătură socială detasată de
celelalte, cu o particularitate proprie si lipsită de contacte sentimentale
cu masele românesti. Dispăruseră, prin lege firească biologică, marile figuri
ce initiaseră politica modernă a tării noastre si care ne dăduseră atâtea rezultate
strălucite : Unirea Principatelor, Independentă ,Regat, Intregirea Neamului
si acea politică cuminte de modernizare a tării si de progres social desfăsurată
înainte de primul război mondial. Urmasii lor nu au fost înzestrati cu aceleasi
frumoase însusiri. Talia lor este de pitici si trecerea prin politica contemporană
a tării constituie un adevărat dezastru national. Au existat, ce-i drept, si
exceptii. Dar intentiile sănătoase ale acestora, lupta lor pentru activarea
unei cinstite si autentice politici românesti, au fost neutralizate si anulate
de o masă amorfă de indivizi, ajunsi la cârma statului prin jocuri de interese
nesănătoase si sustinuti de forte oculte cu interese antagonice celor ale poporului
român. Acesti politiceni se preocupau mai mult să placă unei anumite străinătăti
decât să-si plece urechile la necesitătile poporului pe care-l guvernau si să-i
îndeplinească vointa. Miscati ca niste păpusi fără viată proprie, de organizatii
si de interese de grupuri extra-nationale, această pătură politicianistă va
fi marea plagă si marea tragedie a Neamului românesc, între cele două războaie.
Datorită ei si lipsei ei de prevedere si întelegere a evenimentelor politice
internationale în care eram si noi scufundati, poporul român si-a pierdut independenta
si orice optiune la o viată liberă. Asa se prezenta societatea românească în
care sobolii conspiratiei bolsevice începuseră să deschidă caverne imediat după
război, când intră pe scena politică a tării Corneliu Zelea Codreanu. Cu simturile
treze, cu mintea sa clară si cu o imensă dragoste pentru poporul său, Căpitanul
intuieste primejdia ce ne amenintă. “Aveam constiinta clară, că în acele ceasuri
se juca balanta vietii si a mortii poporului român”(P.L.,pag.18).E un moment
decisiv în istoria noastră. Fără sovăire, se aruncă în lupta de îndiguire a
primejdiei.
E singur încă, dar nu are timp să mai astepte. Credinta în Dumnezeu si dragostea
pentru neamul românesc îi dau puteri uriase, după cum el singur ne destăinuieste
:”…că cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu si Neamul său, nu va fi învins
niciodată”(P.L.,pag.43). Organizatia politică, trezirea constiintei nationale,
educarea maselor românesti, vor veni mai târziu. Acuma –să nu uităm că suntem
imediat după război- trebuia oprit cu orice pret, puhoiul. Apele repezi si învolburate
ale bolsevismului se revărsau neîndiguite peste tară. Peste granită la vest,
în Ungaria, se proclamase deja prima republică comunista din Europa Centrală.
In Polonia, la nord, armatele rosii înaintau. Primejdiile ne încolteau din toate
părtile, iar din sferele oficiale ale statului si ale păturii politicianiste
ce ne conducea nu se observa nici o reactie, nu se lua nici o măsură de apărare.
Este ceasul Căpitanului.Unul din cele mai importante din toată viata sa de luptă.
Când istoria noastră va căpăta suficientă perspectivă si va putea judeca nepărtinitor,
va clasifica lupta anticomunistă a lui Corneliu Codreanu din perioada 1919-1922,
printre faptele decisive ale istoriei noastre contemporane. Căci aici, în acest
scurt interval de timp, i se schimbă cursul pentru 25 de ani. Si nu stim încă
dacă nu se schimba întreg cursul istoriei noastre căreia-i schitează perspective
noi, îi insuflă avânturi noi si-i deschide poarta unui viitor măret. Lupta tânărului
Codreanu începută atunci, se încadrează pe aceeasi linie de apărare natională
pe care a urmat-o în permanentă, în tot lungul istoriei sale, poporul românesc
si pe care o continuă si astăzi cu înversunare toată tara subjugată. Neputinta
îngenunchierii poporului nostru, cu toate că a fost umilit, batjocorit si chinuit
ca un Hristos, îsi are poate cauza în lupta Căpitanului, începută în această
primă fază a vietii lui si continuată apoi cu străsnicie până ce va fi răpus
miseleste. Curând ,bandele bolsevice strecurate peste Nistru sunt învinse, agentii
Moscovei descoperiti si este stăvilită subversiunea ce pusese stăpânire pe provinciile
noastre orientale. Regia, Atelierele Nicolina, unde agentii Moscovei atâtaseră
muncitorimea românească la rebeliune în contra propriei ei tări, lupta de la
Universitatea din Iasi pentru deschiderea cursurilor cu serviciul religios traditional
pe care voiau sa-l suprime agentii moscoviti înfiltrati printre studenti si
profesori si închiderea cantinelor studentesti din Iasi, determinată de Codreanu,
pentru a sparge greva studentilor de stânga, care protestau astfel contra arestării
teroristilor comunisti care făcuseră un atentat la senat, sunt primele bătălii
si primele victorii anticomuniste ale Căpitanului. O nouă briză de sperantă
începe să adie peste tară. Se trezesc la viata activă constiinte letargice si
se încing noi avânturi generoase. Codreanu, muncitorul Constantin Pancu (seful
organizatiei muncitoresti “Garda Constiintei Nationale”), si o mână de tineri
curajosi si sfidători ai pericolelor, ce se strâng în jurul lor, înving subversiunea
bolsevică. Comunismul este stavilit si apoi eliminat definitiv din România.
El nu va mai avea atractie pentru masele noastre muncitoresti si nu mai reprezintă
absolut nimic în istoria politică a tării noastre până ce pumnul brutal al lui
Vâsinski trântit pe masa regală în 1945, în plină ocupatie rusească, îi va da
un certificat de existentă, nelegalizat însă de vointa natională si străin de
adeziunea sufletească a neamului românesc.. Timpul scurt în care s-a realizat
această rupere de fronturi, cu toată diferenta de forte dintre cele două tabere,
dovedesc : -dreptatea cauzei apărată de mica grupă natională ce-si împrospăta
fortele pe planurile superioare ale istoriei noastre ; -curajul si vitejia acestei
mâini de oameni decisi să înfrunte orice primejdie si să se opună oricărui obstacol
pentru salvarea poporului lor ; -convingerile marxiste ale maselor de studenti
si muncitori erau slabe si fără rezonante profunde în sufletul neamului nostru.
La această victorie anticomunistă se mai adaugă încă una, extrem de importantă
pentru neamul românesc. Pe plan extern si în ciuda tuturor împotrivirilor occidentale
ce nu-si dădeau seama de realitatea pericolului bolsevic, armata română alungă
bandele lui Bela Kuhn din Ungaria, eliberând această tară si stăvilind înaintarea
comunistă spre centrul Europei. Prima fază a luptei antimarxiste a lui Codreanu
se încheie astfel, cu o frumoasă victorie.
*
* *
Dar
lupta nu se termină aici. Asaltul tării noastre si al întregii lumi este
amânat numai, pentru o dată mai târzie, când circumstantele istorice
provocate de lipsa de viziune a oamenilor politici vor crea conditii mai
favorabile înaintării comunismului. Deaceea se impunea, si fără răgaz,
organizarea definitivă a apărării nationale. Căpitanul începe a doua fază
a luptei sale : -demascarea agentilor comunisti si a tuturor acelora ce promovau
cauza bolsevică la noi în tară ; -înjghebarea unui front de luptă care să
cuprindă fără exceptie toată suflarea românească. In lupta de demascare a
agentilor si a celor pusi în slujba marxismului la noi în tară, Corneliu
Zelea Codreanu semnalează în primul rând pe evrei. S-a consumat multă
cerneală de-a lungul istoriei contemporane românesti, pentru a se încerca
demonstrarea unui inventat rasism care ar fi stat la baza “antisemitismului”
legionar. Nimic mai depărtat de adevăr decât aceste false si tendentioase
acuzatii. Poporul român din mijlocul căruia răsărise si Miscarea Legionară
a lui Codreanu, ca un specific al lui, este un popor blajin, omenos,
întelegător al durerilor altora si care de-a lungul agitatei sale istorii nu a
asuprit niciodată pe nimeni. El nu s-a uitat niciodată la culoarea sângelui
si în mijlocul lui si-au găsit totdeauna culcus si ajutor, toate nemurile ce,
fugind de persecutii, se strecurau pe la noi. Istoria noastră este plină de
exemple si nu este cazul să le mai enumerăm aici. Codreanu însusi ne
mărturiseste în diferite rânduri gândurile ce le nutrea fată de probleme
minoritare : “Să nu vadă nimeni în noi niste asupritori ai altor neamuri
sau niste mâncători de jidani din ură religioasă”. Principiul călăuzitor
(în tratarea minoritătilor) trebuie să fie : pericolul pe care o minoritate
îl poate prezenta pentru viata si libera dezvoltare a natiunii dominante”.
Minoritătile conlocuitoare urmează să se bucure de toate drepturile în
măsura loialitătii de care vor da dovadă fată de Statul Român”. Asadar
nici urmă de sovinism nationalist, ci o grijă legitimă pentru interesele si
securitatea populatiei băstinase în fata eventualelor activitati antinationale
ce le-ar putea desfăsura minoritătile conlocuitoare. “Antisemitismul”,
pentru a-l numi asa, al lui Corneliu Zelea Codreanu si al întregii generatii pe
care el a condus-o, a fost determinat numai de necesitatile luptei sale
antimarxiste. Căci intrând în lupta cu comunismul la noi si studiindu-i
problema Căpitanul o găseste strâns legată de problema evreiască. Această
masă de oameni intrată de curând pe teritoriul nostru în urma unor tratate
ce ne-au fost impuse de Marile Puteri, fără atasamente sentimentale si chiar
cu interese economice si politice diferite de comunitatea umană în mijlocul
căreia trăia acum, era factorul cel mai activ al pătrunderii bolsevismului
în România. Aceasta nu este o noutate, căci acelasi fenomen s-a petrecut în
toate ariile de pătrundere ale ideilor marxiste, care au fost ajutate si
catapultate de elementele evreiesti aflătoare în aceste arii. Marxismul
însusi este un produs al intelectului evreiesc. Ajutorul evreiesc la
pătrunderea marxismului la noi în tară se canaliza pe mai multe directii :
-Economic. Acaparând pe îndelete, fiind detinători de fonduri internationale,
sfere importante din economia tării, pe care apoi le exploatau nu în directia
promovării unei economii sănătoase, cu participarea maselor românesti la
beneficiile ei, ci în directia pur egoistă, îmbogatindu-se din ce în ce mai
mult elementele evreiesti în detrimentul românului. Ba mai mult chiar,
cantităti importante din această bogătie a Statului erau deturnate si
expatriate pentru ajutarea cauzei evreiesti în lume. Nedreptătile sociale
provocate astfel dădeau nastere la nemultumiri legitime în clasele nevoiase
românesti, care văzându-se neajutorate si neapărate în fata acestor abuzuri
exploatatoare, cădeau pradă demagogiei marxiste. -Politic. Detinători ai
bogătiilor tării, puteau foarte usor să influenteze în toate domeniile de
afirmare românească, în sensul vederilor si intereselor lor. Prin coruptii si
cumpărări de constiinte în aria politicianistă română, evreii pun mâna,
practic, pe conducerea politică a tării noastre pe care o dirijează prin
acolitii lor. Procesul se maturizează cu introducerea în patul regelui tării
a nefastei Elena Lupescu, evreica si ea, prin care evreii pun stăpânire pe
vointa regelui Carol II. Numai asa se poate explica atât politica internă a
tării, crudă si dement represivă fată de fortele cele mai reprezentative ale
neamului românesc, cât si cea externă ce nu urmarea altceva decât izolarea
si indiguirea Germaniei, în eventualitatea unei pătrunderi sovietice în
Europa. -Culturală. Evreii promovau si sustineau în România printr-o bogată
retea de ziare si reviste create de ei, ideile cele mai periculoase, atât din
punct de vedere national cât si crestin si moral. Ei urmăreau destrămarea
morală a societătii noastre si ruperea de traditiile sale sănătoase, pentru
a usura cât mai mult pătrunderea marxismului la noi. -Prin activitate
directă. Marea majoritate a agitatorilor si a propagandistilor comunisti, atât
între studenti cât si între muncitori, erau evrei. Acestia se strecuraseră
din Rusia , găsind adăpost si ajutor în populatia evreiască foarte
numeroasă în provinciile răsăritene românesti, sau erau recrutati direct
din această populatie aflătoare pe pământul nostru. Aici se găseste motivul
exclusiv al “antisemitismului” lui Corneliu Zelea Codreanu : el s-a izbit de
evrei când a început lupta anticomunistă, constatând asadar , că acestia
formau în mijlocul comunitătii românesti un grup compact, neasimilabil, cu
interese economice si politice diferite de ale noastre si cu simpatii si
militantă probolsevice. Pentru înjghebarea unui front de luptă care să se
opună subversiunii marxiste, Corneliu Codreanu îsi dă seama că trebuie
începută educatia poporului în acest sens, trebuie creat un organ politic,
trebuie organizată tara, trebuie stimulate impulsurile creatoare ale geniului
românesc, trebuie înfrătite păturile sociale si sterse nedreptătile dintre
ele. “Nu-i deajuns să învingem comunismul. Trebuie să si luptăm pentru
dreptatea muncitorilor” spune Codreanu în cartea sa. Cu spirit organizator si
metodic el păseste la prima fază a programului său : educatia în scoala
legionară. “Din această scoală legionară va trebui să iasă un om nou, un
om cu calităti de erou” (P.L.,pag.307).”Un om în care să fie dezvoltate
până la maximum toate posibilitătile de mărire omenească ce se află
sădite de Dumnezeu în sângele neamului nostru”(P.L.,pag,307) Prin conceptia
ce-i stă la bază ea atinge înăltimi sublime. Educatia pe care vrea să o
facă Corneliu Codreanu legionarilor este completă si armonioasă. Ea
îmbrătisează făptura omenească cu cele trei dimensiuni ale ei : fizică,
morală ,spirituală. Din punct de vedere fizic, el îndeamnă lumea la o viată
sănătoasă, o viată de miscare în mijlocul naturii, de muncă continuă, de
alimentare sănătoasă si sobră. Educatie fizică, marsuri, instructie si
muncă în tabere, în bătaia vântului si sub razele binefăcătoare ale
soarelui, sunt elementele de sustinere ale unui fizic sănătos. Din punct de
vedere moral, educatia legionară potentializează toate calitătile pozitive
ale omului : cinste, omenie, hărnicie, vitejie, onoare,spirit de sacrificiu,
dragoste.Si mai ales dragoste. Acest izvor de inspiratie al tuturor celorlalte
virtuti umane este considerat de Căpitan motorul cel mai puternic al oricărei
activităti. Fără ea, fără scufundarea individului în apa vie a dragostei
dezinteresate, nimic trainic nu se poate face. Toata carapacea egoismului
omenesc, toate tendintele individualiste ce au pus stăpânire pe sufletul
omului modern, se topesc la flacăra educatiei legionare. Omul nou pe care
Corneliu Codreanu vrea să-l pună pe orbita românească este omul drumurilor
drepte si luminoase, omul actiunilor eroice si al jertfei continue si
neprecupetite pentru poporul său, omul pasiunii creatoare purificat si
înăltat într-o sublimă aventură a dragostei. Corneliu Codreanu enuntă o
serie de legi, “Legile Legionare”, care sunt puncte de reper pe care trebuie
să se sprijine omul legionar în lupta sa interioară de devenire. Un om cu
astfel de calităti va fi un stăvilar de neînvins al neamului său, pe care
puhoaiele marxiste nu-l vor putea clinti. Dar Căpitanul nu uită nici
dimensiunea spirituală a omului, care capătă o însemnătate primordială în
conceptia lui. Lupta care se apropie nu va fi numai o înclestare dintre două
sisteme politice, unul bun si altul rău. Va fi mai mult decât atâta. Va fi o
luptă între două conceptii de viată, între două spiritualităti
antagonice. De o parte lumea noastră crestină, aruncată în Istorie de
Nasterea, Răstignirea si Invierea Mântuitorului, de cealaltă parte, lumea
descrestinată în lupanarele ateismului si aruncată în luptă de fortele
oculte ce s-au opus întotdeauna îndumnezeirii omului. De aceea prima conditie
ce o pune Căpitanul pentru a lupta alături de el contra fortelor
întunericului, este credinta. Să fii credincios. Să poti cutreiera împreună
cu el cărările metafizice ale vietii. Crestinismul lui Corneliu Codreanu este
integral si fără paleative. In lupta poporului nostru si a lumii noastre,
spunea el, numai o credintă profundă, fără sovăiri si agresivă, ne poate
ajuta. Pentru a ne fortifica credinta, drumul cel mai sigur este postul si
rugăciunea, adică o asceză activă, pe care Corneliu Zelea Codreanu a
practicat-o cu rigurozitate toată viata lui. Scoala formativă a Căpitanului
este o simbioză perfectă între forta si dârzenia luptătorului, măretia
eroismului si perfectiunea sfinteniei. Eroism constant, de durată si credintă
profundă în Dumnezeu, iată coordonatele educatiei legionare. Ancorarea
fortelor individului pe aceste dimensiuni va oferi lumii crestine forta
necesară pentru a stârpi puterile răului încarnate în comunism. Cu acest om
modelat în scoala sa, porneste Corneliu Codreanu la a doua fază a programului
său : organizarea maselor românesti. Activitatea lui în această fază este
uriasă. El îmbrătisează tot asezământul românesc, cu toate aspectele si
cu toate realitătile lui. Nici un sector nu este dat uitării. Totul este
important pentru Căpitan. Ca un artist genial, mistic si pasionat, el îsi
plimbă mâinile înfrigurate si înamorate peste toate unghiurile operei sale,
modelând si dând contururi unui măret viitor românesc. Cuiburile [unitatea
de bază a organizatiei legionare], taberele de muncă [unde se învată
tineretul să muncească pentru binele obstesc], organizatiile politice de la
sate si orase, Corpurile legionare [Fratii de Cruce, Studenti, Muncitori,
Răzleti], scolile de educare pentru tineret, asociatiile culturale, unitătile
comerciale legionare,[pentru a smulge comertul tării din mâini străine], se
înmultesc cu repeziciune peste toată geografia tării. Se crează partidul “Totul
Pentru Tară” si se pătrunde în Parlamentul tării unde deputatii legionari
cer dreptate pentru păturile românesti umile, demască neregulile în
mânuirea banilor publici a unor demnitari si cer lumină în trasarea politicii
externe românesti. Tara întreagă tresaltă, simte chemarea omului destinului
ei si se îngrămădeste în jurul său. Curentul legionar creste urias. Printre
cei care-i ascultă chemarea si-l urmează din primul moment îl găsim,
alături de tărani, pe tineretul român. Sfâsiind paravanul mincinos al
marxismului si dezvăluind adevărata lui fată, tineretul tării îi întoarce
spatele definitiv si cu o uimitoare unanimitate se încadrează luptei lui
Codreanu si a poporului lor. Pentru aceasta adeziune vor avea de suferit
persecutii, închisori si chiar moartea în România regelui Carol II, dar nu se
vor clinti de pe pozitiile anticomuniste pe care i-a asezat Căpitanul lor. Se
naste astfel în România, între cele două războaie, la căldura idealurilor
