SFINTELE PASTI

PASTELE IN POEZIE


Hristos a Înviat!


Ecou din zare'n zare de clopote străbate:
E zi de sărbătoare 'n orase, 'n codri, 'n sate... 
Sub focul sfânt de soare zâmbeste orice floare, 
Sub bold de cetini saltă bătrânele isvoare.
E zi de sărbătoare, e sfânta zi de Paste:
Azi tot ce e sub soare "crestin" se si cunoaste! 
Si curg nenumărate siraguri de crestini
Spre vechile biserici a'slujbelor, senini, 
Iar clericii în cârturi slăvesc Mântuitorul 
Si'n repetate rânduri se'nchină'n rugi poporul, 
Apoi, spre-altarul sacru, ce taina si-o ascunde, 
Din contemplarea rugii, din suflet se răspunde 
Si cu credint'adâncă: "Hristos a înviat! "... 
Pe la răscruci de uliti, în orisicare sat,
Acei cu crucifixe la gâturi atârnate, 
In straie ca omătul, perechile'nsirate, 
Ciocnesc în cinstea Celui ce-a pătimit pe Cruce 
Frumoase ouă rosii, sub soare ce străluce.
Si orisice'n natură, din zori până'nserat, 
Sopteste laolaltă: "Hristos a înviat! ".
                                   Em. C. MĂIEREANU


Azi ne rugăm


Un glas de clopot sună'n miez de noapte... 
E noaptea învierilor crestine! 
Cucernice-s văzduhurile toate
Si zările sunt parcă mai senine.


De mult, cândva, Te-au răstignit, Părinte... 
Cumplita fapt'a răscolit pământul,
Dar Tu ai pus viata în morminte 
Si moartea-I biruit-o cu cuvântul!


Azi ne rugăm, căci lacrimile noastre 
Doar mila Ta mai poate să le-usuce, 
Dar, dacă din tăriile albastre
Te-ai pogorî si milă ne-ai aduce,


In negurile nestiintei noastre, 
Acuma iar Te-am răstigni pe cruce!
                       
C. IONESCU-CRISTESTI


Săptămâna Patimilor


E 'n mijlocul Săptămânii 

Patimilor... Peste sat,
Dela Schit din turlă sună
Glas de clopot, trăgănat...


Lunca e'n potop de floare...
Pe spinarea unui dâmb
Pare de argint, în soare,
Un mesteacăn nalt si strâmb.


Imprejurul lui, o droae
De copii... S'au tot jucat;
Ba de-a "Focul" ba de-a "Rugii" 
Ba de-a "Dardora-Impărat"...

 

Dar un drac cu părul galben
Ca un spic bălai de grâu;
"-Ce-ar fi, măi, dac'am încinge 
O "bătută" sau un "brâu"?...

 

"-D'apoi cine ne opreste
Să nu'ncingem? i'auzi măi!..."
"-Fete mari suntem destule! ..."
"-Si suntem destui flăcăi! ..."


Codănacele de fete, -
Fete-mari, desi sunt mici! -
Si-au împodobit cosita
Cu răsuri si cu aglici.


Flăcăiandrii -vorba vine! -
Ca să pară mai în draci,
Si-au pus maci la pălărie
Si la bete iarăsi maci!


Al Ilincăi si cu-al Mării, -
După placul tuturora,
Fac, mă rog, pe lăutarii
Si se'nvârte, nene, hora!...

 

Strigă unii, buni de gură ; 
''-Bate-o, Oană, bate-o des!..." 
"-Dragi mi's ochii ca de mură!..." 
"-Bine joc, dar nu prea tes!..."


"Leasa", "Brâul", "Ca la Breaza" 
Hopa-tupa... tupa-hopa...
Dar, te uită, din zăvoae, 
Răsări deodată Popa!

 

Toti încremenesc - văpae; 
Fetele-si tin ochii'n sân... 
Râde'n barbă Popa Nae; 
"Jucati hori, ai?... Nat păgân!".
                         Vasile MILITARU


Înviere !


Din Golgote ne-am zămislit idealul 
si'n beznă de temniti,
cumplit 
am pătimit. 
Din sânge si lanturi 
ne-om ridica iar Neamul, 
pe drumul Invierii, Celui Răstignit!


Brazde adânci vom despica si'n glie, 
sământă vom pune,
iară
să răsară,
din lut de suferinte, 
din juguri, vijelie, 
TITANI biruitori, pentru NEAM si TARĂ !
                        Cluj, Nov. 1949, Toma Gh. EREMIA

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE