Bunul Dumnezeu, cunoscând slaba putere de întelegere a oamenilor ce aveau sã înfrunte covârsitoarea fortã negativã a diavolului, l-a ajutat pe om, înca dintru începuturi. Primii povãtuitori care au rãspândit în lume poruncile Domnului au fost Proorocii. Sfânta Bisericã abundã de topuri in care se preamãreste luminozitatea acestor trimisi.

Rezultatul a fost reliefarea neghinei cernutã din sita satanei; aproape toji trimisii Cerului au fost ucisi.

La Plinirea Vremii, Însusi Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a restaura specia umanã. Jertfa Sa are ca realizare Crestinismul, cu tot superbul sãu cortegiu.

Dracul însã nu stã niciodatã cu mâinile in sân; efectele activitãtii sale se întâlnesc la tot pasul.

Dar nici Creatorul nu si-a lãsat de izbeliste fãpturile cele mai dragi. A desertat din poala-I Sfântã, in fiecare asezare de oameni închegatã, ALESI care sã-si îndrume neamul.

Noi, probabil, pentru cã suntem singurul popor nãscut crestin, am fost miluiti cu mai multi Feti - Frumosi, dare mai de care mai nãzdrãvan. Despre cei ce au trait pe vremea crestinismului primar sau mai inainte, vom puncta numai ce "a picurat" din istorie: Burebista, Deceneu si Decebal. Cu timpul, Europa, împingând Biserica lui Hristos in politicã, a reusit s-o dividã în: Ortodocsi, Catolici si Protestanti. În aceastã forma "Ograda lui Hristos" s-a umplut de profeti mincinosi, care provoacã lupte intestine, ce au ca scop numai schimbarea capetelor încoronate, controlate de ei.

In Ortodoxie, desi era asezatã în calea celor mai teribili dusmani ai crestinismului, turcii, abaterile de la Dogma primitã de la Sfintii Pãrinti sunt aproape inexistente.
Aceastã pozitie fericitã se datoreste, la noi in tarã, „Unsilor lui Dumnezeu". Primul dintre acestia a fost Sfântul Stefan cel Mare.

În timp ce Apusul învârtea Polci, Menueturi sau Cadriluri, marele nostru Domn îsi rotea palosul, "ciobind semiluna". Constient cã toate rãzboaiele câstigate erau MILA DOMNULUI, pleca fruntea'n tãrânã si ctitorea câte un Sfânt Lãcas de închinãciune. Târziu, mai la bãtrânete si-a dezvelit feciorelnica-i piosenie. Dupã incredibila biruintã de la Podul Înalt, nu a pãrãsit locul bãtãiiei, ci a chemat toti Arhiereii Moldovei si i-a rugat sã facã acolo, unde sângele martirilor se va ruga împreunã cu el si oastea rãmasã, o rugãciune de multumire lui Dumnezeu. Dupã terminarea pioasei închinãri, Sfântul Stefan cel Mare s-a ridicat in scãri si a strigat cu glas mare: "Sã nu îndrãzneascã careva sa-mi atribuie aceastã izbândã! Eu nu am fãcut altceva decât sã aranjez armatele dupã regulele rãzboiului. Restul l-a fãcut Dumnezeu. De aceea ordon: Timp de 40 de zile, toatã suflarea Moldavã sã posteascã numai cu pâine si apã!"

De atunci s-a mai rostogolit pãmântul spre soare de mai multe ori si au mai descãlecat pe "Gura noastrã de Rai" mai multe frunti semete care au uimit neamurile; toate acestea însã au fost date uitãrii.

Dar, Cel prin care toate s-au fãcut, cunoscând cã tatãl tuturor relelor si-a bulucit puzderia de basbuzuci in coasta Europei ca sã o poatã spulbera, la 13 Septembrie 1899 a îmbogãtit casa profesorului Zelea Codreanu cu un trimis al Cerului, viitorul Cãpitan al Românilor.

Acest conducãtor, uns de Dumnezeu si Tarã, CÃPITAN, a fost cel mai controversat om politic in aceastã tarã iubitã de Dumnezeu.

Unii, cei ce i-au stat in preajmã, l-au iubit cu toatã fiinta lor, fiind oricând gata sã se jertfeascã pentru el. Acestia, cunoscându-i in totalitate viata intimã, au înteles ca îndrumãtorul lor era mai mult decât un crestin obisnuit; era un trãitor crestin.

* * *

 

Adversarii lui Corneliu Zelea Codreanu, voind sã-l discrediteze moral, ca sã-l poatã aduce la streang cu riscuri mai mici, l-au atacat tocmai in stilul sãu de viatã. Având în mânã documentatie bisericeascã au încercat sã arate lumii cã "trimisul lui Dumnezeu" este un fariseu care "propovãduieste apã si el bea vin". Cunoscând oponentele fãcute de Cãpitan in Parlamentul Tãrii, demascând nelegiuirile „înscãunatilor", ei îl citeazã pe Sf. Grigore de Nazians: "Cine îndrãzneste sa-si judece aproapele, încalcã cu neobrãzare atributele lui Dumnezeu."

Si mai departe, insistã acesti "cãrturari", referindu-se la recomandãrile sefului Miscãrii Legionare de a se pedepsi cu asprime jefuitorii avutului obstesc, enuntã un citat din Cartea Sfântã, in care Tatãl Ceresc spune rãspicat: "Rãzbunarea este a Mea!" Incriminatorii Cãpitanului, vrând cu tot dinadinsul sa-i umbreascã imaginea, încalecã marota modernã: "Codreanu si ai lui sunt antisemiti".

Prin moartea prefectului Manciu, presupusele atuuri ale evreilor capãtã consistentã.

Asa stand lucrurile, se cere cu necesitate sã arãtãm adevãrul.

Cãpitanul a fost si este acuzat de antisemitism si crimã.

Sã vedem câtã rezistentã au aceste afirmatii.

In anul 1933 Legiunea îsi înscãuna vizibil punctul de vedere politic. Acum aceastã masã de temerari lucizi nu mai putea fi condusã prin circulãri sau verbal. Atât comandamentul, cât si executantii trebuiau sã stie exact cadrul ce nu putea fi depãsit sau, mai exact, cum trebuiau sã se comporte legionarii in activitatea cotidianã. Aceastã „încorsetare" nu putea functiona fãrã repere certe, adicã LEGI. Seful Miscãrii Legionare a fãcut 6 Legi pe care le-a tintuit in Cãrticica Sefului de Cuib. Fãurirea lor nu s-a încheiat deodatã sau in birou, ci in timp, impusã de realitãtile vietii. 

Legea 5-a a inserat-o Cãpitanul in vara anului 1933, in urma scãpãrii de la înec a unui evreu necunoscut. Ea sunã asa: "Legea ajutorului reciproc. Ajutã-ti fratele cãzut in nenorocire. Nu-l lãsa".

Asadar, pentru Cãpitan, orice om îi era frate. Deci cunoscând realitatea faptelor, i se mai poate anina de piept insigna de antisemit?

Corneliu Zelea Codreanu îi considera dusmani pe aceia, evrei sau nu, care au jefuit TARA de fruntile cele mai luminate si de comorile dãruite nouã de Dumnezeu...

 Fragment din vol. "Daltuiri mãrunte", Ed. Soc. Scriitorilor Români, Buc. 2000