Prof. Univ. NAE IONESCU

  S'a nãscut la 16 Iunie 1890 în Brãila, dintr'o familie modestã, cu puternice rãdãcini tãrãnesti. A urmat liceul "Nicolae Bãlcescu" din orasul natal, dupã care pleacã la studii superioare la Universitatea din Bucuresti si mai apoi în strãinatate, la Universitatea din Munchen si cea din Viena. Profesor universitar, conferentiar, ideolog si doctrinar al Miscãrii Legionare; filozof de tip socratic, mare om de culturã.  A condus împreunã cu Gheorghe Racoveanu revista teologicã "Predania", a fost Directorul ziarului "Cuvântul" (publicatie de aleasa tinutã intelectualã în paginile cãreia s'au reunit numele celor mai ilustre personalitãti legionare în frunte cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Gheorghe Racoveanu, Dragos Protopopescu), a dirijat revista Logos (1928), a îngrijit aparitia revistei "Arhiva pentru Stiinta si Reforma Socialã" si a colaborat la numeroase publicatii, între care amintim: "Revista de filosofie", "Studii filosofice", "Gândirea", "Buna Vestire", "Societatea de mâine", "Vestitorii", "Vremea", ) s.a. Profesorul Nae Ionescu a fost asasinat prin otrãvire la 15 Martie 1940. Scãpat cu viatã din lagãrul dela Miercurea Ciuc (în timpul sângeroasei prigoane împotriva Miscãrii Legionare din 1938-1940) si aflat cu domiciliu obligatoriu pãzit la locuinta sa din Bãneasa (lângã Bucuresti), agentul de politie care-l pãzea a fost pus din ordinul camarilei sã-i schimbe prafurile pe care le avea pe masã si le lua contra durerilor de inimã, cu prafuri otrãvite.

SÃ MÃRTURISIM PASTELE

,,Savarsitu-s'au!" Cerul si pamantul, iarãsi împreunã, pentru cea dintâia oarã dela pãcatul vechiului Adam, si-au tipat în noapte durerea: ,,astãzi s'a spânzurat pre lemn Cela ce spânzurã pãmântul pre ape..."; si s'a spintecat catapeteasma bisericii. Ce cald si greu e aerul in noaptea asta! Cald si greu de rugaciune. Caci chiar daca noi nu ne mai rugam, undeva canta pentru noi ingerii si se roaga sfintii. Pentru noi; pentru pacatele noastre; pentru neîntelegerea si împietrirea noastra, care e cel mai greu pacat. Stau numai si companesc ce lipsa de raport e intre noi si vremuri. Si cum trecem cu ochii inchisi pe lângã portile împãrãtesti ale mântuirii! Cum? Reculegerea noastra, a tuturor, sa fie mai putin însemnata decat o schimbare de guvern? Mintea noastra nu ar fi fost mai clara, sufletul nostru nu ar fi fost mai ferm, dragostea noastra nu ar fi fost mai larga si hotãrîrea noastra nu ar fi fost mai rodnica dupa o saptamana de cufundare în noi insine? Sau poate ca asa a vrut Dumnezeu, ca de data aceasta destinele noastre sa se înnoade cand îsi da duhul pe Cruce mielul Domnului, cand plesneste cerul sub fulgere in miros greu de pucioasa, cand ne prohodim ,,Primãvarã dulce" si stã pãmântul încordat în asteptarea bucuriei celei mari a Invierii? Cine stie! Desigur, nimeni nu poate sti; dar evident e totusi un fapt: lipsa putintei noastre de a lega vazutul cu nevazutul lipsa de sevã metafizicã a aplicarii noastre la cotidian. Cand incepe o treaba, romanul isi face mai intai o cruce. De ce? Ca sa cheme in ajutor pe Dumnezeu? Nu tocmai. Ci ca sa puna actiunea lui sub egida lumii celeilalte, dela care totul purcede; ca sa deschida inspre realitatile lui concrete poarta prin care sa patrunda Puterile si Stãpâniile, ca sa restabileasca unitatea originara dintre Dumnezeu si creatiune. Crucea aceea simpla, înfricata si umila este -cine s'ar fi gandit? -marturisirea si inchinarea cotidiana a Pastelor.  Caci Pastele asta sunt: marea drama prin care, dupa hotarîrea lui Dumnezeu, s'au arunct iarasi punti de legatura intre creatiune si Stapanul ei. Restabilinduse - ca posibilitate numai, e adevarat, ca posibilitate la indemana celor cari inteleg si vor - starea dela inceput, cand omul traia cumpanit si impacat cu el insusi in Dumnezeu.  Starea asta fusese rupta prin pacatul primului Adam: care adâncise, prin vina lui si a Sarpelui, o prapastie intre el si Facatorul lui, origine a tãcãelii, a sbuciumului si a chinurilor noastre. Pentru umperea acestei prapastii îi fusese fagaduita dela inceput jertfa Mielului, singura care putea sa ne rascumpere. Ea a venit. Prin patimirea lui Christos, Dumnezeu si Om, cel de-al doilea Adam. In zilele astea ni se implineste jertfa fagaduita - si maine va rasuna imnul de bucurie a invierii, pecetea  mantuirii noastre, puntea dintre vazut si nevazut. Caci a inviat Dumnezeu-Omul, lasand sa irumpa realitatile de DINCOLO dincoace, si a inviat Dumnezeu - Omul, deschizand poarta celor de DINCOACE inspre Dincolo.  Vedeti ce posibilitati mari, nebanuite ni se deschid si cum putem iarasi înnoda firul bucuriei contemplative, al echilibrului nostru vecinic, rupt prin ispita diavolului? Sa marturisim deci Pastele. Sa facem ca cei simpli si adevarati semnul crucii la fiecare act al vietii noastre, slavind si sfintind orice gest si orice inceput, asigurandu-le rodnicia. Caci omul nu poate trai desprins de Dumnezeu si cazna lui nu poate rodi in afara de El. Sa facem semnul crucii, care nu insemneaza acceptarea suferintei, ci dimpotriva chezasia mantuirii. La locul Cãpãtânii crucea de supliciu straluceste de toate nadejdile noastre implinite. Nu vrem sa coborîm stralucirea asta in noi? ...Sa facem deci semnul crucii, marturisirea Pastelor!

Ziarul CUVÂNTUL, 12 Aprilie 1931

SUB SEMNUL ARHANGHELULUI

 Dintre toate miscarile care, de la razboi incoace - pentru a nu vorbi decat in stricta contemporaneitate - au incercat sa organizeze destinele natiei noastre, niciuna nu s-a asezat mai sigur in matca istoriei romanesti ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc. Este adevarat ca ei au norocul sa se ridice la viata comunitatii in momentul UNIC in care structura istoriei coincide in asa grad cu geniul rasei noastre incat e de ajuns sa fii cu adevarat roman pentru ca gestul tau sa creeze persepective imperiale. Dar cand te gandesti ca atatea asezari si formatiuni politice - cu o traditie "mare" si cu o experienta "bogata" - si-au ratat misiunea revolutionara si s-au impotmolit repede in apele statute care nu dau decat cel mult o perspectiva de broasca, trebuie sa incepi a intelege ca gestul rodnic al tanarului, dar, pentru asta, nu mai putin barbatului lor capitan trece dincolo de indemanare sau talent si devine rasfrangerea sigura a unui destin. Trebuie sa spun, aici si astazi, celor de varsta mea - si, daca imi e ingaduit, si celor mai batrani decat mine - CA, PANA ACUM, MISCAREA ACEASTA NU A GRESIT NICIODATA. Destul ca sa ne faca sa intelegem ca pe tinerii acestia, care merg chiuind in lupta si in moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violenta, nici tradarea; nici linguseala, nici coruptia; nici ademenirea, nici prigoana. Caci nu merg pe drumul lor, ci pe drumul natiei, care e al mantuirii, pentru ca pe el strajuieste Dumnezeu. Iar celor mai indaratnici le voi spune ca a trecut momentul in care adeziunea noastra putea sa insemne izbanda si impotrivirea noastra - infrangerea. De intalnirea noastra cu tineretea legionara nu mai atarna decat bucuria de a fi vazut din vreme "lumina cea adevarata" si… un apus fara fulgere. Caci, inca o data, victoria legionara inainteaza ca o necesitate de destin, iar a te impotrivi ei inseamna a lua istoria in raspar.

"Buna Vestire", anul I, nr.100, din 27 Iunie 1937

Mãrturie I.V. Georgescu – o discutie între Nae Ionescu si Corneliu Zelea Codreanu

Într-o buna zi din vara anului 1937, Capitanul îl întâlneste pe prof. Nae Ionescu si-l antreneaza la o discutie: 

- "Domnule profesor, as vrea sa stam mai mult de vorba asupra unei probleme care ma preocupa de multa vreme. Doresc sa-mi gasiti un text biblic, o dezlegare din învatatura crestina, prin care sa-mi permita sa declansez o revolutie armata pentru a cuceri puterea de stat în România. Acum, când suntem un milion de membri cu simpatizanti cu tot, eu as putea în 24 de ore sa ocup aceasta putere. Suntem o miscare de mase, cea mai puternica la ora actuala. Asta este o realitate. Dar fara voia lui Dumnezeu nu se poate." 

- "Capitane, îmi cereti un lucru extraordinar de greu. Ma voi stradui sa gasesc acest lucru, dar nu va promit nimic." 

Dupa un anumit timp, mai bine de o luna, prof. Nae Ionescu vine la Capitan si-i spune: 

- "Capitane, nu am reusit sa gasesc nici un text din Sfânta Scriptura în legatura cu ceea ce mi-ati cerut. Eu nu cred ca cineva va putea gasi asa ceva." La cele auzite de la Nae Ionescu, Corneliu Zelea Codreanu, senin la fata si parca luminat, a legat o alta discutie cu Profesorul. Lega vorbele rar si apasat, într-un calm desavârsit. Se parea ca-i dicteaza cineva. 

- "Vedeti, domnule profesor, zice Capitanul. Pe umerii nostri apasa sarcina pe care ne-am luat-o la Icoana în fata lui Dumnezeu, de a apara si promova fiinta neamului românesc. Trebuie sa dovedim lumii ca si poporul român, în mijlocul celorlalte popoare, are o misiune de la Dumnezeu de îndeplinit. Noi am declansat o revolutie spirituala, care trebuie dusa la îndeplinire. Noi trebuie sa mergem pe drumul convingerilor, dar fara violenta." 

ASOCIATIA „PREZENT!”

asociatiaprezent@yahoo.com

www.miscarea.net