Sediul Miscării era în casa generalului Cantacuzino, str. Gutenberg, nr.3. Această casă se afla in centrul
Capitalei, foarte aproape de
marile artere de circulatie: bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei si bulevardul
Brătianu. N-avea decât un singur inconvenient: era prea mic pentru noua ei
destinatie.
Era o casă
în
stil vechi, tipică stilului bucurestean de la sfârsitul sec. al XIX-lea, cu
parter, dependinte, o curte spatioasă; construită pentru gustul
si comoditătile unei singure familii. După ce ridicai două portiuni de scară din
marmură, care ocupau toată fatada, pătrundeai într-un hol mic, de unde se deschidea o cameră la
dreapta, continuată in fund de o alta. Asta-i tot ceea ce interesează expunerea
noastră. Prima servea ca
Secretariat, în a doua era instalat biroul Căpitanului.
În aceste două încăperi, s-a derulat toată activitatea Centrului după teroarea din 1933-1934. În
primii doi ani (1934-1935), când vizitatorii erau putin numerosi, Sediul nu părea prea strâmt;
dar, cu începere din 1936, când Legiunea luă proportii considerabile si Căpitanul era literalmente asaltat de
oameni care voiau să-l vadă si să-i vorbească, domnea la Centru o îmbulzeală
si un du-te-vino continuu, care împiedicau activitatea normală a diverselor
servicii. Chiar curtea era plină de oameni, care ocupau treptele, invadau
Secretariatul...
Între timp, comertul legionar adăugându-se, un val de elemente active s-a concentrat la
Sediu, deranjând si mai tare pe cei care lucrau. Trebuia cu orice pret găsită o casă mai mare pentru a adăposti Sediul Central al unei Miscări politice in plină
expansiune.
Mutarea Sediului Central la „CASA VERDE" nu putea fi luată in considerare din mai multe motive: „CASA VERDE" era prea
departe, situată la
periferia Capitalei, într-un cartier nou, numit de altfel ,,Bucurestii-Noi". Pe lângă aceasta era mausoleul
,,MOTA-MARIN" care convertise casa într-un loc de meditatie si de
reculegere. Pe urmă, in primăvara lui 1937, Căpitanul, cu sotia
si nepoata lui, Cătălina, se instalaseră acolo. Se adunau aici legionarii pentru organizarea de
sedinte si emiterea de Comunicate, însă numai in momente de o importantă
deosebită.
Corneliu Codreanu putea
si să închirieze sau să cumpere o casă mai mare in altă parte din centrul
Capitalei. Solutia aceasta nu-i surâdea, numai pentru că Miscarea ar fi pierdut
mult pe plan spiritual. Casa generalului Cantacuzino se convertise într-o „institutîe", de când
servea drept Sediu Central. Iradia o autoritate si un prestigiu ce nu i se puteau
ignora. Reprezenta toată personalitatea
si întregul trecut al Generaluluil. Chiar adversarîi respectaau această casă,
temându-se de
caracterul irascibil si impetuos al proprietarului ei. În plus, Generalul era seful
partidului ,,Totul pentru Tara", si nimic mai firesc ca Sediul partidului să fie acasă la
el.
Toate aceste consideratiuni
l-au determinat pe Căpitan să râmâna pe loc si să construiască un Sediu nou chiar
pe terenul casei de pe str. Gutenberg. El alesese aripa stânga a casei, acolo unde se găseau
dependintele. Acestea, demolate, in locul lor trebuia să înceapă lucrările de constructie a unei
clădiri cu rnai multe etaje. În felul acesta, era respectată casa Generalului, păstrându-i-se vechea
fizionomie.
În vederea
acestei constructii, Căpitanul a facut un plan simplu, dar eficace. Privind mâna de
lucru, ea exîsta din belsug, de toate categoriile, si gratuită: arhitecti,
ingineri, zidari, lucrători necalificati.
Pentru
cumpararea materialelor de constructie, adoptă formula unui împrumut legionar interior.
Printr-o Circulară din 24 Aprilie 1937, facu apel la 2.000 de legionari,
cerându-le să subscrie fiecare „o mie de lei" la acest împrumut.
Banii acestia trebuiau restituiti in doi ani. Sumele trebuiau vărsate până la l
Iulie 1937, data la care erau prevăzute să înceapă lucrările. Succesul initiativei a depăsit
asteptările, împrumutul fiind acoperit înainte de
termenul fixat.
Lucrările au avansat atât de
iute, încât la 26 Septembrie 1937, se ridîca prîmul planseu si se punea acoperisul. Rămânea interiorul, la care lucrările trebuiau să înceapă in primavara
anului urnrător. În Circulara lui din 26 Septembrie, după ce anunta sfârsitul campaniei
de vară pentru clădirea Sediului Central, Căpitanul spunea ceea ce urmează:
„Ceea ce vedeti aici este
rezultatul unei încordări sufletesti de 114 zile, din care 97 zile lucrătoare.
Multimea celor
ce ati muncit, ca legionari sau ati jertfit ca pricteni, stă in zidurile
mândre ale
acestei case care va salută pe toti cu profilul ei de tinerete si măretie".
În aceeasi Circulară, Căpitanul evidentiază
pe legionarii si organizatiile care s-au distins la santierul noulul Sediu. Mai întâi sunt nominalizati 22 de
legionari, muncitori si studenti ce au lucrat permanent, de dimineată si până
seara, fără să părăsească santierul. Urmează câteva organizatii, care au
luat parte in grup la lucrări timp de câteva zile:
1. Sectia
S.T.B. Corpul Muncîtorilor I.egionari, sef-Sandu Marin.
2. Grupul studentesc legionar
Constanta, sef-Murărescu Constantin.
3.
Grupul legionar studentesc Tulcea. sef-Obreja Emil.
4. Cuibul
„Toma Toader", din organizatia „Răzletî", sef-Iordache Nicoară.
Urmează lista
arhitectilor si inginerilor care au dirijat lucrările. Acestia sunt distinsi cu avansarea in
ierarhia legionară:
l. Arhitect
Doicescu Gheorghe, la gradul de legionar.
2. Anton Davidescu,
la gradul de instructor-legionar.
3. Arhitect
Vasile Ionescu, la gradul de legionar.
4.
Seful de lucrări Ion Niculescu, la gradul de legionar.
Conform
traditiei, la temeliile noului local,
au fost înserate în zidărie mai multe pietre din vechiul monument roman al impăratului Traian
- TROPAEUM TRAJANI - (Adam Clisi, din Dobrogea), înăltat aproape două milenii
in urmă de romani:
„Aceste
pietre -zice Capitanul- zidite la temelia edificiului nostru, simbolizează legătura
spirituala între cele două categorii de legionari din istorie: legionarii rornâni
si legionarii romani.
Dumnezeu
sa ne binecuvânteze!"
Muncile
de finisare a acestei clădiri au fost întrerupte de noua teroare declansată
in 1938.
Horia
Sima
(fragment
din Istoria Miscarii Legionare)