legionare, o intelectualitate fecundă, natională si profund crestină. Marea
victorie a lui Corneliu Zelea Codreanu este însă adeziunea maselor
muncitoresti române, la postulatele legionare. El apelează numai la constiinta
natională a acestor oameni. Le promite dreptate, însă numai “în cadrul
dreptătii neamului” si nu în afara lui sau contra intereselor
colectivitătii românesti. Drepturile muncitorului român nu pot fi mânuite de
forte externe natiei lui, căci acestea nu sunt preocupate de soarta lui, ci
urmăresc finalităti străine de interesele Natiunii noastre. Toate revizuirile
si îmbunătătirile trebuie cerute si realizate numai pe linia si în cadrul
neamului românesc din care muncitorii fac parte cu drepturi egale ca ale
celorlalti. “Miscarea Legionară va da muncitorului mai mult decât un
program, mai mult decât o pâine mai albă, mai mult decât un pat mai bun. Ea
va da muncitorimii dreptul de a se simti stăpână pe tară, deopotrivă cu
toti ceilalti români [Circulări si Manifeste,pag.185]. In număr masiv,
muncitorimea tării îngroase entuziasmată rândurile Miscării Legionare, unde
vine obosită si dezamăgita de sloganele înveninate ale comunismului care-o
atâtă la distrugerea unei societăti, pentru a cădea în alta si mai
tiranică si mai exploatatoare a fiintei umane. “Comunismul lucrează din ură
contra celor ce au, noi [legionarii] din dragoste pentru cei ce n-au”…,le
spune Corneliu Codreanu [Circulări si Manifeste, pag.62], atrăgând
muncitorimea pe drumul national. Ei formează în Legiune puternicul Corp
Muncitoresc Legionar ce va fi activ la toate actiunile si la toate bătăliile
Căpitanului. Marxismul este ucis definitiv în sufletul muncitorului român ce
se avântă cu entuziasm si încredere în revolutia natională pe care i-o
ofera Codreanu. Infătisarea tării se schimbă încet, încet. Efectivele
Miscării Legionare cresc cu repeziciune în ciuda tuturor greutătilor, a
nedreptătilor si abuzurilor ce se comit fată de ea si a numeroaselor
represiuni sângeroase, la care este supusă. Adeziunea maselor românesti de
toate categoriile este masivă si entuziastă. Ura marxistă contra societătii
este stăvilită si înlocuită cu dragostea si înfrătirea tuturor păturilor
sociale, chemate, în plan de egalitate, la făurirea aceluiasi nou orizont
românesc. De la lupta de clasă sub steaguri si interese străine se trece la
munca ordonată, cu împărtirea justă a beneficiilor, în cadrul legilor
nationale si a posibilitătilor economiei noastre. “Internationala” fără
patrie si Dumnezeu este înlocuită cu imnurile si marsurile legionare ce umplu
văzduhul românesc ca niste clopote ce bat a sărbătoare. De la frica si
deznădejdea ce cuprinsese fiinta tării, numai câtiva ani mai înainte, se
trece la hotărârea dârza de a rezista si de a supravietui primejdiei
răsăritene. De la obrăzniciile si nerusinările cetelor de agenti si
trepădusi ai Moscovei, se trece la sfânta determinare românească de a-si
apăra drepturile pe aceste pământuri mostenite de la străbuni si udate cu
sângele lor. Tara românească se îmbracă în haine de sărbătoare si se
avânta cu încredere pe făgasurile istorice pe care i le deschide Corneliu
Zelea Codreanu. Soarele sperantei străluceste vesel pe cerul românesc. Numai
politicianismul rămâne străin de această tresărire a natiei sale. In
mijlocul acestei jungle nu au putut răzbi ideile si generozitatea Căpitanului.
Atăt atasamentele sale internationale, căt si jocul de interese personale din
care-si făcuseră o religie, îi îndepărtează de pulsul poporului lor, îi
împiedică să vadă primejdia rusească sub adevărata ei dimensiune si nu pot
întelege toată frământarea lui Corneliu Codreanu si a întregii lui
generatii pentru a o indigui. Detesati de antenele neamului lor, acesti oameni
rătăcesc stupid pe sălile organizatiilor internationale ale epocii, luând
contacte, încheind pacte ce nu vor functiona niciodată, si vor imprima, când
va veni momentul, amprenta murdară a trădării pe fată a propriului lor
popor. Pentru acestia nu are Corneliu Codreanu decât cuvinte de dispret. “Aceste
două categorii [scrie el undeva referindu-se la evrei si la politicieni], vor
constitui într-un asemenea ceas rusinea morală a neamului”.[Este vorba de
ceasul în care natia româna va trebui să-si apere “cu tunul si sângele ei”,
dreptul la o viată liberă.] In fata manevrelor acestui politicianism ce
conducea politica externă a tării noastre pe o pantă favorabilă Rusiei
Sovietice, cu primejdii colosale pentru noi, Corneliu Zelea Codreanu ia o
pozitie radicală. Intr-un Memoriu adresat regelui tării, avertizează : “Dacă
noi, tineretul, vom fi pusi in situatia tragică de a intra într-un război
alături de puterile bolsevice…, declarăm pe fată că vom trage toti cu
revolverele în cei ce ne-au condus acolo si pentru că nu putem dezerta, spre a
nu face un act de dezonoare, ne vom sinucide. Niciodată tineretul neamului
românesc nu va lupta sub cerul Satanei împotriva lui Dumnezeu” [Circulări
si Manifeste,pag.88/51]. Si tot acolo cere responsabilităti tuturor celor ce ne
conduceau spre dezastru ; “Cerem ca Majestatea Voastră să pretindă tuturor
celor ce ne conduc sau manifestă păreri privitoare la politica externă a
României că raspund cu capul pentru directivele pe care si le însusesc.”
“Asteptăm deasemenea acelasi gest de mare curaj si de mare cavalerism si din
partea Majestătii Voastre, în ceea ce priveste linia regală de politică
externă a României”[idem]. In fata acestei luări de pozitie nu a răspuns
nimeni si cu atât mai putin regele tării, adevăratul promotor si
întretinător al acestei politici. Se produce astfel o prăpastie din ce în ce
mai profundă între politica oficială a tării, pro-aliată [si deci
pro-bolsevică] si anti-germană, si instinctul maselor românesti câstigate de
cauza natională, care vedeau în răsărit adevărata si uriasa primejdie
pentru existenta poporului nostru, cum s-a adeverit din nefericire. Această
pozitie ferm anticomunistă si militantă, tocmai în preziua aprinderii
războiului de dominare a lumii, grăbesc asasinarea lui Corneliu Zelea
Codreanu. Uneltirile si primejdiile împăienjenesc din ce în ce mai mult viata
lui, ca preludiu al macabrului deznodământ. Evreimea si conspiratia
bolsevică, cu concursul uneltelor lor din tară, între care si demnitari
destul de înalti, dau sentinta de moarte. Data asasinării lui va fi
determinată de ultimele alegeri libere ce au avut loc în România la
sfârsitul anului 1937. Sistemul de alarmă a functionat. Miscarea lui Corneliu
Codreanu a obtinut o frumoasă victorie electorală, ceea ce indica tendintele
politice ale tării si adeziunea majoritară a poporului românesc la tezele
legionare. Devenise un om prea periculos, ce descifrase si deci putea strica
jocul tenebros ce conducea la dezmembrarea tării si a întregii Europe. Simtind
aproape duhoarea trădarii, Corneliu Zelea Codreanu face un ultim avertisment
contemporanilor săi :”De vor intra trupele rusesti pe la noi si vor iesi
învingatoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea
care să sustină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică
bolseviza ?”. In zadar însă. Auzul politicienilor români era sclerozat.
Strigătul lui disperat rămâne un strigăt în desert. Viata lui Corneliu
Zelea Codreanu, vajnicul luptător anticomunist si trezitor al constiintei
nationale românesti, a ajuns la sfârsitul traiectului ei. Este condamnat
întai la 10 ani închisoare într-un odios proces lipsit de orice bază
juridică, asa cum s-a demonstrat chiar în cursul lui si ucis miseleste apoi,
prin strangulare, în pădurea Tâncăbesti, în timp ce era transportat la
inchisoarea Jilava, în noaptea de 29-30. Tâncăbesti, noiembrie 1938. O noapte
sinistră. Un blestem înfricosător aruncat peste istoria tării noastre.
Toată suflarea românească rămâne consternată si îngrozită. Complotistii
închină cupe de sampanie. Românul scrâsneste din dinti, strânge pumnii si
asteapta ziua răfuielelor. In Tâncăbesti nu se frânge numai viata unui om,
se frâng însăsi aripile neamului românesc. După disparitia fizică a
Căpitanului evenimentele s-au precipitat asa după cum le prevăzuse el. Ni se
răpesc Basarabia si Bucovina, ni se ciopârtesc toate frontierele tării cu
imense suferinte si umiliri pentru poporul nostru. Se năruiesc “ca un castel
de cărti”, exact asa cum prevăzuse el, toate tratatele pe care se sprijinea
politica noastră externă. Tot sistemul de aliante “firesti” pe care se
sprijinea apărarea noastră se dovedesc inutile si de-a dreptul nefiresti.
Exact asa cum prevazuse omul din pădurea Dobrina. România rămâne singură
în fata destinului ei. In 1941 –după alungarea lui Carol II din tară,
responsabil direct al dezastrului- România ia parte activă la războiul de
dezrobire, alături de acele puteri ce reprezentau atunci singura fortă de
apărare a Europei în contra puhoiului bolsevic. Ca orice stat mic, România nu
a dorit războiul. Dar când destinul a împins primejdia unei crude robiri
peste spatiul de viată al poporului nostru, toată suflarea românească, ca
în vremea trecutelor invazii barbare, îl acceptă cu seninătate si-l va purta
cu bărbătie. Toată tara –aceasta este realitatea si nu aceea ce încearca
să o dea comunistii, că românii nu ar fi luptat cu entuziasm si vitejie
contra Rusiei Sovietice- ocupa transeele deschise în timpul truditei sale
vieti, de Corneliu Zelea Codreanu. Transeele anticomuniste. Războiul este
crâncen. Este o înclestare apocaliptică ce depăseste planurile istoriei.
Rezultatul lui este cunoscut. Orbirea Occidentului crestin, minat si corupt timp
îndelungat de dusmanii civilizatiei noastre, înclină balanta victoriei spre
Rusia Sovietică. Jumătate din Europa, între care si tara noastră, intră în
Noaptea Patimilor. Un urias si crud “gulag” acoperă o jumătate din falnica
civilizatie a Europei.
*
* *
Au
trecut 40 de ani de la sfâsietoarea crimă din pădurea Tâncăbesti. Viziunea
politică a Căpitanului este însă de o uimitoare actualitate. Proiectia ei la
scara lumii este evidentă si tragică. Figura lui scapă timpului si se
confundă cu aspiratiile unei lumi cuprinsă de frigurile groazei, ce-si vede
orizonturile vietii amenintate, ce-si simte patrimoniul spiritual hărtuit din
toate părtile. Subversiunea este totală, frontul moral prăbusit si nu mai
există nici o pavăză în fata infiltratiilor dusmane. Greselile enorme si
orbirea politica a occidentalilor ajunge la scadentă. Ucenicii de vrăjitor ce
s-au jucat cu destinele omenirii acum 35 de ani, au dispărut fizic, dar au
lăsat lumii o mostenire dezastruoasă. Astăzi, peste tot, marxismul rânjeste
cinic, apropiata victorie. Ca în 1919, lumea întreagă are nevoie de un nou
spirit al Dobrinei. Nu mai există altă alternativă. S-au încercat toate
componentele, toate legăturile si tratativele posibile cu dusmanul si drumurile
s-au închis. Lumea este înghesuită din ce în ce mai mult în acest ghetou al
libertătii occidentale, atacat cu înversunare din toate părtile : din
exterior si din interior. Pentru supravietuirea ei nu-i mai rămâne decât
drumul eroismului, adică a ceea ce numim noi spiritul Dobrinei, preconizat
acuma 60 de ani într-o pădure moldovenească. Figura lui Corneliu Zelea
Codreanu, Căpitanul Românilor, se desprinde din orizontul românesc si se
proiectează pe firmamentul lumii ca un mare vizionar al frământatelor noastre
vremuri.
Nicolae
Rosca
S'au
tipărit din această brosură 6oo de exemplare, astăzi 30 Noiembrie 1978, în Atelierele
Masiega, S.A.Calle E. Jardiel Poncela, n.4 Madrid-16.
A
C A S Ã