"savoir par quels chemins
parfumes,
pathetiques et
tenebreux..."
A. Gide
(Isabelle)
Gustul pentru revers înseamnă aprecierea
mortii. Astăzi gustul acesta e
mai răspândit ca oricând. Fiecare îti asteaptă cuvântul gândindu-se la ce va fi pe dosul
lui. Când nu are revers esti declarat falsificator de monede. Invierea lui Isus a fost negarea reversului
vietii. Lucru pentru care
Evreii ametiti de frica mortii l-au gonit, declarându-l falsificator de
învătătură.
Se
citeste mult fără să se înteleagă. Se procedează asemeni
Chinejilor cari primind reteta scrisă de doctor, o ard si îi înghit cenusa.
După ce se sting vocile
profetilor, multimea le aude. Oamenii vesnic
inactuali deschid gura abia când intervine amintirea (deobicei slabă si
atunci improvizează).
Intr'o după amiază cu cer
oliviu, omogen, mergând pe o linie de tren, la
marginea orasului. In jur, ruinele unor fabrici vechi, cărămizi răsturnate,
jumătăti de cosuri. Muream unul lângă altul fără să simtim, ursuzi.
Cerul inert singur suferea cu noi.
Ceasornicul, ochiu stupid de care fug
necontenit. Nu pot
trisa niciodată in
jocul angajat între noi, dar îl dispretuesc evitându-l. Luptă inegală
deoarece el nu consumă nimic. Eu rontăi din mine ca dintr'un ananas.
Orice pregătire pentru somn e
linistită, fără urmă de panică, Desteptările sunt catastrofale. Trebue să treacă
putin timp pentru a-ti aduna in jur lumea de care te-ai
dezbrăcat adormind. Fără această lume
vezi atât de clar incât te cutremuri. Deaceea eviti această claritate atât
de dureroasă. Să privesti de deasupra ametitor.
Visele îngrozitoare in cari
esti gol sau abia acoperit si ca multă lume
in jur, pe stradă sau in casă. Mereu tragi de ultimul petec pentru a te
acoperi mai bine desgolindu-te si mai rău. Niciodată nu stii cum ai ajuns asa. A merge in
liniste, gol, pe stradă e greutatea
oricărui poet.
Poezia nu se
perpetuează. Cel de al doilea vers nu e rezultatul celui dintâi, nici
completare, nici argument, după cum tin ochiu nu este argumentul celuilalt, ci opozitia
simetrică. Nu este ideea divizată până la epuizare ca
un porumbel jumulit. Ci ideea născută dintr'o cascadă de versuri. Si aceasta
este minunea; să reconstituesti din fulgi un porumbel, sau din mai multe zile
soarele.
Pianele mute, simple ornamente, închid in ele mai multă
elocventă decât
pot să dea la un concert. Melodia smulsă din liniste îsi pierde vraja,
moare asasinată. Sunetul este sângele melodiei care se pierde. Oamenii nu se
bucură decât la orgii sau la măceluri.
HORIA STAMATU
Gând
Românesc, Anul II, Nr. 5 Mai 1934 (editie cenzurată),
Cluj
