P l â n g e T a r a
(Vasile Posteucă)
Maiastră
pasăre cu cioc de fier,
Tu
vis al sfintei noastre libertăti,
Uscati
ni-s ochii, descifrând pe cer
O
zi când vei voi să ni te-arăti...
Dece
nu treci să vezi, măcar din sbor.
Cum
sângerăm si'ngenunchiem in jug-,
Feciorii
toti in lanturi cum ne mor
Striviti
de cnuturi si de viclesug?
S'asculti
pământul tării'n lung si'n lat,
Sotiile
si mamele cum plâng,
Cum
vântu-i numai geamăt si oftat,
De
plânge'n hohote si frunza'n crâng...
Cu
desnădejde te-asteptăm, gemând,
Cu
inima deschisă'n pieptul gol,
Un
neam întreg: bătut, hulit, flămând,
Numai
blesteme'n suflet si pârjol...
Să
vii ca semn al vremilor de-apoi
Si
să le spui celor ce te-au trimis,
Că
pacea ce-o'ncheiară pentru noi
Mai
rău ca ciuma neagră ne-a ucis...
Că
le-o trimitem toată îndărăt
Si
că-i rugăm să vină cu război.
Chiar
dacă'n focul marelui răsvrăt
Ne
vor ucide mai întâi pe noi...
Că
de-or căta mereu numai câstig
Lăsându-ne
sub cnut să ne sfârsim
De-atâta
jale prin surghiun si frig
Ni
s'o preface tara'n tintirim...
Si'n
ora 'nfricosatului judet
Când
hidra va căica si peste ei
Le
va fi plânsul marfă fără pret
Si'n
streang vor ispăsi ca cei misei...
Măiastră
pasăre cu cioc de fier
Te
asteptăm cu sete zi de zi,
Din
sângele martirilor ce pier
Să
crestem viata celor ce-or veni...
C r u c i a t i
(Nicolae Novac)
Cui
să-i spui, să-i spui
chinul
gândului -
când
Tara îsi plânge
trupul
stors de sânge
cine
să mai vadă
primăvara
albă?
Si-i
blestem..., blestem...
codrii,
muntii, gem!...
Acolo
e Tara
si
ni-e primăvara.
Cineva
mi-a spus
că-i
cu ei, Isus...
I-a
căutat... căutat,
până
i-a aflat,
că
mi-s cruciati,
toti
bărbati si frati,
pe
cărări de munte,
toti
cu crucea'n frunte.
Ii
văd la un loc
adunati
la foc
haiducii
tăi, Tară,
'n
alba primăvară.
Uite-i,
se ridică,
zările
despică...
Doamne,
oastea-ti mare,
jură:
r ă s b u n a r e !
Cântec
din naiu
(Nicolae Novac)
Pe-un
picior de plaiu,
-
o gură de raiu -
sta
cântând din naiu
mândru
ciobănel,
mândru-voinicel,
cu
ochii de cer
si
bratul de fier...
Si
cânta, mări, cânta,
si
cânta si se ruga
la
Măicuta Precista
să-i
dea iar o miorea;
că
cea turmă de oită
si
cea mândră ciobănită
cu-obrăjori
de trandafir -
duse-au
fost către Sibir...
Si
cânta
si
blestema
cel
tâlhar de drumul mare;
să
s'usuce de sub soare,
sau
viermii de viu să-l mânce,
că
s'a adăpat cu sânge
si-a
spurcat altarele,
si-a
spurcat fecioarele,
si-a
trecut prin foc si pară
din
hotară in hotară,
vesela,
frumoasa Tară...
Si
cânta,
si
se ruga
muntilor
de dor tătâni,
să-i
pună iar pusca'n mâni,
iară
stelelor din cer,
să-i
trimeată plumbi de fer
si
luceafărului mare,
să-i
aprindă-o lumânare
când
îl va vedea că moare;
nu
de dor, nici de lingoare,
ci
de mână trădătoare...
Se
ruga,
si
iar cânta.
P R I V E G H I
(Vasile Posteucă)
Când
vei vorbi spre ceruri, din morminte,
O
Neam, in zorii sfintei învieri, -
Să
stai un pic si să-ti aduci aminte
De
cei ce n'au morminte nicăeri;
De
cei ce merg de-apururi înainte...
Atât
de dârji cu mânile pe steaguri
Si-atât
de-aprinsi in splendidul avânt,
Ei
n'au stiut când au trecut de praguri,
Si
se mai bat si-acum pentru pământ
In
gândul fără veacuri si meleaguri...
Când
vei rosti din culme: Libertate,
Spre
Tară, până'n ultimul cătun,
Tu
să le strângi ciolanele sfărmate
Si
să le'ntorci flămândului străbun;
Că
ei numai de Tară plâng si spun...
Arată-le
colinele natale.
Cei
dragi ai lor ogoarele cum ară.
Să
nu mai stie de necaz si jale,
Că
fără rost le-a fost sortit să moară.
Ci
dă-le'n gând să cânte peste Tară...
Iar
când te vei urca la judecată,
O
neamule, tu lasă-i să vorbească.
Pe
cei ce i-au vândut să-i strângă roată
Si
să le'nvie inima de iască...
O
neamul meu, ostire'mpărătească,
Numai
pe tine timpul nu te cerne
Si
lutul nu te tine sub răsteu;
Ia-mi
inima si'n cale le-o asterne,
Că
numai tu stii legile eterne
Si
portile ce duc la Dumnezeu...
(Poeme
Fara Tară, Ed. Carpatii, Madrid, 1954)
................................................................................
Fragmente
din poemul: "Neam in cruciată."
CRUCIATA
NEAMULUI
(V. Posteucă)
Când
ati plecat de-abia dăduse'n vară
Si'n
cumpăna destinului plângea
Străbunul
dela Putna peste Tară,
Si
dorul libertătii, că ostea.
Asa
am prins să scriem timpul iară.
In
cartea'ntâia, stema: Bucovina.
In
zori de sânge la Fântâna Albă.
Semetii
vulturi si-au topit lumina
La
gâtul Tarii, să tresalte: salbă.
Un
neam întreg din ei îsi frânge cina...
Apoi
Cosminul. Răsculati stejarii
S'au
răsturnat spre Nistru, buturugi;
Chemând
străbunii 'n dreptele fruntarii
Si
mănăstirile 'n străbune rugi.
In
câmpul rodului, smeriti, plugarii.
Pe
colb de stele: drum de sărbătoare,
A
scoborît din ceruri Dumnezeu
Să
scrie evanghelie de soare
Din
sângele vărsat de neamul meu.
Pentru
măriri si veacuri viitoare...
II
Si'n
cartea doua, Nistru-i scris si Prutul.
Cu
Basarabii reîntorsi în spade.
Hatmanii,
vornicii si tot trecutul:
-
Invie-o sută pentru cel ce cade
Si'mbrătisează
pe cei dragi cu lutul.
O,
Neam viteaz, pornit în cruciate...
Altare
noi: Tiganca si Hotin,
Soroca
si Bolgrad si Chisinău;
Coloane
ce se duc si nu mai vin,
Sub
mii de stele prăbusite 'n hău,
Ca
să ne scrie'n vreme alt destin...
S'aude'n
urmă Neamul cum se roagă
La
crucile pe unde trec soldati
Ducând
cu ei spre cer o lume 'ntreagă:
Apostoli
ai credintee si 'mpărati,
Cu
zale noi si dor de cruciati...
-
De-aci din pragul Nistrului spre stepe
Suntem
în voia lui Isus Hristos.
Sub
pasii nostri hidrele sirepe
Isî
termină sabatul fioros;
Si
'mpărătia cerului începe...