Când Magii au ajuns la Ierusalim au întrebat: "Unde este Impãratul de curând nãscut al Iudeilor? Fiindcã i-am vãzut steaua la rãsãrit si am venit sã ne închinãm lui." (Matei, Ev., 2-2.) Când Filip a spus lui Natanael cã a gãsit pe Isus din Nazaret cel prevestit de lege si prin prooroci "Natanael i-a zis: Poate iesi ceva bun din Nazaret?" (Ioan, Ev., 1-46)

Fãrã a merge la explicatii si interpretãri, constatãm fatã in fatã douã pozitii. Din fericire si unul si celãlalt au sfârsit prin a descoperi pe Fiul Omului. Si toti I s'au închinat si au crezut în El. Nu e mai putin adevãrat însã, cã s'a ajuns la acelasi sfârsit dela douã pozitii opuse.

Asa s'a nãscut Credinta pentru înfãptuirea cãreia Fiul lui Dumnezeu a venit sã se nascã pe pãmânt.

Sã se nascã pentru a ne mântui. Mântuirea ne vine, prin urmare, prin nastere. Prin nasterea în trup a Mântuitorului si prin nasterea in Duh a noastrã. Asa a si spus-o El lui Nicodem: "Trebue sã vã nasteti din nou."

Nimeni nu poate, si deci ar fi zadarnic sã incerce, a împiedica aceastã nastere din nou.

Nici Irod nu a putut ucide pe cel "Cel ce s'a nãscut pentru noi si a noastrã mântuire" si nici Apostolii, neîncrezãtori la început, nu au mai încercat sã opreascã pe Saul sã devinã Sf. Pavel.

Ori de unde vine cel care crede e binevenit si nimeni nu-i poate cere socotealã ce a fost, dacã el într'adevãr s'a nãscut din nou.

Acum în preajma Sfintelor Sãrbãtori ale Nasterii Mântuitorului, aceste gânduri ale noastre se împletesc cu dorul de tarã si de cei rãmasi acolo în suferintã si în grele încercãri.
Pentru unii aceste sãrbãtori vor fi fãrã de nãdejde pentrucã sunt fãrã bucurii. Altora rãmas numai Nãdejdii.

Tuturor, noi care ne mai bucurãm încã de libertate, le trimitem frãteascã dragoste, fãgãduiala cã nu-i uitãm si cã nu vom înceta lupta pânã nu-i vom izbãvi.

Puterile noastre lumesti sunt insã mici. Ca sã ne putem mântui va trebui sã ne nastem din nou.

Sã ne nastem în Credinta pe care Cel nou-nãscut ne-a dat-o, cu Nãdejdea Invierii pe care ne-a adus-o, dându-si viata pentru oameni si din dragoste de oameni.

"Acum dar rãmân aceste trei: credinta, nãdejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea" (Pavel, 1. Cor., 13-13).

Sã ne nastem deci in aceastã dragoste crestinã care "nu se bucurã de nelegiuire ci se bucurã de adevãr si care nu va pieri niciodatã" (Pavel, 1 Cor., 13-16. 8).

Hotãrîrea de a ne naste din nou stã în noi. Fiecare, de oriunde am fi pornit, sã întoarcem spatele tuturor ispitelor care ne tin pe cãi gresite si sã ne cãlãuzim pasii spre viitor numai cu "dragoste de adevãr".

Astãzi, când ne amenintã pe toti deopotrivã nimicirea ca oameni, ca crestini si ca neamuri, trebue sã ne desprindem de tot ce este rãtãcire, de tot ce a putut - din pizmã sau din trufie - sã ne depãrteze de adevãr.

"Dragostea nu va pieri niciodatã", "oricine se mânie pe fratele sãu va cãdea sub pedeapsa judecãtii... iar oricine-i va zice: "Nebunule" va cãdea sub pedeapsa focului gheenei" (Matei, Ev., 5-22).

Acolo, în tara în care colindele au amutit, unde ochii sunt plini de lacrimi si unde sufletul cautã cu deznãdejde Mântuirea, se asteaptã dela noi altceva decât zavistie.

De sfânta nastere a Mãntuitorului, în adâncã reculegere, sã încercãm sã ne nastem din nou.

Ion PROTOPOPESCU