Plecarea în Spania a grupului de legionari condus de d-l general Gheorghe Cantacuzino-Grãnicerul a stîrnit vii discutii atît în presã (în marginile îngãduite de cenzurã) cît si în toate pãturile societãtii romînesti. S'a amintit mai ales faptul cã generalul Cantacuzino este aristocrat de rasã, ceea ce ar dovedi cã miscarea legionarã are tendinta de a înfãptui o împãcare între aristocratia romînã de rasã si noua elitã de merit iesitã din toate straturile sociale si mai ales din tãrãnime. Dar structura acestui grup compus din reprezentanti ai elitei legionare mai ridicã o problemã, cãreia nu i s'a dat prea mare atentie, anume problema raporturilor între generatii. Aristocratul de sînge Cantacuzino, anume, face parte din generatia bãtrînilor si totusi are un rol conducãtor într'o miscare politicã pornitã din mijlocul tineretului si consideratã de multi ca îndreptatã "împotriva" bãtrînilor. Am avea deci dovada cã în Legiune s'a înfãptuit si colaborarea fireascã între generatii, astfel cã solidaritatea internã a Legionii precum si perpetuarea ei în timp ca organism viabil e asiguratã.

Dar cele douã probleme, cea a contopirii aristocratiei de sînge cu noua aristocratie de merit precum si cea a colaborãrii între vîrste, rezolvate în practicã într'un mod atît de fericit si rodnic prin activitatea în Legiune a d-lui general Gheorghe Cantacuzino, intereseazã si teoria sociologicã.

- I -

Luminosul si documentatul studiu al d-lui Ioan C. Filitti „Evolutia claselor sociale în trecutul Principatelor romîne"¹⁾ lãmureste deosebirea ce a existat dela început între aristocratia feudalã apuseanã si aristocratia romîneascã din Principate.

Pretutindeni unde s'au închegat alcãtuiri politice, s'a ivit si o clasã (elitã) politicã, o clasã de osteni cari aveau sarcina sã apere tara împotriva dusmanilor externi. Ori, acesti osteni apãrînd toti împreunã tara, n'au fãcut decît sã-si apere mosia lor, pãmîntul mostenit si pe care se strãduiau sã-l lase mostenire urmasilor lor. Ocupatia rãzboinicã însã, in conditiunile de atunci, cerea "independenta economicã", posibilitatea de a trãi din produsele muncii economice a altora; de aci, în antichitate, institutia sclavajului, mai tîrziu colonatul, apoi iobãgia in epoca feudalã. Proprietarii liberi sunt din capul locului ostasi, iar apoi, fatã de muncitorii de pãmînt, neliberi si fatã de toti cei ce nu sunt proprietari de pãmînt (meseriasi, comercianti), ei formeazã o aristocratie, o nobilime, sau, cu alt termen, constituesc clasa sau elita politicã. Calitatea de nobil, de boier, în Principatele romînesti e legatã de calitatea de proprietar de pãmînt si derivã din ea. Cel ce este proprietar liber sau dobîndeste o proprietare, devine prin acest fapt ostas si nobil, adicã intrã în elita politicã; dar cel ce pierde proprietatea, pierde si calitatea de ostas, deci si boieria. Adevãrat este cã dobîndirea proprietãtii mai depinde de împlinirea anumitor conditiuni, mai ales în ce priveste intrarea într'o mosie stãpînitã în indiviziune de urmasii aceluias ascendent, numiti rãzesi. Acestia au posibilitatea de a zãdãrnici intrarea unor "venetici" în mosie. Asa dar, într'o mãsurã oarescare, elita politicã romîneascã are si ea, ca toate elitele, tendinta si putinta de a se închide. Totus mai mult ca în alte tãri circulatia elitelor e înlesnitã prin centralizarea puterii in mîinile domnitorului si prin ivirea boieriei dregãtoresti. Intrarea în aceastã boierie atîrnã în primul rînd de favoarea domnitorului fãrã prea multã considerare a nasterii si se consolideazã prin faptul cã acesti boieri noi sunt dãruiti cu mosii de cãtre domnitor si au si toatã posibilitatea sã-si compere mosii.

Important este însã faptul cã aristocratia romîneascã, spre deosebire de cea apuseanã, nu este ereditarã. In Apus copiii unui nobil îsi pãstreazã titlul si rangul în ierarhia nobiliarã cihiar dacã îsi pierd proprietatea sau functia. In Principate însã pierderea proprietãtiii si a functiunii înseamnã si pierderea boieriei. Totus zice d-l Filitti, si "la noi, fiii si urmasii de boieri s'au bucurat, mãcar dela un timp, de o situatie privilegiatã".

Dar, „dacã în legile tãrii nu era nici o dispozitie care sã garanteze familiilor boieresti pãstrarea situatiei dobîndite, existã însã constiinta cã urmasii, chiar scãpãtati si fãrã dregãtorii, ai boierilor, sunt tot boieri, desi oficial nu li se da acest titlu". ,,In opozitie cu legile tãrii, un instinct firesec voia ca urmasii celui ridicat (din prostime) sã fie privit ca apartinînd aceleiasi conditii sociale. Existau notiunea si expresia de bun neam, de bun rod".

Expunînd apoi, cum in Bucovina si Oltenia de pildã stãpînirile strãine vremelnice an cãutat sã distingã si de drept clasa nobilã ereditarã romîneascã de celelalte clase sociale pentru a o încadra in sistemul politic austriac, d-l Filitti observã: "Rezultã clar din toate acestea cã existã, in trecutul romînesc o constiintã de ereditate nobiliarã pentru toti urmasii dregãtorilor si - dar tot mai putin accentuatã si admisã - pentru urmasii vechilor proprietari, mai ales pentru acei cari se poteau referi la hrisoave domnesti de danie sau de întãrire pentru servicii aduse de un strãmos. Aceasta era adevãrata traditie a tãrii, cu toate aparentele formale pe urma cãrora atîtia, în timpurile mai noui, din nestiintã sau cu vrere, au sustinut o altã pãrere".

Constiinta aceasta de ereditate nobiliarã a avut insã si alte urmãri foarte importante în lupta de rezistentã a constiintei nationale romînesti împotriva înceredrilor de deznationalizare a Austriecilor in Bucovina si a Rusilor in Basarabia. In aceste provincii rãzesimea romîneascã nu numai cã-si pãstrã constiinta de clasã politicã dar si constiinta nationalã si dintre rãzesi si proprietarii de mosii s'au ridicat protagonistii luptei de dezrobire ²⁾.

Stim insã, cã, in alte conditiuni istorice, in Ardeal, clasa politicã romîneascã a fost distrusã, si fiziceste si sufleteste, de cotropitori si cã in Bucovina si Basarabia începuse procesul de desnationalizare a acestei clase, însotit, în Bucovina, si de procesul de decãdere economicã a ei prin invazia lãcustelor jidovesti cari acapararã o mare parte din mosiile boeresti si sprijinirã tendintele guvernelor austriace îndreptate spre rutenizarea tocmai a acelei pãrti a Bucovinei unde erau asezati din vechime rãzesii nostri.

Vor zice "democratii": dar ce nevoie avem noi de boieri si aristocrati ereditari, de oameni cari se cred superiori celorlalti numai in temeiul nasterii, pe cînd ei sunt niste degenerati, niste trîntori etc.! Noi nu recunoastem, zic ei, altã superioritate decît cea dobînditã prin merit personal! Am arãtat într'un articol ³⁾, cum a înteles democratia sã formeze noua elitã de merit, sã "selectioneze pe cei, mai buni", pe noii aristocrati, metodã care în Franta l-a adus pe Leon Blum împreunã cu amicii sãi la conducerea Statului, iar la noi pe toti prietenii prietenilor lui Leon Blum.

In lupta pentru libertatea circulatiei elitelor aristocratia de rasã a fost înfrîntã pretutindeni in cursul sec. XIX si dupã rãzboiul mondial. Doar in Anglia si Japonia s'a gãsit posibilitatea de a stabili un modus vivendi pacinic si rodnic pentru viata politicã între aristocratia de sînge si cea de merit. In aceste tãri anume cu traditii adînc sãpate si sustinute de experiente politice, n'a putut pãtrunde conceptia absurdã propagatã de jidanii comunisti cã democratie ar însemna proletarizarea tuturora, ci s'a pãstrat principiul care stã la originea si temelia asezãrilor politice, anume cã democratie înseamnã drum deschis pentru orice om de merit de a deveni aristocrat. In toate domeniile de activitate, nu numai in politicã. Iar criteriul meritului personal nu exclude principiul ereditãtii, ci poate fi pus de acord cu el pentru a zãdãrnici anarhizarea societãtii. D-l Filitti îl citeazã pe Miron Costin care scrie: "Domnii, la domnie pe feciorii lor poftesc sã-i vazã iesiti, boierii la boierii; slujitorul se bucurã sã-si vazã de slujitorie pe feciorul sãu harnic". In lupta burgheziei împotriva aristocratiei ereditare s'a enuntat formula: un aristocrat de rasã trebueste înlãturat din functii, deoarece orice aristocrat e chiar prin aceastã calitate inferior omului iesit din popor. Dar orice burghez ajuns la un post înalt a fost si este convins cã fiii lui sunt foarte potriviti de a face carierã. Cazul lui Napoleon ilustreazã pentru totdeauna teoria democraticã burghezã. Burghezia a negat si în teorie si în practicã drepturile aristocratiei de a conduce Statul in temeiul criteriului nasterii, dar ajunsã la conducere în locul aristocratiei, ea a introdus în practicã cel mai cinic „nepotism" si a încercat sã se constitue în castã închisã prin fel de fel de artificii: cluburi politice, loje francmasonice, etc. Atacatã de jidanii comunisti, cari rîvneau si rîvnesc cãderea ultimelor bariere ce le stau în cale pentru întronarea „poporului ales", a „aristocratiei" create de zeitatea lor la începutul lumii, burghezia europeanã începuse sã cedeze pas cu pas terenul si ajunse la marginea prãpastiei.

Reactiunea fascistã si cea national-socialistã s'a întors la vechiul principiu de organizare politicã, dovedit prin experienta istoricã cel mai superior in selectiunea valorilor, anume la principiul meritului personal combinat cu cel al ereditãtii.

Orice om ridicat din „prostime" în elita socialã intrã în ea împreunã cu familia sa si deschide urmasilor sãi toate posibilitãtile de pãstrare a rangului. Conditia este însã ca, în concurenta cu noii veniti, ei sã-si dovedeascã destoinicia. In orice caz ascensiunea în elitã, selectiunea oamenilor de merit, nu mai poate fi lãsatã, în domeniul politic, în seama votului universal si a demagogiei. Dacã s'ar continua cu acest sistem, logic ar fi ca si medicii, profesorii, magistratii, ofiterii etc. sã fie selectionati prin vot universal - asa cum le-ar plãcea jidanilor, comunisti, cetãteni cu drepturi egale si cu "merite superioare" tuturor vechilor si noilor aristocrati.

Asa temelie juridicã a dat democratia Statului nostru national cã descendentii boierilor cari au apãrat supt Stefan hotarele tãrii sã fie considerati egali cu toti jidanii galitieni încetãteniti prin certificatele falsificate de cutare notar comunal, cã generalul Cantacuzino sã fie egal oricãrui cetãtean si inferior demagogilor ridicati la posturi de conducere prin votul universal si banii „fratilor" jidani din lojele masonice.

 Revolutiile de dreapta, dacã putem vorbi de revolutii, nu fiind spre reînfiintarea privilegiilor

aristocratiei, nici spre reîntronarea principiului ereditãtii - în niciun domeniu.

Dar conducãtorii acestei miscãri de regenerare a elitelor nationale si-au dat seama ca individul e legat de familia sa, cã porneste în viata socialã format de familie si este intemeietor de familie si educator al generatiilor viitoare. O elitã nationalã nu se constitue din indivizi, ci din familii reprezentate prin sefi de familie, prin patres, si se perpetueazã prin descendentii acestor sefi. Noua elitã politicã romîneascã de merit, ridicîndu-se împotriva celor fãrã patrie si fãrã traditie romîneascã cari prin demagogie an pus mîna pe conducerea efectivã a tãrii (prin politicianii corupti si venali, instrumente docile ale veneticilor), a trebuit sã se întîlneascã cu aceia cari pãstraserã constiinta cã sunt legati prin strãmosii lor, prin familia lor, de soarta tãrii noastre. Asa s'a legat din nou firul istoriei, firul bunei traditii, de a deschide drum spre "boierie" tuturor acelora cari sunt legati de pãmînt si au constiinta clarã cã trebue sã-l apere cu viata lor, deoarece in el dorm cei ce l-au apãrat prin veacuri pentru urmasii lor. Prin împroprietãrire tãranii nostri au devenit boieri, avînd sfînta datorie sã-si apere mosia comunã: tara. Din acesti boieri trebue selectionatã elita politicã, dupã rangurile necesare organizatiei unui Stat modern. Marea problemã este de a gãsi criteriul cel mai potrivit pentru ca circulatia elitelor înãuntrul natiunii, compusã din oameni liberi, ostasi proprietari de pãmînt, sã se facã dupã merit si împãcînd principiul meritului cu cel al ereditãtii. In Italia si Germania, oamenii politici cautã drumul cel mai potrivit pentru dezlegarea acestei probleme. La noi, Legiunea merge cu pasi siguri spre rezolvarea ei: în taberele de muncã, in luptele ce se dau pentru a purifica elita de "venetici" si demagogi înstrãinati, se stabileste o ierarhie de merit. Asociatia ,,Prietenii legionarilor" va sã desãvîrseascã închegarea solidaritãtii elitei nationale, deschisã tuturor Romînilor legati de pãmîntul tãrii, de traditia familiilor lor - si pregãtiti pentru posturi de conducere prin muncã priceputã si desinteresatã în diferitele domenii de activitate socialã.

- I I -

A doua problemã dezlegatã in mod fericit de Legiune este restabilirea cooperãrei rodnice între vîrste, înfãptuindu-se si aci un echilibru între ierarhia naturalã a vîrstelor si ierarhia de merit.

Miscarea de regenerare a elitei romînesti a pornit din mijlocul tineretului universitar si se îndreaptã, cum natural este, împotriva acelora care aveau rolul hotãrîtor în conducerea natiunii - în toate domeniile de activitate. Dar mai ales împotriva celor ce se opuneau nemijlocit acestei miscãri. Si acestia erau "bãtrînii": politiciani, profesori si mai multi dintre ei profesori politiciani. Stim cu totii cum s'au petrecut lucrurile, cum bãtrînii n'au înteles semnele vremii si, în loc sã se alãture aeestei miscãri, si o sprijine si sã-i înlesneascã o biruintã mai repede, s'au aliat, nu cu dusmanii tineretului, ci cu dusmanii neamului romînesc, cu cei ce simtirã primejdia unei noui rîndueli a Statului national romîn.

Doi bãrbati, avînd toatã experienta unei vîrste înaintate, toatã pregãtirea politicã si bucurîndu-se de un prestigiu extraordinar, ar fi putut organiza Romînia întregitã dupã toate principiile artei politice: d-l general Al. Averescu si d-l profesor A. C. Cuza. Pe generalul Averescu îl urmau fostii luptãtori, tãranii si intelectualii demobilizati, cari, cu dreptate, cereau cuvînt hotãrîtor în noua asezare a Statului; pe profesorul Cuza îl urma tot tineretul romîn, studentii, ai cãror pãrinti fãcuserã rãzboiul si erau alãturi de gloriosul general. Ceea ce in Italia Mussolini, in Germania Hitler înfãptuirã dupã mari si grele lupte, în Romînia cei doi oameni politici ar fi fost in stare sã realizeze fãrã lupte politice interne, fãrã nicio rezistentã, serioasã. Singura conditie era sã rupã toate legãturile cu jidanii si francmasonii, cu politicianii corupti, si vînduti finantei jidovesti. Ei n'au înteles însã situatia. Generalul se lãsã prins in mrejele politicianilor masoni si actiunea sa rãmase în fãgasul vechilor metode, lãsînd frîu liber tuturor abuzurilor si afacerilor veroase ale cluburilor politice. Pe de altã parte, profesorul Cuza nu organizã, cu tineretul cem urnta neconditionat si cu intelectuaIii, destul de numerosi, cari îl sprijineau, o actiune pentru a opri dezastrul Ligii Poporului sau pentru a smulge steagul din mainile generalului cazut si a-l duce la izbândã. Dimpotrivã el preferã sã-si pãrãseaseã luptãtorii si sã cadã alaturi de prietenul sau, rãpus de politicieni.

Astfel, dupã imprãstierea si umilirea fostilor luptãtori si dupa destrãmarea organizatiei L.A.N. C., în care îsi pusese tineretul si intelectualitatea nationalistã toate nãdejdile, toatã sarcina luptei împotriva dusmanilor neamului romînesc si impotriva politicienilor vînduti lor cãzu pe umerii conducãtorilor studentimii formati sufleteste la scoala profesortulni Cuza, dar neatinsi, în domeniul practic, de mentalitatca politicianistã, ale cãrei efecte dezastruoase le vãzurã cu ochii. De aci neîncrederea tinerilor în bãtrîni, dusmãnia lor, explicabilã prin deceptiile suferite, împotriva "vechei generatii". „Lupta împotriva bãtrînilor" deveni o formulã de actiune foarte utilã pentru închegarea unui front puternic si rezistent fatã de politicianismul corupt. Dar alãturi de conducãtorii tineretului au rãmas multi dintre vechii luptãtori nationalisti, cari n'au voit si n'au putut sã-i urmeze pe cei doi bãrbati politici dispãruti din tabãra nationalistã. Numãrul acestor „bãtrîni", pãrinti si prieteni ai tinerilor luptãtori, crescu neîncetat in mãsurã ce lantul generatiilor tineretului universitar se întinse si în mãsurã ce conducãtorii tineretului se apropiau ei însisi de vîrsta bãrbãtiei. Constituirea Senatului Legiunii în 1930 înseamnã sfîrsitul unui proces prin care ierarhia naturalã intre vîrste a fast restabilitã, - fãrã a prejudicia pe cea de merit. Cãpitanul ajutat de toti bãrbatii cari împreunã cu el porniserã lupta si-a pãstrat conducerea efectivã si activã, iar prin constituirea Senatului el si-a sporit prestigiul si se poate sprijini pe un corp organizat campus din bãtrîni si în jurul cãruia încep a se grupa toti "patres", sefii familiilor cãrora le apartin tinerii legionari.

Inãuntrul Legiunii deci nu mai poate fi vorba de luptã între generatii, si generalul Cantacuzino, cãruia, in temeiul meritelor sale de ostas viteaz si luptãtor nationalist intransigent, i se cuvine în Senatul Legiunii locul de onoare, locul unui princeps senatus, a restabilit prestigiul bãtrînilor, scãzut o vreme în ochii tinerilor din pricina nepriceperii celor doi oameni politici amintiti mai înainte. Lupta legionarilor deci nu este îndreptatã împotriva bãtrînilor, ci împotriva jidanilor si politicianilor, fie ei tineri sau bãtrîni. In partidele politice, liberal, tãrãnist, etc. existã o luptã între generatii - pentru posturi si afaceri. Dar în tabãra dusmanilor neamului romînesc domneste cea mai mare solidaritate între generatii. Aici bãtrînii îndeamnã tinerii cu bani si sfaturi la revolutie si distrugerea Statului nostru national' si a Bisericii crestine, cei tineri se organizeazã si se pregãtesc în vederea deslantuirii rãzboiului civil.

Legionarii, de toate vîrstele, vor sti si opreascã si sã doboare orice încercare de revolutie comunistã. In rîndurile lor nu existã luptã nici între clase sociale, nici intre tineri si bãtrîni. Si sã nu uite dusmanii cã bãtrînii nostri de azi sunt toti ostasi cu experientã, cari în caz de nevoie, vor lupta alãturi de fiii lor conducîndu-i la biruintã si învãtîndu-i a privi moartea cu dispret in fatã.

Plutarch din Chaeroneia (45 -125 d. Hr.), un contemporau al împãratului Traian (care, dupã cum se spune, i-a acordat demnitatea de consul si a poruncit functionarilor din provincia Achaia sã nu întreprindã nimic fãrã a cere sfatul acestui întelept), se ocupã într'o scriere de problema „dacã un bãtrîn sã facã politicã".  Rãspunsul sãu estee afirmativ, cu conditia ca bãtrînii sã fi fãcut politicã din tinerete, deci sã-si fi dobîndit o experientã bogatã printr'o activitate politicã rodnicã pentru patrie. Intelepciunea lor, reflexiunea lipsitã de patimã, vor asigura succesul oricãrei actiuni sustinutã de vitejia si avîntul tinerilor. „Tinereta e fãcutã sã asculte, bãtrîneta însã sã porunceascã si acel Stat este mai bine apãrat unde sfaturile bãtrînilor si lãncile tinerilor sunt la înãltime".

Dupã ce expune, prin exemple din istorie, serviciile ce le pot aduce bãtrînii, Plutarch încheie: "Nu existã deci nimic ce i-ar putea opri pe bãtrîni sã fie de folos patriei in diferite feluri cu însusirile lor cele mai bune, anume cu ratiunea, chibzuirea, cuvîntul deschis, prudenta. Nu numai mîinile noastre, picioarele noastre si puterile noastre trupesti apartin Statului, ci mai ales sufletul si tot ce are sufletul mai bun, adicã dreptatea, moderatia, prudenta. Cum aceste însusiri nu ajung la deplinã desvoltare decît tîrziu si încet, ar fi absurd dacã ele ar folosi numai casei, gospodãriei si altor bogãtii, iar pentru patria comunã si pentru cetãteni ar rãmînea nefolosite, mai ales cã bãtrînetea nu scade într'atîta puterile trupesti cît sporeste priceperea pentru conducerea afacerilor publice".

Iar pe generalul Gheorghe Cantacuzino, care în vîrstã înaintatã a plecat în Spania pentru a lupta în rîndurile nationalistilor, îl putem asemui bãtrînului rege Agesilaos, despre care Xenofon zice: "Care tinerete nu trebuia sã rãmînã departe în urma bãtrînetei acestui bãrbat? Cine oare a fost în floarea vîrstei asa de teribil dusmanilor ca Agesilaos la adîncã bãtrînete?"

Traian BRÃILEANU

(Sociologia si Arta Guvernãrii, Articole politice), 

Ed. "Cartea Româneascã,  editia a II-a, Bucuresti, 1940

^1)_____

 -Apãrut în „Arhiva pentru stiinta si reforma socialã", Bucuresti, Anul V, Nr. 1-2 si 3-4; Anul VI, Nr. 3-4.

^2)_____

 -Problema rãzesilor din Bucovina a fost expusã în revista noastrã de d-l Leon Topa în douã articole : „Rãzesii" si „Rãzesimea din Nordul Bucovinei" (Insemnãri Sociologice, Cernãuti, Anul I, Nr. 1 si 2).

^3)_____

 -„Circulatia elitelor si demagogia" (Insemnãri Sociologice, Cernãuti, Anul I, Nr. 8).