-mărturisiri, documente-
Ed.
"Dacia Eterna", Buc. 1999
Reîntregirea
României a fost posibilă în 1990, 1991. A fost o coordonată majoră
a Revoluţiei Române. Cine s-a opus? Cine nu
s-a implicat, deşi trebuia? Preşedintele României era d-l
Ion Iliescu, iar prim-ministru, d-l Petre Roman. Trădătorii trăiesc
printre noi. Cunoscând ce s-a întâmplat, vom fi mai uniţi în cuget şi
simţiri. Reîntregirea teritorială a României este inevitabila! Pactul
Ribbentrop-Molotov, prin care o bună parte din România este încorporată
în Ucraina, se încadrează în categoria celor mai grave crime la adresa
umanităţii. Tratatul din 1996, dintre România şi Ucraina, este
profund inuman, autorii lui fiind complici la crimă la adresa umanităţii,
cu toţi cei vinovaţi de iniţierea, redactarea, parafarea, aplicarea
şi menţinerea consecinţelor acestui pact, ei înşişi
devenind şi coautori la menţinerea acestor consecinţe. Este
vorba de d-l Emil Constantinescu, pe atunci preşedintele României, de
d-l Adrian Severin, pe atunci ministru de externe, de d-na
Zoe Petre, pe atunci şefa consilierilor prezidenţiali s.
a. Ştiaţi că în anul 1990, Federatia Rusă acceptase să
instituţionalizeze învăţământul în Limba Română,
în întreaga Federaţie Rusă, pentru urmaşii deportaţilor
şi pentru ceilalţi români, care, forţaţi de împrejurări,
trăiesc departe de locurile natale? In România minorităţile
sunt protejate, au învăţământ în limba lor, românii noştri,
din străinătate, nu. Atunci preşedinte al României era d-l
Ion Iliescu, iar prim-ministru, d-l Petre Roman.
GHEORGHE GAVRILĂ
COPIL
SOCIETATEA CULTURALĂ
BUCUREŞTI-CHIŞINĂU
Anexarea
Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către casnicii
Moscovei
22 decembrie 1989
În
ziua de 22 decembrie mă îndreptam spre Televiziune, când, în apropiere,
m-au întâlnit Liviu Petrina şi Aurel Dragoş Munteanu. Le-am răspuns
că voi intra în clădire. M-au întrebat dacă pot să-i iau
şi pe dumnealor. Eram într-o mulţime de tineri. În faţa
noastră câteva grupuri de militari. Pentru a intra în clădire
existau unele dificultăţi. Da, poftiţi. Mi s-a deschis un drum,
un culoar. Surprins de felul în care am intrat, Liviu Petrina şi azi mă
mai întreabă, de ce mi s-a făcut loc prin mulţime, iar la
intrare, la fel. După ce am intrat, ne-am despărţit. Am urcat
la unul din etaje şi am intrat într-o cameră de analiză a
situaţiilor de pe teren, din capitală. Şi de comandă. Aşa
am perceput-o eu. Pe coridor, lângă uşă, Stark- cam de pază,
cam restrictiv, dar s-a retras un pas, făcându-mi un gest cu mâna, că
nu se opune. Am intrat. Asupra unor hărţi erau aplecate mai multe
persoane, civili şi militari... Tot în această zi am scris, la
propunerea lui Liviu Petrina, un articol pentru Renaşterea.
Noaptea
de 22 spre 23 decembrie
În
noaptea de 22 decembrie Liviu Petrina, Laura
Sigarteu, Iftene Pop, Ioan ALexandru, Ulvine Alexandru şi Victor
Negară, la iniţiativa lui Liviu Petrina, au înfiinţat Partidul
Creştin Naţional Ţărănesc şi au scris Proclamaţia
acestui partid. Ar fi vremea ca acest grup să facă mărturisiri.
Membrii săi au dat dovadă de curaj şi simţ politic.
În
noaptea de 22-23 decembrie am fost cu Liviu Petrina, la invitaţia acestuia,
la o tipografie, unde s-a tipărit ziarul Renaşterea,
Jurnalul Comitetului Naţional de organizare a Partidului Creştin
Naţional Ţărănesc. Liviu Petrina, dusese deja materialele
spre publicare. În primul nr. sunt cuprinse articolul Invierea,
de M. Eminescu şi poezia Plugarii,
de Octavian Goga şi materialele semnate de Ioan Alexandru, Liviu Petrina,
Iftene Pop, preot prof. dr. Constantin
Galeriu, Gelu Bejenaru şi Gheorghe Gavrilă Copil. Revoluţia
Română a fost o uriaşă desfăşurare de forţe
cu caracter politic. A pune pe picioare un partid şi a edita un ziar
politic, fără a folosi vorbe mari, înseamnă maturitate politică.
În jurul acestui partid s-a adunat Opoziţia, fapt cunoscut, pe care nimeni
nu l-a negat, uşor de probat, de reamintit. În primul nr. este scris: „Partidul Creştin Naţional Ţărănesc
s-a născut în focul jertfei pentru dreptate din 22 decembire. El este
Partid Creştin Democrat“. Oamenii politici ai PNŢ, supravieţuitorii
puşcăriilor comuniste, au venit, după câteva zile, la PCNŢ,
care activa deja. În nr. 2 din Renaşterea (Dreptatea încă nu reapăruse,
încât Renaşterea a devenit şi organul de presă al PNŢ)
este precizat, într-un comunicat:
„În şedinţa comună extraordinară care a vut loc la 26
decembrie 1989 în Bucureşti, constatându-se identitatea de doctrină
şi program dintre Partidul Creştin Naţional Ţărănesc,
forurile de conducere au hotărât ca denumirea partidului să fie: Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin
Democrat“. Aşa a ajuns PNŢ, partid al Revoluţiei Române, sau
altfel spus, participant la Revoluţia Română...
23 decembrie
Generalul
Ştefan Guşe reacţionează public, opunându-se intervenţiei
armatei sovietice în România. Indiferent de controversata personalitate a
generalului, în legătură cu desfăşurarea Revoluţiei
Române la Timişoara, cu tragediile care s-au întâmplat acolo, istoria
va înregistra adevărul că intervenţia publică a generalului
a avut o mare greutate pentru România. Ne întrebăm până azi, de
ce nume “sonore” de atunci, din timpul Revoluţiei, nu au făcut de
îndată corp comun cu generalul Ştefan Guşe. Tot la un singur
răspuns am rămas, pentru că solicitarea sprijinului militar
din partea Moscovei a fost făcută de către “şef“, adică
de către d-l Ion Iliescu. La Ambasada URSS ( ! ), într-o convorbire telefonică
cu Moscova. Cei ce ştiu, de frică, tac şi azi. Intervenţia
televizată a generalului Ştefan Guşe a fost receptată
cu exactitate, ca o împotrivire la această solicitare şi ca un avertisment
dat Moscovei.
