REINTREGIREA ROMÂNIEI

 -mărturisiri, documente-

Ed. "Dacia Eterna", Buc. 1999

 Reîntregirea României a fost posibilă în 1990, 1991. A fost o coordonată majoră a Revoluţiei Române. Cine s-a opus? Cine nu  s-a implicat, deşi trebuia? Preşedintele României era d-l Ion Iliescu, iar prim-ministru, d-l Petre Roman. Trădătorii trăiesc printre noi. Cunoscând ce s-a întâmplat, vom fi mai uniţi în cuget şi simţiri. Reîntregirea teritorială a României este inevitabila! Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care o bună parte din România este încorporată în Ucraina, se încadrează în categoria celor mai grave crime la adresa umanităţii. Tratatul din 1996, dintre România şi Ucraina, este profund inuman, autorii lui fiind complici la crimă la adresa umanităţii, cu toţi cei vinovaţi de iniţierea, redactarea, parafarea, aplicarea şi menţinerea consecinţelor acestui pact, ei înşişi devenind şi coautori la menţinerea acestor consecinţe. Este vorba de d-l Emil Constantinescu, pe atunci preşedintele României, de d-l Adrian Severin, pe atunci ministru de externe, de d-na  Zoe Petre, pe atunci şefa consilierilor prezidenţiali s. a. Ştiaţi că în anul 1990, Federatia Rusă acceptase să instituţionalizeze învăţământul în Limba Română, în întreaga Federaţie Rusă, pentru urmaşii deportaţilor şi pentru ceilalţi români, care, forţaţi de împrejurări, trăiesc departe de locurile natale? In România minorităţile sunt protejate, au învăţământ în limba lor, românii noştri, din străinătate, nu. Atunci preşedinte al României era d-l Ion Iliescu, iar prim-ministru, d-l Petre Roman.

GHEORGHE GAVRILĂ COPIL

SOCIETATEA CULTURALĂ BUCUREŞTI-CHIŞINĂU

 

Anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către casnicii Moscovei

 

22 decembrie 1989

 

În ziua de 22 decembrie mă îndreptam spre Televiziune, când, în apropiere, m-au întâlnit Liviu Petrina şi Aurel Dragoş Munteanu. Le-am răspuns că voi intra în clădire. M-au întrebat dacă pot să-i iau şi pe dumnealor. Eram într-o mulţime de tineri. În faţa noastră câteva grupuri de militari. Pentru a intra în clădire existau unele dificultăţi. Da, poftiţi. Mi s-a deschis un drum, un culoar. Surprins de felul în care am intrat, Liviu Petrina şi azi mă mai întreabă, de ce mi s-a făcut loc prin mulţime, iar la intrare, la fel. După ce am intrat, ne-am despărţit. Am urcat la unul din etaje şi am intrat într-o cameră de analiză a situaţiilor de pe teren, din capitală. Şi de comandă. Aşa am perceput-o eu. Pe coridor, lângă uşă, Stark- cam de pază, cam restrictiv, dar s-a retras un pas, făcându-mi un gest cu mâna, că nu se opune. Am intrat. Asupra unor hărţi erau aplecate mai multe persoane, civili şi militari... Tot în această zi am scris, la propunerea lui Liviu Petrina, un articol pentru Renaşterea.

 

Noaptea de 22 spre 23 decembrie

 

În noaptea de 22 decembrie Liviu Petrina, Laura  Sigarteu, Iftene Pop, Ioan ALexandru, Ulvine Alexandru şi Victor Negară, la iniţiativa lui Liviu Petrina, au înfiinţat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc şi au scris Proclamaţia acestui partid. Ar fi vremea ca acest grup să facă mărturisiri. Membrii săi au dat dovadă de curaj şi simţ politic.

În noaptea de 22-23 decembrie am fost cu Liviu Petrina, la invitaţia acestuia, la o tipografie, unde s-a tipărit ziarul Renaşterea, Jurnalul Comitetului Naţional de organizare a Partidului Creştin Naţional Ţărănesc. Liviu Petrina, dusese deja materialele spre publicare. În primul nr. sunt cuprinse articolul Invierea, de M. Eminescu şi poezia Plugarii, de Octavian Goga şi materialele semnate de Ioan Alexandru, Liviu Petrina, Iftene Pop, preot prof. dr.  Constantin Galeriu, Gelu Bejenaru şi Gheorghe Gavrilă Copil. Revoluţia Română a fost o uriaşă desfăşurare de forţe cu caracter politic. A pune pe picioare un partid şi a edita un ziar politic, fără a folosi vorbe mari, înseamnă maturitate politică. În jurul acestui partid s-a adunat Opoziţia, fapt cunoscut, pe care nimeni nu l-a negat, uşor de probat, de reamintit. În primul nr. este scris: „Partidul Creştin Naţional Ţărănesc s-a născut în focul jertfei pentru dreptate din 22 decembire. El este Partid Creştin Democrat“. Oamenii politici ai PNŢ, supravieţuitorii puşcăriilor comuniste, au venit, după câteva zile, la PCNŢ, care activa deja. În nr. 2 din Renaşterea (Dreptatea încă nu reapăruse, încât Renaşterea a devenit şi organul de presă al PNŢ) este precizat, într-un comunicat: „În şedinţa comună extraordinară care a vut loc la 26 decembrie 1989 în Bucureşti, constatându-se identitatea de doctrină şi program dintre Partidul Creştin Naţional Ţărănesc, forurile de conducere au hotărât ca denumirea partidului să fie: Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin Democrat“. Aşa a ajuns PNŢ, partid al Revoluţiei Române, sau altfel spus, participant la Revoluţia Română...

 

23 decembrie

 

Generalul Ştefan Guşe reacţionează public, opunându-se intervenţiei armatei sovietice în România. Indiferent de controversata personalitate a generalului, în legătură cu desfăşurarea Revoluţiei Române la Timişoara, cu tragediile care s-au întâmplat acolo, istoria va înregistra adevărul că intervenţia publică a generalului a avut o mare greutate pentru România. Ne întrebăm până azi, de ce nume “sonore” de atunci, din timpul Revoluţiei, nu au făcut de îndată corp comun cu generalul Ştefan Guşe. Tot la un singur răspuns am rămas, pentru că solicitarea sprijinului militar din partea Moscovei a fost făcută de către “şef“, adică de către d-l Ion Iliescu. La Ambasada URSS ( ! ), într-o convorbire telefonică cu Moscova. Cei ce ştiu, de frică, tac şi azi. Intervenţia televizată a generalului Ştefan Guşe a fost receptată cu exactitate, ca o împotrivire la această solicitare şi ca un avertisment dat Moscovei.

La reacţia publică a gen. Ştefan Guşe, Moscova tăcea. Această tăcere  m-a determinat să resimt ziua de 23 decembrie, ca o zi extrem de grea pentru Revoluţia Română. În ziua de 23 decembrie m-am adresat Moscovei, având în   vedere cea mai gravă ameninţare care plana asupra României-invazia militară străină. Mesaj în numele Comitetului Naţional de Acţiune Bucureşti-Chişinău Trecere Liberă. Pe releele de transmisie, în condiţii pe care le voi evoca, s-au confundat CNABCTR cu Comitetul Naţional al PCNŢ.

 

24 decembrie

 

Răspunsul Moscovei la mesajul nostru a fost că nu va trimite trupe militare în România. Dar, înainte, despre transmiterea mesajului. În condiţii dramatice. E timpul să vorbesc despre o eroină a Revoluţiei. Transmiterea mesajului a avut loc, cu întreruperi, în decurs de mai multe ore. După o altă tentativă, eşuată. În jurul clădirii (PTTR), pentru luarea acesteia sub control, se trăgea. Gloanţele pătrundeau şi în clădire, dar, despre acest aspect, mărturisirile sunt la alţii. Se tace. Cu toată frica şi disperarea prin care trecea tânăra cu care eram în legătură, singură în clădire, a înţeles exact importanţa mesajului nostru, reuşind, de la transmiteri fragmentare, needificative, să-mi facă legătura cu Chişinăul, cu Frontul Popular din Moldova (Mare este Dumnezeu!), cu întreruperi şi reluări, dar FPM reuşise receptarea mesajului, pe care l-a retransmis imediat Congresului Deputaţilor Poporului al URSS, domnului Mihail Gorbaciov. Transmisionista noastră era expusă. Trecea pe o cale îngustă, dintre viaţă şi moarte. Nu a abdicat de la datorie, pentru a se refugia în locurile din clădire de mai mare siguranţă. A revenit de mai multe ori în locul de maximă expunere, doar de aici avea şansa de a reuşi. Trebuia să reuşească înainte de eventuala avariere a instalaţiilor, sau de ocupare a poştei. În tânăra aceasta,  spiritul jertfelnic al Revoluţiei Române era viu! Cei care au încercat şi au contribuit la anexarea Revoluţiei Române, din nefericire nu-şi dau seama ce păcat mare au săvârşit. Mesajul a ajuns unde trebuia. Mihail Gorbaciov, într-o pauză a Congresului (La care se anula Pactul Molotov-Ribbentrop), îi invită la dumnealui pe deputaţii români basarabeni şi le comunică faptul că a sosit un mesaj de la Bucureşti. Îl avea, jumătate îndoit pe dosul palmei, jumătate în palmă. Le arătă jumătatea din palmă: Venirea armatei URSS în România este inoportună...

— Vă comunic că nu vom trimite trupe în România.

Bucuria deputaţilor români  a fost enormă. Ameninţatea intervenţiei militare sovietice îi apăsase pe toţi. Bravii noştri fraţi din Basarabia acţionaseră şi dumnealor. Mişcarea Democratică (devenită din luna mai 1989 FPM) ne aducea la cunoştinţă, de avertismentul dat Moscovei, şi anume că românii din R. Moldova se vor aşterne de vii în calea tancurilor sovietice, dacă acestea vor porni spre România. Dacă Revoluţia Română are nevoie de ajutor, dacă România are nevoie de ajutor, dacă Bucureştiul, capitala tuturor românilor îi va chema, atunci ei, românii basarabeni, vor sări în ajutorul Patriei-Mame! În nici un caz armata sovietică! Tinerii căzuţi în timpul Revoluţiei Române, eroina care a transmis mesajul, fraţii din Basarabia...

E momentul să evidenţiez un alt aspect al convorbiri d-lui Mihail  Gorbaciov cu deputaţii români basarabeni. Mihail Gorbaciov, la modul conştient, prin viclenie, a îndurerat până azi poporul român. A contorsionat şi a complicat relaţiile dintre România, pe de o parte, iar de cealaltă parte fiind, azi, imperiul sovietic de apus (Ucraina) şi Rusia. Partea paginii din palmă o arătase. Cea îndoită, pe dosul palmei, nu. Exact, în palmă, la vedere, păstrase fragmentul cu împotrivirea noastră la intervenţia armată: „... Această Revoluţie este făurită de noi. Suntem în stare să o ducem singuri până la capăt! Venirea trupelor Moscovei ar fi cu totul şi cu totul inoportună...“ În dosul palmei: „.... Oamenii din R. D. Germană şi R. F. Germană circulă în ambele sensuri, în mod absolut liber, fără paşaport, fără vize, fără taxe vamale... Moscova într-adevăr poate oferi democraţiei noastre cel mai de preţ dar... România şi RSS Moldovenească... libera circulaţie a cetăţenilor celor două state. Efectul asupra întregului popor român ar fi extraordinar. Inima casei europene ar bate şi aici, de la Tisa până pe malul de răsărit al Nistrului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“ Bunul Dumnezeu pregătise cadrul şi pentru Reîntregirea lină a României. Chiar la acel congres se anula Pactul Molotov-Ribbentrop. Şi deputaţii Ucrainei, toţi au votat pentru anularea tratatului, pentru declararea acestuia nul ab iniţio. Ucraina, ca şi Republica Moldova, încă nu erau state independente. Făceau parte din URSS. Ucraina îşi căuta aliaţi pentru a-şi atinge idealul suprem, de libertate, de independenţă. Reîntregirea Germaniei era în plină desfăşurare. La Chişinău, deputaţii români au văzut textul în întregime. Au declarat că dacă Mihail Gorbaciov nu le-ar fi ascuns cealaltă parte a mesajului, având în vedere enormul prestigiu al Revoluţiei Române, încă în plină desfăşurare şi că la congres se anula un Pact care afectase teritorial şi România, ar fi avut posibilitatea să aducă, în faţa tuturor deputaţilor şi invitaţilor, şi problema Reîntregirii României. Oare cu ce se ocupau tovarăşii care urcaseră în fruntea Revoluţiei Române? Sărmanii... Ce povară grea au lăsat pe umerii poporului român! În confruntarea cu Mihail Gorbaciov reuşiserăm să câştigăm un punct. Invadarea României nu mai avea loc. Mihail Gorbaciov aştepta a doua mutare, hotărât să nu mai cedeze. Noi, hotărâţi să câştigăm! Azi, cei care neagă şansele Reîntregirii României, începând cu 1989 şi continuând cu anii 1990 şi 1991, sunt cei care au fost absenţi de la datorie.

 

Mihail Gorbaciov: - Domnule Petru Lucinschi, cine este Gheorghe Gavrilă Copil?

 

Că mesajul a avut un efect deosebit asupra lui Mihail Gorbaciov reiese şi din faptul că deşi şeful unui stat cu servicii secrete ramificate în întreaga lume şi cu o participare chiar în timpul Revoluţiei Române, pentru plantarea la putere, în Bucureşti, a KGB-iştilor români, nu ştia ce forţe sunt în spatele acestui mesaj. Amploarea Revoluţiei depăşise orice calcul. Petru Lucinschi: — Nu ştiu.

Ofiţerii din Siguranţa Statului Român, după preluarea puterii, în România, de către oamenii imperiului comunist, au fost martirizaţi. Străpunşi în limbă şi înălţaţi de ea, ca de o spânzurătoare. Iar ofiţerii din armata română, din serviciile speciale, răstigniţi. Unuia dintre ei i-am văzut urmele cuielor... iar azi văd poporul român răstignit, ca pe o cruce, pe albia Prutului! Din spiritul acestor martirizaţi ne tragem capacitatea de a acţiona în problema Reîntregirii României. De a acţiona neîntrerupt, până la împlinirea idealurilor noastre sfinte, indiferent de greutăţi şi de unele împrejurări potrivnice. Moscova, necunoscând forţele noastre - astfel de forţe nu pot fi niciodată învinse, nu pot fi identificate în întregime - a reacţionat cu înţelepciune. Mihail Gorbaciov  a înţeles că e vorba de forţa unui popor care era gata să acţioneze pentru libertate şi pentru Reîntregirea Ţării.

Nimeni să nu se amăgească, nici un imperiu! Românii îşi vor reîntregi teritorial ţara!

 

O delegaţie din Basarabia

 

La puţine zile după primirea mesajului de căre Mihail Gorbaciov, de-ndată după apariţia întregului  text în presa de la Chişinău, au sosit în Bucureşti, la sediul PNŢCD, Leonida Lari, Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, în mod special, după cum au mărturisit, să cunoască persoana care a reuşit să-l determine pe Mihail Gorbaciov să declare că nu va trimte trupe în România, şi totodată a deschis calea Reîntregiri României, în plină desfăşurare a Revoluţiei Române, dar era clar că veniseră la un partid de la care sperau împlinirea unor sfinte idealuri naţionale. Pentru aceştia, România, atunci, era reprezentată de PNŢCD, dovadă că la PNŢCD au sosit. Atunci, la întâia întâlnire, cu adânci conotaţii politice, dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, pe cei trei români basarabeni i-am întrebat, în public, dacă doresc să candideze pentru Parlamentul României. Surprinşi până în adâncurile lor rănite de ocupantul sovietic, au tresărit, luminându-se la faţă, într-un răspuns nerostit, dar receptat ca pozitiv, fiind aplaudaţi de cei de faţă.

 

Cu Alexandru Paleologu

 

În una din zilele dinainte de Crăciun, l-am întâlnit în  mulţimea care înconjura Televiziunea, pe d-l Alexandru Paleologu, cu care ne-am îndepărtat la pas domol, la cererea dumnealui, deoarece mulţimea îl deranja (ca să folosesc un cuvânt blând), mărturisire care m-a contrariat şi întristat. Îl cunoşteam de dinainte de Revoluţie. Paleologu este un om bun. Are o inimă caldă, intuieşte bine oamenii, are încredere în ei. Cultivă relaţiile elegante, oferind primul din nobleţea ce ar trebui să caracterizeze orice persoană.  Mi-a făcut plăcere să-l reîntâlnesc şi am preferat să reţin, acum, în scris minutele acelea, cu toată contrarietatea lor.

 

Ion Iliescu

 

        Pe data de 26 decembrie ne adresam, printr-o scrisoare deschisă, Către Frontul Salvării Naţionale: Oamenii din R. F. Germania şi R. D. Germană circulă în mabele sensuri, în mod absolut liber, fără paşaport, fără vize, fără taxe vamale... A intrat Consiliul FNS în legătură cu Guvernul RSS Moldoveneşti, pentru a se ajunge să se legifereze o astfel de lege, la timp?“ Nu ne-a răspuns niciodată. În problema Reîntregirii României nu cunoaştem nici un răspuns, în afară de cel contra Reîntregirii, dat peste un an, domnului Mihail Gorbaciov, cînd va semna Tratatul cu URSS, recunoscând graniţele URSS.

 

Noi, hotărâţi să învingem!

 

Domnului Mihail Gorbaciov, Congresului Deputaţilor Poporului al URSS- scrisoare deschisă din 30 decembrie 1989. Spre edificare, un citat: „Celei mai grele probleme umanitare europene, i s-a găsit o soluţie salutară... germanii circulă în ambele sensuri, în mod absolut liber, fără vize, fără taxe. România îşi are o R. D. Germană a sa. E vorba de RSS Moldovenească... Se ştie că românii din Bucovina de nord şi din întreaga Basarabie au suferit cele mai cumplite nenorociri care se pot abate asupra unui popor: deportări, întemniţări, interzicerea cultivării în limba proprie, implantarea de colonişti pe pământul său, etc... Ceea ce este valabil pentru germani, în nici un caz nu se poate refuza unui alt popor. Chiar fără cazul Germaniei, poporul român are dreptul la acestă reparaţie morală... Acum, când pământul României este udat din belşug de sângele martirilor Revoluţiei... am descoperit, spre uimirea noastră, o altă dictatură, a vechiului regim stalinist din Uniunea Sovietică, dictatură care mai acţionează dureros asupra poporului român. Nu mai suntem în stare să mai trăim sub lanţurile niciunei dictaturi. Proverbiala răbdare a românilor a luat sfârşit. Sute de mii de români suntem gata să pornim spre Prut, cu flori, în întâmpinarea fraţilor noştri de la răsărit de Prut. Nici o forţă internă, nici un glas şi nici o forţă străină nu ne pot opri... nimănui nu-i mai este îngăduit să mai chinuie acest popor. Se ştie că revolta noastră a început la Chişinău, a continuat la Timişoara, adevărată placă turnantă de sânge, de unde a cuprins întreaga ţară, izbucnind, de nestăvilit, ca un vulcan... Credem că guvernele României şi RSS Moldoveneşti pot onora această cerere a poporului român până pe data de 9 Mai, ziua proclamării Independenţei de stat a României.“

 

Pentru a doua oară Moscova răspunde pozitiv la cererile noastre

 

Moscova îl trimite în România pe domnul Eduard Sevardnadze, ministrul de externe al URSS, care soseşte la Bucureşti în ziua de 6 ianuarie 1990, unde rosteşte răspunsul din partea conducerii, URSS: „Am discutat acest aspect şi la nivelul cel mai înalt vor începe o serie de convorbiri în legătură cu regimul de graniţă, astfel încât oamenii din România şi RSS Moldoveneasă să poată avea, fără dificultăţi, contacte.“ Numai că oficialităţile statale din România au ignorat trenul istoric al Reîntregirii României, care se oprise în staţie, pentru anii 1990 şi 1991.

 

În urma răspunsului Moscovei s-au suspendat demonstraţiile

 

Domnului Petru Lucinschi, Prim-secretar al CC al PC din RSS Moldovenească-scrisoare deschisă din 14 ianuarie 1990: „În urma răspunsului primit din partea Moscovei, prin domnul Eduard Sevardnadze, am renunţat la demonstraţii în sprijinul liberei treceri peste Prut. Nu mai este cazul să subliniem că astfel de demonstraţii odată pornite, nu mai pot fi oprite... Moldovenii dintre Prut şi Carpaţi sunt la un pas de a ieşi în stradă. Transilvănenii la fel. Marşul naţional cu flori, în întâmpinarea fraţilor noştri de peste Prut, nu vom fi în stare să îl oprim. Şi nici nu dorim“. Tovarăşii dependenţi de Moscova or fi răsuflat uşuraţi. Orice activitate amânată e posibil să nu mai poată fi realuată.

 

Mai bine mort decât trădător!

 

Securiştii KGB-işti din Securitate, din Guvernul Comunist, din PCR, din instituţiile de cultură, din Radioteleviziune, etc., îşi frecau mâinile a satisfacţie. Păi dacă URSS nu e deranjată, dumnealor au şansa să se stabilizeze la Putere şi încă sub asigurarea Moscovei! Că astfel de forţe oculte acţionau atunci se ştie, dar tac şi azi. Dar de tăcut tac şi deţinuţii politici cu mulţi ani de puşcărie. Doar puţini au făcut adevărate mărturisiri şi doar aceştia nu mai au azi sufletul după gratii! Tovarăşii în civil din mai vechile echipe de anchetă şi torţionare, sau cei din anii de dinainte de Revoluţie, de supraveghere şi atenţionare, că în ţara aceasta nimeni nu mişcă, totul este sub control, au lăsat urme mai adânci decât se crede. Şi semnatarul acestor rânduri a avut un astfel de ofiţer, care, după cei douăzeci de ani de dinainte de Revoluţie, i-a mai apărut în cale. Şi ca să nu socot că e o simplă întâmplare fără tâlc, mi s-a postat chiar în holul blocului în care locuiesc şi la 4-5 ani după revoluţie! Doamne ce nebunie, unii români îi urmăreau, până la Revoluţie, pe alţi români, în loc să-i supravegheze pe KGB-işti şi pe urmaşii acestora, iar după Revoluţie unii, în reprofilare orientativă, din comunişti sadea, se drapară în democraţi. Nu a lipsit mult să-şi sfâşie hainele şi să-şi pună cenuşă-n cap, spre a fi crezuţi. Numai că sunt din marea grupare a foştilor, care au acţionat împotriva Opoziţiei, cu o brutalitate nediferită de vremile în care floarea intectualităţii româneşti a fost închisă şi nimicită. Opoziţia era formată din puţinii supravieţuitori. Pănă acum Opoziţia striga că tovarăşii subţiază dosarele extrăgâng documentele care i-ar dovedi pe opresori. Acum, după ce au ajuns la guvernare, ar urma să fie subţiate de declaraţiile opresaţilor?! Se ştie că foştii deţinuţi politici, sub teroarea fizică şi psihică au fost constrânşi să dea tot felul de declaraţii, cu consecinţe grave pentru alte persoane. Unii au  devenit informatori. Nemărturisind adevărul mai sunt şi azi întemniţaţi. De aceea se opun ca dosarele să devină o simplă bibliotecă publică. Ce jalnic! Dar eu ştiu că au fost şi buni români înainte de Revoluţie şi în structurile  statului autoritar. Îi ştiu, îi cunosc pe unii buni români din rândurile foştilor deţinuţi politici. Forţa represivă, de la instaurarea comunismului în România, până la Revoluţie, a lăsat urme adânci şi în unii şi în alţii. Nu absolutizăm, nu generalizăm. Deţinem date întristătoare în legătură cu incapacitatea de angajare, după Revoluţie, pentru Reîntregirea Ţării, din rândurile ambelor categorii, în situaţii favorabile, gata create. Frica de URSS a funcţionat faţă de cei din fostele structuri comuniste de stat, cu reţelele de KGB-işti din aceste structuri, iar pentru foştii deţinuţi politici, în urma bătăilor pe care le-au primit, după gratii, de la vechile reţele KGB, de la părinţii celor din noile reţele. Problema dosarelor este o problemă naţională, care dacă nu este rezolvată prin totalul acces la ele, va lăsa o pată de umbră în sufletul acestui minunat popor. Doar scriitorii, prin harul lor dat de Bunul Dumnezeu, vor plonja în adâncimile nevăzute şi vor restatua în lumină ceea ce  Opoziţia de ieri, acum Puterea, încearcă să muşamalizeze! După ce au oprit accesul la dosare, acum îl limitează. De ce am scris aceste rânduri? Pentru că în acest context a trebuit să acţionăm. În aceste condiţii a trebuit să reluăm activitatea de masă în problema Reîntregirii României şi să ne desfăşurăm activitatea în cei zece ani, de la revoluţie până azi. Mai bine mort decât trădător. Trădare de ţară înseamnă şi neangajarea în astfel de activităţi.

 

Prutul lacrimilor noastre să-l acperim cu flori

 

Comitetul Naţional de Acţiune Bucureşti-Chişinău, pe data de 21 ianuarie 1990 se transformă în Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, care obţine statutul de persoană juridică pe data de 14 februarie. Constatându-se că oficialităţile de la Bucureşti sunt absente de la procesul Reîntregirii României, cu încurajarea Cerului, a bunilor şi străbunilor, s-a descins la organizarea uneia din cele mai prestigioase acţiuni naţionale, reîntregitoare de ţară, Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori, păstrând astfel, la zi, şansele reîntregirii.

S-au stabilit contacte cu oamenii de încredere de pe întregul teritoriu al României. La răsărit de Prut, de organizarea acţiunii Prutul lacrimilor noastre s-a ocupat Frontul popular din Moldova. FPM făcea parte tot din Opoziţie. Primul apel, Prutul lacrimilor noastre..., a apărut pe data de 15 februarie. Şi acum, doar câteva mărturisiri din pregătirile pentru trecerea în trombă a peste un milion de români peste graniţa de la Prut. Din cele mai puţin cunoscute, sau deloc.

 

Armata română sesizase marea şansă istorică a Reîntregirii României

 

Trebuie să recunosc că ofiţerii armatei române au reacţionat cu demnitate, fără ezitare, faţă de marşul Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori. Nu există îndoială că la vârf, din FSN, nu se controla în întregime armata română. Bătălia pentru îndepărtarea generalului KGB din fruntea armatei, condusă de forţele democratice din cadrul armatei (CADA), îşi atinsese ţelul. Acesta a fost îndepărtat. Împreună cu ofiţerii de graniţă ai armatei române am stabilit toate punctele pentru trecerea graniţei, unde, unităţile române de grăniceri au luat toate măsurile ce se impuneau! Dacă de la înălţimea conducerii politice a României se tremura şi se supravegheau cu groază pregătirile şi inevitabila trecere a acestei graniţe, trase de sovietici în interiorul României, armata română de graniţă s-a pus de îndată, cu frăţietate şi profesionalism, la dispoziţia voinţei naţionale. Iar armata de graniţă face parte dintr-un tot unitar, Armata României. Am avut întâlniri cu ofiţeri superiori ai Armatei Române, în oraşele dinspre graniţă, întâlniri la unităţile militare, apoi în public, pentru buna organizare a acţiunii de-a lungul întregii graniţe, unde era desfăşurată şi armata URSS. La întâlnirea publică de la Iaşi, din partea Frontului Popular din Moldova, au participat domnii Iurie Roşca şi Sergiu Burcă. S-a obţinut şi aprobarea Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, pentru oficierea serviciului divin pe malurile Prutului. Deci şi Biserica Ortodoxă Română a răspuns pozitiv, jertfelnic, la solicitările noastre. Nu există îndoială că Mitropolia Moldovei şi Sucevei anunţase Patriarhia de solicitările noastre. Secretariatul Patriarhiei, prin preoţii care au fost alături de noi, luase cunoştinţă de aceste solicitări, aducându-le la cunoştinţa Părintelui Patriarh.

                                  

Armata sovietică va reacţiona împotriva celor care vor încălca graniţa URSS

 

Au existat şi momente extrem de critice. Întâlnirea semantarului acestor rânduri cu comandanţi ai Armatei URSS, întâlnire convenită între părţi, s-a desfăşurat în termeni acceptabili, dar reacţia dură a domnului Mihail Gorbaciov nu poate fi trecută cu vederea. Şeful URSS, prin agenţiile de presă comunică lumii că Armata URSS nu va îngădui nimănui să-i încalce graniţa. Nu ne-am lăsat impresionaţi. Noi nu încălcam graniţa unui stat străin, ci treceam de pe un mal al unui râu din interiorul României, pe celălalt mal! Trecerea în trombă a unui milion de români peste Prut era inevitabilă.

 

Scrisori deschise adresate şefilor de state cu graniţa pe Prut

 

Ne-am adresat domnilor Petru Lucinschi, Vladimir Ivaşco (Ucraina) şi domnului Ion Iliescu, comunicându-le că trecem Prutul. Cităm din scrisorea deschisă adresată d-lui Petru Lucinschi: „Pe data de 6 mai... aproximativ un milion de romîni vor podi cu flori rana pricinuită prin graniţa impusă în 1940, când... a fost anexată ultimativ, de către URSS, Basarabia, apoi, în acelaşi an şi în acelaşi context, Bucovina de nord... Fiii poporului român de o parte şi de alta a graniţei, nu s-au văzut de zeci de ani, sau nu se cunosc deloc...”.

