S'au scurs deabia trei decenii dela întemeierea Legiunii în Iasul binecuvântat de nobile reminiscente si de jertfe rodnice. Dela 24 Iunie 1927, de când cea dintâi generatie a României întregite si-a conturat aci, în minunata cetate spiritualã a Natiunii, un profil istoric exceptional, pare cã au trecut veacuri si milenii, nu intervalul scurt al unui singur sir de oameni.

Intr'adevãr, perioada noastrã de tranzitie spre noui forme de convietuire nationalã si socialã sguduitã pânã în strãfunduri de repetate eruptiuni vulcanice si de mari rãsturnãri de straturi pe plan istoric,  existential cum s'au produs aproape numai în semi-eternitatea erelor geologice, pânã ce pãmântul a dobândit consistenta si stabilitatea pe care i-o cunoastem.

Traectoria de foc purificator lãsatã de trãirea pateticã, de o intensitate rar întâlnitã, a generatiei legionare, n'a corespuns numai ritmului prãpãstios a unei epoci revolutionare, a determinat participarea activã a neamului românesc, prin sacrificiul elitelor sale la procesul istoric, - de valoare universalã, - de nasterea unei lumi noui. Jertfa legionarã reflecteazã asadar într'un fel concentrat, ca o oglindã providentialã, toatã adâncimea tragicã a destinului national. Drumul de calvar pe care a pãsit, în deplinã constiintã, generatia eroicã a Legiunii, a ferit toatã natiunea, de o sinucidere rusinoasã prin înec în minciunã putregai si nihilism, asa dupã cum suferintele neamului românesc în decursul timpului au contribuit în mod decisiv la apãrarea civilizatiei europene în clipele de primejdie.

Dupã primul rãzboi mondial, când puterile constructive si elanurile idealiste ale ordinei burgheze de import, de naturã materialistã, se consumasera în actiunea de formare a României moderne, neamul se afla din nou la un greu impas. Felul economic dezastruos de înfãptuire a reformei agrare si escamotarea rusinoasã prin furturi de urne a exprimãrii votului universal, au dovedit cã un ciclu istoric se încheiase, cã energiile creatoare ale ordinei social-politice se sleiserã, ca deosebirea dintre tara legalã si cea realã luase forme dea dreptul catastrofale; cã natiunea era supusã unor regimuri de uzurpatiune, ce nu s'au dat îndãrãt sã anuleze chiar principiile de bazã ale sistemului democratic parlamentar, a cãrui fictiune se complãceau totusi sã o afiseze cu o ipocritã ostentatie. Prin asemenea nesocotiri cinice ale vointei nationale, guvernele dintre cele douã rãsboaie mondiale au sãvârsit chiar acte de înaltã trãdare, cãci au redus autoritatea actelor de autodeterminare dela 24 Ianuarie 1859 pe care se întemeia clãdirea României moderne pânã la 1 Decembrie 1918.

Si în alte parti, însã într'o formã atenuatã, s'a evidentiat tristul adevãr cã toate creatiunile legate de imperfectiunea omeneascã dupã împlinirea rostului avut, sunt sortite pieirii. Chiar si în Apus, democratia parlamentarã trecea în acel timp printr'o crizã destul de accentuatã, cu toate cã acolo ea reprezenta stadiul necesar al unei cresteri organice. Debutând cu strãlucire prin arta renasterii, civilizatia modernã, nãscutã din spiritul inventiv, mercantil, speculator, al cetãtilor comerciale italiene, s'a transformat apoi, ca în Elada anticã, într'o constructie îndrãsneatã de deductii rationaliste fascinante, spre a decade, pânã la sfârsit, în masinismul rigid al unei conceptii materialiste si a se mistui în convulsiuni de autonegatiune spiritualã plinã de dramatism. In momentul actual, partidele comuniste din tãrile occidentale reprezintã forma negativistã cea mai alarmantã a deceptiei produsã de faptul cã planurile generoase ale protagonistilor ideologici din secolul luminilor si cuvintele înaripate ale tribunilor revolutionari burghezi din veacul trecut, nu s'au împlinit integral. Libertatea si egalitatea de drept n'au putut preveni sau împiedeca nici o inegalitate si exploatare economicã provocãtoare, nici asupririle nationale si nici repetarea catastrofalã a unor conflagratii internationale imperialiste, de o violentã si amploare necunoscutã înainte. In scurt timp, dezamagirea si-a gãsit o expresie intelectualã de neuitat, prin întoarcerea romanticã spre un trecut dominat de tendinte transcendente si de obsesia absolutului, printr'o prosternare esteticã a elitelor în penumbra misticã a catedralelor medievale. Premisa nemãrturisitã a pesimismului filosofic schopenhaurian, a imprecatiilor anticrestine ale lui Nietzsche sau ale conceptiilor lui Spengler, sunt diferite expresii ale repulsiei fatã de «minciunile civilizatiei contemporane». Nota individualistã a civilizatiei moderne a fost exagerata de Max Stirner, pânã la lnsarea unui egoism absolut, iar trãsãturile ei laiciste au fost mãrite si îngrosate de critica socialistã pânã la postularea unui ateism neconditionat. Simtind totusi setea dupã o nouã ordine existentialã, dialectica marxistã a cãutat sã o canalizeze în sens partizan, inoculându-i mit proletar, dirijat «stientist», prin teoria materialismului istoric economic si a legilor sale crezute incontestabile, dupã care evolutia ar decurge cu precizie si indiferentã mecanicã spre o fericire deplinã pe acest pãmânt, într'un viitor nu prea îndepãrtat. Singurul sãu defect era însã cã acest ideal, se îndepãrta tot mai mult, pe mãsurã ce timpul înainta. Experienta sângeroasa bolsevica a risipit cu nemaipomenitã cruzime toate iluziile de acest fel, demonstrând adversitatea de neîmpãcat între asa zisa dictaturã a proletariatului, titlul eufemistic dat celui mai crunt despotism totalitar, si cerintele elementare ale unei vieti omenesti demne de acest nume. Statul sovietic s'a desvãluit ca o formã satanicã de asuprire a unui cerc restrâns de profesionisti ai teroarei, organizati în partidul comunist. El s'a demascat ca un anacronism scandalos, ce încearcã prin forta brutalã sa tie pe loc evolutia istoricã fireascã. Comunismul coboarã fiinta umanã la cea mai joasã treaptã, o sileste sã-si renege propriile resurse de viatã, ca sã se resemneze la starea de mizerie în care a fost adusã.

Deoarece simpla existentã a unor forme superioare de convietuire colectivã este o permanentã primejdie pentru statele comuniste, ce nu poate fi conjuratã la infinit nici prin izolare ermeticã de rostul lumii, nici prin propagandã criminalã sau prin conjuratii copios plãtite ori actiuni subversive montate cu perfidie, Uniunea Sovieticã se vede constrânsã sã sleiascã resursele bogate ale Rusiei într'o industrie giganticã de armament, pentrucã, la momentul oportun, sã suprime prin actiuni militare fulgeratoare feluritele trepte de libertate relativã din restul lumii. Evident cã o amenintare de atari proportii, ce, stã la pândã folosind orice slãbire a puterii de rezistentã în lumea liberã, nu poate fi combatutã si biruitã cu mijloace politice sau militare obisnuite, ci ea poate fi numai distrusã printr'o idee fortã, printr'un ideal spiritual, în mãsurã sã insufle încrederea oamenilor. Toatã lumea a simtit instinctiv aceastã nevoie. Asa se explicã rasunetul puternic stârnit înaintea ultimului rasboiu mondial de cartea emigrantului rus Berdiaev, asupra unui nou ev mediu, în care preconiza revenirea la o forma spiritualizatã de viata, cu o disciplina colectiva liber consimtitã, impusã automat de recunoasterea unanimã a unei ierarhii a valorilor. Setea mistuitoare duhpa noui forme de viata este atât de adânc inradacinata ca a spravietuit marilor cataclisme prin care am trecut, cu toate ca triumful rãului în lurne, lãtirea extraordinarã a comunismului si a materialismului empiric par a dovedi contrariul. Existã totusi unele indicii simptomatice asupra directiei pe care desvoltarea istoricã o va lua. Ea poate fi dedusã atât din opiniile marelui teolog catolic Romano Guardini, cu privire la sfarsitul epocii moderne, cât si, mai ales, din noua conceptie a microfizicii care a înlocuit principiul cauzalitãtii mecanice prin cel al finalitãtii. Papa Pius al XII-a a remrarcat si sublinint în diferite rânduri marea importantã a acestei revolutii spirituale tocmai în acel sector stiintific care s'a arãtat prin definitie refractarã unei evaluãri spirituale.

Fermentii dinamismului actual, înainte amintit, permis din nenorocire instalarea unor dictaturi aventuriere care au trecut cu cinism peste toate angajarnentele luate, pentru a practica un imperialism anacronic, amoral, primitiv, revansard sau grandilecvent. Dupa cum ereziile n'au fost insã in stare sa anuleze valoarea religiei crestine, tot asa nici aceste aberatii falimentare si de rea credintã nu pot sã compromitã la infinit dorinta legitimã de înnoire.

Pe când in alte parti dorinta de înnoire a vietii n'a depãsit pânã acum sfera discutiilor teoretice, la noi ea s'a cristalizat în faptã, prin geniul Cãpitanului. Valoarea istoricã a fenomenului legionar va fi scoasa tot mai mult în evidentã, în pofida tuturor detractãrilor izvorîte din rea credintã sau din trândãvie de gândire. Când vecinatatea amenintatoare a colosului rosu moscovit deoparte si degenerarea pânã la caricaturã a vietii noastre de stat, în epoca lui Alecu Constantinescu P., a afacerii Skoda si a celor douã dictaturi catastrofale pe de alta parte, se întreceau diabolic sã frângã resorturile intime ale existentei noastre etnice, sã ne împingã printr'o demoralizare la un egoism personal desnãdãjduit, ce echivala cu o renuntare de a trãi ca natiune. In acest moment decisiv Cãpitanul ne-a ridicat prin jertfa sa rãscumpãratoare si a camarazilor sãi de sacrificiu, la înaltimi de epopee, redând neamului românesc dreptul la viatã si încrederea în misiunea sa pe acest pãmânt. Asa a fãcut Stefan cel Mare când a scuturat suzeranitatea Portii, primitã în mod rusinos de predecesorul sãu pe tronul Moldovei, si Mihai Viteazul, cand a chemat creditorii la vistierie. Pilda celor doua mari figuri din trecut ne-a dat energiile sufletesti ca sã înfruntãm în decurs de secole toate vicistitudinile istorice, cu toate cã, în decursul vietii lor, nu si-au atins decât în mod trecãtor tinta propusã, neatârnarea si unirea. Jertfa Cãpitanului si a martirilor legionari a reînnoit aceastã putere sufleteascã, ajutând Natiunea sã nu se lase doborîtã de jugul crunt al cotropitorului si a cozilor de topor din slujba sa si sã creadã cu tãrie în clipa izbãvirii ce trebuie sã vinã.

Factorii constitutivi ai vietii noastre nationale reapar asadar dinamizati în creatia Cãpitanului, altoindu-se pe un strãvechi, fond spiritual al subsolului nostru etic. Nu poate fi lipsit de semnificatie faptul cã Legiunea a luat nastere la un an dupã ce a apãrut Getica lui Vasile Pârvan. Idealismul dac, structurat de disciplina romanã si transfigurat de credinta crestinã, s'a topit în steaua polarã care a luminat drumul lui Mota si Marin dela Majadahonda, jertfa Cãpitanului si a martirilor legionari, în lagare si închisori, în batalioanele de sacrificii din rãzboiul cu Sovietele si în atâtea echipe din lupta de rezistentã, ca a martirului Icã Tãnase, continuã dãruirea pe altarul Patriei.

Acest drum de glorie n'a putut fi parcurs decât prin credinta fãrã margini cerutã de Cãpitan în prima sa circularã de la toti cei care vor sã-l urmeze. Ea suportã comparatia cu religiozitatea neconditionatã ce a umplut sufletul si a condus bratul lui Stefan Voda cel Mare si Sfânt, cum s'a mãrturisit, dupã lupta dela Vaslui, în memorabila scrisoare circularã trimisã principilor crestini cu urmãtoarele cuvinte: «Iarã noi, din partea noastrã, fãgãduim pe credinta noastrã crestineascã si pe jurãmântul Domniei voastre, cã vom sta în picioare si ne vom lupta pânã la moarte pentru legea crestineascã, noi cu capul nostru».

Fãrã îndoiala cã pentru o societate care trãia în cultul vietii usoare si se pleca în fata ascensiunilor imorale, asa cum era societatea noastrã în momentul când lua fiintã Legiunea, proclamarea unor asemenea intentii reprezenta o bravurã prea minunatã ca sã poata fi toleratã. Tonul colturos ce exprima deplina sinceritate si hotãrîre, era ceva nou, ce distona cu decorul unei ipocrizii colective, dornic sã ascundã toate nelegiuirile sub haina strãlucitoare a unei retorici sententiose. Moralei exterioare, conventionale si fariseice, ce practica cu pasiune si virtuozitate minciuna, înselãciunea, denuntul si crima, i se opunea una interioarã, reprezentatã de Cãpitan, ce se baza pe respectul demnitãtii omenesti si pe un simt al onoarei, ce condamnã cu revoltã necinstea sufleteascã, ca o renegare si o insultã a flãcãrii divine ce trebuie sã pâlpâie în orice fãpturã. O asernenea tinutã intransigentã, care nu cade la tranzactie asupra valorilor, se numeste caracter. El coincide cu maturizarea poporului nostru si numai el îi dã putinta sã scuture tutela imoralã a levantinismului oportunist si dizolvant, ca sã pãseascã pe propria sa rãspundere, cu capul ridicat, pe calea destinului.

Fuziunea originalã a elementelor multiple ale poporului românesc într'o sintezã dinamicã si generatoare de viatã, conferã Legiunii valoarea ei epocalã. Aceastã valoare nu poate fi redusã, dupãcum nici esenta ei dinamicã nu poate fi paralizatã prin închistarea în forrne statice de naturã conjuncturalã si lipsite de orizont. Caracterul spiritual deosebeste esential Legiunea de toate curentele totalitare care, în fond, sunt doar rãmãsite retrograde ale unui imperialism agresiv. Spiritualitatea Legiunii, cu finalitãti transcendente, se afirmã prin conceptia bãrbãteascã a onoarei, ce înfãtiseazã polul opus, al resemnãrii fataliste, cuprinsã în dictonul «capul plecat sabia nu-l taie». Aceastã spiritiralitate îi dã acea putere tainicã care o plaseazã în centrul de polarizare al nãzuintelor de eliberare a Neamului. Fiindcã natiunea cotropitã nu nutreste dorinta de a schimba regimul actual de uzurpatiune brutalã cu cel ipocrit din trecut, ci e setoasã de o libertate clãditã pe temeiurile eterne de viatã, într'un stil propriu si potrivit cu procesul tragic, în curs de desfãsurare, prin care trece întreaga omenire spre noi forme existentiale.

Dr. Constantin SASSU
 Revista DACIA, Rio de Janeiro, Dec. 1957