La
reacţia publică a gen. Ştefan Guşe, Moscova tăcea.
Această tăcere m-a determinat
să resimt ziua de 23 decembrie, ca o zi extrem de grea pentru Revoluţia
Română. În ziua de 23 decembrie m-am adresat Moscovei, având în
vedere cea mai gravă ameninţare care plana asupra României-invazia
militară străină. Mesaj în numele Comitetului Naţional
de Acţiune Bucureşti-Chişinău Trecere Liberă. Pe
releele de transmisie, în condiţii pe care le voi evoca, s-au confundat
CNABCTR cu Comitetul Naţional al PCNŢ.
24 decembrie
Răspunsul
Moscovei la mesajul nostru a fost că nu va trimite trupe militare în România.
Dar, înainte, despre transmiterea mesajului. În condiţii dramatice. E
timpul să vorbesc despre o eroină a Revoluţiei. Transmiterea
mesajului a avut loc, cu întreruperi, în decurs de mai multe ore. După
o altă tentativă, eşuată. În jurul clădirii (PTTR),
pentru luarea acesteia sub control, se trăgea. Gloanţele pătrundeau
şi în clădire, dar, despre acest aspect, mărturisirile sunt la
alţii. Se tace. Cu toată frica şi disperarea prin care trecea tânăra
cu care eram în legătură, singură în clădire, a înţeles
exact importanţa mesajului nostru, reuşind, de la transmiteri
fragmentare, needificative, să-mi facă legătura cu Chişinăul,
cu Frontul Popular din Moldova (Mare este Dumnezeu!), cu întreruperi şi
reluări, dar FPM reuşise receptarea mesajului, pe care l-a
retransmis imediat Congresului Deputaţilor Poporului al URSS, domnului
Mihail Gorbaciov. Transmisionista noastră era expusă. Trecea pe o
cale îngustă, dintre viaţă şi moarte. Nu a abdicat de la
datorie, pentru a se refugia în locurile din clădire de mai mare siguranţă.
A revenit de mai multe ori în locul de maximă expunere, doar de aici
avea şansa de a reuşi. Trebuia să reuşească înainte
de eventuala avariere a instalaţiilor, sau de ocupare a poştei. În
tânăra aceasta, spiritul
jertfelnic al Revoluţiei Române era viu! Cei care au încercat şi
au contribuit la anexarea Revoluţiei Române, din nefericire nu-şi
dau seama ce păcat mare au săvârşit. Mesajul a ajuns unde
trebuia. Mihail Gorbaciov, într-o pauză a Congresului (La care se anula
Pactul Molotov-Ribbentrop), îi invită la dumnealui pe deputaţii români
basarabeni şi le comunică faptul că a sosit un mesaj de la
Bucureşti. Îl avea, jumătate îndoit pe dosul palmei, jumătate
în palmă. Le arătă jumătatea din palmă:
Venirea armatei URSS în România este inoportună...
—
Vă comunic că nu vom trimite trupe în România.
Bucuria
deputaţilor români a fost
enormă. Ameninţatea intervenţiei militare sovietice îi apăsase
pe toţi. Bravii noştri fraţi din Basarabia acţionaseră
şi dumnealor. Mişcarea Democratică (devenită din luna mai
1989 FPM) ne aducea la cunoştinţă, de avertismentul dat
Moscovei, şi anume că românii din R. Moldova se vor aşterne de
vii în calea tancurilor sovietice, dacă acestea vor porni spre România.
Dacă Revoluţia Română are nevoie de ajutor, dacă România
are nevoie de ajutor, dacă Bucureştiul, capitala tuturor românilor
îi va chema, atunci ei, românii basarabeni, vor sări în ajutorul
Patriei-Mame! În nici un caz armata sovietică! Tinerii căzuţi
în timpul Revoluţiei Române, eroina care a transmis mesajul, fraţii
din Basarabia...
E
momentul să evidenţiez un alt aspect al convorbiri d-lui Mihail
Gorbaciov cu deputaţii români basarabeni. Mihail Gorbaciov, la
modul conştient, prin viclenie, a îndurerat până azi poporul român.
A contorsionat şi a complicat relaţiile dintre România, pe de o
parte, iar de cealaltă parte fiind, azi, imperiul sovietic de apus (Ucraina)
şi Rusia. Partea paginii din palmă o arătase. Cea îndoită,
pe dosul palmei, nu. Exact, în palmă, la vedere, păstrase
fragmentul cu împotrivirea noastră la intervenţia armată: „... Această Revoluţie este făurită
de noi. Suntem în stare să o ducem singuri până la capăt!
Venirea trupelor Moscovei ar fi cu totul şi cu totul inoportună...“
În dosul palmei: „.... Oamenii din R. D. Germană şi
R. F. Germană circulă în ambele sensuri, în mod absolut liber, fără
paşaport, fără vize, fără taxe vamale... Moscova într-adevăr
poate oferi democraţiei noastre cel mai de preţ dar... România
şi RSS Moldovenească... libera circulaţie a cetăţenilor
celor două state. Efectul asupra întregului popor român ar fi
extraordinar. Inima casei europene ar bate şi aici, de la Tisa până
pe malul de răsărit al Nistrului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“
Bunul Dumnezeu pregătise cadrul şi pentru Reîntregirea lină a
României. Chiar la acel congres se anula Pactul Molotov-Ribbentrop. Şi
deputaţii Ucrainei, toţi au votat pentru anularea tratatului, pentru
declararea acestuia nul ab iniţio.
Ucraina, ca şi Republica Moldova, încă nu erau state independente.
Făceau parte din URSS. Ucraina îşi căuta aliaţi pentru a-şi
atinge idealul suprem, de libertate, de independenţă. Reîntregirea
Germaniei era în plină desfăşurare. La Chişinău,
deputaţii români au văzut textul în întregime. Au declarat că
dacă Mihail Gorbaciov nu le-ar fi ascuns cealaltă parte a mesajului,
având în vedere enormul prestigiu al Revoluţiei Române, încă în
plină desfăşurare şi că la congres se anula un Pact
care afectase teritorial şi România, ar fi avut posibilitatea să
aducă, în faţa tuturor deputaţilor şi invitaţilor,
şi problema Reîntregirii României. Oare cu ce se ocupau tovarăşii
care urcaseră în fruntea Revoluţiei Române? Sărmanii... Ce
povară grea au lăsat pe umerii poporului român! În confruntarea cu
Mihail Gorbaciov reuşiserăm să câştigăm un punct.
Invadarea României nu mai avea loc. Mihail Gorbaciov aştepta a doua
mutare, hotărât să nu mai cedeze. Noi, hotărâţi să
câştigăm! Azi, cei care neagă şansele Reîntregirii României,
începând cu 1989 şi continuând cu anii 1990 şi 1991, sunt cei
care au fost absenţi de la datorie.
Mihail Gorbaciov: - Domnule
Petru Lucinschi,
cine este Gheorghe Gavrilă Copil?
Că
mesajul a avut un efect deosebit asupra lui Mihail Gorbaciov reiese şi
din faptul că deşi şeful unui stat cu servicii secrete
ramificate în întreaga lume şi cu o participare chiar în timpul Revoluţiei
Române, pentru plantarea la putere, în Bucureşti, a KGB-iştilor
români, nu ştia ce forţe sunt în spatele acestui mesaj. Amploarea
Revoluţiei depăşise orice calcul. Petru Lucinschi:
— Nu ştiu.
Ofiţerii
din Siguranţa Statului Român, după preluarea puterii, în România,
de către oamenii imperiului comunist, au fost martirizaţi. Străpunşi
în limbă şi înălţaţi de ea, ca de o spânzurătoare.
Iar ofiţerii din armata română, din serviciile speciale, răstigniţi.
Unuia dintre ei i-am văzut urmele cuielor... iar azi văd poporul român
răstignit, ca pe o cruce, pe albia Prutului! Din spiritul acestor
martirizaţi ne tragem capacitatea de a acţiona în problema Reîntregirii
României. De a acţiona neîntrerupt, până la împlinirea
idealurilor noastre sfinte, indiferent de greutăţi şi de unele
împrejurări potrivnice. Moscova, necunoscând forţele noastre -
astfel de forţe nu pot fi niciodată învinse, nu pot fi identificate
în întregime - a reacţionat cu înţelepciune. Mihail Gorbaciov
a înţeles că e vorba de forţa unui popor care era gata
să acţioneze pentru libertate şi pentru Reîntregirea
Ţării.
Nimeni
să nu se amăgească, nici un imperiu! Românii îşi vor reîntregi
teritorial ţara!
O delegaţie din Basarabia
La
puţine zile după primirea mesajului de căre Mihail Gorbaciov, de-ndată
după apariţia întregului text
în presa de la Chişinău, au sosit în Bucureşti, la sediul PNŢCD,
Leonida Lari, Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, în mod special, după
cum au mărturisit, să cunoască persoana care a reuşit
să-l determine pe Mihail Gorbaciov să declare că nu va trimte
trupe în România, şi totodată a deschis calea Reîntregiri României,
în plină desfăşurare a Revoluţiei Române, dar era clar
că veniseră la un partid de la care sperau împlinirea unor sfinte
idealuri naţionale. Pentru aceştia, România, atunci, era reprezentată
de PNŢCD, dovadă că la PNŢCD au sosit. Atunci, la întâia
întâlnire, cu adânci conotaţii politice, dintre românii de pe ambele
maluri ale Prutului, pe cei trei români basarabeni i-am întrebat, în public,
dacă doresc să candideze pentru Parlamentul României. Surprinşi
până în adâncurile lor rănite de ocupantul sovietic, au tresărit,
luminându-se la faţă, într-un răspuns nerostit, dar receptat
ca pozitiv, fiind aplaudaţi de cei de faţă.
Cu Alexandru Paleologu
În
una din zilele dinainte de Crăciun, l-am întâlnit în
mulţimea care înconjura Televiziunea, pe d-l Alexandru Paleologu,
cu care ne-am îndepărtat la pas domol, la cererea dumnealui, deoarece
mulţimea îl deranja (ca să folosesc un cuvânt blând), mărturisire
care m-a contrariat şi întristat. Îl cunoşteam de dinainte de
Revoluţie. Paleologu este un om bun. Are o inimă caldă, intuieşte
bine oamenii, are încredere în ei. Cultivă relaţiile elegante,
oferind primul din nobleţea ce ar trebui să caracterizeze orice
persoană. Mi-a făcut plăcere
să-l reîntâlnesc şi am preferat să reţin, acum, în
scris minutele acelea, cu toată contrarietatea lor.
Ion Iliescu
Pe data de 26 decembrie ne adresam, printr-o scrisoare deschisă, Către
Frontul Salvării Naţionale:“
Oamenii din R. F. Germania şi R. D. Germană circulă în
mabele sensuri, în mod absolut liber, fără paşaport, fără
vize, fără taxe vamale... A intrat Consiliul FNS în legătură
cu Guvernul RSS Moldoveneşti, pentru a se ajunge să se legifereze o
astfel de lege, la timp?“ Nu ne-a răspuns niciodată. În problema
Reîntregirii României nu cunoaştem nici un răspuns, în afară
de cel contra Reîntregirii, dat peste un an, domnului Mihail Gorbaciov, cînd
va semna Tratatul cu URSS, recunoscând graniţele URSS.
Noi,
hotărâţi să învingem!
Domnului Mihail Gorbaciov, Congresului Deputaţilor
Poporului al URSS-
scrisoare deschisă din 30 decembrie 1989. Spre edificare, un citat:
„Celei mai grele probleme umanitare europene, i s-a găsit o soluţie
salutară... germanii circulă în ambele sensuri, în mod absolut
liber, fără vize, fără taxe. România îşi are o R.
D. Germană a sa. E vorba de RSS Moldovenească... Se ştie că
românii din Bucovina de nord şi din întreaga Basarabie au suferit cele
mai cumplite nenorociri care se pot abate asupra unui popor:
deportări, întemniţări, interzicerea cultivării în limba
proprie, implantarea de colonişti pe pământul său, etc... Ceea
ce este valabil pentru germani, în nici un caz nu se poate refuza unui alt
popor. Chiar fără cazul Germaniei, poporul român are dreptul la
acestă reparaţie morală... Acum, când pământul României
este udat din belşug de sângele martirilor Revoluţiei... am
descoperit, spre uimirea noastră, o altă dictatură, a vechiului
regim stalinist din Uniunea Sovietică, dictatură care mai acţionează
dureros asupra poporului român. Nu mai suntem în stare să mai trăim
sub lanţurile niciunei dictaturi. Proverbiala răbdare a românilor a
luat sfârşit. Sute de mii de români suntem gata să pornim spre
Prut, cu flori, în întâmpinarea fraţilor noştri de la răsărit
de Prut. Nici o forţă internă, nici un glas şi nici o forţă
străină nu ne pot opri... nimănui nu-i mai este îngăduit
să mai chinuie acest popor. Se ştie că revolta noastră a
început la Chişinău, a continuat la Timişoara, adevărată
placă turnantă de sânge, de unde a cuprins întreaga ţară,
izbucnind, de nestăvilit, ca un vulcan... Credem că guvernele României
şi RSS Moldoveneşti pot onora această cerere a poporului român
până pe data de 9 Mai, ziua proclamării Independenţei de stat
a României.“
Pentru a doua oară Moscova răspunde
pozitiv la cererile noastre
Moscova
îl trimite în România pe domnul Eduard Sevardnadze, ministrul de externe al
URSS, care soseşte la Bucureşti în ziua de 6 ianuarie 1990, unde
rosteşte răspunsul din partea conducerii, URSS:
„Am discutat acest aspect şi la nivelul cel mai înalt vor începe o serie
de convorbiri în legătură cu regimul de graniţă, astfel
încât oamenii din România şi RSS Moldoveneasă să poată
avea, fără dificultăţi, contacte.“ Numai că oficialităţile
statale din România au ignorat trenul istoric al Reîntregirii României, care
se oprise în staţie, pentru anii 1990 şi 1991.
În urma răspunsului
Moscovei s-au suspendat demonstraţiile
Domnului Petru Lucinschi, Prim-secretar al CC al PC din RSS Moldovenească-scrisoare
deschisă din 14 ianuarie 1990:
„În urma răspunsului primit din partea Moscovei, prin domnul Eduard
Sevardnadze, am renunţat la demonstraţii în sprijinul liberei
treceri peste Prut. Nu mai este cazul să subliniem că astfel de
demonstraţii odată pornite, nu mai pot fi oprite... Moldovenii
dintre Prut şi Carpaţi sunt la un pas de a ieşi în stradă.
Transilvănenii la fel. Marşul naţional cu flori, în întâmpinarea
fraţilor noştri de peste Prut, nu vom fi în stare să îl oprim.
Şi nici nu dorim“. Tovarăşii dependenţi de Moscova or fi
răsuflat uşuraţi. Orice activitate amânată e posibil să
nu mai poată fi realuată.
Mai bine mort decât trădător!
Securiştii
KGB-işti din Securitate, din Guvernul Comunist, din PCR, din instituţiile
de cultură, din Radioteleviziune, etc., îşi frecau mâinile a satisfacţie.
Păi dacă URSS nu e deranjată, dumnealor au şansa să
se stabilizeze la Putere şi încă sub asigurarea Moscovei! Că
astfel de forţe oculte acţionau atunci se ştie, dar tac şi
azi. Dar de tăcut tac şi deţinuţii politici cu mulţi
ani de puşcărie. Doar puţini au făcut adevărate mărturisiri
şi doar aceştia nu mai au azi sufletul după gratii! Tovarăşii
în civil din mai vechile echipe de anchetă şi torţionare, sau
cei din anii de dinainte de Revoluţie, de supraveghere şi atenţionare,
că în ţara aceasta nimeni nu mişcă, totul este sub control,
au lăsat urme mai adânci decât se crede. Şi semnatarul acestor rânduri
a avut un astfel de ofiţer, care, după cei douăzeci de ani
de dinainte de Revoluţie, i-a mai apărut în cale. Şi ca să
nu socot că e o simplă întâmplare fără tâlc, mi s-a postat
chiar în holul blocului în care locuiesc şi la 4-5 ani după revoluţie!
Doamne ce nebunie, unii români îi urmăreau, până la Revoluţie,
pe alţi români, în loc să-i supravegheze pe KGB-işti şi
pe urmaşii acestora, iar după Revoluţie unii, în reprofilare
orientativă, din comunişti sadea, se drapară în democraţi.
Nu a lipsit mult să-şi sfâşie hainele şi să-şi
pună cenuşă-n cap, spre a fi crezuţi. Numai că sunt
din marea grupare a foştilor, care au acţionat împotriva Opoziţiei,
cu o brutalitate nediferită de vremile în care floarea intectualităţii
româneşti a fost închisă şi nimicită. Opoziţia era
formată din puţinii supravieţuitori. Pănă acum Opoziţia
striga că tovarăşii subţiază dosarele extrăgâng
documentele care i-ar dovedi pe opresori. Acum, după ce au ajuns la guvernare,
ar urma să fie subţiate de declaraţiile opresaţilor?!
Se ştie că foştii deţinuţi politici, sub teroarea
fizică şi psihică au fost constrânşi să dea tot felul
de declaraţii, cu consecinţe grave pentru alte persoane. Unii au
devenit informatori. Nemărturisind adevărul mai sunt şi
azi întemniţaţi. De aceea se opun ca dosarele să devină
o simplă bibliotecă publică. Ce jalnic! Dar eu ştiu că
au fost şi buni români înainte de Revoluţie şi în structurile
statului autoritar. Îi ştiu, îi cunosc pe unii buni români din
rândurile foştilor deţinuţi politici. Forţa represivă,
de la instaurarea comunismului în România, până la Revoluţie, a
lăsat urme adânci şi în unii şi în alţii. Nu absolutizăm,
nu generalizăm. Deţinem date întristătoare în legătură
cu incapacitatea de angajare, după Revoluţie, pentru Reîntregirea
Ţării, din rândurile ambelor categorii, în situaţii favorabile,
gata create. Frica de URSS a funcţionat faţă de cei din fostele
structuri comuniste de stat, cu reţelele de KGB-işti din aceste
structuri, iar pentru foştii deţinuţi politici, în urma bătăilor
pe care le-au primit, după gratii, de la vechile reţele KGB, de
la părinţii celor din noile reţele. Problema dosarelor este
o problemă naţională, care dacă nu este rezolvată
prin totalul acces la ele, va lăsa o pată de umbră în sufletul
acestui minunat popor. Doar scriitorii, prin harul lor dat de Bunul Dumnezeu,
vor plonja în adâncimile nevăzute şi vor restatua în lumină
ceea ce Opoziţia de ieri,
acum Puterea, încearcă să muşamalizeze! După ce au oprit
accesul la dosare, acum îl limitează. De ce am scris aceste rânduri?
Pentru că în acest context a trebuit să acţionăm. În aceste
condiţii a trebuit să reluăm activitatea de masă în problema
Reîntregirii României şi să ne desfăşurăm activitatea
în cei zece ani, de la revoluţie până azi. Mai bine mort decât trădător.
Trădare de ţară înseamnă şi neangajarea în astfel
de activităţi.
Prutul lacrimilor noastre să-l
acperim cu flori
Comitetul
Naţional de Acţiune Bucureşti-Chişinău, pe data de 21
ianuarie 1990 se transformă în Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău,
care obţine statutul de persoană juridică pe data de 14
februarie. Constatându-se că oficialităţile de la Bucureşti
sunt absente de la procesul Reîntregirii României, cu încurajarea Cerului,
a bunilor şi străbunilor, s-a descins la organizarea uneia din cele
mai prestigioase acţiuni naţionale, reîntregitoare de ţară,
Prutul lacrimilor noastre să-l
acoperim cu flori, păstrând astfel, la zi, şansele reîntregirii.
S-au
stabilit contacte cu oamenii de încredere de pe întregul teritoriu al României.
La răsărit de Prut, de organizarea acţiunii Prutul
lacrimilor noastre s-a ocupat Frontul popular din Moldova. FPM făcea
parte tot din Opoziţie. Primul apel, Prutul
lacrimilor noastre..., a apărut pe data de 15 februarie. Şi acum,
doar câteva mărturisiri din pregătirile pentru trecerea în trombă
a peste un milion de români peste graniţa de la Prut. Din cele mai puţin
cunoscute, sau deloc.
Armata română sesizase marea şansă
istorică a Reîntregirii României
Trebuie
să recunosc că ofiţerii armatei române au reacţionat cu
demnitate, fără ezitare, faţă de marşul Prutul
lacrimilor noastre să-l acoperim
cu flori. Nu există îndoială că la vârf, din FSN, nu se
controla în întregime armata română. Bătălia pentru îndepărtarea
generalului KGB din fruntea armatei, condusă de forţele democratice
din cadrul armatei (CADA), îşi atinsese ţelul. Acesta a fost îndepărtat.
Împreună cu ofiţerii de graniţă ai armatei române am
stabilit toate punctele pentru trecerea graniţei, unde, unităţile
române de grăniceri au luat toate măsurile ce se impuneau! Dacă
de la înălţimea conducerii politice a României se tremura şi
se supravegheau cu groază pregătirile şi inevitabila trecere a
acestei graniţe, trase de sovietici în interiorul României, armata română
de graniţă s-a pus de îndată, cu frăţietate şi profesionalism,
la dispoziţia voinţei naţionale. Iar armata de graniţă
face parte dintr-un tot unitar, Armata României. Am avut întâlniri cu ofiţeri
superiori ai Armatei Române, în oraşele dinspre graniţă, întâlniri
la unităţile militare, apoi în public, pentru buna organizare a acţiunii
de-a lungul întregii graniţe, unde era desfăşurată şi
armata URSS. La întâlnirea publică de la Iaşi, din partea
Frontului Popular din Moldova, au participat domnii Iurie Roşca şi
Sergiu Burcă. S-a obţinut şi aprobarea Mitropoliei Moldovei
şi Sucevei, pentru oficierea serviciului divin pe malurile Prutului. Deci
şi Biserica Ortodoxă Română a răspuns pozitiv, jertfelnic,
la solicitările noastre. Nu există îndoială că Mitropolia
Moldovei şi Sucevei anunţase Patriarhia de solicitările noastre.
Secretariatul Patriarhiei, prin preoţii care au fost alături de noi,
luase cunoştinţă de aceste solicitări, aducându-le la
cunoştinţa Părintelui Patriarh.
Armata sovietică va reacţiona împotriva celor
care vor încălca graniţa URSS
Au
existat şi momente extrem de critice. Întâlnirea semantarului acestor rânduri
cu comandanţi ai Armatei URSS, întâlnire convenită între părţi,
s-a desfăşurat în termeni acceptabili, dar reacţia dură a
domnului Mihail Gorbaciov nu poate fi trecută cu vederea. Şeful URSS,
prin agenţiile de presă comunică lumii că Armata URSS nu
va îngădui nimănui să-i încalce graniţa. Nu ne-am lăsat
impresionaţi. Noi nu încălcam graniţa unui stat străin,
ci treceam de pe un mal al unui râu din interiorul României, pe celălalt
mal! Trecerea în trombă a unui milion de români peste Prut era
inevitabilă.
Scrisori deschise adresate şefilor de state cu
graniţa pe Prut
Ne-am
adresat domnilor Petru Lucinschi, Vladimir Ivaşco (Ucraina) şi
domnului Ion Iliescu, comunicându-le că trecem Prutul. Cităm din
scrisorea deschisă adresată d-lui Petru Lucinschi: „Pe data de 6 mai... aproximativ un milion
de romîni vor podi cu flori rana pricinuită prin graniţa impusă
în 1940, când... a fost anexată ultimativ, de către URSS,
Basarabia, apoi, în acelaşi an şi în acelaşi context,
Bucovina de nord... Fiii poporului român de o parte şi de alta a graniţei,
nu s-au văzut de zeci de ani, sau nu se cunosc deloc...”.
Ne-am adresat şi URSS?
Acum,
nu. Lăsăm comentariile pe seama politologilor. Ca să nu se
creeze nici un fel de îndoieli, precizăm că toate documentele la
care ne referim în aceaste consemnări au fost publicate în presă
la vremea respectivă (a se vedea la sfârşitul acestei cărţi).
Republica Democrată Germană a României
Apelul
Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori, apăruse
în multe din ziarele de pe cele două maluri ale Prutului, uneori prin
reluare, inclusiv, la zi, în ultimul nr. al publicaţiei Frontului
Popular din Moldova, de dinaintea trecerii Prutului. Cităm din acest apel,
semnat de Gheorghe Gavril Copil, preşedintele Societăţii
Culturale Bucureşti-Chişinău: „Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească, Bucovina de nord şi judeţele din sudul
Basarabiei sunt Republica Democrată Germană a României.“
Mihail
Gorbaciov renunţase la reacţia Armatei Sovietice. Opinia Publică
nu aflase. Nici noi nu ştiam. Cine ştia?
Românii,
Revoluţia Română, câştigaseră a treia oară în faţa
Moscovei. Spiritul întregitor de ţară de la Alba Iulia plutea peste
ape.
Răspunsul
la întrebarea din acest subtitlu îl lăsăm să-l identifice
cititorii.
Acum e acum. Apare “organizatorul “Podului de
flori
Într-una
din aceste zile mă întâlneşte d-l Victor Crăciun, prim-vicepreşedintele
Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, ca din întâmplare,
pe stradă. Lucra la Radioteleviziunea din Bucureşti. Domnia Sa îşi
exprimă dorinţa de a se alătura acţiunii Prutul
lacrimilor noastre
să-l acoperim cu flori. Acţiunea noastră era deschisă
tuturor românilor. Şi-a exprimat dorinţa să trimită
delegaţi din partea Ligii la
centrele de organizare a trecerii Prutului. Am acceptat. Aşa, la Iaşi,
prof. Mihai Avădanei, preşedintele Filialei Iaşi a Societăţii
Culturale Bucureşti-Chişinău, persoana care răspundea de
acest centru de organizare, l-a primit chiar pe fiul d-lui Victor Crăciun.
La atât s-a redus, la un singur om, participarea Ligii la Organizarea Podului
de flori! Desigur, cititorii se întreabă cum de am fost indus în eroare
de acest om. Simplu. Nu-l prea văzusem de mulţi ani. Îmi fusese
lector, sau asistent la Universitatea Al. I. Cuza, din Iaşi. Activa la
nivel de grupă. A abuzat de relaţia sacră dintre profesori
şi studenţi. De unde să ştiu ce zăcea în sufeltul său?
De ceea ce punea la cale? De ceea ce era pus la cale? Şi că
dumnealui era executantul unor planuri oculte?
Gheorghe Gavrilă Copil este un om periculos
Prof.
Victor Crăciun m-a întrebat unde voi fi de 6 mai, în ziua trecerii
Prutului. I-am răspuns că acolo undeva fi cea mai mare cotă de
risc, la Ungheni. Trenuri pline cu bravii români urmau să sosească
la Iaşi din diverse părţi de ţară. Apoi, de la Iaşi,
la Ungheni. A fost marea mea greşeală. Se ştia unde voi fi.
Acum gândesc aşa. Pe ziua de 6 mai, la Iaşi, sunt avertizat, la
modul confidenţial, că de la Bucureşti, de sus, a fost transmisă
o informaţie pentru slugărniciţii Puterii KGB-iste din Iaşi,
care acum erau activaţi pînă la nivelui informatorilor de rând: Gheorghe Gavrilă Copil este un om extrem
de periculos. Dar despre aşa ceva, altădată...
Ion Pogorilovschi
Prof.
Victor Crăciun şi-a exprimat dorinţa să fie printre delegaţii
de la Albiţa. N-am avut nimic împotrivă. M-a întrebat cine este
din partea Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău.
I-am răspuns că un om de mare bun simţ, un om distins, cercetător
de excepţie, un om căruia sovieticii i-au nimicit familia, tatăl
rămânând pe malul anexat de URSS, iar el, mama şi surorile, pe
malul de dincoace şi că nu a reuşit să-şi vadă
tatăl, iar sora, pentru că a încercat, a făcut puşcărie...
Cine? Ion Pogorilovschi. Victor Crăciun s-a înroşit ca un rac
şi ne mai putând răbda tensiunea dumnealui interioară a scăpat
un nu, apoi, atenuând, a spus, bâlbâindu-se, că ar fi bine să fie
altcineva. Atunci trebuia să rup legătura cu acest om. Timpul presa.
M-a întrebat dacă putea să meargă la Chişinău...
Desigur.
Frontul Popular din Moldova
La
Chişinău urma ca apelul Prutul
lacrimilor noastre să-l acoperim cu
flori să apară într-o
ediţie specială a ziarului FPM, cu un text într-o redactare comună,
la care FPM avea tot dreptul, conform contribuţiei sale la această
activitate, timp de o jumătate de an, din chiar timpul Revoluţiei
Române. Şi cu ultimele date tehnice, la stabilirea cărora FPM a
conlucrat de la bun început, printre care, localităţile de trecere
peste Prut, etc. (preluate în Apelul „lucrat“ de Victor Crăciun).
Acest ultim apel ar fi fost semnat, în ordine, de FPM, de Societatea Culturală
Bucureşti-Chişinău, de asociaţiile afiliate Frontului
şi, pe ultimul loc, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de
Pretutindeni, care, la drept vorbind, nu a contribuit cu nimic la această
activitate. Şi totuşi prim-vicepreşedintele ei, Victor Crăciun,
a desfăşurat o activitate, la Chişinău, cu un
profesionalism care până azi ne cutremură, o activitate frauduloasă.
Acest ultim apel având în frunte FPM l-am fi reprodus şi în presa din
Bucureşti (unde a apărut
cel „lucrat“ de Victor Crăciun). Reîntregirea
României este un act politic. Ea nu se poate realiza fără un
partid politic, iar atunci FPM era singurul partid politic unionist din
Republica Moldova şi România. Încă nu avea majoritatea parlamentară,
dar era cel mai puternic partid din Opoziţia de la Chişinău. Cu
atât mai evidentă şi mai gravă ne apare lucrătura antiromânească
pusă la cale şi finalizată de forţele KGB-iste din Bucureşti,
în frunte cu şefii lor de la Kremlin.
Victor Crăciun—Ion Iliescu
În
grabă mare d-l Victor Crăciun se îndreaptă spre Cotroceni, la
d-l Ion Iliescu să-i spună. Oare ce să-i spună? Că a
reuşit să se infiltreze în activitatea Societăţii
Culturale Bucureşti-Chişinău.
Domnul
Victor Crăciun a acţionat conform indicaţiilor primite de la
domnul Ion Iliescu?
Domnul
Victor Crăciun a acţionat conform indicaţiilor primite de la
Ambasada URSS?
Domnul
Victor Crăciun a acţionat conform indicaţiilor unor ofiţeri
cu care a conlucrat? Sau la indicaţiile tuturor? Sigur este că
oricare ofiţer sovietic din serviciile secrete KGB ar fi acţionat
şi ar fi vorbit ca şi dumnealui. Profesional, conform ordinelor
şefilor săi de la Moscova.
Abuzând de buna credinţă a fraţilor de la Chişinău
Înainte
de a merge la Chişinău, d-l Victor Crăciun a fost la d-l Ion
Iliescu. Înainte de a merge la d-l Ion Iliescu, aflând că urma să
mă prezint la Părintele Patriarh Teoctist, a reacţionat cu
rapiditate:—
La Părintele Patriarh eu mă duc! Şi s-a dus şi la Părintele
Patriarh!
Ajungând
la Chişinău a abuzat de buna credinţă a fraţilor de
acolo, erijându-se în delegat de la Bucureşti, din partea domnului
Gheorghe Gavrilă Copil, personal. Delegat, delegat, dar ce fel de delegat?
Doar nu îl mandatase G. G. Copil să săvârşească frauda
la care s-a pretat! Pentru aşa ceva îl delegase, îl mandatase altcineva.
Fraţilor, începu a grăi Victor Crăciun, nu trebuie să-i
supărăm pe sovietici. Ascultaţi-mă pe mine. Ştiu ce
zic. Nu uitaţi, îl reprezint pe domnul Gheorghe Gavrilă Copil.
Tebuie să facem noul apel. Iată, avem în faţă toate
documentele Comitetului Naţional de Acţiune Bucureşti-Chişinău
Trecere Liberă, cât şi ale Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău.
Să păstrăm spiritul lor. La lucru fraţilor. Nu mai este
timp de pierdut. Nici un minut. Şi au lucrat fraţii de la Chişinău,
cu febrilitate, la un apel care respecta doar în aparenţă textul
şi spiritul documentelor noastre. Abilul Victor Crăciun i-a îmbrobodit
pe toţi.
Smirna! Panimaieş?!
Câteva
modificari sau omiteri se strecoară în noul apel, care, toate,
coroborate, ne dovedesc că nu a fost întâmplătoare.
1)
În loc de Prutul lacrimilor noastre..., Podul de flori.
2)
Aliniatul din apelul original, mobilizator şi de succes, în raportul
dintre Revoluţia Română şi Moscova, că RSS Moldovenească,
Bucovina de nord şi judeţele din sudul Basarabiei sunt R. D. Germană
a României, este eliminat în întregime.
3)
Sintagma Prutul lacrimilor noastre, atât de mobilizatoare, cu trimitere la
Octavian Goga şi la nevoia de Unire, este eliminată, dar d-l Victor
Crăciun simţind că se cam desconspiră, introduce în
interiorul noului apel expresia „Prutul răbdării noastre“.
4)
Victor Crăciun abuzează scandalos de buna credinţă a fraţilor
de peste Prut, încât în noul apel se introduce fraza (Negru pe alb!):
„Nu se va ţine nici un discurs, nu se vor afişa lozinci, nu va fi
lansat nici un apel.“ Tovarăşe Victor Crăciun! Nici Moscova
nu s-a aşteptat la un astfel de rezultat al misiunii D-voastră! Întâlniţi-vă
la Prut, cu pumnul în gură! Smirna!
5)
Şi pentru ca totul să pară firesc, în noul apel se poate citi:
„Este ceea ce s-a supus atenţiei domnului Mihail Gorbaciov... de
Gheorghe Gavrilă Copil, în care s-a sugerat obiectivul acţiunii
noastre de azi.“ A cui? Doar „organizatorii“, de acum, erau alţii.
Organizatorul, omul din faţă, era altul!
Iurie Roşca
Victor
Crăciun, versat, tranşează rezolvarea unei situaţii
extraordinare, prin telefon. Victor Crăciun: — Domnule Iurie Roşca apelul e gata. A
lucrat la el toată elita. Sunt aici lângă mine. Ascultaţi.
Şi-i citeşte câteva paragrafe. Iurie Roşca are o scăpărare.
O observaţie. Victor Crăciun:
— Este acceptată. Se mai schimbă câteva amabilităţi la
telefon, apoi Victor Crăciun, subit întrerupe convorbirea. Victor Crăciun,
către fraţii din Chişinău, de lângă dânsul: — Aţi văzut fraţilor?!
Şi Iurie Roşca este de acord! Domnule Victor Crăciun, cu ce a
fost de acord? Cu felul cum s-a înserat în text observaţia dumnealui. Aţi
întrebat: Acum e bine? Da, a răspuns Iurie Roşca,
în sensul că observaţia dumnealui este exprimată exact. Că
este de acord cu noua formulare. Dar, după ce aţi pus receptorul jos,
aţi extins acordul lui Iurie Roşca pentru tot apelul şi pentru
semnarea lui. Gata fraţilor, degrabă, să fie publicat! Nu mai
pierdem timpul! Gata! Şi gata a fost! Eu plec de îndată la cine
trebuie!
Victor Crăciun-Petru Lucinschi
În
grabă mare Victor Crăciun se îndreaptă spre sediul Partidului
Comunist din RSS Moldovenească, la domnul Petru Lucinschi, Primul
secretar al CC al PC, să-i spună. Oare ce să-i spună?
Şah-mat
Apariţia
noului apel a fost un adevărat şah-mat pentru Frontul Popular din
Moldova şi pentru Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău.
Nu se mai putea face nimic. Organizatorul Podului de flori:
Liga Culturală... d-l Victor Crăciun în persoană. Din condei,
într-un anume fel, situaţia trecuse sub controlul Moscovei şi al
unor pământeni de-ai noştri cu sufletul kremlinizat. Redusese la tăcere
Frontul Popular din Moldova, singura forţă politică unionistă
participantă în permanenţă la organizarea acestei activităţi.
Acesta a fost ţelul Moscovei. Pe care şi l-a atins prin calul troian
Victor Crăciun. Eram perpleşi, revoltaţi, dar nu mai puteam
face nimic. L-am prevenit însă pe Victor Crăciun, că va veni
şi ceasul adevărului. Cu mulţumirea misiunii îndeplinite în
deplasare, revine la Bucureşti, unde...
La Bucureşti, Victor Crăciun, mai face una,
de pomină
Anunţă
în scris toate ambasadele din Bucureşti că Liga Culturală
pentru Uniunea Românilor de Pretutindeni este organizatoarea Podului de flori.
Nici un cuvânt despre Front sau Bucureşti-Chişinău.
Numai
un om care a ascultat de nişte comandanţi a putut face tot ce a făcut
dumnealui. Altfel ar fi vorba de ceva maladiv, de pofta de a fi în faţă...
Nebunie în toată legea. S-a atentat grav la imaginea ţării.
Ambasadele ştiau de toată activitatea noastră, activitate
publică. Nu numai ambasadele, ci întreaga suflare românească
şi opinia publică internaţională. Nu s-a gândit domnul
Victor Crăciun că este român? Că prestigiul unei ţării
depinde de caracterul fiilor săi? Peste câteva săptămâni, tot
întregului popor român i s-a mai aplicat o grea lovitură: Mineriada. Imaginea ţării a suferit
enorm, şi chipul ei mai este cernit şi azi.
Telegramele de la Ungheni, din seara zilei de 6 mai
La
sfârşitul zilei de 6 mai ne-am simţit obligaţi să comunicăm
gândurile noastre unor şefi de state. Au fost transmise telegrame domnilor
Mircea Snegur, Mihail Gorbaciov, Petru Lucinschi, Vladimir Ivascenco (Ucraina)
şi domnului Ion Hadârcă, Preşedintele Sfatului Frontului Popular
din Moldova. Telegramele au fost redactate împreună cu delegaţii
Frontului Popular din Moldova de la acest punct de trecere a graniţei,
dar, din motivele evocate până acum, nu le-au putut semna, ele fiind
transmise doar în numele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău.
Desigur ar fi prea mult să le reţinem în contextul acestor pagini
pe toate, dar vom selecta din câteva, încât cititorii să fie informaţi
şi să aibă elementele de evaluare. Pentru că vom reproduce
şi declaraţiile d-lui
Victor Crăciun, făcute tot de la faţa locului, de pe graniţă,
la Albiţa, tot pe 6 mai.
Domnului
Mircea Snegur, Preşedintele Sovietului Suprem al Republicii Moldoveneşti:
„După
zeci de ani de grea suferinţă, un popor despărţit de o
graniţă abuzivă şi-a dobândit posibilitatea, timp de câteva
ore, de a se revedea şi îmbrăţişa. Orele acestea trebuie
să devină ani, secole, eternitate. Românii bucovineni şi
basarabeni şi cei de la apus de Prut, suntem un singur trup viu, poporul
român. Rana deschisă prin Tratatul Hitler-Stalin din 1939, conform căruia
Basarabia a fost anexată, în 1940, anexare extinsă şi asupra
Bucovinei de nord, este o ofensă adusă întregii lumi civilizate...
graniţa de pe Prut, un adevărat zid al Berlinului...”
Domnului
Mihail Gorbaciov, preşedintele URSS:
„Este
de netăgăduit că venind în întâmpinarea nevoilor fiilor
poporului român... de a petrece împreună fie şi numai ore...
Moscova de azi recunoaşe gravele prejudicii aduse poporului român prin
Tratatul Hitler-Stalin, din1939 conform căruia Basarabia a fost anexată
în 1940, anexare extinsă şi asupra Bucovinei de nord...“
Domnului Vladimir Ivaşenko:
„...
Se ştie că Ucraina nu are nici o vină de faptul că Basarabia
a fost anexată, în 1940, conform Tratatului Hitler-Stalin, din 1939,
anexiune extinsă şi
asupra Bucovinei de nord. Moscova urmărind să îşi extindă
stăpânirea până la Dunăre, nu avea cum să includă
acest teritoriu Rusiei, deoarece între România şi Rusia se află
Ucraina. La fel a procedat şi cu Bucovina de nord, pentru a-şi extinde
stăpânirea pănâ la graniţa cu Cehoslovacia, în inima Europei.
Vremile noi ale adevărului, aduc poporul român şi ucrainian, în
faţa celor mai stabile relaţii de prietenie şi bună vecinătate“.
Cititorii
pot constata că aceste telegrame au respectat textul şi spiritul
documentelor Societăţii Cultrale Bucureşti-Chişinău.
Formularea „anexiune extinsă şi asupra Bucovinei de nord“ aparţine
delegaţilor FPM...
Ce a declarat Victor Crăciun, „organizatorul“
Domnul
Victor Crăciun şi reprezentanţii guvernului din Chişinău
au avut acces la Televiziune. Firesc, veţi spune. Dar, Podul de flori încăpuse
pe alte mâini... Iar Televiziunea din Bucureşti şi Chişinău
era sub controlul moscovizaţilor.
1)
Victor Crăciun pe canalele TV (Atunci şi după):
— Unirea va avea loc peste un număr de ani. Observaţi diferenţa
dintre Spiritul Reunificator de până acum şi mutarea, de către
Victor Crăciun, a idealului activităţii noastre, în viitor.
Moscova, răsufla uşurată.
2)
Victor Crăciun în atenţia Agenţiei TASS, referindu-se la acţiunea
Podul de flori: „Victor Crăciun... a arătat că
ea nu urmăreşte nici un scop politic. Acum când în România şi
URSS se desfăşoară procese de înnoire, dispar multe din
obstacolele aflate în calea comunicării între locuitorii zonelor de
graniţă, din cele două ţări.“ Aşa ar fi vorbit
şi un ofiţer KGB sovietic. Reîntregirea Ţării este un act
politic! Şi, pentru numele lui Dumnezeu, Revoluţia Română nu a
acţionat pentru a dispare obstacolele de la graniţa dintre România
şi URSS! Ca să nu mai spunem că un mic troc, un mic comerţ
se practică şi peste graniţele altor ţări. Aici este
vorba de o graniţă din interiorul României. În această ştire,
a Agenţiei TASS, se poate observa, totuşi, o anume prudenţă,
scriindu-se despre Victor Crăciun, ca de unul din organizatori.
Curat lăutărie KGB-istă
Ministrul
de externe de atunci, al României, declară Agenţiei FRANCE PRESS că
Podul de flori „constituie o iniţiativă particulară“. Adică
e problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât. Cutremurătoare
opinie, din partea unui membru al guvernului!
Associated
Press: ” Liderii FSN şi ai PNL, partid de opoziţie, au subliniat că
se încearcă numai extinderea relaţiilor culturale cu cei de dincolo
de graniţă. Dar vigoarea naţionalismului renăscut era
tangibilă duminecă, atunci când a fost deschis podul de la Ungheni,
pentru a permite românilor să treacă în partea cealaltă”.
Nu
spuneau adevărul de frica lui Gorbaciov, să nu îşi piardă
scaunele? Ce erau dumnealor, lideri peste scaune, sau ai unei ţări?
Cât priveşte PNL, ce fel de partid de “opoziţie “ a fost,
ştiu toţi românii.
ROMPRES-Telex
din Bucureşti-O nouâ publicaţie românească cere alipirea
Moldovei Sovietice ( Articol semnat de Toth Erzsebet în ziarul ungar MAGYAR
NEMZET): “Articolul Misterul
Europei răsăritene, din revista
Mileniun III, consideră că după unificarea celor două
state germane este inevitabilă unificarea Moldovei Sovietice cu România.
Comitetul de acţiune Bucureşti-Chişinău, încă înaintea
vizitei lui Sevardnadze, la începutul anului, a cerut în mod deschis această
unire, având în vedere că şi România este împărţită
în două, având şi ea “RDG”-ul ei”: Moldova Sovietică”.
Ultima ştire, după cum se poate constat, nu face parte din taraf.
Cam
ce fel de “iniţiativă particulară” a fost, ne lămureşte
Agenţia Reuter: circa un milion de români au trecut duminecă în
Uniunea Sovietică, reunindu-se, după 45 de ani, cu moldovenii de pe
celălalt mal al Prutului. Nici această ştire nu face parte din
taraf.
Aprobarea dată de Kremlin
Kremlinul
a aprobat participarea oficialităţilor de la Chişinău la
Podul de flori. Delegatul oficialilor de la Chişinău, care a venit
cu aprobarea de la Moscova, a fost Ministrul Culturii, domnul Ion Ungureanu.
Despre ea s-a aflat, câţi au aflat, abia pe 7 mai. Noi nu ştiam
nimic de această aprobare. Dumneavoastră, iubiţi cititori, cine
credeţi că ştia? Cine şi-a exprimat dorinţa de a fi
la Albiţa? De ce la Albiţa? Pentru că aici vor fi prezenţi
şi oficialii de la Chişinău...
Podul de flori
Cei
care bănuiesc că noul titlu, de Podul
de flori îi aparţine lui Victor Crăciun, se înşală.
El apare des în documentele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău.
Aşa şi în scrisoarea deschisă către domnul Petru
Lucinschi; „Pe data de 6 mai... aproximativ un milion
de români... vor podi cu flori rana pricinuită de graniţa
impusă...“
De
asemeni în scrisoarea deschisă adresată d-lui Vladimir
Ivasco, prim secretar al CC al PC
din RSS Ucraina:
„Românii din România vor podi cu flori apele Prutului... Acelaşi pod
cu flori, din Prut, va înainta spre Dunăre“. Denumirea de Podul de
flori se pare că a fost rostită de un frate din Chişinău,
în timpul alcătuirii ultimului apel. Iar Victor Crăciun, cu
viclenia-i de care a dat dovadă, a insistat ca această expresie să
fie noua denumire a acestei activităţi. Sau poate că a rostit-o
dânsul, dar, din nefericire, nu a reuşit să contribuie onorabil, cu
nimic, pentru evenimentul de la Prut.
Ce
păcat că domnul Victor Crăciun nu a rămas la activităţile
desfăşurate de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de
Pretutindeni, la întâlnirile cu scriitorii din R. Moldova şi din nordul
Bucovinei şi la aşezarea unor busturi ale lui Mihai Eminescu la răsărit
de Prut. Ne făcând doar aşa ceva, a creat suspiciuni şi asupra
altor rosturi ale preumblărilor dumnealui printre românii de la răsărit
de Prut.
Eliminarea
FPM a avut o motivaţie politică. Făcea parte din Opoziţia
din R. Moldova. Şi cei de la FPM şi noi, de la SCBC eram tot din
Opoziţie.
Fotografii
de la Ungheni
(Realizate
de Petter Gheorghe, reporter la ziarul Dreptatea)
Trecerea
Prutului