- I -

Lupta între partidele politice continua. Se tin adunãri, in cari sefii de partide rostesc lungi discursuri, arãtînd ca guvernul ,,nu mai e stãpîn pe situatie" si cã se impune o schimbare radicalã a metodelor de guvernare pentru a impiedica deslãntuirea anarhiei. Fiecare sef de partid - si sunt multe partide la noi - sustine cã numai partidul sãu e in stare sã facã rînduialã sã salveze democratia împotriva extremistilor de dreapta si de stînga. Si chiar partidele "nationaliste si crestine", deci mai mult sau mai putin antisemite, fãgãduesc a stîrpi "extremismul" de dreapta. Democratia si libertatea trebuesc apãrate cu orice pret.

Dar toatã aceastã agitatie si vorbãrie, toate aceste teorii si discutii au un singur scop: rãsturnarea guvernului si luarea succesiunii. Puterea ! Locurile de deputati, senatori, prefecti, primari etc. - iatã tinta luptei. Prea mult dureazã mizeria opozitiei, prea mult stã partidul liberal la ieslele bugetului ! „Tara" trebuie trezitã, ,,cetãtenii" trebue sã reactioneze! Mai ales cetatenii trebuesc lãmuriti asupra unui punct important, anume cã nici sefii nici subsefii diferitelor partide nu sunt dusmani ai „minoritãtilor", si mai ales nu sunt antisemiti in felul lui Hitler. Adevãrat este, zic ei, cã in tara noastrã Romînilor li se cuvine întâietatea, dar asta nu înseamnã nicidecum o stirbire a drepturilor cetãtenilor de alt neam si altã lege. Asadar Jidanii pot fi linistiti si, deci, au obligatia sã dea bani pentru campania de rãsturnare a guvernului "care sprijinã extremismul de dreapta". Dar Jidanii sunt mai dispusi sã dea bani pentru extrema stîngã si constituirea unui „Front popular" in care jidanii sã activeze cu drepturi egale si in proportie cu contributia lor bãneascã. Adicã ei cer conducerea efectivã a Frontului popular si, prin Frontul popular, a Statului. Declaratiile in public ale sefilor de partide n'au nicio importantã; hotãrîtoare sunt tratativele in lojele masonice, dela noi si din strãinãtate. Alegãtorii romîni, tãrani si intelectuali, se lasã îmbãtati cu apã rece, cu vorbãrie goalã, cu povesti si pilde. Problema principalã e cea a voturilor, a captãrii si manevrãrii masselor pentru ajungerea la putere. Discutiile serioase sunt rezervate pentru consiliile de administratie, lojele masonice si diferite conciliabule cu potentatii finantei jidovesti din tarã si strãinãtate. Aci se pune la cale democratizarea progresivã a Statului nostru, adicã bolsevizarea si iudaizarea lui. Iar demagogii nostri, ca toti demagogii de pretutindeni si de totdeauna, sunt gata sã vîndã tara.

Votul universal a nãscut demagogia si luptele între demagogi, iar demagogia a dat nastere coruptiei si desagregãrii Statului. Germenii revolutiei trebue sã încolteascã pe urma demagogiei, iar revolutia se sfîrseste cu dictatura comunistã - dacã nu intervine extrema dreaptã.

Ce este asa zisa extrema dreaptã? Este miscarea care vrea sã opreascã izbucnirea revolutiei si a rãzboiului civil. Iar dacã, Doarnne fereste, n'ar putea opri deslãntuirea lor, miscarea de dreapta va lupta pentru triumful ideii Statului national romîn împotriva tendintelor jidanilor de a institui in Romînia prin revolutie dictatura comunistã-jidoveascã.

Miscarea nationalistã deci nu este si nu poate fi revolutionarã, ci ea este antirevolutionara si corrservativa. Asa a definit-o si Eminescu si asa este ea prin firea ei, de oarece este expresia instinctului de conservare a natiunii organizate politiceste. Ea se opune tendintelor revolutionare ale demagogilor de tot felul cari, pentru a ajunge la putere, atîtã antagonismele de clasã si exploateazã toate nemultumirile multimii guvernate impotriva clasei politice guvernante. Marea primejdie care rezultã din aceste lupte între demagogi a fost si este desorganizarea aparatului Statului si înlesnirea amestecului strãinilor, la noi al jidanilor comunisti, in conducerea Statului, ei devenind in luptele fratricide arbitrii situatiei si nutrind nãdejdea de a lua ei locul demagogilor venali si incapabili de a conduce Statul.

Miscarea nationalistã nãzueste deci darã de a restabili solidaritatea clasei conducãtoare si de a exclude, prin asta, amestecul strãinilor.

Deslegarea practicã a acestei probleme nu este asa de simplã cam s'ar pãrea. Am arãtat in cîteva studii diferitele aspecte ale ei precum si mijloacele prin cari s'ar putea încerca deslegarea ei. Ni s'a pãrut, si credem a nu gresi, cã organizatia legionarã este pe calea cea bunã de a înfãptui regenerarea elitei noastre politice fãrã mari zguduiri si evitîndu-se miscãri revolutionare.

Legionarii nu vreau sã rãstoarne elita actualã, nici nu vreau sã rãstoarne guverne pentru ca, la rîndul lor, sã fie rãsturnati de la guvern, ci ei vreau sã asigure tãrii o conducere politicã nationalã, stabilã si scutitã de framîntãri demagogice. Mijloaeele întrebuintate pentru atingerea acestui scop sunt de diferite feluri: participarea la viata politicã in temeiul constitutiei, educatia cetãteneascã in taberele de muncã, rezistenta activã împotriva demagogiei si a comunismului. Conducãtorul Legiunii, d-l Corneliu Codreanu, a înteles dela început cã un conducãtor trebue sã fie in primal rînd un organizator si un educator. Problema ce si-a propus spre deslegare a fost deci formarea legionarului, a Romînului nou, a Romînului de elitã. Crearea unui tip opus tipului de politician, a unui om deci care sã aibã toate virtutile ce se cer unei elite politice nationale si cãruia sã-i lipseascã viciile politicianului demagog si corupt, sclav al finantei jidovesti si al masoneriei.

Cu drept cuvînt, Cãpitanul a vãzut aci, in formarea omului nou, cheia problemei. Intuitia lui l-a condus in mod logic la conceptia lui Platon si Aristotel. Dar pornind dela realitãtile noastre si angajat de timpuru in lupta politicã practicã, el a ajuns sã gãseascã in conditiuni concrete date cea mai potrivitã cale de a rezolva problema fãrã sã se lase amãgit de teorii sterpe si fãrã sã se lase abãtut din calea sa de empiristi rutinari si sceptici.

- I I -

Educatia legionarã cuprinde toate stãrile si clasele sociale ale natiunii romînesti. Scopul ei este de a forma o elitã unitarã si solidarã ca ideologie si conceptie, dar bine structuratã si ierarhizatã dupã diferitele functiuni sociale. Astfel in orice stare, clasã, functiune sau profesittne s'ar gãsi, legionarul va prezenta omul de elitã înãuntrul acelor categoriî sociale. Evident insã cã pentru organizatia politicã si pentru oprirea destrãmãrii si decãderii elitei politice important este ca legionarii sã pãtrundã cît mai mult in elita politicã, si sa-i pãstreze aci nestirbit caracterul de legionar, adicã sã fie incoruptibili si pavãzã neclintitã împotriva masoneriei si a comunismului iudaic. Legionarul intrat in slujba Statului trebue sã fie si sã rãmînã functionar al Statului national romîn. Fie cã e jandarm, primar, magistrat, preot, învãtãtor, pretor, ministru, fie cã ocupã cea mai inferioarã sau cea mai superioarã treaptã in ierarhia elitei politice - el trebue sã fie însufletit de spiritul de jertfã, pentru Statul national romîn, el trebue sã-si împlineascã datoria fãrã sovãire si trebue sã înteleagã ce este datoria sa.

Toatã nenorocirea noastrã, înstrãinarea pãmîntului la orase si sate, înstrãinarea comertului si industriei, decadenta stiintelor si artelor, degenerarea fizicã si moralã, se datoreste lipsei de organizare a functionãrimii Statului. Functionarii nu stau in slujba Statului, ci a partidelor politice, a lojelor masonice, a cãmãtarului jidan dela sate si a marelui financier si industrias jidan la orase. Spertul in toate formele, dela bacsisul ordinar de un pol pînã la comisionul nobil de milioane, a deschis drumul invaziei jidovesti si dominatiunii politice a finantei internationale tot jidovesti.

In Bucovina si Basarabia s'au dat certificate de cetatenie cu miile si cazul recent dela Cernãuti unde un functionar romîn fost candidat cuzist in alegerile trecute, a "încetãtenit" o serie de jidani veniti din strãinãtate, ne aratã in ce fel se explicã sporirea extraordinarã a populatiei jidovesti in Statul nostru. Cu inlesnirea imigrãrii prin spert si coruptie începe tragedia, ea continuã cu înlesnirea tuturor afacerilor de export, import, devize, etc., tot prin spertuirea functionarilor si politicianilor. Citeam intr'un ziar cã spertarii si afaceristii romîni au depuneri la bãncile elvetiene care ar atinge fabuloasa sumã de 120 miliarde lei. Iatã bilantul politicei democratice dela Unire încoace! Coruptia a pãtruns in toate institutiile publice atît de adînc, incît astãzi nimeni nu mai are incredere in buna functionare a serviciilor publice. Functionarii mari si mici au o singurã nãzuintã: sã se îmbogãteascã repede, cît mai repede.

Se 'ntelege cã marile afaceri de milioane, sute de miliarde sunt rezervate celor mari. Si in coruptie s'a stabilit o ierarhie. Cel mic ciupeste, cel mare însfacã.

Dar n'am nici talent nici gust pentru descrierea amãnuntitã a coruptiei si n'am nici izvoare precise de informatie decît ziarele si zvonurile cari circulã dela om la om. Dar chiar optimist fiind si nedînd crezare oricãrei stiri, sunt totus dispus sã cred cã Statul nostru n'are functionari devotati intereselor sale, ci numai functionari devotati intereselor lor personale si familiale si, poate, si intereselor partidului din care fac parte, pãrãsind însã partidul si trecînd în altul cînd prin acel partid nu-si pot satisface interesele lor proprii.

Asa fiind, e lesne de înteles cã Jidanii punînd, prin banii lor, stãpînire pe partide, au pus stãpînire si pe functionari si în mãsurã ce stãpînirea lor in partidele politice devine mai pronuntatã, în aceeas mãsurã alunecã tot aparatul Statului în mîinile lor.

Contra-actiunea miscãrii legionare trebue sã se îndrepte împotriva acestor tendinte prin infiltrarea legionarilor în institutiile Statului si paralizarea actiunii de corupere sustinutã de jidovime. In învãtãmînt, în magistraturã, în armatã, în administratie, legionarul trebue sã rãmînã legionar, adicã incoruptibil si pãzind cu sfintenie si abnegatiune absolutã interesele Statului national romîn.

Legionarul trebue sã-l urmãreascã pe dusman acolo unde îsi desfãsoarã opera sa nefastã de destrãmare si anarhizare. Dar cã s'o poatã face, in orice situatie s'ar gãsi, legionarul trebue sã fie pe deplin format, sã fie într'adevãr "om nou".

Exemplul "cuzistului" amintit mai sus e edificator si am mai putea aduce cîteva exemple de astfel de functionari "nationalisti si antisemiti", cari in discursuri tunã si fulgerã împotriva jidanilor, iar „în particular" iau sperturi dela jidani si „învîrtesc" afaceri cu jidanii. Educatia legionarã, dacã si-a dat efectul, exclude astfel de fenomene. Rãmîne totus problema de a cerceta si controla, dacã într'adevãr spiritul legionar a început sã pãtrundã in serviciile publice.

Se 'ntelege cã partidele politice, atît la putere cît si in opozitie, au tot interesul sã împiedice intrarea legionarilor in serviciile publice si rãspîndirea spiritului legionar in institutiile Statului. Dar tot asa de bine se'ntelege cã, luptînd între ele si hãrtuite de jidani, ele n'au posibilitatea sã zãdãrniceascã infiltrarea legionarã. Legionarii nu sunt doar decît Romîni cinstiti, incoruptibili, muncitori, devotati Statului romîn - chiar cînd nu sunt îmbrãcati în cãmasã verde. Cãmasa verde e un semn distinctiv exterior si îsi are rostul si rolul in organizatie. Hotãrîtor este însã caracterul legionarului si actiunea lui determinatã de acest caracter.

- I I I -

Se va obiecta cã in toate partidele sunt oameni cinstiti si buni Romîni si cã Legiunea "n'a monopolizat cinstea si nationalismul". Fãrã îndoialã cã si in partidnl lui Marius si in cel al lui Sulla erau oameni cinstiti si buni Romani, n'am putea totus afirma cã Statul roman era bine servit prin acesti oameni cinstiti din cele douã tabere. Si cu drept cuvînt se pune întrebarea, dacã dupã prãbusirea autoritãtii Senatului si izbucnirea rãzboaelor civile pînã la întemeierea si organizarea imperiului prin Augustus a existat un Stat roman. Si prin ce a renãscut Statul roman?

Eminescu in scrierile sale politice a descoperit cu intuitie genialã, de unde pornesc toate fortele cari amenintã unitatea Statului romîn. In Ideea Statului monarhic si in multe alte articole, Eminescu aratã cã "Statul trebue pus la adãpost de înversunate lupte de partid", „la adãpost de patimele si de asprimea intereselor momentane si trecãtoare". In articolul Ilustratii administrative, Eminescu descrie starea de plîns a administratiei romînesti, desorganizarea institutiilor Statului prin politica partidelor. „A administra? Dar întrebatu-s'a vreunul din geniile universale ale liberalismului ce va sã zicã a adminstra? Ce va sã zicã a privi bunã starea populatiei, ca pe un lucru încredintat întelepciunii si vegherii tale? Exceptie fãcînd de tara noastrã, administratorul pretutindenea e un adevãrat pãrinte al populatiei rurale. El are sã judece, cand scade populatia, de ce scade; cînd dã îndãrãt productia, de ce dã; cînd e un drum de fãcut, pe unde sa-l facã; cînd e scoalã de înfiintat, unde s'o aseze mai cu folos... Pentru sarcina de subprefect se cere atîta stiintã, atîta dezinteresare, atîta patriotism, pe cît le poate avea numai un om cu multã si temeinicã culturã... Dar, fiindcã la aproape toate posturile din tarã poate aspira oricare cenuser, de aceea fiecine care a'nvãtat douã buchi, lasã plugul, cotul si calapodul in stirea lui Dumnezeu si rîvneste a se face roatã la carul Statului".

Regimul partidelor politice, luptele demagogice nu îngãduesc o bunã organizare a serviciilor publice. Fiecare partid îsi are functionarii sãi cu cari vine la putere si cari administreazã tara in interesul partidului. Interesele tãrii sunt subordonate intereselor partidelor, - Statul nu existã. Statul începe sã existe sau sã renascã din haosul democratiei demagogice prin organizarea unui corp de functionari, a unei administratii ierarhizate. "Inaintea functionarismului imperial al lui Augustus, zice Emile Lasbax (în La France ira-t-elle à un Troisieme Empire?, pg. 188 urm.), nu exista Stat roman; dupã aceea numai Statul roman a existat. Atunci, într'adevãr, s'a nãscut notiunea de servicu public; atunci au rãsãrit, pentru a se rãspîndi repede in urmã, marile servicii publice specializate, politie, alimentatie, incendii, apã, clãdiri; toate aceste sub forma de prefecturi, care dãinueste încã in Franta, si a cãrei origine se urcã la aceastã datã precisã... Cu Augustus, Claudius, Hadrian, Septimius Severus, - cei patru mari suverani adininistratori, -Statul roman se strãdueste neîncetat de a organiza Statul cu un numãr cît mai mic posibil de functionari, pentru ca acestia sã fie in realitate o aristocratie. Cu Diocletian, in sec. al II-lea, sistemul degenereazã in birocratie... Acesta este spectacolul Imperiului-jos, al acestei faze de decadentã cînd vechea aristocratie a Statului, guvernarea celor mai buni, a fãcut loc unei individualizãri fãrã mãsurã a autoritãtii, cînd armata nu mai este supusã puterii conducãtorilor, ci lãsatã in voia legionarilor, cînd functionarii recrutati nu mai mult între cetãtenii romani, ci între barbarii prea putin asimilati, au pierdut, cu sentimentul national, legalismul disciplinei. Imperiul echilibrat al lui Augustus a devenit o artificialã juxtapunere a douã elemente contradictorii: la vîrf, o monarhie despoticã dupã tipul oriental; la temelie, o republicã de beneficiari, solidari numai prin interes, si a cãror cupiditate, dupã mãrturia celor administrati din aeea epocã, se apropie de venalitate".

Observînd organizarea serviciilor publice in Statul nostru, ne vom încredinta lesne, cã regimul partidelor politice cu demagogia si coruptia lor, a ucis si ideea de Stat si Statul: Acesta nu poate renaste decît iarãs numai prin organizarea serviciilor publice, prin crearea unei aristocratii de functionari. Birocratia anarhicã, lipsitã de patriotism, amestecatã cu strãini neasimilati si cu Romîni înstrãinati, trebue purificatã, redusã la numãr, iar modul de pregãtire si recrutare a functionarilor (în toate serviciile si toate institutiile publice) trebue stabilit in conformitate cu interesete Statului national romîn.

Problema deci nu se pune in felul cã am acuza pe toti functionarii nostri de necinste si coruptie, sau pe toti membrii parjdelor politice. Ci constatãm cã niciun mijloc nu existã in situatia actualã de a împiedica intrarea de elemente necinstite si corupte in serviciile publice si niciun mijloc pentru a le elimina. Dimpotrivã, ni se pare lãmurit si verificat prin experientã si istorie cã regimul actual, democratic, demagogic si parlamentar, înlesneste nu numai intrarea de elemente corupte si nepregãtite in serviciile publice, ci chiar le apãrã si protegueste, întrucît în primul rînd acesti oameni sunt cel mai puternic sprijin al partidelor. Ei reprezintã si sustin partidele împotriva Statului, ei sunt stîlpii democratiei demagogice, ei sunt devotati sefilor de partide, ei fac alegerile, mijlocesc afacerile, canalizeazã banii publici in buzunarele politicianilor si ale lor proprii.

De aceea fascismul si hitlerismul au trezit ura neîmpãcatã a democratilor. Teorii si idei nu prea tulburã somnul politicianilor. Tratate groase de sociologie, conferinte savante, monografii de sate romînesti sunt tolerate, deoarece nimeni nu le citeste. Dar fapta, actiunea îndreptatã spre renasterea Statului si spre crearea unei aristocratii de functionari ai Statului nu ai partidelor, va destepta cu necesitate dusmãnia si ura politicianilor demagogi, cari vor cãuta, cu orice mijloace, sã opreascã consolidarea Statului.

De aci se explicã atacurile tuturor partidelor împotriva Legiunii si tendinta lor de a împiedica intrarea legionarilor si a conceptiei legionare in functionãrimea romîneascã.

Aparitia de numeroase partide si organizatii "nationaliste, crestine si anti comuniste", sfiala cu care se vorbeste in presã despre Legiune si legionari, e semnul cã democratia demagogicã se simte amenintatã si strîmtoratã. Ea e dispusã sã devie nationalistã, crestinã si anticomunistã, ba chiar antisemitã, dar nu întelege sã cedeze in punctele esentiale de care depinde existenta ei si posibilitãtile de stãpînire, cu schimbul, a tãrii în folosul partizanilor. Democratia nu vrea ca Statul sã renascã. Prin urmare votul universal, parlamentarismul, partidul sunt lucruri cari trebue sã rãmînã neatinse. Tara e doar plinã de fosti ministri, fosti prefecti, fosti primari, cum si de viitori mici si mari slujbasi, cari asteaptã venirea la putere a partidului lor ca sã fie repusi în functii sau sã înainteze în grad si sã poatã administra în voce averea tãrii. Pentru realizarea acestor dorinte ei sunt gata sã extermine si comunisti si jidani, dar si legionari, in numãr nelimitat sau limitat, dupã cum li se va cere in momentul critic de cei ce înlesnesc venirea la putere...

In aceastã învãlmãsalã si luptã între partide, Legiunea îsi croieste drum drept fãrã cotituri si compromisuri. Ea înainteazã încet dar sigur, pe front larg, scotînd dusmanul din toate pozitiunile ocupate. Actiunea Legiunii deci nu e îndreptatã spre un singur obiectiv, care ar fi de pildã dobîndirea puterii prin mijloace demagogice, ci ea merge in adîncime, transformînd bazele organizatiei noastre politice. Crearea unei aristocratii de functionari ai Statului si infiltrarea lor in serviciile publice ni se pare, dupã cele spuse mai înainte, o actiune menitã nu numai sã sustie lupta pentru dobîndirea puterii dar sã si asigure înfãptuirea unui Stat national deasupra si, cînd va fi necesar împotriva partidelor politice. Legiunea nãzueste deci a înlocui birocratia politicianistã printr'o functionãrime a Statului.

TTraian BRÃILEANU

(Sociologia si Arta Guvernãrii, Articole politice), 

Ed. "Cartea Româneascã

Editia a II-a, Bucuresti, 1940