SUNTEM LA NOI DE CÂND E OM PE LUME
Noi suntem toţi copiii lui Zalmoxe,
De când răsare soarele-n Carpaţi,
Pe umărul de stâncă dacogetic,
Prin generaţii mândre de bărbaţi.
Noi suntem fiii Sarmisegetuzei,
Luminile Golgotei din Carpaţi,
La noi pe Tisa, Dunăre şi Nistru,
In cer spiritual, strămoşii din Carpaţi,
Suntem la noi, de când e om pe lume,
Şi Dumnezeu în noi îşi duce veacul,
Pe umărul se stâncă dacogetic,
ŞI NU SE MAI ASCUNDE NICĂIERI
Beau apa fântânilor şi-mpodobesc grădinile cu flori,
Peste lucruri ninge vremea şi în trupul meu înfloreşte,
Îşi înmoaie aripile zarea cu bucuriile din oglinda eului,
Veşnicia mă-ndeamnă s-o caut prin rotirile aştrilor,
Cineva zboară toate cele văzute,
Palmele mele ating răcoarea scoicilor,
Palmele mele se opresc pe lucruri,
Palmele mele peste chipul materiei,
Palmele mele peste glasul sufletului,
Se ating de lucruri şi lucrurile cântă şi eu cânt
Şi palmele se împreună cu alte palme
Şi cerul se împreună cu pământul
Şi lemnul viorii se topeşte în sunet
Şi muzica nu se mai satură de sine însăşi
Şi nu se mai ascunde nicăieri,
În tăcerea nici unei strune
Şi în adâncul nici unui bob de nisip.
E V R E I
Intraţi pe-ascuns, să stăpâniţi o ţară,
In număr ce se vrea un milion,
Carpaţii ard, de suferinţă, iară
Şi liniştea-i junghiată, de Sion.
N-avem nevoie, de stăpâni, la noi
Aveţi acum şi voi o ţară,
Munciţi, zdrobindu-vă-n nevoi,
Sute de ani, pe plugul care ară.
Aţi părăsit, la greu, propria ţară,
Noi ne-am zidit, de vii, să ne-o păstrăm,
În pace ne lăsaţi, altfel afară,
Cu orice preţ, pe toţi vă înturnăm.
Împărăţia voastră-i sus pe val,
Alunecând uşor, spre răsturnare,
În spate comunismul criminal,
Vă cere socoteală, de sânge, cât o mare.
Blesteme mari, aţi mai adus la noi,
Dar tot pe noi, ne acuzaţi de crime,
Plecaţi în ţara voastră, înapoi,
Până de voi, nu se atinge nime.
Întoarceţi-vă-n ţara voastră,
Să fim unii cu alţii, fraţi, în viitor,
Vă dăm s-aveţi muşcate la fereastră
Şi curcubeu de pace şi de dor.
Gheorghe Gavrilă Copil