Omului deprins cu minciuna adevãrul i se pare paradoxal. Democratia ne-a obisnuit cu un numãr considerabil de minciuni, in toate sferele de preocupãri. Iar cind cineva reflecteazã asupra lucrurilor si îndrãzneste a spunc adevãrul, toatã lumea se supãrã. E doar asa de plãcut sã trãesti in iluzii! Una din aceste iluzii democratice este si autonomia universitãtilor. Fãrã îndoialã cã Universitatea e autonomã. Dar fatã de cine si in ce mãsurã ? Autonomia trebue definitã doar in raport si in opozitie cu eteronomia.
   Deocamdatã sã lãsãm la o poate chestiunea, dacã autonomia universitarã e un bine sau un rãu si sã vedem numai, dacã, in ce mãsurã si in ce privintã Universitãtile noastre sunt autonome. Autonomã ar fi Universitatea, dacã si-ar da sie-si legi fãrã amestecul altei puteri. Nu ne intereseazã, dacã constitutia Universitãtii ar fi, in acest caz, democraticã, despoticã, etc., ci numai ca sã fie exclusã orice influentã din afarã asupra "puterilor" de conducere ale acestei institutii. Deci sã fie exclusã influenta Statului, a Bisericii, a partidclor politice, a bãncilor si întreprinderilor industriale.
   O astfel de autonomie n'o gãsim, in domeniul invatãmîntului, decît la scolile filosofice din antichitate. E adevãrat cã si universitãtile medievale se bucurau de o largã autonomie. Dar aceastã autonomie era croitã dupã tipul celei a stãrilor sociale privilegiate si a corporatiilor. Universitãtile intrau deci in organizarea ce cuprindea in Evul mediu toate institutiile sociale. Unde din vechile norme si traditii an fost pãstrate pînã in zilele noastre, in unele tãri mai mult in altele mai putin. Dar, in general, universitãtile an trebuit sã se adapteze organizãrii Statului modern, sã devie institutii de Stat, ca si scolile secundare si cele primare. Universitãtile deci, si mai ales la noi, nu sunt autonome. Ele au fost create de Stat, sunt întretinute, controlate, maltratate sau rãsfãtate de Stat - dar nu sunt autonome.
   Orice comunã ruralã e mai autonomã decît Universitatea. Orice scoalã particularã jidoveascã e si ea mai autonomã, deoarece ea poate refuza sã primeascã elevi crestini, pe cînd Universitatea "româneascã" nu poate refuza sã primeascã studenti jidani iesiti din acele scoli particulare.
   Dar Statul, democratic se'ntelege, nici nu vrea ca Universitatea sã devie autonomã. Cãci dealtcum ar fi înzestrat-o cu mosii si venituri pentru a-i asigura existenta, i-ar da bani pentru laboratoare, biblioteci, etc., acordîndu-i si privilegii de tot felul. Statul nostru actual nu poate face acest lucru, deoarece e condus de politicieni, iar politicienii se recruteazã si dintre profesorii universitari, cum mai multi dintre profesori au fost si sunt recrutati dintre politicieni sau prin influenta politicienilor. Prin urmare: Universitatea nu numai cã nu este autonomã, ci ea este complect politicianizatã, asa cum sunt toate institutiile noastre de Stat.  Profesorii universitari, cu putine exceptii, sunt înscrisi in partide politice si fac politicã activã. Multi dintre ei sunt parlamentari, ministri, primari. Unii fac politicã nationalistã, altii (marea majoritate) democraticã si antifascistã.

Si studentii fac politicã. 

   Studentii români, în marea majoritate, fac politicã nationalistã, mai ales legionarã, ceilalti se repartizeazã pe partidele democratice, iar studentii jidani sunt toti nationalisti, adicã comunisti. Asa e starea de fapt.
   Din punct de vedere al intereselor nationale românesti, ale Statului national român, aceastã situatie nu poate fi numitã bunã, dimpotrivã ea cuprinde mari primejdii, astfel cã o reformã ar fi de dorit. O reformã grabnicã si radicalã.

   Si anume: profesorii români ar trebui sã fie toti nationalisti si sã facã politicã nationalistã, de dreapta, cît mai de dreapta, asa cum o fac studentii români: E singura politicã potrivitã intereselor Statului nostru.

   Dacã profesorilor li s'ar interzice sã fie francmasoni, parlamentari, ministri, primari, membri in consilii de administratie la bãnci si fabrici jidovesti, ei ar deveni de fapt toti nationalisti, poate chiar extremisti. Si, in acest caz ar fi in Universitãtile noastre liniste si ordine desãvîrsitã, deoarece profesorii români si studentii români ar face aceeas politicã.
   Gresit se pune însã problema de cãtre autoritãtile scolare, cari cred cã desordinea se datoreste politicei studentilor.
   Si eu cred cã studentii români n'ar trebui sã facã politicã. Dar cu o conditie: ca profesorii sã facã politica studentilor români nationalisti, iar studentii jidani, comunisti in covîrsitoarea lor majoritate, sã fie exclusi din Universitãtile noastre. Pînã la împlinirea acestei conditii, studentii români sunt obligati sã facã politicã, si anume asa cum o fac: ordonatã, energicã, apãrînd Universitatea româneascã împotriva anarhiei democratice si comuniste.
   E bine cã a fost numit un subsecretar de Stat anume pentru a instaura ordinea si disciplina in Universitãti. Sã cerceteze cauzele desordinei si, înlãturîndu-le, va face sã disparã efectele. Dar sã nu caute cauzele acolo unde nu sunt, ci acolo unde se ascund sub vãlul minciunilor demagogiei democratice.
   Dacã va merge însã pe calea bãtãtoritã de înaintasii sãi, nãzuind a stîrpi in Universitãti ,extremismul de dreapta" al studentilor, toatã munca sa va fi zadarnicã. Studentii romîni nu pot fi convertiti la liberalism, tãrãnism sau antifascism prin nicio mãsurã, fie ea cît de draconicã. Ei sunt si vor rãmînea nationalisti. Si credem cã ei îi vor converti si pe profesorii lor, asa cã in scurtã vreme ordinea va fi desãvîrsitã si nu va mai fi nevoie de subsecretari de Stat specialisti in chestiuni disciplinare.
   Cînd si profesorii universitari vor intra in sfera asprei discipline legionare, guvernul nu va mai fi nelinistit prin miscãri studentesti si se va putea dedica operelor de constructie pozitivã.  Cel putin nu va avea pretextul cã nu se poate dedica acestor opere din cauza "desordinelor" studentesti.

Traian BRÃILEANU

(Sociologia si Arta Guvernãrii, Articole politice), 

Ed. "Cartea Româneascã,  editia a II-a, Bucuresti, 1940