- I. P. OANÃ -

«De acolo, pe cãrãrile înverzile, m'am ridicat încet în munte, ducând poveri în suflet, durerile umilintei de ieri si chinurile nelãmuririi pentru ziua de mâine.  Pare cã nu mai aveam nici un prieten în lumea din afarã de muntele acesta: Rarãul, cu schitul de pe el». (C. Codreanu, Pentru Legionari)

 

Obosit de frâmântârile marilor hotãrîri, urcã încet, încet, spre culmile Rarãului, acolo undeva într'un schit singuratec. In linistea si taina înãltimilor, sufletul chinuit al Cãpitanului avea sã gãseascã o deslegare. O fortã nevãzutã lumina acolo de unde îi putea veni ajutorul, pe un munte, unde avea sã stea de vorba cu mãretia naturii.

Plecând dela acest moment cu totu1 caracteristic din istoria unei miscãri cu pronuntatã spiritualitate, vom întelege atât sensul acestei urcãri spre piscurile unui munte, cât si problema atât de subtilã a influentei mediului cosmic asupra spiritului omenesc.

Luând douã elemente din cadrul naturiî, cu totul diferite, muntele si marea, vom constata diferenta sufletului si fizicului locuitorilor acestor spatii. Stabil, linistit, senin, contemplativ si mistic, omul dela munte se confundã cu stâncile, cu vîrfurile ametitoare, cu vultanii vãzduhurilor, cu orizonturile îndepãrtãrilor nemãrginite, cu lumina pãtrunzatoare a înãltimilor... La mare, pescarul, cu pasul rar ca legãnarea valurilor, cu nostalgia nesfârsitelor drumuri fãrã pulbere, pe care le-a cutreierat si spre care tinde rnereu, aspru ca furtunile cari l-au biciuit deatâtea ori.

Din tot cadrul naturii, muntele, mai mult decât celelalte elemente a format o preocupare de prim ordin, jucând un rol transcendental în viata omului. Rolul mitologic ce l-a avut în antichitate îsi are o puternicã ratiune. Dar acest rol mistic am putea zice, nu l-a avut numai în vechime si numai în lumea pãgânã, ci l-a avut întotdeauna si cu un caracter preponderant si în religiile spiritualiste si chiar în lumea crestinã. Lãcas al zeilor, de pe înãltimîle Olimpului se coborau nemuritorii ca sã guverneze lumea, spre acesle înãltimi tindea mintea filosofilor, de-aci, conducatorii ostilor si ai cetãtilor asteptau ajutorul.

De pe înaltimile Tibetului coboarã rnereu sirurile de eremiti, ca sã mãrturiseascã celor dela câmpie conceptia unei vieti superioare. In spatiul Incas, pe înaltimile cordiliere ale Anzilor se creazã toatã mitologia si spiriltualitatea acestui popor transcendental. Aceastã notiune a înaltimilor a creat o conceptie de viatã, o adevaratã filosofie Incas, care defineste pe acest om de la munte cu o notiune caracteristicã de «om al înãltimilor».

Cogeonul, e muntele sacru al Dacilor nemuritori. Intr'o pesterã din înãltimile lui sãlãsluia Zamolxis, care-si împãrtãsea credinciosii cu sulitile eternitãtii.

Pe muntele Sinai, Dumnezeu coboarã din slãvile cerurilor si face contactul direct cu pamântul, înmânând Tablele Legii lui Moise.

Mântuitorul nostru pe muntele Maslinilor se urca cu ucenicii dupã El, ca sã le spunã cele ce sunt scrise sã se'ntâmple: sângerarea si agonia.

Pe munte seamãnã credinciosilor, cuvântul Domnului, în sublimele Fericiri.

Pe muntele Taborului se face schimbarea la fatã, se înconjoarã de lumina transcendentalã a lui Dumnezeu, iar Golgotà rãmâne în permanentã simbolul urcusului prin suferintã si moarte spre lumina Invierii eterne.

Mai târziu, în desvoltarea crestinismului, pe un munte va sã se atingã culmile spiritualitãtii crestine, pe muntele Atos, prin scorburile cãruia se vor ascunde cei ce-aveau sa vadã numai cu ochii sufletului lumina irealã a Taborului...

In Spania, Montserrat formeazã centrul misticei lui Raymond de Lulle, chintesenta spiritualitãtii crestine iberice; Saint Jean de la Croix in «Oeuvres spirituelles», în conceptia muntelui Carmel vede ridicarea si purificarea sufleteascã, vede drumul spre înãltimea mântuirii.

In spiritualitatea Miscãrii legionare vedem cã aceastã conceptie a ridicarii, a înãltimii, a muntelui, e sintetizatã în douã etape: una, cea dintâiu, urcarea pe muntele Rarãu într'un moment de disperare «Sufletul îmi era strãbãtut de îndoieli. Eram la rãspântie de drumuri». Aceastã depresiune sufleteascã avea sî-si gaseaseã o deslegare, acest intuneric din suflet avea sã se alunge, sã se rãspândeascã spre orizonturile ce le cuprindea Rarãul. «Privesc peste munti, peste dealuri, la sute de chilometri»... Mai târziu Cãpitanul avea sã concretizeze aceastã conceptie a ridicarii omului spre înãltimea spiritualã, prin greutate, prin suferintã, prin jertfã, prin efort continuu, analog în lumea materialã cu atingerea piscurilor muntilor, în «Cãrticica sefului de cuib», în capitolul «Muntele suferintei».

Urcusurile se fac prin caznã, prin persistentã, prin obosealã. Coborîsurile sunt usoare. Deaceea conceptia prezentei spirituale e înãltimea, iar a lipsei spirituale este adâncul. Spiritul bun locuieste în înãitimi si în luminâ, iar cel rãu în adâncimi si intuneric.

Limpezimea naturii si mirajul orizontului usureazã spiritul si-l înaltã. Urcarea Rarãului în acel moment tocmai aceastã misiune o avea. Rarãul apare în împrejurãri cu totul tragice, asemãnãtoare altor împrejurãri din istoria noastrã sbuciumatã când muntele avea sã fie ocrotitor.

Muntele a fost un leagãn care a alinat suferintele neamului milenii dearândul, cum rar se întâlneste în istoria altor popoare.

Pe crestele Carpatilor s'a format spiritualitatea poporului român, dupã timpi întregi de convietuire pe înâltimile lui senine, linistite si fermecatoare. Aci s'au creat obiceiurile cele mai frumoase, cusãturile fãrã seamãn de pe iile si fotele femeilor, melodiile armonioase ale doinelor si cea mai mare parte din tezaurul folclorului nostru, Aci, undeva, pe la cotitura Carpatilor, pe plaiurile vrâncene a luat fiintã balada care caracterizeazã splendoarea sufletului românesc, Miorita. Existã un suflet al muntilor, al câmpiilor, al stepelor, al mãrilor, al desertului, al pãdurii. Iar între munti se poate distinge un duh al Olimpului, altul al Tibetului, al Anzilor, al Alpilor, etc., diferite între ele. Dar existã si un duh al Carpatilor, si acesta este sintetizat în Miorita.

Conceptia vietii si a mortii aici se altoia pe suftetul dac si se inspira din religia nemuritorilor Daci.
«Muntele suferintei» avea sã se altoiascã pe acelas suflet, dar în conceptul religiei mântuirii, în conceptul crestin.

Pe Rarãu mai târziu aceastã scoala crestinã se fãcea direct de cãtre Cãpitan, într'un moment de luptã, suferintã, purificare. Iar mai târziu coboarã la celãlalt capãt al Tãrii, Carmen Sylva, într'un alt moment, de cucerire, de expansiune, de victorie.

Intre Rarãu si Carmen Sylva se'ntinde un mare drum din conceptia de trãire legionarã. Muntele avea sã joace un rol principal în purificarea si spiritualitatea legionarã.

Muntele face sã reflectezi la marile probleme ale lumii, sã întelegi mistic cãrãrile infinitului si ale vesniciei. El nu te stãpâneste, ci te face sã stãpânesti necunoscutul.

Muntii nu sunt nici reci, nici muti. Ei vorbesc despre splendorile universului, ei ajutã pe om sã se ridice la Creator.

Revista DACIA, Rio de Janeiro, Dec. 1957