 

Ne-am adresat şi URSS?

 

Acum, nu. Lăsăm comentariile pe seama politologilor. Ca să nu se creeze nici un fel de îndoieli, precizăm că toate documentele la care ne referim în aceaste consemnări au fost publicate în presă la vremea respectivă (a se vedea la sfârşitul acestei cărţi).

 

Republica Democrată Germană a României

 

Apelul Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori, apăruse în multe din ziarele de pe cele două maluri ale Prutului, uneori prin reluare, inclusiv, la zi, în ultimul nr. al publicaţiei Frontului Popular din Moldova, de dinaintea trecerii Prutului. Cităm din acest apel, semnat de Gheorghe Gavril Copil, preşedintele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău: „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, Bucovina de nord şi judeţele din sudul Basarabiei sunt Republica Democrată Germană a României.“

 

Mihail Gorbaciov renunţase la reacţia Armatei Sovietice. Opinia Publică nu aflase. Nici noi nu ştiam. Cine ştia?

 

Românii, Revoluţia Română, câştigaseră a treia oară în faţa Moscovei. Spiritul întregitor de ţară de la Alba Iulia plutea peste ape.

Răspunsul la întrebarea din acest subtitlu îl lăsăm să-l identifice cititorii.

 

Acum e acum. Apare “organizatorul “Podului de flori

 

Într-una din aceste zile mă întâlneşte d-l Victor Crăciun, prim-vicepreşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, ca din întâmplare, pe stradă. Lucra la Radioteleviziunea din Bucureşti. Domnia Sa îşi exprimă dorinţa de a se alătura acţiunii Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori. Acţiunea noastră era deschisă tuturor românilor. Şi-a exprimat dorinţa să trimită delegaţi din partea Ligii  la centrele de organizare a trecerii Prutului. Am acceptat. Aşa, la Iaşi, prof. Mihai Avădanei, preşedintele Filialei Iaşi a Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău, persoana care răspundea de acest centru de organizare, l-a primit chiar pe fiul d-lui Victor Crăciun. La atât s-a redus, la un singur om, participarea Ligii la Organizarea Podului de flori! Desigur, cititorii se întreabă cum de am fost indus în eroare de acest om. Simplu. Nu-l prea văzusem de mulţi ani. Îmi fusese lector, sau asistent la Universitatea Al. I. Cuza, din Iaşi. Activa la nivel de grupă. A abuzat de relaţia sacră dintre profesori şi studenţi. De unde să ştiu ce zăcea în sufeltul său? De ceea ce punea la cale? De ceea ce era pus la cale? Şi că dumnealui era executantul unor planuri oculte?

 

Gheorghe Gavrilă Copil este un om periculos

 

Prof. Victor Crăciun m-a întrebat unde voi fi de 6 mai, în ziua trecerii Prutului. I-am răspuns că acolo undeva fi cea mai mare cotă de risc, la Ungheni. Trenuri pline cu bravii români urmau să sosească la Iaşi din diverse părţi de ţară. Apoi, de la Iaşi, la Ungheni. A fost marea mea greşeală. Se ştia unde voi fi. Acum gândesc aşa. Pe ziua de 6 mai, la Iaşi, sunt avertizat, la modul confidenţial, că de la Bucureşti, de sus, a fost transmisă o informaţie pentru slugărniciţii Puterii KGB-iste din Iaşi, care acum erau activaţi pînă la nivelui informatorilor de rând: Gheorghe Gavrilă Copil este un om extrem de periculos. Dar despre aşa ceva, altădată...

 

Ion Pogorilovschi

 

Prof. Victor Crăciun şi-a exprimat dorinţa să fie printre delegaţii de la Albiţa. N-am avut nimic împotrivă. M-a întrebat cine este din partea Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău. I-am răspuns că un om de mare bun simţ, un om distins, cercetător de excepţie, un om căruia sovieticii i-au nimicit familia, tatăl rămânând pe malul anexat de URSS, iar el, mama şi surorile, pe malul de dincoace şi că nu a reuşit să-şi vadă tatăl, iar sora, pentru că a încercat, a făcut puşcărie... Cine? Ion Pogorilovschi. Victor Crăciun s-a înroşit ca un rac şi ne mai putând răbda tensiunea dumnealui interioară a scăpat un nu, apoi, atenuând, a spus, bâlbâindu-se, că ar fi bine să fie altcineva. Atunci trebuia să rup legătura cu acest om. Timpul presa. M-a întrebat dacă putea să meargă la Chişinău... Desigur.

 

Frontul Popular din Moldova

 

La Chişinău urma ca apelul Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori să apară într-o ediţie specială a ziarului FPM, cu un text într-o redactare comună, la care FPM avea tot dreptul, conform contribuţiei sale la această activitate, timp de o jumătate de an, din chiar timpul Revoluţiei Române. Şi cu ultimele date tehnice, la stabilirea cărora FPM a conlucrat de la bun început, printre care, localităţile de trecere peste Prut, etc. (preluate în Apelul „lucrat“ de Victor Crăciun). Acest ultim apel ar fi fost semnat, în ordine, de FPM, de Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, de asociaţiile afiliate Frontului şi, pe ultimul loc, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, care, la drept vorbind, nu a contribuit cu nimic la această activitate. Şi totuşi prim-vicepreşedintele ei, Victor Crăciun, a desfăşurat o activitate, la Chişinău, cu un profesionalism care până azi ne cutremură, o activitate frauduloasă. Acest ultim apel având în frunte FPM l-am fi reprodus şi în presa din Bucureşti (unde  a apărut cel „lucrat“ de Victor Crăciun). Reîntregirea  României este un act politic. Ea nu se poate realiza fără un partid politic, iar atunci FPM era singurul partid politic unionist din Republica Moldova şi România. Încă nu avea majoritatea parlamentară, dar era cel mai puternic partid din Opoziţia de la Chişinău. Cu atât mai evidentă şi mai gravă ne apare lucrătura antiromânească pusă la cale şi finalizată de forţele KGB-iste din Bucureşti, în frunte cu şefii lor de la Kremlin.

 

Victor Crăciun—Ion Iliescu

 

În grabă mare d-l Victor Crăciun se îndreaptă spre Cotroceni, la d-l Ion Iliescu să-i spună. Oare ce să-i spună? Că a reuşit să se infiltreze în activitatea Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău.

Domnul Victor Crăciun a acţionat conform indicaţiilor primite de la domnul Ion Iliescu?

Domnul Victor Crăciun a acţionat conform indicaţiilor primite de la Ambasada URSS?

Domnul Victor Crăciun a acţionat conform indicaţiilor unor ofiţeri cu care a conlucrat? Sau la indicaţiile tuturor? Sigur este că oricare ofiţer sovietic din serviciile secrete KGB ar fi acţionat şi ar fi vorbit ca şi dumnealui. Profesional, conform ordinelor şefilor săi de la Moscova.

 

Abuzând de buna credinţă a fraţilor de la Chişinău

 

Înainte de a merge la Chişinău, d-l Victor Crăciun a fost la d-l Ion Iliescu. Înainte de a merge la d-l Ion Iliescu, aflând că urma să mă prezint la Părintele Patriarh Teoctist, a reacţionat cu rapiditate:— La Părintele Patriarh eu mă duc! Şi s-a dus şi la Părintele Patriarh!

Ajungând la Chişinău a abuzat de buna credinţă a fraţilor de acolo, erijându-se în delegat de la Bucureşti, din partea domnului Gheorghe Gavrilă Copil, personal. Delegat, delegat, dar ce fel de delegat? Doar nu îl mandatase G. G. Copil să săvârşească frauda la care s-a pretat! Pentru aşa ceva îl delegase, îl mandatase altcineva. Fraţilor, începu a grăi Victor Crăciun, nu trebuie să-i supărăm pe sovietici. Ascultaţi-mă pe mine. Ştiu ce zic. Nu uitaţi, îl reprezint pe domnul Gheorghe Gavrilă Copil. Tebuie să facem noul apel. Iată, avem în faţă toate documentele Comitetului Naţional de Acţiune Bucureşti-Chişinău Trecere Liberă, cât şi ale Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău. Să păstrăm spiritul lor. La lucru fraţilor. Nu mai este timp de pierdut. Nici un minut. Şi au lucrat fraţii de la Chişinău, cu febrilitate, la un apel care respecta doar în aparenţă textul şi spiritul documentelor noastre. Abilul Victor Crăciun i-a îmbrobodit pe toţi.

 

Smirna! Panimaieş?!

 

Câteva  modificari sau omiteri se strecoară în noul apel, care, toate, coroborate, ne dovedesc că nu a fost întâmplătoare.

1) În loc de Prutul lacrimilor noastre..., Podul de flori.

2) Aliniatul din apelul original, mobilizator şi de succes, în raportul dintre Revoluţia Română şi Moscova, că RSS Moldovenească, Bucovina de nord şi judeţele din sudul Basarabiei sunt R. D. Germană a României, este eliminat în întregime.

3) Sintagma Prutul lacrimilor noastre, atât de mobilizatoare, cu trimitere la Octavian Goga şi la nevoia de Unire, este eliminată, dar d-l Victor Crăciun simţind că se cam desconspiră, introduce în interiorul noului apel expresia „Prutul răbdării noastre“.

4) Victor Crăciun abuzează scandalos de buna credinţă a fraţilor de peste Prut, încât în noul apel se introduce fraza (Negru pe alb!): „Nu se va ţine nici un discurs, nu se vor afişa lozinci, nu va fi lansat nici un apel.“ Tovarăşe Victor Crăciun! Nici Moscova nu s-a aşteptat la un astfel de rezultat al misiunii D-voastră! Întâlniţi-vă la Prut, cu pumnul în gură! Smirna!

5) Şi pentru ca totul să pară firesc, în noul apel se poate citi: „Este ceea ce s-a supus atenţiei domnului Mihail Gorbaciov... de Gheorghe Gavrilă Copil, în care s-a sugerat obiectivul acţiunii noastre de azi.“ A cui? Doar „organizatorii“, de acum, erau alţii. Organizatorul, omul din faţă, era altul!

Iurie Roşca

 

Victor Crăciun, versat, tranşează rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin telefon. Victor Crăciun: — Domnule Iurie Roşca apelul e gata. A  lucrat la el toată elita. Sunt aici lângă mine. Ascultaţi. Şi-i citeşte câteva paragrafe. Iurie Roşca are o scăpărare. O observaţie. Victor Crăciun: — Este acceptată. Se mai schimbă câteva amabilităţi la telefon, apoi Victor Crăciun, subit întrerupe convorbirea. Victor Crăciun, către fraţii din Chişinău, de lângă dânsul: — Aţi văzut fraţilor?! Şi Iurie Roşca este de acord! Domnule Victor Crăciun, cu ce a fost de acord? Cu felul cum s-a înserat în text observaţia dumnealui. Aţi întrebat: Acum e bine? Da, a răspuns Iurie Roşca, în sensul că observaţia dumnealui este exprimată exact. Că este de acord cu noua formulare. Dar, după ce aţi pus receptorul jos, aţi extins acordul lui Iurie Roşca pentru tot apelul şi pentru semnarea lui. Gata fraţilor, degrabă, să fie publicat! Nu mai pierdem timpul! Gata! Şi gata a fost! Eu plec de îndată la cine trebuie!

 

Victor Crăciun-Petru Lucinschi

 

În grabă mare Victor Crăciun se îndreaptă spre sediul Partidului Comunist din RSS Moldovenească, la domnul Petru Lucinschi, Primul secretar al CC al PC, să-i spună. Oare ce să-i spună?

 

Şah-mat

 

Apariţia noului apel a fost un adevărat şah-mat pentru Frontul Popular din Moldova şi pentru Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău. Nu se mai putea face nimic. Organizatorul Podului de flori: Liga Culturală... d-l Victor Crăciun în persoană. Din condei, într-un anume fel, situaţia trecuse sub controlul Moscovei şi al unor pământeni de-ai noştri cu sufletul kremlinizat. Redusese la tăcere Frontul Popular din Moldova, singura forţă politică unionistă participantă în permanenţă la organizarea acestei activităţi. Acesta a fost ţelul Moscovei. Pe care şi l-a atins prin calul troian Victor Crăciun. Eram perpleşi, revoltaţi, dar nu mai puteam face nimic. L-am prevenit însă pe Victor Crăciun, că va veni şi ceasul adevărului. Cu mulţumirea misiunii îndeplinite în deplasare, revine la Bucureşti, unde...

 

La Bucureşti, Victor Crăciun, mai face una, de pomină

 

Anunţă în scris toate ambasadele din Bucureşti că Liga Culturală pentru Uniunea Românilor de Pretutindeni este organizatoarea Podului de flori. Nici un cuvânt despre Front sau Bucureşti-Chişinău.

Numai un om care a ascultat de nişte comandanţi a putut face tot ce a făcut dumnealui. Altfel ar fi vorba de ceva maladiv, de pofta de a fi în faţă... Nebunie în toată legea. S-a atentat grav la imaginea ţării. Ambasadele ştiau de toată activitatea noastră, activitate publică. Nu numai ambasadele, ci întreaga suflare românească şi opinia publică internaţională. Nu s-a gândit domnul Victor Crăciun că este român? Că prestigiul unei ţării depinde de caracterul fiilor săi? Peste câteva săptămâni, tot întregului popor român i s-a mai aplicat o grea lovitură: Mineriada. Imaginea ţării a suferit enorm, şi chipul ei mai este cernit şi azi.

 

Telegramele de la Ungheni, din seara zilei de 6 mai

 

La sfârşitul zilei de 6 mai ne-am simţit obligaţi să comunicăm gândurile noastre unor şefi de state. Au fost transmise telegrame domnilor Mircea Snegur, Mihail Gorbaciov, Petru Lucinschi, Vladimir Ivascenco (Ucraina) şi domnului Ion Hadârcă, Preşedintele Sfatului Frontului Popular din Moldova. Telegramele au fost redactate împreună cu delegaţii Frontului Popular din Moldova de la acest punct de trecere a graniţei, dar, din motivele evocate până acum, nu le-au putut semna, ele fiind transmise doar în numele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău. Desigur ar fi prea mult să le reţinem în contextul acestor pagini pe toate, dar vom selecta din câteva, încât cititorii să fie informaţi şi să aibă elementele de evaluare. Pentru că vom reproduce şi declaraţiile d-lui Victor Crăciun, făcute tot de la faţa locului, de pe graniţă, la Albiţa, tot pe 6 mai.

        

Domnului Mircea Snegur, Preşedintele Sovietului Suprem al Republicii Moldoveneşti:

 

„După zeci de ani de grea suferinţă, un popor despărţit de o graniţă abuzivă şi-a dobândit posibilitatea, timp de câteva ore, de a se revedea şi îmbrăţişa. Orele acestea trebuie să devină ani, secole, eternitate. Românii bucovineni şi basarabeni şi cei de la apus de Prut, suntem un singur trup viu, poporul român. Rana deschisă prin Tratatul Hitler-Stalin din 1939, conform căruia Basarabia a fost anexată, în 1940, anexare extinsă şi asupra Bucovinei de nord, este o ofensă adusă întregii lumi civilizate... graniţa de pe Prut, un adevărat zid al Berlinului...”

 

Domnului Mihail Gorbaciov, preşedintele URSS:

 

„Este de netăgăduit că venind în întâmpinarea nevoilor fiilor poporului român... de a petrece împreună fie şi numai ore... Moscova de azi recunoaşe gravele prejudicii aduse poporului român prin Tratatul Hitler-Stalin, din1939 conform căruia Basarabia a fost anexată în 1940, anexare extinsă şi asupra Bucovinei de nord...“

 

Domnului Vladimir Ivaşenko:

 

„... Se ştie că Ucraina nu are nici o vină de faptul că Basarabia a fost anexată, în 1940, conform Tratatului Hitler-Stalin, din 1939, anexiune  extinsă şi asupra Bucovinei de nord. Moscova urmărind să îşi extindă stăpânirea până la Dunăre, nu avea cum să includă acest teritoriu Rusiei, deoarece între România şi Rusia se află Ucraina. La fel a procedat şi cu Bucovina de nord, pentru a-şi extinde stăpânirea pănâ la graniţa cu Cehoslovacia, în inima Europei. Vremile noi ale adevărului, aduc poporul român şi ucrainian, în faţa celor mai stabile relaţii de prietenie şi bună vecinătate“.

Cititorii pot constata că aceste telegrame au respectat textul şi spiritul documentelor Societăţii Cultrale Bucureşti-Chişinău. Formularea „anexiune extinsă şi asupra Bucovinei de nord“ aparţine delegaţilor FPM...

 

Ce a declarat Victor Crăciun, „organizatorul“

 

Domnul Victor Crăciun şi reprezentanţii guvernului din Chişinău au avut acces la Televiziune. Firesc, veţi spune. Dar, Podul de flori încăpuse pe alte mâini... Iar Televiziunea din Bucureşti şi Chişinău era sub controlul moscovizaţilor.

1) Victor Crăciun pe canalele TV (Atunci şi după): — Unirea va avea loc peste un număr de ani. Observaţi diferenţa dintre Spiritul Reunificator de până acum şi mutarea, de către Victor Crăciun, a idealului activităţii noastre, în viitor. Moscova, răsufla uşurată.

2) Victor Crăciun în atenţia Agenţiei TASS, referindu-se la acţiunea Podul de flori: „Victor Crăciun... a arătat că ea nu urmăreşte nici un scop politic. Acum când în România şi URSS se desfăşoară procese de înnoire, dispar multe din obstacolele aflate în calea comunicării între locuitorii zonelor de graniţă, din cele două ţări.“ Aşa ar fi vorbit şi un ofiţer KGB sovietic. Reîntregirea Ţării este un act politic! Şi, pentru numele lui Dumnezeu, Revoluţia Română nu a acţionat pentru a dispare obstacolele de la graniţa dintre România şi URSS! Ca să nu mai spunem că un mic troc, un mic comerţ se practică şi peste graniţele altor ţări. Aici este vorba de o graniţă din interiorul României. În această ştire, a Agenţiei TASS, se poate observa, totuşi, o anume prudenţă, scriindu-se despre Victor Crăciun, ca de unul din organizatori.

 

Curat lăutărie KGB-istă

 

Ministrul de externe de atunci, al României, declară Agenţiei FRANCE PRESS că Podul de flori „constituie o iniţiativă particulară“. Adică e problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât. Cutremurătoare opinie, din partea unui membru al guvernului!

Associated Press: ” Liderii FSN şi ai PNL, partid de opoziţie, au subliniat că se încearcă numai extinderea relaţiilor culturale cu cei de dincolo de graniţă. Dar vigoarea naţionalismului renăscut era tangibilă duminecă, atunci când a fost deschis podul de la Ungheni, pentru a permite românilor să treacă în partea cealaltă”.

Nu spuneau adevărul de frica lui Gorbaciov, să nu îşi piardă scaunele? Ce erau dumnealor, lideri peste scaune, sau ai unei ţări? Cât priveşte PNL, ce fel de partid de “opoziţie “ a fost, ştiu toţi românii.

ROMPRES-Telex din Bucureşti-O nouâ publicaţie românească cere alipirea Moldovei Sovietice ( Articol semnat de Toth Erzsebet în ziarul ungar MAGYAR NEMZET): “Articolul  Misterul Europei răsăritene, din revista Mileniun III, consideră că după unificarea celor două state germane este inevitabilă unificarea Moldovei Sovietice cu România. Comitetul de acţiune Bucureşti-Chişinău, încă înaintea vizitei lui Sevardnadze, la începutul anului, a cerut în mod deschis această unire, având în vedere că şi România este împărţită în două, având şi ea “RDG”-ul ei”: Moldova Sovietică”. Ultima ştire, după cum se poate constat, nu face parte din taraf.

Cam ce fel de “iniţiativă particulară” a fost, ne lămureşte Agenţia Reuter: circa un milion de români au trecut duminecă în Uniunea Sovietică, reunindu-se, după 45 de ani, cu moldovenii de pe celălalt mal al Prutului. Nici această ştire nu face parte din taraf.

 

Aprobarea dată de Kremlin

 

Kremlinul a aprobat participarea oficialităţilor de la Chişinău la Podul de flori. Delegatul oficialilor de la Chişinău, care a venit cu aprobarea de la Moscova, a fost Ministrul Culturii, domnul Ion Ungureanu. Despre ea s-a aflat, câţi au aflat, abia pe 7 mai. Noi nu ştiam nimic de această aprobare. Dumneavoastră, iubiţi cititori, cine credeţi că ştia? Cine şi-a exprimat dorinţa de a fi la Albiţa? De ce la Albiţa? Pentru că aici vor fi prezenţi şi oficialii de la Chişinău...

 

Podul de flori

 

Cei care bănuiesc că noul titlu, de Podul de flori îi aparţine lui Victor Crăciun, se înşală. El apare des în documentele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău. Aşa şi în scrisoarea deschisă către domnul Petru Lucinschi; „Pe data de 6 mai... aproximativ un milion  de români... vor podi cu flori rana pricinuită de graniţa impusă...“

De  asemeni în scrisoarea deschisă adresată d-lui Vladimir Ivasco, prim secretar al  CC al PC din RSS Ucraina: „Românii din România vor podi cu flori apele Prutului... Acelaşi pod cu flori, din Prut, va înainta spre Dunăre“. Denumirea de Podul de flori se pare că a fost rostită de un frate din Chişinău, în timpul alcătuirii ultimului apel. Iar Victor Crăciun, cu viclenia-i de care a dat dovadă, a insistat ca această expresie să fie noua denumire a acestei activităţi. Sau poate că a rostit-o dânsul, dar, din nefericire, nu a reuşit să contribuie onorabil, cu nimic, pentru evenimentul de la Prut.

Ce păcat că domnul Victor Crăciun nu a rămas la activităţile desfăşurate de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, la întâlnirile cu scriitorii din R. Moldova şi din nordul Bucovinei şi la aşezarea unor busturi ale lui Mihai Eminescu la răsărit de Prut. Ne făcând doar aşa ceva, a creat suspiciuni şi asupra altor rosturi ale preumblărilor dumnealui printre românii de la răsărit de Prut.

Eliminarea FPM a avut o motivaţie politică. Făcea parte din Opoziţia din R. Moldova. Şi cei de la FPM şi noi, de la SCBC eram tot din Opoziţie.

 

Fotografii de la Ungheni

(Realizate de Petter Gheorghe, reporter la ziarul Dreptatea)


Trecerea Prutului

Delegaţia din partea Frontului Popular din Moldova-în dreapta, părintele Buburuz, în stânga, în urma steagului, pe traverse, Mihai Ghimpu-înaintând până la jumătatea podului de peste Prut. Cine îi va întâmpina?

    Parlamentarul Petre Solcanu, omul de încredere al FSN şi al domnului Ion Iliescu. Foarte bine! Numai că a apărut în această activitate doar acum şi la vedere. Şi iar ar fi fost foarte bine! Gheorghe Gavrilă Copil, socotit, la vârf, din sfera preşedenţiei şi a guvernanţilor FSN de la Bucureşti, „extrem de periculos“, a fost împiedicat să ajungă la timp aici. Şi iar ar fi fost tot foarte bine! Dar parlamentarul FSN, regretăm sincer, s-a manifestat ca simplă persoană particulară, reprezentându-se pe sine. Ieşirea dumnealui în faţă şi a altor persoane oficiale, ale FSN, de la Iaşi, au fost scenarizate din Bucureşti şi de organele FSN din Iaşi. În faţă, de ce? Numai pentru a-şi îmbrăţişa fraţii din robia sovietică? Doar pentru atât? Ceilalţi reprezentanţi ai FPM, observând că Gheorghe Gavrilă Copil nu este în grupul de întâlnire,    s-au întors, de-odată cu ceilalţi români basarabeni, cu colacii de grâu frumos, prescură dintru Hristos, cu trei lumânări, în numele Sfintei Treimi, care veghează asupra idealurilor noastre sfinte şi cu ştergare şi steaguri româneşti, aşteptându-l cu încredere. Nu s-au înşelat. Gheorghe Gavrilă Copil ajunsese, totuşi, lâgă pod, dar chiar când întâlnirea dintre fraţi se încheiase şi fraţii basarabeni porniseră spre malul basarabean, iar mulţimea de oameni a început să afluiască pe pod, după ei.

Delegaţia din partea FPM

În numele Sfintei Treimi

Gheorghe Gavrila Copil


Mihai Ghimpu aratând cu mîna spre zona unde ne astepta multimea membrilor si simpatizantilor FPM.
Traversând prin multimea de oameni care ne astepta, pecetluind astfel bucuria finalizarii activitatii Prutul lacrimilor noastre sa-l acoperim cu flori, organizata de Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau si Frontul Popular din Moldova.

Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau a fost scoasa din prim planul activitatii, în ziua finalizarii Podului de Flori. La Albita, Victor Craciun. La Ungheni, Petre Solcanu. Si altii. Alte persoane, alte atitudni. În spatele dumnealor erau multe capete subordonate unor interese straine. Guvernantii de la Chisinau au cerut aprobarea Moscovei pentru a participa la eveniment-Republica Moldova atunci mai era republica sovietica. Guvernantii de la Bucuresti si-au avansat în fata unii reprezentanti, dar ca persoane particulare si nu de înalt rang politic. De retinut ca cei de la Chisinau nu s-au sfiit, totusi, sa apara ca persoane oficiale. Desigur aprobarea de la Moscova a contat si ea. Oficialii de la Bucuresti aveau nevoie si ei de aprobarea Moscovei? Nu, doar România nu era republica sovietica! A cerut si Bucurestiul, sau n-a cerut aprobarea Moscovei? E sigur ca oficialilor de la Bucuresti indicatiile le-au parvenit de la Moscova, cel putin prin Ambasada URSS de la Bucuresti, iar tovarasii de la Bucuresti au jucat în consecinta, evitând sa se comporte conform intereselor nationale ale românilor, facând astfel jocul unor interese straine. Desigur avem în vedere si telefoanele dintre d-l Ion Iliescu si domnii Mihail Gorbaciov, Mircea Snegur si Petru Lucinschi. Frontul Popular din Moldova îsi avea deputati în Parlament si membri în Guvernul de la Chisinau, deci nu s-a încercat îndepartarea lui pe fata si totala, dar cum am mai precizat, în întâmpinarea reprezentantilor sai au aparut alti reprezentanti. Iar la Albita, oficialii de la Chisinau au fost reprezentati de personalitatile politice la vîrf, dar care nu faceau parte din FPM si care se opuneau fatis acestui partid politic. Având aprobarea Moscovei au iesit în fata cu dezinvoltura, ignorând FPM. Se impune sa subliniem din nou, ca nici Frontul Popular din Moldova si nici Societatea Culturala Bucuresti-Chitinau nu au cerut acordul Moscovei. Au actionat cu îndrazneala în interesul poporului român. Evolutia evenimentelor au confirmat ca se angajasera pe calea cea buna. Raspunderea celorlalti în fata istoriei si a lui Dumnezeu nu se va lasa asteptata. Moscova a reusit sa actioneze asupra Presedentiei si guvernantilor de la Bucuresti prin filiera KGB, evitând astefl sa se opuna public si sa provoace, inevitabil, ractii publice pe masura, iar Mihail Gorbaciov a reusit, în felul acesta sa evite sa mai faca declaratii publice - a pierdut o data, dupa ce anuntase ca armata sovietica de granita nu va permite nimanui sa încalce teritoriul sovietic (Care sovietic? De o parte si de alta a Prutului fiind în interiorul României!). Mai e vreo îndoiala asupra retelelor KGB din România, subordonate Moscovei?

Prima mie de elevi de peste Prut la scolile din România

Într-o vizita de lucru, la Bucuresti, a d-lui prof. Mihai Avadanei, presedintele Societatii Culturale Bucuresti- Chisinau-filiala Iasi, îmi arata o adresa din partea Liceului Costache Negruzzi, unde era si este profesor. Solicita burse de la Ministerul Învatamântului pentru câtiva elevi din Republica Moldova, pe care voia sa-i aduca la liceul dumnealui.
— Ce zici, frate Gavrila?
— Ideea este extraordinara, dar ca o picatura de apa. Cum sa facem ca aceste picaturi sa devina o ploaie în întreaga Românie? Si cât mai repede!
— În întreaga Românie? Frate Gavrila, daca smulg aceste câteva burse pentru liceul Negruzzi, e mare lucru! Atât!
— Mihai, noi asa am fost crescuti, sa facem trimiterile bibliografice corect, sa nu ne însusim nimic din ce nu e al nostru. Si o idee sa o mentionam de la cine o avem. Când va veni momentul, îmi voi aminti.
— E greu, frate. Îi vezi cum pândesc? Cu Podul de flori cum a fost, cu anexarea si deturnarea de ultima ora! Dar acum?! Pe cei câtiva copii din Basarabia eu tot îi iau la mine la liceu, cu sau fara burse.
Ne-am luat ramas bun. Un glas din adâncul fiintei îmi spunea ca în problemele care fac bine întregului neam, nu exista imposibil. Exista numai actiune, munca, daruire. Fara sa ceri nimic în schimb. Si daca ai suflet de român, înseamna ca nu îti mai lipseste nimic. Nici finante, nici conditii favorabile. Am început sa iau legatura cu oamenii de încredere din tara. Ce grozav este când Neamul Românesc e viu în sufletele noastre! Gândeam la fel. La lucru deci.
Pe data de 12 iunie, cu o zi înainte de venirea minerilor în Bucuresti-stare de razboi civil provocata de Putere- am început o activitate publica pentru scolarizarea gratuita a fiilor fratilor din partea de rasarit a României, de sub ocupatia URSS, în România libera, de la apus la Prut. Apelul a aparut în Viitorul din 12 iunie, Gazeta de Botosani din 14 iunie, Adevarul din 19 iunie, România libera din 20 iunie si în alte publicatii. Amintiti-va ce a fost în luna iunie. Românii vânau români, îi calcau în picioare, distrugeau sediile Opozitiei, laboratoarele Universitatii, martirizând studentii. Aveau adresele exacte ale unora dintre noi. Daca scriu aceste marturisiri, înseamna ca am încredere în tinerii acestei tari, carora, prin excelenta le sunt adresate. Repet, nu exista conditii nefavorabile sau potrivnice, care sa nu fie învinse de dragostea de neam. Puterea KGB-ista din România actiona ca o forta represiva împotriva înfiriparii democratiei, actiona în concordanta cu noua politica a URSS, a comunismului cu fata umana. Numai ca în Bucuresti, KGB-istii de aici, îi depasisera de mult pe KGB-istii de la Moscova. La aceasta stare de razboi civil din Bucuresti, s-a adaugat o greseala de tipar în Apelul tiparit în ziarul Adevarul. S-a gresit o cifra din numarul de telefon si apelurile telefonice nimereau la un om, care s-a dovedit catastrofal pentru activitatea noastra. Urla, agresând verbal pe toata lumea. Am încercat sa-l linistesc. N-am reusit, dimpotriva. A doua zi Adevarul a facut corectura de rigoare, într-o propozitie pierduta printre alte propozitii, încît calvarul a durat multa vreme. Alt material, Adevarul nu ne-a mai publicat niciodata. S-a muncit zi si noapte. E vremea sa spun un cuvânt de apreciere fata de Maria, sotia mea, care de ani de zile face munca de secretariat în deplin anonimat si deplina modestie. Tinerilor ma adresez. Niciodata nu am fost platiti pentru munca noastra. Am trait din salariul de profesor de scoala generala. Si taxele pentru telefon si pentru sediu, ni le-am platit tot noi. Firesc, ati spune, doar sediul este în apartamentul D-voastra. Nu va contrazic. De banii din cont nu ne-am atins niciodata. Poate suntem singura asociatie sau partid din tara care nu am folosit, care nu ne-am atins de nici un leu din cont. Absolut toti, în mod automat au fost destinati fratilor de peste Prut. Badea Cârtan, un cioban ardelean a actionat si el pentru Unirea Ardealului cu Patria-Muma, înaintea multora dintre contemporanii sai, cersind carti în Bucuresti, umplându-si desagii si ducându-le, pe jos, cu riscurile trecerii granitei imperiului austro-ungar, la românasii sai din Ardeal. O buna stare sufleteasca depinde de noi, indiferent de conditiile în care traim. Un bun crestin este si un bun român. Nefiind asa ceva, suntem slabi si dezbinati.
Telefoanele din toata tara nu mai conteneau. De peste tot, din partea unor instititii de stat, din partea unor persoane particulare, din sate si orase, eram anuntati, câti elevi primesc. Nu exagerez? Tara era pregatita sa scolarizeze în continuare, gratuit, pe toti copiii poporului român, deci si pe ai fratiilor de peste Prut. Le cer garantii financiare pentru fiecare românas din Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Herta, pentru patru sau cinci ani. Liceele noastre au durata de patru sau de cinci ani. Lumea e contrariata, revoltata, ofensata. Garantii, când ei sunt gata sa îsi dea viata pentru fratii din Basarabia, asa cum si-au dat-o si în 1941, când au trecut Prutul cu arma în mâna, obligându-i pe ocupantii rusi, sa plece din România! Refuz primirea copiilor în familii. Daca acceptam pentru unele familii, trebuia sa acceptam pentru toate. Nesupravegherea atenta a unui singur copil din Basarabia, ne-ar fi îndurerat pe toti. O singura familie dezbinata, ar fi aruncat o umbra asupra tuturor. Dar în familiile care aveau baieti si fete, cum se integra baiatul, sau fata din Basarabia? Dar, fie si o singura familie cu o comportare reprobabila?
De la o vreme am intrat pe fagasul cel bun. Elevii vor fi primiti numai la liceele cu internat, si numai prin garantii financiare pentru toata durata liceului, pentru fiecare pui de românas de la rasarit de Prut. Directori de licee, inspectorate, profesori, spitale, institute de cercetari, întreprinderi, persoane particulare din orase si sate, seminarele teologice, sindicatele, au început sa trimita prin posta actele prin care se garantau resursele financiare. Avem un popor inteligent, receptiv si disciplinat. Soseau delegatii veniti de la margine de tara, pentru a se încadra în limita de timp si pentru a fi siguri ca le vom trimite copii. În fine existau garantii financiare temeinice pentru o mie de elevi. Repet, numai oamenii cu suflet pustiit pot vorbi de rau acest popor! Dar si încrederea si dorul de tara al fratilor basarabeni era ravasitor. Erau în stare sa îsi trimita toti copii la studii în România. URSS îi apasa cu toata greutatea ei de imperiu, dar ei erau si sunt de diamant. Am depus un dosar la Frontul Popular din Moldova si unul la guvern, personal domnului N. Matcas, ministrul învatamântului. O mare bucurie a strabatut si celelalte cabinete ministeriale. Dosarul a fost verificat bursa cu bursa. Se accepta oferta. Fara aprobarea Moscovei, Ministerul Învatamântului organizeaza selectionarea copiilor care vor veni în România, la scara întregii Republici. La fiecare comisie, formata din inspectori si profesori de specialitate, exista si câte un reprezentant al Frontului. Am fost si suntem si vom fi mereu acelasi popor. În noi toti bate aceeasi inima de român. Numai ca în Republica Moldova au început necazurile, care puteau compromite totul. Iar Frontul urma sa primeasca o grea lovitura. Aparusera reprezentantii unor asociatii culturale si ligi din România, oameni de foarte buna intentie, dar au început sa alcatuiasca liste pentru elevii si studentii care vor sa vina la studii în România. Frontul avea o mare priza printre românii basarabeni. Frontul era parte responsabila pentru selectionarea copiilor. Unii elevi si viitorii studenti nu au mai trecut pe la comisii, parintii lor fiind fericiti ca au reusit sa îsi înscrie fiii pe una din aceste liste. Reprezentantii acestor asociatii din România au mers atât de departe, dând de înteles ca si ei lucreaza tot în numele Frontului. Întrebati de Front asupra garantiilor finaciare, au indicat unele licee si universitati din tara, sustinând sus si tare ca tocmai aceste institutii de învatamânt garanteaza activitatea lor. Noapte alba la Front. În zori s-a luat o decizie. Frontul, fara sa stie nimeni, si-a trimis un delegat, prin tara, pâna la Timisoara, pentru a verifica si garantiile pentru aceste liste. Nici un liceu si nici o universitate nu stiau nimic, nici chiar persoanele care alcatuisera listele nu luasera legatura cu aceste institutii de învatamânt. Delegatul a fost Iurie Rosca. Greu i-a fost Frontului sa lamureasca parintii, ca fara comisiile legale, oficiale, de selectare, copiii lor nu au nici o sansa pentru a studia în România. Reprezentantii asociatiilor în entuziasmul lor nu au tinut seama nici de faptul ca Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau adunase burse doar pentru liceele din România, nu si pentru studenti. Alcatuiau liste si pentru universitati. Rau au facut. S-a creat zvonul ca unii tineri de aceea nu vor merge România, pentru ca... În jurul Frontului se tesea o stare îngrijoratoare. Acum apare, de la Iasi, prof. Mihai Avadanei. A priceput dintr-un foc situatia. L-a ascultat cu rabdare si pe d-l Iuie Rosca, despre drumul sau în România, despre care nu a vorbit numanui, pentru ca din neîntelegerea situatiei sa nu se ajunga si la unele opinii antiromânesti.
— Situatia aceasta o rezolv eu, îsi dadu Miahi Avadanei drumul la glas. Domnule Iurie Rosca, daca aduc o adresa din partea Univerisitatii din Iasi, semnata de rector si de contabilitate, din care sa reiasa ca se garanteaza întretinerea la Universitate a câtorva zeci de studenti, e bine?
Mihai Avadanei s-a întors de la Iasi cu garantii solide din partea Rectoratului Universitatii. Doar pentru aceste locuri au fost selectionati si studenti. Alcatuitorii de liste, pricepând gravitatea situatiei pe care o creasera, au disparut. În Bucuresti au început sa bata la usa primului ministru pentru a-i scoate din impas. Activitatea era a Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau, a Frontului si a Guvernului din Republica Moldova. Din clipa implicarii Ministerului Învatamântului si a Frontului, Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau îsi încetase activitatea. Ramâneau fata în fata Guvernul României, Guvernul din Chisinau si Frontul. Asa am înteles ca se va întâmpla si la Podul de flori. Asa ceva vom pune la cale si peste doua luni, aducând fata în fata Guvernul României si al Federatiei Ruse. Dar sa nu anticipam.
Ce a facut d-l Petre Roman, primul ministru al României? A aprobat o mie de burse pentru elevi si o mie de burse pentru studenti. O mie de elevi are o scoala generala dintre un grup de blocuri, apoi o alta scoala. Cam atâti elevi si studenti au venit din Republica Moldova, sudul Basarabiei, nordul Bucovinei si tinutul Herta, în întreaga Românie. Guvernul unei tari cu o retea de scoli bine pusa la punct, o tara, atunci, cu o situatie financiara buna (Comparativ cu a tarilor din jur), cu un entuziasm nemarginit fata de fratii de peste Prut si al acestora fata de noi, sa primeasca un numar de elevi, cât ai unei scoli generale? Guvernul tarii sa ofere mai putine burse decât a reusit sa adune Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau, o asociatie neguvernamentala?! Si ce e mai grav, e ca de fapt nu s-a obtinuit nimic. Cele o mie de garantii financiare existau deja si copiii fusesera selectionati pentru ele. Guvernul din Bucuresti anunta Guvernul din Chisinau ca primeste la studii în România un numar de copii egal cu numarul de burse oferit de statul român. Numai ca d-l Petre Roman nu a aruncat peste bord o activitate a unei asociatii neguvernamentale, ci o sansa a Reîntregirii României! Desigur d-l Petre Roman poate spune ca a discutat, la telefon, oferta sa, cu cei din Chisinau si acestia au primit-o cu bucurie. Dar puteau ei sa îsi exprime revolta? Pe vremea desfasurarii acestei activitati de obtinere de garantii financiare, la nivelul întregii Românii, mereu avansasem ideea ca România poate primi zece mii de tinere vlastare ale fratilor de peste Prut. „Astazi am fi avut 10.000 de fii ai românilor de peste Prut. Oficialitatile din Bucuresti au blocat astfel ideea Unirii, dând ragaz fortelor antiunioniste din URSS, sa manevreze împotriva mersului firesc al istoriei... Sub ochii nostri se reunifica Germania, dar Bucurestiul, desi avea cale libera, cel putin pe linie de învatamânt, ne-a îndurerat pe toti. E neîngaduit sa ne lasam fratii de peste Prut, prada unor nelinisti si amaraciuni greu de înteles si de suportat“ (Basarabenii nu-si pot duce copii la scoala în Patria-Muma. V. publicatia Alianta CIvica, nr. 78, din 17 oct. 1991).
Domnul Petre Roman înca nu luase faimoasa hotarâre de guvern de a bloca Reîntregirea Tarii, prin draconica limitare a numarului copiilor de peste Prut, de a veni la studii în România, când am adus la cunostinta FPM faptul ca urmeaza sa plec la Moscova si în Siberia , într-o activitae îndelung pregatita, cu foarte serioasa documentare, înca de dinainte de 1970, dar si din ultimele luni, mai ales la Chisinau. Este pentru prima si ultima oara când FPM a avut rezerve, chiar daca nu marturisise direct, pe de o parte considerând ca obiectivele pe care le aveam în fata sunt prea mari pentru umila mea persoana si tot în sensul acesta, dificultatea reala de a fi primit, pentru convorbiri, de catre Guvernul Federatiei Ruse, stiut fiind ca maniera în care urma sa abordez obiectivele propuse era în lumina datelor istorice obiective, dar si pentru ca fratii de la FPM erau îngrijorati de posibilitatea de a mi se pierde urmele pentru totdeauna în URSS...Din aceasta cauza s-au adunat zilele în care împotrivirea la hotarârea noastra, m-a tinut pe loc. Aceste zile au fost poate, printre cele mai greu de suportat, din întreaga mea viata. Neîncrederea, dupa zilele de blocare a plecii, am observat-o si din partea unor scriitori, asa din partea unui respectat redactor-sef, de la o importanta publicatie, care, doar dupa câteva propozitii, pe care le-am rostit, a renuntast la ideea unui interviu de dinaintea plecarii. Acum era vorba de altceva, de alt motiv de neîncredere, dupa aparenta, motivat. O forta uriasa, sufleteasca, din sinea mea, era pentru plecare. Faptul ca cei din jur ma oprisera, ma adusese într-o stare de mare tensiune psihica. Sufletul pornise spre Moscova si Siberia, dar cu trupul mai eram pe loc. In acele circumstante am comunicat FPM ca hotarârea mea este de neclintit. Au urmat o serie de consultari cu FPM si cu factori de conducere de prima marime din Guvernul de la Chisinau, inclusiv cu primul ministru Mircea Druc. Tot acum, Iurie Rosca a chemat de urgenta de la Cernauti, pe d-l Constantin Covalciuc, care m-a însotit ca translator, la Moscova si înca patru zile în Siberia, dupa care s-a întors în nordul Bucovinei, pentru a se implica imediat pe linia deschiderii unor scoli în limba româna. Am continuat sa traversez singur uriase întinderi siberiene, în cautarea fratilor români de acolo. Reîntregirea României a fost una din coordonatele majore ale Revolutiei Române. Sansele Reîntregirii au fost mentinute, la zi, pe tot parcursul anului 1990. Spiritul Reîntregitor de tara a fost activ, la scara nationala si în 1991. Cei interesati pentru anii 1990 si 1991 (si în continuare) au la dispozitie lista cu documentele Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau. Volumele de proza si-au gasit locul în aceasta lista datorira aceluiasi Spirit Reîntregitor de Tara, care pulseaza din paginile lor. Romanul La apus de soare, un roman al rezistentei românesti, de dupa 1950, din România si al candelei de nestins al Reîntregirii României, a fost scris în 1978, iar Cum e Doamne pe Cruce ?, un roman al deportatilor români din Siberia, 1977-78 ( Un exemplar, în manuscris, a ajuns la Chisinau, în luna septembrie 1989 ). Ce s-a reusit la Moscova ? Guvernul de la Moscova a acceptat, în principiu, deschiderea de scoli în limba româna, pentru românii din Federatia Rusa. S-a ajuns la un acord de principiu. Sa ne reamintim. URSS exista, avându-l în frunte pe Mihail Gorbaciov. În cadrul URSS, în fruntea RSFS Ruse, se afla Boris Eltîn. La Guvernul Eltîn m-am dus, în acest an de gratie, 1990, luna august. La Ambasada României de la Moscova, panica. Pâna dupa convorbiri, când am adus d-lui ambasador Sandru o caseta video cu toate convorbirile. Dupa ce a vizionat-o a exclamat? — Nici o greseala! Excelent! M-a întrebat cu ce îmi poate fi de folos, dar, ca diplomat de cariera, întelelese dintr-odata ca netezisem calea pentru primul ministru Petre Roman si pentru presedintele Ion Iliescu, pentru semnarea unei întelegeri între Federtia Rusa si România, pe linie de învatamânt.
Convorbirile s-au desfasurat ierarhic. S-a ajuns la concluzii acceptate de ambele parti. Se crease posibilitatea de a fi primit la prim-vicepresedintele Federatiei Ruse. Mai sus de prim-vicepresedinte, era Boris Eltîn. Am batut în retragere, cu eleganta, sustinând ca la întâlnirea cu prim-vicepresedintele si presedintele Federatiei Ruse, locul este al Primului ministru si al Presedintelui României. Rusii au stiut sa aprecieze abtinerea mea. Câstigasem o mare batalie. Deschisesem calea întâlnirilor la vârf. Sansele derularii Reîntregirii României le mai aveam sub control. Si Federatia Rusa, atunci, avea nevoie de relatii bune cu exteriorul. Refuzul guvernantilor de la Bucuresti de a-si proteja minoritatea româneasca din întreaga Rusie, ma uluieste pâna azi. Guvernul Rusiei urma sa subventioneze toate scolile cu predare în limba româna. Tot asa cum face si Guvernul României pentru minoritatile de la noi.

În Siberia, la românii deportati si la urmasii acestora

De la Moscova am mers în Siberia, la prima întâlnire a unui mesager din România, de dupa Revolutie, cu deportatii români si urmasii acestora. Azi si ei, ca si toti românii din Federatia Rusa, ar fi avut scoli în limba româna. Ar fi început sa-si înalte biserici în care sa asculte Sfânta Liturghie tot în limba româna. Si nu numai în Rusia, ci si în Ucraina, Kazahstan si în celelalte foste republici ale imperiului sovietic. Oficialitatile noastre au fost si de data aceasta absente. Dar Opozitia?

Corneliu Coposu si Ambasadorul URSS

În toamna anului 1990, când m-am întors din Siberia, la PNTCD, raceala si agresivitate. De ce, Doamne?! Întreaga conducere stie de ce. Domnul Corneliu Coposu fusese invitat la Ambasada URSS. Tovarasul ambasador i-a spus ca nu întelege de ce Dreptatea, ziarul PNTCD, este oficina Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau. Având în vederea ca în Dreptatea din 28 august 1990 este comunicata opiniei publice românesti întreaga conducere a PNTCD-subsemnatul aparând în corpul membrilor supleanti ai Comitetului de conducere-adjunctii departamentelor centrale-banuiesc ca întâlnirea cu ambasadorul URSS a avut loc dupa aceasta data. Cu toata discretia, am fost împins afara din conducerea PNTCD si de la Dreptatea.
Guvernantii de la Bucuresti s-au speriat si mi-au reprosat ca am fost la Boris Eltîn (Federatia Rusa), în conflict cu Mihail Gorbaciov (URSS). Le-am raspuns ca pot repeta vizita, de data aceasta la d-l Mihail Gorbaciov. Dupa ce le-am explicat si s-au convins ca pot fi primit de Mihail Grobaciov, au tacut. De frica URSS, nici Corneliu Coposu nu a a scapat! Desi avea drum liber la Guvernul Eltîn, nu a raspuns conform asteptarilor. Ar fi fost în interesul României si al Reîntregirii României. Atunci, Boris Eltîn avea nevoie de aliati. Corneliu Coposu, nici dupa caderea lui Mihail Gorbaciov, nu a reusit sa se mobilizeze pentru o astfel de vizita. Istoria îi oferise sansa iesirii, în interesul României, pe prim planul vietii internationale. Când era rugat si sfatuit sa se întâlneasca cu Boris Eltîn, se ridica în picioare, înviorat, dar dupa câteva secunde, se aseza iar, abatut. Întrebând pe cineva, de ce aceasta retinere, ezitare, neputinta, mi-a raspuns, din cauza fricii pe care a acumulat-o în urma batailor primite în puscarie, de la KGB-isti. Adaug eu, KGB-istii l-au supravegheat si dupa iesirea din puscarie si, neîndoielnic si dupa Revolutie. Cu alte cuvinte, nici Guvernul, nici Opozitia nu s-au angajat pentru Reîntregirea Tarii. Este de notorietate publica faptul ca membri PNTCD, sfatuiti de conducerea PNTCD, frânau mitingurile Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau în sprijinul fratilor de peste Prut si al Reunificarii Tarii, determinând oamenii sa nu mai vina la mitinguri, sustinând ca nu e momentul pentru asemenea activitati. Sa asteptam pâna va fi rasturnat FSN de la Putere, pâna va ajunge PNTCD la guvernare. A ajuns, dar ne-a dezamagit pe toti. Dar sa revenim în anul 1990, la Discursul domnului Corneliu Coposu, Presedintele PNTCD (Dreptatea, 4 decembrie 1990), rostit la Alba Iulia. Cuprinde o singura referire la teritoriile românesti de peste Prut, prin cuvintele Chisinau si Cernauti, iata fragmentul? „Sa închinam gratitudinea tarii, marilor fauritori ai României? Regele Ferdinand, Ionel Brateanu, Take Ioneascu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga, celor care au stat în fruntea obstei la Chisinau si Cernauti“. Dar în Cuvântarea tinuta de d-l Corneliu Coposu la 1 Decembrie 1991 (Dreptatea 5/6 decembrie 1991)? Absolut nimic, nimic, nimic. Mai e loc de vreo îndoiala de ce se petrecea la vârf, în conducerea PNTCD? Tentativa de reinstaurare a comunismului, cunoscuta sub numele de Puciul de la Moscova, din august 1991, a derutat PNTCD, dovada ca prima reactie a unui lider PNTCD, la Televiziune, a fost considerata regretabila. Cuvântarea lui Corneliu Coposu de la 1 Decembrie 1991 ne adevereste ca PNTCD nu se eliberase se sindromul terorizant al Kremlinului. Corneliu Coposu, chiar în timpul Puciului, fiind solicitat sa reactioneze, nu s-a pronuntat, în nici un fel, decât astfel: “ Dar daca vin rusii?” Întelegem aceasta stare de spirit. Nu judecam pe nimeni. Consemnam doar date, fapte, atitudini, etc., asa cum au fost. Prin aceste marturisiri nu am negat dorinta fierbinte a lui Corneliu Coposu pentru Reîntregirea Tarii. Îsi iubea tara si suferea în fata marilor nedreptati facute poporului român de catre Moscova. A plecat la Domnul în 1995, cu un an înainte ca PNTCD sa ajunga la guvernare. Ne-a lasat totusi, o cuvântare, ca un testament pentru Reîntregirea României, dar, prea târziu. Se impune deci sa întârziem câteva rânduri asupra Declaratiei privind Basarabia-redactare Pop Iftene-text difuzat participantilor la Congresul PNTCD din ianuaie 1996. Declaratia, dupa discutii, urma sa fie votata si sa devina document al acestui Congres, document de partid. Numai ca s-a întâmplat ceva ce ar fi dezonorat orice partid. În timp ce autorul Declaratiei o citea, pe scena, la microfon, alaturi de întregul prezidiu, un taranist, din sala, se repede spre scena si striga spre Iftene Pop, de ce nu a ridicat problema Basarabiei când lucra la Ministerul de Externe, pe vremea lui Ceausescu, iar spre prezidiu, s-o lasam mai încet cu Basarabia, cu acest teritoriu, deoarece nu avem temei sa-l consideram românesc. Prezidiul Congresului PNTCD s-a înmuiat, s-a conformat si doar în trei-patru minute a scos de pe ordinea de zi Declaratia, d-l Ion Diaconescu spunând, în plenul Congresului, ca dupa Congres o vor îndrepta spre sectiile de tineret ale filialelor din tara... Si s-a înmormântat Declaratia pentru Basarabia. PNTCD înca nu ajunsese la guvernare. Sa fi fost vorba tot de frica de KGB? Dar iata, Conventia Democrata, în 1996, câstiga alegerile. Partidul cel mai important, PNTCD. Reprezentantul Conventiei, prof. univ. Emil Constantinescu ajunge presedinte al României. La câteva luni dupa investitura, ne surprinde pe toti, cedând Ucrainei, sudul Basarabiei, nordul Basarabiei, Tinutul Herta, nordul Bucovinei (Si dupa cum se poate constata si Insula Serpilor), fara sa mentioneze Pactul Molotov-Ribbentrop. E vorba de Tratatul cu Ucraina, prin care se recunoaste actualele granite... asa, de parca teritoriile ramase la Ucraina nu ar avea nici o legatura cu România.
Tot dupa preluarea puterii de catre PNTCD, urmasul lui Corneliu Coposu la conducerea PNTCD, d-l Ion Diaconescu, la un an de la preluarea guvernarii, a fost la Moscova. Desi Guvernul Federatiei Ruse îsi daduse acordul de principiu înca din 1990, pentru scoli în limba româna în întrega Federatie Rusa, acord despre care PNTCD a fost informat în detaliu, d-l Ion Diaconescu nu a ridicat problema protejarii minoritatilor românesti. Orice comentariu e de prisos. A se citi, spre edificare, Stenograma convorbirilor de la Moscova.

Uniunea pentru Reîntregirea Teritoriala a României

Sa revenim la anul 1991. Atunci, dupa intensele activitati publice din 1990 reusisem sa înmanunchiem aproape toate asociatiile unioniste cu sediul în Bucuresti si unele partide, în Uniunea pentru Reîntregirea Teritoriala a României. S-au ales organele de conducere. Urma o simpla formalitate. La alegeri asistase presa. Anuntase înfiintarea Uniunii. A aparut un articol, pe aproape o jumatate de pagina de ziar (februarie 1991). D-l Manu Valentin, cercetator stiintific la Institutul de Fizica Atomica, printre noi de doua-trei luni, a fost propus si votat ca membru în conducere (au fost votati un presedinte, un vicepresedinte si trei membri). D-l Manu Valentin abia înainte de a depune procesul-verbal de constituire la tribunal, s-a opus, amenintând ca va protesta în sala tribunalului, daca se depune procesul-verbal. De ce nu a spus nimic înainte? Întrebare la care nu a raspuns niciodata. Cu usurinta ar fi fost propus si ales altcineva. Cei propusi, întrebati fiind daca vor sa faca parte din conducere, unii au raspuns nu si propunerile nu au fost supuse votului. Dumnealui a acceptat sa fie ales. De ce? Se impune precizarea ca Adunarea generala de constituire a avut loc în Piata Revolutiei, fiind formata din toti participantii la doua mitinguri, la date diferite, apropiate, deci totul s-a desfasurat cu o buna pregatire si informare, al doilea miting finalizându-se cu votarea celor propusi. Asa s-a ajuns sa nu existe nici o forta politica în stare sa i se opuna d-lui Emil Constantinescu et compania, ca sa nu scoata Pactul Molotov-Ribbentrop din istoria României. Uniunea pentru Reîntregirea Teritoriala a României a fost primita cu bine în lumea politica, semnând alaturi de Partidul National Crestin Democrat, Partidul Ntional Liberal, Partidul Social-Democrat, Declaratia partidelor din România, a organizatiilor, asociatiilor si sindicatelor semnatare ale acestei declaratii în legatura cu intentia URSS de a organiza un referendum în Republica Moldova la 17 martie 1991. Initiativa si textul de lucru apartin Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau. Din partea PNTCD a fost delegat la aceasta întâlnire de lucru (La Muzeul municipal de istorie), deputatul Ion Lup, care a si semnat declaratia. Întâlnirea s-a finalizat prin semnarea Declaratiei, de catre cei douazeci si cinci de reprezentanti de partide, asociatii si sindicate (Vezi Dreptatea din 13-03-1991).

Românii de peste Prut în Parlamentul României

Din nefericire PNTCD nu a fost receptiv la propunerea noastra de a trece pe listele de candidati pentru Parlamentul României si pe românii de la rasarit de Prut. Aveam în vedere listele Conventiei Democrate. S-au solicitat patrusprezece locuri. Deci foarte putine. Pentru a nu exista vreo îngrijorare ca unii membri CD si-ar pierde posibilitatea de a intra în parlament, basarabenii au hotarât sa fie trecuti pe listele pentru circumscriptiile electorale din Moldova, urmând sa fie sustinuti de mii de basarabeni, care ar fi lamurit rudeniile si cunoscutii lor din partea de apus a Prutului va voteze pentru românii basarabeni. Se stia foarte bine ca moldovenii vor vota pentru oamenii d-lui Ion Iliescu. Raspunsul precipitat al PNTCD a fost ca PNTCD va invinge în alegerile generale si în Moldova... Aceasta a fost formula de refuz. PNTCD nu s-a angajat nici pe calea aceasta, pe calea Reîntregirii României. La un moment dat Corneliu Coposu si-a lasat inima sa glasuiasca si a spus ca se accepta o lista cu patrusprezece români basarabeni, dar sa fie numai personalitati. Superb minut, dar care în chiar zilele urmatoare, a fost uitat cu desavârsire. Nu stim de ce si cum de s-a întâmplat asa ceva. Uitat a fost si când a venit o delegatie de la Chisinau, de la FPM si s-a discutat câteva ore, dar nu despre listele electorale comune, pe care PNTCD nu le avea în vedere! În fata acestei situatii l-am rugat pe Iurie Rosca, acest unionist de elita al Neamului Românesc, lider al FPM, formatie politica cu un crez constant Reîntregitor de Tara, sa o determine pe Leonida Lari, sa se prezinte la PNTCD si sa îsi propuna candidatura. Românii de peste Prut aveau si au acest drept istoric. Am mizat pe dezinvoltura si personalitatea poetei. Loenida Lari atunci se bucura de o reala simpatie din partea tuturor românilor, ceea ce a fost în beneficiul PNTCD, în timpul campaniei electorale. Între Iurie Rosca si Leonida Lari relatiile se racisera, Iurie Rosca trebuind sa treaca peste convingerile sale, din necesitatea spargerii nereceptivitatii celor de la Bucuresti. Trebuia creat fie si un singur precedent. Dreptul la tara trebuia adjudecat.. Leonida Lari, dupa ce a parasit PNTCD, a devenit o personalitate controversata. Dar trebuie sa subliniem socul pe care l-a suferit ca deputat PNTCD, când a constatat ca ea, unionista de necontestat, a nimerit într-un partid fara o astfel de preocupare. Fara sa fie înteleasa si sprijinita. Atunci, de ce a venit la Bucuresti? A confundat activitatea Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau pentru Reîntregirea României, cu activitatea PNTCD? Foarte putini basarabeni stiau adevarul...Dar daca românii din teritoriile anexate de URSS ar fi avut un grup parlamentar în Parlamentul României, asa cum preconizasem în aceasta propunere catre conducerea PNTCD? În 1992 ar fi candidat pentru Parlamentul României si românii din sudul si nordul Basarabiei, din tinutul Herta si din Nordul Bucovinei. Dar nici unii n-au beneficiat de dreptul lor istoric nici în 1996. Si se stie, exista o cale absolut legala de a accede în Parlamentul României! Cât de greu i-o fi fost lui Iurie Rosca, reprezentant al unui partid unionist, sa vina în anii de dupa Revolutie la PNTCD, din solidaritate cu PNTCD în lupta împotriva comunismului, desi stia ca PNTCD era absent de la datoria nationala de Reîntregire a României! Multe sanse Reîntregitoare de Tara s-au risipit în anii de dupa Revolutia Româna! Cerul a fost atent si generos cu noi (Românii doreau liste comune pentru alegeri. Presa din Bucuresti si Chisinau era receptiva - a se vedea articolele Românii de peste Prut trebuie sa participe la alegerile generale din România? Parlamentarii din Chisinau, majoritari la Bucuresti? Atentie, la Moscova, politicieni români!)

Este si PNTCD un partid KGB-ist?

Desigur PNTCD a avut si momente foarte bune. Asa, declaratia de partid Nu exista un drept de autodeterminare pentru Basarabia si Bucovina (Drepatea 25/26 nov. 1991). Prin aceasta îsi respecta titlul de partid national. Daca nu s-ar fi abatut de la ea, sau daca nu ar fi ignorat-o, chiar daca o astfel de implicare a fost dupa marile sanse de Reîntregire a României, tot am fi avut un partid politic, atât de necesar, pentru a nu se ajunge la daruirea unui important teritoriu românesc, Ucrainei, fara nici un fel de referire la Pactul Molotov-Ribbentrop. Azi s-a ajuns la o situatie extrem de penibila. În România libera din 23 august 1999, Pop Iftene semneaza o pagina intitulata Pactul Ribbentrop-Molotov. Pentru a contrapune atitudinnea PNTCD, din aprilie 1991, unui proiect de tratat cu fosta URSS, semnat de presedintele Ion Iliescu, referindu-se la acel tratat, d-l Pop Iftene scrie negru pe alb? „în care nu se pomenea nimic de efectele profund nocive pentru România si ilegale, ale Pactului Ribbentrop-Molotov“, si face trimitere la „o declaratie“ a PNTCD (Dreptatea 3 mai 1991), despre care acelasi Pop Iftene scrie, tot negru pe alb, ca PNTCD „expres sau în subtext arata ca URSS trebuia sa recunoasca în viitorul tratat româno-sovietic nulitatea ab initio a Pactului si în privinta României“. Subtext are acelasi înteles ca printre rânduri. Numai în unele declaratii ale PCR se citea printre rânduri, dar în democratie, într-o problema vitala pentru România, este de neacceptat. De ce a evitat Pop Iftene declaratia din 25/26 noiembrie? Pentru ca PNTCD cerea Guvernului FSN de atunci „Sa faca o declaratie publica, în momentul în care Ucraina va deveni independenta (dupa toate probabilitatile la 1 decembrie a. c.) în care sa se arate ca Bucovina de nord, Tinutul Herta, fostele judete Hotin, Cetatea Alba si Ismail, ca si Insula Serpilor au fost acaparate de URSS cu forta de la România si incluse ilegal în statul ucrainian. Ele vor trebui sa revina României, în urma unor negocieri, pe cale pasnica “(Subliniem ca aceasta nu este „o declaratie“ ci, Declaratia Partidului National Taranesc Crestin Democrat-cu litere mari). PNTCD înca nu ajunsese la guvernare. Dar, peste câtiva ani, în 1996, înainte cu câteva saptamâni de a prelua puterea? Revenim la textul lui Iftene Pop? „Negocierile pentru un tratat cu statul succesor, Rusia, au foat reluate si purtate timp de câtiva ani, pentru ca în 1996 (tot în aprilie) sa se ajunga la un text ce urma a fi parafat, pentru care E. Primakov, ministrul de externe rus, din acea vreme, venise în mare graba, tocmai din China, scurtându-si vizita în acea tara. Numai ca, deoarece nici acest proiect nu facea vreo referire la Pactul Ribbentrop-Molotov, PNTCD si alti membri ai opozitiei, în Consiliul Consultativ de pe lânga MAE, au respins parafarea lui, E. Primkov plecând din România, prin trântirea usilor si foarte iritat... E. Primakov, cât a fost ministru de externe si apoi prim-ministru al Rusiei, deci si în 1999, sustinea ca nu va schimba nici o virgula la proiectul de Tratat neparafat în 1996 si nici nu va accepta vreodata condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov“. A avut aceasta atitudine politica responsabila a PNTCD, o buna mediatizare? Da si pe merit. Asa, în Cotidianul din 25 aprilie 1996, sub titlul CDR acuza continutul Tratatului cu Rusia, se scrie? „CDR a propus ieri o întâlnire urgenta a tuturor partidelor parlamentare, cu presedintele Ion Iliescu. Obiectul acestei întâlniri îl constituie discutarea continutului Tratatului cu Rusia, care se pare ca va fi semnat în curând. Caracterul urgent al propunerii este deteminat de iminenta întâlnire-la sfârsitul acestei saptamâni-dintre Ion Iliescu si seful diplomatiei de la Kremlin, Evgheni Primakov. Conform unor date de ultima ora, staff-ul CDR este îngrijorat de posibilitatea conform careia partea româna sa fi abandonat încercarea de a include în acest tratat o prevedere care sa condamne Pactul Ribbentrop-Molotov. CDR intentioneaza-în cazul în care întâlnirea cu Ion Iliescu se va materializa-sa preîntâmpine eludarea din tratat a condamnarii Pactului Ribbentrop-Molotov. Totodata, principala alianta a Opozitiei condamna faptul ca ministrul de externe Teodor Melescanu nu a considerat oportun sa se consulte cu fortele politice parlamentare, înainte de a pregati parafarea acestui tratat (L. G.)“.
Pozitia lui Primakov era a unui disperat si iritat în grandomania sa autoritara, imperiala, de care nu se debarasase, desi Rusia pornise pe calea democratiei. Prin astfel de reactii, marturisea ca nu are de ales, decât sa accepte includerea Pactului Molotov-Ribbentrop în Tratatul cu România. Facea presiuni psihice, ca pe vremea URSS si atât, mizând pe slabiciunea unor români bolnavi de efectul terorizant al Kremlinului. La fel cum a procedat peste câteva luni Ucraina, care a reusit, în câteva zile sa sperie Conventia Democrata, în frunte PNTCD-strigând ca România are pretentii imperialiste.Ar fi momentul sa ne reamintim ca atât URSS cât si Ucraina nu aveau cum sa invoce nici Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, deoarece în acest tratat URSS a impus formularea ca frontiera dintre URSS si România s-a stabilit conform “acordului” din 1940 dintre URSS si România. Un astfel de acord nu a existat. Moscova a încercat sa stearga prin cuvântul acord, pe cel de ultimatum, sa ascunda faptul ca în 1940 a dat un ultimatum României, impunând, prin amenintarea cu forta, pe baza Pactului Molotov-Ribbentrop, o noua frontiera (în interiorul României), între URSS si România. Cu alte cuvinte anexarea Rasaritului României, de catre URSS, pe baza Pactului Molotov-Ribbentrop, este confirmata chiar de textul Tratatului de Pace de la Paris, din 1947. Pop Iftene, dupa cum se poate constata, evidentiaza respingerea proiectului de tratat cu Rusia, de catre PNTCD si alti membri ai opozitiei, dar lasa sub tacere ca doar peste câteva luni, CD, în frunte cu PNTCD, parafeaza tocmai un astfel de tratat cu Ucraina, creînd un precedent periculos pentru semnarea tratatului cu Republica Moldova si Rusia. Se stie ca vina pentru semnarea unui astfel de tratat o are, prin excelenta, presedintele Emil Constantinescu, dar si d-l Adrian Severin, ministrul de externe, membru al Partidului Democrat, care face parte din Coalitia guvernamentala. Zelul si graba presedintelui Emil Constantinescu si secondarea hotarâta a d-lui Adrian Severin au deschis mai adânc rana în fiinta poporului român si ne-au cernit fetele tuturor. Fara Reîntregirea României, dinamica Neamului Românesc este grav perturbata. Au procedat de-a-ndoaselea, contrar istoriei românilor. Ca dupa aceasta parafare, vociferarile ulterioare ale lui Primakov au avut un suport, nimeni nu poate nega. Mai retinem câteva rânduri din textul lui Iftene Pop? „Iritarea s-a transmis, curios, si puterii de atunci, exprimata între altele în comunicatul de presa al Presedentiei, din 6 mai 1996, careia PNTCD i-a raspuns tot printr-un comunicat (10 mai) si o declaratie ceva mai extinsa (16 mai). Întrucât declaratia PNTCD cuprindea o argumentatie juridica si stiintifica veritabila, inedita si dificil de combatut...“Numai ca aceasta declaratie ceva mai extinsa face parte din Declaratia la care Congresul PNTCD, din ianuarie 1996, a renuntat (mai bine zis s-a lepadat) si de care, în luna mai se foloseste conjunctural, iar la câteva saptamâni, dupa ce Conventia Democrata, în frunte cu PNTCD preia puterea, o ignora din nou, nefacând în Tratatul cu Ucraina, nici o referire la Pactul Molotov-Ribbentrop.
Prin aceste observatii, în nici un caz nu negam ca Iftene Pop este specialistul de necontestat al PNTCD în problema Rasaritului României anexat la URSS si nici ca este autorul unei excelente carti despre Basarabia.
Este si PNTCD un partid KGB-ist? Nu, dar prin vidul fata de Reîntregirea României, prin lipsa unui program unionist pâna la preluarea Puterii, în 1996, apoi prin renuntarea la Pactul Molotov-Ribbentrop, a facut servicii intereselor Rusiei si Ucrainei.
Dar d-lui Iftene Pop i-a scapat, regretam sincer, si Declaratia Parlamentului României cu privire la referendumul din Ucraina din 1 decembrie 1991. Se impune precizarea ca Gheorghe Gavrila Copil a avut o contributie importanta la redactarea Declaratiei PNTCD din 25/26 nov. 1991, ceea ce explica faptul ca Declaratia Parlamentului seamana în spirit si text cu Declaratia PNTCD. Desigur asa ceva nu ar fi fost posibil fara o conlucrare cu un deputat FSN, în doua nopti, deputat prin care câteva formulari ale lui Gheorghe Gavrila Copil au fost preluate de ceilalti parlamentari ai puterii, ca si cum ar fi venit de la dânsii. La textul Declaratiei s-au raliat si parlamentarii Opozitiei. Ea s-a votat cu usurinta si rapiditate, încât presedintele Ion Iliescu a aflat de ea dupa vot. A reactionat absolut regretabil, iritat, spunând ca nu a stiut nimic si ca s-a savârsit o mare greseala. Parlamentarii Puterii n-au mai facut asemenea greseli. Si nici din partea Presedentiei si a Guvernului nu s-au savârsit. Dar si Opozitia a lasat în uitare aceasta declaratie. Atunci Ucraina se sbatea pentru a-si dobândi independenta. Delegatii Ucrainei votasera pentru declararea Pactului Molotov-Ribbentrop nul ab initio. Opozitia era obligata sa interpeleze Puterea, inclusiv prin motiune simpla sau de cenzura, pentru aceasta problema, nu sa abandoneze si ea cauza sfânta a tuturor românilor. Se impune sa retinem câteva fragmente din aceasta Declaratie (publicata în presa timpului, din care amintim România libera din 29 decembrie 1991, iar la Chisinau, Tara, nr. 50, decembrie 1991)? „Având în vedere ca acest referendum ar urma sa se desfasoare si pe teritoriile românesti-Bucovina de nord, tinutul Herta, tinutul Hotin, preum si judetele din sudul Basarabiei, Parlamentul României declara solemn ca aceste teritorii au fost rupte din trupul tarii, iar pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul si neavenit ab initio, de URSS, la 24 decembrie 1989 si de Parlamentul României, la 24 iunie 1991. Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independenta sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinta teritoriilor românesti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au apartinut niciodata Ucrainei si sunt de drept ale României... Parlamentul României declara solemn ca referendumul organizat de autoritatile de la Kiev în teritoriile românesti încorporate cu forta în cadrul fostei URSS-respectiv în Bucovina de nord, tinutul Herta, tinutul Hotin, precum si judetele din sudul Basarabiei-este nul si neavenit, precum si consecintele acestuia. Parlamentul României cere parlamentarilor si guvernelor tuturor statelor, care vor recunoaste independenta Ucrainei, sa declare expres ca aceasta recunoastere nu se extinde asupra teritoriilor românesti mentionate... Parlamentul României solicita guvernului tarii sa înceapa de urgenta negocieri cu autoritatile de la Kiev în problema teritoriilor românesti anexate cu forta de URSS“.
România facuse prin aceasta Declaratie un pas clar, recunoasterea independentei Ucrainei, dar nu si asupra teritoriului românesc anexat prin Pactul Molotov-Ribbentrop, recunoastere conforma cu declararea Pactului Molotov-Ribbentrop nul ab initio, la 24 decembrie 1989 si de catre toti deputatii Ucrainei. Numai ca aceasta Declaratie a fost în contradictie cu pozitia presedintelui Ion Iliescu, cu a prim-ministrului Petre Roman, prin ministrii dumnealui de externe, si cu a ambasadorul român de la Moscova, d-l Sandru, fata de Actul final de la Helsinki, în 1990 (Când toate elementele pentru Reîntregirea României erau întrunite, inclusiv enorma simpatie internationala pentru miscarea unionista care se manifesta la scara întregului popor român), în 1991 si în continuare, pozitie pentru care nu si-au cerut scuzele de rigoare nici azi. Au actionat fatis împotriva tuturor unionistilor români, de pe ambele maluri ale Prutului si altfel, la vedere, opunându-le o alta opinie, a oficialitatilor, înfluentând milioane de români, în primul rând prin televiziune, pe care o controlau în întregime, dar si prin presa si radio. Au repetat de atâtea ori, despre angajamentul tarii noastre la Actul final de la Helsinki, subliniind ca între principiile unanim acceptate ale acestui Act este si cel referitor la inviolabilitatea frontierelor. În aceasta formulare era si un fel de amenintare la adresa unionistilor si de stârnire împotriva lor a unor români, ca si cum unionistii ar încalca acest acord si ar expune România unor primejdii. Numai ca tovarasii de mai înainte, toti, stiau prea bine, ca Actul final de la Helsinki prevedea posibilitatea modificarii granitelor prin buna întelegere între parti, dar despre asa ceva n-au scos o vorbulita, ca si cum nu ar fi existat, facând astfel servicii Moscovei si Kievului si deservicii României. Situatia este evidenta si fara replica. Aceleasi personaje traiesc si azi, bine mersi, defilând în înaltele organisme statale românesti si la televiziune si la radio si în presa. Asta manipulare a românilor! Cam cât respect si bun simt au manifestat fata de acei români care i-au crezut, nestiind toate prevederile Actului final de la Helsinki ?!

Infiltratii

Neîndoielnic unii români au fost manevrati de KGB, fara sa fie KGB-isti. Si unii mai sunt manevrati si astazi. Dar câti dintre românii care si-au dat seama despre ce este vorba, au avut curajul sa nominalizeze persoana KGB-ista sau sa o izoleze, s-o îndeparteze din grupul în care s-a infiltrat? Desigur dovada apartenentei la KGB este greu de facut, dar activitatea, conform intereselor Moscovei, nu este greu de identificat, deci ar fi simplu sa o evidentieze. Cel putin pentru a elibera unele partide si asociatii de sub controlul sau influenta unor persoane KGB-iste. Desigur KGB-istii sunt abili, profesionisti. S-au acomodat la libertatea de opinie oferita de democratie. Un drept care trebuie respectat. Dar, se stie exact ca de fapt lucreaza pentru alte interese. Si totusi se tace. E adevarat ca timpul lucreaza în favoarea românilor care nu fac jocul Moscovei. Jocul Moscovei este diferit de unele apropieri fata de Moscova, pentru unele interese românesti. Jocul Moscovei nu este confundabil cu jocul românesc. Dar ceea ce unii români nu prea au stiinta si deprinderea sa faca (ar fi bine cel putin sa devina surzi, sa-i ignore si sa-i ocoleasca pe KGB-isti), face timpul, dumnealor KGB-istii fiind din ce în ce mai în vârsta si cu o influenta, în perspectiva, din ce în ce mai slaba. Dar sa nu ne amagim, cu atât mai mult actioneaza acum, cu eficienta si îndaratnicie (deci unii mai usor de identificat), sesizând ca este posibil sa revina la guvernare în România. Câti dintre români stiu despre unele activitati, de partid sau de asociatii, care au fost torpilate, deviate sau anulate de catre elementele KGB si totusi tac! Cu siguranta poporul român nu are nevoie de astfel de redusi la tacere. Printr-o astfel de tacere sunt o perdea de protectie pentru KGB. Dar daca unor români li s-au regizat unele capane, si tac de rusine si de frica?

Spre luare aminte

Ne oprim aici cu marturisirile. Ele au avut un singur tel, sa-i mobilizeze pe români. Bunul Dumnezeu va aduce iar în statie trenul Reîntregirii României. Dar nu va mai sta mult. Cei care au gresit, în anii trecuti, cu voie sau fara de voie, banuind ca îi mustra constiinta, sunt rugati sa se implice iar, dar responsabil si cinstit. E nevoie de toata lumea pentru marele examen, al Reîntregirii, pe care noi românii trebuie sa-l trecem. Fara acest examen nu vom avea niciodata o imagine onorabila nici fata de noi însine, nici pe mapamond. Si pe drept cuvânt.

ILIE ILASCU, MILITANT FERM PENTRU REÎNTREGIREA ROMANIEI

Arestat la 2 iunie 1992, condamnat la moarte la 9 decembrie 1993. Din Declaratia finala a lui Ilie Ilascu. Strângea cu mâna dreapta gratiile custii si în stânga avea un stegulet tricolor, pe care însusi l-a cusut în celula.
Am fost si ramân membru al Frontului popular, pentru ca lupta noastra de reîntregire a tarii, de refacere a României Mari, pe care hoardele comuniste au distrus-o în 1940, ramâne la ordinea zilei. Lupta continua.
În timp ce se citea sentinta, Ilie Ilascu a strigat de mai multe ori: Traiasca! Traiasca! Traiasca! Moldova! Ardealul! si Tara Româneasca! Traiasca România Mare! Jos hotarul de la Prut! Jos ocupantii rusi!
Dupa pronuntarea sentintei a strigat: Ura! Mor pentru tara mea!
(Victor Bârsan, Procesul Ilascu, Editura Fundatiei Culturale Române, 1994, p. 103, 105, 106).
Din Declaratia lui Ilie Ilascu, înregistrata dupa pronuntarea sentintei, cu o camera de luat vederi si transmisa de mai multe ori pe posturile de televiziune:
Vreau sa multumesc tuturor celor din România, fratilor din România, forurilor internationale care au luat atitudinea ferma pentru eliberarea noastra si sa le multumesc pentru ajutorul moral si material al familiei. La copii ma adresez sa învete bine si sa înteleaga ca taticul lor n-a fost un fricos, a facut tot ce a putut, ma rog, cândva se va putea spune mai mult. La revedere, va iubesc popor român!
Alaturi de Ilie Ilascu, mai sunt dupa gratii patriotii români Alexandru Lescu, Tudor Petrov si Andrei Ivantoc. Spiritul viu, reîntregitor de tara, mai este înca dupa gratii, la Tiraspol, spre umulirea tuturor românilor si a întregii lumi civilizate, având în vedere ca procesul a fost înscenat de relicvele fortelor imperiale sovietice, care mai supravietuiesc în orasul Tiraspol si împrejurimi( Transnistria), numai pentru ca Rusia desi a semnat ca îsi retrage Armata a XIV de aici, continua sa controleze Tiraspolul si sa înarmeze unele unitati militare locale, atentând astfel la integritatea teritoriala a R. Moldova, într-un plan de posibila destabilizare în aceasta parte a Europei.

MONUMENTUL TRADARII NATIONALE SI AL CRIMEI ÎMPOTRIVA UMANITATII, CELOR CE AU SEMNAT, SUSTINUT, SAU AU VOTAT PENTRU TRECEREA SUB TACERE A PACTULUI MOLOTOV-RIBBENTROP

Proiectul monumentului. Bratele contopite în rugaciune, pâna la înaltimea de treizeci si trei de metri, la treizeci si trei de ani înaltându-se Iisus Hristos în Eternitatea Sa, la Tatal Ceresc. Aceasta rugaciune este înaltata de România, care crede în conlucrarea Domnului nostru Iisus Hristos si a Maicii Sale, cu noi românii, întru Adevar si Dreptate. De asemenea, în conlucrarea cu toti sfintii si martirii nostri de dinainte si de dupa Zalmolxe si Deceneu, cu toti sfintii si martirii noistri, cu stramosii nostri, din toate timpurile de dinainte si de dupa Hristos. Prin conlucrarea celor din viata aceasta, cu a celor din viata cereasca, vom ajunge, ca totdeauna în istoria omenirii, sa demonstram ca imperiile nu sunt iubite de Cer si ca la disparitia lor se implica însusi Dumnezeu. Bratele se înalta din harta geografica a României.
Împrejurul documentului, pe soclu, vor fi înscrise numele celor care au semnat, sau au votat Tratatul cu Ucraina, fara mentionarea Pactului Molotov-Ribbentrop. Datorita acestui Pact criminal, URSS a ocupat o buna parte a teritoriului României. De asemenea numele celor care au pledat pentru semnarea, ignorarea Pactului, sau sustinerea aberatiei ca Pactul Molotov-Ribbentrop nu mai este valabil azi, pentru România. Doar pentru România, în timp ce tarile baltice s-au prevalat de el, eliberându-se din imperiul sovietic, devenind independente. Desi pentru România stergerea consecintelor acestui Pact era în derulare. Cultivarea unei prietenii autentice, de catre Ucraina, prin restituirea teritoriului Românesc, României, ar fi facut din Ucraina una din cele mai prospere tari. Nu România reprezinta un pericol pentru Ucraina, ci Ucraina este sursa propriei instabilitati. Pericolul pentru ea vine de la Moscova si din faptul ca nu a stiut sa-si faca din Uniunea Europeana si din România prieteni adevarati. De fapt a santajat Uniunea Europeana si SUA, pentru a-i accepta situatia de imperiu, prin jocul sau duplicitar, Ucraina fiind una din fondatoarele principale, alaturi de Federatia Rusa, a Comunitatii Statelor Independente. Oficialii români care au acceptat ignorarea Pactului Molotov-Ribbentrop, au cazut în plasa unor forte oculte antieuropene si antiromânesti, indiferent prin cine li s-a inoculat aceasta ignorare. Cei care au semnat, sustinut si votat Tratatul cu Ucraina, fara mentionarea Pactului Molotov-Ribbentrop, au certificat astfel scoaterea din istorie a crimei împotriva umanitatii, dând certificat de buna purtare lui Hitler, Stalin, Molotov-Ribbentrop, nazistilor si bolsevicilor, fiind în fapt avocatii apararii acestora. Dar pentru asa ceva nu exista prescriere! URSS, prin acest Pact criminal, a anexat partial sau total, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Polonia si România. Masina de razboi, odata pornita, nu s-a mai oprit, pâna când a cuprins întreaga lume. Pactul Molotov-Ribbentrop a fost mentinut activ, de catre URSS, pâna la 24 decembrie 1989, când l-a declarat nul de la bun început. În mod automat si România este îndreptatita sa intre în posesia întregului teritoriu anexat prin acest Pact.
Ucraina stia ca Uniunea Europeana, NATO si SUA actioneaza pentru a limita amenintarea Federatie Ruse fata de U. E., asa ceva fiind mai usor de atins, prin sprijinirea independentei Ucrainei, iar în perspectiva, prin integrarea Ucrainei în U. E. Stiind, a încercat sa santajeze UE si SUA sa i se accepte granitele întemeiate pe acest Pact. UE si SUA, în afara oricarui dubiu, nu sunt avocatii apararii Pactului nazisto-bolsevic. Dar, cu totul neasteptat, tocmai presedintele României, a parafat Tratatul cu Ucraina, ignorând acest Pact. UE si SUA aveau destule exemple, pe care si Ucraina le cunoaste foarte bine, de modificare a granitelor. Chiar atunci mai continuau modificari ale frontierelor, de la Marea Baltica, la Marea Neagra si sudul Balcanilor, modificari ce vor pune piatra de temelie pentru un viitor prosper si pasnic pentru întreaga Europa. Pentru întreaga Europa? Nu tocmai, deoarece modificarile s-au oprit între Ucraina si România. În ultimii ani s-au modificat frontierele între Lituania, Letonia, Estonia si URSS, între Republica Moldova si URSS, între cele doua Germanii, între Cehia si Slovacia, între Slovenia si Serbia, între Republica Macedonia si Serbia. Cu situatii diferite. SUA nu recunoscusera niciodata încorporarea tarilor baltice în Uniunea Sovietica, dar au recunoscut si recunosc faptul ca atât Basarabia, si nordul Bucovinei au fost anexate în baza aceluiasi Pact Molotov-Ribbentrop. Se poate însa observa cu usurinta sa s-au modificat atât granite recunoscute de toate partile prin Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, sau Acordul de la Helsinki, cât si granite nerecunoscute de SUA - cazul tarilor baltice. Mai mult, consecintele Pactului Molotov-Ribbentrop, în cazul Românei fusesera partial înlaturate, prin desprinderea Republicii Moldova din URSS. Cu alte cuvinte, se poate spune ca pentru România, fenomenul era în derulare. In Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, URSS a impus formularea ca frontiera dintre URSS si România este cea stabilita în 1940 prin “acordul” dintre URSS si România. Prin cuvântul acord, URSS a vrut sa ascunda faptul ca frontiera a fost impusa prin ultimatumul dat de URSS, în 1940, pe baza Pactului Molotov-Ribbentrop. SUA si în cazul R. Moldova a avut aceeasi opinie, ca între Ucraina si România. Era în fata granitelor URSS stabilite prin Tratatul de Pace de la Paris si prin acordul de la Helsinki. De aceea nu s-a grabit sa recunoasca independenta R. Moldova. O sursa a Departamentului de Stat al SUA sustinea ca „problema e complicata de faptul ca Moldova nu cuprinde toate teritoriile românesti anexate de Uniunea Sovietica“ (De ce nu recunosc - înca? - Statele Unite independenta Republicii Moldova — Tara nr. 39, septembrie 1991). Celelalte fusesera înglobate în Ucraina. Si cu toate acestea SUA va recunoaste aceste modificari de granita, va recunoaste R. Moldova. Subliniem ca Independenta R. Moldova a survenit înainte de 1 decembrie 1991, când ucrainienii, în cadrul unui referendum, voteaza pentru indenpendenta (La 31 august 1989 limba româna a fost proclamata limba de stat în R. Moldova. La 3 sept. 1990 se creaza functia de presedinte al republicii. La 23 mai 1991, RSS Moldoveneasca devine Republica Moldova. La 23 iunie, Parlamentul proclama suveranitatea Republicii Moldova. La 27 august 1991, Parlamentul proclama Independenta Republicii Moldova. La 25 decembrie 1991, Gorbaciov declara ca URSS înceteaza sa existe. La 1 martie 1992, R. Moldova este primita în ONU). Dupa cum se poate constata, în fata vointei ferme a celor doua guverne românesti, de la Chisinau si de la Bucuresti, SUA si-a schimbat opinia, recunoscând R. Moldova, cu alte cuvinte modificarea unor frontiere recunoscute. Astfel, în aceasta parte a Europei era deschis drumul spre normalitate. Dar în 1996, în anul semnarii Tratatului dintre România si Ucraina, care era pozitia SUA? Aceeasi. D-l E. S. Alfred Moses, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti a declarat? „Ceea ce voiam sa spun este ca e prea târziu pentru modificarea frontierelor. Frontierele dintre România si Ucraina sunt stabilite. Ele sunt recunoscute prin Acordul de la Helsinki, semnat de România. Problema modificarii frontierelor în Europa s-a închis, fara posibilitati de redeschidere“. D-l Alfred Moses si-a exprimat speranta ca România, Rusia si Ucraina vor ajunge la un acord în ceea ce priveste denuntarea Pactului, „odios, detestabil, convenit între doua regimuri totalitare“. Nici presedintele României, nici diplomatii români nu au retinut au atentie aceste declaratii. Este clar ca d-l Alfred Moses trebuia sa faca aceasta declaratie, de ramânere a granitelor asa cum sunt, deci în favoarea Ucrainei, pentru a satisface dorintele Ucrainei. Dar Alfred Moses, diplomat de cariera, a lasat doua cai legale de pledare a cauzei românesti, daca oficialitatile românesti, asa, dupa cum, totusi, se presupunea, s-ar fi angajat pe acest drum?
1) Frontierele sunt recunoscute prin Actul de la Helsinki, semnate si de România. Ambasadorul SUA face referire la acest acord. Se stie ca tocmai acest acord ofera posibilitatea modificarii frontierelor prin întelegere între parti.
2) Pactul Molotov-Ribbentrop este declarat fara nici o retinere, odios si detestabil. Exprimarea sperantei ca România, Rusia si Ucraina vor ajunge la un acord în ceea ce priveste denuntarea Pactului, exprima directia tratativelor.
România era blindata. Îi trebuia tact, fermitate si sa ramâna protejata în fata întregii lumi, de Acordul de la Helsinki si de Pactul Molotov-Ribbentrop.
Oficialii români n-au tinut cont ca acest Pact este odios si detestabil. Dimpotriva, l-au musamalizat. Cumplita responsabilitate si detestabila, în întreaga viata politica internationala. Din nou imaginea României a fost deteriorata pe cursa lunga a istoriei. Dar iata ca o singura tara, Ucraina (În fapt imperiul URSS de apus), grav contaminata de microbul imperial sovietic, a insistat si a vrut sa stearga din memoria întregii lumi, Pactul nazisto-bolsevic. De ce? Pentru a ramâne în continuare beneficiara acestui Pact. Si cine o sprijina? Este incorect a spune România, ci niste persoane care prin concursul unor împrejurari deosebite istorice si politice, au ajuns în fruntea României, în frunte cu d-l Emil Constantinescu, presedintele României. Dumnealui a calcat în picioare cele doua precedente din chiar cele doua state românesti, România si Republica Moldova, din 1991. Primul, Declaratia de Independenta a R. Moldova, are o referire clara la Pactul Molotov-Ribbentrop, la întregul teritoriu al României anexat de URSS, deci si la cel care azi mai este inclus în Ucraina, însasi R. Moldova fiind constituita de catre URSS pe o parte din acest teritoriu. Al doilea, Declaratia Guvernului României, tot din 1991, prin care se recunoaste independenta R. Moldova, de asemenea se refera, fara echivoc, la Pactul Molotov-Ribbentrop, recunoasterea Independentei R. Moldova fiind considerata ca un pas decisiv spre înlaturarea pe cale pasnica a consecintelor nefaste ale Pactului. Cum de chiar omul din fruntea României, a calcat în picioare aceste precedente, actionând fatis împotriva intereselor poporului român? Ignorarea acestor doua declaratii este de ajuns pentru a fi excluse orice explicatii, acum si în vecii vecilor. Doar cu câteva luni înainte de alegerile generale, din 1996, Conventia Democrata din România, al carei presedinte era d-l Emil Constantinescu, s-a opus cu succes semnarii Tratatului cu Federatia Rusa, deoarece nu se denunta Pactul Molotov-Ribbentrop. Si asa ceva a contat enorm, electoratul votând pentru un astfel de viitor presedinte al României. Care, doar la câteva luni, în acelasi an 1996, dupa ce a ajuns presedinte al României, într-o graba uluitoare, ne-a pus pe toti asupra faptului împlinit, actionând contrar atitudinii CDR de dinaintea alegerilor. Ceea ce ne da dreptul sa ne întrebam daca nu cumva este si în serviciul unor interese straine (Moscova-Kiev). Cum am respinge aceasta întrebare, când seful statului român, sfidnd poporul român, a facut deliberat servicii mostenitorilor Pactului nazisto-bolsevic? A facut servicii Uniunii Europene, SUA, României? În nici un caz. Doar Moscovei si Kievului. Chiar daca a încercat sa arunce praf în ochii românilor, ca ar fi ceva interese ale UE. Si ca în UE nu vor intra tari care au probleme teritoriale între ele. Ucraina are teritoriu de restituit! Ucrainei îi era si îi este imposibil sa acceada în UE, cu drepturi depline. Dar dumnealui, d-l Emil Constantinescu a actionat si împotriva partii sanatoase, în curs de debolsevizare a Ucrainei. De vindecare de microbul imperial. Avem în vedere pe toti deputatii Ucrainei din Congresul Deputatilor Poporului al URSS, care, la 24 decembrie 1989, au votat, în unanimitate, pentru dclararea Pactului Molotov-Ribbentrop, nul ab initio. În felul acsta d-l presedinte Emil Constantinescu a sprijinit fortele bolsevico-imperiale din Ucraina. Se va redresa Federatia Rusa, economic si militar? Înseamna ca-i va ridica d-lui Emil Constantinescu un monument. La fel si Kievul, prin acei cetateni ai Ucrainei care au uitat ce soarta au avut imperiile si continua sa aiba. Desigur din aceasta situatie cea mai expusa este Ucraina. Occidentalii stiu sa aprecieze cinstea, respectarea adevarului si dreptatea. Ucraina mai reprezinta, prin teritoriul sau extranational, un real pericol pentru UE si o tenatatie pentru Moscova, de a-si apropia, sau anexa Kievul. Daca Ucraina ar fi renuntat la cele doua vârfuri de lance (prin teritoriile românesti) îndreptate împotriva Europei Occidentale, pâna în Slovacia, si pe Dunare, pâna în Serbia (Si Bulgaria), azi UE ar fi înaintat fara nici un risc pâna la adevaratele frontiere ale Ucrainei si nu ne îndoim, ar fi investit enorm în Ucraina, inclusiv mari sume nerambursabile. Dar a înaintat, într-o prima etapa, numai militar, prin NATO, în Polonia, pentru a-si mari gradul de aparare. Urmeaza posibilitti si eforturi, în timp, de a fi incluse si celelalte tari din est în UE. Dar integrarea progresiva a Ucrainei imperiale ridica mari semne de întrebare, riscul Moscova-Kiev ne fiind înlaturat. Ucraina nu este mai bogata si mai sigura pe viitorul sau cu teritoriile românesti (nordul Bucovinei, Herta, nordul si sudul Basarabiei si Insula Serpilor), dimpotriva. Ucraina nu a câstigat încrederea nimanui, dimpotriva. Prin pactul nazisto-bolsevic, de care benefiaza azi, nu a pacalit constiinta tarilor din Europa si nici SUA, dar s-a pacalit pe sine. Îi mentine pe semnatarii Pactului, victoriosi, în istorie. Îngtijoratoare eorare de calcul. Actualele granite ale Ucrainei pasteaza intacta revenirea militaro-strategica a Moscovei-Kiev, în raportul strategic fata de UE, aproape ca pe vremea URSS, ceea ce înseamna ca UE si SUA n-au prea câstigat, atât de mult, pe cât se pare. Riscul unei astfel de reveniri, pe fundalul saracirii tarilor din spatiul de dominare fost sovietic, ramase în afara NATO, nu este exclus. Moscova are posibilitati foarte mari de manevrare în interiorul Ucrainei - în Crimeia rusii formeaza 67% din populatie, iar în întreaga Ucraina rusii sunt în proportie de 20-25%, compacti mai ales în jumatatea de sud a Ucrainei. Este limpede ca Ucraina a fost manevrata, în legatura cu Pactul Molotov-Ribbentrop, atât de la Moscova cât si din Ucraina. O întelegere Kiev-Moscova, de voie sau de nevoie, creaza iar vechiul drum al URSS pâna în Europa Occidentala, fara ca UE si SUA sa se poata opune. Daca drumul spre Slovacia si Serbia ar fi fost exclus, prin revenirea la granitele corecte, de dinainte de Pactul Molotov-Ribbentrop, Moscova nu ar mai fi visat la restauratia imperiala. Poporul ucrainian a mai fost expus disparitiei, de catre Federatia Rusa. Salvarea Ucrainei trece, spre UE, prin România. Doar renuntând la anexiunile facute prin Pactul Molotov-Ribbentrop.

CÂTEVA DOCUMENTE SI ARTICOLE

Prutul lacrimilor noastre...

Intreaga suflare româneasca, între 1 si 9 Mai va fi la Prut, prin delegati din orasele si satele României, într-un adevarat pelerinaj, marturie a hotarîrii de a sterge ranile trecutului si de a participa la modelarea unei lumi noi, a dreptatii si a pacii. Comitetele de initiativa si organizare vor apare spontan, înca de pe acum, în uzine, institutii si mediul satesc, încât reprezentarea întregii tari va fi deplina. Pe cei ce vor calatori multa vreme, din Maramures, Oas, Crisana, Banat, Oltenia, Muntenia si Ardeal, îi vom recunoaste nu numai dupa banderolele tricolore, ci si dupa florile din galetile cu apa. Se vor întâlni, la Prut, cu cei din Dobrogea, Moldova si Bucovina, într-o totala îmanunchiere a vointei întregului popor român.
O asemenea stare de spirit a mai existat sub Mihai Viteazul, când a unit cele trei tari românesti, într-un singur stat, sub Alexandru Ioan Cuza, în 1859, pe timpul Unirii Principatelor si în 1918, când delegati din întreaga Transilvanie s-au îndreptat spre Alba Iulia, exprimând si împlinind vointa întregului popor român, de a trai într-un singur stat, unitar, conform temeiurilor sale istorice multimilenare. La fel românii din Basarabia, prin sfatul Tarii.
Preotii care vor fi la fata locului, la Prut, vor aduce, prin rugaciuni, multumiri lui Dumnezeu, iar cei ramasi în bisericile din parohii, vor ruga de asemenea, pe Dumnezeu, sa ne ajute sa ne împlinim sfintele noastre aspiratii.
În lumea noua ce se profileaza pentru întreaga Europa, întelegerile secrete dintre Hitler si Stalin- e vorba de Tratatul Ribbentrop-Molotov- în urma carora partea de rasarit a României a fost inclusa în teritoriul URSS, au devenit o piedica în calea instaurarii unei noi lumi în Europa, o lume a dreptatii, adevarului si pacii. URSS nu poate patrunde în aceasta noua Europa, daca nu renunta deplin si cinstit la consecintele Tratatului Ribbentrop-Molotov.
Am ales calea florilor pentru a ne manifesta vointa, deoarece continuam spiritul sublim al Revolutiei Române. Tineretul s-a lansat în lupte, în timpul revolutiei, rostind aceleasi cuvinte, în întreaga tara, în fata fortelor înarmate ale dictaturii.Voi cu arme, noi cu flori! Era un spirit crestin, ce actiona din sufletul tuturor tinerilor angajati împotriva întunecimilor ateismului înarmat. Si dictatura lui Ceauescu s-a frânt. La Prut este vorba de perpetuarea anacronica si sfidatoare a unei situatii mostenite de pe vremea dictaturii lui Stalin.
Întreaga Europa va urmari evenimentele de la Prut, dintre 1 si 9 Mai. Ar fi posibil ca pâna la 9 Mai, libera trecere peste Prut, fara pasapoarte, fara vize, fara taxe, sa devina un cadru legalizat, semn fara echivoc al angajarii Moscovei pe drumul rezolvarii depline a petelor albe dintre URSS si România. Fiind întrunite toate conditiile interne si internationale, consideram ca Moscova va trece cu bine si acest examen al adevarului.
Gheorghe Gavrila Copil
Dreptatea nr. 10, din 15 februarie 1990

Prutul lacrimilor noastre, sa-l acoperim cu flori
Lant uman de-a lungul granitei de pe Prut

Dumnezeu a rânduit sa fim dintotdeauna pe pamântul nostru, stramosesc. Vom ramâne aici, în eternitate, cu Ardealul în interiorul Muntilor Carpati, strajuit de Maramuresul întreg, de Oas, de Crisana, de Banat, de Oltenia, de Muntenia, de Dobrogea si de Moldova lui Stefan cel Mare!
Anul acesta, la 9 Mai se împlinesc 113 ani de la Proclamarea independentei României. Societatea Culturala Bucuresti - Chisinau propune sarbatorirea Independentei României, printr-o actiune la scara nationala, ce urmeaza sa se desfasoare între 6 si 10 mai.
Cetatenii din întreaga tara sunt invitati duminica 6 mai, la ora 12 si 30 de minute, sa acopere cu flori Prutul lacrimilor noastre, iar la ora 13 sa formeze un lant uman de-a lungul granitei de pe Prut. În toate bisericile din tara, la 12 si 30 de minute sa înceapa sa bata clopotele. Preotii din Moldova si cei ce pot veni, din orice parte de tara, sunt rugati sa oficieze Sfânta Liturghie, la Prut. În Bucovina si Maramures, pe dealuri, sa sune tulnicele, ca pe vremea lui Stefan cel Mare. Din Alba Iulia, Mihai Voda va porni la drum, cu Transilvania, cu Muntenia si Moldova deodata. Horea, regele Daciei si Craisorul Avram Iancu vin cu motii lor, cu toti codrii Muntilor Apuseni. Si tulnicele motilor se aud dintr-o parte în alta de tara. Fetele si flacaii din întreaga Românie se pregatesc pentru marea întâlnire de la Prut. Maria Sa, Stefan al Moldovei, ne asteapta! În sufletele noastre îl auzim pe Mihai Eminescu îndemnându-ne sa pornim la Putna si la Prut. Si îl auzim toti, din Cetatea Alba, din Chisinau, din Soroca, din Hotin, din Cernauti, din Satu Mare, din Timisoara si din Bucuresti.
Societatea Culturala Bucuresti - Chisinau, cu sediul pe Aleea Romancierilor nr. 6, bloc E 19, sc. A, et. 10, ap. 55, sector 6, cod 77398, Bucuresti, tel. 745 67 82, nefacând parte din nici un partid politic, cheama toate partidele, sindicatele, organizatiile si societatile culturale, cât si pe cei fara partid, sa îsi anunte si sa organizeze participarea la acest mars national cu flori, având în vedere ca este vorba de o cauza comuna tuturor românilor.
Învatatorii, profesorii, preotii, elevii, studentii, muncitorii, taranii, tinerii din satele si orasele dinspre Prut, sunt solicitati sa aiba initiativa organizarii lantului uman pe întreaga zona a Prutului, cu oameni din partea locului.
Am înteles ca în actiunile noastre sa tinem seama de granitele de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Se impune totusi observatia ca de Prut este vorba, de fapt de granitele impuse în 1940, în contextul tratatului Ribbentrop-Molotov, prin care poporul român a fost despartit, în mod abuziv, în doua, românii din câmpia Tisei pâna la Prut si românii de la Prut pâna la Nistru.
Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, Bocovina de nord si judetele din sudul Basarabiei sunt Republica Democrata Germana a României.
Considerente profund umanitare, justificate istoric, impun libera circulatie, fara pasapoarte, fara vize, fara taxe, a cetatenilor din România si R. S. S. Moldoveneasca. Este o cerinta majora a Revolutiei Române.
Dreptatea, 31 martie 1990
Desteptarea (Chisinau), aprilie, nr. 3, 1990

Stenograma convorbirilor purtate de Presedintele Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau, d-l Gheorghe Gavrila Copil, la Ministerul Învatamântului al Republicii Federative Ruse, la Comitetul pentru Stiinta si Învatamânt al Sovietului Suprem al RSES Ruse, la Cabinetul Prim Vicepresedintelui Sovietului Suprem al RSFS Ruse (Moscova 7-9 august 1990)

Gheorghe Gavrila-Copil, Presedintele Societatii culturale «Bucuresti Chisinau»? — Dupa cum prea bine se stie, din 1940, poporul român traieste în trei state, în România, Republica Moldova si Ucraina, cu alte cuvinte în România, Bucovina de Nord si Basarabia. Am sosit în Republica Moldova în urma cu câteva saptamâni pentru sco1arizarea gratuita, în România, a o mie de copii din Bucovina de Nord si din Basarabia. Am solicitat acordul oficialitatilor din domeniul Învatamântului, din Cernauti si Odesa. Atât din partea Republicii Moldova, cât si din partea oficialitatilor din Ucraina, ni s-a raspuns «da». În Republica Moldova selectionarea copiilor a luat sfârsit. Procesul continua în Bucovina de Nord si în sudul Basarabiei. Din partea româna, numarul de burse se va mari. Republica Moldova, cât si Ucraina au acceptat sa aducem profesori români în Bucovina de nord si sudul Basarabiei. Bineânteles, fara nici o rubla din partea Ucrainei sau a Republicii Moldova. S-a mai acceptat ca profesorii si învatatorii români din Republica Moldova si Ucraina sa mearga- pentru reciclare sau perfectionare în România. Deci, dupa 50 de ani de despartire, relatiile sunt firesti, normale si vedem cu totii ca asa este foarte bine.
Pentru prima data, socot ca ne putem privi cu adevarat, cu sinceritate în fata, rusii si românii, în problemele învatamântului. Am sosit la Moscova, într-o tara mare si puternica si nu ma îndoiesc ca ea va sti a fi si buna fata de minoritatea de români (de moldoveni) din Federatia Rusa, pe linie de învatamânt. Am auzit ca faptele, deja, ne-au luat-o înainte, ca minoritatile din Moscova învata in limba lor, asa ca lucrurile au deja o pornire. In România sunt vreo 200.000 de rusi. Nimeni nu-i împiedica sa-si cultive limba materna, din gradinita pâna la terminarea scolii generale, a liceului. Universitatile, bineânteles, sunt în limba româna. Dar românii sunt între 500 de mii si un milion în spatiul dintre Nistru si Rasaritul Siberiei. Ei sunt urmasii deportatilor de alta data, sau cei care au plecat de nevoie la lucru în afara Republicii Moldova. Noi stim ca rusul are inima buna si ca daca acesti români, acolo unde traiesc compact, daca ar învata în limba materna, si-ar regasi linistea sufleteasca, seninatatea si ar munci cu mai mult spor. E o mica minoritate fata de oceanul poporului slav, în care se afla, încât cultivarea în limba lor materna ar fi ca o floare în vitrina Rusiei, în relatiiIe Rusiei cu celelalte popoare. In România si celelalte minoritati învata în limba lor materna, cum este cazul populatiei maghiare. Si cu toate acestea, poporul român nu este mai slab, ci dimpotriva. Si este un popor mic.
Acum, noi am pornit spre Siberia, cu gândul de a invita spre România sau spre Basarabia si Bucovina, spre Republica Moldova, pe acei copii româno-moldoveni, care vor sa studieze în locurile lor de origine, în limba materna. Cu oficialitatile din Odesa, problema s-a pus deschis. Oricând, copiii ucrainenilor din România, daca sunt invitati din Ucraina, sunt liberi sa vina sa studieze în Ucraina. Principiul este valabil pentru oricare din minoritati. Întrebarea este urmatoarea? daca principiul studierii în limba materna aplicat la Moscova se poate aplica si pentru minoritatea româneasca din Federatia Rusa. Rusia poate face aceasta reparatie morala unor oameni foarte necajiti. Poate depasi chiar situatia existenta în Europa de Apus, în legatura cu minoritatile. România si Uniunea Sovietica sunt tari vecine, între ele securitatea si K. G. B. - ul pot disparea. Sunt doar niste probleme umane, usor de rezolvat, pentru a ne putea privi în fata. Cam acestea sunt problemele pentru care am avut onoarea sa fiu primit.
Eventual, daca s-ar putea aduce profesori din România si pentru localitatile din Siberia sau dincoace de Ural sau de oriunde, daca n-ar exista cadre necesare pentru început, asa cum aducem în Republica Moldova si în Ucraina.
VLADIMIR BORISOVICI NOVICIKOV - Ministrul adjunct al învatamântului public al R. S. F. S. R.? — Bine. As vrea sa studiez problema într-un context mai larg, pentru început facându-va cunostinta, poate, cu pozitia noastra principiala în ceea ce priveste problema limbii minoritatilor nationale prezente pe teritoriul Rusiei. Rezulta ca conceptul general se reduce la o contributie multipla. În tot cazul, noi nu avem intentia sa interzicem acest lucru sau sa limitam pe cineva, când apare dorinta sa se studieze în limba materna, si mai mult ca oricând, se elaboreaza o serie de masuri organizatorice orientate, din partea Guvernului, spre solutionarea acestor probleme.
G. G. COPIL? Perfect.
V. N. NOVICIKOV? La noi, în ierarhia subordonarii fata de minister, exista câteva institute de cercetari stintifice si cel mai mare din ele, care poseda un potential stiintific considerabil, este chiar Institutul care se ocupa cu problemele nationale ale scolii, care cerceteaza problematica învatamântului în limba materna, adica chiar întrebarea pusa în discutie de D-stra. În prezent, în structura ministerului, constituim sectii speciale, care se vor ocupa de problemele nationale si regionale. Fireste, care îsi vor desfasura activitatea nu numai prin prisma instruirii în limba materna, dar care îsi vor asuma scopuri cu mult mai largi — si anume renasterea scolii de cultura nationala, istorie si traditie? noi credem ca în perioada stagnarii, scoala a fost peste masura controlata de stat.
G. G. COPIL? Eu nu sunt de acord? cultura nationala fara cultivarea limbii, de fapt, este sortita disparitiei si, în loc sa fie mai multe flori într-o gradina, începe sa fie numai una.
V. B. NOVICIKOV? Fireste. Sa zicem, noi nu am facut investigatii pentru a afla pe cei ce ar dori sa studieze în limba româna pe teritoriul Rusiei, sau sa aflam numarul elevilor care si-ar exprima dorinta sa învete limba româna ca limba straina. Asemenea cercetari nu am facut.
G. G. COPIL? Sunt convins ca problema exista. E un început de drum pentru Rusia. Stiind ca problema exista, am venit cu un gând bun în plus, tocmai pentru a fi pornita la modul concret.
V. B. NOVICIKOV? Probabil, nu neg acest fapt si vreau numai sa subliniez ca legea care este recunoscuta azi pe teritoriul tarii, conform careia limba în care se învata, este aleasa de familie si copil. A învata o limba sau alte, este de competenta numai si numai a familiei si nu avem nici un motiv sa refuzam acea parte a populatiei din republica noastra, care e cointeresata sa studieze în limba româna si suntem gata sa sustinem aceste initiative. Nu, n-au fost piedici.
G. G. COPIL? N-au fost piedici, în ultimii 2-3 ani. Însa înainte, n-au fost decât piedici.
V. B. NOVICIKOV? Dar noi vorbim de prezent cu D-voastra.
G. G. COPIL? În Ucraina, însa, am constatat, ca si acolo unde satele au învatamânt în limba ucraineana, satele românesti, din Bucovina sunt libere sa îsi deschisa învatamânt în limba româna.
V. B. NOVICIKOV? Dar sa fim mai pragmatici. As vrea sa concretizez în care regiuni ale Siberiei ati hotarât sa va deplasati?
G. G. COPIL? Noi am dori sa mergem la Irkutsk, Novosibirsk, Kurgan si Tiumeni. Dar noi cunoastem foarte multe localitati, atât la Rasarit cât si la apus de Ural, încât daca Ministerul Învatamântului va dori sa colaboreze, sa se colaboreze la completarea localitatilor în care traiesc români, noi suntem gata, atât cei de la Bucuresti, Societatea Culturala «Bucuresti - Chisinau», cât si oficialitatile de la Chisinau sa înaintam o lista cu localitati, o lista care, fara doar si poate, este incompleta.
V. B. NOVICIKOV? Am mai vorbit, ca nu ne-am preocupat, în special, de aceasta problema. Va pot spune, însa, ca dvs. o sa aveti întâlniri cu conationali, probabil o sa discutati în ce masura sunt cointeresati ei în ceea ce priveste rezolvarea problemelor legate de instruirea în limba româna, sau orice alta forma de reînviere a limbii. Si oricare ar fi varianta propusa, noi suntem gata sa o sprijinim, sa o transpunem în practica, fireste cu ajutorul respectiv din partea dvs. Însa daca în timpul calatoriilor dvs. veti gasi localitati cu populatie româneasca compacta, sa presupunem în Reg. Kurgan, noi nu avem în urmatorii 1-2 ani nici o posibilitate sa punem la dispozitie carti si manuale în limba româna. Pentru ca nu avem asa ceva. Noi suntem gata sa convenim asupra problemei în cauza, cautând varianta optima, cooperând cu dvs. fara ca sa tergiversam în rezolvarea celor discutate.
G. G. COPIL? Bine. Pentru început eu am sa rog Ambasada Republicii Moldova, de aici, din Moscova, sa ia legatura cu Academia de Stiinta de la Chisinau, care are deja publicate câteva atlase de folclor, dialectologie, etnografie. Este vorba de localitatile, atâtea câte au putut fi cercetate, începând de la Nistru, pâna în Siberia, deci o evidenta oficiala, publicata. Ar fi primul aspect documentar pentru o evidenta. Deci sunt documente oficiale deja aparute în U. R. S. S. Este bine sa se porneasca de la cele oficiale, restul fiind terenul destul de mare, pe masura ce se mai descopera celelalte, se vor lua în consideratie.
V. B. NOVICIKOV? Bine, dar daca e sa vorbim de învatarea limbii române sau despre învatamântul în limba româna, eu aici fac o diferenta.
G. G. COPIL? Fie ca se numesc români sau moldoveni, tot români sunt.
V. B. NOVICIKOV? Nu aceasta am avut în vedere. Pur si simplu avem o situatie aparte cu limbile minoritatilor. Se poate întâmpla ca orice limba sa fie învatata ca obiect de sine statator — iata o varianta. O s-o lamuresc.
G. G. COPIL? În tara, minoritatile nationale, de pilda ungurii, studiaza toate materiile în limba materna — limba maghiara, - dar învata si Limba Româna pentru ca sunt cetateni ai României.
V. B. NOVICIKOV? Aceasta e o alta treapta în evaluarea problemei, cu mult mai serioasa. Eu ma limitez la a distinge urmatoarele etape, dat fiind faptul ca noi începem de la un capat totul, pe teritoriul Rusiei, spre deosebire de Moscova. Noi avem posibilitatea sa ne miscam dupa urmatoarele etape? prima, de a se introduce în loc, sau pe lânga alte limbi straine limba româna dupa programa. A doua? — învatarea limbii în institutiile prescolare. O alta varianta ar fi mai complicata, ar fi nevoie de literatura didactica pentru toate obiectele din scoala, însemnând studierea deplina în limba româna. E mai complicat si poate fi folosit numai pentru etapa a doua.
Da, suntem de acord sa colaboram, daca populatia românilor care locuiesc compact pe teritoriul Rusiei va declara ca doreste sa învete si sa-si învete copiii în limba româna. Noi nu avem nimic împotriva. Nimic nu ne poate împiedica s-o facem.
G. G. COPIL? Este normal, sunt vremuri de mari sperante, de mare bucurie si nu ma îndoiesc, ca în perioada de restructurare, când omului nu-i mai este frica sa-si spuna dorinta, multe grupuri, majoritatea grupurilor de origine româneasca din Federatia Rusa, vor dori sa existe. Pentru ca daca nu învata deloc în limba materna, dispar. Ori, nu as vrea ca Rusia, peste ani de zile, sa se simta jenata ca numai de pe teritoriul sau a disparut minoritatea româneasca, iar pe teritoriul României si al altor tari din Europa, minoritatile exista. Rusia si-ar putea dobândi o mare atractie, tocmai prin cultivarea valorilor spirituale ale minoritatilor, ar putea avea un mare prestigiu. Aceasta mica minoritate româneasca ar fi acel liant de prietenie de cursa lunga, cursa mileniului ce vine, între poporul român si poporul rus. Dar pâna acum, sa fim exacti, împotriva poporului român s-au exercitat, cu violenta, o suma de privatiuni. Sa fim exacti, este vorba de fiii deportatilor. Asa ceva înseamna obligativitatea unor reparatii morale. Sau nu numai deportati, ci si cei care au fost obligati sa-si paraseasca locurile natale.
Eu, ca român, trebuie sa-l privesc pe rus în fata, iar rusul sa ma priveasca si pe mine în fata, sa nu mai existe nimic din mostenirea aceea care ne-a facut sa nu fim absolut sinceri. Acest lucru se poate îndrepta prin formula cea mai simpla, prin noua generatie. Cum crestem noua generatie? Îi învatam sa uite trecutul si sa se bucure de prezent. Trecutul nu trebuie sa mai fie activ, trebuie sa moara? Aceasta depinde numai de caldura inimilor noastre, a generatiilor de azi. Eu sunt convins ca Rusia are un mare viitor. Nu e vorba de conjunctura si de diplomatie, la o sedinta de lucru, ci este o convingere personala si, repet, încheind, lucrul acesta Rusia îl poate dovedi de pe acuma, prin felul în care trateaza problemele cu un profund caracter uman. Cam asta ar fi ceea ce am avut de spus.
V. B. NOVICIKOV? Îmi face placere sa observ ca astazi în convorbirile noastre, nu exista punct în care ar putea fi o neîntelegere sau vreo discordanta.
G. G. COPIL? Va multumesc! Am venit cu sinceritate totala. În lucruri de felul acesta, nici un pic de minciuna nu este buna. Punând în fata cinstea, nu avem probleme în viitor. E clar.
V. B. NOVICIKOV? Fara vreo retinere, va pot spune ca noi avem o buna întelegere si nu orice întelegere, orice situatie prieteneasca, ci una care trebuie vazuta construindu-se pe fapte de seama. Iata, dupa întâlnirile pe care le veti avea pe unde veti merge, va trebui sa purtati dorintele si aspiratiile de a învata limba natala a celor cu care va veti întâlni. Noi pregatim în acest sens o atmosfera calduroasa. Iata, eu cred ca aici se deschide un câmp prolific de cooperare comunitara. Pentru toti cei ce învata, noi ne consideram alaturi de dvs.
G. G. COPIL? Eu abia astept sa ma întorc în tara pentru a comunica Ministerului Învatamântului din Bucuresti aceasta veste buna care are darul de a linisti sufletele tuturor, românilor, rusilor, pentru ca sa traim cum n-am trait pâna acum, ca niste prieteni absolut adevarati.
V. B. NOVICIKOV? Eu consider, si as vrea sa cred, ca întâlnirile cu cetatenii sovietici de pe teritoriul tarii noastre vor confirma si vor duce la rezolvarea problemelor pe care le-am avut în vedere aici. Eu cred ca astfel de întâlniri, desigur se vor referi la acele întrebari si probleme cu care ne-am confruntat noi azi. Cred ca urmatorii pasi vor fi contactele care vor face cunoscute prietenilor nostri pozitia noastra.
G. G. COPIL? Nu ma îndoiesc deloc de acest lucru. Voi face doar constatarea ca toti cei de aici, regretam ca aceste lucruri n-au fost facute, eventual, cu douazeci-treizeci de ani mai devreme.
V. B. NOVICIKOV? Da. Dar oricum suntem fericiti ca am început totusi. De acum mergem pe acelasi plan.
G. G. COPIL? Domnule Ministru Novikovici Vladimir Borisovici, va multumesc! Iata-ne ca graim aceeasi limba? a omeniei, a grijii fata de copii. Din clipa aceasta, un astfel de Ministru nu se deosebeste cu nimic de Ministrul Învatamântului din România, sau de Ministrul Învatamântului din Moldova, de Ministrul Învatamântului din Rusia, pentru ca nu exista probleme delicate, exista numai probleme umane pe care ambii le rezolva. Va dorim fericire dvs. si familie dvs. Toata dragostea!
SORIN VLADIMIR PAVLOVICI, Presedintele Comitetului pentru Stiinta si Învatamânt al Sovietului Suprem al R. S. F. S. Ruse? — Luati loc, va rog! Va cerem iertare, dar noi ne aflam în stadiul de instalare. Abia acum am primit încaperile care au fost repartizate Comitetului si de aceea, va rog sa ne scuzati pentru starea în care va primim.
G. G. COPIL? Eu stiu ca si aici lucrurile sunt în formare, ca si la Bucuresti, ca si la Chisinau. Ne-a fost foarte greu sa gasim acest cabinet. Poate ca, nici cabinetul domnului Hasbulatov nu se stie exact unde e, dar stiu ca, dupa cele ce vom discuta acum, în mod sigur, va fi foarte cunoscut.
V. P. SORIN? Si înca foarte repede!
G. G. COPIL? Cel putin în raportul Rusiei cu poporul român.
VORONTOV VALERII ALEXANDROVICI-Vicepresedintele Comitetului? — Speram ca la Bucuresti cabinetul va fi gasit mai usor.
G. G. COPIL? Este o tara mai mica. Nu vreau sa va rapesc timpul si deci as vrea sa intru direct în subiect. Sunt de aproape o luna si jumatate în U. R. S . S. Am venit din România în Republica Moldova cu o mie de burse pentru românii din Moldova, pentru copiii din Republica Moldova, pentru a veni în România pe timp de patru ani, sa-si faca liceul.
V. P. SORIN? Daca am înteles bine, România a dat o mie de burse, pentru ca elevii sa poata învata în România.
G. G. COPIL? Domnule Vicepresedinte, va comunic ca poporul român din 1940 încoace în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov, traieste în trei state? România, Republica Moldova si Ucraina, cu alte cuvinte în România, în Bucovina de Nord si Basarabia. Pornind de la acest adevar, am plecat în Ucraina, la Odesa si Cernauti, cu aceeasi problema pe linie de învatamânt.
Bucovina si Basarabia constituie teritoriile României anexate în 1940. Oficialitatile ucrainene ne-au înteles. De asemeni, au fost de acord sa luam copii din Bucovina si din judetele din sudul Basarabiei, în România, la carte. Au fost de acord sa aducem si profesori din România în Bucovina si în judetele din sudul Basarabiei. Aceeasi situatie s-a aprobat, bineînteles, în Republica Moldova. Am facut un pas mai departe. Stim ca poporul român a suferit cumplit, un foarte numar de români a fost deportati în Siberia. Altii au fost obligati sa-si gaseasca de lucru în Siberia sau în alte republici, încât azi traiesc în afara Bucovinei sau Basarabiei, între 500 de mii si un milion de români. Sunt cei mai oropsiti, cei mai necajiti dintre ai nostri. Pentru ei am venit la dvs., cu probleme de învatamânt, privite sub doua aspecte? 1. Sa luam copii din Siberia pentru a veni la scoala în Republica Moldova sau România . 2. În al doilea rând pentru cei care vor dori sa deschida învatamânt în limba materna, sa studiem posibilitatile de a-i ajuta la fata locului. Acelasi probleme le-am discutat ieri cu domnul Vice-prim-ministru al Învatamântului, domnul Novicikov Vladimir Borisovici. A raspuns foarte frumos la ambele întrebari? da, da. Acum am venit aici, pentru ca simt inima Rusiei cum se departeaza de trecut, de mostenirea grea, de pe vremea lui Stalin si Brejnev. M-am orientat dupa situatia minoritatilor din tara. Sa luam numai doua minoritati? maghiara si rusa. Acum, ele primesc drepturi pe linie de învatamânt si cultura. În plus, lucru de care n-au putut benefia nici ei, de fapt, nici noi, de libertatile specifice. Cei aproximativ doua sute de mii de rusi beneficiaza de toate drepturile culturale si pe linie de învatamânt pe care le doresc, pâna la terminarea scolii medii. Daca în România si în alte tari din Europa, se are grija sa nu dispara minoritatile, într-o tara atât de mare, ca Rusia, în care minoritatea româneasca este foarte mica, ar fi un pacat inexplicabil, care nu se poate trece cu vederea, daca s-ar admite acest lucru. Cred ca daca Ucraina si Repubilca Moldova, aceasta din urma într-o situatie mai delicata, pentru ca este vorba de blocul etnic al poporului român, au acceptat acest adevar, sper ca si Federatia Rusa sa-si aminteasca ca urmasii deportatilor, fiii sclavilor de altadata, mai sunt în viata. Cred ca între România si Rusia, Securitatea si K. G. B.-ul pot disparea cu totul, printr-un simplu exmen de încredere, rezolvarea problemelor umane. Stim ca, aici, Guvernul este în formare. Am sosit acum pentru a nu mi se putea reprosa, cândva, ca am venit prea târziu. Acestea sunt problemele si astept cu nerabdare si cu foarte mare încredere aceleasi raspunsuri pozitive.
V. P. SORIN? Va raspundem scurt, asa cum s-a raspuns la Minister? da, da. Pot sa dau câteva amanunte? 1. În primul rând, ne luam obligatia sa informam pe toti românii care traiesc pe teritoriul Rusiei despre posibilitatea pe care o acorda Rusia. Toti care vor primi aceasta informatie si vor dori sa beneficieze de dânsa, îi vom ajuta sa faca studiile în România. Acolo unde exista populatie româna compacta, e posibila si organizarea unor scoli.
V. A. VORONTOV? Concret, de ce fel de ajutor aveti nevoie din partea Comitetului nostru?
G. G. COPIL? De un statut legal, prin organele de specialitate, Ministerul Învatamântului, Comisia Parlamentara, etc. Deci acestea, Ministerul si Comisia, sa beneficieze de o lege aprobata de Guvern, din care sa reiasa ca minoritatea româneasca are dreptul la învatamânt în limba materna. Asemenea lege pentru minoritati, chiar daca a existat, a fost birocratica, dar niciodata aplicata.
V. P. SORIN? Eu cred ca noi trebuie sa încheiem un Acord între guvernele R. S. F. S. Ruse si României. Comitetul nostru ne va ajuta în acest sens.
G. G. COPIL? Înteleg ca pot, din clipa aceasta, sa comunic Guvernului român pozitia dvs.
V. P. SORIN? Am ajuns la un acord de principiu.
G. G. COPIL? Sigur ca da, de principiu.
V. P. SORIN? Un acord de principiu pentru elaborarea unui acord între Guvernele noastre.
V. A. VORONTOV? Întelegerea care presupune rezolvarea unor probleme sub aspect tehnico-material.
V. P. SORIN? Si noi dorim ca, într-un timp cât mai scurt în conditiile de libertate din România, sa fie pregatit proiectul unei atari întelegeri.
G. G. COPIL? Cred ca exista probleme interne ale Rusiei pentru o astfel de lege. Dar înteleg ca, pentru o astfel de lege, se doreste o colaborare absolut deschisa si sincera cu partea româna.
V. P. SORIN? Si pe baza acestei întelegeri, noi vom lucra pe teritoriul Rusiei.
G. G. COPIL? Perfect. Este o deschidere totala, încât eu sunt sigur ca, în urmatorii 2-3 ani, românii si rusii se vor putea privi liber în fata. Ceea ce înseamna, în mod deschis, o mare fericire de ambele parti.
V. A. VORONTOV? Noi niciodata n-am închis ochii si întotdeauna am fost dispusi si binevoitori fata de români.
G. G. COPIL? Este perfect, pentru oamenii care formeaza acest Guvern. Lucrul acesta se poate afirma, într-adevar, pentru ultimii 2-3 ani. Deci, nu dintotdeauna, ci de acum, de când avem încredere, altfel nu s-ar fi venit. Noi am crezut în raspunsul pe care ni l-ati dat dvs., înainte de a porni de la Bucuresti. Si am pornit de la premiza ca a nu spune adevarul integral, înseamna a face o mare greseala. La urmatorul pas, birocratia, falsul si minciuna s-ar fi vazut. Numai sinceritatea pune fundatia care rezolva, pentru mileniul ce vine, o lume buna si odihnitoare pentru toti.
V. A. VORONTOV? Problema concreta pentru noi este? locuitorii tarii noastre si ai Statului rus, vrem sa stim în ce conditii vor învata.
G. G. COPIL? Noi am luat elevi din Ucraina si Republica Moldova pentru clasa a IX-a, X-a, XI-a, XII-a, deci pentru liceu. Liceul la noi este de 12 ani, asigurându-li-se în mod gratuit instruirea si manualele, masa si caminul.
V. P. SORIN? Eu cred ca detaliile acestor probleme se pot rezolva în cadrul unui Acord.
G. G. COPIL? Eu cred ca este ajuns unul de principiu, restul se va stabili la nivel de Guverne.
V. P. SORIN? Noi, în principiu am convenit.
G. G. COPIL? La nivelul dvs. guvernamental, partea româna din Guvern, cu partea dvs. din Guvern, vor dezbare aspectele concrete. Este extraordinar acordul de principiu. Detaliile se vor stabili în timpul tratativelor.
V. A. VORONTOV? Când o sa fie gata proiectul si când va putea fi prezentat?
G. G. COPIL? Eu fac urmatorul lucru? o informare deplina catre Guvernul român, cel târziu pâna într-o saptamâna. În acelasi timp, în clipa de fata, sunt în drum spre Siberia, dar voi face informarea prin Ambasada Româna de aici, si, totodata, prin Legatia Moldovei, voi informa Guvernul de la Chisinau. Se pare ca este o zi splendida. Dupa 50 de ani, am gasit un limbaj, într-adevar normal.
V. A. VORONTOV? Este necesar ca aceasta convorbire foarte serioasa sa aiba o stenograma.
G. G. COPIL? Totul este înregistrat. Intentionam sa aducem la cunostinta opiniei publice din România integral, trasmitând acest lucru la Televiziune.
V. A. VORONTOV? Tot protocolul acestor convorbiri va fi redactat si publicat pentru ca românii sa poata afla continutul lui. De asemenea trebuie propus Televiziunii noastre sa arate aceasta pelicula, pentru informarea opiniei publice.
G. G. COPIL? Va rog, din tot sufletul, sa transmiteti domnului Presedinte Eltîn si domnului prim-vicepresedinte Hasbulatov toata dragostea noastra si convingerea ca împreuna cu dvs. si cu toti ceilalti membri ai Guvernului, vor reusi sa puna temelia unei lumi în care drepturile omului sa nu mai fie calcate în picioare.
V. A. VORONTOV? Noi îl stimam foarte mult pe Boris Nicolaevici Eltîn, care face tot posibilul pentru a stabili relatii care duc spre o lume umana. Oamenii îl stimeaza foarte mult pe Boris Nicolaevici Eltîn.
G. G. COPIL? Noi suntem convinsi si speram din tot sufletul si suntem alaturi de acest Guvern, care lucreaza si într-adevar rezolva problemele profund umane. Se simte, deja, o inima calda, care începe sa palpite.
V. A. VORONTOV? Am dori în încheiere, sa ne exprimam speranta ca România, care merge spre o cale noua, sa obtina în timpul cel mai apropiat succese în dezvoltarea sa si, daca vom avea ocazia, vom fi bucurosi sa fim martorii realizarii problemelor care au fost discutate acum.
G. G. COPIL? Eu sunt convins ca, începând cu anul acesta, suntem martorii primului început concret.
V. A. VORONTOV? Multumim! Toate cele bune!
G. G. COPIL? Toata dragostea!
V. A. VORONTOV? La revedere!
G. G. COPIL? La revedere!
V. A. VORONTOV l-a informat pe domnul HASBULATOV, prim-vicepresedintele Sovietului Suprem al RSFS Ruse, despre convorbiri si despre cele convenite. Dupa opinia domnului Vorontov, partea româna a fost satisfacuta de aceste rezultate.

*

În timpul primirii la domnul SERGHEI BORISOVICI MEDVEDEV, adjunctul domnului prim-vicepresedinte al Sovietului Suprem al R. S. F. S. Ruse, domnul Vorontov, adresîndu-se domnului Serghei Borisovici Medvedev i-a spus? Azi am facut o fapta foarte buna în stabilirea bunelor relatii între Rusia, România si Republica Moldova. Domnul Medvedev si-a exprimat satisfactia si încrederea în transpunerea în practica.
V. F. SORIN? Principalul e ca rezultatul sa existe.
G. G. COPIL? Eu ma simt atât de bine aici, încât uneori uit ca nu sunt la Bucuresti.
V. F. SORIN? Minunat!
G. G. COPIL? Va asteptam în România! Domnule Serghei Borisovici Medvedev, speram sa raspundeti la invitatie si sa veniti împreuna cu sotia. Sunt sigur ca veti avea o invitatie din partea Guvernului român!
Tara (Chisinau) nr. 39, 1990
Alianta Civica nr. 57, 58, 1991

Apelul
SOCIETATII CULTURALE „BUCURESTI - CHISINAU“ catre românii din Siberia

Români si moldoveni din Siberia!
Au sosit timpurile mult asteptate ale adevarului si ale lucrurilor limpezi în relatiile dintre Rusia si România. Dialogul despre miile de concetateni de-ai nostri, a caror soarta a fost sa se pomeneasca pe teritoriul Rusiei, este purtat astazi la cele mai înalte nivele parlamentare. Noi, membrii Societatii Culturale „Bucuresti - Chisinau“, am adus pentru Moscova vesti dintre cele mai bune? s-a ajuns la o întelegere privind instruirea copiilor din Basarabia si Bucovina de nord în România. Le-am adus mii de burse? instruirea , masa si cazarea vor fi gratuite pentru întreaga perioada a celor patru ani de studii - de la clasa IX la XII. Acesti copii, parintii, fratii si surorile lor intra în dreptul de circulatie libera, din Moldova în România si în sens invers.
Am plecat de la Chisinau la Moscova, dupa care am calatorit prin orasele Rusiei pentru a ne întâlni cu moldovenii si românii domiciliati între Nistru si Extremul Orient. În timpul convorbirilor purtate cu Ministrul învatamântului public al RSFSR, V. S. Novicikov, cu presedintele Comisiei pentru stiinta si învatamânt a Sovietului Suprem al RSFSR, V. P. Sorin, cu vicepresedintele acestui comitet, V. A. Vorontov precum si în timpul audientei la S. B. Medvedev, ajutorul prim-vicepresedintelui Sovietului Suprem al RSFSR, R. Hasbulatov, a fost elaborat un punct comun de vedere privind problemele românilor si moldovenilor stabiliti cu traiul în Federatia Rusa. Guvernele Moldovei si României au fost informate în privinta continutului acestor tratative.
Am sosit în Siberia aducând vesti mult asteptate?
1. Românii si moldovenii sunt în drept sa-si deschida scoli pe întreg teritoriul RSFSR, inclusiv Siberia, pentru a obtine o instruire în limba materna. Desi timp îndelungat limba româna si cea moldoveneasca erau considerate drept diferite, în esenta e vorba de o singura limba comuna pentru România si Moldova.
2. Daca doriti sa trimiteti copiii la învatatura în Moldova sau România, trebuie sa ne comunicati adresa Dvs. la domiciliu. Va rugam sa faceti acest lucru pe urmatoarea adresa? Republica Moldova, 277014, or. Chisinau, str. Jukovski, 5, Societatea Culturala „Bucuresti - Chisinau“ (filiala Chisinau). Cod 80422, tel. 22.50.64? 22.27.30? 24.44.27.
Comunicam tuturor doritorilor de a ne scrie, pe adresa Societatii Culturale „Bucuresti - Chisinau“? România, or. Bucuresti, str. Aleea Romancierilor, 6, bloc E-19, etaj 10, ap 55, sector 6. Cod 77398. telefon 745.67. 82.
Apelul a aparut în ziarele din Siberia- v. p. 94


Frati români!

Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau a adus la cunostinta opiniei publice românesti, în zilele de 25 si 28 oct., ca daca fratii nostri de peste Prut vor fi adusi în situatia sa îsi apere integritatea Republicii prin jertfe de sânge, atunci peste un milion de români vom trece Prutul, cu medicamente, pansamente si ca donatori de sânge. Având în vedere ca în Repulbica Moldova se mentine încordarea si fortele care atenteaza la integritatea ei teritoriala continua sa fie înarmate, Societatea Culturala Bucuresti - Chisinau propune constituirea detasamentelor pentru protejarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova. În aceste detasamente vor avea posibilitatea sa se înscrie toti românii, indiferent daca fac parte sau nu din vreun partid si din ce partid fac parte.
Partea de rasarit a României, anexata în 1940, prin aplicarea Tratatului Ribbentrop - Molotov, semnat între Germania si U. R. S. S. în 1939, a fost farâmitata în Bucovina de Nord, Republica Moldova si judetele din sudul Basarabiei. Acum se încearca si împartirea Republicii Moldova!
Moscova a inclus Bucovina de Nord si judetele din sudul Basarabiei în Ucraina. Nu avea cum sa le includa în Rusia, deoarece între Rusia si România se afla Ucraina. Prin tentativa de constituire, pe teritoriul Republiciii Moldova, a unei „republici“ pentru rusi, se încearca sa se creeze , la mari departari de Rusia, un mini stat rusesc, un cal troian în interiorul continentului european. Pentru inducerea în eroare a opiniei publice europene si mondiale, s-a pus la cale constituirea unui alt mini stat, pentru gagauzi, tot pe pamântul Republicii Moldova. În Republica Moldova traiesc aproxomativ o suta cincizeci de mii de gagauzi.
Prin tentativele de constituire a unor state, se urmareste destabilizarea continentului nostru, sfâsierea integritatii teritoriale a tarilor din Europa.
Societatea Culurala Bucuresti - Chisinau nu se amesteca în treburile interne ale U. R. S. S. Uniunea Sovietica s-a amestecat si se amesteca în treburile interne ale României, din 1940 încoace, de când a ocupat Rasaritul României, adica Basarabia si Bucovina de Nord. Prin Tratatul Ribbentrop - Molotov, Moscova continua sa atenteze la dreptul sfânt al popoarelor la libertate si autodeterminare pe propriul lor teritoriu.
Tarile Baltice, Bucovina de Nord, Republica Moldova si judetele din sudul Basarabiei sunt teritorii anexate, încorporate cu forta în U. R. S. S. Pâna când Tratatul Ribbentrop - Molotov nu va fi anulat în practica, pâna când consecintele aplicarii lui nu vor înceta, U. R. S. S. ramâne un stat agresor, care continua sa calce în picoare dreptul international, dreptul popoarelor la integritate teritoriala, autodeterminare si libertate.

Gheorghe Gavrila Copil
Presedintele Societatiii Culturale Bucuresti-Chisinau
Flacara nr. 46, din 14 noiembrie 1990

FRATILOR

Poporul român se poate coborî de pe cruce! Palma dreapta, însângerata, este Bucovina de nord, palma stânga, teritoriul din sudul Basarabiei, fruntea însângerata cu cununa de spini, Republica Moldova, iar inima si corpul de afla aici, de la Prut, pâna în partea de apus a României. Suntem o singura fiinta! În unire si solidariate cu fratii de peste Prut, vom reusi sa punem capat acestei rastigniri, care dureaza de o jumatate de secol, din 1940, de când URSS a anexat Rasaritul României!

Detasamente pentru protejarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova

Frati români!
Conform hotarârii adoptate în unanimitate de catre participantii la mitingul de solidaritate cu Republica Moldova, din Parcul Libertatii, din 4 nov. 1990, toti românii indiferent de partidul din care fac parte, sunt invitati sa aiba initiativa constiturii detasamentelor pentru protejarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova. Asa cum în timpul Revolutiei Române din Decembrie, fratii nostri de peste Prut ne-au trimis mari cantitati de donatii de sânge si s-au organizat în detasamente pentru a ne veni în ajutor, acum e rândul nostru sa formam aceste detasamente, în chiar aceste zile, ca sa fim gata, la rândul nostru, de va fi nevoie, sa-i ajutam. Fratii nostri de peste Prut nu sunt singuri. Întreaga constiinta româneasca le va sari în ajutor. Înscrierile în detasamentele pentru protejarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova se fac zilnic, între orele 15-16, în fata primariilor. Asa cum, în timpul tuturor manifestatiilor din Bucuresti, de solidaritate cu Republica Moldova, nu s-a exprimat nici un fel de alta opinie, sa ramânem uniti si solidari, deoarece fratii de peste Prut, acum au nevoie de noi! Manifestatiile si întâlnirile noastre se înscriu pe coordonata majora a constiintei românesti. Soarta unui popor depinde de unirea fiilor sai.
Pentru evidenta si coordonare, rugam sa ni se comunice de îndata prin telefon, corespondenta sau delegati, numarul detasamentelor înfiintate, numele si telefonul celor care raspund, pe plan local, de aceasta activitate de solidarizare cu fratii nostri de peste Prut.
Precizam ca nu vom trece Prutul, decât la solicitarea Guvernului din Republica Moldova, sau al Frontului Popular din Moldova.
Societatea Culturala Bucuresti - Chisinau - Aleea Romancierilor nr. 6, bl.E 19, et. 10, ap. 55, sector 6, cod 77398, Bucuresti, tel. 745 67 82.

PARTICIPANTII LA MAREA ADUNARE
DE SOLIDARITATE CU REPUBLICA MOLDOVA
Flacara nr. 46, din 14 noiembrie 1990

ÎNCĂ VII ÎN IMPERIUL DE GHEATA

În vara si toamna anului 1990 am fost în Siberia la un prim contact cu deputatii români din 1941-1953, din Republica Moldova, si cu neodeportatii români din vremile mai recente. Poporul român, însângerat, se coboara de pe cruce. Palma dreapta, pe lemnul crucii, — Bucovina de Nord. Cea stânga — judetele din sudul Basarabiei? fruntea încununata de spini — Republica Moldova, inima si trupul, de la samavolnica granita de pe Prut, pâna în partea de apus a României. Si fiecare deportat în parte, la fel ca noi toti, este un crucificat, dar cu o suferinta cu mult mai mare, decât cei ramasi în vatra locurilor natale.
În Siberia, în cautarea locurilor unde se afla deportatii si neodeportatii români, am parcurs o zona geografica, dupa unele opinii, mai mare decât jumatatea de apus a Europei. Dar sa tacem noi si sa le dam cuvântul acestor martiri ai neamului românesc.

Doamne, ajuta-ma sa nu înnebunesc

— Si ne-au luat noaptea din casele noastre. Ne-au îmbrâncit cu paturile armelor. Si ne-au dus în vagoanele de vite. N-aveam nici o vina. Eram acasa la noi.Sub brazdele gliei strabune, se odihnesc osemintele bunilor si strabunilor nostri, etajate, de mii de ani. Pe vremea lui Herodot noi eram tot aici, la Nistru, si ne ocupam tot cu agricultura. Când au venit rusii sa ne ridice, eu eram însurat de vreo doi ani. Nevasta-mea tocmai plecase pâna în satul vecin, drum scurt, de vreo doi-trei kilometri, de unde era de loc, sa-si ajute mama. Si nu s-a mai întors. Mi-au trimis vorba ca e bolnava. Ei, Doamne, dar cum sa fie bolnava, ma strapunse un gând ca un fir rosu!
— Este ma, daca dai un pahar, îti spun, ca pe urma dai si mai multe. Îi este rau, dar de bine, ma! Semne ca Dumnezeu s-a îndurat de casa ta si o împodobeste cu prunci. Mama soacra te roaga s-o ierti, ea este de vina, ea ti-a oprit nevasta. Dar dimineata vin amândoua sa rânduiasca si în gospodaria ta si sa te dascaleasca sa fii blând si bun. Sara buna!
— Sara buna, i-am raspuns. Ultima sara buna din viata mea. Nu mi-am mai vazut nevasta niciodata. Eu, pe a mea. Dar ce credeti, ceilalti barbati si-au mai vazut nevestele si copiii? Cei din satul meu. Spre gara ne-au dus pe totii, barbati, femei si copii. Si ne-au despartit. Un tren cu barbatii si altul cu mamele si copiii. Au batut scânduri la geamuri, au închis usile, au pus soldati de paza. Saptamâni în sir, topiti de foame, de sete, de starea de animal, în care ne obligau sa traim, închisi în vagoane... Dar crucea durerii nu era cea a foamei, a înghesuielii si a lipsei oricaror conditii sanitare, ci a îngrijorarii fata de neveste si copii. Doamne, ajuta-ma sa nu înnebunesc, acum, când îmi reamintesc, dupa zeci de ani de amar si înstrainare, de toate prin care am trecut, acum când îmi reamintesc, de tara mea. Dupa vreo trei saptamâni de drum, într-o gara, în care, nu stiu, trenul barbatilor, cutremuratoare întâmplare, se întâlneste cu al sotiilor si al copiilor. Ce strigate, ce durere! Un minut-doua, cât un veac. Noi, aici, cred eu, suntem cam la zece-cincisprezece mii de kilometri de pamântul strabun. Aici nu avem nici cimitire, nici preoti, nici scoli. Numai brate de munca am fost. Noi, macar am fost barbati. Dar femeile si copiii, viata lor în deportare?

Cetatean liber al U. R. S. S.

Pe noi barbatii ne-au dus în lagare de munca. Treceau anii. Ne zdrobeau cu lucrul. Si iar înviam. De copii si neveste nu stiam nimic. Eu sunt printre putinii care am aflat de soarta lor. Dar iata, sunt din nou în Siberia si despre noi, cei de aici, nimeni nu stie nimic. Suntem uitati de lume, de parca am fi pe o alta planeta. Poate ca si suntem. Sa fi trecut vreo zece ani de când am fost deportati. Se îmblânzisera vremile. Era pe timpul lui Hrusciov. Si, din vorba în vorba, ni s-a spus câte ceva. Eu am luat cuvântul de coarne si am pornit la arat, în fata colonelului, zicându-i ca da, eu doresc sa fiu iar acasa, în pragul casei parintesti. Toti ceilalti au tremurat. Si în mine tremura sufletul. „— Bine. Luati-l si duceti-l la gara“, zise colonelul, unor ostasi. Si într-adevar am fost lasat, si m-am întors în Basarabia. Cei din lagar nu stiau daca sunt liber, mort, sau mutat în alt lagar. Nu stiu acum sa-mi explic, dar si nevasta-mea a iesit în fata comandantului lagarului, ca sa fie lasata sa scrie o scrisoare, daca îi drept ca vremurile s-au îmblânzit. I-au dat hârtie. Si a scris acasa. I-au luat scrisoarea. Eu eram în regiunea Irkutsk, ea în regiunea Tiumeni, la câteva mii de kilometri unul de altul. Si eu si scrisoarea ei am ajuns în pragul casei parintesti, în Basarabia. Mi s-au dat acte de identitate, de cetatean liber al U. R. S. S. Si am pornit, ca un leu, înapoi, spre Siberia, sa-mi vad nevasta si copiii. Si i-am gasit. Militianul mi-a cerut actele de identitate sa le vada „— Da. În regula. Cetatean liber al U. R. S. S.“. Mi-a oprit actele. Eu am crezut ca pentru o ora-doua, sau pâna a doua zi. Nu mi le-a mai dat. Am ajuns iar sclav în Siberia. Fara acte, nu poti calatori. M-ar fi împuscat. Si unde sa plec fara nevasta si copii?!

Sclav pe viata

Deportatul din fata mea, alb, cu fata încretita, scoarta de copac, cu degetele mâinilor încrenguite de nesfârsita munca, tresari. N-a mai rostit decât urmatoarele cuvinte, dupa care, marama de lacrimi si durere, nu a mai raspuns nici unei întrebari. Tacea si iar tacea, o tacere care m-a zguduit si ma rascoleste si acum si câte zile voi avea.
— România, Mama, ma întreaba de sotie si copii. Mama.
Dupa acea întrevedere, mi-am propus sa vizitez locul de deportare al sotiei si copiilor sai, locul în care a devenit, pentu a doua oara, sclav pe viata. Am pornit pe Obi, un fluviu urias, înspaimâmtator, de câteva ori mai mare decât Dunarea. Spre o insula spre care nu merge nici un... turist. O insula uriasa? Sau o peninsula? Nu stiu. Foarte putine case, o simpla ulita si atât. Si întreb din casa în casa si iar iau casele la rând si iar si iar. Stiam eu ce stiam... Si iar am pornit din casa în casa. Când vrea Dumnezeu îti aduce omul de care ai nevoie. Si la adus pe Obi în sus si l-a lasat si pe el pe insula. Unul din cei pe care îi cautam. Si casele si-au dezlegat limbile si spaima, depozitata adânc, ocean al suferintei, a izbucnit în afara. Luni de zile au urcat pe Obi în sus, vapoare dupa vapoare, cu mamele si copiii din Bucovina de Nord si Basarabia. Si nu le-au lasat într-un loc, ci pe un mal, apoi pe altul, mai departe, grupuri mici, sa li se piarda urma, sa slugareasca, dar sa nu supravietuiasca neamul, ci numai ca brate de munca. Aici, au fost îngramadite vreo douazeci de suflete, într-o singura odaie. În acest grup au fost mai multe fete, sa tot fi avut paisprezece-cincinsprzece ani. Si le-au adunat dimpreuna cu altele si le-au luat si le-au dus în padure, sa traiasca acolo timp de sapte-opt luni, cât dureaza iarna pe aici. Iarna cu zapada pâna în brâu si pâna la umeri si cu minus cincizeci de grade Celsius. Ca sa traiasca, nu au avut de ales. Ori devin taietoare de lemne, ori... Erau doar niste copii. S-au agatat de viata. Si-au devenit, prin sirul de ani, taietoare de padure, câte opt luni pe an. Vara se întorceau la cele câteva case si lucrau la câmp, la cartofi, sau la o fabricuta de prelucrarea pestelui, pe uscat, unde ajungeau cu un vapor. Nu, nu cu un vapor, cu un bac.
Si iar am rascolit prin suflete. Ascundeau cu strasnicie ceva. Aterizasem din cosmos si întrebam si nu stiau nimic si taceau. Dar Dumnezeu le stie dinainte.

Traind cu iarba fiarta

— Eu sunt unul din fiii celor pe care-i cauti, dar ai venit prea târziu, începu sa-si depene amintirile un barbat înca în plina putere, sosit în urma mea pe insula. Mama nu mai traieste. Eu, atunci, aveam vreo noua ani. Când am fost lasati pe insula, mama si celelalte mame, ca sa nu murim de foame, ne-au fiert iarba. Aici existau doar patru-cinci case. Traiau niste rusi, deportati din anii treizecei, de catre Stalin. Celelalte case le-am facut împreuna. Si acum sunt putine... De unde stiti despre cei disparuti? Sau mai bine zis, stiti ceva despre ei? Ce stiti?
Am tacut.
— Bine... Deportatul si-a reluat firul gândurilor. Ai nostri lucrau la fabrica de peste. Era foame mare pe insula.
— Cum foamete mare, când Obi, cel putin atunci, avea peste cât pentru o tara?
— Da, avea cât pentru un stat, pentru un stat proprietar de sclavi. Statul avea tot, noi nimic. Nici un peste. Si totusi, în disperare de cauza, în tureacul cizmelor, se mai ascundea câte un peste. Câte unul, nu mai mult. Cu gândul ca, pentru un singur pestisor, faptasul, de va fi descoperit, poate va scapa cu o pedeapsa suportabila. Cu un pestisor îti poti salva copilul. Si nu stiu cum s-a întâmplat, dar bacul a tras iar la tarm si au mai coborât câtiva, care au venit lânga amarâtele noastre de case, tocmai când pruncii trageau cu dintii de câte un pestisor. Tot schimbul, cei ce lucrau la fabrica, cincisprezece persoane, a fost luat.
— St...
--- Nu. Niciodata. Nu s-a mai auzit nimic de ei.
— Dumneata erai un copil. Vreau sa stau de vorba cu martori care pe vremea aceea erau în plina maturitate. Trebuie sa mai fi fost cineva de fata, în afara de voi, copiii. Trebuie!
Tacere grea. De jur împrejur un ocean de pustietate, ce înconjura câteva case.
—Stiu ca printre cei disparuti erau si rusi. Dintre cei ce traiau aici de prin anii treizeci. Stiu. Si am rostit un nume.
Îsi amintira de familia la care ma refeream. Am rascolit multe zile în orasul resedinta regionala pâna am dat de urma sotiei unuia din rusii disparuti. Dumnezeu a vrut sa ramâna în viata, sa ma întâlnesc cu dumneaei, sa depuna marturie despre sot si despre români. Are nouazeci si doi de ani. Si m-a îmbratisat si mi-a vorbit din adâncul inimii. Mi-a marturisit ca a asteptat toata viata pe cineva. Prin mine a înteles ca nu sunt uitati. În România se stie deci mai mult decât în Siberia, despre tragedia întâmplata în insula nenorocirilor. Dar sotia acelui rus avea fii. Si nepoti, mari, abia însurati. Si fiica Maicii Rusii, asa i-am spus eu acestei rusoaice deportate, îsi amintea bine de tatal sau si de pestisorul pe care l-a scapat din mâini, când niste oameni au venit si i-au luat parintele pentru totdeauna. Si iar acea tacere. Si cum sa nu ma lovesc de un zid greu de tacere? Este de ajuns sa formulam doua întrebari, pentru a întelege totul.
— Cine sunt persoanele care au venit din orasul de resedinta regionala, în insula si constatând ca pruncii deportatilor aveau în mâini câte un peste, au ridicat pe cei cincisprezece oameni, fete, mame si barbati si i-au dus pentru totdeauna, undeva? Acestia stiu de soarta celor arestati.
A doua întrebare?
— Cine ameninta pe deportati, sau pe urmasii acestora, atunci când acestia încearca sa afle adevarul?
În aceasta insula vom reveni, când, nici noi nu stim. Îi dorim acestei nefericite sotii si mame, ani multi si sanatate. Poate ca, într-o buna zi de aici, din România, îi vom trimite o revista, sau o carte cu momente din zbuciumata ei viata.

Gheorghe Gavrila Copil
Flacara Basarabiei, 1 ian. 1991

ÎNCA VII ÎN IMPERIUL DE GHEATA (II)

Am pornit pe Obi în sus, pe urmele fetelor si flacaiandrilor, flori ale neamului românesc, abia îmbobocite. Obi, iarna, se acopera cu un strat de gheata de un metru si jumatate, pâna la doi metri. Masinile trec în voie pe el. În regiune sunt lacuri multe. Departe, departe...
Deportatii au ajuns într-un satut de nenti, acestia fiind dupa întelesul nostru, un fel de eschimosi ai locului, autohtonii. Dar abia intrati în satut, au fost despartiti în doua grupe. Mamele cu copii mici au ramas pe loc, iar fetitele si baietii mai rasariti au fost urcati pe sanii si dusi, timp de sase luni, la câte o suta-doua de kilometri de sat, lasati acolo sa pescuiasca si sa traiasca într-o coliba rotunda, locuinta tipica pentru acele locuri. Sapau în gheata groasa trei copci. Plasa de pescuit o trageau pe sub stratul gros de gheata. Pestele ajuns la suprafata îngheta dintr-odata, încovoiat, ca o luna. Trebuia, în mare graba, sa-l apesi ca sa înghete la lungimea sa naturala, altfel nu putea fi stivuit. Afara, în aer liber, se traia ca într-un frigider.
Copiii românilor de pe Nistru, luati din vatra parinteasca si dusi pe Obi în sus... Când veneau saniile dupa peste, se masurau stivele. Daca norma era îndeplinita, primeau portia de pâine a supravirtuirii. Toti tinerii traiau în acea coliba. Baietii se dezbracau primii si se acoperau, apoi fetele. Erau cuprinsi de sfiiciune si bun simt. Îsi încalzeau picioarele de jur împrejurul unei sobite.
Baietii români, barbati si femei, ajunsi în Siberia, se plângeau fata de zbiri, spunându-le ca sunt nevinovati, ca nu au absolut nici o vina. Îi rugau sa se poarte cu un pic de blândete, ca în fata unor oamnei cinstiti. Dar dintr-o buna zi nu s-au mai plâns. Toti deportatii români au fost condamnati la douazeci de ani munca silnica. Sa nu se mai plânga ca sunt nevinovati! Un condamnat nu mai are nici un drept, decât sa rabde, sau sa crape.
— Dar de evadat, nu ati încercat?
— Unde sa evadezi? Oriunde mergeai, sute si mii de kilometri! Locuri pustii. Nu stiai unde ar fi câte o localitate. Te prindea iarna. Opt luni de iarna. Moarte, moarte sigura. Iarna nu se evada, din cauza zapezii. Era înalta pâna la brâu, pâna la umeri. Iar daca ajungeai la o linie ferata, cum sa te urci în tren? Din mers nu se putea. Te împuscau fara ezitare. În gara... cum sa te apropii? Ostasi înarmati... Si totusi... Exista oameni cu sufletul precum cerul înstelat. Mereu în miscare, dar mereu deasupra. Deasupra tuturor încercarilor. Lagar, ca orice lagar, cu militieni înarmati, de paza, si câini lup... Iata, câtiva tineri ne spun ca sunt gata de drum. Se pregatesc de evadare. Fiind hotarâti, am decis sa-i ajutam. Lucrau în afara lagarului, în padure. Tinerii s-au ascuns în zapada, ca într-un bordei si au asteptat. Urmareau cu înfrigurare patrularea ostasilor de paza. Acestia aveau un culoar curatit de zapada, pe care-l strabateau pe schiuri. La momentul potrivit, tinerii din bordeiul de zapada s-au napustit asupra ostasilor. I-au trântit la pamânt si le-au luat armele.
Nu ne omorâti, se rugara acestia.
— „Nu, nu va omorâm. Va luam schiurile si armele si sunteti liberi. De ce sa va omorâm?“ S-au înaltat din culoar, deasupra înaltului strat de zapada si plecati au fost. Mergeau si se bucurau de aerul tare al libertatii. Dar unuia i s-au rupt schiurile. La scurta vreme s-au rupt si schiurile celui de-al doilea. Si schiurile celui de-al treilea. S-au oprit, captivi, în oceanul alb, îngropati pâna la umeri în zapada.
Într-un târziu au auzit latrat de câini. Veneau soldatii la mers domol, fara graba, pe schiuri. Între ei, un ofiter. Baietii asteptau, pieriti. O rafala si gata cu ei. Rusii îi înconjurara. Tevile armelor se îndreptara spre ei. „— Nu am stiut panâ azi, ca armata rosie este atât de puternica“, se trezi spunând unul dintre flacaiandrii evadati. Ofiterul începu sa râda. Apoi soldatii. Si-au pus armele pe umar. I-au adus în lagar. Nu le-au facut nimic. A gasit flacaiandrul cuvintele de vraja, ce i-au salvat. A fost voia lui Dumnezeu. Asa am aflat ca nu trebuie sa evadam cu schiurile. Ostasii din padure, nici ei nu aveau cum sa evadeze. Schiurile lor nu rezistau deasupra, pe zapada, ci doar jos, pe culoar. De aceea s-au rupt schiurile si odata cu ele, aerul tare al libertatii a disparut. Patrulele de urmarire aveau schiuri normale, rezistente.
— Si totusi, nici o revolta, nici o evadare?
— Câteva sute de morti. Nu pot vorbi. Nu pot. Numai români unul si unul, sub snopul de cartuse, rafale lungi. Gramezi de trupuri, de carne vie. Era un român moldovean, din Balti, pe nume Durlea Valentin. A hotarât evadarea în masa. Deci, dezarmarea militienilor. Apoi urmau sa elibereze si alte lagare. Cei ce au pus la cale evadarea au început sa întrebe în dreapta, în stânga, de români. Dar acestia se dadusera drept rusi. Si o tineau flacaii, una si buna ca sunt rusi. Auzind moldovenii despre ce este vorba, li se dezlegara limbile si se declarara iar români.
Cinci sute de români gata de evadare! Cu o zi înainte, seara, au fost vânduti. Tradati. Nu se stie de cine. În zori, fara sa banuie, automatele i-au tocat pe toti, un deal de trupuri, din care izvora sângele. Acolo, între cei împuscati, au fost si conducatorii evadarii. Comandantii lagarului nu stiau nimic despre existenta acestor conducatori. Se vede ca aflasera doar de Durlea Valentin.
Pe el nu l-au împuscat. L-au dus, un an de zile, la izolare, far nici un fel de foc, doar cu apa si ceva pâine. Voiau sa-l nimiceasca pe dinlauntru, sa-i surpe sufletul. N-a înghetat, n-a murit, stafie a ajuns. Dupa un an, când l-au adus în fata noastra, era un fel de sperietoare de pasari, asa cum se pun în holde, sa nu manânce pasarile grâul. Coastele îi atârnau de umeri, obrajii supti, acoperiti doar de piele. O haina. Daca nu o tinea nimeni, se înghemotocea la pamânt.
L-au lasat în mijlocul nostru. Si, de necrezut, viata nu se stinsese în el. A înmugurit iar. S-a înzdravenit. Fusese luptator la circ. La sosire în lagar, sarea înainte si înapoi, peste cap, fara sa atinga pamântul. Era o forta. Nimeni nu-l trântea. Îi apara pe români. Tâlharii din lagar se potolira. Îi snopea în bataie. Si militienii îi purtau de frica. Acum, cei ramasi în viata, îl hraneam ca pe un copil. Trupul îi era la pamânt, dar sufletul deasupra , sus, precum bolta înstelata. Si când trupul i s-a întarit, iar se pregati de drum spre casa.
De buna seama a ajuns în satul sau natal si poate mai traieste si azi, iar daca nu, se odihneste sub brazda, alaturi de buneii nostri, iar sufletul sau este deasupra României, de straja. De câte ori vad bolta plina de stele, stiu ca el, Valentin Durlea, din Balti, nascut în Rascani, este acasa. Si de câte ori vad bolta înstelata, stiu ca România exista undeva departe, la zece-cincisprezece mii de kilometri, unde eu nu voi ajunge niciodata. Dar aici, în Siberia, traiesc multi tineri, flori ale neamului românesc. Poate ei, vor ajunge.
Acest material, alaturi de altele, adus de semnatarul acestor pagini, din Siberia, va sta la baza unui spectacol de teatru politic — Românii în Gulag — pe care regizorul Andrei Vartic, de la Teatrul „Alexei Mateevici“, viseaza sa-l monteze la Chisinau.

Gheorghe Gavrila Copil
Flacara Basarabiei, 2 febr. 1991

GREVA FOAMEI

Copil Gheorghe Gavrila, Presedintele Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau, este în a cincisprezecea zi de greva a foamei, de solidaritate cu Republica Moldova si Tarile Baltice. Din buletinul medical emis de Spitalul Coltea? glicemia 0,40?, prezenta de corpi cetonici si o scadere în greutate de 12,5 kg.
Greva foamei a fost declansata ca semn de protest împotriva Kremlinului, care, prin refuzul de a renunta la toate cotropirile facute prin Tratatul Molotov-Ribbentrop, îi mentine în istorie, în actualitate, pe Hitler si Stalin.
Greva foamei continua.
N. RED.? Buletinul medical dateaza din 28-III-1991

TELEGRAMA DIN CHISINAU
D-lui Copil Gheorghe Gavrila

În numele celor aproape 3.000 de copii basarabeni care îsi fac studiile în România, Ministerul Stiintei si Învatamântului al Republicii Moldova va roaga sa încetati greva foamei. Recunoastem contributia d-voastra atât în procesul de scolarizare, cât si în viata culturala si politica.

Ministru adjunct
ANDREI ROTARU
(Flacara Basarabiei nr.3-4, 1991)

Cine ar îndrazni sa voteze împotriva acestei propuneri de legiferare?

ROMÂNII DE PESTE PRUT TREBUIE SA PARTICIPE LA ALEGERILE GENERALE DIN ROMANIA

Leonida Lari — Mihail Gorbaciov

La putine zile dupa 22 decembrie 1989, dupa victoria Revolutiei Române, au sosit, de la Chisinau, Leonida Lari, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, la PNT-CD, calauziti de steaua sperantei. Voiau sa cunoasca PNT-CD si, în mod special, persoana care, pe data de 23 decembrie adresase Moscovei un mesaj în care sustinea ca Revolutia este a românilor, acestia fiind în stare sa o duca singuri la capat, interventia militara a trupelor sovietice în România fiind, deci cu totul si cu totul inoportuna, iar, pe de alta parte, se solicita libera trecere peste Prut, între România si Republica Moldova.
La al doilea mesaj, un memoriu adresat Congresului deputatilor poporului al URSS, semnat de aceeasi persoana, în numele Comitetului National de actiune Bucuresti - Chisinau trecere libera, comitet devenit ulterior Societatea culturala Bucuresti - Chisinau, d-l Eduard Sevardnadze, a raspuns, la Bucuresti, pe data de 7 ianuarie 1990, ca la nivelul cel mai înalt vor începe o serie de convorbiri, încât oamenii din România si Republica Moldova, sa poata avea fara dificultate, contacte. Din nefericire, din partea oficialitatilor din Bucuresti, nu s-a dus nimeni la Moscova, ca vizita de raspuns, pentru perfectarea liberei treceri peste Prut. Se obtinea din start, ceea ce înca nici azi nu s-a dobândit. Surzenia la initiativa diplomatica, în urma activitatii noastre, si a vizitei ministrului de externe al URSS la Bucuresti, a fost motivata de catre persoanele cu care am vorbit, absolut dezonorant? D-le Copil, D-voastra nu stiti ce era atunci? Ce sa fie? Lupta pentru mentinerea si consolidarea puterii unor persoane, nu lupta în numele neamului românesc. Daca ar fi fost pentru cauza întregului popor român, atunci am fi obtinut din start, libera trecere peste Prut, iar persoanle care ar fi vrut sa îsi consolideze puterea, ar fi avut-o, pe fondul unui entuziasm national de nedescris.
Pe data de 24 decembrie 1989, în chiar ziua în care se anula Tratatul Ribbentrop - Molotov, de catre Congresul deputatilor poporului al URSS, într-o pauza a Congresului, Mihail Gorbaciov face semn deputatilor români sa se apropie. Avea în mâna mesajul transmis de la Bucuresti. Îl arata Leonidei Lari. Doar jumatate din text, cealalta jumatate fiind pe foaia îndoita, pe spatele palmei. Îi citeste fragmentul din care reiesea ca trupele Moscovei nu sunt dorite în România si-i spune ca nu se vor trimite astfel de trupe. Sufletul Leonidei Lari a fost inundat de o bucurie fara margini, iar în ochi îi aparura lacrimile bucuriei si scânteierile de speranta din adâncile rani ale neamului românesc, pe care poeta le poarta în sinea sa, asa cum ghiocul cuprinde vuietul marii.

Mihai Gorbaciov împotriva desfasurarii firesti a istoriei

Numai ca Mihail Gorbaciov trisase. Cuvântul trebuie înteles ad-literam. Jumatatea ascunsa în dosul palmei nu era în legatura cu neinterventia trupelor sovietice, ci cu libera trecere peste Prut, dintre România si Republica Moldova. Lari, dupa ce a plecat de la Congres, a vazut întregul text, aparut în presa. O revolta puternica a pus stapânire pe întreaga sa fiinta. Astepta cu infrigurare urmatoarea ocazie, în plenul parlamentului de la Kremlin, pentru a-l interpela pe Mihail Gorbaciov si a-i dovedi, în mod public, grava culpa comisa fata de poporul român. Nu exista îndoiala ca Mihail Gorbaciov a fost constient de faptul ca nu onoreaza nici Congresul, care anulând Tratatul Ribbentrop - Molotov, recunostea, implicit, dreptul la libertate, al Basarbiei si Bucovinei de Nord, respectiv al Republicii Moldova, - teritorii românesti ocupate datorita acestui tratat. Un colt din sufletul lui Gorbaciov, un lacas întunecat, robit de întunecimile imperiale, a fost si va ramâne împotriva desfasurarii firesti a istoriei.

Daca Leonida Lari ar fi stiut continutul întregului mesaj...

Daca l.eonida Lari ar fi stiut continutul întregului mesaj, ar fi avut de îndata ocazia sa ia cuvântul la Congres si sa propuna spre aprobare libera trecere între Republica Moldova si România. Congresmenii, anulând tratatul, era de asteptat sa aprobe aceasta propunere, ca o consecinta practica a anularii tratatului. Asa ceva simtise Mihail Gorbaciov, drept pentru care a ascuns partea mesajului care avea legatura directa cu lucrarile Congresului. La aceast congres a început discutarea anularii Tratatului Ribbentrop - Molotov, pe 23 decembrie, chiar în ziua în care se transmitea mesajul, din Bucuresti. Repetam, anularea tratatului a avut loc pe 24 decembrie, în timp ce Mihail Gorbaciov avea în mâini acest mesaj.

Trei crai de la Rasarit

Alaturi de lideri ai PNT-CD, era prezent la întâlnirea noastra cu Leonida Lari, Nicolae Dabija, Grigore Vieru si Nicolae Lupan, abia sosit de la Paris. Era, de asemenea, prea mult public, pentru o sala mica, neîncapatoare. Ne-am îmbratisat pentru prima data. Mi s-a aratat si mie steaua sperantei, ce i-a calauzit pâna la Bucuresti, steaua de pe cerul constiintei românesti. Si, atunci, în public, i-am întrebat daca vor sa candideze la alegerile generale, pe listele PNT-CD. Au tacut, dar fetele lor s-au luminat atât de evident, încât cei prezenti au izbucnit în aplauze nepereche. Trei Crai de la Rasarit venisera la pruncul nou nascut, democratia, redata poporului român prin Revolutie. Atunci am propus liderilor PNT-CD sa îi treaca pe listele de candidati. Mai târziu s-a invocat faptul ca nu exista o astfel de lege. S-a încercat, daca nu ne înselam, trecerea unei legi, prin parlament, pentru românii de pretutindeni, dar stiindu-se ca de fapt este vorba de românii basarabeni si din Bucovina de Nord, s-a respins. Am cerut PNT-CD sa propuna, Parlamentului, în mod clar, o lege pentru basarabeni si bucovineni. S-a invocat faptul ca ar fi respinsa. Daca ar fi fost respinsa, toata resposabilitatea ar fi avut-o cei ce ar fi respins-o!

Steaua s-a oprit deasupra Chisinaului

Dar, iata, ca sunt aproape si noile alegeri generale din România. Bunul Dumnezeu actioneaza de un timp, în mod vadit, si pentru românii din teritoriile românesti de sub ocupatia sovietica. Republica Moldova si-a proclamat independenta. Cine ar îndrazni sa vorbeasca împotriva unei propuneri de legiferare a dreptului de participare la alegerile generale, a românilor de pe întregul teritoriu românesc? Cine ar fi împotriva ca Mircea Snegur, Mircea Druc, Iurie Rosca, Ion Hadârca, Valeriu Matei, Ion Ungureanu, Leonida Lari, Grigore Vieru, Nicolae Dabija (marturisesc, savârsesc un sacrilegiu nepomenind foarte multe nume, pe toti românii de peste Prut), sa candideze pentru orice functie si de vor avea voturi mai multe, unul dintre ei sa fie, la Bucuresti, presedinte, sa fie ministri, senatori, deputati, directori generali, prefecti, primari etc.? Sa întelegem cum se cuvine aceasta sansa pe care Dumnezeu ne-o ofera. Daca o parte din deputatii de la Chisinau mai sunt înca si deputati la Moscova, deci deputati în organismul parlamentar al ocupantilor, de ce nu ar fi deputati la Chisinau si la Bucuresti? În inimile românilor se aud clopotele Unirii — 1859 si 1918. Dubla alegere a lui AL. I. Cuza este un precedent major în istoria noastra si actioneaza cu efect „genetic“ pe planul spiralei istoriei românilor.

Cine ar îndrazni sa spuna nu?

Cine ar îndrazni sa spuna nu? Doar poate niste aventurieri, care, vizând puterea, le-ar fi teama de concurenta electorala a Românilor din Republica Moldova, din sudul Basarabiei, din Bucovina de Nord, din Maramuresul de peste Tisa si din tinutul Herta!

Catre toate partidele, sindicatele si asociatiile din România

Rândurile acestea se vor un apel catre toate partidele guvernamemtale si neguvernamentale, catre sindicate si asociatii, sa actioneze din interiorul Parlamentului României si din afara, pentru ca o astfel de lege, Poarta de Triumf a Reîntregirii, sa fie aprobata cât mai repede, pentru ca românii de peste Prut sa aiba timpul necesar sa-si pregateasca campania electorala.
Am fost, suntem si vom fi în eternitate, un singur popor, aici, de la Tisa pâna la malurile Nistrului, de dintotdeauna, la noi acasa. Nu avem nici un deget de pamânt de la altii. La noi acasa ne gospodarim dupa legile casei, legile unui popor blajin si harnic.

Gheorghe Gavrila Copil
presedintele Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau
Flacara Basarabiei Nr. 8-9/1991

PARLAMENTARII DIN CHISINAU, MAJORITARI LA BUCURESTI

De multe ori am constatat prezenta Domnului întru apararea neamului românesc. Noul Ierusalim se zideste în fiecare clipa, cu toata împotrivirea furibunda a fortelor potrivnice. Hristos a patimit prin rastignire pentru toti oamenii, iar acum sufera si actioneaza solidar în toti oamenii, pe drumul Golgotei îndumnezeirii fiintei umane. Sunt încredintat, ca pentru iesirea din tragedia în care se zbate poporul român, exista un plan divin. Parlamentarii din Chisinau vor avea majoritatea în Parlamentul Românie. Ar fi un fel de recompensa pentru cei ce au fost lipsiti de tara. Întregul popor român îi asteapta la locul ce li se cuvine, acum, în contextul alegerilor generale din România. Lipsiti de zeci de ani, de tara, ei o iubesc cu ardoare. Suferind de zeci de ori mai mult decât românii dintre Tisa si Prut, sunt si vor fi mai buni români. Fiind hacuiti, din tata în fiu, de imperiul sovietic, dar supravietuind, au experienta rezistentei, a luptei deschise si ascunse cu agresorul. Ranile lor sunt garantie pentru existenta statului român. Numai cei cazuti în robie pretuiesc cum se cuvine libertatea. Parlamentarii de la Chisinau sunt asteptati la Bucuresti, pentru a-si exercita atributiile fata de întregul popor român, nu doar în câteva judete ale acestuia. Românii din teritoriile ocupate sunt diamantul de rezistenta al neamului românesc. Dumnezeu a pregatit marile sanse si pentru noi, românii. De orice întârziere vor profita imperialii, pentru a înlocui catusele vechi, cu altele, noi.
Gheorghe Gavrila Copil
Galsul natiunii [Chisinau], nr. 15, 10 aprilie 1992

ATENTIE LA MOSCOVA, POLITICIENI ROMÂNI!

Sunt prea bine cunoscute opiniile în legatura cu agresiunea armata a Rusiei împotriva R. Moldova. Nu le vom evoca. Vom întârzia însa asupra uneia, ignorata de politicienii români. Tocmai de ei! Agresiunea Moscovei este în directa legatura cu alegerile generale din România. Prin presiunea militara, Moscova a reusit, cel putin pâna acum, sa blocheze initiativa partidelor de a trece pe listele de candidati pentru Camera Deputatilor si Senatul României, pe fratii de peste Prut. Aparitia în Parlamentul din Bucuresti a câtorva zeci de români din R. Moldova, ar fi o adevarata înfrângere a Rusiei, atât pe termen scurt, cât si în perspectiva. Moscova din punct de vedere legal, nu se poate opune. România are, acum, acesta sansa istorica, de a începe, pe cale parlamentara, desprinderea Republicii Moldova din catusele Rusiei.
Gheorghe Gavrila Copil
Tara(Chisinau) nr.25(95), 16 iunie 1992

ILASCU trebuie eliberat

Domnilor Presedinti Emil Constantinescu, Petru Lucinschi, Bill Clinton si Boris Eltîn
Catre Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa
Catre Parlamentul României
Catre toate Parlamentele lumii

Ilie Ilascu, patriotul român arestat în dimineata zilei de 2 iunie 1992 si condamnat la moarte, printr-un proces înscenat, este nevinovat, fapt constatat de atunci si panâ astazi, de toate organismele internationale si de toate personalitatile, care s-au ocupat de cazul acesta. Va aducem la cunostinta activitatea lui Ilie Ilascu înainte de a fi arestat, activitate ignorata de cei care i-au înscenat procesul. Ilie Ilascu a fost arestat din sânul familiei. N-avea de ce sa se ascunda. Exact cu sapte zile înainte de a fi arestat, aparea în „Cotidianul“ din 27 mai, textul intitulat Apel din Tiraspol, pentru ajutorarea elevilor din zonele de razboi, din care citam? „Ilie Ilascu, presedintele filialei Frontului Popular Crestin Democrat din Tiraspol, având în vedere excaladarea conflictului armat, în urma interventiei în lupta a armatei Rusiei (Armata a XIV-a), solicita ca elevii acestei scoli (clasele II-VII), sa fie primiti pe timpul verii... în România, astfel salvându-li-se vietile si evitând luarea unora dintre ei drept ostateci“. Tot în acest apel, presedintele Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau, care vizitase zona de razboi din Tighina pâna la Cosnita, propune sa fie adusi în România si elevii din celelalte zone de lupta. Dupa cum se poate constata cu usurinta, la câteva zile de la arestarea lui Ilie Ilascu, activitatea sa umanitara era în plina desfasurare. La aceasta activitate cu caracter profund umanitar, participa din Republica Moldova, Frontul Popular Crestin Democrat si Ministerul Învatamântului, iar din România, Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau, fapt consemant în Apelul din Tiraspol.
Deci totul public, nu era nimic de ascuns. Copii mureau pe câmpul de lupta, sau în taberele de refugiati. Ilie Ilascu a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar nu a obtinut acest titlu, pe care îl merita cu prisosinta. Nu stim daca autorii propunerii au avut în vedere si cele evocate de noi în rândurile de fata. Se ridica întrebarea daca activitatea umanitara în care se angajase Ilie Ilascu a avut o finalizare.
Primii copii scosi din zona de conflict armat si adusi la Chisinau au fost chiar copii din Tiraspol. Actiunea a fost aprobata din partea Guvernului din Chisinau, de dl. Nicolae Matcas, ministrul învatamântului si realizata de Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau. Aceasta, dupa ce copii au ajuns în Chisinau, a conlucrat cu Asociatia Internationala pentru Protectia Orfanilor, cu sediul în Deva si cu Liga Apararii Drepturilor Omului, din Timisoara - filiala Deva, împreuna cu care îi aduce într-un autobuz, în România, unde cele doua ligi îi preiau sub îngrijrea lor.
Aceasta prima activitate umanitara de salvare a copiilor, din motive lesne de înteles, s-a facut fara publiciatate. În acest prim transport, se aflau si copiii lui Ilie Ilascu. În continuare, întreaga activitate de salvare a copiilor s-a desfasurat cu toata publicitatea fireasca. În sensul acesta citam din Apelul pentru românii tinuti în captivitate în orasul Tiraspol, semnat în numele Colegiului de conducere al Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau, de Gheorghe Gavrila Copil, Mihai Avadanei si Mihai Stanca, în Chisinau, pe 17 iunie si a aparut în „Cotidianul“ din 19 iunie? „Având în vedere escaladarea conflictului armat din partea de rasarit a Republicii Moldova, s-a lansat, din initiativa lui Ilie Ilascu, presedintele sectiei raionale a Frontului Popular Crestin Democrat din orasul Tiraspol si a lui Copil Gheorghe Gavrila, presedintele Societatii Culturale Bucuresri - Chisinau, un apel umanitar pentru salvarea vietii copiilor din zona de razboi si din apropierea acestora. Apelul se bucura de un larg sprijin din partea asociatiilor umanitare si a persoanelor particulare din România... Pe data de 14 iunia s-a început cu succes aceasta actiune umanitara, primele grupe de copii fiind deja în România... Dupa cum se stie, principalii vinovati de acest razboi de agresiune împotriva Republicii Moldova, sunt Armata a XIV-a si cazacii rusi, cu alte cuvinte, fortele armate ale Rusiei. Coautorul acestei actiuni umanitare, dl Ilie Ilascu, se afla în captivitate în orasul Tiraspol, oras controlat de fortele militare ale Rusiei. Apelam... pentru eliberarea lui Ilie Ilascu precum si a celorlalti colegi ai acestuia... Fapta celor ce l-au rapit, a fost deja condamnata printr-un energic protest de catre Internationala Democrat Crestina, cu sediul la Bruxelles“.
Populatia civila din Republica Moldova trecea prin împrejurari tragice. Rusia încerca sa formeze un stat în stat, Transnistria, pe teritoriul Republicii Moldova, ca posibilitate de presiune împotriva Ucrainei, Republicii Moldova si României.
Activitatea umanitara de salvare a copiilor, continua cu mare intensitate? „Dintre cei peste 40.000 de refugiati români, victime ale prigoanei si distrugerilor dezlantuite de rusi si de cazaci asupra populatiei civile din localitatile nistrene, numarul cel mai mare îl reprezinta copiii... Acum, peste 500 de copii sunt deja sositi în România. În dorinta de a-i ajuta cât mai mult pe copii români refugiati în zona de razboi, Asociatia Culturala Bucuresti - Chisinau s-a adresat ministrului Apararii Nationale, dl general-locotenent Nicolae Spiroiu? „Consideram ca armata româna se poate acoperi de onoare nu numai pe câmpul de lupta, asa cum a facut de atâtea ori în istoria poporului nostru, ci si prin actiuni umanitare, în cazul de fata prin salvarea copiilor, drept pentru care va rugam sa aprobati deschiderea pe timpul vacantei, a portilor liceelor militare pentru baietii din raioanele afectate de conflictul armat, din Republica Moldova. Salvarea vietilor acestor copii va avea un profund ecou în inimile românilor din România si Republica Moldova, cât si în opinia publica internationala“.
La apelul Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau, Ministrul Apararii raspunde pozitiv, prin general-maior Constantin Anghel, inspector general al învatamântului militar. La actiunea comuna a Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau si a Ministerului Apararii Nationale, se asociaza, cu mare eficienta, Confederatiile sindicale Alfa si Fratia, încât mii de copii vor fi salvati, venind în România (cele de mai înainte sunt extrase din articolul Copiii din Basarabia au nevoie de ajutorul românilor din tara, de Irina Negrea, în „Cotidianul“ din 15 iulie 1992).
Dupa cum se poate constata, activitatea umanitara începuta de Ilie Ilascu, în saptamânile de dinainte de a fi arestat, a continuat si în timpul detentiei. Celebrele si rascolitoare cuvinte rostite în timpul procesului, preluate de toate agentiile de presa, Va iubesc, popor român!, cuprindeau si bucuria lui fara margini, în legatura cu salvarea miilor de copii de pe câmpurile de lupta si din taberele de refugiati. Se impune precizarea ca poporul român (în urma anexarii Rasaritului României de catre URSS, prin aplicarea pactului Ribbentrop-Molotov), azi, traieste în trei tari, în România, în Republica Moldova (constituita pe o parte a teritoriului anexat) si în Ucraina, careia, prin dezmembrarea URSS, i-a ramas cealalta parte din teritoriul anexat, nordul Bucovinei, sudul Basarabiei si Insula Serpilor. În Tratatul de pace de la Paris, din 1947, URSS a impus formularea ca frontiera dintre URSS si România s-a stabilizat conform acordului din 1940. Numai ca un astfel de „acord“, nu a existat, în 1940 URSS a anexat, în urma unui ultimatum, partea de rasarit a României, conform Pactului dintre Germania nazista si URSS. Ca Moscova, în 1947, a încercat sa acopere, prin cuvântul acord, adevarul ca a aneaxt, prin dictat, Rasaritul României, este evident.
Numai ca în felul acesta, în fapt, a recunoscut ca granita din 1947, dintre România si URSS, este cea impusa de URSS, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1940. Cu alte cuvinte, consecintele aplicarii Pactului Ribbentrop-Molotov sunt cofirmate chiar în textul Tratatului de la Paris, din 1947.
Acum, dupa cincizeci de ani, Rusia si Ucraina sunt „garantele“ pacii din Republica Moldova, a „întelegerilor“ dintre Chisinau si Tiraspol. În fond este vorba de continuarea unor diversiuni împotriva poporului român. Rusia si Ucraina sunt garantele întelegerii dintre oficialitatile Republicii Moldova si „oficialitatile“ din Transnistria (Tiraspol), prin care Transnistria, în cazul unirii Republicii Moldova cu România, sa refuze sa se integreze în România. Numai ca Moscova a impus includerea în Transnistria (teritoriu de peste Nistru, de la rasarit de Nistru) si a orasului Tighina, de la apus de Nistru, din rasaritul României , anexat de URSS. Prin aceste „întelegeri“ se actioneaza împotriva integritatii teritoriale a Republicii Moldova si împotriva procesului firesc de reîntregire a României, pe cale pasnica, prin consens. Prin mentinerea lui Ilie Ilascu, cetatean al Republicii Moldova, în închisoare, Moscova face presiuni împotriva poporului român, la modul cinic. Prin arestarea lui Ilie Ilascu s-a dat un avertisment pentru toti românii din Republica Moldova, care, în mod firesc, evolueaza spre reintegrarea în România. Sunt fiii poporului românesc, despartiti de fratii lor în mod abuziv, de catre Moscova, care a trasat o granita în interiorul României.
Prin arestarea si condamnarea la moarte a lui Ilie Ilascu se exercita o teroare politica asupra românilor din Republica Moldova. Armata a 14-a se mai afla în aceasta republica, la fel structurile KGB de supraveghere teritoriala. Dar glasul adevarului nu poate fi redus la tacere. Moscova trebuie sa învete un alt comportament fata de popoare. Acum are posibilitatea de a aduce o mica reparatie morala poporului român, actionând pentru eliberarea lui Ilie Ilascu.
Exista informatii exacte ca oficialitatile din Tiraspol, în cadrul unor tratamente si modalitati de terorizare, tipice puscariilor comuniste, continua sa alcatuiasca dosare cu „declaratii“ de autoculpabilizare din partea lui Ilie Ilascu. În felul acesta se urmareste distrugerea personalitatii lui Ilie Ilascu. Este posibila si îmbolnavirea lui iremediabila. Sfidându-se opinia publica internationala, a fost arestat, condamnat si este detinut ca pe vremea proceselor si a puscariilor comuniste.
Va rugam, domnilor Presedinti, sa actionati pentru eliberarea lui Ilie Ilascu. Întemnitarea lui este o sfidare adusa libertatii umane, o sfidare a legilor drepturilor omului. Trebuie sa demonstrati celor ce v-au ales, cât si opiniei publice internationale, ca omenirea nu poate tolera nimanui asemenea nedreptati.

Fundatia Deceneu pentru caritate si cultura
Societatea Culturala Bucuresti - Chisinau
Gheorghe Gavrila Copil
România Libera, 27 martie 1999

Ilie Ilascu în actualitate

Consiliul Europei
Jossette Durieux, Vicepresedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, l-a vizitat în închisoare pe Ilie Ilascu. A pledat energic pentru eliberarea acestuia, într-un discurs în Parlamentul Frantei.
Statele Unite
Ambasadorul SUA în România, James Rosapepe a promis, la Los Angeles, ca va interveni personal pentru eliberarea grupului Ilie Ilascu.
Australia
În numele Fundatiei Deceneu si al Societatiile Culturale Bucuresti - Chisinau, semnatarul acestor rânduri s-a deplasat anul trecut în Australia, unde, în vederea eliberarii lui Ilie Ilascu, s-a adresat în scris domnilor John Howard, Prim-ministru, Alexander Downer, Ministru de Externe, Kim Beazly, Lider al Opozitiei, Hon Halverston, Presedintele Parlamentului, doamnei Margaret Reid, Presedinte al Senatului si cardinalului Edward Clancy, arhiepiscop de Sydney. Margaret Reid, preocupata de soarta deputatului Ilie Ilascu, a înaintat documentatia în legatura cu acesta, d-lui Clyde Holding, deputat în Parlamentul Australiei si Presedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului. Biserica Catolica din Australia, prin cardinalul Edward Clancy, remarcând faptul ca Ilie Ilascu este victima unei mari injustitii, si-a exprimat speranta ca acesta, printr-un efort international, ar fi posibil sa se întoarca în sânul familiei.
Vatican
Din Australia am expediat, prin posta, o scrisoare Sfântului Parinte, însotita de documentatia necesara. Având în vedere rugaciunile înaltate pentru eliberarea lui Ilie Ilascu, în România, de catre Biserica Catolica, alaturi de Biserica Ortodoxa Româna si Biserica Unita cu Roma (Greco-Catolica), dar si reactia Bisericii Catolice din Australia, am considerat ca Sfântul Parinte este alaturi de organismele internationale, de toate persoanele care actioneaza pentru eliberarea lui Ilie Ilascu.
Versoix
Tot din Australia am înaintat Regelui Mihai aceeasi documentatie si solicitare. Motivatia acestui demers am gasit-o în chiar cuvintele Majestatii Sale? „Vrei sa mentii Transilvania în cuprinsul tarii, lupta pentru Basarabia, pentru Bucovina si Herta“.
România
La întoarcerea în tara am constatat, cu durere, ca timp de un an mass-media a fost absenta de la actualizarea si sustinerea bataliei pentru eliberarea lui Ilie Ilascu si a grupului sau, ceea ce a favorizat pasivitatea diplomatiei române, care are la îndemâna, fie sa amintim, cele peste o suta de ambasade. În cercurile politice din strainatate Ilie Ilascu nu e uitat. Dupa câte se poate constata, în acest caz, România beneficiaza de tot sprijinul. Imaginea noastra, în exterior, este destul de stearsa, din cauza absentei unei strategii pentru reinternationalizarea acestui caz. Apelul Parlamentului pentru eliberarea lui Ilie Ilascu, lansat în urma cu câtiva ani, a produs un puternic impact, dar n-a fost fructicat pe cai diplomatice. Lipsa parlamentarilor de azi, a partidelor din coalitie, de la acest semn de respect fata de poporul român, nu va ramâne fara urmari.
Multumesc României Libere, care, prin suplimentul Aldine ne-a oferit o pagina, pe 27 martie si un loc bun, cât o iconita, pe 1 mai, pentru a readuce în actualitate chipul înlacrimat al lui Ilie Ilascu.
În Apelul din 27 martie, adresat Presedintilor României, R. Moldova, Statelor Unite ale Americii si Rusiei, precum si Organizatiei pentru Securitate si Cooperare în Europa si Parlamentelor lumii, dovedim, cu probe, ca „vinovatia“ lui Ilie Ilascu consta, de fapt, în actiunea de generoasa salvare a copiilor aflati în zona de razboi.

Gheorghe Gavrila Copil
(ANCD, Speranta Crestin Democrata,
Editura Crater, p. 83)

Documente, articole si carti publicate din 22/23 decembrie 1989 pâna azi. Autor Gheorghe Gavrila Copil

1) Doamne, copiii nostri nu stiu cine esti, în Renasterea-Jurnalul Comitetului National de organizare a Partidului Crestin National-Taranesc, nr. 1, din 22/23 decembrie 1989.
2) Mesaj adresat Congresului Deputatilor Poporului al URSS, pe data de 23 decembrie, receptat de Moscova pe 24 decembrie, aparut în Literatura si arta, din 1 ianuarie 1990, Desteptarea nr. 6, 1990, Dreptatea nr. 5, din 9 februarie 1990.
3) Catre Frontul Salvarii Nationale - scrisoare deschisa din 26 decembrie aparuta în Desteptarea nr. 6, 1990.
4) Domnului Mihail Gorbaciov, Congresului Deputatilor Poporului al URSS - scrisoare deschisa din 30 decembrie - Desteptarea nr. 6, 1990, Dreptatea, 13 februarie 1990.
5) Parintele Pahomie, fragment de roman, Renasterea nr. 2, din 12 ianuarie 1990.
6) Domnului Petru Lucinschi, prim-secretar al CC al PC din RSS Moldoveneasca - scrisoare deschisa din 14 ianuarie, aparuta în Dreptatea nr. 8, din 13 februarie 1990.
7) Prutul lacrimilor noastre... Dreptatea nr. 10, din 15 februarie 1990.
8) Îngrijorare în legatura cu situatia din Bucovina de nord, RSS Moldoveneasca si Basarabia de sud - difuzat în 10 februarie, aparut în Dreptatea nr. 15, din 22 februarie 1990.
9) Cosmar sau realitate - despre deportarea unui întreg sat din Basarabia, Dreptatea nr. 18, din 24 februarie 1990.
10) Fulger al suferintei - tot despre deportati în Siberia, Dreptatea nr. 20, din 27 februarie 1990.
11) Eu îmi apar saracia si nevoile si neamul - pagina consacrata poetilor de azi din Basarabia, realizata împreuna cu Ion Pogorilovschi, Dreptatea nr. 36, din 17 martie 1990.
12) Aniversarea Unirii Basarabiei cu România, Dreptatea nr. 29, din 9 martie 1990.
13) Se cauta un vinovat pentru anexarea ultimativa a Basarabiei de catre rusi? - Dreptatea nr. 44, 45, din 15 martie 1990. E un raspuns la articolul aparut la Moscova, în Izvestia din 24 februarie 1990 (Vezi despre si în Libertatea nr. 61, din 5 martie 1990).
14) Apelul Prutul lacrimilor noastre sa-l acoperim cu flori - Desteptarea, [Chisinau] aprilie, nr. 3, 1990, apel preluat din Dreptatea din 31 martie 1990.
15) Domnului Petru Lucinschi, Prim-secretar al CC al PC din RSS Moldoveneasca - scrisoare deschisa din 14 aprilie 1990, aparuta în Flacara din 25 aprilie 1990.
16) Domnului Vladimir Ivasco, Prim-secretar al CC al PC din Ucraina - scrisoare deschisa din 14 aprilie, Dreptatea nr. 17, din 25 aprilie 1990.
17) Domnului Ion Iliescu, Presedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala - scrisoare deschisa din 14 aprilie, Dreptatea nr. 17, din 25 aprilie 1990.
Telegramele expediate în seara zilei de 6 mai, de pe linia Prutului, de la Ungheni, aparute în Dreptatea, 22 mai 1990 (nr. 18-22):
18) Domnului Mircea Snegur, Presedintele Sovietului Suprem al Republicii Moldova.
19) Domnului Mihail Gorbaciov, Presedintele URSS.
20) Domnului Petru Luconschi, Prim-secretar al CC al PC din RSS Moldoveneasca.
21) Domnului Vladimir Ivascenko, Prim-secretar al CC al PC din RSS Ucrainiana.
22) Domnului Ion Hadârca, Presedintele Sfatului Frontului Popular din Moldova.
23) Apel pentru scolarizarea elevilor din Basarabia - Catre toate liceele cu internat din România, în Viitorul din 12 iunie, Gazeta de Botosani, din 14 iunie, România libera din 20 iunie si în alte publicatii.
24) Efigia lui Eminescu, stema tricolorului României, Dreptatea nr. 107, din 14 iunie 1990.
25) Azi, ora 11, Alba-Iulia-Bucuresti-Chisinau, în Dreptatea din 24 iunie 1990.
26) Elevi din Republica Moldova, doriti sa va petreceti vacanta de vara în România? Tara nr. 1, 1990.
27) Salutul Societatii Culturale Bucuresti -Chisinau la Congresul al II-lea al Frontului Popular din Moldova - Tara nr. 1, 1990.
28) Stenograma convorbirilor purtate de Presedintele Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau, d-l Gheorghe Gavrila Copil, la Ministerul Învatamântului din Republica Federativa Rusa, la Comitetul pentru Stiinta si Învatamânt al Sovietului Suprem al RSS Ruse, la Cabinetul Prim-Vicepresedintelui Sovietului Suprem al RSFS Ruse (Moscova 7-9 august 1990) – Tara(Chisinau), nr. 39, 1990 . Alianta Civica nr. 57, 59, 1991.
29) Apelul Societatii Culturale Bucuresti - Chisinau. Români si moldoveni din Siberia. A fost mediatizata la TV, radio si a aparut în ziarele din Siberia? Tiumenskaia Pravda, 8 septembrie 1990, Surgutskaia Tribuna, 12 septembrie 1990, Vostocino-Sibirskaia Pravda, 21 august 1990 si Krasnoe Znamea, 24 august 1990.
30) Repatrierea românilor din Siberia si alte zone ale URSS în Viitorul, 5 octombrie 1990, Dreptatea 10 octombrie 1990.
31) Puncte de vedere în legatura cu Tratatul Ribbentrop-Molotov, în Viitorul, 5 octombrie 1990.
32) Declaratia Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau, România libera 28/29 octombrie 1990.
33) În apararea integritatii teritoriale a R. Moldova, România libera, 25 octombrie 1990. - pentru integritatea teritoriala a Republicii Moldova.
34) Frati români! Detasamente pentru protejarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova, Flacara, nr. 46, din 14 noiembrie 1990.
35) Scrisoare deschisa popoarelor american, german, rus, în Universul, noiembrie 1990? Flacara nr. 47, din 21 noiembrie 1990.
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau, în anii 1990-1993, sub deviza, devenita o adevarata rugaciune „Bucuresti-Chisinau, ne ajuta Dumnezeu!“, a organizat treizeci si sapte de mitinguri în sprijinul fratilor de peste Prut. De asemenea a organizat si participat la mese rotunde, simpozioane, întâlniri publice si la întâlniri de alt tip, etc.
36) Înca vii în imperiul de gheata. Însemnari de la fata locului, din Siberia, despre viata deportatilor, în Flacara Basarabiei nr. 1, 2, ianuarie, februarie 1991.
37) Piata Universitati din Siberia, Flacara nr. 6, din 13 februarie 1991.
38) Uniunea pentru Reîntregirea Teritoriala a României. Flacara Basarabiei nr. 2, februarie 1991.
39) Declaratia partidelor politice din România, a organizatiilor, asociatiilor si sindicatelor semnatare ale acestei declaratii în legatura cu intentia URSS de a organiza un referendum în Republica Moldova la 17 martie 1991, în Dreptatea, 13 martie 1991.
40) Românii de peste Prut trebuie sa participe la alegerile generale din România, în Flacara Basarbiei nr 8-9, 1991.
41) O initiativa urgenta? Casa Basarabiei, în Flacara Basarabiei nr 8-9, 1991.
42) Memorandum adresat Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii si Frantei, prin ambasadele lor de la Bucuresti, în România libera nr. 472 si 473, din 27 si 28 august 1991.
43) Se apropie timpul repatrierii românilor din Siberia, Alianta Civica nr. 75, din 12 octombrie 1991.
44) Basarabenii nu-si pot aduce copiii la scoala în Patria-Muma, Alianta Civica nr. 78, din 17 octombrie 1991 si Totusi Iubirea nr. 58, din 10-17 octombrie 1991.
45) Mesaj adresat domnilor Mihail Gorbaciov si Boris Eltîn, în Tara nr. 45 (63), noiembrie 1991.
46) Europa nu este azil pentru Imperiul Rosu, în Cotidianul, 26 februarie 1992.
47) Diversiune împotriva Consiliului National al Unirii si a Frontului Popular Crestin Democrat, în Expres, 21-27 aprilie 1992.
48) Moscova a renuntat la gândul de a fi stapâna lumii?, Sfatul Tarii, nr. 59, din 10 aprilie 1992.
49) Parlamentarii din Chisinau, majoritari la Bucuresti, Glasul Natiunii nr.15, din aprilie 1992.
50) Catre Presedintele Rusiei, domnul Boris Eltîn, catre Parlamentul Rusiei, România libera nr. 4, aprilie 1992.
51) Glasul constiintei, Cotidianul nr. 74, din 16 aprilie 1992.
52) Apel din Tiraspol, Cotidianul din 27 mai 1992.
53) Apel catre românii tinuti în captivitate în orasul Tiraspol - semnat si de Mihai Avadanei si Mihai Stanca, presedintii filialelor Iasi si Bihor, ale Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau.
54) Atentie la Moscova, politicieni români!, Tara nr. 25 (95), din 16 iunie 1992.
Din cei 40.000 de refugiati din razboiul de pe Nistru, razboi prin care s-a atentat la integritatea teritoriala a Republicii Moldova, numarul cel mai mare îl reprezentau copiii. Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau s-a adresat Ministrului Apararii Nationale, general-locotenet Nicolae Spiroiu, cerând deschiderea, pe timpul vacantei de vara a a liceelor militare, pentru copiii refugiati. S-a raspuns afirmativ, prin general-maior Constantin Anghel, încât, datorita conlucrarii dintre Ministrului Apararii Nationale, a Sindicatelor Alfa si Fratia si a Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau, liceele militare din România au primit la sânul protector al armatei române, un numar însemnat de copii. A se vedea în Cotidianul din 15 iulie, Copiii din Basarabia au nevoie de ajutorul românilor din tara, semnat de Irina Negrea.
55) Sotii Aldea Teodorovici s-au mutat în sufletele noasre, Cotidianul, 2 noiembrie 1992.
56) Basarabeni cersind, Ialomita nr. 442, din 21 august 1992.
57) Încercarea de destabilizare în partea de rasarit a Europei. Apel catre Parlamentul, Guvernul si Presedentia României, catre întreaga suflare româneasca, Cotidianul nr. 102, din 4 mai 1993.
58) O noua Bosnie-Hertegovina în nordul Bucovinei?, România libera, 6 octombrie 1993.
59) Independenta Ucrainei este grav amenintata, Ziua, 30 noiembrie 1995.
60) Deceneu, Editura Nestor, Bucuresti, 1995.
61) Decebal, Editura Majadahonda, Bucuresti, 1996.
62) Venirea trupelor Moscovei este cu totul inoportuna, Ziua, 16 decembrie 1996.
63) Ilie Ilascu poate fi eliberat!. Domnilor presedinti Emil Constantinescu, Petru Lucinschi, Bill Clinton si Boris Eltîn? Catre Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa? Catre Parlamentul României, în Pro Basarabia si Bucovina, nr. 18, 1997.
64) Ilascu trebuie eliberat. Apel catre presedintele Emil Constantinescu, Petru Lucinschi, Bill Clinton, Boris Eltîn, catre OSCE catre toate Parlamentele lumii, în România libera - Aldine din 27 martie 1999.
65) Ilie Ilascu în actualitate - în vol. ANCD, Speranta Crestin Democrata, Editura Crater, p. 83.
66) Sfinte Parinte Iona Paul II. Apel pentru eliberarea lui Ilie Ilascu, România libera, 1 mai 1999.
67) Românii nu l-au uitat pe Ilie Ilascu - România libera, 8 iunie 1999.
68) Un articol dezonorant aparut în cotidianul „Evenimentul Zilei“ - Articol în apararea fiicei lui Ilie Ilascu, în România libera - Aldine - 12 iunie 1999.
69) La apus de soare - roman - Editura Dacia Eterna, 1999.
70) Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau, Editura Dacia Eterna, 1999.
La Dacia Eterna urmeaza sa apara?
71) Valea Hasdatii (un roman al Unirii din 1 Decembrie 1918).
72) Cum e Doamne pe cruce? (un roman al deportatilor români din Siberia).
73) Decebal sau Dacia Eterna.

Editura Dacia Eterna (tel. 021/745 67 82)
  
Au aparut:

Gheorghe Gavrila Copil
-La apus de soare
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau

Urmeaza sa apara:

Gheorghe Gavrila Copil
-Cosmarul (volum confiscat în 1971, înca neridicat de la Consiliul Securitatii Statului)
-Valea Hasadtii (un roman al Unirii din 1 Decembrie 1918)
-Cum e Doamne pe cruce? (Un roman al deportatilor români din Siberia)
-Decebal sau Dacia Eterna

Autor necunoscut?
-Simfonia Mariei

Autor necunoscut?
-Thales Arghiranu

Contul editurii?
Gheorghe Gavrila Copil - 29.800 CEC - sector 6, Bucuresti.

Cei ce doresc sa faca politica, sa se lase de astfel de activitate, daca nu au ca tinta, la modul inteligent si curajos, Reîntregirea României. Cei prin care s-a actionat, împotriva Reîntregirii României, mai bine nu s-ar fi nascut, iar daca traiesc, sa mai traiasca doar pentru a îndrepta ceea ce este de netrecut cu vederea, nici în lumea de aici, nici în cea de dincolo, a stramosilor. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Autorul

Nota. Cartea a aparut în 1999. Nota e din 2005: Pentru a nu se ajunge la situatii neplacute precizam ca editura si-a încetat activitatea, iar contul editurii a redevenit contul personal al autorului . Si-a publicat pâna acum: Deceneu(piesa de teatru), Decebal sau Dacia Eterna( roman-eseu), La apus de soare (roman-rezistenta româneasca de dupa 1950), Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau, Valea Hasdatii (un roman al Unirii de la 1 Decembrie 1918). Nepublicate: Cum e Doamne pe Cruce (roman al deportatilor români din Siberia), Cosmarul(roman), Tincuta(roman), O troita de la margine de sat (un roman cu actiunea în actualitate), Oglinda Cerului (mânastirea din noi, drum spre construirea celei vazute). Cartile nu au fost vândute, ci daruite, majoritatea în Basarabia si nordul Bucovinei.
A mai publicat, în România libera-Aldine: Joc periculos, consecinte grave(12 dec.2003), Panica si faliment politic la Chisinau(20 febr.2004), Moscova ameninta din nou R. Moldova(13 aug.2004)

/ / /

INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE