Sf. Crăciun - Nasterea Domnului

NASTEREA DOMNULUI

 

Ninge!...

Fulgi de zăpadă cad molcom, acoperind cu gingase aripioare de fluturi crengile copacilor, străzile, vehiculele, trecătorii...

Orasul se învesmântă în hermină...

Pe albastra străvezie boltă a cerului, s'au aprins făclii. Pretutindeni licăresc lumini, împodobind noaptea cu străluciri de nestemate.

Incet, pe nesimtite străzile se întroienesc, fulgi de nea se odihnesc pe ferestre.

Natura fascinează... 

Pământul respiră noua dumnezeiască mireasmă.

E mistica noapte de MOS AJUN.

Coplesitoare, fermecătoare seară a copilăriei... 

Sufletul îmi este răscolit de dulci si îndepărtate amintiri...

Privind în urmă, strivesc o lacrimă între gene.

Cu Mos Ajunul începea siragul de zile sfinte, a reuniunilor familiale la văpaia focului îmbietor din vatră, a gingaselor emotii celor micuti la sosirea Mosneagului Crăciun, a bradului încărcat cu daruri, poame si jucării, a meselor îmbelsugate cu butile umflate, a omeniei, a voiei bune, a zilelor de închinare petrecerilor încântătoare. 

Casele erau inundate de lumină, portile deschise, bradul străjuia majestuos răspândind aroma pădurii, căminul mirosea a smirnă si tămâie...

Bucate rare, cozonaci cu cusma pe o ureche râdeau zăcând pe albe fete de mese scrobite, între crengute de brad si vasc orânduite în tindă alături de sacul cu nuci, cosul cu mere si desaga cu covrigi pentru colindători...

Vibrau căminele de cântece în proslăvirea Nasterii Pruncului Sfânt, harul ceresc se revărsa asupra noastră; ne oblăduia.

In clestarul noptilor de ger se simtea viata crestină, domnea o înaltă spiritualitate: era Pace pe Pământ.

Si astăzi vatra răspândeste aceeasi flacără, dar... climatul intim al căminului nu mai este acelasi; focul nu mai dogoreste, idealurile s'au sfărâmat, fiinte scumpe ne-au părăsit; peste inimi s'a asternut beteala singurătătii...

Caut armonia, înăltările sufletesti, farmecul de odinioară care ne-a vrăjit copilăria...

Caut măretia unor zile sfinte trăite departe, în tara omeniei si a belsugului, în tara mea de basm, caut adevărata incandescentă vâltoare a cinstirii Praznicului Nasterii Pruncului Sfânt, caut Mos Ajunul românesc, caut specificul datinilor noastre românesti, cu săniile cu zurgălăi răzbind anevoie pe uliti, caut micutii colindători, ce în zori, cu fete rosii de frig smorcăindu-si nasul cântau: "Bună dimineata la Mos Ajun", "Această noapte e pentru noi","Am venit si noi odată", caut corurile scolare care ne desfătau cu minunatele colinde: "O ce veste minunată", "Steaua sus răsare", "Ia sculati boieri mari"...

Mos Ajunul, minunea copilăriei noastre, nu mai este! 

Contraste stridente, aspre, însotite de un trist îndepărtat ecou, răspund că peste toate s'a asternut pulberea vremii, ca portile inimii sunt zăvorîte, armonia este sfărâmată, fermecătorul edificiu al Mos Ajunului a fost dărâmat, vestind exilului osânda plânsului, a dezamăgirii, a amărăciunii, a nemărginitei dureri, grea pustietate, cunoscute, îndurate si mărturisite, lăsate posteritătii de nefericitul poet al Tristelor, acel neîndoios memento, greu blestem:

"Cum patria amisi, tum me perisse putato,

Et prior et gravior mors fuit illa mihi"...,

în traducere:

"Când am părăsit patria, atunci puteam să socotesc că am murit:

A fost prima si cea mai gravă moarte"...

Azi, Prăznuirea Mos Ajunului a dispărut..., iar Crăciunul contravine adevăratei cinstiri a Nasterii Pruncului Sfânt, circumscriindu-L într' un cadru superficial, jalnic de redus, o singură zi, fiind fără tăgadă o gigantică dezgustătoare îndeletnicire comercială, o supărătoare denaturare morală, departe de sensibilitatea lumii crestine, departe de proslăvirea noastră românească, departe de datinele noastre sfinte...

Timpul a fărâmat armonia vremurilor si, a lăsat în urma lui cenusa aducerilor aminte...

Ninge!...

Vântul vuieste, urlă, răvăseste omătul...

Visez dureros la întreaga bucurie a copilăriei duse... 

Trist, îl astept pe Mos Crăciun; îl chem...

"Mos Crăciun din vremuri bune,

............................. 

Insenină-mi gândul rău

Si cu fata ta blajină

Alb răsari din perne moi, 

Calcă 'ncet, nimic nu spune! 

Strânge-mă la pieptul tău, 

Si să plângem amândoi,

Mos Crăciune!"

Grigore CAVAFU

Libertatea, N.Y., Anul VI, Nr. 52, Dec. 1986

 

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE