Când pe cer
văzut-au Magii stea nemaivăzută încă,
Strălucind pe-a omenirii de păcate noapte-adâncă,
Inteles-au că e steaua unui Impărat ce vine,
Lumea toată
să-L slăvească si pe veci Lui să se'nchine!
Si'ncărcând pe-a lor cămile daruri scumpe, cum anume
Magii n'au mai dus nici unui Impărat din larga lume,
Au
pornit în căutarea Celui care-avea să vină,
Sufletele să le umple de Cereasca Lui
lumină!...
Pe când însă împăratii au palate aurite,
Impăratul omenirii se
născu 'ntr'un tarc de vite,
Si'naintea fruntii Celui care-avea sa poarte spinii
Cei dintâi
îngenunchiat-au mieii, boii si asinii!...
Din câmpii, trimisi de Ingeri ce veneau cântând de sus,
Au intrat apoi
păstorii să se'nchine lui Iisus
Si'n
genunchi, cei trei Magi căzură'n urmă,
Ca să'nchipuiască astfel
toată-a omenirii turmă!...
Mieii,
boii si asinii, erau, astfel, însăsi Firea;
In păstori
îngenunchiată - era toată
omenirea;
Iar
în Magi, era stiinta sau întreaga 'ntelepciune
Ce
veneau, cu umilintă, lui Iisus a se supune!...
Aducând la noi iubirea care nu cunoaste ură,
El venea să năruiască idolii cu mută gură;
Celor urgisiti
în temniti, să le fie soare'n prag;
Istovitilor -
odihnă; slabănogilor - toiag;
Stâncă celor în vâltoare; reazem celor buni si blânzi;
Insetatilor, fântână; azimă, la cel flămânzi;
Desnădejdea s'o mângâie; lacrămile să
usuce, -
Când
stia că, pentru toate, răstignit va fi pe cruce!...
Astfel, când veni din Ceruri Mila Lui fără măsură -
Pe pământ
născu 'mpotriva-I cea mai ne'mpăcată ură, -
Ură care'n veci nu iartă, urmă mai presus de fire
Ce-a dospit mereu
în inimi pân'la crunta răstignire!
Iar de-atunci, -desi milenii anii lumii trec mereu,
Cei ce n'au primit
în suflet până azi pe Dumnezeu,
Dusi de marea lor trufie, -aur adunând comoară, -
Pe
Iisus-Mântuitorul îl ucid a doua
oară!...
Vasile Militaru
