ORIENTĂRI LEGIONARE

 

I. DESPRE CONDUCERE

 

Tara si Exilul, Anul XXIX, Nr. 3-4-5, Ianuarie-Martie 1992

Este vorba de problema conducerii in Legiune, si nu de alte formatiuni politice. Scriu aceste rânduri, pentrucă am constatat că multi camarazi n'au înteles doctrina Căpitanului in materie de conducere a organizatiei noastre sau nu le convine acum, după trecerea atâtor ani, să o recunoască si să o aplice, asa cum a fost expusă de Intemeietor.

In lunga mea viată politică, am fost solicitat de numerosi legionari, dintre cari unii au jucat roluri importante in misoare, ca să le cedez locul ce îl detineam -Sef al Legiunii- pentrucă ei posedă tehnica lor, mijloacele lor de convingere, si o intuitie politică specială, care le vor permite să, o scoată din impasul in care căzuse. Aceste propuneri mi se făceau in perioade de crize, când miscarea se sbătea in prigoane si fără perspective de a iesi la liman. După părerea acestor camarazi, trecerea Sefiei in mâinile lor ar fi usurat considerabil greaua situatie a, miscării si chiar ar fi determinat pe dusmanii nostri să-si revizuiască atitudinea, acceptând o nouă colaborare cu organizatia noastră.

Nu exagerez dacă afirm că, au fost cel putin 20 de încercări de acest gen, venite dela camarazi cari detineau ranguri in ierarhia Legiunii si cari credeau că luând ei conducerea miscării, vor rezolva satisfăcător necazurile in care ne sbăteam.

Ce garantii ofereau acesti solicitanti din mijlocul nostru că odată investiti cu sceptrul conducerii, vor săvârsi miracolul unei schimbări radicale in viata de suferintă a Legiunii? Niciuna, afară de verbul lor înflăcărat, de promisiunile lor stăruitoare, de perspectivele cari se puteau deschide Legiunii sub conducerea lor. Sunt nevoit să intreprind aici o scurtă disertatie asupra principiului conducerii in miscare, care e fundamental diferit de al altor formatiuni politice. Inarmat cu această introducere, îmi va fi mai usor să explic dece am refuzat permanent să dau curs acestor cereri. Tuturor le lipsea ceva esential, si anume garantia că vor realiza faptele pe care le credeau in priceperea si puterea lor să le facă.

 

II. PRINCIPIUL SELECTIUNII

 

După doctrina Căpitanului, orice sefie in Legiune, dela cea mai mica, a sefului de cuib, până la cwa mai înaltă, a sefului miscării, nu se poate obtine nici prin alegeri, după sistemul democratic, si nici prin ereditate, adică prin trecerea conducerii din tată in fiu, sau alte rudenii, după sistemul nobiliar sau aristocratic. Corneliu Zelea Codreanu a fixat un al treilea principiu, al selectiunii sociale, deosebit de primele două. Principiul selectiunii se bazează exclusiv pe valoarea individului, pe capacitatea lui de a conduce o unitate in miscare, pe vocatia lui de a deveni cef al unei formatiuni legionare. Când se produce acest proces selectiv, când legionarul respectiv dă dovada ca este apt să exercite o anumita comandă, de abia atunci Seful Legiunii sau seful judetului sau alt sef îl consacră, adică il recunoaste in functiunea in care s'a distins prin propriile lui merite. In Legiune, se petrece un fapt paradoxal: cineva este sef de fapt, înainte chiar de a primi confirmarea dela superiorul său, prin sacrificiile lui, prin talentul lui de a înjgheba o organizaree. Ca să devină cineva sef de cuib, trebue in prealabil să strângă in jurul lui un mănunchiu de prieteni, cari, mai târziu, vor forma cuibul ce i s'a încredintat să-l conduca. Ca să ajungă cineva sef de judet, trebue mai intâiu sa se distinga in organizarsa acelui judet. Când a venit dela Centru confirmarea ca este sef de judet, această numire presupune ca el are la dispozitie o retea de unităti cari vor forma structura acelei organizatii judetene, si asa mai departe.

In această privintă, imi permit sa reproduc un pasaj din amintirile lui Traian Puiu, care a lămurit, cu o rara intuitie, in ce consta aprincipiul selectiunii sociale, fixat de Căpitan si cum functionează el.

"De aceea si conceptia nostră asupra conducerii avea aceleasi fundamente. In pozitia de conducător al destinelor noastre nu trebuia, să ajungă decât acela care putea să cuprindă in sufletul său întreg poporul, cu toate nevoile si aspirathle lui. Insasi cadrele miscării se formau in spiritul acestui principiu.

Sefii legionari nu se impuneau si nu sunt impusi masei legionare. Ei se aleg dela sine, nu prin vot, ci prin lupta si faptele lor. Fiecare sef legionar este, sau poate fi, atât de mare cât sufletul lui poate cuprinde: un cuib, o garnizoană, o regiune sau tara întreagă.

Criteriul selectiunii noastre nu-i votul, nici vorbăria si nici intelectul, cu care cineva se poate prezenta lumii românesti. Primul nostru criteriu de selectiune este capacitatea de dragoste a respectivului pentru tot ce este românesc. Această facultate îi determină atât puterea lui de muncă si de luptă cât si puterea de jertfă si de dăruire personală in slujba nemului. Răsplata acestei dăruiri din dragoste este tot dragostea. Poporul a început să ne iubească, cum îsi iubeste copilul mama. Si dragostea lumii românesti fată de noi legionarii, n'a incetat niciodata" (P. 75 din lucrarea lui Puiu Train, in curs de aparitie).

Principiul selectiunii se aplică cu rigoare la toate treptele de organizare a Legiunii, dar cu extremă rigoare când este vorba de functiunea supremă a Legiunii.

Ca să ajungi in fruntea Legiunii, nu este suficient să pretinzi că ai fi mai bun decât actualul sef si, in virtutea acestei presumtii, prin nimic dovedite, să ceri substituirea lui cu propria persoană, ci trebue sa apuci drumul pe care il ia cel mai umil sef din miscare, drumul faptei, al actiunii, al creatiei. Trebue sa demonstrezi că esti in stare să răstorni obstacolele ce stau in calea Legunii, înăltându-o pe culmile maririi. Trebue să o ridici sus de tot, in văzul tuturor, încât toti să te recunoască ca fiind un ales al destinului. In momentul acela nu trebue să te mai lupti cu nimenea si nu trebue să mai pretinzi nimic. Nu ai rivali. Nimeni nu iti mai stă in cale. Insăsi faptele tale te inaltă in zenitul autoritătii.

De aici tragem concluzia că sefia Legiunii nu se cere nici dela actualul Sef si nici chiar dela masele legionare. Ea se proectează din propriile fapte ale celui ales. Mai mult decât atâta. Când cineva se apropie de treapta supremă in Legiune, nici chiar el însusi nu are nevoie să pretinda ceva. E purtat de valurile popularitătii spre această, înalta functiune, chiar contra vointei lui. El a devenit un simbol al unei lupte plătite cu nenumărate sacrificii.

Sefia Legiunii nu se iscodeste, nu se cere, nu se pretinde, si cu atâta mai putin nu se provoacă zarvă in miscare pentru obtinerea ei. Nu e nevoie să pui pe altii să face, propagandă, pentru propria ta persoană. E suficient să faci acte de sef, cari prin impulsul lor natural, te înaltă la cea mai ridicată treaptă in miscare. Aptitudinile individului premerg functiuni.le ce-ar putea sa le indeplineasca cineva in miscare si recunoasterea locului ce-l ocupa in ierarhia Legiunii este o urmare firească a propriilor lui merite.

 

III. PRINCIPIUL SELECTIUNII IN VIATA UNUI LEGIONAR

 

Viata mea de legionar poate servi ca îndreptar pentru a ilustra principiul selectiunii. Mai intaiu am luptat in rândurile studentimii legionare, intrând in miscare in toamna anului 1927, la Bucuresti, adică, la circa 6 luni dela actul întemeierii dela Iasi, in primul cuib format in Capitală, sub conducerea lui Andrei C. Ionescu. Când soartea m'a aruncat in provincie, ajungând profesor de liceu, am contribuit la întemeierea organizatiilor din Făgăras, nordul judetului Hunedoara si apoi Banat, fără a fi avuat o insărcinare specială. Am fost numit sef de judet in 1933 si apoi Sef de regiune in Banat, in 1935, dupăce si in aceste parti am răspăndit crezul legionar, întemeind cuiburi.

Căpitanul a aplicat in cazul meu principiul seleciunii. A socotit ca am făcut mai mult decât contemporanii mei de atunci, camarazi de promotie, si confirmarea a venit dela Centru, ca fiind apt să conduc această regiune in 1935. Regiunea X-a Banat a iesit cea dintâi pe tară., la alegerile din 1937, după calculele dela Centru.

Când a venit prigoana cea mare din 1938, am relusit s,a scap in ultimul moment, inainte de a fi dus la Tismana. Am plecat la Bucuresti si m'am pus la dispozitia Comandamentului Legionar de prigoană, ce abia atunci se infiripasese. Ionel -Belgea, seful de atunci al Comandamentului, mi-a dat atunci insărcinarea sa reiau legăturile cu Ardealul si Banatul si sa reorganizez aceste regiuni. Mai târziu mi-a lărgit mandatul. Nu numai Ardealul si Banatul cădeau in atributiile mele, ci intreaga retea din provincie. M'a preferat pe mine pentru simplul motiv că, fiind necunoscut in Bucuresti, mă, puteam strecura mai usor in deplasări. Iordache Nicoara a rămas cu conducerea Capitalei.

A fost o însărcinare grea si plina de primejdii. Chemam curieri din provincie pentru instructiuni, dar adeseori trebuia să ma deplasez si eu in diferite orase pentru a lua contact cu organizatiile locale. Politia nu stia cine conduce organizatia din provincie, încât câteva luni m'am putut strecura fără să mi se stie numele. La inceputul lui Septembrie 1838, situatia s'a schimbat. La o intâlnire cu Iordache Nicoară, acesta m'a rugat sa iau eu conducerea Capitalei, pentrucă se simte urmărit. Intr'adevar, peste o saptămână a căzut.

In Iulie 1838, căzuse in măinde politiei Jenică Belgea, iar, la scurt interval, si urmasul lui la conducere, Păsu Antoniu. Constantin Papanace exercită si el comanda doar câteva zile, caci este arestat întâmpltor si, după eliberare, a stat ascuns multa vreme. In toamna timpuriu, să fi fost pela 15 Septembrie, a dcscalecat la Bucuresti, venind dela Brasov, unde se tinea ascuns, Profesorul Vasile Christescu. El a fost găzduit de Titi Cristescu la părintii lui dela (Grădină)•, din cartierul Obor. Cum tot in cursul lunei Septembrie, Doamna Codreanu primise autorizatie dela Interne ca să-si visiteze sotul, închis la Râmnicu-Sărat, s'a intors dela Capitan cu dispozitia ca sefia vacantă a Legiunii, in prigoana, să o ia Vasile Christescu. Ca urmare a acestei numiri, Comandamentul de prigoană, s'a reconstituit la inceputul lui Octombrie in felul următor:

Sef : Vasile Christescu. Membri in Comandament 

Preot Dumitrescu Borsa, ce locuia împreună cu Vasile Christescu tot la Grădina.

Constantin Papanace. 

Horia Sima.

Nicolae Petrascu.

Alexandru Cantacuzino, care locuia in alta parte.

Prin natura legaturilor mele anterioare, Vasile Christescu mi-a reînoit mandatul de a conduce provincia si Capitala. Membrii Comandamentului au fost solidari cu toate actele ce s'au savârsit in această perioadă. Preotul Dumitrescu-Borsa avea intâitate fata de ceilalti membri ai Comandamentului, venind îndata dupa Vasile Christescu. Dovada este ca, Comunicatul dat de Comandament după asasinarea Căpitanului, poartă numele lui Vasile Christescu si al Preotului Borsa:

Romani,

Din ordinul Regelui Carol al II-lea si sub patronajul Patriarhului României, Capitanul, Nicadorii si Decemvirii au fost asasinati miseleste in noaptea de Sf. Andrei, 20 de ani dela unire.

Rugati-va pentru ei. Legionari,

Pastrati-vă calmul si unitatea!

Vasile Christescu.

Preot I. Dumitrescu-Borsa.

1 Decembrie 1938.

In luna Ianuarie 1939, am suferit pierderi teribile in efectivele noastre, care ne-a desorganizat reteaua noastra de actiune. Laboratorul din Strada Oarca a sarit in aier. In aceeasi luna au cazut Locotenentul Dumitrescu si Vasile Christescu.

Fiind încoltit din toare partile, la începutul lui Februarie, am plecat cu Smultea si Alexandra Popovici la Arad, de unde am trecut frontiera pela Beba Veche in Ungaria. Dupa multe peripetii, am ajuns la Berlin. Dupa noi, au luat calea refugiului Constantin Papanace si Constant. Preotul Borsa cu Petrascu trecusera mai inainte frontiera poloneza, prin Bucovina, si au stat cateva luni la Varsovia. In primavara anului 1939, au ajuns si ei la Berlin.

 

IV. COMANDAMENTUL DFLA BERLIN

 

Cum era si firesc, prezenta a o serie de Comandanti Legionari la Berlin, in primavara anului 1939, a avut ca urmare reconstituirea Comandamentului de prigoana în Reich. Noul Comandament a avut urmatoarea componenta:

Sef: Preotul Duinitrescu-Borsa. Membri : Ion Victor Vojen, Alexandru Constant, Constantin Papanace, Horia Sima, Victor Silaghi.

In cadrul acestui Comandament, Ion Victor Vojen a fost insărcinat să se îngrijească,de relatiile externe cu guvernul german, ajutat de Alexandru Constant.

Constantin Papanace îndeplinea aceeasi functiune la nivelul partidului national-socialist.

Horia Sima a fost însărcinat cu legaturile cu tara.

Victor Silaghi avea misiunea să mă ajute pe mine, daca se ivea vreo misiune de acest gen.

 

V. PLECAREA LUI MITI DUMITRESCU

 

Acest Comandament a lucrat in perfectă armonie dela constituirea lui in primăvara anului 1939. Cea mai importantă actiune a acestui Comandament a fost trimiterea in tară a lui Miti Dumitrescu, pentru a răzbuna pe Căpitan.

Cel dintâiu camarad căruia i s'a destăinuit Miti Dumitrescu, pentru a obtinea autorizatia dela Comandament ca să se intoarcă in tară, a fost Constantin Papanace. Miti Dumitrescu i-a mărturisit lui Papanace că el nu a venit in Germania cu scopul să se salveze de urmăriri -de altfel nici nu era cunoscut de politie- ci doar pentru a se convinge dacă într'adevăr Că.pitanul s'a refugiat aici si este in viata, asa cum se svonise in tară. Constatand că vestea era falsă., el, Miti Dumitrescu, nu mai vede alt rost al vietii lui decât să se înapoieze cât mai repede in tară si să răzbune pe Căpitan, contând in acest scop pe o echipă de prahoveni, cunoscuti de el.

La proxima reuniune a Comandamentului, Papanace a expus planul lui Miti Dumitrescu si a cerut să i se dea deslegare. Toti membrii Comandamentului, fără exceptie, au fost de acord să, fie autorizat Miti Dumitrescu să se întoarcă in tară. Discutiile s'au purtat asupra persoanelor ce trebuiau să cadă. Papanace era de părere că problema legionară din tară, nu se poate rezolva dacă nu cad in acelasi timp Armand Călinescu si Regele. Oricare din ei ar rămane in viată, ar reprezenta un grav pericol pentru soartea legionarilor închisi. Vojen se înclina spre solutia femenină să fie lichidată talpa iadului, Elena Lupescu. Impuscarea ei va provoca debandada generală a sistemului. Eu înclinam spre solutia revolutionară. Atentatul in sine, indiferent de persoanele ce ar cădea, nu va putea duce la rezultate satisfăcătoare pentru miscare. Sistemul se va reface, după turburarea din primele zile. Atentatul trebuia urmat de o revolutie, cum am încercat si până atunci, fără să reusim, din cauza unor grave contratimpuri.

Constant nu se pronuntase asupra amploarei acestui atentat. Nici Silaghi nu avea o opinie clară.

S'a dat deslegare lui Miti Dumitrescu să plece in tară, cu îndrumarea să facă tot posibilul ca să cadă împreună atât Regele cât si Armand Călinescu, cum propusese Papanace.

Pentru a ajunge Miti Dumitrescu in România, s'a ales ruta Ungaria. Eu am fost solicitat de Comandament, ca unul ce m ocupam cu legăturile cu tara, să asigur trecerea frontierei germano-maghiare si apoi maghiaro-române. Aveam o oarecare experientă, in trecerea acestei granite, deoarece când am plecat din tară, in Februarie 1939, am trecut pela punctul de frontieră BebaVeche. De aici am ajuns la Seghedin si apoi am luat trenul spre Budapesta. Cum Ilie Smultea mă însotise in traectul anterior, prin Ungaria si Germania, l-am însărcinat tot pe el să conduca, pe Miti Dumitrescu pe acelasi drum la intoarcerea lui in România. Pentru mai mare sigurantă, l-am rugat pe Victor Silaghi să-i însotească pe amândoi până la frontieră, deoarece vorbea la perfectie limba maghiară, fiind născut in Satul Mare. Trecerea, din Germania in Ungaria s'a făcut cu pasapoarte, iar de aici, cu oarecare peripetii, Miti Dumitrescu si-a luat sborul spre Romania.

Din acest moment, eu nu am mai avut niciun contact cu Miti Dumitrescu. Nici n'am auzit nimic de miscările lui. Am aflat din surse ulterioare, că a încercat să pună, in aplicare planul lui Papanace, de a executa in acelasi timp pe Armand Călinescu si pe Rege. In acest scop alesese ca loc al atentatului Biserica dela Curtea de Arges, unde, in Iulie, avea loc solemnitatea obisnuită a pomenirii Regilor Carol I si Ferdinand I. Desi s'a pus in mars cu echipa lui spre Curtea de Arges, Miti Dumitrescu n'a reusit să se apropie de locul ceremoniei, unde erau concentrati Regele cu demnitarii Statului, încât a trebuit să se retragă precipitat, pentru a nu fi descoperiti.

Miti Dumitrescu s'a concentrat atunci pe atentatul contra lui Armand Călinescu, care era mai usor de înfăptuit. In lunile August-Septembrie l-a urmărit pas cu pas, pentru a-i descoperi punctul vulnerabil. A constatat că era urmat permanent de o escorta de agenti, in masini, dela Ministerul de Interne la domiciliul sau.

Cand a putut Miti Dumitrescu să-si execute planul? Cu câteva zile înainte de săvârsirea lui, Armand Călinescu era asa de sigur pe sine că nu mai e in primejdie, încât a renuntat la escorta ce-l însotea până atunci. Informatiile ce le primise erau că legionarii nu mai erau capabili să întreprindă ceva, iar cei periculosi erau controlati de Sigurantă, prin agentii infiltrati între ei. Ordinul ce l-a dat de a nu mai fi insotit de agenti, in traseul dela Ministerul de Interne la casa lui, i-a fost fatal. Miti Dumitrescu, care il urmărea cu masina zi de zi, a observat schimbarea ce-a avut loc in paza lui Călinescu si atunci s'a decis să-l doboare.

Eu nu l-am văzut în această perioadă pe Miti Dumitrescu, care a actionat exclusiv din proprie initiativă. Este adevărat că la 15 August m'am strecurat in tară, dar cu totul alte obiective. Presupunând că Miti nu poate să întreprindă, nimic, ca zăboveste prea mult si că expeditia lui s'a împotmolit, ca atâtea altele, am revenit la ideea revolutionară. In acest scop, am reluat contactele cu camarazii liberi si am inceput să, fac primele pregătiri.

In mijlocul acestui început de pregătire, am aflat de atentat, ca toată lumea, dela Radio. Ma aflam in casa profesorului Mihăilescu, fratele camaradului nostru dela Berlin, Virgil Mihăilescu. Nu am mai putut face, altceva, după valul de masacre săvârsite in tară, decat să mă retrag cât mai repede dela Bucuresti in Banat si de aici să apuc drumul spre Jugoslavia, de unde am trecut mai departe in Germania, pela Maribor.

Constantin Papanace, într'o conferintă tinută la Berkenbrack, la 21 Septembrie 1941, in fata camarazilor de surghiun de aici, a rostit o emotionantă evocare a lui Miti Dumitrescu, recunoscându-si paternitatea in plecarea acestuia spre tară, pentru a răzbuna pe Căpitan.

Această memorabilă conferintă poate fi citită in colectia de conferinte dela Berkenbriick, editată in 1952.

 

VI. CRIZA COMANDAMENTULUI LEGIONAR DELA BERLIN. RETRAGEREA PARINTELUI BORSA DIN FRUNTEA LUI

 

Când am ajuns din nou la Berlin, in ajunul Crăciunului din 1939, am constatat cu uimire si durere că Comandamentul Legionar, in componenta lui de atunci, asa cum l-am lăsat la plecare, nu mai exista. Membrii acestui Comandament se răsletiseră, care încotro. Nu se mai întruneau, pentru a trata in comun problemele Leginnii. Masacrul din tară i-a sdruncinat si nu mai vedeau nicio perspectivă pentru miscare. Fiecare se retrăsese in intimitatea sufletului său, dar fără să mai existe intre ei coeziunea, necesară continuării luptei si fără, să se mai gândească de a elabora o nouă strategie a miscării.

Mai penibilă era situatia Preotului Dumitrescu-Borsa, deoarece fusese seful acestui Comandament si purta răspunderea principala pentru soartea lui. Acesta, dupăce aflase de uciderile in masă ale legionarilor din inchisori, din lagăre si din judetele tării, de sbirii Regelui Carol, căzuse într'o stare de desnădejde profundă, din care nu mai vedea altă iesire decât să renunte chiar la sefia Comandamentului Legionar dela Berlin.

De această decizie, luată in forul său interior, nu a dat socoteală, nimănui. N'a convocat Comandamentul, pentru a explica membrilor lui motivele cari il determina să se retragă dela conducere. Nici cel putin nu a luat contact individual cu ceilalti camarazi din Comandament, pentru a-si justifica atitudinea între patru ochi. A lăsat, cum s'ar zice, lucrurile baltă. S'a retras la locuinta lui, refuzând să se mai intâlnească cu alti camarazi din grup, desi erau peste 20 in acel moment la Berlin.

Eu fusesem bun prieten cu Preotul Borsa. Când m'am întors din tară si am auzit de starea lui sufletească desperată, l-am vizitat de câteva ori, pentru a-l ruga să-si revizuiască atitudinea si să revină in fruntea Comandamentului. Eu veneam cu următoarele argumente, cu care speram să-i ridic moralul:

- tocmai in aceste clipe, când in tară au fost ucisi atâtia camarazi, între cari si elita Legiunii, este necesar ca el, figură de primul rang al miscării, a doua după Vasile Christescu, să dea dovadă de hotărire si curaj, demonstrănd prin tinuta lui inflexibilă că bucuria dusmanilor este prematură, că ei n'au distrus miscarea si că lupta va continua;

- mă refeream apoi la starea de spirit din tară, a legionarilor in viată si a populatiei in genere. Masacrele din tară au creat goluri imense in cadrele legionare, dar -un fapt paradoxal- a mărit popularitatea Legiunii si încrederea in destinele ei. Eu vin din tară cu această, impresie sguduitoare, a dârzeniei ce-am constatat-o atât in rândurile legionarilor cât si in masele largi ale poporului.

Am stăruit, cu mult pathos, pe lângă Preotul Dumitrescu-Borsa să stea ferm pe pozitie, reluându-si sefia Comandamentului. E de mare importantă ca, in tară, legionarii rămasi acolo să stie că la Berlin camarazii lor refugiati, grupati in jurul Preotului Borsa, continuă lupta.

Toată stăruinta mea n'a servit la nimic. Preotul Dumitrescu era dărâmat sufleteste. Nu mai avea altă dorintă decat să fie lăsat in pace, departe de grijile ce le avusese până atunci.

In hotărîrea lui de a se izola de grup si a renunta la functiunea ce-o exercitase pana atunci, am descifrat si temerea lui ca să nu fie tras la răspundere de supravietuitorii din tară pentru cele întârnplate, deoarece el fusese seful Comandamentului Legionar care a aprobat trimiterea dela Berlin a lui Miti Dumitrescu. Retrăgându-se din fruntea Comandamentului, gestul lui se putea interpreta ca un semn de nemultumire pentru cele intâmplate, cu care el nu a fost de acord. Răspunderea lui se va diminua sau va fi împărtits cu a altora si putea chiar insinua că el n'a avut niciun amestec in această operatie.

Vojen si Constant au urmat acelasi drum. S'au tinut deoparte si n'au mai participat la viata Comunitătii Legionare din Berlin. Ei aveau legăturile lor cu anumite cercuri germane de importantă, dar nu s'au mai angajat intr'o actiune comună cu restul camarazilor. Teza lor era că salvarea Legiunii nu poate veni decât dela Berlin, când se va produce ciocnirea între politica Regelui Carol, infeudat democratiilor occidentale, si interesele Axei, ciocnire ce va produce o schimbare de regim in România, din care nu va lipsi nici grupul refugiat la Berlin. Aceasta ar fi fost asa zisa solutie politică, cum îmi explica Constant.

Victor Silaghi era abătut. Ducea o viată singuratică, dar n'a rupt legăturile cu grupul.

 

VII. AXA PAPANACE-SIMA

 

Singur Papanace se mentinuse ferm pe pozitie. El isi dădea seama de situatia grea a miscării, de catastrofa ce s'a abătut asupra ei, dar nu-si pierduse speranta. Din Comandament, a fost singurul cu care m'am înteles perfect din primul moment al revederii noastre, după intoarcerea mea la Berlin. El m'a pus la curent cu prăbusirea morală a Preotului Borsa si cu destramarea Comandamentului.

Cu Papanace am format împreună un fel de Axâ, in jurul căreia s'au grupat ceilalti ca.marazi. De fapt era un nou Comandament, in care ne-am împărtit rolurile. El, Papanace, se va ocupa precumpănitor de relatiile externe, de contactele cu autoritătile germane, iar mie îmi revenea, tot precumpănitor, vechea mea insarcinare de a păstra legăturile cu tara.

Am convenit cu el ca, pentru primăvara anului 1940, să pregătim o nouă expeditie spre tară. Pentru realizarea, ei, vom forma un grup de actiune, constituit atât din elementele mai vechi din garnizoana Berlin cat si din camarazii recent scăpati din Romania, cari m'au însotit la întoarcerea mea la Berlin. Din acest grup de actiune se va forma apoi echipa destinată să plece in tara, pentru a încerca răsturnarea regimului.

Pe baza, intelegerii cu Papanace, am procesat imediat la constituirea acestui grup de actiune, alcătuit din 17 legionari.

In iarna anului 1939-1940, mă întâlneam săptămânal cu membri acestui grup si tratam impreună problemele ce ne asteptau in tară.

 

VIII. PAPANACE ISI SCHIMBA OPINIA

 

In iarna anului 1940, am avat consfătuiri săptămatna1e cu camarazii din grupul de 17, pregătind etapele noii operatii spre tară. In primal rând m'am ocupat de ruta ce vom lua-o pentru a ajunge in Romania. Am stabilit că drumul cel mai sigur era tot Banatul sârbesc, unde aveam numeroase puncte de sprijin. Dar până a ajunge la Belgrad, aveam nevoie de pasapoarte si bani. Am reurit să strângem minimum necesar din cotizatiile camarazilor cari lucrau la diverse întreprinderi in Berlin, iar pasapoartele ni le-am procurat dela prieteni de-ai nostri, dispusi să-si asume acest risc.

Insfârsit, in a doua jumătate a lunii Aprilie, pregătirile erau destul de inaintate, incât o parte din legionarii alesi de mine sa formeze primal eselon al expeditiei au început să părăsească Germania, strecurându-se spre destinatia lor.

A sosit rândul meu să plec. Era la începutul lunii Mai. Cu o zi înainte de a-mi lua drumul spre Belgrad, m'am intâlnit cu Papanace in casa unui prieten comun, Negoescu. La această intâlnire, trebuia să stabilim ultimele amănunte ale expeditiei spre tară: ce fac eu, ajuns in România, si ce face el, la Berlin. Aveam de luptat pe două fronturi: frontul intern si frontul extern. Dar cele două, fronturi trebuia coordonate. Interventia noastră in tară, si rezultatele ce le va avea, trebuiau aparate si valorizate la Berlin, la forurile competente. Rostul lui Papanace era să lămurească guvernul german asupra semnificatiei întreprinderii noastre in tară, pentru a nu o interpreta ca fiind ceva ostil intereselor lui.

Dupăce i-am explicat punctul meu de vedere si cum concep eu misiunea lui la Berlin, am fost surprins să constat la el o schimbare radicală a atitudinii lui de până atunci. Si această răsturnare a pozitiilor anterioare, cu 24 de ore inainte de plecarea mea ! Nu-mi venea să cred ! Tot ce stabilisem impreună in cursul iernii, toate actiunile noastre comune, fuseseră răsturnate din temelii. Toate planurile de colaborare, in interesul Legiunii si al salvării României, lucrând la ele de peste cinci luni, nu mai erau bune acuma.

Imi oferise o nouă conceptie a luptei noastre, pentru a-si justifica atitudinea. El este contra unei interventii in tară in aceste momente, căci am afecta frontul principal, care, după parerea lui, este la Berlin. Dacă plec eu in tară, slăbim frontul dela Berlin, de unde poate veni lovitura de gratie contra regimului carlist. Prin simpla noastră prezentă la Berlin, exercităm o anumită amenintare asupra regimului carlist, care, coroborată cu situatia internatională, poate duce la prăbusirea sistemului. După conceptia lui Papanace, noua lui conceptie, trebuia să renuntăm la planurile ce le-am făurit cu camarazii nostri in cursul celor cinci luni de iarnă. Să nu mai plece nimeni din Germania si chiar efectivele ce-au trecut frontiera să fie retrase.

Noua conceptie a lui Papanace era vulnerabilă din doua motive:

- mai intâiu, cum să opresc o expeditie care era in curs de desfăsurare? Unii camarazi ajunseseră in tară, cum era Rotea, altii erau pe drum între două frontiere, cum era Boian, iar Borobaru ajunsese in Banatul sârbesc, unde mă astepta. Ce ar spune camarazii că ne retragem tocmai când eram angajati in batălie? Totul ar avea aspectul unei capitulări, unei desorientări a conducerii. Ei apucaseră calea primejdiei, iar noi ne retragem la Berlin. Dar ce vor zice legionarii din tară? Cum ne vor judeca, când vor afla că am renuntat la orice actiune, după teribilele pierderi suferite, si asteptam victoria contând exclusiv pe ajutorul german? Atitudinea lui Papanace, din punct de vedere al eticei legionare, era de neimaginat !

- in al doilea rănd, Papanace voia să mă convingă că, prin simpla noastră prezentă la Berlin, vom putea influenta in asa măsură cursul evenimentelor, incat să ne aducă victoria. Nu excludeam nici această ipoteză, dar atunci in ce postură am fi rămas noi? A unor miluiti ai puterii germane, ai unor beneficiari ai presiunii germane in Romărnia sau chiar al unui războiu româno-german. In acest caz, Romania ar fi intrat in categoria tărilor înfrante si ocupate de Germania. Intr'o Românie infrăantă, rolul nostru ar fi devenit precar, chiar dacă ne-am fi bucurat de sprijinul german. Miscarea Legionară, nu poate accepta niciodată să revină in tară si să participe la conducere, in bagajele armatei de ocupatie.

Miscarea Legionară luptă alături de Axă, dar numai într'o pozitie demnă. Noi trebue ca, prin propriile noastre mijloace, sa doborîm regimul si apoi să incheiem alianta cu Puterile Axei. Noi trebue să o luăm inaintea Germaniei si Germanii să vină după noi, in România, ca aliati ai nostri.

I-am combătut cu energie schimbarea de strategie ce mi-o recomanda, fără să reusesc să-l determin a reveni la pozitia anterioară, valabilă in cursul iernii.

M'am despărtit de Papanace, fără să-i spun măcar iminenta mea plecare. Colaborarea se rupsese brusc. Aveam pasaportul in buzunar. A doua zi seara luam trenul spre Viena-Graz-Laibach, spre Jugoslavia.

 

IX. RETRAGEREA DIN LUPTA A PROFESORULUI CODREANU

 

Evenimentele din vara anului 1940 nu le mai expun, căci sunt cunoscute din cartea mea de amintiri "Sfârsitul unei domnii săngeroase".

Cand am constatat că colaborarea cu Regele Carol nu serveste la nimic -scopul ei fiind a scoate tara din situatia grea in care ajunsese prin greselile politiciei externe anterioare- m'am decis să încerc ultimul drum ce mai rămăsese deschis si anume o lovitura revolutionară,, care să provoace abdicarea Regelui Carol si să pună capăt regimului. Nu mai exista alta iesire pentru a salva ceva din trupul martirizat al natiei, sfâsiată pe toate frontierele. Cam pe la mijlocul lunii August, am început pregătirile de echipe si material, cari si-au atins punctul culminant la 3 Septembrie 1940.

Aliatul cel mai pretios in tot cursul acestei perioade de pregătire a fost Profesorul Codreanu. A fost singura căpetenie legionară pe care am tinut-o la curent cu planul de luptă, cu punctele de atac, cu mobilizările de efective, cu momentul loviturii. Era părtas intim la intreaga actiune. Nu numai că mă aproba, dar s'a oferit să participe direct la revolutie. Nimeni altcineva din căpeteniile in viată, nu cunostea decizia luata. Nici Iasinschi, nici Gârneată, nici Radu Mironovici si niciun alt membru al Forului. Niciun senator al Legiunn nu auzise ceva de alternativa revolutionară. Stiau de audientele mele la Rege si de celelalte legături politice. Dar atât. Nici nu bănuiau măcar că se va produce această isbucnire.

Dar a trebuit să fac o amară experientă si in cazul Profesorului Codreanu. Cu două zile inainte de termenul fixat pentru deslăntuirea revolutiei, aflu că Profesorul s'a întors dela Călimănesti in Capitală si că a doua zi, in 2 Septembrie, avea fixată o audientă la Rege.

Această schimbare nu numai că nimicea toată actiunea proectată, dar dădea Regelui un avantaj politic considerabil, scotându-l din situatia desperata in care se afla. Regele era rău văzut de intreaga natie din cauza pierderilor teritoriale. Dar când tara ar fi aflat că Profesorul Codreanu a fost la Rege, s'ar fi dat întâlnirii o interpretare favorabilă monarhului, in sensul că miscarea sustinea pe Rege in aceste momente critice. Această, vizită ar fi paralizat revolutia noastră sau, dacă totusi s'ar fi deslăntuit, nu ar mai fi avut acelasi efect.

Situatia era grava. Mă aflam in acea noapte de destin in casa lui Radu Ghenea, cu Horia Cosmovici, cu Drul Popovici si alti camarazi din grupul Răsleti. Profesorul Codreanu a acceptat sa vină să ne intâlnim in acea casă. Indată ce-a venit, in prezenta acestor camarazi, i-am explicat momentul in care ne aflăm, stadiul înaintat al pregătirilor si iminenta loviturii, fiind fixată chiar data interventiei. N'am putut să-l determin sa participe la revolutie, cum singur se oferise, dar am reusit să-l înduplec totusi cu mare greutate, să renunte la audienta proectată pentru a doua zi. L-am rugat să astepte rezultatul luptei noastre. Dacă nu se desfăsoară cum am prevăzut, provocând abdicarea Regelui, atunci el se va duce la Palat cu ramura de măslin, salvând ce se mai poate salva.

In cursul discutiei cu Profesorul, argumentul principal al lui era «să nu se facă vărsare de sânge». I-am explicat că nici noi nu dorim vărsare de sânge, dar in cursul unei revolte populare, nu sunt excluse nici ciocnirile sângeroase. Dupa discutii aprige cari au durat până la miezul noptii, Profesorul a acceptat punctul nostru de vedere, amânând audienta la Palat până când se vedea rezultatul bătăliei noastre.

Cum a ajuns Profesorul Codreanu la Călimănesti? Cu el făcusem o intelegere ca să fie prezent la Brasov, in ziua deslăntuirii revolutiei, si de acolo să tină o cuvântare la Radio Bod, dacă va putea fi ocupat de legionari, iar, in caz contrar, să dea o proclamatie către tară. Pentru a nu atrage atentia autoritătilor, am conven.it cu el ca, cu o săptămână inainte să meargă la Călimănesti, pretextând o cură de bai termale. O echipă bucuresteană, sub conducerea lui Ilie Niculescu îl va ridica dela Călimănesti si îl va duce cu o masină la Brasov. Expeditia a căzut, in momentul când s'a aflat de sosirea neasteptată a Profesorului Codreanu la Bucuresti.

 

X. TREI CONCEPTII ERONATE

 

In cursul anului 1939-1940, s'au petrecut chiar in conducerea centrala a Legiunii -un an decisiv in istoria acestei miscari -grave erori in aprecierea situatiei in care se afla miscarea si a măsurilor celor mai bune ce ar fi trebuit luate pentru a o scoate din impas. Dacă as fi urmat calea acestor false orientări, oricare din ele, miscarea ar fi fost sortită destră.mării si nu s'ar mai fi recuperat ca fortă politică.

I. Preotul Dumitrescu-Borsa: nu mai credea in viitorel Legiunii, dupăce a aflat de grozăviile ce s'au petrecut in tară. De cate ori l-am văzut la Berlin îmi spunea, dand din cap: "Am ajuns ca niste Rusi Albi", adică ne asteaptă un lung exil si nu mai e nimic de făcut. Dar el se gândea in sinea lui la propria-i salvare, ca să nu ajungă in situatia Rusilor Albi. In acest scop a făcut primii pasi spre Legatia Română ca să se întoarcă in tară.

II. Constantin Papanace s'a purtat brav în decursul toamnei si iernei 1939-1940, apărând cu energie pozitia miscării la Berlin si manifestăndu-si permanent încrederea in destinele ei. A jucat un rol decisiv in această perioadă, împiedecând destrămarea grupului dela Berlin si sustinându-mă in actiunea ce-o pregăteam spre tară pentru primăvară. Trebue să recunosc că fără de el nu se putea salva miscarea in această perioadă critică.

Dar deodată brusc si inexplicabil se petrece o schimbare ciudată in atitudinea lui. Cu 24 ore înainte de a-mi lua drumul srare Jugoslavia mă sfătueste să renunt la expeditie! Argumentul lui «Noi aici, la Berlin, reprezentăm o amenintare permanentă pentru regim. Părăsind grupul, această pozitie slăbeste si nu vom mai putea trage foloasele ei mai târziu». Am rămas uluit, căci ne întelesesem perfect până atunci. Expeditia, era deja in desfăsurare. Unii ajunseseră in tară, altii erau pe drum, unul mă astepta in Banatul sârbesc. Toate astea le stia si el. Iar eu ce să, fac? Sarămân la Berlin, părăsind pe ceilalti camarazi in voia sortii? Gestul meu ar fi fost neomenos si crud. Ca grupul dela Berlin era o «amenintare permanentă pentru regim» nimeni nu tăgăduia, dar această amenintare putea s'o exercite mai departe si Papanace cu grupul ce-a rămas, între cari erau atâtia comandanti legionari !

M'am despărtit cu neliniste de el. Nu puteam pricepe cum un angajament luat fată, de niste camarazi cari plecau in luptă, înfruntând primejdii, putea fi călcat chiar de unul din promotorii expeditiei?

III. Cu Profesorul Codreanu am suferit aceeasi deceptie. In momentul decisiv, când fortele legionare erau in desfăsurare, gata de asalt contra regimului, in diferitele puncte ale tării, Profesorul Codreanu imi comunică hotărîrea lui de a nu participa la actiune, alături de mine. Si mai mult decat atâta: chiar de a accepta, a doua zi, o audientă la Rege! «Să nu se facă vărsare de sânge», spunea el cu îngrijorare. Dar dacă am ajuns la concluzia că, unica, salvare a tării este abdicarea si această abdicare nu se poate obtinea decat prin fortă, cum putem evita o confruntare directa, care poate duce chiar la ciocniri sangeroase? Doar atâta am obtinut dela Profesorul Codreanu ca să amâne audienta le Rege până ce se va vedea rezultatul interventiei noastre.

Dacă s'ar fi impus punctul de vedere preconizat de Preotul Dumitrescu-Borsa, de Papanace sau de Profesorul Codreanu, toate aceste atitudini s'ar fi soldat cu grave infrângeri pentru miscare, din care greu s'ar mai fi recuperat. Firul destinului era asa de subtire in acel moment încât dacă nu ;-am fi urmat, miscarea ar fi rămas suspendata in istorie, ca o amintire duioasă pentru generatiile viitoare.

 

XI. BIRUINTA DELA 6 SEPTEMBRIE SI PRINCIPIUL SELECTIUNII

 

Trecând prin aceste teribile încercări, la capătul lor apare, luminoasă, marea biruintă dela 6 Septembrie. Tiranul luase drumul exilului, iar tara a înverzit in aclamatiile poporului si in vuietul cântecelor noastre. A fost un moment de neuitat, in fata căruia au trebuit să se inchine chiar si cei care priveau cu scepticism sfortările noastre si chiar le combăteau, crezând că se vor sfâsi ca alte dăti.

Trecerea mea in fruntea Legiunii, la 6 Septembrie, s'a facut după toate regulele principiului selectiunii. Tara mă aclama, masele legionare erau alături de mine si mă considerau seful lor firesc. Insfârsit, in ultimă instantă, Forul Legionar, constituit din Comandantii Bunei Vestiri, din Senatori ai Legiunii si din alti fruntasi ai miscării, într'o Sedinta memorabilă, in seara de 6 Septembrie, m'au proclamat Sef al Legiunii. Mai târziu s'a alăturat acestora si grupul legionar dela Berlin, in frunte cu Papanace, care, depe treptele sediului, mi-a dat onorul, considerându-mă Sef al Legiunii. Toate instantele Legiunii îmi stăteau deschise dela 6 Septembrie, fără nicio împotrivire si fară să cer nimic, prin adeziunea simplă si spontană a tuturor sectoarelor ei. Am fost însărcinat cu răspunderea Legiunii, din impulsul general al miscării.

Nu le scriu toate acestea pentru a răscoli o serie de amintiri si nu simt nicio satisfactie reîmprospătându-le, ci pentru a explica procesul prin care am ajuns in fruntea Legiunii. «Seful Legiunii iese din luptă», scrie Căpitanul in Testamentul lui. Si nimeni nu poate tăgădui că asa s'a intâmplat la 6 Septembrie.

Mai târziu, cei despre care am vorbit in această lucrare, rând pe rând, in împrejurări diferite, m'au considerat un fel de uzurpator, care le luasem locul lor sau al altor căpetenii mai vrednice. Ori locul ce li se cuvenea lor, ei însisi l-au părăsit succesiv, lasându-mă pe mine singur in fata primejdiei. Depe pozitia legionară, care treuia apărată, in diferitele ipostaze ale luptei noastre, din iarna si vara anului 1940, s'au dat la o parte, căutându-si alte justificari. Conducerea Legiunii era vacantă, pentrucă alte căpetenii, cari mai târziu mi-au contestat locul, n'au avut tăria necesară să stăruiască in luptă, in fata greutătilor ce ne asteptau.

 

XII. INTOARCEREA LA ORIGINI

 

Pentru a asigura continuitatea Legiunii, in perioada in care am intrat, după prelunga robie comunistă, nu există altă cale mai sigură de urmat decât respectul principiului selectiunii, fixat de Căpitan.

Dela cea mai umilă functiune in miscare până la cea mai înaltă, niciuna nu se poate obtinea decât prin faptele ce le săvârsesti in serviciul Legiunii si al Neamului. Dacă aceste fapte te inaltă, in stima si respectul tuturor, atunci drumul îti stă deschis spre orice functiune, chiar spre rangul suprem in miscare. Nu mai ai in cale contestatari, căci ai făcut dovada supremă a aptitudinilor tale. Nu se poate împotrivi nimeni ascensiunii tale, nici chiar fostul sef. Cum spune Traian Puiu, ai cuprins întreg sufletul natiei in sufletul tău.

Ca să, dăm un exemplu, Corneliu Codreanu s'a despărtit de Cuza, după ruptura ce s'a produs in organizatia acestuia. Dar ce s'ar fi întâmplat dacă Corneliu Codreanu, ani si ani de zile, nu ar fi făcut altceva decat să se războiască verbal cu A. C. Cuza, să-i descopere erorile si defectele lui in conducerea Ligii, si n'ar fi intreprins nimic personal? Dar el, a doua zi dupăce si-a luat rămas bun dela fostul său sef, in modul cel mai cuviincios, s'a apucat de treabă, creind o nouă organizatie, a tineretului nationalist, Legiunea Arhanghelul Mihail, care a devenit in câtiva ani o fortă politică in România, depăsind miscarea cuzistă.

De aici concluzia ce se impune. Când se produce o disidentă in miscare, dacă ea este autentică, dacă pleacă dela un imbold sănătos si corespunde unei necesităti de restructurare internă, atunci se recunoaste după iruptia ei eroică in istorie. Atunci disidenta se converteste într'un nou impuls revolutionar, care creaza un nou moment in viata miscării. Dar dacă disidenta continuă să se mentină vreme îndelungată într'o pozitie strict contestatară si nu se avântă in luptă, pentru a-si demonstra putentialul ei creator, atunci rămâne o experientă sterilă, o expresie nereusită a desordinei provocată in organizatie. E usor a iesi din rânduri, mai ales când nu lipsesc nici justificările, după decenii de suferintă, dar greul vine după aceea, când trebue să-ti asumi răspunderile pentru viitorul Legiunii.

Am auzit in exil numeroase plângeri că Legiunea nu este unită, că este desbinata, că din cauza acestei împrăstieri de forte, nu este capabilă să-si aducă contributia la procesul de refacere al neamului. E foarte adevărat. E o risipă mutilă de energii, ce dăunează nu numai Legiunii, dar si patriei martirizate. Dar si aici trebue să ne întoarcem la Căpitan si să-i ascultăm îndemnul lui. El spune la un moment dat că, unitatea Legiunii este asa de hotăritoare pentru biruintă, "incât in iad de-am intra, vom iesi si de acolo, dacă vom rămânea uniti". Sunt greseli si greseli, pe care le poate săvârsi orice luptator, dar greseala desbinării le intrece pe toate celelalte. Iată un alt punct cardinal a1 doctrinei Căpitanului, pe care ar trebui să-l aibă in vedere acei ce se referă mereu la actul său fundational.

Trăim într'o eră democratică, in care acest sistem de guvernare pare că se impune in întreaga lume. S'au ridicat glasuri chiar din mijlocul nostru, cari au cerut ca si noi să ne adaptăm acestui concept politic, cerând ca si miscarea să se democratizeze, adică, in locul principiului selectiunii, să adoptăm principiul alegerii in desemnarea functiilor in organzatie.

Acesti camarazi fac o confuzie de planuri. Principiul selectiunii este valabil pe planul intern al miscarii, in organzarea ei specifică, in sistematizarea valorilor umane de care dispune, dar nu interferează dincolo de ea, pe planul extern. In relatiile cu Statul si cu celelalte partide, miscarea nu vede niciun impediment să se încadreze in sistemul de guvernare democratic.

Această, declaratie nu e de circumstantă. Dacă cercetăm istoria Legiunii, dela originele ei si până in primăvara anului 1938, constatăm, cum stau mărturie zeci de dovezi si manifestări, că miscarea a apărat democratia contra ingerintelor si abuzurilor celorlalte partide, care se pretindeau democratice. E o intreagă epocă ce dovedeste lupta permanentă ce-a dus-o miscarea pentru apărarea Constitutiei in vigoare, culminând cu scrisoarea adresată de Corneliu Codreanu lui Vaida Voevod, după lovitura de Stat a Regelui Carol II.

In legătură cu problema democratiei, mai este o rectificare de făcut. Miscarea legionară nu e singura organizatie de tip selectiv. Mai sunt si alte comunităti cari se conduc după principiul selectiunii. Biserica crestină urmează aceeasi directivă in consacrarea slujitorilor Altarului. Preotia nu este o profesiune, ci o vocatie. Preotul trebue sa simtă suflul Chemării Divine, înainte ca superiorii lui eclesiastici sa-l primească in cler. Scoala rabinică aplică acelasi criteriu, al selectiunii, in studiul Talmudului si asa se explică rezistenta milenară a acestei religii. Masoneria, de asemenea, este o societate închisă de tip selectiv, indiferent ce credem de Scopurile ei. Toate functiunile se stabilesc de sus in jos in această confrerie internatională. Dar, chiar si marile partide occidentale, de veche traditie democratică, au un cerc restrâns de personalitate, in care nu pătrunde oricine, si din care sefii lor isi aleg personalul politic.

Fără selectiune, nu exista clasă politică sănătoasă si fără o clasă politică sănătoasă, natiunea merge la ruină, cum s'a întâmplat cu neamul nostru in ultimele decenii.

 

XIII. LINIA NEAMULUI

 

Exista o linie a vietii unui neam, spune Căpitanul. Neamurile se inaltă in istorie, in măsura in care urmează aceasi linie, si iau drumul decăderii, care poate duce chiar la disparitia lor, dacă se indepărtează de ea.

Examinând trecutul Legiunii, sub aspectul acestei legi inerente existentei fiecărui popor, nu se poate tăgădui că, sub conducerea mea, miscarea s'a mentinut permanent pe linia neamului, refuzând orice compromis care ar fi putut să-i întunece imaginea ei politică si spirituală fată, de alte natiuni.

Această linie nu e ceva abstract, ci trebue definita si reevaluată in functie de împrejurările externe, care se găsesc in permanentă schimbare. Când s'a ivit primejdia din răsărit, după primul războiu mondial, Căpitanul a identificat comunismul ca fiind o amenintare mortală pentru neamul nostru. Era încă pe băncile liceului când a dat primul semnal de alarrnă. De atunci, a reînoit fără încetare acest avertisment, când a ajuns pe băncile Universitătii si apoi cand a intrat in viata politică. Sunt prea bine cunoscute declaratiile Căpitanului, fie dela tribuna Parlamentului fie in alte împrejurări, adresate clasei conducătoare cat si întregului popor romanesc că orice apropiere de Rusia, cum preconiza Titulescu, va avea grave urmări pentru viitorul natiei noastre.

Avertismentele Căpitanului nu au fost ascultate de clasa conducătoare a noastră. Sub domnia Regelui Carol, fortele oculte ale bolsevismului cari controlau politica tării, i-au impus monarhului să extermine miscarea legionară. Era un act premergător al invaziei din răsărit. Miscarea era pe punctul sa ajungă la putere pe căi legale, prin alegeri dernocratice, ceeace ar fi salvat tara de tragica experientă a ocupatiei sovietice.

Prin biruinta dela 6 Septembrie, România si-a regăsit locul ce trebuia să-l ocupe in ansamblul european, alături de Puterile Axei. In centrul imaginii, Comandantul Horia Sima Dar din nou aceleasi influente, aservite Internationalei Comuniste, s'au strecurat in anturajul Generalului Antonescu, determinându-l pe acesta să ne atace la 21 Ianuarie 1941, călcându-si propria semnătură depe decretul de intemeiere al Statului national-legionar.

Alături de el, aliatii nostri germani ne-au nedreptătit cumplit, punând la dispozitia acestuia diviziile germane din Romania ca să ne constrangă la capitulare. O gravă eroare politică, pe care au plătit-o scump in 1944, prin căderea Romăniei si a întregului sud-est european.

Mai departe am suferit lagărele germane si cele mai mari umilinte, dar nu ne-am desprins de linia de politică externă, fixată de Căpitan, rămânând credinciosi Puterilor Axei, singurele anticomuniste pe vremea aceea. Când, după capitularea României, la 23 August 1944, am fost pusi in libertate si am fost solicitati sa continuăm lupta alături de Germania, am uitat toate aceste nedreptăti si am făcut front comun cu armata germană. Am format guvernul dela Viena si am creat o armată natională. Peste o suta de legionari au fost parasutati in România, unde au pus bazele miscării nationale de rezistentă, luptând pe culmile Carpatilor, contra poterelor dusmane, pană in 1955.

In exil am urmat aceeasi linie de intransigentă fată de cutropitor. O echipă de legionari au plecat in tară, pentru a întări miscarea de rezistentă ce isbucnise acolo. După trei ani de lupte, acest grup revolutionar, in frunte cu Golea, Samoilă si Tănase, au fost descoperiti si capturati de inamic, sfârsindu-si viata in fata plutoanelor de executie in 1953.

Dar exilul s'a prelungit din cauza indiferentei puterilor occidentale in fata sfortărilor revolutionare de eliberare ale popoarelor din răsărit. Nu ne-a rămas nici nouă altă alternativă, decât să renuntăm la orice actiune spre tară si să ne limităm sfortările la domeniul politic si propagandistic. Am scris cărti, am parlamentat, am inaintat memorii privitor la situatia tări noastre. Am dat bătălia in domeniul ideologic, singurul ce ne-a mai rămas deschis, bucurându-ne de climatul de libertate ce l-am întâlnit in Occident.

La capătul acestui prelung exil, de peste 40 de ani, am avut bucuria să trăim Marea Revolutie Natională din Decembrie 1989, al carui protagonist a fost tineretul tării, si care s'a încheiat cu caderea tiranului Ceausescu.

Nu se poate pune la îndoială de nimeni traiectoria noastră politică impecabilă in raport cu comunismul din tară si din întreaga lume. In tară, camarazii ce-au suferit in inchisori cu miile si noi cei din exil, nu am încetat o clipă să ne împotrivim agresiunilor inspirate de Anticrist. N'am abdicat dela linia neamului, plătind cu grele sacrificii credinta noastră in biruinta binelui si a adevărului.

Dar drumul nostru nu poate fi schimbat de aceste întamplări năpraznice pe care le-am plătit cu mii de morti si nenumărate suferinte. Cu aceeasi abnegatie, vom reprezenta ideea natională si crestină in lume, atât de scumpe lui Mota si Căpitanului. E singurul drum pe care se poate salva, nu numai neamul nostru, ci omenirea întreagă. Suntem înainte mergătorii unei noi ere, care va decide de soartea lumii întregi in viitorul apropiat.

Tara noastră, ruinată in cursul celor patruzeci de ani de robie comunistă, asteaptă dela toti Românii să participe la munca de refacere a asezămintelor ei morale, politice si economice.

Sperăm că cel putin acuma, in fata dezastrului din tară, factorii răspunzători ai Statului, cari se declară adepti ai democratiei, vor întelege că este necesară colaborarea tuturor fortelor nationale pentru a face fată acestei uriase sarcini si orice discriminare este dăunătoare neamului.

Din această perspectivă, dacă mă întreabă cineva, acuma la sfârsitul acestei expuneri, cine va fi viitorul sef al Legiunii, nu am decât un singur răspuns de dat, in conformitate cu principiul selectiunii:

"Acela ce va cuprinde in aria lui de actiune politică si natională întreg sufletul neamului, cu toate nevoile si aspiratiile lui". Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, va ocroti neamul si îi va arăta calea mântuirii.

HORIA SIMA

Tara si Exilul, Anul XXIX, Nr. 3-4-5, Ianuarie-Martie 1992

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE