Ne mutaserăm de curând
în noua noastră casă, când, într'o dimineată, o aud pe mama
strigându-mă:
-
Copile, vino sa-ti arăt ceva... O s'avem noroc în casa asta... Uite, îsi fac cuib sub
streasină rândunelele... Să nu-l strici!... Si când vei avea si tu
copiii tăi, sa-i înveti
si pe ei la fel... Casa sub streasina căreia îsi fac cuib rândunelele, e
binecuvântată de Dumnezeu!...
În câteva
zile, cuibul a
fost gata. Si-au depus ouăle. Le-au clocit împreună, cu aleasă dragoste
părintească... Au venit apoi puisorii... Au crescut prinzând pene si au
fost instruiti în arta sborului de către cei doi părinti ai for...
La sosirea
toamnei, au plecat cu totii, spre alte orizonturi si tări mai calde, pentru a
împlini ciclul ereditor.
Si, an de an, ciclul s'a
repetat. Sosirea, odată cu primăvara si plecarea, odată cu toamna.
Apoi, într'o primăvară, rândunelele de sub streasina casei părintesti, n'au mai venit
si cuibul
lor a rămas pustiu...
- E
târziu, zice mama, si rândunelele noastre n'au sosit încă... Or fi murit
săracele de ele în cine stie ce tară străină ...
In fiecare
primăvară, când văd sosind păsările, mi-aduc aminte de
rândunelele de sub streasina casei copilăriei si-mi zic: ca ele, o să sfârsesc si
eu, într'o tară străină cu cerul sulitat de zgârie-nori...
Două destine...
...Două
rândunele... Si-un om...
C E A S C U C U C
S'a deschis portita ceasului de
lemn, adus din Pădurea Neagra a Germaniei, sub Zgărie Norii Americii.
Astept să iasă
cucul, sa-mi cănte cât e ora... Astept în zadar. Cucul nu iese!...
S'o fi pus in "grevă"? O fi
murit?...
Nu!... nu se
poate. Cucii de lemn nu mor, ei vin pe lume morti din
cutitul cioplitorului. Vocea le este falsă, pitigăiată, mecanică. Nici chiar cucii
adevărati n'au suflet, căci de-ar avea nu si-ar pune ouăle in cuiburi străine - să le
clocească alte mame iar pe pui sa-i hrănească alti tati.
Stau in fata ceasului cu cuc si a portitei deschise si-i
strig, ca pe vremea copilăriei mele bănătene din satul natal de pe malul
Dunării:
-
Cucule, câti ani îmi dai? Dar cucul nu-mi răspunde. Să-mi fi sunat oare, ultimul
ceas?
Sa-mi fi sosit
moartea?
Ei
bine, să vie! O astept sa-i frâng sperietoarea-i coasă! Odată si pentru
totdeauna, ca să nu
mai sperie pe altii în viitor...
G H I O C E I
Mi-au înflorit sub fereastră trei
ghiocei, scotându-si clopoteii albi prin
zăpada proaspăt căzută.
Ii privesc cu
duiosie, amintindu-mi că în fiecare an, cât a trăit, mama
îmi trimitea de acasă, în scrisoarea ei, câte un ghiocel presat, din
grădina casei noastre. Mi-i trimitea ca sa-mi dau pasă-mi-te si eu seama, fiul ei
de peste mări si tări, că a sosit Primăvara, in tara'n care m'am născut...
Si ochii mi se împăienjenesc de lacrimi...
Plâng?...
Da,
plâng si nu stiu de ce.
Plâng
pentru că nu-mi mai vine, ca în fiecare an, ghiocelul mamei?... Sau plâng pentru că
nu-mi mai este
dat să privesc ghioceii din grădina de acasă, din care mama rupea în fiecare an unul si
mi-l trimitea, presat, în scrisoarea ei?...
Străină
străinătate: mâncate-or pustia!...
M Ă T Ă N I I
Soarele îsi sterse gura cu batista unui nor alb ca o petală de
ghiocel. Apoi zâmbi florilor din grădină, sărutându-le cu raze de aur.
Fascinat, priveam cum o albină îsi umplea pungile cu polen din cupola unui
crin.
Peste sat, băteau mătănii negre de clopote si mă
întrebam: cine o mai fi murit!...
-
"Doamne, Doamne, umblă moartea cu coasa prin sat, ca hotlul printr un sat fără câini", mi-am zis in cele din
urmă...
Clopotele îsi încetară
în sfârsit mătăaiilie negre si tăcerea coborî iarăsi. Grea ca o piatră de
moară in repaos. Pesemne, clopotele îsi bătuseră singure glasul amar ca
pelinul.
Albina adormise îmbătată de parfumul dulce-otrăvitor al florii de
crin. Sau, poate murise si de aceea bătuseră clopotele neagra
lor melodie.
NU! Pentru moartea albinelor nu se trag clopotele in
dungă. Ele mor nejelite de limbă de clopot, ca si când n'ar fi făcute si ele de către acelasi
Dumnezeu, care
l-a făcut si pe OM!...
S Ă R U T - M Â N A,
P R I M Ă V A R Ă
Bun
venit, Primăvară!... Bun venit!...
Mi-ai bătut la geam cu
o rândunică si cu o ramură înflorită de măr, crescut dintr'o
sământă trimisă
de mama din tara pe care n'am să o mai văd niciodată... Tara nasterii, a copilăriei
si a adolescentei mele bănătene...
Sărut-mâna
Primăvară... Sărut-mâna...
La sânul tău
îmi odihnesc azi capul de străin într'o lume străină.
Fii binecuvântată
Primăvară!... Din umbra Zgârie Norilor Americani, îti trimit astăzi, a românească
salutare...
N Ă D E J D E A N O A S T R Ă
Spus'a
Isus: "Cercetati scripturile, pentru că socotiti că în ele aveti viata
vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine".
(Ioan, 5:39)..."Si tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învătătura noastră,
pentruca, prin răbdarea si mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde".
(Romani, 15:4)...
"Aceste lucruri... s'au întâmplat ca să ne slujească
drept pilde, si au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit
sfârsiturile veacurilor"
(Corinteni, 10:11)...
"Astfel dar, fratilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem
o intrare slobodă in Locul prea sfânt, pe calea cea nouă si vie, pe care ne-a
deschis-o El, prin
perdeaua din lăuntru, adică trupul Său; si fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui
Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credintă deplină, cu „inimă
curată"
si cu o "credintă deplină", de El, cel născut din Fecioara curată".
(Evrei, 10:19-22).
Aceasta este si rămâne nădejdea noastră, a celor ce ne apropiem, cu o „inimă
curată"
si cu o ,,credintă deplină", de El, cel născut din Fecioara Maria, care s'a jertfit
si a murit, răstignit pe cruce, între doi tâlhari, pentru a spăla cu sângele
Lui,
păcatele noastre, si a Inviat apoi, spre a ne asigura si nouă Invierea.
NICOLAE NOVAC
Revista
Scriitorilor Români, Nr. 22, Munchen,1985