FILE DE DEMULT

Vasile Posteucă: AMINTIRI DELA ICONAR (2)

  

Numai cu greu iau în piept urcusul acestor însemnări. E totul încă prea aproape, prea viu, în inimă. Imi lipsesc perspectivele si distantele atât de necesare amintiristicei. Vasile Posteuca In plus de asta îmi dau seama că as putea periclita pe unii din fratii iconari, cari trăiesc în imperiul comisarilor. De aceea voi încerca mai mult să conturez Iconarismul, drept contributie majoră a Bucovinei la cultura românească. In amintirea propriu zisă va treui să cobor altă dată.

Iconarul n'a fost numai o grupare literară, reusind să editeze o revistă, să lanseze câteva nume, să publice câteva volume de poezii si romane. El s'a ridicat la valoarea si dimensiunile unei miscări literare, acoperind spre 1938, o parte din meridianul literaturii românesti. In toate provinciile românesti, generatia tânără a marcat jaloane puternice, de proaspăta-i lumină în ogorul literar. Nicaieri, însă, ea nu a putut concentra atatea valente si statornici atâtea splendide viziuni ca în Bucovina. Un imponderabil al acestei împliniri era poate însusi spatiul Moldovei de Nord. Spatiul care mai purta în el, precum o minunată cochilie vuetul nesfârsit al mării, rezonanta si magia coplesitoare a eonului eminescian, spatiul mioritic al visului si al poeziei. Aci, contemporan Ipotesteanului, se ridicase, frântură numai, Dimitrie Petrino, ca să prindă măcar accentul edenic al încantatiei pure. Si pe urmă, spre 1910, altă stea vorbia singurătătii si cădelnita tămâia sfintelor tăceri: T. Robeanu.

In mlădierile si robustetea versurilor lui, se anunta ceva valabil, de dimensiune integral românească. Dar isvorul a fost astupat si împins sub pământ, ca să tâsnească cu putere înmiită, cu mireasmă nouă, în stilul gotico-mldovenesc al Iconarului. Intr'o viziune profund mistică a omului român si a neamului, si într'un stil de mare claritate si originalitate. O intoarcere a versului la fântânile cuvântului încă nerostit, proaspăt, având simplitatea si marea cântare a elementelor.

Insăsi cuvântul Iconar este "cuvânt"; se restitue, prin rostire, sie însusi. Are cum zicea Karlfried Durckheim despre unele opere de artă, contra-forma; deschide fereastra largă spre absolut. E atât de plin de semnificatii încât nu poate fi intuit just decât prin meditatie si poate fi în întregime revelat numai de trăirea si viziunea mistică. Iconarul e cuvânt de lumină si umbră. Poate fi tradus printr'o poetică a culorilor. Criticul literar Gundolf spune că dramele lui Schiller sunt retorica transpusă (versetzte Rethorik), iar cele ale lui Goethe, lirică transpusă. Dacă ni-i permis să continuăm vocabularul si metafora, Iconarul e lumina transpusă. O lumină a unui spatiu de magie poetică, de traditie cu argonauti ai mitologiei interioare, si cu cavaleri-cruciati medievali. O lumină fermecată de bruma linistei nordice, si, dincolo de toate acestea, o lumină, ce vine din adâncul tării, din marele răsărit al mortii si din culmile de noroc si de împlinire ale viitorului. O lumină, ce se acoperă cu mistica Neamului.

Intr'o seară, la Liviu Rusu, ne-am avântat pe verticală, cum spuneam noi, căutând o semnificatie valabilă însusi cuvântului Iconar. Desigur Mircea Streinul, adânc influentat de Rilke, va fi găsit in "Stundenbuch" si simbolica stării interioare de regăsire si exprimare prin icoană. "Das Buch der Bilder" îi va fi deschis si mai larg inima spre semnificatia si cerul icoanei ca atare. Imaginea si vocabularal nostru poetic spune foarte putin, si are iz de neologism, desi nu e. Icoana însă pãstrează mireasma religioasă "Und mal es auf Goldgrund und gross". Poezia, ca drum interior, si întoarcere la izvoare, ca rugăciune, e cu atât mai acasă în cuvântul Icoană. In semntica românească, icoana e nu numai pictură, ci si obiect de veneratie, prag de smerenie si de întâlnire cu Dumnezeu. Prefigurare a cerului si transfigurare a inimii. Iconarul transpune cerul, traduce misterul, inversează planurile. Dar nu numai atât. El e răspânditor de icoane, de lumină si credintă. Satele noastre asteptau totdeauna, cu mare drag, iconarii. Uneori, ei numai vindeau icoane. Cele mai adeseori, însă, ei făceau icoane. Si timpul cât îl petreceau ei si lucrau în casete tăranilor, era cu adevărat taină, sărbătoare, sfintenie. Prin preajma penelelor, trecea, ades, în fosnet suav de odăjdii si zâmbet de lumină lină, Dumnezeu. Iar "Iconar" în limba tărănească a Bucovinei mai înseamnă si iconostas. Locul unde se pun icoanele. Iconarul e fata sfântului altar. Si iconar mai înseamnă si carte de icoane. Istorie sfântă ilustrată.

- Măi, prindea sbor, Mircea Streinul, eu am avut cândva viziunea trubadurului medieval. Inchipuiti-vă, un trubadur, un Minnesanger, transpunând cântecul, poeml, în icoanaă. Si, închipuiti-vă, pe cei dela marile curti, asistându-i cu înfiorare si înaltă smerenie, lucrul, marea comunicare cu tăcerea, rugăciunea. Dar mai mult decât atât, în inima mea, Iconarul e cruciat al poeziei. Poezia e în ultima instantă spunerea lui Dmnezeu. Divinitate transpusă în cuvânt...

Entuziast, plin de-o bucurie în glas si 'n priviri pe care rar am întâlnit-o de atunci, în tot umbletul meu prin lume, Liviu Rusu, celalalt director al revistei Iconar, explica Iconarul, ca miscare spirituală, în termeni muzicali. Robit total muzicii, el vorbia lin, precis, parc'ar fi tinut sub bărbie vioara si ar fi mângăiat-o cu arcusul, schimbând cuvântu 'n sunet si fraza 'n tact nuzical. Ca să explice Iconarul el ne cânta pasionata lui folclorică. Un colind cu Maica Domnului: "Pruncul si Mioreaua":

Numai una miorea

Sta'n genunchi si se ruga, 

La Măicuta Precista,

Cu Pruncul alăturea...

Si cânta colindul, frumos, cu bucurie naivă de copil pierdut in dumbrăvile cerului, si-l vedea ca tablou, asa cm sub farmecul vocii si modulatiei lui, îl vedeam si noi. Un univers întreg se contura, crestea, se prefăcea in lumină si cântec, în metaforă a inimii, sub pana iconarului.

"Iconar" e cosmosul An sine. Eterna devenire a divinitătii. Cuvânt din cuvântul biblic. Lumină din lumina începutului.

Noi cei mai tineri, rar de spuneam ceva. Ii ascultam vrăjiti pe ceilalti. Si timpul trecea. Zorii îsi termurau ministergurile de in topit la geamuri, si noi sorbeam cafelele si tigările, si ora scria bucurie în sufletele noastre, o bucurie de a fi fost măcar o clipă pe partea cealaltă a gândului si a realitătii. Pe partea dinspre cer a lumii. Ne'mpărtăsiam dintr'o stranie si fragilă lumină: bucuria de a fi, de a deveni iconari, ca să prindem în noi sensul divin al poeziei, firul luminos al ei, dorul si sfânta nebunie a unei mari ridicări de generatie, ca să vorbim în numele neamului pe toate nivelurile si meridianele, frângând anafora unei splendide cunoasteri si învieri românesti.

In 1931, punând bazele grupării Iconar, Mircea Streinul deschide drumul unei mari realizări, de o minunată si puternică inspiratie. Incerca să adune eforturi singulare, risipite pe tot ogorul de vis al Bucovinei. Continua firul revistei "Muguri", la altarul căruia se ridicase, la Rădăuti, Mihai Horodnic, ca să cinstească fruntea gândirii eminesciene în noi "File de poveste", si'n piesa cu haiducism romantic. Dar nici revistele editate de gruparea Iconar si nici editura Iconar (1934), înfiintată la "Glasul Bucovinei", cu colaborarea lui Iulian Vesper, n'au avut nimic din largul răsunet al Iconarului de mai târziu. Adevărata consfintire, marele botez al Iconarului a fost întâlnirea cu duhul generatiei noi, al Tării Fagilor, mai mult ca'n altă parte, acest duh de generatie a însemnat în acest spatiu nordic al românismului, o deschidere interioară cu cerul. Sub presiuni din adâncuri, politicul era transfigurat si redat semnificatiei lui de împlinire istorică, în cadrul neamului, sub zodia divinitătii. In acest sens, el însemna religie si poezie. Si, asa fiind, întâlnirea lui Mircea Streinul cu generatia misticei nationale, n'a fost decât o restitutio in integrum. O redresare si un imens câstig pentru literele rcmânesti, pentrucă întâlnirea a adus elan nou si a desfundat adâncuri nebănuite si înăltimi ametitoare.

De abia prin această întâlnire s'a creiat climatul marilor realizări iconare. Deaceea, anul 1935, când Mircea Streinul pleacă dela "Glasul Bucovinei" si porneste, împreună cu Liviu Rusu, directia revistei Iconar, pe care noi, argonautii verzi, am înfiintat-o, trebuie însemnat ca prag de foc al miscării Iconarului.

Vasile Posteucă
DRUM, Anul XI, Nr.
4, Nov.-Dec. 1975

 

 

S A T U L E . . .

Satule, cosmin de dor, 

Tară a povestilor, 

Plâns sub geana stelelor. 

Pe decindea anilor, 

Cine-ti fură soarele, 

Cine-ti bea isvoarele? 

Cine-ti cară din ogor 

Tot sângele holdelor, 

Satule, cosmin de dor?

 

Satule cu cerul clar, 

Ca o boltă de altar, 

Fără veac, fără hotar, 

Tu strângi lumea tot mai rar 

Lângă toaca de stejar, 

Să'ngenunche'n iconar 

Lângă îngeri cu stihar. 

Satule, destin amar...

 

Satule, albastră iie, 

Asternută'n vesnicie, 

Drum, Lui Dumnezeu, să vie 

Să-ti mai ia din sărăcie, 

Ti-a rămas vrerea pustie. 

Geamătul, zădărnicie.

Nu-i dreptate să te'nvie 

De sub crâncena urgie. 

Si Isus e'n pribegie,

Si n'aude si nu stie, 

Satule, albastră iie!

 

V. Posteucă - Poeme Fără Tară, Carpatii, 1954

 

 

V E D E R I   D I N   C E R N Ă U T I

 

 

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE